Etichetă: 1989

  • „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

    De câte ori se apropie ziua de 31 august, gândul mă duce la anul 1989, când poporul nostru a ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chișinău să-şi revendice dreptul la limbă, alfabet, tricolor şi identitatea noastră naţională.

    Pentru mine, acea Mare Adunare Naţională a fost şi va rămâne una dintre cele mai frumoase sărbători la care am asistat vreodată. Fiindcă în acel an Basarabia şi-a recăpătat libertatea şi demnitatea, demonstrând lumii întregi că neamul nostru românesc este de neînvins.

    A fost anul când am fost puternici, mulţi, uniţi şi curajoşi. Iar acest curaj al nostru a fost alimentat şi de faptul că am obosit să trăim în minciună ori să ni se spună pe pământul nostru în ce limbă să vorbim şi care este istoria noastră.

    Eram traumatizaţi sufleteşte, iar adevărul trebuia revendicat.

    Dar cât de mult eram urâţi în propria ţară – o ştiam încă de acasă, de la tatăl meu, care îmi spunea: „Poporul nostru este unul creştin. Limba noastră nu e cea moldovenească, ci română. Iar sufletul acestui neam este unul românesc”.

    Din cauza acestor convingeri, nu doar el, dar toată intelectualitatea de-atunci era în pericol. Erau pândiţi, ameninţaţi, bătuţi pe stradă, atacaţi în presă, denigraţi, fiindcă îl apărau pe Eminescu şi identitatea noastră adevărată.

    Iar pericole erau multe. Noi, copiii scriitorilor, eram urmăriţi de la şcoală. Telefoanele erau ascultate, mama mea a fost bătută în stradă ziua în amiaza mare, pereţii din blocul scării unde locuiam erau murdăriţi cu vopsea în fiecare zi, cu mesaje de genul: „Ubiraites v Româniu!” („Căraţi-vă în România!”) ori „Fascist român”. Toate acestea se întâmplau pentru că ne doream să ne cunoaştem istoria noastră adevărată şi să fim noi înşine.

    Dar când mă gândesc la toate aceste evenimente şi prin câte au trecut intelectualii noştri şi acest popor, mă întreb ce s-a întâmplat cu noi în toţi aceşti ani. Fiindcă după acea victorie din 1989 parcă nu mai luptăm pentru nimic.

    Ori ca şi cum, de atunci până astăzi, în Basarabia a început să circule un virus nou. Unul spiritual, care-i mult mai periculos decât toate bolile existente, pentru că acesta atacă tot ce avem noi mai sfânt: limba română, istoria, demnitatea, libertatea şi tot ce-am obţinut atât de greu. Iar românul nostru nu-l simte, dar se lasă deznaţionalizat din nou de acest virus cu miros rusesc, trăind în nepăsare şi uitare.

    Astăzi, limba română trăieşte aceleaşi zile dramatice ca înainte de 1989. E umilită şi persecutată în ţara ei. Peste tot se vorbeşte numai ruseşte, copiii noştri sunt daţi jos din troleibuz fiindcă nu ştiu să vorbească limba rusă, vânzătorii nu vor să te servească dacă nu vorbeşti ruseşte. Şi, oriunde te întorci, ţi se reproşează: „Govori po celoveceski!” („Vorbeşte omeneşte!”). Ca şi cum limba mea, limba ţării mele, este una animalică. În timp ce ei n-au învăţat de-o viaţă nici măcar două cuvinte: „Bună ziua”.

    Atitudinea lor faţă de noi se poate observa şi din întâmplarea cu o rusoaică bătrână. Când i-a fost cedat locul într-un mijloc de transport, aceasta, în loc de „Mulţumesc”, a zis: „Hot odno sfoloci naşlas” („Măcar o spurcăciune s-a găsit”). Asta suntem noi pentru ei: „sfoloci” („spurcăciune”).

    Până când va înţelege acest lucru şi moldoveanul nostru, e timpul să luptăm din nou, ca şi atunci, în ’89, fiind conştienţi că pământul acesta este al copiilor noştri, al părinţilor, bunicilor şi strămoşilor noştri. Ţara aceasta a fost şi este a noastră, iar toţi cei care-i spun limbii noastre „moldovenească” urăsc limba română, deci ne urăsc şi pe noi.

    Dar în ţara lui Eminescu şi a lui Ştefan cel Mare e un singur popor – român – şi se vorbeşte o singură limbă – româna. Fără ea nu vom fi liberi niciodată.

    DE ACEEAȘI AUTOARE:

    * În căutarea demnității

    * Ordinea din birou

    * De acasă – acasă

    * Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

    * Judecata omului. Cazul medicului plecat de la înmormântarea propriului fiu ca să salveze un alt copil

    * Educați să ne urască

    * Rătăciții secolului XXI

    * Limba unui neam

    * Ceartă-te în șoaptă!

    * Lichidarea presei româneşti din Basarabia

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (92) / Opt parașutiști pentru infern

    Din ordinul generalului Stănculescu, opt paraşutişti de la Boteni au fost îmbarcaţi în două elicoptere pentru o „misiune de gradul zero”. Căpitanul Ionel Boeru şi cei şapte subofiţeri din subordinea sa erau înarmaţi până în dinţi. Ei nu ştiau că vor fi folosiţi ca pluton de execuţie. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    În dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989 – primul Crăciun liber după aproape jumătate de veac de comunism anticreştin –, Unitatea Militară 01842 din Boteni, judeţul Dâmboviţa, se afla în stare de război. Majoritatea ofiţerilor, subofiţerilor şi militarilor în termen erau plecaţi la Bucureşti, în misiuni de apărare a unor obiective strategice (Televiziune, Radiodifuziune, Ministerul Apărării etc.).

    Chiar dacă dinspre Capitală veneau veşti dramatice despre colegi de-ai lor căzuţi la datorie, militarii rămaşi în cazarmă îi invidiau pe cei plecaţi „să lupte cu teroriştii”. Aceia fac istorie, îşi ziceau ei. Nici nu bănuiau că, în curând, câţiva dintre ei, „cazarmiştii”, aveau să participe la o operaţiune cu încărcătură istorică infinit mai mare.

    ***

    În acea dimineaţă de Crăciun, imediat după masa de dimineaţă, comandantul UM 01842 şi al micro-garnizoanei Boteni, colonelul Ioan Suciu, a scos la raport tot personalul militar şi civil pe care-l avea la dispoziţie în acel moment. Unitatea militară găzduia un regiment de elicoptere, unul de paraşutişti şi un divizion de rachete.

    Totul a început cu telefonul primit de colonelul Suciu. La celălalt capăt al firului se afla generalul Stănculescu, de la MApN. Suciu povesteşte: „Dimineaţa – să fi fost ora opt, opt şi ceva – am primit telefon de la minister să asigur două elicoptere de transport şi trei de însoţire. Primele două elicoptere să se deplaseze în Bucureşti, pe stadionul «Ghencea», celelalte trei urmând să facă zonă de aşteptare şi întâlnire la vest de Ploieşti”.

    Comandantul mini-garnizoanei Boteni i-a recrutat pe loc, pe bază de voluntariat, pe cei opt paraşutişti solicitaţi de Stănculescu. De altfel, cei doi ofiţeri cooperaseră eficient şi în ultimele trei zile, când colonelul Suciu i-a trimis paraşutişti generalului Stănculescu pentru a acţiona în Bucureşti.

    50 de militari, 20 de voluntari, 8 aleşi

    Dintre cei opt militari aleşi de colonelul Suciu, unul singur era ofiţer: căpitanul Ionel Boeru (31 de ani). Automat, ceilalţi şapte au intrat în subordinea lui.

    Căpitanul Ionel Boeru (trecut între timp în rezervă, cu gradul de colonel) îşi aminteşte: „Ne-a fost ordonată o adunare pe platou, la care au participat toate cadrele militare şi personalul civil al unităţii. Civilii au fost lăsaţi liberi, iar comandantul ne-a zis nouă, militarilor, că are nevoie de opt voluntari pentru o misiune specială. S-au oferit în jur de 20 de militari, din totalul de 50 câţi eram. Comandantul i-a ales pe cei opt, dintre voluntari, în funcţie de nevoile urgente ale unităţii. Am avut această şansă să particip la misiune”.

    Militarii de la Boteni nu ştiau că „misiunea specială” sau „de grad zero”, cum a numit-o colonelul Suciu, era o operaţiune complexă care avea să se încheie cu execuţia soţilor Ceauşescu. De acest moment sângeros îi mai despărţeau câteva ore.

    ***

    Printre cei opt paraşutişti selecţionaţi se afla şi plutonierul Dorin Cârlan. Acesta rememorează evenimentele unei dimineţi unice.

    „Tocmai venisem de la o activitate. Pe la 5.00 – 5.30, am «periat» zona. Comandantul unităţii ne spusese că spre divizionul de rachete au debarcat trupe de Securitate şi ne ordonase să luăm măsuri, să executăm foc. Misiunea a fost de depistare a unui elicopter inamic, care venea cu motoare silenţioase. Am verificat, nu era aşa. Apoi am luat masa, după care comandantul ne-a strâns pe toţi – cadrele de la paraşutism – şi ne-a zis: «Am nevoie de opt voluntari pentru o misiune de gradul zero! Nu ştiu despre ce-i vorba, doar că însoţiţi nişte persoane oficiale. Poate că teroriştii atacă rafinăria de la Brazi. Luaţi-vă armamentul şi muniţia din dotare! Vă pun la dispoziţie două elicoptere IAR 330 PUMA». De faţă erau şi comandorul Ioan Suciu, comandantul micro-garnizoanei Boteni, şi comandantul nostru, colonelul Radu Cantuniari, de la regimentul de paraşutişti. Au ieşit în faţă cam 12-13 colegi, din vreo 50. Ne-au lăsat opt, care eram şi prieteni între noi. Primul a ieşit Ionel Boeru, era căpitan, apoi am ieşit eu. După mine a ieşit prietenul meu Costică Bărănguţă şi aşa ne-am strâns toţi. Aveam încredere unii în alţii.”

    Plecarea din cazarmă a fost rapidă, ca o acţiune-surpriză. Dorin Cârlan: „Domnul colonel Suciu a mers cu noi până la elicoptere. Ne-au îmbarcat într-un autobuz. Parcă se uitau aşa, la noi… Aveam impresia că ne cercetează ca şi cum nu credeau că mai venim înapoi. Aveau o gură tristă, parcă plângeau puţin după noi. Parcă-şi luau adio. Probabil, aşa se întâmplă când pleci într-o misiunea «de gradul zero», din care ai mari şanse să nu te mai întorci…”

    ***

    Cei opt paraşutişti erau gata de misiune. Înarmaţi până-n dinţi, aşteptau răfuiala cu inamicul. Un inamic deocamdată misterios, lipsit de contur.

    Căpitanul Ionel Boeru: „Ni s-a spus să ne luăm armamentul şi să ne îndreptăm spre autobuzul care ne aştepta. Comandorul Suciu era în autobuz, ne-a primit şi mi-a zis că nu ştie nimic, dar că treaba e «nasoală»”.

    Plutonierul Dorin Cârlan: „Am urcat în elicoptere pe la ora 8.00. Ne-au pregătit puţin piloţii şi mecanicii de bord. Ne-au arătat cum funcţionează mitralierele de 12,7 milimetri, care erau instalate pe elicoptere. Nu ni s-a spus încotro ne îndreptăm şi nici ce misiune avem. Patru paraşutişti am urcat într-un elicopter, patru în celălalt. Am făcut cunoştinţă cu comandanţii de aeronave, am mers într-o direcţie care urma să ne fie precizată pe parcurs. Pe la opt şi ceva am decolat”.

    Începea misiunea vieţii lor!

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 91. Se strâng cioclii

    EPISODUL 90. „Îi judecăm şi îi condamnăm la moarte”

    EPISODUL 89. TAB-ul, ultimul adăpost

    EPISODUL 88. Insulină sau otravă?

    EPISODUL 87. Cu tancul spre capitală

    EPISODUL 86. Secretul din pădure

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (91) / Se strâng cioclii

    Echipa care a plecat la Târgovişte să-i lichideze pe Ceauşeşti a fost formată în dimineaţa zilei de 25 decembrie. Din ea făceau parte 14 persoane: trei reprezentanţi ai FSN, doi judecători, un procuror, un grefier, doi avocaţi, un medic militar, un cameraman, un ofiţer DIA şi doi aghiotanţi ai lui Stănculescu.

    Decizia luată în Ajunul Crăciunului, în biroul lui Militaru, a devenit prioritatea zero a noului regim. Ceauşeştii trebuiau lichidaţi chiar a doua zi, acolo unde se aflau, în cazarma de la Târgovişte. Fără sentimente, fără complicaţii. Doar cu cinism şi cu sânge-rece. Pentru asta, aveau nevoie de o organizare fără cusur. Una militărească.

    Şeful operaţiunii a fost desemnat generalul Victor Atanasie Stănculescu, omul în care Ceauşescu şi-a pus toată încrederea în ultimele sale ore la conducerea statului.

    Pentru a fi siguri că decizia politică este aplicată întocmai şi la timp, gruparea Iliescu l-a încadrat pe Stănculescu cu doi membri ai CFSN: Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu. Aceştia urmau să-l însoţească pe general la Târgovişte în timpul procesului.

    ***

    Ion Iliescu prezintă lucrurile într-un limbaj de lemn specific propagandei comuniste, din care-şi trăgea seva. „În virtutea acestui decret s-a constituit completul de judecată, desemnat de Tribunalul Suprem, care împreună cu procurorul, avocatul şi reprezentanţii Consiliului Frontului Salvării Naţionale – general Victor Atanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu – s-au deplasat la Târgovişte, unde la 25 decembrie 1989 s-a desfăşurat procesul soţilor Ceauşescu. Oficial, procesul şi sentinţa împotriva soţilor Ceauşescu au avut o motivaţie fundamentală, legată de catastrofa în care au împins ţara. Iar în condiţiile date, acestea reprezentau o măsură necesară pentru curmarea conflictului care provoca, în continuare, pierderi de vieţi omeneşti.”

