Într-un interviu grozav făcut de Eugen Istodor pentru Hotnews.ro, cu surorile lui Corneliu Coposu, adevărurile și buna-credință izvorăsc precum apa limpede dintr-un izvor de munte. Flavia Bălescu și Rodica Coposu gândesc, trăiesc în matricea morală a ilustrului lor frate.
Rodica Coposu:
- „Despre Corneliu a scris Ion Băieșu că era «dușmanul clasei muncitoare». Asta în timp ce el (Corneliu – n. red.) stătea și tremura că vine Securitatea, că iar pleacă la pușcărie. Scria Băieșu că, la Canal, Coposu se plimba pe șantier și mânca somon și bea numai cafele. Și că a stat în Franța în timpul comunismului.”
Flavia Bălescu
- „Eu sper doar în viitorul României. Nu se poate să moară. Nu se poate! E prea mult sacrificiu la baza României ca să piară așa ridicol, îngropată de netoții ăștia. Nu vă uitați la Dragnea ăsta? Cum de a ajuns să țină în mână o țară? Securiștii ăștia, PSD-iștii ăștia. Înseamnă că-i are la mână cu ceva, că toți sunt murdăriți.”
- „Eu nu cred că au o motivație precisă, de ură pentru cineva. Dar dacă privim după 1989 la felul în care a fost tratat Corneliu, cred că poate fi vorba și de asta. Cred că este ură pentru cei care nu pot fi șantajați cu ceva. Coposu, de student, scria scrisori politicienilor. Niște scrisori destul de acide. El a intrat într-un conflict uriaș cu regele Carol (al II-lea – n. red.), fiindcă îl apăra pe Maniu. Era mereu cu valiza gata ca să fie băgat în pușcărie de Carol. Asta nu o știați. Așa a fost. Corneliu ura orice fel de teroare. Și el a făcut garagațe de astea și de comuniști. Brucan, în 1944, a cerut condamnarea la moarte. Și ne-am întrebat în 1989 ce democrație putea apăra Brucan când ceruse condamnarea asta la moarte.”
- „Ce ne-au scornit! Că era homosexual, ca și Maniu, păi da, pentru că-i ducea servieta lui Maniu, care avea ciorapi de mătase. Săracul Maniu! Tot felul de porcării inimaginabile.”
- „Cât de pervertit să fii încât să sucești capetele oamenilor cu manipulări de acest fel? Cât de jos să fii ca om, să faci ceea ce i se face Laurei Codruța Kovesi? Cât de jos? Ți se bagă în cap că albul e negru, numai pentru că așa vrea Puterea. Și pentru ce? Pentru o poziție de ministru? Păi, astea-s trecătoare.”
- „Nu vedeți cum se promite acum? Ce se promite? Pensii, salarii. Nemernicii ăștia de acum nu fac decât astfel de promisiuni. Să facă, de pot! Eu cred că există un fund al sacului.”
- „Pe 13 iunie 1990 (la mineriadă – n. red.), era seara pe la vreo 11 – urlete, zbierete, aici în stradă. Și la un moment dat, un telefon, o femeie isterică ne întreabă dacă este numele nostru, casa noastră. Zicem da. «Ca șobolanii o să ardeți, nemernicilor!». Și eu m-am speriat. Și întorc capul. Ușa, geamul ard în flăcări. Corneliu era bolnav, avea febră. Și eu zic: «Dragă, eu plec. Dacă tu vrei să rămâi erou, mori. Eu nu vreau». Dar am avut curajul să ies afară, am fost nebună complet, să sting focul. Ce s-a întâmplat? A venit o mașină. A dat cu cocktail Molotov. Și a aruncat sticla în fereastră. Noroc că fereastra era închisă. A venit altă mașină. S-a spart sticla, gazele s-au împrăștiat pe geam și a ars până sus sub balconul vecinilor. După care s-a aprins lumina vizavi, la vecini. Nici nu știam cine sunt. A încetat nebunia. I-am spus: «Cornel, dragă, te rog frumos, hotărăște-te! Să plecăm de acasă. Vin și ne omoară. Nu vreau să fim eroi. Tu ai stat în pușcărie atâția ani». Și a găsit greu niște prieteni să vină să ne ia. Cornel era foarte calm tot timpul, parcă-l văd cum fuma. Nici nu-i păsa.”
- „A doua zi dimineața, în Piața Romană am văzut o scenă. Odioasă. Un tânăr cu ochelari traversa spre Academia Comercială. O femeie multă, grasă, blondă, cu niște sprâncene ca de fluture, urla: «Omorâți-l, că-i golan!». Mi s-a făcut rău. Doamne, Dumnezeule! Au tăbărât pe el, praf l-au făcut. Bietul copil… Ajungem la metrou. O matahală de miner cere: «Legitimățiile!». Era o doamnă în vârstă, niște piciorușe subțiri, tremurând – i-a făcut vânt pe scară. Strig: «Nenorocitule!». Mă duc la ea s-o ridic. Avea sânge pe genunchi și tremura, așa… Cum am putut, am luat-o pe sus. Și am intrat în stație la Romană. Eram disperată, enervată de tot. Am rugat pe cineva s-o ducă acasă.”