Ştefan Gros sau „Moş Ştefan”, cum îi spunea toată lumea, cel mai vârstnic cioban din România, personaj pozitiv și carismatic, s-a stins din viaţă. Baciul, în vârstă de 102 ani, nu a fost răpus nici de bătrânețe, nici de boală sau pentru că l-ar fi lovit vreo pandemie, ci în urma unui accident la o stână din judeţul Arad, unde se afla pentru a-și ajuta fiul.
Vestea tristă că Moş Ştefan nu mai este printre noi a fost dată de preotul Dimitrie Ivaşco, de la Schitul Straja, județul Hunedoara, informează Servuspress.ro.
Preotul Dimitrie Ivașco:„Am aflat aseară, de la ctitorul Schitului Straja, o veste tristă: Nea Ștefan a murit, a trecut din lumea aceasta. Nu pentru că era bătrân, deși avea 102 ani, nici pentru că era bolnav, în această perioadă a îmbolnăvirilor de tot felul, ci dintr-un accident stupid. Am înțeles că un tractor de la stână, undeva prin județul Arad, unde în ultimul timp îl ajuta pe fiul dânsului la oi, a dat cu spatele peste dumnealui, fără să-l observe. Acolo i-a fost scris să moară. Toți murim în lumea asta, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, toți după cum ne este rânduit de bunul Dumnezeu, Creatorul nostru minunat. Totul este sub Pronia Lui Cerească. Să fim oameni buni, ca Nea Ștefan, să fim oameni curajoși și credincioși ca Nea Ștefan. Veșnica să-i fie pomenirea! L-am spovedit și împărtășit cândva pe Nea Ștefan la Schitul Straja. Om bun. Pâinea lui Dumnezeu. O să ne fie tare dor de el. Mai era născut și pe 26 octombrie, de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Am să-l pomenesc toată viața la Proscomidie. Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”.
Faimos în toată ţara
Născut în anul 1917, într-o localitate de munte din județul Alba, Moş Ştefan era cel mai vârstnic cioban din România. A trăit în vremuri de război, a îndurat frigul şi foamea, dar Dumnezeu l-a ţinut sănătos. A ajuns celebru în toată ţara ca fiind cel mai bătrân angajat şi admirat de toată lumea pentru cum „se ţinea” la vârsta sa. A apărut chiar şi într-o reclamă, alături de cunoscutul prezentator de televiziune Cabral Ibacka. A devenit, oficial, cel mai bătrân salariat din România în 2008, când un investitor din Lupeni, proprietarul turmei pe care „badea Ștefan” a păstorit-o, i-a făcut contract de muncă. Ștefan Gros a vrut neapărat un loc de muncă, dar nu „la negru”, ci cu documente iscălite, iar Emil Părău i-a îndeplinit dorința.
În urmă cu doi ani, la vârsta de 100 de ani, Moş Ştefan s-a pensionat, dar nu a vrut să renunțe la oierit, meserie care i-a ocupat cea mai mare parte din viață. El a continuat să cutreiere munţii, cu mioarele sale dragi alături. „Nu mă doare nimic. Mănânc orice, dorm toată noaptea. Mai beau, din când în când, și câte un pahar de vin. La etatea mea, eu zic că-i bine. Picioarele nu mă dor, doar pasul s-o mai înmuiat”, povestea Moş Ştefan.
În octombrie 2019, când a împlinit 102 ani, Moş Ştefan a fost aniversat în cadrul unei petreceri pregătite de rude şi prieteni, la un restaurant din Lupeni. Pe invitație scria:
„Dragile mele de oi / Greu mă mai despart de voi / Ca-m îmbătrânit aşa / De nu vă mai pot ţinea / Clopotele le-oi lua / Şi în cui le-oi agăţa / Nimeni nu le-o mai mişca / Numai vântu‘ de-o bătea…”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Miercuri a încetat din viață, la 77 de ani, fostul politician Lucian Bolcaș, de profesie avocat. De câțiva ani, el suferea de o boală incurabilă.
Lucian Bolcaș s-a născut pe 15 aprilie 1942, la București. A fost avocat în Baroul București, iar după 1990 a intrat în politică. A ales un partid extremist: Partidul România Mare (PRM), fondat și condus de Corneliu Vadim Tudor.
Lucian Bolcaș a deținut funcția de vicepreședinte al PRM, fiind considerat de Vadim „un patriot luminat”. După excluderea din PRM (oficializată pe 9 martie 2010), a devenit – pentru același Vadim – „un trădător nerușinat”.
Bun orator, Lucian Bolcaș a fost deputat în Parlamentul României, din partea PRM, timp de 8 ani, în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008.
Pe 30 septembrie 2010, Bolcaș s-a înscris în PSD. Din acel moment, n-a mai vituperat împotriva „mafiei” și a „corupților”, ci s-a manifestat ca un mare apărător al infractorilor din politică. A susținut cu toate puterile sale campaniile anti-justiție derulate de Antena 3 și România TV.
