Etichetă: alegeri locale

  • Moment de mare cumpănă pentru Guvernul Orban. Vom scăpa de primarii PSD? Ziua asumării răspunderii pentru alegerile locale

    Guvernul Orban își va asuma astăzi răspunderea pe modificarea legii electorale, impunând două tururi de scrutin pentru desemnarea primarilor.

    Această modificare e extrem de importantă, oferind posibilitatea forțelor politice anti PSD să întrerupă dominația de peste un deceniu a acestei formațiuni în administrația locală.

    Marcel Ciolacu, actualul lider al social-democraților, a anunțat că va depune moțiune de cenzură imediat după ce Guvernul Orban își va asuma răspunderea pe această modificare a legii. PSD are la dispoziție 3 zile să depună această moțiune.

    Premierul Ludovic Orban e încrezător că PNL va reuși să modifice legea electorală. O demitere a guvernului prin moțiune de cenzură deschide calea alegerilor anticipate.

    În ședința de guvern de marți seara, executivul a mai făcut două modificări la proiectul de lege cu care se va duce astăzi în parlament.

    – Vor avea dreptul să voteze la alegerile locale toți cetățenii care au obținut viza de flotant pentru localitatea respectivă cu cel puțin 60 de zile înainte de data scrutinului.

    – Pentru a candida la primăria unei localități, numărul de semnături necesare pentru a intra în alegeri a fost redus de la 1% din numărul cetățenilor din localitatea respectivă, la 0,5% din numărul acestora.

    Ambele modificări au fost făcute pentru a mări posibilitatea cetățenilor să participe la alegerile locale.

    „Principalele amendamente adoptate la proiectul de lege vizează perioada pentru care este permis votul celor cu viza de flotant. Astfel, perioada a fost instituită la 60 de zile, un amendament al PNL. De asemenea, numărul de semnături, iarăşi o cerinţă a mai multor organizaţii civice care au solicitat înlesnirea şi facilitarea modului de înscriere în cursa electorală a candidaţilor independenţi a fost respectată, agreată şi adoptată, respectiv numărul de semnături a fost redus de la 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă pentru depunerea candidaturilor”, a explicat Ionel dancă, șeful Cancelariei primului-ministru, citat de News.ro.

    PSD va depune moțiune de cenzură, dar nu e clar în acest moment dacă are voturile necesare pentru a demite Guvernul Orban. Modificarea legii electorale ar fi cea mai mare izbândă a actualului executiv de la preluarea puterii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • 30 de organizații civice cer Guvernului Orban scăderea pragului electoral și a numărului de semnături pentru orice candidatură

    Zeci de organizații civice au transmis miercuri o scrisoare deschisă Guvernului Orban, în care solicită „liberalizarea vieții politice”. Sunt vizate două modificări care ar trebui introduse în legea alegerilor locale, pe care Guvernul își va asuma răspunderea săptămâna viitoare: scăderea numărului de semnături necesare candidaturii și a pragului electoral. Aceste modificări ar trebui aplicate la toate tipurile de alegeri, susțin semnatarii scrisorii.

    Concret, organizațiile civice solicită:

    • scăderea de la 1% la 0,1% (din numărul de alegători înregistrați în circumscripția respectivă) a procentului de semnături necesare pentru ca un independent sau un partid să poată candida;
    • reducerea pragului electoral de la 5% la 2,5% din voturi pentru accederea în Parlament sau în consiliile locale.

    Potrivit semnatarilor, pragul de 1% privind semnăturile necesare este depășit, pe alocuri copios, în 2.867 din cele 3.228 de circumscripții electorale din România, adică în 88,81% dintre acestea.

    Mai mult:

    • în 1.342 de localități (41,57% din total), numărul de semnături depășește 5% din numărul de alegători;
    • în 226 de localități (7% din total), numărul de semnături depășește 10% din numărul de alegători;
    • în 26 de comune (0,8% din totalul localităților), fiecare candidat are nevoie de sprijinul a mai mult de 20% din numărul de alegători.

    Scrisoare deschisă către Guvernul României

    Domnului Ludovic Orban, prim-ministru

    Stimate domnule prim-ministru,

    Onorați membri ai Guvernului României,

    Odată cu instalarea noului Guvern la începutul lunii noiembrie a anului trecut, s-a închis o perioadă nefastă pentru tânăra democrație românească, perioadă care este acum de domeniul trecutului și din care sperăm că am tras cu toții învățămintele necesare.

    În marea ei majoritate, societatea românească și în mod special cetățenii României care s-au opus din răsputeri în ultimii trei ani unei puteri politice cu vădite valențe totalitare își pun acum speranța în măsurile cu caracter democratic pe care noul Guvern al României le va întreprinde pentru a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, drepturi și libertăți greu încercate și aproape total ignorate de guvernarea PSD-ALDE, cu sprijin UDMR.

