Etichetă: george simion

  • De ce lansează George Simion și AUR atacuri la Moldova: Chișinăul se pregătește să iasă din Comunitatea Satelor Independente controlată de Rusia

    O posibilă explicație a intensificării atacurilor lansate de George Simion și ciracii săi din AUR la adresa Republicii Moldova, în ultimele săptămâni, poate fi furnizată de ultimele demersuri ale Chișinăului, care se rupe definitiv de Rusia ca să se apropie de Uniunea Europeană. Moldova se pregătește să părăsească organizația Comunitatea Statelor Independente, o formulă inventată de Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice prin care Moscova urmărea să țină mai departe sub control fostele republici ale imperiului comunist.

    URSS număra 15 republici (Rusia și alte 14). După destrămarea acestui conglomerat, în CSI au acceptat să intre inițial 12 republici. Excepție au făcut statele baltice Letonia, Lituania și Estonia, care au refuzat încă din 1991 orice discuție pe această temă.
    Ulterior, în urma agresiunii armate a Rusiei, alte două țări au părăsit CSI: Georgia în 2009 (la un an după invazia rusă) și Ucraina în 2018 (la patru ani după ce Rusia a anexat Crimeea și a invadat Donbass).

    Acum, procesul de disoluție e pe cale să continue cu Moldova, care a boicotat zilele trecute conferința șefilor de state din CSI organizată la Sankt Petersburg, scrie Deutsche Welle. Acest gest explicit al președintei Maia Sandu arată intențiile Chișinăului, care se îndreaptă hotărât, sub actuala conducere, către Uniunea Europeană și, posibil, NATO.

    Prezența Republicii Moldova în CSI a fost oricum, încă de la bun început, nu doar ilegală, ci și puternic contestată în interior. Pe 21 decembrie 1991, documentele de aderare la organizația-marionetă a Moscovei au fost semnate de președintele moldovean de atunci, Mircea Snegur (care înainte de destrămarea URSS fusese șeful Sovilui Suprem al RSS Moldovenească), fără nicio consultare sau informare prealabilă a Parlamentului noului stat.

    Parlamentul de la Chișinău a refuzat să ratifice acest tratat semnat de Snegur. Totuși, această ratificare a venit 3 ani mai târziu, în 1994, când partidele pro-ruse controlate de Moscova, urcate pe valul nostalgiei după epoca sovietică, au revenit la putere.

    Acum, la summitul CSI de la Sankt Petersburg, steagul Moldovei a lipsit. Ministrul de Externe al țării, Nicu Popescu, anunțase deja că Molova își suspendă participarea la activitățile CSI. Chișinăul a apucat-o, ca și Ucraina, pe alt drum: a devenit țară candidată pentru aderarea la UE, spre furia Moscovei.

    Igor Grosu, președintele Parlamentului Moldovei și liderul partidului de guvernământ PAS, afirmă deschis: „O să ajungem la momentul când va trebui să luăm o decizie politică. Ea va fi dictată de avansarea noastră pe parcursul european. Credeți-mă, aștept acest moment“.
    Pasul trebuie însă calculat cu mare atenție, ceea ce autoritățile de la Chișinău și fac, pentru că în acest moment moldovenii au libertatea de a circula fără vize în tot spațiul ex-sovietic, iar Guvernul vrea să păstreze acest lucru. De asemenea, există acorduri economice favorabile Moldovei. Totul trebuie reglementat prin noi acorduri bilaterale.

    În acest context, Rusia nu stă cu mâinile în sân. În Moldova se desfășoară o puternică activitate a partidelor filoruse, care caută să răstoarne Guvernul pro-european cu orice preț și prin orice mijloace. FSB-ul lui Putin acordă asistență directă acestor demersuri.

    România are o atitudine ambivalentă, de neînțeles în multe situații. Există un anumit ajutor pe care Bucureștiul îl acordă, de viitorul premier al României, PSD-istul Marcel Ciolacu, s-a dus la Chișinău ca să-și arate susținerea directă pentru Ion Ceban, omul FSB-ului ajuns primar al capitalei moldovene și considerat marea speranță a Rusiei pentru a răsturna situația la următoarele alegeri prezidențiale.

    Maia Sandu este detestată de președintele român Klaus Iohannis, despre care numeroși analiști spun că e invidios pe anvergura, vitalitatea și popularitatea șefei de stat din Moldova. Maia Sandu n-a fost, dealtfel, primită de Iohannis decât după ce a devenit președinte, până atunci șeful statului român sprijinindu-l pe oligarhul mafiot Vladimir Plahotniuc (astăzi fugar și trecut pe lista persoanelor sancționate în UE).

    Dacă puterea de la București își reține antipatia față de Maia Sandu, în schimb partidul extremist AUR și liderul său, George Simion, se manifestă deschis. A surprins, în ultimele săptămâni, virulența cu care președintele AUR a scos de la naftalină discursul naționalist și așa-zis unionist. George Simion a cerut Guvernului de la București să stopeze orice sprijin direct sau indirect față de Moldova, pretextând că doar în acest fel moldovenii ar putea fi siliți să accepte unirea cu România.

    Aceasta este, de fapt, retorica Rusiei, care cere și Occidentului să înceteze sprijinul pentru Ucraina invadată de trupele lui Putin „ca să se oprească războiul”. În realitate, stoparea sprijinului acordat de România Moldovei ar favoriza direct partidele pro-rusești și retorica anti-europeană a acestora.

    Revenirea la putere a oamenilor Moscovei a rămas în acest moment singura șansă ca Rusia să mențină Moldova în CSI și în sfera sa de influență.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Monologul din „Las Fierbinți” care-i desființează pe Iohannis și regimul PSD-PNL: „România educată. Gargară! Mii de km de autostrăzi. Gargară! Sute de spitale noi. Gargară! Şcoli noi. Gargară!”

    * Se naște cuplul politic care va uni pușcăria cu balamucul: Dragnea a pus ochii pe Șoșoacă! „E singura sinceră, aș colabora cu ea”

    * Incident penibil cu delegația PSD-PNL plecată în „vizită de stat”, de Crăciun, în Coreea de Sud: vameșii din Seul i-au găsit deputatului Ben Oni Ardelean tobă, salam, cârnați și brânză în bagaje!

    * „Predicțiile” delirante ale lui Medvedev, de Crăciun, pentru 2023: UE se destramă, Germania face Al Patrulea Reich și intră în război cu Franța, în SUA începe războiul civil

    * VIDEO. Film delirant al propagandei ruse: Europa trăiește în beznă, sărăcie și frig, iar la anul locuitorii își vor mânca animalele de companie din cauza foametei!

    * Marele fâs al șantajului rusesc: prețul gazelor naturale în Europa a scăzut sub cel de acum un an! Cotația petrolului e la aproape același nivel ca în decembrie 2021

    * „Politica SUA: să fie epuizat tot potențialul militar al Rusiei; Putin să rămână fără trupe. Va fi o distrugere completă”

    * VIDEO. Dana Budeanu în prime-time, la Antena 3 „CNN”: „Putin e omul anului 2022! Din politică, din orice. Pe pozitiv”. Conspirații și delir, cu Gâdea „copil de mingi”

    * EDITORIAL CARTIANU. Boicotacii. O campanie de tip AUR-ist în care s-au implicat și oameni serioși. Sau cum poți să faci rău convins fiind că faci bine

    * O uriașă afacere penală în Redacția Sport a TVR: bișnița cu bilete. La Mondialul din Qatar, 64 de bilete au fost vândute „unor prieteni” ai lui Cristian Oprean, în mandatul lui Dorin Chioțea. Toate – la semifinale și finală, unde prețurile pe „piața neagră” explodează

  • VIDEO. Terorism AUR: George Simion și hoarda sa au blocat o benzinărie OMV din Ploiești. Poliția lui Bode a încurajat anarhia

    Un episod de maximă gravitate a avut loc duminică seara, la o benzinărie din Ploiești. Deputatul George Simion a mobilizat câteva zeci de simpatizanți AUR pentru a bloca activitatea benzinăriei. Acțiunea ilegală a fost însoțită de scandări primitive cu iz bolșevic: „Afară, afară / Cu OMV din țară!”.

    Protestatarii AUR, instigați de George Simion, au blocat pentru mai bine de o oră activitatea benzinăriei OMV din cartierul Albert, la ieșire din municipiul Ploiești, relatează Ziarulincomod.ro.

    Protestarii au paralizat alimentarea la pompe, dar au intrat și în incinta magazinului benzinăriei. Poliția din Ploiești, aflată în subordinea ministrului de Interne, Lucian Bode (PNL), a asistat pasivă la abuzul comis de grupul AUR împotriva benzinăriei OMV, dar și a șoferilor care voiau să-și alimenteze mșinile cu carburanți.

    Scandările AUR-iștilor instigați de George Simion:

    • „PSD și PNL, slugile la OMV!”
    • „Hoțu’ Virgil!” (referire la PNL-istul Virgil Popescu, ministrul Energiei)
    • „Vrem Petromu’ înapoi!”
    • „Afară, afară / Cu OMV din țară!”

    Un individ ce părea mâna dreaptă a lui George Simion îi îndemna pe AUR-iști: „Boicotați toate benzinăriile lor! Scoateți banii de la băncile lor!”.

    Același personaj anarhist a purtat un dialog cu grupul protestatarilor:

    – Românii trebuie să se trezească și noi trebuie să le spunem: cine suntem noi?

    – AUR!

    – Cine suntem noi?

    – AUR!

    – Cine suntem noi?

    – AUR!

    VIDEO: Cele 45 de minute de transmisie live a anarhiei AUR-iste

    George Simion a alimentat discursul naționalist, anti-european, citind o poezie a bardului ceaușist Adrian Păunescu.

    Acțiunea anarhistă de la Ploiești a venit în contextul în care Austria, abuzând de dreptul de veto, a blocat accederea României în Spațiul Schengen. Protestatarii AUR au provocat daune companiei OMV, care, deși e austriacă, nu are nicio responsabilitate în privința deciziei luate de Guvernul de la Viena. Dimpotrivă, și OMV are de suferit din cauza faptului că România nu face parte din Spațiul Schengen.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

    * O „PSD-istă greacă”, vicepreședintă a Parlamentului European, a fost arestată în Belgia pentru corupție! Luase șpăgi enorme din Qatar

    VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor”

    * De la 1 ianuarie, salariul minim net crește de la 1.524 la 1.863 de lei (+22,24%). În construcții, un angajat nu poate fi plătit sub 3.150 de lei „în mână”

    * Putregaiul de sub eșecul Schengen: „doctor Bode” și-a pus colegul de bancă din liceu șef la Inspectoratul pentru Imigrări!

    * Sumă colosală aprobată de UE pentru agricultura din România: 14,9 miliarde de euro! Incompetența lui Daea făcuse ca țara noastră să rămână printre ultimele fără Planul Național Strategic

    * „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

    * Regimul Iohannis-PSD îi salvează pe toți: Alina Bica, Dorin Cocoș, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian scapă de procese, rectorul Mihnea Costoiu scapă de condamnare

    * Bizara tentativă de lovitură de stat din Germania. Prințul Heinrich al XIII-lea voia să ia puterea cu ajutorul Rusiei. Cei 25 de complotiști arestați erau conspiraționiști de tip QAnon

    * Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial

  • George Simion a trăit un șoc la întâlnirea cu lumea cărților: „Nu aveți ce căuta aici! Sunteți o rușine!”, i-a strigat scriitorul Igor Bergler

    Președintele AUR, George Simion, care nu demult se prezenta în mod caraghios drept „scriitor” sau „politician care trăiește din vânzarea cărților” (!), a trăit sâmbătă un episod neplăcut la întâlnirea cu lumea cărților. Liderul extremist a căutat un moment de marketing politic la Târgul de carte Gaudeamus, în Complexul bucureștean Romexpo, dar a ieșit un fiasco.

    George Simion a venit pregătit la Romexpo: înconjurat de oameni de încredere, probabil de la partid – adevărate „gărzi”, cum le numește jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

    Gazetarul este cel care a relatat pe Facebook incidentul de sâmbătă după-amiază, de la Târgul de carte Gaudeamus. El indică drept sursă un confrate mai tânăr, Nicolae Cotruț, semn că CTP n-a asistat la pățania liderului AUR, ci i-a fost povestită.

    „Nu aveţi ce căuta aici! Sunteţi o ruşine!”, i-a strigat cineva lui George Simion, când deputatul rusofil și-a făcut apariția cu anturajul său. Urmează un dialog aspru, la finalul căruia Simion pare să fi strecurat o amenințare.

    Cristian Tudor Popescu n-a indicat numele celui care l-a înfruntat pe președintele AUR, dar a făcut-o ulterior chiar martorul ocular, Nicolae Cotruț. E vorba de scriitorul Igor Bergler, autorul unor romane de succes. Acesta a confirmat, pe Facebook, că el l-a pus la punct pe George Simion.

    Episodul povestit de CTP

    „Cum a fost întâmpinat George Simion la Gaudeamus: «Sunteți o rușine!»

