ziaristii.com

Blog

  • Record de participanți la Festivalul ”George Enescu” din toamnă

    Concursul Internaţional George Enescu are loc între 1 şi 23 septembrie la Bucureşti, este deschis publicului şi va aduce pe scenele româneşti şi în faţa juriului internaţional un număr record de tineri muzicieni. Biletele se vor pune în vânzare la începutul lunii mai. A XVI-a ediţie a Concursului Internaţional George Enescu înregistrează un număr record de tineri înscrişi în competiţie: 400 de tineri muzicieni, din 46 de ţări de pe cinci continente. Cu o creştere a înscrierilor de 26% faţă de ediţia din 2016, Concursul Enescu are la această ediţie o prezenţă românească remarcabilă, cu 72% mai mare – în total, 36 de tineri români, înscrişi cu precădere la Secţiunea Pian.

    Faţă de ediţia din 2016, China şi Marea Britanie şi-au dublatreprezentarea în competiţie, în timp ce Italia şi-a triplat numărul de tineri muzicieni înscrişi. În total, pentru cele patru secţiuni ale Concursului Enescu 2018 s-au înscris: 126 de concurenţi la Secţiunea Pian, 121 la Secţiunea Vioară, 126 la Secţiunea Violoncel şi 27 la Secţiunea Compoziţie. 212 concurenţi provin din Europa şi Orientul Apropiat, 148 din Asia, 29 din America de Nord, 9 din Australia şi Noua Zeelandă, iar doi concurenţi sunt din America de Sud.  Statistic, cele mai numeroase prezenţe le au Coreea de Sud – 70 de concurenţi, România – 36, China – 33, Japonia – 26, Rusia – 22, Italia – 21 şi Statele Unite ale Americii – 20 de concurenţi. La Secţiunea Pian, participarea României este a doua cea mai numeroasă prezenţă după Coreea de Sud, reprezentată de 28 de concurenţi. Franţa are cea mai numeroasă participare la Secţiunea Violoncel, tot după Coreea de Sud care, cu excepţia Secţiunii de Compoziţie, are cei mai mulţi concurenţi pe secţiune. La Vioară, a doua cea mai numeroasă prezenţă aparţine Japoniei.
    Sursa: Adevărul

  • Un logo și miliarde risipite. Mic bilanț al sărbătorii Centenarului

    Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a lansat ediția 2017 a Barometrului de Consum Cultural. E un instrument de lucru pentru manageri culturali și pentru administrația publică. Pe de o parte, oferă o radiografie asupra participării culturale și asupra reprezentărilor pe care cetățenii le au cu privire la infrastructura și oferta culturală; pe de altă parte, ar trebui să se constituie într-un document de referință în elaborarea politicilor culturale. Probabil că ambele dimensiuni ale acestei cercetări sînt subapreciate și, mai ales, subutilizate. Ar fi una dintre explicațiile pentru care barometrul indică, la fiecare ediție, aceleași inadecvări între așteptări și ofertă, aceleași inechități în ceea ce privește accesul la cultură, aceleași clivaje sociale… Sînt greu de urmărit aceste evoluții pe domenii distincte (consum de carte, de cinema, de teatru etc.), căci, deși metodologia e unitară, direcțiile de investigație diferă de la o ediție la alta a Barometrului; e sigur însă că distanța între marile orașe, pe de o parte, și mic-urban și rural, pe de altă parte, se accentuează. Anul acesta, cercetarea s-a concentrat pe două mari teme: Centenarul Marii Uniri şi patrimoniul cultural.

    53% din respondenţi sînt interesaţi în mare şi foarte mare măsură să participe la evenimente culturale dedicate Centenarului Marii Uniri în judeţul lor, deşi 58% din respondenţi nu ştiu sau nu răspund la întrebarea ce fel de evenimente le-ar plăcea să fie organizate în localitatea lor cu această ocazie, iar 55% nu ştiu ce să răspundă sau nu răspund la întrebarea „Care e primul lucru care vă vine în minte cînd auziţi sintagma Centenarul Marii Uniri?“.

