Blog

O imagine memorabilă, după o seară la fel de memorabilă petrecută alături de sutele de invitați la ”Câmpul Românesc”, Hamilton, Toronto. Organizatori pe cinste – familia Dumitru Răchitan. În imagine apar două dintre cele mai bune gazde care ne-au primit în casele lor în zona Toronto: familia Covaci și familia Dondaș, fiecare cu urmașii de suflet. După nenumăratele hore și sârbe executate în sala de spectacole, am ieșit afară la o poză. Apoi ne-am întors la o pălincă ardelenească, acasă, în curte la Alecu Covaci (al doilea din stânga), care ne-a dat gata și cu slană transilvană! Înțelegem că între timp familia Covaci s-a mutat la o casă ”și mai spațioasă, unde sunteți bineveniți”, ca s-o cităm pe Gabriela Covaci. Înainte câteva zile, familia Dondaș (împreună cu cele trei fiice magistrale) ne omenise cu cea mai bună bere canadiană. Ce oameni!

Chicago (SUA), iunie 2015. Popas la o cafea, alături de foștii colegi de presă Adriana Tomașevici și Ovidiu Daniel Popica. Cel din urmă ne însoțea în Caravana Cărților, alături de ”locomotiva” Grigore Cartianu. Era, deci, obosit. Adriana în schimb, stabilită de ani buni în SUA, avea mină de om relaxat. Semn că ”emigrarea” pragmatică și din meseria de ziarist i-a prins bine. 🙂 Alții, mai romantici, tot nu s-au învățat minte. 🙂

Costică Popșor este un român adevărat în Spania. Are stema și drapelul pe frontispiciul paginii de Facebook. Dar e și un spaniol pe cinste. Adică, nu uită de țara-mamă, dar nici nu întoarce spatele țării adoptive. Altfel spus, vrea să fie cetățean adevărat indiferent de țară. Este, de fapt, un european model în sensul în care îmi povesteau cândva românii din SUA despre cum judecă americanii dacă un emigrant e cetățean-model:  ”Un adevărat american este acela care-și iubește cu patimă în continuare țara din care provine”. Asta a înțeles și prietenul nostru, fără să ia lecții de la americani. Așa a ajuns ”jefe”, adică șef, patron, om care trăiește din munca lui intensă. Uneori, cu sacrificii. ”Anul ăsta atât am avut de lucru că nici în vacanță n-am mai ajuns!”.

Face de toate. Afaceri, muncă, ajutor, politică. A fost zmeu anti-Ponta la alegerile prezidențiale din 2014, continuă să fie anti-comunist ca orice ardelean ce se respectă. Din 2015, când l-am întâlnit prima oară cu Grigore Cartianu în Caravana Cărților din Spania (foto sus), n-am mai vorbit decât accidental pe Facebook. Știu că la un moment dat ne-am și ciondănit puțin pe seama lui Traian Băsescu, el fiind un admirator respectabil și de bună-credință al ”marinarului”. Am fost și eu, apoi am devenit brusc adversarul lui când s-a sucit inexplicabil anti-DNA, Kovesi, justiție. Între timp, ne-am mai liniștit cu toții. Iar pe Costică l-am regăsit tot acolo, unde trăiește intens: pe Facebook.

Mi-a atras atenția ieri o postare a lui la un articol de-al meu despre costul vieții în Spania. Eu tocmai mă storsesem de energie niște ore bune să le arăt oamenilor că nu glumesc atunci când scriu că poți găsi apartament bun la Valecia cu 35-40.000 de euro. Iar Costică mi-a sărit în ajutor (vorba vine) dându-ne tuturor lovitura sub centură: a pus o poză cu o casă de vacanță din zona Guadalajara, pe care a scris că a cumpărat-o cu fabuloasa sumă de…3.000 de euro! 175 de metri pătrați, parter, etaj, canalizare, curticică, ziduri de piatră, sat istoric. Nu mi-a venit să cred! Sigur, o fi casa veche, satul depopulat, dar orișicât… I-am scris și pe seară m-a sunat el.

”Am făcut o lucrare de reabilitare într-un centru de asistență socială pentru bătrâni din acest sat situat lângă Atienza, provincia Guadalajara, regiunea Castilla la Mancha. La final, un domn m-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr o casă. Era a fratelui său ce locuiește în Madrid. Am întrebat cât costă și nu mi-a venit să cred: 2.000 de euro! Impozitul pe toată proprietatea e doar 50 de euro pe an. Am zis da pe loc. Apoi m-a sunat proprietarul și mi-a spus că nu poate s-o dea cu mai puțin de 3.000, că pot fi probleme cu Fiscul, deoarece casa apare în registrul de cadastru cu valoarea de 12.000 de euro. Am fost de acord, ce să mai negociezi la suma asta? E complet degradată, dar cu ziduri de un metru aproape un metru grosime și fundație solidă. Va ieși o casă de vacanță, după ce o termin complet de reformat, cu living, trei băi, bucătărie, debara, depozit, patru dormitoare, grătar. Mă mai costă vreo 10.000 de euro materialele, munca o facem noi. E o zonă atât de liniștită, că m-aș pensiona acolo. Nu-mi place aglomerația, e locul ideal pentru cei ca mine”.

