DIICOT a clasat parțial, miercuri, dosarul violențelor din 10 august 2018. Șefii Jandarmeriei au fost scoși de sub urmărire penală. Reprimarea barbară a mitingului împotriva corupției intră astfel la raft, lângă dosarul Revoluției din decembrie 1989 și cel al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
În ciuda tonelor de dovezi apărute în acest sens, procurorii afirmă că nu există probe că reprimarea protestului ar fi fost pregătită din timp. Conducătorii Jandarmeriei care au premeditat și coordonat reprimarea ilegală și violentă a manifestației au fost scoși de sub urmărirea penală.
Au fost găsiți nevinovați toți călăii fără creier și fără suflet care s-au supus orbește ordinelor demente ale tandemului Liviu Dragnea – Carmen Dan:
– colonelul Sebastian Cucoș, pe atunci prim-adjunct al Jandarmeriei;
– maiorul Laurențiu Cazan, fost director general al Direcției Generale de Jandarmi;
– colonelul Cătălin Sindile, fost șef al Jandarmeriei;
– comisarul șef de poliție Mihai Dan Chirică, la acel moment secretar de stat MAI;
– colonelul Cătălin Paraschiv, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție “Vlad Țepeș” – supranumit “fanoma albă” și care apare în zeci de filme cum agresează oameni și coordonează represiunea.
DIICOT n-a găsit nicio dovadă: șefii Jandarmeriei sunt băieți de treabă, Dragnea și Carmen Dan n-au pus nimic la cale, totul a fost OK, doar câțiva jandarmi mai inimoși au făcut exces de zel
Clasată de procurori a fost și plângerea făcută de fosta conducere a Jandarmeriei, care, la ordinul lui Dragnea, a reclamat o presupusă tentativă de lovitură de stat pe care ar fi vrut s-o dea populația.
Procurorii au reținut, totuși, câteva abuzuri punctuale comise de unii jandarmi, care vor fi cercetați pentru comportament abuziv. Asta, în condițiile în care în seara de 10 august și noapte care a urmat violențele gratuite împotriva oamenilor pașnici prezenți la miting și chiar a unor trecători au fost comise în masă, sistematic, într-o logică a terorii organizate și coordonate de la cel mai înalt nivel.

Despre intervenția în forță pe care o pregăteau din timp jandarmii – clasată de procurorii DIICOT din lipsă de probe – se știa de câteva zile. Există mărturii, martori și informații că totul a fost pus la cale. Inclusiv clanurile interlope și membri ai galeriilor de fotbal aduși pe post de provocatori au fost avertizați din timp, de cei care au organizat totul, că urmează reprimarea violentă a manifestației.
Momentul 15 iulie 2020 devine unul de referință în istoria României – o rușine națională care se adaugă altora având ca numitor comun același partid monstruos, FSN/PSD, autorul înscenărilor, violențelor și represiunilor din timpul Revoluției și al Mineriadelor.
Din ianuarie 2020, DIICOT este condusă de Giorgiana Hosu, la a cărei numire au contribuit ministrul Justiției, Cătălin Predoiu (care a făcut propunerea), și președintele Klaus Iohannis (care a făcut numirea).
Aici, comunicatul integral al DIICOT.