    În după-amiaza zilei de sâmbătă, la Târgul de carte Gaudeamus, şi-a făcut apariţia, însoţit de gărzi, George Simion, preşedintele AUR.

    Obişnuit să fie înconjurat doar de oamenii bine instruiţi de către aparatul de Partid, Simion a întins mâna primei persoane care i-a ieşit în cale.

    – Bună ziua, spune Simion.

    – Bună ziua, nu aveţi ce căuta aici, răspunde persoana.

    – De ce nu?

    – Dumneavoastră nu ştiţi să citiţi, vă faceţi de râs.

    – Ştiţi dumneavoastră sigur chestia asta?, întreabă Simion.

    – Da, sunteţi o ruşine!

    – Să vă dea Dumnezeu sănătate!, îi spune Simion, apoi pune mâna pe umărul persoanei de lângă şi continuă: şi familiei dumneavoastră.

    – Asta cu «familia» e o ameninţare de tip mafiot?

    Simion a părăsit rapid perimetrul, acompaniat de privirile încruntate ale celor din alai, care ținteau cele două elemente dușmănoase, și și-a continuat traseul prin zonele mărginașe ale Târgului, unde se găsesc editurile mici.”

    Fotografia cu „cărturarul” George Simion, publicată de Cristian Tudor Popescu

    „Despre mine e vorba”

    Ulterior, tânărul jurnalist Nicolae Cotruț a distribuit postarea lui Cristian Tudor Popescu, adăugând o precizare: „Persoana care l-a confruntat pe George Simion este scriitorul Igor Bergler”.

    Confirmarea a venit chiar de la Igor Bergler, tot pe Facebook: „Doar ca să știți. Despre mine e vorba. N. C. (Nicolae Cotruț – n. red.) n-a știut dacă e bine sau nu să-mi dea numele”.

    Născut la Reșița, Igor Bergler (52 de ani) este scritor, regizor, realizator de televiziune, critic de film, specialist în marketing. Doctor în Naratologie și în Științe Economice. De-a lungul timpului, a fost visiting professor la diverse universități. Romanele sale de succes: „Biblia pierdută”, „Testamentul lui Abraham”, „Minciuna lui Michelangelo”. A publicat și un volum de proză scurtă: „6 povești cu draci”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

    * Clișeele propagandei putiniste, folosite în acte oficiale ale Ministerului de Finanțe, condus de PSD! Invazia Rusiei în Ucraina e denumită „operațiune specială” și „conflictul ucrainean”

    VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor” / „Lumea se îndreaptă spre o dominație culturală, economică, mă tem că nu și politică” a Chinei

    * De la 1 ianuarie, salariul minim net crește de la 1.524 la 1.863 de lei (+22,24%). În construcții, un angajat nu poate fi plătit sub 3.150 de lei „în mână”

    * Putregaiul de sub eșecul Schengen: „doctor Bode” și-a pus colegul de bancă din liceu șef la Inspectoratul pentru Imigrări!

    * Sumă colosală aprobată de UE pentru agricultura din România: 14,9 miliarde de euro! Incompetența lui Daea făcuse ca țara noastră să rămână printre ultimele fără Planul Național Strategic

    * „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

    * Regimul Iohannis-PSD îi salvează pe toți: Alina Bica, Dorin Cocoș, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian scapă de procese, rectorul Mihnea Costoiu scapă de condamnare

    * Bizara tentativă de lovitură de stat din Germania. Prințul Heinrich al XIII-lea voia să ia puterea cu ajutorul Rusiei. Cei 25 de complotiști arestați erau conspiraționiști de tip QAnon

    * Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial

  • Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

    Trebuie să recunoaștem! Partidul naționalist-extremist AUR reprezintă un succes extraordinar înregistrat în România de forțele anti-românești și anti-europene din Răsăritul Europei în acțiunea de destabilizare a vieții politice românești și de compromitere a unor valori și atitudini civice fundamentale pentru prosperitatea națiunii române. Și anume: aderența românilor la un sistem de valori care cuprinde într-o sinteză tot ce este mai bun din trecutul și prezentul spiritual, cultural și politic al românilor și marile idealuri europene de libertate și demnitate umană, dezvoltarea sistemului democratic, integrarea în mecanismele politice, militare și economice ale Uniunii Europene și ale NATO etc.

    O lovitură planificată ani în șir, sub privirile bizar de îngăduitoare ale Serviciilor Secrete românești, a desfigurat și compromis, probabil pentru câteva decenii, orice demers de constituire a unui conservatorism românesc pro-european și ancorat în marile valori politice și culturale care stau la temelia idealului unei Românii integrate în marea familie a națiunilor europene. Totodată, valorile patriotismului modern, văzut ca responsabilitate civică și loialitate față de valorile morale și legile care asigură funcționarea statului nostru național, au fost puse sub asediu de discursul naționalist și patriotard promovat de AUR, un amestec de naționalism comunistoid, de marote legionare și de mituri istorice despre un fals trecut grandios.

    Nu în ultimul rând, prezența AUR în Parlamentul României reprezintă o infecție deosebit de periculoasă pentru clasa politică și democrația din România. Naționalismul extremist, anti-semit, anti-european, Ro-Exit și tot mai des pro-Rusia a primit acces la tribuna parlamentară, la resurse financiare și la mecanismele legislative.

    Ultima oară când democrația românească s-a aflat într-un asemenea pericol mortal a fost în anii premergători instaurării Dictaturii Regale a Regelui Carol al II-lea, care a precedat Statul Național Legionar și dictatura militară a Mareșalului Antonescu.

    Partidul extremist AUR reprezintă o construcție anti-românească și anti-europeană toxică și periculoasă pentru societate românească, la apariția căreia au concurat mai mulți factori.

    Erorile comise de Serviciile Secrete, care nu au sesizat la timp jocul anti-românesc și anti-european al fostului șef de galerie de fotbal George Simion, indiferența arogantă cu care partidele post-decembriste au tratat apariția AUR, incapabile să observe pericolul letal pe care-l reprezintă această grupare extremistă, alăturarea unor ierarhi ai BOR cu liderii AUR, cărora le-au oferit „binecuvântarea” pentru faptele politice anti-românești cu care au infestat agora românească, toate acestea reprezintă dovezi că societatea românească, statul român nu au reușit încă să-și formeze „anticorpii” necesari pentru a preveni și combate pericolul extremismului naționalist.

    A persista în aceste erori reprezintă o atitudine deosebit de periculoasă pentru democrația românească și stabilitatea internă a statului român.

    George Simion – trădător al unionismului românesc și agent de influență al putinismului în România

    Despre traiectoria dubioasă a lui George Simion, de la simplu huligan de galerie de fotbal la lider și fondator al partidului extremist AUR, am mai scris. În sinteză, este evident că George Simion a parvenit beneficiind de sprijinul ocult al unor forțe anti-românești – fie vreo grupare formată din foști ofițeri de informații români naționalist-comuniști, nostalgici după vremurile când Securitatea controla întreaga societate românească, fie vreun grup de interese ancorat adânc în directivele lansate de la Moscova. Evident, o posibilă colaborare între cele două forțe nu este exclusă…

    Dacă-l studiezi pe George Simion în fiecare dintre etapele parvenirii (misiunii ordonate?), observi că individul a evoluat permanent. Caracterul infect (lipsit de loialitate față de majoritatea celor din preajma lui, violent, vulgar, lipsit de scrupule) și viclenia de „băiat de cartier” l-au ajutat să se adapteze. Oarecum șlefuit fiind probabil de stăpânii pe care-i slujește, George Simion este executantul perfect: suficientă inteligență (mai mult nativă decât educată) pentru a pune în aplicare tehnici de manipulare pe cât de simple, pe atât de eficiente; suficientă prostie cât să accepte să-și compromită imaginea publică prin implicarea în scandaluri de mahala; o loialitate de nezdruncinat față de stăpânii generoși care l-au scos din sărăcie și anonimat.

    O vreme, George Simion și-a ascuns cu abilitate obiectivele principale ale misiunii pe care o execută în teritoriile românești – compromiterea unionismului românesc, declanșarea unui eventual Ro-Exit și destabilizarea guvernelor și forțelor politice pro-românești și pro-europene din Republica Moldova.

    Gargara lui naționalistă, îmbrăcată în „haine intelectuale” de alți doi parveniți cu ifose de mari personalități istorice, fostul jurnalist conservator Claudiu Richard Târziu și filosoful cu nostalgii antisemite Sorin Lavric, a avut succes la românii uitați, ignorați de partidele postdecembriste: nostalgicii ceaușiști; dacopații care cred că civilizația umană s-a născut în subteranele piramidelor secrete ale dacilor; tinerii animați de un legionarism romantic care sub o așa-zisă aură de sfințenie ascunde crimele oribile comise de legionari în perioada interbelică; sărăcimea semi-analfabetă și needucată a marilor mahalale urbane; ratații și învinșii care populează periferia Diasporei românești din Vestul Europei etc.

    La această pleavă nefericită s-au adăugat însă și destui membri ai clasei de mijloc românești, supusă presiunilor economice și sociale cauzate fie de corupția și birocrația de partid care sufocă statul român, fie de crizele economice cu care se confruntă, de câțiva ani, Uniunea Europeană.

    În această hazna a frustrărilor, nostalgiilor toxice și răbufnirilor vindicative, George Simion s-a simțit ca peștele în apă sau, mai aplicat la personajul nostru, ca porcul în mocirla cotețului.

    Discursul naționalist violent al lui George Simion, pe fondul unei foarte slabe participări la vot a electoratului (31,84%), a mobilizat un număr suficient de alegători pentru ca AUR să devină partid parlamentar și a treia forță politică a țării.

    Stăpânii lui George Simion nu au fost însă mulțumiți de succesul AUR la alegerile parlamentare din 2020. Misiunea lui Simion nu era să se joace „de-a parlamentarismul”. „Joaca” asta a fost lăsată în seama „actorașilor’ Târziu și Lavric, cu toată inadecvarea de care dau dovadă în relația cu democrația parlamentară. Miza a fost ridicată în așa fel încât Simion a încălcat violent atât cutumele, cât și legile sistemului parlamentar, încercând în decembrie 2021, în fruntea „Batalioanelor de Asalt” ale AUR, să ocupe ilegal sediul Parlamentului României. O acțiune care a sfârșit în penibil, dar care a dat de gândit multora dintre românii care priveau la AUR ca la ceva exotic, oarecum nefiresc pentru România secolului XXI, dar nu neapărat periculos.

    Masca lui George Simion a căzut însă odată cu începerea războiului de agresiune declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

    Exact în zilele în care Rusia ataca Ucraina, George Simion și alți lideri AUR erau extrem de ocupați să promoveze, în România, narativul propagandei ruse.

    În februarie 2022, AUR organiza la București o conferință anti-UE intitulată ‘The First European Forum on the Supremacy of National Constitutions over European Bureaucracy”, principala teză promovată fiind o sinteză de marote din arsenalul propagandei putiniste în Europa: Uniunea Europeană este controlată de oculta birocrației de la Bruxelles, România este colonie, supremația Constituțiilor naționale față de reglementările UE etc.

    Tot la începutul anului 2022, în ziua de 27 februarie, AUR a organizat un protest la București, cu intenția asumată de a provoca dacă nu o cădere a guvernului, măcar violențe de stradă. Această acțiune, la care liderii AUR sperau să se ralieze câteva zeci de mii de români, a fost realizată la doar trei zile după ce Putin a invadat Rusia. Din păcate pentru stăpânii lor și din fericire pentru România, protestul organizat de liderii AUR a fost un eșec lamentabil.

    În același context al declanșării agresiunii Rusiei lui Putin asupra Ucrainei, liderul AUR, George Simion, a depus eforturi considerabile pentru a provoca scandal și a sabota relansarea și finalizarea Proiectului Energetic BRUA (Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria”. De fapt, orice inițiativă a României de a obține independența energetică față de Rusia și de a dezvolta investiții europene în energie a constituit o țintă predilectă pentru liderii AUR.

    Narativul propagandei putiniste s-a regăsit permanent în discursurile liderilor AUR. Pe măsură ce armata rusă a înregistrat tot mai multe și costisitoare înfrângeri pe frontul din Ucraina, George Simion și-a radicalizat discursul și, într-un final, nu a mai făcut nici măcar un efort minim să ascundă sursa „de inspirație”.

    Disperarea care îi cuprinde tot mai evident pe Putin și acoliții săi reverberează în rețeaua de agenți de informații și de influență pe care Moscova îi coordonează în țările Uniunii Europene și îndeosebi în statele vecine cu Ucraina.

    Această disperare l-a făcut pe George Simion să execute un ordin „kamikaze”: el, marele unionist, s-a dezis public de acest ideal și a cerut ca Republica Moldova, condusă de președintele Maia Sandu, un om politic profund pro-România și pro-Uniunea Europeană, să nu mai fie ajutată de statul român cu bani și cu energie (gaze naturale și electricitate).

