Admirabilă reacţia mulţimii adunate în Piaţa Mare din Sibiu! Au venit de la primele ore ale dimineţii doar pentru a-i vedea pe liderii continentului unit, de la care aşteptă izbăvirea de un regim politic antieuropean, de sorginte neobolşevică.
„Înarmaţi” cu steaguri tricolore sau ale Uniunii Europene, românii din centrul Sibiului l-au aclamat pe preşedintele Iohannis, mai întâi, înainte ca în Piaţa Sfatului să sosească şefii de stat şi de guvern din UE.
După care, s-au bucurat la fiecare descindere, în special faţă de acei lideri pregnanţi ai comunităţii europene în frunte cu Angela Merkel şi Emmanuel Macron.

Preşedintele Franţei a fost cel mai aclamat de mulţimea frumoasă aflată în spatele gardurilor de protecţie, atunci când liderii europeni au făcut turul de piaţă, după fotografia de familie
Sibienii și turiștii prezenți în număr mare au scandat ”Europa” și ”Iohannis”, toți invitații oficiali la Summit mergând să dea mâna cu ei și să le mulțumească.
Ce se petrece azi, la Sibiu, pare mai puţin formal decât de obicei. E o mare atmosferă de sărbătoare, care eclipsează agenda oficială a Consiliului European. Este ceva magic, un amestec de Românie şi Europă în armonie. Parcă Europa n-a fost niciodată atât de frumoasă ca azi, la Sibiu!

Soarele a ieşit şi el primitor în întâmpinarea musafirilor din cancelariile europene, iar peisajul n-a fost doar senin, ci şi parcă prea relaxat pentru o reuniune de importanţa celei de azi.
Greu puteai vedea vreo piesă din dispozitivul de securitate, asta deşi măsurile de siguranţă au fost inevitabil sporite. Nu părea că există pază, deşi totul arată ca fiind în siguranţă.
Nu întâmplător, plimbarea liderilor UE prin Piaţă a fost una de promenadă obişnuită, călduroasă, cu un grad ridicat de empatie dacă iei în considerare doar dorinţa şefilor de stat şi de guvern de a-i saluta personal şi de a le strânge mâinile românilor pro-Europa veniţi să-i salute.
Ce frumos arată Europa, azi, la Sibiu! Şi ce bine îi stă României aşa!
Azi, a început oficial Summitul Uniunii Europene de la Sibiu. La reuniunea găzduită de președintele Klaus Iohannis participă, între alții, Donald Tusk (președintele Consiliului European), Jean-Claude Juncker (președintele Comisiei Europene), Antonio Tajani (președintele Parlamentului European), Angela Merkel (cancelarul Germaniei), Emmanuel Macron (președintele Franței), Giuseppe Conte (premierul Italiei), Mark Rutte (premierul Olandei), Sebastian Kurz (cancelarul Austriei), Viktor Orbán (premierul Ungariei), Alexis Tsipras (premierul Greciei), Mateusz Morawiecki (premierul Poloniei) și Boiko Borisov (premierul Bulgariei).
Foto: TurnulSfatului.ro