Luni, 11 martie, la ora 15.43, site-ul antena3.ro a inițiat un sondaj în care cititorii erau îndemnați să răspundă la întrebarea: „PRO sau CONTRA Liviu Dragnea?”. Sondajul urma să fie folosit, în mod propagandistic, în noua emisiune a lui Răzvan Dumitrescu, de vineri seara.
Miercuri însă, după numai două zile, sondajul a dispărut subit. Cu două zile înainte de data planificată. Explicația e simplă: rezultatele sondajului erau tare neplăcute pentru propagandiștii de la Antena 3.
Luni, în primele ore de la lansare, totul era în grafic: circa 70% din respondenți erau PRO Dragnea.
Rezultatul după mai bine de 30.000 de voturi
Pe măsură ce oamenii au început să afle de sondaj, participarea a crescut, iar rezultatul mergea spre dezastru pentru televiziunea lui Dan Voiculescu. Miercuri după-amiază, numărul votanților depășise 40.000, iar opțiunile lor i-au speriat pe „anteniști”: 17% PRO Dragnea, 83% CONTRA!
Și atunci, în loc ca sondajul să rămână la vedere, iar votarea să continue, rubrica respectivă a dispărut brusc, fără a fi comunicate rezultatele votului din primele două zile.
E și acesta un mod de cenzură: când nu-ți convin cifrele, le ascunzi!
Antena 3 continuă să încaseze sume enorme din bani publici, prin tovărășia cu anumiți primari. Nu doar primărița Capitalei, Gabriela Firea, fostă angajată a trustului lui Dan Voiculescu, finanțează puternic televiziunea de propagandă, șantaj și diversiune. Vine tare din spate Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, și el tot de la PSD.
Săptămâna aceasta, Antena 3 a rulat de zeci de ori o știre despre marile isprăvi ale lui Băluță de la Sectorul 4. Știrea a fost susținută cu un material video: un dialog între Adrian Ursu și daniel Băluță, la emisiunea matinală a Antenei 3.
Implicarea directorului editorial al televiziunii lui Voiculescu nu e întâmplătoare. Astfel a fost onorat primarului Sectorului 4, cel care cu atâta generozitate drenează banii bucureștenilor spre conturile Antenei 3.
Dialog memorabil Ursu – Băluță:
Adrian Ursu: Pe lângă cea mai mare parcare din București, ce mai pregătiți?
Daniel Băluță: Cea mai mare grădiniță și cea mai frumoasă piață.
Mirobolantul primar Daniel Băluță
Pe ecran trona un titlu evadat din calupul publicitar: „Sectorul 4, investiții majore finalizate”. Ce urmează e de vis: „Cea mai mare parcare din țară și cea mai mare grădiniță din țară se află în Sectorul 4”.
Și acum, să vedem cât costă acest PR caraghios.
70.000 de euro în 5 contracte
În ultimii doi ani, Primăria Sectorului 4 a semnat cel puțin 5 contracte, prin care a plătit Antenei 3 x lei, echivalentul a x euro.
12 iunie 2017: 44.800 de lei (10.000 de euro);
15 iunie 2017: 111.300 de lei (25.000 de euro);
31 ianuarie 2018: 15.900 de lei (3.500 de euro);
15 februarie 2018: 15.900 de lei (3.500 de euro);
23 ianuarie 2019: 132.000 de lei (28.000 de euro).
TOTAL: 319.900 de lei (70.000 de euro)
Cel mai recent cadou făcut de Daniel Băluță televiziunii lui Dan Voiculescu: atribuirea prin cumpărare directă, fără licitație, a unui contract de 132.000 de lei (peste 28.000 de euro) miercuri, 23 ianuarie 2019. Obiectul contractului: concepția, producția și difuzarea de materiale video referitoare la activitatea Primăriei și a direcțiilor din subordine.
În luna februarie a anului trecut, publicația „Banii nostri” a dezvăluit că primăria lui Daniel Băluță atribuise 4 contracte de publicitate media către Antena 3 în perioada iunie 2017 – ianuarie 2018.
Exemplu de prestație a Antenei 3 pentru Primăria Sectorului 4, potrivit anunțului de atribuire: – producție două materiale informative/lună; – patru difuzări/material; – durată material: 3 minute; – fiecare material montat va conține: imagini filmate, însoțite de sincron din partea unui reprezentant al instituției, voice-over, fundal muzical acolo unde este cazul, alte elemente grafice specifice de televiziune; – filmarea se va realiza cu cel puțin o cameră video HD și se va asigura prezența unui reporter; – monitorizare servicii prestate.
Anul trecut, Antena 3 a difuzat cu repetiție un reportaj la școala la care învăța și fiica lui Daniel Băluță. Ba mai mult, în reportajul televizat a fost promovată chiar fetița minoră a primarului!
Așadar, primarul Băluță se promovează intens pe bani publici, finanțând generos Antena 3. Mai mult, din aceiași bani publici, el își promovează și fetița.
Realizatoarea emisiunii ”În premieră” difuzată de Antena 3, Carmen Avram, ar putea fi surpriza de pe listele PSD la europarlamentare. PSD o măsoară în sondaje pe jurnalista Carmen Avram. Nu este clar dacă realizatoarea TV ar fi dispusă să accepte oferta PSD de a candida pe un loc pe liste.
Carmen Avram este fosta soție a jurnalistului Adrian Ursu, considerat în acest moment cel mai influent om din Antena 3. Avram a fost unul dintre veteranii Pro TV, unde a lucrat 14 ani. A fost editor general al emisiunii ”România, te iubesc”, de unde s-a transferat la trustul Intact, în 2010. La Antena 3 realizează emisiunea de reportaje și anchete ”În Premieră”. A primit numeroase premii în țară și internaționale pentru anchetele și reportajele sale, notează G4Media.ro.
Spre deosebire de echipa de şoc de la Antena 3, în special trio-ul Gâdea-Badea-Ciuvică, realizatoarea emisiunii „În Premieră” a reuşit să-şi păstreze echidistanţa şi profesionalismul jurnalistic.
Carmen Avram nu a intrat în campanii isterice de denigrare a justiţiei şi nu a luat parte la emisiuni de propagandă pură. Nu a stat în preajma infractorilor, nici măcar alături de persoane suspectate de probleme penale – literă de lege în jurnalismului occidental. Din aceste motive, prezenţa ei pe lista PSD ar fi ca nuca în perete. Ar părea că a cedat presiunii banului – cel puţin 10.000 de euro pe lună din salariu şi sume forfetare, bani ce pot fi economisiţi lejer lunar, ca europarlamentar.
Lista PSD, plină de inşi loviţi de „ciumă roşie”
PSD are însă mare nevoie de ea şi va plusa. Mai ales pentru că lista partidului e plină de personaje compromise, cu dosare penale, talibani anti-justiţie, pro-ruşi, în general oameni care n-au nicio legătură cu valorile democraţiei europene.
La PSD, cap de listă ar urma să fie Rovana Plumb, care speră să fie propusă și la funcția de Comisar European din partea României în viitorul executiv de la Bruxelles, au mai declarat surse din partid.
Alte nume care ar putea figura pe lista PSD la europarlamentare sunt: Ioan Mircea Pașcu (europarlamentar), Dan Nica (europarlamentar), Natalia Intotero (ministru pentru românii de pretutindeni), Maria Grapini (europarlamentar), preotul Chris Terheș (militant anti-DNA), Dragoș Benea (liderul PSD Bacău), Doina Pană (fost ministru al apelor și pădurilor) și posibil Ilan Laufer (fost ministru pentru mediul de afaceri).
Două secvențe hilare la Antena 3, avându-le ca protagoniste, în ordine cronologică, pe europarlamentarele Maria Grapini (Socialiști) și Norica Nicolai (ALDE).
EPISODUL 1. Maria Grapini minte neîntrerupt, de două zile, că Parlamentul European va merge la negocierile cu Consiliul Uniunii Europene cu trei candidați, nu cu unul singur! Adică, nu doar cu Kovesi, ci și cu francezul Bohnert și chiar cu germanul Ritter.
Și deodată vine scrisoarea președintelui Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, care lămurește totul: „Laura Codruța Kovesi este CANDIDATA…” Atât, LCK, niciun cuvânt despre Bohnert sau Ritter! Minciuna cu repetiție a Mariei Grapini se face țăndări.
EPISODUL 2. Norica Nicolai întârzie la Antena 3, dar intră pe telefon și vituperează: „Doamna Kovesi nu va fi niciodată candidata Parlamentului European, pentru că dosarele penale pe care le are o descalifică… E clar că se va merge pe candidatul francez…”
Când europarlamentara ALDE face o mică pauză pentru a trage aer în piept, ca să nu se sufoce de furie, moderatorul apucă să anunțe (și el, cu destulă tristețe) o știre de ultimă oră: „Doamna Nicolai, știți, președintele Tajani a anunțat că propunerea Parlamentului European – singura – este Laura Codruța Kovesi… A scris și pe Twitter…”
Norica Nicolai face spume la gură (se aude, nu se vede). „Nu se poate, o fi spus-o în nume propriu!… Procedura și tratatele nu-i permit domnului Tajani să angajeze Parlamentul European în a face o asemenea propunere… A votat o comisie, n-a votat plenul Parlamentului… Sigur, domnul Tajani face jocuri, e din grupul popularilor… E o decizie sută la sută politică…”
Peste o vreme, ajunge în studio. La fel de furioasă, parcă i-a dat Tajani să mănânce un kilogram de ardei iute. Dar își face curaj: „Trebuie cineva să se adreseze Tribunalului de la Luxemburg, pentru a opri o procedură viciată…”
Eclipsat de Norica Nicolai, Mugur Ciuvică încearcă să recupereze: „Să nu ne spună nouă Tajani… Păi, știți cine era acest Tajani acum câțiva ani?!… Era candidatul lui Berlusconi la funcția de prim-ministru al Italiei. Penalul Berlusconi! Infractorul Berlusconi!”
Și balamucul a continuat până la sfârșitul emisiunii. Apoi, publicitate și un nou balamuc.
Audierea Laurei Codruța Kovesi de către Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost însoțită de Antena 3 printr-o campanie violentă împotriva fostei șefe a DNA. Slujbașii infractorului Dan Voiculescu și invitații lor cer explicit „Secției lui Tudorel” să ia o măsură preventivă împotriva Codruței Kovesi.
Ca să-și atingă scopul, Antena 3 inventează fapte și creează diversiuni. De exemplu, reporterul-chiftea Roxana Ciucă vorbește despre „atrocitățile pe care le-a comis” fosta șefă a DNA.
Măsurile posibile împotriva Codruței Kovesi, așa cum sunt trecute în revistă la Antena 3:
control judiciar;
interdicție de a părăsi țara;
arest la domiciliu;
arest preventiv.
Toate măsurile cerute de propagandiștii pro-corupție de la Antena 3 și de invitații lor, precum fostul pușcăriaș Sorin Roșca Stănescu, au un element comun: ar bloca-o pe Codruța Kovesi în țară, punând-o în imposibilitatea de a se deplasa la Bruxelles, pentru eventuale discuții și formalități de preluarea a mandatului de procuror-șef european.
O altă variantă vehiculată de propagandiști este suspendarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror, astfel încât să nu mai îndeplinească una dintre condițiile de a fi procuror-șef european.
Mihai Gâdea a organizat, la Antena 3, o ședință de linșaj profesionist la adresa președintelui Klaus Iohannis. După ce s-a făcut preș în fața premierului Viorica Dăncilă, căreia i-a înghițit toate minciunile emise telefonic, Gâdea a asmuțit haita din studio la adresa lui Iohannis.
Iar în studio, pe lângă clasicii Ciuvică & Coita, s-au aflat doi miniștri din Guvernul Dragnea-Dăncilă: Eugen Orlando Teodorovici (Finanțe) și Marius Budăi (Muncă).
Vedeta serii – un fel de hartist la un chef cu manele – a fost Orlando. Acesta și-a umflat mușcheții și s-a învârtoșat la adresa președintelui Iohannis. A fost viteaz foc, un fel de Mircea Badea în confruntarea cu motociclistul! Dar pe Vasilica, șefa, ce-a mai șlefuit-o prin dos…
Zicerile lui Orlando Teodorovici
Orlando Teodorovici
„România pierde prin declaraţiile preşedintelui, dar dumnealui… cred că e abordarea domniei sale… e una dintre armele din pachetul acela meschin cu care crede că va câştiga Preşedinţia.”
„Anul trecut a făcut declarații care au crescut costurile noastre de finanțare… Așa și acum, ne afectează ratingul de țară… cu Standard&Poors…
Ca şi guvern, ca şi ţară…” (Gramatica, prostovane!)
„Spune ce ai de spus, cum făcea şi Băsescu, şi la final de an ne întâlnim să vedem cifrele! Dar nu face uz de acest mod excesiv de a contesta la CCR. 58 de sesizări la CCR. Acesta e rolul tău ca preşedinte? O ţară nu poate funcţiona în felul acesta.”
„Lecţia asta de economie să o dea cui vrea, dar deja sare calul. Și nu cred că domnul președinte își dorește să vadă ce înseamnă o replică din partea… nu a unui PSD-ist… din partea mea!”
„Dorința domniei-sale nu este nu de a susține PNL-u’, ci de a distruge România!”
„Nu se dorește ca această țară să crească. Există această dorință de a distruge țara. Să vedeți câte critici vor fi și cu Fondul Suveran de Investiții – că Teodorovici fură… Ce fură Teodorovici? Sau când vom da amnistia – că se dă pentru nu știu cine. Nu e pentru nimeni, e pentru români!”
„Ne acuză că ducem nu știu ce la ruși… Vă dați seama ce aberații? Fură un partid politic aurul țării…”
„Când îi aud și pe guralivii ăia… sau guriștii din Opoziție…”
„O priveam cu admirație pe doamna prim-ministru cum vorbește. Are multă diplomație, dar spune lucrurilor pe nume.”
La un moment dat, a mormăit ceva și ministrul Budăi: „Domnul președinte este un om mic într-o funcție mare. Nu-și cunoaște fișa postului. Face foarte mult rău României”.
Orlando și Budăi. Două fantome bete într-o crescătorie de varani.
Antena 3 continuă campania anti-Kovesi, cu o violență explicabilă doar prin dorința de răzbunare a lui Dan Voiculescu. Furia și ura patronului-infractor se transmit spre miezul nopții către Mircea Badea, clovnul favorit al mogulului turnător la Secu.
Și Badea emite fraze de nefericit scăpat de la balamuc. „Ăștia de la DNA sunt mai hoți ca hoții! Sunt mult mai hoți ca hoții! Vreau s-o văd pe Kovesi în pușcărie!”
Badea evoluează pe linia Ciuvică, agitatul care a constatat printre două vodci rusești: „La manifestațiile pro-Kovesi au ieșit trei agitați și doi derapați”.
S-au inspirat amândoi, probabil, din vorbele primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, vorbe scuipate în microfonul lui Cozmin Gușă, antenistul de la Realitatea TV: „Doamna Kovesi n-o să ajungă niciodată nici la glezna doamnei Udrea. Nu are capacitatea”. E și greu, că glezna aia prețioasă se bronzează departe, pe plajele din Costa Rica.