    La un așa-zis Congres Extraordinar al AUR, organizat recent la Alba Iulia – adunare (adunătură?) politică ce mi-a retrezit în memorie, prin discursurile pe care le-a găzduit, imaginile de arhivă de la conferințele politice ale NSDAP-ului –, George Simion a trădat fățiș idealul unionismului românesc, declarând cu multă otravă în glas: „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare”.

    În contextul în care Republica Moldova este efectiv sub asediul politic, economic și militar al Moscovei și al forțelor pro-ruse din politica moldovenească, George Simion cere ca România să trădeze „mica Românie” și pe românii care trăiesc la est de Prut, în cel de-al doilea stat românesc din lume.

    Isteria care l-a cuprins pe George Simion este cu atât mai mare, cu cât sunt tot mai vizibile efectele pozitive ale mecanismului economic și politic de ajutorare a Republicii Moldova, realizat de statul român. De la începutul acestei luni, România ajută Republica Moldova cu electricitate (204.000 MW deja contractați pentru luna decembrie 2022) și cu gaze naturale (5,7 milioane de metri cubi pe zi!).

    Acest ajutor oferă Republicii Moldova posibilitatea să reziste presiunilor făcute de Moscova, să treacă cu bine de iarnă, iar regimului democratic pro-românesc și pro-european condus de Maia Sandu îi oferă șansa de a continua reformele și modernizarea celui de-al doilea stat românesc din lume.

    Vești rele pentru agentul George Simion și stăpânii lui, dar foarte bune pentru națiunea română, vin și din Republica Moldova.

    Un recent sondaj realizat în Republica Moldova arată că Maia Sandu este preferată la vot de 27,30% dintre moldoveni, la distanță confortabilă față de „omul lui Putin”, Igor Dodon, preferat de doar 15,5% din respondenți. Aproximativ 52% dintre moldoveni consideră că relațiile Rep. Moldova cu NATO sunt bune și foarte bune, 75% au aceeași părere despre relațiile cu România și 70% consideră că relațiile cu Ucraina sunt bune și foarte bune. Doar 20,4% dintre moldoveni privesc cu simpatie spre Rusia. Nu în ultimul rând, aproximativ 51% dintre moldoveni susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

    Dacă vom corobora aceste informații cu rezultatele penibile înregistrate de AUR la alegerile parlamentare din Republica Moldova, din anul 2021, când marionetele AUR au primit votul a 0,49% dintre cetățenii moldoveni (7.219 voturi!), vom înțelege isteria sinucigașă și plină de ură împotriva fraților noștri moldoveni care l-a cuprins pe George Simion.

    În plus, să nu uităm că George Simion are interdicție de a intra în Republica Moldova până anul viitor, ca urmare a acțiunilor sale provocatoare și subversive, interdicție parafată de justiția de la Chișinău. Cu toate astea, agentul putinist a încercat de două ori să intre ilegal pe teritoriul acestui stat românesc din stânga Prutului – o dată terestru și o dată pe cale aeriană, ascns într-o delegație parlamentară. Evident că a fost nevoit să facă stânga-mprejur, aparent supărat că n-a fost lăsat să intre în Republica Moldova, dar în realitate rânjind larg către Moscova: Să trăiți, misiune îndeplinită!

    George Simion i-a atacat și pe refugiații ucraineni din România, promovând insistent o altă marotă a propagandei lui Putin: statul român dă mulți bani refugiațiilor ucraineni, în vreme ce românii se zbat în sărăcie!

    La așa-zisul Congres Extraordinar al AUR de la Alba Iulia, George Simion a declamat: „Niciun leu pentru Guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să-l spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina!”. Și a adăugat imediat, pentru „efectul de scenă”, că milioane de români au plecat din ţară şi că „mai mult de jumătate din ţară este în sărăcie lucie”. Marota propagandei putiniste este completă!

    George Simion ignoră adevărul simplu, anume acela că banii pe care statul român îi oferă refugiaților din Ucraina sunt bani europeni, sunt decontați de Uniunea Europeană, nu sunt, deci, bani din bugetul țării noastre… însă ordinul e ordin, nu se discută, ci se execută, așa că liderul AUR s-a conformat și a aruncat minciuna în spațiul public, hrănind nebunia adulatorilor săi și servind interesele Moscovei.

    Tactica de manipulare folosită de George Simion este veche. A fost concepută în creuzetul demonic al propagandei bolșevice și perfecționată de nazism: folosești problemele reale cu care se confruntă democrația la un anumit moment dat pentru a intensifica indignarea și nemulțumirea în rândul populației, cu scopul nu de a rezolva problemele respective, ci de a obține puterea politică și a lichida sistemul democratic.

    Cel mai recent exemplu de manipulare sinistră este incidentul provocat de liderul AUR la sediul Ministerului Energiei, unde a declanșat un mizerabil scandal de mahala și a reușit să obțină anularea unei conferințe de presă în care ministrul de resort, Virgil Popescu, urma să ofere explicații despre controversata OUG care reglementează așa-zisa „taxă pe soare”. Prin comportamentul grobian, prin sfidarea oricăror norme legale (de bunul-simț e inutil să amintim, George Simion este arhetipul nesimțitului de mahala!), prin istericale aparent „în apărarea poporului”, liderul AUR se folosește de crizele cu care se confruntă societatea românească în aceste vremuri tulburi și slujește eficient interesele Rusiei în România.

    Trebuie spus că George Simion are o soartă tristă, dramatică. Supraviețuirea (probabil chiar fizică!) a lui George Simion, ca politician extremist și ca agent de influență al regimului Putin, depinde de adâncirea în criză (orice fel de criză, pentru Putin nu contează!) a țării noastre și a celui de-al doilea stat românesc, Republica Moldova. Prin urmare, „marele patriot” cu pretenții de „românul absolut” va depune toate eforturile de care e în stare pentru a arunca propria țară, România, dar și Republica Moldova (Basarabia în numele căreia a parvenit în politică) în orice criză îi este la îndemână. Altă cale nu are! Altfel spus, George Simion este un damnat…

    Probabil că, în adâncul său întunecat, George Simion știe că numele lui va rămâne pentru totdeauna în galeria trădătorilor de Neam și Țară din istoria noastră. Mai spunem doar atât: de trădători nu are nimeni milă, nici măcar stăpânii pentru care trădează!

    Claudiu Richard Târziu – un trădător al conservatorismului românesc și un rătăcit în siajul propagandei putiniste

    Actualul senator Claudiu Richard Târziu, un alt exponent AUR, se dorește a fi o „față” ceva mai prezentabilă a acestui partid extremist. Târziu și-a cultivat permanent „aura” de conservator, de naționalist moderat, de creștin-ortodox care dorește să recupereze și să revalorizeze momentele de glorie din istoria neamului românesc și a Bisericii sale. O „aură” cu ajutorul căreia a reușit să seducă destui votanți, cât să-și asigure alegerea ca senator și prin care a contribuit destul de consistent la intrarea în Parlamentul României a acestui toxic instrument al propagandei putiniste în care s-a transformat AUR.

    Jurnalist talentat, cândva adept al unui conservatorism care nu excludea prezența României în Uniunea Europeană și în NATO – condiționată de respectarea unui anumit set de valori creștin-ortodoxe –, Claudiu Richard Târziu a avut o primă tentativă mai serioasă de implicare în viața politică în anul 2016, când i-a oferit lui Marian Munteanu sprijin (inclusiv prin folosirea Asociației ROST și a revistei „ROST”) pentru candidatura la funcția de primar al Capitalei, demers în care Munteanu a fost susținut inițial de PNL.

    Scandalul declanșat ca urmare a asocierii PNL cu controversatul personaj Marian Munteanu (omul lui Virgil Măgureanu) a dus la retragerea acestuia din lupta electorală. Prima miză politică a lui Târziu nu a confirmat…

    O vreme, jurnalistul Claudiu Richard Târziu părea că se va regăsi în activitatea obișnuită a Asociației ROST, care, în epocă, era percepută ca o navă-amiral a conservatorismului creștin-ortodox românesc: promovarea familiei tradiționale, evocarea unor personalități creștine din Istoria României (uneori cu un nefericit accent pe personalități care s-au compromis prin activitatea legionară!), susținerea demersurilor civice ale Bisericii Ortodoxe, memorialistică creștină etc.

    Însă ispita politicii nu i-a dat pace, așa că, în vara anului 2019, îl regăsim pe Târziu ca lider al Mișcării politice „România Mare în Europa”. Este vorba de fosta grupare așa-zis civică cu ajutorul căreia George Simion candidase la alegerile europarlamentare din mai 2019.

    La 1 Decembrie 2019, la Alba Iulia, Claudiu Richard Târziu participă la Conferința națională de lansare oficială a partidului extremist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). George Simion, foarte dornic să atragă cât mai mulți intelectuali în partid, l-a prezentat pe Târziu ca „doctrinar” al AUR.

    În ziua de 24 ianuarie 2020, la Iași, primul Congres al AUR îl desemnează pe Târziu în funcția de copreședinte al partidului. De fapt, delegații Congresului nu fac decât să oficializeze rezultatele unor negocieri dure și aproape cinice desfășurate între gruparea lui George Simion și gașca de „conservatori” cu care Târziu a desantat în AUR.

    Din acea zi fatidică (atât pentru mântuirea creștinului ortodox Claudiu Richard Târziu, cât și pentru destinul politic al națiunii române), fostul jurnalist conservator s-a transformat treptat într-un politruc de succes. Târziu a uitat rapid de înalta moralitate și de valorile spirituale pe care politicienii AUR erau chemați să le demonstreze țării în activitatea lor politică etc. și și-a promovat mai întâi, foarte rapid, soția în ierarhia partidului.

    În programul politic al AUR (în mare măsură, „opera” lui Târziu și probabil a filosofului antisemit Sorin Lavric), se proclamă un așa-zis „principiu meritocratic” care urma să călăuzească activitatea partidului. Cităm: „Meritocrația înseamnă accesul la poziții sociale și de prestigiu pe baza meritelor personale. Inteligența, competența, calitățile morale și efortul depus pentru scopurile comune sunt cele în virtutea cărora membrii mișcării noastre vor căpăta responsabilități în organizație și funcții și demnități în stat”.

    Probabil că nevasta lui Claudiu Richard Târziu se regăsește profund în acest principiu și e plină de merite, de vreme ce iubitorul soț a susținut-o în candidatura eșuată pentru postul de senator al AUR (în județul Bacău), la alegerile parlamentare din 2020, și a promovat-o ca șefă a Organizației Naționale de Femei a AUR…

    Dincolo de aceste meschine jocuri în culisele partidului, Târziu pozează în mare orator cu pretenții de ideolog al partidului. De fapt, discursurile politice ale lui Târziu pot fi privite ca o „hârtie creponată” care învelește rahatul extremismului deșănțat deversat de George Simion în spațiul public și au ca unic obiectiv să facă această mizerie cât mai comestibilă pentru românii care se lasă seduși de propaganda AUR.

    Orator mediocru, de o teatralitate ieftină, mai mult crispat și parcă mereu în căutarea unor gesticulații prin care speră să trezească entuziasmul auditoriului, prea puțin sincer și foarte stângaci în dialogul cu sala, Claudiu Richard Târziu nu convinge ca politician. Dimpotrivă, viitorul lui politic nu stă în prestația publică pe care se chinuie s-o execute prin Parlament și la adunările de partid, ci este strâns legat de destinul politic al adevăratului șef al AUR, extremistul George Simion.

    În ciuda acestor defecte – sau tocmai de aceea –, Târziu îi este necesar lui Simion și din acest motiv se vinde scump. Se observă din prețul destul de piperat în schimbul căruia și-a oferit serviciile lui Simion și a acceptat să trădeze conservatorismul românesc moderat pe care-l manifestase în vremurile activității sale ca jurnalist și activist civic: post de senator, copreședinte AUR, nevasta promovată în ierarhia înaltă a partidului etc.

    Faptul că (aproape) fiecare om are un preț pentru care se vinde este știut de când lumea, iar Târziu nu scapă acestei reguli.

    Altceva este însă șocant în cariera lui Claudiu Richard Târziu de politician al partidului extremist AUR: seninătatea cu care a trădat și continuă să trădeze valorile conservatorismului românesc.

    Să taci ca porcu’-n păpușoi atunci când George Simion, copreședintele AUR și colegul tău din conducerea partidului, varsă în agora românească lăturile propagandei putiniste – cerând ca românii din Republica Moldova, cel de-al doilea stat românesc, să fie părăsiți de România și lăsați fără ajutor financiar și energetic în calea asediului lansat de Putin – reprezintă o trădare cumplită a idealului unității naționale, a unionismului românesc și o degradare morală înfiorătoare a fostului militant conservator Claudiu Richard Târziu, prăbușire pe care, foarte probabil, foștii lui colegi din Asociația ROST nu și-ar fi imaginat-o nici în cele mai negre coșmaruri.