    “Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului”

    Într-un dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, generalul Stănculescu povesteşte cum i-a fost dat ordinul de lichidare a Ceauşeştilor. „Cei din grupul Iliescu mi-au spus că trebuie organizat un process care să închidă epoca Ceauşescu definitiv. «Da, şi ce facem mai departe?», zic eu. «Păi, uite, ia legătura cu Procuratura, cu Justiţia». I-am întrebat: «Cum finalizăm judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».”

    Soluţia suprimării fizice a soţilor Ceauşescu şi-ar putea avea originea la Moscova, crede istoricul Alex Mihai Stoenescu. „Sugestia ca Nicolae Ceauşescu să fie eliminat este posibil să fi existat din partea lui Gorbaciov, în întrevederea secretă pe care i-a acordat-o la Kremlin lui Silviu Brucan. I-am solicitat lui Brucan o discuţie pe această temă, dar a refuzat.”

    În aprilie 2010, la Bucureşti, Gorbaciov a negat vehement un astfel de ordin.

    Azilul american, refuzat de CFSN

    Nicolae şi Elena Ceauşescu aveau soarta pecetluită. Grupul care preluase puterea era atât de înverşunat, încât nu mai ţinea cont de nimic. Nici de propunerea-surpriză care a venit din partea Statelor Unite ale Americii în seara de 24 decembrie 1989.

    În acele zile, omul de legătură între Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi Departamentul de Stat al SUA era diplomatul Corneliu Bogdan, fost ambasador al României la Washington. Bogdan sosise în ţară, de peste Ocean, chiar pe 21 decembrie, în preziua răsturnării lui Ceauşescu. În perioada 23–24 decembrie, el a transmis noii conduceri a României, prin intermediul lui Petre Roman (cu care avea o relaţie mai veche), două mesaje importante din partea americanilor.

    Pe 23 decembrie, Statele Unite s-au oferit să furnizeze României (cu destinatar precizat: trupele USLA) tehnologia necesară pentru lupta antiteroristă, inclusiv pentru operaţiunile pe timp de noapte. Grupul Iliescu a refuzat oferta.

    Pe 24 decembrie, Statele Unite s-au oferit să-i preia pe soţii Ceauşescu, pentru a le oferi protecţie şi azil. Corneliu Bogdan era doar mesagerul. Iniţiativa venea de la Departamentul de Stat al SUA, sub influenţa unor importante personalităţi americane: George P. Shultz, Henry Kissinger şi Lawrence Eagleburger (membri ai celebrului „Grup Bilderberg“). Ceauşescu derulase cu aceştia o serie de operaţiuni internaţionale în anii ’70, pe când se afla în graţiile Occidentului.

    Americanii mai aveau un motiv să-l salveze de la moarte pe Ceauşescu. Preşedintele SUA, George Bush, nu putea uita că şi Ceauşescu acceptase, în urmă cu două luni, să-l salveze de la moarte pe Mircea Răceanu, diplomatul care aştepta să fie executat pentru „trădare prin transmitere de secrete” – altfel spus, pentru spionaj în favoarea Statelor Unite. După ce în august 1989 îi fusese respins recursul, Răceanu mai avea o singură scăpare: comutarea pedepsei. A făcut cerere în acest sens, dar şansele erau infime. În acel moment a intervenit scrisoarea lui Bush către Ceauşescu.

    “Stimate Domnule Preşedinte,

    Mi s-a adus la cunoştinţă că Mircea Răceanu, care o perioadă îndelungată a fost specialist pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii în Ministerul Afacerilor Externe al României, a fost judecat, găsit vinovat de acuzaţiile ce i-au fost aduse şi condamnat la moarte.

    Ca un gest umanitar, vă solicit să excludeţi posibilitatea aplicării sentinţei capitale în acest caz.

    Cu sinceritate, George Bush

    Domnului Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii Socialiste România”

    În octombrie 2019, Răceanu a fost anunţat că cererea i-a fost acceptată, iar pedeapsa cu moartea i-a fost comutată la 20 de ani de închisoare.

    În acest carusel al morţii va dispărea şi mesagerul. Pe 28 decembrie 1989, Corneliu Bogdan era numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, în primul guvern postcomu-nist, condus de vechea sa cunoştinţă Petre Roman. Cinci zile mai târziu, pe 2 ianuarie 1990, diplomatul murea subit. Avea 68 de ani.

    ***

    Completul de judecată a fost desemnat cu câteva ore înaintea deplasării spre Târgovişte. Generalul Stănculescu avea să declare: „În noaptea respectivă, Voican – şi mai era cineva, cred, Brucan – mi-a spus să luăm vreo 10–12 oameni, că vor veni nişte procurori, nişte judecători şi nişte avocaţi. Neştiind de unde să-i iau, am stabilit ca toată lumea să se întâlnească la sediul Ministerului Apărării Naţionale”.

    Începea să se contureze „comandoul pentru Târgovişte”. Membrii Tribunalului Militar Excepţional erau: judecător – colonelul Gică Popa; al doilea judecător – colonelul Ioan Nistor; procuror – maiorul Dan Voinea; grefier – plutonierul- major Jan Tănase. Toţi proveneau din Justiţia militară.

    În delegaţie au fost cooptaţi şi doi avocaţi de la Baroul Bucureşti, care să-i reprezinte pe inculpaţi în calitate de apărători din oficiu: Constantin Lucescu pentru Nicolae Ceauşescu, respectiv Nicolae Teodorescu pentru Elena Ceauşescu.

    Generalul Victor Atanasie Stănculescu şi-a luat şi patru oameni de încredere, din Ministerul Apărării Naţionale: aghiotantul său – locotenentul-major Trifan Matenciuc; un jurist militar – maiorul Mugurel Florescu; un medic militar – căpitanul Liviu Verdeş; un cameraman militar – colonelul Ion Baiu. Ultimul avea misiunea de a filma procesul şi execuţia.

    Din delegaţie mai făcea parte şi colonelul Gheorghe Ştefan de la DIA, cel care abia se întorsese de la Târgovişte, unde dusese fiolele cu insulină. De această dată, Ştefan avea o unică misiune: să recupereze fiolele – folosite sau nefolosite – şi să le aducă înapoi la Bucureşti. Insistenţa de a pune mâna pe fiole sporeşte bănuiala că ele nu conţineau insulină!

    Aşadar, grupul era format din 10 militari şi 4 civili (Măgureanu, Voican şi cei doi avocaţi). Calcul valabil, desigur, dacă ignorăm gradul de căpitan pe care Măgureanu îl dobândise în Securitate şi cel, tot de căpitan, pe care Lucescu îl avusese ca procuror militar, înainte de a trece în avocatură…

    Dată fiind graba cu care s-a hotărât lichidarea dictatorilor, magistraţii nu aveau un dosar pe care să-l judece. Aşa că, în dimineaţa de 25 decembrie, acesta a fost încropit pe loc, din informaţii luate după ureche.

    Procurorul Dan Voinea spune că atât el, cât şi colegii săi judecători au fost convocaţi în urma unui telefon primit de la oficiul juridic al Ministerului Apărării Naţionale. Principala problemă a magistraţilor era timpul.

    Maiorul Dan Voinea: „Pe 25 dimineaţa ne-au chemat la MApN şi acolo ne-au spus despre ce este vorba. Am încercat să încropim un dosar. Când am ajuns acolo, Popa Gică a spus că există un decret. Am văzut decretul la Gelu Voican Voiculescu. Era semnat de preşedintele CFSN, Ion Iliescu. Era stare de necesitate şi se justifica formarea unui Tribunal Militar Excepţional. Prea multe n-am înţeles noi atunci, decât că trebuiau judecaţi cei doi. Împreună cu Gică Popa am căutat în Codul Penal, să vedem ce infracţiuni puteam să le reţinem”.

    Procurorul Dan Voinea a găsit un „cârlig”: ordinele lui Ceauşescu în şedinţele CPEx din 17 şi 21 decembrie, când a ordonat represiuni la Timişoara şi la Bucureşti. „Aveam două dintre stenogramele şedinţelor CPEx, care fuseseră găsite în Comitetul Central. Le găsise un tip, Antonescu, şi de acolo reieşea clar că se dăduse ordin să se tragă în demonstranţii de la Timişoara şi să se facă represiune. Şi am zis: «Domnule, instigare la omor este prea puţin. Aici este vorba de a se trage în populaţie». Am pus astea, plus o declaraţie a lui Postelnicu, pe care am luat-o în 23 decembrie. Din câte îmi aduc aminte, în declaraţie scria aşa: «Trădătorul şi trădătoarea au plecat». Vezi, Doamne, ei au plecat şi pe el l-au lăsat aici să moară. Să-l omoare manifestanţii. Spunea că Ceauşeştii au ordonat să se tragă. Ceva de genul ăsta. Era o declaraţie de o pagină. Şi toate acestea au stat la baza alcăturii dosarului. Nici nu ştiai prea multe ce să-i întrebi atunci.”

    Cei 14 aleşi pentru aplicarea „soluţiei finale” au început să se strângă la minister pe la ora 8.00, în ziua de Crăciun. Spre prânz au fost duşi la stadionul Steaua şi îmbarcaţi în două elicoptere, care în jurul orei 12.00 au decolat în direcţia Târgovişte.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 90. „Îi judecăm şi îi condamnăm la moarte”

    EPISODUL 89. TAB-ul, ultimul adăpost

    EPISODUL 88. Insulină sau otravă?

    EPISODUL 87. Cu tancul spre capitală

    EPISODUL 86. Secretul din pădure

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (90) / „Îi judecăm şi îi condamnăm la moarte”

    Decizia de lichidare a dictatorilor a fost luată în seara de 24 decembrie, la sediul MApN. Soluţia a fost impusă de trioul Ion Iliescu – Silviu Brucan – Nicolae Militaru. Diversiunea teroristă a servit drept justificare pentru înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Seara zilei de duminică, 24 decembrie 1989. De două zile, conducătorii civili şi cei militari de la Bucureşti încearcă în mod repetat să-l convingă pe comandantul UM 01417 Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, să „recurgă la metodă”, adică să-i lichideze „accidental”, fără proces, pe soţii Ceauşescu. Kemenici transmite ordinul spre câţiva dintre ofiţerii săi, dar aceştia refuză să-i asasineze pe dictatorii-prizonieri. Diversiunile la care este părtaş colonelul Kemenici nu au efect: nici maiorul Ion Ţecu, nici maiorul Ion Mareş, nici căpitanul Ion Boboc şi nici locotenentul-major Iulian Stoica nu vor să-şi mânjească mâinile cu sânge.

    Decizia din WC-ul lui Militaru

    În Capitală, conducătorii noului regim nu mai au răbdare. Aflaţi în sediul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) din cartierul Drumul Taberei, ei trec la acţiune. După lăsarea întunericului, iau o decizie istorică: a doua zi, soţii Ceauşescu vor fi judecaţi sumar şi executaţi.

    Sediul MApN este locul în care s-a consolidat noul pol de putere, pregătit din timp şi ieşit la lumină după fuga dictatorilor. Cum secretul trebuie păzit cu străşnicie, discuţiile sensibile se poartă în WC-ul din spatele biroului ministrului. Până în dimineaţa de 22 decembrie a fost biroul lui Vasile Milea. De atunci a devenit, succesiv, biroul lui Victor Atanasie Stănculescu şi al lui Nicolae Militaru. O încăpere cu un hol îngust, o cameră de odihnă şi un grup sanitar.

    Acolo, în încăperea placată cu faianţă, este luată decizia capitală. Din precauţie, decidenţii lasă să curgă apa la chiuvetă.

    Acţiunea de suprimare a Ceauşeştilor îi este încredinţată unui grup condus de generalul Victor Atanasie Stănculescu.

    „Corbi” şi „terorişti”

    Grupul care pune la punct mecanismul de lichidare a soţilor Ceauşescu este unul relativ redus. Iniţiativa îi aparţine lui Silviu Brucan, mesagerul de pe axa Moscova–Washington. Bătrânul stalinist vorbeşte apăsat, ferm, ca şi cum ar comunica o sentinţă. Una care vine, parcă, din înalturile Cerului. Vine de la stăpânire.

    Varianta procesului sumar este susţinută vehement, chiar ostentativ, şi de personajul misterios care pozează în revoluţionar: Gelu Voican Voiculescu. Cei doi – Voican şi Brucan – atrag atenţia asupra lor pentru a-l acoperi pe cel care are, de fapt, ultimul cuvânt: Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN). Brucan şi Voican îşi asumă latura crudă, sângeroasă, de oameni fără Dumnezeu, capabili de crime în ziua de Crăciun. În schimb, Iliescu trebuie să pară uman, blajin, un om cu suflet, care n-ar omorî nicio muscă. El este pregătit pentru o carieră politică pe termen lung, iar imaginea de lider sângeros nu l-ar ajuta, ba dimpotrivă. Dar decizia de suprimare a Ceauşeştilor este în primul rând a lui!

    În afara celor trei, un rol important le revine celor doi generali care conduc Armata: Militaru şi Stănculescu. Militaru este maestrul de ceremonii al întâlnirii morbide, iar Stănculescu are misiunea de a o pune în aplicare. Cu toţii par nişte corbi care croncăne în aşteptarea stârvurilor grase.

    Formal, la luarea deciziei mai participă Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Mihai Ispas şi Dan Marţian. Cheile se află însă la trioul Iliescu–Brucan–Militaru, un trio forjat la Moscova şi pregătit pentru execuţii de tip stalinist.

