Etichetă: DNA

  • Sebi Ghiță – trimis în judecată de DNA în dosarul „Teamnet”. Ar fi cerut comisioane de milioane de euro ca să „convingă” statul să dea contractele „cui trebuie”

    Oligarhul fugar Sebastian Ghiță, posesorul postului România TV, va fi trimis în judecată de DNA în dosarul Teamnet, pentru fapte de corupție și pentru spălare de bani, dezvăluie Ziare.com, citând surse judiciare.

    Alături de mogulul cunoscut pentru relațiile sale dubioase cu serviciile secrete (în special SRI), vor mai fi trimiși în tribunal doi acoliți, Cristian Anastasescu (administratorul ASESOFT) și Bogdan Padiu (directorul Teamnet), mai scrie sursa citată.

    Ar fi vorba de același dosar în care Ghiță ar fi trebuit audiat în decembrie 2016, după alegerile câștigate de PSD. Multimilionarul a fugit însă, atunci, în mod ciudat din țară, deși poliția îl fila. Ghiță s-a dus la petrecerea de sfârșit de an a SRI, apoi s-a făcut nevăzut. De atunci a navigat, se spune, între Serbia și Grecia.

    Este același dosar de care Ghiță a încercat să scape în 2016 mai întâi aliindu-se cu George Simion ca să intre în Parlament, apoi fugind din țară după petrecerea SRI

    Ghiță a încercat în 2016 să-și obțină încă 4 ani de liniște candidând la Parlament pe listele Partidului România Unită, o formațiune așa-zis naționalistă pe care o înființase. Înaintea alegerilor a făcut alianță și cu George Simion, dar n-a reușit să facă pragul electoral.

    Între timp, Simion s-a relansat și a intrat în Parlament cu un partid având o doctrină ciudat de asemănătoare cu cea din 2016 a lui Ghiță și chiar cu un nume care aduce întrucâtva cu cel al partidului fabricat atunci de oligarh: Alianța pentru Unirea Românilor.

    Acum, sursele Ziare.com spun că Sebi Ghiță va fi audiat în dosarul Teamnet prin videoconferință.

    Urmărirea penală a DNA împotriva lui Sebi Ghiță a început, conform comunicatului de atunci, în februarie 2017. I se impută faptul că, între 2007 și 2014, a cerut și a primit comisioane cuprinse între 3 și 10 milioane de euro ca să intervină la instituții și autorități publice pentru ca acestea să încredințeze contracte de la buget și din fonduri UE către anumite societăți comerciale.

    Comunicatul DNA în dosarul Teamnet

    „În perioada 2007 – 2015, la nivelul instituțiilor publice și autorităților publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziție de programe informatice finanțate din fonduri publice, dar și din fonduri europene, de către mai multe societăți comerciale cu acest profil de activitate și de asocierea dintre acestea și societățile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. și S.C. Asesoft International S.A.
    Pentru încheierea acestor contracte finanțate din bani publici și fonduri europene, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăților comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. și S.C. Asesoft International S.A. și ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins și primit de la reprezentanții firmelor, declarate ulterior câștigătoare ale procedurilor de licitație, sume de bani pentru a determina factorii decizionali ai instituțiilor și autorităților contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT și/sau să faciliteze derularea în bune condiții, firmelor ai căror reprezentanți fusesera contactați, anterior, de acesta.
    (…) Acești bani reprezintă contravaloarea influenței promise și exercitate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian asupra unor factori decizionali din mediul guvernamental sau instituțiile subordonate.
    În această modalitate, Ghiță Sebastian Aurelian a primit, în perioada 2007 – 2014, pentru contractele atribuite societăților comerciale respective, sume de bani cuprinse între 3 milioane euro și 10 milioane euro“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Apelul șoșocar-mincinos al Oliviei Steer. A chemat lumea la protestul CapVid, dar n-a ascultat-o nimeni

    * Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

  • Ministrul Drulă le-a făcut plângere penală, la DNA, teroriștilor sindicali ai lui Rădoi, pentru 7 capete de acuzare

    Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (39 de ani), a depus plângere penală la DNA „împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi”. Anunțul a fost făcut după ora 14.00, pe pagina sa de Facebook.

    Juriștii Ministerului Transporturilor au identificat 7 articole din Codul Penal pe care le-ar fi încălcat baronul sindical Ion Rădoi și „ortacii” săi.

    Metroul bucureștean este blocat de peste 9 ore. Acțiunea subversivă, de tip terorist, a debutat la ora 5.00, când trebuia să pornească primele garnituri de tren, iar la ora 15.00 încă nu erau semne că circulația va fi reluată.

    Premierul Florin Cîțu i-a îndemnat pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, și pe cel de Interne, Lucian Bode, să nu cedeze niciun pas în fața acțiunilor ilegale ale baronului sindical Ion Rădoi, fost deputat (2000-2004) și senator (2004-2008) din partea PSD.

    Anunțul lui Cătălin Drulă

    „Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni:

    • zădărnicirea combaterii bolilor;
    • abuz în serviciu;
    • trafic de influență;
    • folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane;
    • folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite;
    • șantaj;
    • infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate.

    Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare.

    Acțiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităților și din partea justiției.

    Metroul trebuie eliberat și trebuie să revină în circulație. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului.

    Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șefa Secției Speciale, Adina Florea, a fost de rea-credință în ancheta împotriva Codruței Kovesi și a divulgat probe din dosare către cei anchetați de DNA

    Inspecția Judiciară o cercetează disciplinar pe Adina Florea, procuroarea-șefă a sinistrei Secții pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), cunoscută ca Secția Specială a lui Dragnea & Tudorel Toader. Potrivit G4Media, Florea e anchetată pentru că și-a exercitat profesia cu rea-credință și a manifestat gravă neglijență în dosarele deschise procurorilor Laura Codruța Kovesi și Alfred Savu.

    Ancheta a început la sesizarea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), depusă în ianuarie la Inspecția Judiciară. Era reclamată conduita Adinei Florea în dosarele Kovesi și Savu.

    Înalta Curte: Adina Florea n-a respectat dreptul la apărare al Codruței Kovesi și a „sifonat” probe din anchetele DNA către cei cercetați

    La vremea respectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a ridicat controlul judiciar pe care-l impusese Adina Florea, la ordinul liderilor PSD, asupra Laurei Codruța Kovesi și a lui Alfred Savu, fost procuror de la DNA Ploiești. Judecătorii ICCJ au criticat dur, în motivarea deciziei, ancheta făcută de Adina Florea, care n-a respectat dreptul la apărare al procurorilor anchetați.

    Un alt lucru extrem de grav, comis de Adina Florea, a fost acela de a le da persoanelor cercetate de DNA documente confidențiale din anchete, cu probele strânse de procurori împotriva celor cercetați.

    Secția Specială, creația lui Dragnea și a Tudorel Toader

    Deși cazul este scandalos, nu este și surprinzător. Adina Florea a fost de la bun început pusă la Secția Specială tocmai cu acest scop, de a “sifona” documente către infractori și de a-i hăitui pe procurorii și judecătorii care suflau în fața lui Dragnea. Tudorel Toader, acum șeful Facultății de Drept din Iași, pe atunci ministrul Justiției, a jucat un rol-cheie, făcând front comun cu Mafia.

    Destituirea abuzivă a Laurei Kovesi de la comanda DNA, operată de regimul Dragnea prin mâna lui Tudorel Toader, a fost confirmată anul trecut de CEDO. Judecătorii europeni au stabilit că însăși Curtea Constituțională a României, controlată de PSD, a încălcat Constituția țării, interzicându-i fostei șefe a DNA dreptul la apărare.