    Să taci ca porcu’n păpușoi atunci când George Simion spune aberații despre refugiații ucraneni – cum că pentru aceștia se cheltuie prea mulți bani din avuția românilor, deși adevărul, foarte ușor de verificat, este că banii folosiți pentru ajutorarea acestor nefericiți sunt oferiți integral de Uniunea Europeană – reprezintă o cumplită cădere de la credința creștină ortodoxă de care Claudiu Richard Târziu face atâta paradă, o trădare a poruncii iubirii de aproapele pe care Hristos a lăsat-o oamenilor.

    Claudiu Richard Târziu este un fariseu desăvârșit. Fariseism care se observă și în modul în care discută despre apartenența României la Lumea Liberă, la Uniunea Europeană și NATO.

    Târziu pomenește aparent politicos Uniunea Europeană în unele discursuri, dar promovează intens și sistematic marotele anti-UE ale propagandei putiniste: „România este colonie”, „birocrații atotputernici de la Bruxelles” etc.

    Vorbește frumos despre NATO, dar atacă frontal demersurile Ucrainei de a adera la NATO, folosindu-se de pârghiile parlamentare și promovând o altă marotă a propagandei putiniste: așa-zisa prigoană a autorităților ucrainene asupra minorității românești din Bucovina de Nord, condiționând accederea Ucrainei la NATO de încetarea „prigoanei antiromânești”…

    Dacă analizezi cu pixul în mână mesajele politice lansate de senatorul Claudiu Richard Târziu, înțelegi destul de repede că referirile prietenoase la UE și NATO din discursurile sale sunt doar expresia unei „șmecherii golănești”, o tehnică de manipulare. De fapt, în esență, mesajele lansate de cel de-al doilea copreședinte al AUR sunt anti-UE și anti-NATO și fac dovada că Târziu și-a asumat, cinic, un fariseism de cea mai joasă speță.

    Supraviețuirea politică a celui de-al doilea „băiat de AUR” al propagandei putiniste în România este condiționată, ca și în cazul lui George Simion, de adâncirea în criză (orice fel de criză!) a României (țara despre care Claudiu Richard Târziu mereu declamă că o iubește din străfundurile ființei sale), a Națiunii Române (față de care același Târziu își declară, teatral și lacrimogen, loialitate absolută), dar și a Republicii Moldova, pe care, din vorbe, Târziu o dorește reunificată cu România, însă prin tăcerea complice față de declarațiile aberante ale lui Simion, se pare că, de fapt, o vrea colonie a Rusiei…

    Rămășița de conștiință creștină din Claudiu Richard Târziu se află sub un puternic asediu. Din păcate pentru acesta, foarte probabil că ispita unei prospere cariere de politician naționalist-extremist va învinge și va continua să-l târască pe fostul conservator creștin-ortodox în străfundurile iadului și în groapa de gunoi a Istoriei.

    Cum poate fi oprit AUR

    Partidul naționalist AUR acționează ca un instrument al propagandei putiniste în România. Acest fapt este de necontestat și a fost (re)confirmat prin recentele poziționări oficiale îndreptate atât împotriva sprijinului financiar și energetic oferit de România pentru supraviețuirea Republicii Moldova, cel de-al doilea stat românesc din lume, în fața asediului la care o supune Rusia lui Putin, cât și impotriva sprijinului oferit de România, cu ajutorul banilor europeni, pentru refugiații ucraineni. La aceste poziționări oficiale adăugăm încercările isterice de a bloca sau măcar încetini dobândirea independenței energetice a României față de Rusia, AUR folosindu-se de erorile comise de Guvern și de unele măsuri controversate adoptate în domeniul energetic.

    Între liderii AUR, panica își face tot mai puternic simțită prezența.

    Războiul Rusiei în Ucraina nu merge în avantajul lui Putin. Dimpotrivă, pierderile în oameni și tehnică militară pe care le înregistrează armata rusă sunt tot mai mari. Tensiunile din rândul rușilor cresc de la o zi la alta, susținerea războiului de către ruși se prăbușește, iar soluțiile lui Putin pentru a se menține la conducerea Rusiei sunt tot mai dependente de folosirea forței polițienești, a abuzului comis de serviciile secrete și de anularea a tot mai multe drepturi și libertăți cetățenești.

    Criza din Rusia este un semn rău prevestitor pentru AUR. Dacă Rusia va fi învinsă în Ucraina (și, foarte probabil, va fi!), va veni vremea socotelilor și cu slugile lui Putin din AUR.

    Uniunea Europeană, deși în criză politică, dă semne că are resursele financiare, economice și morale necesare pentru a ieși victorioasă din această perioadă dificilă. Democrația europeană, cu toate problemele ei, rămâne opțiunea politică principală a majorității europenilor. Reacțiile severe ale Uniunii Europene față de populismul putinist din Ungaria dovedesc că mecanismele europene funcționează și sunt eficiente. Totodată, condiționarea utilizării fondurilor europene de respectarea valorilor democrației europene (inclusiv și mai ales eradicarea corupției!) reprezintă pentru politicienii partidelor românești post-decembriste o lecție și un avertisment serios.

    În acest context, oricât de bolnavă ar fi clasa politică românească formată în jurul celor două partide mari ale țării – PNL și PSD –, Uniunea Europeană are „medicamentele” potrivite și necesare atenuării simptomelor și poate chiar vindecării.

    Supraviețuirea democrației europene – garantată de mecanismele UE și apărată de impresionantul arsenal militar al NATO – va fi probabil lovitura fatală pentru AUR și trepădușii putiniști de la conducerea acestui partid extremist.

    AUR poate fi oprit prin consolidarea democrației, a instituțiilor statului de drept, prin reacția imediată și cât mai dură la propaganda putinistă colportată în teritoriile românești, precum și prin aplicarea legii, fără ezitare, asupra celor care vor fi dovediți a fi agenți de influență ai Rusiei în România.

    AUR poate fi oprit însă și prin educație. Românii trebuie să înțeleagă corect ce reprezintă Uniunea Europeană și NATO pentru prosperitatea și securitatea României, fără idealizarea celor două entități politico-militare, dar cu prezentarea clară a avantajelor pe care le avem prin apartenența României la UE și NATO.

    O mare responsabilitate revine însă liderilor PSD și PNL. Democrația românească poate fi grav afectată de mizeriile comise de politicienii acestor două mari partide: corupția în utilizarea bugetului național și a fondurilor europene, birocratizarea excesivă a administrației publice prin infestarea acesteia cu membrii camarilei de partid, administrarea proastă și coruptă a resurselor primite de la Uniunea Europeană prin PNRR etc.

    AUR este chipul hidos care stă ascuns în adâncul oricărei națiuni câtă vreme este pace, prosperitate și democrație, dar care iese la suprafață în vremuri de criză, de rătăcire, de degradare morală.

    AUR este un monstru abject care s-a născut și s-a hrănit din neputințele poporului român și a conducătorilor săi post-decembriști. Prin urmare, așa cum s-a născut, tot așa AUR se va întoarce în neantul din care a venit…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * George Simion preia narativul rusesc și cere să lăsăm Moldova să moară de frig și foame: „România nu mai trebuie să finanțeze Guvernul de la Chișinău nici măcar cu un leu!”

    * Motivul pentru care Putin ar fi ordonat lichidarea ministrului de Externe din Belarus: „Makei a dat garanții Occidentului, în numele lui Lukașenko, în legătură cu expulzarea prizonierilor politici spre Europa”

    * Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

    * „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

    * Eurostat: România – inflație de 53,8% la prețurile industriale în octombrie! E a patra cea mai mare creștere din UE și arată minciuna Guvernului PSD-PNL

    * „În Guvernul de astăzi există oameni care au făcut propagandă pe bani pentru China”. Ministrul Câciu (PSD) – o vulnerabilitate pentru România

    * România – creștere economică de 788% în ultimii 22 de ani, cea mai mare din Europa! Cum am ajuns de la 32% din PIB-ul Europei în 1989 la 73% din media UE azi

    * „Niște sălbatici îngrozitor de agresivi și needucați, suiți pe autobuze, înjurând și gesticulând oribil” – Ziua Națională a României la Londra

    * 83 de ani de la începutul Războiului de Iarnă: cum a atacat Rusia sovietică Finlanda fără declarație de război, pentru că nu-i cedase 10% din teritoriu. Rușii au bombardat mai întâi orașul Helsinki

    * Cunoaștem 3 „sferturi” din 4: Brazilia – Croația, Olanda – Argentina, Franța – Anglia. Favoritele n-au iertat nimic: 6 din 6!

  • George Simion preia narativul rusesc și cere să lăsăm Moldova să moară de frig și foame: „România nu mai trebuie să finanțeze Guvernul de la Chișinău nici măcar cu un leu!”

    George Simion, liderul partidului extremist AUR, se aliniază încă o dată la linia Moscovei și cere ca România să nu mai finanțeze „nici măcar cu un leu” Guvernul e la Chișinău aflat în acest moment sub asediul forțelor controlate de Rusia și pus în dificultate de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene.

    E vorba de o remarcabilă sincronizare a lui George Simion cu autoritățile rusești. Cererea extremistului vine la doar o zi după ce Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, a atacat-o la rându-i violent pe Maia Sandu, președinta Moldovei, reproșându-i că e „cetățeană româncă” și că n-a făcut nimic pentru cetățenii moldoveni.

    Foarte interesantă este abordarea simultană din două direcții contrare, menită să țintească segmente diferite de public. Dacă Maria Zaharova li s-a adresat rusofililor din Moldova atunci când a accentuat că Maia Sandu e cetățean român și nu face nimic pentru moldoveni, în schimb George Simion acuză Guvernul Maiei Sandu că e „anti-românesc”! În mod evident, prin aceasta liderul AUR se adresează unul alt public decât cel vizat de Maia Zaharova, și anume acelor moldoveni care sunt pro-unioniști.

    În Congresul AUR organizat la Alba Iulia, George Simion a luat cuvântul și spus: „Basarabia e România. E un adevăr care trebuie spus și trebuie spus de fiecare dată. Scrie în Biblie: când oamenii vor tăcea, pietrele vor vorbi. De asta noi peste tot în țară am scris Basarabia e România. Ăsta e un adevăr și adevărurile trebuie spuse tare și răspicat. Un alt adevăr pe care tot noi trebuie să-l spunem este că România nu mai trebuie să finanțeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chișinău. Mi-e drag de unii miniștri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanțăm separatism anti-românesc finanțând acea guvernare sau finanțându-l pe primarul Chișinăului, anti-românul Ion Ceban. Niciun leu pentru Guvernul de la Chișinău!”.

    România tocmai a participat la Paris la o conferință trilaterală alături de Franța și Germania în care s-au stabilit noi finanțări și ajutoare pentru Republica Moldova. Din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, Moldova are probleme la alimentarea cu energie electrică.

    Neglijată decenii la rând de Guvernele României, interconectarea țării noastre cu Moldova este extrem de precară și nu există nici azi o capacitate corespunzătoare de furnizare a energiei electrice și a gazelor. Și Guvernul Ciucă a acționat foarte târziu și extrem de lent la problemele cu care se confruntă Guvernul pro-european de la Chișinău, favorizând astfel ascensiunea protestelor orchestrate de Rusia și a atacurilor politice care vizează răsturnarea actualei puteri și instaurarea uneia controlate din umbră de Moscova.

    În acest context, cel puțin o parte a serviciilor de informații românești și a conducerii statului se comportă ambiguu. Klaus Iohannis nu o suportă pe Maia Sandu, gelos pe popularitatea acesteia și prestigiul pe care-l are pe plan extern. Marcel Ciolacu face jocuri de-a dreptul dubioase. El a mers săptămâna trecută la Chișinău ca să participe la congresul partidului controlat de oligarhul fugar Plahotniuc și, apoi, să se întâlnească oficial cu omul rușilor în Moldova, Ion Ceban. Primarul Chișinăului a avut în campania electorală specialiști trimiși de FSB (fostul KGB), iar partidul său e pe lista formațiunilor despre care SUA spun că sunt finanțate de Moscova.

    Cu toate acestea, Marcel Ciolacu s-a înâlnit cu Ion Ceban, fiind însoțit la întâlnire de Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării forțat să demisioneze după ce a cerut ca Ucraina să cedeze teritorii Rusiei ca să se poată încheia pacea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Baronul PSD-ist Niculae Bădălău a fost înhățat de procurorii DNA! Vicepreședintele Curții de Conturi făcea trafic de influență pentru a căpușa banii statului, folosindu-și fiul, fiica și ginerele drept paravan

    * Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

    * PSD impune, cu complicitatea PNL, o lege abuzivă, care favorizează mafiotizarea sindicatelor. Acestea primesc dreptul să facă afaceri și politică și să colecteze cotizații cu forța!

    * Comisia Europeană: pensiile militarilor sunt pensii speciale și trebuie reformate până la sfârșitul anului!

