Președintele Klaus Iohannis a făcut, luni seara, prima declarație de presă după alegerile parlamentare de duminică. Șeful statului a reconfirmat intenția sa de a da mandat pentru formarea unui guvern din care să nu facă parte PSD.
„Partidele de centru-dreapta împreună au obținut peste 50% dintre voturile valabil exprimate. Și pot să vă spun cu toată sinceritatea că acesta a fost obiectivul meu și din acest motiv a trebuit să mă exprim un pic mai des în public în ultimele săptămâni”, a declarat Klaus Iohannis.
VIDEO: Declarația de presă a lui Klaus Iohannis
Declarația integrală a președintelui Klaus Iohannis
„Alegerile s-au terminat și pot să trag primele concluzii.
Dați-mi voie, prima dată, să vă mulțumesc tuturor celor care ați ieșit din casă, ați mers la secția de votare și ați votat. Vă garantez că fiecare vot va fi luat în considerare și fiecare vot contează!
În același timp însă trebuie să fim foarte sinceri – participarea la vot a fost redusă și este foarte clar că sunt mulți români care fie nu au primit suficiente informații despre aceste alegeri, fie sunt pur și simplu nemulțumiți, de mine, de partide, de întreaga clasă politică sau de anumite măsuri care au fost luate.
Eu văd aceste lucruri și este important ca noi, toți politicienii, să vedem aceste lucruri, să le analizăm și să venim în întâmpinarea românilor care nu au mers la vot din varii motive. Aceste motive trebuie elucidate și sunt foarte hotărât ca în următoarea perioadă, împreună cu guvernul care se va forma, să analizăm cu maximă seriozitate toate aceste chestiuni.
Rezultatele alegerilor arată că nu există un câștigător clar al acestor alegeri. Iar dacă ne uităm pe rezultatele care momentan se numesc provizorii, dar s-au numărat aproape toate voturile, vedem că Partidul Național Liberal în 2016 obținuse 20%, acum a obținut 25%, deci, o creștere clară. USR, între timp împreună cu PLUS, a obținut în 2016 8%, între timp au crescut la 15%, evident, o creștere. PSD, care obținuse în 2016 45%, a scăzut dramatic la 29%.
Este, deci, clar, dacă adunăm aceste rezultate, că centrul dreapta, partidele de centru-dreapta împreună au obținut peste 50% dintre voturile valabil exprimate. Și pot să vă spun cu toată sinceritatea că acesta a fost obiectivul meu și din acest motiv a trebuit să mă exprim un pic mai des în public în ultimele săptămâni.
În acest fel, PSD poate, în fine, după un ciclu întreg de alegeri – europarlamentare, referendum, prezidențiale – PSD poate să rămână în afara deciziei politice.
Acum, ce va urma – se cristalizează rapid deja o coaliție de centru-dreapta, care va putea să propună un guvern de coaliție. Peste doar câteva zile, voi convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul Parlament, consultări pentru a găsi cea mai bună soluție pentru România.
Noul guvern care va fi format va gestiona măsurile necesare în pandemie, va prezenta urgent măsuri de reformă mult așteptate și de multe ori amânate, va gestiona campania de vaccinare și, cu siguranță, în cel mai scurt timp, va prezenta un proiect de buget pentru anul 2021, împreună cu modul în care vor fi atrași banii europeni.
Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Nu e bine! Nu e bine deloc ce se întâmplă la aceste alegeri parlamentare, conform cifrelor din primele 4 ore de votare. La ora 11.00, prezența la urne era de 7,68%, cu aproape un procent mai mică decât cea de la parlamentarele din 2016, când oricum a fost foarte slabă (la final, 39,49%), permițând PSD-ului lui Dragnea să ocupe aproape jumătate din Parlament și să arunce România într-un coșmar.
Comparația cu alegerile locale din 27 septembrie 2020 e mai complicată, întrucât acolo e altă bază electorală și sunt alte mecanisme de mobilizare a electoratului. Oricum, cifrele de la locale sunt mult mai mari la locale decât la parlamentare. Reperul final de la locale (46%) e departe de a fi atins la parlamentare. Azi, la ora 11.00, deja era un decalaj de aproape 4 procente (11,53% / 7,68%).
Mult mai elocventă e comparația parlamentare 2016 – parlamentare 2020. Iar aici pierderea, după primele 4 ore de vot, e de 0,94 procente (8,62% / 7,68%).
Numeric, până la ora 11.00 au votat 1.398.698 de români, dintre care:
792.948 în mediul urban
605.750 în mediul rural.
Al doilea semn prost este că prezența la vot din sudul României, Oltenia / Muntenia, e mult mai mare decât cea din Ardeal / Banat.
Între primele 16 județe, ca prezență la vot la ora 11.00, nu apare niciunul dintre cele 16 ale României intracarpatice (Ardeal / Banat)! Primul dintre acestea e Hunedoara, pe locul 17.
Altă constatare tristă: dintre cele 16 județe din Ardeal / Banat, unul singur (Hunedoara) se plasează deasupra mediei naționale, și acesta la limită (7,93% / 7,68%).
Cum opțiunea de vot diferă radical între regiunile istorice ale României, acest decalaj al prezenței la vot, mai accentuat decât la alte alegeri, este un semn clar că ne aflăm pe un curs periculos. Doar mobilizarea masivă la vot în următoarele ore ne poate salva de la un nou dezastru precum cel din 2016!
Ori de câte ori spun acest lucru, sunt întâmpinat cu întrebarea: „De unde știi că nu au fost fraudate?”. Știu că alegerile au fost corecte din mai multe motive:
1) pentru că din 1789, când au avut loc primele alegeri, până în 2020, alegerile au fost întotdeauna corecte;
2) pentru că șeful de la Homeland Security a declarat că acestea au fost cele mai sigure alegeri din istoria Americii;
3) pentru că Trump nu a reușit să aducă nicio dovadă concretă că alegerile au fost fraudate.
America are o tradiție democratică în ceea ce privește corectitudinea alegerilor, acesta fiind unul din multele motivele pentru care America a reușit să ajungă puterea numărul 1 în lume după mai puțin de 250 de ani de existență.
Procesul în sine nu este perfect. La fiecare alegere, inclusiv la cele din 2016 și 2020, se descoperă mici nereguli ici și colo, dar niciodată acestea nu influențează rezultatul final.
Trump este singurul președinte din istoria Americii care nu respectă voința poporului american, singurul președinte care nu își recunoaște înfrângerea, singurul care acuză fraude majore, de milioane de voturi. Practic, Trump spune că America este un simulacru de democrație, o țară de lumea a treia, unde alegerile se fură ca-n codru. Niciun alt președinte nu a adus Americii un astfel de prejudiciu de imagine.
Vor spune unii: „Bine, bine, dar în 2000 s-a întâmplat același lucru, Al Gore a cerut renumărarea voturilor în Florida și nu a acceptat înfrângerea decât după o lună”. Nu este absolut deloc același lucru. Gore nu a acuzat pe nimeni că ar fi făcut fraude majore în defavoarea rivalului. A cerut doar renumararea voturilor, pentru că diferența dintre voturile obținute de el și de Bush a fost foarte mică, de câteva sute, la un stat cu vreo 10 milioane de alegători. O diferență de 364 de voturi în plus – pe care Bush le-a avut în final – poate fi, teoretic, recuperată la renumărare, accentul punându-se de fapt pe voturile care au fost anulate.
Diferența la care Trump a pierdut alegerile în statele pe care le contestă este de ordinul zecilor sau sutelor de mii. Nu ai cum să recuperezi o așa diferență indiferent de câte ori le-ai număra. Ca să nu mai vorbim că Trump nu contestă rezultatele dintr-un singur stat, ci rezultatele din 6 state: Nevada, Pennsylvania, Wisconsin, Michigan, Georgia, Arizona.
Nu faptul că Trump a cerut renumărarea voturilor este problema, renumărarea este perfect democratică, ci faptul că își acuză propria țară de fraude de milioane de voturi.
Prietenii și cunoștințele din România mi-au pus o întrebare foarte bună: „Cum este posibil ca în noaptea votului Trump să fie câștigător și în zilele următoare voturile să meargă într-o singură direcție, în favoarea lui Biden?”
Într-adevar, la prima vedere pare suspect, mai ales pentru cei care nu trăiesc în America. În realitate, explicația este foarte simplă. Din cauza pandemiei, ca să nu se înghesuie la urne să se contamineze cu coronavirusul, foarte multă lume a votat prin poștă. Trump a protestat împotriva votului prin poștă, spunând că nu este sigur și se pot face fraude, deși la fiecare alegeri există vot prin poștă pentru persoanele care nu pot fi în data alegerilor în localitatea în care locuiesc și pentru cei care nu sunt în acel moment în țară, printre care și trupele americane staționate prin lume. Niciodată nu s-a auzit de vreo fraudă.
Problema reala a lui Trump era de fapt că în felul acesta era posibil ca mai multă lume să voteze. Cu cât mai multă lume iese la vot, cu atât republicanii obțin rezultate mai proaste. De ce? Pentru că 70-80% dintre bătrâni sunt republicani și se duc conștiincios la vot. Tineretul, care este în general democrat, nu prea se duce la vot. Mai cunoaștem țări unde, atunci când tineretul iese la vot, un anumit partid pierde alegerile, nu-i așa?
Trump și-a îndemnat votanții să nu voteze prin poștă, ci să se prezinte fizic la vot pe 3 noiembrie. Majoritatea s-au conformat și, într-adevăr, au venit la vot pe 3 noiembrie. De partea cealaltă, a fost exact pe invers: majoritatea democraților au votat prin poștă, fie că n-au vrut să riște să se infecteze, fie că nu mai aveau răbdare să voteze.
Votarea prin poștă a început cu două-trei săptămâni înainte de 3 noiembrie. În unele state, numărarea voturilor primite prin poștă a început înainte de 3 noiembrie. În alte state, inclusiv în Pennsylvania, legea locală nu permite deschiderea voturilor decât pe 3 noiembrie. Precizez că voturile prin poștă se numără manual, spre deosebire de voturile în persoană, unde în general se folosesc niște mașini speciale de numărat voturi. Mai sunt pe ici, pe colo zone rurale unde nu există asemenea mașini, iar numărarea se face manual.
Numărarea voturilor prin poștă durează mult și pentru că mai întâi se verifică semnătura de pe plic, care trebuie să corespundă cu semnătura persoanei respective care există în baza de date. Sunt mai multe persoane care verifică același buletin de vot, unii fiind democrați, alții fiind republicani.
Era de așteptat ca în noaptea de 3-4 noiembrie Trump să apară ca fiind câștigător, pentru că majoritatea voturilor pentru el urmau să se facă în persoană. Aici, mass-media a numit fenomenul „mirajul roșu”, apropo de culoarea roșie a Partidului Republican.
Știind ce-i poate capul lui Trump, democrații au început să se panicheze un pic. Circula pe internet un scenariu în care Trump se proclama câștigător în noaptea alegerilor, dând apoi ordin ca voturile prin poștă să nu se mai numere. Am crezut scenariul foarte fantezist; oricâte tendințe dictatoriale ar avea Trump, nu-l vedeam să încerce o astfel de măgărie.
Din păcate, exact așa s-a întâmplat: în noaptea votului, Trump s-a declarat câștigător, iar oamenii lui au început să pună presiune pe autoritățile locale pentru a opri numărarea voturilor prin poștă! De ce? De ce nu? Din fericire pentru democrația americană, autoritățile locale (inclusiv cele republicane) nu au cedat la presiune și au continuat numărătoarea voturilor.
Acesta este motivul pentru care în Pennsylvania, de la 10% avans pentru Trump în ziua alegerilor, s-a ajuns la 1% în plus pentru Biden.
Să-ți îndemni suporterii să nu voteze prin poștă și după aceea să te miri că 80% dintre cei care au votat prin poștă s-au pronunțat în favoarea celuilat candidat – asta este de domeniul comicului.
Democrația americană a fost pusa la grea încercare în acești 4 ani, dar se pare că a reușit să absoarbă șocul negativ produs de Administrația Trump. Coșmarul a luat sfârșit, chiar dacă circul va mai continua până pe 20 ianuarie 2021, spre fericirea rușilor și a altor dușmani ai Americii, care ne arată astăzi cu degetul.
Joe Biden se apropie cu viteză de Casa Albă, de unde-l va „evacua” pe Donald Trump după un mandat turbulent al acestuia. Conform Associated Press, raportul voturilor electorale certe este de 253-214 în favoarea lui Biden, care conduce și în 4 din cele 6 state în care învingătorul n-a fost încă decis. Grație mai ales voturilor prin corespondență, Biden a recuperat formidabil în Pennsylvania și Georgia (în Est) și și-a consolidat avansul în Arizona și Nevada (în Vest).
Donald Trump pare deja câștigător în Carolina de Nord și Alaska, dar e mult prea puțin pentru a mai avea șanse să rămână la Casa Albă.
Ca să obțină al doilea mandat, Trump ar trebui să câștige 3 din cele 4 state dominate de Biden, printre care obligatoriu Pennsylvania, ceea ce e aproape imposbil.
Teoretic, ar exista și varianta egalității perfecte, 269-269, dacă Biden ar câștiga Georgia și ar pierde toate celelalte state rămase în discuție.
La votul popular, candidatul democrat a obținut cu 4,3 milioane mai multe decât cel republican: Biden 74.811.378 (50,6%) – Trump 70.554.537 (47,7%).
ABC News estimează că Joe Biden va câștiga votul electoral cu 278-260, dar candidatul democrat pare să obțină o victorie chiar mai clară.
Previziunea ABC News
Scorul acum: Biden 253 – Trump 214
Previziune ABC News: Biden 278 – Trump 260
Previziune Ziaristii.com: Biden 306 – Trump 232
Dintre cele 6 state în care teoretic „se mai joacă”, Biden are șanse să câștige 4 (Pennsylvania, Georgia, Arizona și Nevada), iar Trump două (Carolina de Nord și Alaska). Raportul voturilor electorale din aceste state ar fi de 53-18 în favoarea lui Biden. Confirmarea unui asemenea scor ar duce rezultatul final la 306-232, o victorie categorică a candidatului democrat.
Statele în care numărătoarea nu s-a încheiat
Pennsylvania (20 de electori), raportare 99% – Avansul lui Biden a crescut la peste 27.000 de voturi.
Georgia (16 electori), raportare 99% – Avansul lui Biden se menține la 4.000 de voturi. Secretarul statului, Brad Raffensberger, a anunțat vineri că voturile vor fi renumărate. „Cursa rămâne prea strânsă. Cu o marjă atât de mică, va exista o renumărare în Georgia”, a spus Raffensberger într-o conferință de presă, la Atlanta.
Carolina de Nord (15 electori), raportare 99% – Avans de 76.000 de voturi, decisiv, în favoarea lui Trump.
Arizona (11 electori), raportare 90% – Avansul lui Biden a scăzut la 40.000 de voturi. Numărarea voturilor în acest stat se va prelungi până la sfârșitul săptămânii, cu 250.00 buletine rămase de numărat, potrivit CNN.
Nevada (6 electori), raportare 87% – Avansul lui Biden e de 23.000 de voturi. Mai sunt de numărat circa 120.000 de voturi, plus buletinele provizorii (pe liste speciale).
Alaska (3 electori), raportare 50% – Avansul lui Trump pare decisiv: 55.000 de voturi (62,1% pentru candidatul republican).
Rezultatele LIVE, în cele 50 de state ale SUA, pot fi urmărite AICI.
Biden: „Suntem pe drumul care duce la peste 300 de voturi electorale”
Sâmbătă dimineața (vineri seara târziu, spre miezul nopții, în America), Joe Biden a declarat de la reședința sa din Wilmington, statul Delaware: „Nu avem încă o declarație finală de victorie, dar cifrele ne spun că este clar. Vom câștiga această cursă. Uitați-vă doar la ce s-a întâmplat de ieri. Cu 24 de ore eram în urmă în Georgia, acum suntem în avans și vom câștiga acel stat. Acum 24 de ore eram în urmă în Pennsylvania și vom câștiga Pennsylvania. Și acum suntem în față, dar câștigăm în Arizona, câștigăm în Nevada și, de fapt, avansul nostru tocmai s-a dublat în Nevada. Suntem pe drumul care duce la peste 300 de voturi electorale. Și uitați-vă la numerele naționale. Vom câștiga această cursă cu o majoritate clară, cu națiunea în spatele nostru”.
În replică, Donald Trump spune că Joe Biden nu ar trebui să revendice „în mod nelegitim” victoria, deoarece procedurile juridice abia încep.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Prima dezlănțuire verbală a lui Donald Trump după noaptea alegerilor prezidențiale a fost boicotată, joi seară, de mai multe televiziuni americane. Acestea au decis să întrerupă difuzarea unui discurs al președintelui, pe motiv că dezinformează, lansând minciuni grosoloane fără a prezenta vreo dovadă.
Pe măsură ce numărătoarea voturilor continuă, Trump și-a lansat teoria conspiraționistă: „Dacă numărăm voturile legale, câștig cu ușurință. Dacă numărăm voturile ilegale, ei pot încerca să ne fure alegerile”.
Imediate, canalul MSNBC și-a întrerupt transmisia în direct, relatează New York Times.
„Ei bine, iată-ne din nou în poziția neobișnuită de a trebui nu doar să-l întrerupem pe președintele Statelor Unite, ci și să-l corectăm pe președintele Statelor Unite”, a spus prezentatorul Brian Williams.
Exemplul a fost urmat de NBC News și ABC News, care au întrerupt, la rândul lor, difuzarea conferinței de presă. În cele din urmă, aceasta a rămas doar o declarație, deoarece președintele, furios, a părăsit biroul fără a accepta nicio întrebare.
CNN a decis să nu-i taie microfonul lui Donald Trump, dar prezentatorul-vedetă Jake Tapper l-a criticat dur pe șeful statului, scoțând în evidență minciunile acestuia. „Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii, să-și vadă președintele (…) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile”, a spus jurnalistul, denunțând un „țesut de minciuni”.
CBS, NBC și ABC – logo-urile marilor rețele americane de televiziune
Ideea nu e nouă, dar în această zi a avut o încărcătură aparte, fiind vorba de un moment sensibil. ”Am văzut reporteri de la posturile TV care, în momentul în care Trump a început să mintă la foc automat despre furtul alegerilor, s-au întors cu spatele la el și au început să vorbească despre minciunile ordinare ale, încă, președintelui în funcție”, a declarat jurnalistul Marian Petruța, din Chicago, pentru Lumealibera.ro.
”În ultima perioadă, unele televiziuni au început să facă asta. Se discuta deja de ceva vreme dacă unele posturi TV să mai transmită conferințele lui live, pentru că Trump mințea prea mult și apoi jurnaliștii trebuia să tot spună că președintele minte”, a adăugat jurnalistul român stabilit în SUA.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Două eșecuri consecutive ale PSD în Senat, în încercarea de a declanșa procedura de amânare a alegerilor parlamentare din 6 decembrie, fac imposibilă împingerea acestora spre luna martie. Mai ales că PSD face un joc dublu: declarativ vrea amânarea scrutinului, dar în Senat își boicotează propriile inițiative în această direcție!
Ședința de marți a plenului Senatului, în care urma să fie constatată încetarea de drept a statutului de membru al Biroului Permanent și secretar al Senatului al lui Ion Ganea, căruia PSD i-a retras sprijinul politic, nu a mai avut loc marți, din lipsă de cvorum.
„Am verificat cvorumul prin semnătură. Din păcate, dintr-o prezență necesară de 68 de senatori, până în acest moment sunt înregistrate 62 de prezențe. În aceste condiții, nu-mi rămâne decât să constat că nu avem cvorum și că această ședință nu poate fi legal constituită. Mulțumesc foarte mult pentru efortul făcut și aș vrea să vă invit aici, în fața pupitrului, să facem împreună o fotografie pentru a arăta cine este cu adevărat de partea poporului român”, a declarat președintele de ședință, senatorul Robert Cazanciuc (PSD).
Miza ședinței era înlocuirea lui Ion Ganea în Biroul Permanent al Senatului, astfel încât PSD să recâștige majoritatea și să declanșeze procedura de amânare a alegerilor. Plenul Senatului urma să constate încetarea de drept a statutului de membru al Biroului Permanent și secretar al Senatului al lui Ion Ganea, „având în vedere ședința Comitetului liderilor din data de 2 noiembrie 2020, în care liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Radu Oprea, a anunțat retragerea sprijinului politic al Partidului Social Democrat pentru domnul senator Ganea Ion, conform Hotărârii Consiliului Politic Național nr. 412 din data de 29 octombrie 2020, înregistrată la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat din Senat cu nr. XV/293 din data de 2 noiembrie 2020”.
Cei 8 PSD-iști care au dinamitat cvorumul
Senatorii PNL, USR, PMP și UDMR nu s-au prezentat la ședința de marți a plenului Senatului. Doar PSD și ALDE și-au trimis reprezentanții în sală,
Decisivă a fost însă absența a 8 senatori din partea PSD: Cristian Resmeriță, Lucian Romașcanu, Alexandru Smarandache, Ioan Stan, Lucian Trufin, Șerban Valeca, Doina Federovici și Elena Craioveanu.
Cei mai mulți dintre aceștia sunt apropiați ai președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Este un amănunt care ridică un mare semn de întrebare în privința jocului pe care-l face Ciolacu și, prin el, însuși PSD.