    În acest sens, facem un apel către d-voastră, domnule prim-ministru Ludovic Orban, ca în forma proiectului de angajare a răspunderii Guvernului pentru modificarea legislației electorale și revenirea la două tururi de scrutin la alegerile locale să luați în considerare și liberalizarea vieții politice din România.

    Prin urmare, vă solicităm diminuarea procentului de semnături necesare pentru ca un candidat independent, un partid politic sau o alianță de partide să poată candida în alegeri. Propunem ca procentul de 1%, cât prevede legea în acest moment, să scadă la 0,1% din numărul de alegători înregistrați în circumscripția respectivă.

    De asemenea, vă rugăm să luați în considerare și posibilitatea reducerii pragului electoral de la 5% existent în acest moment la maximum 2,5 %. Considerăm că cele două condiții cerute de actuala legislație – numărul mare de semnături pentru înscrierea candidaturii în alegeri corelat cu pragul electoral – îngrădesc nepermis de mult dreptul constituțional de a fi ales, afectând astfel democrația funcțională.

    La momentul dezbaterilor și, mai apoi, al adoptării actualei legislații electorale, partidele parlamentare au insistat pentru introducerea unui prag minim absolut, indiferent de numărul de alegători din comunitate. Astfel, candidații din comune trebuie să strângă minimum 100 de semnături, cei din orașe mici și medii (localități urbane de rangul II sau III), 500, iar cei din orașe mari și pentru Consiliul Județean, minimum 1.000.

    Încă de la acel moment, reprezentanții societății civile, folosind datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), au avertizat că în cele mai multe dintre localități, în special în cele mici, se va aplica pragul absolut. Într-o comună cu 108 alegători înregistrați, candidații au nevoie de minimum 100 de semnături, adică 93% din numărul de alegători, pentru a se înscrie în alegeri. Este un exemplu extrem, dar nu singular.

    Comisia de la Veneția recomandă ca atunci când se folosesc liste de semnături pragul să fie de maximum 1% din numărul de alegători. Partidele parlamentare au preferat valoarea mai mare, considerându-se evident avantajate în acest caz. Acest prag este depășit, în fapt, în 2.867 din cele 3.228 de circumscripții organizate pentru alegerile locale. Motivul: voința în interes exclusiv de partid a coaliției parlamentare dominante.

    Verificând cifrele de referință publicate de AEP, constatăm că în 2.867 din cele 3.228 de circumscripții electorale din România numărul de semnături necesare depășește procentul de 1%, aplicându-se pragul absolut. În 1.342 de circumscripții, numărul de semnături depășește 5% din numărul de alegători. Pentru 226 de localități se depășește pragul de 10%, iar în 26 de comune fiecare candidat are nevoie de sprijinul a mai mult de 20% din numărul de alegători.

    Noi, organizațiile civice semnatare, alături de cei peste 120.000 de cetățeni români susținători ai inițiativei legislative „Oameni noi în politică”, înțelegem că strângerea unui număr minim de semnături dovedește că un candidat independent, un partid sau o alianță de partide are un minim de relevanță în comunitate/societate. Doar că atunci când numărul de semnături este prea mare, dublat și de condiția atingerii unui prag electoral de 5% sau chiar mai mare în cazul unei alianțe de partide, acestea se transformă într-o veritabilă barieră în calea candidaților independenți și a partidelor mici.

    Vă solicităm totodată să excludeți din proiect amendamentul referitor la termenul de maximum 90 de zile anterior scrutinului în care un alegător își poate stabili reședința și vota într-o circumscripție electorală. SIMPV și-a dovedit eficiența la toate scrutinele în care a fost folosit până acum, conform rapoartelor observatorilor independenți.

    Sperăm că veți considera sugestiile noastre complementare inițiativei guvernamentale de angajare a răspunderii Guvernului pentru modificarea legii electorale privind revenirea la două tururi de scrutin și că le veți introduce în proiect.

    Cu deosebit respect și considerație,

    • Oradea Civică 2017 (membră a platformei de asociații civice ”Contract România”)
    • #activAG Piteşti (membră a platformei de asociații civice ”Contract România”)
    • Acțiunea Civică Galați – Rezist Galați
    • Ștafeta Steagului Uniunii Europene (membră a platformei de asociații civice ”Contract România”)
    • Inițiativa Timișoara (membră a platformei de asociații civice ”Contract România”)
    • Vă Vedem din Iași
    • Rezist Iași
    • Cuza vrea Dreptate Iași
    • Mișcarea Civică Diaspora Austria
    • Rezist Dublin
    • #Rezist Milano
    • Rezist Ingolstadt
    • Canada Save Roșia
    • Diaspora Franța solidară cu România
    • Rezistăm și la Paris
    • Grupul Civic Madrid-Ro
    • Asociația Platforma România 100
    • Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (membră a platformei de asociații civice “Contract România”)
    • Grup Civic Cetățean Implicat
    • Umbrela Anticorupție Cluj
    • Voluntari în Europa (membră a platformei de asociații civice “Contract România”)
    • Asociația Aradul Civic (membră a platformei de asociații civice “Contract România”)
    • Corupția Ucide
    • Rezist Constanța
    • Reset Iași
    • Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just
    • #REZISTENȚA
    • Geeks for Democracy
    • Timișoara Civică
    • Diaspora Milano

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Arsene de la Neamț, tovarășul lui Dragnea, mai bagă niște bani publici în buzunarele lui Cumpănașu

    * Acestui nesimțit îi vom plăti pensie mare și lungă. A fost prins beat la volan și, de ciudă, s-a pensionat la 51 de ani

  • Votul în două tururi: câți primari pierd PSD și UDMR, câți câștigă PNL și USR-PLUS. „Ciuma Roșie” va fi decimată!

    Trecerea la alegeri locale în două tururi ar face ravagii în tabăra PSD, dar ar afecta major și UDMR. În schimb, PNL ar deveni categoric partidul dominant al României, iar USR-PLUS ar lua primării importante. Acestea sunt concluziile ferme ale unei analize făcute de Adevarul.ro, cu completări aduse de Ziaristii.com, pe baza studiilor din „laboratoarele” partidelor.

    Decizia de angajare a răspunderii Guvernului pe legea alegerilor locale în două tururi are la bază nu doar o promisiune electorală care trebuie respectată și necesitatea asigurării unei legitimități pentru primari (50%+1 din voturi), ci și un calcul pragmatic al PNL, aflat la guvernare.

    Cifrele publicate în această analiză sunt rezultatul unor analize făcute de principalele partide interesate de efectele acestei modificări legislative.

    PSD ar putea pierde cel puțin jumătate din numărul actual de primari, dacă se trece la alegeri locale în două tururi. În prezent, PSD are circa 1.700 de primari. Chiar și dacă alegerile ar rămâne într-un singur tur, PSD va pierde câteva sute de primari și nu va mai fi partidul dominant. În două tururi, PSD ar putea fi decimat, ajungând la circa 1.000 de primari (varianta optimistă) sau chiar 600-700 (varianta pesimistă). Partidul se mai așteaptă la o lovitură năprasnică: în două tururi, va pierde primării de orașe mari (gen Craiova, Constanța, Târgoviște, Pitești, Slatina) și va rămâne cu putere administrativă doar în comune și în orașe mici.

    UDMR se așteaptă să piardă circa 20% din numărul actual de primari, dacă va fi schimbat sistemul de vot. În prezent, minoritatea maghiară are 211 primari: 196 de la UDMR, 15 de la Partidul Civic Maghiar. În două tururi, maghiarii ar pierde între 25 şi 40 de edili. Explicația e simplă: de regulă, electoratul partidelor româneşti, indiferent de orientarea politică, se va alia în turul 2 împotriva candidatului maghiar. Mizele cele mai mari sunt orașele Satu Mare (cu primar UDMR în prezent) și Târgu Mureș (cu primar ALDE, ex-PNȚCD, ex-PDL), în care ponderea populației maghiare – în jur de 40% – ar face UDMR favorit la alegerile într-un singur tur, dar cu șanse minime în două tururi.

    PNL are șanse mari să-și crească numărul de primari (acum are în jur de 1.200) chiar și dacă alegerile rămân într-un singur tur. În două tururi, PNL va face prăpăd, urcând la peste 1.600.

    Alianța USR-PLUS poate câștiga orașe mari, universitare, precum București și Timișoara, chiar și la alegeri într-un tur. În două tururi, alianța poate ieși învingătoare și în Craiova, Constanța, Iași etc. Per total, USR-PLUS își poate adjudeca zeci de primării de localități mari, ajungând la un total de ordinul câtorva sute.

    Concluzii:

    • Acum, situația numărului de primari este: PSD – 1.700, PNL – 1.200, UDMR – 196, USR-PLUS – 0.
    • După alegerile într-un tur, situația poate deveni: PNL – 1.400, PSD – 1.300, UDMR – 210, USR-PLUS – 50.
    • După alegerile în două tururi, situația poate deveni: PNL – 1.800, PSD – 700, USR-PLUS – 250, UDMR – 160.

    Dincolo de primari, mai e și miza consiliilor locale și a celor județene, inclusiv a președinților de CJ-uri. PSD stă încă foarte bine la acest capitol, dar după alegerile din acest an are șanse mari să piardă acest avantaj, devenind un partid nesemnificativ în guvernanța județeană. Mii de consilieri locali și județeni ai PSD își vor pierde mandatul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Arsene de la Neamț, tovarășul lui Dragnea, mai bagă niște bani publici în buzunarele lui Cumpănașu

    * Meleșcanu, la un pas de dosar penal pentru minciunile ceaușiste colportate la Viena în decembrie 1989

    * VIDEO. Primul pas în tratarea tuturor formelor de cancer: Celulele T din sânge au un aliat!

    * Putin ne amenință în stil stalinist: „Vom închide gurile murdare” ale celor ce dezvăluie crimele Armatei Roșii!

    * Acestui nesimțit îi vom plăti pensie mare și lungă. A fost prins beat la volan și, de ciudă, s-a pensionat la 51 de ani

  • E sigur: vom avea alegeri locale în două tururi! Moțiunea de cenzură nu are nicio șansă. PSD va fi pulverizat

    De două zile, de când Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pentru modificarea legislației electorale, astfel încât primarii să fie aleși în două tururi, PSD și UDMR se agită să facă o majoritate pentru blocarea acestei inițiative în Parlament. Nu au, însă, niciun spor!

    PSD și UDMR se opun cu înverșunare revenirii la alegeri locale în două tururi de scrutin.

    PSD știe că va pierde trei sferturi din primarii pe care-i are și că va fi alungat practic din toate orașele mari, inclusiv din toate sectoarele Capitalei, dacă se va vota în două tururi.

    UDMR a recunoscut sâmbătă, la Miercurea Ciuc, prin vocea președintelui său, Kelemen Hunor, că va pierde mulți primari dacă se va vota în două tururi. „Alegerile locale în două tururi contravin intereselor comunității maghiare, pentru că putem pierde 20% dintre primarii pe care îi avem acum”, a spus Hunor.

    În urma alegerilor din 6 iunie 2016, cele 3.186 de posturi de primar au fost repartizate astfel:

    • PSD ……….. 1.677
    • PNL ………… 1.081
    • UDMR …………195
    • ALDE ………….. 64
    • Alții …………… 166
    • Independenţi … 53

    PSD și UDMR nu vor avea nici măcar 228 de voturi!

    După anunțul lui Orban, PSD a intrat în panică. Primul reflex a fost să anunțe că, după angajarea răspunderii Guvernului în Parlament, PSD va depune moțiune de cenzură în termenul legal de trei zile. Este singura cale prin care inițiativa Guvernului ar putea fi blocată.

    Tatonările făcute de Marcel Ciolacu în ultimele două zile arată însă că șansele moțiunii de cenzură tind spre zero. Niciun alt partid, în afară de PSD și UDMR, nu va susține moțiunea! Mai mult, nici la PSD nu va exista mobilizare totală la votarea moțiunii.

    Majoritatea necesară demiterii Guvernului prin moțiune de cenzură este de 233 de voturi. În acest moment, PSD și UDMR au, împreună, 228 de senatori și deputați. Teoretic, ele mai au nevoie să atragă cel puțin alte 5 voturi din Parlament pentru demiterea Guvernului Orban.

    În realitate, pentru a compensa propriile „defecțiuni” (parlamentari care ori nu vor fi prezenți la vot, ori vor vota împotriva moțiunii, așa cum s-a întâmplat și la demiterea Guvernului Dăncilă ori la învestirea Guvernului Orban), ar fi nevoie de cel puțin 15-20 de voturi de la alte partide. Și nu au de unde să le ia.

    Până acum, niciun alt parlamentar în afara PSD și UDMR nu a anunțat că va vota moțiunea de cenzură ce va depusă după angajarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

    PNL, USR, PMP, ALDE și Pro România au spus clar că susțin alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

    Mai sunt în discuție deputații minorităților (în număr de 17) și parlamentarii neafiliați. Dar și aceștia au interesul ca moțiunea să pice. O eventuală cădere a Guvernului Orban ar deschide drumul spre alegerile anticipate, riscând să scurteze mandatul actual al paramentarilor, ceea ce nu-i convine niciunui reprezentant al minorităților sau neafiliat.

    Aceleași calcule și le fac și unii senatori și deputați ai PSD. Dincolo de calculele conducerii partidului, parlamentarii își au propriile calcule, individuale. Iar cei care nu primec garanții puternice că vor obține un nou mandat vor pune pe primul plan interesele personale.

    PSD va pierde masiv, PNL și USR-PLUS vor câștiga spectaculos

    Concluzie: șansele moțiunii de cenzură sunt aproape nule. Astfel, legea alegerilor locale, pentru care Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament, va intra în vigoare și nimic n-o va mai putea opri să stea la baza alegerilor pentru primării și consilii județene, probabil în ultima săptămână a lunii mai.

    Urmarea: PSD va pierde circa trei sferturi dintre primarii actuali. Dezastrul său va fi total în orașele mari și chiar mijlocii, unde turul 2 îi va fi fatal (PNL, USR-PLUS și PMP se vor susține reciproc în turul 2, acolo unde nu se vor confrunta în finală). PSD va mai păstra doar câteva sute de primării, și acelea în comune și în orașe mici. Marile câștigătoare vor fi PNL (în toate categoriile de localități) și USR-PLUS (în marile centre universitare).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Rechizitoriul DIICOT: patimile și sfârșitul celor două fete. Patru zile de iad pentru Luiza, două pentru Alexandra. Cum le-a omorât monstrul din Caracal

    * Două gunoaie: primarul PNL care făcea sex cu minore de la proxeneți și fruntașa USR dedulcită la șpăgi „pe model PSD-ist”

    * Acestui nesimțit îi vom plăti pensie mare și lungă. A fost prins beat la volan și, de ciudă, s-a pensionat la 51 de ani

    * Carmen Dan i-a dat cadou lui Dragnea, abuziv, un BMW de 100.000 de euro, din banii românilor

  • Rareș Bogdan, atac la Dan Barna: „Sfatul meu e să lase aroganțele!”. Cei doi s-au contrat pe tema alegerilor locale

    Rareș Bogdan a reacționat la declarația dată joi seara de Dan Barna care s-a arătat nemulțumit de faptul că PNL are în vedere să nominalizeze un candidat propriu la alegerile pentru Primăria București.

    Dan Barna a spus că o astfel de situație ar fi „o bătaie de joc” din partea PNL, iar Gabriela Firea ar fi avantajată de competiția dintre USR-PLUS și PNL.

    Rareș Bogdan i-a răspuns dur lui Dan Barna: „Noi am spus că stăm de vorbă, dar nu ne plac aroganțele. Sfatul meu prietenesc, colegial este să mai lase aroganțele. Din politica românească, cel mai arogant om a fost Adrian Năstase și a ajuns istorie. Eu nu-i doresc să ajungă pe urmele lui Adrian Năstase și să lase aroganțele. Decența și respectul față de combatanți este cea mai bună abordare”, a spus Rareș Bogdan pentru Mediafax.

    Fostul realizator TV a dat de înțeles că e imposibil pentru PNL să nu aibă un candidat propriu la alegerile locale.

    „Sfatul meu pentru tânărul domn Barna este ca atunci când vorbește de Partidul Național Liberal să se uite exact la câți primari are PNL, la câte orașe codunce PNL, ce primării conduce PNL, să se uite că orașele mari ale României în frunte cu Cluj, Oradea, Timișoara, Alba, Reșița, Ploiești, Suceava, Piatra Nemț, Roman, Botoșani, Târgu Jiu. Și orașe mai mici ca Urlați, Comănești, Sinaia, Sebeș sunt conduse de primari liberali. Cred că PNL a dovedit că are în interiorul său suficiente resurse pentru a avea dreptul să pună candidați pentru cele șase sectoare și pentru Primăria Generală a Capitalei”, a mai spus Rareș Bogdan.

    Tot astăzi, Vlad Voiculescu, susținut de dacian Cioloș și de PLUS și-a lansat candidatura pentru Primăria Bucureștiului. Din partea USR a fost nominalizat Nicușor Dan. Cele două formațiuni negociază să aibă un singur candidat, dar până acum situația e neclară.

    Dacă Guvernul Orban reușește să modifice legea, iar primarii vor fi aleși în două tururi de scrutin, atunci nu mai e nevoie ca formațiunile anti-PSD să desemneze un candidat comun pentru a se confrunta cu Gabriela Firea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ludovic Orban: „Am decis să ne angajăm răspunderea pe proiectul de lege de alegere a primarilor în două tururi”

    Premierul Ludovic Orban a făcut joi anunțul mult-așteptat: Guvernul va încerca să impună alegeri locale în două tururi de scrutin, prin angajarea răspunderii în fața Parlamentului. Reacția PSD-UDMR va însemna, aproape sigur, o moțiune de cenzură.

    Anunțul lui Ludovic Orban:

    • „PNL susține alegerea primarilor cu 50% plus unul din voturile cetățenilor.”
    • „Acum doi ani am inițiat un proiect de lege pentru a transpune voința oamenilor de îmbunătățire a modului de alegere a primarilor prin impunerea obligației ca primarul să fie ales cu 50% plus unul. Proiectul a fost «parcat» neregulamentar în Parlament, la o defunctă Comisie de cod electoral, pentru a împiedica adoptarea de către plenul Camerei.”
    • „Ca atare am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege de alegere a primarilor în două tururi.”
    • „E vremea să facem ce ne cer oamenii. Sigur că acest lucru îi va deranja pe cei care sunt la butoanele Parlamentului, dar trebuie să ne asumăm acest risc. Guvernul are obligația de a îmbunătăți cadrul democratic.”
    • „De la instalarea Guvernului, am spus foarte clar că noi facem ceea ce e necesar, corect, democratic și ceea ce își doresc oamenii, nu potentații.”
    • „Probabil că mulți primari doresc alegeri într-un tur. Pentru a îmbunătăți performanța administrației locale, e vital ca primarii să fie aleși de jumătate plus unul din cetățenii dintr-o comunitate locală. Existența unui tur doi presupune negocierea unei majorități în Consiliul Local, care să permită realizarea proiectelor.”

    Cu o zi înainte, președintele Klaus Iohannis a anunțat (după o discuție cu Ludovic Orban): „Pot să vă spun că în foarte scurt timp Guvernul va promova o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * AUDIO. Modelul „Rareș Bogdan”. Moise Guran: „Renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic”

  • După 25 de ani de baronat în Vrancea, Oprișan se ascunde în Senat! PSD-istul vrea imunitate ca să scape de DNA

    În aceste zile sunt mari mișcări de trupe în PSD. Amenințarea alegerilor anticipate, dar și apropierea alegerilor locale a făcut ca mai mulți lideri ai partidului să-și pună în aplicare planurile de viitor.

    Liderii PSD vor să-și asigure că vor găsi un loc călduț în viitorul parlament sau, măcar, în administrația locală. După ultimele sondaje de opini, jumătate dintre parlamentarii PSD își vor pierde locul în cazul unui scrutin aticipat.

    Marian Oprișan a anunțat, consform unor surse din interiorul formațiunii, citate de stiripesurse.ro, că a decis să candideze pentru un loc în Senatul României. Marian Oprișan este cel mai vechi baron PSD. Acesta este președinte al Consiliului Județean Vrancea de aproape un sfert de secol, din 1996.

    Marian Oprișan urmărește să obțină un loc de parlamentar ca să devină imun în cazul unor anchete anticorupție. Acesta a fost cercetat în mai multe rânduri de procurori, dar nu are nicio condamnare.

    VIDEO. Proprietatea enormă a lui Marian Oprișan din județul Vrancea. 

    Baronul de Vrancea este multimilionar în euro, averea sa fiind făcută, în principal, din deturnarea de fonduri publice de-a lungul anilor, mai multe investigații jurnalistice au descris caracatița controlată de politician.

    Faptul că niciun reprezentant al autorităților judiciare nu a reușit să descâlcească ițele corupției cronice din județul Vrancea reprezintă o pată pe obrazul sistemului de justiție din România.

    La jumătatea acestui an, Oprișan a fost filmat când negocia achiziția unui bolid de lux. El a spsu la acea vreme că are banii de la mama lui.VIDEO. Marian Oprișan, în timp ce negociază achiziția unui bolid de lux.

    Mai mulți parlamentari PSD care știu că nu-și vor găsi loc pe listă caută, în aceste zile să vadă dacă pot candida în alegerile locale pentru a prinde o poziție de primar.

    De asemenea, conform unor surse, unii PSD-iști negociază cu reprezentanții PNL votul pentru declanșarea alegerilor anticipate în schimbul susținerii în alegerile locale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Orban, decizie dură. PNL-ist exclus din partid pentru că a fost la Gâdea în emisiune la Antena 3

    * VIDEO. Papa își cere iertare că i-a sărit muștarul: „Scuzați-mă pentru exemplul negativ pe care l-am dat!”

  • Băsescu îl ia peste picior pe Ciolacu: „Nu-și poate convinge nici soția să voteze PSD. Abia îngaimă două vorbe!”

    Fostul președinte Traian Băsescu, prezent duminică seara într-o emisiune la B1 TV, a spus că marea problemă a PSD e că nu au un lider. Ciolacu nu-și poate convinege nici soția să susțină partidul, a spus Băsescu.

    Fondatorul PMP a mai declarat că PSD are forța să se întoarcă la guvernare în urma alegerilor generale de anul viitor.Băsescu a spus că există riscul ca PSD să revină, având structuri teritoriale importante, iar un rezultat bun la alegerile locale va ridica moralul membrilor de partid.“E un risc major care trebuie avut în vedere de PNL. De unde vine riscul? Din capacitatea organizatorică a PSD-ului şi din structurile teritoriale pe care le au. PSD-ul, dacă va reuşi să îşi confirme, să-şi reconfirme reputaţia de partid cu puternice structuri teritoriale la alegerile locale, moralul activiştilor va fi altul. Ei acum sunt prăbuşiţi şi moral, iar organizaţiile sunt debusolate”, a spus europarlamentarul PMP, citat de News.ro.Băsescu a mai adăugat că PSD, în momentul actual, nu are lider. Marcel Ciolacu e considerat de către fostul președinte ca fiind foarte slab.“Nu au lider. Uitaţi-vă la Ciolacu, abia îngaimă două vorbe. Cred că nu o poate convinge nici pe soţia dânsului să se înscrie în PSD, la cum promovează partidul”, a explicat fostul şef al statului, citat de News.ro.Atunci când moderatorul a spus că soţia lui Marcel Ciolacu nu a fost de acord ca el să fie preşedintele Camerei Deputaţilor, Băsescu a spus răzând: “Un om înţelept, soţia îl ştie mai bine  decât se ştie el”.Marcel Ciolacu este președinte interimar al PSD și speră ca la viitorul congres să fie validat în funcția de lider al formațiunii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Iliescu și Voican, căpușele revoluției, deratizate de Guvernul Orban! Institutul sinecură a fost desființat

    * Încă un pas spre anticipate. Kelemen Hunor, primul aliat al lui Orban. E nevoie și de Băsescu!

  • PMP propune „alianța anti-Bădălău” în județul Giurgiu. Modelul prin care PSD ar putea fi lichidat politic în toată țara

    Președintele PMP, Eugen Tomac, le propune liderilor PMP, USR și PLUS o alianță electorală în județul Giurgiu, „cu scopul de a învinge PSD în toate localitățile și la Consiliul Județean, astfel încât Niculae Bădălău să nu mai obţină nicio funcţie de reprezentare publică”.

    Tomac spune că partidele democratice au datoria „de a-i sancționa sever pe cei care dovedesc un dispreț profund față de diaspora românească”.

    Inițiativa liderului PMP vine în urma jignirilor incalificabile aduse de Bădălău românilor din diaspora.

    Dacă se va concretiza, o asemenea alianță ar putea fi un model de aplicat în toată țara, prin care PSD să fie practic lichidat politic la nivelul administrației locale.

    Scrisoarea deschisă a lui Eugen Tomac

    Alianță de centru-dreapta în Giurgiu pentru sancționarea lui Niculae Bădălău

    Către:

    Ludovic Orban, prim-ministru, președintele PNL

    Dan Barna, deputat, președintele USR

    Dacian Cioloș, europarlamentar, președintele PLUS

    Din respect pentru milioanele de români care muncesc în Uniunea Europeană pentru a oferi familiilor lor de acasă un trai mai bun, avem datoria de a-i sancționa sever, nu doar la nivel declarativ, ci și prin acțiunile noastre politice, pe cei care dovedesc un dispreț profund față de diaspora românească.

    Declaraţiile incalificabile ale lui Niculae Bădălău, preşedinte PSD Giurgiu şi vicepreşedinte la nivel național al partidului, despre româncele plecate în străinătate, ne obligă să facem corp comun pentru a trimite personaje de acest gen la lada de gunoi a istoriei.

    De aceea, propunerea PMP pentru liderii celorlalte partide de centru-dreapta este să iniţiem prima noastră alianţă politică, în perspectiva alegerilor locale, la nivelul judeţului Giurgiu, cu scopul de a învinge PSD în toate localitățile și la Consiliul Județean, astfel încât Niculae Bădălău să nu mai obţină nicio funcţie de reprezentare publică.

    Există situații, cum este cea a derapajelor baronului roșu de Giurgiu, care ne obligă să renunţăm la calculele politice individuale şi să acţionăm unitar. Constituirea primei alianțe între partidele noastre în județul Giurgiu pentru eliminarea din viața politică a lui Niculae Bădălău reprezintă un gest de reparație a onoarei românilor cinstiți și harnici care muncesc în străinătate, cei mai importanți contributori la bugetul național, care au îndrăznit să voteze pentru schimbarea în bine a României.

    Eugen Tomac,
    Preşedinte Partidul Mişcarea Populară

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Bădălău jignește din nou diaspora: „Fetele alea de le duc ăștia…”. Senatorul PSD insinuează că milioane de românce sunt prostituate!

    * Ratatul bețiv care a violat-o pe Luiza, cu acordul lui Dincă, în „casa groazei”. E bănuit că a participat și la omor, și la ardere

  • Băsescu: „PNL și USR câștigă alegerile locale!”. Cere PMP alianțe cu cele două partide

    Traian Băsescu, într-o conferință a PMP desfășurată la Sinaia, a cerut PMP să facă alianțe cu PNL și USR din perspectiva alegerilor locale.

    Fostul președinte crede că cele două formațiuni vor câștiga scrutinurile de anul viitor. Acesta vede o schimbare puternică în societate.

    De asemenea, Traian Băsescu nu crede că Guvenul Orban va reuși să modifice legislația în ce privește desfășurarea alegerilor locale în două tururi de scrutin.

    El susține că într-o astfel de situație e nevoie de încheierea unor alianțe între cele trei formațiuni.

    „Până la alegeri toţi spunem poveşti, dar asta cu numărul de voturi băgate în urnă e cea mai precisă măsurătoare a progresului. Altfel, suntem la al patrulea rând de alegeri la care trecem pragul, şi a venit momentul să ne mişcăm mai sus de prag. Vin alegerile locale, aici nu veţi avea alt drum decât cel al alianţelor. Pentru că dacă nu se modifică legea alegerilor locale, ar însemna să lăsăm administraţiile locale în continuare în mâna PSD-ului, şi atunci ceea ce s-ar face în turul doi (…) trebuie să faceţi înainte de turul întâi. Şi eu vă recomand ca toţi să vă deschideţi organizaţiile locale către alianţe cu liberalii şi cu USR-ul, n-aş vrea să aud de alt tip de alianţe şi v-aţi şi compromite”, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

    PNL are interesul de a nu pierde orașe mari

    Traian Băsescu crede că Orban nu va schimba legislația în ce privește alegerea primarilor din cauză că PNL are interese de a-și păstra primăriile din marile orașe. El a dat exemplul Clujului, unde Emil Boc ar fi defavorizat de organizarea alegerilor în două tururi de scrutin.

    „Personal, nu am convingerea că Guvernul Orban va emite OUG pentru intrarea în două tururi, pentru că au şi ei primari de mari unităţi administrative care au interesele lor şi vor păţi şi ei cum am păţit şi eu cu Guvernul Boc, când am vrut să fac Bucureştiul metropolitan, incluzând Ilfovul. Au fost doi primari, unul la 3, se numea Negoiţă, şi altul la 6, se numea Poteraş, care l-au convins pe Boc să nu meargă pe asumarea răspunderii sau să bage legea Bucureştiului metropolitan în Parlament. Şi vedem Bucureştiul cum e acum, şi evoluţia e tot mai rea, pentru că influenţa primarilor a fost mare şi în PDL, este mare şi acum în PNL. De aceea am semne de întrebare dacă vor emite sau nu OUG de modificare a legii alegerilor locale şi, de aceea, ‘Comandamentul zero’: deschideţi uşa negocierilor. Sigur, unde avem om valoros încercăm să-l promovăm ca fiind candidatul alianţei, unde au liberalii şi USR oameni valoroşi ne punem organizaţiile la dispoziţie pentru a lua cât mai mult din administraţia locală din mâinile PSD-ului. Va trebui să fiţi deschişi la această abordare”, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

    Ludovic Orban a declarat în mai multe rânduri că PNL susține ca desfășurarea alegerilor locale să se desfășoare în două tururi de scrutin. Acum se desfășoară într-un mod profund nedemocratic, într-un singur tur. Acest sistem electoral avantajează masiv primarii aflați în funcție și blochează orice evoluție în administrația locală.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Blasfemia „ciumei roșii”: PSD vrea să-și schimbe numele în PNȚCD, cu ajutorul lui Pavelescu!

    * Atenție, PSD se reformează! Aseară, Fifor era cu Dăncilă. Dimineață fuge la Ciolacu. La prânz, înapoi la Dăncilă

    * Haos în PSD! Ciolacu o atacă pe Dăncilă, Firea îl atacă pe Ciolacu, Orlando se atacă singur, Dăncilă se apără

    * Pavelescu-PNȚCD, aliatul PSD, compară alegerea lui Iohannis în 2019 cu mineriada lui Iliescu din 1990. E de balamuc!

    * Radu Moraru: „Dăncilă a câștigat alegerile” / „Nu e mai proastă decât Iohannis” / „Voi anula alegerile, va fi scandal mondial!”

    * Mârlănie de ziarist sinecurist din clientela PSD: „Să ne mai lase toate spălătoresele din diaspora cu votul ăsta!”

    * Mulțumim, Daddy! Până să ne calci tu pe cap, nu știam ce puternici suntem

    * Dacian Cioloș anunță „o colaborare cu PNL la alegerile locale”, 

    pentru a înlătura PSD din primării și din consiliile județene

    * Harta electorală a României. Cele 5 județe în care a câștigat Dăncilă. Prăbușirea baronilor PSD

    * O carte-document: „10 august”. Lansarea: vineri, de la ora 18.00, la Gaudeamus. Autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu

    * VIDEO. „Dezbatere” sinucigașă: Dăncilă a fost strivită sub propriile minciuni. Ziariștii au făcut-o să dea în bâlbăială

    * VIDEO. Victor Rebengiuc, apel pentru salvarea României de „mahalagism” şi „ţăţism” marca Dăncilă: „Ieşiţi la vot! PSD este garanţia sigură a distrugerii acestei ţări”

    * Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”

    * Oana Pellea: „Nu subestimați pericolul PSD! Putem distruge România prin neprezentare. Iohannis este unica opțiune”

    * Procurorii demontează fake news-ul „Dăncilă la DNA”, lansat pe filiera PSD-istă Buble-Ciutacu: „Informații FALSE!”