Etichetă: Diaspora

  • La ora 15.29, diaspora a doborât recordul de voturi stabilit în primul tur! Noua țintă: 900.000 de voturi!!!

    Duminică, 24 noiembrie 2019, ora 15.29. Moment istoric în alegerile organizate de România: este doborât recordul de 675.348 de voturi stabilit cu două săptămâni în urmă, în primul tur al scrutinului prezidențial.

    La ora 15.29, contorul Biroului Electoral Central (BEC) a indicat 676.052 de voturi, cu 707 peste recordul din 10 noiembrie.

    Cifrele orei 15.29 în diaspora:

    Până la închiderea urnelor mai sunt 6 ore și jumătate în majoritatea țărilor vest-europene în care există mari comunități românești (Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Danemarca, Suedia etc.), respectiv 7 ore și jumătate în Marea Britanie, Irlanda și Portugalia.

    Ritmul în care s-a votat după prânz arată că ținta de 800.000 de voturi este floare la ureche, cea de 850.000 este realistă, iar cea de 900.000 este posibilă!

    Dacă la ora 21.00 vor fi cetățeni care nu au apucat să voteze, secția va rămâne deschisă până când vor vota toți cei aflați la coadă (în interiorul secției de votare sau în afara ei), dar nu mai târziu de ora 23.59.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • La ora 14.00, duduie votarea! În țară, aproape 2% peste turul 1. În diaspora, un plus de 146.000 de voturi; pragul de 600.000, depășit la 14.10

    Votarea continuă în ritm alert! Atât în țară, cât și în diaspora, participarea la vot este mult mai bună decât în urmă cu două săptămâni, la turul 1 al alegerilor prezidențiale.

    În țară, la ora 14.00, în urne se aflau 4.893.265 de voturi, reprezentând 26,86% din numărul alegătorilor înscriși în liste.

    Cifrele orei 14.00 în țară:

    Creșterea față de primul tur este de aproape 2%. Mai exact, de 1,93%, respectiv 350.858 de voturi.

    Pe 10 decembrie, până la aceeași oră, votaseră 4.542.407 de români, reprezentând 24,93%.

    Astăzi, în intervalul orar 13.00 – 14.00, în România au votat 871.145 de cetățeni, adică aproape un milion. La ora 13.00, în urne erau 4.022.120 de voturi.

    Diaspora a trecut de 600.000 la ora 14.10! Avans de aproape 150.000 de voturi față de primul tur

    În diaspora, la ora 14.00 erau 587.185 de voturi, cu 146.490 mai multe decât în primul tur la aceeași oră (când erau 440.695).

    Cifrele orei 14.00 în diaspora:

    Astăzi, în intervalul orar  13.00 – 14.00, în diaspora au votat circa 63.000 de români, adică mai mult de 1.000 pe minut!

    La ora 14.10 a fost spart și plafonul de 600.000 de voturi.

    Cifrele orei 14.20 în diaspora:

    În primul tur, în diaspora au fost, în total, 675.348 de voturi. Acest număr va fi atins astăzi cel târziu la ora 16.00 (ora României), cu 6-7 ore înaintea închiderii urnelor în țările vest-europene.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Uluitor: 500.000 de voturi în diaspora la ora 12.39! Avans de peste 100.000 față de turul 1

    Românii din diaspora votează într-un ritm amețitor. Recordurile de prezență la vot sunt doborâte cu viteză nemaiîntâlnită.

    La ora 12.39 a fost depășită borna de o jumătate de milion de voturi, fiind înregistrate 500.419.

    Cifrele orei 12.39 în diaspora:

    Creșterea față de turul 1 este masivă. Pe 10 noiembrie, la ora 13.00 a fost atinsă borna de 400.000. Astăzi, cu 21 de minute mai devreme, sunt cu 100.000 de voturi în plus.

    Cifrele fabuloase de astăzi sunt realizate în condițiile în care ora 12.39 în România înseamnă ora 11.39 în Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia etc., respectiv ora 10.39 în Marea Britanie, Italia și Portugalia!

    Deci, putem spune că în aceste țări votarea abia a început! Iar la ora 12.39 (ora României) aveam deja 123.958 de voturi în contul zilei de duminică, dat fiind că zestrea primelor două zile a fost de 376.461 de voturi.

    Pe 10 noiembrie, la finalul votării, diaspora a avut 675.348 de voturi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șoc și groază pentru PSD! Ora 12.00: prezență la vot tot mai mare față de turul 1 în țară. Plus: diaspora dezlănțuită

    Viteza de votare a crescut spectaculos între orele 11.00 și 12.00, atât în România, cât și în diaspora!

    La ora 12.00, la secțiile de votare din România se depășise bariera de 3 milioane de voturi: 3.024.974. În procente: 16,60%, cu 0,78% mai mult față de turul 1, când erau 15,82%.

    Cifrele orei 12.00 în România:

    Într-o singură oră, astăzi, prezența la vot a crescut cu 5,13% (de la 11,47% la 16.60%).

    Creșterea este spectaculoasă și arată trendul pozitiv din ultimele trei ore, după ce până la 9.00 era o prezență slabă.

    Evoluția comparativă între turul 1 și turul 2

    Ora ….. Turul 1 ….. Turul 2 ….. Diferența

    8.00 ….. 1,42 ………. 1,33 ……….. –0,09

    9.00 ….. 3,51 ………. 3,30 ………… –0,21

    10.00 …. 6,89 ………. 6,87 ……….. –0,02

    11.00 …. 11,01 ……. 11,47 ……….. +0,46

    12.00 …. 15,82 …….. 16,60 ……….. +0,78

    Duduie diaspora!

    În diaspora, viteza de votare este uluitoare. La ora 12.00 erau înregistrate 463.696 de voturi, cu 41.690 mai multe decât la ora 11.00 (când erau 422.006 de voturi).

    În acest ritm, suta de mii de voturi se face în diaspora în numai două ore și jumătate!

    Cifrele orei 12.00 în diaspora:

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Diaspora avansează spectaculos: puțin după ora 10.00, a trecut de 400.000 de voturi!

    A treia zi de vot în diaspora pare să păstreze trendul crescător față de primul tur, la fel ca primele două zile (vineri și sâmbătă).

    La ora 10.00, în diaspora erau 398.092 de voturi, cu un spor de 10.251 de voturi mai mult decât la ora 9.00 (când erau înregistrate 387.841 de voturi).

    La câteva minute după ora 10.00, numărul votanților din diaspora a depășit 400.00.

    Recordul de prezență la vot a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, când în diaspora au votat 675.348 de români.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ziua decisivă. În diaspora se prefigurează o prezență totală de peste 850.000 de voturi!

    Până sâmbătă seara, la ora 22.00, în diaspora au fost înregistrate 376.461 de voturi, cu 28,35% mai multe decât în primul tur, în aceeași zi, la aceeași oră. Pe 10 noiembrie, în același moment al scrutinului, erau 293.299 de voturi.

    Interesantă este și evoluția votului în diaspora, în turul 2. Astfel, vineri, în prima zi, s-a pornit cu un handicap, dat de faptul că voturile prin corespondență (17.503) au fost mai puține decât cele din primul tur, prin aceeași metodă (25.189).

    Așadar, la ora 12.00, când s-au deschis secțiile de votare, diaspora a pornit cu un minus de 29,46%.

    La ora 14.00, deficitul scăzuse la -17,42%. Și a tot scăzut, până când, la ora 20.00, bilanțul a trecut pe plus: +5,75%.

    Ziua de vineri s-a încheiat, la ora 24.00, cu +9,07% față de primul tur.

    Sâmbătă, diferența față de turul 1 crescut constant, de la o oră la alta. La ora 16.00 a trecut de +20% (atingând +20,53%), iar la ora 22.00 sporul era de +28,35%.

    Un calcul si plu arată că dacă și duminică s-ar vota cu același spor, adică +28,35% față de primul tur, atunci diaspora ar ajunge la 866.809 voturi, față de cele 675.348 din urmă cu două săptămâni!

    În orice caz, 800.000 de voturi par o țintă tangibilă, dar nu e exclus ca diaspora să treacă de 850.000. În mod sigur, recordul de la primul tur va fi doborât.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Dăncilă, grosolană la adresa românilor din diaspora: „Iohannis nu s-a întâlnit cu ĂȘTIA”

    Printre multele gafe și minciuni pe care le-a bifat la întâlnirea cu ziariștii de la Palatul Parlamentului, inclusiv redefinirea ariei cercului („aria la pătrat”), Viorica Vasilica Dăncilă a scăpat și o expresie jignitoare la adresa românilor din diaspora.

    Candidata PSD a vorbit despre ceea ce a făcut partidul său pentru românii din afara granițelor, susținând că guvernul condus de ea „a facilitat votul pentru românii din diaspora”.

    Evident că a fost o nouă minciună. În realitate, votul prin corespondență și votul de trei zile în diaspora au fost votate de Parlament la inițiativa Opoziției.

    Și a venit nenorocirea!

    V. V. Dăncilă: „Iohannis nu a făcut nici măcar o deplasare pentru românii din diaspora. Chiar dacă s-a deplasat în state unde avem o mare majoritate a românilor care au plecat din țară, nu s-a întâlnit cu ăștia, nu a vorbit despre venirea lor în România și ce face în calitate de președinte ca românii să se întoarcă acasă”.

    VIDEO: Stupidul moment cu „ăștia”

    Scăparea grosolană a Vioricăi Dăncilă ar putea avea legătură cu rezultatul pe care aceasta l-a obținut la voturl din diaspora, pe 10 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidențiale: 2,68%.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”

    * VIDEO. Bârlogul secret al Vioricăi Dăncilă. Viloiul de 417 metri pătrați ascuns în pădurea de brazi de la Predeal

  • Postare emoționantă, un strigăt plin de durere adresat celor care-i alungă pe români din țară: “Acest popor moare, iar ucigașii zâmbesc!”

    Trebuie să citești acest text dacă ești din diaspora sau dacă ai părinți, frați, surori care lucrează în străinătate!

    O postare emoționantă făcută de Marian Dumitru despre suferința românilor din străinătate a devenit virală pe Facebook. În ea, autorul vorbește de un lanț uman făcut din cei care părăsesc țara și care străbate întregul continent. E o coadă de mii de kilometri la care se așează românii izgoniți de nevoi din propria patrie.

    “Privește acest traseu:București-Berlin-Londra-Paris-Barcelona-Roma.E lung. Sunt vreo 5.600 de kilometri și e cam toată Europa, nu?Acum imaginează-ți un șir lung de oameni pe tot acest traseu. Om lângă om, lângă om, lângă om… pentru 5.600 de kilometri.Unul în spatele celuilalt, un om la fiecare metru.Privește-i, sunt bărbați, sunt femei, copii, bătrâni. Fiecare cară câte un bagaj, mai mare sau mai mic.Unul în spatele celuilalt, pe tot drumul de la București la Berlin, apoi Londra, apoi Paris, Barcelona, până la Roma.Sunt mulți, foarte mulți.Cinci milioane și șase sute de mii de oameni.Știi ce au ei în comun?Vorbesc limba română. Toți.Sunt români.Toți oamenii ăștia există cu adevărat și toți au plecat din România. Poate și tu, care citești, ești printre ei. Sau, poate, nu încă…Șirul nu e un șir, e de fapt o coadă. E coadă la care se așează românii că să plece din țară.Scarbiti, sătui, obosiți, triști, umiliți. Alungați.În fiecare zi, 200 de români, bărbați, femei, bătrâni, copii, se pun cuminți la coadă, unul în spatele celuilalt.Și pleacă.Acest popor moare.Și nu de moarte bună.E omorât.Ucigașii zâmbesc.Iar ‘salvatorii’ spun cinic și strategic ‘Nu acum’.Și în câteva zile, coadă mai crește cu un kilometru…e tare trist…Mai uită-te o dată la poză.Vezi oamenii?Dar lacrimile le vezi?”

    Marian Dumitru cel care a scris acest text emoționant în 21 octombrie anunță că postarea are peste 8.000 de distribuiri și a fost citită de peste un milion de români.

    El lansează o provocare pentru reprezentanții partidelor din România: “Am scris postarea de mai jos acum 3 săptămâni. Are peste 8 mii de distribuiri, însă foarte mulți au luat-o cu copy-paste, că și cum ar fi a lor. În total, până acum, textul a fost distribuit pe aproape 100.000 de conturi și pagini. Și a fost citit, poate, de zece ori mai mulți oameni.

    O singură postare. A ajuns la aproape un milion de români…

    Lansez o provocare pentru cei din partidele noi:

    Îmi puteți arată un alt mesaj, difuzat de voi, sau de partidul vostru, de liderul vostru suprem, de influencerii voștri, de comunicatorii voștri, care să fi ‘mișcat’ la fel de mulți români, cum a făcut mesajul meu, fără ajutorul media, fără influenceri, fără armate de membri de partid??!

    Nu. Nu veți găsi”.

    Autorul consideră că vinovați pentru această plecare în masă sunt oamenii politici, mai ales cei din PSD, care n-au făcut nimic pentru a opri acest fenomen devastator.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * A murit unul dintre marii profitori ai Revoluției. Avea indemnizație de revoluționar și pensie specială de parlamentar

    *Olguța Vasilescu îl prezintă din nou pe Klaus Iohannis ca fiind nazist. Ea se teme că PSD-iștii vor fi băgați în „lagăre de concentrare”

    *Scrisoarea din diaspora care l-a „terminat” pe CTP. „Am încercat, am luptat, dar încă nu te-ai trezit, iar eu am obosit să te mai trezesc”

    *Rareș Bogdan: „Poți scoate un om din PRM, dar nu poți scoate PRM-ul din om”. Plângere împotriva Olguței Vasilescu

    *Biet urs, ai nimerit în țara greșită! Agonia de 18 ore pe marginea șoselei și „rezolvarea” prin glonț. Ce trist!

    *Lista celor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis. Sunt confirmați 6, vor fi 10, e posibil să fie și CTP printre ei 

    *VIDEO. Bârlogul secret al Vioricăi Dăncilă. Viloiul de 417 metri pătrați ascuns în pădurea de brazi de la Predeal*Afară şi cu şeful Casei de Pensii! Orban taie în carne vie printre baronii funcţiilor publice. „Şi-a luat concediu medical, parcă special ca să creeze probleme în plata pensiilor”

  • Mesaj cutremurător din diaspora: “Noapte bună, România! Îmi pare rău că nu te-am putut ajuta!”

    Un mesaj emoționant, postat de o alegătoare din diaspora dezamăgită de faptul că Viorica Dăncilă a ajuns în turul 2, a avut un impact major pe rețelele sociale.

    “Merg la culcare. Într-o țară care nu e a mea, într-o casă care nu e a mea, departe de mama mea și de voi. Am votat iei pentru noi toți și pentru dispariția PSD-ului. Dar voi nu ați vrut. Noi am vrut. Acum, noi rămânem aici și voi, acolo. Cine-i fericit? Un popor care-și merită soarta. Tineri care nu ies la vot, bătrâni care vă hotărăsc soarta. Nu ați înțeles nimic. Turul 2 nu era pentru alegerea președintelui. Aveam președinte. Votul era pentru altceva. Noapte bună, România. Îmi pare rău că nu te-am putut ajuta. Am încercat, am luptat, dar, încă, nu te-ai trezit. Iar eu am obosit să te trezesc. Te sărut din diaspora”, a scris ea.

    Mesaj diaspora

    În străinătate a fost un vot record. 670.000 de cetățeni români au votat pe parcursul a trei zile, provocând mult interes și admirație în țară.

    În străinătate, Viorica Dăncilă nu există în top 3 candidați. Pe primul loc e Klaus Iohannis – 53%, urmat la mare distanță de Dan Barna – 27% și Theodor Paleologu – 6,4%.

    Cea mai mare frustrarea a alegătorilor din diaspora, dar și a multora din țară e că Viorica Dăncilă, reprezentanta PSD, a ajuns în turul 2.

    Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu 37%, urmat de Viorica Dăncilă cu 21,9%. Dan Barna, candidatul USR-PLUS, a dezamăgit, obținând 14,7%.

    Cu tot pesimismul și frustrarea că Viorica Dăncilă a intrat în turul doi, trebuie spus că România s-a schimbat. Forțele politice anti-PSD au ajuns să reprezinte 60% din susținerea politică – Iohannis, Barna, Paleologu. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Record istoric al diasporei, dar și cea mai slabă prezență la prezidențiale pe teritoriul României: 47,66%

    Turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2019 a consemnat două recorduri diametral opuse: cel pozitiv vine din diaspora, cel negativ de pe teritoriul României.

    La ora 22.00 (ora României) s-au închis urnele în cele mai multe țări din Europa Occidentală. Mai e o oră de vot în Marea Britania, Irlanda și Portugalia, mai sunt 8-12 ore până la închiderea urnelor pe continentul american.

    Cifrele de la ora 22.00 sunt fantastice: 669.562 de voturi, record absolut în istoria electorală a românilor din afara granițelor. Vechiul record era de 383.000 și a fost stabilit la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.

    Situația în diaspora la ora 22.00:

    Până la final, numărul de votanți în diaspora ar putea ajunge la 675.000 sau chiar 680.000 de voturi. Acestea vor avea o pondere de peste 7% în rezultatul acestor alegeri.

    Pentru prima dată, sub 50%

    În interiorul granițelor, a fost cea mai slabă prezență la vot din istoria post-comunistă a alegerilor prezidențiale: 47,66%. Până la ora 21.00, la închiderea urnelor, au votat 8.683.688 de români – mai puțini decât în turul 1 al prezidențialelor din 2014, dar și decât la europarlamentarele din luna mai a acestui an.

    Situația în România la ora 21.00:

    Prezența la vot la prezidențiale – turul 1

    • 1990 ….. 86,19%
    • 1992 ….. 76,29
    • 1996 ….. 76,01
    • 2000 ….. 65,31
    • 2004 ….. 58,51
    • 2009 ….. 54,37
    • 2014 ….. 53,18
    • 2019 ….. 47,66 (fără diaspora).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!