Dacă i-ar fi spus cineva Vasilicăi Dăncilă că va ajunge prim-ministru al României, pe când era ruşinea clasei la şcoală, cred că ar fi râs cu lacrimi.
Ei bine, minunea s-a produs. Cea mai proastă alegere politică de la Elena Ceauşescu încoace a ajuns să conducă Guvernul României. Atenţie, urmare a unui proces democratic, nu paraşutată ca Elena Ceauşescu la ordinul dictatorului!
De ce a permis România o astfel de blasfemie? E o chestiune asupra căreia ar trebui să reflectăm cu toţii, la nivel individual şi ca societate deopotrivă.
Nu există un caz similar în lumea liberă. După cum nu există o ţară condusă de un infractor. Unul care bineînţeles că vrea să-şi steargă condamnările odată ajuns la putere, ce-ar putea dori el altceva de la viaţă? Din 2016, în loc să ştergem această ruşine mondială de pe obrazul şi-aşa pătat al ţării, noi ce facem? Îi luăm declaraţii, cu microfoanele televiziunilor în faţă, unui infractor dovedit! Daţi-mi UN SINGUR exemplu de ţară la fel! Unde în lumea occidentală puşcăriaşul din libertate vorbeşte naţiunii la TV?!
Dar noi ne obişnuim cu normalitatea anormalităţii. În timp ce cuplul Dăncilă&Dragnea nu are termen de comparaţie pe Planeta Pământ.
Azi, am aflat de ce nu a dat Dăncilî până acum ordonanţele cerute de clanurile penale. Nu că n-a vrut, că i-a promis lui Timmermans sau altor lideri UE, ori că s-a speriat să nu intre în istorie ca premierul care a scos practic România din Europa, via activarea „opţiunii nucleare” – Articolul 7 din Tratat (suspendarea dreptului de vot). Nu, nimic din toate astea.
Ci dintr-un motiv simplu, de marionetă ideală: că ministrul Justiţiei, şi el slugă cvasitotală până de curând, nu i-a pus pe masă ordonanţele dorite de Dragnea, Vâlcov, Mitralieră&co.
Acum, pleacă Tudorel, vine Nicolicea, deci are cine să-i pună pe masă ce PSDragnea îi cere să adopte.
E clar că Dăncilă va semna. Nu-i pasă de consecinţe, ştie clar că i-a minţit pe liderii europeni, aşa cum a minţit ordinar întreg continentul când a spus în Parlamentul European că „jandarmii şi-au făcut datoria în 10 august”. Ştia şi atunci, ca şi acum, că minte.
Dar a durut-o-n coafură. Nu are noţiuni de etică, nu are caracter, cuvânt, nu mai vorbim de onoare, educaţie, bun-simţ şi cei 7 ani de-acasă. E complet amorală, imorală. Nici n-ai spune că e om. Se comportă mai degrabă ca un robot cu creier artificial conectat la butoanele inventatorilor săi.
Este întruchiparea nesimţirii totale. De aia face tot ce face. A învăţat „să nu-i pese”. Să „ţină la tăvăleală”. Dacă nu simte răspunderea, n-o doare. Din acest motiv acceptă să fie preşul unora pentru care exercitarea puterii este exclusiv o chestiune de interes personal.
Ţara? Vai, mama ei! Poporul? Primeşte mereu de la ea scuza de plastic: „E decizie politică”. Atât. Dacă „decizia politică” ucide naţia, naţia nu are voie nici să comenteze. E politic, e lege, poate fi şi moarte! Asta e tot ce-a înţeles ea din jobul de prim-ministru: că trebuie să execute ce-i pune pe masă un grup care ia „decizii politice”. Vrea grupul să dea foc la ţară? Acceptă popor!
Aşa va intra Dăncilă în istorie. Ca românca dispusă să-şi vândă naţia dintr-o semnătură. O iscălitură banală, pe orice ordonanţă i-ar cere să parafeze cei care au pus-o în funcţia în care nici nu visa să ajungă.
Dăncilă este imaginea impotenţei acestei naţii. Dacă ea a ajuns în fruntea ţării, nu doar Dragnea are o problemă, sau PSD, ţara însăşi are.