Etichetă: gabriela firea

  • DOCUMENTE. Catastrofa Firea: Bucureștiul a obținut anul trecut, din venituri proprii, mai puțini bani decât Clujul! Administrația Gabrielei Firea a realizat doar 9,4% din cât a estimat!

    DOCUMENTE. Catastrofa Firea: Bucureștiul a obținut anul trecut, din venituri proprii, mai puțini bani decât Clujul! Administrația Gabrielei Firea a realizat doar 9,4% din cât a estimat!

    E greu de crezut, dar administrația orașului Cluj-Napoca a reușit să strângă în 2019, la bugetul local, din venituri proprii, mai mulți bani decât București! Capitala, care concentrează un sfert din PIB-ul țării, a avut încasări de 302,35 milioane de lei, în timp ce Cluj-Napoca (cu o populație de 5,7 ori mai mică) a colectat 347,38 milioane de lei. Un alt mare oraș, Timișoara, este și el aproape, cu 270,5 milioane de lei.

    Pentru comparație, să vedem cum stau București, Cluj-Napoca și Timișoara la venituri proprii în raport cu populația fiecăruia dintre ele (conform recensământului din 2011).

    Cluj-Napoca … 347,38 mil. lei … 0,33 mil. locuitori … 1.052,7 lei/locuitor

    Timișoara ……. 270,50 mil. lei … 0,32 mil. locuitori … 845,3 lei/locuitor

    București …….. 302,35 mil. lei … 1,88 mil. locuitori … 160,8 lei/locuitor

    Concluzie: Bucureștiul administrat de Gabriela Firea (PSD) a obținut, din venituri proprii, de 6,55 ori mai puțini bani pe cap de locuitor decât Clujul lui Emil Boc (PNL) și de 5,25 ori mai puțin decât Timișoara lui Nicolae Robu (PNL)!

    Ce înseamnă „venituri proprii”

    Veniturile proprii reprezintă, în bugetul administrației locale, banii încasați din alte surse decât ce se primește de la guvern și din fondurile europene. Spre exemplu, impozitele pe clădiri, pe terenuri, taxele judiciare de timbru, taxele hoteliere, impozitele pe mașini, venituri din concesiuni și închirieri, amenzi, taxe speciale, taxe pentru eliberarea unor licențe de funcționare etc.

    O categorie aparte pe care o trecem la veniturile proprii este reprezentată de banii primiți din diverse fonduri europene, în cadrul unor programe.

    Veniturile de la bugetul de stat sunt cotele defalcate din impozitul pe venit, cota-parte din TVA, subvențiile pentru finanțarea aparaturii medicale și a sănătății, dar și împrumuturi contractate la trezoreria statului de către autoritățile locale (anul trecut, administrația Firea a împrumutat de la stat 459,66 milioane de lei).

    Fiasco total la veniturile proprii: și-au propus încasări de 3,25 miliarde de lei și au realizat 302 milioane

    În cazul Bucureștiului asistăm la o veritabilă catastrofă administrativă în materie de estimare a veniturilor proprii. Conform proiectului de buget înaintat de Gabriela Firea, pe 23 aprilie 2019, Consiliului General al Primăriei Municipiului București, veniturile totale pe anul trecut ar fi trebuit să fie de 6,79 miliarde de lei.

    Se preconiza că Guvernul va aloca 3,54 miliarde de lei – și așa a fost, ba chiar mai bine, pentru că de la bugetul central s-au dat, până la urmă, 3,7 miliarde de lei.

    În schimb, secțiunea veniturilor proprii a fost un fiasco total, de proporții nemaiîntâlnite: administrația Firea a estimat că va încasa 3,25 de miliarde de lei din exploatarea resurselor orașului, dar a încasat în final doar 302 milioane, adică 9,4%!

    Practic, până la urmă, bugetul Bucureștiului s-a făcut aproape în totalitate pe ce s-a primit de la Guvern. În schimb, Clujul lui Emil Boc a excelat la capitolul venituri proprii, mai ales din fonduri europene.

    Lectura documentelor pe care Ziaristii.com vi le pune la dispoziție este realmente șocantă. E greu de înțeles cum e posibil ca administrația Firea să se fi înșelat într-o asemenea manieră asupra veniturilor pe care urma să le realizeze, realizând mai puțin de 10%.

    Spre exemplu, la rubrica „Venituri nefiscale”, în proiectul de buget aprobat pe 23 aprilie 2019 se estima că vor fi încasați 2,135 miliarde de lei. În final, s-au realizat doar 131,9 milioane, adică 6,1%!

    La toate rubricile, eroarea este totală, pur și simplu inexplicabilă – ca și cum cineva ar fi trecut în bătaie de joc, la nimereală, niște cifre pe un document oficial după care avea să se guverneze Bucureștiul un an întreg.

    Venituri din prestări servicii: 1,8% din estimarea bugetară (5,3 milioane de lei) ! Fonduri UE: 2,4% (90,8 milioane)!