    Rezultatul cercetării nu e surprinzător. E vorba, aici, în primul rînd de o problemă de comunicare a autorităților: sîntem (aproape) la jumătatea anului și nu a existat încă o pregătire a opiniei publice pentru Centenar. Dincolo de acel logo creat special pentru jubileu și care apare pe antetul multor documente emise de instituții, dincolo de cîteva emisiuni la posturile publice de radio și televiziune, nu s-a făcut mare lucru în a comunica despre subiect. În plus, tema Centenarului e parazitată de tot felul de mici conflicte legate de finanțarea evenimentelor (cu concursuri de proiecte anulate și reluate etc.). Ce să mai înțeleagă oamenii dintr-o temă oricum abstractă? Lasă că nici în școli probabil că nu s-a insistat în nici un fel asupra subiectului Marii Uniri de acum 100 de ani. Și mai spune ceva acest studiu: că românii nu sînt prea dornici să participe la evenimente comemorative (50% nu au participat niciodată la un asemenea eveniment, 47% nu așteaptă cu nerăbdare aniversarea Centenarului).

    Sursa: Dilema Veche, Matei Martin

  • Semnele guvernării ”După noi, potopul”. Planul sechestrării Pilonului II de pensii

    Programul populist al PSD s-a bazat pe creşterea masivă a salariilor din sectorul bugetar, fără nicio legătură cu eficienţa economică. Au crescut salariile, pentru unii mai mult, pentru alţii mai puţin. PSD nu s-a preocupat niciun moment să reformeze administraţia simultan cu creşterea salarizării, consideră jurnalistul Ion M. Ioniță.

    ”Rezultatul nu a întârziat, dezechilibrarea economiei în favoarea sectorului bugetar şi debalansarea periculoasă a raportului venituri-cheltuieli în bugetul statului. Una dintre soluţiile contabile a fost mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat ceea ce a adus un surplus bugetului asigurărilor de stat. Dar nu suficient. A mai rămas sechestrarea contribuţiilor la Pilonul II de pensii. Foamea de bani este atât de mare încât o asemenea măsură devine obligatorie pentru guvernanţi. Dar, la fel ca în cazul mutării contribuţiilor, nu rezolvă problema de fond. Scăderea creşterii economice, un fenomen care a început de la sfârşitul anului trecut, nu poate fi oprită decât prin investiţii.

    Creşterea pe consum a produs plusul economiei de aproape 7% în 2017, dar cu ce costuri! Creşterea deficitului comercial, creşterea inflaţiei, creşterea dobânzilor, creşterea datoriei externe! Practic, trăim în contul banilor pe care îi vom plăti în viitor! Dar când va veni recesiunea? Cine plăteşte salariile şi pensiile, cine plăteşte costul datoriilor? Investiţiile reprezintă o cale de a scăpa de acest viitor sumbru. Dar, deşi unii îşi dau seama de acest lucru, guvernul nu face nimic în acest sens. Nu face pentru că este blocat structural. Liviu Dragnea a promovat în posturi cheie numai persoane incompetente, al căror singur merit este obedienţa totală faţă de şeful de partid. Premierul Dăncilă este numai un exemplu. Ministerele sunt înţesate de analfabeţi funcţionali. Cu asemenea factori de decizie, toate marile proiecte de investiţii sunt eşuate în acest moment. Şi nici nu există perspective vreunei relansări.”

    Sursa: Adevărul

  • Manchester United, campioana lumii la bani din drepturi de televizare

    Cele două echipe din Manchester au dominat fotbalul din Premier League în acest sezon. City a câștigat titlul detașat și a doborât record după record, în timp ce United este campioana încasărilor în prima ligă engleză.