    * Statele UE caută soluții să ajute și corupta Românie să intre în Spațiul Schengen: se discută formarea unei comisii de monitorizare după modelul MCV

    * Adevărul despre scandalul din TVR: Olaianos n-a „împins-o” pe Nadine Vlădescu, ci a bătut-o crunt! „Am fost lovită cu palmele, pumnii și un set de chei peste față, cap și corp, strangulată și dată cu capul de perete, lovită cu picioarele, dar și cu pumnul în sânul drept”

    * Invadatorii ruși fug masiv din Crimeea. Coloane întregi de echipamente militare au trecut podul dinspre Kerci către regiunea Krasnodar

    * „Bucătarul lui Putin” a trimis Parlamentului European un mesaj mafiot de amenințare: un baros pătat cu sânge

    * VIDEO. O rușine națională: Ilie Năstase. Infractor, agresor, recidivist, mitocan. Spune că pleacă din țara care nu-l merită, dar care l-a făcut general și senator prin impostură. Șantajează, minte și înjură ca un birjar

    * Mondialul surprizelor lovește din nou: Belgia – Maroc 0-2! Record istoric: niciodată Asia și Africa n-au șifonat atât de tare Marile Puteri ale fotbalului

  • VIDEO. „Marele protest” din Piața Victoriei a fost ruinat de răfuiala dintre Șoșoacă și Simion / „George, trădătorule! Simioane, Iuda! Rușine, Iudelor!”

    Anunțat de propaganda AUR drept „marele protest din 2 octombrie”, mitingul din Piața Victoriei a fost un eșec răsunător. N-au fost „peste 10.000” de protestatari, așa cum anunța liderul AUR, deputatul George Simion, n-au fost nici „milioanele de patrioți” visate demagogic de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, ci în jur de 3.500 de participanți, unii dintre ei aduși cu autocarele din provincie. Totul a degenerat rapid într-o răfuială între „tabăra Simion” și „gruparea Șoșoacă”, raportul dintre cele două fiind cam de 10/1.

    Cele două tabere și-au aruncat vorbe grele în Piața Victoriei, dar au existat și momente de violență fizică, în special îmbrânceli între susținătorii lui George Simion (în special deputatul Antonio Andrșuceac) și „locotenenții” Dianei Șoșoacă (soțul ei, Silvestru Șoșoacă, precum și Luis Lazarus și Amalia Bellantoni).

    Cunoscută drept „femeia cu tigaia”, Amalia Bellantoni – căsătorită cu un sicilian – a venit de astă-dată cu o furcă (e drept, una de plastic, nu de oțel, deci nepericuloasă).

    Susținătorii lui George Simion s-au strâns în Piața Universității, de unde s-au deplasat până în Piața Victoriei, trecând prin Piața Romană.

    „Garda pretoriană” a Senatoarei Urlătoare: Sivestru Șoșoacă, Luis Lazarus, Amalia Bellantoni

    În spațiul din fața clădirii Guvernului, cei 3.000 – 3.200 de susținători ai lui George Simion au fost întâmpinați de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, a cărei „oaste” era formată din aproximativ 300 de oameni.  Anarhista rusofilă se afla pe o scenă, vorbea la un microfon și îi avea în apropiere, tot pe scenă, pe „locotenenții” ei: Silvestru Șoșoacă, Luis Lazarus, Amalia Bellantoni.

    Mai întâi, Șoșoacă – aflată pe o scenă improvizată în mijlocul Pieței și vorbind la portavoce – i-a chemat pe AUR-iști la „unitate”. „Bine ați venit, fraților! Unitate!”, li s-a adresat Senatoarea Urlătoare. Ea l-a chemat pe scenă pe George Simion.

    Răspunsul AUR-iștilor a fost rece și a devenit furios. Șoșoacă a fost huiduită, iar câțiva manifestanții veniți cu Simion au urcat pe scenă, încercând să-i dea jos pe Șoșoacă și grupul ei. A fost vânat microfonul Urlătoarei, care s-a lamentat: „Ne-au scos nouă microfoanele şi le-au pus pe ale lor, ca să nu avem voie să vorbim! Asta este unitate, Simioane? Asta-i unitate, trădătorule?”.

    Pe scenă a avut loc o scurtă încăierare, Lazarus și Bellantoni au fost îmbrânciți, iar Senatoarea Urlătoare a cerut disperată ajutorul jandarmilor: „Ajutooooor! Luis Lazarus a fost lovit! O doamnă a fost lovită… de domnul Andrușceac! Avem nevoie de jandarmi!”.

    „Doamna lovită” era RTV-ista Amalia Bellantoni, femeia cu tigaia (de data asta, cu furca), iar „domnul Andrușceac” e Antonio Andrușceac, deputat AUR și om de bază al lui George Simion, cu antecedente violente și în Parlament.

    La strigătele disperat-isterice ale senatoarei Șoșoacă, câțiva jandarmi au urcat pe scenă și i-au îndepărtat pe susținătorii lui Simion. Aceștia au fost nevoiți să se împrăștie pe trotuare, cedându-le „șoșocarilor” centrul Pieței.

    Șoșoacă a specult momentul și a punctat: „Ăsta este Simion! Trădătorul rămâne trădător! Simioane, Iuda! Iudelor! Iudelor! Şi-a bătut joc de AUR, şi-a bătut joc de un partid care era naţionalist. Ruşine, Simioane!”.

    Șoșoacă, de la „U-ni-ta-te! Să vină George Simion pe scenă!” la „Ajutooooor! Să vină jandarmii!”

    Episodul 1. Diana Șoșoacă: „Îl rog pe George Simion să vină pe scenă! S-a făcut culoar pentru George Simion”

    „U-ni-ta-te! U-ni-ta-te! U-ni-ta-te!… Fără unitate nu o să răzbească nimeni, asta vă asigur. Fără unitate nu va cădea niciun Guvern. Fără unitate, nu va cădea niciun preşedinte. Fără unitate nu vor fi alegeri anticipate. Când o să înțelegem asta, va fi…

    Haide, George Simion, ți s-a făcut culoar… Te rog frumos, vino pe scenă!

    Îl invit pe domnul George Simion pe scenă!

    S-a făcut culoar pentru George Simion. George Simion e rugat să vină pe scenă să vorbească oamenilor lui!

    Îl rog pe George Simion să vină pe scenă!

    Îl rog pe George Simion să vină pe scenă!

    Îl rog să vină pe scenă!

    I-am spus de 10 ori să vină pe scenă.

    S-a făcut culoar acolo… Îl așteptăm cu mare drag!”

    Episodul 2. Un susținător al lui Simion: „Dă-te jos de pe scenă! Ai vorbit urât de noi toată ziua. Rușine să vă fie!”

    • „Ai vorbit urât toată ziua de noi! Nu ți-ar fi rușine?! Ai vorbit urât de noi toată ziua. Ai vorbit urât toată ziua de noi. Ne-ai făcut în toate felurile.”

    • „Dă-te jos de pe scenă! Ne-ai făcut în fel și chip toată ziua.”

    • „Rușine, rușine, rușine să vă fie! Rușine, rușine, rușine să vă fie! Rușine, rușine, rușine să vă fie!”

    • „Jos scena! Jos scena! Jos scena! Jos scena! Jos scena! Jos scena! Jos scena! Jos scena!”

    Episodul 3. Diana Șoșoacă: „Ajutooooor! Avem nevoie de jandarmi!”

    • „Băi, băi, băi!… Jandarmii, vă rog frumos! Jandarmi!… Ajutooooor! Ajutooooor! Ajutooooor! Ajutooooor!”

    • „Luis Lazarus a fost lovit! O doamnă a fost lovită… de domnul Andrușceac!”

    • „Avem nevoie de jandarmi! Avem nevoie de jandarmi! Avem nevoie de jandarmi! Avem nevoie de jandarmi, vă rog frumos! Domnu Velicu, dați jandarmii aicea în față, vă rog frumos!”

    • „Fără violență! Fără violență! Fără violență!…”

    VIDEO: Cele două momente cu Diana Șoșoacă la portavoce: chemarea prietenească a lui George Simion și chemarea jandarmilor în ajutor

    Episodul 4. Diana Șoșoacă: „Ajutooooor! Avem nevoie de jandarmi!”

    • „Şi-a adus oamenii lui, împreună cu boxele lui, şi ne impun nouă să nu mai vorbim pe scenă. Ruşine! Ruşine!”

    • „Ăsta este Simion! Trădătorul rămâne trădător! Simioane, Iuda! Iudelor! Iudelor!”

    • „Deci, ne-au scos nouă microfoanele şi le-au pus pe ale lor, ca să nu avem voie să vorbim! Asta este unitate, Simioane? Asta-i unitate, trădătorule? Şi-a bătut joc de AUR, şi-a bătut joc de un partid care era naţionalist. Ruşine, Simioane!”

    • „Dacă ai curaj, Simioane, vino aici, pe scenă, că nu ţi-ai luat tu aprobare pe Victoriei, ţi-ai luat pe Universitate!”.

    Episodul 5. Susținătorii lui Simion: „Șoșoacă, du-te-acasă! Jos de pe scenă!„

    * „Șoșoacă, du-te-acasă! Șoșoacă, du-te-acasă! Șoșoacă, du-te-acasă! Șoșoacă, du-te-acasă! Șoșoacă, du-te-acasă! Șoșoacă, du-te-acasă! Șoșoacă, du-te-acasă!”

    * „Jos de pe scenă! Jos de pe scenă! Jos de pe scenă! Jos de pe scenă! Jos de pe scenă! Jos de pe scenă! Jos de pe scenă!”

    * „Marș acasă! Marș acasă! Marș acasă! Marș acasă! Marș acasă!”

    * „George Simion! George Simion! George Simion! George Simion! George Simion! George Simion! George Simion! George Simion! George Simion! George Simion!”

    * „Simion! Simion! Simion! Simion! Simion! Simion! Simion! Simion! Simion! Simion!”

    VIDEO: „Șoșoacă, du-te-acasă!”

    Episodul 6. Diana Șoșoacă: „RoExit! RoExit! RoExit!„

    • „Vrem dreptate! Vrem naționalizare companiilor străine din România!”

    • „RoExit! RoExit! RoExit! RoExit! RoExit!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Cum se face gura lu’ Șoșoacă pâlnie rusească atunci când cere agresiv „RoExit!”. Senatoarea putinistă vrea să abandonăm Ucraina în gherele Rusiei

    * Urlete și scandal cu „Căpitanul” Simion la 3 dimineața, în Piața Victoriei. Prins conducând fără permis, liderul AUR s-a ascuns la etajul autocarului partidului, parcat pe interzis, și și-a chemat fanii să-l salveze

    * Din „motive de securitate”, MAE le-a refuzat viza de intrare în România celor 14 „jurnaliști” de la Russia Today ascunși în delegația oficială! Moscova are o veche tradiție în a „deghiza” agenți KGB sau GRU în ziariști

    * VIDEO. „Declarația de război” a lui Putin la adresa Lumii Libere. Discursul de anexare a 4 regiuni din Ucraina, bazat pe amenințări cu atacuri nucleare

    * Misterul întârzierii lui Putin la discursul de anexare: dureri abdominale puternice înaintea ședinței. „S-a aplecat în față, încercând să-și mențină o postură naturală”

    * Avertisment din tabăra putinistă: Ucraina va lovi Rusia cu arme nucleare primite de la SUA în cel mult 3 luni, dacă Putin le va folosi împotriva statului invadat

    * General ucrainean: „Planul lichidării fizice a lui Putin este deja pregătit. Pot fi folosite mai multe scenarii, fiindcă este un pericol pentru întreaga lume”

    * Încă un trofeu pentru „vânătoarea de plagiatori”, Emilia Șercan: ministrul Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia. S-a ales praful de „România Educată” a lui Klaus Iohannis!

    * Rareș Bogdan joacă golf cu Ponta. Pentru Turcescu, ex-PSD-istul nu mai „minte cum respiră”, ci e „Victor”

    * Cazul prădătorului sexual Visarion Alexa face revoluție în Biserica Ortodoxă. Apar reguli stricte pentru preoți la spovedanie: se interzic gesturile indecente și „glumele”

  • „Eroul” George Simion: a comis accident soldat cu o victimă pe care a convins-o să nu depună plângere. Joi a fost prins iar conducând fără permis

    George Simion, „eroicul” lider al partidului extremist AUR, are la activ în acest an un accident de mașină soldat cu o victimă, dar și un dosar penal pentru că a fost prins conducând fără permis, scrie G4Media.ro. Simion ar fi trebuit să aibă dosar penal încă de la primul eveniment, dar a reușit cumva să convingă victima să nu depună plângere. A doua oară însă n-a mai scăpat.

    „Urmașul Căpitanului” și-a luat viteză pe șosele. În luna aprilie, la Buzău, Simion a accidentat un om. Incidentul s-a produs din vina liderului AUR, așa că polițiștii i-au deschis dosar penal, mai ales că persoana respectivă a fost rănită. Însă politicianul a reușit să convingă cumva victima să nu depună plângere. Cazul a fost mușamalizat și George Simion a scăpat de dosarul penal, rămânând doar cu carnetul de conducere suspendat.

