Etichetă: alegeri locale

  • „Se anunță un eșec răsunător la alegerile locale! Din păcate, nu vom avea candidați comuni PNL-USR-PMP la sectoare, împotriva PSD”

    Frontul comun PNL-USR/PLUS-PMP la nivel de Capitală, pentru alegerile locale, pare să rămână o frumoasă iluzie. S-a rezolvat cu Nicușor Dan la Primăria Capitalei, dar la sectoare nu există niciun progres, iar PNL și USR își anunță candidați proprii, nu comuni.

    Președintele PMP, Eugen Tomac, trage un semnal de alarmă: „Ne vom continua păruiala publică și căutarea vinovatului pentru eșecul răsunător ce deja se anunță!”.

    Într-un mesaj tăios pe pagina sa de Facebook, Tomac spune că, deși mai sunt doar două luni și jumătate până la alegerile locale, nu există negocieri serioase între PNL, USR-PLUS și PMP pentru a prezenta electoratului bucureștean o ofertă puternică și a scoate catastrofele PSD-iste din primării.

    Aceeași lipsă de acțiune se manifestă și în județe. Partidele din frontul anti-PSD au stabilit înțelegeri pentru candidați comuni în puține locuri. Dacă nu se vor mișca rapid, vor oferi PSD-ului o șansă nemeritată de a avea primari cu 35-40%.

    Eugen Tomac spune că a discutat cu premierul Ludovic Orban (liderul PNL), care își dorește liste comune ale Opoziției anti-PSD, dar ideea de unitate este dinamitată de condițiile pe care le pune USR.

    Strigătul disperat al lui Eugen Tomac

    „Adevărul despre alegerile din București”

    „Detest încercarea aproape disperată a unor polticieni noi sau vechi de a deforma realitatea. Este prea multă ipocrizie în jurul alegerilor la primăria București.

    Mai întâi au venit insinuările, apoi acuzațiile, acum suntem în faza căutării unor vinovați pentru eșecul ce se prefigurează. Bucureștenii trebuie să știe însă adevărul.

    Primul aspect. Pe Nicușor Dan nimeni nu-l dorea candidat acum 6 luni. Nici USR, nici PNL.

    Nicușor Dan a fost însă abil și a pregătit terenul din timp în partidul pe care l-a fondat, dar pe care l-a părăsit, pentru că aerul libertății politice care i-a unit a fost schimbat cu altceva. Așa a fost ales candidat al USR București. Abia după ce PNL și-a anunțat public susținerea pentru Nicușor Dan, conducerea USR s-a văzut obligată să-și asume oficial candidatura lui.

    Recunosc că atunci când nici USR, nici PNL nu luau în calcul serios susținerea pentru Nicușor Dan, am avut mai multe întâlniri cu el și am discutat despre nevoia de unitate în București pentru a schimba administrația PSD.

    L-am asigurat de sprijinul PMP; în București suntem un partid de 10%. Însă pentru a nu exista dificultăți în negocierile cu ceilalți actori, am preferat să nu fac publice discuțiile avute.

    Poziția noastră a fost constant argumentată de către Președintele Băsescu, care are și autoritatea de fost Primar General al Capitalei.

    Dacă pentru candidatul comun la Primaria Capitalei calculele politice au făcut ca toți să cedeze și să anunțe susținerea pentru Nicușor Dan, pentru celelalte proiecte comune – primari de sector, Consiliu General și consiliile de sectoare – nu s-a mai întâmplat absolut nimic.

    Ura politică împotriva PSD s-a mutat în curtea celor două partide – USR și PNL. Aici s-a ajuns la o politizare pătimașă care nu mai are nimic în comun cu interesul general al Bucureștiului.

    Dintr-o dată, eliminarea PSD nu mai trebuie privită ca o prioritate, ci ne legăm cu lanțurile de niște linii roșii inventate, valabile doar în București. În țară este permisă orice derogare, dar în capitală negocierile nu-și au rostul, pentru că nu ne permit principiile.

    Las la o parte atacurile la adresa PMP, avem noi păcatele noastre, dar trebuie să înțelegem că politica se face prin compromis și negociere dacă vrem să schimbăm ceva în mod fundamental. Noi suntem dispuși oricând să venim cu soluții politice, nu cu acuzații, chiar dacă avem în PMP câteva voci care pot începe oricând o astfel de campanie. Iar dacă nu am făcut-o până acum este pentru că noi chiar am crezut că există șanse să avem un front comun în București.

    Astăzi, bucureștenii trebuie să știe că, din păcate, nu vom avea candidați comuni la sectoare, nu vor exista liste comune împotriva PSD. Iar asta se întâmplă pentru că în USR unii oameni cu putere de decizie îl urăsc mai mult pe Nicușor Dan decât PSD și nu vor accepta un Consiliu General ales de el alături de care să-și facă campanie.

    Tot ce auziți public sunt pretexte.

    Până la această oră nu a existat niciodată o întâlnire PNL-USR-PMP pentru a desemna candidați și liste comune împotriva PSD.

    În schimb, avem partide care și-au lansat candidații, acuzându-se reciproc.

    Nu pot să nu spun un alt adevăr, acela că premierul Orban mi-a împărtășit propunerea de a avea candidați comuni PNL-USR-PMP la sectoare. Din păcate, este tot mai clar că acest lucru nu se va întâmpla, iar în această situație știm bine ce urmează.

    O campanie sub semnul pandemiei, în care primarii în funcție își vor face propagandă pe bani publici pentru a comunica cât de mult le pasă de sănătatea cetățenilor. Iar noi, ceilalți, ne vom continua păruiala publică și căutarea vinovatului pentru eșecul răsunător ce deja se anunță!

