Etichetă: Diaspora

  • Român din Feroe: „Cât contribui eu la economia țării și cât contribuie cei care urlă după noi «Sclavii! Sclavii!»?”

    Strigătul de durere al unui român din Belgia, publicat duminică de Ziaristii.com, l-a făcut pe un alt compatriot, stabilit de 20 de ani la Torshavn (capitala Insulelor Feroe), să-și spună același of: deși îi trimite bani tatălui său în mod regulat, acesta continuă să-l considere „sclavul străinilor”!

    Mesajul românului din Feroe

    * „Lucrez de 20 de ani în Insulele Feroe. În anii ăștia, am trimis o mulțime de bani familiei mele, soției și copiilor, bani fără de care ar fi dus-o greu. La fel am procedat și cu părinții mei, cărora iarnă de iarnă le-am trimis bani de lemne, bani de care nu ar fi putut să facă rost fără mine. Dar la fel am auzit din partea tatălui meu, când am fost acasă: că suntem sclavii străinilor.”

    * „Acum vreau să vă întreb: cum pot fi spălați pe creiere atât de ușor bătrânii noștri, și nu numai ei, de televiziunile aservite PSD, încât să-și facă copii «sclavi»?!”

    * „În țară eram adevăratul sclav al patronului român, care într-un an și-a cumpărat două mașini Porsche – Panamera și Cayenne -, iar nouă, care munceam pentru banii lui, a refuzat să ne mărească salariul cu 50 de lei, pe motiv că e criză.”

    * „În străinătate sunt tratat mai bine decât în țară, dar când vin acasă cheltui mai mulți bani decât cheltuie în 10 ani mulți dintre cei ce strigă după noi. Și atunci întreb: cât contribui eu la economia țării și cât contribuie majoritatea celor care urlă după noi «Sclavii! Sclavii!»?”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

    * DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

  • „Paștele acasă” – interzis pentru românii din diaspora. Dacă vor veni în țară, vor face Sărbătorile în carantină, departe de familie

    Începând de luni, 6 aprilie, pentru românii din diaspora nu mai există opțiunea „Paștele acasă”.

    Ei mai au doar două variante:

    • fie rămân în țările lor de adopție (Italia, Spania, Germania, Anglia, Franța, Austria, Belgia, Olanda etc.);
    • fie vin în România și intră în carantină, unde rămân 14 zile, adică până după Paște.

    Exemplu: dacă românul X din Occident intră în România miercuri, 8 aprilie, el este dus direct în carantină, unde va sta până miercuri, 22 aprilie.

    Cum Paștele catolic este pe 12 aprilie, iar cel ortodox pe 19 aprilie, înseamnă că românul X va „petrece” Paștele în carantină indiferent dcaă este ortodox sau catolic.

    Mai mult: chiar și dacă au intrat în țară luni sau marți (7-8 aprilie), compatrioții noștri tot după Paște vor ieși din carantină.

    Când vor lua decizia de a reveni „la vatră” sau vor rămâne să facă Paștele în țările lor de adopție, românii din diaspora trebuie să știe că în carantină condițiile sunt mai degrabă austere, în clădiri izolate, „la grămadă” cu persoane pe care nu le cunosc. În plus, întâlnirea cu rudele din țară, pe timpul carantinei, nu e posibilă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • COVID-19 a omorât deja 7 români: 6 în Italia, unul în Franța. 30 de români infectați în 7 țări din Europa și Africa

    COVID-19 a omorât deja 7 români: 6 în Italia, unul în Franța. 30 de români infectați în 7 țări din Europa și Africa

    Nicio persoană nu a murit din cauza coronavirusului pe teritoriul României. În schimb, în diaspora românească din Occident există deja 7 morți și 30 de infectați.

    COVID-19 a ucis deja 6 români în Italia și unul în Franța, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Primele două victime din diaspora au fost două surori din Borșa (județul Maramureș), de 80 și respectiv 75 de ani, care au murit în Italia în două zile consecutive. Cadavrele celor două femei au fost repatriate de familie și înmormântate fără preot, vineri, la Borșa.

    Pe baza informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, MAE a stabilit că, până în prezent, 30 de cetățeni români de peste hotare au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Ei au fost îmbolnăviți în 7 țări (5 din Europa, 2 din Africa):

    • Italia …………… 23
    • Namibia ……….. 2
    • Spania …………. 1
    • Luxemburg …… 1
    • Irlanda …………. 1
    • Franța ………….. 1
    • Tunisia …………. 1

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Morții mamilor voastre de boschetari veniți din afară! Să vă mănânce coronavirus, bă!!!” Dezlănțuire de ură a unui ziarist la adresa românilor din diaspora

  • Klaus Iohannis: „Situația este gravă”. Apel către românii din diaspora: „Nu veniți acasă de Paște, în acest an!”

    Președintele Klaus Iohannis a prezidat joi o videoconferință cu premierul Ludovic Orban, ministrul de Interne (Marcel Vela), prefecții și șefii instituțiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei Covid-19 (coronavirus).

    În intervenția sa, susținută la începutul videoconferinței și publicată ulterior pe site-ul Administrației Prezidențiale (presidency.ro), Klaus Iohannis a spus că, urmare a epidemiei de coronavirus, „situația este nu doar complicată, situația este gravă”.

    Președintele a făcut un apel către „românii din afara granițelor”: „Le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de Sărbători. În Europa, practic, nu se mai poate circula. Iar atunci când totuși vin în țară, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină. Și atunci, ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni?”

    Mesajul președintelui Klaus Iohannis

    „Suntem într-o situație destul de complicată. Din acest motiv, am decis și am decretat starea de urgență în întreaga țară pentru o perioadă de 30 de zile.

    Autoritățile centrale au început imediat să lucreze foarte intens, la maximum. Ați văzut că am avut alaltăieri deja o videoconferință foarte importantă și foarte bună cu membrii Guvernului, care sunt foarte implicați în măsurile pe care le-am decretat.

