Etichetă: a murit

  • A murit unul dintre marii profitori ai Revoluției. Avea indemnizație de revoluționar și pensie specială de parlamentar

    Fostul ministru și deputat Bogdan Niculescu-Duvăz a murit, sâmbătă seara, la 69 de ani. Era căsătorit și avea două  fiice. Duvăz a făcut parte din garnitura marilor profitori ai Revoluției, concentrată în Frontul Salvării Naționale (FSN).

    Bodan Niculescu-Duvăz a fost deputat timp de 26 de ani (1990-2016), dar și ministru de trei ori, pentru trei partide diferite:

    • 1990-1991: ministrul Tineretului și Sportului (Guvernul Roman 2) – din partea FSN;
    • 1996-1998: ministru pentru Relația cu Parlamentul (Guvernul Ciorbea) – din partea PD;
    • iulie – decembrie 2004: ministru pentru Dialog Social (Guvernul Năstase) – din partea PSD.

    În 1989, Bogdan Niculescu-Duvăz era arhitect. Imediat după Revoluție a devenit secretar al FSN, precum și lider al organizației FSN de București.

    A fost unul dintre liderii „aripii Petre Roman” din FSN, din care a derivat Partidul Democrat.

    După ce șefia PD a fost preluată de Traian Băsescu, Niculescu-Duvăz a plecat din partid și s-a înscris în PSD.

    Duvăz a profitat de toate beneficiile certificatului de revoluționar, de la scutire de impozite la indemnizație lunară, inclusiv ca pensionar. În ultima vreme, indemnizația s-a ridicat la aproape 3.000 de lei pe lună.

    Ca fost parlamentar, încadrat lîn categoria celor cu minimum trei mandate, Duvăz încasa o pensie specială de peste 12.000 de lei pe lună.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • A murit unul dintre marii diversionişti din Decembrie 1989: Cico Dumitrescu. Şcolit în URSS, fidel Moscovei, a trimis oameni la moarte

    A murit unul dintre marii diversionişti din Decembrie 1989: Cico Dumitrescu. Şcolit în URSS, fidel Moscovei, a trimis oameni la moarte

    Agentul sovietic Emil „Cico” Dumitrescu, unul dintre diversioniştii criminali din Decembrie 1989, a murit joi seara, în ziua când a împlinit 84 de ani. Era inculpat în dosarul „Revoluția din decembrie 1989”.

    Spion sovietic, şcolit în URSS

    Cico Dumitrescu a făcut Academia Militară la Leningrad (actualul Sankt Petersburg), în anii ’50. A fost agent sovietic, dovedit fără dubii de contraspionajul românesc. În 1980 a fost arestat, dar eliberat după câteva luni la intervenția Elenei Ceauşescu, care-l cunoştea „pe linie de chimie”. L-a ajutat şi protecția sovietică, inclusiv sub formă de presiuni şi amenințări.

    Omul lui Brucan

    La „revoluție”, Cico Dumitrescu a fost unul dintre principalii diversionişti care au pus în scenă diversiunea teroristă, provocând o baie de sânge. A aplicat la literă planul diversionist conceput la Moscova pentru readucerea României în ascultare totală față URSS, după ce Ceauşescu îl sfidase pe Gorbaciov şi criticase reformele acestuia, perestroika (reformă) şi glasnost (transparență).

    A fost unul dintre primii membri ai „echipei de şoc” sovietice care a preluat controlul TVR pe 22 decembrie 1989. Făcea parte din aripa militară, asculta ordinele generalului Victor Atanasie Stănculescu, dar la TVR nu ieşea din cuvântul lui Silviu Brucan, coordonatorul diversiunii televizate (a cărui mână dreaptă era Teodor Brateş, stăpânul Studioului 4, din care se emitea).

    Cico la TVR: l-a chemat pe Iliescu, apoi trupele

    Încă de la prima sa interevenție în direct, Cico Dumitrescu şi-a asumat două acțiuni-cheie:

    • una politică: l-a chemat la TVR pe Ion Iliescu, directorul Editurii Tehnice, să preia puterea, ştiind că Iliescu era alesul sovieticilor pentru succesiunea lui Ceauşescu.
    • una militar-diversionistă: a făcut un apel la comandanții unităților militare din județele învecinate cu Bucureștiul pentru a se deplasa să apere Capitala. „Comandanți ai unităților apărării naționale din orașele Târgoviște, Râmnicu Sărat, Buzău, Focșani, Galați, Brăila, vă transmit ordinul șefului Marelui Stat Major, general Gușă Ștefan, ca în cel mai scurt timp să îndreptați unitățile dumneavoastră către București (…) din ordinul șefului Marelui Stat Major, general Guşă Ştefan, și al generalului-locotenent Stănculescu, v-a transmis acest ordin căpitan de rangul I Dumitrescu”. Cico era un mare impostor: generalul Guşă nu numai că nu a dat acest ordin tembel, care producea haos şi aducea moarte încă din primele ore după fuga lui Ceauşescu, dar s-a şi înfuriat când a văzut ce spunea Cico la televizor!

