Blog

  • EXCLUSIV. „Japca” lui Dragnea. Românii îngropaţi de vii cu taxe – cazul Tecuci

    Primarului Tecuciului – municipiu cu sub 40.000 de locuitori – probabil că e în Top 10 primari din România ca venit lunar. Constantin Hurdubae  (în imagine, alături de tovarăşii săi din primărie, la mitingul PSD „împotriva abuzurilor din justiţie”, din 9 iunie) încasează lunar nu mai puțin de 12.350 lei (aproape 3.500 de euro), adică aproape cât încasează primarului Iașiului (municipiu cu peste 318.000 locuitori) sau primarul Timișoarei (municipiu cu peste 308.000 locuitori). Mica urbe gălăţeană se scufundă în sărăcie, cu o populaţie îmbătrânită şi cu mulţi localnici alungaţi la muncă în străinătate, dar mahării oraşului o duc tare bine. Care să fie reţeta îmbogăţirii lor? Simplu: taxe peste taxe, mărite şi chiar inventate pe lângă lege.

    Tecuciul poate fi caz-şcoală pentru ce-ar putea trăi România dacă alde Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă sau alte parascovenii politice vor pune mâna definitiv pe ţară. Reţeta lor e infailibilă: ţine lumea în sărăcie şi apoi „mulge-o” de bani. De ce? „Pentru că putem”. Sau, după ultima declaraţie a lui Liviu Dragnea, pentru că putem să-i luăm banii „cu japca”.

    Astfel, anul 2019 le va aduce locuitorilor din orașul Tecuci, județul Galați, o avalansă de taxe noi și impozite majorate. Pentru anul fiscal 2019 impozitele și taxele locale se majorează cu rata inflației de 1,3% față de cele prevăzute în anul fiscal anterior. Şi aşa cum reiese din declaraţia sa pentru radio Lider Pro FM, primarul PSD Hurdubae stoarce de unde poate, „pentru că poate”:

    „Nu suntem un oraș cu o industrie deosebită. Cel mai mare angajator nu depășește 700 de angajați în lunile de vârf. Mai sunt câteva bussinesuri cu 70-80 de angajați, ca de exemplu secțiile de croitorie, făbricuțele de muștar, de bulion și ketchup. Dacă visăm că vor veni investitori străini…”

    Cu toate acestea, conducerea Primăriei Tecuci, le pregătește tecucenilor taxe noi și majorări de taxe și impozite, unele chiar cu încălcarea legislației.

    La capitolul Taxe locale speciale, sunt introduse pentru 2019 două taxe privind parcările publice din municipiul Tecuci, astfel:

    • taxă abonament lunar parcare publică – 400 lei (botezată de tecuceni „Taxa Hurdubae”);
    • taxă abonament anual parcare publică – 4.500 lei.

    O altă noutate în materie de taxe este taxa pentru oficierea căsătoriei în afara sediului Primăriei sau a Serviciului de stare civilă, indiferent de domiciliile viitorilor soţi , taxă pentru care viitorii miri vor achita 500 lei.

    Tot la capitolul taxe noi, se regăsesc:

    • taxă eliberare copii „conform cu originalul” după Registrul Agricol – 10 lei taxă fixă + 6 lei/pagină;
    • taxă viză anuală transport în regim de taxi şi a copiei conforme pentru transportul în regim de închiriere – 350 lei/auto;
    • taxă utilizare infrastructura de reţele – 5 lei/ml/an.
    • Conform proiectului pe 2019, vor fi majorate o serie de taxe speciale și anume:
    • taxa eliberare copii după documente existente în arhivă – creşterea va fi de la 2 lei/pagină în 2018, la 6 lei/pagină în 2019;
    • taxa eliberare copii după documente existente în arhivă conforme cu originalul – creşterea va fi de la 5 lei/pagină la 20 lei taxă fixă, la care se adaugă 1 leu/pagină;
    • taxa eliberare copii „conform cu originalul” după Registrul Agricol din perioada 2015-2019 – creşte de la 6 lei/pagină la 10 lei taxă fixă + 8 lei/pagină.
    • taxa pentru foc de artificii, care creşte de la 116 lei/ 5 minute la 120 lei/5 minute.
    •  taxa de salubrizare nu este ocolită de majorare. Aceasta urmează să crească de 2,14 ori!
    • Pentru persoanele fizice, taxa de salubrizare urmează să crească de la 7 lei, cât a fost pe parcursul anului 2018, la 15 lei pentru anul 2019. Peste DUBLU!
    • În cazul persoanelor juridice, taxa de salubrizare va creşte de la 10 lei la 20 lei pentru societăţile fără salariaţi şi de la 17 lei la 25 lei pentru societăţile cu cel puţin un salariat. Deci tot cam DUBLU!
    • Taxa urmează să crească de 2 ori pentru societăţile fără salariaţi şi de 1,4 ori pentru cele cu cel puţin un salariat.
      Încă un detaliu important: la începutul anului 2018, taxa de salubrizare a fost deja majorată de la 4 lei/persoană fizică/lună la 7 lei.

