Unul dintre cele mai puternice mituri construite de propaganda rusească este acela al presupuselor garanții pe care Occidentul le-ar fi dat Uniunii Sovietice în 1989/1990 privind lipsa unei extinderi a NATO către Est. În realitate, aceste garanții n-au existat niciodată, iar declarațiile date în 2014 de Mihail Gorbaciov, liderul URSS, și mareșalul Dmitri Iazov, ministrul sovietic al Apărării în perioada 1987-1991, demonstrează acest lucru dincolo de orice îndoială.
Pe rețelele de socializare, de mai bine de un an și jumătate, propaganda rusească bombardează publicul cu narativul Occidentului perfid, care și-a încălcat angajamentele luate în negocierile din 1989-1990 vizând unificarea Germaniei, și s-a extins către granițele Rusiei în pofida promisiunilor inițiale. Nu trece săptămână ca această teză să nu fie ventilată și pe Facebook, în România, de agenții de influență și idioții utili ai Moscovei.
Această poveste a apărut în spațiul public în noiembrie-decembrie 2021, când Rusia pregătea terenul pentru invadarea Ucrainei. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a cerut, într-unul din ultimele sale contacte la nivel înalt cu oficiali NATO, retragerea acestei organizații în granițele de dinainte de 1990 (când au fost acceptate Polonia, Cehia și Ungaria). Rușii sugerau că Europa Centrală și de Est rămâne sfera lor de influență, așa cum fusese înțelegerea în momentul unificării Germaniei.
Interviewer: “Is it a myth that the West deceived you with regard to the NATO eastward expansion?”
Gorbachev: “Yes, that’s actually a myth.” https://t.co/9AjGOy4gcU
Nu a fost prezentată însă niciodată nicio dovadă a vreunui acord, scris ori verbal, privind angajamentul SUA ori al NATO de a nu accepta noi membri din rândurile țărilor foste socialiste.
Analista de politică externă Jessica Berlin, specializată pe securitatea transatlantică și rolul Germaniei în lume, a distribuit pe contul său de Twitter o înregistrare a postului de televiziune ZDF cu un declarații date de Mihail Gorbaciov și mareșalul Dmitri Iazov, în 2014, pe tema presupuselor garanții oferite de Vest. Jessica Berlin este, printre altele, colaboratoare a Deutsche Welle News, BBC, CNN, Washington Post, ZDF, ARD, France 24, Bild și alte instituții media foarte cunoscute.
Iată, mai jos, traducerea fragmentului din interviul acordat de Mihail Gorbaciov pentru ZDF, precum și declarația dată de mareșalul Dmitri Iazov la Moscova.
Gorbaciov, în 2014: „Această problemă, a extinderii NATO, nu a fost pusă la vremea respectivă“
„Gorbaciov: Astăzi mă întreabă cineva de ce nu s-a stabilit că NATO nu trebuie să se extindă în est. La acea vreme, aici erau NATO și Pactul de la Varșovia. Dar cum ar fi trebuit să rezolvăm asta? Această problemă nu a fost pusă la vremea respectivă.
Reporter: Este un mit faptul că Occidentul v-a înșelat în ceea ce privește extinderea NATO în est?
Gorbaciov: Da, de fapt este un mit. Aici e la mijloc mâna presei, draga noastră presă. (…) Noi am insistat ca Germania să nu aparțină unei alianțe defensive, deci să fie un loc neutru. Dar s-a terminat când noi, la summitul americano-sovietic de la Camp David, ne-am dat acordul pentru o Germanie unită în NATO. Pentru că Germania este un stat pe deplin suveran. Atunci a fost, de asemenea, clar că a decis singură din ce alianță va face parte“.
Mareșalul Iazov: „Nu știu dacă Gorbaciov a avut vreun acord cu SUA această chestiune. Dar cred că nu au existat niciodată astfel de conversații“
Fostul ministru al Apărării din URSS în perioada 1987-1998, mareșalul Dmitri Iazov, întrebat de ZDF dacă expansiunea NATO a fost un subiect de discuții la Kremlin în 1989/1990: „Gorbaciov nu a discutat niciodată cu mine despre garanțiile Vestului. Nu știu dacă a avut vreun acord cu SUA această chestiune. Dar cred că nu au existat niciodată astfel de conversații”.
Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a murit „șocat și năucit”, „devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina, relatează Pavel Palașcenko, translatorul care a lucrat cu politicianul în ultimii 37 de ani. Ultimii ani, dar mai ales ultimele luni, au reprezentat un șoc foarte mare care l-a traumatizat pe ultimul conducător al Uniunii Sovietice, adaugă fostul său colaborator. Gorbaciov n-a reușit, pur și simplu, să înțeleagă și să treacă peste ideea că Rusia duce un război fizic, de agresiune, împotriva Ucrainei.
Translatorul Palașcenko a vorbit cu Gorbaciov la telefon cu doar câteva săptămâni înainte ca acesta să moară, în seara zilei de miercuri, 30 august. A fost impresionat de suferința vizibilă a fostului lider suprem de la Kremlin, care se dovedea extrem de afectat de știrile din Ucraina.
Colaboratorul lui Gorbaciov a relatat pentru Reuters că „nu e vorba doar de războiul care a început în 24 februarie, ci și de întreaga evoluție a relațiilor ruso-ucrainene din ultimii ani. Toate au fost o lovitură puternică pentru el, l-au devastat emoțional și psihologic. A fost foarte clar în conversațiile noastre cu el că era șocat și năucit de ce se întâmpla, la momentul în care trupele armatei ruse au intrat în Ucraina. El credea nu doar în apropierea rușilor de ucraineni, ci în faptul că cele două popoare sunt înrudite“.
Palașcenko spune că, deși nu și-a dorit niciodată, nici în cele mai negre coșmaruri, dezmembrarea Uniunii Sovietice și căderea comunismului, Gorbaciov a respins ideea menținerii imperiului, sau a refacerii lui ulterioare, prin forța armelor. El este acuzat și azi de baltici pentru violența cu care trupele speciale sovietice au încercat să readucă Lituania, Letonia și Estonia sub control, în 1990. Dar translatorul de limba engleză – care i-a fost alături lui Gorbaciov din momentul alegerii acestuia în fruntea Partidului Comunist sovietic – afirmă că liderul de la Kremlin fie „nu știa de violențe”, fie a autorizat reprimarea manifestațiilor „cu reticență extremă”.
„Desigur, în inima lui, și pentru majoritatea celor din generația sa, harta mentală încă includea o mare parte din fosta URSS“, spune Palașcenko, dar Gorbaciov n-ar fi pornit niciodată un război pentru a restaura uniunea.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Profesorul Valentin Naumescu, unul dintre cei mai buni specialiști în istoria relațiilor internaționale pe care-i are România, publică pe contul său de Facebook a scurtă analiză de natură să restabilească adevărul despre fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov într-un moment în care moartea sa, survenită marți seara, a generat un val de comentarii romanțate. Profesorul Naumescu subliniază că Gorbaciov nu a fost un lider democrat și nu a dorit nimic altceva decât să salveze comunismul printr-o amplă manevră de aproiere a Uniunii Sovietice muribunde de prosperul Occident. Operațiunea a scăpat însă de sub control, ducând la evoluția istorică azi cunoscută de toată lumea.
Mihail Gorbaciov nu s-a gândit și nu a urmărit nicio clipă să elibereze popoarele din URSS și din sfera de influență sovietică de sub comunism și nici nu a avut ca scop aducerea democrației în acest colț de lume, scrie Naumescu. El a urmărit niște calcule care s-au dovedit, finalmente, greșite. Uniunea Sovietică intrase încă din anii 1970 într-un declin ireversibil, pierzând total cursa cu SUA și cu Europa de Vest. Criza s-a tot acutizat până când a devenit limpede că urmează colapsul.
Așa s-a ajuns ca, la mijlocul anilor 1980, noul lider de la Kremlin, tânărul activist de partid Mihail Gorbaciov, să pregătească un plan de apropiere de Occident prin care se spera că URSS va primi banii și transferul de tehnologie necesare pentru a se salva. Același motiv a stat, spune Naumescu, și în spatele deciziei lui Gorbaciov de a accepta reunificarea Germaniei: Moscova conta pe sprijinul financiar și tehnologic al Guvernului de la Bonn.
Gorbaciov a fost, fără discuție, un alt tip de lider comparativ cu predecesorii săi de la Kremlin, unul pașnic și neagresiv, dar de aici și până la a spune că el ne-a eliberat de comunism și de Ceaușescu e drum foarte lung, arată profesorul Naumescu. Căderea comunismului s-a produs în țările Europei de Est pentru că Uniunea Sovietică nu mai avea nici resursele, nici voința de a interveni militar, mereu și mereu, într-un mod care se dovedea inutil, pentru a zdrobi mișcările democratice care reapăreau periodic în țările din lagărul socialist.
În ceea ce-l privește pe Gorbaciov, faptul că el l-a susținut pe Putin până de curând, a aprobat și justificat invadarea Georgiei în 2008 și anexarea Crimeei și a regiunii Donbass din Ucraina în 2014, spune multe despre el. Abia în primăvara acestui an Gorbaciov s-a despărțit de Putin, condamnând invazia începută pe 24 februarie. Era însă mult prea târziu pentru a mai conta.
Valentin Naumescu: „Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse demult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibi“
„GORBACIOV, liderul comunist căruia nu i-a ieșit mai nimic din ce își propusese cu adevărat * Văd multe mesaje romanțate despre Gorbaciov. Multe idealizări. Pot să înțeleg de ce. Miturile își au rolul lor.
Gorbaciov a vrut, în esență, un singur lucru – relaxarea comunismului, în speranța relansării economiei sovietice aflate într-un declin puternic la mijlocul anilor ’80. Atât. Nu mai avea bani și tehnologie, URSS pierduse cursa cu SUA pe toate planurile și s-a gândit că dacă deschide puțin șurubul, liberalizează puțin economia și viața socială, se apropie de Vest pentru a primi ajutor economic din partea SUA și RFG (de aceea a acceptat reunificarea Germaniei propusă de SUA, semnând Tratatul 2+4, pe 12 septembrie 1990, la Moscova), va salva Uniunea Sovietică și comunismul.
Asta a dorit Gorbaciov, aceasta a fost strategia lui, să nu ne închipuim alte lucruri. Gorbaciov nu a dorit dispariția URSS. Nu a dorit prăbușirea comunismului. Nu a dorit extinderea Vestului spre Europa de Est. A susținut războiul lui Putin în Georgia (2008) și anexarea Crimeii (2014). Nu a mai susținut invazia Ucrainei anul acesta și s-a transformat, tardiv, într-un critic al lui Putin.
Că Gorbaciov A PIERDUT CONTROLUL în reformele sale haotice și prost pregătite, că nu a mai putut ține hățurile nici în interiorul URSS nici în blocul comunist, că nu mai avea instrumentele și resursele pentru a face asta, că a fost naiv crezând că poate reforma și în același timp salva URSS și comunismul, că est-europenii au profitat de eșecul politicilor sale ratate și s-au eliberat, și asta este adevărat, dar este cu totul altceva.
În orice caz, cu totul altfel și-a închipuit Gorbaciov că vor evolua lucrurile, atunci când a lansat, după 1985, perestroika și glasnost. Alte obiective a avut în minte, nu ceea ce a ieșit (inevitabil) la finalul mandatului său.
Iese din scenă un mare personaj al secolului XX, un alt fel de lider sovietic (civlizat, agreabil, deschis, oricum mult mai tânăr la vremea respectivă decât predecesorii săi și cu siguranță neagresiv și pacifist), cel ale cărui greșeli (în raport cu obiectivele sale) și calcule politice eronate au contribuit în mare măsură la crearea contextului internațional și regional în care regimurile comuniste din Europa Centrală și de Est s-au prăbușit.
Nu mai putea și nici nu mai dorea să intervină pentru a susține aceste regimuri (devenise demult prea costisitor și inutil), în condițiile în care URSS se retrăgea oricum cu coada între picioare din Afganistan, în 1989, iar dezastrul și falimentul amenințau economia uriașului muribund.
De aici și până la a spune că îi datorăm libertatea lui Gorbaciov este totuși cam mult. Ceaușescu era la putere în decembrie 1989, la peste patru ani de la numirea lui Gorbaciov, iar instituțiile regimului său ucideau oameni în stradă. Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse demult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibil. Cred că este utilă această nuanță, acum, la despărțirea de Gorbaciov.
Ciudată suprapunere istorică – moare cel care a distrus Al Doilea Imperiu Rus exact când un succesor al său încearcă, prin forța armelor, refacerea celui de-al Treilea Imperiu Rus. Putin, te temi de semnele care ți se arată?“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vladimir Soloviov, propagandistul TV favorit al liderului de la Kremlin, s-a dezlănțuit violent la adresa Germaniei și a cancelarului Olaf Scholz, după mai multe poziții exprimate public de Guvernul de la Berlin în favoarea Ucrainei.
În emisiunea sa de pe canalul Rusia 1 (principala televiziune a regimului Putin), Vladimir Soloviov l-a atacat direct pe cancelarul german Olaf Scholz.
Delirul fascist al lui Soloviov
„Olaf Scholz este foarte dur în ultima vreme. A declarat că va ajuta Ucraina cu bani și armament, «până când Putin realizează că a făcut o greșeală majoră».
Scholz, ascultă aici: nu Putin a făcut o greșeală fatală, ci Gorbaciov, când a permis celor două Germanii să se reunifice! Aceea a fost o greșeală.
Tovarășul Stalin a greșit atunci când a decis să permită existența Germaniei.
Tu, molie, îndrăznești să spui ceva despre Rusia?
De ce să aprovizionăm Germania cu gaz, din moment ce germanii au început să trimită artilerie grea în Ucraina?
De ce permitem existența industriei care ne omoară soldații?
Să ardă, cu toții, în focurile iadului!”
Olaf Scholz: „Ucraina are nevoie de un plan Marshall întins pe mulți ani, de multe miliarde„
Cancelarul Olaf Scholz a afirmat marți că decizia guvernului german de a furniza arme Ucrainei este una corectă și „de anvergură”.
„Acest lucru este necesar acum”, le-a spus Olaf Scholz membrilor grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat.
Scholz a arătat că populația germană a susținut decizia de livrare a armamentului greu în Ucraina.
Declarațiile cancelarului german vin după ce prima livrare de armament greu german a ajuns în Ucraina, la patru luni de la începutul invaziei ruse.
Este vorba despre șapte tunuri autopropulsate Panzerhaubitze 2000. Aceste obuziere pot lovi ținte aflate până la 40 de kilometri.
Lentoarea cu care Germania a livrat Ucrainei arme a fost criticată atât pe plan intern, cât și extern. Acum, după ce livrările de armament greu au început să se concretizeze, Olaf Scholz a reiterat că Rusia trebuie să pună capăt războiului şi a subliniat dreptul Ucrainei de a exista ca ţară liberă.
„Tot ceea ce facem are ca scop acest lucru”, a mai spus Scholz, indicând că „va fi nevoie de un nou Plan Marshall, de multe miliarde de euro, pentru reconstrucția țării după război, iar procesul va dura ani de zile”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Timp de 5 ani, liderul reformist de la Moscova l-a testat pe dogmaticul rigid de la București. Când paharul s-a umplut, Moscova a declanșat “revoluția” anti-Ceaușescu. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Concluzia vizitei de două zile la București, din 1987, apare în „Memoriile” lui Gorbaciov. Liderul sovietic punea eticheta pe regimul politic al lui Ceauşescu.
“O vizită în România mi-a oferit încă un argument să continui perestroika: trebuia să se isprăvească pentru totdeauna cu încercarea de a se «ferici» societatea cu de-a sila. Întregul sistem reprobabil al intimidării, al îndobitocirii conştiente şi al manipulării luase sfârşit”, spune fostul lider sovietic în lucrarea sa, publicată în Franţa în 1993 şi tradusă în româneşte în 1994.
Pe 4 iunie 1987, la câteva zile după ce a revenit la Moscova, Mihail Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS raportul asupra vizitei oficiale făcute în România. Stenograma acelei şedinţe ne arată cum îl privea liderul sovietic pe “căposul de la Bucureşti”.
Stenograma şedinţei Biroului Politic al CC al PCUS, 4 iunie 1987 (fragmente)
Mihail Gorbaciov:“Principialitatea şi răbdarea noastră în relaţia cu Ceauşescu şi cu ţara, în general, l-au scuzat. Impresionează construcţiile care se execută în Bucureşti. O arhitectură ambiţioasă. Ceauşescu a comunicat că, în 1990, problema locuinţelor va fi rezolvată. Însă situaţia oamenilor este extrem de dificilă. Zece kilograme de carne pe cap de locuitor, pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Sunt probleme cu căldura, alimentele, bunurile de larg consum şi energia electrică. Ceauşescu ne-a încredinţat tot timpul că la el totul a fost de mult rezolvat. Mă uit la el, îl ascult şi mă simt prostit. La el totul a fost deja hotărât: şi în problema democraţiei, şi în problema alegerilor libere, şi în problema cooperatistă şi a drepturilor colectivelor de muncă.
Când am ieşit în stradă cu Ceauşescu, reacţia oamenilor a fost asemeni unei flaşnete stricate: «Ceauşescu – Gorbaciov!»; «Ceauşescu – Pace!». Când m-am apropiat de oameni, i-am întrebat: «Dar voi ştiţi şi alte cuvinte?». Ulterior, mi-au comunicat că aceşti limbuţi fuseseră aduşi cu un autobuz, în mod special. Toate mi-au produs o impresie apăsătoare. Chiar aşa să jigneşti poporul!? Ne-au dus la un magazin şi la o piaţă. Expoziţie. Mi se spune că, după aceea, când am plecat de acolo, mulţimile s-au repezit să înşface tot.
Ceauşescu s-a supărat foarte tare când eu, în mod public, la o mare adunare, am vorbit despre glasnost (transparenţă), despre perestroika (reformă), când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS. Acest lucru l-a scos din minţi. De aceea trebuie să ne comportăm cu el cu grijă, treptat, fără să ne grăbim, fără să exagerăm posibilităţile noastre, luând în considerare, totodată, faptul că în societatea românească se doreşte foarte mult apropierea de noi.
Ceauşescu a încercat să ne acuze în mod direct pentru faptul că noi îl sancţionăm economic pentru politica sa autonomă. Drept răspuns, eu l-am întrebat: doar el s-a orientat după ajutor şi sprijin către Occident, şi dorea să obţină simpatia Occidentului pe seama noastră. Atunci de ce emiteţi pretenţii faţă de noi? Şi, de fapt, ce vă împiedică să iniţiaţi contacte cu noi, cu URSS, fie şi pe linia organizaţiilor sociale sau judeţene?
Impertinenţa lui era foarte mare. Suficienţă şi fanfaronadă, tendinţa de a-i învăţa şi povăţui pe toţi. În problemele internaţionale, haos şi vârtej. Printre altele, s-a pronunţat cu tărie împotriva conceptului de «suficienţă» din doctrina noastră militară.
Se poate pune întrebarea dacă ar trebuit, de fapt, să mergem la el. Cred că nu, în această situaţie”.
Soții Ceaușescu și soții Gorbaciov
Experienţa trăită de Gorbaciov cu Ceauşescu în 1987 nu era prima de acest gen. În noiembrie 1986, cei doi se întâlniseră la Moscova, în cadrul unei reuniuni a conducătorilor statelor comuniste. Pe 13 noiembrie 1986, Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS bilanţul acelei reuniuni. Despre toţi avea cuvinte de laudă, doar Ceauşescu era “oaia neagră”.
János Kádár (Ungaria) este “un om politic înţelept şi maleabil”, Todor Jivkov (Bulgaria) a apreciat noua atitudine a PCUS, generalul Wojciech Jaruzelski (Polonia) “a contribuit cel mai mult” la discuţiile strategice, Gustav Husak (Cehoslovacia) a avut “o bună convorbire” cu liderul sovietic, iar Fidel Castro (Cuba) “a înţeles că a stricat ceva”.
Nicolae Ceauşescu, în schimb, are parte de vorbe grele. Şi suntem abia în 1986, la un an după ce Mihail Gorbaciov a preluat conducerea URSS!
Stenograma şedinţei Biroului Politic al CC al PCUS, 13 noiembrie 1986 (fragment)
Mihail Gorbaciov:“Ceauşescu, din nou, le-a spus pe ale sale. Mai rău decât înainte. Mai ales în problemele internaţionale. A vorbit mult şi fără rost. Multă demagogie. De exemplu: «Despre perestroika – cică – trebuie vorbit în plan tactic, iar strategia noastră să fie comunismul!». A pus în umbră perestroika: «Ce să mai reformăm? În România, de mult s-a reformat!». Ar trebui decorat pentru democraţie, deşi în ţară e dictatura lui Ceauşescu… În privinţa socialismului, el este pentru «socialismul ereditar», pentru «socialismul dinastic». Ne-a spus: «Nu sunt necesare noi modalităţi de cooperare, însă România nu se va pronunţa împotriva utilizării noilor forme de colaborare»”.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Întâlnirile Ceaușescu – Gorbaciov au fost mai mereu tensionate. Bătrânul dictator simțea că pericolul vine de la mai tânărul “țar roșu” de la Kremlin. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
În pauza dezbaterilor din 4 decembrie 1989, de la Moscova, Ceauşescu a mai primit un semnal. De la Egon Krenz, succesorul lui Erich Honecker la conducerea Germaniei răsăritene.
Generalul Constantin Olteanu a fost de faţă. “În pauză a venit la noi Egon Krenz. Era Ceauşescu cu mine, parcă era şi Dăscălescu. Zice Krenz: «Ce faceţi?», şi dă noroc cu noi. Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu. Eram în stânga lui. Şi spune Egon Krenz, neamţul: «Nu ştiu dacă ne vom mai vedea». Ce a avut în vedere, nu ştiu. Nu a spus aşa, în general. A spus: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». A dat mâna cu noi şi a plecat.”
A urmat întâlnirea bilaterală româno-sovietică. Ambele părţi erau reprezentate de preşedinte şi de prim-ministru: Gorbaciov şi Rîjkov la sovietici, Ceauşescu şi Dăscălescu la români.
Ceauşescu a încercat să împingă discuţiile spre sfera colaborării economice dintre România şi Uniunea Sovietică. Gorbaciov însă îi trimitea discret semnale că totul s-a terminat. Un astfel de episod este cuprins în stenograma acelei întâlniri bilaterale.
În urma insistenţei lui Ceauşescu de a planifica o nouă întâlnire bilaterală la 9 ianuarie 1990, adică peste 36 de zile, Gorbaciov a avut o replică misterioasă: “Să trăim noi până atunci!”
Prezent în delegaţia română de la Moscova, Constantin Olteanu a urmărit şi reacţiile ulterioare ale lui Ceauşescu. “Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a durat 80 de minute. Apoi am plecat, iar în avion s-a comentat. Mai obişnuia Ceauşescu să ne mai cheme pe la el dacă era călătoria lungă. Mai juca şah. Şi zice: «Uite, putea să vină numai Stoian», mi-a spus el mie. Stoian era ministru de Externe. Dăscălescu l-a comentat negativ pe Gorbaciov, că e un om rău, trebuie să fim atenţi în relaţiile cu el. Şi cam aici s-au oprit discuţiile. Pe la 11 noaptea am ajuns la Otopeni. Am cinat împreună şi asta a fost toată treaba. Şi se ştie ce a urmat după aceea, că nu a mai fost mult.”
Incompatibilitatea dintre Ceauşescu şi Gorbaciov devenise evidentă cu mult înaintea întâlnirii de la Moscova. Pe 4 decembrie 1989, ei se aflau la capătul unui an în care avuseseră mai multe conflicte dure în întâlnirile directe.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ciocnirea cea mai violentă, care avusese loc pe 7–8 iulie 1989, la Bucureşti, cu numai cinci luni înaintea celei de la Moscova. “Întâlnirea s-a desfăşurat în vila din Cartierul Primăverii a fostului ministru de Interne Alexandru Drăghici. Gorbaciov venise la şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Seara, el a avut o discuţie privată cu Ceauşescu. S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie. Mai aveau puţin şi intrau gărzile peste ei, să-i despartă.”
Scandalul din noaptea de 8 spre 9 iulie 1989 a fost prefaţat de un incident copilăresc petrecut între cei doi şefi de stat la Aeroportul Otopeni.
Constantin Olteanu
Constantin Olteanu a fost direct implicat în poveste. “Mie mi-a fost repartizat Gorbaciov, să-l însoţesc de la aeroport la reşedinţă şi, dacă mai era nevoie, la alte activităţi. La aeroport, Ceauşescu n-a adus-o şi pe nevastă-sa, şi atunci s-a creat o asimetrie. Gorbaciov a venit cu Raisa. La scara avionului s-a îmbrăţişat cu Ceauşescu. Pe Raisa au luat-o cei de la ambasada sovietică, iar Gorbaciov a trecut în revistă garda de onoare. Gorbaciov trimisese o maşină, cu o zi înainte, de la Moscova, pe calea aerului. L-a invitat pe Ceauşescu să meargă cu el, cu maşina aia. Ceauşescu avea maşina lui de protocol. Şi nu a vrut să meargă în ţara lui cu maşina altuia. Atunci, Gorbaciov a ieşit să plece spre maşina lui, cea adusă de la Moscova, care trăsese la covor. Amândouă maşinile erau acolo. Ceauşescu, văzând situaţia, îşi ia la revedere. Şi atunci îl întreabă Gorbaciov: «Nu mergeţi în oraş? Mai rămâneţi?». Ceauşescu răspunde copilăreşte: «Eu mai rămân, că mai am nişte treburi în zonă». Eu m-am urcat în maşina lui Gorbaciov. Erau Raisa, Gorbaciov, iar în faţă, lângă şofer, era un translator. Raisa a încercat să mai îndulcească situaţia, pentru că el era supărat. Se vedea că este nemulţumit. Ea a scos programul din poşetă, scris în limba rusă. L-am parcurs împreună, pentru că ea trebuia să meargă la Muzeul de Artă, la Apaca, dar şi la nişte instituţii de învăţământ, pentru că era filosof. Aşa am ajuns la reşedinţă, în condiţiile astea tensionate.”
Istoria întâlnirilor Ceauşescu–Gorbaciov era însă mai veche. Prima vizită la Bucureşti a liderului sovietic a avut loc spre sfârşitul lunii mai 1987. Gorbaciov era “ţar” la Kremlin de doi ani, Ceauşescu stăpânea România de 22 de ani. Reprezentau două generaţii politice diferite, care aveau să se dovedească ireconciliabile.
Întâlnirea din 25–27 mai 1987 a fost aşteptată cu mult interes de românii care urmăreau schimbările aduse de Mihail Gorbaciov în URSS. Pe atunci, discret, prindea contur ideea că doar Gorbaciov poate elibera România de sub tirania clanului Ceauşescu. Iluzia românilor de a scăpa de comunism cu ajutorul americanilor se spulberase de mult. Spre sfârşitul anilor ’80, paradoxal, speranţa licărea dinspre răsărit, adică exact de-acolo de unde venise “ciuma roşie” în urmă cu patru decenii!
În 1987, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost însoţit de Raisa Maximovna Gorbaciova, care nu avea funcţii de stat, ci era pur şi simplu soţia liderului sovietic. Ca să nu pice în ridicol, Elena Ceauşescu, posesoarea unor funcţii importante în ierarhia statului român, ca şi a unor diplome de super-intelectual şi mega-academician, a încercat să-şi ascundă titlurile politice cu care se înzestrase de-a lungul timpului. Episodul este povestit de Constantin Olteanu, care în acea perioadă era prim-secretar de partid al Capitalei.
“La sfârşitul vizitei se ţinea un miting al prieteniei. Atunci s-a ţinut la Sala Palatului. L-am organizat, pentru ora stabilită, 16.00, în ziua plecării lui Gorbaciov. Am intrat în Palatul Regal, ca de acolo să ajung să văd cum arată sala. În Sala Tronului i-am întâlnit pe Emil Bobu şi pe Elena Ceauşescu. Stăteau de vorbă. Am salutat-o, cum era firesc. Şi ea mă întreabă ce fac. I-am spus că mă duc să mai văd şi eu sala o dată. Atunci Elena Ceauşescu îmi spune: «Olteanule, tu conduci aici?». «Da», îi răspund. «Pe mine să nu mă prezinţi cu nicio funcţie, numai pe Raisa», îmi spune Elena Ceauşescu. «Bine», zic eu, «dar ea nu are nicio funcţie, nici de partid, nici de stat, cum aveţi dumneavoastră. Cum o să procedez, ce o să se înţeleagă?». «Nu! Ţi-am spus nu!», îmi răspunde ea. Iar Bobu, în loc să mă apere, spune: «Păi, dacă aşa vrea Tovarăşa…» În fine, a venit Gorbaciov, însoţit de Raisa. I-au aşteptat Ceauşescu şi cu ceilalţi care au participat acolo. După întâlnirea asta obişnuită, protocolară, au intrat în sală la prezidiu. Eu am deschis lucrările. I-am prezentat pe toţi. Şi pe Elena Ceauşescu, cu toate «calităţurile». Eh, în momentul ăla «a murit», dar nu mi-a zis niciodată de ce am făcut asta. Erau ai noştri în sală şi ce ar fi zis sala… M-ar fi făcut pe mine că sunt idiot şi nu am ştiut funcţiile ei, plus ce ar fi zis Nicolae Ceauşescu…”
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Moscova, 4 decembrie 1989. Simțindu-se încolțit, Ceaușescu joacă tare pe terenul lui Gorbaciov. Detalii – într-un nou fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Deşi situaţia devenea din ce în ce mai dramatică, Nicolae Ceauşescu spera într-o reconciliere cu Mihail Gorbaciov. Sau măcar o prelungire a situaţiei din acel moment, în speranţa că durii de la Moscova nu-l vor lăsa la infinit pe Gorbaciov “să pună în pericol socialismul”.
Generalul Constantin Olteanu, care în 1989 era șeful secției Relații Externe a CC al PCR, îşi aminteşte: “Eu l-am chemat pe ambasadorul sovietic şi i-am adus la cunoştinţă componenţa delegaţiei noastre. I-am spus să pună la Moscova următoarea condiţie: tovarăşul Ceauşescu vrea o discuţie cu tovarăşul Gorbaciov înainte sau după întâlnirea comună cu toate delegaţiile. El a transmis, apoi a plecat în concediu. Mi-a trimis răspuns prin însărcinatul cu afaceri interne al ambasadei sovietice: «Da, tovarăşul Gorbaciov este de acord să discute cu tovarăşul Ceauşescu înainte sau după întâlnirea cu toţi invitaţii». I-am transmis lui Ceauşescu şi a spus: «Bine». Eu i-am spus adjunctului meu, Mihai Nicolae, să ia legătura, prin ambasadele noastre, cu celelalte ţări care participă la întrunirea din 4 decembrie, în afară de URSS, să vadă cine face parte din delegaţia lor. Asta se întâmpla duminică la prânz, pe 3 decembrie. Noi plecam luni dimineaţă. Toate delegaţiile erau cum le-au dat ruşii, deci şi cu prim-ministru. Mă duc la Ceauşescu. Ieşise din cabinet şi era pe culoar, împreună cu «Tovarăşa». Plecau acasă, pentru că era ora 12.30, duminică. «E ceva?», m-a întrebat. Şi i-am spus: «Uitaţi ce este, am verificat treaba asta şi în toate delegaţiile figurează prim-ministru», amintindu-i că a spus ca tovarăşul Dăscălescu să nu meargă la Moscova. A luat notă: «Bine, hai înapoi!». Îi spune lui Hîrjău, secretarul de cabinet: «Cheamă-l pe Dăscălescu!». Ceauşescu nu s-a mai dezbrăcat. A rămas aşa, în palton, că era iarnă. Am stat în picioare, aşteptându-l pe Dăscălescu. Ceauşescu i-a spus: «Mergi şi tu mâine cu noi la Moscova, că uite, merg şi ăilalţi prim-miniştri». Dacă eu nu m-aş fi dus la el, iar el îi vedea la Moscova pe ceilalţi şefi de guvern, aş fi putut să am anumite reproşuri, mai ales că Dăscălescu avea să participe şi la întâlnirea cu Gorbaciov. Şi am plecat împreună la Moscova”.
Luni, 4 decembrie 1989. Lui Ceauşescu nu-i era greu să-şi dea seama că nu mai corespunde cererilor Moscovei. Dar el a ales să-l înfrunte pe Gorbaciov chiar în faţa liderilor est-europeni impuşi de Uniunea Sovietică!
Constantin Olteanu
Prezent în delegaţia României, Constantin Olteanu povesteşte: “Acolo, Ceauşescu a fost foarte rezervat. S-a mai gândit, era preocupat… bănuia ceva, cred. Dăscălescu a făcut o criză de sciatică. Am intrat în sală. Prima şedinţă a fost cu toate delegaţiile. Gorbaciov a informat cu ce a vrut el. Printre altele, a spus că a vorbit şi cu Papa. «Papa e de acord cu noi», fără să spună care «noi». Gorbaciov a mai zis că Bush s-a dus la Bruxelles ca să-i informeze pe aliaţii lui din NATO. Ceauşescu nu elogiază, ci spune, cu un buletin Agerpres în mână, adresându-i-se lui Gorbaciov: «Nu ştiu cum se împacă ce aţi spus dumneavoastră, ca între NATO şi Tratatul de la Varşovia să se găsească înţelegere, să se atenueze asperităţile, cu ceea ce a declarat Bush în drum spre Bruxelles. El spune că NATO trebuie întărit, trebuie extins». Sigur că Gorbaciov n-a răspuns”.
Cu toate că nu mai avea nicio susţinere, Nicolae Ceauşescu i-a atras atenţia liderului sovietic asupra modului în care a făcut schimbările din statele est-europene în 1989. Constantin Olteanu: “Ceauşescu a ridicat problema să nu mai fie denigraţi foştii conducători din ţările socialiste care au fost schimbaţi din funcţii. Şi a mai fost ceva. La ordinea de zi au adus ei atunci o declaraţie prin care se condamna intervenţia în Cehoslovacia din 1968, după 21 de ani. La care Ceauşescu s-a ridicat şi a spus: «Noi nu semnăm declaraţia, pentru că noi nu am intervenit, dimpotrivă, am condamnat-o, şi ştie toată lumea. E bine să se facă acest lucru târziu, deşi trebuia făcut mai demult. Dar eu propun – zice el – să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia». Gorbaciov spune că e acolo delegaţia de partid cehoslovacă şi vor discuta cu ei. «E bine aşa, tovarăşe Ceauşescu?», întreabă Gorbaciov. La care Ceauşescu: «Nu. Trebuie să se retragă trupele sovietice din toate ţările în care există!». Rumoare în sală. S-a făcut o pauză”.
Momentul este redat şi de Ion Stoian, ultimul ministru de Externe al României comuniste, prezent la Moscova alături de Ceauşescu, Dăscălescu şi Olteanu.
“Informarea lui Gorbaciov a fost destul de sumară, seacă. A reieşit cu claritate că Mihail Gorbaciov intenţionat a făcut aceasta, în dorinţa de a estompa interesul celorlalţi faţă de discuţiile sale cu preşedintele american. Era evidentă încercarea de a spune numai lucruri generale. Totuşi, a rezultat clar că s-a discutat despre situaţia din celelalte ţări socialiste, despre procesele şi evoluţiile politice din aceste ţări. Insatisfacţiile celorlalte delegaţii erau evidente. Probabil, Mihail Gorbaciov a simţit aceasta şi, fără a ne preveni, a aruncat în discuţie o altă problemă. (…) A început menţionând că este timpul şi este necesar să dăm o nouă apreciere, sub forma unei declaraţii sau a unui comunicat, în legătură cu intrarea în Cehoslovacia, în 1968, a trupelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia. «Suntem aici toţi cei care au fost implicaţi atunci, mai puţin România, care a ieşit din această chestiune», a zis Gorbaciov. Pe loc, Nicolae Ceauşescu l-a întrerupt, cu scuzele de rigoare, spunând: «Nu-i adevărat! România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă». Şi a continuat: «Nu am intrat pentru că am apreciat că aceasta a fost o încălcare gravă a suveranităţii unui stat, un act agresiv, contrar normelor şi principiilor relaţiilor dintre state, care a dăunat mult socialismului, inclusiv Uniunii Sovietice». Prompt, l-a aprobat conducătorul delegaţiei ungare, Rezsö Nyers, de curând înlocuitorul lui Károly Grósz la conducerea partidului. S-au purtat discuţii pe text, un proiect necorespunzător prezentat de Mihail Gorbaciov. Cele mai multe obiecţii şi sugestii au fost făcute pe text de delegaţia română, de Nicolae Ceauşescu. La un moment dat, discuţiile pe text se purtau numai între Mihail Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu. (…) Către sfârşit, Gorbaciov a şi menţionat că putem să ne declarăm de acord cu textul, întrucât chiar şi tovarăşul Ceauşescu este de acord. La care Nicolae Ceauşescu a replicat: «Deşi noi ne-am spus de mult părerea, totuşi putem fi de acord cu acest text. Dar pot spune că dacă-l redactam noi, comunicatul ar fost mult mai bun. Aşa, de exemplu, ar fi trebuit menţionată într-o frază clară şi retragerea trupelor sovietice din Cehoslovacia». La care Mihail Gorbaciov a inter- venit prompt, spunând: «Aceasta este o problemă pe care o vom reglementa noi, pe cale bilaterală, cu tovarăşii cehoslovaci. Ştiţi, cred, că între noi şi Cehoslovacia există un acord privind staţionarea trupelor sovietice în Cehoslovacia». Răspunsul lui Ceauşescu a fost tăios, sarcastic: «Da, ştiu, este un acord bilateral încheiat după ocuparea Cehoslovaciei!». Replica lui Mihail Gorbaciov a fost: «În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege». La care Ceauşescu a spus: «Da, cu asta sunt de acord»”.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dragi prieteni, am hotărât să reiau un demers mai vechi, dar pe care nu l-am dus până la capăt: publicarea în serial a unor fragmente elocvente din trilogia despre Decembrie 1989 pe care am ofeit-o cititorilor în anii 2000-2001 la Editura Adevărul și pe care am susținut-o prin emisiuni TV de mare impact. Prin intermediul acestei rubrici, vă voi purta prin universul cărților mele despre istoria noastră recentă.
Astăzi, despre pregătirile care se făceau, spre sfârșitul anilor ‘80, pentru răsturnarea “dinozaurilor roșii” din Europa de Est, dintre care “nuca cea mai tare” era Nicolae Ceaușescu.
„Prietenul” Gorbaciov strânge lațul
În decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu era ultimul “dinozaur roşu” din Europa de Est. În numele “suveranităţii” şi al “independenţei naţionale”, el a crezut că se poate opune reformelor dictate de la Moscova. În plus, s-a bazat pe iubirea eternă şi necondiţionată a poporului român. Cele două grave erori i-au adus un sfârşit oribil.
Iunie 1989. Marin Ceauşescu, şeful Agenţiei Economice a României de la Viena, sună precipitat la Bucureşti. La al treilea apel aude, în sfârşit, vocea fratelui său mai mic, Nicolae, preşedintele Republicii Socialiste România. “Nicule, e ceva urgent. Şi deosebit de important. Vin la Bucureşti să discutăm.”
Nicolae Ceauşescu nu are răbdare. El e mai repezit din fire, iar vocea gâtuită a lui Marin îi sporeşte curiozitatea. “Spune ce ai de spus!”, tună dictatorul. “Nu pot. Vorbim acasă”, insistă fratele mai mare. Şi ia primul avion spre Bucureşti.
19 ani mai târziu, Mihaela Ceauşescu Moraru, fiica lui Marin Ceauşescu, publică o carte – “Nu regret, nu mă jelesc, nu strig” (Editura Meditații) – în care este redată discuţia din iunie 1989.
“Tata a poposit aproape un ceas întreg pe la fratele său, fiind primit la început chiar cu cordialitate. Fie din cauză că era totuşi fratele mai mare, fie că avea ea, tanti Lenuţa, o slăbiciune deosebită pentru Marin, pe care-l cunoscuse înaintea lui Nicolae şi cu care chiar flirtase o scurtă perioadă… Aşa ziceau gurile rele din familie şi îi mai reproşa şi mama lui tata la necaz, dar aşa, mai mult în glumă, luându-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, că salvai, dracu’, ţara de la urgie?!»
Tata l-a abordat cu diplomaţie şi pe departe (nu stătuse degeaba la Viena 17 ani) pe unchiul Nicolae: că de, uite ce scriu ziarele occidentale, uite ce informaţii am de la «oamenii mei». (Să fi făcut oare tata spionaj? Bravo lui, că doar l-a făcut în favoarea ţării şi a neamului!)… Că situaţia este dificilă şi se agravează încontinuu…, până i-a spus verde în faţă: «Nu mai e scăpare, Nicule, că şi-au băgat coada şi ruşii, şi americanii! Fiecare are oameni aici, care mai mult complotează, doar ştii şi tu, dar n-au găsit încă prilejul, însă nu vor pierde ocazia…»
Şi aşa mai departe, culminând cu replica ce l-a enervat nespus pe Nicolae, încât a uitat şi de respectul datorat fratelui mai mare, şi de faptul că pereţii au ochi şi urechi: «Nu le face jocul, Nicule! Nu le da apă la moară, că va fi vai şi-amar de noi şi de ţara asta! Salvează-te! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!».
Ar fi avut tata, probabil, multe de spus, că era şi deştept, şi deţinea informaţii precise, dar torentul de vorbe, urlate concomitent pe două voci, l-a descumpănit la început, apoi l-a dezamăgit şi în cele din urmă l-a convins că nu mai e nimic de făcut şi că «scapă cine poate». A ştiut acest lucru, dar n-a făcut nimic ca să se salveze; din contră, s-a dus la Viena, la postul său, cu convingerea că soarta trebuie înfruntată.”
Marin Ceauşescu se întoarce la Viena, unde îşi reia misiunea de la Agenţia Economică a României, instituţie-cheie pentru procurarea valutei de care regimul are nevoie. În următoarele luni transmite noi avertismente la Bucureşti. Fratele său nu le ia însă în seamă. Reales la Congres, e hotărât să lupte cu toată lumea – şi cu Estul, şi cu Vestul.
Pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu va sfârşi sub rafale de gloanţe, într-o cazarmă din Târgovişte. Avea aproape 71 de ani. Trei zile mai târziu, Marin Ceauşescu va fi găsit spânzurat în subsolul Ambasadei României de la Viena. Avea 73 de ani.
***
“La întâlnirea noastră finală între patru ochi i-am comunicat lui Ceauşescu hotărârile celei de-a XIX-a conferinţe a partidului. I-am arătat cum, începând din 1989, pregăteam trecerea tuturor întreprinderilor pe o contabilitate economică şi am menţionat relaţiile dintre naţionalităţi. Ceauşescu mi-a mulţumit pentru prezentarea sinceră şi a declarat, citându-l pe Lenin, că socialismul în diferitele ţări trebuie construit conform condiţiilor naţionale şi că el se va ţine de această regulă. Atunci m-am convins definitiv că Ceauşescu, pur şi simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii. Chiar şi primii paşi pe acest drum ar ridica problema desprinderii de regim şi a propriei sale poziţii. Cred că a înţeles asta perfect, dar tocmai de aceea refuza cu atâta încăpăţânare să ia cunoştinţă de realităţi.“
Aşa îşi aminteşte Mihail Gorbaciov, în memoriile sale (publicate la noi de Editura Nemira), de ultima întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, desfăşurată pe 4 decembrie 1989, la Moscova. În acel moment, toţi liderii ţărilor comuniste din Europa de Est erau cei agreaţi de sovietici. Din garda veche, a staliniştilor duri, unul singur scăpase de schimbările anului 1989: Nicolae Ceauşescu.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Atac chimic într-o clădire din Moscova, în care își desfășoară activitatea și redacția ziarului „Novaia Gazeta”, renumit pentru orientarea sa liberal-democrată și de opoziție fermă față de regimul dictatorial al lui Vladimir Putin. Despre acest aspect vorbesc chiar jurnaliștii publicației.
Într-un articol postat pe site-ul cotidianului, unul dintre cele mai populare din Rusia, se arată că spațiile din întregul imobil emană un miros persistent și înțepător, fiind resimțit de vizitatori și de angajații redacției.
Acest atac vine la două luni după arestarea principalului opozant al lui Putin, Aleksei Navalnîi.
Atac asupra unei jurnaliste: „Au împrăștiat în întreaga casă un lichid chimic îmbolnăvitor cu mirosul său de ceapă putredă amestecat cu aroma la fel de minunată de usturoi, rahat și puțin gaz de uz casnic”
Sursa atacului n-a fost încă identificată. La fața locului au sosit reprezentanții de la Ministerul Situațiilor de Urgență, Ministerului Afacerilor de Interne și FSB (fostul KGB).
„Potrivit angajaților noștri, care au studiat circumstanțele atacului din iulie 2017 asupra casei și mașinii jurnalistei Iulia Latînina de la «Novaia Gazeta», mirosurile sunt foarte asemănătoare. Apoi, casa și mașina Latîninei au fost pulverizate cu un gaz caustic cu o compoziție necunoscută, cu un miros neplăcut”, dezvăluie cei de la „Novaia Gazeta”.
Iată ce scrisese ziarista Latînina despre acel incident: „Ne-au oferit o ocazie incredibilă să adulmecăm o mofetă. Ca parte a luptei suverane împotriva răzvrătirii, ei au împrăștiat în întreaga casă un lichid chimic îmbolnăvitor cu mirosul său de ceapă putredă amestecat cu aroma la fel de minunată de usturoi, rahat și puțin gaz de uz casnic”.
Amenințări în 2017 și 2018: plic cu pulbere necunoscută, pe care erau desenate o prăjitură de Paște și vopsea pentru ouă, și trei cuști cu oi purtând veste de presă
Redacția „Novaia Gazeta” nu se află la primul caz de atac chimic. În aprilie 2017, pe adresa publicației a fost trimisă o scrisoare care conținea o pulbere albă de origine necunoscută.
Precizare „Novaia Gazeta”:„Analiza inițială a arătat că substanța nu este radioactivă, plicul a fost izolat și trimis spre examinare. Expeditorul scrisorii nu și-a indicat adresa, dar plicul, pe care erau desenate o prăjitură de Paște și vopsea pentru ouă cu semnătura «Paște fericit!», era însoțit de mesajul «Teribil» și de un cod poștal. Directorul general al publicației a fost indicat ca destinatar”.
În octombrie 2018, persoane neidentificate au adus la sediul redacției trei cuști cu oi purtând veste de presă.
Precizare „Novaia Gazeta”:„Cu câteva zile mai devreme, persoane necunoscute au plantat o coroană funerară la redacție, cu amenințări împotriva jurnalistului Denis Korotkov, după care a fost găsit acolo un coș cu capul de berbec tăiat, cu amenințări adresate întregii redacții”.
Bilanț terifiant: 7 jurnaliști de la „Novaia Gazeta”, uciși în perioada regimului criminal al lui Putin
Cele mai multe acțiuni la „Novaia Gazeta” sunt deținute de colectivul redacțional. Doar 10% îi aparțin fostului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, și alte 14% afaceristului Aleksandr Lebedev.
Acest ultim atac chimic nu e unul de luat în derâdere. De-a lungul anilor, numeroși jurnaliști ruși de la „Novaia Gazeta” au plătit cu viața pentru dezvăluirile pe care le-au făcut despre politicieni corupți.
* Igor Domnikov, redactor la Departamentul Proiecte Speciale. Pe 12 mai 2000, jurnalistul a fost bătut violent pe strada Pererva din Moscova. A decedat la spital, pe 16 iulie 2000, în urma unui puternic traumatism cranian.
* Viktor Polkov, activist împotriva războiului civil din Cecenia. Ucis la data de 18 aprilie 2001, la ieșirea din satul Alhan-Kala. Asupra mașinii sale au fost executate rafale de mitralieră.
* Iuri Scekocișin, coordonator al Departamentului care se ocupa cu activitatea criminală din Rusia. A murit în chinuri, în urma unei otrăviri, la data de 3 iulie 2003.
* Anna Politkovskaia, jurnalistă care s-a ocupat de conflictul din Cecenia. Împușcată mortal în liftul blocului în care locuia, pe 7 octombrie 2006.
* Stanislav Markelov și Anastasia Baburova, jurnaliști care au anchetat moartea lui Dominkov. Executați în stil mafiot în centrul Moscovei, cu gloanțe în cap, la data de 19 ianuarie 2009.
* Natalia Estemirova, editorialistă. Ucisă cu mai multe gloanțe în cap și piept. A fost aruncată într-o pădure din Ingușetia.
Apelul colectivului redacțional al ziarului „Novaia Gazeta” către cititori: „Într-o țară în care autoritățile doresc în mod constant să interzică ceva, inclusiv să interzică să se spună adevărul, ar trebui să existe publicații care continuă să se angajeze în jurnalism real. Sprijinul dumneavoastră va ajuta «Novaia Gazeta» să fie în continuare o astfel de publicație. Aduceți-vă acum contribuția la independența jurnalismului în Rusia!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Moscova, 4 decembrie 1989. Simțindu-se încolțit, Ceaușescu joacă tare pe terenul lui Gorbaciov. Detalii – într-un nou fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor” .
Deşi situaţia devenea din ce în ce mai dramatică, Nicolae Ceauşescu spera într-o reconciliere cu Mihail Gorbaciov. Sau măcar o prelungire a situaţiei din acel moment, în speranţa că durii de la Moscova nu-l vor lăsa la infinit pe Gorbaciov „să pună în pericol socialismul”.
Constantin Olteanu, care în 1989 era șeful secției Relații Externe a CC al PCR, îşi aminteşte: „Eu l-am chemat pe ambasadorul sovietic şi i-am adus la cunoştinţă componenţa delegaţiei noastre. I-am spus să pună la Moscova următoarea condiţie: tovarăşul Ceauşescu vrea o discuţie cu tovarăşul Gorbaciov înainte sau după întâlnirea comună cu toate delegaţiile. El a transmis, apoi a plecat în concediu. Mi-a trimis răspuns prin însărcinatul cu afaceri interne al ambasadei sovietice: «Da, tovarăşul Gorbaciov este de acord să discute cu tovarăşul Ceauşescu înainte sau după întâlnirea cu toţi invitaţii». I-am transmis lui Ceauşescu şi a spus: «Bine». Eu i-am spus adjunctului meu, Mihai Nicolae, să ia legătura, prin ambasadele noastre, cu celelalte ţări care participă la întrunirea din 4 decembrie, în afară de URSS, să vadă cine face parte din delegaţia lor. Asta se întâmpla duminică la prânz, pe 3 decembrie. Noi plecam luni dimineaţă. Toate delegaţiile erau cum le-au dat ruşii, deci şi cu prim-ministru. Mă duc la Ceauşescu. Ieşise din cabinet şi era pe culoar, împreună cu «Tovarăşa». Plecau acasă, pentru că era ora 12.30, duminică. «E ceva?», m-a întrebat. Şi i-am spus: «Uitaţi ce este, am verificat treaba asta şi în toate delegaţiile figurează prim-ministru», amintindu-i că a spus ca tovarăşul Dăscălescu să nu meargă la Moscova. A luat notă: «Bine, hai înapoi!». Îi spune lui Hîrjău, secretarul de cabinet: «Cheamă-l pe Dăscălescu!». Ceauşescu nu s-a mai dezbrăcat. A rămas aşa, în palton, că era iarnă. Am stat în picioare, aşteptându-l pe Dăscălescu. Ceauşescu i-a spus: «Mergi şi tu mâine cu noi la Moscova, că uite, merg şi ăilalţi prim-miniştri». Dacă eu nu m-aş fi dus la el, iar el îi vedea la Moscova pe ceilalţi şefi de guvern, aş fi putut să am anumite reproşuri, mai ales că Dăscălescu avea să participe şi la întâlnirea cu Gorbaciov. Şi am plecat împreună la Moscova”.
„Papa e de acord cu noi”
Luni, 4 decembrie 1989. Lui Ceauşescu nu-i era greu să-şi dea seama că nu mai corespunde cererilor Moscovei. Dar el a ales să-l înfrunte pe Gorbaciov chiar în faţa liderilor est-europeni impuşi de Uniunea Sovietică!
Prezent în delegaţia României, Constantin Olteanu povesteşte: „Acolo, Ceauşescu a fost foarte rezervat. S-a mai gândit, era preocupat… bănuia ceva, cred. Dăscălescu a făcut o criză de sciatică. Am intrat în sală. Prima şedinţă a fost cu toate delegaţiile. Gorbaciov a informat cu ce a vrut el. Printre altele, a spus că a vorbit şi cu Papa. «Papa e de acord cu noi», fără să spună care «noi». Gorbaciov a mai zis că Bush s-a dus la Bruxelles ca să-i informeze pe aliaţii lui din NATO. Ceauşescu nu elogiază, ci spune, cu un buletin Agerpres în mână, adresându-i-se lui Gorbaciov: «Nu ştiu cum se împacă ce aţi spus dumneavoastră, ca între NATO şi Tratatul de la Varşovia să se găsească înţelegere, să se atenueze asperităţile, cu ceea ce a declarat Bush în drum spre Bruxelles. El spune că NATO trebuie întărit, trebuie extins». Sigur că Gorbaciov n-a răspuns”.
„E bine așa, tovarășe Ceaușescu?”
Cu toate că nu mai avea nicio susţinere, Nicolae Ceauşescu i-a atras atenţia liderului sovietic asupra modului în care a făcut schimbările din statele est-europene în 1989. Constantin Olteanu: „Ceauşescu a ridicat problema să nu mai fie denigraţi foştii conducători din ţările socialiste care au fost schimbaţi din funcţii. Şi a mai fost ceva. La ordinea de zi au adus ei atunci o declaraţie prin care se condamna intervenţia în Cehoslovacia din 1968, după 21 de ani. La care Ceauşescu s-a ridicat şi a spus: «Noi nu semnăm declaraţia, pentru că noi nu am intervenit, dimpotrivă, am condamnat-o, şi ştie toată lumea. E bine să se facă acest lucru târziu, deşi trebuia făcut mai demult. Dar eu propun – zice el – să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia». Gorbaciov spune că e acolo delegaţia de partid cehoslovacă şi vor discuta cu ei. «E bine aşa, tovarăşe Ceauşescu?», întreabă Gorbaciov. La care Ceauşescu: «Nu. Trebuie să se retragă trupele sovietice din toate ţările în care există!». Rumoare în sală. S-a făcut o pauză”.
„În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege”
Momentul este redat şi de Ion Stoian, ultimul ministru de Externe al României comuniste, prezent la Moscova alături de Ceauşescu, Dăscălescu şi Olteanu.
„Informarea lui Gorbaciov a fost destul de sumară, seacă. A reieşit cu claritate că Mihail Gorbaciov intenţionat a făcut aceasta, în dorinţa de a estompa interesul celorlalţi faţă de discuţiile sale cu preşedintele american. Era evidentă încercarea de a spune numai lucruri generale. Totuşi, a rezultat clar că s-a discutat despre situaţia din celelalte ţări socialiste, despre procesele şi evoluţiile politice din aceste ţări. Insatisfacţiile celorlalte delegaţii erau evidente. Probabil, Mihail Gorbaciov a simţit aceasta şi, fără a ne preveni, a aruncat în discuţie o altă problemă. (…) A început menţionând că este timpul şi este necesar să dăm o nouă apreciere, sub forma unei declaraţii sau a unui comunicat, în legătură cu intrarea în Cehoslovacia, în 1968, a trupelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia. «Suntem aici toţi cei care au fost implicaţi atunci, mai puţin România, care a ieşit din această chestiune», a zis Gorbaciov. Pe loc, Nicolae Ceauşescu l-a întrerupt, cu scuzele de rigoare, spunând: «Nu-i adevărat! România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă». Şi a continuat: «Nu am intrat pentru că am apreciat că aceasta a fost o încălcare gravă a suveranităţii unui stat, un act agresiv, contrar normelor şi principiilor relaţiilor dintre state, care a dăunat mult socialismului, inclusiv Uniunii Sovietice». Prompt, l-a aprobat conducătorul delegaţiei ungare, Rezsö Nyers, de curând înlocuitorul lui Károly Grósz la conducerea partidului. S-au purtat discuţii pe text, un proiect necorespunzător prezentat de Mihail Gorbaciov. Cele mai multe obiecţii şi sugestii au fost făcute pe text de delegaţia română, de Nicolae Ceauşescu. La un moment dat, discuţiile pe text se purtau numai între Mihail Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu. (…) Către sfârşit, Gorbaciov a şi menţionat că putem să ne declarăm de acord cu textul, întrucât chiar şi tovarăşul Ceauşescu este de acord. La care Nicolae Ceauşescu a replicat: «Deşi noi ne-am spus de mult părerea, totuşi putem fi de acord cu acest text. Dar pot spune că dacă-l redactam noi, comunicatul ar fost mult mai bun. Aşa, de exemplu, ar fi trebuit menţionată într-o frază clară şi retragerea trupelor sovietice din Cehoslovacia». La care Mihail Gorbaciov a intervenit prompt, spunând: «Aceasta este o problemă pe care o vom reglementa noi, pe cale bilaterală, cu tovarăşii cehoslovaci. Ştiţi, cred, că între noi şi Cehoslovacia există un acord privind staţionarea trupelor sovietice în Cehoslovacia». Răspunsul lui Ceauşescu a fost tăios, sarcastic: «Da, ştiu, este un acord bilateral încheiat după ocuparea Cehoslovaciei!». Replica lui Mihail Gorbaciov a fost: «În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege». La care Ceauşescu a spus: «Da, cu asta sunt de acord»”.
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.