    Modul în care s-a pus problema execuţiei a fost explicat de Silviu Brucan, cinic şi pe alocuri mincinos. „A fost o discuţie destul de lungă, cu argumente politice, juridice şi militare. Sigur că am fi dorit să fie un proces public sau deghizat, care să fie educativ pentru populaţie. S-a discutat şi aspectul juridic, pentru că nu era în regulă. Era o chestiune făcută fără respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales că nu aveam nicio îndoială asupra sentinţei. Până la urmă, considerentele militare au dominat. Ne dădeam seama că toate aceste elemente care acţionau împotriva Revoluţiei, trăgând asupra obiectivelor strategice, fac acest lucru în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere. Eu cred că decizia a fost justificată, pentru că, într-adevăr, după ce au fost arătate la televizor procesul şi execuţia, grosul trăgătorilor s-au predat şi au lăsat armele.”

    O primă mare minciună a lui Brucan este legătura dintre execuţia Ceauşeştilor şi pacificarea ţării. Printr-un comunicat din 27 decembrie 1989, deci trei zile mai târziu, Consiliul Frontului Salvării Naţionale avea să anunţe înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de acte teroriste”. La punctul 2 al Comunicatului – care n-a devenit niciodată decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

    Istoricului Alex Mihai Stoenescu nu i-a scăpat această iniţiativă a CFSN. „Era o măsură tipică revoluţiilor comuniste, modelul cel mai apropiat fiind cel al Cubei lui Fidel Castro. În preambulul Comunicatului din 27 decembrie se afirma că necesitatea înfiinţării tribunalelor extraordinare provenea din faptul că, deşi cuplul Ceauşescu a fost executat, «continuă acţiunile teroriste ale unor elemente izolate, având ca urmări pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale». Acest text demonstrează că:

    1. Tribunalul Militar Excepţional, care în urmă cu două zile îi condamnase pe soţii Ceauşescu, funcţionase şi dăduse sentinţa anterior publicării Comunicatului în Monitorul Oficial.
    2. În realitate, fenomenul terorist n-a avut nicio legătură cu ideea unor formaţiuni de fanatici, formate în special din securişti, care ar fi luptat pentru salvarea dictatorului şi s-ar fi oprit odată cu moartea acestuia – teză iniţiată de Silviu Brucan.”

    Explicaţia lui Brucan pare decupată din manualele de manipulare. „Pericolul terorist” este o teorie care nu are nicio legătură cu realitatea. „Elementele care acţionau împotriva Revoluţiei în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere” reprezintă cea mai mare minciună a sfârşitului de secol XX. Un asemenea fenomen nu a existat, iar pe Ceauşescu nu-l mai apăra nimeni. Din convingere sau din oportunism, toate structurile trecuseră „de partea poporului” încă din 22 decembrie. Nimeni nu-şi punea pielea-n băţ ca să apere o cauză pierdută. Oamenii-cheie din structurile lui Ceauşescu se străduiau să intre în graţiile noii puteri. Unii îşi făceau calcule politico-financiare, alţii sperau să nu fie arestaţi.

    „Teroriştii” reprezintă creaţia propagandistic-militară a grupului Iliescu-Brucan-Militaru. „Terorişti” au fost consideraţi şi luptătorii USLA exterminaţi în faţa MApN, şi pasagerii elicopterului doborât lângă Alba Iulia, printre care se aflau şefii Miliţiei, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea. Eticheta le-a fost pusă şi elevilor-transmisionişti ai Şcolii de Securitate de la Câmpina, exterminaţi la Otopeni. Şi exemplele pot continua. Aproape de ecare dată însă, ordinele criminale au venit dinspre grupul militaro-civil de la MApN.

    Şi-atunci, cine umplea străzile de cadavre? Răspunsul este mai amplu şi necesită o tratare specială. Deocamdată, să ne întoarcem la „corbii” de la sediul MApN.

    Comunicatul lui Măgureanu

    Înaintea deciziei de înfiinţare a Tribunalului Militar Excepţional, a intrat în scenă Virgil Măgureanu, vechiul tovarăş al lui Ion Iliescu în complotul anticeauşist. Măgureanu s-a regăsit în noul grup care a preluat puterea. Pe 24 decembrie, la ora 15.00, el s-a dus la TVR şi a citit un comunicat din partea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN).

    Comunicatul avea să pună accentul exact pe „fenomenul terorist”, argument denumit de Brucan „considerent militar ”. Intervenţia lui Măgureanu la Televiziune anticipa o decizie crudă şi izbăvitoare.

    „Prăbuşirea odioasei dictaturi, a clanului Ceauşescu, a adăugat o ultimă pagină cronicii sângeroase a anilor de suferinţă înduraţi de poporul român. Elementele declasate şi iresponsabile rămase fidele tiranului au încercat să continue practica teroristă a vechiului regim, dedându-se la provocări, atacuri asupra populaţiei civile, ucigând fără discriminare oameni neînarmaţi, atacând instituţii publice, întreprinderi industriale, obiective militare, unităţi comerciale, spitale şi locuinţe. Poporul român şi-a afirmat încă o dată uriaşa energie morală, descătuşată de voinţa sa eliberatoare. Armata şi-a făcut datoria, ca şi o parte din lucrătorii Ministerului de Interne. Revoluţia a învins.

    În vederea restabilirii complete a situaţiei şi a asigurării liniştii necesare unei vieţi normale în societatea noastră liberă, Consiliul Frontului Salvării Naţionale hotărăşte adoptarea unor măsuri excepţionale, imperios necesare momentului actual. O încetare completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării. Oricine va încălca această dispoziţie se va face vinovat de crimă împotriva poporului român, fiind pasibil de cea mai promptă şi necruţătoare pedeapsă.

    Să nu mai fie vărsată nicio picătură de sânge! Totodată, orice act de vandalism şi distrugere, precum şi răzbunările personale se situează în afara legii, pătând nobleţea Revoluţiei noastre. Vinovăţia dictatorului şi a foştilor săi lachei în faţa istoriei şi a legilor va fi stabilită de tribunale, care vor hotărî cu toată severitatea sancţiunile cuvenite pentru acţiunea de distrugere a ţării. Armata este singura deţinătoare a armelor, braţul ferm al apărării intereselor poporului. Toţi (cei – n. a.) care au intrat în aceste zile în posesia armamentului şi a muniţiilor, indiferent de împrejurări, trebuie să-l predea de urgenţă, cel mai târziu până luni, 25 decembrie, ora 17.00.”

    „Îi judecăm şi îi condamnăm la moarte”

    În comunicatul CFSN, Măgureanu a punctat câteva elemente clare: vinovăţia dictatorului, tribunale, dar şi termenul-limită de predare a armamentului: 25 decembrie, ora 17.00. Exact în aceeaşi zi, dar cu două ore mai devreme, Ceauşeştii aveau să fie executaţi.

    Despre „condamnarea la moarte” vorbeşte şi Gelu Voican Voiculescu, personaj important în lichidarea dictatorilor.

    „În 24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii noastre. Intram doi câte doi în baia lui Milea. Lăsam apa să curgă, demenţe din astea. Şuşoteam diverse formule. Eu am spus: «Să-i facem scăpaţi de sub escortă, cum s-a făcut cu Zelea Codreanu. Îi omorâm şi gata». S-au uitat la mine şi am simţit că au început să mă considere ca pe un tip respingător. Şi atunci, parcă Mazilu a spus: «Preşedintele poate înfiinţa, în situaţii din astea, Tribunal Militar Excepţional… », şi aici, atenţie: «…îi va judeca şi îi condamnăm la moarte, că faptele există pentru această condamnare».”

    Silviu Brucan: „Aş defini poziţia lui Iliescu în felul ăsta: a fost de acord fără să fie ferm şi hotărât în această chestiune. Cred că asta e o caracteristică generală. Adică a înţeles că este necesar să se facă acest lucru”.

    Gelu Voican Voiculescu îl caracteriza pe fostul preşedinte ca pe un „umanitarist idealist, foarte nepotrivit pentru momentele acelea”. „Bărbosul de la Revoluţie” îşi motivează afirmaţia: „pentru că sunt momente în care trebuie să fii drastic, să fii dur”.

    Istoricul Alex Mihai Stoenescu le face scurte caracterizări celor din „grupul de la MApN”. „Ion Iliescu – un lider ezitant, prizonier al umanitarismului socialist şi al sistemului din care era nevoit să iasă pe teren necunoscut, nu avea capacitatea să pună ordine în stat. În imediata lui apropiere se agitau două categorii de asociaţi şi un tânăr idealist. Asociaţii: pe de o parte – Silviu Brucan şi Nicolae Militaru, doi reprezentanţi ai subversiunii externe. Pe de altă parte – Gelu Voican Voiculescu şi Sergiu Nicolaescu, doi oameni de acţiune, dispuşi la orice sacrificiu pentru victorie, goniţi spre acte-limită de teama eşecului. Alături, un pro-occidental, Petre Roman, care credea că, odată cu dispariţia lui Nicolae Ceauşescu, în România se poate instala democraţia.”

    ***

    În cartea sa “Revoluţie şi reformă”, Ion Iliescu a încercat să motiveze în stil propriu suprimarea dictatorilor. „Decizia de a se organiza acest proces, luată de grupul operativ al CFSN la 24 decembrie, nu a fost o vendetă politică. Ea nu a fost dictată de interese şi aranjamente oculte ori pentru că, aşa cum s-a insinuat, acest cuplu ar fi ştiut prea multe despre aşa-zişii «complotişti» şi «atentatori» şi, deci, trebuia să dispară, ci o soluţie de forţă majoră a acelor momente şi împrejurări de excepţie.”

    Regizorul Sergiu Nicolaescu are propriul scenariu. „Pe mine m-a întrebat cineva, Iliescu sau nu mai ştiu cine, ce părere am de Ceauşescu. Că el trebuie omorât ca să salvăm vieţile oamenilor, în condiţiile în care se trăgea în populaţie. Şi le-am zis: «E simplu. Mi-l daţi mie într-o maşină. Eu opresc, părăsesc maşina, oamenii se ocupă de mine, iar alţii îl omoară pe Ceauşescu. E simplu ca bună ziua». Adică «metoda Mussolini». Ăia îl spânzurau de picioare.”

    Înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional care să-i judece pe soţii Ceauşescu a avut drept cadru legal un decret scris de mână şi semnat de „Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale”, în seara de 24 decembrie 1989. A fost un fals istoric! În acel moment, Ion Iliescu nu avea nicio calitate oficială. CFSN era o listă cu 39 de nume – dintre care, „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu”, aşa cum singur se alintase –, dar nu avea nici preşedinte, nici vicepreşedinte, nimic. Decretul de numire a lui Ion Iliescu în funcţia de preşedinte al CFSN avea să fie emis pe data de 26 decembrie 1989, la două zile după înfiinţarea tribunalului şi la o zi după proces şi execuţie!

    Decretul CFSN privind instituirea Tribunalului Militar Excepţional

    „Consiliul Frontului Salvării Naţionale din România, constituit prin voinţa poporului român la 22 decembrie 1989 ca organ suprem al puterii de stat,

    Având în vedere faptele deosebit de grave săvârşite de cetăţenii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, destituiţi din funcţiile de stat şi politice prin acţiunea revoluţionară a maselor populare, constatând că aceştia au organizat din timp şi au dirijat o serie de acţiuni ostile, îndreptate împotriva poporului român,

    Hotărăşte:

    1. Instituirea unui Tribunal Militar Excepţional, care să procedeze de urgenţă la judecarea faptelor comise de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena. Urgenţa este impusă de dorinţa, în acest sens, a tuturor cetăţenilor României.

    2. Tribunalul Militar Excepţional va judeca această cauză în conformitate cu prevederile legale rămase în vigoare, în ceea ce priveşte procedura şi dreptul material penal.

    3. Acest tribunal va fi alcătuit în componenţa stabilită de Legea pentru organizarea judecătorească în vigoare, urmând a se asigura întocmai dreptul de apărare al făptuitorilor.

    Bucureşti, 24 decembrie 1989

    Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu”

    —————————————————

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 89. TAB-ul, ultimul adăpost

    EPISODUL 88. Insulină sau otravă?

    EPISODUL 87. Cu tancul spre capitală

    EPISODUL 86. Secretul din pădure

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (89) / TAB-ul, ultimul adăpost

    Nicolae şi Elena Ceauşescu au „petrecut” noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989 într-un transportor amfibiu blindat (TAB), ascuns în dispozitivul de luptă al unităţii. Era Ajunul Crăciunului, dar în loc să cânte colindătorii, lătrau mitralierele. Moartea plecase la colindat, iar în curând avea să ajungă în „cazarma de la gară”. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Noaptea de Crăciun a fost ultima şi cea mai grea din viaţa Ceauşeştilor. Ei au fost ţinuţi ascunşi într-un transportor încadrat de alte două blindate, în câmpul din spatele cazarmei. A fost o nouă „ispravă” a colonelului Andrei Kemenici, comandantul Garnizoanei Târgovişte, din motivul invocat în toate situaţiile de criză: existenţa unor „atacuri teroriste”. În realitate, nu erau atacuri, ci diversiuni.

    Prizonierii – căci între timp li se spulberase iluzia că ar protejaţi – erau vegheaţi de vechile lor cunoştinţe: căpitanul Ion Boboc, locotenentul-major Iulian Stoica şi miliţianul plutonier Constantin Paise.