    Răsplătit de Iliescu cu funcții şi grade

    După 1989, Cico Dumitrescu a fost secretar de stat în Ministerul de Interne şi consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, fiind mâna dreaptă – pe linie sovietică – a preşedintelui Ion Iliescu, şi acesta cu facultatea făcută în URSS (la Moscova). A avut un rol malefic şi la Mineriada din 13-15 iunie.

    A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale încă din 22 decembrie 1989, pe „lista scurtă” a lui Ion Iliescu (listă care conținea 39 de nume).

    Pe 4 februarie 1990, căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu a fost înaintat la gradul de contraamiral. Apoi, pe 11 mai 1993, parvenirea a fost desăvârşită prin înaintarea la gradul de viceamiral. Toate aceste avansări le-a primit din mâna lui Ion Iliescu, tovarăşul său de diversiuni criminale regizate de sovietici.

    A contribuit la instaurarea psihozei teroriste

    În iunie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Emil Cico Dumitrescu, cercetat în dosarul „Revoluţia” pentru crime împotriva umanităţii. În acest dosar este urmărit penal şi fostul preşedinte Ion Iliescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, el fiind acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”.

    Procurorii militari susțin că Ion Iliescu şi Emil Cico Dumitrescu au contribuit la amplificarea psihozei privind pretinsa existenţă a unor terorişti la nivelul Capitalei în decembrie 1989.

    În plus, Cico Dumitrescu este acuzat că a lansat personal, prin intermediul TVR (începând cu 22 decembrie 1989, orele 14.25), informaţii false, cu caracter diversionist, care au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii ţări a psihozei fenomenului terorist. Consecinţa acesteia a fost pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale şi lipsirea de libertate a numeroase persoane.

    Cico Dumitrescu – mai spun procurorii – a făcut parte din comandamentul militar existent în TVR, iar din această poziţie a desfăşurat activităţi care au avut drept efect intensificarea psihozei cu privirea la activitatea elementelor teroriste.

    ———————————————

    Evenimentele din Decembrie 1989 sunt tratate pe larg în CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU: „Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”), plus filmul pe „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea).

    Dacă doriți aceste cărți, trimiteți un mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Citiți și serialul „Sfârșitul Ceaușeștilor”!

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • La moartea unui poet – Ziariștii

    Poetul Emil Brumaru a murit, sâmbătă noaptea, la 80 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral. Anunțul a fost făcut de scriitorul Liviu Antonesei pe blogul său.

    Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi, în Republica Moldova). În 1963 a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava.

    S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) şi redactor (1990–1996) la revista ieşeană „Convorbiri literare”.

    A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, SUA.

    Liviu Antonesei: „Am sperat într-un miracol”

    „Emil împlinise de curînd 80 de ani și era într-o formă de invidiat, cel puțin așa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital și supus terapiei intensive, în după-amiaza de azi își revenise, a spus poezii asistentelor, a mâncat, a glumit. După câteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace și a intrat în comă. Am sperat totuși într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23.35 a plecat. A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervația de Îngeri, așa cum acum nu foarte multă vreme, prietenul nostru comun Luca Pițu s-a retras în păpușoi. La revedere, nu adio, prietene. Dacă ți-am greșit cu ceva vreodată, te rog să mă ierți. Multă putere, Andreea, voi fi oricînd la dispoziția ta…”

    Mihai Șora: „Te îmbrățișează, de Bobotează, al tău Mihaimergător”

    „Unii își vor umfla pieptul, arătând lumii o fotografie cu El.

    Alții vor povesti anecdote, vagi întâmplări în care erau împreună – lustruindu-se încă o dată pe ei.

    Unii vor întinde mâna spre raftul prăfuit unde-i stau, de ani buni, cărțile.Alții vor întreba <<Cine era ăsta?>> <<A, nimic, un poet>>, se va spune.Unii își vor urla durerea pe străzi.Alții vor suferi în tăcere.Vai, ce ființe previzibile suntem noi, trăitorii de rând!Dragi prieteni,a murit Emil Brumaru, iar aceasta este prima veste cu adevărat tristă a noului an.Emil Brumaru – poet român<<…cu suflet ușor de crin galben,cu inima-n patru mari camere…>>Iubiți-i cât sunt în viață, dragi prieteni!Ființe miraculoase, fragile și tainice, poeții au nevoie de iubirea noastră mai mult decât orice alte făpturi. Prima formă de a-i iubi este a-i citi.Te îmbrățișează, de Bobotează, al tău Mihaimergător”.

    Mircea Cărtărescu: „Emil Brumaru, poet pe care l-am iubit și l-am admirat nespus, nu mai este printre noi. Să se odihnească în pace”.

  • Nedreapta soartă a cronicarului mort la 51 de ani

    Breasla cronicarilor sportivi a suferit o nouă lovitură năprasnică: Mugur Corpaci, una dintre vocile importante ale radioului românesc, a murit, joi dimineață, la vârsta de 51 de ani.