    PMP în aceste condiții va face ce trebuie și vai de soarta celor care ne-au subestimat!

    Vin vremuri foarte interesante, așa că luptăm TOȚI pentru București!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Destin crunt! Doi frați medici, de 58 și 52 de ani, au fost răpuși de Covid-19 la interval de două săptămâni. Soțiile lor nu i-au condus pe ultimul drum, fiind și ele infectate

  • Lovitură pentru Firea: Pro România va lansa propriul candidat la Primăria Capitalei. Cresc șansele lui Nicușor Dan. Calculele lui Ponta: de ce o vrea pe Firea trasă pe linie moartă

    Deja favorit la alegerile pentru Primăria Bucureștiului, Nicușor Dan, candidatul Opoziției, își fortifică șansele de a o învinge pe Gabriela Firea după ce Pro România, partidul lui Victor Ponta, a decis să-și lanseze propriul om în cursa electorală.

    Toate semnele sunt că, în toamnă, măcar la nivelul Primăriei Generale, Bucureștiul va reuși să scape de PSD. Ultimul sondaj de opinie îl creditează pe Nicușor Dan cu 54,6% din intențiile de vot, iar pe Gabriela Firea – cu doar 45,4%. Dacă socotim și că, anul trecut, la alegerile europarlamentare, USR a obținut în București 39,89% din voturi, PNL – 15,48%, iar PSD – doar 16,38%, devine destul de clară situația. Vedem că, față de anul trecut, intenția de vot a bucureștenilor nu s-a modificat aproape deloc. În mai 2019, USR + PNL = 55,37%, în iunie 2020, Nicușor Dan = 54,6%.

    PSD își împarte electoratul cu Pro România și nu are de unde “recruta” alți votanți

    Calculul este foarte simplu: actualul primar, Gabriela Firea, este susținut de PSD, în timp ce principalul contracandidat, Nicușor Dan, are în spate USR, PLUS, PNL și PMP.

    Bazinul electoral al social-democraților este comun cu cel al partidului lui Victor Ponta. Cum Pro România a luat decizia să-și lanseze propriul candidat, voturile pe care le va primi acesta vor fi “rupte” din procentele Gabrielei Firea.

    Profilul electoratului PSD – partid care este în scădere – are un avantaj, dar și un dezavantaj. Pe de o parte, votanții PSD sunt captivi – publicul Antenei 3, România TV, bugetarii “de partid” (cei angajați de Firea pe criterii clientelare în administrația publică), dependenții de ajutoare etc. Acești votanți au calitatea că sunt disciplinați, ies la vot când li se cere. Așa s-au câștigat alegerile din 2016 în Capitală. Votanții PSD au mers la vot într-o proporție mai mare decât restul populației, Firea obținând victoria cu un numări infim de voturi, dar pe fondul absenteismului masiv al celorlalți.

    În același timp, PSD nu are capacitatea să acceseze alte categorii ale populației. Apariția unui alt candidat (Pro România) în acest bazin electoral captiv va fi imposibil de compensat de către Gabriela Firea prin convingerea altor oameni să o voteze (de exemplu, votanții altor partide sau nehotărâții).

    Victor Ponta anunță că Pro România face public numele propriului candidat pe 25 iulie

    Victor Ponta a declarat pentru publicația buletin.de că numele candidatului susținut de Pro România la Primăria Bucureștiului va fi anunțat pe 25 iulie. Declarația vine în completarea celei făcute de un alt fost PSD-ist de frunte, senatorul Adrian Țuțuianu, baron de Dâmbovița, acum mâna dreaptă a lui Ponta în Pro România.

    Țuțuianu a afirmat, la Digi24, că partidul unde activează acum va numi un candidat propriu la Primăria Bucureștiului după ce negocierile cu PSD au eșuat. „Cred că vom avea o soluție foarte bună, discutăm cu personalități importante. Ultima variantă e Victor Ponta, candidatura sa la Primăria București va crea un avantaj extraordinar partidului. Majoritatea din partid credem că intrarea lui Ponta va fi benefică pentru partid, dacă nu găsim o personalitate foarte cunoscută care să aducă un scor cu două cifre. Ținta la locale în București e de 15%. Victor Ponta a spus că, dacă va fi nevoie și nu găsim o soluție, își va asuma o candidatură”, a explicat Țuțuianu.

    De ce nu vrea Ponta ca Firea să câștige al doilea mandat de primar la București

    Calculul lui Victor Ponta este, de asemenea, extrem de simplu și previzibil. Funcția de primar al Bucureștiului este extrem de importantă în administrația din România – cea mai relevantă pentru o persoană aleasă, după cea de președinte al țării, pentru că implică numărul cel mai mare de votanți.

    Cine câștigă alegerile pentru București devine automat relevant în politica românească, semnalul dat restului țării fiind foarte puternic.

    Gabriela Firea are deja foarte multă putere în PSD, mai ales că e susținută de rețeaua de interese construită și reprezentată de Florentin Pandele, soțul său și primarul orașului Voluntari, dar și de mogulul criptocomunist Dan Voiculescu, părintele său politic.
    Un al doilea mandat de primar pentru Firea înseamnă că aceasta va deveni cea mai relevantă persoană din PSD. Băcăuanca ajunsă la București ca prezentatoare de știri la trustul lui Voiculescu are o mare sete de putere și niciun scrupul. Recentele acțiuni, în care și-a trimis hăndrălăii să facă scandal la conferințele de presă ale lui Nicușor Dan, reconfirmă faptul că Firea e capabilă de absolut orice ca să păstreze puterea și controlul asupra bugetului de peste un miliard de euro al Capitalei.

