În urmă cu 75 de ani, camera de fotografiat îl găsea pe marele Constantin Brâncuși la Paris, în atelierul său. De acolo și-au luat zborul către eternitate păsările măiastre și multe alte lucrări în care geniul lui Brâncuși se descoperea lumii. Datorită fotografului american Wayne Miller, avem șansa de a-l privi pe marele sculptor. Mâna, ciocanul și zbaterea geniului au rămas captate pe film. Pentru noi.
Constantin Brâncuși, lucrând în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
Într-o dimineață de vară, fotograful american Wayne Miller pășea în curtea plină cu bolovani. Era anul 1946, la Paris. Omul călca printre blocuri de granit, căutând din priviri un nume. Așa i-au spus când plecase din redacția revistei Magnum.
Curtea în care se afla atelierul lui Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
De la zidul cu săgeată, loviturile de ciocan și daltă se auzeau mai clar, cu fiecare pas. Atelierul lui Brâncuși era după colț. Acolo dorea Miller să pătrundă, cu aparate, lentile, trepiede și lumini. Lumea largă trebuia să afle de cel care spunea cu dalta ce nu putea rosti cuvântul.
Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
La ușa lui Brâncuși se aștepta. Erau și alții care dădeau să intre. Coloșii de piatră îl priviră pe Miller, apoi se uitară unii la alții. „Altul care ne-o ia înainte.” Se resemnară. Știau că doar Brâncuși le putea da picioare, și ochi, și suflet, să plece în lumea largă. Până atunci, așteptau.
Mâna și ciocanul lui Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
Ajuns în atelierul lui Brâncuși, marele fotograf a surprins mai mult decât un sculptor la treabă, un om, cu daltă și ciocan, scrijelind bolovani. E suficientă o privire la fotografiile lui Miller ca să simți spiritul geniului gorjean, al celui care mărturisea că nu vrea să dăltuiască pasărea, ci zborul ei. Că nu trupul omului e țelul artei sale, ci aspirația sa existențială.
Lucrări ale lui Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, MagnumLucrări ale lui Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
După 75 de ani, prin ochii lui Wayne Miller, îl privim pe Brâncuși. Îi vedem, chipul, mâna, ciocanul, spiritul. Scârbit, Brâncuși a părăsit România. Am izgonit geniul, dându-l lumii întregi. Acum, e al tuturor.
Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, MagnumPaul Palencsar, jurnalist și teolog
O pagină neagră a istoriei României este Pogromul de la Iași. Inițiat de mareșalul Ion Antonescu și aplicat de autoritățile locale, timp de trei zile, între 27 și 30 iunie 1941, au fost uciși 13. 299 de evrei ieșeni. Crima organizată devenise politică antisemită de stat.
Autoritățile române, Poliție, Jandarmerie și Siguranța Statului, cu concursul unei părți a locuitorilor orașului, au comis crime și jafuri asupra evreilor din Iași. Mii dintre aceștia, majoritatea bărbați, au fost uciși în casele lor și pe stradă, alte mii au fost arestați și duși la sediul Chesturii.
Cadavre de evrei pe străzile Iașului în timpul Pogromului. Sursa foto: Google
Evreii care au supraviețuit masacrului de la Chestură, au fost duși la gară, jefuiți și bătuți, apoi înghesuiți în vagoane de marfă închise ermetic.Trenurile morții au circulat cu viteză redusă între Iași și Podul Iloaiei sau Călărași. Vagoanele au fost transformate în camere de gazare ambulante, podelele fiind căptușite cu bălegar și var nestins. Gazele emanate și căldura verii toride, lipsa de apă și hrană, au dus la moartea majorității captivilor. În total, au fost uciși 13. 299 de evrei.