    Asta nu a însemnat că, rămas fără permis, Simion n-a mai urcat la volan, ba dimpotrivă. Polițiștii l-au prins în zorii zilei de vineri, în Piața Victoriei, conducând o mașină. A izbucnit o ceartă, liderul AUR fiind „tare în gură” ca orice parlamentar român care “se respectă” atunci când e prins comițând fapte ilegale. Poliția a emis un comunicat în care menționează, relativ la incident: „(…) Polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a condus un autoturism având permisul de conducere suspendat. Acesta a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce“.

    AUR pregătește duminică un miting „de protest” după modelul celui petrecut luna trecută la Praga, care să plece de la prețul mare al gazelor și al energiei electrice. Dacă se va ajunge la scandări anti-UE, antiamericane și anti-NATO, nimeni nu se va supăra. Modul în care a decurs mobilizarea la miting a fost destul de dubios. De peste două săptămâni, Bucureștiul e împânzit cu afișe nerevendicate de nimeni în care oamenii sunt chemați la „protest“ pe 2 octombrie. Se menționează ziua, ora și locul, dar nu și motivul protestului și nici cine îl organizează.

    Ultimul miting notabil organizat de AUR a fost cel din decembrie anul trecut, când grupuri violente întărâtate de George Simion au luat cu asalt Parlamentul. Jandarmeria a lăsat inexplicabil nesupravegheată poarta dinspre Senat, iar mulțimea a ajuns până la intrarea în Palatul Parlamentului. Cei dinăuntru au baricadat ușile, apoi au apărut și jandarmii și lucrurile au reintrat sub control.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Marele jaf: cele 600 de BMW-uri cumpărate de Poliția Română de la prietenul lui Iohannis sunt cu 9.000 de euro/bucata mai scumpe decât exact același tip de mașini luate de Polonia

    * Bătaia de joc a lui Rafila&PSD față de PNRR: pentru 2.250 de cabinete ale medicilor de familie a fost alocat un singur consilier, care și-a luat concediu în perioada de depunere a proiectelor!

    * Culmea tupeului: partidul mega-datornicului Dan Voiculescu strânge semnături pentru confiscarea averilor ilicite!

    * Rareș Bogdan joacă golf cu Ponta. Pentru Turcescu, ex-PSD-istul nu mai „minte cum respiră”, ci e „Victor”

    * Din „motive de securitate”, MAE le-a refuzat viza de intrare în România celor 14 „jurnaliști” de la Russia Today ascunși în delegația oficială! Moscova are o veche tradiție în a „deghiza” agenți KGB sau GRU în ziariști

    * Soldat rus întors de pe front, despre sutele de mii de recruți: „Sincer, vor muri cu toții. Dar nu simt nicio simpatie pentru ei. Noi suntem fasciștii. Pe bune, noi suntem fasciștii!”

    * Se profilează o nouă catastrofă militară pentru ruși în estul Ucrainei: trupele din localitatea strategică Liman și împrejurimi sunt izolate și pe cale de a fi încercuite

    * Răspunsul SUA la valurile umane aruncate de Putin pe front: trimite Ucrainei încă 18 sisteme HIMARS, pe lângă cele 16 deja existente! General american: „Moment ireversibil”

    * Rușii s-au bucurat degeaba: Giorgia Meloni asigură Ucraina de „sprijinul loial” al Guvernului său în lupta „pentru cauza libertăţii poporului ucrainean“

    * General ucrainean: „Planul lichidării fizice a lui Putin este deja pregătit. Pot fi folosite mai multe scenarii, fiindcă este un pericol pentru întreaga lume”

  • Epilog la „nunta” unui extremist. Eforturile disperate ale lui George Simion de a evita declinul AUR

    Liderul partidului extremist AUR înregistrează, de la o vreme, eșec după eșec. „Nunta-gest politic” de la Măciuca, în ciuda așteptărilor lui George Simion, a fost un eșec din perspectiva participării simpatizanților. Nu s-au strâns marile mulțimi de oameni care măcar să egaleze numărul legionarilor de la nunta „Căpitanului” Zelea Codreanu.

    Butaforia pregătită de Simion s-a transformat dintr-o dorită scenă a marilor declarații politice sforăitoare într-o arenă de circ, penibilă și grotească, unde mult sub 10.000 de oameni, adunați cu mari eforturi de prin filialele AUR ori mobilizați de primarul din Măciuca, s-au îmbulzit să bea și să mănânce gratis la paranghelia oferită de ginerică.

    Apoi, încercarea lui Geroge Simion de a perverti cu discursuri naționaliste sufletele tinere ale elevilor de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” (unde, probabil cam degeaba, a absolvit cursurile liceului și liderul extremist) a eșuat în huiduielile cu care elevii i-au răsplătit prezența…

    … iar de curând, extremistul Simion și-a văzut spoit de toți pereții presei românești tupeul extraordinar de a cere să fie finanțat de la bugetul statului român pentru a-și cumpăra un loc la un dineu organizat de fundația americană „Israel Heritage”, unde urma să fie, contra-cost, în preajma politicianului american conservator Mike Pompeo. Tupeul a fost cu atât mai mare, cu cât dineul respectiv este de fapt o masă de sărbătoare în cinstea Noului An Evreiesc.

    Nu în ultimul rând, victoriile militare ale ucrainenilor împotriva Rusiei lui Putin încurcă teribil discursul izolaționist, pro-putinist și anti-european colportat de extremiștii de la AUR. Fiecare victoriei a Armatei ucrainene împotriva lui Putin reprezintă o înfrângere ideologică pentru George Simion.

    Rezultă că George Simion și ciracii săi din AUR au nevoie urgentă de o catastrofă, de o criză gravă, de o prăbușire violentă în mecanismele stabilimentului democratic românesc și european. Altfel, partidul lor extremist va continua să piardă electorat și teren pe scena politică românească.

    Nunta „Căpitanului” Simion – un succes mediatic și cam atât

    S-au spus multe despre nunta-show organizată de George Simion – extremistul naționalist care recunoaște cinic că „tot ce fac eu este un gest politic”. Presa mioritică a fost invadată de „live”-uri de la eveniment, de video-reportaje, de laude, de critici, de cancanuri etc. Altfel spus, dacă liderul AUR și-a dorit ca propria nuntă să se transforme în mega-eveniment de propagandă politică, atunci putem spune că da, dorința i-a fost îndeplinită.

    Din perspectivă spirituală – vorbim totuși despre o cununie, deci despre un eveniment religios –, prețul plătit de naționalistul George Simion a fost pervertirea, cu complicitatea unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a uneia dintre cele mai frumoase și mai profunde Taine ale Bisericii. Din păcate, interesele politice ale lui Simion, ale unei părți de „elită” a nuntașilor, dar și ale grupului de ierarhi filetiști din Sinodul BOR, au fost mai importante decât simplitatea și delicatețea sufletească la care cheamă Ortodoxia în oficierea Cununiei, acea Ortodoxie atât de des și demagogic pomenită de liderii AUR.

    Din perspectivă politică, „nunta” lui George Simion a fost însă un eșec. „Țara” nu a răspuns la „chemarea Căpitanului”, „norodul” nu a venit valuri-valuri la „marea petrecere câmpenească”, iar „Salvatorul Neamului” a reușit să se compromită, însoțindu-se cu „nuntași” dubioși, recuperați din cele mai insalubre zone ale presei și politicii românești, mirosind a corupție și a transpirație de Putin.

    Nunta „Căpitanului” a fost un succes mediatic care nu-i folosește lui George Simion. Este limpede pentru toată lumea – și mai ales pentru liderii AUR – că impactul „gestului politic” de la Măciuca asupra electoratului, în ciuda rating-ului făcut pe la televiziuni, a fost unul limitat și cu mult sub nivelul așteptărilor. Înainte de „nuntă”, propagandiștii AUR au făcut să circule estimări fanteziste cu privire la numărul de invitați care ar fi urmat să participe la eveniment. S-a vorbit de minimum 12.000, de 20.000 și chiar de peste 30.000 de „nuntași”.

    Realitatea din ziua nunții a infirmat aceste estimări. Mult sub 10.000 de participanți – la momentul de maximă prezență – au onorat invitația la „nuntă” a lui George Simion. Până și această estimare (defel favorabilă imaginii de „mega-petrecere populară”, cum au încercat să promoveze „nunta”) este contestată.

    Transformându-și propria nuntă într-un „gest politic”, George Simion a confirmat, probabil fără voie, că un început de panică tulbură cuibul liderilor AUR.

    Vremurile nu sunt prea bune pentru acest partid extremist. Pandemia Covid-19, care a permis lansarea cu un succes neașteptat a AUR, nu mai asediază țara. Propaganda conspiraționistă despre „Oculta care se folosește de Covid-19 ca să facă Marea Resetare” nu mai are impact. Marota cu iz rusesc a „neutralității României față de războiul din Ucraina” nu a funcționat, dimpotrivă, a provocat iritare în rândul majorității românilor. Nici măcar criza energetică în care Rusia a aruncat Europa nu este favorabilă AUR – pe de o parte, pentru că românii au înțeles că vinovatul numărul 1 este Putin, iar pe de altă parte, pentru că Uniunea Europeană, deși cu destulă dificultate, a început să găsească soluții de contracare a embargoului enrgetic lansat de sceleratul de la Kremlin.

    AUR, ca orice partid extremist (comunist sau nazist), are succes numai atunci când societatea se află sub asediul unei crize – economice, politice, sociale, militare etc. –, iar mecanismele Democrației nu reușesc să atenueaze ori să rezolve criza.

    Contextul politic îi solicita, deci, lui George Simion să-și relanseze partidul și imaginea de lider al naționalismului mioritic. Așa că anarhistul filo-rus și-a sacrificat propria nuntă, transformând-o în „gest politic”. O nuntă ca un test electoral.

    Liderii AUR au înțeles, în urma acestui test, că partidul lor extremist nu (mai) are bazinul electoral la care sperau. Mai grav pentru ei, mobilizarea membrilor AUR pentru participarea la „nunta Căpitanului” a demonstrat că partidul nu are capacitatea de a aduna și organiza mase mari de oameni. Liderii AUR nu au fost preocupați să dezvolte structura în teritoriu. După o primă ofensivă organizatorică, înainte și după alegerile parlamentare din 2020, liderii de la nivel național ai AUR s-au ocupat doar episodic de dezvoltarea filialelor județene. George Simion a preferat ca vizitele în teritoriu să fie prilej de scandal, cu „live”-uri pe Facebook, eventual cu câteva încercări mai mult sau mai puțin reușite de a i se organiza „Căpitanulu” niște „băi de mulțime”. Liderii locali au profitat de lipsa de consecvență a conducerii centrale, au confiscat puterea în teritoriu și s-au ferit să dezvolte filialele pe care le conduc, temându-se că pot să piardă controlul.

    În același timp, „mirajul” că AUR este un partid anti-sistem, cu sacul plin de soluții miraculoase și cu valori „pur românești”, s-a risipit. Românii au văzut că AUR acționează împotriva Uniunii Europene și a NATO, fără să ofere alternative viabile și raționale, manevrând tot mai evident pentru determinarea RoExit-ului și enclavizarea României, că AUR promovează un fals românism în problema Basarabiei și a comunităților românești de lângă granițele țării. Că acționează, de fapt, în favoarea intereselor Rusiei lui Putin în Rep. Moldova, Ucraina, România și Balcani. Că AUR este incapabil să atragă și să promoveze specialiști în domeniile de interes ale guvernării, discursul politic al partidului fiind doar o permanentă „gargară” isterică a formelor fără fond, cu nimic diferită de logoreea insipidă și ipocrită a marilor partide post-decembriste.

    Prin urmare, testul electoral care a fost „nunta Căpitanului” a dezvăluit adevărata dimensiune a AUR: un partid extremist de nișă, ale cărui șanse electorale cresc doar atunci când mecanismele Democrației nu funcționează corect. Șansele AUR scad vertiginos când aceste mecanisme reușesc să rezolve crizele inevitabile prin care trece societatea românească.

    „Frăția SIE” – „oculta” din umbra AUR?

    „Nunta – gest politic” a liderului extremist al AUR a fost însă și un prilej de (re)activare a unor legături dubioase cu personaje toxice. Presa a dezvăluit că paranghelia naționalistă de la Măciuca a beneficiat de susținerea financiară și mediatică a două grupări oculte care se manifestă, de mai multă vreme, ca forțe anti-UE, anti-NATO, pro-Putin, pro-RoExit, având ca țel final scoaterea României din spațiul democrației euor-atlantice și transformarea ei într-un stat iliberal după modelul Rusiei lui Putin.

    O primă grupare ar fi constituită – conform dezvăluirilor făcute de jurnalista Anca Alexandrescu la Realitatea TV (ea însăși nuntașă la Măciuca, unde s-a și prins în horă! – din foști generali SIE și posibil foști agenți de influență ai acestora, un fel de „Frăția SIE”. Jurnalista Anca Alexandrescu a prezentat un posibil mecanism de finanțare a acțiunilor politice extremiste, anti-europene și, în contextul războiului din Ucraina, pro-putiniste operate de AUR.