    Ieri, Guvernul a luat măsuri foarte importante – și economice, și de protecție socială – pentru a veni în sprijinul, în primul rând, al românilor, dar și în sprijinul firmelor din România. Iar astăzi, iată, v-am convocat la această întrevedere, fiindcă dumneavoastră, prefecții, conducătorii de direcții județene, sunteți, dacă pot să mă exprim așa, armata noastră din teritoriu, care trebuie să funcționeze perfect, pentru a face ca această stare de urgență să funcționeze foarte bine.

    Starea de urgență a fost decretată pentru a proteja românii de răspândirea acestei boli, de răspândirea infecțiilor cu coronavirus, dar, în același timp, starea de urgență a fost decretată pentru a permite măsuri administrative, măsuri guvernamentale, măsuri chiar legislative care fac posibilă îngrădirea, încetinirea răspândirii acestei boli și, în același timp, permit prezervarea vieții economice în România.

    Vă rog, așadar, doamnelor și domnilor, să fiți foarte activi! Să faceți tot ce se impune și ce vi se transmite din partea autorităților centrale. Să înțelegeți că situația este nu doar complicată, situația este gravă.

    Depinde de noi toți cum trecem prin această perioadă. Dacă ne facem toți treaba foarte bine, avem șansa să trecem relativ bine prin această perioadă foarte complicată.

    Ați văzut, cu siguranță, datele din celelalte țări europene. Nu suntem singurii care luptă cu această epidemie. Este, cum se spune, o pandemie. Întreaga lume este într-o situație gravă.

    Românii însă așteaptă de la noi să rezolvăm problemele noastre pentru România, și asta vreau să facem.

    Această boală este una foarte atipică și vă spun din capul locului că avem, noi, în România, după statistici, astăzi, mai puțin de 300 de cazuri confirmate. Însă vom avea mai multe cazuri. Acest lucru este clar, ne spun experții că boala se va extinde în continuare.

    Dar dați-mi voie să spun ceva despre experți, despre medicii noștri, despre personalul sanitar, care s-a pregătit bine, care este pregătit să facă față acestei epidemii. Și aici, un cuvânt special pentru cei din direcțiile de sănătate publică. Vă rog să vă faceți treaba cu maximă seriozitate, cu maximă celeritate! Iar celor din spitale le spun: pregătiți-vă cu toții! Este foarte important ca toate spitalele să fie pregătite pentru pacienți, chiar dacă, din fericire, astăzi, când vorbim, încă nu avem foarte mulți pacienți.

    Însă, dacă ne uităm în jur, putem să ne dăm seama de situația complicată în care se află alții, și vă spun: eu și Guvernul, și cred că și dumneavoastră, dorim să prevenim cu orice preț extinderea rapidă a bolii. Nu dorim să ajungem într-o situație de criză profundă. Ea trebuie prevenită! Trebuie să prevenim răspândirea acestei boli! Trebuie să încetinim răspândirea acestei boli!

    Aici, sigur, medicii, personalul medical, au un rol foarte important. Le mulțumesc pentru munca depusă până acum și îi încurajez să-și facă treaba foarte bine mai departe.

    Însă depinde și de autorități. Autoritățile sunt pregătite, autoritățile centrale și sunt convins că, după această întâlnire, și autoritățile din plan local, din județe. Dar și noi, fiecare, fiecare român trebuie să-și joace rolul lui corect în aceste măsuri pe care le-am dispus prin decretarea stării de urgență.

    Trebuie cu toții să transmitem românilor lucruri importante, nu doar despre ce fac autoritățile, ci și ce așteptăm de la ei să facă, respectiv – în această situație de epidemie – ce să nu facă.

    Trebuie să explicăm oamenilor de ce nu trebuie să facă deplasări inutile, nu trebuie sau chiar trebuie să evite, aproape cu orice preț, contactul direct, contactul fizic cu alte persoane.

    Spuneți oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrățișeze. Cel mai bine, să nu se întâlnească decât acolo unde este absolut necesar. Știu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiați.

    Dorim să fim împreună. Dar această situație specială cere, și ne-o spun toți experții – și cei din țară, și cei din străinătate – că, dacă vrem să încetinim răspândirea bolii, trebuie să evităm contactul direct. Este, pe de altă parte, important să mergem la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu. Iar acolo unde este obligatoriu să mergem, trebuie să avem grijă – nu dăm mâna, nu ne îmbrățișăm, stăm la o distanță rezonabilă, un metru, doi metri unii de alții, atunci când vorbim sau când muncim împreună.

    Aceste lucruri trebuie mereu și mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Sigur, trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpăram bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpăram alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate. Aceste lucruri vă rog să le transmiteți oamenilor din județele dumneavoastră.

    Un cuvânt doresc să spun și despre românii din afara granițelor, despre românii din diaspora. Se apropie Sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de Sărbători. În Europa, practic, nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experți, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Și atunci, ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni?

    Așadar, transmiteți pe toate canalele: românii din afara granițelor ne sunt dragi. Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste Sărbători, nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri, pentru a nu crea așteptări care pe urmă nu se împlinesc.

    Dumneavoastră, fiecare în direcțiile pe care le conduceți, trebuie să fiți fermi, trebuie să fiți fermi în felul cum conduceți activitatea, dar trebuie să fiți fermi și corecți față de colegele și colegii cu care lucrați.

    Cine poate să lucreze de acasă, să lucreze de acasă. Cine trebuie să vină obligatoriu la serviciu, să păstreze distanța fizică unii de alții. Creați-le condițiile necesare ca să-și facă munca în condiții sigure!

    Este foarte, foarte important să respectăm aceste norme, care au fost elaborate de cei mai buni experți în plan mondial.

    Este foarte important să înțelegem cu toții gravitatea situației, dar, în același timp, este foarte important să nu cădem în panică, să nu cădem în depresie și să ne dăm seama că depinde de noi să îngrădim răspândirea acestei boli, depinde de fiecare dintre noi și de fiecare autoritate pe care o conducem noi.

    Vă rog, fiecare să vă faceți treaba în mod exemplar, să respectați toate normele, să respectați toate indicațiile – evident, întreaga legislație, care este foarte specială în această perioadă.

    Guvernul, în frunte cu domnul prim-ministru Ludovic Orban, a dat deja un exemplu foarte bun de cum se poate lucra chiar în condiții foarte complicate. Avem deja o serie de acte legislative emise prin Ordonanță de Urgență, care vin în sprijinul și al românilor, și al firmelor.

    În aceste condiții, vă rog să conștientizați nevoia de implicare totală, cu respectarea totală a normelor în vigoare. Este important să ținem contactul și prin acest mediu, și prin videoconferință.

    Dar, foarte important, și aici vreau să închei prima parte a intervenției mele: stimate colege, stimați colegi, este o situație gravă, este o situație complicată, dar noi, românii, am dovedit că, dacă suntem uniți, dacă lucrăm împreună, putem să trecem cu bine peste orice criză.

    Mă bazez pe dumneavoastră pe toți să trecem cu bine peste această perioadă dificilă!”

    Președintele și ecranul

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Morții mamilor voastre de boschetari veniți din afară! Să vă mănânce coronavirus, bă!!!” Dezlănțuire de ură a unui ziarist la adresa românilor din diaspora

    „Morții mamilor voastre de boschetari veniți din afară! Să vă mănânce coronavirus, bă!!!” Dezlănțuire de ură a unui ziarist la adresa românilor din diaspora

    Incredibilă dezlănțuire de ură a unui ziarist cunoscut, la adresa românilor din diaspora! Injurii grosolane, expresii greu de reprodus, instigare la alungarea compatrioților care, în vremuri de bejanie, se întorc la casele lor, la pământul lor, la părinții sau copiii lor. Numele ziaristului: Daniel Nanu.

    Daniel Nanu (51 de ani) este jurnalist de sport, meserie pe care o practică de 30 de ani. În prezent este colaborator al cotidianului de specialitate „Gazeta Sporturilor”, iar în trecut a lucrat la ziare precum „Evenimentul zilei”, „ProSport”, „Jurnalul Național” etc. Are apariții regulate la televiziuni de sport și a scris o carte remarcabilă: „Gică Popescu – Viața mea”.

    Mulți ani, a fost un mare susținător al opoziției politice anti-FSN/FDSN/PDSR/PSD. De câțiva ani însă, viziunea sa politică a cunoscut o metamorfoză, părând desprinsă din laboratoarele de propagandă ale PSD. Pe profilul său de Facebook, Nanu alternează postările din lumea sportului cu izbucniri violente, exprimate în clișee dragnisto-dănciliene, la adresa taberei anti-PSD (Iohannis, Orban, PNL, USR, PLUS, PMP etc.).

    Treaba lui, opțiunea lui, pirueta lui. Dar ce a urmat e înfiorător.

    10 postări în 20 de ore. Apoi le-a șters pe toate

    Pandemia de coronavirus i-a dat ocazia lui Daniel Nanu să-și extindă ura de la câțiva lideri politici la un segment important al poporului român: cei peste 5 milioane de compatrioți din diaspora.

    De luni seara până marți după-amiază, Nanu a trimis o rafală de injurii la adresa diasporei române. Au fost 10 postări lipsite de rațiune (două luni și opt marți), toate adresate românilor din afara granițelor, pe care jurnalistul i-ar dori plecați definitiv.

    Ura viscerală a explodat chiar de la prima postare. Celelalte texte au fost un fel de dialog dușmănos cu cei care-i taxau agresivitatea și limbajul suburban. De câteva ori, Nanu a oferit bonusuri obscene, sub forma unor mesaje la propriile postări.

    Marți, spre seară, Daniel Nanu și-a șters toate textele infame, păstrând doar postările pe teme de sport. Dar memoria Facebook a reținut șuvoiul de cuvnte otrăvite.

    Postarea nr. 1 (luni): „Morții mamilor voastre de boschetari”

    „Morții mamilor voastre, plătesc de 30 de ani impozite și taxe la statul român! Morții mamilor voastre de boschetari care veniți din afară, fără să dați un leu impozit, fără să contribuiți cu un leu în sistemul public de sănătate! Să vă mănânce coronavirus, bă!!!”

    Postarea nr. 2 (luni): „Cu Iohannis și cu Orban. Și cu românii din diaspora”

    „Lumea întreagă e în colaps. Cred că suntem in siguranță. Cu Iohannis și cu Orban. Și cu românii din diaspora.”

    Postarea nr. 3 (marți): „Rămâneți acolo, nu veniți aici cu virușii după voi!”

    „Buna dimineața!

    Cred că pentru impozitele și taxele pe care le-am plătit către statul român, din 1990 încoace, calculați voi cam cât se adună, pot să-mi exprim o părere.

    Suntem într-un moment foarte greu. În opinia mea, nu mi se pare corect ca oamenii alungați din Italia sau Spania, cei care nu au au contribuit măcar cu un euro la sistemul românesc de sănătate, să urle că vor acasă!

    Oameni care nu au pus 1 (un) euro în acest sistem de sănătate. Eu am pus 10% la asigurări de sănătate. De vreo 30 de ani.

    Îmi pare rău de cei care latră că vor diapora acasă.

    Cei din diaspora, mulți dintre care au ajuns, înseamnă: boschetari care au mințit că nu vin din Italia, cei care au trimis în Romania bani la negru, indivizi care nu au contribuit cu nimic la sistemul de sănătate.

    Pentru această categorie, cred că pot să spun: Rămâneți acolo, nu veniți aici cu virușii după voi!”

    Postarea nr. 4 (marți): „Să vedeți ce coronaviruși v-au adus!”

    „Ieri, 20 de autocare au intrat în țară, dă pă Jărmania. Să vedeți ce infracțiuni și ce coronaviruși v-au adus. Hai, sănătate!”

