Etichetă: dosar

  • Moartea suspectă a lui Mîțu Stoian. Dosar penal pentru ucidere din culpă. Cele trei piste pentru anchetatori

    Dosar penal în cazul morții cântărețului Petrică Mîțu Stoian (61 de ani), care a decedat sâmbătă seara în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Reșița (județul Caraș-Severin). Decesul e considerat suspect, fiind cercetată o posibilă ucidere din culpă.

    Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis luni un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Potrivit unor surse judiciare, sesizarea a fost făcută de un medic de la Spitalul Județean Reșița.

    Anunțul Parchetului reșițean: „Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă. (…) În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Reșița”.

    Ancheta se poate dezvolta pe trei piste, privind trei momente decisive din ultima lună de viață a lui Petrică Mîțu Stoian:

    1. tratamentul ambulatoriu (la domiciliul din Craiova) – în ce măsură a fost cel potrivit și a avut finalitate confirmată medical;

    2. scurtul sejur la clinica privată din satul Slatina-Nera, comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin;

    3. și mai scurta internare la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, la Terapie Intensivă.

    Ședința-test de terapie hiperbară (post-Covid)

    Petrică Mîțu Stoian a ajuns la spitalul din Reșita în stare gravă, în cursul zilei de sâmbătă, fiind adus cu ambulanța de la clinica privată de recuperare din satul Slatina-Nera, comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin, cale de 75 de kilometri. Decesul artistului a survenit câteva ore mai târziu, în jurul orei 20.00, după un șoc septic, conform medicilor reșițeni.

    Familia artistului acuză că starea lui de sănătate a acestuia s-a agravat subit după ce a făcut un tratament post-Covid la clinica din Slatina-Nera.

    Conducerea acestei clinici a explicat că artistul a fost internat pentru terapie hiperbară, dar a făcut doar o ședință-test.

    Autopsia va stabili exact care a fost cauza decesului.

    Artistul va fi înmormântat miercuri, 10 noiembrie, la cimitirul din Craiova în care tocmai își amenajase locul de veci, inclusiv crucea impunătoare.

    „A dezvoltat o bronho-pneumonie mult mai amplă decât trebuia și a decedat în urma unui șoc septic”

    Medicii care l-au tratat pe Mîțu Stoian la Reșița spun că artistul a fost complet vaccinat anti-Covid, dar că s-a infectat luna trecută, a urmat un tratament ambulatoriu (la domiciliu), iar săptămâna trecută făcea o terapie de recuperare post-Covid la clinica privată din Stalina-Nera, județul Caraș-Severin.

    Medicul Cosmin Librimir, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, a explicat: „Domnul Mîțu Stoian a venit la Clinica Nera să facă terapie hiperbară post-Covid. Din păcate, a dezvoltat o bronho-pneumonie mult mai amplă decât trebuia și a decedat în urma unui șoc septic. Șocul septic ireversibil este o boală destul de serioasă, chiar foarte serioasă, cu mortalitate foarte mare. Pacientul a fost pus pe tot ce trebuie, dar din păcate organismul dânsului nu a mai rezistat”.

    Dr. Librimir a confirmat că Petrică Mîțu Stoian „a fost vaccinat complet”. Problema e că își făcuse cele două doze de vaccin în ianuarie-februarie, la începutul anului, iar după 6 luni i-a dispărut imunitatea anti-Covid. De aceea, el a fost vulnerabil când, în octombrie, s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2. Dacă-și făcea în vară și doza a treia, putea trece mult mai ușor peste boala din octombrie.

    Explicații oferite de dr. Cosmin Librimir

    • „Se ştie că există long-Covid, care lasă nişte sechele, începând de la afectarea creierului. (…) Dacă boala este mai gravă, plămânul suferă şi este predispus să se supra-infecteze. Cred că acest lucru s-a întâmplat şi la el.”
    • „Din păcate, a dus o bună parte pe picioare, ca apoi să se deprecieze rapid. Din păcate, în şocurile septice, deprecierea se produce foarte rapid dacă nu se intervine medicamentos.”
    • „Pacientul se afla sub tratament cu anticoagulant din cauza unei afecţiuni la cord, care predispunea (…) la producerea de cheaguri. Lua şi înainte de Covid acest anticoagulant.”
    • „Avea fibrilație atrială, adică inima îi bătea neregulat, dar cu un ritm ridicat. Are și insuficiență de valvă mitrală și erau toate motivele sa facă cheaguri, din cauza bolii fără Covid.”
    • „Lua tratament anticoagulant, dar din cauza faptului că a făcut o bronho-pneumonie post-Covid, a intrat în stare septică, și atunci totul se dereglează destul de aspru.”
    • „La clinica privată unde era internat a observat că scuipă sânge, a chemat ambulanța și a fost adus la UPU Reșița. Pentru că avea saturație de oxigen mică, s-a încercat să i se pună mască, dar pentru că nu a suportat-o, a fost transferat pe secția de ATI și a fost intubat.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ce avere lasă în urmă Petrică Mîțu Stoian și cine moștenește totul. Recent, își achiziționase o mașină de 100.000 euro

    * VIDEO. Mașinile șefilor PNL veniți la Vila Lac să aprobe Guvernul cu PSD – bombardate cu hârtie igienică. Șoferii au oprit în trafic și l-au înjurat pe Iohannis

    * PSD a pus ochii și pe banii din PNRR: „Trebuie modificat! Nu putem să guvernăm țara cu PNRR-ul lui Ghinea!“. Presiunea baronilor, uriașă

    * DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

    * Cîțu are un „vietnamez” chiar aici: Claudiu Elwis Săftoiu, fost șef al SIE. Acesta îi dă premierului like după like, la întrecere cu cei din Indochina

    * Pe Cîțu încep să-l lase și aliații. Primarul Ciucu, șeful PNL București: „Nu susțin alianța cu PSD și nu doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar!“

    * VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

    * DNA anchetează un mare „tun” al lui Tudorache (PSD), la Sectorul 1: băncuțe cu prețul umflat de 20 de ori! Banii au mers la firme din județul Neamț, moșia baronului Arsene

    * Interlopii Filozof, Superman, Gilbert și Amar au povestit, la Înalta Curte, cum au fost scoși din arest contra unei șpăgi de 50.000 de euro, dată judecătoarei Burlan, după ce au vrut să-i taie capul cu sabia unui datornic

    * Țara în care dictatorul, fost prieten al lui Nicolae Ceaușescu, a fost reales după ce și-a arestat toți rivalii. Soția sa îi este vicepreședinte, pe modelul Elena Ceaușescu

  • Acuzații grave între miniștrii Fondurilor Europene: Ghinea zice că Boloș a asmuțit Corpul de control asupra sa și a lui Barna

    Cristian Ghinea (USR-PLUS), fost ministru al Fondurilor Europene până de curând, i-a adus acuzații grave predecesorului său Marcel Boloș (PNL), marți, la Europa FM.

    Cristian Ghinea susține că șeful Corpului de control al Ministerului Fondurilor Europene i-a povestit cum a fost instigat de ministrul liberal. „Practic, domnul Boloş i-a zis: «Te duci şi cauţi orice despre Ghinea şi Barna!». S-a dus omul, nu a găsit nimic”, spune Ghinea.

    Acesta mai afirmă și că DNA a închis dosarul referitor la Dan Barna, care nu avea „un fundament factual”.

    Cristian Ghinea la Europa FM

    * „În primul rând, nu există «dosarul Barna». DNA a închis dosarul ăsta, nu era nimic acolo. S-a făcut plângere. A fost o chestiune care a fost scoasă înainte de campania electorală, care nu avea un fundament factual.”

    * „Şi vă mai spun ceva, apropo de chestia aceasta: când am ajuns la minister – acum, tura asta, adică nu în 2016 -, vine la un mine un domn care fusese şeful Corpului de control al ministerului. (…) Practic, domnul Boloş, predecesorul meu, i-a zis: «Te duci şi cauţi orice despre Ghinea şi Barna!». S-a dus omul, nu a găsit nimic.”

    * „I-am făcut plângere penală domnului Boloş pe acest subiect. Mi se pare un abuz de putere absolut îngrozitor. Cum să zici într-o democraţie unui Corp de control «Caută orice despre ăştia!»? Cam aşa s-a făcut şi «dosarul Barna: «Caută orice despre Barna!». Găsim acolo ceva, dăm pe surse că e grav.”

    * „DNA a zis că nu e nimic. S-a creat o întreagă emoţie atunci, la alegerile prezidenţiale.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Rușine, Cîțu!” Tatăl unei victime de la Colectiv îl critică dur pe premier pentru asocierea cu Piedone la deschiderea anului școlar

    * VIDEO. Orban, dezlănțuit la Focșani: „Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”

    * S-a întâmplat ceva dramatic: Rareș Bogdan nu mai pedepsește USR-PLUS! Nu-i mai ia Transporturile și nici Fondurile Europene

    * VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

    * Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

    * Scos de alegători din Parlament, Victor Ponta își dă salariu 5.000 de euro pe lună de la partidul său, unde s-a angajat consilier juridic, pe bani publici

    * Din „lotul Giga TV”, cea mai multă pușcărie va face Laura Georgescu, prima șefă a CNA condamnată la închisoare. Hrebenciuc și Pinalti vor ieși mai repede

    * Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

    * Mesaj straniu în echipa sovietică a „revoluției televizate”. Mircea Dinescu: „Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru”

    * „Perla lui Hagi”, cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 la fotbal: 15 ani și 6 luni. Născut în Canada, pregătit un an la Barcelona

  • A dispărut un dosar cu probe esențiale în procesul beizadelei Victoraș Micula! Tribunalul Bihor a „omis” să anunțe autoritățile și continuă procesul

    A dispărut un dosar cu probe esențiale în procesul beizadelei Victoraș Micula! Tribunalul Bihor a „omis” să anunțe autoritățile și continuă procesul

    Caz de-a dreptul năucitor la Tribunalul Bihor, unde un volum întreg cu probe, esențial în procesul beizadelei Victoraș Micula – fiul milionarului Viorel Micula –, a dispărut din dosarul aflat la arhivă, semnalează Presshub.ro! De-a dreptul incredibil este că Tribunalul Bihor n-a vrut să anunțe autoritățile despre această situație fără precedent, de o gravitate excepțională, optând pentru o „anchetă internă, administrativă“, în timp ce procesul merge înainte!

    Victoraș Micula este protagonistul unui șir nesfârșit de golănii și fărădelegi comise în Bihor cu complicitatea conducerii Poliției din județ. În dosarul aflat pe rol la Tribunalul Bihor e judecat la pachet cu mai mulți polițiști, după ce a accesat ilegal baza de date a Ministerului de Interne ca să afle informații despre diverse persoane, s-a îmbrăcat în uniformă de polițist și a participat, alături de forțele de ordine reale, la urmărirea unor rivali de-ai săi și la anchetarea lor.

    După ce s-a aflat că a dispărut volumul cu probe, instanța a hotărât că procesul poate continua, la dosar atașându-se o copie oficială a documentelor lipsă. Avocații părților au cerut un nou termen, pentru a studia copia – există suspiciuni că aceasta nu include toate documentele inițiale sau a suferit modificări.

    De-a dreptul scandalos este că, deși s-a observat dispariția volumului respectiv încă de acum două luni, conducerea Tribunalului nu doar că n-a descoperit cine a sustras actele, dar nici nu a anunțat organele de anchetă!

    Frații Micula, care și-au luat cetățenie suedeză, au făcut averi de sute de milioane de euro din procese câștigate împotriva statului român, căruia la un moment dat i-au blocat și conturile.

    Beizadeaua Victoraș este un prințișor al Bihorului. Nimeni nu suflă în fața lui, are la picioare conducerea tuturor instituțiilor și face ce vrea fără să dea cuiva socoteală. De-a lungul timpului au abundat cazurile de încălcări ale legilor de-a dreptul sfidător, cu complicitatea și acoperirea poliției. Presa locală a scris cum a făcut braconaj din elicopte, a tras cu mitraliera pe un pod, a bătut oameni în trafic, s-a răzbunat pe diverși rivali, a blocat un drum național, a circulat prin Oradea fără plăcuțe de înmatriculare la mașină, a umblat cu mașina pe o stradă pietonală iar polițiștii l-au amendat pe cel care reclamase situația etc, etc, etc.

    Toate acestea s-au petrecut, de-a lungul anilor, sub acoperirea conducerii Poliției Bihor și a liderilor locali PSD, de care familia Micula este apropiată. Victoraș Micula este moștenitorul imperiului European Drinks, iar tatăl său este în relații strânse cu liderul PSD din Bihor, Ioan Mang (care a fost și ministru).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

    * Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

    * Senatorul Bodog (PSD), trimis în judecată de DNA. Ca ministru, a falsificat semnături pentru ca o consilieră a sa să ia leafă de la stat fără a trece pe la serviciu

    * VIDEO. Fugarul Rizea: prietenele Dana Budeanu și Gabriela Firea „își împart același amant” / „Firea i-a finanțat lui Paul Hitter expoziții de pictură, din banii Primăriei”

    * VIDEO. Șoșoacă a mutat circul pe Transfăgărășan, la întâlnirea cu urșii. Nostalgică după Ceaușescu, i-a certat pe localnici că respectă legea: alungă animalele, în loc să le dea mâncare

    * Clotilde: „Dacă e nevoie, îi mai bat o dată, cu toate partidele și televiziunile lor!”. Reacție după semnarea protocolului Ciolacu – Ponta – Voiculescu – Tăriceanu

    * VIDEO. Șoferița „Băi, tâmpitule, eu nu sunt beată, sunt persoană publică!” se plânge că a văzut toată țara cât e de isterică

    * Ion Iliescu la Agigea, la un an după „Măi, animalule!”: „Acum o să zici că te-a mușcat președintele de deget, nu?!”

    * Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

    * Imaginea-simbol care va bântui America: generalul Donahue, cu arma în mână – ultimul militar al SUA care părăsește Afganistanul, la adăpostul întunericului

  • DOSARUL LUI CÎȚU. Faptele. Procesul. Sentința. „Șoferul era băut, avea ochii injectați și umezi”

    MOTTO 1: „Domnilor de la PSD, degeaba speraţi. Vă minţiţi singuri. După 25 septembrie va fi şi mai rău pentru dvs. Am tranşat alegerile din PNL. De cine vă e cel mai frică nu scăpaţi!” (Florin Cîțu, 29 iunie 2021)

    MOTTO 2: „Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este contravenție” (Florin Cîțu, 11 august 2021)

    Dosarul făcut de autoritățile americane doctorandului Florin Cîțu în 2000-2001 (când avea 28 de ani), obținut de agenția Mediafax și Alephnews.ro, face lumină în ceea ce s-a întâmplat în urmă cu peste 20 de ani, în statul Iowa.

    În noaptea de 2 spre 3 decembrie 2000, la ora 2.08, mașina Ford Probe de culoare roșie, condusă de Florin Cîțu, mergea de pe-o parte pe cealaltă a drumului, schimbând benzile în mod haotic. Șoferul era băut, avea ochii injectați și o alcoolemie de 0,161, dublă față de limita legală din Iowa (0,08).

    În sistemul american, alcoolemia e calculată „la sută”. Asta înseamnă că, în sistemul românesc, Florin Cîțu a avut 1,61 la mie, de patru ori mai mare decât limita dintre contravenție și infracțiune (0,4 la mie).

    Pe 3 decembrie 2000, la două ore și ceva după miezul nopții, Florin Cîțu a fost luat în custodia autorităților americane, care au stabilit o cauțiune de 1.950 de dolari.

    După ce procurorul a formulat oficial acuzațiile și le-a trimis judecătorului, Florin Cîțu nu s-a mai prezentat la instanță, întrucât s-a întors în România pentru sărbătorile de Crăciun.

    Revenit în SUA în ianuarie 2001, Florin Cîțu a pledat inițial nevinovat, dar spre sfârșitul lui februarie 2001 a schimbat tactica: a făcut un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul, acceptând să intre într-un program de evaluare împotriva abuzului de substanțe interzise la volan.

    Pe 26 februarie 2001, judecătorul Thomas R. Hronek a hotărât:

    • l-a condamnat pe Florin Cîțu la două zile de închisoare în Penitenciarul Story County;
    • i-a scăzut din pedeapsă perioada reținerii (exact două zile);
    • i-a aplicat o amendă de 1.350 de dolari;
    • l-a obligat să-l contacteze pe șeriful din Story County pentru executarea pedepsei și chiar să plătească masa și camera din penitenciar dacă este nevoie.

    Calendarul „dosarului Cîțu”

    3 decembrie 2000, ora 2.08: Florin Vasile Cîțu este prins pe Lincoln Way de pe podul Squaw Creek, orașul Ames, din comitatul Story, conducând o mașină sub influența băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie de „peste 0,100”.

    Inculpatul Florin Vasile Cîțu este acuzat oficial de infracțiunea de „conducere sub influență” (OWI) 1st (Serious Misdemeanor)/Delict grav, prin încălcarea Secțiunii 312J.2 litera 1a și 1b din Codul Penal al statului Iowa din 1999.

    Litera 1a se referă la conducere sub influența unei băuturi alcoolice sau a unui alt drog sau a unei combinații de astfel de substanțe.

    Litera 1b se referă la prezența unei concentrații de alcool de 0,08 sau mai mari.

    Ce au constatat autoritățile din Iowa la fața locului

    „L-am văzut pe inculpat conducând un Ford Probe roșu cu placa Iowa 675CMG în zona de est, pe Lincoln Way, pe banda exterioară. Pe măsură ce mașina Probe se deplasa spre est, ea mergea în mod vizibil de pe-o parte pe alta a benzii rutiere. Mașina Probe nu a menținut o viteză constantă (fluctua între 32 și 56 km/h). Inculpatul mirosea a băuturi alcoolice și a recunoscut că a băut. Inculpatul avea o ochii injectați și umezi. Inculpatul nu a putut face testul de sobrietate. Inculpatul a făcut un Preliminary Breath Test care indica Blood Alcohol Content (BAC) peste 0,100. Inculpatul a făcut testul Datamaster și acesta a înregistrat un BAC de 0,161”.

    Tot pe 3 decembrie, inculpatul Florin Cîțu este informat în legăturile cu drepturile sale și primește o copie a plângerii la adresa sa. De asemenea, Cîțu este luat în custodia autorităților americane și plasat sub supraveghere în cadrul Departamentului Serviciului Corecțional pentru Programul de Eliberare Preliminară.

    În documente se arată că autoritățile americane stabilesc o cauțiune de 1950 de dolari, care urma să fie plătită, având în vedere că Florin Cîțu nu avea nici cash, nici garanții.

    De asemenea, potrivit documentului, Cîțu avea dreptul să ceară revizuirea cauțiunii în termen de 24 de ore.

    Se stabilește o audiere preliminară pentru ziua de 18 decembrie 2000.

    14 decembrie 2000: Timothy C. Meals, procurorul din Story County, Iowa, în numele autorității statului Iowa, îl acuză oficial pe Florin Vasile Cîțu de infracțiunea de conducere sub influență (OWI/ Operating While Intoxicated), 1st Offence, folosind formularea legală: „Pe 3 decembrie 2000, în Story County, statul Iowa, cu violarea Secțiunii 321J.2 a Codului Penal din 1999, din Iowa, a sărvârșit: conducerea unui autovehicul în statul Iowa în timp se afla sub influența unei băuturi alcoolice, narcotice, hipnotice sau de altă natură, sau o combinație de astfel de substanțe, sau în timp ce avea o concentrație de alcool de 0,10 sau mai mare”.

    Procurorul Timothy C. Meals susține în document că în acest caz are suficiente dovezi prin care să se ajungă la o condamnare. Procurorul arată că o cauțiune fusese deja stabilită în acest sens.

    27 decembrie 2000, ora 13.00: Florin Cîțu, trimis deja în judecată de autoritățile americane pentru infracțiunea de conducere sub influență, trebuia să apară în fața Tribunalului Distructual din Comitatul Story din Iowa. Dar nu vine.

    Se prezintă, în schimb, avocatul care-l reprezintă, Gerald Moothart. Acesta depune cerere pentru o nouă audiere a clientului său în fața instanței americane, având în vedere că acesta nu se mai afla în SUA.

    „Inculpatul este absolvent al Iowa State University și s-a întors în țara natală, România, pentru sărbătorile de Crăciun. Inculpatul este programat să se întoarcă în SUA în jurul datei de 2 ianuarie 2001”.

    I se solicită judecătorului ca Florin Cîțu să fie audiat pe 8 ianuarie 2001.

    A doua zi, pe 28 decembrie 2001, judecătorul Steven P. Van Marel dă rezoluția: este de acord cu cererea făcută de inculpatul Florin Cîțu prin intermediul avocatului.

    6 ianuarie 2001: Florin Cîțu, absolvent de universitate și candidat pentru doctorat, reprezentat de firma de avocatură Moothart & Owen, pledează nevinovat în fața instanței americane, în legătură cu acuzațiile aduse și cere un proces rapid.

    8 ianuarie 2001: Florin Cîțu, reprezentat de avocatul Gerald Moothart, solicită instanței, printr-o nouă cerere semnată, ca procurorii să-i pună la dispoziție toate probele din dosar: declarațiile sale scrise sau audio, ale martorilor, copiile cazierului său, the driving record, toate bunurile reținute de procurori la percheziție, orice informație deținută care l-ar putea disculpa, examinările sale, testele făcute, toată documentația prin care s-a stabilit alcoolemia, raportul ofițerilor de la fața locului, numele informatorilor folosiți în ancheta împotriva lui, înregistrări audio/video de tot felul, inclusiv date despre amprentarea sa.

    Tot pe 8 ianuarie 2001, judecătorul Thomas R. Hronek stabilește că Florin Cîțu urmează să apară în fața Tribunaului Districtual, din Story County Nevada, a doua zi, la 9 dimineața, dar stabilește și un „pretrail conference” pentru 17 februarie 2001, la ora 15.15, având în vedere că inculpatul Cîțu trebuie să-și reafirme nevinovăția sau vinovăția. Dacă inculpatul nu se prezintă la „pretrail”, va fi emis un mandat de arestare, se arată în documentul semnat de judecătorul Thomas R. Hronek.

    18 ianuarie 2001: în dosar apare o scrisoare a Centrului comunitar din Des Moines, prin care acesta certifică faptul că Florin Vasile Cîțu a încheiat cu succes programul de 12 ore împotriva alcoolului la volan „Drinking Drivers Program”.

    24 ianuarie 2001: Florin Cîțu, prin avocatul său, Gerlad Moothart, informează instanța că a finalizat cu succes Programul împotriva alcoolului la volan, așa cum arăta și scrisoarea de la Centrul comunitar, pe care o și atașează informării lui către instanță.

    23 februarie 2001: Florin Cîțu schimbă tactica: informează instanța că face un acord de recunoaștere a vinovăției. Este de acord inclusiv cu:

    • instalarea în mașină a unui dispozitiv anti-alcool (pornirea mașinii doar după testarea alcoolemiei în aerul respirat);
    • muncă neplătită în folosul comunității;
    • trimiterea sa la un centru de corecție comunitar;
    • cursuri împotriva alcoolului la volan;
    • evaluare pe propria cheltuială;
    • introducerea sa într-un program pentru „abuz de substanțe”, în vederea educării;
    • suspendare permisului de conducere cel puțin 6 luni.

    „Pledând vinovat, înțeleg că nu va fi niciun proces, de niciun fel”, scrie Florin Cîțu în acordul de recunoaștere a vinovăției.

    În acordul de recunoaștere a vinovăției, Cîțu spune că se face vinovat de infracțiunea de conducere sub influență și este de acord cu următoarele recomandări făcute de statul Iowa:

    • să plătească o amendă de 1.000 de dolari plus o suprataxă legală de 30%;
    • încarcerarea sa pentru 48 de ore, care să fie scăzută din timpul pe care deja îl petrecuse în închisoare;
    • plata unei taxe de 5 dolari pentru Drug Abuse Resistance Education (Educație pentru Rezistența la Abuzul de Droguri);
    • evaluarea Abuzului de Substanțe;
    • plata tuturor cheltuielilor judiciare.

    Florin Cîțu scrie și semnează: „Din moment ce am încălcat Secțiunea 321J.2, din Codul Penal din Iowa, înțeleg că nu pot fi condamnat până când nu finalizez evaluarea abuzului de substanțe și până nu când trimit rezultatele către instanță. Am terminat evaluarea pe abuzuri de substanțe. Am citit evaluarea și recomandările care o conțin. Am trimis deja rezultatele evaluării pe abuzul de substanțe către tribunal într-un plic pe care scrie Confidențial. Cer instanței să accepte această recunoaștere a vinovăției”.

    Acordul de recunoaștere a vinovăției este însoțit și de un memorandum de recunoaștere făcut cu procurorul Timothy Meals.

    26 februarie 2001: acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de Florin Cîțu și înțelegerea sa cu procurorul Timothy Meals ajung în instanța americană.

    La ora 9 dimineața, judecătorul Tribunalului Districtual, Thomas R. Hronek, pronunță sentința.

    Sentința

    „Inculpatul este condamnat pentru conducere sub influență pentru că a încălcat Secțiunea 321J.2 a Codului Penal din Iowa.

    Inculpatul este condamnat să execute 2 zile de închisoare în Penitenciarul Story County, să i se scadă din perioada pe care a executat-o, dacă a executat, așa cum arată evidența din Story County.

    Inculpatul trebuie să plătească o amendă de 1.000 de dolari, o taxă suplimentară de 300 de dolari, o suprataxă de 5 dolari pentru Drug Abuse Resistance Education (Educație pentru Rezistența la Abuzul de Droguri) și costurile judiciare.

    Inculpatului i se acordă termen până pe data de 27 iulie 2001 să plătească amenda, taxele suplimentare și cheltuielile judiciare.

    Inculpatul trebuie să contacteze Biroul Șerifului din Story County până pe 4 aprilie 2001 ca să facă toate aranjamentele necesare pentru executarea pedepsei cu închisoarea care va trebui să fie dusă la îndeplinire, consecutiv, până pe 4 mai 2001.

    Inculpatul este informat că asta poate să însemne că trebuie să plătească camera și masa legate de încarcerare (Secțiunea 356.7 din Codul Penal din Iowa).

    Inculpatul este informat că instanța poate să revendice încă o amendă de 500 de dolari atunci când inculpatul prezintă instanței, la sfârșitul perioadei minime de neeligibilitate, o licență temporară restricționată eliberată în baza Codului din Iowa Secțiunea 321J.20.

    Instanța constată că inculpatul a asigurat o evaluare a abuzului de substanțe și a participat la orice tratament recomandat.

    De asemenea, inculpatul a participat și a finalizat cu succes o școală pentru Drinking Drivers, facilitată de un colegiu comunitar din zonă.

    Inculpatul a fost informat cu privire la dreptul său de a formula apel. Taxa pentru formularea apelului se stabilește în cuantum de 2.500 de dolari.”

    Din dosar nu rezultă că Florin Cîțu ar fi făcut apel.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Jocul pervers al lui Dan Voiculescu față de Florin Cîțu, asemănat cu „ceea ce făcea acum două decenii S. O. Vîntu cu PNȚCD”

    * Cioloș despre cazul Cîțu: „E o problemă gravă de etică, de morală. Așteptăm clarificări”

    * CTP: „Mi se pare absurd ca Florin Cîțu să-și dea demisia. El e reabilitat, Dragnea nu era reabilitat!”

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Topul miniștrilor, după execuția bugetară la 6 luni. Fruntași: Raluca Turcan și Stelian Ion (96%). Codași: Virgil Popescu (28%) și Claudiu Năsui (46%)

    * A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele lor cu bidineaua

    * Un fost ministru s-a înecat cu un un cățel de usturoi, pe litoral, la ora 2.00 noaptea. L-a salvat un medic adus de acasă

    * Radu Herjeu a fost recuperat de PSD la Metropola TV. E plătit de clanul Firea-Pandele, ca „invitat permanent”, cu banii cetățenilor din Voluntari

    * Ministrul Sportului, Eduard Novak, se antrenează în Bulgaria, pentru că în România nu există un velodrom practicabil!

    * Mărturii din infernul lui Lukașenko: „Plângeam, mă chinuiam să respir cu o pungă de plastic pe cap, iar ei râdeau”. Un nou val de arestări în Belarus

  • Chirieac își apără finanțatorul: „E un dosar aberant. PSD a plătit cinstit 250.000 $ pentru vizita lui Dragnea în SUA”

    Pseudo-jurnalistul Bogdan Chirieac îl apără de pușcăriașul Liviu Dragnea și în noul dosar în care fostul lider PSD este judecat. “Morsa competentă” susține că dosarul “Vizita lui Dragnea la Trump” este “aberant”, deoarece “PSD a plătit cinstit” cei 250.000 de dolari.

    Beneficiar al multor contracte generoase cu PSD pe când Dragnea conducea partidul (un milion de lei “dintr-un foc”), Chirieac se face că nu vede traficarea de către binefăcătorul său a bugetului Armatei române (contracte de 10 miliarde de euro în 4 ani, pe circuite oneroase) și a postului de consul general la Bonn.

    De-a lungul vremii, Chirieac a calificat drept „aberante” și cele două dosare în care Dragnea a fost condamnat definitiv: cel privind fraudele de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu (doi ani cu suspendare) și cel privind angajările fictive de la Protecția Copilului Teleorman (3 ani și 6 luni cu executare).

    Noua șarjă de declarații pro-corupție marca Bogdan Chirieac a fost emisă într-o video-discuție la canalul său media, DC News (finanțat de PSD).

    În noul dosar trimis în judecată, DNA îl acuză pe Liviu Dragnea de trafic de influență și folosire a influenței sau autorității în legătură cu prezența sa la ceremonia de inaugurare a președintelui Donald Trump, din ianuarie 2017.

    Pledoaria pro-Dragnea a lui Chirieac

    * „Dosarul acesta, așa cum e început vizavi de Liviu Dragnea, totuși, pentru România și nu numai, e un dosar aberant, mai aberant chiar decât dosarul pentru care este condamnat, cu cele două femei care «lucrau la Prefectură și erau plătite de manutanță».”

    * „Acest dosar nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă nu ar fi primit «verde» și de la partenerul strategic. Nu cred că vreodată autoritățile din România ar fi anchetat în dosar penal posibile afaceri ale unei firme americane în România, pentru că Broidy venise cu o firmă americană distinsă. Circinus nu era o firmă fără o reputație bună. Îmi imaginez că, fiind firmă americană, nici nu există firme fără reputație bună acolo.”

    * „Liviu Dragnea a făcut ceea ce face orice lider care nu se află în centrul lumii, adică nu ești lider într-o țară precum Germania, Franța, Spania, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Norvegia, ci ești de undeva din Europa de Est, din Asia de Sud-Est. A participat la inaugurarea președintelui american, iar partidul său, PSD a achitat biletele pentru el și primul-ministru în funcție în România. 250.000 de dolari plătiți de Partidul Social Democrat, deschis, cinstit, fără alte probleme, partidul avea dreptul să facă această plată.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Lazarus a mințit! A fost internat cu Covid, iar acum se află în izolare la domiciliu. „Stau cu Miliția la ușă!”

    * La o zi după Ion Dichiseanu, a murit un alt mare actor: Bogdan Caragea, consăteanul lui Grigore Cartianu

    * Sinecură și pentru Carmen Dan: a fost angajată la Uniunea Notarilor Publici din România! Bani mulți, muncă puțină

    * Și soțul Vioricăi Dăncilă a prins o sinecură la stat! Familie de consilieri: el la Transgaz, ea la BNR, fiul la Curtea de Conturi

    * Caracatița Firea: funcționari ai Primăriei Capitalei și notari au “prăduit” 45 de apartamente ale statului în centrul orașului. DNA i-a săltat pe toți

    * Mitingul PSD de susținere a lui Dragnea, în 2018, s-a făcut pe banii noștri, care au ajuns la firme apropiate de Firea

    * Tehnici mafiote: Dragnea a lăsat un plic cu 40.000 de euro pe bancheta din spate a mașinii, pentru aranjorul întâlnirii cu Trump

    * Rechizitoriul DNA: Meleșcanu a fost complicele lui Dragnea în numirea ilegală a unui consul pentru 45.000 de euro

    * Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

    * Gigi Becali și-a pus antrenor după un singur criteriu: telefonul de la FCSB l-a găsit pe Todoran la mănăstire, „la duhovnic”! Dacă s-ar fi aflat la stadion, nu era bun

  • Dan Barna: „Dacă va porni urmărirea penală împotriva mea, voi renunța la toate funcțiile. Dar nu e cazul”. Dosarul a fost trimis de DLAF la DNA

    Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) a comunicat marți că a trimis la DNA dosarul privind afacerea cu fonduri europene în care au fost implicați Dan Barna și sora acestuia, înainte de intrarea în politică a actualului vicepremier și copreședinte USR-PLUS.

    Barna a reacționat rapid, declarând la Parlament că, dacă va porni urmărirea penală împotriva sa, se va retrage din toate funcțiile. Vicepremierul e sigur că nu se numără printre cele 4 persoane acuzate în acel dosar.

    „Dacă se va porni urmărirea penală împotriva mea, evident mă voi retrage. Principiile pe care le susțin – «Fără penali în funcții publice» – voi continua să le susțin și reprezintă o valoare și un crez cu care am venit în politică și cu care voi continua să fac politică în România. Am solicitat notă de constatare de la DLAF”, a declarat Dan Barna, într-o prima reacție publică după ce DLAF a trimis la DNA dosarul respectiv.

    Dosarul se referă la felul în care au fost cheltuite fondurile europene pe vremea în care Dan Barna era expert în proiecte cu bani europeni.

    Într-un mesaj postat pe Facebook, după ce Newsweek a scris că numele său se află printre cele 4 vizate de documentele trimise de DLAF la DNA, Dan Barna susține că nu are nicio informație oficială în acest sens. Dimpotrivă, el e sigur că nu se numără printre cei 4.

    Comunicatul DLAF

    „1. Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa prioritară 6 – «Promovarea incluziunii sociale», Domeniul major de intervenție 6.1 – «Dezvoltarea economiei sociale»: «Punți comunitare» (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), «SES-am Deschide-te!» (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), «Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale» (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.

    2. În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor «Punți Comunitare» (cod SMIS 56760) și «SES-am deschide-te!» (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.

    Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare, respectiv manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).

    Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea cercetărilor de către organele judiciare.

    3. Cu privire la proiectul «Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale» (POSDRU/84/6.1/S/53560 – cod SMIS 21583), în urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală.

    4. Verificările cu privire la proiectul «Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural» (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, sunt în curs. Conform prevederilor legale, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor.

    Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF, în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, efectuează sau coordonează acţiuni de control în vederea identificării neregulilor, fraudelor şi a altor activităţi ilicite în legătură cu gestionarea, obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a celor de cofinanţare aferente, precum şi a oricăror altor fonduri ce intră în sfera intereselor financiare ale Uniunii Europene.”

    Explicațiile lui Dan Barna pe Facebook

    „În contextul informațiilor apărute astăzi în presă, sunt necesare următoarele precizări:

    Până în acest moment, nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunțe în presă înainte să mă informeze și pe mine.

    Din articolul care a apărut azi în presă, se desprind următoarele informații:

    – Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidențiale din 2019 și intenționează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.

    – Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuții în recrutare și manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menționate niciuna din aceste calități, poziția mea fiind de expert antreprenorial. Deci, concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat și pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni, când mi-au spus că nu au reținut nici o faptă ilegală în ceea ce mă privește. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informație oficială.

    – Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă va fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile.

    Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie. Înțeleg că instituțiile trebuie să-și facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e ca o instituție să comunice în presă informații incomplete. Este în mandatul DLAF să documenteze și să fundamenteze suspiciuni de fraudă – confirmate sau nu apoi de organele competente -, nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu.

    Am zis din primul moment că vreau ca această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi mențin solicitarea și aștept ca DLAF s-o finalizeze.

    În sinteză:

    Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu.

    Nu am nicio informație despre existența vreunei fapte care să-mi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituție a statului, pentru că nu există niciuna.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fugarul Sorin Strutinsky, capturat în Italia. Afaceristul din gașca Mazăre – Nicușor Constantinescu e condamnat la 10 ani și 8 luni cu executare, dar are toate șansele să scape

    * Editura Curtea Veche o ridiculizeză pe Budeanca: „Nu uitați, fătălăilor și amețitelor – o carte mocangeală pentru persoanele vaccinate!”

    * VIDEO. Afaceristul care l-a bătut pe Marian „Ceaușescu” e om-cheie în gruparea infracțională a primarului Pendiuc (PSD), dar și asociat cu soțul Ioanei Băsescu în afacerea „Moșia Brătienilor”

    * Ramona Săseanu, corespondent TVR la Craiova, nominalizată de PNL pentru a prelua șefia interimară a televiziunii publice, în locul Doinei Gradea

    * Bucureștenii vor avea tramvaie românești, pe bani europeni. Nicușor Dan a semnat contractul cu Astra Arad pentru 100 de vehicule. Șmenul făcut de Firea cu turcii a fost anulat

    * Încă un fake news demontat: „proteza de șold refuzată lui Leon Dănăilă”. Chirurgul spulberă minciuna că „nu se poate opera” pentru că Spitalul Foișor a devenit „spital Covid”

    * De la videochat la Voluntari TV. Oana Lovin a primit emisiune la televiziunea lui Pandele, finanțată din bani publici

    * Un băiețel de 3 ani a fost omorât în bătaie de mama sa, sub ochii celor doi frați ai lui. Bestia l-a mușcat ca un câine

    * Ion Cristoiu a pierdut procesul cu istoricul care-l demascase drept informatorul „Coroiu” al Securității. Instanța: probele sunt clare

    * Vecina Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu, din 2022, atât pentru bărbați, cât și pentru femei

  • Adina Florea n-a finalizat dosarul Codruței Kovesi, deși Înalta Curte îi dăduse termen-limită 1 aprilie

    Secția Specială a lui Dragnea și Tudorel Toader a dat încă un motiv celor care spun că a fost înființată doar cu scopul de a teroriza și pune sub presiune magistrații nealiniați politic PSD-ului și mafiei. Pe 1 aprilie a expirat termenul-limită acordat de Curtea Supremă pentru finalizarea dosarului deschis Laurei Kovesi de parchetul condus de Adina Florea. Numai că această zi a trecut și așa-zisa anchetă, începută acum doi ani și 3 luni, n-a fost finalizată.

    Prin aceasta, Secția Specială nesocotește o sentință definitivă a Justiției. Pe 27 ianuarie, o instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție i-a comunicat Adinei Florea că are la dispoziție încă două luni, până la 1 aprilie, să finalizeze dosarul pe care i l-a deschis Laurei Codruța Kovesi în decembrie 2018.

    La acea dată, când Dragnea era încă la putere, PSD-ul se străduia să blocheze candidatura Laurei Kovesi la postul de procuror-șef al Parchetului European. Așa că Adina Florea i-a deschis dosar penal, punând-o sub acuzare pentru abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă într-un dosar care viza aducerea în țară a fugarului Nicolae Popa, fost director FNI.

    Ulterior, în martie 2019, Adina Florea a pus-o pe Kovesi și sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a ieși din țară – scopul era același, de a o împedica pe româncă să ajungă la Bruxelles, unde trebuia să susțină interviul pentru candidatura la funcția de procuror-șef.

    Dar “dovezile” pentru a o pune sub acuzare pe Kovesi “existau” doar la televiziunile oligarhilor și în declarațiile unor personaje precum Sebastian Ghiță, care lansa acuzațiile din Serbia, unde fugise de justiție. Fosta șefă a DNA a contestat controlul judiciar și, în aprilie, Înalta Curte de Casație și Justiție, a revocat această măsură. Judecătorii au arătat că acuzațiile aduse de Adina Florea erau “lipsite de precizie, claritate și de suport probator” – adică nu existau probe.

    Apoi, dosarul a intrat “în hibernare”. Sursele spun că el cuprinde și acum, la fel ca acum doi ani, doar coperțile și o foaie-două.

    Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat și Inspecția Judiciară, pentru a cerceta felul în care Adina Florea și-a făcut profesia în acest caz.

    Pentru că dosarul trenează doar ca să se poată spune despre Kovesi că e cercetată penal pentru luare de mită – adică muniție pentru propaganda mafiei și defăimarea procuroarei peste hotare – Justiția a cerut Adinei Florea finalizarea anchetei și prezentarea dovezilor.

    Șefa Secției Speciale n-a dat însă curs sentinței ICCJ.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Jaf de peste un milion de euro la Opera din Iași. Directoarea Beatrice Rancea și-a cazat mama octogenară pe banii Operei

    Beatrice Rancea, fosta directoare a Operei Naționale Române din Iași (ONRI), a fost pusă sub control judiciar, alături de alte 10 persoane. Măsura a fost luată de procurorii DIICOT, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei.

    Beatrice Rancea a fost audiată după ce procurorii i-au percheziționat casa și biroul de la Operă. O altă verificare a avut loc la firma designerului Doina Levința, de la care se presupune că Rancea a achiziționat costume la prețuri umflate.

    Conform procurorilor, Beatrice Rancea a contribuit la măsluirea unor documente de cazare într-un hotel din Iași. Printre cazările respective se regăsea și cea a mamei ei. De altfel, directoarea Operei i-a decontat mamei sale octogenare și excursii pe banii instituției.

    Acuzațiile care planează asupra fostei artiste, care de 10 ani conducea instituții prestigioase de cultură – Opera din București, apoi pe cea din Iași -, sunt: delapidare, fals, deturnare de fonduri. Practic, acuză DIICOT, gruparea condusă de Beatrice Rancea ar fi plătit servicii și produse fictive, iar banii veniți de la Ministerul Culturii sub formă de subvenție ar fi fost folosiți în interes personal.

    „Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile”, potrivit DIICOT.

    În urmă cu un an, fosta contabilă a Operei din Iași, Alice Simona Gogan, acuza public nereguli în modul în care conducerea cheltuia fondurile instituției.

    „S-au achiziționat 7-8 televizoare, 25 de aspiratoare, dar noi avem 5 femei de serviciu; s-au achiziționat 28 de calculatoare, noi suntem 10-12 oameni la birouri; 500 de becuri, 500 de neoane…”, a dezvăluit fosta contabilă în ianuarie 2020.

    De altfel, Alice Gogan este și denunțătoare în cauza penală care o privește pe Beatrice Rancea.

    Marius Aftaragâci, lider sindicat Artis Moldova: „Noi am mai depus sesizări, mai este un raport al Ministerul Culturii, ar trebui făcut public… A fost și un raport al Curții de Conturi.”  

    Anchetatorii au ridicat documente și de la Ministerul Culturii, care a anunțat că va colabora cu procurorii în această anchetă. Acte au fost ridicate și de la firma designerului Doina Levința. Una dintre pistele procurorilor este că Opera a decontat cheltuieli mai mari decât cele reale pentru costumele de scenă vândute de designer.

    Procurorii au consemnat: „Astfel, ar fi fost conceput un sistem menit să crească nivelul de trai al membrilor grupului, într-un mod discreţionar în realizarea actului managerial, dar şi prin scurgerile ilegale de bani, fără consultarea departamentelor specializate, de achiziţie publică sau de contabilitate, prin încheierea de contracte comerciale, civile şi de cesiune de drepturi de autor, fără respectarea prevederilor legale, în beneficiul membrilor grupului şi al partenerilor acestora, delapidând în acest mod patrimoniul unităţii administrate”.

    Directoarea conducea un grup infracțional organizat

    Alice Simona Gogan a susținut că, printr-un management defectuos, bazat pe însușirea de bunuri și bani, pe falsificarea de acte contabile în scopul implementării unor cheltuieli fictive din gestiune, urmate de scoaterea frauduloasă a sumelor de bani și însușirea acestora, managerul instituției, împreună cu apropiați de-ai săi, ar fi păgubit instituția cu peste 500.000 de euro.

    Anchetatorii DIICOT au verificat informațiile primite, iar Corpul de control al prim-ministrului a constatat nereguli și la Opera din București, unde Beatrice Rancea fusese directoare înainte de a fi numită la Iași.

    Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași au dispus începerea urmăririi penale pe 30 iunie 2020, cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave.

    „S-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat pentru fapte presupus comise în perioada 2014-2021 de către Beatrice Rancea, Mădălina Ioana Minculescu (fiica vitregă a solistului de la Iris, Cristi Minculescu), Alighieri Iațâc, Mariana Stoiciu, Maria Eșanu, Daniela Ștefan Naforniță”, au menționat procurorii.

    Aceștia au adăugat că s-a dispus extinderea urmăririi penale și pentru alte infracțiuni, precum fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată sau angajarea cheltuielilor peste limita creditelor de angajament sau a creanțelor bugetare. De altfel, procurorii DIICOT menționează că liderul grupului infracțional organizat ar fi nimeni alta decât Beatrice Rancea, managerul ONRI.

    Cazări „măsluite” la un hotel din Iași: mama managerului, pe banii Operei!

    Procurorii mai susțin că bugetul ONRI a fost delapidat cu cel puțin 25.270 de lei prin „măsluirea” unor cazări la un hotel din Iași.

    „În perioada 1-31 octombrie 2019, au fost cazați la hotel numiții Ovidiu Teodorașcu (care avea, de altfel, contract de chirie), pentru 8 nopți, și Veacesav Anastasov (care avea contract de chirie), pentru 16 nopți. De asemenea, în luna martie 2019, pe documentele inițiale apăreau Zoe Jurian (mama managerului Beatrice Rancea), pentru 13 nopți, Ovidiu Teodorașcu, pentru 5 nopți, Beatrice Rancea – pentru 4 nopți, Gheorghe Iodache (nu era angajat al ONRI), pentru 3 nopți. Aceste persoane au fost înlocuite cu numele Viorica Petrovici (Beatrice Rancea a făcut mențiunea pe document că aceasta ar fi fost prezentă la Iași pentru «adaptare decor costume Oneghin»), cu numele lui George Popa, cu numele lui Boga și al doamnei Minculescu”, susțin anchetatorii.

    Acș;tia au adăugat că, din 2014 până în prezent, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat alternativ în municipiile București și Iași.

    „Membrii grupului au acționat cu scopul de a obține sume mari de bani, provenind din subvenții și alocări de la bugetul de stat, în speță de la bugetul Ministerului Culturii. Acțiunile membrilor grupului infracțional vizează și în prezent subvențiile acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural, prin intermediul Operei Naționale București și Operei Naționale Române Iași. Caracteristica particulară a acestor subvenții este dată de alocarea lor de Ministerul Culturii către instituțiile subordonate în baza unui contract de management încheiat în urma unui concurs de proiecte”.

    Achiziții publice făcute ca pe propria moșie

    Procurorii au mai menționat că nu a fost respectată legea privind achizițiile publice.

    „Premisele constituirii grupului infracțional organizat au stat, pe de o parte, în faptul că organizarea de spectacole-premieră presupunea achiziții de decor și costume (ce reprezentau, în general, între 50% și 70% din valoarea integrală a devizului de cheltuieli pe spectacol), iar, pe de altă parte, reprezenta voința «exclusivă» a managerului Beatrice Rancea asupra efectuării acestor cheltuieli. Începând din 2014, Beatrice Rancea, în calitate de manager al Operei Naționale Române, împreună cu Maria Eșanu, angajată a ONRI în diferite posturi administrative, și Mariana Stoiciu, administrator al firmelor Altax SRL și Time33 Acord Design SRL București, au constituit un grup infracțional organizat. În atingerea scopului infracțional, Beatrice Rancea (lider) și Maria Eșanu (membru) s-au asigurat că achizițiile de decor vor fi realizate de numita Mariana Stoiciu, în speță prin intermediul firmelor administrate de aceasta”, au precizat anchetatorii.

    Membrii grupului și-au împărțit sarcinile și au organizat condițiile pentru cumpărarea de decoruri. Potrivit procurorilor, Mariana Stoiciu a primit schițe întocmite pentru decor, în condițiile în care alegerea furnizorului de servicii trebuia să se facă prin una dintre metodele de achiziție publică (nu prin achiziție directă). De asemenea, a fost făcută o divizare a contractului de achiziție publică, în așa fel încât suma alocată deconturilor să ajungă la Mariana Stoiciu, chiar dacă legea interzice acest lucru.

    O activitate infracțională susținută. Cine crâcnea, dispărea!

    Anchetatorii mai susțin că, în perioada 2014-2016, prejudiciul înregistrat la ONRI a fost de 428.421 de lei (fără TVA).

    „Pentru spectacolul «Lucia di Lammermoor», premieră a ONRI din 23 septembrie 2014, achizițiile de decor au fost realizate de SC Altax SRL și SC Time33 Acord Design, ambele fiind administrate de Mariana Stoiciu. Aceasta a emis, în numele SC Altax SRL, facturi fiscale în valoare de 110.084 de lei, iar, în numele SC Time33 Acord Design SRL, de 106.673 de lei. Contrar prevederilor legale, achizițiile de decor au fost divizate în două, pentru a nu depăși valoarea maximă a achizițiilor directe de bunuri și servicii, care era prevăzută la acel moment, respectiv de 133.338 de lei”, au constatat procurorii.

    Conform acestora, situații similare au fost descoperite în cazul spectacolelor „Carmen”, din 18 septembrie 2015, și „Văduva veselă”, din 23 august 2016.

    Anchetatorii mai susțin că, deși a fost numită manager interimar la București, Beatrice Rancea continua să controleze activitatea ONRI, în ciuda incompatibilității evidente. Mai mult, spun procurorii, cine nu asculta ordinele ei, zbura din funcție.

    „Printr-o activitate infracțională susținută, Beatrice Rancea s-a asigurat că nu avea opoziție din partea directorului economic/contabilului-șef la nivelul Operei Naționale București. În perioada mai 2016 – decembrie 2017, funcția de director economic a fost deținută succesiv de 6 persoane, toate acestea fiind, pe rând, îndepărtate din funcție deoarece nu doreau să gireze activitatea infracțională a managerului și a complicilor acesteia”.

    Colaboratorii fideli, plătiți regește

    Procurorii vorbesc și despre faptul că anumite persoane apropiate managerului Beatrice Rancea primeau sume frumoase de bani.

    „Fără a avea atribuții în acest ses, Maria Eșanu, în prezent șef serviciu producție și care a ajuns la un salariu de 9.125 de lei/lună, și Gheorghe Iordache au asigurat documentația necesară achizițiilor de costume și decor direcționate către firme de casă ale lui Beatrice Rancea. Alighieri Iațâc (care a ajuns la un salariu de 10.019 lei/lună ca artist instrumentist și 3.321 de lei/lună ca secretar muzică) se ocupa de documentația necesară achizițiilor administrative (…), Daniela Ștefan-Naforniță, economist și persoană cu drept de semnătură în Trezorerie, iar, în prezent, șef serviciu Departament Financiar, a ajuns la un salariu de 9.125 de lei/lună”, au afirmat anchetatorii.

    Aceștia au adăugat că Iuliana Solomon (șef Serviciu Organizare spectacole, marketing, relații publice) era remunerată cu 9.125 de lei/lună, din noiembrie 2018.

    Mai mult, anchetatorii susțin că Beatrice Rancea a încheiat contracte de colaborare fictivă sau cu valoarea supraevaluată.

    În urma anchetei, Rancea a fost pusă sub control judiciar, la fel ca 10 dintre persoanele cercetate în acest caz. De asemenea, ieri, Ministerul Culturii a suspendat-o din funcție și apoi a înlocuit-o cu Daniel Șandru, fost secretar de stat în Ministerul Culturii (în 2016).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • Cum poate fi redeschis dosarul 10 August: ordinul șefilor Jandarmeriei, de a fi ascunse cu leucoplast numerele de identificare de pe căști, constituie o nouă probă. Ce spune Raluca Prună

    O verificare internă la Jandarmerie, care să descopere cine a dat, de exemplu, ordinul ca numerele de identificare de pe căștile trupelor de intervenție să fie ascunse cu leucoplast, va furniza o probă nouă, de natură să redeschidă dosarul abuzurilor comise împotriva civililor pe 10 august 2018. Aceasta este una din sugestiile pe care Raluca Prună, fost ministru al Justiției, le face pe marginea modului în care se poate contracara mușamalizarea dosarului violențelor din 10 august de către procurori ai DIICOT.

    Raluca Prună îi cere lui Lucian Bode, ministrul de Interne, să ordone o anchetă la Jandarmeria Română, pentru a verifica deciziile luate la protestul din 10 august 2018.

    Raluca Prună: judecătoarea nu putea da altă rezoluție pentru că procurorii DIICOT au făcut dosarul de așa natură încât să fie clasat

    Pe contul său de Facebook, Raluca Prună a explicat în amănunt că judecătoarea care a clasat dosarul nu avea încotro, pentru că era limitată de lege la analizarea speței primite de la procurorii anti-mafia. Dacă aceștia au făcut actul de așa natură încât să nu existe probe, judecătorul era constrâns să-l claseze.

    Dar Raluca Prună a venit și cu explicații detaliate despre cum se poate redeschide dosarul 10 august pe o cale cât se poate de legală. Ministrul de Interne poate ordona o anchetă la Jandarmerie. Chestiunile puse în discuție de Raluca Prună au fost ridicate, de-a lungul timpului, de foarte multă lume. Ziaristii.com le-a tratat, de asemenea, în unele ocazii.

    Spre exemplu, cazul numerelor de pe căștile jandarmilor, acoperite cu leucoplast negru, este unul flagrant, care arată fără putință de tăgadă că șefii Jandarmeriei știau ce urmează încă de dinainte să trimită trupele în dispozitiv.

    Explicațiile furnizate ulterior de șefii jandarmilor în Comisia de Apărare a Parlamentului, cum că din cauza dotării precare jandarmii ar fi împrumutat unii de la alții căști, este cel puțin hilară. În ultimii 10 ani, statul român a pompat sume colosale în aparatul represiv, pe care l-a dotat din abundență cu tot ceea ce avea nevoie pentru a înăbuși eventuale mișcări de protest ale oamenilor. Iar în cazul acesta particular, vedem că, brusc, căștile au devenit insuficiente, lucru care nu se mai întâmplase până atunci.

    Soluția deblocării anchetei oferită de Raluca Prună: anchetă internă la Jandarmerie, pentru a lămuri „întrebări esențiale”

    “După șocul de ieri al clasării definitive a dosarului 10 august 2018 cu privire la șefii Jandarmeriei, cred ca nimic nu împiedica, ci dimpotrivă totul obliga actualul ministru de interne sa dispună un control la Jandarmerie. Și sa comunice public răspunsul la întrebari esențiale:

    1. Pe ce s-a bazat decizia Jandarmeriei de a face plângere la DIICOT pe motiv de lovitura de stat iminenta?
    2. Cine a decis ca jandarmii scoși pe teren sa aibă numărul de identificare obturat cu banda adezivă și de ce? Asta va face dificila identificarea celor care au agresat bestial victime pașnice.
    3. Cine a dat ordin sa fie utilizate gaze in cantități disproporționate cu ore bune înainte de atacul in forta?
    4. Cine a anunțat jandarmii din teren ca o colega de-a lor a fost (aproape) ucisă? Caci asta ni s-a spus ca a justificat violenta jandarmilor.

    In fine controlul trebuie sa spună dacă Jandarmeria care nu e in stare sa extragă dintr-o mulțime pașnica un grup violent este capabilă sa își exercite competentele legale.

    Decizia definitiva a clasării dosarului 10 august nu împiedica o curățenie in Jandarmerie și nici plângeri penale noi dacă un control intern bine făcut constata ilegalitați in ordinea de comanda. Probe noi permit plângeri penale noi, dincolo de balbe de procedura dintr-o perioada la DIICOT la fel de tulbure ca guvernarea din 2018. Acesta este un test politic elementar. Inactiunea guvernamentală in aceasta afacere nu este o opțiune dacă acest guvern chiar vrea sa facă ceva. Și pentru ca premierul s-a exprimat public deja, poate trimite propriul sau corp de control la Jandarmerie“.

    „În așteptarea motivarii deciziei judecătorului, sa șteargă pe jos, in camera și fără public ca nu mai e campanie, cu ministerul de interne“

    Ceva mai târziu, Raluca Prună a adăugat un alt comentariu pe aceeași temă: “Am un gust foarte amar citind cum Președintele cere ministrului justitiei sa identifice cauzele clasării dosarului 10 august.

    Misterul s-ar putea găsi in modul de redactare a actului trimis la instanța (adică infirmarea clasării după un mega scandal public). Autorul actului este șeful DIICOT de la acel moment, G. Hossu. Numita cu mare aplomb in functie de Președinte, in ciuda multelor riscuri cunoscute la momentul numirii și care au și dus la demisia doamnei.

    Pana nu apare motivarea, in care sper ca judecătorul sa explice, pentru ca tot poporul sa înțeleagă, ca nu poate face dreptate judiciara când este limitat sa se uite la legalitatea și temeinicia actului cu care a fost sesizat de șeful DIICOT, cred ca institutiile statului ar trebui sa tacă. Mai ales când au făcut din independenta justitiei o tema de campanie. Si dacă tot vor sa facă ceva ar putea, in așteptarea motivarii deciziei judecătorului, sa șteargă pe jos, in camera și fără public ca nu mai e campanie, cu ministerul de interne“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • Dragnea – încă un dosar! DNA l-a prins cu 380.000 de dolari foloase necuvenite, la vizita în SUA pentru inaugurarea lui Trump. A vândut și postul de consul general la Bonn!

    Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a pus joi sub urmărire penală pe Liviu Dragnea, fost lider PSD, fost președinte al Camerei Deputaților, fost ministru și fost președinte al Consiliului Județean Teleorman, în prezent încarcerat la Penitenciarul Rahova.

    Acuzațiile: trafic de influență (două infracțiuni) și folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite – în dosarul vizitei în SUA, la inaugurarea președintelui Donald Trump (ianuarie 2017).

    Foloasele necuvenite de care a beneficiat Dragnea: 380.000 de dolari.

    Liviu Dragnea a fost citat joi, 14 ianuarie, la DNA pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile. El a fost adus de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat din 27 mai 2019.

    În dosar este vizat și Gheorghe Dimitrescu, ex-consilier al fostului deputat Florin Iordache (PSD). Dimitrescu a fost numit consul general al României la Bonn (Germania), de către ministrul de Externe din acea vreme, ca urmare a traficului de influență exercitat de Liviu Dragnea.

    Potrivit procurorilor anticorupție, Liviu Dragnea a primit în perioada ianuarie – mai 2017 foloase necuvenite constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17- 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, dar și în asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 dolari în favoarea PSD.

    De asemenea, în perioada mai – octombrie 2017, Dragnea și-a folosit autoritatea și influența pentru a obține foloase necuvenite pentru sine și pentru PSD constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 de dolari.

    Totalul foloaselor necuvenite de care a beneficiat Liviu Dragnea: 380.000 de dolari.

    Comunicatul DNA

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:

    DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut:

    – două infracțiuni de trafic de influență;

    – folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000).

    DIMITRESCU GHEORGHE, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență.

    În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    1. În perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:

    – asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17-21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 de dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,

    – asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 de dolari, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză.

    În acest context, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România.

    2. În perioada mai – octombrie 2017, Dragnea Nicolae-Liviu și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de suspectul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 de dolari. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.

    În scopul ascunderii adevăraților beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu și partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deținută de un cetățean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi și întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 de euro.

    În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influența reală pe care o avea asupra ministrului Afacerilor Externe,  promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

    Celor doi suspecți li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

    În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

    Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!