    „Omul de legătură” între naționaliștii anti-UE de la AUR și „Frăția SIE” ar fi Eugen Tiberiu Popescu, președintele Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni. Acest personaj controversat, toxic pentru democrația din România, a fost identificat de presă ca un fel de „casier” la „nunta – gest politic” a extremistului George Simion.

    Platforma Cetateanul.ro dezvăluie că Eugen Tiberiu Popescu a fost „copil de suflet” al generalului Marin Dragnea, șeful Comitetului Olimpic din România până în timp de 10 ani (1975-1985). În acele vremuri, Popescu ocupa funcția de administrator la Complexul Sportiv „23 August” (redenumit ulterior „Lia Manoliu”), locație despre care există suspiciunea că era folosită pentru recrutarea sportivilor olimpici români pentru DIE (Direcția de Informații Externe a Securității comuniste).

    După Decembrie 1989, Eugen Tiberiu Popescu pleacă în Canada, însă revine spectaculos, în 1999, într-o funcție de consilier în Guvernul Radu Vasile (1998-1999). Se pare că în această perioadă și-a finalizat studiile superioare de care avea nevoie pentru a ocupa postul guvernamental respectiv. Popescu este promovat ca director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, grație „generozității” Guvernului Adrian Năstase (2000-2004).

    În timpul regimului PSDragnea, pe Eugen Tiberiu Popescu îl regăsim la conducerea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, fiind „îngăduit” de Guvern în ciuda faptului că presa dezvăluise că ar fi obținut ilegal o diplomă de studii superioare la Universitatea din Oradea, prin echivalarea unor studii de homeopatie și bioenergie finalizate la un „colegiu de medicină tradiționalistă” din Canada.

    Diploma de Licență obținută de Popescu la Universitatea din Oradea
    Diploma de Licență obținută de Popescu la Universitatea din Oradea

    Într-un răspuns oferit platformei Cetățeanul, Ministerul Educației din Canada informează că nicio instituție de acest fel nu este recunoscută de Guvernul canadian.

    Diploma de studii în „bioenergie” și „homeopatie” obținută de Popescu în Canada
    Diploma de studii în „bioenergie” și „homeopatie” obținută de Popescu în Canada

    În 1999, Eugen Tiberiu Popescu a fost admis și la Colegiul Național de Apărare, deși nu avea studii superioare recunoscute de statul român (studii pe care reușește să le echivaleze, ilegal, abia în 2000).

    „Familia SIE” de la Romaqua Group

    Conform dezvăluirilor făcute de jurnalista Anca Alexandrescu, Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni (FNRP) ar fi o interfață a unor foști generali SIE grupați în jurul Romaqua Group (un important grup industrial care produce apă minerală, băuturi răcoritoare și bere), entitate economică privată care susține financiar FNRP-ul lui Eugen Tiberiu Popescu. Amănunt important: la „nunta – gest politic” a extremistului George Simion, nuntașii s-au „omenit” cu produse din gama RomaquaGroup: bere Albacher și apă minerală Borsesc.

    Universul.net a prezentat personajele controversate, provenite din SIE, care controlează afacerea Romaqua Group.

    * Generalul (r) Constantin Rotaru – fost director adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE) în perioada 1999-2005. Pe vremea lui Ceaușescu, a lucrat la informații economice, inclusiv la ICE Dunărea, unitatea prin care se derulau operaţiunile de Aport Valutar Special ale Securităţii. În anii ’90, fiind trecut temporar în rezervă, a condus societatea Grivco International, a mogulului Dan Voiculescu. Administrează Romaqua Group din 2005.

    * Generalul (r) Ioan Păun – provenit tot din DIE/SIE. În calitate de consul general la Hong Kong, a supravegheat trimiterea în ţară a unor bunuri în valoare de 611.000 de euro, destinate familiei lui Adrian Năstase, premierul de atunci. A devenit martor-cheie în celebrul dosar „Zambaccian”. Și el s-a angajat la Romaqua Group când a trecut în rezervă, la mijlocul anilor 2000.

    * Emilian Ivan, general (r) DIE/SIE. În timpul „Războiului Rece”, a lucrat pe spaţiul american cu acoperire diplomatică, apoi la informații economice în subordinea generalului Rotaru. Ivan a preluat divizia de cafea a Romaqua Group, dar a părăsit compania după doi ani.

    * Adrian Vilău – avocat, fost colaborator al Securității, ex-deputat și finul lui Ioan Talpeș (al doilea director SIE din anii ’90, numit de Ion Iliescu). L-a reprezentat pe generalul Păun în dosarul lui Năstase.

    * Octavian Creţu, patronul Romaqua Group, le-a pus pe tavă procurorilor înregistrarea unei discuţii purtate cu Adrian Năstase în 2006. Reieşea că fostul premier îl şantaja pe Creţu cu dezvăluirea calității de ofițer a lui Păun, dacă acesta nu-şi revizuia declaraţiile din dosar. Crețu e căsătorit cu fiica unui diplomat chinez.

    Cine l-a plătit pe Nicu Covaci

    Fundația condusă de Eugen Tiberiu Popescu a fost instrumentul juridic prin intermediul căruia s-au făcut plăți pentru nunta lui Simion.

    De exemplu, Nicu Covaci, care a compromis imaginea trupei Pheonix prin participarea lui la nunta de la Măciuca, a fost plătit printr-un contract semnat cu FNRP. Totodată, George Simion a indicat un cont bancar al FNRP pentru „achitarea” darului de nuntă de către invitați. După izbucnirea scandalului, liderul extremist a indicat un alt cont, care nu mai era al fundației respective.

    Prin intermediul FNRP, Eugen Tiberiu Popescu controlează și un fel de „agenție de știri” pentru Diaspora românească – RomanianGlobalNews (rgnpress.ro). O simplă căutare pe acest site demonstrează că George Simion și AUR beneficiază din plin de promovarea ideilor toxice anti-democratice pe care le propagă în agora românească.

    Foarte probabil, Eugen Tiberiu Popescu a fost „recrutat” pentru AUR de actualul senator Claudiu Richard Târziu.

    Apare întrebarea: colaborarea dintre George Simion și Eugen Tiberiu Popescu confirmă că AUR este o entitate politică aflată în siajul unui grup revanșard, naționalist, anti-UE și anti-NATO format din foști generali SIE și agenți de influență ai acestora?

    „Careul de Ași” al presei insalubre, cu un popă-n coadă

    „Nunta – gest politic” a extremistului George Simion a fost binecuvântată de prezența celui mai controversat ierarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Cunoscut pentru declarațiile sale aflate în siajul propagandei putiniste, acesta a oficiat slujba de cununie, alături de episcopul locului, ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului.

    Prezența celor doi ierarhi, și mai ales a arhiepiscopului Teodosie, la „nunta – gest politic” a afectat grav imaginea BOR și a lăsat impresia că principala Biserică a românilor susține și promovează agenda politică a AUR: antisemitism, RoExit, extremism filetist.

    Arhiepiscopul Teodosie a fost însă un fel de „bomboana pe colivă”, fiind așezat în „galeria monștrilor” de la nunta lui Simion, alături de un „careu de ași” al „tonomatelor de presă” de pe plaiurile mioritice: Dan Diaconescu (condamnat penal pentru șantajarea unui primar), Robert Turcescu (autodenunțat ca ofițer sub acoperire în presă), Victor Ciutacu (propagandist fără scrupule la RTV, aflat în slujba fugarului penal Sebastian Ghiță) și Mirel Palada (condamnat penal și un fel de sociolog-jurnalist pe la „Evenimentul zilei” și alte fițuici).

    Despre aceste monstruozități ale presei românești a detaliat publicația noastrăla vremea respectivă.

    E posibil ca, la discuțiile de taină înveselite de un Nicu Covaci transformat în lăutar al extremiștilor naționaliști, cei patru „jurnaliști” sau măcar unii dintre ei să fi negociat mecanismele de colaborare cu AUR, eventual de implicare pentru vreo candidatură politică, la viitoarele alegeri din 2024. După cum e posibil ca negocierile să fi avut loc înaintea nunții.

    Apare și aici o întrebare, de data aceasta retorică: unde ar fi mai potrivit de promovat mesajul ticălos al AUR, decât în haznaua manipulărilor de presă care este permanent umplută cu dejecțiile minciunii de acești „mercenari” insalubri?

    Criza Democrației – singura șansă de succes pentru extremiștii AUR

    „Nunta – gest politic” a lui George Simion oferă, cu voia sau fără voia lui „ginerică”, imaginea viitorului parcurs politic al AUR spre alegerile din 2024.

    Extremiștii de la AUR doresc să-și asigure resursele financiare necesare ofensivei electorale pe care vor încerca s-o lanseze prin protestele anunțate pentru ziua de 2 octombrie 2022. În „subteranele” comunității oamenilor de afaceri români (mulți dintre ei constituind, din păcate, o comunitate politizată, coruptă, de foarte multe ori abonată la contracte cu statul și la comiterea de infracțiuni economice) se află un nucleu dur format din foști ofițeri de Securitate, foști turnători ai Securității, foști politicieni corupți eliminați de pe scena politică de aderarea României la UE și slugile acestora. Această „frăție” deține controlul unor afaceri prospere, dezvoltate fie pe ruinele unor foste întreprinderi de stat, privatizate dubios, fie prin accesarea și utilizarea ilegală a fondurilor europene, după intrarea noastră în UE.

    Dacă privim cu atenție, această „frăție” s-a manifestat mereu în spațiul politic cu un mesaj naționalist, nostalgic-ceaușist, iliberal și anti-european. Din fericire pentru România, uneltirile lor nu au avut ca efect, cel puțin până în prezent, generarea unei majorități parlamentare RoExit.

    Pandemia Covid-19, ofensiva propagandistică anti-Democrație lansată de Putin în teritoriile Lumii Libere și declanșarea războiului din Ucraina au oferit „frăției” șansa nesperată a unei slăbiri fără precedent a mecanismelor democrației europene. Probabil că una dintre marile mize este AUR, un partid extremist în discursul căruia se regăsesc toate „ingredientele” dorite de „frăție”: naționalism legionar-ceaușist, susținerea RoExit, propagandă isterică anti-UE, acțiuni politice în siajul Rusiei putiniste etc.

    „Frăția” simte că este momentul potrivit pentru a finanța o lovitură decisivă împotriva Democrației și apartenenței României la Uniunea Europeană și la NATO. O lovitură al cărei „vârf de lance” poate să fie AUR, cu liderii săi extremiști.

    Totodată, „nunta – gest politic” a lui Simion ne anunță că AUR va încerca să folosească, fără scrupule, talentul toxic al unor „jurnaliști” precum cei indicați a fi „careul de ași” al haznalei presei românești.

    Să ne așteptăm la tone de mizerie revărsate în agora românească de aceste „săgeți” ale AUR din presă, la campanii de manipulare isterice, la atacuri concertate împotriva Democrației și prezenței României în Uniunea Europeană și NATO. Evident, George Simion și ciracii lui din AUR vor fi prezentați ca „Salvatori ai Neamului”…

    Cum poate fi evitat scenariul de coșmar al României confiscate de extremiștii de la AUR și de „Oculta” din spatele lor? Prin vindecarea mecanismelor Democrației! Un demers pe care, după toate semnele, actuala guvernare PSD-PNL nu dorește să și-l asume.

    Foarte multe lucruri sunt condiționate de felul în care România va trece de iarna 2022-2023. Dacă Guvernul va avea capacitatea să aplice măsurile necesare pentru a evita o gravă criză energetică și, implicit, alimentară (prin scumpirea prețului la produsele alimentare de bază, provocată de criza energetică), atunci AUR nu are prea multe șanse să satisfacă apetitul finanțatorilor din „Ocultă” și, foarte probabil, va pierde sprijinul acestora, mulțumindu-se cu „mângâierile pe creștet” din îndepărtata Moscovă.

    Dacă România se va prăbuși sub presiunea crizei energetice, atunci AUR va avea posibilitatea să lovească puternic în sistemul democratic, în apartenența României la UE și la NATO, provocând daune grave statului român.