    Victor Ponta, care urmărește să câștige alegerile prezidențiale din 2024, știe foarte clar că, dacă Gabriela Firea rămâne primar al Bucureștiului, va folosi această pârghie pentru a se lansa și ea către funcția supremă în stat. Fostul premier n-are nevoie de o asemenea concurență, iar lansarea unui candidat al Pro România la alegerile pentru București în 2020 ar însemna, de facto, înfrângerea adversarei sale.

    Punctul de răscruce în cariera politică a Gabrielei Firea: victoria o va propulsa spre șefia PSD și candidatura la prezidențiale, înfrângerea o trimite după Viorica Dăncilă

    Firea este deja, conform sondajelor, cu aproape 10 procente în urma lui Nicușor Dan în intențiile de vot (45,6% Firea, 54,6% Dan). Dacă cele 45,6% se vor “rupe” fie și numai 5% (ca să nu mai vorbim de 15%, cât spune Țuțuianu că este ținta Pro România), va deveni imposibil pentru Firea să mai recupereze decalajul față de Nicușor Dan în cele nici 3 luni rămase până la scrutin.

    Înfrângerea Gabrielei Firea la alegerile din septembrie 2020 va însemna, cel mai probabil, prăbușirea în irelevanță a fostei angajate a lui Voiculescu, exact cum s-a întâmplat cu fostul premier Viorica Dăncilă.

    Puterea actualului primar al Bucureștiului nu stă în competența și calitățile sale, ci în vârful pixului cu care împarte, generoasă, resursele orașului către cine trebuie.

    Un eșec la Primărie ar face-o pe Firea să piardă și influența din partid, eliminând un adversar guraliv și periculos pentru Ponta în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cei 6 candidați ai Alianței USR-PLUS pentru primăriile de sector: patru de la USR, doi de la PLUS. Urmează negocieri cu PNL

    Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Ana Ciceală, Simona Spătaru, Alexandru Dimitriu și Alexandru Gâdiuță sunt candidații USR-PLUS la primăriile de sector din București. Ei au fost prezentați duminică, într-o conferință de presă, în prezența lui Claudiu Năsui (președintele USR București) și a lui Vlad Voiculescu (președintele PLUS București).

    Dintre cei 6 candidați ai Alianței USR-PLUS, patru sunt de la USR (cei de la sectoarele 1, 2, 3 și 6), iar doi de la PLUS (cei de la sectoarele 4 și 5).

    Lista candidaților:

    • Sectorul 1: Clotilde Armand (USR)
    • Sectorul 2: Radu Mihaiu (USR)
    • Sectorul 3: Ana Ciceală (USR)
    • Sectorul 4: Simona Spătaru (PLUS)
    • Sectorul 5: Alexandru Dimitriu (PLUS)
    • Sectorul 6: Alexandru Gâdiuță (PLUS).

    Ambii reprezentanți ai PLUS sunt avocați. Unul dintre ei, Alexandru Dimitriu de la Sectorul 4, a fost membru al PNL timp de 10 ani.

    Negocieri cu PNL pentru candidați comuni

    Vor urma negocieri între USR-PLUS și PNL, în încercarea de a stabili candidați comuni la primăriile de sector, așa cum pentru Primăria Capitalei a fost desemnat deja Nicușor Dan.

    Deputatul Claudiu Năsui, președintele USR București: „Noi suntem deschişi acestor negocieri şi acestor discuţii, dar ele trebuie purtate pe oameni, pe persoane. După cum vedeţi, USR-PLUS a fost extrem de transparent. Am prezentat oamenii pe care îi avem la fiecare sector. Îşi cunosc foarte bine sectoarele, îşi cunosc foarte bine potenţialul şi ştiu ce trebuie să facă din secunda doi de când sunt în primărie. În momentul în care vom avea acest lucru şi din partea PNL, vom vedea cu ce oameni vin ei şi vom putea să decidem dacă vom merge la comun cu ei, dar baza sunt criteriile de integritate pe care noi le-am prezentat şi de la care noi nu putem face rabat în niciun caz. (…). Negocierile acestea continuă. Deocamdată, noi am spus ce gen de persoane am susţine şi cum putem să ajungem la o astfel de înţelegere. Aşteptăm să vedem şi de la PNL persoane care să corespundă acestor criterii. Nu vreau să facem o împărţeală din aceasta: «îţi dau un sector, îmi dai altul» şi veşnica tranzacţie din lumea politică. Discuţia este de competenţă şi asupra oamenilor, şi pentru USR-PLUS lucrul acesta este foarte important. Noi nu trebuie să-l schimbăm pe X cu Y. Doar că nu este din PSD nu înseamnă automat că este bun. În Bucureşti, USR-PLUS este prima opţiune de vot şi atunci nu trebuie să dezamăgim şi nu vom prezenta nicio persoană asupra căreia există dubii de integritate sau competenţă”.

    Vlad Voiculescu, președintele PLUS București, l-a completat: „Cu alte cuvinte: am închis negocierile, am închis poarta? Nu. Am deschis negocierile cu ei”.

    Cine sunt cei 6 candidați ai USR-PLUS

    Într-un articol publicat pe pagina de Facebook a Uniunii Salvați România (USR) sunt publicate câteva detalii despre cei 6 candidați.

    Clotilde Armand (USR), candidatul USR-PLUS la Primăria Sector 1, s-a născut în Franța, dar este româncă prin căsătorie și alegere. Inginer format la MIT (Boston, SUA) și la Ecole Centrale din Paris, are peste 20 de ani de experiență în inginerie, consulting și management pentru companii. În prezent este europarlamentar USR-PLUS, membru în Comisia de Bugete și în Comisia de Transport din Parlamentul European. Își propune să fie un adevărat primar al cetățenilor și să aducă la Primăria Sector 1 un nou tip de administrație locală, unul eficient și necorupt.

    Radu Mihaiu (USR), candidatul USR-PLUS la Primăria Sector 2, conduce o firmă care dezvoltă aplicații digitale și care are mai mult de jumătate din cifra de afaceri provenită din străinătate. A fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și a transparentizat în format de date deschise toate contractele de finanțare și achiziții din fonduri europene. Candidează la Primăria Sector 2 convins că pentru prea mult timp resursele sectorului au fost drenate spre interese private în loc să fie folosite în interesul cetățenilor, iar sectorul a rămas murdar, cu cel mai puțin spațiu verde, cel mai aglomerat trafic și cea mai mare poluare. Consideră că a venit timpul ca Sectorul 2 să se schimbe, să fie cu adevărat un sector dintr-o capitală a Uniunii Europene din secolul XXI.

    Ana Ciceală (USR), candidatul USR-PLUS la Primăria Sector 3, este consilier municipal USR din 2016, a fost manager de proiect în cadrul Asociației Salvați Bucureștiul și s-a implicat direct în proiectele de protejare a spațiului verde și a patrimoniului construit al Capitalei. În calitate de consilier municipal, a coordonat eforturile USR în procesul privind companiile municipale înființate de actualul primar general cu încălcarea legii, după cum a decis Curtea de Apel București. A depus numeroase proiecte, precum cele care vizează salvarea Parcului Brâncuși, crearea unui parc nou în Sectorul 3 (zona Vitan), consolidarea policlinicii Titan, rezervarea Pieței Victoriei pentru manifestații civice și sindicale, realizarea unui audit și sistem integrat de management la unitățile medicale din subordinea municipalității.

    Simona Spătaru (PLUS), candidatul USR-PLUS la Primăria Sector 4, este avocat și are expertiză în domeniul achizițiilor publice și al drepturilor încălcate de autoritățile publice. S-a implicat în politică după tragedia de la Colectiv. Consideră că oamenii care nu au fost niciodată aserviți politic, oamenii cu pregătire profesională și care sunt hotărâți acum să spună „STOP” hoției pot face diferența. Propune oamenilor din Sectorul 4 o viziune în care administrația publică este una corectă, transparentă și care se consultă cu oamenii. Și-a stabilit patru priorități: educat și activ, verde și sănătos, atractiv și competitiv, accesibil și sigur.

    Alexandru Dimitriu (PLUS), candidatul USR-PLUS la Primăria Sector 5, este avocat și cetățean al Sectorului 5. El consideră că a venit momentul ca bunul-simț și empatia să fie dominante în Primăria Sectorului 5, iar singura preocupare a primarului, a consilierilor locali și a funcționarilor publici să fie aceea de a face viața mai bună cetățenilor și de a le aduce bunăstarea de care au cu adevărat nevoie. Consideră că a venit vremea pentru o administrație locală #pebune și ca oamenii buni să conducă Sectorul 5!

    Alexandru Gâdiuță (USR), candidatul USR-PLUS la Primăria Sector 6, este absolvent ASE, geograf specializat în Geografia Mediului și activist civic, iar din 2016 este consilier municipal USR. A făcut parte din echipa USR care a învins-o pe Gabriela Firea în instanță în cazul companiilor municipale înființate ilegal. A scris și depus proiecte de hotărâri referitoare, printre altele, la inventarierea și modernizarea stațiilor STB din oraș, crearea unor străzi noi pentru interconectarea unor cartiere din sector, realizarea unui studiu de mediu pentru identificarea cauzelor și a soluțiilor în cazul problemei poluării aerului ce afectează nord-vestul orașului.

    Ce spun șefii de organizații

    Claudiu Năsui, președintele USR București: „Avem candidați cu experiență, oameni care au realizări importante, unii dintre ei au participat la viața politică de până acum, au fost membri în Consiliul General al Municipiului București, au fost secretari de stat. Sunt oameni care și-au arătat deja competența și au dovedit câte se pot face în statul român dacă există voință, competență și onestitate. Onestitatea este o condiție esențială pentru a putea să facem bine în România. Sectoarele din București au cheltuit, în ultimii ani, zeci de miliarde de lei, bani care nu s-au văzut într-o calitate mai bună a vieții”.

    Vlad Voiculescu, președintele PLUS București: „Acești candidați sunt rezultatul unui proces democratic, dinăuntrul fiecărui partid și dinăuntrul Alianței USR-PLUS. Suntem singura mișcare politică care își alege candidații în mod democratic. Așteptăm de la acești candidați, în principiu, trei lucruri: să fie integri, să aducă lângă ei alți oameni asemenea lor și să înceapă treaba imediat, încă din prima zi de mandat. Și nu la machete, ci la proiecte reale, bine pregătite și bine implementate. Noi considerăm că politica din România are nevoie de oameni care nu au nevoie de politică. Adică, fiecare om care face pasul către o funcție publică să poată demonstra că a realizat ceva în viață, că a reușit să construiască echipe. Este important să nu vii în politică cu mâna goală, ci să fi demonstrat că ai făcut ceva înainte”.

  • PSD trage sforile să amâne alegerile până în 2021, sub pretextul pandemiei. A lăsat Guvernul fără dreptul de a stabili data alegerilor

    PSD a modificat legislația electorală după ce a pierdut puterea executivă, mutând decizia de a organiza alegerile din atribuțiile Guvernului în sarcina Parlamentului.

    S-a recurs la această stratagemă pentru că PSD-iștii, care controlează legislativul, speră că PNL se va eroda la guvernare și va obține un scor mai mic dacă alegerile vor fi amânate cât mai mult posibil. Dacă manevra reușește, alegerile parlamentare se vor ține în martie 2021, în loc de decembrie 2020.

    Supapa PSD: o eventuală creștere a numărului de infecții cu Covid-19 ar fi pretextul ideal ca alegerile să fie amânate trei luni, până în martie 2021

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la RFI, că alegerile locale ar putea fi organizate la începutul lunii octombrie, iar cele parlamentare – în decembrie. ”Este posibil, absolut, dacă ne permite situația epidemiologică. Acest lucru nu depinde chiar nici de Parlament, nici de Guvern, nu depinde de noi, nu știm cum va evolua, știm încă foarte puțin despre acest virus și despre această boală, dar dacă lucrurile se vor îmbunătăți, atunci se poate, sfârșit de septembrie-început de octombrie, în octombrie să facem alegerile locale și în decembrie, alegerile parlamentare”, a afirmat Hunor, al cărui partid a fost aliat al PSD-ului în perioada 2016-2019.

    Semnul de întrebare ridicat de Hunor este și supapa la care se uită cu jind PSD. Invocându-se o stare de urgență sanitară, alegerile parlamentare ar mai putea fi amânate.

    Epidemiologiii au avertizat deja că e posibil ca, în toamnă, să avem un nou val de infecții cu coronavirus – ocazia ideală pentru social-democrați să mai tragă de timp.

    UDMR se opune: “Insistăm ca alegerile să se țină la termen, localele în octombrie și parlamentarele în decembrie“

    Aceasta a fost și miza modificărilor operate de PSD în legislație, atunci când a mutat decizia de a fixa data alegerilor din atribuția Guvernului în cea a Parlamentului. Kelemen Hunor a menționat deja, vineri, că în această eventualitate ”alegerile parlamentare, oricum, nu pot fi amânate mai mult de trei luni, conform Constituției. Asta ar însemna în martie să avem alegeri, în ianuarie-februarie să avem campania electorală, chiar nu este o perioadă potrivită din punctul meu de vedere, așa că eu aș insista, dacă se poate, dacă vom fi întrebați, dacă va exista un dialog, să avem alegerile parlamentare la sfârșit de noiembrie-început de decembrie, la expirarea mandatului de patru ani al Legislativului”.

    PNL a atacat modificările făcute de PSD la Curtea Constituțională, instituție controlată tot de fidelii lui Liviu Dragnea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Coronavirusul amână alegerile locale din România cu cel puțin trei săptămâni. De la 6 iunie 2016 la 28 iunie 2020

    În ședința de guvern de marți, premierul Ludovic Orban a anunțat că alegerile locale vor avea loc, „cel mai probabil”, pe 28 iunie. Este o variantă întârziată cu trei săptămâni față de cea din 2016, când alegerile au avut loc pe 6 iunie.

    Decizia a fost luată de șeful Guvernului în urma consultărilor pe care acesta le-a avut cu liderii celorlalte partide, la Palatul Victoria.

    Orban a transmis invitaţii la consultări către Marcel Ciolacu, Dan Barna, Victor Ponta, Kelemen Hunor, Călin Popescu-Tăriceanu, Eugen Tomac și Varujan Pambuccian.

    După consultări, liderul USR, Dan Barna, a anunțat că se conturează ziua de 28 iunie pentru organizarea alegerilor locale. „Data de 28 iunie pare realistă. Am explicat că alegerile trebuie să fie cât de târziu, sperând că se va depăși problema de sănătate publică. (…) Dacă situația va degenera, pentru că există acest risc, am pus pe masă și perspectiva amânării alegerilor locale spre toamnă”, a declarat Barna.

    Ponta vrea să fie eliminate listele de semnături

    Liderul Pro România, Victor Ponta: „Nu are rost să discutăm de alegeri în condiţii de epidemie. Sunt câteva probleme tehnice la care eu, în numele Pro România, domnul Vosganian în numele ALDE, suntem gata să sprijinim. În primul rând, să scoatem acest sistem cu semnăturile. Practic, să ne apucăm să strângem semnături pentru candidaţi, în perioada asta, înseamnă să răspândim epidemia, să facem un focar, să-l ducem în toată ţara, şi cred că e o chestie extrem de birocratică – asta, cu semnăturile. 28 iunie – suntem de acord să fie alegeri locale, cu singura condiţie ca – să calculaţi 60 de zile înainte – în 28 aprilie, practic, să nu mai avem coronavirus. Dacă avem coronavirus, cred că ar fi o iresponsabilitate să facem alegeri”.

    Hunor optează pentru 14 iunie

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor: „Prioritatea numărul 1 trebuie să fie sănătatea publică şi toate măsurile care trebuie luate atât la nivel guvernamental, şi dacă este cazul şi în Parlament, trebuie să fie pentru a proteja sănătatea cetăţenilor. Sigur, alegerile locale urmează să fie făcute, data cea mai apropiată când pot fi organizate aceste alegeri – propunerea noastră – este 14 iunie, înainte de Bacalaureat (…). Dacă nu se pot organiza pe data de 14 din cauza evoluţiei epidemiologice, atunci o să căutăm o altă dată, 28 iunie ar fi o altă dată, dar acest lucru înseamnă că se prelungeşte mandatul primarilor. (…) Trebuie analizată această situaţie şi, dacă e nevoie, să fie o lege pentru a prelungi mandatul sau mergem cu Codul administrativ, dar acolo articolele se bat cap în cap”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Lista candidaților PNL la primăriile marilor orașe și la șefia consiliilor județene

    PNL și-a validat candidații la alegerile locale, pentru principalele două funcții din fiecare județ: primarul orașului-reședință și președintele Consiliului Județean. Sunt și câteva poziții nevalidate, acolo unde există negocieri cu alte partide (USR, PLUS, PMP) pentru candidați comuni.

    Printre noile achiziții validate se numără Nicușor Dan (la București) și Mihai Chirica (la Iași). De asemenea, un fost liberal care acum a revenit în partid: Vergil Chițac (la Constanța).

    Au fost reconfirmați și mulți primari aflați în funcție: Emil Boc (Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (Oradea), Nicolae Robu (Timișoara) etc.

    PNL are provocări inedite în două orașe dominate mulți ani de primari deveniți anul trecut europarlamentari: la Alba Iulia (în locul lui Mircea Hava) și la Arad (în locul lui Gheorghe Falcă).

    Pentru sectoarele din București și în județele Argeș, Brăila, Galați, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Satu Mare și Vaslui nu au fost validați candidații. Se va decide în următoarele două săptămâni (fie nu s-au încheiat sondajele, fie se negociază cu alte partide).

    Costel Alexe (CJ Iași) și Ion Ștefan (Primăria Focșani) sunt singurii miniștri din Guvernul Orban care vor candida la alegerile locale.

    Lista candidaților validați luni, 9 martie

    București: Nicușor Dan – Primăria Generală / Nu au fost validații candidații la cele 6 sectoare.

    Ilfov: Hubert Thuma – președinția Consiliului Județean

    Alba: Ion Dumitrel – Consiliul Județean / Pentru Primăria Alba Iulia nu a fost validat un candidat.

    Arad: Iustin Cionca – Consiliul Județean / Sergiu Bîlcea – Primăria Arad

    Brașov: Adrian Veștea – Consiliul Județean / La Primărie nu a fost validat un candidat.

    Bacău: Ionel Palăr – Consiliul Județean / Pentru Primăria Bacău nu a fost validat un candidat.

    Bihor: Ilie Bolojan – Primăria Oradea / Pentru șefia Consiliului Județean nu a fost validat un candidat.

    Bistrița-Năsăud: Nelu Turc – Primări Bistrița / Pentru șefia Consiliul Județean nu a fost validat un candidat.

    Botoșani: Costel Șoptică – Consiliul Județean / Cătălin Flutur – Primăria Botoșani

    Buzău: Cristinel Romanescu – Consiliul Județean / Adrian Zoican – Primărie Buzău

    Caraș-Severin: Romeo Dunca – Consiliul Județean / Ioan Popa – Primaria Reșița

    Călărași: Valentin Barbu – Consiliul Județean / Dan Drăgulin – Primăria Călărași

    Cluj: Alin Tișe – Consiliul Județean / Emil Boc – Primăria Cluj-Napoca

    Constanța: Mihai Lupu – Consiliul Județean / Vergil Chițac – Primăria Constanța

    Covasna: Liviu Comaneci – Primăria Sfântu Gheorghe / Pentru șefia Consiliului Județean nu a fost validat un candidat.

    Dâmbovița: Ion Sorin – Consiliul Județean / Aurelian Cotinescu – Primăria Târgoviște

    Dolj: Alexandru Gidar – Consiliul Județean / Nicolae Giugea – Primăria Caiova

    Gorj:  Marcel Romanescu – Primăria Târgu-Jiu / Pentru șefia Consiliului Județean nu a fost validat un candidat.

    Harghita: Marius Țepeluș – Primăria Miercurea Ciuc / Pentru șefia Consiliului Județean nu a fost validat un candidat.

    Hunedoara: Adrian David – Consiliul Județean / Florin Oancea – Primăria Deva

    Ialomița: Luminița Barcari – Consiliul Județean / Dragoș Soare – Primăria Slobozia

    Iași: Costel Alexe – Consiliul Județean / Mihai Chirica – Primăria Iași

    Mehedinți: Daniel Cârjan – Primăria Drobeta Turnu Severin / Nu a fost validat un candidat pentru Consiliul Județean.

    Mureș: Cristian Chirteș – Consiliul Județean / Theodora Benedek – Primăria Târgu Mureș

    Olt: Ion Voicu – Consiliul Județean / Liviu Voiculescu – Primăria Slatina

    Prahova: Iulian Dumitrescu – Consiliul Județean / Andrei Volosevici – Primăria Ploiești

    Sălaj: Dinu Iancu Sălăjanu – Consiliul Județean / Vasile Burgărean – Primăria Zalău

    Sibiu: Daniela Câmpean – Consiliul Județean / Adrian Bibu – Primăria Sibiu

    Suceava: Gheorghe Flutur – Consiliul Județean / Ion Lungu – Primăria Suceava

    Teleorman: Eugen Pîrvulescu – Consiliul Județean / Vera Mitran – Primăria Alexandria

    Timiș: Alin Nica – Consiliul Județean / Nicolae Robu – Primăria Timișoara

    Tulcea: George Șișcu – Consiliul Județean / Ștefan Ilie – Primăria Tulcea

    Vâlcea: Virgil Pârvulescu – Primăria Râmnicu Vâlcea / Nu a fost validat un candidat pentru Consiliul Județean.

    Vrancea: Cătălin Toma – Consiliul Județean / Ion Ștefan – Primăria Focșani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Apel disperat al lui Băsescu: „Dreapta se pregăteşte pentru eşec. Orban, Barna, Cioloş, Tomac, faceţi ceva!”