    Angajat de mulți ani al Radioului public, Mugur Corpaci se afla de câteva săptămâni în comă, după ce suferise un atac cerebral. Accidentul a avut loc cu două zile înaintea Trofeului Carpaţi la handbal feminin, desfăşurat la Bucureşti pe 23-24 noiembrie.Mugur Corpaci era acreditat şi la Campionatul European feminin, dar n-a mai ajuns în Franța, unde România a ajuns în semifinale.O voce inconfundabilă, Mugur Corpaci a fost prezent la multe competiţii sportive majore, inclusiv la câteva ediţii ale Jocurilor Olimpice.În acest an, Asociaţia Presei Sportive l-a desemnat cea mai bună voce radio.

  • La priveghiul unui mare aviator. Ion Caragea a adus primul Boeing 707 în România, în 1974. Și tot el a inaugurat cursa Bucureşti – New York

    Pe Bogdan Caragea îl ştiu de când eram mic, pentru că e de la noi, din Brădicenii Gorjului. De fapt, el e bucureştean, dar mama lui, judecătoarea Clara Caragea – o femeie extraordinară -, era născută, crescută în Brădiceni. Bogdan venea în vacanțe, îi plăcea să doarmă în casa cu pridvor de lemn a bunicului său, Nicuşor Anescu (tatăl Clarei) – alt om extraordinar.

    Pe tatăl lui Bogdan nu l-am întâlnit niciodată, dar îl cunosc din poveştile fiului rebel, devenit actor de operetă şi, de ani buni, director de teatru. Am vorbit la telefon cu Ion Caragea acum vreo trei ani, dar de văzut nu ne-am văzut.

    Marți seară, în ziua de Crăciun, Bogdan mi-a dat vestea paralizantă: bătrânul Ion Caragea a murit. Avea 89 de ani, mergea pe 90.

    Nu l-aş fi pomenit aici doar pentru că e tatăl consăteanului meu. Dar între timp am aflat cine a fost acest om: un pilot de clasă mondială, care a stat în aer 21.330 de ore.

    Bombardierul

    Născut pe 26 iulie 1929, la Băduleşti, județul Dâmbovița, Ion Caragea a urmat liceul la Găeşti, apoi a descoperit fiorul zborului, în câteva etape: cursuri teoretice de aviație civilă (la seral, în Bucureşti), program de zbor pe aerodromul Clinceni. Pe 10 octombrie 1949, la 20 de ani, a primit brevetul de pilot civil pe avioane de turism.

    Odată prins gustul, a urmat şcoala de ofițeri naviganți, la Focşani (1950-1951). La absolvire, pe diploma sa scria: „pilot, şef promoție”, cu gradul de locotenent. A fost repartizat la Braşov, la Regimentul de bombardament 282.

    A început perfecționarea pe avionul IAR-39, apoi a trecut pe Henkel 101, TU-2, TU-6 şi, din 1954, pe bimotorul IL-28. A fost avansat instructor şi apoi pilot de recepție, la Bacău.

    A executat misiuni de pregătire bombardament şi cercetare de zi şi de noapte, în toate condițiile meteo. Nu a avut niciun incident sau accident.

    35 de zile la Seattle

    A devenit pilot pe liniile internaționale, dându-i-se pe mână, succesiv, avioane cu capacitate de 23, 90, 140, 200 şi 360 de pasageri la bord.

    În 1972, locotenent-colonelui Ion Caragea a fost numit „pilot-şef Tarom”.

    Doi ani mai târziu, pe 11 ianuarie 1974, aviația civilă a fost dotată cu trei aeronave Boeing 707, de producție americană. Cei  desemnați să aducă avioanele în țară au fost Ion Caragea şi alți doi piloți. Dar mai întâi, ei au fost trimişi la instruire, pentru un stagiu de 9 luni, la Seattle, în nord-vestul SUA. Stagiul s-a redus însă la 35 de zile, iar pe 20 februarie 1974, cei trei piloți au adus în România primul Boeing 707, cu 200 de pasageri.

    O lună mai târziu, după cinci curse în Europa, Ion Caragea a fost calificat primul comandant român pe avionul Boeing 707, pe linii internaționale. De asemenea, a fost brevetat drept primul instructor pilot de linie pe acest tip de avion.

    New York, Pekin, Singapore

    Ion Caragea a deschis linia aeriană Bucureşti – Amsterdam – New York, în iunie 1974. Și tot el a zburat primul spre Pekin (China) şi Singapore.

    În octombrie 1979 s-a pensionat, devenind comandor în rezervă.

    Dintre cele 21.330 de ore de zbor ale sale, 14.894 au fost în curse internaționale: 7.650 pe avionul rusesc IL-18 şi 7.244 pe cel american Boeing 707.

    Acum, de Crăciun, la aproape 90 de ani, Ion Caragea a plecat în ultimul său zbor. Singurul fără aterizare şi fără întoarcere, dar zborul în care o va reîntâlni pe soția sa – consăteana mea – Clara Caragea, plecată dintre noi cu mulți ani în urmă.

    Zbor lin, comandante! Dumnezeu să te odihnească în pace!