Trupul neînsuflețit al lui Lucian Bolcaș a fost depus miercuri după-amiază la capela Cimitirului Bellu Catolic. Înmormântarea va avea loc vineri, la ora 12.00.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Decebal Traian Remeș, fost ministru de Finanțe (1998-2000) și al Agriculturii (aprilie – octombrie 2007), a murit vineri seară, la locuința sa din Baia Mare, după ce familia sa a cerut externarea din Spitalul Județean Maramureș.
„Domnul ministru a fost o perioadă îndelungată internat în spital, din cauza bolii pe care o avea. Joi, familia a cerut să-l ia acasă, pentru că starea era foarte gravă. Vineri seara, în jurul orei 18.00, am fost anunțată că a murit”, a declarat Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean din Baia Mare, fost ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă (2018-2019).
Antena 3 a deplâns toată seara moartea unui „mare erou” al luptei cu „statul paralel”. În emisiunea tandemului toxic Adrian Ursu – Oana Stancu-Zamfir a fost reluat un interviu in care Decebal Traian Remeș îi acuza pe președintele Traian Băsescu, pe șeful DNA din acel moment, Daniel Morar, și pe magistrații care l-au bagat la închisoare că ar fi cauza bolii sale.
„Nici nu mai am puterea să mă revolt. Băsescu e la capătul tuturor relelor. Să le dea Dumnezeu o urmă de minte și bunăvoință, să iubească aproapele, nu să-l pedepsească pe nedrept”, afirma Remeș în martie 2018.
Șpagă: 15.000 de euro și de-ale gurii
Născut pe 26 iunie 1949 la Băsești (jud. Maramureș), Decebal Traian Remeș a avut o lungă carieră politico-administrativă, întreruptă de problemele sale penale, în urma acuzațiilor de corupție.
În februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Decebal Traian Remeș, pentru trafic de influență, la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”. În același dosar, fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan, a fost condamnat și el tot la 3 ani de închisoare cu executare.
Remeș a stat după gratii doar un an, fiind eliberat în februarie 2014, după efectuarea unei treimi din pedeapsă (favorizat fiind de faptul că împlinise 60 de ani).
Dosarul „Caltaboșul” a fost deschis de DNA prin autodenunțul unuia dintre co-inculpați, Gheorghe Ciorbă. Acesta le-a dezvăluit procurorilor că, pe 13 septembrie și 23 septembrie 2007, i-a dat lui Decebal Traian Remeș (pe atunci ministru al Agriculturii) produse alimentare – cârnați și palincă – în valoare de 1.500 de lei și suma de 15.000 de euro, prin intermediul unui fost ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan. Scopul mitei: favorizarea firmei Construct Europromt SRL Certeze, aparținând fiului omului de afaceri Gheorghe Ciorbă, la câștigarea a două licitații publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare.
În octombrie 2007, în timpul anchetei DNA în dosarul „Caltaboșul”, TVR a difuzat în jurnalul de seară imagini video de la o întâlnire a ministrului Remeș cu fostul ministru Mureșan, în care acesta din urmă îi dă un plic, precum și înregistrări audio referitoare la licitații. Remeș a fost nevoit să-și dea demisia din funcția de ministru.
Funcțiile deținute de Decebal Traian Remeș
1992-1995: vicepreşedinte, apoi preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş
1998-2000: ministrul Finanțelor
1996-2000: deputat de Maramureş, pe listele Convenţiei Democrate Române (CDR)
membru al PNL (1991-2002) și al PNȚCD (2002-2003); vicepreşedinte al Partidului Acţiunea Populară (2003-2005); în 2005 a revenit în PNL, de unde a plecat doar prin încarcerare, în 2007.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Impostorii presei plaiurilor mioritice post-decembriste își arată iarăși fața hidoasă. Într-un avânt idiot, jurnaliști de la importante instituții de presă naționale românești titrează cu litere de-o șchioapă: „Doliu în Armata Română. A murit generalul Marin Dragnea, veteran de război!”
Cât de ticălos să fii, încât să faci erou și mare personalitate a Armatei Române dintr-un trădător nenorocit, care a adus mult rău țării noastre?
Cât de politruc nemernic să fie funcționarul Ministerului Apărării Naționale care, într-o postare pe un blog al ministerului, îl gratulează pe trădătorul mort cu apelativul „distinsul veteran”?
Cât de dezinformat și lipsit de onoare militară este generalul Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării Naționale, încât să dea onorul unui trădător, ignorând răul imens pe care acest individ l-a făcut țării și Armatei Române prin trădările comise?
Zice generalul-ministru, într-un fel de delir cu pretenții de laudatio postumă:
„Într-un asemenea moment, în care am pierdut nu numai un mare general al armatei române, ci un mare om, care a lăsat în urmă o viață și o carieră exemplară, cuvintele rostite nu reuşesc să exprime tot ceea ce am dori să spunem.
