Aeroportul Otopeni a fost, luni, 23 decembrie, blocat întreaga zi. Mii de români din diaspora care se întorceau acasă nu putea părăsi zona aeroportului din cauza blocajului în care au fost prinse sute de mașini.
VIDEO. Mașini bară la bară pe DN1 pe kilometri întregi. Întregul blocaj se datora imposibilității de acces a Aeroportului Otopeni. https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2019/12/f87b0503-16c8-47a2-a2fb-568aba1160e8-2.mp4
Traficul pe DN1 a fost grav afectat de aglomerația din zona aeroportului. Autoritățile, deși știau de faptul că în aceste zile foarte mulți români care lucrează în străinătate se întorc acasă nu au făcut nimic pentru a fluidiza traficul.

Construcția legăturii dintre aeroport și Gara de Nord a dat peste cap traficul care afectează întreaga circulație pe DN1. Cozile de mașini pentru a intra în aeroport se întindeau pe câțiva kilometri. Cei care veneau să-i întâmpine pe cei dragi nu aveau nicio șansă să ajungă la timp.

Abia în jurul orei 15.00, un echipaj de poliție a început să descâlcească sutele de mașini blocate, dar coada de pe DN 1 a rămas le fel de mare. Constructorii legăturii și administrația aeroportului nu au luat niciun fel de măsuri suplimentare pentru ca accesul la aeroport să se desfășoare în condiții cât de cât civilizate.

Românii veniți din străinătate au găsit cea mai mare poartă de intrare în țară, blocată. Aeroportul Henri Coandă are grave probleme de management, instituția este politizată total. Practic, în acest moment aeroportul are perioade când e blocat și se poate întâmpla o mare nenorocire în orice moment.