    Distribuţia ar fi putut fi alta, dar au intervenit suspiciunile colonelului Kemenici. Acesta povestea: „În momentul când i-am spus lui Ceauşescu că ne vom îmbarca în TAB-uri cu gândul de a pleca din unitate, el mi-a spus să nu care cumva să-l iau pe Boboc. Am evitat răspunsul, dar în starea aceea în care mă aflam, am avut impresia că între Stoica şi Paise pe de o parte, şi Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe de altă parte, se încheiase un pact, o înţelegere, că ei urmăresc ceva ce mie îmi scapă. Nicolae Ceauşescu mi-a spus personal, arătând spre Stoica: «Îl iei pe ăsta, e un băiat foarte bun»”.

    O precizare: îmbarcarea în TAB-uri avea loc în ziua incidentului dintre Ceauşescu şi căpitanul Boboc, în urma căruia prizonierul s-a ales cu nasul însângerat.

    Şi o nedumerire: de ce ar fi avut Ceauşescu mai multă încredere în Iulian Stoica decât în Ion Boboc, când abia ce solicitase să-i fie scos din cameră Stoica şi reintrodus Boboc?! După doar câteva ore cu Stoica, dictatorul i-a spus maiorului Ţecu: „Nu mai vreau să stau cu ăsta! Mai bine cu ălălalt!”. Şi atunci, unde-i logica din afirmaţia lui Kemenici? Uneori, colonelul pare să aibă o imaginaţie bogată.

    Iar dacă el spune adevărul, atunci Ceauşescu era fie complet haotic, fie diabolic.

    AG-ul şi mitraliera

    Neavând încredere în paznicii dictatorilor-prizonieri, Kemenici a luat decizia de a flanca TAB-ul Ceauşeştilor cu alte două transportoare. Toate cele trei TAB-uri, inclusiv cel în care se aflau soţii Ceauşescu, aveau ordine clare de deplasare în zona dispozitivului de luptă al unităţii.

    Colonelul Andrei Kemenici: „Când am constituit dispozitivul de marş, am zis ca TAB-ul în care mă aflam eu să stea permanent în spatele celui în care se afla Nicolae Ceauşescu, cu Stoica şi Paise. I-am dat ordin mitraliorului ca, în timpul marşului, dacă blindatul din faţa lui face la dreapta sau la stânga, încercând să fugă, şi o ia razna, şi nu urmăreşte îndeaproape antemergătorul, să-l distrugă! Să tragă cu toată cantitatea de muniţie pe care o are. Cu mitraliera şi cu AG-ul. Ei bine, am rămas în această formaţie mai mult de trei ore. În tot acest timp, am încercat să-i înduplec pe cei din Bucureşti să mă primească. Nu aveam totuşi curajul să pun în mişcare coloana. În tot acest timp, oamenii îmbarcaţi în maşinile de luptă au mai coborât, au mai circulat, au mai luat contact unul cu altul şi cred că mitraliorul meu, subofiţerul Constantin Stoican, l-a atenţionat pe Stoica de ordinul pe care i-l dădusem… Iar această neîncredere a mea l-a afectat profund”.

    Cât cinism! Kemenici se miră că Stoica a fost „afectat profund“ pentru o „bagatelă“: tocmai aflase că trebuia să moară din ordinul comandantului său!

    Neînţelegerile dintre locotenentul-major Iulian Stoica şi colonelul Andrei Kemenici au fost generate de ordinele celui din urmă, de lichidare a Ceauşeştilor şi, implicit, a ofiţerilor care-i păzeau.

    Precizare: AG-ul pomenit de Kemenici este o armă numită aruncător de grenade, capabilă să perforeze blindajul tancurilor sau al TAB-urilor.

    ***

    Aflat în transportorul „vânat”, locotenentul-major Iulian Stoica are varianta lui pentru cele întâmplate în dispozitivul de luptă al unităţii.

    „La ieşirea cu TAB-ul din unitate, Ceauşescu auzise ordinele pe care mi le-a dat Kemenici. M-a întrebat: «Vrei să ne duci în câmp să ne împuşti, nu?». Şi am zis: «Nu mai vorbeşte nimeni, că sunt alte probleme de rezolvat!». Am stat pe loc după momentul în care i-am introdus în TAB, aşteptându-l pe colonelul Kemenici. Am făcut plinul cu motorină şi când să plecăm, mecanicul mi-a spus că l-au lăsat bateriile. Am ieşit şi am raportat că nu mai pot să plec şi am cerut să ne împingă cu camionul. M-au împins cu camionul şi am pornit. Kemenici mi-a ordonat să merg fără lumini şi să mă ghidez după luminile de poziţie ale transportorului din faţă. Dumnealui venea cu transportorul în spatele meu. La mitraliera TAB- ului din spate, în care se afla comandantul, era plutonierul Stoican. Din declaraţiile lor ştiu că, în timp ce ne deplasam pe cei 800 de metri din zona I în zona a II-a, deci mergeam cu trei transportoare din Comandament în poziţie, pe drum, Kemenici ar fi ordonat să se deschidă foc asupra TAB-ului nostru. Subofiţerul de la mitralieră a refuzat.”

    ***

    Ştiind că se află în bătaia puştii, locotenentul-major Stoica nu prea a avut de ales. El a respectat ordinele primite de la comandantul unităţii. A urmat traseul cerut, dar şi manevrele din timpul staţionării.

    Iulian Stoica: „Am ajuns în zona din spate, cred că după ora 1.00, în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Kemenici mi-a ordonat să ocup loc în transportorul blindat şi să rămân acolo nemişcat până formează coloana şi ia toate măsurile necesare. Pe timpul deplasării, în echipajul în care mă aflam mai erau doi muncitori voluntari veniţi de la Automecanica Moreni. Cât am stat în TAB, aproape trei ore, până să vină colonelul Kemenici, am luat câteva pâini, câteva conserve, pături – că era frig – şi, între timp, şeful asigurării tehnice mi-a adus şi muniţie, câteva lăzi de cartuşe pentru armamentul pe care-l aveam. Le-am dat tuturor pături. Mitraliorul de pe TAB avea pătura trasă până la piept şi se foia cu mâinile sub pătură. L-am întrebat: «Ce faci cu mâinile acolo?», dar nu mi-a răspuns”.

    În acest timp, echipaţi în ţinute militare, Ceauşeştii stăteau zgribuliţi, înghesuiţi unul într-altul şi acoperiţi cu pături.

    Tipul de TAB în care au fost ținuți Ceaușeștii în ultima lor noapte / FOTO: Captură din filmul „Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

    Spre sfârşitul nopţii, între ofiţerii din TAB-ul Ceauşeştilor şi cei din transportoarele de însoţire plana o mare neîncredere. Locotenentul-major Iulian Stoica a cerut chiar schimbarea membrilor unor echipaje.

    „După un timp, eu încercam să fac să meargă staţia radio, care nu a funcţionat niciodată pe transportorul blindat în care eram. Am rugat militarul de la noi din unitate să meargă la domnul Kemenici, să-i spună să aducă un militar transmisionist şi să schimbe mitraliorul. Să mi-l dea pe al dumnealui şi să-l ia pe cel de la mine, pentru că nu mai aveam încredere în el. A venit domnul Kemenici şi a bătut în blindaj. Am avut o discuţie în care am fost acuzat de trădare. Până la urmă a schimbat mitraliorul de pe TAB-ul meu cu plutonierul Stoican. Eram încadrat de cele două TAB-uri care m-au însoţit pe drum. Din 15 în 15 minute îi ordonam mecanicului să pornească motorul, pentru că era frig şi trebuia să nu se descarce bateriile. La câteva zile am aflat de la colegii mei că primiseră ordin să tragă dacă ordonam să ne mişcăm. Mi-au spus că i-am zăpăcit toată noaptea pentru că porneam motoarele din 15 în 15 minute.”

    Toată această tensiune a fost simţită şi de căpitanul Boboc: „Tensiunea devenise insuportabilă, iar oboseala ajunsese la paroxism. Am moţăit cu toţii în TAB. Nici pe Ceauşescu nu-l mai interesa persoana mea, ştiind că n-o poate scoate la cap cu mine, nici pe mine nu mă mai interesau persoanele lor, decât în măsura în care existau vii”.

    Întoarcerea în Comandament

    După o noapte lungă petrecută în frig şi în vizorul mitralierelor de pe TAB-uri, Ceauşeştii sunt aduşi în unitate. Ofiţerii şi subofiţerii care stătuseră toată noaptea în poligon şi dârdâiseră de frig au răsuflat uşuraţi. Pentru moment.

    „La ora 5.30 am revenit în încăperea din Comandament. Eram îngheţaţi. A fost făcut focul, iar lui Nicolae Ceauşescu i-au fost aduse medicamentele într-un plic. Cele care au sosit de la Bucureşti în timpul nopţii. Plicul a rămas în posesia Elenei, fiindcă Nicolae n-a acceptat să i se facă injecţia de către medicul unităţii, solicitând să-i fie trimis medicul său personal”, a povestit căpitanul Ion Boboc.

    Aşa se încheia pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu o noapte lungă, petrecută într-un transportor blindat care în orice moment putea fi spulberat de TAB-urile de însoţire. Au ajuns în unitate teferi, dar îngheţaţi. Situaţia avea să se schimbe dramatic în orele următoare.

    ***

    Între timp, comandantul UM 01417 Târgovişte primise un alt ordin. Ceauşeştii au fost îmbrăcaţi în hainele lor civile.

    Boboc îşi aminteşte: „După vreo două ore, în jurul orei 7.30, am fost anunţaţi că vine o comisie de la Bucureşti să-i preia. La această veste mi-am mai revenit. Am mai găsit ceva energie în mine pentru a mai rezista. Ei au primit ştirea cu indiferenţă. Plutonierul Paise a adus sacii cu îmbrăcămintea lor, iar ei şi-au lepădat hainele militare şi s-au schimbat. I-am îmbarcat, tot pe ascuns, în TAB-ul de la intrarea în Comandament. Şi am aşteptat acolo. Eu în interior, cu ei, iar Stoica pe TAB”.

    Se apropia sfârşitul. Era deja 25 decembrie. În Bucureşti se făceau ultimele pregătiri pentru deplasarea completului de judecată şi a comandoului ce urma să îndeplinească ordinul de execuţie a Ceauşeştilor.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 88. Insulină sau otravă?

    EPISODUL 87. Cu tancul spre capitală

    EPISODUL 86. Secretul din pădure

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (88) / Insulină sau otravă?

    Cu numai 12 ore înainte de a-i asasina pe soţii Ceauşescu, noii conducători ai ţării i-au trimis insulină dictatorului bolnav de diabet. Fiolele l-au speriat pe colonelul Kemenici, comandantul Garnizoanei Târgoviște. Acesta se temea că ar putea fi otravă sau o bombă sofisticată. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    În noaptea care a precedat procesul şi execuţia Ceauşeştilor, la Târgovişte, s-au petrecut evenimente ciudate. Comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, o luase razna sau făcea pe nebunul. Rătăcirea i-a fost întreruptă de un mesaj: la poarta unităţii se afla un colonel venit de la Bucureşti, care voia să vorbească neapărat cu comandantul.

    Ofiţerul se numea Gheorghe Ştefan, era colonel şi lucra la Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA). Avea misiunea de a-i preda lui Kemenici un plic sigilat. Plicul conţinea câteva fiole cu insulină pentru Nicolae Ceauşescu, care era bolnav de diabet. Dictatorul îşi făcuse ultima dată insulină în dimineaţa de 22 decembrie, în sediul CC al PCR, înainte de a fugi cu elicopterul. El ştia că, dacă trec trei zile fără a-şi face injecţia, va intra în comă diabetică. Până la termenul-limită mai erau câteva ore.

    Vizita nocturnă a colonelului Gheorghe Ştefan i-a reactivat lui Kemenici sentimentul de frică. Iniţial, acesta a crezut că în fiole este explozibil. Mai târziu s-a temut că ar fi otravă.

    În 2009, la 20 de ani de la acele evenimente, fiolele existau încă, la Institutul Revoluţiei Române, însă nimeni nu le-a făcut expertiza chimică.

    Mărturiile participanţilor la acele evenimente induc două elemente de mister:

    1. Câte fiole cu insulină s-au aflat în plicul trimis de la Bucureşti?

    2. Şi-a făcut Ceauşescu injecţia cu insulină înainte de a fi executat?

    Cei mai mulţi martori susţin că dictatorul-prizonier nu a folosit insulina, de teamă să nu fie otrăvit. În acest caz, cele două fiole recuperate după proces din mâna Elenei Ceauşescu au fost şi singurele trimise de la Bucureşti.

    Viceamiralul Ştefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA), susţine însă că o fiolă şi un ac au fost folosite. În această situaţie, plicul dus la Târgovişte de colonelul Gheorghe Ştefan ar fi conţinut trei fiole, dintre care două au rămas nefolosite.

    ***

    Are cuvântul colonelul Kemenici. „Se făcuse ora 2.30–3.00. Mă hotărâsem să pun coloana în mişcare când, aşa cum se întâmplă în filme, primesc apel radio că sunt căutat la poarta unităţii de un colonel de la Marele Stat Major, care are să-mi transmită un mesaj. Îi dau ordin maiorului Costea să-l legitimeze, să-l dezarmeze şi să-l introducă în unitate, sub escortă, până vin eu. Am luat un TAB şi am revenit în Comandament. Aici mă aştepta colonelul Ştefan, cum s-a prezentat. Am purtat o discuţie fără martori, între patru ochi, cum îmi ceruse el. A scos dintr-o mapă, gen Documente-Secrete, un plic mare, galben-maroniu, sigilat, şi mi-a spus să-l deschid doar după plecarea lui: «Dumneavoastră personal îl deschideţi, pentru că este un mesaj confidenţial». Înăuntru însă era un obiect, nu o hârtie. M-a pus să semnez şi atunci i-am spus că-l deschid imediat, în faţa lui, să ştiu pentru ce semnez. «Nu! Nu!», a ţipat el la mine, punând deja mâna pe clanţa uşii.”