    Europarlamentarul Traian Băsescu (PMP) trage un semnal de alarmă în privința pericolului ca PSD să câștige alegerile locale, ajutat de lipsa unei alianțe electorale a Dreptei.

    „Se pare că orgoliile şi lipsa de viziune vor face din dreapta românească o victimă sigură a alegerilor locale, dând PSD ocazia să-şi marcheze revenirea printr-o victorie”, scrie Traian Băsescu într-u apel pe Facebook.

    Fostul președinte al României recurge la un limbaj dur: „Liderilor partidelor de dreapta nu le lipsesc soluţiile legale şi politice pentru a câştiga alegerile locale, ci le lipsesc voinţa şi mintea. Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Cioloş, Tomac, faceţi ceva!”.

    Mesajul lui Traian Băsescu

    „Dreapta se pregăteşte pentru eşec!

    Alegerile locale se apropie vertiginos şi nimeni nu are iniţiativa realizării unor alianţe pentru a contracara efectul favorabil pentru PSD al alegerilor într-un singur tur.

    PNL urmează să-şi valideze zilele acestea candidaţii la funcţiile de primar, USR a început să-şi anunţe candidaţii la sectoarele Bucureştiului, iar PMP încearcă inutil să găsească formule prin care să-i convingă pe liberali că alianţa trebuie să funcţioneze şi dincolo de alegerea lui Nicuşor Dan.

    Se pare însă că orgoliile şi lipsa de viziune vor face din dreapta românească o victimă sigură a alegerilor locale, dând PSD ocazia să-şi marcheze revenirea printr-o victorie.

    Incapabili să pună interesele dreptei în ansamblul ei deasupra propriilor orgolii şi interese, Orban, Cioloş şi Barna par hotărâţi să sacrifice şansa candidaţilor comuni în favoarea unor liste de candidaţi cenuşii, lipsiţi de valoare şi, cu mici excepţii, fără nici o şansă de a câştiga primăriile pentru care candidează.

    Câştigarea de către PSD a alegerilor locale îi va crea o excelentă platformă pentru legislative.

    Liderilor partidelor de dreapta nu le lipsesc soluţiile legale şi politice pentru a câştiga alegerile locale, ci le lipsesc voinţa şi mintea.

    Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Cioloş, Tomac, faceţi ceva!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cum mi-a băgat Iliescu mâna-n beregată și cum i-am răspuns la răgetul „Măi, animalule!”, în 1992, la Constanța

  • Primul județ în care PNL și USR-PLUS s-au înțeles să aibă candidați comuni la alegerile locale

    Cu trei luni înainte de alegerile locale, apare primul județ în care PNL și USR-PLUS au hotărât să propună candidați comuni pentru funcțiile-cheie. În Sălaj, cele două grupări politice vor ataca împreună atât funcţia de primar al municipiului Zalău, cât şi la preşedinţia Consiliului Judeţean.

    Cele trei partide au emis un comunicat de presă comun, citat de Agerpres, în care anunță această decizie politică.

    Preşedintele PNL Sălaj, Lucian Bode: „Mă bucur că suntem primul judeţ din ţară unde liderii PNL şi USR-PLUS au avut înţelepciunea şi pragmatismul de a se pune de acord cu privire la o strategie comună pentru alegerile locale. Avem, astfel, premisa de a aşeza municipiul şi judeţul pe calea dezvoltării şi a normalităţii. În cel mai scurt timp vom comunica numele candidaţilor şi programul nostru politic pentru sălăjeni. Sunt convins că, alături de oameni de bună-credinţă, vom reuşi să oprim «teleormanizarea» Sălajului şi să preluăm modelul eficienţei administrative din oraşe precum Cluj-Napoca, Oradea sau Alba Iulia”.

    Preşedintele PLUS Sălaj, Florin Iordache: „Principalul obiectiv al partidului la alegerile locale din acest an este înlăturarea PSD din structurile locale. Ne propunem ca PLUS să aibă majoritatea în consiliile locale, împreună cu USR şi PNL. Scopul principal al Alianţei USR-PLUS este îndreptarea spre o guvernare de dreapta, atât centrală, cât şi în primării. De aceea, ne bucurăm şi suntem mulţumiţi de colaborarea cu PNL în atingerea acestui obiectiv”.

    Preşedintele USR Sălaj, Cosmin Viaşu: „Acordul la care s-a ajuns reprezintă o strategie menită să aducă judeţul Sălaj şi municipiul Zalău pe drumul unei dezvoltări reale şi al unei mai bune deschideri spre Europa”.

    Discuţiile vor continua în următoarele săptămâni, în vederea oficializării acestei alianţe şi pentru a desemna candidaţii comuni pentru cele două funcţii – primar al municipiului Zalău şi preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj.

    O înțelegere similară, pratic, s-a făcut și la București, unde atât PNL, cât și USR-PLUS îl vor susține pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Sălaj este însă primul județ în care se parafează o asemenea colaborare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tăriceanu mălai visează: „ALDE va continua să existe!” 12 deputați vor pleca din partid

    Tăriceanu mălai visează: „ALDE va continua să existe!” 12 deputați vor pleca din partid

    După o perioadă dificilă, ALDE a ajuns un partid care se apropie de implozie. Se anunță tot mai multe plecări, iar Călin Popescu Tăriceanu, rămas fără soluții, se comportă ca un mic dictator.

    Acesta, susţine că, în pofida intenţiei unor parlamentari de a părăsi partidul, ALDE va continua să existe şi îi avertizează pe cei care vor să plece la PNL că „vor fi păcăliţi”.

    „Am aflat că există unii dintre colegi care poartă negocieri, mai mult sau mai puţin ascunse. Nu ţin pe nimeni cu forţa. Dacă oamenii simt că nu au ataşament faţă de valorile principiile noastre, vor face un pas în afară. Aşa se se întâmplă la toate partidele. Din păcate, fenomenul migraţiei parlamentare la noi este foarte amplu. Dar nu cred că este o problemă, o pierdere majoră. (…) Sunt tot felul de cifre care să stârnească senzaţie (…) ALDE va continua să existe ca partid. Suntem de trei ori mai puternici în termeni de organizaţii, din punct de vedere al structurilor, decât eram în 2016. Vom aborda alegerile locale cu optimism şi determinare şi eu am convingerea că nu vor fi alegeri anticipate, ci la termen, aşa încât pe baza rezultatelor de la alegerile locale vom fi capabili să intrăm în parlament aşa cum am demonstrat şi în 2016 când, la fel, erau tot felul de discuţii că ALDE nu va intra şi iată că am demonstrat că avem această capacitate”, a spus Tăriceanu într-un interviu pentru cotidianul „Libertatea”, citat de Agerpres.ro.

    El a afirmat că unii membri ALDE ar dori să plece din partid deoarece „depind exclusiv de poziţia şi veniturile de parlamentar” şi „caută cu înfrigurare, cu disperare un loc de sigur”.

    „Sunt parlamentari care depind exclusiv de poziţia şi veniturile de parlamentar. Ei sunt deprofesionalizaţi. În momentul în care vin alegerile, caută cu înfrigurare, cu disperare un loc de parlamentar sigur. Sigur, e mult mai comod să nu munceşti pentru că cei care şi-au asigurat locurile de parlamentar în mandatul ăsta totuşi au făcut un efort în 2016 pe care nu îl contest, îl apreciez. Dar acum şi-au pierdut vigoarea şi caută o soluţie facilă. Discuţiile pe care unii le-au purtat cu PNL ar putea să-i conducă la o astfel de variantă. Numai că la PNL se întâmplă următorul fenomen (…) şi din acest motiv unii s-au lovit cu capul în zid: PNL a scăzut de la 47%, cât avea, la vreo 38%. Deci capacitatea lui de a oferi locuri eligibile, evident, s-a redus. Pe de altă parte, membrii din organizaţiile PNL care de opt ani sunt în opoziţie nu sunt atât de dispuşi să ocupe locuri alţii care vin din afară. Aşa că cei care şi-ar dori, probabil, foarte mult să aibă un loc asigurat, să nu facă nimic, să meargă acolo undeva în şir, în spatele altora, vor fi păcăliţi. Nu am nici cea mai mică îndoială”, a adăugat Tăriceanu.

    Referindu-se la deputatul Andrei Gerea care a părăsit miercuri ALDE, Tăriceanu a spus că acesta „a beneficiat de la ALDE de foarte multe avantaje şi a dat foarte puţin înapoi, aproape deloc”.

    „Toate deciziile le-am luat în forurile statutare, dar dacă văd anumite motivaţii pe care unii le fac, sunt hilare. (…) Gerea a beneficiat de la ALDE de foarte multe avantaje – a fost numit ministru, chestor al Camerei Deputaţilor. La cât de mult a primit el, a dat foarte puţin, aproape deloc. E un moment în care se separă apele (…) În ALDE toată lumea e liberă să vorbească. Sigur, lucrurile astea le faci în structurile statutare. Dacă te duci (…) în public înseamnă că ai o altă agendă şi cred că Gerea avea o altă agendă: un alt proiect politic care nu avea nimic de a face cu liberalismul”, a adăugat Tăriceanu.

    Deputatul ALDE Ică Calotă, preşedintele organizație din județul Teleorman, a declarat că aproximativ 12 deputaţi ai formaţiunii vor părăsi partidul într-o săptămână. Deputatul Andrei Gerea a anunţat că demisionează din ALDE pentru a se dedica proiectului politic personal.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Anunț PNL: alegeri locale și anticipate până în 28 iunie, la diferență de cel mult o săptămână

    PNL are o strategie în ce privește alegerile locale, dar și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Raluca Turcan, vicepremier, a anunțat că guvernul a conturat un plan, iar cele două scrutinuri se vor desfășura până la sfârșitul lunii iunie.

    Miercuri, Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în ce privește modificarea legii electorale în ce privește alegere primarilor, impunând două tururi de scrutin. Premierul a declarat că nu are nicio neliniște cu privirea la moțiunea de cenzură. O eventuală demitere a guvernului deschide calea alegerilor anticipate, un obiectiv atât al liberalilor cât și al USR.

    „Alegerile anticipate nu sunt reglementate în detaliu. Va fi nevoie de reglementarea organizării alegerilor anticipate. Dacă ne gândim la momentul maxim până la care am putea să suprapunem alegerile anticipate cu cele locale, aceasta e undeva până în 28 iunie. Atunci ar trebui să încheiem ambele scrutinuri. Nu intenţionăm să le punem în aceeaşi zi, ci la o diferenţă de maximum o săptămână”, a declarat Raluca Turcan pentru B1 TV.

    PSD a anunțat că vineri depune moțiunea de cenzură, votul acesteia urmând să aibă loc săptămâna viitoare. În cazul în care PSD nu reușește să demită guvernul, Ludovic Orban a anunțat că va merge în parlament cu legea ce prevede desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților pe care o va adopta tot prin asumarea răspunderii – o nouă provocare pentru PSD.

    Social-democrații sunt prinși în capcană, având de ales între alegeri anticipate sau acceptarea adoptării unor legi care vor desființa PSD ca „partid stat”, cum a fost până acum.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!