    CCR, al cărei președinte este Valer Dorneanu (fost deputat PSD), a emis atunci o decizie “pe persoană” (deși legea intezice CCR să se pronunțe în cazuri individuale), stabilind că Laura Codruța Kovesi nu are dreptul de a contesta demiterea sa de la DNA.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • Se strânge lațul! Tăriceanu, trimis în judecată de DNA pentru șpaga de 800.000 de dolari luată ca prim-ministru

    Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA în dosarul șpăgii de 800.000 de dolari, a anunțat miercuri parchetul anticorupție. Tăriceanu a reușit ani în șir să se sustragă de răspunderea pentru faptele sale, ascunzându-se sub imunitatea pe care i-o conferea statutul de parlamentar.

    O primă cerere a DNA de a-l ancheta a fost respinsă acum 3 ani de Senat, al cărui președinte era chiar Tăriceanu. Politicianul anchetat declara atunci că a văzut documentația DNA și că nu l-a convins, în consecință a votat împotriva ridicării propriei imunități.

    Lucrurile s-au schimbat la ultimele alegeri. Alunecos și abil până atunci, Tăriceanu a comis în vara trecută eroarea de a se alia cu Ponta, convins că Pro România, partidul acestuia, va trece pragul parlamentar. În acel moment, toate sondajele dădeau Pro România la 9-10%. Pentru asta, Tăriceanu și-a abandonat propriul partid, ALDE, pe care-l făcuse chiar el ca o anexă a PSD și pe care reușise să-l strecoare în Parlament, în 2016, cu sprijinul lui Liviu Dragnea.

    Doar că, pe 6 decembrie 2020, Pro România a ratat obiectivul de a trece pragul parlamentar de 5%, iar Tăriceanu a rămas pe dinafara noului legislativ.

    În aceste împrejurări, n-a mai fost nevoie decât de avizul președintelui Iohannis pentru ca DNA să poată derula ancheta.

    Conform procurorilor, Tăriceanu a cerut și a primit de la o companie austriacă foloase în valoare de 800.000 de dolari. În acel moment, politicianul era premierul României. La schimb cu șpăguța, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu în așa fel încât Guvernul să adopte mai multe hotărâri favorabile companiei.

    Potrivit rechizitoriului DNA, „suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță“.

    Deloc lipsit de importanță, în acest context, devine discursul naționalist, anti-occidental, împotriva companiilor străine, adoptat de Călin Popescu Tăriceanu în ultimii ani. În mod ipocrit, Tăriceanu condamna Uniunea Europeană și acuza occidentul care ne-ar transforma “în colonie”, asta în timp ce el însuși lua cu amândouă mâinile șpăgi pe care le cerea fără perdea ca să favorizeze aceleași firme despre care acum spune că ar fi în spatele actualului guvern.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • Baronul PSD de Călărași l-a șantajat pe procurorul care-l ancheta! Iliuță a fost trimis în judecată cu o acuzație în plus

    Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță (PSD), a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trei infracțiuni: abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj.

    Vasile Iliuță (52 de ani) este acuzat de procurorii DNA incluiv că „ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat”. Așadar, l-a amenințat și șantajat pe magistrat!

    Iliuță a fost membru PNL până în februarie anul trecut, când a fost exclus din partid. Ulterior, el s-a înscris în PSD, formațiune din partea căreia a câștigat un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Călărași la alegerile locale din 27 septembrie 2020.

    Comunicatul DNA

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

    ILIUȚĂ VASILE, la data faptelor și în prezent președinte al Consiliului Județean Călărași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – abuz în serviciu;
    – fals intelectual în formă continuată;
    – șantaj.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

    1. În perioada martie – iulie 2019, inculpatul Iliuță Vasile, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajați din cadrul Consiliului județean Călărași.

    Concret, inculpatul Iliuță Vasile nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaților respectivi, în condițiile în care magistrații Tribunalului Călărași au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Județean Călărași în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcția publică pe care o dețineau.

    În aceeași perioadă și în același context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care știa că sunt falsificate și în care, cu știință, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus.

    Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaților respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale.

    2. La data de 20 decembrie 2019, inculpatul Iliuță Vasile ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat.

    Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.”

    Iliuță și propriile afișe

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

    Scandalurile privind numirile pe filieră liberală la Apele Române intră într-o nouă fază: dosare DNA trimise în instanță, spre judecare. Primul caz răsunător este cel al deputatului Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de trafic de influenţă.

    Mugur Cozmanciuc (42 de ani) ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru care a cerut 500.000 de lei (peste 100.000 de euro), conform unui comunicat al DNA.

    În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Vlad Marcoci, la data faptei inginer la Apele Române, pentru cumpărare de influenţă, şi un administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la cumpărare de influenţă.

    Potrivit rechizitoriului, în perioada 4-27 noiembrie 2019 (exact în zilele când PNL a preluat guvernarea), Mugur Cozmanciuc ar fi pretins de la Vlad Marcoci 500.000 de lei. El a lăsat să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă, Costel Alexe, pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) o persoană apropiată de omul de afaceri.

    „Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană”, arată anchetatorii.

    În zona de autoritate a lui Costel Alexe (anchetat, la rândul lui, pentru luare de mită, în alt dosar) au explodat și alte scandaluri privind numirile pe criterii clientelare.

    Comunicatul DNA

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

    COZMANCIUC CORNELIU-MUGUREL, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

    MARCOCI VLAD, la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale «Apele Române», pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

    Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

    În perioada 4-27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale «Apele Române» (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.

    Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri.

    Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Riposta DNA după ce Savonea și Baltag au spus că procurorii comit „atrocități”: „Nu ne lăsăm intimidați. Vom continua să combatem corupția!”

    DNA a reacționat vineri, avertizând că procurorii anticorupție nu se vor lăsa intimidați, după ce reprezentantele oligarhiei în CSM, judecătoarele Savonea și Baltag, au calificat activitatea lor ca fiind “atrocități” împotriva oamenilor.

    Parchetul anticorupție, ținta principală a mafiei, a fost invocat vedeta Antenei 3, judecătoarea Baltag, în discuția cu ministrul Justiției, când acesta a venit să susțină în Consiliul Superior al Magistraturii necesitatea de a desființa Secția Specială. În timpul regimului Dragnea, CSM a fost capturat de grupurile de interese din justiție sprijinite la acea vreme de personaje ca Tudorel Toader, Florin Iordache, Eugen Nicolicea sau Șerban Nicolae.

    Joi, după 7 ore de scandal, CSM a dat aviz negativ desființării SIIJ, deși aproape toți magistrații, toată opinia publică și toate organismele internaționale cer acest lucru de peste doi ani.

    În timpul discuțiilor, judecătoarea Baltag a spus că ministrul Stelian Ion ar trebui să se uite la atrocitățile DNA, nu la SIIJ. Secția Specială, înființată la ordinul lui Dragnea pentru a controla politic magistrații, a executat de atunci numai dosare la comandă. N-a finalizat niciunul, dar a ajuns, la ordinele păpușarilor din PSD și ALDE, să se umple de ridicol făcându-i dosar penal vicepreședintelui Comisiei Europene pentru constituire de grup infracțional organizat!

    După scandalul de joi, DNA a reacționat cu un comunicat în care anunță că procurorii nu se vor lăsa intimidați și că vor continua, în pofida presiunilor, să lupte împotriva corupției.

    Reacția DNA la acuzațiile aduse de “judecătoarele lui Dragnea”

    „În contextul dezbaterilor privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care au avut loc în cadrul ședinței de plen a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 11 februarie 2021, constatăm cu îngrijorare că au fost făcute afirmații nejustificate, denigratoare la adresa activității Direcției Naționale Anticorupție și a procurorilor din cadrul acesteia.
    Prin urmare, Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.) face următoarele precizări:
    În ciuda atacurilor injuste, D.N.A. nu se va lăsa intimidată și va continua să își îndeplinească misiunea, să combată faptele de corupție care îi sunt atribuite în competență conform legii, cu respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de lege și de normele internaționale pentru apărarea drepturilor omului.
    Dezbaterile de idei sunt întotdeauna binevenite, dar este de neînțeles înverșunarea cu care numele și activitatea instituției noastre sunt folosite în mod defăimător ca «muniție de război» în dispute care vizează modificări legislative sau exprimarea unor puncte de vedere divergente cu privire la sistemul judiciar.
    Totodată, am remarcat că în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se folosesc ca argumente concluziile unei hotărâri care nu are caracter definitiv, respectiv Hotărârea Plenului CSM nr. 225 din data de 15 octombrie 2019. Împotriva acesteia, D.N.A. a formulat acțiune în anulare, cauza fiind în prezent pe rolul Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Or, inducerea în opinia publică a ideii că acele concluzii reprezintă adevărul, poate constitui o presiune la adresa judecătorilor care în prezent judecă acțiunea.
    Direcția Națională Anticorupție este o instituție care îndeplinește o misiune importantă de combatere a corupției la nivel înalt și mediu, fenomen care pune în pericol valorile democrației și dezvoltarea economică a societății. Ca unitate de parchet, Direcția Națională Anticorupție își îndeplinește acest rol conform legii și în slujba cetățenilor“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Scandal la CSM: „judecătoarele lui Dragnea” apără cu dinții Secția Specială, insultându-l pe ministrul Stelian Ion. „Luați mâna de pe SIIJ! Despre atrocitățile DNA nu spuneți nimic?”

    Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi, după 7 ore de scandal, proiectului de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiției (SIIJ). CSM, capturat de gruparea Savonea (exponenta intereselor PSD și a rețelelor de influență din Justiție), respinge astfel pentru a doua oară acest proiect – prima oară se întâmplase anul trecut.

    Judecătoarele Lia Savonea și Gabriela Baltag s-au lansat în acuzații și insulte la adresa ministrului Stelian Ion, cel care susține desființarea Secției Speciale. Acest parchet a fost înființat în 2018 de Tudorel Toader și Liviu Dragnea ca un instrument de intimidare și îngenunchere a magistraților.

    Condusă de Adina Florea, Secția Specială a executat numai comenzi politice, devenind o bâtă cu care s-a dat în capul magistraților nesupuși PSD. S-au deschis numeroase dosare penale (inclusiv pe numele Laurei Codruța Kovesi și a lui Frans Timmermans – fostul vicepreședinte al Comisiei Europene fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat!), dar nu s-a reușit nicio condamnare.

    Judecătoarea Baltag a dat cu toporul: „Nu doriți decât să subordonați Justiția! Nu ați spus nimic despre atrocitățile DNA! Luați mâna de pe SIIJ, domnule ministru!”

    Acum, Savonea și Baltag au țipat că tocmai USR-PLUS ar plănui să subordoneze politic Justiția prin desființarea Secției Speciale!

    Ministrul e atât de “dictator”, încât Baltag (vedeta Antenei 3) a țipat la el, în timpul ședinței: “Sunteți perseverent pe acest proiect și perseverența dumneavoastră e una politică. Mai mult ca niciodată, dumneavoastră, alături de clasa politică ce v-a acordat susținere, nu doriți decât să subordonați justiția! Vorbiți despre SIIJ ca și cum ar fi suma tuturor problemelor din justiție. Dar despre DNA? Nu am auzit niciun cuvânt! Nu ați spus nimic despre atrocitățile DNA asupra cetățenilor! Luați mâna de pe noi, domnule ministru, și luați mâna de pe SIIJ! Vă rugăm să ne lăsați în pace!”.

    Lia Savonea l-a atacat și ea pe Stelian Ion: “Ați venit în fața CSM cu un proiect de lege inacceptabil. Justiția are nevoie de soluții care să întărească independența justiției, nu să o slăbească! Dacă ministrul Justiției se face că nu știe cum a fost cu anchetările judecătorilor, pe care le pot numi abuzive pe alocuri, se face că nu a auzit de astfel de anchete, voi propune Secției pentru judecători să-i facem un inventar al acesteor nereguli, cu care ar fi trebuit să înceapă. Ați acționat pompieristic, ați anunțat din prima zi acest proiect de desființare a SIIJ. Era de datoria ministrului să vadă care sunt problemele din justiție, să le înțeleagă, să vadă dacă judecătorii au sedii, dacă justițiabilii sunt mulțumiți de calitatea actului de justiție. Dacă nu sunt mulțumiți, oare e din cauza SIIJ?“.

    Au existat și alte critici ale unor judecători, legate în special de intenția de a elimina imunitatea suplimentară de care se bucură acum magistrații. Aceștia nu pot fi urmăriți penal decât cu avizul procurorului general. Trimiterea în judecată nu se poate face, conform proiectului inițial de lege, decât cu avizul expres al secțiilor din CSM. Noul proiect de lege a eliminat aceste prevederi.

    Stelian Ion: „Nu am auzit pe nimeni să lause activitatea SIIJ, pentru că nu e de lăudat. O văd ca pe un cui în talpă. Trebuie să-l scoatem”

    Ministrul Stelian Ion a fost mai ponderat: “Am notat foarte multe idei, multe sunt colaterale desființării SIIJ și sunt de ordin mult mai profund decât cel al SIIJ. E bine să privim greșelile în față, să nu ne facem idoli. Percepția mea, în toți acești ani, a fost că înființarea SIIJ a fost o greșeală. Nu am auzit pe nimeni să laude activitatea SIIJ, pentru că nu e de lăudat. O văd ca pe un cui în talpă, adânc înfipt, până în carne, pe care trebuie să îl scoatem. Asta nu rezolvă toate problemele, dar trebuie să scoatem acest cui. Vă asigur de toată deschiderea mea. Sunt convins că garanții sunt dorite de către judecători și procurori de a nu fi supuși unor abuzuri. Aceleași garanții le-ar dori, cred, toți cetățenii țării. Vă garantez că, dacă am institui aceste garanții, opinia publică ar privi negativ și ar exista urme de îndoială. Avem ocazia să discutăm ce tipuri de garanții acordăm, astfel încât să nu existe abuzuri la niciun nivel“.

    Proiectul de desființare a Secției Speciale a fost făcut pe vremea mandatului fostului ministru Cătălin Predoiu, dar actualul ministru l-a dus mai departe și își propune să termine cu această secție în cel mai scurt timp.

    Toate instituțiile europene cer desființarea Secției Speciale încă din 2018, de la înființarea ei, socotind-o o amenințare directă pentru independența Justiției. Gruparea Savonea, care a crescut în putere pe vremea regimului Dragnea, luptă acum pentru a păstra acest instrument.

    Avizul CSM este unul consultativ, cuvântul decisiv avându-l Parlamentul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Percheziții DNA în biroul „animalului politic” de la Apele Române Iași. Sunt vizate angajările scandaloase

    Procurorii DNA, însoțiți de echipaje de jandarmi, au descins joi dimineață la sediul Apelor Române – filiala Iași. S-au făcut percheziții în biroul directorului general Petru Avram și la serviciul Resurse umane, relatează ReporterIS.

    Procurorii au ridicat acte legate de angajările nejustificate în instituție, angajări motivate politic, într-un dosar distinct de cel deschis la finalul lunii decembrie 2020.

    Din biroul directorului general Petru Avram și de la serviciul Resurse umane al instituției au fost ridicate documente și echipamente electronice.

    În investigația realizată de jurnaliștii de la Recorder.ro, Petru Avram, care este și vicepreședinte al PNL Iași, s-a autodefinit drept „animal politic”, având ambiția de a ajunge „cel puțin ministru”.

    Într-un comunicat, DNA a precizat: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada martie 2020-2021. În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Suceava. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.

    Ceata lui Avram

    Dosarul a fost deschis după scandalurile publice privind angajarea în instituție a unor persoane fără calificare în domeniu, pe filieră PNL, în paralel cu concedierea unor angajați care au dezvăluit practicile managerilor.

    În urmă cu o săptămână, jurnaliștii de la Recorder.ro au dezvăluit că, în unele județe din România, PNL a instalat la conducerea administrațiilor bazinale și a sistemelor de gospodărire a apelor oameni fără niciun fel de pregătire în domeniu, recomandați doar de carnetul de partid.

    Jurnaliștii au prezentat înregistrări din interior, de la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, unde director este Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași. Acesta le cerea specialiștilor din instituție să accepte angajați care nu știu nici măcar cum se măsoară debitul unui râu. Ei au prezentat cazul unei tinere, Simona Iancu, fostă chelneriță la barul Master Pub din Iași, angajată la departamentul de apărare împotriva inundațiilor printr-o șmecherie – angajarea temporară (câteva zile) la o primărie, urmată de transferul la Ape Iași.

    În urma scandalului, tânăra și-a dat demisia, dar și directorul care a dezvăluit întregul sistem de angajări politice s-a trezit fără post.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ticăloșia unui penal PSD: „SRI să cerceteze dacă premierul Cîțu este agent al unui serviciu străin”

    Florian Bodog (49 de an), senator PSD de Bihor, a făcut afirmații iresponsabile, sâmbătă seara, la România TV. El a aruncat o suspiciune gravă asupra premierului Florin Cîțu, deși a recunoscut că nu are nicio informație în acest sens, ci „este părerea mea”.

    „Eu solicit SRI să cerceteze dacă premierul Cîțu este agent al unui serviciu străin. El se comportă exact așa: ca un agent al unui serviciu secret al altei țări. Vrea să vândă străinilor tot ce mai are profitabil această țară”, a spus senatorul Bodog.

    Până și moderatoarea de la RTV (canal de propagandă al PSD) a făcut ochii mari: „Afirmația dvs. este foarte gravă. Aveți vreo dovadă că domnul Cîțu e agent al unei puteri străine?!”.

    „Nu am nicio dovadă, este părerea mea. Așa cred eu, ar trebui verificat de SRI, să ne spună dacă este agent al altora”, a dat în bâlbâială Florian Bodog.

    Bodog a aplicat „metoda Dragnea”, dar Senatul a blocat ancheta DNA

    Până una-alta, agent este chiar senatorul PSD aflat la al doilea mandat. Agent al corupției protejate politic. El nu poate fi cercetat de DNA întrucât Senatul României a refuzat să-i ridice imunitatea, în ședința din 23 septembrie 2019, când PSD și ALDE încă mai aveau majoritate. Dintre cei 136 de senatori au fost prezenți 116, iar rezultatul votului a fost: 30 pentru ridicare imunității, 82 împotrivă, 4 s-au abținut.

    Cererea procurorilor DNA a fost făcută cu privire la săvârşirea a două infracţiuni în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României, în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018 (pe când făcea parte din guvernele Grindeanu și Tudose):

    • abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
    • fals intelectual, în formă continuată.

    În fapt, Bodog a aplicat „metoda Dragnea”: când era ministru al Sănătății, a angajat o consilieră care nici n-a trecut pe la minister, dar salariul și l-a luat în fiecare lună!

    Astăzi, Bodog vorbește liniștit la televizor și face afirmații scandaloase pentru că PSD și ALDE au comis un abuz în Parlament, blocând ancheta procurorilor. Să-l vedem pe fostul ministru cât de vorbăreț va mai fi când procurorii vor reveni cu o nouă solicitare de ridicare a imunității parlamentare pe numele Bodog Florian, în condițiile în care PSD nu mai are majoritate în Senat…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!