PNL are o strategie în ce privește alegerile locale, dar și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Raluca Turcan, vicepremier, a anunțat că guvernul a conturat un plan, iar cele două scrutinuri se vor desfășura până la sfârșitul lunii iunie.
Miercuri, Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în ce privește modificarea legii electorale în ce privește alegere primarilor, impunând două tururi de scrutin. Premierul a declarat că nu are nicio neliniște cu privirea la moțiunea de cenzură. O eventuală demitere a guvernului deschide calea alegerilor anticipate, un obiectiv atât al liberalilor cât și al USR.
„Alegerile anticipate nu sunt reglementate în detaliu. Va fi nevoie de reglementarea organizării alegerilor anticipate. Dacă ne gândim la momentul maxim până la care am putea să suprapunem alegerile anticipate cu cele locale, aceasta e undeva până în 28 iunie. Atunci ar trebui să încheiem ambele scrutinuri. Nu intenţionăm să le punem în aceeaşi zi, ci la o diferenţă de maximum o săptămână”, a declarat Raluca Turcan pentru B1 TV.
PSD a anunțat că vineri depune moțiunea de cenzură, votul acesteia urmând să aibă loc săptămâna viitoare. În cazul în care PSD nu reușește să demită guvernul, Ludovic Orban a anunțat că va merge în parlament cu legea ce prevede desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților pe care o va adopta tot prin asumarea răspunderii – o nouă provocare pentru PSD.
Social-democrații sunt prinși în capcană, având de ales între alegeri anticipate sau acceptarea adoptării unor legi care vor desființa PSD ca „partid stat”, cum a fost până acum.