    Ca în fiecare an, finalul de sezon este și perioada în care se trage linie și se fac calcule. În clasamentul echipelor cu cele mai mari încasări din drepturile TV, Liverpool se află pe locul 3. ”Cormoranii” primesc 163,5 milioane de euro. Clubul de pe Anfield este urmat de Tottenham, cu 163 de milioane de euro și de Arsenal, cu 160,3 milioane de euro. Cel mai puțin primește West Bromwich, ”doar” 108,4 milioane de euro.

    Manchester City a câștigat titlul în Anglia, însă nu este primul loc și la încasări, ci pe 2. ”Cetățenii” primesc din drepturi TV 167,5 milioane de euro pentru cele 25 de meciuri televizate.

    Cealaltă echipă din Manchester, United, este campioana încasărilor în Premier League, deși a terminat campionatul pe locul 2. Pe Old Trafford ajung în acest an 169,2 milioane de euro. Echipa lui Mourinho primește mai mult decât rivala City pentru că a avut un număr mai mare de partide transmise la TV. ”Diavolii” au putut fi urmăriți în 28 de meciuri live.

    Sursa: Fanatik

  • Simona Halep, în negru la Roland Garros

    Simona Halep şi Serena Williams vor fi îmbrăcate la fel la Roland Garros: în fustă neagră şi tricou negru. În schimb, Maria Sharapova, sponsorizată tot de Nike, va avea un alt look: a preferat o rochie albastră, scrie digisport.ro. Echipamentul Simonei Halep va fi purtat însă și de Petra Kvitova, Elina Svitolina sau Carolina Garcia.

    Dacă Simona şi Serena au optat pentru al doilea turneu de Grand Slam al anului pentru un costum din două piese, Masha a preferat, conform tennisworlditalia.com, o rochie de culoare albastră.

    Mulţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ţinuta Simonei pentru Paris, după ce la primul turneu de Grand Slam al anului, Melbourne, aceasta s-a îmbrăcat într-o ţinută cumpărată de pe net – o rochie de culoare roșie. Ea a jucat atunci fără sponsor tehnic, dar acum lucrurile s-au schimbat, urmând a avea o ţinută identică cu cea a Serenei Williams.

  • Cum au furat comuniștii alegerile din 1947. Guvernul Petru Groza, invenție sovietică

    În 19 noiembrie 1946 alegerile din România au fost falsificate de comunişti, lucru posibil datorită prezenţei Armatei Roşii pe teritoriul ţării şi intimidărilor la care au fost supuse partidele politice istorice, anume Partidul Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu şi Partidul Naţional Liberal, condus de Dinu Brătianu. Care au fost evenimentele care au premers şi anticipat acestui deznodământ tragic care a aruncat România în cele peste patru decenii de regim totalitar, însoţit de represiuni politice a sute de mii de oameni?

    În momentul intrării Armatei Roşii pe teritoriul României de atunci, în martie-aprilie 1944, PCR număra în jur de 1000 de membri. În scurt timp însă, rândurile acestuia avea să crească semnificativ: peste 5 mii membri în octombrie 1944, 15 mii în februarie 1945, număr care se va tripla din nou doar în câteva luni de zile.

    Majoritatea noilor membri erau oportunişti şi își asigurau astfel o carieră politică sau birocratică sub noul regim. Unii dintre noii membri ai partidului erau legionari, primiţi în PCR datorită experienţei lor antidemocratice şi totalitare anterioare, dar şi vulnerabilităţii lor în contextul procesului de denazificare proclamat la Ialta de puterile învingătoare. Creşterea rândurilor partidului însă nu a asigurat însă impunerea unei majorităţi parlamentare prin respectarea normelor democratice. În 6 martie 1945, sovieticii, prin emisarul lor special Andrei Vâşinski, impunea primul guvern cripto-comunist în România, condus de Petru Groza. Deţinând funcţiile cheie în guvern, comuniştii au reuşit astfel să pregătească fraudarea alegerilor parlamentare din anul viitor.

    Acestea au fost stabilite pentru 19 noiembrie 1946. Ştiind că nu poate obţine majoritatea de unul singur, PCR a creat un simulacru de front al partidelor zise muncitoreşti numit oficial Blocul Partidelor Democrate în care intrau Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Liberal, aripa Gheorghe Tătărescu, facţiunea ţărănistă, condusă de Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor. Principalii concurenţi ai comuniştilor şi partidelor lor satelit, erau două partide istorice cu tradiţii democratice, PNŢ şi PNL. Deşi aceste două partide se bucurau de susţinerea majorităţii electoratului românesc, comuniştii au fost cei care au numărat voturile. Oficial, guvernul Groza a declarat că alegerile au fost câştigate de comunişti în proporţie de 70 la sută. Acum ştim exact, pe baza documentelor de arhivă, că PCR şi acoliţii lor au obţinut prin intimidări şi ameninţări, grave încălcări ale legislaţiei nu mai mult de 47 %, în timp ce partidelor democratice le-a revenit o uşoară majoritate, care le-ar fi dat dreptul legitim de a crea noul guvern.

    Statele Unite şi Marea Britanie au protestat împotriva falsificării alegerilor, dar în cele din urmă s-au resemnat cu pierderea României şi au semnat Tratatul de Pace de la Paris în februarie 1947. Presa sovietică, la rândul ei, a aclamat victoria comuniştilor români în alegerile din 19 noiembrie 1946, menţionând că aceasta a constituit opţiunea istorică a românilor pentru comunism. În realitate, documentele de arhivă sovietice arată clar că Stalin ştia de atitudinea refractară a majorităţii românilor faţă de ideologia şi orânduirea comunistă.

    Sursa: EuropaLibera.org

  • Ion Iliescu a girat diversiunea cu teroriștii

    Informatii false au fost lansate din studiourile Televiziunii Romane Libere, in ziua de 22 decembrie 1989, dupa fuga cuplului Ceausescu: teroristi, miscari de trupe, apa este otravita etc. Zvonurile au fost coroborate cu ordine militare diversioniste. Consecinta: zeci de persoane au fost ucise si alte zeci au fost ranite.

    Pentru prima data de la Revolutie, magistratii militari au aratat ca exista o legatura intre mesajele transmise de Televiziunea Romana Libera privind teroristii si pierderile de vieti omenesti, vatamari corporale si lipsirea de libertate a numeroase persoane pe teritoriul Romaniei. Trei persoane au fost puse sub acuzare: Ion Iliescu, un general si un amiral.

    Despre fenomenul diversionist

    Procurorii militari au extins marti ancheta in Dosarul Revolutiei, in care fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a fost acuzat pentru ca a acceptat si oficializat masuri militare care au avut un caracter diversionist. „Prin exercitarea autoritatii depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, insa nu a actionat in acest sens”, arata Parchetul General. Este vorba de o extindere a anchetei.

    „Psihoza terorista ce a atins cote paroxistice in randurile militarilor si civililor inarmati, coroborata cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasari de trupe ale unor unitati militare, ordonate in general pe timpul noptii), au avut drept rezultat numeroase situatii de foc fratricid si de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfasurau activitati potrivnice miscarii revolutionare”, mai acuza procurorii militari, potrivit Ziare.com

  • Poza unui suporter cu suflet cât o țară

    Redau mai jos o postare mai veche a lui Vlad Pîrvu, alături de fotografia de mai sus, pe care el a surprins-o pe Giulești. Sunt suporteri ai Rapidului care continuă să meargă la stadion deși echipa lor, prin voia celor care au abuzat-o financiar și managerial, a ajuns în Liga a patra! Impresionantă e imaginea bătrânului din prim-plan. Și el, și cel care l-a prins în poză meritau un altfel de fotbal, o altfel de echipă națională, o altfel de federație. Dar cui îi mai pasă de ei?

    ”Când mă va mai întreba cineva de ce Rapid, o să-i arăt poza asta. Septembrie 2017, liga a 4-a. – la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu.”

    Sursa: Vlad Pîrvu – Facebook

    Cum să ai o echipă națională bătăioasă în topul calificărilor la CM sau CE, dacă ai un campionat intern slab, fără bani, zăpăcit de o criză a valorilor și a managementului sportiv&economic? Câtă vreme echipele de club nu produc jucători și performanță de talie continentală, nici Naționala nu va scoate capul în lume. Exemplul lui Hagi și Viitorul său e doar excepția de la regula fotbalului de cârpă.

    Sigur, acum îl putem da afară Daum. Avem chiar motive să arătăm cartonașul roșu conducerii FRF, nu știu culoarea celui pentru LPF. Și probabil că aici trebuie scormonit pentru sursa crizelor de azi. Dar mi-e clar că, dincolo de bube, avem nevoie și de OAMENI. De pasiune tip Gică Hagi. Și chiar de suporteri care trăiesc o viață alături de echipa lor de suflet, indiferent prin ce găuri ale istoriei o aruncă acei ”oameni” cu litere mici.

    În fotbal, ca în viață. Dragoste și înfrângere. Exact ca țara. Iubire de România noastră și înfrângerea tuturor oamenilor simpli de către echipa politicienilor puși pe jaf. Fotbalul nu poate fi altfel. Fani îndrăgostiți până la moarte de culorile lor de suflet și tot ei în marea lor majoritate înfrânți de echipa de boși care i-au luat sub stăpânire.

  • Cât costă să trăiești în Spania. Socoteală de călător

    De când rătăcesc pe însoritele cărări ale Spaniei, lumea mă întreabă deseori: ”Laurențiu, e scumpă viața acolo? Cât te costă să te stabilești în zona Mediteranei?”

    Întrebare simplă. Răspunsul meu, la fel: ”Depinde ce vrei, câți bani pui la bătaie, ce viață ești dispus să duci”. Dacă ai bani în cont, e una, dacă n-ai – alta. Am aflat multe, din curiozitate personală, vorbind cu prietenii români și spanioli.

    Personal, m-am legat sufletește de zona Valenciei, dar Spania merită oriunde. E o țară mare, civilizată, cu poate cele mai bune drumuri din Europa, vremea așijderea, oamenii nu mai vorbesc. Priviți doar îmbrățișarea dintre tatăl copilului omorât în atacul terorist din Barcelona și imamul comunității musulmane din localitate (foto jos, puteți citi miraculoasa poveste AICI). Ce dovadă mai bună de dorință de a trece peste necazuri iubindu-i pe cei pe care i-ai putea urî? Nu asta ne-a transmis Iisus acum 2.000 și ceva de ani?

    Așa e toată Spania. Și așa va fi mereu. Deschisă, primitoare, prietenoasă, multiculturală, multireligioasă. S-a săturat lumea de reglat conturile prin sânge. Nu ajută. Oamenii au înțeles că te învârtești în cerc. Soluția e pacea, nu războiul în numele diferențelor religioase, culturale, financiare etc..

    Sunt multe locuri pe cinste în Europa și în lume, dar dacă ați ales Spania v-ați făcut un mare și frumos cadou pe viață. Iar ajungi aici cu niște bănuți, e mai simplu (să nu credeți că e cazul meu, în ciuda aparențelor sau a feluritelor bârfe legat de ce bani aș fi câștigat odinioară – eheee, dacă ar și reale!). Însă cine are 200.000 de euro în cont poate poți alege să cumpere vreo trei apartamente cu ei. În Valencia, poți cumpăra și cinci, depinde de zonă. Însă că ești în Valencia Capital (în oraș adică) sau în afara lui, prin sătuce ca Naquera, cu 200.000 de euro poți investi chiar în cinci apartamente medii! Stai într-unul și le închiriezi pe celelalte. Pe Airbnb.com, Booking.com sau direct pe site-urile de imobiliare. Din patru case, cu o medie de 350 de euro lunar, ajungi la 1.400 de euro venit lunar. Cu banii ăștia, două persoane pot trăi acceptabil, dacă nu trebuie să achite chirie/rată. Nu te dai în stambă cu ei, dar ai ce-ți trebuie: casă, masă (300-400 de euro/2 persoane/lună), benzină, impozite, asigurări.

    Din orice punct ajungi repede la mare, chestiune de minute, zeci eventual. Viața în Valencia este ideală. Nu degeaba faimoasa revistă TIME a ales capitala regiunii ce-a dat lumii paella drept cel mai bun loc pentru trăit din lume, doi ani la rând (Detalii, AICI). De ce ar fi așa? Pentru multe motive. Prețurile sunt rezonabile, după cum am povestit mai sus, clima mediteraneană e visul tuturor nordicilor, vara nu e nici așa cald ca în Sevilla, Malaga sau Cadiz, în timp ce iarna nu-i așa de frig precum în popularele metropole dinspre nord, Barcelona și Madrid.

    E cam la jumătatea distanței dintre granița cu Franța și cea cu Africa, ceea ce-i asigură un echilibru fantastic. Ai la doi pași vinurile din regiunea Utiel-Requena (foto sus), într-o oră și ceva ajungi la Benidorm-raiul petrecerilor din cea mai cosmopolită stațiune de vacanță din țară, lângă la fel de popularele Alicante, Denia, Javea, Calpe, Moraira. Tot așa descinzi și la castelul Papei Luna din Peniscola, nu-ți ia mai mult nici ferryboat-ul către faimoasele Ibiza, Mallorca, sau Menorca, ești legat de alte mari destinații turistice prin trenul de mare viteză AVE (foto jos, echivalentul TGV-ului francez, care parcurge distanța de 621 de kilometri Madrid-Barcelona în doar două ore și jumătate), ai fotbal de mare clasă cu Real Madrid, FC Barcelona, locuri de vizitat pentru care nu-ți ajunge o viață, castele, parcuri, munți, istorie, restaurante, muzee, ești în mijlocul imensei lumi culturale iberice care cuprinde America de sud, Mexicul, Caraibele.

    Dar cel mai plăcut aspect pentru mine, legat de Spania, este modul relaxat de viață, pe care am încercat să-l prind în micile mele filmulețe de amator (vezi mai jos):

    Fără 200.000 de euro sau alți bani în cont, dar cu visul de a te stabili în Spania, ai nevoie de un alt venit decât din chirii. Nefiind Germania, Scandinavia, Benelux, Spania nu colcăie de locuri de muncă. Dimpotrivă, șomajul este printre cele mai mari din UE, urmare a crizei izbucnite în 2007-2008, care a prăbușit sectorul construcțiilor. Dacă nu cauți muncă mai calificată, poți încerca în servicii, turism. Știu familii care trăiesc din curățenie, supravegheat copii, îngrijire bătrâni, administrat case de vacanță, grădinărit etc., care pot aduce lunar 1.700-2.000 de euro. Ceea ce nu e mult, având în vedere că plătesc chirie, dar cuplul rămâne cu suficient încât să trăiască decent. Plus că au copiii gratis la școală/grădiniță, asigurări complete de sănătate care îți permit acces la tratament fără niciun euro șperț și, cum spuneam, viața într-un mediu care-ți mângîie sufletul, nu ți-l agresează mereu.

    Asta-i o altă particularitate ce-mi place la spanioli. Doza mică de venin, de negativitate. Nu te agresează șpaga, nu există decât accidental. Birocrația e funcțională, nu te disperă. Te simți mult mai respectat, ca simplu cetățean, decât acasă în România. Nu veți găsi vreun funcționar sau ”organ” de control care să caute nod în papură celor cu mici afaceri pentru a stoarce de la ei șpagă sau amenzi. Nu! Dimpotrivă, te tratează ca partener al lor, te ajută să ieși la liman, să nu mai greșești. Nu-ți dau în cap pentru binele lor, ca în România statului satrap și lacom. De aia, milioane de oameni pot trăi din asta, iar Spania a devenit țara cu cele mai multe baruri și terase pe cap de locuitor (foto jos). Înțelegerea stat-privat a creat o lume în care muncesc și se simt bine milioane de oameni.

    Nu există în patria lui Cervantes decât o mică ofertă de știri negative, deși motive poți găsi și la ei. Dar chiar și atunci când relatează despre o tragedie, un accident sau un jaf, tonul e altul, nu simți în stomac deranjul. Politicul nu e atât de vocal nici el, nicidecum iresponsabil, nu e minciuna de la noi pe toate gardurile, știu să discute în contradictoriu fără cuțit la brâu, nu escaladează conflicte. Te simți în siguranță, chiar și în ciuda terorismului. Noi, în România, garantăm terorismul de stat prin vot și corupție. La ”Colectiv” au murit de șase ori mai mulți oameni decât la Barcelona. Unde te simți mai sigur?Voi reveni. Cu mici detalii, subiecte, povești de parcurs al jurnalului meu de călătorie publicat aici pe www.prinlumecalator.ro (sauwww.travelerporelmundo.com, în varianta internațională a site-lui nostru).

    A nu se înțelege că Spania e paradisul. Nicăieri nu e ușor departe de casă. Și nici că nu există alte tărâmuri cu viață bună. Ba chiar sunt destule, slavă Domnului! Voi scrie și despre ele, pentru că le iubesc la fel de mult, ca și (pe) românii de acolo, fie că e vorba de Italia, Anglia, Franța, Germania, Belgia, SUA sau Canada. Poco a poco, după cum spune spaniolul. Puțin câte puțin, cum zice românul. Dar să reținem ceva ce-au spus cei de la faimoasa revistă Time doi ani la rând: Valencia – cel mai bun loc de trăit din lume.

  • Ia aminte, române! Poveste uimitoare de politețe din Japonia

    „Stăteam comod în scaun, când a venit controloarea. S-a uitat la bilet, după care, printr-un gest graţios a îngenuncheat în faţa mea. Am înlemnit! Şi-a cerut scuze! Mi-a explicat în engleză că am greşit trenul. S-a uitat pe o minusculă tabletă electronică, spunându-mi că trebuie să cobor peste cinci minute, şi peste alte trei voi avea tren, conform cu biletul meu. Şi mi-a restituit biletul, zâmbind, ţinându-l cu ambele mâini. Şi iar şi-a cerut scuze. După care s-a ridicat, a făcut o plecăciune şi a plecat, cu paşii aceia mărunţi şi graţioşi pe care îi vedem în filmele lor.

    Eu stăteam în scaun, iar ea voia să-mi vorbească. La ei, a vorbi de sus cuiva este o mare impoliteţe. La fel de nepoliticos este să dai ceva cuiva cu o singură mână. Un lucru se oferă numai cu două mâini. Chiar dacă e vorba de un bilet de tren.

    Noi am avut un model de civilizaţie şi de valori care a funcţionat în perioada interbelică, şi chiar dinainte, odată cu instituirea regalităţii, atunci când s-au pus bazele unei culturi aşezate, temeinice, cu şcoală şi biserică în fiecare localitate. Dacă mergeam pe firul normalităţii interbelice, eram departe acum”.

    Povestea de mai sus, care vorbește despre o lecție de politețe fără egal, a fost scrisă de pagina sa de Facebook de poetul nemțean Adrian Alui Gheorghe. Nu el a trăit acea experiență fabuloasă, ci un prieten de-al lui care a vizitat țara soarelui răsare. Însă scriitorul nemțeam, notează publicația 3dots.ro ,a precizat că a dorit să împărtăşească acea întâmplare, pentru ca românii să-şi dea seama ce înseamnă să fii civilizat. Sau să fii om, am adăuga noi.

    Sursa foto: 3dots.ro