Generalul Marin Badea Dragnea, un militar desăvârşit, călit la flacăra înaltelor idealuri ale dragostei faţă de ţară, a trecut astăzi la cele veșnice.
Ofițer de carieră al Armatei României, generalul Dragnea a fost un model pentru multe generații de militari. Ne-a învăţat cu eleganţă lecţia demnităţii şi a patriotismului, dovedindu-ne că iubirea de Patrie este cea mai nobilă virtute pentru care merită şi trebuie să lupţi până la sacrificiul suprem.
Generalul Dragnea îşi va reîntâlni, în Ceruri, mulţi dintre camarazii pentru demnitatea cărora a luptat cu atâta patimă, atât ca ofiţer şi general activ al armatei, cât şi după trecerea în rezervă. (…)
De numele generalului Dragnea este legată și o altă perioadă din istoria României, în care sportivii noștri obțineau rezultate deosebite la Jocurile Olimpice. În cei 12 ani în care a ocupat funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român, țara noastră a obținut cele mai mari succese sportive la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), Moscova (1980) și Los Angeles (1984), având unele dintre cele mai bune clasări din toate timpurile. (…)
A fost o legendă încă din timpul vieţii şi va rămâne, cu siguranţă, un exemplu de virtute, de onestitate, un model de conduită pentru multe generaţii de ofiţeri de acum înainte.
În calitate de ministru al apărării naţionale şi de militar care păstrează în suflet, cu mândrie, valorile fundamentale ale ostaşului român – onoarea, demnitatea, disciplina şi solidaritatea – vă prezint, Domnule General Marin Dragnea, onorul întregii Armate Române.
Vă vom păstra o veşnică preţuire şi amintire şi vă asigurăm că vă vom urma exemplul, împlinind datoria sacră de a lupta cu tenacitate şi determinare pentru promovarea şi apărarea intereselor de securitate ale ţării, oriunde şi oricând ni se va cere, aşa cum dumneavoastră, bunule şi brav camarad de arme, ne-aţi învăţat„.
Odios omagiu! Oare acești pigmei din presa națională și din birourile elegante ale MApN nu cunosc cine a fost, cu adevărat, militarul trădător și politruc Dragnea Marin Badea?
Să le reamintim!
Trădătorul Dragnea – de la dezertor înrolat în Divizia „Tudor Vladimirescu” la coordonator al represaliilor militare împotriva revoltei anticomuniste a studenților timișoreni din 1956.
Dragnea Marin Badea a luptat ca soldat al Armatei Române, înaintat apoi la gradul de sergent, pe Frontul de Est, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. În anul 1942 cade prizonier la sovietici. În prizonierat fiind, acceptă să trădeze jurământul de credință și loialitate față de Țară, depus ca militar al Armatei Regale Române, înrolându-se ca voluntar în Divizia „Tudor Vladimirescu”, constituită de sovietici în 1943 din soldați și ofițeri români dezertori. În cadrul Diviziei „Tudor Vladimirescu” este înaintat la gradul de sublocotenent, în anul 1944. Cei care coordonau operațiunea de îndoctrinare a militarilor din diviziile de trădători „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan” erau cominterniștii Ana Pauker și Valter Roman (tatăl lui Petre Roman), care în timpul războiului au stat în Uniunea Sovietică.
În perioada ocupării României de Armata Roșie, trădătorul Marin Badea Dragnea este avansat la gradul de locotenent și numit, în octombrie 1947, locțiitor politic al comandantului Batalionului 3 Tancuri din Brigada 3 Tancuri. Aceeași funcție de militar politruc o ocupă în perioada 1949-1952 în cadrul mai multor unități ale Armatei Române: Divizia 2 Vânători de Munte, Divizia 5 Infanterie, Divizia 1 Vânători de Munte și Divizia 57 Vânători de Munte. De precizat că locțiitorul politic era trimisul Partidului în unitatea militară și se ocupa, printre altele, cu învățământul politic al cadrelor militare, adică îndoctrinarea ideologică a soldaților și ofițerilor români stabilită de puterea comunistă de la București, la ordinul lui Stalin.
Între 1952-1954, Dragnea Marin Badea urmează cursurile Academiei Marelui Stat Major al URSS, fiind instruit în spiritul loialității față de Uniunea Sovietică și de interesele militare sovietice în România și Europa de Est.
În timpul Revoluției anti-comuniste din Ungaria, în anul 1956, trădătorul Dragnea Marin Badea, în grad de colonel și în calitate de comandant al Corpului 38 Armată și al Garnizoanei militare Timișoara, a coordonat acțiunile militare de represiune a revoltei anticomuniste declanșată de studenții timișoreni. Există mărturii despre faptul că unitățile Armatei Române, la ordinul colonelului Dragnea Marin Badea, au deschis focul asupra căminelor studențești unde se baricadaseră studenții. Au fost arestați peste 700 de studenți anticomuniști, iar dintre aceștia, aproximativ 80 de studenți au fost exmatriculați și condamnați la pedepse cu închisoare de până la 8 ani.
Colonelul (r) Eftimie Ionescu, locțiitor politic al colonelului Dragnea în Garnizoana Militară Timișoara, declara despre rolul trădătorului în represiunea revoltei studențești anticomuniste de la Timișoara: „În timpul contrarevoluției din Ungaria, la Timișoara apăruseră fenomene de dezordine. Generalul Dragnea i-a chemat pe manifestanți într-o sală și le-a spus: «Astâmpărați-vă! Nu avem nevoie de haos și dezordine în oraș». Ei l-au huiduit, au folosit cuvinte nepotrivite la adresa organelor de partid și de stat. Atunci Dragnea ne-a spus: «Luați-i!». Au fost îmbarcați în camioane și duși la cazărmile din Beșcheret…”
Regimul comunist l-a răsplătit pe trădătorul Dragnea pentru contribuția la înăbușirea sângeroasă a revoltei studenților timișoreni, avansându-l la gradul de general-maior și promovându-l în diferite funcții militare la nivelul unităților și comandamentelor Armatei Române.
Între anii 1974 și 1984 a fost președintele Comitetului Olimpic Român, contribuind la exploatarea politică a rezultatelor remarcabile ale sportivilor români și la transformarea Comitetului în instrument al propagandei instrumentate în Occident, de Nicolae Ceaușescu, pentru regimul său.
Armata Română – un azil de impostori și politruci?
Reacția oficială a reprezentanților Ministerului Apărării Naționale la moartea trădătorului Dragnea Marin Badea, odele grețoase aduse acestui fost dezertor și politruc sunt simptomatice pentru criza din interiorul Armatei Române.
Mentalitatea din rândul corpului superior de ofițeri nu este una europeană, modernă, orientată definitiv spre valorile democratice promovate de Uniunea Europeană și apărate de NATO. Dimpotrivă, a fi ofițer superior înseamnă pentru mulți deținători ai acestei funcții să beneficiezi de salarii imense, fără a le justifica prin pregătire militară și contribuție reală la reformarea și profesionalizarea Armatei Române.
La acest moment, Armata țării este o armată birocratizată, controlată de grupuri de influență constituite din „generali de mucava” și politicieni din diferite partide. O armată prea puțin înzestrată cu tehnică de luptă modernă, așa cum o cer standardele NATO, cu efective în care numărul de ofițeri superiori este mult prea mare în raport cu trupa. O armată care, ca și restul societății noastre, refuză să se modernizeze, să se eficientizeze și să-și ocupe, în Europa, locul pe care l-ar merita, în temeiul eroicelor tradiții militare românești.
Jertfa militarilor români pe câmpurile de luptă din Afganistan și Irak, întru apărarea Lumii Libere și a valorilor democrației euro-atlantice, este murdărită de politrucii și birocrații care se lăfăie prin MApN și prin diferite comandamente militare încă birocratizate și ineficiente.
În acest context, mesajul ministrului Apărării la moartea trădătorului Dragnea este unul politic, prin conținutul său idolatru. Să ridici osanale unui dezertor care a trădat Armata Română pentru a se înrola în divizia stalinistă de trădători „Tudor Vladimirescu”, să lauzi până aproape de venerare un fost ofițer responsabil cu îndoctrinarea stalinistă a cadrelor Armatei Române, să te închini la fantoma unui nemernic care a ordonat Armatei să tragă asupra căminelor în care se baricadaseră studenții anti-comuniști din Timișoara anului 1956, toate astea înseamnă că, indirect, aduci slavă lui Stalin și dictaturii comuniste.
Totuși, dincolo de această gafă teribilă, domnul ministru al Apărării Naționale, generalul Nicolae Ionel Ciucă, are șansa să contribuie la accelerarea reformei Armatei Române printr-un gest pe care situația îl cere: demisia!
Cât despre trădătorul Dragnea Marin Badea, dezertorul înrolat în Divizia stalinistă „Tudor Vladimirescu”, un singur gând: să-i ierte Dumnezeu trădarea și răul imens făcut acestei țări!
Generalul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale
Ilie Bărbulescu, fost mare jucător al Stelei, cu care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986, a decedat în somn, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 62 de ani. El a fost primul fotbalist român care s-a apropiat de cel mai important trofeu din fotbalul european intercluburi.
Anunțul morții lui Bărbulescu a fost publicat și pe pagina de Facebook a clubului FC Argeş, echipa care l-a lansat în fotbalul mare și cu care a câștigat primul său titlu de campion.
Cauza decesului ar fi fost un infarct, a aflat Digi 24 din surse medicale. Apropiați ai fotbalistului susțin, pentru Ziaristii.com, că Bărbulescu avea o problemă cardiacă mai veche.
Născut la Piteşti pe 24 iunie 1957, Ilie Bărbulescu a jucat la FC Argeş, FC Olt, Petrolul Ploiești, Steaua București, CS Mioveni şi Callatis Mangalia.
Cu FC Argeş, el a câştigat titlul naţional în 1979, într-o echipă din care făcea parte și legendarul Nicolae Dobrin.
Cu Steaua, fostul fundaş stânga a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, Supercupa Europei în 1987, titlul naţional în 1985, 1986 și 1987, Cupa României în 1985 şi 1987.
VIDEO: Rezumatul finalei Steaua – FC Barcelona 0-0 (2-0 la penalty-uri)
La echipa naţională, Bărbulescu a evoluat de 5 ori, într-o perioadă în care postul de fundaș stânga era „arestat” de Nicolae Ungureanu.
În martie 2008, Ilie Bărbulescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a II-a, pentru rezultatele obținute în cariera sa de jucător.
Ilie Bărbulescu este cel de-al doilea jucător din „echipa de aur” de la Sevilla care a trecut în neființă. Primul a fost mijlocașul Lucian Bălan, care s-a sinucis pe 12 noiembrie 2015, la 10 zile după moartea mamei sale. Bălan avea 56 de ani.
Ilie Bărbulescu a fost primul fotbalist al Stelei care, pe 7 mai 1986, după fluierul final al arbitrului francez Michel Vautrot, s-a repezit să ia în brațe și să sărute trofeul Cupei Campionilor Europeni, aflat pe o măsuță la marginea terenului. A fost oprit de oficialii UEFA, astfel încât s-a bucurat de trofeu un pic mai târziu, după ce Cupa a fost ridicată deasupra capului de căpitanul Stelei din acea finală istorică, Ștefan Iovan (căpitanul tradițional, Tudorel Stoica, era suspendat pentru cumul de cartonașe galbene).
Formația care a triumfat la Sevilla 1986, în finala cu FC Barcelona (0-0 după 120 de minute, 2-0 la penalty-uri): Helmuth Duckadam – Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu – Gavrilă Pele Balint, Lucian Bălan (75 Anghel Iordănescu), Ladislau Bölöni, Mihail Majearu – Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă (107 Marin Radu). Antrenor: Emerc Ienei.
VIDEO: Finala de la Sevilla, Steaua – Barcelona (integral)
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Duminică s-a stins Cristina Pînzaru. Nu avea notorietatea Cristinei Țopescu, pentru că nu era vizibilă. Ea stătea „la butoane”, în regia unor emisiuni TV, fiind un producător de cursă lungă.
În aprilie 2012, când s-a lansat Nașul TV, Cristina Pînzaru era producătorul emisiunii mele, „Cronica de noapte”. Am lucrat câțiva ani în echipă, și am lucrat bine. Își făcea meseria cu pasiune, chiar și atunci când a început să-și ia leafa din două în două luni, apoi când se nimerea, dacă se nimerea…
Ani buni a ținut și site-ul Nasul.tv, pe vremea când era un site viu, combativ, în care aveai ce citi. Și iarăși a lucrat cu pasiune, chiar dacă făcea muncă voluntară…
La un moment dat n-a mai scris pe site. A zis: stop! Bolile, nevoile și nedreptățile au făcut-o să renunțe. Și, odată cu retragerea ei în propria suferință, a murit și site-ul. Cristina era femeia-ziar.
„S-a dus la Domnul și Cristina Pînzaru, 52 de ani… Odihnească-se în pace, Dumnezeu s-o aibă în pază Lui. Sunt din ce în ce mai puțini jurnaliști pe aici…”, a scris Robert Turcescu, care a lucrat o scurtă vreme cu Cristina la Nașul TV.
Cristina Pînzaru nu avea nici măcar 52 de ani. Urma să-i împlinească pe 6 aprilie, dar n-a mai apucat. Îi va împlini în Cer.
A lucrat ani mulți la B1 TV, 10 TV și Nașul TV. Avea idei, știa meserie. Dădea telefoane și-ți aducea invitați de marcă. Și, mai ales, de calitate.
De o vreme nu mai lucra, practic, nicăieri. Boala o măcina, ingratitudinea o revolta. Se uita în urmă și vedea o ruină. Oameni în care a crezut au abandonat-o la greu. Să fie iubită nu mai era de-ajuns. Ar fi avut nevoie de bani să-și ia medicamente…
Cristina Pînzaru s-a stins în demnitate, fără să bată obrazul nimănui. La nici 52 de ani. La o lună după o altă Cristină care a ars pentru jurnalism. Cristina Țopescu avea 59 de ani…
Se duc repede ziariștii, uneori neînțeleși. Sau înțeleși prea târziu. Sau uitați în suferința lor, cu leafa neluată…
Așa se încheie povestea tristă a celor două Cristine. Și tot așa crește respectul postum pentru ele.