    Parcare la preţ de Capitală

    La finele verii anului 2018, șoferii din Tecuci au primit din partea municipalității cadou o taxă de parcare rezidențială de 135 lei/lună, dar și o taxă de parcare de 2 lei/oră, la preş de Bucureşti.
    Vestea noilor taxe sau majorări de taxe și impozite a stârnit reacții și din partea societății civile dar și din partea opozanților politici ai coaliției PSD-ALDE.
    Prima reacție a fost a fostului consilier județean al PNL, Adrian Liviu Butunoi: „Primarul Tecuciului, Constantin Hurdubae, a „calculat”, a „cântărit” și s-a gândit că tecucenii trăiesc ca-n sânul lui Adam și le-a pregătit CADOURI de sărbători: vrea să introducă două taxe pentru parcările din Tecuci începând cu ianuarie 2019: o taxă abonament lunar parcare publică de 400 lei sau, la alegere, pentru cei care își permit o taxă abonament anual parcare publică de 4.500 lei. Din ianuarie, salariu minim brut este anunțat la nivelul de 2050 lei. În buzunar, adică net, ajung doar 1.247 lei. Din salariul de 1.247 lei, primarul Hurdubae vrea 400 de lei/lună sau chiar 4.500 lei/an pentru parcări.”
    Liderul liberalilor tecuceni, Lucian Costin, și-a exprimat îngrijorarea și dezacordul privind noile taxe propuse de PSD la Tecuci:

    „Într-un oraș mort din punct de vedere economic, într-un oraș în care statul are mai mulți angajați decât mediul privat, într-un oraș din care tinerii aleg drumul pribegiei, orice majorare de taxe este împotriva logicei normale. PNL respinge cu fermitate toate taxele nou introduse și solicită micșorarea tuturor taxelor locale la nivelul minim prevăzut de Lege. Sperăm că așa cum s-a întâmplat în data de 05.12. 2018 în Camera Deputaților, Opoziția de la Tecuci să fie unită pentru a bloca orice demers împotriva tecucenilor, să fie unită pentru a bloca orice demers întreprins de nociva administrație PSD- Hurdubae.”

    Taxe desfiinţate în România, înfiinţate la Tecuci

    Din 18 aprilie 2018, este în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 223/2017 pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative care cuprind prevederi referitoare la taxe şi tarife. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial nr. 268/2017, vine în aplicarea Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Prin aceasta, au fost eliminate o serie de TAXE EXTRAJUDICIARE DE TIMBRU, astfel:

    Conform Hotărârea Guvernului nr. 223/2017, nu se mai achită taxe pentru:
    – eliberarea actului de identitate;
    – eliberarea primei cărţi de identitate, la împlinirea vârstei de 14 ani;
    – eliberarea cărţii de identitate persoanelor care au dobândit/redobândit cetăţenia română şi care depun cererea pentru eliberarea primului act de identitate la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia locuiesc;
    – eliberarea unei noi cărţi de identitate în cazuri precum expirararea termenului de valabilitate, modificări de date personale, adresă, CNP, deteriorarea actului de identitate, pierdere, furt, modificarea imaginii faciale, schimbarea de sex, precum şi la preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile. La fel şi pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate pentru persoana internată într-o instituţie sanitară şi aflată în una din situaţiile menţionate;
    – pentru înscrierea menţiunii de stabilire a reşedinţei în actul de identitate.
    – pentru eliberarea cărţii de identitate provizorii
    – taxa pentru restabilire, la cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să-şi schimbe domiciliul în România se prezintă la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe a cărui rază teritorială este situat imobilul unde îşi stabilesc domiciliul, unde depun Cererea pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România

    Ei bine, cu toate acestea, în proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale la Tecuci, pentru anul fiscal 2019, sunt prevăzute:

    taxe pentru eliberarea cărții de identitate (7 lei) și a cărții de identitate provizorii (1 leu), dar și taxe în cuantum de 8 lei pentru acte de stare civilă (certificat de naștere, căsătorie, deces).

    L-am întrebat pe viceprimarul municipiului Tecuci, Dănuț Pintilie, care sunt rațiunile majorării unor taxe și introducerii unor taxe noi. „Nu se majorează nicio taxă în anul 2019” a spus viceprimarul Tecuciului. Însă răspunsul viceprimarului este în contradicție cu Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2019, afișat pe site-ul primăriei.

    Aida ZAHARIA (corespondenţă de la Tecuci)

    Sursa foto principal: Realitatea de Tecuci

  • Cum să nu-ţi sară muştarul când faci foamea?!

    Cum să nu-ţi sară muştarul când faci foamea?!

    Tecuci, România. Cel mai faimos muştar din ţară (nu neapărat ca gust, dar sigur ca nume). „Brand” celebru comunist, acum şi capitalist. De ce ne pasă de el? Pentru că ne pasă de oameni, aş zice eu. Sau „pentru că putem să facem ce vrem”, ar zice ei. Stăpânii.

     

     

    Primarul Hurdubae (sus – al doilea de la dreapta la stânga) şi-a luat echipa şi s-a dus la mitingul „împotriva abuzurilor din justiţie”, organizat de PSD-ALDE în Bucureşti, pe 9 iunie. Nu-i deranja nimeni la Tecuci cu vreun „abuz”, dar ei au ţinut să fie „solidari” cu şefii lor din Capitală. Asta le-au cerut tecucenii? Le-au zis: „Dom` Hurdubae, faceţi domnule ceva cu statul ăla paralel, ce Dragnea, pardon, ce dracului! Păi se poate! Noi avem nevoie de dvs. acolo, în faţa guvernului, să-i apăraţi pe domnii de la centru, başca nea Codrin, Nicolicea, Grenadă, ptiu!, Mitralieră…Nu staţi aici la Tecuci, că ne descurcăm noi p-acilea cumva. Dar nu-i lăsaţi pă reziştii ăia să ne distrugă, domn primar!”

    Zis şi făcut. A ieşit poza de mai sus, iar echipa lui domn Hurdubae a revenit la Tecuci şi le-a făcut plătitorilor de taxe un cadou pentru devotamentul lor întru cauza partidului: taxe cât cuprinde. Citiţi AICI textul în exclusivitate primit de la colaboratoarea noastră Aida Zaharia, şi dacă nu vă faceţi cruce promit să-mi fac eu cu două mâini până anchilozez!

    Tecuci poate fi modelul pentru România de mâine. O ţară a iobăgiei crunte moderne. În care „japca” de care pomenea Liviu Dragnea devine lege cu literă de moarte. Un loc în care clica politică devine tot mai bogată&puternică, în timp ce populaţia se prăbuşeşte îngropată în taxe.

    Asta a făcut, de fapt, Ciuma PSD-ALDE în ultimii doi ani: le-a dat primarilor libertate soră cu dezmăţul, să-şi pună poalele-n cap până se va vedea goliciunea imensă a bugetelor locale. Au mărit salarii cu nemiluita, au angajat pe capete, au plusat la panseluţe, floricele, manelişti, au cumpărat la „smartfoane” şi toate fiţele pământului, şi-apoi s-au trezit despuiaţi complet de bani.

    Şi cum s-o scoată la vopsea? Păi în afară de cerşitul la guvern şi mărit datoria publică, le-a rămas reţeta miraculoasă: măriţi taxele, măăăăi! Nu ştiu dacă Tecuciul va parafa chiar toate taxele din textul recomandat mai sus ca lectură obligatorie pentru „Citiţi şi vă cruciţi”. Dar ştiu sigur că asta e pofta ce-o poftesc toţi aleşi risipei de bani publici. Nu ştiu să facă mare lucru, dar la asta se pricep magistral: cum să-i stoarcă pe votanţii lor de impozite şi taxe umflate cu pompa, inventând scuze de la statul paralel până la încălzirea globală.

    Franţa ne dă în aceste zile un exemplu de ţară la polul opus. Când politicul umblă la taxare, lumea spune „pas”. Fanatic. Nebunesc. Violent chiar. Dar nu cedează! În lumea civilizată pică guverne pentru niscaiva euro în plus la impozitare. La noi, visul e Tecuciul. Taxe, taxe şi iar taxe, apoi taxe iar, taxe şi mai mari, taxe noi, taxe vechi reînnoite, taxe de viitor, taxe pe stradă, în parcare, acasă, la nuntă, gunoi, apă, aer, teren, iarbă verde şi uscată, iarbă netăiată, iarbă neplantată, iarbă însămânţată, udată, uscată şi apoi impozitată.

    O astfel de grozăvie nu funcţionează decât într-o lume supusă. Sigur, ce vină au bătrânii lui Hurdubae că le-au plecat copiii în Europa? Sau că ei nu mai au puterea să se revolte? Sunt şi ei oameni, nu? Da, sunt. Însă tocmai omenia lor e sursa puterii baronilor. Sărăcie, supuşenie, dependenţă de politic şi apoi banii la ei! Bani şi iar bani. Sclavie de tip nou. Sau „capitalism de cumetrie”, cum spunea Ion Iliescu, inventatorul lui. Şi-atunci, cum să nu-ţi sară muştarul, când ajungi să faci foamea?! Să strângi cureaua, ca să ia primarul 120 de milioane de lei vechi pe lună! De zece ori pensia plătitorului de taxe majorate. Viaţă-i asta, bade votant?

    CITEŞTE ŞI:

    EXCLUSIV. „Japca” lui Dragnea, la Tecuci. România de mâine: sărăceşte-i şi taxează-i!

  • Șpaga de 800.000 $: Tăriceanu recurge la imunitatea perpetuă, dar nu scapă prin prescripție!

    În cazul imunității lui C. A. C. P. Tăriceanu, Senatul României se complace într-o rea-credință revoltătoare. Președintele Senatului este protejat de Comisia juridică a Camerei superioare a Parlamentului, nici măcar nu s-a ajuns la votul în plen.

    Comisia juridică a amânat de trei ori, pentru câte o săptămână, discutarea solicitării DNA de ridicare a imunității lui Tăriceanu. Acum, tertipurile folosite de Comisie împing acest caz până în următoarea sesiune parlamentară, adică după 1 februarie 2019. În acest fel, procurorii sunt ținuți departe de Tăriceanu cel puțin trei luni, de când au trimis dosarul la Senat.

    Comisia e dominată numeric de PSD, care are 6 membri din 11. Adăugându-l pe reprezentantul ALDE și cel al UDMR, rezultă o majoritate zdrobitoare, de 8-3 în favoarea Puterii. Este Comisia pe care PSD și-a securizat-o cel mai bine, pentru a-și proteja imunitatea în fața justiției.

    Președintele Comisiei juridice este Robert Cazanciuc, iar printre membri se regăsesc alți doi PSD-iști cu influență nocivă: Șerban Nicolae și Tit-Liviu Brăiloiu.

    Vestea proastă, pentru Tăriceanu, este că nu va fi salvat prin prescripția faptelor. E drept că termenul de prescripție (10 ani) se împlinește la sfârșitul acestui an, dar procurorii au apucat să facă acte de cercetare penală în dosar (chiar dacă nu s-au putut atinge de Tăriceanu), condiție suficientă pentru evitarea prescripției.

    În altă conjunctură politică, procurorii vor putea obține avizul de ridicare a imunității, iar Tăriceanu nu va mai avea după ce să se ascundă. Nici fustele celor cinci neveste nu-i vor fi suficiente.

  • EXCLUSIV. „Japca” lui Dragnea. Românii, îngropaţi de taxe. Cazul Tecuci

    Primarului Tecuciului – municipiu cu sub 40.000 de locuitori – probabil că e în Top 10 primari din România ca venit lunar. Constantin Hurdubae  (în imagine, alături de tovarăşii săi din primărie, la mitingul PSD „împotriva abuzurilor din justiţie”, din 9 august) încasează lunar nu mai puțin de 12.350 lei (aproape 3.500 de euro), adică aproape cât încasează primarului Iașului (municipiu cu peste 318.000 locuitori) sau primarul Timișoarei (municipiu cu peste 308.000 locuitori). Mica urbe gălăţeană se scufundă în sărăcie, cu o populaţie îmbătrânită şi cu mulţi localnici alungaţi la muncă în străinătate, dar mahării oraşului o duc tare bine. Care să fie reţeta îmbogăţirii lor? Simplu: taxe peste taxe, mărite şi chiar inventate pe lângă lege.

    Tecuciul poate fi caz-şcoală pentru ce-ar putea trăi România dacă alde Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă sau alte parascovenii politice vor pune mâna definitiv pe ţară. Reţeta lor e infailibilă: ţine lumea în sărăcie şi apoi „mulge-o” de bani. De ce? „Pentru că putem”. Sau, după ultima declaraţie a lui Liviu Dragnea, pentru că putem să-i luăm banii „cu japca”.

    Astfel, anul 2019 le va aduce locuitorilor din orașul Tecuci, județul Galați, o avalansă de taxe noi și impozite majorate. Pentru anul fiscal 2019 impozitele și taxele locale se majorează cu rata inflației de 1,3% față de cele prevăzute în anul fiscal anterior. Şi aşa cum reiese din declaraţia sa pentru radio Lider Pro FM, primarul PSD Hurdubae stoarce de unde poate, „pentru că poate”:

    „Nu suntem un oraș cu o industrie deosebită. Cel mai mare angajator nu depășește 700 de angajați în lunile de vârf. Mai sunt câteva bussinesuri cu 70-80 de angajați, ca de exemplu secțiile de croitorie, făbricuțele de muștar, de bulion și ketchup. Dacă visăm că vor veni investitori străini…”

    Cu toate acestea, conducerea Primăriei Tecuci, le pregătește tecucenilor taxe noi și majorări de taxe și impozite, unele chiar cu încălcarea legislației.

    La capitolul Taxe locale speciale, sunt introduse pentru 2019 două taxe privind parcările publice din municipiul Tecuci, astfel:

    • taxă abonament lunar parcare publică – 400 lei (botezată de tecuceni „Taxa Hurdubae”);
    • taxă abonament anual parcare publică – 4.500 lei.

    O altă noutate în materie de taxe este taxa pentru oficierea căsătoriei în afara sediului Primăriei sau a Serviciului de stare civilă, indiferent de domiciliile viitorilor soţi , taxă pentru care viitorii miri vor achita 500 lei.

    Tot la capitolul taxe noi, se regăsesc:

    • taxă eliberare copii „conform cu originalul” după Registrul Agricol – 10 lei taxă fixă + 6 lei/pagină;
    • taxă viză anuală transport în regim de taxi şi a copiei conforme pentru transportul în regim de închiriere – 350 lei/auto;
    • taxă utilizare infrastructura de reţele – 5 lei/ml/an.
    • Conform proiectului pe 2019, vor fi majorate o serie de taxe speciale și anume:
    • taxa eliberare copii după documente existente în arhivă – creşterea va fi de la 2 lei/pagină în 2018, la 6 lei/pagină în 2019;
    • taxa eliberare copii după documente existente în arhivă conforme cu originalul – creşterea va fi de la 5 lei/pagină la 20 lei taxă fixă, la care se adaugă 1 leu/pagină;
    • taxa eliberare copii „conform cu originalul” după Registrul Agricol din perioada 2015-2019 – creşte de la 6 lei/pagină la 10 lei taxă fixă + 8 lei/pagină.
    • taxa pentru foc de artificii, care creşte de la 116 lei/ 5 minute la 120 lei/5 minute.
    •  taxa de salubrizare nu este ocolită de majorare. Aceasta urmează să crească de 2,14 ori!
    • Pentru persoanele fizice, taxa de salubrizare urmează să crească de la 7 lei, cât a fost pe parcursul anului 2018, la 15 lei pentru anul 2019. Peste DUBLU!
    • În cazul persoanelor juridice, taxa de salubrizare va creşte de la 10 lei la 20 lei pentru societăţile fără salariaţi şi de la 17 lei la 25 lei pentru societăţile cu cel puţin un salariat. Deci tot cam DUBLU!
    • Taxa urmează să crească de 2 ori pentru societăţile fără salariaţi şi de 1,4 ori pentru cele cu cel puţin un salariat.
      Încă un detaliu important: la începutul anului 2018, taxa de salubrizare a fost deja majorată de la 4 lei/persoană fizică/lună la 7 lei.

    Parcare la preţ de Capitală

    La finele verii anului 2018, șoferii din Tecuci au primit din partea municipalității cadou o taxă de parcare rezidențială de 135 lei/lună, dar și o taxă de parcare de 2 lei/oră, la preş de Bucureşti.
    Vestea noilor taxe sau majorări de taxe și impozite a stârnit reacții și din partea societății civile dar și din partea opozanților politici ai coaliției PSD-ALDE.
    Prima reacție a fost a fostului consilier județean al PNL, Adrian Liviu Butunoi: „Primarul Tecuciului, Constantin Hurdubae, a „calculat”, a „cântărit” și s-a gândit că tecucenii trăiesc ca-n sânul lui Adam și le-a pregătit CADOURI de sărbători: vrea să introducă două taxe pentru parcările din Tecuci începând cu ianuarie 2019: o taxă abonament lunar parcare publică de 400 lei sau, la alegere, pentru cei care își permit o taxă abonament anual parcare publică de 4.500 lei. Din ianuarie, salariu minim brut este anunțat la nivelul de 2050 lei. În buzunar, adică net, ajung doar 1.247 lei. Din salariul de 1.247 lei, primarul Hurdubae vrea 400 de lei/lună sau chiar 4.500 lei/an pentru parcări.”
    Liderul liberalilor tecuceni, Lucian Costin, și-a exprimat îngrijorarea și dezacordul privind noile taxe propuse de PSD la Tecuci:

    „Într-un oraș mort din punct de vedere economic, într-un oraș în care statul are mai mulți angajați decât mediul privat, într-un oraș din care tinerii aleg drumul pribegiei, orice majorare de taxe este împotriva logicei normale. PNL respinge cu fermitate toate taxele nou introduse și solicită micșorarea tuturor taxelor locale la nivelul minim prevăzut de Lege. Sperăm că așa cum s-a întâmplat în data de 05.12. 2018 în Camera Deputaților, Opoziția de la Tecuci să fie unită pentru a bloca orice demers împotriva tecucenilor, să fie unită pentru a bloca orice demers întreprins de nociva administrație PSD- Hurdubae.”

    Taxe desfiinţate în România, înfiinţate la Tecuci

    Din 18 aprilie 2018, este în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 223/2017 pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative care cuprind prevederi referitoare la taxe şi tarife. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial nr. 268/2017, vine în aplicarea Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Prin aceasta, au fost eliminate o serie de TAXE EXTRAJUDICIARE DE TIMBRU, astfel:

    Conform Hotărârea Guvernului nr. 223/2017, nu se mai achită taxe pentru:
    – eliberarea actului de identitate;
    – eliberarea primei cărţi de identitate, la împlinirea vârstei de 14 ani;
    – eliberarea cărţii de identitate persoanelor care au dobândit/redobândit cetăţenia română şi care depun cererea pentru eliberarea primului act de identitate la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia locuiesc;
    – eliberarea unei noi cărţi de identitate în cazuri precum expirararea termenului de valabilitate, modificări de date personale, adresă, CNP, deteriorarea actului de identitate, pierdere, furt, modificarea imaginii faciale, schimbarea de sex, precum şi la preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile. La fel şi pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate pentru persoana internată într-o instituţie sanitară şi aflată în una din situaţiile menţionate;
    – pentru înscrierea menţiunii de stabilire a reşedinţei în actul de identitate.
    – pentru eliberarea cărţii de identitate provizorii
    – taxa pentru restabilire, la cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să-şi schimbe domiciliul în România se prezintă la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe a cărui rază teritorială este situat imobilul unde îşi stabilesc domiciliul, unde depun Cererea pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România

    Ei bine, cu toate acestea, în proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale la Tecuci, pentru anul fiscal 2019, sunt prevăzute:

    taxe pentru eliberarea cărții de identitate (7 lei) și a cărții de identitate provizorii (1 leu), dar și taxe în cuantum de 8 lei pentru acte de stare civilă (certificat de naștere, căsătorie, deces).

    L-am întrebat pe viceprimarul municipiului Tecuci, Dănuț Pintilie, care sunt rațiunile majorării unor taxe și introducerii unor taxe noi. „Nu se majorează nicio taxă în anul 2019” a spus viceprimarul Tecuciului. Însă răspunsul viceprimarului este în contradicție cu Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2019, afișat pe site-ul primăriei.

    Aida ZAHARIA (corespondenţă de la Tecuci)

    Sursa foto principal: Telegraf-expres

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (3): „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Moscova, 4 decembrie 1989. Simțindu-se încolțit, Ceaușescu joacă tare pe terenul lui Gorbaciov. Detalii – într-un nou fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor” .

    Deşi situaţia devenea din ce în ce mai dramatică, Nicolae Ceauşescu spera într-o reconciliere cu Mihail Gorbaciov. Sau măcar o prelungire a situaţiei din acel moment, în speranţa că durii de la Moscova nu-l vor lăsa la infinit pe Gorbaciov „să pună în pericol socialismul”.

    Constantin Olteanu, care în 1989 era șeful secției Relații Externe a CC al PCR, îşi aminteşte: „Eu l-am chemat pe ambasadorul sovietic şi i-am adus la cunoştinţă componenţa delegaţiei noastre. I-am spus să pună la Moscova următoarea condiţie: tovarăşul Ceauşescu vrea o discuţie cu tovarăşul Gorbaciov înainte sau după întâlnirea comună cu toate delegaţiile. El a transmis, apoi a plecat în concediu. Mi-a trimis răspuns prin însărcinatul cu afaceri interne al ambasadei sovietice: «Da, tovarăşul Gorbaciov este de acord să discute cu tovarăşul Ceauşescu înainte sau după întâlnirea cu toţi invitaţii». I-am transmis lui Ceauşescu şi a spus: «Bine». Eu i-am spus adjunctului meu, Mihai Nicolae, să ia legătura, prin ambasadele noastre, cu celelalte ţări care participă la întrunirea din 4 decembrie, în afară de URSS, să vadă cine face parte din delegaţia lor. Asta se întâmpla duminică la prânz, pe 3 decembrie. Noi plecam luni dimineaţă. Toate delegaţiile erau cum le-au dat ruşii, deci şi cu prim-ministru. Mă duc la Ceauşescu. Ieşise din cabinet şi era pe culoar, împreună cu «Tovarăşa». Plecau acasă, pentru că era ora 12.30, duminică. «E ceva?», m-a întrebat. Şi i-am spus: «Uitaţi ce este, am verificat treaba asta şi în toate delegaţiile figurează prim-ministru», amintindu-i că a spus ca tovarăşul Dăscălescu să nu meargă la Moscova. A luat notă: «Bine, hai înapoi!». Îi spune lui Hîrjău, secretarul de cabinet: «Cheamă-l pe Dăscălescu!». Ceauşescu nu s-a mai dezbrăcat. A rămas aşa, în palton, că era iarnă. Am stat în picioare, aşteptându-l pe Dăscălescu. Ceauşescu i-a spus: «Mergi şi tu mâine cu noi la Moscova, că uite, merg şi ăilalţi prim-miniştri». Dacă eu nu m-aş fi dus la el, iar el îi vedea la Moscova pe ceilalţi şefi de guvern, aş fi putut să am anumite reproşuri, mai ales că Dăscălescu avea să participe şi la întâlnirea cu Gorbaciov. Şi am plecat împreună la Moscova”.

    „Papa e de acord cu noi”

    Luni, 4 decembrie 1989. Lui Ceauşescu nu-i era greu să-şi dea seama că nu mai corespunde cererilor Moscovei. Dar el a ales să-l înfrunte pe Gorbaciov chiar în faţa liderilor est-europeni impuşi de Uniunea Sovietică!

    Prezent în delegaţia României, Constantin Olteanu povesteşte: „Acolo, Ceauşescu a fost foarte rezervat. S-a mai gândit, era preocupat… bănuia ceva, cred. Dăscălescu a făcut o criză de sciatică. Am intrat în sală. Prima şedinţă a fost cu toate delegaţiile. Gorbaciov a informat cu ce a vrut el. Printre altele, a spus că a vorbit şi cu Papa. «Papa e de acord cu noi», fără să spună care «noi». Gorbaciov a mai zis că Bush s-a dus la Bruxelles ca să-i informeze pe aliaţii lui din NATO. Ceauşescu nu elogiază, ci spune, cu un buletin Agerpres în mână, adresându-i-se lui Gorbaciov: «Nu ştiu cum se împacă ce aţi spus dumneavoastră, ca între NATO şi Tratatul de la Varşovia să se găsească înţelegere, să se atenueze asperităţile, cu ceea ce a declarat Bush în drum spre Bruxelles. El spune că NATO trebuie întărit, trebuie extins». Sigur că Gorbaciov n-a răspuns”.

    „E bine așa, tovarășe Ceaușescu?”

    Cu toate că nu mai avea nicio susţinere, Nicolae Ceauşescu i-a atras atenţia liderului sovietic asupra modului în care a făcut schimbările din statele est-europene în 1989. Constantin Olteanu: „Ceauşescu a ridicat problema să nu mai fie denigraţi foştii conducători din ţările socialiste care au fost schimbaţi din funcţii. Şi a mai fost ceva. La ordinea de zi au adus ei atunci o declaraţie prin care se condamna intervenţia în Cehoslovacia din 1968, după 21 de ani. La care Ceauşescu s-a ridicat şi a spus: «Noi nu semnăm declaraţia, pentru că noi nu am intervenit, dimpotrivă, am condamnat-o, şi ştie toată lumea. E bine să se facă acest lucru târziu, deşi trebuia făcut mai demult. Dar eu propun – zice el – să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia». Gorbaciov spune că e acolo delegaţia de partid cehoslovacă şi vor discuta cu ei. «E bine aşa, tovarăşe Ceauşescu?», întreabă Gorbaciov. La care Ceauşescu: «Nu. Trebuie să se retragă trupele sovietice din toate ţările în care există!». Rumoare în sală. S-a făcut o pauză”.

    „În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege”

    Momentul este redat şi de Ion Stoian, ultimul ministru de Externe al României comuniste, prezent la Moscova alături de Ceauşescu, Dăscălescu şi Olteanu.

    „Informarea lui Gorbaciov a fost destul de sumară, seacă. A reieşit cu claritate că Mihail Gorbaciov intenţionat a făcut aceasta, în dorinţa de a estompa interesul celorlalţi faţă de discuţiile sale cu preşedintele american. Era evidentă încercarea de a spune numai lucruri generale. Totuşi, a rezultat clar că s-a discutat despre situaţia din celelalte ţări socialiste, despre procesele şi evoluţiile politice din aceste ţări. Insatisfacţiile celorlalte delegaţii erau evidente. Probabil, Mihail Gorbaciov a simţit aceasta şi, fără a ne preveni, a aruncat în discuţie o altă problemă. (…) A început menţionând că este timpul şi este necesar să dăm o nouă apreciere, sub forma unei declaraţii sau a unui comunicat, în legătură cu intrarea în Cehoslovacia, în 1968, a trupelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia. «Suntem aici toţi cei care au fost implicaţi atunci, mai puţin România, care a ieşit din această chestiune», a zis Gorbaciov. Pe loc, Nicolae Ceauşescu l-a întrerupt, cu scuzele de rigoare, spunând: «Nu-i adevărat! România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă». Şi a continuat: «Nu am intrat pentru că am apreciat că aceasta a fost o încălcare gravă a suveranităţii unui stat, un act agresiv, contrar normelor şi principiilor relaţiilor dintre state, care a dăunat mult socialismului, inclusiv Uniunii Sovietice». Prompt, l-a aprobat conducătorul delegaţiei ungare, Rezsö Nyers, de curând înlocuitorul lui Károly Grósz la conducerea partidului. S-au purtat discuţii pe text, un proiect necorespunzător prezentat de Mihail Gorbaciov. Cele mai multe obiecţii şi sugestii au fost făcute pe text de delegaţia română, de Nicolae Ceauşescu. La un moment dat, discuţiile pe text se purtau numai între Mihail Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu. (…) Către sfârşit, Gorbaciov a şi menţionat că putem să ne declarăm de acord cu textul, întrucât chiar şi tovarăşul Ceauşescu este de acord. La care Nicolae Ceauşescu a replicat: «Deşi noi ne-am spus de mult părerea, totuşi putem fi de acord cu acest text. Dar pot spune că dacă-l redactam noi, comunicatul ar fost mult mai bun. Aşa, de exemplu, ar fi trebuit menţionată într-o frază clară şi retragerea trupelor sovietice din Cehoslovacia». La care Mihail Gorbaciov a intervenit prompt, spunând: «Aceasta este o problemă pe care o vom reglementa noi, pe cale bilaterală, cu tovarăşii cehoslovaci. Ştiţi, cred, că între noi şi Cehoslovacia există un acord privind staţionarea trupelor sovietice în Cehoslovacia». Răspunsul lui Ceauşescu a fost tăios, sarcastic: «Da, ştiu, este un acord bilateral încheiat după ocuparea Cehoslovaciei!». Replica lui Mihail Gorbaciov a fost: «În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege». La care Ceauşescu a spus: «Da, cu asta sunt de acord»”.

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    ——————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

  • Dragnea a scos PSD din Europa. Va încerca și cu România

    Ieri a început Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), la Lisabona. Toate partidele socialiste sau social-democrate, afiliate la PES, au trimis delegații consistente la Congres. Cu o excepție: PSD, singurul partid socialist care nu și-a trimis niciun membru marcant (președinte, prim-ministru etc.).

    În weekend-ul portughez, socialiștii europeni își vor alege candidatul pentru funcția de președinte al Comisiei Europene după alegerile din luna mai 2019. Mare favorit este olandezul Frans Timmermans, actualul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene. În toamna acestui an, Timmermans a criticat dur reformele anti-justiție din România, promovate de PSD.

    Este pentru prima dată din 2005, de când PSD a devenit membru al PES, când liderii PSD lipsesc de la Congres.

    Dragnea a izolat PSD în Partidul Socialiștilor Europeni, transformându-l în partid marginal, nebăgat în seamă. În același fel, încearcă să izoleze și România de Uniunea Europeană.

    (Foto: Dragnea – Timmermans)

  • Moș Nicolae #Rezist i-a dăruit ministrului Bădălău un pișoar personalizat

    Câțiva protestatari #Rezist au vizitat astăzi bârlogul baronului PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, numit recent ministru al Economiei. Protestatarii, însoțiți de ziariștii Mălin Bot și Camelia Tabacu, au improvizat o scenetă în fața vilei lui Bădălău de la Bolintin Vale, județul Giurgiu.

    Cadoul de Moș Nicolae pentru baronul Niculae a fost un pișoar personalizat, cu numele PSD-istului scris într-o poziție strategică, unde se trage apa. Protestatarii au sancționat astfel batjocorirea de către Bădălău a diasporei române, la un botez în care doi maneliști cântau „Să vină diaspora / Că noi ne pișăm pe ea”, iar nașul-baron se bâțâia fericit și aplauda frenetic.

    Protestatarii, cu Marian Ceaușescu în rolul principal, au legat pișoarul de gardul lui Bădălău. Pe obiect existau și alte mesaje: „Dragnea”, „PSD”, „Ciuma Roșie”.

    Mobilizare exemplară: polițiști, jandarmi, interlopi/simpatizanți PSD

    Vizita „comandoului” #Rezist a atras rapid mai mulți indivizi cu aspect dubios, de interlopi locali, dar și câteva echipaje de poliție. Dubioșii au spus că sunt simpatizanți PSD. Ei i-au filmat, la rândul lor, pe protestatari.

    După o vreme, la fața locului a ajuns și un echipaj de jandarmi (n-a stat degeaba Carmen Dan, colega de guvern a lui Bădălău), astfel încât în fața castelului baronial erau mai multe forțe de ordine-dezordine (polițiști, jandarmi, interlopi/simpatizanți PSD) decât protestatari.

  • Dan Grigore, Oreste, Ciocăzanu, Oana Stănciulescu – ediţie specială la Naşul TV

    În această seară, de la ora 20.00,  Naşul TV va găzdui o ediţie specială având ca temă situaţia gravă în care se află România la final de an 2018. Printre invitaţi se vor afla maestrul pianist Dan Grigore, fost membru CNA, jurnaliştii Oreste Teodorescu, Laurenţiu Ciocăzanu, Roland Cătălin Pena, avocatul Antonie Popescu (care a asigurat succesul la CEDO în procesul victimelor Mineriadei iunie 90, care a dus ulterior la inculparea lui Iliescu, Roman, Voican Voiculescu, Măgureanu etc.), omul de afaceri Marius Bostan sau medicul Alin Dragomir. Prin telefon, va intra şi jurnalista Oana Stănciulescu, recent interzisă şi ea la Realitatea TV.

    Dezbaterea va fi moderată de Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 decembrie”, a victimelor de la Revoluţie şi Mineriade.

    Emisiunea va fi înregistrată şi va putea fi urmărită ulterior şi pe canalul de YouTube  „Ziariştii – Cartianu – Ciocăzanu” (parte din grupul de presă „ZIARIŞTII”)

  • Băsescu a rupt lanţul de iubire cu Ciutacu: „Prost orgolios”. „Tonomatul” contraatacă

    După mai bine doi ani de cumetrie pe România TV (televiziunea mogului Ghiţă care fură ştiri de la ZIARISTII.com), relaţia Băsescu-Ciutacu s-a stricat. Fostul preşedinte a scris acum o jumătate de oră pe Facebook:

    „Ciutacule,
    Prostul orgolios, când nu mai are argumente, jigneşte.
    Biet simbriaş al mogulilor, dacă te străduieşti puţin, ai putea fi decent şi să bagi capul în pământ. Nu încerca să convingi că eşti din aceeaşi breaslă cu jurnalistul turc Kamil Demirkaya. Tu eşti doar un tonomat rablagit (orice tonomat cântă pe bani)
    Te rog să cauţi în DEX definiţia cuvântului „decent”. Crezi că poţi fi ?

    Mesajul de mai sus era replică la o replică dură a lui Ciutacu, supărat că Băsescu s-a declarat împotriva extrădării jurnalistului turc cerut acasă, pentru închisoare, de Erdogan.

    ”Omul e bolnav. Nici revolta nu mai poate produce. Si isi da singur calde. Ca reci i-au mai ramas doar cuburile de gheata si transpiratia de pe sira spinarii. Daca s-a spart in ancheta FBI Blonda Suprema in Costa Rica, risca sa ajunga unde trebuia sa-l trimita Dosarul Flota. La batranete, ar fi incununarea suprema a vietii lui. Dupa ce si-a bagat juma de familie in puscarie, iar pe ailalta in dosare penale, mai are sa se duca si sa se predea. Dar n-o s-o faca niciodata. Pentru ca e las. A fost o viata intreaga. N-o sa se schimbe cand l-au lasat balamalele. (…)

    Nea Traiane, tataie, nu te mai ajuta fizicul sa iesi la bataie. Psihicul te-a tradat de cand lumea. Esti un neg pe obrazul poporului asta. Pacat ca nu se indura nimeni sa cauterizeze locul”, s-a infierbantat  Ciutacu citat de Aktual24.ro.

    Iată ce publicase Traian Băsescu pe Facebook:

    Lui Victoraş, cu milă …
    Simbriaşul puşcăriaşului Voiculescu şi mai nou al lui Sebastian Ghiţă, pe numele lui Victor Ciutacu se revoltă că am militat pentru neextrădarea jurnalistului turc Kamil Demirkaya.
    Măi panaramă mică, ştii care este deosebirea între tine şi jurnalistul turc ? 
    Tu faci jurnalism pe bani grei înghiţindu-i precum un tonomat ca să-ţi cânţi partitura seară de seară, pe când amărâtul ăsta de jurnalist turc face jurnalism pe riscul lui şi fără bani primiţi de la moguli.
    Asta-i realitatea măi Victoraş (să ştii că nu-ţi spun javră ordinară plătită să cânte pe muzica stăpânilor).
    PS – Victoraş, tu care le ştii pe toate chiar nu ştii din ce bani te-a plătit puşcăriaşul Voiculescu ?

    Ciutacule,
    Prostul orgolios, când nu mai are argumente, jigneşte.
    Biet simbriaş al mogulilor, dacă te străduieşti puţin, ai putea fi decent şi să bagi capul în pământ. Nu încerca să convingi că eşti din aceeaşi breaslă cu jurnalistul turc Kamil Demirkaya. Tu eşti doar un tonomat rablagit (orice tonomat cântă pe bani)
    Te rog să cauţi în DEX definiţia cuvântului „decent”. Crezi că poţi fi ?

  • Dragnea, scoate banii! PSD, obligat să dezvăluie sursele mitingului anti-justiţie

    Jurnalistul de investigaţii Ovidiu Vanghele a câştigat în instanţă procesul cu PSD în care cerea să fie dezvăluite sursele de finanţare ale mitingului „împotriva abuzurilor din justiţie”, organizat de PSD pe 9 august.

    „Am câștigat procesul cu #pesedeaua #cea #hoață.

    Elenina Nicuț, de fapt, l-a câștigat, singurul meu merit e ca am facut (si fac, in general) cereri pe L544/2001 corecte si bune.

    Multumesc instantei de la Tribunalul Bucuresti, am avut incredere in acest judecator si in modul in care ascultat partile si a inteles speta.

    Ne auzim la recurs.

    #liviule, pregateste actele, ca vin cu #jandarmeria peste tine, pungașule!

    (Partea chiar misto e ca, cel mai probabil, #pesedeaua a furat-o la bani pe Halep. Iar asta sper sa demonstrez atunci cand voi primi, finalmente, informatiile cerute. Da-i banii fetei, #pesedea #furăcioasă, ca i-a muncit cu sudoare multa!)”, a scris Ovidiu Vanghele pe pagina sa de Facebook.”

    Într-o postare ulterioară, la cererea cititorilor, el a dezvăluit concret ce anume a cerut PSD să dezvăluie despre mitingul din 9 august: câţi bani, câte autobuze, ce materiale de promovare, steaguri, hrană etc.. Iată postarea sa: