Justiția română a înregistrat încă episod rușinos: fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc (PSD), și fiica sa, Emanuela Pendiuc, sunt noii beneficiari ai prescrierii faptelor. Politicianul a scăpat astfel de 4 ani de închisoare, față de sentința dată de prima instanță, când nu intervenise prescrierea. Fiica sa a scăpat complet de cei 5 ani primiți inițial, în dosarul „Publitrans”.
Tudor Pendiuc (68 de ani) – primar al orașului Pitești timp de 24 de ani (1992-2016), adică 6 mandate, sub „steagul” PSD – a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, la 4 ani de închisoare cu executare.
El a fost judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în legătură cu achiziţia de autobuze pentru transportul public local.
La instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti –, Pendiuc primise o condamnare de 8 ani închisoare, dar pedeapsa a fost redusă la jumătate de Curtea de Apel Bucureşti, după ce magistraţii au constatat că pentru infracţiunea de luare de mită, faptele s-au prescris, iar pentru abuz în serviciu, pedeapsa a fost scăzută de la 6 la 4 ani.
În acelaşi dosar, fiica primarului Tudor Pendiuc, Emanuela-Elena Pendiuc (42 de ani), a scăpat de o condamnare de 5 ani primită la instanţa de fond. Beizadeaua a fost achitată pentru spălare de bani, iar pentru indracțiunea de complicitate la luare de mită, faptele s-au prescris.
Ema Pendiuc a fost prezentatoare și realizatoare de emisiuni la TVR. Scăpată prin prescrierea faptelor de cei 5 ani de închisoare primiți inițial, ea a rămas totuși fără apartamentul de lux din București pe care tatăl său l-a primit ca mită, pentru ea, de la un om de afaceri. Apartamentul costa 130.900 de euro, echivalentul la vremea respectivă a 475.812.18 de lei.
În același dosar, alături de Tudor Pendiuc, alți doi inculpați au fost condamnați la închisoare cu executare: Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat, reprezentanţi ai SC Girexim Universal SA şi SC CNCD SA. Ei au primit câte 4 ani.
Ceilalţi inculpaţi din dosar au scăpat de condamnări – fie prin achitare, fie prin prescrierea faptelor. Aceştia primiseră la instanţa de fond pedepse cuprinse între 4 ani şi 7 ani şi 8 luni închisoare.
Prejudiciu de 6,3 milioane de euro
Dosarul are legătură cu un contract de achiziţie a unor autobuze de către SC Publitrans 2000 SA, societate care asigură transportul public local în Piteşti, având ca acţionar unic Consiliul Local Piteşti.
Potrivit DNA, în strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în Piteşti era prevăzut ca Publitrans să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local prin alocare de fonduri.
Anchetatorii susţin că fostul primar Tudor Pendiuc a făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans şi societăţile private CNCD și Girexim Universal SA, în avantajul celor două firme.
În această afacere minată de corupție, bugetul orașului Pitești a fost prejudiciat cu suma de 28.556.450,65 lei (la vremea respectivă, peste 6,3 milioane de euro), suma cu care Primăria Pitești s-a constituit parte civilă.
Ema Pendiuc n-a putut dovedi nici că bunica sa mai trăia când i-ar fi dat bani pentru a cumpăra apartamentul de lux!
În timpul procesului, Ema Pendiuc s-a apărat susținând că banii pentru apartament – 130.900 de euro – i-a avut din propriile economii, de la bunica sa și dintr-un împrumut de la un prieten, Inal Çagri, cetățean turc.
Această apărare fantezistă a fost desființată încă de la prima instanță. Completul de la Tribunalul București a constatat: „Instanța de judecată nu poate primi apărarea inculpatei Pendiuc Emanuela-Elena în sensul că apartamentul a fost achitat din fonduri proprii și din donații din partea bunicii (avansul contractului de vânzare-cumpărare), respectiv dintr-un împrumut de bani primit de la numitul Inal Cagri, în condițiile în care toate aceste afirmații sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, relativ la economiile pretins a fi fost făcute, deși inculpata a afirmat că a lucrat încă din timpul studenției, nu a reușit să facă dovada împrejurării că sumele de bani astfel câștigate îi ajungeau atât pentru plata chiriei, a utilităților și nevoilor proprii, cu atât mai mult cu cât în perioada de referință nu figurează cu depozite la bănci”.
În plus, Ema Pendiuc nu a putut face dovada că a primit o donație din partea bunicii sale, „nici măcar a faptului că bunica trăia la acel moment, totul rămânând doar la nivel declarativ”.
Mai mult: din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că nu a existat o relație sau un împrumut real de la Inal Çagri.
VIDEO: Promo-ul uneia dintre emisiunile realizate la TVR de Ema Pendiuc
Ema Pendiuc a fost condamnată la 5 ani de închisoare de Tribunalul București, în primă instanță, în 2020, după ce judecătorii au contopit pedepsele pentru cele două infracțiuni pentru care a fost găsită vinovată: 4 ani pentru complicitate la luare de mită, respectiv 3 ani pentru spălare de bani.
Instanța a ținut cont de circumstanțele personale ale fiicei fostului primar, în urmă cu trei ani: „Are 39 de ani, este căsătorită, are doi copii minori în ingrijire, studii superioare – Facultatea de sociologie și asistență socială –, este implicată în multiple proiecte ale societății civile destinate cu preponderență tinerilor, în prezent lucrează, nu este cunoscută cu antecedente penale, nu a recunoscut săvârșirea faptelor în ciuda unui probatoriu convingător și a unor apărări contradictorii și neadevărate, s-a prezentat la fiecare termen de judecata acordat”.
Judecătorii de la Tribunalul București explicau, în 2020, de ce Ema Pendiuc trebuie să execute în penitenciar sentința de 5 ani: „Instanța de judecată nu a putut reține în sarcina inculpatei circumstanțe atenuante, astfel încât să poată coborî pragul pedepsei până la un nivel care să poată permite suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind în situația în care, deși pedepsele aplicate sunt orientate spre minim, iar conduita inculpatei înainte de săvârșirea faptelor și după acest interval de timp ar putea-o recomanda pentru o pedeapsă neprivativă de libertate, totuși să nu poată dispune decît executarea pedepsei in mediu carceral”.
Toată aceste constatări ale magistraților a fost anulată de prescrierea faptelor, la care s-a ajuns prin tărăgănarea dosarului.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Mai mulți deputați liberali s-au plâns conducerii partidului că fostul Silviu Mănăstire, omul pus de Lucian Bode secretar general adjunct al PNL, i-a amenințat că le face dosare la „Doi și-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne, dezvăluie jurnalistul Cristian Andrei într-o anchetă publicată de „Libertatea”!
Întâmplarea a avut loc acum 3 luni, dar șefii PNL au mușamalizat cazul. Silviu Mănăstire a fost realizator de emisiuni la postul B1 TV, apoi a fost recrutat în partid pe filiera Lucian Bode. Interesant este că „intrarea” lui Mănăstire e tocmai la serviciul secret de la Interne, unde ministru e „patronul” său, Bode!
Scandal în stilul Bode: și acțiunile de kompromat împotriva jurnalistei Emilia Șercan au plecat tot de la Ministerul de Interne condus de secretarul general al PNL
Stilul n-ar fi surprinzător și denotă mai degrabă un mod de acțiune, pentru că în ultimul an jurnalista Emilia Șercan a fost ținta unor acțiuni de kompromat venite tocmai dinspre Ministerul de Interne, de la același „jupân” Bode, care pare să fi luat pe cont propriu stăpânirea sistemului.
Incidentul relatat de „Libertatea” s-ar fi petrecut la sfârșitul lunii octombrie, la un restaurant din București unde deputatul liberal Sorin Năcuță își serba ziua de naștere și invitase aproximativ 20 de colegi parlamentari. Cel în cauză relatează că Silviu Mănăstire a băut cam mult, abțiguindu-se. În acel moment, pupila lui Bode a început să-și amenințe colegii că le face dosare de urmărire la serviciul secret al MAI, unde „are intrare”.
Cel acuzat neagă totul și spune că este „o invenție“. Dar una dintre persoanele prezente la petrecere, deputata liberală Cristina Burciu (din Cluj), a confirmat incidentul: „M-am simțit umilită de Mănăstire. Așa m-am simțit”.
Deputatul care organizase petrecerea spune că Mănăstire a venit neinvitat, s-a abțiguit și a început să amenințe pe toată lumea cu dosare, cu arestări și chiar cu bătaia
Toată povestea are un aer suprarealist și arată halul în care a ajuns azi PNL, după nici doi ani de când Iohannis a preluat complet puterea „executându-l“ pe Ludovic Orban pentru a-și plasa propriii oameni în conducere.
Deputatul Sorin Năcuță, adică sărbătoritul, relatează că s-a trezit pur și simplu cu Mănăstire la petrecere, deși nu-l invitase! Secretarul general adjunct al PNL a pretextat că vrea să discute ceva cu cineva de acolo: „Venise pentru o discuție cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, așa am înțeles”.
Omul lui Bode s-a așezat la o masă cu mai mulți parlamentari liberali. „La un moment dat, am văzut că între unii colegi și domnul Mănăstire au apărut discuții mai aprinse, se ridica tonul și abia atunci am întrebat ce se întâmplă. Au început să-mi explice colegii că i-a luat pe fiecare în parte, pe rând, cu fel de fel de ironii și la unii chiar le spunea de dosare, că ar avea niște dosare despre dânșii”, a relatat Năcuță, care stătea la altă masă. El spune că Mănăstire era „cu siguranță sub influența băuturilor alcoolice”.
Această afirmație a fost confirmată de alți doi deputați PNL care se aflau la fața locului. Aceștia spun că Mănăstire și-a luat viteză apoi și, după ce i-a amenințat cu dosare pe deputații prezenți, a început să amenințe că le face dosare și prim-vicepreședinților PNL, altor parlamentari și unor președinți de Consilii Județene!
Trei dintre cei patru prim-vicepreședinți au făcut obiectul amenințărilor lui Mănăstire: Dan Motreanu, Iulian Dumitrescu și Rareș Bogdan. A scăpat doar șeful său, Lucian Bode!
Sursele cu care a stat de vorbă jurnalistul de la „Libertatea” au relatat indignate despre Mănăstire: „A amenințat că vor fi arestări, că are prieteni la DGIPI(Direcția Generală de Informații Interne a Ministerului de Interne, fosta UM 0215, zisă și «Doi și-un sfert» – n. red.). A rostit numele lui Motreanu, dar și pe al lui Rareș Bogdan. Despre Rareș a spus că nu are putere în partid și că doar se dă mare. (…) Era șocant ce se întâmpla. Motreanu, Rareș, Dumitrescu nu erau prezenți. Din când în când, Mănăstire începea să țipe la cineva și să amenințe cu dosare. Halucinant! Ne uitam și nu ne venea să credem, nu am trăit niciodată așa ceva. Parcă nu eram colegi, parcă nu eram în PNL“.
Mănăstire a continuat să-i terorizeze pe cei din jur, pe unii amenințându-i chiar cu bătaia, iar pe alții – că vor fi arestați!
Cât de puternic e Bode în PNL: scandalul făcut de Mănăstire și amenințările acestuia au ajuns la prim-vicepreședinții Dan Motreanu, Iulian Dumitrescu și Rareș Bogdan, care „au fost super-nervoși”, dar au tăcut
Scandalul a continuat în fața restaurantului, unde sărbătoritul și alți câțiva parlamentari și-au dat seama că, într-adevăr, omul lui Bode nu glumea și că avea dosarele lor, deoarece știa despre fiecare cine și de unde e.
Deputata Cristina Burciu, care a venit în PNL de la PSD, spune că a fost insultată: „S-a îndreptat cu privirea spre mine și m-a întrebat: «Cine ești tu?». Știa cine sunt, dar mă întreba cine sunt eu politic. Colegul meu de la Iași a încercat să mă prezinte, dar când a spus că sunt de la Turda, parcă a turnat cineva apă fiartă peste el. A spus: «Aaaaa, acum știu cine ești», și mi-a spus «PSD-istă ordinară» și încă un cuvânt foarte urât. Au fost două expresii crunte, foarte urâte. Era nervos și agitat”.
Ce s-a întâmplat după aceea este de asemenea șocant și arată puterea extraordinară a lui Lucian Bode în partid. Întregul scandal a ajuns la urechile conducerii PNL. Prim-vicepreședinții Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Iulian Dumitrescu au fost puși la curent cu amenințările proferate la adresa lor, dar, surprinzător, au tăcut! „Niciunul nu vrea să vorbească oficial, dar toți știu. Au fost super-nervoși unde s-a ajuns, îl consideră vinovat pe Bode. Au fost informați imediat despre amenințările primite de la Mănăstire”, au relatat surse din PNL pentru „Libertatea”.
Fostul secretar general al PNL, Dan Vîlceanu, spune că nu e surprins de ce se întâmplă, pentru că acesta este stilul lui Lucian Bode și al găștii sale. „Lucrurile pot să fie tratate și serios, dacă te gândești că domnul Mănăstire era secretar general adjunct sau adjunctul domnului Bode la partid, domnul Bode care este ministru de Interne. Eu, tot indirect, am fost amenințat de domnul Bode. Domnul Bode spunea la discuții în care mă nominaliza că «Vîlceanu trebuie să dispară de la Gorj indiferent de metodă, că e convențională sau neconvențională». Cu tipul acesta de amenințări din jurul domnului Bode, eu sunt obișnuit”, afirmă Vîlceanu, care adaugă că în partid domnește „un sentiment de teamă”, iar „amenințările prind la unii colegi”.
Silviu Mănăstire, care s-a autosuspendat din postul de secretar general adjunct al PNL când s-a aflat că și-a bătut iubita, iar Tribunalul a emis ordin de restricție pe numele său, s-a arătat agresiv și cu reporterul „Libertatea”, când a fost sunat să comenteze incidentul. Fostul realizator TV a insinuat că ar fi vorba despre o anchetă scrisă la comanda unor rivali politici: „Invenția asta de unde mai e? Vă plictisiți la USR, nu mai doarme Ghinea de grija mea? Îți recomand cu încredere să verifici unde se duc banii USR, înțeleg că ești foarte îngrijorat de acest subiect…”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Generalul-de-tinichea Ilie Năstase, fost mare tenismen și fost senator PSD/UNPR, a fost prins din nou conducând sub influența băuturilor alcoolice, în noaptea de joi spre vineri, și a rămas fără permis de conducere, la 4 ani după precedenta „ispravă” de acest fel. Reacția ex-sportivului a fost una primitivă: a acuzat o „turnătorie la 112”, a amenințat că părăsește definitiv România, a înjurat o jurnalistă, a promovat în spațiul public un discurs infracțional.
Oprit la miezul nopții de un echipaj al Poliției Rutiere, Ilie Năstase (76 de ani) s-a conformat, de această dată, și a acceptat proba cu aparatul alcooltest. Rezultatul l-a plasat însă din nou în postura de infractor: alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fostul tenismen a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile și a primit o amendă de 1.305 lei.
Comunicatul Poliției Capitalei
„La data 18 noiembrie a.c., în jurul orei 0.00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o stradă din Sectorul 1 din Municipiul București.
Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.”
Un personaj ratat
Vineri, Ilie Năstase a fost pe cât de activ, pe atât de agresiv pe diverse canale mediatice. El a intrat în direct la câteva televiziuni și a vorbit cu reporterii câtorva ziare. Sinteza declarațiilor sale:
„M-a oprit Poliția. Băusem două beri, dar în România nu ai voie nicio bere. E mai rău decât în comunism!”
„Mi-au dat o amendă. Plec din România. Nu mai vreau să stau în țara asta!”
„M-au turnat la 112 cei de la «Cancan». Suntem o țară de securiști!”
Totul a culminat cu injuriile grosolane adresate jurnalistei Magda Costache de la Digi 24.
Ilie Năstase nu se află la prima abatere de acest fel. În 2018, el s-a ales cu dosar penal din cauza consumului de alcool la volan, când de altfel a fost acuzat că ar fi fost agresiv cu polițiștii care l-au oprit. I-a fost suspendat permisul, dar câteva ore mai târziu a fost prins conducând un scuter fără permis! În iulie 2019, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 9 luni și 10 zile de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru că a condus sub influența alcoolului.
Mare campion pe terenul de tenis în anii ’70, Ilie Năstase este beneficiarul unei duble imposturi: una militară (are gradul de general) și una politică (a fost senator în mandatul 2012-2016, din partea Alianței PSD-UNPR-PC).
Ilie Năstase se află la cea de-a cincea căsătorie, dar actuala soție a apelat de asemenea la 112 să se plângă că a fost bătută de fostul campion.
A înjurat o jurnalistă: „Doamnă, sunteți o idioată!” / „Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă. Hai, du-te dracu’ de proastă!”
Ilie Năstase a avut un nou derapaj scandalo, într-un dialog telefonic cu o reporteriță de la Digi 24, Magda Costache, care i-a cerut un punct de vedere după ce a fost prins din nou băut la volan.
Ilie Năstase a derapat rapid în injurii mizerabile: „Doamnă, sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți. Dacă v-am răspuns, sunteți o idioată. E bine? Țările civilizate au voie. Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă. Hai, du-te dracu’ de proastă!”.
Ilie Năstase a recurs și la minciuni ordinare, spunându-i jurnalistei, de exemplu: „Mi-a pus testul ăla, care a ieșit 0,021. Mi-am luat o amendă de 600 de lei”. În realitate, alcoolemia a fost de 0,40 (de 19 ori mai mare!), iar amenda de 1.305 lei (de 2,2 ori mai mare!).
VIDEO: Injuriile scârboase ale lui Ilie Năstase
Dialogul dintre Magda Costache (reporter Digi 24) și Ilie Năstase
Magda Costache (reporter Digi 24): Bună dimineața! Domnul Ilie Năstase?
Ilie Năstase: Da.
Magda Costache (reporter Digi 24): Magda Costache sunt, de la Digi24. Vă sun să vă cer un punct de vedere oficial în legătură cu incidentul care a avut loc noaptea trecută, în care ați fost prins băut la volan.
Ilie Năstase: Nu am fost prins băut la volan. Am băut două beri. Am primit o amendă, dar cei care m-au urmărit – m-au așteptat acolo două ore și au sunat la 112 să spună că am ieșit din restaurant. M-au urmărit până aproape de Mall Băneasa și acolo au sunat la 112 și cei de la 112 au sunat la Poliție să oprească. Au mai făcut această chestie și acum câteva zile, cu soția mea. Acești oameni sunt niște nemernici pentru că nu faci așa ceva. M-a întrebat omul (polițistul – n. red.): „Cât ați băut?” „Două beri!” Mi-a pus testul ăla, care a ieșit 0,021. Trebuie să iasă 0. Nu ai voie nicio picătură. Mi-am luat o amendă de 600 de lei și o lună suspendarea carnetului. Ca cineva să vină să te pârască, mi se pare incredibil, și pentru asta am decis să plec din România. Nu e prima dată când mi se face chestia asta, o să vin cu dovezi: soția mea „a plecat de acasă cu două milioane, avea în geantă 350.000 de euro”. Este periculos. Cineva care aude se duce și îi dă în cap.
Magda Costache (reporter Digi 24): Știți că este al doilea incident de acest fel, când sunteți prins băut la volan.
Ilie Năstase: Nu mă interesează. Cineva care te dă în primire… fac și eu așa, să văd ce face persoana aia. Sun la 112 și zic: „Vedeți că a ieșit. Opriți-l!”. Ce înseamnă asta? Securisme! Ce sunt astea?
Magda Costache (reporter Digi 24): Știți că nu aveți voie să vă urcați absolut deloc la volan dacă ați consumat alcool…
Ilie Năstase: Absolut deloc? De ce în țările civilizate ai voie să bei două beri? De ce nu-i copiem și noi pe cei de acolo?
Magda Costache (reporter Digi 24): Asta este legislația de la noi.
Ilie Năstase: Este o legislație proastă, doamnă! Spuneți-mi și mie un român care nu bea o bere sau două și se suie la volan! Spuneți-mi unul, că eu nu prea știu! Toți prietenii mei…
Magda Costache (reporter Digi 24): Deci, toți prietenii dumneavoastră consumă alcool și se urcă la volan? Asta îmi spuneți?
Ilie Năstase: Doamnă, sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți. Dacă v-am răspuns, sunteți o idioată. E bine? Țările civilizate au voie. Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă. Hai, du-te dracu’ de proastă!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dosarul penal al ministrului demisionar al Agriculturii, Adrian Chesnoiu (PSD), arată că una din cele patru persoane cărora acesta le-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare, fraudând procedura, era „pila” lui „nea Petrică”, alias Petre Daea (tot PSD), actualul ministru al Agriculturii. Referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității lui Chesnoiu confirmă clar acest lucru.
Dar Petre Daea nu e un începător în sforăriile mizerabile prin care face să fie angajați „cine trebuie”, nu cine ar merita să câștige concursul. Înainte de a-și vedea pila (Mihai Cosmin Corobea) angajată la minister, Petre Daea și-a conectat la banii aceluiași mnister nu mai puțin de patru membri ai propriei familii: soția, ginerele și cele două fiice! Se întâmpla în precedentele mandate ale lui Daea ca ministru al Agriculturii, în „guvernele lui Dragnea” (Grindeanu, Tudose, Dăncilă).
Punând informațiile cap la cap, rezultă că marele „profesionist” al angajărilor nerușinate în Ministerul Agriculturii, fără limite în a promova nepotismul, este actualul ministru, Petre Daea. Prin comparație, precedentul ministru, Adrian Chesnoiu, este un amator. E drept, unul cu dosar penal, „calitate” pe care Daea (încă) nu o are.
Conform referatului DNA, consultat de G4Media.ro, „pila” lui „nea Petrică” Daea era Mihai Cosmin Corobea. În telefonul acestuia, procurorii au găsit, la percheziţia informatică, un contact notat: „Nașa Cami Luchi”. Procurorilor nu le-a fost greu să constate că e vorba de Camelia Luchian Daea, soția lui Petre Daea.
Conform anchetatorilor DNA, Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea „pilelor” subiectele „în mare”, nu în detaliu. Ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, adică să obțină postul în minister.
„Chiar la nea‘ Petrică vă găsirăți să…”, ”Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu, să i le rezov”,spune fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în interceptări.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a refuzat să comenteze faptul că numele lui apare în documentul DNA. Sunat de un reporter de la G4Media.ro, ministrul Agriculturii a susţinut că nu-l cunoaşte pe Mihai Cosmin Corobea şi a închis enervat telefonul.
În noiembrie 2019, Ziaristii.com dezvăluia faptul că familia lui Petre Daea era o rețea de căpușe bugetare, toate înfipte în „cașcavalul” de la Ministerul Agriculturii! Soția, ginerele și cele două fiice se îndestulau din bani publici, alături de „nea Petrică”, șeful clanului Daea.
A plecat sforarul Chesnoiu, a venit beneficiarul Daea!
Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și abuz în serviciu. El și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii după ce DNA a cerut ridicarea imunității sale parlamentare, dar și-a păstrat fotoliul de deputat.
Ulterior, Camera Deputaților a aprobat solicitarea DNA, iar fostul ministru a fost pus sub urmărire penală.
Locul lui Adrian Chesnoiu în Guvern a fost luat de Petre Daea – unul dintre cei care i-ar fi cerut lui Chesnoiu să-i angajeze un om în minister, potrivit referatului DNA.
Mihai Cosmin Corobea lucra la ICECHIM și s-a înscris la concursul pentru ocuparea unui post de ”consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal și Consultanță Agricolă – Serviciul Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal, Consultanță și Statistică Agricolă – Direcția generală Politici Agricole din cadrul MADR”.
Denunțătorul din dosar, membru în comisia de concurs pentru angajare, l-a înregistrat ambiental pe ministrul Adrian Chesnoiu în timp ce acesta îl presa să facă ceva ca să-i angajeze pe omul lui ”nea Petrică” şi alte trei pile.
Avertizorul de integritate l-a denunțat pe Chesnoiu în februarie, imediat după ce ministrul i-a cerut să-i dea subiectele pentru consursurile de angajare a patru oameni. Denunţătorul a primit statut de colaborator al DNA cu identitate reală și l-a înregistrat pe ministru.
Pasaje relevante din referatul DNA
„Ce dreacu’? Chiar la nea Petrică vă găsirăți să…?!”
„Aceste aspecte rezultă cu priosință și din discuția ambientală din data de 15.03.2022, dintre martorul denunțător și ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț, în cursul căreia ultimul a făcut, între altele, următoarele afirmații, în timp ce martorul denunțător ținea în mână CV-ul numitului Corobea Mihai Cosmin: «Cum îl luăm pe ăsta? Prin transfer sau scoți…?», «Și când îl scoatem?», «Bă! Fă-o, te rog io, azi!», «S-o trimit ca să… îi spun să mă lase dreacu’ în pace», «deci, nu plecați astăzi acasă până nu faceți nota de care are nevoie (…) pentru băiatul acela» (vorbește la telefonul interior – n. n.),«deci, te duci la (…) și nu plecați până nu rezolvați problema asta, azi! Da?» (vorbește la telefonul interior – n. n.),«Deja am fost prea domn cu toată lumea. Ce dreacu’? Chiar la nea Petrică vă găsirăți să…?!»,«Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, dreacu’, să i le rezolv», «Tufă ce stabilești cu mine! Da? Rezolvă astea și vorbim. Te rog io, acum!».
Astfel, deși demersurile pentru scoaterea la concurs a postului menționat nu fuseseră inițializate deoarece nu fusese elaborată fișa postului, așadar, postul nu fusese scos la concurs și nu se putea cunoaște numărul și calitatea concurenților, pentru ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț este un lucru cert că numitul Corobea Mihai Cosmin va ocupa postul în urma concursului, fiind de datoria sa să aducă la îndeplinire solicitarea numitului Daea Petre (fostul ministru al agriculturii «Nea‘ Petrică»), al cărui cunoscut este viitorul candidat.
Martorul denunțător (…) a arătat că CV-ul numitului Corobea Mihai Cosmin i-a fost înmânat de Răducan Andrei-Cristian, cât și de ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț, ultimul solicitându-i să-i găsească un loc în organigrama ministerului, în funcție de pregătirea și experiența sa, iar după prezentarea a trei funcții în care era posibilă numirea, ultimul i-a solicitat scoaterea la concurs a postului de execuție sus-menționat, solicitându-i să-l ajute pe Corobea Mihai Cosmin, deoarece este o cunoștiință a fostului ministru Daea Petre.”
Între timp, ministrul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia, iar ”fostul ministru” Petre Daea i-a luat locul.
Andrei-Cristian Răducan, zis Jimmy, ”director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (funcționar public care nu făcea parte din comisia de concurs)” era ”persoană de încredere a ministrului”.
„Naşa Cami Luchi”, soţia lui „nea Petrică”
„Legătura dintre numitul Corobea Mihai Cosmin și numitul Daea Petre (fost ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în două rânduri) rezultă și din împrejurarea că în lista contactelor telefonului mobil al numitului Corobea Mihai Cosmin a fost identificat, cu ocazia percheziției informatice din data de 9 iunie 2022, un număr de telefon aparținând lui «Nașa Cami Luchi», în fapt soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea.”
Până la urmă, postul destinat lui Mihai Cosmin Corobea a fost scos la concurs pe 10 mai 2022. Din comisia de concurs făcea parte și denunţătorul. S-au înscris doi candidați: Mihai Cosmin Corobea și Andreea Dana Ciobanu.
„Aspectele precizate în declarația martorului (…) din datele de 14 martie 2022 și 4 aprilie 2022 sunt confirmate de discuția ambientală purtată la data de 11 aprilie 2022, în sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de martor cu ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț.
Astfel, în momentul în care martorul i-a adus la cunoștință că urmează să se publice anunțul pentru postul scos la concurs «cu dedicație» pentru numitul Corobea Mihai Cosmin («.. urmează ăla… Luchiana sau a lu’ Daea, al cui o fi. La cercetare»), ministrul îl întreabă despre data publicării anunțului («când i-l scoți»), dativul posesiv din exprimare denotând faptul că, în accepțiunea sa, postul scos la concurs va fi ocupat de Corobea Mihai Cosmin, concursul fiind doar o simplă formalitate.”
Ministrul Chesnoiu: „Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt”
Potrivit DNA, ministrul Adrian Chesnoiu i-a cerut denunţătorului să-i comunice omului său de încredere, Andrei Răducan zis Jimmy, subiectele de concurs pentru Corobea şi alte două pile, dar „în mare”, ca să ia note de trecere, să nu bată la ochi, nu să facă de 10. Punctajul minim pentru funcţiile de execuţie, cum era cea vizată de Mihai Cosmin Corobea, era de 50 de puncte, iar pentru funcţiile de conducere, de 70 de puncte.
„În cadrul discuţiei ambientale din data de 11 aprilie 2022, martorul (…) l-a întrebat pe ministrul Agriculturii cum să procedeze în privinţa candidaţilor menţionaţi, respectiv Lăscaie Cătălin Ionuţ, Pârv Mihai şi Corobea Mihai Cosmin («Ce fac cu ei?»). Chesnoiu Adrian Ionuţ l-a îndrumat iniţial să ia legătura cu numitul Răducan Andrei-Cristian («Vorbeşti cu Jimmy»), iar ulterior i-a solicitat să le comunice candidaţilor, prin intermediul lui Răducan Andrei-Cristian, câteva articole din actele normative («Să faceţi dintr-o lege. După, să-i faci nişte articole, ce i le… noi i le dăm. Articole… Adică, daţi-le două, trei foi. Nu… o lege!…» şi «Subiectu’ (neinteligibil), din… O. G. 58, articolul 500 – 530»), articole, care, în fapt, vor fi subiectele de concurs («nu le dăm subiectele»), deoarece, neavând încredere în capacitatea intelectuală a celor 3 candidaţi («Pentru că ăştia-s dobitoci», «Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt»), în cazul în care li se vor comunica subiectele explicite, vor lua notă maximă («Dacă le dai alea… ia 10. Nusă facă… Ia 10! Nu vreau 10-le») şi există riscul ca întreaga situaţie să ajungă la cunoştinţa opiniei publice («Ne trezim… la televizor»):
Denunţător (…): Ăăă, urmează ăla… Luchianca sau a lu’ Daea, al cui o fi. La cercetare.
Chesnoiu Adrian: Da.
Denunţător (…): Mai urmează… Ăsta-i pe 10.
Chesnoiu Adrian: Când i-l scoţi?
Denunţător: Termenul… este pe 10. E…
Chesnoiu Adrian: 10 mai.
Denunţător: Se termină perioada de înscriere. O să luăm legătura cu el să se înscrie.
Chesnoiu Adrian: Da, da.
Denunţător: Că ăştia văd că nu se uită pe site. Ăăăă… Aradul şi Dâmboviţa. Aradul a venit azi la înscriere, Dâmboviţa probabbil că urmează, că ştie.
Chesnoiu Adrian: Îhî.
Denunţător: Datele… ce fac cu ei?… OK?
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Da! Vorbeşti cu Jimmy.
Denunţător: Vorbesc cu el? Şi acum…
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): (neinteligibil) … nu le dăm subiectele. Să faceţi dintr-o lege. După, să-i faci nişte articole, ce i le… noi i le dăm. Articole. Oricum… (neinteleigibil) Nu subiecte scrii. Adică daţi-le două, trei foi. Nu… o lege! Să-nveţe-n morţii mamii lor!
Denunţător: Îhî. Da, dacă…
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Şi tu faci subiecte. Subiectu’ (neinteligibil) … din… O. G. 58, articolul 500–530.
Denunţător: (neinteligibil) … pe articole, pe secţiuni… (neinteligibil).
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Pentru că ăştia-s dobitoci! Dacă le dai alea… ia 10! Nu să facă… Ia 10! Nu vreau 10-le!… Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt. Ne trezim… la televizor! O ştii bine minte pă aia de la Caraş… (neinteligibil) După aia mai sună pă telefon… (neinteligibil)”.
Pila lui Daea, salariu de bază de 10.642 de lei
După ce a primit subiectele „în mare”, Mihai Cosmin Corobea a obţinut punctajul de 71,33, iar contracandidata lui, Andreea Ciobanu, numai 38,66 de puncte. La proba interviu, Corobea a luat 75,33 de puncte, aşa că a fost declarat admis.
La data de 6 iunie 2022, Corobea a fost angajat pe postul râvnit, „beneficiind de un salariu de bază de 10.642 de lei şi un spor de condiţii de muncă în cuantum de 363 de lei”, se arată în referatul DNA.
Cine sunt celelalte trei pile
Potrivit documentului DNA, pe lângă pila lui Petre Daea, ministrul Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut directoarei de la Resurse Umane să le dea subiectele de concurs, prin intermediul omului său de încredere, Andrei Răducan zis Jimmy, altor trei persoane.
Un fost ofiţer STS, Aurel Sandu, viza funcţia de „şef serviciu în cadrul Serviciului Patrimoniu, Arhivă, Administrativ şi Protocol – Direcţia Investiţii, Achiziţii, patrimoniu şi Administrativ – Direcţia generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene” din Ministerul Agriculturii.