În acest timp, pe plaiuri valahe, Mircea Badea are o frământare: „Bă, pe SRI nu l-a votat nici Pulea! Am zis așa ceva? Am vrut să spun Ulea Spătaru”. Bravo, Ulică! Ulică Spătărică.
Toate aceste finețuri în inspiră pe sociologul din beciul PSD, Marius Pieleanu. Drept care acesta are o revelație: „Există cel puțin doi cetățeni români care ar lua mai mult de 3,4% ca independenți si ar deveni europarlamentari: Mircea Badea și dumneavoastră, domnule Gâdea. Cu condiția, evident, să candidați”.
O nouă seară horror livrată publicului de mutanții media care batjocoresc meseria de ziarist ca să-i fie pe plac infractorului Dan Voiculescu.
Mihai Gâdea și Mircea Badea au făcut o emisiune odioasă, pe două direcții:
Au linșat-o incalificabil pe Andreea Esca, realizatoarea interviului cu Laura Codruța Kovesi, de sâmbătă, de la Europa FM.
Au forțat comparația dintre Elena Udrea și Laura Codruța Kovesi, pe ideea că amândouă au avut parte – în perioade diferite – de PR jurnalistic din partea zonei media a grupului Pro TV.
Încă un titlu mizerabil lipit de Antena 3 pe imaginea Andreei Esca
Gâdea a susținut că interviul de sâmbătă, cu fosta șefă a DNA, a fost o „operațiune de PR”, comparându-l cu un interviu făcut cu Elena Udrea, publicat în urmă cu câțiva ani într-o revistă condusă de Andreea Esca.
Celebra prezentatoare de la televiziunea cu cea mai mare audiență din România, care prezintă Știrile Pro TV de 23 de fără întrerupere, a fost catalogată de sclavii lui Voiculescu drept „prompterista lui Udrea”.
„Kovesi s-a dus machiată, este ceva rar pentru ea. A luat în considerare că se va da pe internet. Eu mă duc în trening la radio. Doamna Kovesi s-a împopoțonat, este o operatiune de PR”, și-a dat cu părerea clovnul Antenei 3, Mircea Badea, zis și „5 secunde”.
Gâdea a prezentatmai multe reportaje realizate de Pro TV cu Elena Udrea și le-a comparat cu interviul dat de Codruța Kovesi la Europa FM. „Să vedem pentru cine a prestat mai bine Andreea Esca, pentru Udrea sau pentru Kovesi”, a glăsuit mizerabilul Gâdea.
Un interviu cu Andreea Esca, la trei zile după revenirea triumfală de la Bruxelles, ar fi un trofeu de excepție pentru orice gazetar. Pentru că a convins-o pe Codruța Kovesi să-i fie invitată la Europa FM, Andreea Esca merită felicitată, nu blamată sau linșată! Mai ales că ea nu mai trebuie să dea examene de profesionism, și-a dovedit calitățile în aproape trei decenii de carieră (a debutat la prima televiziune independentă post-comunistă, micuța SOTI, la începutul anilor ’90).
Cristian Bacanu (PNL), avocat de meserie, le-a produs un șoc, vineri seara, în direct, moderatorilor emisiunii la care era invitat: Adrian Ursu și Oana Stancu-Zamfir, de la Antena 3. Liberalul le-a dat un steag al Partidului Comunist Român (PCR).
Băcanu i-a oferit același „mărțișor”, de 1 martie, și PSD-istei Gabrielei Zoana, europarlamentar abject, care minte la fiecare respirație. Paralizată, aceasta n-a avut reacție la gestul liberalului.
În schimb, Adrian Ursu, propagandist cu experiență, s-a grăbit să se descotorosească de acest „cadou”, în timp ce nevasta deputatului Daniel Zamfir (ALDE) bălmăjea niște fraze penibile ca să iasă din încurcătură.
Anunțul de astăzi al lui Cristian Băcanu, pe Facebook:
„Las aici filmul complet cu steagurile PCR oferite PSD şi Antenei 3. Le-am oferit aceste mărțişoare pentru că au atacat-o pe doamna Kovesi exact după modelul în care statul comunist ataca românii care se bucurau de recunoaşterea lumii capitaliste (lumea liberă şi decadentă).”
Secvența video completă, cu dialogul care a urmat gestului:
Recent, și trioul Mihai Gâdea – Mircea Badea – Mugur Ciuvică a avut parte de o surpriză asemănătoare, din partea altui liberal: deputatul Pavel Popescu. Acesta le-a spus în față că patronul lor, Dan Voiculescu, e un fost securist, afirmație (perfect reală) care a transformat studioul într-un balamuc. Responsabil cu jignirile a fost Ciuvică.
Momentul memorabil produs de deputatul Pavel Popescu:
Secvențe suprarealiste, aseară, la Antena 3. Hotărât să lupte până la capăt pentru ca Laura Codruța Kovesi să nu ajungă șefa Parchetului European, Mihai Gâdea a încercat să-l convingă pe președintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, Claude Moraes, că funcția respectivă nu i se cuvine româncei, ci francezului Jean-Francois Bohnert!
Laburistul britanic Claude Moraes este președintele Comisiei LIBE, cea care ieri la prânz a dat acel vot istoric: Kovesi – 26, Bohnert – 22, Ritter – 1.
Seara, Claude Moraes a participat la studioul Antenei 3, instalat în centrul de presă al Parlamentului European. Britanicul a acceptat dialogul cu trimisa Antenei 3 la Bruxelles, Sabina Iosub.
La un moment dat, de la București a intervenit Mihai Gâdea, care a încercat să-i impună lui Moraes propria soluție. „Argumentele” antenistului l-au luat prin surprindere pe președintele Comisiei LIBE, care nu înțelegea unde vrea să ajungă realizatorul TV.
Teoria lui Gâdea, pe care a încercat să i-o impună lui Moraes
„Dacă în Consiliul Uniunii Europene a fost dat un vot masiv pentru un anumit candidat, cum poate Parlamentul European să spună că votul acelor țări nu contează? Nu se poate trece peste un vot atât de clar!”
„Primul vot a fost foarte puternic. În Consiliul UE, candidatul francez a câștigat cu o mare diferență față de doamna Kovesi. În Comisia LIBE și în Comisia CONT, doamna Kovesi a câștigat la o diferență mica. Dacă s-ar aduna toate voturile la un loc, domnul Bohnert, francezul, ar avea mai multe voturi. Cum să nu se țină cont de asta?!”
Pledoaria lui Gâdea era imperativă, strigată la intimidare. La un moment dat, omul lui Voiculescu striga la Moraes, care nu voia să-și însușească rețeta lui Gâdea. Și anume: Parlamentul European să renunțe la Kovesi, pentru că funcția i se cuvine francezului, care a luat punctaj mare-mare la COREPER!
Păstrându-și calmul într-o situație stupefiantă, când un român îi cerea s-o blocheze cumva pe românca votată azi de Comisia LIBE, Claude Moraes a explicat că, în următoarea etapă a desemnării procurorului-șef european, „Consiliul UE și Parlamentul vor fi parteneri egali”.
Ca să-i facă plăcere șefului ei de la București, a băgat bățul prin gard și Sabina Iosub: „În general, Consiliul are mai multă putere”.
Claude Moraes a parat însă imediat: „Asta a fost în trecut. Parlamentul e din ce în ce mai puternic. Acum, puterea e împărțită în mod egal. Nu cred că ar trebui să subestimați ceea ce poate face Parlamentul într-o negociere”.