Așa sună, scurt și la obiect, povestea casei de vacanță finalizate la cheie care va fi costat cel mult 15.000 de euro. 175 de metri pătrați, două paliere, curte mică, chiar în piața centrală a localității. Mult, puțin? Depinde cine ce judecă. Unii vor spune că e un sat amărât, doar cu bătrâni care vin acolo peste vară, fără viață economică, ba chiar părăsit. Alți, dimpotrivă, vor zice că e o afacere foarte bună să ai o casă atât de spațioasă la doar o oră și ceva de capitala Madrid și la cinci minute de turistica localitate Atienza – o super-destinație pentru cei în căutare de situri cu istorie fabuloasă, loc strategic în vremuri de încleștare creștino-musulmană, cu ruine de castel și biserici de la anul 1200 încoace, plină de baruri și restaurante ieftine și vii.

Eu ce pot să zic? Îi las și pe unii, și pe alții să analizeze. Și-i transmit felicitări prietenului nostru că s-a încumetat la o astfel de investiție. Iar când o va termina, să-mi dea un semn ca să fac un reportaj la fața locului cu noua sa casă de vacanță care îl va fi costat cel mult 15.000 de euro. Nu-l va costa nimic. Ba da, o paella pe lemne la cuptorul din spatele vilei. ”Cerveza” (berea) rece o aduc eu. După care, dacă o dovedim toată, s-ar putea să-i cer și-o noapte de cazare. Pînă atunci, să aibă sănătate și putere de muncă pentru a termina cel mai bun proiect politic personal, început cu 3.000 de euro, într-un sat mic, nu departe de Madrid…

”Sunt o mașină de făcut bani și sex. Sunt cazanul lui de spermă. O dată, nici măcar o dată nu mi-a adus o floare. Nu m-a protejat niciodată, nu-l interesează dacă iau sau nu pastile sau că am facut deja 3 avorturi pentru că era beat și i-am zis că nu se poate, dar nu a vrut să înțeleagă.

Am doi copii. Ciudat, cred că îmi iubesc soțul, știu că este bolnav, pentru că băutura este o boală, și m-aș putea mulțumi doar dacă nu ar mai bea. Anturajul îl strică. Sunt o femeie firavă, am doar 49 de kg, iar el e un munte de om. Numai dacă ridică vocea tremur, și copiii la fel. M-a lovit odată, apoi a dat cu pumnul într-o fereastră. S-a tăiat rău. De atunci nu m-a mai lovit, dar mă jignește și mă amenință.”

Citatul de mai sus, reprodus de colegii de la ziarul ”Emigrantul”, editat în Italia, îi aparține unei românce obligate să îndure viață de coșmar în Peninsulă pentru a-și putea ajuta familia din România. Este doar un caz, sunt nenumărate. Au fost foarte mediatizate și cazurile româncelor exploatate sexual sau aflate la muncă în Sicilia. Sunt în continuare cazuri de acest gen în toată Italia și în emigrație, în general. Supliciile vieții printre străini îi costă pe unii români chiar și viața. Emigrantul.it relatează mereu despre astfel de cazuri, unul petrecut recent chiar pe o cursă Wizz Air, înainte de îmbarcarea la București.

Pentru toate acestea și pentru multe alte motive, consilierul liberal la CJ Vrancea Ovidiu Burdușa (în stânga președintelui Iohannis în imaginea principală, într-o întîlnire cu comunitatea românească din Italia), a lansat în ”patria lui Oprișan” inițiativa ridicării unui monument al Diasporei. Un fel de minimă recunoștință în onoarea celor care își sacrifică destinele pentru a ajuta famiiile rămase de acasă, ajutându-și astfel implicit și țara: nu mai cer bani sau joburi la politicienii din România, de vreme ce reușesc să facă un ban în străinătate. Burduja a explicat ideea printr-un fel de a spune simplu „Mulțumesc!” celor care au plecat din România și care, trimițând bani în țară, au contribuit la un nivel de viață acceptabil pentru rudele de acasă.

De altfel, italienii au astfel de monumente în mai multe state ale lumii, pentru că și ei, la rândul lor, au emigrat din Australia până în Norvegia, de-a lungul anilor, deci inițiativa nu este una nouă sau nepotrivită. notează ”VranceaMedia.ro”, citând un comunicat al Departamentului Comunicare din PNL Vrancea.

Aceeași sursă afirmă că membrii echipei de consilieri județeni PSD & ALDE au votat împotriva proiectului inițiat de PNL. Mai mult, medicul Valentin Ochean, consilier județean PSD, i-ar jignit pe românii plecați la muncă în străinătate: ”Am văzut că s-au propus niște exemple de monumente. Unul ar fi cu oameni care cară valize. S-ar putea să se întrebe unii cu ale cui valize fug românașii noștri?”, ar fi fost intervenția halucinantă a consilierului PSD, asociind astfel ideea unui monument de recunoștință față de românii din Dispora cu minoritatea, tot românească din păcate, a hoților de valize și de portofele.

Reacția ostilă a ”majorității roșii” din Consiliul județean Vrancea față de ideea unui monument dedicat românilor din străinătate a stârnit comentarii dure din partea prese locale nealiniate clanului Oprișan. Jurnalistul Ionel Sclavone a comentat în Ziarul de Vrancea:

Au existat numeroase situații în care Marian Oprișan, șeful PSD, și-a făcut un titlu de glorie din a repatria rămășițele pământești ale unor persoane decedate în străinătate, ale căror rude nu aveau banii necesari. Mai mult, înainte de a distruge gazoanele stadioanelor românești, chiar fratele baronului a lucrat în Italia. De asemenea, n-a trecut mult timp de când același Oprișan promitea aeroport la Focșani invocând tocmai necesitatea de a facilita transportul vrâncenilor aflați la muncă în străinătate.

Și atunci, de unde această atitudine dușmănoasă față de emigranți a pesediștilor din Consiliul Județean? Nu cred nici în explicațiile potrivit cărora PSD-ul urăște Diaspora pentru că votează partidele de dreapta. Nu cred nici că pesedistului Valentin Ochean îi pasă prea mult ale cui sunt valizele pe care le cară „românașii noștri“. Așa cum nu cred că-i pasă nici ale cui sunt hălcile din Dunăre pe care le iau acasă tovarășii săi din partid.

Cu siguranță nu se pune nici problema existenței sumelor necesare construcției. La ușurința cu care risipește banii din bugetul județului, dacă ar fi dori, Oprișan și colaboratorii săi ar fi găsit ceva mărunțiș și pentru un asemenea monument.   

Mai curând cred că PSD-iștii au respins propunerea liberalilor din invidie, de ciudă, pentru că ideea nu le-a venit lor mai întâi.

Este de notorietate că Marian Oprișan își asumă paternitatea cam pentru tot ce se întâmplă în Vrancea. La nivel propagandistic este singurul din județ care are inițiative, inițiază proiecte, negociază, face demersuri, obține fonduri, cunoaște și discută cu oameni importanți. Orice altă propunere care nu-i aparține sau pe care nu și-o poate însuși, precum cea a liberalilor, trebuie blocată, contestată, înăbușită în fașă.  

Este o atitudine toxică, esența politicii promovată de PSD-Oprișan în administrația publică, ale cărei efecte dezastruoase se văd peste tot în județ.

Ovidiu Burduja, singurul român din Diaspora care a reușit să fie ales consilier județean în România (la Vrancea), a reușit să-și construiască o afacere în industria hotelieră la Roma, după mai mulți ani în care a trăit chinurile emigrației, ca orice român obligat să plece din țară pentru un trai mai bun. Ideea i-a venit după ce a intrat în contact cu membrii comunității românești din Italia și în urma tragediilor suferite de românii plecați la muncă afară, unii dintre ei întorcându-se acasă morți. Costul unui monument al Diasporei la Focșani a fost estimat de Burduja în jurul sumei de 25.000 de euro, o sumă infinit mai mică decât cea a monumentului finanțat de Primăria Capitalei în Parcul Tei.

Ați văzut cât a cheltuit doamna Firea pe statuia din fata Circului Globus? 1,8 milioane de EURO!!! În timp ce consilierii județeni PSD-ALDE la Vrancea nu au aprobat proiectul meu care era de circa 22.000 de euro. În ce țară trăim???  Nu mai comparăm simbolistica reprezentată de cele două monumente…”, a declarat cu amărâciune Ovidiu Burduja, pentru ”LumeaLibera.ro”.

În Diaspora lucrează aproximativ 4 milioane de români, sumele trimise anual în țară fiind de circa 4 – 5 miliarde de euro, chiar mai mult în anumiți ani.

Reacția PSD-ALDE față de Diaspora nu e, din păcate, ceva nou. În noiembrie 2014, la alegerile prezidențiale, sute de mii de români din străinătate au fost împiedicați să voteze pentru ca alegerile să fie câștigate de Victor Ponta, în dauna lui Klaus Iohannis. Mobilizarea românilor în turul doi a împiedicat in extremis un dezastru iremediabil. Între timp, Liviu Dragnea a devenit noul baron al României, prin îndepărtarea lui Ponta, iar acesta pare să fie primul lider PSD din istorie dispus să omoare orice influență a Diasporei în țară, din moment ce a pornit un război pe viață și pe moarte pentru protejarea fenomenului care i-a alungat din România pe milioane de români: CORUPȚIA. Oprișan, cu ifosele sale anti-Diaspora din Focșani, nu face decât să-i intre în grații noului stăpân.