Mihai Pârv viza funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Arad.
Ionuţ Cătălin Lăscaie viza postul de director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Dâmboviţa.
Șefii de direcţii agricole judeţene sunt foarte importanţi, întrucât sunt cei care avizează distribuţia în teritoriu a fondurilor europene nerambursabile de tip minimis şi a subvenţiilor pentru diferite culturi şi creşterea animalelor.
Articolul publicat de Ziaristii.com pe 18 noiembrie 2019
„Popularul” Daea – un mare profitor! Agățați de Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a încercat să pozeze într-un ministru popular, care storcea pătlăgeaua-n dinți, pupa știuletele și se înfrățea cu oaia. În realitate, individul este un profitor nerușinat: și-a angajat toată familia în instituții din subordinea ministerului condus de el. Bonus: a legiferat în folosul familiei sale.
Erau cunoscute nepotismele exersate de Daea cu soția sa actuală și cu una dintre fiice. Iată însă că nici ginerele n-a rămas pe dinafară!
Anul trecut, la câteva săptămâni după ce s-a căsătorit cu una dintre fiicele ministrului Agriculturii, Valentin Budașcu a câștigat un concurs de consilier la o instituție subordonată socrului-ministru, dezvăluie Newsweek.ro.
N-a fost ușor nici pentru ginerică: a trebuit să tocească ampla bibliografie în Insula Capri, în luna de miere. Apoi, la concurs, a trebuit să recupereze voinicește la interviu, pentru că la proba scrisă a avut medie mai mică decât contracandidatul său.
Grație acestui „succes”, ginerele lui Daea s-a ales cu un salariu de 10.000 de lei pe lună, încheind un an perfect, dacă punem la socoteală și cei 150.000 de euro dar de nuntă, bani cu care mirii și-au cumpărat rapid o vilă în Tunari, lângă București, scrie Newsweek.ro
Concurs cu dedicație. Anunțul, cu 10 zile înainte de nuntă
Mai multe indicii conduc spre concluzia că un concurs pentru un post de consilier principal, derulat anul trecut de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ), ar fi fost organizat cu dedicație.
Acest concurs a fost anunțat pe 12 septembrie 2018, cu 10 zile înainte de nunta fiicei ministrului Agriculturii, Dana Florentina, cu Valentin Budașcu.
Condițiile specifice acestui post din cadrul Serviciului Inspecție în Zootehnie erau: studii de medicină veterinară, cinci ani vechime în domeniu și cunoașterea limbii engleze la nivel mediu.
Din bibliografia de concurs făceau parte zece ordine, legi și hotărâri de guvern, precum și Constituția României, toate însumând mii de pagini.
Doi fericiți: Valentin Budașcu și Dana Florentina (ex-Daea). Amândoi, angajați la stat
Pe 10 octombrie, ANARZ a anunțat că s-au înscris doi candidați: Valentin Budașcu și Flavius Paul Voicu.
Primul era proaspătul ginere al ministrului Agriculturii, Petre Daea. Valentin Budașcu „a învățat” în timp ce organiza nunta cu 300 de invitați de la Palatul Știrbey, iar apoi a plecat în luna de miere în insula Capri, de unde posta pe facebook fotografii de om împlinit.
Al doilea candidat venea din mediul privat și avea experiență în domeniu. La un moment dat, Flavius Paul Voicu a lucrat la firma Dutch Trading International Mizil, cel mai mare crescător de vaci de carne din România, adică exact cam ce are în activitate ANARZ.
În același timp, Budașcu lucra de mai mulți ani ca asistent de cercetare într-un laborator de la Institutul de Oncologie București.
Auspiciile nu erau favorabile ginerelui: la proba scrisă din 15 octombrie, Voicu a luat 62,66 puncte, iar Budașcu – 55,33 puncte.
Totul a fost dat peste cap, însă, la interviul care a avut loc patru zile mai târziu: Budașcu a luat 85 de puncte, iar Voicu doar 64. Medii finale anunțate pe 22 octombrie: Budașcu 140,33 – admis, Voicu – 126,66 respins.
Voicu s-a întors în mediul privat. Budașcu s-a înfipt și mai tare la stat, sărind de la o leafă de aproape 1.600 de lei (la Institutul de Oncologie) la una de 10.000 de lei pe lună (la ANARZ).
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, pe scurt ANARZ, a fost înființată în 2014 și este finanţată integral de la bugetul de stat, aflându-se în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ginerele lui Petre Daea a devenit unul dintre cei 276 de angajați ai acestei agenții guvernamentale, al cărei șef, Lelior Iacob, a fost trimis în judecată pentru participarea la fraudarea unor fonduri europene. Necazul directorului ANARZ cu procurorii DNA a avut loc la șase luni după angajarea lui Budașcu, prin acel concurs dubios.
Rețeaua Daea: soția, ginerele și două fiice
În 2017, una din fiicele lui Petre Daea, Dana Florentina, a fost angajată ca referent la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, condus tatăl său: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). „E un copil care așteaptă să-și găsească rostul în viață și, ca părinte, o ajut. Nu văd care-i problema”, spunea atunci Daea, senin. Anul trecut, Dana Florentina câștiga la AFIR 6.000 de lei lunar.
În octombrie 2019, pe ultima sută de metri a mandatului ministerial al lui Petre Daea, un secretar de stat din subordinea sa a semnat în numele ministrului un ordin prin care ar obține un beneficiu direct și Piscicultorul S.A., o societate deținută de Larisa Elena Popescu, cealaltă fiică a lui Daea. Aceasta deține, prin concesiune, de la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, o fermă piscicolă la Crevedia (jud. Dâmbovița), contractul urmând să expire anul viitor. „Prin ordinul semnat de Dumitru Botănoiu se înființează o comisie care poate prelungi contractele de concesiune a terenurilor cu amenajări pisciole pe 49 de ani, prin simpla voință a părților, fără a mai trece prin procedură de licitație”, a scris G4Media.ro.
În 2009, Piscicultorul S.A. primise licență de funcționare de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), unde vicepreședinte era Camelia Luchian, actuala soție a lui Daea (a doua). În prezent, Camelia Luchian activează la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), și această instituție fiind subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
După soție și cele două fiice, se impunea o sinecură și pentru ginere. Așa a intrat în joc Valentin Budașcu (soțul Danei Florentina, cea de la AFIR), care n-a ratat șansa de a se angaja pe o leafă deosebită la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ).
Clanul Daea de la Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele. O familie de profesioniști!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Culmea penibilului a fost atinsă de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General din România, care a făcut luni un anunț apocaliptic: va ancheta crimele de război din Ucraina! După 32 de ani în care nu a reușit nici măcar să-i trimită în judecată pe Ion Iliescu și pe „locotenenții” acestuia pentru crimele și atrocitățile de la Revoluția din decembrie 1989 și de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, Parchetul Militar promite că-i vine de hac sceleratului Vladimir Putin!
Parchetul Militar din România s-a autosesizat și a deschis un dosar privind invazia rusă în Ucraina și impactul asupra ucrainenilor care dețin și cetățenia română, anunță instituția printr-un comunicat al Parchetului General.
Parchetul Militar anchetează infracțiuni contra umanității. Cetăţenii ucraineni şi/sau români care sunt victime sau martori ai crimelor de război săvârşite de Federaţia Rusă în Ucraina pot să contacteze Parchetul Militar în limbile română, ucraineană sau engleză, completând formularul care poate fi găsit AICI.
Parchetul Militar transmite că legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin contra unui cetăţean român.
„Jurisdicţia se exercită de organele de urmărire penală române şi pe baza principiului universalităţii. Cercetările au în vedere şi deţinerea de către cetăţeni ucraineni a cetăţeniei române”, spun procurorii.
Comunicatul Parchetului General
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal. Competența privind efectuarea cercetărilor aparține Secției parchetelor militare.
În fapt s-au reținut următoarele:
La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran. Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.
Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României.
Conform art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român.
Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Statul român a organizat o operațiune de “kompromat” împotriva Emiliei Șercan după ce aceasta a scris despre plagiatul premierului Ciucă în lucrarea de doctorat și ulterior a reclamat că a fost amenințată, scrie jurnalista într-un articol publicat luni în PressOne.ro, precum și pe Facebook.
Jurnalista Emilia Șercan a scris în ultimii ani despre zeci de teze de doctorat plagiate și despre adevărate „fabrici de diplome” construite în academiile SRI și Armatei, unde nenumărați oameni aflați azi în Guvern, instituțiile de forță și administrație și-au luat titluri academice prin impostură și fraudă.
După ce a scris, acum câteva luni, despre felul în care premierul Nicolae Ciucă și-a plagiat lucrarea de doctorat în 2003, Emilia Șercan a avut de înfruntat un adevărat asalt al sistemului de stat.
Acum, jurnalista dezvăluie că Poliția Română a livrat către un site, pentru a fi publicată, o probă pe care ea a trimis-o în dosarul amenințărilor primite când a scris despre generalul Ciucă, actualul șef al Guvernului și, din 10 aprilie, următorul președinte al PNL.
Relatarea Emiliei Șercan pe Facebook
„Autoritățile statului român au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea pe care, după ce am descoperit-o și reclamat-o, au încercat să o mușamalizeze!
Am decis să denunț public acțiunile de discreditare și intimidare la care sunt supusă după 18 ianuarie 2022, data la care am dezvăluit că teza premierului României, Nicolae Ciucă, este plagiată.
Am decis acest lucru pentru că jucătorul-cheie în această operațiune este chiar statul român: o probă pe care am furnizat-o Poliției Române pentru a identifica autorul unei infracțiuni de violare a vieții private a fost scursă din dosar în aceeași zi, iar ulterior a devenit baza unei ample operațiuni de kompromat.
Am acordat timp organelor de cercetare penală – Parchet și Poliție – să ancheteze scurgerea de informații pe care am reclamat-o la data de 18 februarie 2022.
Vreme de 45 de zile nu am fost nici măcar audiată în dosarul deschis ca urmare a plângerii prin care am reclamat scurgerea de informații, iar timp de 19 zile Parchetul și Poliția au refuzat să îmi comunice numărul de înregistrare a dosarului penal!
Am decis să vorbesc public atât despre operațiunea de intimidare a cărei țintă sunt, cât și despre operațiunea paralelă, cea de mușamalizare a scurgerii de informații, derulată cu complicitatea conducătorilor unor instituții ale statului“.
Captura de ecran cu mesajul de amenințare pe care Emilia Șercan a trimis-o Poliției a ajuns, a doua zi, pe un site din Republica Moldova
Jurnalista explică, în textul publicat pe PressOne.ro, că s-a trezit cu mai multe amenințări de la persoane necunoscute, inclusiv un mesaj pe Facebook messenger. Până aici, nimic neobișnuit, pentru că mulți ziariști primesc astfel de amenințări inclusiv în privat când scriu despre subiecte care aduc atingere unor grupuri de interese. Însă în acest caz persoana respectivă i-a trimis și mai multe fotografii private, pe care Emilia le făcuse în urmă cu 20 de ani. Jurnalista spune că aceste poze i-au fost furate dintr-un dispozitiv electronic.
Țintă a operațiunii de intimidare și șantaj, Emilia Șercan a trimis la Poliție o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook messenger, inclusiv pozele personale. După doar o zi, mesajul trimis Poliției pe Whatsapp apărea pe un site din Republica Moldova!
Jurnalista a cerut o anchetă internă în Poliție, pentru a se descoperi cine a dat probele din dosar către site-ul din Moldova, dar spune că anchetatorii mușamalizează cazul: „Toate aceste fapte, pe care le pot proba, indică o mușamalizare a scurgerii în presă a respectivei capturi de ecran. Dovada care indică fabricarea ulterioară a unei probe cu scopul de a mușamaliza scurgerea respectivei capturi de ecran mi-a fost prezentată de chestorul Benone Matei, șeful Poliției Române. În condițiile în care instituțiile statului român au recurs la un întreg ansamblu de tactici prin care au tergiversat ancheta și au încercat să mă inducă în eroare privind scurgerea de informații, am alertat deja organizațiile media locale și internaționale, oficialitățile europene, precum și ambasadele străine din România privind situația în care mă aflu”.
Definiția termenului „kompromat” pe Wikipedia
Kompromat (cuvânt preluat din limba rusă, prescurtare pentru „material compromis”) = informații dăunătoare despre un politician, un om de afaceri sau o altă persoană publică, care pot fi folosite pentru a crea publicitate negativă, precum și pentru șantaja. Mai degrabă influență decât câștig monetar și extorcare.
Utilizarea pe scară largă a kompromat-ului a fost una dintre trăsăturile caracteristice politicii Rusiei și altor state ex-sovietice.
Kompromat este o împrumutare a termenului rusesc lansat de KGB în „epoca Stalin”. Se referă la informații disprețuitoare care pot fi colectate, stocate, comercializate sau utilizate strategic în toate domeniile: politic, electoral, juridic, profesional, judiciar, media și afaceri. Originile termenului în rusă datează din jargonul poliției secrete din anii 1930.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Prima sentință în dosarul de corupție pe seama reabilitării căii ferate București-Constanța: doi foști demnitari și un combinator cu conexiuni politice au primit, în total, 19 ani și 9 luni de închisoare. Toate condamnările sunt cu executare, dar nu definitive.
Condamnările dictate de Înalta Curte de Casație și Justiție:
Sebastian Vlădescu (fost ministru de Finanțe) – 8 ani și 6 luni;
Mircea Costea (fost director la Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană, fost președinte al PSD și actual secretar general al NATO) – 7 ani;
Cristian Boureanu (fost deputat) – 4 ani și 3 luni.
Sebastian Vlădescu (63 de ani), Cristian Boureanu (49 de ani) și Ionuț Costea au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în noiembrie 2019, în dosarul privind reabilitarea căii ferate București-Constanța, alături de un fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor (Cristian Dascălu) și de administratorul unei societăți comerciale.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005-2017, o companie străină a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, cu titlu de comisioane (șpăgi), către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate care leagă Capitala de Litoral.
Contractul de reabilitare a fost câştigat în 2005 de asocierea de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka.
În 15 martie 2019, DNA l-a trimis în judecată și pe Josef Hornegger, reprezentantul consorțiului de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenak, societăți acuzate că l-au mituit pe fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa. Potrivit comunicatului DNA, Josef Hornegger și-a recunoscut faptele și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Achitarea lui Valeriu Zgonea (PSD), fost președinte al Camerei Deputaților, de către Curtea de Apel București, după ce Tribunalul București îl condamnase la 3 ani de închisoare cu executare, nu atestă nevinovăția acestuia, ci arată starea deplorabilă a justiției din România. Faptele penale sunt clare, dar Parlamentul României (prin masacrarea legilor justiției în „era Dragnea”), Curtea Constituțională (prin câteva decizii scandaloase, în nesfârșita „eră Dorneanu”) și Curtea de Apel București (prin schimbarea deciziei Tribunalului București) au contribuit la această sentință mincinoasă.
Jurnalistul Ionel Stoica, angajat acum ca director de comunicare la Primăria Sectorului 1, a făcut câteva precizări esențiale în legătură cu acest dosar, pe care-l cunoaște în detaliu. Într-o postare pe Facebook, el a ridiculizat triumfalismul președintelui PSD, Marcel Ciolacu, care apare și el ca personaj (marginal, e drept) în „dosarul Zgonea”.
Ionel Stoica ne mai oferă și o mostră clară de trafic de influență, cu mituirea lui Zgonea la pachet, dar aceste înregistrări zdrobitoare au fost eliminate din dosar, ca urmare a unei decizii a CCR.
Ionela Dobrică e fericită: a parvenit! În poză își fac loc și alți doi parlamentari de Buzău: Marcel Ciolacu și Lucian Romașcanu
Demonstrația lui Ionel Stoica
„Am văzut un titlu în presă care m-a făcut să râd. Marcel Ciolacu, după achitarea lui Zgonea: «Justiția a făcut dreptate. Astăzi a ieșit din nou soarele, Vali». Știu bine dosarul lui Valeriu Zgonea, am scris mai multe articole despre de el, am fost și la multe termene la Tribunalul București, am citit sentința de condamnare pentru trafic de influență dată de prima instanță (3 ani.exe) și chiar decizia definitivă de achitare care a fost dată vineri de Curtea de Apel București. Mi-am făcut bine temele. Haideți să vă spun eu de ce a fost achitat Valeriu Zgonea!
Dumitru Dobrică
Pentru început, puțină istorie. Fostul președinte al Camerei Deputaților a fost acuzat de procurorii DNA că în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când ocupa această funcție, ar fi acceptat promisiunea făcută de fostul consilier de la Consiliului Județean Buzău, Dumitru Dobrică, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o funcție publică.
În acel moment, Dumitru Dobrică era un important lider în PSD Buzau și beneficiar al unor contracte cu instituții publice. Conform DNA, Valeriu Zgonea ar fi primit de la consilierul județean contravaloarea unor servicii de turism (cazare hotel la Viena și bilete la concertele Bon Jovi și André Rieu) si cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în localitatea Comandău (Covasna), foloase necuvenite în cuantum total de 62.143 de lei.
În schimb, fiica consilierului, Ionela Dobrică, a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, ea ar fi fost numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, respectiv președinte al Agenției pentru Agenda Digitală a României.
În 2016, Ionela Dobrică a fost aleasă deputat PSD de Buzău, la 26 de ani. Unul dintre cei mai tineri parlamentari din istoria României.
Important: Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată în ianarie 2018, iar Dumitru Dobrică a recunoscut inițial acuzațiile la DNA și a făcut un acord cu procurorii anticorupție pentru 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru cumpărare de influență. Dosarul abundă de interceptări, realizate de SRI în baza unor mandate pe siguranță națională, discuții în care Zgonea îi povestea lui Dobrică toate demersurile pe lângă politicieni.
Valeriu Zgonea: Stai, mă, că mă cert cu Dragnea, că Dragnea vroia să pună el subsecretar…
Dumitru Dobrică: Îi nebun la cap?
Valeriu Zgonea: Pe cuvântu’ meu! Deci… căldură! Acuma l-am convins!
Dumitru Dobrică: Da?
Valeriu Zgonea: Da! Că i-o face pe Oana subsecretar de stat la Ministeru’ Telecomunicațiilor, c-o face nu știu unde… «Nu, mă, io aicea vreau!»…
Dumitru Dobrică: Și s-a lămurit? Ce-a zis? Sau…
Valeriu Zgonea: Da, mă, s-a lămurit, nu-i problemă! Oricum, faptu’ c-am smuls trei variante – îi mai bine, știi? L-adusese pa băiatu’ lui de la Teleroman! Auzi, tu, mă, mânca-ți-aș!
Dumitru Dobrică: Da, și mi-a zis, că-i zisese Nicu… Oana m-a sunat adineaori, îi zisese Nicu că dacă nu s-o putea, un director, nu-ș ce! «Nu, domnule, nu vreau niciun director!», i-a spus…
Valeriu Zgonea: Nu, mă, cu…
Dumitru Dobrică: C-am trimis-o cu… N-am trimis-o singură ca s-o fraierească, am trimis-o cu Andrei! Cu Andrei, că Andrei îi prieten cu Nicu!
Valeriu Zgonea: Așa, așa! Da!
Dar să revin, de ce a fost achitat Valeriu Zgonea!
În primul rând, în baza unor decizii CCR au fost anulate toate aceste interceptări și au golit dosarul de o parte importantă din probe. Trebuie spus că în baza mai multor decizii CCR, care au tot curs în perioada 2016- 2020 (a fost dezincrimat parțial abuzul în serviciu, probele – interceptări, filaje, monitorizări GPS, expertize etc. – strânse cu ajutorul serviciilor secrete – SRI, DIPI, DGIA – au fost anulate etc.), au fost achitați, deopotrivă, mai mulți interlopi și o galerie întreagă de gulere albe. Doamne-ajută la toată lumea!
Facsimil din motivarea Curții de Apel București
În timpul procesului, Dumitru Dobrică a revenit asupra declarațiilor date la DNA și a spus că a fost supus unor presiuni din partea procurorilor anticorupție. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost respins, în iunie 2018, de Curtea de Apel Ploiești, iar în noiembrie 2020 a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru cumpărare de influență. Dosarul lui este pe rolul Tribunalului Buzău. În decizia de achitare a lui Zgonea, Curtea de Apel București a reținut ca verosimile declarațiile date de Dobrică în timpul procesului, nu cele de la DNA.
Facsimil din motivarea Curții de Apel București
Decizia de achitare a Curții de Apel București a fost dispusă în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală – «fapta nu există».”
Din rechizitoriului procurorilor DNA Ploiești
”În perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu-Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu-Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu-Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu-Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Continuă în ritm susținut restaurația vechiului sistem în Justiție: la doi ani de la începerea procesului, Tribunalul Arad a descoperit „nereguli” în dosarul parlamentarilor PSD prinși că organizaseră un sistem piramidal de șpăgi, scrie G4Media.ro! Termenul-limită până la care judecătorii pot, în camera preliminară, să sesizeze astfel de probleme în rechizitorii e de numai două luni. Acum, procurorilor DNA li se cere fie să remedieze problemele, fie să ia înapoi dosarul.
Povestea celor 4 parlamentari PSD Arad a făcut vâlvă mare în aprilie 2020, iar Ziaristii.com a scris pe larg despre subiect. PSD-iștii au fost prinși că organizaseră un sistem mafiot de șpăgi-taxe de protecție în Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Cei patru luau mită ca să aranjeze numirile în funcția foarte importantă de controlor de trafic, dar și în posturi de conducere la DRDP Timișoara. La rândul lor, cei care-și cumpărau funcțiile percepeau taxă de protecție de la subalterni și fraudau concursurile de angajare pentru posturile mai mici.
DNA a dat astfel în vileag un sistem tipic fanariot, prin care toate dregătoriile se cumpărau în DRDP Timișoara, șpăgile curgând piramidal de la cei mai mici către cei mai mari, finalmente acestea colectându-se în conturile PSD. Dosarul merge până sus de tot în ierarhia de atunci a PSD.
Taxa de protecție pe care o plăteau controlorii de trafic era între 100 și 500 de euro lunar, în timp ce un concurs aranjat de PSD-iști costa și 10.000 de euro de persoană! Banii erau plătiți direct la casieria PSD Arad!
Cei patru parlamentari PSD care făceau să meargă această mașinărie mafiotă erau Dorel Căprar, Narcis Chisăliță, Luminița Jivan și Florin Tripa.
Acum, după aproape doi ani de cameră preliminară (care a început în aprilie 2020), Tribunalul spune că sunt probleme în rechizitoriu, care ar trebui refăcut! Camera preliminară este o etapă din proces unde trebuie verificate documentele, ca totul să fie în regulă, iar legea spune că judecătorii au obligația să finalizeze procedura în maximum 60 de zile. Așadar, cel târziu în luna iunie 2020 trebuia ca instanța să spună dacă rechizitoriul e în regulă sau nu.
Acest lucru nu s-a întâmplat, magistrații au tărăgănat camera preliminară 21 de luni (!), adică de peste 10 ori termenul admis de lege, ca să spună acum că actele sunt în neregulă și totul trebuie luat de la capăt.
Decizia Tribunalului Arad poate fi atacată de DNA la Curtea de Apel.
Decizia prin care Tribunalul Arad anunță, după aproape doi ani de verificări, că rechizitoriul nu e în regulă
„Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 35/P/2019 emis la data de 06.04.2020 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara privind descrierea faptelor pentru care inculpaţii de mai sus au fost trimişi în judecată şi, din oficiu faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Munteanu Bogdan Andrei şi Dima Cristian (…)
Respinge cererile referitoare la nelegalitatea administrării probelor, excluderea probelor şi cele privind restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii şi completării urmăririi penale (…)
Dispune comunicarea încheierii penale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea remedierii neregularităţii actului de sesizare, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul urmând să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, ori solicită restituirea cauzei”, este decizia instanței.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Comportament scandalos al senatorului Lucian Romașcanu (PSD), revenit recent și în funcția de ministru al Culturii. O dezvăluire făcută de G4Media.ro arată abuzul de putere la care a recurs Romașcanu în relația banală cu un agent de la Poliția Rutieră. Acesta și-a folosit imunitatea parlamentară pentru a nu-i fi deschis portbagajul mașinii, la un control de rutină!
În februarie 2021, după o oprire în trafic, senatorul Lucian Romașcanu (54 de ani) a refuzat să deschidă portbagajul mașinii sale la solicitarea polițiștilor de la Rutieră. El și-a justificat decizia prin faptul că i-ar fi afectată viața privată și că ar fi nevoie de avizul Parlamentului.
Altfel spus, Romașcanu s-a folosit de imunitatea sa parlamentară, considerând că verificarea portbagajului este un act de percheziție! Or, pentru percheziție, parlamentarii au imunitate. În realitate, nu era o percheziție, iar polițiștii nu sunt organ de anchetă. Ei au dreptul, în schimb, să verifice anumite detalii tehnice care au legătură cu porbagajul mașinii.
În februarie, Romașcanu a fost amendat de polițiști, pentru că n-a vrut să deschidă portbagajul. El a contestat amenda în instanță, dar judecătorii i-au respins plângerea. Nemulțumit, senatorul a depus apel, care se va judeca la Tribunalul București. În plus, a sesizat Curtea Constituțională.
„Agentul nu a ținut cont că parlamentarii pot fi percheziționați numai cu avizul Camerei din care fac parte”
Povestea incidentului din urmă cu 10 luni apare în sentința numărul 6722 din 30 iunie 2021, prin care Judecătoria Sectorului 1 a respins plângerea depusă de Romașcanu împotriva unui proces-verbal de contravenție din 17 februarie 2021, document întocmit de Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Dosarul a fost intentat de Romașcanu pe 4 martie, iar în acțiune acesta a cerut anularea procesului-verbal prin care a primit patru puncte penalizare și amendă în valoare de 1.160 de lei.
Politicianul a relatat că a fost sancționat pentru că nu a permis organelor de poliție să efectueze controlul bunurilor transportate în portbagajul autoturismului.
Romașcanu a transmis judecătorului că „a refuzat în mod legitim ingerința agentului în intimitatea sa câtă vreme inspectarea portbagajului este absolut arbitrară și nejustificată, încălcând dreptul la respectarea vieții private recunoscut oricărui european și garanțiile oferite de dispozițiile Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor”.
Senatorul PSD a mai spus că „agentul nu a informat petentul cu privire la suspiciunea care ar fi legitimat controlarea vehiculului și nici nu a ținut cont că parlamentarii pot fi percheziționați numai cu avizul Camerei din care fac parte”.
El a adăugat că, în opinia sa, dispozițiile art. 35 din OUG nr. 195/2002 în baza căreia a fost sancționat („Obligațiile participanților la trafic”), „constituie o restrângere a dreptului la viață privată, care trebuie să ofere anumite garanții, să fie determinate de motive întemeiate, nu de simpla voință a agentului, pentru a proteja cetățeanul împotriva arbitrariului sau abuzului agentului de Poliție”.
În cursul judecății, Romașcanu a cerut sesizarea Curții Constituționale, invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor acestui articol. Judecătorul i-a acceptat solicitarea de sesizare a Curții, iar la această instituție dosarul se află în faza de raport.
„Solicitarea de verificare a portbagajului nu poate fi asimilată cu măsura percheziției autovehiculului”
În timpul procesului de la Judecătoria Sectorului 1 în care a contestat sancțiunea, Lucian Romașcanu a enumerat și alte motive pentru anularea amenzii. Printre acestea, faptul că agentul de poliție „nu a localizat în concret fapta, precizând ca loc al producerii contravenției Șoseaua București – Târgoviște, șosea care măsoară aproximativ 70 kilometri”!
De asemenea, Romașcanu a invocat faptul că nu au fost menționate motivele care au determinat agentul de poliție să considere că este necesar să efectueze inspectarea portbagajului autovehiculului.
În întâmpinare, Poliția Rutieră a cerut respingerea plângerii ca nefondată, depunând și cazierul contravențional al petentului.
Analizând argumentele celor două părți, un judecător de la Sectorul 1 a stabilit că procesul-verbal a fost întocmit legal. Referitor la motivul pentru care agentul de poliție a solicitat inspectarea portbagajului, magistratul a precizat: „Acesta nu constituie o împrejurare a comiterii faptei de către petent, ci poate reprezenta scopul controlului efectuat de agentul constatator. Or, scopul este acela de a verifica comiterea unor eventuale contravenții, cum ar fi, de exemplu, lipsa obiectelor ce trebuie să se afle în mod obligatoriu în autoturism – precum triunghiuri reflectorizante, trusă de prim-ajutor – sau transportul de bunuri interzise”.
Judecătorul a adăugat că „nu poate fi asimilată solicitarea de verificare a portbagajului autoturismului cu măsura percheziției autovehiculului, deoarece presupune doar deschiderea acestui compartiment, iar nu analizarea amănunțită a întregului autoturism și a tuturor obiectelor aflate în acesta. (…) Prin urmare, agentul de poliție nu necesita acordul structurii parlamentare din care face parte petentul”.
Nici argumentul încălcării vieții private nu a fost acceptat de instanță, deoarece posibilitatea verificării portbagajului „este prevăzută de lege, are un scop legitim – prevenirea și sancționarea eventualelor contravenții referitoare la transportarea unor bunuri ilegale sau constatarea inexistenței unor bunuri ce trebuie să se afle în permanență într-un autovehicul, precum trusă de prim-ajutor și triunghiuri reflectorizante – și este proporțională cu scopul urmărit”.
„Instanța subliniază că agentul de poliție nu trebuia să justifice în mod amplu solicitarea de a inspecta bunurile transportate, fiind permis agenților de poliție să efectueze controale de rutină în trafic, tocmai pentru a preveni comiterea unor fapte de natură contravențională sau penală”, se arată în sentința numărul 6722/30.06.2021 a Judecătoriei Sector 1.
„Cunoscut cu antecedente privind încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice”
Ultimul aspect analizat de judecător a fost legat de cuantumul amenzii, care a fost la nivelul maxim prevăzut de lege.
Magistratul a decis să păstreze sancțiunile din procesul-verbal, luând în considerare cazierul contravențional al lui Romașcanu, care nu era la prima abatere de această natură, „fiind cunoscut cu antecedente în ceea ce privește încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, dar și calitatea petentului, de reprezentant al puterii legislative din România, care trebuie să vegheze la respectarea ordinii de drept și să contribuie la creșterea încrederii cetățenilor acordate reprezentanților instituțiilor statului”.
În arhiva portalului instanțelor mai există o plângere a lui Romașcanu împotriva unei amenzi contravenționale, în cuantum de 1.305 lei, echivalentul a 9 puncte amendă, stabilindu-se și 6 puncte de penalizare. Pe 14 iulie 2019, el a fost prins circulând cu viteza de 92 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă legală admisă este de 50 km/h. Romașcanu a pierdut definitiv acest proces, anul trecut.
Lucian Romașcanu: „Nu cred că e corect ca, la 30 de ani de la Revoluție, să vină un polițist și să spună «Deschide portbagajul!» fără să indice motivul”
Contactat de G4Media.ro, ministrul-senator Lucian Romașcanu a reiterat faptul că polițistul trebuia să indice un temei pentru care solicita deschiderea portbagajului.
”În calitate de cetățean, prin acest demers vă apăr și pe dumneavoastră de o lege abuzivă, care permite cuiva să vă intre pe proprietate fără a indica motivul. Era obligația agentului să indice motivul, dar acesta nu a fost menționat în procesul-verbal. Nu comentez decizia instanței. Oricum, nu cred că e corect ca, la 30 de ani de la Revoluție, să vină un polițist și să spună «Deschide portbagajul!» fără să indice motivul”, a spus demnitarul.
Referitor la invocarea calității de parlamentar și a avizului Parlamentului, el a negat această linie de apărare în cadrul procesului.
”Nu are legătura cu parlamentarismul. O faci când ești oprit și cauți motive să te aperi, dar nu ai avocat lângă tine”, a declarat Romașcanu.
Acesta contrazice, însă, mențiunea din sentință în care se scrie că, în plângerea de la instanță împotriva procesului-verbal, Romașcanu a precizat că „agentul nu a ținut cont că parlamentarii pot fi percheziționați numai cu avizul Camerei din care fac parte”. În plus, analiza acestui motiv a fost reluată în decizia judecătorului care l-a respins.
Lucian Romașcanu a fost director al ziarului „Cancan”, director executiv al postului Kanal D, iar din 2016 ocupă funcția de senator PSD de Buzău, fiind un apropiat al actualului președinte al formațiunii, Marcel Ciolacu („filiera Buzău”).
În 2017, Romașcanu a fost ministru al Culturii în Guvernul Tudose.
Anul trecut a fost suspendat din funcța de purtător de cuvânt al PSD după ce, la sfârșitul unei ședințe de partid, a exclamat la adresa jurnaliștilor care ieșiseră din sală: „O să primească o p… în c… toți!”.
De la sfârșitul lunii noiembrie 2021, Romașcanu este, din nou, ministru al Culturii, de data aceasta într-un guvern condus de un prim-ministru liberal – Guvernul Ciucă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!