    La capitolul „Venituri din prestări de servicii și alte activități”, în proiectul de buget propus de Firea și aprobat în aprilie anul trecut, scria că se vor încasa, la bugetul local, 295 de milioane de lei. În final, s-au realizat 5,3 milioane, adică 1,8%!

    Un rateu monumental s-a consemnat și la rubrica „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2019” – cu alte cuvinte, bani primiți de la Uniunea Europeană și instituții internaționale pentru finanțarea unor proiecte. Administrația Firea a estimat că în 2019 va încasa 368,5 milioane de lei, dar a reușit să atragă doar 90,87 milioane, adică 2,4%!

    Absolut șocant este că, pe 18 decembrie 2019, așadar cu doar 13 zile înainte de sfârșitul anului, când devenise clar că nu se va realiza bugetul, primărița Bucureștiului încă mai susținea că se vor realiza venituri totale de 5,9 miliarde de lei. Realitatea este că, în final, s-au realizat doar 4,05 miliarde (la care, în documentele raportate la Ministerul Finanțelor, se adaugă un împrumut făcut la Trezorerie în valoare de 459,66 milioane de lei).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „O persoană poate muri subit de Covid-19, fără să aibă febră”. Fumătorii nu sunt mai protejați, dimpotrivă!

  • PENAL! Firea distruge o bază sportivă din București, pentru a face loc unui hipermarket. Bătaie de joc la „consultarea cetățenilor”

    Consiliul General al Primăriei Bucureștiului discută joi, 30 aprilie, propunerea înaintată de primărița Gabriela Firea ca fosta bază sportivă „Girueta”, din Sectorul 4, să fie transformată în hipermarket.

    Planul nu e nou, Gabriela Firea încearcă acest lucru de doi ani, dar până acum opoziția locuitorilor din zonă – care nu au la dispoziție, în apropiere, un alt spațiu de recreere – și a ONG-urilor a blocat proiectul. Acțiunea este și ilegală, pentru că, potrivit Legii Sportului 69/2000, schimbarea destinației unei baze sportive nu este legală.

    Baza „Girueta” din Berceni: lăsată deliberat în paragină, acum devine hipermarket. Avizele ministerelor au fost obținute pe vremea guvernării PSD

    Baza “Girueta”, amplasată în cartierul Berceni, pe Strada Drumul Găzarului, numărul 26 B, a fost funcțională până în anii 2000. Apoi a fost lăsată de autorități în paragină. „Libertatea” scrie că proiectul de PUZ (Plan Urbanistic Zonal) este realizat de firma unui arhitect fără studii în domeniu.

    Deși cartierul este unul de blocuri, fără spații verzi sau parcuri în apropiere, Gabriela Firea a decis că pe locul fostei baze sportive să fie construit un hipermarket Kaufland. Locuitorii protestează și obiectează că au deja în zonă un hipermarket, dar n-au unde să-și plimbe copiii și să facă mișcare. În plus, toată lumea se teme că în cartier vor crește poluarea și aglomerația, odată cu apariția noului magazin.

    Conform proiectului susținut de primarul general, din cei 15.596 de metri pătrați ai fostei baze „Girueta”, pe 1.000 de metri pătrați se va face o sală de sport.

    Cu roșu este iîcercuit spațiul fostei baze sportive care devine hipermarket. Cerculețul albastru arată dimensiunea terenului de sport pe care promit că-l fac. Din 15.590 mp, rămân 1.000 mp

    Toate avizele de la diverse instituții atașate la dosar datează din timpul guvernării PSD. Spre exemplu, avizul favorabil de la Ministerul Tineretului și Sportului este din 14 mai 2018 (ministru Ioana Bran), iar avizul Ministerului Sănătății este din 4 octombrie 2018 (ministru Sorina Pintea).

    Aici se vede clar când au fost obținute avizele, mai ales de la ministere. Toate – acum doi ani, pe vremea guvernării PSD

    „Consultarea publicului” – o mare bătaie de joc

    Documentația acestui proiect arată felul batjocoritor în care s-a procedat față de locuitorii din zonă. Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului – Direcția Urbanism menționează, în raportul atașat, că „în vederea informării și consultării publicului, solicitantul a procedat la amplasarea de panouri de informare la fața locului și publicarea materialului informativ pe pagina de internet a Primăriei Municipiului București”.

    Așadar, publicul a fost „informat” și „consultat” prin niște panouri și pe site-ul Primăriei!

    La punctul 2 al raportului, lucrurile devin și mai clare în privința interesului autorităților față de opinia locuitorilor din zonă, în legătură cu transformarea unei baze sportive în magazin comercial: „Datele și locurile tuturor întâlnirilor în care cetățenii au fost invitați să dezbată propunerea solicitantului: nu au fost organizate întâlniri„.

    În schimb, „observațiile și propunerile cetățenilor au fost consemnate pe portalul dedicat al PMB URBONLINE, secțiunea Planuri urbanism în consultare”.

    Aici vedem cum a fost „consultat” cetățeanul. Au pus niște panouri stradale și au „ascuns” undeva, pe site-ul Primăriei, informațiile și locul unde puteai trimite comentariile, în caz că aveai obiecții

    Nicușor Dan: „Proiectul încalcă flagrant Legea Sportului”

    Nicușor Dan, candidatul Opoziției anti-PSD (PNL – USR/PLUS – PMP) la alegerile pentru Primăria Capitalei, a anunțat că se va opune joi: „Proiectul încalcă flagrant Legea sportului 69/2000. Art. 79 din lege prevede:

    «(1) Schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului și cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desființate.

    (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și societăților comerciale care dețin active patrimoniale destinate activității sportive ce au aparținut statului.»

    Fosta bază sportivă are o suprafață de 15.000 mp. PUZ-ul prevede ca pe mare parte din teren să se amenajeze un hipermarket, iar pe o suprafață de 1.000 mp (6%) să se amenajeze o sală de sport. Evident că o sală de sport de 1.000 mp nu este similară bazei sportive de 15.000 mp, în sensul legii sportului.

    Proiectul este cu atât mai absurd, cu cât în zonă nu există niciun spațiu verde, locuitorii fiind nevoiți să meargă peste un kilometru până la Orășelul Copiilor, parcul cel mai apropiat”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Noua clientelă a primăriței Firea ne costă peste două milioane de euro pe lună!

    Nicușor Dan, candidatul PNL-USR-PLUS-PMP la Primăria Capitalei, a dezvăluit cheltuielile salariale ale companiilor municipale înființate de Gabriela Firea. Suma lunară este uriașă: 10.073.928 de lei, adică peste două milioane de euro!

    Într-o postare pe Facebook, Nicușor Dan explică și scopurile murdare pe care le urmărește primărița PSD prin fuziunea unora dintre aceste companii bugetofage.

    Dezvăluirile lui Nicușor Dan

    „Gabriela Firea propune în ședința Consiliului General de azi începerea fuziunilor între mai multe dintre companiile pe care le-a înființat. Așa cum am mai scris, operațiunea are două scopuri:

    1. Să amestece raportarea financiară și operațională între companii, pentru a ascunde pierderile și activitatea dezastruoasă a fiecăreia.

    2. Să preia oamenii cu funcții de conducere din companiile fără activitate relevantă, care ar trebui desființate, și să le dea aceleași salarii în alte companii.

    Companiile municipale înființate de Gabriela Firea au produs o pagubă uriașă bugetului local. Exemplificăm azi cu salariile consiliilor de administrație, care cumulează peste 10 milioane de lei pe lună.”

    La nivelul unui an, cheltuielile salariale cu aceste firme (înființate nejustificat și total ineficiente) se ridică la 25 de milioane de euro.

    Aceasta este cea de-a doua clientelă masivă creată de Gabriela Firea și alimentată cu banii bucureștenilor. Prima clientelă a fost înființată în departamentele Primăriei, unde „Vrăjitoarea din Voluntari” a făcut sute de angajări „pe ochi frumoși” sau pe baza carnetului de partid (PSD).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tunul lui Firea: sâmbătă noaptea, la ora 1.41, îi dă un contract de 18,3 milioane de euro beizadelei unui baron PSD

    Gabriela Firea, primărița PSD a Capitalei, aplică o tactică de hold-up: face un concert de zgomote, pe diverse teme (testarea anti-Covid, poluarea din Capitală etc.), iar în acest timp, într-o discreție totală, semnează un contract de 18 milioane de euro. Pe banii bucureștenilor, cu beneficiar din camarila PSD.

    În duminica Floriilor catolice, europarlamentarul Clotilde Armand (USR) a avut o curiozitate: să vadă ce se mai întâmplă cu banii Primăriei Capitalei. S-a îngrozit: Firea tocmai dăduse o mega-lovitură, cu exact o zi în urmă! Românca de origine franțuzeazcă a făcut un rezumat, rapid, pe Facebook.

    Descoperirea lui Clotilde Armand

    „M-am uitat din nou prin SICAP să văd ce mai face d-na Firea la PMB cu banii bucureștenilor. Țineți-vă bine!

    În plină pandemie, Primăria Municipiului București a acordat ieri un contract în valoare de 18.376.224 de euro unei firme controlate de Alexandru Nanu, fiul primarului din Cornu, fost vicepreședinte TSD Prahova, patronul clubului NUBA și amic cu V. Cosma & S. Ghiță.

    Contract: «Achiziție de elemente constructive pentru mobilier urban, respectiv adăposturi modulare pentru stații de troleibuz și stații de autobuz».

    Firma acestuia nu este la primul contract cu autorităţile locale. A primit în ultimii ani contracte prin atribuire directă de la mai multe instituţii subordonate Primăriei Capitalei.

    Asta se întâmplă la PMB.”

    Alexandru Nanu în 2013, la 23 de ani

    Autobuze din Turcia, stații de autobuz de la camarila PSD

    Așadar: într-o zi de sâmbătă (SÂMBĂTĂ!), așadar într-o zi liberă și pentru Gabriela Firea, la ora 1.41 (noaptea, ca hoții!), Primăria Capitalei acordă un contract de peste 18 milioane de euro.

    Beneficiară: o firmă a lui Alexandru Nanu (30 de ani), patronul clubului de fițe NUBA.

    Acesta este fiul lui Cornel Nanu, primarul PSD al comunei de fițe Cornu, din județul Prahova, localitatea în care dețin proprietăți politicieni corupți, gen Adrian Năstase.

    Dovada tranzacției

    Beizadeaua Nanu (Alexandru Nanu) are o tovărășie veche cu beizadelele Cosma (Vlad Cosma și Andreea Cosma), copiii penali ai baronului penal de Prahova, Mircea Cosma.

    Toți membrii găștii Alexandru Nanu – Cornel Nanu – Mircea Cosma – Vlad Cosma – Andreea Cosma – Sebastian Ghiță au un element comun: sunt din Prahova. Majoritatea au probleme penale grave.

    În această direcție a dirijat Gabriela Firea cei peste 18,3 milioane de euro, pentru niște tinichele amplasate în stațiile de autobuz și de troleibuz din Capitală.

    Așadar, Firea dă tunuri nu doar cu autobuzele și troleibuzele, pe care le aduce din Turcia. Acum dă tunuri și cu stațiile de autobuz & troleibuz!

    Clubul de fițe NUBA, proprietatea lui Nanu jr.

    Vechi client al contractelor cu Primăria Capitalei

    În noiembrie 2018, G4Media.ro a scris că Alexandru Nanu este beneficiarul banilor pentru controversatul proiect de Centenar al Primăriei Sectorului 1.

    „Euromedia Group SA nu este la primul contract cu autorităţile locale. A primit, în ultimele şase luni, contracte prin atribuire directă de la mai multe instituţii subordonate Primăriei Capitalei – Centrul de Artă, Creaţie şi Tradiţie sau RATB. A avut, în 2017, o cifră de afaceri de 45.869.952 de lei (aproximativ 10 milioane de euro) şi un profit de 5.408.671 de lei (1,1 milioane de euro) (…) Alexandru Ştefan Nanu a fost între 2014-2015 consilier personal al directorului Agenţiei Naţionale pentru Turism şi vicepreşedinte TSD Prahova. Este fiul primarului din Cornu, judeţul Prahova şi, la Ploieşti, este cunoscut pentru relaţia de prietenie cu fostul deputat PSD, Vlad Cosma”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • Firea ratează tot: a compromis banda pentru transportul în comun și taxa de poluare, amână și testarea la Covid-19. Îi ies doar mișmașurile turcești

    Firea ratează tot: a compromis banda pentru transportul în comun și taxa de poluare, amână și testarea la Covid-19. Îi ies doar mișmașurile turcești

    Testarea bucureștenilor la coronavirus se amână. Cele 10.500 de teste comandate vor ajunge în România mai târziu, nu se știe când. Primărița Gabriela Firea nu se dezminte: niciun proiect nu i-a ieșit la timp! Pe toate le-a amânat, pe majoritatea le-a anulat.

    „Am comandat teste, vin în țară mai târziu decât am crezut, pentru că fac astfel de comenzi toate țările. Este pregătit personalul, eșantionul. Vom comunica la final rezultatul”, a anunțat Gabriela Firea la Digi 24.

    Firea a adăugat că, având în vedere „opoziția unor decidenți” la adresa acestui proiect derulat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, grupul de inițiativă și suport se reorganizează.

    Gabriela Firea spunea sâmbătă, tot la Digi 24, că testarea în masă a bucureştenilor va începe cel mai probabil la jumătatea acestei săptămâni. Ea așteaptă 10.500 de teste din China, într-o acțiune de imagine în care-l are drept partener pe dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul de la „Matei Balș”.

    Vor fi folosite teste rapide, dar care sunt omologate și care vor fi achiziţionate „din surse validate de Institutul «Matei Balş». Vor fi testate peste 10.000 de persoane, inclusiv persoane care locuiesc în Capitală, dar care nu au aici domiciliul stabil. Eșantionul va fi ales pe baza unor studii realizate împreună cu Institutul Național de Statistică. Preşedinţii asociaţiilor de proprietari nu vor fi implicaţi în selectarea celor care vor fi testaţi”, a precizat primarul general al Capitalei.

    Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat duminică, într-un interviu pentru Digi 24, că studiul care presupune testarea unui eșantion al populației Bucureștiului nu este asumat de Ministerul Sănătății, ci de Primăria Capitalei și de Institutul „Matei Balș”. Mai mult, Nelu Tătaru spune că proiectul nu are deocamdată avizul Ministerului Sănătății. El a ținut să se distanțeze de metoda de testare folosită în acest studiu epidemiologic.

    Ministrul Tătaru a dat de înțeles că se teme că populația, în urma unor eventuale teste rapide care ar ieși negative la coronavirus – teste a căror fiabilitate este oricum mai mică decât a celor făcute cu aparate Real Time PCR – , se va relaxa și își va slăbi vigilența în privința protecției față de virus.

    Gabriela Firea a mai anunțat cu tam-tam acțiuni „revoluționare” care au eșuat lamentabil.