    Postarea nr. 5 (marți): „Boschetarii care vin în țară și cretinii care îi așteaptă să le dea Coronavirus”

    „Am plătit din 1990 pînă azi, câteva sute de mii de euro impozite și taxe la statul român. Sute de mii de euro direct la bugetul statului.

    Nimic la negru.

    Nu am luat de la stat o zi de analize, nu am luat un piramidon cu reducere.

    Am dreptul să zic la boschetarii care vin în țară fără să fi dat 1 euro la sistemul nostru de sănătate și la cretinii care îi așteaptă să le dea Coronavirus, un mesaj:

    Sictir!”

    BONUS. O cititoare, Eustina Popescu, îi cântă în strună, printr-un mesaj agramat, insultător, abject, rasist: „Se întorc ciorile, hoții si prostituatele, lumea stă acasă, unde să mai dea spargeri, unde să mai cerșească??? Cei care au muncă nu se întorc. Normal că cei care au fost slugi la negru fug. Acum poate își închide UE granițele… definitiv, și așa scapă de cerșetorii României. Să vedem ce face Johanis cu ei”.

    Daniel Nanu îi răspunde, fiind total de acord cu mesajul ei: „Da, Eustina Popescu”.

    Postarea nr. 6 (marți): „Ieșiți, cretinilor!”

    „Toți cretinii și analfabeții comentează pe pagina mea. Pentru că îmi ia mult timp să dau block, vă rog să ieșiți, cretinilor, singuri!”

    Postarea nr. 7 (marți): „La poliție!”

    „Vă anunț, am salvat toate mesajele jignitoare și cele cu amenințări. Le voi depune în zilele următoare la poliție!”

    BONUS. Un cititor, Gabriel Constantin, scrie un mesaj: „Prietene, te urmăream cu plăcere în emisiuni, citeam articolele tale la fel… Bă, te-a lovit trenu’?! Ori ți-a spart careva contu’ și te face acu’ de zero parale, ori ești un tâmpit imens. Păi, pentru ce ai debitat aici, și apoi ai șters, tu ar trebui să zaci toată viața în pușcărie, bă băiatule! (…) Și oamenii ăia sunt oameni, fug de boală, bă băiatule, nu iți dau ție cu nimic în cap, până la urmă aici e țara lor, chiar dacă trăiesc prin Italia/Spania… și, repet, fug de boală. Dobitocule!”

    Daniel Nanu răspunde: „OK, ești pe listă”.

    BONUS 2. Un alt cititor, Cristea Laurențiu, scrie: „Ținând cont că i-ai înjurat de morți pe cei 5-6 milioane de români din diaspora, ținând cont că i-ai făcut cretini și analfabeți pe cei care comentează pe pagina ta, îți recomand să-ți faci singur plângere penală”.

    Daniel Nanu îi răspunde: „Sictir”.

    BONUS 3. Încă un mesaj relevant. Gabi Burtea: „Îmi pare rău saă o spun… asta e. Și eu sunt plecat de mult timp, am copilărit împreună, dar pentru ce ai spus, mă tem să-ți spun că nu te mai cunosc”.

    Daniel Nanu nu răspunde.

    Postarea nr. 8 (marți): „Vă voi depune plângere”

    „Începând de mâine dimineață vă voi depune plângere pentru fiecare jignire pe care mi le-ați adus!”

    Postarea nr. 9 (marți): „Mergem la tribunal, săracilor!”

    „Nebunilor, nu mai dați banii la avocați! Mergem la tribunal, săracilor!”

    Postarea nr. 10 (marți): „Hai, sictir!”

    „Am calculat. Peste 400.000 de euro am plătit taxe și impozite către statul român.
    Hai, sictir!”

    BONUS. Daniel Nanu adaugă un mesaj la propria postare: „Să-mi bag pula în…”

    „Șică Mandolină” și „Dulapul de la Cotroceni”

    Ura lui Daniel Nanu împotriva diasporei are legătură cu vederile sale politice, exprimate recent pe Facebook. Două postări ale jurnalistului sunt elocvente.

    11 martie

    „Șeful miștocarilor pe tema Raed Arafat e Miștocarul pârlit Ludovic Orban. Măscăriciul ăsta a dat să-i zică doctorului Arafat, cum i-a zis o duduie de la Digi Sport: «Rafael Nadal»… Asta a înțeles într-o situație de urgență acest lăutar al ratării definitive, acest preș al Dulapului de la Cotroceni.

    Ludovice, rămâne tot așa: Ești mai prost ca Șică Mandolină!”

    12 martie

    „Băi, Iohannis, e criză de spații de carantină. Nu pui la dispoziție, Dulapule, casele tale?”

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO: 9 minute de demență. Abjectul Serghei Mizil înjură grav diaspora: „Stați în p…a mea acolo, în Italia! Du-te-n p…da mă-tii acolo!”

    * DEMENȚĂ. Vasilcoiul parlamentar al Olguței Vasilescu zice că lui Iohannis i se schimbă sângele „ca lui Ceaușescu”!

    * VIDEO. Suspectul de coronavirus fugărit de medici: Ioan Korpos de la RTV! A fost alergat ca să fie internat la Secția „Mari mincinoși”

    * Al treilea parlamentar PNL infectat cu coronavirus: traseistul Mircea Banias. Totalul fruntașilor liberali a ajuns la 5

    * Minciuna nerușinată a șefului ISU Dobrogea. Senatorul Chițac putea fi transportat fără izoletă doar dacă aceasta nu era disponibilă, nu la cererea parlamentarului!

    * Medic din Milano despre infectații cu coronavirus: „Mor lucizi, implorându-te să-şi salute copiii şi nepoții”

  • VIDEO: 9 minute de demență. Abjectul Serghei Mizil înjură grav diaspora: „Stați în p…a mea acolo, în Italia! Du-te-n p…da mă-tii acolo!”

    Serghei Mizil, beizadeaua dezaxată a mahărului comunist Paul Niculescu-Mizil, a infestat spațiul virtual cu un filmuleț de 9 minute de o abjecție nemaiîntânită. Mesajul scârnăviei mizilo-ceaușiste este un amestec de bolșevism, nazim, mârlănie și grotesc.

    Ținta vorbelor spurcate ale ipochimenului este diaspora română. Sub acoperirea lui „am acte că sunt nebun, n-au ce-mi face”, clovnul ratat repetă ca o flașnetă stricată expresii jegoase, obscene, de fundul mahalalei.

    Demn reprezentant al „Ciumei Roșii”, Mizil-jr. suferă profund pentru că românii au spulberat PSD anul trecut, la vot, și că i-au mai dat un mandat lui Klaus Iohannis. Cum diaspora a avut un rol determinat la ultimele runde de alegeri, canalia miziliotă s-a dezlănțuit la adresa românilor din Italia, pe care i-ar alunga cu pietre de la graniță.

    Dezlănțuirea scabroasă a beizadelei comunistoide conține îndemnuri pline de ură la adresa românilor din diaspora – să plece, să nu mai vină aici, că n-au votat cu Ciuma Roșie! Aici e loc doar pentru „patrioți” gen Serghei Mizil, care mănâncă „mămăligă cu carne”, după ce s-au bătut „cu dacii și romanii”.

    Limbajul scabros al lui Serghei Mizil, în cele 9 minute, produce, printre altele, următoarele expresii:

    • „morții mă-tii” (de 8 ori)
    • „p…a mea” (5)
    • „p…da mă-tii” (2)
    • „Băga-mi-aș p…a în mama voastră!” (2)
    • „Paștele mă-tii” (1)
    • „mi-o sugeți” (1)
    • „M…e vă dau la toți, bă!” (1)

    Serghei Mizil avea un anturaj de aceeași factură încă din comunism: Nicu Ceaușescu, Mădălin Voicu etc. – numai beizadele! În capitalism s-a mai înfrățit și cu alte specimene, gen Codrin Ștefănescu.

    VIDEO: Scârboșenia de 9 minute a beizadelei comuniste

    Stenograma unei crize de demență

    „Stau aicea și mă cac pe mine”

    „Nu se poate ce se întâmplă la ora actuală în țara asta! Nu mă refer la toți românii din Italia. Mă refer la partea aia care… «como se dice», «come se face»… Păi, dă-te în sloboz, în morții mă-tii!”

    „Acum, când a venit coronavirusul, veniți pe capete încoace, înapoi, acasă. Păi, nu vă mai e frică de ciuma roșie? E mai periculoasă decât virusul. Păi, voi mi-ați votat mie în străinătate, mă?! Ați votat trei zile… Eu, român care stau aicea și mă cac pe mine… mănânc aicea… și mă bat cu Iohannis, care… L-ați votat pe Iohannis – unde l-ați văzut, bă, zilele astea că apare?”

    „Păi, n-ați votat voi, mă, să stăm aicea… «stabilitate»… că să vină «Iohannis neamțu’»… Și acuma voi veniți, care mi-ați votat mie trei zile… v-ați pișat pe mine, ca cetățean român care votez o zi. De ce să votez eu o zi și voi trei zile?”

    „Băga-mi-aș p…a în mama voastră!„

    „Acuma, când ați dat de ananghie… «che»… că mă uitam la televizor acuma, toți vorbeau stricat românește, aveau accentul ăla italienesc, ridicau vocea – «la noi, la noi…» Păi, de ce nu stați, bă, la voi, băga-mi-aș p…a în mama voastră?! Stați la voi acolo, nu?!”

    „Când veneau la mine la restaurant și ziceau… «la noi acasă, la noi acasă…» Păi, stați la voi acasă, mă, muri-mi-ar visu-n voi!”

    „Și acuma, senchi, veniți pe toate căile și vă ascundeți în România. Stați, mă, în p…a mea la voi în Italia, mă! La voi acasă, mă! «Che cosa»…”

    „Băi, dacă sunteți șmecheri așa și ați votat, și v-ați pișat pe România, și acum «ciuma roșie», «criminalii»… și acum veniți voi, șmecheri, înapoi  acasă. Stați, mă, în p…a mea la voi acolo, mă!”

    „Dă-te-n morții mă-tii”

    „Soția mea dă din cap. Păi, stai, mă, de ce să vină, mă, ăștia?! Se ascund în autocare… intră prin efracție… vin prin alte țări, prin mașini… Păi, să nu mai spui că ești italian, cum spuneai tu la frontieră! «Veni di Milano, come se dice»… păi, dă-te-n morții mă-tii, mai bine spuneai: «Sunt din Periprava».”

    „Vorbesc pentru lepre. Bă, eu n-am văzut un președinte… Ai văzut cum merge? «Vreau anticipate»… «Vreau guvernul meu»… «Vreau…» Păi, dă-te, mă, în sloboz, fă ceva, că murim pe capete aicea! Vrei tu… păi și eu vreau: eu vreau euro, vreau cocaină, vreau țigări, vreau fete de 10 ani… nu 10 ani, 20 de ani…”

    „Nu se poate, bă! Am avut asociat la restaurant care… avea televizorul numai pe italiană. Vorbea cu una de-acolo, cu o lepră de-acolo… «Come se dice»… «quatro formaggi mâncăm»… Dă-te, mă, în sloboz! Nu mâncai mămăligă cu carne, cum mâncăm noi, românii…”

    „Și acuma, toți acasă… Stați, mă, la voi acolo, mă! N-ați zis voi că țineți economia României pe banii voștri? Că așa spuneați: «Noi trimitem bani în țară». Păi, stați, bă, acolo, dați-vă-n sloboz să vă bată, mă!”

    „M…e vă dau la toți, bă!”

    „Nu se poate așa ceva! Chiar așa de preșuri suntem, mă? Așa o nație de căcat? Până acuma eram italieni, nu puteam să vorbim românește… «Che dici, che dici»… vorbeau… «che dici»… Stai în p…da mă-tii acolo, «che dici»! Că nu mă intereseză pe mine. Eu vorbesc moldovenește: «băi, cacatule, te manânc!». Nu «che dici, che dici». Du-te-n p…da mă-tii acolo! Aaaa, ți-e frică acuma! E bună România, țara condusă de «ciuma roșie»… Nu mai murim aicea pe capete.”

    „Bă, dacă aș putea acuma, după creierul meu, aș inventa un partid naționalist, mă. Când vin ăștia la frontieră – «ia vorbește cu mine, mă!». «Che dici?» Mergi mă, în morții mă-tii, acolo, mă! Dacă ți-ai uitat limba în trei cuvinte…”

    „Mamă, acuma se întorc pe capete, fug de la frontiră, vin pe alte părți… Stați, mă, în Italia, mă, că-i frumos, mă! Păi, nu v-ați dus în Italia?! Pe Costa de… «La mine come se dice… mangeare…» M…e vă dau la toți, bă!”

    „Am acte că sunt nebun… și mi-o sugeți”

    „Bă, am avut filfizoni în jurul meu, asociați… români-români, de-aicea… bine, și-au schimbat și numele… Când cânta imnul Italiei, se ridicau ca proștii, așa, și puneau mâna pe inimă. Mă, dă-te-n p…a mea, imnul Italiei… păi, ești italian?! Stai în morții mă-tii în Italia atuncea! Juca Italia cu nu știu cine… era Campionat Mondial, aveam restaurant… și toți italienii noștri… îi chema Marin, Vasile, Gheorghe – toți cu mâna pe inimă. «Stai, domn’e, că cântă imnu’ Italiei…» Păi, băga-mi-aș p…a în mama voastră, de ce nu stați în Italia acuma? E bună România acuma…”

    „Soția mea îmi face semne încontinuu. N-o să mă ia, că n-are cu ce să mă ia. Băi, încă o dată vă repet: am acte că sunt nebun… și mi-o sugeți.”

    „L-ați votat pe Iohannis – stați afară, că mi-ați schimbat mie destinu’!”

    „Mă uitam acuma la Ciutacu, la România TV. Toți vorbeau… «alora»… Mă, dă-te, mă, în morții mă-tii, ce mai vii aicea, «alora»?! Stai în morții mă-tii la «alora» acolo!”

    „Acuma sunteți toți șmecheri, veniți acasă… zice: «Paștele… mă opriți să vin la Paște»… Da’ stai în Paștele mă-tii acolo, mă! Păi, îmi omori tu mie copiii mei, că vii tu… du-te-n morții mă-tii!”

    „Băi, stați afară, bă! L-ați votat pe Iohannis – stați afară, că mi-ați schimbat mie destinu’ în țara mea! Și acum veniți înapoi… Stați, mă, în p…a mea, să vă repare Iohannis pe toți!”

    „M-am bătut cu dacii, m-am bătut cu romanii…”

    „Votați trei zile… și eu votez o zi, că eu îs mai prost… Păi, bă, nu țipați afară că «noi, diaspora, nu putem să votăm»?! Păi, de ce p…a mea nu vii să votezi în țară, mă?! Stai în morții mă-tii și votează afară, mă… papagalu’ dracu’!”

    „Eu vorbesc pentru filfizonii care vin să-mi dea mie lecții… Eu, aicea, m-am bătut cu dacii, m-am bătut cu romanii, m-am bătut cu toată lumea… Nu se poate așa ceva, mă!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Stați acasă, nu vă bateți joc de eforturile noastre!” Apelul și vânătăile unei tinere asistente medicale din Italia

  • Tristețea unei românce din Torino: „Am fost gazați în Piața Victoriei, acum suntem leproşii de la graniță…”

    Naty Dănilă Popescu este traducătoare și locuiește la Torino. Văzând reacțiile unor români din țară la adresa conaționalilor lor din diaspora care încearcă să se întoarcă în România de teama coronavirusului, Naty lansează, prin intermediul Facebook, un mesaj plin de tristețe. „Astăzi suntem leproşii de la graniță!”, constată ea amar.

    Mesajul lui Naty Dănilă Popescu

    „Scrisesem zilele trecute, translatând cuvintele psihologului Raffaele Morelli, că într-o situație ca cea de astăzi ar trebui mai degrabă să rămânem uniți și solidari și să vedem ce putem învăța din aceasta experiență, în loc să căutăm vinovații. Oamenii au dat like si share și au trecut mai departe. Se pare că, din nou, la capitolul teorie nu ne bate nimeni, la practică mai avem de lucrat.

    Colcăie Facebook-ul cu imaginile românilor de la vama Nădlac ce încearcă să intre în țară. Primul meu gând a fost: «Băi, sunt nebuni?». Am început să citesc diferite articole, opinii și comentarii. M-am îngrozit de ceea ce am citit în comentariile oamenilor, de mi-a venit să plâng. Am realizat în acest moment cât de mult îi urăsc unii români de acasă pe cei din diaspora, virusul corona le dă ocazia să o spună cu voce tare. Dacă până acum se limitau la glume cu «come si dice aici la voi?», care, cu sâmburele lor de adevăr, te făceau să zâmbești, astăzi oamenii comentează că statul român ar trebui să ne ia cetățenia, să ne declare refugiați și să… ne/îi împuște.

    Acei oameni care mai acum doi ani au fost gazați de statul român in Piața Victoriei, care au stat la cozi interminabile pentru a-și exercita dreptul de vot, în credința naivă că vor schimba România pentru a se putea întoarce și rămâne, astăzi sunt leproșii de la graniță.

    Dacă trebuie puși in carantină? Da, de trei ori da! Și dacă nu acceptă, tu, ca stat român, îi obligi, nu există cale de mijloc. Dar nu există să nu-i primești, oricare ar fi motivația lor. E drept că cel mai bine ar fi fost să rămână acolo unde sunt până trece pericolul. Dar, după ce vi s-a înfiripat adânc în minte că în diaspora umblă câinii cu covrigi în coadă, iar noi umblăm de colo-colo etalându-ne bunăstarea, bogăția și te miri mai ce, nici măcar nu v-ați gândit ce i-ar împinge pe români să se întoarcă acum acasă. Da, acasă, pentru că România este casa lor, indiferent dacă vă place sau nu acest lucru.

    O să vă dau câteva exemple, să mă completați dacă uit ceva.

    Încep cu oamenii mai in vârstă, o categorie destul de numeroasă. Fie că lucrează ca badante, fie că sunt la copiii lor pentru că sunt bolnavi și aici beneficiază de tratament, fie stau cu nepoții în timp ce părinții sunt la muncă. În fața pericolului sau chiar a morții, toți vor sa fie acasă. Dacă mor, să moară acasă, nu pe pământ străin. Cine locuiește în străinătate, știe cam cât costă să trimiți un mort în România. Dar asta e altă poveste deja.

    În Italia locuiesc un milion de români. Sute de mii fără acte în regulă sau cu contracte pe sezon. Fără acte în regulă însemnă muncă la negru, chirie la grămadă, asistență sanitară zero. Acum, că totul s-a oprit în Italia, care ar trebui să fie alternativa lor? Să rămână pe străzi? Că nu toată lumea are bani la ciorap. Cei cu contracte sezoniere, mai ales în turism, au rămas pe străzi de pe o zi pe alta. Hotelurile s-au închis, iar ei au primit preaviz să plece. În condițiile în care toți locuiau la locul de muncă, acum, că s-a închis, unde ar trebui să se ducă dacă nu ACASĂ? Statul italian și-a adus cetățenii din China cu un avion militar, statul român, la primele semne de epidemie, a ieșit, prin reprezentații lui, să le spună să rămână acolo unde sunt. Well, rămâne cine poate, dar cu ceilalți ce facem? Pe ei cine îi tutelează?

    Așadar, prieteni, facem ce știm de ani de zile: judecăm și lipim etichete pe situații și oameni despre care nu cunoaștem nimic sau foarte puțin.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Stați acasă, nu vă bateți joc de eforturile noastre!” Apelul și vânătăile unei tinere asistente medicale din Italia

  • Șocul românilor care vin din străinătate. Corturi la graniță, mașini oprite la intrarea în București. Oamenii sunt duși în carantină

    Zeci de mașini cu români întorși din străinătate sunt blocate miercuri seară la intrarea în București. Oamenii așteaptă să fie preluați de polițiști, în convoi, și duși către punctele de carantină.

    Imediat s-a răspândit zvonul că se va închide Capitala. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut un apel la calm către bucureșteni, spunând că blocarea mașinilor cu români veniți din diaspora este o procedură stabilită și că nimeni nu trebuie să intre în panică. „Garantez că în niciun caz nu se închide Capitala. Îi asigur pe bucureșteni că nu se închide Capitala. Garantez în calitate de ministru al Afacerilor Interne. Cel mai rău caz ar fi o izolare pe sector sau pe cartier, în niciun caz închiderea Capitalei”, a declarat Marcel Vela într-o intervenție telefonică la România TV.

    „Nici închiderea mall-urilor nu s-a pus în discuție”, a mai spus ministrul Vela.

    Românii blocați la marginea Bucureștiului au parte de acest tratament pentru că s-au întors din străinătate, din „zone roșii” sau „galbene” (afectate de pandemia de coronavirus). Ei au fost preluați încă de la intrarea în România de către echipaje de poliție, care îi escortează pe oameni spre centrele de carantină, acolo unde – conform deciziilor luate la nivel de Guvern – sunt îndrumați cei întorși din zonele de risc.

    Mașinile așteaptă în coloană, la intrarea în București, astfel încât tot convoiul să plece spre centrele de carantină, a explicat ministrul de Interne, Marcel Vela.

    Ministrul a precizat că este vorba de o procedură aprobată de autorități, prin care românii care vin cu mașinile în țară sunt preluați la graniță, unde sunt organizate convoaie de cel mult 10 mașini, cu escortă de la poliție sau jandarmerie, și care sunt conduși în centrele de carantină din județele din care provin acești oameni.

    În cazul mașinilor de pe Bd. Iuliu Maniu, este vorba despre un convoi care a plecat din Arad, cu oameni din Prahova și Constanța. „Aici, convoiul se desparte în două direcții: unul spre Constanța, altul spre Prahova. Acum se organizează, se împart autoturismele spre zona de destinații sau de domiciliu”, a explicat ministrul Vela.

    Corturi montate la frontieră

    Românii care intră în țară sunt triați în corturi montate miercuri la punctele de frontieră. Ei sunt preluați acolo de către poliţişti, jandarmi şi medici îmbrăcaţi în combinezoane și completează declarații despre zonele din care se întorc.

    Dacă au revenit din „zonele roşii”, oamenii trebuie să intre în carantină. Toate maşinile care vin din aceste zone sunt preluate de echipaje de poliție și escortate în centrele de carantină din județele din care provin.

    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat că a fost suplimentat numărul medicilor la punctele vamale, mai ales la Borș și Nădlac, pentru a evalua cetățenii care vin din „zonele roșii”. El a mai spus că sunt monitorizate toate cursele aeriene cu escală care au destinația România, astfel că pasagerii nu pot ascunde din ce ţară au plecat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Haos la Otopeni! Mii de români care revin acasă sunt blocați în trafic

    Aeroportul Otopeni a fost, luni, 23 decembrie, blocat întreaga zi. Mii de români din diaspora care se întorceau acasă nu putea părăsi zona aeroportului din cauza blocajului în care au fost prinse sute de mașini.

    VIDEO. Mașini bară la bară pe DN1 pe kilometri întregi. Întregul blocaj se datora imposibilității de acces a Aeroportului Otopeni. https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2019/12/f87b0503-16c8-47a2-a2fb-568aba1160e8-2.mp4

    Traficul pe DN1 a fost grav afectat de aglomerația din zona aeroportului. Autoritățile, deși știau de faptul că în aceste zile foarte mulți români care lucrează în străinătate se întorc acasă nu au făcut nimic pentru a fluidiza traficul.

    Construcția legăturii dintre aeroport și Gara de Nord a dat peste cap traficul care afectează întreaga circulație pe DN1. Cozile de mașini pentru a intra în aeroport se întindeau pe câțiva kilometri. Cei care veneau să-i întâmpine pe cei dragi nu aveau nicio șansă să ajungă la timp.

    Abia în jurul orei 15.00, un echipaj de poliție a început să descâlcească sutele de mașini blocate, dar coada de pe DN 1 a rămas le fel de mare. Constructorii legăturii și administrația aeroportului nu au luat niciun fel de măsuri suplimentare pentru ca accesul la aeroport să se desfășoare în condiții cât de cât civilizate.

    Românii veniți din străinătate au găsit cea mai mare poartă de intrare în țară, blocată. Aeroportul Henri Coandă are grave probleme de management, instituția este politizată total. Practic, în acest moment aeroportul are perioade când e blocat și se poate întâmpla o mare nenorocire în orice moment.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Institutul lui Iliescu l-a omagiat pe socrul lui Năstase pe bani publici. Sinecura PSD-istă trebuie desființată!

    * Gașca lui Dragnea, în cămăși albe la ziua lui Codrin. Mugur Ciuvică, Antena 3, bea alături de PSD-iști

    * Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    * L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    * Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

    * Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!

  • Denise Rifai: scandalul „diaspora”, un pretext pentru Firea ca să-l mazilească pe Bădălău

    Denise Rifai, realizatoarea Realitatea Plus, susține că mai mulți lideri din PSD i-au pus gând rău lui Bădălău după noua gafă a acestuia care i-a revoltat pe românii din străinătate.

    Ea spune că Firea, pe care în postarea de pe Facebook o numește „Edila”, vrea să scape de Bădălău pentru că acesta are prea multă putere în partid.

    „Toată era revoltată și doamna Edil. Toată s-a revoltat. Ea, Edila, ea cea cu beculețe și cu căldura mai mult abur pe la canale decât în case și spitale”, a scris Denise Rifai pe pagina ei de Facebook.

    PSD se află într-o criză profundă, iar în partid se confruntă mai multe „găști” care speculează orice eroare a adversarului.

    „… cu cât se plâng mai mult de diaspora, cu atât le pasă mai puțin. Ei de fapt încearcă să-i tragă preșul de sub picioare lui Bădălău, să-i mai spargă din autoritate și să mai disloce ceva centre de putere pe care Bădălău le controlează. Cum ar fi: îl dăm afară, dar după ce-i luăm tot ce are”, a scris Denise Rifai.

    Senatorul Niculae Bădălău e la a doua scenă nefastă care provoacă revoltă în diaspora. Prima dată a fost filmat la o petrecere în care cânta o manea în care folosea cuvinte jignitoare la adresa românilor din străinătate.

    A doua s-a întâmplat în urmă cu câteva zile când a declarat că din 4 milioane de români care se află în străinătate doar 700.000 sunt cu acte în regulă, restul sunt „fete din alea ușoare ce pleacă de aici”.

    „Nu comentez declarația lui Bădălău care mi se pare un dezastru fără margini, dar tupeul moraliștilor și grija lor pentru diaspora sunt absolut incredibile”, a scris Denise Rifai.

    Indiferent de ce măsuri va lua PSD împotriva lui Bădălău, cariera lui politică s-a încheiat. Niciun partid nu-și mai permite să privească de sus comunitățile românilor din străinătate care, pe lângă miliarde de euro, trimit, acum, în țară și un milion de voturi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Mulțumim, Daddy! Până să ne calci tu pe cap, nu știam ce puternici suntem

    * Dacian Cioloș anunță „o colaborare cu PNL la alegerile locale”, 

    pentru a înlătura PSD din primării și din consiliile județene

    * Harta electorală a României. Cele 5 județe în care a câștigat Dăncilă. Prăbușirea baronilor PSD

    * O carte-document: „10 august”. Lansarea: vineri, de la ora 18.00, la Gaudeamus. Autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu

    * VIDEO. „Dezbatere” sinucigașă: Dăncilă a fost strivită sub propriile minciuni. Ziariștii au făcut-o să dea în bâlbăială

    * VIDEO. Victor Rebengiuc, apel pentru salvarea României de „mahalagism” şi „ţăţism” marca Dăncilă: „Ieşiţi la vot! PSD este garanţia sigură a distrugerii acestei ţări”

    * Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”

    * Oana Pellea: „Nu subestimați pericolul PSD! Putem distruge România prin neprezentare. Iohannis este unica opțiune”

    * Procurorii demontează fake news-ul „Dăncilă la DNA”, lansat pe filiera PSD-istă Buble-Ciutacu: „Informații FALSE!”

    * DOCUMENT. Raportul integral „10 august”, secretizat de Guvernul Dăncilă și desecretizat de Guvernul Orban

    * A murit unul dintre marii profitori ai Revoluției. Avea indemnizație de revoluționar și pensie specială de parlamentar

    * Olguța Vasilescu îl prezintă din nou pe Klaus Iohannis ca fiind nazist. Ea se teme că PSD-iștii vor fi băgați în „lagăre de concentrare”

    * Scrisoarea din diaspora care l-a „terminat” pe CTP. „Am încercat, am luptat, dar încă nu te-ai trezit, iar eu am obosit să te mai trezesc”

    * Rareș Bogdan: „Poți scoate un om din PRM, dar nu poți scoate PRM-ul din om”. Plângere împotriva Olguței Vasilescu

    * Biet urs, ai nimerit în țara greșită! Agonia de 18 ore pe marginea șoselei și „rezolvarea” prin glonț. Ce trist!

    * Lista celor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis. Sunt confirmați 6, vor fi 10, e posibil să fie și CTP printre ei 

    * VIDEO. Bârlogul secret al Vioricăi Dăncilă. Viloiul de 417 metri pătrați ascuns în pădurea de brazi de la Predeal