Odihniți-vă în pace, jurnaliste alese să scrieți cronicile Raiului!
Tragedie în lumea sportului: Kobe Bryant, una dintre legendele baschetului american, a murit la numai 41 de ani, într-un accident de elicopter, lângă Los Angeles (California). Niciuna dintre cele 9 persoane aflate la bord nu a supraviețuit.
Kobe Bryant și fiica sa cea mare, Gianna Maria (căreia îi spuneau GiGi), mergeau la Academia Mamba, să joace baschet. Ei se deplasau cu elicopterul privat al legendarului sportiv. La bord se aflau, în total, 9 persoane, incluzându-i și pe membrii echipajului.
Academia Mamba se află în apropierea orașului Thousand Oaks, lângă Los Angeles. Elicopterul n-a mai ajuns însă la destinație, prăbușindu-se în Calabasas. N-a existat niciun supraviețuitor.
Elicopterul zbura deasupra orașului Calabasas când un incendiu a izbucnit la bordul său. Aparatul a început să se învârtă haotic în aer, până la prăbușire.
„Deplângem moartea tragică și prematură a unei personalități californiene și legende a baschetului, Kobe Bryant”, a transmis guvernatorul statului California într-un comunicat.
Kobe Bryant era căsătorit cu Vanessa şi aveau patru fiice: Gianna Maria, Natalia, Bianca și Capri, ultima născută în iunie 2019.
Vanessa Bryant și cele trei fiice mai mici (Bianca, Natalia și Capri) nu au fost implicate în accident. Ele nu se aflau la bordul elicopterului.
Kobe Bryant și familia sa
Kobe Bryant s-a retras din activitatea sportivă în aprilie 2016, după 20 de ani petrecuţi la Los Angeles Lakers. A câştigat cinci titluri de campion în liga nord-americană de baschet profesionist (NBA), cu Los Angeles Lakers: trei purtând tricoul cu numărul 8, două pe cel cu numărul 24.
În urma lui Kobe rămân mii de momente de magie în tricoul celor de la Los Angeles Lakers. Pentru a-i cinsti o carieră incredibilă, clubul californian a retras tricourile cu numerele 8 și 24, cele pe care Bryant le-a purtat de-a lungul vremii.
A copilărit în Italia
Kobe Bryant s-a născut pe 23 august 1978 în Philadelphia, statul Pennsylvania. Prenumele „Kobe” vine de la denumirea cunoscutei fripturi japoneze, care a impresionat-o pe mama sa.
Kobe și-a petrecut o parte din copilărie în Italia.
A intrat în baschetul profesionist american imediat după absolvirea liceului, devenind în scurt timp un marcator important.
În ultimele sezoane jucate în NBA, randamentul său a fost afectat de accidentări. Kobe Bryant a fost depășit de Lebron James în clasamentul marcatorilor din toate timpurile, căzând pe locul 4 al topului.
S-a retras din activitate în 2016, după 20 de sezoane la Los Angeles Lakers.
VIDEO: Imagini memorabile cu Kobe Bryant
Cifrele lui Kobe Bryant în baschet
* Cel mai bun jucător din NBA în 2008.
* De două ori cel mai bun marcator din NBA (2006, 2007).
* De 5 ori campion al NBA.
* De două ori ales MVP-ul finalei NBA (2009, 2010).
* 18 prezențe în All Star Game.
* De 4 ori ales MVP-ul All Star Game.
* De 11 ori selecționat în echipa ideală a NBA.
* A marcat 33.643 de puncte în carieră (medie: 25 pe meci).
* A făcut 7.047 de recuperări (medie: 5,2 pe meci).
Cristina Țopescu, cunoscută realizatoare TV, a fostă găsită moartă în casă, duminică seara. Avea 59 de ani, iar de două luni lucra la Biroul de presă al Ministerului Sănătății.
Duminică seara se fac cercetări la fața locului, în casa în care jurnalista a fost găsită fără suflare. Casa este situată într-un complex din Otopeni-Pipera. Cristina Țopescu locuia cu chirie.
Nu au fost găsite urme de violență.
„În cursul acestei seri, în jurul orelor 22.00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată, care nu prezintă urme vizibile de violență”, au precizat reprezentanții Poliției Ilfov.
Cristina Țopescu a fost fiica marelui comentator sportiv Cristian Țopescu (1937-2018). A suferit mult pe 18 mai 2018, când și-a pierdut tatăl, plecat la cele veșnice la vârsta de 81 de ani.
Cristina Țopescu a absolvit Facultatea de Limbi Străine din București, secția engleză-italiană.
În aprilie 2013, Cristina Țopescu a intrat în politică, înscriindu-se în PSD, dar s-a retras repede, regretând acest pas.
În noiembrie 2019, la scurt timp după învestirea Guvernului Ludovic Orban, Cristina Țopescu a acceptat propunerea noului ministru al Sănătății, Victor Costache, de a organiza comunicarea în minister, ca angajată în Biroul de presă.
Cristina Țopescu era și o mare iubitoare de animale. Deși o ducea destul de greu cu banii, continua să-și cheltuiască o bună parte din venituri pentru a salva câini și pisici aflați în situații dificile, a le oferi hrană și adăpost.
Pacienta de 66 de ani care a fost arsă grav la Spitalul Floreasca, în timp ce era operată de echipa doctorului Mircea Beuran, a murit duminică seara, după o săptămână de suferință.
Duminică, 22 decembrie. Femeia de 66 de ani, bolnavă de cancer pancreatic, a suferit arsuri grave pe 40% din suprafața corpului, după ce dezinfectantul folosit de echipa medicală s-a aprins, iar pacienta a luat foc. Torța vie a fost stinsă cu găleți de apă, nu cu extinctorul.
Duminică, 29 decembrie. Femeia arsă la Spitalul Floreasca a murit, anunță Digi 24. Informația fost confirmată de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Horațiu Moldovan declarase, cu câteva ore înainte de decesul pacientei arse, că echipa medicală a doctorului Beuran a făcut o greșeală extrem de gravă: a folosit bisturiul electric în condițiile dezinfecției cu biocid cu alcool, ceea ce este interzis!
„Accidentul combustional este rezultatul combinației între un biocid cu concentrație mare de alcool, folosit la aseptizarea tegumentelor și a câmpului chirurgical textil, și folosirea electrobisturiului, care are interdicție de a fi utilizat în combinație cu biocidul respectiv”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Sănătății.
Edificatoare sunt mărturiile celor doi brancardieri din zona sălii de operație, martori oculari ai nenorocirii.
Brancardier 1: „Pacienta fumega”
„Când m-am întors în Blocul Operator am simțit un miros puternic de fum și am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1.
Intrând în sala 1, am văzut multă apă pe podea și toata lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operații fumega.
S-au făcut manevrele necesare unui astfel de incident, urmând ca apoi să transport pacienta în Sala 2, conform indicației medicului, după care am transportat-o în ATI Poli 2.”
Brancardier 2: „Era mult fum și foc. Pacienta era în flăcări. Doctorul era speriat”
„Mă aflam pe holul blocului operator, auzind țipete și gălăgie. Îndreptându-mă către Sala 1, m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator, care avea o galeata de apă în mână. I-am luat găleata, ducându-mă în sală. Ajunsă acolo, era mult fum și foc.Domnul doctor, speriat, s-a aplecat peste pacientă, care era în flăcări. Am aruncat apa, stingând focul. Am mutat pacienta în sala 2, la solicitarea medicului.”
Cum s-a întâmplat barbaria
Emanuel Ungureanu (deputat USR, cel care a scos cazul din starea de mușamalizare): „Din spusele asistentelor și ale brancardierilor, rezultă faptul că echipa coordonată de Beuran, care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluții câmpul operator de sub pacientă. La contactul cu electrocauterul, pielea pacientei și câmpurile sterile au luat foc. Pacienta a ars ca o torță câteva secunde, până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operație.”
Deputatul Emanuel Ungureanu a comentat și finalul tragic al pacientei arse. „Din păcate, din cumulul de probleme care au existat de la momentul în care a fost incendiată această doamnă și până la momentul în care s-a întâmplat tragedia, în această seară, vorbim despre omor din culpă și putem vorbi fără nicio problemă de neglijență gravă, atâta vreme cât informațiile contradictorii pe care le-a dat în aceste zile medicul curant Mircea Beuran incriminau pe nedrept doar personalul auxiliar pentru ce s-a întâmplat în sală. Același medic curant a strecurat și o altă minciună, care nu poate fi contestată, și anume că pacienta ar fi fost dezinfectată cu o substanță pe bază de alcool pentru că ar fi fost alergică la iod. Or, nu a fost efectuată nicio analiză care să ateste că pacienta ar fi fost alergică la betadină sau la o substanță pe bază de iod”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Miercuri, 25 de decembrie, ne-a părăsit, la 77 de ani, unul dintre puținii ziariști curajoși ai anilor ’80: Mihai Creangă. Acesta a fost arestat în ianuarie 1989, în „lotul Băcanu”, pentru tipărirea unui ziar clandestin, anti-Ceaușescu, numit „România”. A fost eliberat pe 22 decembrie 1989.
Destinul a făcut ca Mihai Creangă să moară în aceeași zi ca și cel care l-a trimis în temniță: Nicolae Ceaușescu. Ziaristul i-a supraviețuit dictatorului 30 de ani. Amândoi au părăsit această lume în ziua de Crăciun: Ceaușescu împușcat la Târgoviște, în 1989 (la 71 de ani), Creangă răpus de boli, la el acasă, în 2019 (la 77 de ani).
Arestat pe 25 ianuarie 1989, împreună cu alți patru colegi de „complot”, Mihai Creangă a fost eliberat pe 22 decembrie 1989, imediat după ce a fost anunțată fuga lui Ceaușescu. Ulterior a făcut parte din conducerea ziarului „România liberă”, sub directoratul lui Petre Mihai Băcanu.
Anunțul morții lui Mihai Creangă a fost făcut de ziaristul Daniel Uncu, fiul lui Anton Uncu (unul dintre cei 5 arestați din „lotul Băcanu”).
Mesajul lui Daniel Uncu
„A murit ziaristul Mihai Creangă. În zi Sfântă, de Crăciun, a urcat la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească!
Mihai Creangă este cel care alături de tatăl meu, ziaristul Anton Uncu, de ziaristul Petre Mihai Băcanu, de Ștefan Niculescu Maier și de tipograful Alexandru Chivoiu a făcut parte dintr-un grup de disidenți – grupul «Acțiunea R» (Acțiunea România) – care, prin puterea condeiului și a unui ziar clandestin, s-a opus dictaturii comuniste și ceaușiste. Au fost toți arestați și condamnați la închisoare, decembrie 1989 fiind momentul eliberării acestora.
Dintre toți, doar Ștefan Niculescu Maier și Petre Mihai Băcanu mai sunt în viață!”
Mărturia lui Mihai Creangă despre detenție
”Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (la Sighet – n.red.) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi. Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nicio clipă nu mi-am mai văzut colegii. Nu aveam, evident, nicio ştire din afară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie. Era postul Crăciunului; fiind încă iarnă, întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.
Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului «rău», celălalt al anchetatorului «bun»; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta”.
Din „Mihai Creangă – În numele libertăţii presei”, în „Romulus Rusan (ed.) – Analele Sighet 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem”, Fundația Academia Civică, 2003.
1988-1989: Patimile „grupului Băcanu”
Petre Mihai Băcanu pe 22 decembrie 1989, după ce a ieșit din Penitenciarul Rahova și a fost adus la TVR
Un grup de ziarişti români, făcând parte dintr-o organizaţie cu ramificaţii în mai multe oraşe şi judeţe, a încercat în cursul anului 1988 imposibilul: tipărirea unui ziar ilegal. După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scînteii”.
Au fost arestaţi în urma unui denunţ, la 25 ianuarie 1989. A urmat o anchetă dură, prin care securiştii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine, în special cu cele sovietice – „rețeaua Volodin” (Vladimir Volodin, care încuraja tipărirea ziarului clandestin, era corespondentul ziarului „Izvestia” în România).
O parte dintre inculpaţi au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe din ţară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”). Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici.
Încadrarea iniţială, pe Codul Penal, era „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Aceasta a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.
Din „grupul Băcanu” au făcut parte:
Petre Mihai Băcanu (n. 1940) – ziarist la România liberă, cap al listei de acuzare
Anton Uncu (1938-1998) – ziarist la România liberă
Mihai Creangă (1942-2019) – ziarist la România pitorească
Alexandru Chivoiu (1948-2005) – tipograf la Combinatul „Casa Scînteii”
Ştefan Niculescu Maier (n. 1958) – inginer informatician la Institutul de Proiectări şi Automatizări.
Un membru al grupului s-a sinucis la metrou
Alexandru Chivoiu
Alexandru Chivoiu, singurul tipograf arestat în „lotul Băcanu”, s-a sinucis pe 15 septembrie 2005. S-a aruncat în fața metroului, la staţia Aviatorilor, fiind decapitat de roțile acestuia.
Chivoiu avea 57 de ani și trecea printr-un necaz: urma să fie evacuat din casa în care locuise până atunci. Clădirea fusese restituită proprietarului de drept, în urma unui proces.
Deși era şeful serviciului Administraţie de la „România liberă”, Alexandru Chivoiu n-a mai găsit puterea să lupte. La 16 ani de când fusese arestat pentru că sustrăgea litere de plumb din „Casa Scînteii” ca să tipărească o foaie clandestină, fostul tipograf n-a căutat o casă cu chirie, pentru a-și muta familia. A ales să încheie conturile cu această lume complicată.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
„Când m-am întors în Blocul Operator am simțit un miros puternic de fum și am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1.
„Mă aflam pe holul blocului operator, auzind țipete și gălăgie. Îndreptându-mă către Sala 1, m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator, care avea o galeata de apă în mână. I-am luat găleata, ducându-mă în sală. Ajunsă acolo, era mult fum și foc. Domnul doctor, speriat, s-a aplecat peste pacientă, care era în flăcări. Am aruncat apa, stingând focul. Am mutat pacienta în sala 2, la solicitarea medicului.”