Dacă 6 din cei 8 senatori absenți s-ar fi prezentat totuși la ședința Senatului, ar fi existat cvorum și PSD și-ar fi refăcut majoritatea în Biroul Permanent, putând declanșa astfel procedura de amânare a alegerilor. Dar oamenii lui Ciolacu au avut alt consemn.
„Ce să negociez eu cu Orban, morții din România?!”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat parșiv și mincinos, într-o declarație pentru PS News.
„Doar PSD-ul a a fost prezent la ședința de Senat. Tot Senatul este blocat de PNL și USR, care doresc alegeri pe 6 decembrie. Deci, toată activitatea Senatului, legislativ, este blocată de un interes de-a lor, de a fi alegeri pe 6 decembrie, decizie luată în ziua în care sunt aproape 8.000 de cazuri și 120 de decese”, a spus Ciolacu.
Întrebat dacă va încerca să negocieze cu premierul Ludovic Orban pentru schimbarea datei alegerilor parlamentare, președintele PSD a răspuns teatral: „Ce să negociez eu cu Orban, morții din România?! Să-și asume deciziile și guvernarea!”.
Legea care i-ar fi dat Parlamentului posibilitatea să amâne scrutinul fixat pentru 6 decembrie a fost trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis, astfel că nu a intrat încă în vigoare. Pentru a intra în circuitul legislativ, actul normativ trebuie să parcurgă o serie de etape, dintre care una este să fie pusă pe ordinea de zi de Biroul Permanent al Senatului. Acesta însă nu se poate întruni dacă nu are cvorum, adică dacă nu sunt prezenți la ședință minimum jumătate plus unu din totalul membrilor.
PSD a pierdut majoritatea în Biroul Permanent al Senatului după ce Marian Pavel a fost ales (pe 27 septembrie) în funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița, iar Ion Ganea a fost exclus din partid după ce a participat, săptămâna trecută, alături de PNL și USR, la boicotarea ședinței Biroului Permanent.
În aceste condiții, data alegerilor parlamentare rămâne cea stabilită de Guvern: 6 decembrie. Parlamentul nu mai are timp să parcurgă toate procedurile pentru a o modifica.
Chiar dacă legea retrimisă de Klaus Iohannis Parlamentului va fi revotată, promulgată și va intra în vigoare, ea nu stabilește amânarea alegerilor și o nouă dată a acestora, ci doar va statua dreptul Parlamentului de a stabili data alegerilor.
Pentru a modifica efectiv data alegerilor, Parlamentul trebuie să voteze o nouă lege, care nu are nicio șansă să parcurgă tot traseul spre Monitorul Oficial în numai o lună, cât a mai rămas până la data scrutonului, stabilită de Guvern. Noua lege ar trebui să treacă rapid de comisii și de votul în cele două Camere parlamentare și să meargă la promulgare. Ea va putea fi atacată la Curtea Constituțională atât de către președintele Klaus Iohannis, cât și de grupurile parlamentare ale PNL, USR, PMP. Iohannis mai are la dispoziție și retrimiterea legii în Parlament, pentru reexaminare, dar și temporizarea fiecărui pas până la limita stabilită de Constituție.
Pentru tot acest circuit legislativ, ar fi nevoie de cel puțin două sau chiar trei luni, iar până la scrutinul stabilit de Guvern mai e doar o lună. Așadar, vom avea alegeri pe 6 decembrie!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), va deschide lista PSD pentru Camera Deputaților în București. Rafila a acceptat oferta lui Marcel Ciolacu, după ce în vară l-a refuzat pe Victor Ponta (care-i propusese să candideze la Primăria Capitalei din partea Pro România).
Conducerea PSD centralizează săptămâna aceasta propunerile din partea organizațiilor județene pentru lista la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Va fi o primenire a „armatei PSD”, întrucât conducerea partidului (Marcel Ciolacu – Sorin Grindeanu – Paul Stănescu, sub influența lui Vasile Dâncu) a transmis organizațiilor să nu-i mai propună pe parlamentarii compromiși în timpul „regimului Dragnea”. Aceștia (sau mare parte din ei) nu vor mai prinde un loc în Parlament.
Pe „lista neagră” se află Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Carmen Dan, Viorica Dăncilă, Iulian Iancu, Liviu Pleșoianu etc. De asemenea, baronul de Vrancea, Marian Oprișan, a fost tras deja pe tușă.
În aceste condiții, conducerea PSD încearcă să atragă personalități care să credibilizeze partidul, să-l scoată din zona nefrecventabilă a politicii (atât în plan intern, cât și extern).
Dr. Alexandru Rafila a fost o țintă în acest sens. În cele din urmă, medicul a acceptat oferta de a candida din partea PSD la alegerile parlamentare din 6 decembrie, pe prima poziție a listei pentru Camera Deputaților.
Rafila a produs o scenă virală la începutul lunii august, când a avut o criză de râs pe seama unor declarații ale ministrului Sănătății, Nelu Tătaru (PNL).
VIDEO: Criza de râs a lui Alexandru Rafila
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Senatorul republican Ted Cruz (49 de ani), fost candidat la Casa Albă, a avertizat vineri că alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 3 noiembrie, din SUA, s-ar putea transforma într-o „baie de sânge” de proporţii istorice pentru republicani, dacă electoratul va fi speriat de pandemie.
Într-o declarație pentru canalul CNBC, preluată de agenția France Presse, fostul rival al lui Donald Trump la alegerile primare republicane din 2016, devenit astăzi unul dintre aliaţii săi, s-a arătat „îngrijorat”, pentru că situația „este foarte volatilă”.
„Cred că dacă oamenii se întorc la lucru, dacă sunt optimişti, dacă sunt pozitivi în faţa viitorului, vom putea avea alegeri fantastice, iar preşedintele va fi reales cu un avans consistent. Republicanii ar câştiga cele două Camere ale Congresului, cred că este o posibilitate reală”, a expus Ted Cruz varianta optimistă.
Cea pesimistă pentru republicani are nuanțe apocaliptice. Ted Cruz: „Dar mai cred că, dacă în ziua alegerilor oamenii sunt furioşi, şi-au abandonat speranţa şi sunt deprimaţi, asta ar putea conduce la alegeri teribile. Cred că putem pierde Casa Albă și cele două Camere ale Congresului. Ar putea fi o baie de sânge de mărimea celei de la Watergate”.
În 1974, democraţii şi-au consolidat semnificativ majorităţile din Senat şi Camera Reprezentanţilor după scandalul „Watergate”, care l-a constrâns pe preşedintele republican Richard Nixon să demisioneze. Iar în 1976, democratul Jimmy Carter l-a învins pe succesorul lui Nixon, republicanul Gerald Ford.
În pandemia coronavirus, SUA este cea mai afectată ţară din lume, cu peste 210.000 de morţi şi milioane de şomeri, potrivit.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Clotilde Armand, candidata USR-PLUS și a PNL la Sectorul 1, a anunțat duminică, după prânz, că Biroul Electoral al Municipiului București a respins definitiv toate contestațiile PSD, ceea ce înseamnă că, din acest moment, este noul primar. Clotilde și-a proclamat victoria pe contul său de Facebook.
Anunțul făcut de Clotilde Armand: “Biroul Municipiului Bucureşti a respins în urmă cu câteva minute (11 la 4 voturi) contestațiile PSD împotriva mea. Astfel, în Sectorul 1 nu se mai anulează alegerile și nu se mai renumără voturile. Telenovela pesedistă a contestațiilor s-a terminat. Manipularea abjectă s-a terminat. Știu că le este greu să creadă asta dar de astăzi sunt oficial primarul Sectorului 1“.
PSD și primarul Daniel Tudorache, susținuți de trustul mogulului Dan Voiculescu și de România TV, au făcut toate eforturile pentru a păstra puterea în Sectorul 1 – zona cea mai râvnită de mafia imobiliară în București. După fraude masive la vot, în special în zona Chitila, după ce s-a descoperit cum sute de voturi pentru USR-PLUS și Clotilde Armand au dispărut, fiind mutate în dreptul altor partide sau al altor candidați, dar mai ales după ce oamenii lui Tudorache au fost prinși cu sute de procese verbale necompletate sau completate pe jumătate chiar la etajul de deasupra Biroului Electoral, PSD a trecut la contraatac.
S-a recurs la o înscenare ridicolă. Poliția Locală a Sectorului 1 aservită total lui Daniel Tudorache a șterpelit imagini din camera securizată unde erau depozitate voturile. S-au decupat câteva secvențe în care șeful Biroului Electoral al Sectorului 1, însoțit de șeful unei Secții de votare și câțiva observatori au intrat în camera respectivă, pentru a monitoriza cum un reprezentant al partidului lui Dan Voiculescu (șofer de-al lui Tudorache) caută un sac cu voturi. Antena 3 s-a folosit de înregistrare pentru a pretinde că toți cei care intraseră în încăpere erau membri USR-PLUS care veniseră să fure voturi. Inclusiv șoferul lui Daniel Tudorache a fost prezentat la Antena 3 drept membru USR-PLUS! Apoi, întregul aparat de propagandă a început să țipe că e fraudă și să solicite repetarea alegerilor. Televiziunile de casă ale PSD și toate publicațiile controlate de sistem, finanțate cu milioane de euro, în ultimii ani, de Primăria Generală condusă de Firea și de Primăria Sectorului 1 condus de Tudorache, au împrăștiat diversiunea. Nici comunicatele Jandarmeriei, date imediat după apariția fake-ului, nici dovezile clare că oamenii indicați drept “useriști” erau de fapt de la alte partide n-au fost luate în seamă.
PSD, Tudorache și Firea s-au agățat de această ultimă diversiune pentru a-și salva funcțiile. N-au reușit.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ultima înscenare pusă la cale de PSD și Dan Voiculescu, pentru a forța anularea alegerilor care au dus la înfrângerea Gabrielei Firea și a luI Daniel Tudorache în București, e privită cu detașare de premierul Ludovic Orban. Acesta spune că Firea trebuie să înțeleagă, până la urmă, că a pierdut și că oamenii n-au mai vrut-o.
„Trebuie să știi și să câștigi, și să pierzi. Să nu știi să pierzi, să te agăți de niște minciuni și denaturări ale unor fapte… Mi se pare de neînțeles. Firea trebuie să înțeleagă că bucureștenii nu au mai vrut-o primar general”, a comentat Ludovic Orban cererile disperate ale Gabrielei Firea de a se organiza noi alegeri.
În urmă cu doar două zile, într-o nouă manifestare de frustrare extremă, Gabriela Firea a mărturisit că a vrut să dea cu pantoful în televizor când s-au difuzat imagini cu Nicușor Dan, candidatul Opoziției care a învins-o duminică în alegeri!
Într-o ultimă încercare de a păstra la putere vechea administrație, PSD și Dan Voiculescu au recurs la o nouă înscenare. În noaptea de 29 spre 30 septembrie, mai mulți membri ai Biroului Electoral al Sectorului 1, în frunte cu șeful acestuia, procurorul Nicolae Sprâncu, au intrat în sala unde se depozitaseră sacii cu voturi, pentru a renumăra voturile de la o secție. Reprezentantul partidului lui Dan Voiculescu în Biroul Electoral, care e în același timp și șoferul primarului PSD Daniel Tudorache, s-a urcat pe saci și a început să-l caute pe cel potrivit. La operațiune – care este una de rutină la alegeri, pentru că nu întotdeauna iese “cheia”, adică numărul de voturi să corespundă cu ce e trecut în procesele verbale, iar atunci numărătoarea din secție trebuie reluată – au asistat și reprezentanții Jandarmeriei, iar totul s-a consemnat, legal, în procesul-verbal.
Filmarea din interiorul camerei securizate a fost trimisă de Poliția Locală Sectorul 1 – controlată total de oamenii lui Daniel Tudorache – la Antena 3. Imaginile au fost difuzate miercuri seara pe post, dar cu altă explicație: persoanele intrate în cameră au fost descrise de oamenii lui Voiculescu drept membri ai unei echipe USR-PLUS, iar șoferul lui Tudorache, care manevra sacii, prezentat drept omul Clotildei Armand! Operațiunea, legală și explicată de Jandarmerie în mai multe comunicate, a devenit la Antena 3 “fraudă” care impune “anularea alegerilor”.
În baza acestui fake, Gabriela Firea și Daniel Tudorache au început să țipe că alegerile au fost furate de USR-PLUS și că trebuie repetat votul.
Premierul Ludovic Orban se întreabă acum de ce a fost posibil ca sediul Biroului Electoral de la Sectorul 1 să fie amplasat tocmai într-o clădire controlată de administrația lui Daniel Tudorache: „Nu știu de ce s-a acceptat ca Biroul Electoral de Sector să își desfășoarea activitatea într-o clădire a primăriei, unde funcționa și sediul de campanie al primarului în funcție. Aștept ancheta și să îi pedepsească pe cei care nu au respectat legea“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!