    În 2017 a vrut să impună o bandă dedicată exclusiv transportului în comun, pe un mare bulevard bucureștean. Cum măsura nu a fost pregătită, s-a creat instantaneu un haos de nedescris. După câteva ore, intrată în panică, Firea a anulat decizia de a crea o bandă pentru transportul în comun.

    La începutul lui 2020, primărița Firea a încercat să impună o taxă de poluare în centrul Capitalei, a făcut mare tam-tam cu „taxa Oxigen”, a vândut și vignete. Iarăși, o măsură nedezbătută și nepregătită. Reacția populară a speriat-o din nou, iar primărița a tot amânat aplicarea taxei până când a anulat-o de tot!

    Astăzi a început hora amânărilor și cu testele Covid-19. Vom vedea când, cum și mai ales dacă operațiunea propagandistică a primăriței PSD va avea o finalitate rezonabilă ori se va transforma într-un bâlci caraghios.

    Singurele proiecte care „i-au ieșit” Gabrielei Firea au fost scandaloasele achiziții de autobuze și troleibuze din Turcia. A încercat și cu tramvaiele, dar a fost prinsă cu șmenul și tranzacția a fost blocată. Sute de milioane au ieșit din bugetul Bucureștiului și au luat calea Turciei, în tranzacții care cer intervenția DNA.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Lașitatea primăriței Firea: în plină pandemie, a fugit – prin delegare – de viruși, incendii și cutremure! Birchall a prins-o cu minciuna

    Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a recunoscut sâmbătă, printr-un comunicat, că vineri i-a delegat viceprimarului Aurelian Bădulescu o serie de sarcini, „până la încetarea mandatului”. Firea s-a asigurat că nu va deconta nenorociri precum epidemia de coronavirus.

    Delegarea se produce în plină epidemie de coronavirus. Practic, Firea fuge din fața unei calamități, aruncând întreaga răspundere în cârca viceprimarului Bădulescu. Este un incredibil act de lașitate, însoțit de explicații mincinoase.

    Așa a procedat și la precedenta delegare majoră: înainte de „marea gazare” din 10 august 2018!

    Actul de delegare semnat vineri de Gabriela Firea precizează clar la Art. 1:

    „Începând cu data de 20.03.2020 se deleagă domnului viceprimar general Bădulescu Aurelian toate atribuțiile prevăzute de lege privind situațiile de urgență (incendiu, cutremur, îmbolnăviri în masă, precum și alte riscuri asimilate sau evenimente de calamitate) la nivelul municipiului București, până la încetarea mandatului primarului general al municipiului București, doamna Gabriela Firea”.

    Documentul conține două elemente-cheie:

    1. Firea îi deleagă lui Bădulescu „toate atribuțiile prevăzute de lege privind situațiile de urgență”, cu menționarea explicită a trei dintre acestea: „incendiu, cutremur, îmbolnăviri în masă” (ultima – coronavirusul!), „precum și alte riscuri asimilate sau evenimente de calamitate” (ca să nu scape nimic neprevăzut). Așadar, primărița Firea n-a mai păstrat nicio atribuție pentru ea în aceste domenii, i-a pasat totul viceprimarului Bădulescu.

    2. Delegarea are loc „până la încetarea mandatului primarului general”, adică – foarte probabil – până la toamnă, dat fiind că alegerile locale nu prea mai au cum să fie organizate în iunie, la termen. Așadar, primărița se spală pe mâini de răspundere, pentru mari nenorociri precum pandemia de coronavirus, cel puțin pentru 6 luni!

    În ciuda acestor evidențe, Gabriela Firea susține, într-un comunicat mincinos, că „nu fuge de responsabilități”, dar și-a dorit ca „și viceprimarul Bădulescu să poată lua decizii oficiale rapid, în timp real”. Firea descrie și rețeta: „ne completăm și putem participa amândoi, prin rotație, la ședințele Comitetului municipal pentru situații speciale de urgență, la comandamentele de la spitale sau direcții sociale, la preluarea persoanelor în carantină etc.”. Fals! Din momentul acestei delegări, Firea nu mai are atribuții în domeniile definite, i le-a dat lui Bădulescu.

    Comunicatul Primăriei Generale a Capitalei

    „Având în vedere faptul că, în această perioadă, reprezentanții Primăriei Capitalei trebuie să participe simultan la mai multe comandamente de urgență sau ședințe operative și pentru că, potrivit legislației în vigoare, decidenții trebuie să aibă calitatea oficială să ia anumite hotărâri în timp scurt, Primarul General, Gabriela Firea, a delegat o serie de sarcini viceprimarului Aurelian Bădulescu, astfel încât toate măsurile să poată fi luate în timp real, legal și eficient.

    Primarul General, Gabriela Firea: «Nu cred că este momentul să facem acuzații nefondate, să interpretăm informații auzite fără să verificăm sau să tragem concluzii greșite! Așa cum s-a putut constata, de la declanșarea acestei crize sanitare am fost prezentă în fiecare zi la serviciu și în spațiul public, astfel încât să facem tot ce ne stă în putință pentru a ieși din aceasta situație! NU fug și nu am fugit niciodată de responsabilități, am semnat acest document de delegare astfel încât și viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, să poată lua decizii oficiale rapid, în timp real. Astfel, având în vedere multitudinea de probleme de rezolvat, ne completăm și putem participa amândoi, prin rotație, la ședințele Comitetului municipal pentru situații speciale de urgență, la comandamentele de la spitale sau direcții sociale, la preluarea persoanelor în carantină etc.

    Resping ferm aceste acuzații și consider că nu este momentul speculațiilor și atacurilor fără sens. Multa sănătate vă doresc tuturor!»”

    Precedentul 10 august

    Este a doua oară când Gabriela Firea își deleagă atribuțiile în situații de criză. Și tot viceprimarului Aurelian Bădulescu. Prima dată a făcut-o înainte de 10 august 2018, când l-a delegat pe Bădulescu drept principal responsabil pentru supravegherea „mitingului diasporei” (marele protest îndreptat împotriva PSD, partidul tandemului Firea – Bădulescu).

    Și atunci, Firea a mințit flagrant. Deși delegarea a fost făcută strict pentru evenimentul din 10 august, primărița susținea că „atribuțiile în cauză nu sunt delegate exclusiv pentru mitingul din data de 10 august, așa cum eronat s-a afirmat în spațiul public, ci pentru a asigura desfășurarea în cele mai bune condiții a tuturor evenimentelor din Capitală”. Incredibil!

    Ana Birchall îi dă cu minciuna-n cap

    Ana Birchall, fost ministru al Justiției și fostă colegă de partid cu Gabriela Firea, arată clar, într-o postare pe Facebook, în ce constă minciuna primăriței Capitalei.

    „Interesant cum afirmă că și-a delegat TOATE atribuțiile domnului viceprimar «pentru a putea participa amândoi, prin rotație, la ședințele Comitetului municipal pentru situații speciale de urgență, la comandamentele de la spitale sau direcții sociale, la preluarea persoanelor în carantină etc. Nu înseamnă că eu mă derobez, ci că ne completăm, având în vedere multitudinea de probleme de rezolvat».

    În realitate, legea este foarte clară: odată ce aceste atribuții sunt delegate, pentru a putea participa la «ședințele Comitetului municipal pentru situații speciale de urgență, la comandamentele de la spitale sau direcții sociale, la preluarea persoanelor în carantină etc.» și pentru a semna și asuma decizii, doamna primar general trebuie să emită o nouă dispoziție, prin care atribuțiile delegate revin în competența primarului general.

    Altfel, care mai este logica pentru care, conform prevederilor dispoziției nr. 590 din 20.03.2020, i se deleagă viceprimarului Aurelian Bădulescu «toate atribuțiile prevăzute de lege privind situațiile de urgență (incendiu, cutremur, îmbolnăviri în masă, precum și alte riscuri asimilate sau evenimente de calamitate) la nivelul Municipiului București, până la încetarea mandatului Primarului General al municipiului București, doamna Gabriela Firea»?

    Legea spune clar: ori ești delegat, ori nu ești delegat. Tertium non datur. Iar cei care nu respectă legea sunt de legat!

    P. S. Mă aștept ca în urma acestei postări să se înmulțească atacurile la adresa mea… dar mi-am asumat. Trebuie spus adevărul!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Firea a închis toate teatrele, Opera, muzeele din Capitală. Ea cere și închiderea școlilor, chiar dacă nu au niciun caz de coronavirus

    Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat luni dimineață măsurile luate de Comandamentul de Urgență al Municipiului București, în contextul epidemiei de coronavirus.

    Principalele decizii:

    • închiderea celor 14 teatre, în luna martie;
    • anularea tuturor evenimentelor culturale și sportive, în luna martie;
    • meciurile CSM București (handbal feminin și masculin) se vor disputa fără spectatori;
    • măsuri sporite de siguranță în cele 19 spitale administrate de Primărie.

    Totodată, Firea a făcut apel pentru închiderea școlilor și a grădinițelor, pentru a limita răspândirea virusului. „Noi nu putem impune Comitetului național, dar putem transmite această propunere”, a precizat ea.

    Declarații Gabriela Firea

    • „Suspendarea activității celor 14 teatre din subordinea Primăriei până la 31 martie.”
    • „Suspendarea concertelor, evenimentelor culturale, sportive de către Opera Comică pentru Copii, Compania Sportul pentru Toți, Creart, Proedus, Muzeul Municipiului București și alte instituții și firme ale Primăriei București.”
    • „Măsuri sporite în cele 19 spitale administrate de Primăria București.”
    • „Meciurile CSM – fără spectatori.”
    • „Voi demite managerii care nu respectă strict recomandările și dispozițiile.”
    • „DGASMB va lua toate măsurile pentru protejarea persoanelor fără adăpost.”
    • „Școlile sunt administrate de primăriile de sector. Discuțiile sunt pro și contra închiderii. Putem să nu închidem nicio școală și nicio grădiniță și să vedem ce se întânplă, dar putem să le și închidem. Pericolul este acesta: domnul care a venit din Italia nu a intrat imediat în izolare, s-a întâlnit cu persoane, apoi la domiciliu s-a întâlnit cu prietena care s-a îmbolnăvit și ea, a fost la serviciu. Vă dați seama ce înseamnă o anchetă epidemiologică, dacă un copil se infectează? Vă dați seama ce groază se va declanșa într-o școală?”
    • „Pe raza Bucureștiului, școlile și grădinițele trebuie să fie închise, pentru a limita răspândirea virusului. Noi nu putem impune Comitetului Național, dar putem transmite această propunere.”
    • „Vine Paștele, vă dați seama câți români se vor întoarce acasă? Nu trebuie să ne speriem, dar trebuie să închidem școlile, pentru a evita răspândirea coronavirusului.”
    • „Dacă se închid școlile și grădinițele, nu e recomandat să ducem copiii la locurile de joacă de la mall sau la cinema.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Solidară cu Sorina Pintea, Gabriela Firea sugerează că o șpagă de 35.000 de euro reprezintă „mici atenţii simbolice”