    Altfel spus, iarna 2022-2023 poate să decidă soarta democrației românești pentru mulți ani. În curând vom afla care este rezistența românilor la frig… și nu numai la frigul iernii!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

    * VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

    * Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

    * Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

    * Oportunitate uriașă: compania Nokian, mare producător finlandez de anvelope, vrea să-și relocheze în România fabricile închise în Rusia! Discuțiile se poartă la Guvern, cu premierul Ciucă

    * Marea desprindere a UE de China. Von der Leyen: „În curând, două treimi din bateriile noastre vor fi produse în Europa. În următoarele luni începe să funcționeze prima giga-fabrică de cipuri”

    * Lovitură nimicitoare pentru Ungaria putinistului Viktor Orban: UE îi taie fondurile PNRR și 70% din finanțarea europeană pentru că fură bani europeni și încalcă independența Justiției

    * VIDEO. Atac terorist al Rusiei: a bombardat barajul de la Krivoi Rog, încercând să scufunde orașul sub apă! Propagandiștii Moscovei sunt în delir

    * Rușii au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în localnici! Ofițerii FSB își evacuează familiile din Crimeea și caută să-și vândă proprietățile

    * Putin pierde ultimul atu: prețul gazului va scădea la jumătate în Europa! Măsurile luate de UE au rezolvat problema aprovizionării, estimează o analiză Goldman Sachs

  • Paleologu: „Este absolut revoltător că directoarea liceului «Lazăr» propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion”

    Apariția lui George Simion în fața elevilor de la prestigiosul Colegiu „Gheorghe Lazăr”, din București, la ceremonia de deschidere a anului școlar, continuă să stârnească reacții vehemente, de indignare și revoltă. Filosoful Theodor Paleologu se arată pur și simplu șocat că directoarea Ionela Neagoe a putut face un asemenea gest, propunându-le elevilor, ca model, „un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu”.

    Theodor Paleologu (49 de ani) a fost atât de marcat de momentul petrecut luni dimineața la „Gheorghe Lazăr”, încât a ținut să scrie două mesaje pe acest subiect – unul după ce s-a aflat despre prezența lui Simion acolo, iar al doilea marți.

    „An de an, la începerea școlii, sînt invitați să vorbească elevilor tot felul de nulități, golani, impostori și pușlamale pe motiv că sînt deputați, senatori, miniștri sau primari. Această cutumă imbecilă minează din start orice reper moral și intelectual“

    De obicei diplomat și atent să evite jignirile, de data aceasta filosoful pare să-și fi ieșit complet din pepeni.

    Luni, după apariția știrii, Paleologu a comentat: „Este absolut revoltător că directoarea liceului Lazăr propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion, invitat să ia cuvîntul la deschiderea anului școlar. Cum ajung asemenea lichele în fruntea unor licee cu tradiție?”.

    Theodor Paleologu

    Marți dimineață, Paleologu a revenit cu un nou comentariu, de data asta mai larg, privind situația de ansamblu: „An de an, la începerea școlii, sînt invitați să vorbească elevilor tot felul de nulități, golani, impostori și pușlamale pe motiv că sînt deputați, senatori, miniștri sau primari. Această cutumă imbecilă minează din start orice reper moral și intelectual. Copiii sînt astfel învățați de mici să asculte cuminți și să aplaude ipocrit tot felul de tîmpenii, să accepte și chiar să admire succesul nemeritat al unor mizerabili. «Curat meșteșug de tîmpenie», vorba lui Creangă, dar și de lașitate, resemnare și lichelism”.

    „Vreo doi au urat ironic, vreo opt l-au huiduit de a răsunat toată curtea, dar grosul au rămas la fel de plictisiți cum erau la toți ceilalți politicieni în sacou veniți să vâneze imagine. Nu știau cine e și nici nu le păsa“

    Ionela Neagoe, directoarea Colegiului „Gheorghe Lazăr”, a încercat să scape basma curată după izbucnirea scandalului, afirmând că nu ea l-a invitat pe George Simion, ci acesta s-a prezentat singur la liceu. Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, contrazice această versiune și scrie că liderul partidului extremist AUR i-a fost băgat pe gât directoarei de către serviciile secrete, care lucrează acum din umbră la profilul de candidat la prezidențiale al lui Simion.

    Însuși momentul discursului este controversat. Digi 24 a publicat o știre conform căreia Simion ar fi fost huiduit de elevii de clasa a XII-a când a început să vorbească. Liderul AUR și directoarea dezmint acest lucru.

    Jurnalistul Mihai Popescu, de la Vice.ro, a asistat personal la moment și a relatat: „Întâmplător am fost azi la deschiderea școlară de la «Lazăr», unde a venit George Simion, și am studiat reacțiile elevilor. Vreo doi au urat ironic, vreo opt l-au huiduit de a răsunat toată curtea, dar grosul au rămas la fel de plictisiți cum erau la toți ceilalți politicieni în sacou veniți să vâneze imagine. Nu știau cine e și nici nu le păsa. De aia a dres-o după huiduieli cu «mă știți de pe Facebook și TikTok». Nu te știe nimeni tânăr, prietene.
    Altfel a fost amuzant că pe toți ceilalți politicieni, prefectul Toni Greblă și niște PSD-iști de la Sectorul 5 care interimează pentru Piedone cât e la pârnaie, i-a introdus directoarea cu «a absolvit Lazăr», «a făcut și dres programe pentru Lazăr». La Simion a fost doar un «avem și un deputat». Bine, amuzant și că se fac că nu știu cine l-a chemat, când era lângă directoare și a vorbit cu ea și după”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ce-a căutat George Simion la Colegiul „Gheorghe Lazăr”? „Nu s-a autoinvitat nicăieri. Directoarea Ionela Neagoe îl cheamă chiar ea pe Căpitan la microfon. Dacă e ordin de la servicii, cu plăcere”

    * Rusia dă drumul la protestele de toamnă în Europa: George Simion cheamă poporul la revoltă pe 2 octombrie, pe motiv că „Oculta Mondială a scumpit gazul”

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * Promovat de B1 TV, „nuntașul” Turcescu lovește din start: doar invitați AUR-isto-PSD-iști, cu „nuntașul” Palada în frunte! Publicul e oripilat: „Locul tău e la RTV. «AUR» scrie pe fruntea ta!”

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * „Putin va fi judecat ca Miloșevici sau executat ca Ceaușescu”. O spune un rus, nu un ucrainean

    * Ce înseamnă „lumea rusă”, noua doctrină de politică externă a Rusiei? Armand Goșu: „Nu înseamnă nimic! Conform definiției lor, și o țară din Africa sau un cartier din New York pot fi lumea rusă”

    * Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

    * Translatorul lui Gorbaciov: „A murit șocat și năucit, devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

  • VIDEO. Ce-a căutat Simion la Colegiul „Lazăr”? „Nu s-a autoinvitat nicăieri. Directoarea Ionela Neagoe îl cheamă chiar ea pe Căpitan la microfon. Dacă e ordin de la servicii, cu plăcere”

    Prezența extremistului George Simion la festivitatea de deschidere a anului școlar la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București a fost posibilă prin intervenția serviciilor secrete care stau în spatele AUR și controlează inclusiv viața publică din România, lasă de înțeles Sorin Ioniță, analist de politici publice și președinte la think-tank-ul Expert Forum.

    Scandalul a izbucnit luni, după ce mai întâi s-a aflat că George Simion a fost prezent la ceremonia organizată la unul din cele mai prestigioase licee din România.

    S-a spus că liderul extremist ar fi fost huiduit de elevii din clasa a XII-a, iar directoarea Ionela Neagoe a afirmat că nu ea l-a invitat pe președintele AUR, acesta prezentându-se din proprie inițiativă.

    Surprinzătoare a fost și prezența primarului interimar al Sectorului 5, Constantin Ion Melnic, omul infractorului Cristian Popescu Piedone, care a intrat la pușcărie după ce a fost găsit vinovat în dosarul incendiului de la Colectiv.

    Directoarea liceului a dezmințit pentru „Libertatea” că Simion ar fi fost huiduit, acuzând „o dezinformare”, și a încercat să se spele pe mâini de întreaga poveste.

    Ionela Neagoe: „Nu a fost huiduit. A avut un discurs decent. Le-a zis elevilor să învețe bine și să nu plece din România. Nu l-am chemat eu, a venit el. Ne-am trezit cu el dis-de-dimineață. Este un fost elev al Colegiului. Eu l-am chemat doar pe prefect (Toni Greblă – n. red.) și după el a venit și primarul, dar eu l-am chemat doar pe prefect”.

    Totuși, în filmulețul electoral publicat pe contul de Facebook al lui George Simion, acesta e prezentat cum se plimbă prin toată școala, lucru care nu se putea întâmpla fără acceptul conducerii instituției.

    Sorin Ioniță: „Dacă e ordin de la servicii, cu plăcere, ba chiar cu mândrie patriotică. Scopul nu-i să dăm cu roşii stricate în directoare, ci să înţelegem cum funcţionează Sistemul şi de ce vedeţi oameni absolut normali la cap cum încep brusc să mănânce dulapuri“

    Analistul Sorin Ioniță, președinte al think-tank-ului Expert Forum, a prezentat pe contul său de Facebook o altă versiune: deși directoarea Ionela Neagoe este o profesoară care a beneficiat din plin de binefacerile proiectelor europene și apartenenței României al UE, s-a executat imediat când a primit ordin de la serviciile secrete să-l popularizeze pe liderul extremist.

    Sorin Ioniță: „George Simion nu s-a autoinvitat nicăieri: iată pe Ionela Neagoe, directoare la liceul Lazăr, cum îl cheamă chiar ea pe Căpitan la microfon. Profesoară de română plimbată prin toate proiectele progresiste POSDRU şi bursele europene posibile, vedetă la radio şi în bula reformistă, feelgood modern education. Dar dacă e ordin de la servicii, cu plăcere, ba chiar cu mândrie patriotică fiindcă suntem băgaţi în seamă. Scopul nu-i să dăm cu roşii stricate în ea, ci să înţelegem cum funcţionează Sistemul şi de ce vedeţi oameni absolut normali la cap cum încep brusc să mănânce dulapuri. Putea fi oricare director de şcoală din România, condiţionarea e aceeaşi. Dar sunt curios cum intră mâine la clasa copiilor de 17 ani care au avut mai multă coloană vertebrală decât ea. P. S. «Lăzăristul» e ăla cu jumate de ochi în cadru, aşezat judicios lângă organul supraveghetor“.

    VIDEO: Directoarea Ionela Neagoe: „Am plăcerea să invit un «lăzărist» – domnul George Simion”

    Apariția și ascensiunea AUR, deopotrivă cu protecția pe care această formațiune pare s-o aibă în toate acțiunile sale adesea dincolo de lege, suscită multe discuții. În 2020, AUR a intrat în Parlament cu 10% din voturi deși niciunul din sondajele de opinie nu-l dădeau măcar în marja de eroare înaintea alegerilor. La scurt timp după intrarea în Parlament, s-a descoperit că existase o înțelegere preelectorală între AUR și o formațiune politică obscură condusă de conspiraționistul Ninel Peia, poreclită și „Partidul generalilor” pentru numărul mare de ofițeri grupați acolo. Pe listele AUR au fost băgați în Parlament mai mulți candidați de la această formațiune.

    VIDEO: George Simion, huiduit la Colegiul „Gheorghe Lazăr”

    În timpul pandemiei, autoritățile statului, în frunte cu serviciile secrete, au tolerat o sumedenie de provocări și înscenări puse la cale pentru a alimenta conspirațiile pe tema „dictaturii medicale”, a vaccinurilor, a așa-zisei transformări a României în colonie a Occidentului etc. În unele cazuri, presa a demonstrat fără putință de tăgadă că era vorba despre personaje filo-ruse, cu legături dubioase în serviciile secrete. Din această colcăială a ieșit la suprafață George Simion, care a beneficiat (și încă beneficiază) de un sistem de promovare masiv pe rețelele de socializare.

    Cel mai grav și mai periculos moment s-a petrecut astă-iarnă, când o manifestație împotriva vaccinării obligatorii organizată de AUR și George Simion la Palatul Parlamentului s-a transformat într-un asalt asupra clădirii. În mod absolut surprinzător (și neobișnuit pentru Jandarmerie), o poartă a fost lăsată nepăzită, pe acolo intrând până la ușa Senatului sute de manifestanți agresivi, care au forțat intrarea în incintă. Nici azi nu au oferit instituțiile statului o explicație pentru acea „scăpare” fără precedent.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Promovat de B1 TV, „nuntașul” Turcescu lovește din start: doar invitați AUR-isto-PSD-iști, cu „nuntașul” Palada în frunte! Publicul e oripilat: „Locul tău e la RTV. «AUR» scrie pe fruntea ta!”

    * Rusia dă drumul la protestele de toamnă în Europa: George Simion cheamă poporul la revoltă pe 2 octombrie, pe motiv că „Oculta Mondială a scumpit gazul”

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * „Dinastia Piedone”: PSD ar susține beizadeaua primarului pușcăriaș să-i ia locul acestuia în fruntea Sectorului 5! Tatăl și fiul sunt, de fapt, pionii oligarhului Dan Voiculescu

    * Istoricul Armand Goșu: „Politic și administrativ, suntem undeva în fundul Evului Mediu. Vin occidentalii la noi cu sacii de bani și ne bat la ușă, «Hai, modernizați-vă!», și senzația e că elita politică românească nu e acasă“

    * Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

    * Șoc în Caucaz: Kadîrov anunță că va fi debarcat de la conducerea Ceceniei! „Timpul meu a venit, până nu mă vor izgoni. Sunt deja bătrân”

    * Translatorul lui Gorbaciov: „A murit șocat și năucit, devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei