Simona Halep e în mare formă la Madrid: s-a calificat în semifinale după o serie de patru victorii fără set pierdut. Învinsa sa din „sferturi” e o jucătoare valoroasă, de Top 10 mondial.
Victoria în fața australiencei Ashleigh Barty – 7-5, 7-5 – îi asigură Simonei revenirea pe locul 2 în clasamentul WTA. Românca o depășește pe cehoaica Petra Kvitova indiferent de rezultatele ce vor fi înregistrate până la finalul turneul spaniol.
Prin calificarea în semifinale, Simona a acumulat 5.857 de puncte. Petra Kvitova are 5.050 de puncte înaintea „sfertului” cu olandeza Kiki Bertens și va putea strânge maximum 5.835 dacă va recidiva, câștigând turneul ca și anul trecut.
În semifinale, românca o va întâlni pe învingătoarea dintre japoneza Naomi Osaka (liderul mondial) și elvețianca Belinda Bencic (nr. 17 WTA).
Parcursul Simonei Halep (nr. 3 WTA) la Madrid 2019:
- Turul 1: 6-0, 6-4 cu Margarita Gasparian (Rusia, 64)
- Turul 2: 7-5, 6-1 cu Johanna Konta (Marea Britanie, 41)
- Turul 3: 6-0, 6-0 cu Viktoria Kuzmova (Slovacia, 46)
- „Sferturi”: 7-5, 7-5 cu Ashleigh Barty (Australia, 9)
- Semifinale: o va întâlni pe Naomi Osaka (Japonia, 1) sau Belinda Bencic (Elveția, 17).