    Primărița Capitalei, Gabriela Firea (PSD), se arată „surprinsă” de arestarea colegei sale de partid, Sorina Pintea. Firea încearcă să bagatelizeze mita de 35.000 de euro (10.000 de euro + 120.000 de lei) pe care ar fi luat-o Pintea, conform acuzațiilor DNA.

    Duminică după-amiază, într-o emisiune la Antena 3, Gabriela Firea a făcut din nou teoria politicienilor arestați abuziv, o veche placă a PSD. Ea folosește insistent cuvinte precum „poliţe”, „înscenări” sau „capcane”.

    Firea spune că le-a transmis colegilor săi din PSD „să fie foarte atenţi”, mai ales la început de martie, când se primesc „mici atenţii simbolice”, pentru că „se pot întâmpla multe în această perioadă în care totul se joacă în cheie electorală, politică”.

    Gabrielei Firea după arestarea Sorinei Pintea

    • „Am fost şi eu surprinsă când am văzut ştirile. Nu mă aşteptam la aşa ceva. La nivel uman, îmi pare rău de oricine se află într-o astfel de situaţie, fie că a fost sau nu coleg cu mine, fie că e într-o altă formaţiune politică sau pur şi simplu o persoană. Nu este nicio plăcere să fii privat de libertate câteva zile sau mai mult timp. Deci, din această perspectivă, tot regretul. Mai departe, ce se întâmplă cu această anchetă, vom afla.”
    • „Pot în acest moment doar să-mi exprim părerea de rău că unii dintre politicieni au încercat să câştige capital electoral de pe urma acestui moment critic, uitând faptul că şi ei au avut în partidul lor astfel de momente, şi nu cred că noi vreodată ne-am năpustit asupra lor să-i facem vinovaţi pe toţi. A generaliza şi a spune că dacă există un caz, două, trei într-un partid, asta înseamnă că tot partidul şi toţi simpatizanţi și toţi votanţii sunt într-un anume fel, şi să-i catalogăm – eu cred că este o mare greşeală şi cred că cei care fac astfel de lucruri vor plăti, mai devreme sau mai târziu.”
    • „Nu mă sperie această arestare, dar vă daţi seama că oricine îşi poate pune un semn de întrebare, mai ales că nu avem cum să avem la dispoziţie toate elementele din dosar, nu ştim exact care sunt argumentele anchetatorilor, nu ştim în baza căror dovezi s-a făcut această reţinere. Fireşte, sunt şi oameni care îşi pun întrebarea dacă nu cumva există o legătură şi între faptul că se apropie cu paşi rapizi campania pentru alegerile locale şi pot fi plătite poate anumite poliţe sau pot fi făcute anumite înscenări sau anumite capcane.”
    • „Le-am transmis colegilor mei ca, mai ales în perioada de început de martie, când se primesc «mici atenţii» simbolice să fie foarte atenţi, pentru că se pot întâmpla multe în această perioadă în care totul se joacă în cheie electorală, politică.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • CTP zice că Firea a reacționat ca George W. Bush pe 11 septembrie 2001. „Lovită în freză de o știre. O salată de cuvinte”

    CTP zice că Firea a reacționat ca George W. Bush pe 11 septembrie 2001. „Lovită în freză de o știre. O salată de cuvinte”

    Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat la Digi 24 reacția Gabrielei Firea după ce Ludovic Orban a anunțat că PNL îl va susține pe Nicușor Dan pentru funcția de primar general al Capitalei.

    Publicistul ironizează o „zicere” în engleză a Gabrielei Firea – „no comment” – și spune că de la George W. Bush nu a mai văzut un politician atât de „lovit în freză de o știre”. CTP se referă la momentul în care fostul președinte al SUA era anunțat de un aghiotant, pe 11 septembrie 2001, de lovirea turnurilor World Trade Center cu avioane, într-un atac terorist fără precedent.

    CTP trece în revistă și „salata de cuvinte” a Gabrielei Firea, în deruta ce a cuprins-o după anunțul lui Orban.

    Comentariul lui Cristian Tudor Popescu

    • „A identificat doamna Firea ce le lipsește… A identificat «lipsa de penurie» de la PNL, de la USR-PLUS, de la PMP. «Le lipsește ceva…». Știți ce le lipsește? Deci… «nau cament» («no comment», în pronunția Gabrielei Firea – n.red.), domn’e. Deci n-au… Toți ăștia din opoziția ei sunt lipsiți de «cament», cum a spus doamna Firea.”
    • „Să știți că de la George W. Bush nu am mai văzut un politician atât de lovit în freză de o știre. W. Bush, vă aduceți aminte, când a venit cineva – era la o școală – și i-a spus de atacul de la World Trade Center, când a intrat avionul în clădire. Nu știa ce să facă, se uita în stânga, se uita în dreapta, nu a luat nicio măsură… Se uita, a mai vorbit cu copiii, a mai râs, nu știa ce să facă.”
    • „Doamna Firea, acum, la fel. A fost lovită pur și simplu în creierul mic de această știre, pentru că tot ce a debitat este ceea ce se numește în limba germană «Rattenkönig» – «Regele șobolan», care în argou înseamnă ceea ce în limba engleză se spune «Rat fuck» – traducerea… mă rog. Adică, în argou german, asta înseamnă o înșiruire de prostii, una atrâgând-o pe cealaltă. Un fel de «din lac în puț», în cascadă.”
    • „Zice: «țara arde și bătrâneii se piaptănă». Care țară? Care erau bătrâneii? Cine era bâtrânelul aici? Nicușor Dan? Ludovic Orban? Dan Barna? Vlad Voiculescu? Ăștia erau bătrâneii?”
    • „După care, e de noaptea minții: «nau cament», «e ca nuca în perete». Care nucă? Și «colac peste pupăză». Deci, a aruncat niște expresii care nu au niciun sens în cazul de față. Care colac? Care pupăză? Care nucă? Care perete? Le debitează în serie, pe baza reflexului fundamental al politicianului român că «ceva trebuie să spun». Nu trebuie să taci, și atunci dă-i cu pupăza, cu colacu’, cu nuca, cu «nau cament»… O salată de cuvinte, în anumite situații diagnosticabilă clinic.”
    • „Asta este reacția doamnei Firea, ceea ce arată că, într-adevăr, această mișcare a PNL a lovit-o. De ce a făcut-o PNL-ul, ce socoteli or fi, nu mă interesează. Interesează că prin această mișcare se realizează unitatea, să-i zicem, a «dreptei» – că nu avem alt termen – în Capitală. O mișcare rațională a liberalilor, prima, după părerea mea, de când au ajuns la guvernare. Că până acum au ținut-o tot din gard în gard cu hotărârile pe care le-au luat.”
    • „Este o mișcare rațională, logică, persoana este aleasă corect în contextul actual.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Reacție imbecilă după surpriza PNL – Nicușor Dan. Firea: „E noaptea minții! Țara arde şi bătrâneii se piaptănă. Ca nuca în perete şi colac peste pupăză”

    Anunțul PNL privind susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei a provocat o reacție isterică până la imbecilitate a Gabrielei Firea. Aceasta a avut un discurs halucinant la Primăria Capitalei.

    „Ce pot să vă spun? Ştiţi cum e: ţara arde şi bătrâneii se piaptănă – că nu erau nişte doamne care se pieptănau, erau nişte bătrânei simpatici (…) am văzut şi eu aşa, ca nuca în perete şi colac peste pupăză, acest anunţ. E ca un «no comment» pur şi simplu. Deci, este noaptea minţii”, a delirat Gabriela Firea, răspunzând unei întrebări din partea presei.

    VIDEO: Delirul imbeciloid al Gabrielei Firea

     

    „Le urez succes cu mult fair-play tuturor candidaţilor de la toate primăriile din ţară, pentru că am văzut că toată campania s-a concentrat doar pe Bucureşti. Să ştiţi că mai sunt primării şi în ţară. Multe, multe. Dar se vorbeşte doar despre Bucureşti. Oare de ce?!”, a mai băgat Firea un fitil, încercând o jalnică autovictimizare.

    Apoi, Gabriela Firea l-a îndemnat pe premierul interimar, Ludovic Orban, să nu-i mai transmită prin intermediari mesaje soţului său, Florentin Pandele, primar al oraşului Voluntari, ci să discute cu acesta în mod direct.

    „L-am văzut pe domnul premier, care a fost demis de către Parlament, că îi transmite bezele soţului meu. Eu îi voi transmite – că am numărul lui de telefon – telefonul soţului. Nu ar fi mai bine să vorbească ei direct? De ce mă folosesc pe mine ca şi translator sau curea de transmisie? Au fost colegi la PNL în anii ’90. Cine ştie ce or avea ei de împărţit şi îi încurcăm… Au fost prieteni, mergeau la mese împreună. Ştiu anumite lucruri unul despre celălalt. Mai ales unul, mai apropiat de mine, despre celălalt. Eu zic să le facilităm un acces direct. Să nu mai transmită prin mine şi prin televiziuni. Cam atât. Pur şi simplu de ne-comentat”, a conchis vorbit Firea cu accente interlope, de genul „Vezi ce faci, că știm multe despre tine…”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!