    După ce s-a trezit cu plicul în braţe, Kemenici a intrat în panică. „În acel moment eram sigur că înăuntru este o bombă din alea sofisticate, care explodează la ruperea plicului. Mi se pusese, deci, gând rău. Colonelul Ştefan a plecat urgent. Am sunat la minister, iar generalul Stănculescu mi-a confirmat trimiterea plicului, spunându-mi că înăuntru sunt medicamente, fiole pentru injecţii: «I le faci urgent, altfel moare! Vezi că ai acolo şi un bileţel cu instrucţiuni». Mi s-a părut totuşi ciudat. În cele trei zile, chiar şi în situaţiile în care se simţea rău, Ceauşescu nu mi-a cerut niciun medicament. Ca atare, mi-am spus că, dacă nu-i bombă, precis este otravă. Nu acceptasem să-l ucid cu arma, cum mi se tot sugerase, se spera că o voi face cu o injecţie. Cu imensă precauţie, am deschis plicul. Înăuntru erau alte două plicuri: unul mic şi subţire, cu un bilet scris de mână, dar cu litere de tipar, nesemnat. «CÂND A PLECAT A UITAT SĂ-ŞI IA MEDICAMENTELE. DACĂ NU LE FOLOSEŞTE IMEDIAT ESTE ÎN PERICOL SĂ INTRE ÎN COMĂ. I LE PREDAI (PLICUL) PERSONAL». În al doilea plic erau nişte fiole roz.”

    E momentul unei constatări: colonelul Kemenici introduce o minciună grosolană atunci când spune că „nu acceptasem să-l ucid cu arma, cum mi se tot sugerase”. Adevărul e altul: Kemenici nu doar că acceptase, dar dăduse şi ordine de asasinare a Ceauşeştilor! Constatarea e necesară pentru a defini mai bine personajul. Unul care, în multe momente, s-a dovedit prea mic pentru istoria care a dat buzna peste el. Dacă nu cumva a jucat un rol diabolic…

    ***

    După ce a vorbit la telefon cu Stănculescu, Kemenici a fost din nou asaltat de telefoane. De data asta, nu de ameninţare. Colonelul primea „sfaturi” pentru a-i administra cât mai repede fiolele lui Ceauşescu.

    „După ora 4.00, au început să curgă telefoanele, fiind întrebat atât de Stănculescu, cât şi de Militaru dacă i-am făcut injecţiile. Am fost somat de fiecare dată să i le administrez de urgenţă, că altfel intră în comă. Eu nu ştiam atunci că Ceauşescu are diabet şi este dependent de insulină, aşa că aceste insistenţe mă puneau şi mai mult pe jar. Ideea cu otrava nu-mi ieşea din cap. M-am dus la Ceauşescu şi i-am arătat fiolele. Le-a studiat îndelung, le-a tot privit şi cântărit, şi-a privit soţia, cum avea obiceiul, apoi a zis: «Da, acestea sunt cele ce-mi trebuie, dar nu le pot face. Nu sunt pregătit, am băut un ceai… Le voi face mâine…». Medicamentele rămăseseră în posesia Ceauşeştilor, în plicul în care fuseseră trimise de la Bucureşti. Am răsuflat uşurat. Dacă era să mai fiu întrebat, aveam răspunsul: «Nu vrea pacientul!». Şi totuşi, cred că nici Ceauşescu n-a avut încredere în conţinutul fiolelor. Din acest motiv cred că a amânat, şi nu pentru că băuse o cană de ceai.”

    Încă o minciună! Afirmaţia colonelului Andrei Kemenici, potrivit căreia habar n-avea de diabetul lui Ceauşescu, este demontată de generalul Victor Stănculescu. Acesta declara Comisiei „Decembrie 1989”: „La 24 decembrie, dimineaţa, colonelul Kemenici mi-a dat un telefon şi mi-a spus că i-a zis Elena că Nicolae Ceauşescu are diabet şi că nu a făcut injecţiile de trei zile. Mi-a cerut să rezolvăm treaba. I s-au adus de la Spitalul Elias fiolele respective şi am trimis un ofiţer cu un pachet la Târgovişte să i-l dea lui Kemenici, că ştie el ce să facă”.

    Remember: toţi ofiţerii care au asistat la primirea soţilor Ceauşescu în cazarmă, în seara de 22 decembrie, îşi amintesc refuzul dictatorului de a bea ceai îndulcit, precum şi reacţia iritată a Elenei: „Ce faceţi, îl omorâţi pe Tovarăşu’? Nu ştiţi că are diabet?”. Din acel moment, diabetul secretarului general era cunoscut de tot Comandamentul, deci şi de Kemenici.

    ***

    Când dialoga cu Kemenici pe tema insulinei, Stănculescu nu mai era ministrul Apărării. Era ţinut în jurul nucleului conducător pentru a coordona anumite operaţiuni. Până la urmă, de executarea misiunii „Insulina” s-a ocupat generalul Ştefan Guşă, care încă mai era şef al Marelul Stat Major al Armatei Române. Guşă a considerat misiunea de trimitere a insulinei spre Târgovişte drept una de maximă importanţă.

    Gen. Ștefan Gușă: „În seara de 24 decembrie i s-a dus insulina lui Nicolae Ceauşescu. Venea de la doi doctori, Georgescu şi Mincu. Erau două plicuri în care se găsea insulină, dar şi o seringă de unică folosinţă. Generalul Militaru era în biroul ministrului. M-a chemat şi mi-a ordonat ca medicamentele să ajungă la Târgovişte. Am luat acel plic şi l-am chemat pe viceamiralul Dinu. I-am dat plicul şi i-am spus să se deplaseze cu o maşină la Târgovişte pentru a înmâna plicul colonelului Kemenici, comandantul unităţii în care se a a Nicolae Ceauşescu. S-a dus cu un Aro de la Direcţia de Informaţii a Armatei. Dacă Nicolae Ceauşescu le-a luat sau nu, asta nu mai ştiu, dar ele au fost transmise”.

    Să aşezăm lucrurile în cadrul general al acelei zile. Generalul Stănculescu a spus că primise telefonul de la Kemenici în dimineaţa de 24 decembrie. Generalul Guşă a fost chemat de Militaru abia spre seară pentru a organiza transportul insulinei. Pe tot parcursul zilei, Kemenici primea insistent ordinul de lichidare a Ceauşeştilor, însă nu era în stare să-l execute.

    Tot în seara de 24 decembrie, în sediul MApN din Capitală a fost hotărâtă şi înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional pentru judecarea Ceauşeştilor.

    ***

    Unul dintre principalii actori ai Operaţiunii „Insulina” a fost viceamiralul Ştefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).

    „În seara zilei de 24 decembrie, pe la orele 21.00–22.00, generalul Guşă m-a invitat la el. M-a introdus în camera de odihnă din spatele cabinetului. În cabinet era şi generalul Iulian Vlad, dar el m-a introdus în camera din spate şi, în şoaptă, mi-a spus că are un plic în care sunt medicamente, insulină pentru Ceauşescu. Mi-a spus că eu sunt cel mai în măsură să organizez un echipaj care să ajungă la comandantul unităţii, să dea plicul, că, dacă nu ajunge până la ora 4.00 dimineaţa şi nu face insulina, Ceauşescu intră în comă şi nu se mai poate discuta. Erau două plicuri. De faţă cu mine a scris, pe primul plic, cu majuscule, cât de mari putea să le facă: «V-AŢI UITAT MEDICAMENTELE, VI LE TRANSMITEM». Pe celălalt plic i-a scris, cu aceleaşi caractere, comandantului: «CÂND PRIMEŞTI ACEST PLIC, TE PREZINŢI LA CINE TREBUIE ŞI PREDAI PLICUL, ÎL DESCHIZI ŞI ÎL PREDAI CUI TREBUIE», parcă aşa o formulare. L-am numit şef de echipaj pe colonelul Ştefan Gheorghe, care era de la mine din Direcţie (şeful biroului de organizare-mobilizare), însoţit de încă un ofiţer, de şoferul meu personal (maistrul militar Bărbieru) şi de un luptător cercetaş. Deplasarea celor patru s-a făcut cu un Aro. S-au deplasat, au raportat că nu au avut nimic deosebit pe tot traseul şi au ajuns la comandantul unităţii de la Târgovişte. Acesta, colonelul Kemenici, a fost cam speriat şi a încercat să intre în legătură cu Guşă. Guşă nu era în birou atunci, de aceea Kemenici m-a sunat pe mine. S-a prezentat cine este, i-am spus cine sunt. Mi-a spus că a primit un plic şi nu înţelege despre ce este vorba. L-am întrebat dacă l-a deschis, mi-a spus că nu. I-am spus să-l deschidă pe loc. L-a deschis. L-am întrebat dacă a înţeles şi a spus că da şi i-am spus să execute ce scrie acolo.”

    ***

    Importanţa Operaţiunii „Insulina” este dată de greutatea personajelor implicate în trimiterea câtorva amărâte de fiole. Să-i amintim: generalul Nicolae Militaru, proaspăt numit ministru al Apărării Naţionale; generalul Victor Atanasie Stănculescu, adjunct al ministrului; generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei Române; viceamiralul Ştefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).

    Când îl pomenim pe Militaru, introducem în ecuaţie, inevitabil, şi serviciile secrete sovietice. De ce insista un agent GRU/KGB ca Nicolae Ceauşescu să-şi facă urgent injecţia cu insulină, în condiţiile în care acelaşi agent GRU/KGB lua măsuri ca dictatorul să fie judecat şi executat a doua zi? Există două răspunsuri posibile:

    1. Militaru voia să se asigure că Nicolae Ceauşescu va rezista până la proces fără să intre în comă diabetică, pentru a avea parte de „dreapta judecată a poporului”;

    2. Militaru voia să-l otrăvească pe Ceauşescu, aşa cum, împreună cu Stănculescu şi prin intermediul lui Kemenici, regizase mai multe tentative de a-l asasina.

    ***

    Conducătorii militari şi cei politici de la Bucureşti au ştiut tot timpul că Nicolae Ceauşescu nu a consumat (toată) insulina. De aceea, au făcut o miză mare din recuperarea plicului. De ce oare? Erau chiar atât de importante două fiole de insulină?!

    Viceamiralul Ştefan Dinu: „După executarea misiunii, colonelul Ştefan Gheorghe a revenit cu tot echipajul de la Târgovişte. Mi-a raportat şi misiunea s-a încheiat. Pe la 8.00 dimineaţa, pe 25 decembrie, m-a chemat generalul Stănculescu. Mi-a spus să cobor la cabinetul ministrului Militaru. Acesta mi-a spus să aştept. A ieşit Stănculescu şi m-a întrebat cine a fost la Târgovişte. I-am spus că a fost colonelul Ştefan, care era la odihnă. M-a pus să-l chem. După 15 minute a venit Stănculescu şi l-am pus în legătură cu Ştefan Gheorghe. În faţa mea, atât a discutat cu el: «Ştefan, o să mergem împreună înapoi. Tu ştii acolo… Pregăteşte-te, că mergem înapoi!». Medicamentele au fost la Ceauşescu, dar s-au întors la mine cu o fiolă folosită. Erau ace de unică folosinţă. Şi acum le am. E un ac folosit, dovadă că şi-a făcut injecţia. În filmul judecării lui Ceauşescu, la un moment dat, ea a aruncat un plic pe masă, după ce s-a anunţat sentinţa. După execuţia lui Ceauşescu, colonelul Ştefan Gheorghe, care plecase din nou la Târgovişte cu generalul Stănculescu, văzând pe masă plicul pe care el îl aruncase, l-a luat şi mi l-a adus mie”.

    Misterul celei de-a treia fiole

    Rămâne misterul celei de-a treia fiole: a folosit-o Ceauşescu, s-a deteriorat pe drum sau pur şi simplu nu a existat? Altfel spus, a apucat Ceauşescu să-şi facă injecţia cu insulină înainte de a fi executat sau a murit în pragul comei diabetice?

    Mai aproape de adevăr pare a fi varianta conform căreia Nicolae Ceauşescu nu a folosit insulină în ultima zi a vieţii sale. Elocvent este un dialog reconstituit de maiorul Ion Ţecu, mâna dreaptă a colonelului Kemenici în decembrie 1989. „Ceauşescu nu şi-a injectat insulină. Când i-am dat fiolele, suspicios, m-a întrebat: «Unde sunt fabricate?». «În Irlanda». «Înseamnă că sunt cele originale. Sunt bune. Dar prefer să mi le facă medicul meu personal». «Păi, de unde să vi-l aduc eu acum?», l-am întrebat. A păstrat fiolele la el, dar nu le-a folosit. Colonelul Ştefan le-a luat după proces, de pe masă, când condamnaţilor le erau legate mâinile.”

    Medicul personal al lui Ceauşescu era Iulian Mincu, cel care avea să devină ministru al Sănătăţii după Revoluţie, în guvernul „patronat” de Ion Iliescu.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 87. Cu tancul spre capitală

    EPISODUL 86. Secretul din pădure

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (87) / Cu tancul spre capitală

    Pe 24 decembrie 1989, la UM 01417 Târgovişte s-au petrecut evenimente care puteau duce la mari vărsări de sânge şi la măcelărirea dictatorilor cu o zi mai devreme. Diversiunile se succedau într-un ritm nebunesc. Colonelul Kemenici a fost la un pas de a declanşa un marş spre Capitală, cu o coloană de tancuri şi cu Ceauşeştii la bord. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Sub asaltul diversiunilor teroriste, comandantul Garnizoanei Târgovişte a dat semne că scapă situaţia de sub control. Pe 24 decembrie 1989, colonelul Andrei Kemenici s-a comportat ca un militar nesăbuit. Ba a dispărut aproape o oră din punctul de comandă, ba a ordonat plecarea Ceauşeştilor, cu o coloană de tancuri, spre Bucureşti. Şi asta, în condiţiile în care generalul Victor Atanasie Stănculescu îl presa să „recurgă la metodă”, adică să-i lichideze pe dictatori.

    În „Jurnalul de luptă“ al UM 01417 a apărut o însemnare care te face să crezi că unitatea lui Kemenici pleca la război. Un ordin de pregătire în cel mai mic amănunt a tehnicii, a muniţiei, dar şi a hranei destinate trupelor.

    „Începând cu ora 00.15 s-a executat completarea plinurilor cu combustibil lichid la întreaga tehnică de auto şi tractoare, tancuri şi autotunuri, aflată în dispozitivul de apărare al cazărmii. S-a alimentat cu aproximativ 7,5 tone de carburanţi. De asemenea, a fost ridicată din depozit şi îmbarcată în autocamioane hrana rece pentru o zi de luptă.”

    Toată această mobilizare, declanşată printr-un ordin dat de Kemenici, pregătea deplasarea în coloană, cu blindate, către Bucureşti. Înainte de a forma coloana, Kemenici s-a sfătuit cu locotenent-colonelul N. E. Mutu, comandantul unei divizii de tancuri de la Teiş. Coloana trebuia să aibă în componenţă 16 tancuri. Acestea urmau să însoţească cele trei transportoare blindate (TAB-uri) în care se aflau Ceauşeştii, paznicii lor şi ofiţerii de comandă.

    ***

    Locotenent-colonelul N. E. Mutu rememorează acele ore teribile. „În seara zilei de 24 decembrie, latura dinspre nord a unităţii era atacată puternic. Spre tancul în care eram a venit un TAB cu un singur far aprins. Am întors unul dintre tancuri spre interior… Era comandantul obiectivului, colonelul Kemenici. M-a întrebat cam pe câte tancuri pot conta în eventualitatea unui marş rapid în afara zonei, eventual spre Bucureşti. Nu venise un asemenea ordin, dar trebuia să avem o variantă în cazul în care forţe ostile s-ar infiltra în Comandamentul unităţii… Şi pentru situaţia în care nu am mai avut legătura cu Bucureştiul… Ce vom face atunci cu ei?… I-am comunicat că pot ieşi imediat cu 16 tancuri. Am dezbătut o oră. Dacă ar fi căzut cazarma şi noi am fi pierdut legătura cu ministerul, am fi ieşit cu blindatele şi cu prizonierii, într-o zonă anume, unde am fi încercat să organizăm apărarea. Dacă am fi fost atacaţi masiv şi acolo, am fi rezistat cât am fi putut, după care fi i-am împuşcat noi pe Ceauşeşti. Oricum, n-ar fi scăpat.”

    ***

    Care a fost motivul sau pretextul invocat de Kemenici pentru a declanşa marşul spre Bucureşti? Totul a plecat de la un nou telefon de ameninţare.

    Iată ce nota în memoriile sale maiorul Ion Mareş: „La 24 decembrie, în jur de 19.00–19.30, după ce am terminat raportul privind acţiunile la care participasem, unul dintre telefoane a sunat strident. În birou eram tot «statul major» al operaţiunii Târgovişte. A răspuns domnul colonel Kemenici. Deodată s-a schimbat la faţă. A închis telefonul şi a rămas puţin pe gânduri, după care a spus: «Ne aşteaptă o nouă noapte grea. Trebuie să facem ceva». Eu l-am întrebat: «Dar ce s-a întâmplat?». S-a uitat lung la mine şi mi-a răspuns: «Vom fi atacaţi cu gaze şi apoi cu desant aerian. Vor fi probabil trei avioane cu personal pregătit să acţioneze în asemenea condiţii». Ne-am cutremurat la aflarea acestei veşti. În birou s-a aşternut o linişte de mormânt. Nu ştiam ce să mai spunem. Era mult prea mult pentru noi. Tot domnul Kemenici face primul o propunere: «Am găsit soluţia! Îi ducem la Bucureşti!». Eu am intervenit: «Bine, dar cum?». Kemenici îmi răspunde: «Simplu. Avem tancuri, transportoare. Facem o coloană, îi suim într-un tanc şi nu ne mai oprim cu ei decât la minister»”.

    Iniţiativa lui Kemenici părea o nebunie. Maiorii Ţecu şi Mareş i-au atras atenţia comandantului că este o decizie riscantă.

    ***

    Reacţia colegilor l-a determinat pe Kemenici să se consulte şi cu Bucureştiul înainte de a pune blindatele în mişcare. L-a sunat pe generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării, pentru a-i aduce la cunoştinţă planul său.

    Maiorul Ion Mareş a fost martor la convorbirea telefonică dintre Kemenici şi Stănculescu. „A pus mâna pe telefon, a format un număr şi a spus: «Domnule general, nu mai rezistăm atacului anunţat. Îi aducem la Bucureşti». În continuare, domnul colonel Kemenici a răspuns numai cu «Am înţeles… am înţeles…». După terminarea convorbirii, a rămas puţin pe gânduri. Apoi ne-a spus: «Am vorbit cu generalul Stănculescu. Mi-a spus că misiunea spre Bucureşti ar fi o catastrofă. Şi aşa, evenimentele erau scăpate de sub control. Mi-a ordonat să aşteptăm noi ordine de la el». Eu l-am întrebat: «Bine, în acest caz ce facem?». Colonelul Kemenici a răspuns: «Luăm măsuri de apărare, dar pregătim şi acţiunea. La nevoie, apelăm la ea». Am intervenit din nou: «În acest caz, cred că eu trebuie să iau legătura cu comandantul şi cu şeful de Stat Major al apărării antiaeriene». Kemenici a continuat: «Sunt de acord. Tu, Ţecule, cu domnul colonel Dinu pregătiţi cealaltă acţiune. Statul Major să reorganizeze dispozitivul de apărare».”

    Era numai începutul unei acţiuni fără finalitate. O dezorganizare totală, în urma căreia, dacă militarii ar fi executat ordinele lui Kemenici, se ajungea la măcel.

    „Nu faci nicio mişcare fără ordinul meu!”

    Și colonelul Kemenici a vorbit sdespre conţinutul discuţiei cu generalul Stănculescu. „După ce i-am raportat lui Stănculescu situaţia şi i-am spus să trimită pe cineva să-i ia de pe capul meu, altfel îi aduc la Bucureşti, a sărit ca ars: «Nu, nu… ar fi o catastrofă… Aici evenimentele sunt scăpate de sub control… Situaţia e neclară şi nesigură. Nu, asta în niciun caz… Mai ţine-i cum poţi pe acolo şi aşteaptă noi ordine de la mine… Voi lua măsuri». I-am răspuns: «Bine, iau măsuri de apărare, dar în paralel organizez şi deplasarea. La nevoie, apelez la ea. Îi duc unde spuneţi, dar aici nu-i mai ţin!». «Nu faci nicio mişcare fără ordinul meu! Voi lua măsuri», mi-a spus în nal Stănculescu.”

    Kemenici le-a ordonat subalternilor să redacteze un ordin de marş spre Bucureşti, în timp ce el, Ţecu şi Dinu urmau să conceapă planul de acţiune.

    Pentru a înţelege mesajul confuz al lui Stănculescu, trebuie să ţinem cont de ce se întâmpla în acele clipe la Bucureşti, în sediul MApN. Generalul Stănculescu pierduse din putere, fiind nevoit să execute ordinele generalului Nicolae Militaru pe linie militară şi pe cele ale tandemului Ion Iliescu – Silviu Brucan pe linie politică. Acest grup de putere tocmai punea la cale „soluţia finală” pentru soţii Ceauşescu: procesul sumar, condamnarea la moarte şi executarea pe loc.

    Iată de ce Stănculescu trăgea de timp în dialogul cu Kemenici: pentru că aştepta decizia grupului Iliescu–Brucan–Militaru! Decizie pe care trebuia s-o ţină secretă până a doua zi.

    Dispariţia lui Kemenici

    Spre miezul nopţii, Kemenici a dispărut aproape două ore. Locotenentul-major Iulian Stoica avea să declare: „Era noaptea de 24/25 decembrie, în jur de ora 22.00. Mai devreme îmi dăduse ordin să-i execut pe Ceauşeşti. La 22.00, domnul Kemenici plecase. Era prin unitate. Cele două TAB-uri din faţa uşii Comandamentului dispăruseră. Ulterior am aflat că plecaseră să alimenteze. În momentul în care nu a mai văzut TAB- urile, Kemenici a luat-o razna. A fugit în dispozitivul de luptă ca dezertorul. Ajunsese pe undeva prin zona II, prin spatele unităţii. Le-a spus celor de acolo că au venit teroriştii, că a picat Comandamentul, că am pierdut totul. Le-a mai zis că patru TAB- uri au fost luate de terorişti şi că Securitatea ne-a trădat”.

    În acele condiţii, ofiţerii care primiseră ordin de îmbarcare pentru Bucureşti au executat misiunea. I-au băgat pe Ceauşeşti într-un TAB şi au aşteptat în jur de două ore.

    Manevrele lui Kemenici devin tot mai clare: el a încercat să trimită TAB-ul Ceauşeştilor pe câmp, prin dreptul dispozitivului de apărare, cu intenţia de a-l transforma în blindat care atacă unitatea, pentru a fi nimicit. Militarii au recunoscut însă TAB-ul şi nu au tras în el.

    ***

    Colonelul Kemenici are propria explicaţie pentru această criză. El spune că lipsa TAB-urilor din faţa Comandamentului l-a făcut să-şi piardă minţile.

    „Din seara de 22 decembrie, TAB-urile n-au lipsit de la cele două intrări. M-am îngrozit. În acelaşi timp, dinspre gară s-a dezlănţuit foc asupra unităţii. Atunci mi-am zis: «Gata! Asta e trădare!». Şi nu ştiu cum, dar în momentul acela m-am pierdut. Am luat-o la fugă traversând curtea interioară, spre poziţia de tragere, de unul singur, pentru a căuta TAB-urile… Eram singur, zăpăcit… Parcă drogat. Totul se învârtea cu mine. Totul se rotea. Trăiam o halucinaţie parcă. Mă rătăcisem în cazarma pe care o cunoşteam ca-n palmă. Trăiam acolo de 26 de ani şi totuşi nu mă mai orientam, mă pierdusem. Nu mai ţin minte ce era în capul meu. Ţin minte doar fuga, fuga disperată spre cea de-a doua centură a unităţii. Alergam spre oameni, alergam pe întuneric… Ca răspuns la focurile dinspre gară, în Comandament începuse să se tragă. Nu mă puteam întoarce. Gloanţele îmi vâjâiau pe la ureche. Aveam impresia că eu sunt cel vizat, alergam ca un câine hăituit, printre gloanţe… Eu, comandantul unităţii, alergând ca un evadat. În sufletul meu era disperare, spaimă… Lângă o remiză văd un TAB. Era părăsit, fără mecanic conductor. Am găsit în drumul meu un şofer care nu condusese în viaţa lui un TAB. Mă gândeam să mă întorc cu el în Comandament, dar acolo se trăgea, n-aveam sorţi de izbândă, aşa că mi-am continuat drumul, în TAB, spre poziţia de tragere.”

    Colonelul Kemenici a ajuns în zona în care se aflau tancurile şi autotunurile venite ca întăriri de la Teiş. A încercat, o dată în plus, să scurteze agonia soţilor Ceauşescu. A urcat într-un tanc din coloană şi i-a cerut ochitorului să lovească TAB-ul din faţă, situat la câţiva metri distanţă. Era transportorul în care se aflau soţii Ceauşescu. Militarii au refuzat să comită însă un asemenea carnaj. Nervos, Kemenici a abandonat coloana şi s-a întors în unitate.

    Blindatele pregătite pentru Bucureşti au înnoptat în dispozitivul de luptă al UM 01417. Era ultima noapte a soţilor Ceauşescu.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 86. Secretul din pădure

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (86) / Secretul din pădure

    În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu i-a promis unui ofiţer „bani şi grade”, iar altuia – „un milion de dolari”. El voia să evadeze pentru a pleca în direcţia Voineşti, în zona unui Punct de Comandă al Armatei pentru situaţii de război. Dictatorul credea că, astfel, va putea contracara lovitura militară de la Bucureşti. O iluzie. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    La mitingul din 21 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu le promitea românilor câte o sută de lei în plus la pensie. În următoarele trei zile, oferta sa a crescut până la un milion de dolari. Dar nu era valabilă pentru toată lumea, ci doar pentru militarii care-l păzeau în cazarma de la Târgovişte! Miza era salvarea cuplului dictatorial.

    ***

    După fuga din Bucureşti, soţii Ceauşescu au ajuns la mâna unor civili şi militari. În ultimele trei zile de viaţă, ei au încercat să-i mituiască pe unii dintre aceştia. Sau, mai degrabă, să le facă promisiuni de mituire, dat fiind că nu aveau bani asupra lor.

    Ajunşi în cazarma UM 01417 din Târgovişte în seara zilei de 22 decembrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost daţi în paza câtorva ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Doi dintre ei au povestit despre încercările lui Ceauşescu de a le cumpăra bunăvoinţa cu mulţi bani: căpitanul Ion Boboc, cel care stătea în camera dictatorilor, şi locotenentul-major Iulian Stoica, paznicul de la uşă. Boboc vorbeşte despre „bani şi grade”, Stoica pronunţă şi o sumă: un milion de dolari.