Pogromul de la Iași – Trenurile morții – deschiderea ușilor vagoanelor. Sursa foto: Google
La 80 de ani de la Pogromul de la Iași, manifestări comemorative au fost organizate între 28 și 30 iunie 2021. Agenda a cuprins evenimente culturale, ştiinţifice şi religioase. Alături de autorități locale ieșene, au fost prezenți ambasadorii Israelului, Franţei, Germaniei şi Elveţiei, împuterniciţi ai Ambasadelor Statelor Unite ale Americii şi Regatului Unit al Marii Britanii.
De asemenea, au luat parte directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului, „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, prim-rabinul României, Rafael Schaffer, fostul preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. O prezență excepțională a constituit-o Michael Cernea, unul dintre puținii supraviețuitori încă în viață ai Pogromului de la Iași.
Comemorarea a 80 de ani de la Pogromul de la Iași, Galerie Foto:
Marșul Vieții, organizat anual la Iași, în memoria victimelor Pogromului. Foto: Paul Palencsar Moment comemorativ, în Cimitirul Evreiesc din Iași. Foto: Paul Palencsar Printre participanți, David Saranga, ambasadorul Israelului în România. Foto: Paul Palencsar Aspect din Cimitirul Evreiesc din Iași. Foto: Paul Palencsar Depunere de coroane, în memoria celor 13. 299 de evrei uciși în Pogromul de la Iași. Foto: Paul Palencsar Coroane, la monumentul memorial dedicat victimelor Pogromului de la Iași. Foto: Paul Palencsar Michael Cernea, unul dintre ultimii supraviețuitori în viață ai Pogromului de la Iași, prezent la Comemorare. Foto: Paul Palencsar Inaugurarea Muzeului Pogromului, în sediul fostei Chesturi din Iași. Foto: Paul Palencsar Michael Cernea, primind titlul de Cetățean de Onoare al orașului Iași. Foto: Paul Palencsar
Șobolanii îi sfâșie pe ceilalți șobolani întâlniți în cale, care nu au miros identic cu cel al tribului părintesc. Șobolanul compatriot ce aduce un miros străin în interiorul comunității este ucis.
Tribul șobolanilor ține departe ingerințele care ar putea altera sau distruge comunitatea. Pentru șobolani, motorul crimei genocidare este dorința de a popula întreg arealul cu progeniturile propriului trib. Astfel, șobolanii nu sunt o specie, ci o mulțime de triburi care se ucid brutal între ele.
La Betleem, Dumnezeu s-a născut ca să ne ridice din condiția de șobolani. Să ne facă oameni. Iisus ne spune că lumea nu e despre mirosuri, ci despre iubire. În creștinism, seamănul devine, din șobolan, om. Șirul de crime început de Cain ar fi trebuit să se termine în clipa de revelație a întregii umanități. Contemplarea iubirii lui Hristos față de om ne-ar fi exorcizat de șobolăneală. Frica de inamicul-șobolan ce miroase altfel, care ne vrea bordeiul, femeia și ogorul, s-ar fi topit în dragostea pentru celălalt. Omul de lângă noi.
Trenurile morții, în Pogromul de la Iași, 29 iunie – 6 iulie 1941. Sursa foto: Google
Cum a fost posibil ca 13.266 de oameni să devină șobolani pentru români, la Iași, în 1941? Când au început evreii să aibă alt miros pentru cei ce-L adorau pe Hristos? Între 29 iunie și 6 iulie 1941, unii români au devenit din oameni, șobolani, iar din creștini, criminali. Seamănul lor nu mai avea chip, ci miros, unul străin, de departe. Tribul șobolanilor intrase în alertă. Masa, casa, credința și țara șobolănească erau în pericol. Ceva trebuia făcut, cu orice preț.
Român cu umbrelă, ieșit la plimbare pe bulevardele Iașului, pe care zăceau cadavrele evreilor uciși în Pogrom. 29 iunie – 6 iulie 1941. Sursa foto: Google
Atunci, șobolanii au ucis oamenii. În case, pe străzi, în trenuri, oamenii au fost masacrați și răsturnați de-a valma, în gropi comune. Trebuia să li se piardă urma. Și mirosul. Apoi, șobolanii au revenit la viața obișnuită, de șobolani cu chipuri de oameni. Masa, casa, credința și țara erau salvate. Se putea merge înainte.
Cadavrele evreilor uciși în trenurile morții, în Pogromul de la Iași. 29 iunie – 6 iulie 1941. Sursa foto: Google
După 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unii dintre noi continuă să fie șobolani. Chipul e de om, dar apucăturile nu. La răstimpuri, șobolanii ies la lumină. E nevoie doar de mirosuri străine.
Educația sexuală e cartoful fierbinte ce revine sporadic în dezbatere publică. Ipocrit, personaje amorale mimează pudoarea. Unii resping ideea, alții o aprobă cu mențiuni. În România, chestiunea educației sexuale moare la naștere, sufocată între bigotism și ignoranță. Singurii păgubiți: elevii.
Dramatice realități ale societății aruncă o lumină tot mai proastă asupra școlii românești, rămasă în urma timpului său. Numărul mare al mamelor minore și al copiilor abandonați la naștere, începerea vieții sexuale la vârste tot mai fragede și ravagiile bolilor cu transmitere sexuală, toate la un loc impun o schimbare fundamentală a educației tinerilor din România.
Este ora de Educație Sexuală parte a soluției? Răspunsul e DA. Avem nevoie, imperativ, de o astfel de materie în școală. Ultima statistică anuală a Uniunii Europene pune România pe locul 2 la numărul de mame minore: 16.639. Cauza principală e lipsa educației, spun experții.
Pentru ca tinerele României să nu mai devină mame la vârsta păpușilor, avem nevoie de educație. Ce cuvânt îi asociem, „sexuală” sau nu, e altă discuție. Mamele minore trăiesc ratarea propriei copilării, iar copiii lor, prejudecățile societății românești, care stigmatizează ce nu înțelege. Bebelușii devin o povară de nedus pentru mame, dar și pentru statul român, ineficient și dezamăgitor.
Dacă unii resping integral ideea Educației Sexuale în școli, alții o acceptă, dar lansează întrebări.
Cum va arăta programa școlară a orei de „Educație Sexuală”?
Cine o va preda?
Este ea o tentativă de ideologizare, iar nu de educare? Pornografizăm sau educăm?
Cine va preda orele de Educație Sexuală? Ce pregătire au acești oameni? Vor fi supuși ei testelor psihologice, astfel încât elevii să nu încapă pe mâna unor obsedați sexual, cu percepție deviantă asupra vieții?
Iată, elemente importante ale chestiunii, de care depind, esenţial, succesul și eficiența.
În acest demers, Statul trebuie să colaboreze cu Biserica. Omul e dihotonic, trup și spirit, iar educarea elevilor trebuie făcută în acest registru. Biserica are prezența lui Hristos, dar și experiența bimilenară a Sfinților Părinți, ambele necesare ca libertatea să nu devină libertinaj, iar ora de „Educație Sexuală” să nu se transforme în „Educație Pornografică”.
Statul, prin Ministerul Sănătății și cel al Educației, are mijloacele și datoria de a lucra la sănătatea trupească a cetățenilor săi. Doar duetul Biserică – Stat, după lungi și temeinice discuții, poate naște soluția problemelor.
„Educație Sexuală” e o formulare reducționistă, ce limitează percepția asupra omului doar la funcția sa reproductivă. Sarcinile la mame minore, bolile cu transmitere sexuală, viața sexuală începută prematur, toate acestea sunt consecințe. Cauzele sunt mult mai adânci decât lipsa educației strict sexuale. E lipsa educației existențiale. Nu e de-ajuns să-i învățăm pe elevi despre sex, dacă nu-i învățăm să-și pună viața, suflet și trup, în armonie.
Dezbaterea necesității Educației Sexuale în școli trebuie să aibă loc dincolo de ortodoxism bigot și anticlericalism cronic. Doar pe tărâmul dialogului sincer și realist, societatea românească poate să pună capăt măcelăririi inocenților, a căror singură vină e că s-au născut.
Subiectul Educației Sexuale în școlile din România riscă, din nou, să dispară prin evanescență. Clasa politică nu dorește să-și asume, până la capăt, acest demers. Electoratul conservator și-ar lua înapoi milioanele de voturi, iar odată cu ele ar dispărea politicieni și partide. Între timp, cea mai tânără bunică din lume e româncă și are 23 de ani. Mamele minore și bebelușii abandonați rămân măsura unui popor ce se privește prea rar în oglindă.
John Brzenk, cel mai mare armwrestler din istorie, a vizitat România, ca invitat de onoare la Campionatul Național de Skandenberg de la Rădăuți, 4 – 6 iunie 2021. Timp de patru zile, legenda skandenberg-ului mondial s-a aflat în Bucovina, întâlnindu-se cu sportivii români și vizitând locuri pitorești.
Anul acesta, Campionatul Național de Skandenberg al României a strălucit, dincolo de intensitate și dimensiune, printr-o prezență spectaculoasă. John Brzenk, cel mai mare armwrestler al tuturor timpurilor, a pășit pe scena evenimentului, dând ediției a 15 -a valoare de document istoric.
John Brzenk, (foto – centru) pe scena Campionatului Național de Skandenberg al României, 2021, Rădăuți, județul Suceava. Alături, Andrei Chipreanov, campionul României la Skandenberg (foto – stânga), și Mircea Simionescu Simicel, Secretar General al Federației Mondiale de Skandenberg (foto – dreapta). Sursa foto: Doru Clipa
Născut în SUA, la 15 iulie 1964, John Brzenk avea să devină senzația armwresting-ului mondial. A început practicarea skandenberg-ului la vârsta de 13 ani, iar la 16 câștiga prima competiție din cei 40 de ani de carieră. Marele sportiv a acumulat cele mai multe titluri mondiale, naționale și regionale din istoria armwrestling-ului, la toate categoriile de vârstă și greutate.
Palmaresul său i-a adus un loc în Cartea Recordurilor, care l-a numit “Cel mai mare armwresler din istorie“. Dincolo de lumea sportului, John Brzenk a devenit cunoscut marelui public odată cu rolul său din filmul “Over the top“, alături de Sylvester Stallone.
John Brzenk (foto – stânga), alături de Sylvester Stallone (foto – dreapta). Sursa foto: Google
Prezența lui John Brzenk în România, la cea de a 15 -a ediție a Campionatului Național de Skandenberg de la Rădăuți, 4 – 6 iunie 2021, este o reușită extraordinară a organizatorilor, care au reușit să pună în valoare circuitul competițional românesc și pe cei mai valoroși armwrestleri români.
Timp de două zile, pe scena amplasată în piața centrală a orașului Rădăuți au concurat peste 410 sportivi din România și diaspora, număr record pentru un Campionat național. Lor li s-au alăturat 25 de Cluburi de Skandenberg. Fondul de premiere a depășit suma de 15.000 de euro, o premieră pentru circuitul competițional din România. Nivelul competiției a fost unul extrem de ridicat, dovedind că valoarea Skandenberg-ului românesc crește de la un an la altul.
Scena Campionatului Național de Skandenberg al României, Rădăuți, 2021. Sursa foto: Paul Palencsar.
Pe întreaga durată a competiției, John Brzenk s-a aflat printre sportivii români prezenți la Campionat, dar și alături de rădăuțenii dornici să-l cunoască personal. Nu a lipsit masa de skandenberg, la care John a explicat tehnici de luptă și s-a fotografiat cu fiecare dintre cei prezenți la întâlnire.
John Brzenk, prezent la întâlinirea cu fanii români. Sursa foto: Paul Palencsar
Prima vizită pe care John Brzenk a făcut-o pe pământ românesc a fost la mănăstirea Putna, la mormântul voievodului Ștefan cel Mare. Gazdă și ghid i-a fost bucovineanul Andrei Chipreanov, campionul României la Skandenberg și organizatorul Campionatului Național de Skandenberg de la Rădăuți, 2021.
John Brenk, alături de Andrei Chipreanov, în vizită la mănăstirea Putna. Sursa foto: Paul Palencsar
În România, John Brzenk s-a simțit acasă, chiar dacă era la mii de kilometri de Phoenix și deșertul fierbinte al Arizonei. Una dintre surprizele pregătite de gazdele bucovinene l-a bucurat în mod deosebit: zborul cu avionul, de pe aerodromul Frătăuți.
Puțini știu că John iubește avioanele și zborul. De fapt, marea legendă a skandenberg-ului mondial știe pe de rost măruntaiele avioanelor, pe care le îngrijește zilnic. Acum, retras din circuitul competițional, John Brzenk e mecanic la Delta Air Lines, cea mai mare și importantă companie aviatică a Statelor Unite ale Americii.
John Brzenk, pregătindu-se de zbor. Sursa foto: Paul Palencsar
După zbor, John Brzenk era mai viu ca niciodată. Cel puțin, asta a spus: “I feel alive, friends. Thank you.” Era sincer și entuziast. Plin de energie, a povestit despre Bucovina, așa cum puțini o vedem: din cer. Munții noștri au făcut o puternică impresie asupra lui John. Minute în șir a vorbit doar despre crestele împădurite, pe care le-a sorbit cu privirea-i de american învățat cu deșert și soare fierbinte.
Vizita lui John Brzenk în România s-a încheiat luni, 7 iunie 2021, a doua zi după Campionatul Național de Skandeberg de la Rădăuți. Deși scurtă ca durată, prezența în România a celui mai mare armwrestler al lumii a fost intensă și memorabilă. Nu e puțin lucru. Ba, putem spune, înseamnă enorm pentru noi și stima noastră de sine.
John Brzenk (foto – dreapta), alături de Paul Palencsar(foto – stânga), autorul acestui articol.
În Afganistan, sute de localnici își așteaptă moartea. Ei sunt traducătorii și interpreții ce au lucrat pentru Armata SUA, timp de 20 de ani, armată care acum se retrage. Talibanii le-au transmis un mesaj înspăimântător: “Venim după voi!“.
Soldați americani, alături de colaboratori afgani, în Afganistan. (sursa foto: Google)
Retragerea totală a armatei americane va avea loc în iulie, nu în septembrie, așa cum se anunțase. Toți cei care au colaborat cu SUA sunt țințe vii ale talibanilor fanatici religioși, care văd în civilizația occidentală chipul diavolului, iar pe afganii colaboratori – trădători ai Islamului și ai „adevăratului Dumnezeu”.
Omid Mahmoodi, membru al Asociației „Afgani Abandonați”, fost interpret pentru armata americană din Kandahar, fieful talibanilor, a spus: „Pentru talibani, suntem trădători, trădători ai Islamului. Talibanii ne numesc «necredincioși». Spun că suntem spioni, că interpreții au fost ochii și urechile armatei SUA. De aceea vin după noi”.
Toate cererile de viză ale afganilor foști interpreți și traducători au fost respinse de Ambasada SUA din Kabul, care, acum, în prag de evacuare, a primit peste 18.000 de solicitări. Șeful Statului Major al Apărării, Mark Milley, a declarat: „Vă pot asigura că Guvernul SUA va face ceea ce este necesar pentru a asigura siguranța și protecția celor care au cooperat cu noi de două decenii”.
După 20 de ani, americanii se retrag din Afganistan, lăsându-i total expuși pe cei care au fost ochii și urechile soldaților SUA. Fără ajutorul acestor oameni, cunoscători ai limbii și culturii locale, numărul soldaților americani uciși în acțiune ar fi fost mult mai mare, iar cel al misiunilor de succes, mult mai mic.
Interpret afgan, alături de Armata americană, în Afganistan. (sursa foto: Google)
E datoria morală a SUA, cea mai mare democrație a lumii, care pune preț pe drepturile omului, să-i salveze de la moarte sigură pe afganii care au slujit, cu riscul vieții, cauza armatei americane în Afganistan. Sloganul pușcașilor marini americani, Semper Fidelis (Mereu Fidel), ar trebui să-i cuprindă și pe cei care au salvat vieți de soldați americani: interpreții și traducătorii afgani.
După plecarea soldaților americani din Afganistan, țara va cădea, din nou, în mâinile talibanilor. Niciunul dintre cei care au “trădat“ nu va rămâne în viață. Talibanii știu numele și adresele colaboratorilor. Singura scăpare pentru acești oameni este viza SUA sau trimiterea lor în țări terțe, democratice, în care răzbunarea extremiștilor religioși nu ajunge. Deocamdată, nu există un plan de evacuare.
În numele micuței, dar viguroasei echipe editoriale a publicației online Ziaristii.com, vă transmit și eu vestea cea mare:
Hristos a Înviat!
Suntem bucuroși să împărțim Lumina împreună cu dumneavoastră, cei un milion de cititori unici pe lună.
Lumina creștinească este cea care ne ajută să găsim drumul spre adevăr și dreptate. Iar când mai rătăcim totuși drumul, pentru că nu există om care să nu greșească, Lumina ne ajută să ajungem la țărmul Binelui, așa cum farul le e sprijin marinarilor.
Vă mulțumim pentru încredere. Mai avem multe drumuri de parcurs împreună. Sănătoși să fim, bine-intenționați și optimiști.
Preotul ortodox Ciprian Grădinaru este unul dintre cei mai iubiţi şi cunoscuţi duhovnici români contemporani. Acesta a declarat public că se vaccinează anti-Covid 19, ca gest de responsabilitate faţă de propria persoană şi semenii din jur.
Arhimandrit şi mare eclesiarh al Catedralei Mântuirii Neamului, părintele Ciprian Grădinaru este unul dintre ucenicii direcţi ai vestitului duhovnic ortodox Cleopa Ilie, de la mănăstirea Sihăstria, Neamţ. În marea lavră nemţeană viitorul arhimandrit Ciprian a intrat novice din tinereţe, învăţând iubirea de Dumnezeu şi oameni, alături de călugări cu vieţi patericale.
Acum, părintele Ciprian Grădinaru doreşte să dea o mână de ajutor campaniei de vaccinare anti-Covid 19. În acest sens, acesta a declarat pentru Basilica.ro:
„Trebuie să mă vaccinez, pentru că sunt conştient că singurul lucru (leac – n. red.) este vaccinul. Trebuie să fim conştienţi de realitatea asta. Nu putem să fim în extrema asta a indiferenţei, că o să treacă aşa, de la sine. Trebuie să avem o responsabilitate faţă de noi şi faţă de apropiaţii noştri.”
Încă de la începutul construirii Catedralei Mântuirii Neamului, la Bucureşti, părintele Ciprian a venit în Capitală, unde coordonează dimensiunea liturgică a zidirii, ca mare eclesiarh. Paraclisul patriarhal de la marginea şantierului e mereu neîncăpător pentru mulţimile de credincioşi care-l caută, pentru spovedanie şi sfat duhovnicesc.
Preotul Ciprian Grădinaru, „asaltat” de mulţimea credincioşilor, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti (sursa foto: Google)
Ca duhovnic, părintele Ciprian contemplează lucid situaţia dramatică a celor care nu au putut fi salvaţi din ghearele Coronavirusului, fiii şi fiicele sale duhovniceşti, care s-au stins pe paturi de spital. Mărturia sa este cutremurătoare:
„Primeam telefon: „M-am internat în spital, sunt la terapie intensivă.„ Apoi mă sunau apropiaţii: „L-au intubat„ şi, imediat, următorul telefon: „Părinte, a decedat.„ Este un virus necruţător, căruia mulţi nu i-au putut face faţă. Ştim că este prezent printre noi şi bântuie ucigător, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor luminaţi ai lui Dumnezeu, care au creat un vaccin adecvat, o să scăpăm de el.” (cf. Basilica.ro)
În decursul timpului, preotul Ciprian Grădinaru s-a remarcat prin iniţiativele pe care le-a avut în timpul crizelor de sânge din spitale. Îndemnul său, făcut credincioşilor ortodocşi, nu a rămas fără ecou. Cantităţi impresionante de sânge au ajuns la cei care aveau nevoie disperată în spitale şi pe mesele de operaţie. El însuşi a donat sânge pentru victimele tragediei din Colectiv. De asemenea, părintele a strâns mari sume de bani cu care a cumpărat aparatură medicală, ce a ajuns în spitale.
Preotul Ciprian Grădinaru donează sânge pentru victimele tragediei din Colectiv (sursa foto: Google)
Atitudinea părintelui Ciprian Grădinaru este semnul adevăratei stări a trăitorului ortodox. Ortodoxia este sinonimă până la contopire cu iubirea de oameni pe care Iisus Hristos o poartă întregii umanităţi, aşa cum splendid redă Evanghelia. Adevăraţii păstori de suflete suferă o dată cu turma încredinţată lor. Durerea, frica, moartea semenilor seceraţi de Coronavirus sunt şi ale lor.
Provaccinarea afirmată public de către preoți iubiți și respectați în comunitățile lor este o declarație de iubire față de cei care se luptă cu acest virus ucigaș, dar și față de cei care au pierdut această luptă. Sperăm ca aceste îndemnuri să fie tot mai dese dinspre cei care păstoresc turma lui Hristos spre viață, nu moarte.
Pandemia de Coronavirus ne prezintă un stat român incapabil să-şi scoată cetăţenii din ghearele morţii. Dincolo de sistemul spitalicesc neputincios, asistăm la o campanie de vaccinare ce pare organizată de mintea unui copil de cinci ani, nu de oameni votaţi şi plătiţi cu bani grei pentru asta.
În România, campania de vaccinare împotriva Covid-19 e deplorabilă. În afară de faptul că statul nu face o informare puternică, completă, a cetățenilor cu privire la vaccin, mai e și rigiditatea sistemului, a centrelor de vaccinare, puține și încremenite în absurd.
Lipsa informării publice susţinute de stat, permanent şi pretutindeni, cu privire la vaccinul anti-Covid 19 a alimentat teoriile conspiraţiei. Asta a hrănit mulţimile negaţioniste şi a oferit muniţie unor personaje ca Şoşoacă şi Simion. De fapt, mulţi au murit de Covid refuzând vaccinarea din frica generată de ignoranţă, pe fondul neştiinţei.
Luni de zile, un stat retardat organizatoric i-a obligat pe români să-şi testeze nervii folosind o platformă de înscriere la vaccinare care cădea deseori, devenind total neutilizabilă. Cei care nu erau fiii sau fiicele lui Bădălău Sr. se vedeau obligaţi să renunţe, să aştepte, să strângă din dinţi până la repunerea în circuit a mediului digital. Deseori, aşteptarea dura ore sau zile, ca apoi platforma să cadă iar, la scurt timp.
Altă regulă ce sfidează până şi logica marţienilor este cea care obligă românii să efectueze rapelul, a doua doză de vaccin, în acelaşi centru în care au primit prima doză. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Şi este.
Românii din Bucureşti, de pildă, care găseau în Baia Mare o doză de vaccin disponibilă se vedeau obligaţi să parcurgă iar o mie de kilometri, după trei săptămâni, pentru doza a doua, ce nu putea fi administrată decât tot la Baia Mare, chiar dacă ar fi fost accesibilă la Piteşti, aproape de casă.
În SUAte poți vaccina efectiv în farmacii, în centre mobile. Totul pentru o vaccinare facilă, la îndemână, rapidă. În România suntem încremeniți în prostie. Abia acum Valeriu Gheorghiță spune că rapelul poate fi făcut în alt centru decât cel inițial.
Înțeleg că statul român nu a dat vreodată doi bani pe omul de „rând”, cinstit, muncitor. Înțeleg că statul și-a vaccinat pe genunchi „măciucarii” și familiile lor, instituțiile de forță. Desigur, oriunde în lume statele vaccinează, cu prioritate, categoriile esenţiale de cetăţeni, dar nici pe ceilalţi nu-i lasă de izbelişte.
Sistemul de vaccinare trebuie să fie flexibil și mobil. Informare provaccinare pretutindeni, panouri, pliante, oameni în halate albe pe stradă. O campanie de sensibilizare. Iarăși, unități mobile de vaccinare la orașe, sate, cătune. În centrul Bucureștiului și în vârf de munte. E singura cale să scăpăm de Coronavirus, de suferință, de moarte.
Între timp, se moare. Bolnavii de Covid luptă cu moartea, tânjind după o gură de aer în spitale care ba iau foc, carbonizându-şi locatarii, ba îi lasă fără oxigen, în tirurile ATI. Asta dacă nu sunt evacuaţi din spital, cu forţa, în puterea nopţii.
Să pupăm tălpile scumpului Mântuitor şi ale Preasfintei Sale Mame că suntem membri NATO. Armata Română are oameni extraordinari, dar singură în faţa urgiei ar dispărea în câteva zile. Nu uitaţi de MIG-ul căzut în livada cu pruni, recent.
Cât timp USR-PLUS şi PNL şi-au împărţit România între ele, Putin a adus 150.000 de soldaţi şi o uriaşă tehnică de luptă la graniţa cu Ucraina. Nici în Transnistria nu e linişte, „exerciţiile” militare sunt în toi, la hotarul cu republica Moldova.
Acum, Marea Neagră nu e doar lac rusesc, ci şi cer rusesc. Rusia a interzis navigaţia comercială în apele internaţionale, dar şi a zborurilor civile în mare parte a spaţiului maritim şi aerian al Mării Negre. Motivul? Exerciţii militare. De fapt, „C-aşa vor muşchii noştri!”.
Imaginaţi-vă că în timp ce noi ne îndulceam la Tv cu Vlăduţ cel Drăguţ, Bărnuţ şi Cioluţ, cum luptă ei cu Mafia din spitale şi din Univers, dintr-o dată, o bătaie puternică în uşă ne trezeşte. E un paramilitar rus, cu un Kalaş în mână, care întreabă dacă aici e Kiev-ul. Nu? Bucureşti? Bun ş-aşa. Noi am mai fost o dată şi ne-a plăcut. Rămânem.
Să pupăm tălpile scumpului Mântuitor şi ale Preasfintei Sale Mame că suntem membri NATO. Închipuiţi-vă că între noi, copiii noştri, familiile noastre, trotinetele, cafelele din Starbucks şi nenea ăla de peste doi metri şi puşcoace ar sta doar Vlăduţ, Barna, Cioloş, Câţu, Ciolacu, Gorghiu, Turcan şi restul competenţilor. Armata Română, săraca, are oameni extraordinari, dar singură în faţa urgiei ar dispărea în câteva zile. Nu uitaţi de MIG-ul căzut în livada cu pruni, recent.
Când mai auziţi de la personaje ca Şoşoacă, Simion, Dragnea şi alţii că trebuie să părăsim NATO şi UE, că ce democraţie e în Rusia, că ce bine ne doresc nouă fraţii ortodocşi de la Răsărit, nu ca degeneraţii atei de la Apus, să vă gândiţi la ce se întâmplă zilele astea la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, dar, mai ales, la ce se va întâmpla în următoarele zile şi săptămâni.