    Pe căpitanul Boboc l-a ademenit după miezul nopţii de 22 spre 23 decembrie. „Puteţi asigura un blindat cu care să ne deplasăm în zona Voineşti-Câmpulung, să merg la o casă de oameni?”, l-a întrebat Ceauşescu. Ofiţerul nu avea de unde să ştie de ce comandantul suprem insista să iasă din Târgovişte în direcţia Voineşti. Era unul dintre secretele lui Ceauşescu.

    „Băieţică, ai un milion de dolari!”

    Locotenentul-major Iulian Stoica s-a trezit singur cu soţii Ceauşescu, între patru pereţi, pe 24 decembrie, când căpitanul Boboc a fost „recuzat” pentru câteva ore în urma incidentului cu prizonierul său. În mod normal, în cameră trebuia să fie şi Constantin Paise, plutonierul de Miliţie care „se lipise” de Ceauşeşti. În momentul incidentului dintre Boboc şi dictatorul fugar, Paise nu se afla însă acolo. Ieşise să facă rost de mâncare, de la popotă, şi avea să se întoarcă după o jumătate de oră.

    Iulian Stoica a declarat în faţa Comisiei „Decembrie 1989”: „La intrarea în birou era un mic ţarc şi acolo era un scaun. Am simţit nevoia să stau puţin pe scaun. Ceauşescu se plimba agitat şi la un moment dat a venit spre mine, mi-a pus mâna pe epoletul drept şi a zis: «Băieţică, ai un milion de dolari şi orice grad şi funcţie în Armata Română dacă mă scoţi de aici şi mă duci în zona Voineşti!». I-am răspuns că nu are nicio şansă. La care Elena Ceauşescu a zis: «Lasă-l, dragă, în pace, nu vezi că e sluga lui Iliescu?»”.

    Coincidenţă: şi lui Stoica, la fel ca şi lui Boboc, Ceauşescu îi cerea să-l ducă spre Voineşti. Semn că acolo se juca o miză mare. Cel puţin în mintea unui om disperat.

    Punctul de comandă

    În legătură cu banii vehiculaţi de Ceauşescu se ridică două întrebări fundamentale:

    1. De ce ţinea Ceauşescu morţiş să meargă în direcţia Voineşti–Câmpulung?
    2. De unde avea el, în acele condiţii, un milion de dolari?

    Să le luăm pe rând.

    Insistenţa lui Ceauşescu de a părăsi oraşul Târgovişte în direcţia Voineşti poate fi explicată printr-un detaliu de ordin militar. În 1989, după ce treceai de Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, la câteva sute de metri se făcea un drum pe dreapta. Acel drum ducea spre o pădure, la marginea Târgoviştei. Acolo, în pădure, se afla un obiectiv militar de importanţă strategică: Punctul de Comandă de Armată (PCA) pentru situaţii de război. El aparţinea de Armata I (condusă atunci de generalul Gheorghe Voinea) şi acoperea toată zona de sud a României, de la Mehedinţi la Tulcea şi de la Dunăre până pe crestele Carpaţilor Meridionali.

    Punctul de comandă – obiectiv strict secret – avea toate capacităţile de funcţionare pe timp de război, inclusiv un centru de radiolocaţie şi un centru de comandă. Asta înseamnă că, teoretic, Nicolae Ceauşescu ar fi putut prelua conducerea Armatei I, care opera şi pe raza Capitalei. Cu o condiţie: cei din unitatea respectivă să-l recunoască, în continuare, drept comandant suprem. Practic, era o utopie, dat fiind că Bucureştiul avusese grijă să dea ordinele corespunzătoare, iar Televiziunea nu-l scotea pe fugar din „tiran”, „călău” şi „dictator”. Planul de răsturnare a lui Ceauşescu funcţionase impecabil, iar lovitura fusese năucitoare.

    Chiar dacă miza pe nişte ofiţeri loiali, Ceauşescu pierduse partida. Sprijinul din partea acelui punct de comandă era o speranţă deşartă. Una de care fugarul continua să se agaţe însă ca înecatul de pai.

    CEC-urile lui Rusu şi pachetul lui Decă

    În privinţa promisiunilor financiare, lucrurile sunt clare: Ceauşescu nu mai avea bani nici să-şi cumpere o cămaşă (prin intermediar, desigur, căci el nu putea ieşi din cazarmă). De ultimele resurse se despărţise pe drumul spre Târgovişte. La Sălcuţa, în zona Titu-Boteni, unde aterizase cu elicopterul, a rămas fără cele şapte carnete CEC în valoare totală de 3,5 milioane de lei (echivalentul a 50 de autoturisme Dacia, la acea vreme). Carnetele, completate pe numele copiilor şi al unicului lor nepot, se aflau într-o mapă de care avea grijă una dintre gărzile de corp, căpitanul Marian Rusu. După despărţirea de Rusu, mapa – cu CEC-uri cu tot – a rămas în posesia ofiţerului de Securitate de la Direcția a V-a.

    Apoi, intervine misterul pachetului „voluminos şi greu” – după cum îşi amintesc martorii oculari – care a fost pus tot acolo, la Sălcuţa, în portbagajul Daciei conduse de doctorul Nicolae Decă. După 35 de kilometri, la Văcăreşti, Ceauşeştii s-au mutat în altă Dacie, dar pachetul a rămas în portbagajul lui Decă.

    Şi atunci, de unde avea Ceauşescu atâţia bani încât să promită milioane de dolari? Un mister pe care doctorul Decă l-ar putea elucida. Cu condiţia să povestească despre destinul său de american prosper, croit la scurtă vreme după Revoluţie…

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (85) / “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    În cazarma UM 01417 Târgovişte, tensiunea devenea insuportabilă. Diversiunile se succedau într-un ritm nebunesc. Militarii înădeau toate scenariile posibile, mai ales că prezenţa dictatorilor în cazarmă se dovedise a fi un secret imposibil de păstrat. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Ce are de ascuns comandantul Andrei Kemenici? De ce nu recunoaşte că dictatorii se află în Comandament? De ce se consultă doar cu un colonel de Securitate (Gheorghe Dinu) şi cu secretarii de partid ai celor două unităţi (maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş)? Nu cumva Kemenici încearcă să-i facă scăpaţi pe Ceauşeşti?

    În acele momente de incertitudine au existat chiar şi câteva iniţiative, din partea unor ofiţeri, de a forţa pătrunderea în Comandament şi preluarea celor doi „prizonieri”. Să nu păstreze Kemenici gloria doar pentru el!

    Era o cazarmă suprapopulată: aproape 500 de militari „de-ai locului” (încadraţi la UM 01417 şi la UM 01378) şi circa 700 de militari aduşi din alte părţi (Câmpulung Muscel, Ploieşti, Moreni, Teiş) ca „întăriri”. În total, aproape 1.200 de militari înarmaţi, aflaţi în alarmă de luptă din 17 decembrie.

    Necunoscându-se între ei, ofiţerii celor două unităţi din cazarmă şi cei veniţi în ajutor se suspectau unii pe alţii, mai ales că aveau uniforme de culori şi cu însemne diferite. Artilerişti de la antiaeriană, vânători de munte, infanterişti, tanchişti, cercetaşi, specialişti în radiolocaţie… Toate aceste subunităţi au fost dislocate în „cazarma de la gară” din ordinul generalului Victor Atanasie Stănculescu. Mobilizarea militară masivă avea legătură cu prezenţa Ceauşeştilor în unitate.

    Tensiunile acumulate în cazarmă aveau să creeze mai multe incidente.

    ***

    Nicolae Ceauşescu începuse să-şi piardă încrederea în căpitanul Ion Boboc. Ofiţerul îi dăduse de înţeles că va încerca să-l scoată din unitate, să-l ducă spre Voineşti sau măcar la Combinatul de Oţeluri Speciale, dar lucrurile erau neschimbate. La o zi după şocurile trăite în camionul militar, soţii Ceauşescu au trecut printr-o nouă experienţă traumatizantă. Până atunci, îngheţaseră în camion, mâncaseră prost şi dormiseră pe apucate. Mai mult, experimentaseră ţinuta militară de campanie, cu mantaua kaki trasă peste hainele civile şi cu căciula (ea) sau cascheta (el) îndesată pe cap.

    Personajul central al întâmplării de duminică, 24 decembrie, din jurul orei 12.00, a fost căpitanul Ion Boboc.

    „În faţa unităţii militare au revenit demonstranţii, revoluţionarii întregului oraş, mii de oameni care cereau capul lui Ceauşescu. El auzea lozincile: «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!», «Ceauşescu, Anul Nou / Îl va face în cavou!», «Moarte dictaturii!», «Hitler, Stalin, Ceauşescu», «Cizmarul şi Analfabeta» etc. Cu toate acestea, el a vrut să deschidă fereastra, aflată la circa 20 de metri de stradă. M-am opus. I-am spus că aşa ceva nu se poate, că «oamenii nu ştiu că sunteţi aici». «Cu atât mai bine. Când mă vor vedea, vor înceta mascarada… Trebuie să spun poporului că ţara e trădată!». L-am luat de la geam, el m-a împins, eu am procedat la fel, ne-am îmbrâncit, eram amândoi disperaţi şi nu ştiu cum s-a întâmplat că l-am văzut plin de sânge. Îi curgea sânge din nas, în timp ce Elena striga la mine: «Alo, alo, tovarăşu’… de ce dai în comandantul suprem?». Apoi, ea s-a strecurat spre uşă şi a bătut cu pumnii în ea, ţipând: «Ne omoară… descreieratul, banditul… săriiiiiţi, l-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!…». A intrat Stoica, speriat. A strigat la noi să ne potolim, apoi a venit comandantul. Eu eram epuizat, pierdut, iar Nicolae Ceauşescu i-a zis: «Trădătorul ăsta a dat în comandantul suprem, vrea să mă omoare…».”

    Cele două ferestre ale camerei Ceauşeştilor erau acoperite cu pături, ca să nu se vadă ceva în sau din stradă. Nicolae Ceauşescu s-a cocoţat cu un picior pe patul său şi cu unul pe scaunul de alături şi a vrut să smulgă pătura din geam. Boboc l-a tras jos, iar el, în cădere, s-a lovit de cuierul din dreptul patului.

    ***

    Căpitanul Boboc îşi continuă mărturia. „Comandantul s-a descurcat, cred eu, impecabil: ne-a schimbat rolurile. Şi atât! A zis: «Boboc, treci la uşă, iar tu, Stoica, vei asigura protecţia comandantului suprem în interior!». Şi a dispărut. Atunci m-au schimbat. Era ceea ce-mi dorisem. Ceea ce-i solicitasem lui Mareş, fiindcă simţeam că nu voi mai putea rezista nici fizic (cădeam de-a-n-picioarelea de obosit ce eram) şi nici psihic (acea incertitudine şi indefinire a misiunii mele), solicitare pe care Mareş o refuzase pe considerentul păstrării secretului misiunii. («Dar până când?», îl întrebasem. «Cât va nevoie», a zis el).”

    Când aprecia la „circa 20 de metri” distanţa dintre fereastra Ceauşeştilor şi Bulevardul Castanilor, căpitanul Ion Boboc făcea o estimare destul de precisă. Măsurătorile la faţa locului arată că distanţa exactă este de 26,3 metri. Atât îi despărţea pe dictatorii-prizonieri de „poporul” pe care-l tot invocau şi care-i căuta să-i linşeze…

    ***

    Incidentul dintre Ceauşescu şi Boboc a fost povestit şi de comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici. “Trecând pe bulevard, demonstranţii s-au oprit în faţa unităţii, strigând: «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». El a auzit, dar a interpretat această lozincă nu în sensul entuziasmului popular provocat de căderea dictaturii, ci dimpotrivă: «Ce ne facem cu Ceauşescu, care nu mai e?». A vrut să deschidă fereastra, care se afla la 26 de metri de demonstranţi, pentru a le vorbi, a li se adresa, iar Boboc l-a oprit. Furios, Ceauşescu a forţat ieşirea în public, iar ofiţerul l-a tras de lângă fereastră. Ceauşescu s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se de colţul mesei. Oricum, a curs puţin sânge, iar Elena s-a speriat şi a început să urle: «Săriiiiiţi, criminalul îl omoară pe Tovarăşu’!». Stoica, aflat de pază în partea exterioară a uşii, s-a speriat şi m-a chemat: «E o încăierare!». Am venit, am liniştit atmosfera, scoţându-l pe Boboc din cameră şi numindu-l în locul lui, la paza interioară, alături de Paise, pe Stoica. Deci, le-am schimbat posturile…”

    Versiunea locotenentului-major Iulian Stoica nu diferă prea mult de cea a lui Boboc. Doar ora e mult devansată, însă în acele zile scurgerea timpului era destul de relativă pentru ofiţerii prinşi în vârtej.

    „În dimineaţa de 24 decembrie, în jurul orei 10.00–10.30, are loc un mic accident în camera în care se aflau soţii Ceauşescu. El, Nicolae, are un moment de pierdere a controlului, se duce spre fereastră şi spune că vrea să vorbească poporului, în timp ce pe stradă erau grupuri de demonstranţi. Căpitanul Boboc îl plachează şi-l trage în jos, să nu se întâmple ceva – era pericol – şi să nu afle colegii noştri că sunt acolo, că aşa se hotărâse, să nu ştie nimeni că sunt acolo. Eu am auzit altercaţia şi am deschis uşa. Lui Ceauşescu îi curgea sânge din nas. Căpitanul Boboc era extrem de nervos şi schimbat la faţă, iar ea spunea că Boboc l-a lovit pe comandantul suprem şi să vină cineva acolo. L-am chemat pe domnul colonel Kemenici, căruia Ceauşescu i-a spus că a fost bruscat, că el a vrut să vorbească poporului. Căpitanul Boboc a spus că nu mai rezistă şi a cerut să fie schimbat. Atunci dl. Kemenici mi-a ordonat să rămân eu în interior, iar căpitanul Boboc să iasă în locul meu, afară. Ceauşescu a zis ca Boboc să fie judecat şi condamnat pentru că l-a lovit pe comandantul suprem”.

    Iulian Stoica avea să stea însă doar câteva ore în cameră cu dictatorii. În după-amiaza aceleiaşi zile, Ceauşescu a profitat de vizita maiorului Ion Ţecu pentru a-i spune ferm: „Nu mai vreau să stau cu ăsta! Mai bine cu ălălalt!”. Ăsta era Stoica, iar ălălalt – Boboc.

    Ţecu s-a consultat cu Kemenici şi au decis să-i facă pe plac „musafirului”. Astfel, Boboc şi-a reluat postul de pază în încăperea-dormitor, iar Stoica a revenit la uşă.

    În cazarmă, viaţa mergea mai departe. Se simţea însă tot mai aproape suflul rece al morţii.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

  • SERIAL (84) / Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    În plină diversiune teroristă, „odiosul” şi „sinistra” au fost mutaţi din Comandamentul UM 01417 Târgovişte în dispozitivul de luptă al unităţii. El avea o idee fixă: „Ar bine să facem o coloană de blindate şi să plecăm la Bucureşti. Mergem la Televiziune să le vorbesc românilor de trădarea care a fost și de lovitura de stat…” (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    În ziua de 23 decembrie 1989, Ceauşeştii au fost „deghizaţi” în militari şi ascunşi într-un centru de comandă mobil. El avea o manta de căpitan, iar ea – haine de soldat. Efectivele fuseseră aduse din magazia unităţii. După o noapte şi o dimineaţă cu rafale susţinute în jurul UM 01417 Târgovişte, conducerea unităţii militare a luat hotărârea să-i mute pe Ceauşeşti într-un loc secret. În acel moment, majoritatea ofiţerilor din grupul de comandă erau convinşi că forţe malefice sau iresponsabile vor să pună mâna pe cei doi.

    Întrebarea e: la fel credea şi comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, sau acesta era la curent cu strategia diversionistă, dar juca teatru în faţa ofiţerilor săi? Iată unul dintre misterele neelucidate ale operaţiunii „Târgovişte ’89”.

    Invocând pericolul terorist, Kemenici a hotărât să-i ascundă pe soţii Ceauşescu într-un camion militar. Vehiculul, amenajat special, funcţiona ca un centru de comandă mobil. Kemenici a decis ca maşina în care se aflau dictatorii să fie camuflată între două barăci metalice, în dispozitivul de luptă al unităţii. La câteva zeci de metri de ascunziş se afla centrul de comandă al unei baterii antiaeriene.

    Col. Andrei Kemenici: „În dimineaţa zilei de 23 decembrie, ţinând cont de distanţa foarte mică dintre biroul meu şi camera în care se aflau ei, aproximativ 30 de metri, am luat măsuri şi i-am dus într-un punct de comandă, o dubiţă unde sunt condiţii să se lucreze, dar cu măsurile respective de pază. I-am îmbrăcat în mantale, am blocat zona şi am adus maşina la scară, după care am ordonat că nu mai conduc acţiunile de luptă de aici, ci din punctul de comandă. Şi i-am ţinut acolo până în seara de 23 decembrie. În noaptea de 23, din cauza condiţiilor proaste de igienă, i-am adus tot lângă biroul meu din Comandament”.

    Se impune o corecţie: între biroul lui Kemenici şi dormitorul Ceauşeştilor nu erau „aproximativ 30 de metri”, ci maximum 10 metri prin ocolire exterioară. Nu de alta, dar cele două încăperi erau situate perete în perete!

    ***

    Şi în punctul de comandă mobil, Ceauşeştii au fost păziţi tot de căpitanul Ion Boboc şi de locotenentul-major Iulian Stoica. Povesteşte Boboc: „În dimineaţa de 23 decembrie am primit ordin şi le-am spus că vom pleca într-un loc mai ferit, că va trebui să părăsim încăperea şi clădirea, deplasându-ne în teren. El a avut ideea, surprinzătoare pentru mine, că ar bine să fie îmbrăcaţi în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuţi de cineva. S-a acceptat. El a luat mantaua mea şi o căciulă de la un soldat, iar ea s-a îmbrăcat în costum complet de soldat. Ulterior am aflat că hainele lor civile au fost luate şi duse la Inspectoratul Ministerului de Interne. I-am urcat în secret, nici măcar şoferul nu ştia, într-un punct de comandă mobil şi am plecat. Am vrut să introducem automobilul într-o remiză, dar n-a încăput în înălţime şi l-am ascuns între două barăci. Pe maşină am pus prelata, iar peste aceasta o plasă de mascare. Când s-au terminat toate manevrele de staţionare, Nicolae Ceauşescu s-a arătat profund nemulţumit, reproşându-mi: «De ce am venit până aici? Nu ne duci unde ai promis?». Eu i-am spus: «E încă pericol… Când nu va mai fi pericol, vom pleca». În maşină era frig. Ei erau zgribuliţi, se băgau unul într-altul să se încălzească. A văzut soba din interior. Mi-a zis s-o punem în funcţiune. I-am explicat că nu funcţionează, că aşa trăiesc cadrele militare iarna în aplicaţii, că n-avem motorină, piese de schimb… A înghiţit în sec şi a făcut un gest din mână, a lehamite. Ea îl mângâia liniştitor”.

    Când îl certa pe Boboc că nu-l duce „unde i-a promis”, Ceauşescu se referea la visul lui de a ajunge la Voineşti.

    Îşi făceau nevoile sub plasa de camuflaj

    După ce în noaptea precedentă văzuseră cum trăiesc militarii în cazarmă, Ceauşeştii au mai trecut printr-o experienţă: condiţiile de supravieţuire în câmp.

    Căpitanul Ion Boboc: „Şoferul punctului de comandă mobil nu ştia cine se află în interiorul maşinii lui. Avea ordin să stea în cabină şi, în caz de pericol, să-şi apere autovehiculul. La un moment dat, ne trezim cu C.I.-stul unităţii (ofiţerul de contrainformaţii, care aparţinea de Securitate – n. a.), parcă ieşit din pământ. Îl vede Stoica şi-l ţine departe, ieşindu-i în întâmpinare. Chiar atunci, cei doi fuseseră coborâţi să-şi facă nevoile lângă maşină, sub prelată şi sub plasa de mascare, şi se uitau în exterior ca la ţară, pe după o perdea, pe uliţă. C.I.-stul l-a întrebat pe Stoica ce misiune are şi de ce a mascat punctul de comandă. I-a răspuns: «Întrebaţi-l pe comandantul unităţii! Eu am ordin să nu se apropie nimeni şi vă sfătuiesc să vă vedeţi de treabă». A plecat. Stoica îmi spune: «Dacă mai vine ăsta o dată, îl împuşc!». N-a mai venit”.

    În timp ce ieşea să-şi facă nevoile în spatele maşinii, între boscheţi, Ceauşescu a observat unde se află. La numai câteva sute de metri se vedeau coşurile Combinatului de Oţeluri Speciale. Drumul pe care veniseră din cazarmă dădea în şoseaua de centură a oraşului Târgovişte.

    Căpitanul Boboc a trecut printr-o nouă încercare. „Ceauşescu, frământat în continuare de ideea părăsirii zonei de captivitate şi văzând în dispozitiv TAB-uri şi tancuri, mi-a spus: «Ar bine să facem o coloană de blindate şi să plecăm la Bucureşti». Îi spun: «Nu putem. Situaţia în Bucureşti e încurcată. Trag teroriştii din garda dumneavoastră». Furios, cu răutate îşi luase mantaua pe el şi se ridicase să plece: «Tu nu eşti un adevărat comunist! Sunt comandantul tău suprem şi îţi ordon!». L-am întrerupt: «Am înţeles, vă înţeleg, dar eu execut ordinul comandantului meu direct». Mi-a spus: «Du-mă la comandantul tău!». «Acum nu pot», am răspuns. El, furios: «Eu plec! Dacă nu-mi daţi tanc, ies în şosea şi găsesc o maşină care să mă ducă la Bucureşti. Eu nu pot să stau aici când ţara se prăpădeşte, ajunge pe mâna trădătorilor!».”

    Pentru a mai calma situaţia, căpitanul Ion Boboc l-a rugat pe locotenentul-major Iulian Stoica să meargă să-i raporteze lui Kemenici ce se întâmplă. Acest lucru l-a mai liniştit pe dictator. „Cei doi Ceauşeşti s-au aşezat la masa din punctul de comandă, faţă în faţă, şi au început să şuşotească. În acelaşi timp, el făcea scheme cu degetul pe masă”, a mărturisit Boboc.

    ***

    Tot în camion, locotenentul-major Iulian Stoica a avut un schimb de replici destul de dur cu „comandantul suprem”. Nervii începeau să cedeze. Povesteşte Stoica: „Mai de dimineaţă, când a ieşit din camion să-şi facă nevoile, a început să ţipe afară, să-l duc la muncitorii lui de la Combinat. Am ţipat şi eu la el şi i-am zis «Ia-o şi pe asta şi mergeţi acolo, că nu faceţi mai mult de 10, 20, 25 de metri! Vă văd ăştia şi vă fac bucăţele, trag cu tot ce au. Şi cu grenade dau în voi». Le-am spus să iasă de sub plasa de mascare, am tras şi eu de un colţ – «Hai, că vă ajut eu să ieşiţi de aici, că m-am săturat!». Ea l-a potolit şi au intrat înăuntru. Acolo a fost altă discuţie. «Să-mi dai arma cu 30 de cartuşe, să iei şi transportor blindat şi două tancuri, să mergem la Bucureşti ori la Voineşti! Vreau să ajung la Comitetul Central, dar mai ales la Televiziune. Să vorbesc poporului român despre trădarea…» Şi a început discursul clasic. Trădare şi iar trădare, plus agenturile… Zic: «Nu! Aşa ceva nu pot să fac!». «Te văd aşa tânăr, nu asculţi ordinele comandantului suprem… cum te numeşti?». Iar îi spun cine sunt. Dar el continuă: «De unde eşti? Eşti membru de partid? Şi nu lupţi pentru cauză?». În secunda aia zic: «Doamne, care cauză? Nu observaţi că…». M-a întrerupt: «Şi de ce nu execuţi ordinele comandantului suprem?». I-am răspuns: «Nu execut ordinele nimănui, execut ordinele cui vreau. De la moartea generalului Milea, vă rog să mă consideraţi ofiţer rebel – execut ce mă taie capul». S-a enervat: «A, da, ofiţer rebel! Bine! După ce se va termina toată povestea asta, o să-ţi execut întreaga familie şi pe tine ultimul, ca să asişti la treaba asta. Şi pe toţi cei care nu ne-au ascultat ordinele». M-am înfuriat şi am ieşit afară”.

    O coajă de pâine

    Dacă în seara precedentă, când sosiseră în unitate, Ceauşeştii s-au supărat că nu primesc apă minerală şi brânză de vaci, la 23 decembrie, când au stat în punctul de comandă, păreau să se fi resemnat cu regimul de cazarmă.

    Căpitanul Ion Boboc: „Era pe la amiază. Nu mâncase nimic de seara. Ea mi-a spus: «Trebuie să mănânce puţin şi des. Şi-i trebuie medicamentele. Luaţi legătura să i se aducă medicamentele!». Între timp venise şi Stoica de la Comandament, fără niciun fel de răspuns, şi l-am trimis după mâncare şi să informeze că cei doi au nevoie de medicamente. Când a venit, Stoica a adus brânză, salam, pâine neagră şi apă. Le-am pus pe masă, să se servească ei. Trecuse momentul de furie. S-au uitat la alimentele întinse în faţă şi mi-au spus aproape cu ochii în lacrimi: «Ăsta-i salam să-l mănânc eu? Asta-i brânză pentru…». Am repetat ce le-am mai spus şi în unitate: «Am fi fericiţi să avem zilnic salamul şi brânza asta». El s-a uitat lung la mine. A luat o bucată de pâine, a pus pe ea două felii de salam şi mi le-a oferit: «Ia, mănâncă tu, că nici tu…». M-a impresionat gestul lui şi mi-a încolţit atunci ideea că, de fapt, amândoi împărtăşim aceeaşi soartă, suntem amândoi arestaţi. Amândoi suntem părăsiţi de ai noştri. Eram izolat, rupt de unitate. Ţineam legătura doar prin Stoica, dar orice intermediar îmi introducea distorsiunea. Fiindcă nici eu, nici el n-aveam cu cine comunica. Vorbeam în vânt, că nu ne asculta nimeni. El a rupt şi a mâncat doar coaja de la pâine şi a băut apă”.

    Spre ora 15.00, Constantin Paise a plecat spre unitate, să vadă de ce întârzie masa de prânz. Drumul din dispozitivul de luptă spre unitate trecea pe lângă Parcul Auto. Acolo, câţiva şoferi şi mecanici, cu toţii militari, au pus ochii pe echipamentul de miliţian al lui Paise. Au crezut că e terorist şi că se infiltrează în cazarmă. Paise a fost bătut zdravăn şi dus cu forţa spre Corpul de Gardă, să fie băgat la arest.

    Tocmai atunci, maiorul Ion Ţecu ieşea din Comandament. Mergea să le ducă personal mâncarea Ceauşeştilor. Ţecu l-a văzut pe Paise bătut măr şi i-a lămurit pe cei doi însoţitori ai acestuia – un subofiţer şi un soldat – că miliţianul nu e terorist. L-a luat, l-a băgat la el în birou şi apoi a plecat în câmp, să le ducă prânzul celor doi dictatori. Li se lungiseră urechile de foame.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție