Categorie: Opinii

  • M-am săturat de comuniști și de comunism!

    O să încep prin a vă povesti un pic despre viața mea. Sunt născut în anul 1986 și sunt persoană cu dizabilități (asta, deși statul român nu vrea nici până în ziua de azi să-mi recunoască problema și să-mi acorde un ajutor). Sufăr de hidrocefalie din naștere.

    Trebuia să mor până la două luni de la naștere. Dumnezeu m-a salvat. Tatăl meu, care a decedat acum 4 ani, umbla pe la toate farmaciile pentru medicamentele de care aveam nevoie. Vorbesc de perioada aceea „frumoasă” a comunismului. Mama stătea acasă să mă  îngrijească.

    Precizarea asta e pentru romanticii care votează PSD și care au dorit ca Dăncilă să fie președinte.

    Am inhalat mult fum de lumânări pentru că aveam doar câteva ore curent electric pe zi. Cu căldura e o poveste locală mai complicată.

    De ce v-am povestit o mică parte din viața mea? Pentru că azi am auzit că Meleșcanu s-a înscris în noul partid înființat de Dan Voiculescu. Aceste două fosile comuniste care sunt o cangrenă (asta, ca să nu spun ciumă – știți voi care) pentru această țară.

    Eu nu cred că Meleșcanu și Voiculescu au stat la coadă să cumpere medicamente pentru ai lor. Ei nu au stat la coadă nici să cumpere mâncare.

    Ei au fost privilegiați atunci, sunt și acum. Asta, pentru că nostalgia e puternică în România.

    Meleșcanu a dovedit că este incapabil să gestioneze alegerile în diaspora. A dovedit că habar nu are de politică externă. Anul trecut, când marile puteri au decis soarta lui Plahotniuc, el a declarat că România nu recunoaște guvernarea care se instalase atunci la Chișinău. A fost nevoie de niște telefoane din exterior ca să-și retragă declarațiile. Acesta este Meleșcanu.

    Acum închei cu întrebarea, pentru că deja mă doare capul: chiar nu v-ați săturat de comuniști?

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România de sub pod

  • Un an fără Plahotniuc, dar cu prea mult Dodon

    Azi se împlinește un an de când regimul Plahotniuc a fost înlăturat. Este un motiv de sărbătoare? În mod clar, nu. Asta pentru că lucrurile se înrăutățesc.

    Plahotniuc nu este la închisoare. El a fugit din Moldova. Locul lui Plahotniuc, pentru tot răul făcut, este la închisoare. Majoriatea oamenilor lui Plahotniuc s-au repliat rapid. Acum, ei lucrează pentru Dodon. Acesta, Dodon, a devenit noul păpușar. Unul mai rău decât era Plahotniuc. Dodon nu are inteligența lui Plahotniuc. Inclusiv mediatic. Trustul lui Dodon continuă să crească în putere, în detrimentul trustului lui Plahotniuc.

    Cei care acum se află în opoziție, mă refer la PAS și PPDA, au reușit performanța negativă să piardă puterea. De ce? Pentru că au stat prea mult alături de Igor Dodon.

    Este și vina lor, într-o oarecare măsură, că Dodon a devenit așa puternic. Populația și-a pierdut încrederea în ei.

    Dureros este faptul că România, la acel moment, chiar nu a contat în luarea deciziei de îndepărtare a lui Vlad Plahotniuc. Asta pentru că la București se aflau la guvernare prietenii lui. Acum, după schimbarea guvernării, România începe să conteze.

    În urmă cu exact un an a fost înlăturat Plahotniuc, dar Dodon când va fi înlăturat?

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România de sub pod

  • Moștenirea Epocii Firea: „O bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală” și dulapul cărat în brațe de „operatul” Bădulescu

    Gabriela Firea a spus că aducerea dulapului în Prelungirea Ghencea de către adjunctul ei, Aurelian Bădulescu, reprezintă „o metaforă”. Nu, nu! N-are nicio legătură cu stilistica limbii române. Acea piesă de mobilier a fost menită să mascheze realitatea dezastruoasă de la Primăria Capitalei, dar și din zona respectivă, în ultimii 4 ani.

    Practic, atunci când nu faci nimic, încerci să distragi atenția cu scene ieftine de circ mioritic, marca PSD și Liviu Dragnea, dar să și pui căluș în gură celor ce îndrăznesc să-ți dea în vileag minciunile.

    Numai că lui Bădulescu Gură-Spartă nu i-a funcționat planul nicidecum. La mintea lui, ar fi fost în stare să-l bage în dulap pe Nicușor Dan și ar fi închis ușa după el, ca să tacă odată, să nu-i mai audă vocea acuzatoare. Exact așa cum l-a vârât în tomberon, mai demult, Tolea Ciumac pe Dan Diaconescu, cu deosebirea că scena de la OTV era regizată.

    De fapt, în 2018, tot pentru a-și ascunde temeinica incompetență, același Bădulescu – vă mai amintiți? – a grăit în stilul său propriu, apoi a și scris, semnându-se pe un caiet dictando: „Declar că o bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală”. Consiliera de la USR îndrăznise să-i ceară socoteală în privința infectării a 40 de bebeluși cu stafilococul auriu la maternitatea Spitalului Giulești, aflată în subordinea Primăriei.

    În lipsa unei explicații plauzibile, Bădulescu s-a lansat în înjurături grobiene, definindu-i pe opozanți „javre”, „fraieri”, „bulangii” și „animale”. Tot metaforă s-a numit și acea expresie jignitoare adresată Anei Ciceală? Evident că nu. Ăsta-i omul. Poate vorbi orice, căci rămâne neatins: nicio demisie, nicio amendă, nicio mustrare publică venită din partea șefei lui, Gabriela Firea.

    În povestea cu dulapul, luat probabil din biroul său de la PMB, e de remarcat un lucru: nu l-a durut deloc operația pe Bădulescu atunci când l-a cărat în brațe până la pupitru ca pe un prunc năbădăios. S-a văicărit însă câteva minute mai târziu, în momentul în care un bărbat – considerat „adversar” – a trecut pe lângă el. „M-ai lovit la operație!”, striga viceprimarul, cu tonalitatea unui șmecheraș castrat. Și-a adus aminte brusc de operație, dar și de colecția sa de apostrofări. I-a numit pe oamenii lui Nicușor Dan „mafioți”, „gorile”, „huligani”.

    Nu conta că proiectul de modernizare a Bulevardului Prelungirea Ghencea a rămas doar în imaginația lui și a Gabrielei Firea. Ca de obicei, trecut doar pe hârtie. Dar, sincer vorbind, are și Firea dreptatea ei. Când a zis că va schimba radical fața Bucureștiului, s-a referit la metafore, care zburau ca fluturii în prag de vară. Toți, cu excepția ei și a lui Bădulescu, au complotat împotriva PMB, inclusiv Dragnea și colegii din PSD. Eroi: ea cu Bădulescu. Dușmani: toate partidele politice, în frunte cu PSD, datorită căruia e primar general al Capitalei.

    Dacă bucureștenii ar fi citit pe-ndelete volumul ei de versuri de debut, „O altă lume”, ar fi știut ce le pregătește Firea încă din 2001. N-ar fi mizat pe ea, cu siguranță, pentru a le conduce destinele din funcția de primar general. Ar fi aflat la timp că Firea se autocaracteriza drept „zănatecă”, „zărpălatecă”, „zăpăcitoare”. Din păcate, tot ce-a scris s-a adeverit. A fost un fel de Baba Vanga a Bucureștiului.

    La aproape 20 de ani de la creațiile sale poetice, Bucureștiul e dominat de nebunie și de neseriozitate:

    – amenințări cu moartea din primele luni de mandat;

    – înjurături ca la ușa cortului din partea subordonaților ei, servite drept răspuns la întrebările Opoziției cu privire la „marile realizări” de infrastructură;

    – caloriferele nu dau căldură, iar apa caldă nu curge prin robinete din cauza că primărița e sabotată;

    – n-a atras fonduri europene nici măcar cât un salariu lunar al Gabrielei Firea (doar 2.283 de euro luați de la UE), în vreme ce primarul Boc a adus Clujului peste 25 de milioane de euro!

    Aici cine mai e vinovat? „Statul paralel”? Multinaționalele? „Diasporezii”? Iohannis? Pușcăriașul Dragnea? El nu i-a dat voie…

    Știți ceva? Râde Boc de se sparge din fotoliul lui de la Primăria Cluj, dar apoi oftează: „Pușca și cureaua lată / Ce Capitală-aveam odată…”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Mitralieră”, pușcăriașule-suspendat, unde-s cei 14-15 milioane de români infectați de „diasporezii criminali”?!

    În urmă cu aproape trei luni, un personaj sinistru, deputatul „Mitralieră” (Cătălin Rădulescu), își descărca toate cartușele din încărcătoare în românii plecați la muncă în străinătate. Îi făcea „criminali”, „diasporezi iohanniști”, „votanți ai Dreptei”, reîntorși în țară „ca să îmbolnăvească 14-15 milioane de români care trăiesc aici, în această țară”. Și așa mai departe.

    Ei bine, iată rezultatul: până acum, când epidemia de Covid-19 bate în retragere, s-au infectat sub 20.000 de conaționali, nu 15 milioane, așa cum ne intoxica deputatul-derbedeu. Dintre cei îmbolnăviți, peste 13.000 s-au însănătoșit, adică doi din trei. Din păcate, peste 1.200 de compatrioți au pierdut lupta cu boala.

    Nu s-au îmbolnăvit toți din cauza românilor reveniți în țară. Înainte de asta, România era deja atinsă de virusul SARS-CoV-2. Să nu uităm: primul român infectat cu noul virus a fost un tânăr de 25 de ani din Prigoria, județul Gorj. Acesta n-a fost îmbolnăvit de vreun compatriot revenit din diaspora, ci de italianul Cesare Emendatori (71 de ani), care avea niște afaceri prin Gorj. Amândoi s-au vindecat.

    Se dovedește că „Mitralieră” a greșit direcția de tragere atunci când s-a luat de românii din diaspora. Cine știe cum, unde și dacă și-a satisfăcut stagiul militar acest individ. O fi stat la drapel, ca un bibelou în vitrină, în fața ușii comandantului unității. Și-atunci nu era cazul să știe prea multe. Dacă totuși voia să afle amănunte suplimentare, trebuia să facă iute un stânga-mprejur ca la carte, fără să-și împleticească picioarele, și să se uite mai bine prin cătare, să regleze perfect unghiul AKM-ului său păstrat acasă după Revoluție și să constate că adevărata țintă e FSN, pe urmă FDSN, PDSR și, în sfârșit, PSD, partid în care e înregimentat de mai multă vreme.

    Nu de-acolo a pornit totul? Fix de-acolo! De la tovarășii săi din anii ’90. Mai precis, de la tovarășul Ion Iliescu. Nu în mandatele sale de președinte s-au închis fabrici, uzine, combinate? Nu pe vremea lui și a clicii sale de bandiți s-au vândut la fier vechi? Ei bine, să afle măcar acum „Mitralieră” că virusul mortal, de care e îngrozit și-n closet, a purtat denumirea de CoV-FSN, iar pe parcursul anilor a suferit mutații serioase, propagându-se cu repeziciune pe întreg teritoriul țării.

    Ce trebuia să facă cei un milion de români pe care i-a catalogat „Mitralieră” drept „criminali”? Să rămână acasă cu burta lipită de șira spinării? Să lucreze în fabricile, uzinele și combinatele pe care înaintașii lui „Mitralieră” le-au dezmembrat? Să tragă „ciumă roșie” pe nas de la răsăritul până la apusul soarelui? Să lustruiască pantofii senatorilor și ai deputaților din CoV-PSD? Nici gând. Cum s-au deschis granițele, s-au dus să muncească peste hotare, ca să-și asigure un trai mai bun.

    „Cine sunteţi voi, un milion de români, care vreţi să votaţi 3 zile?”, se întreba „Mitralieră”. Păi, cei un milion de români sunt taman ăia pe care tot CoV-PSD i-a gonit din țară. Cei un milion de români blamați, împreună cu alte 6 milioane de conaționali nevoiți să-și părăsească țara pentru un salariu decent, au adus în țară, în 2018, când CoV-PSD era la putere, aproape 3 miliarde de euro! Și asta, doar prin transferuri oficiale…

    De-acolo, din banii truditorilor români de pretutindeni, și-a tras leafa grasă de deputat și „Mitralieră”! Tot de-acolo și-a umflat și buzunarele de la pantaloni și de la sacou, de arăta ca o păpușă gonflabilă din scenariile pentru dezastre inițiate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Și uite-așa a bătut la ochi. L-a înhățat DNA, iar Justiția i-a dat, în 2016, un an și 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

    Cum se face că un pușcăriaș-cu-suspendare continuă să fie deputat și să ia un purcoi de bani tocmai de la cetățenii pe care-i înjură și îi definește drept „criminali”? Trebuia să se ascundă ca un guzgan toxic să iasă pe-afară doar noaptea, ca hoții: perioadă preferată a fostelor guvernări de infractori din CoV-PSD.

    Tot cei din CoV-PSD au avut discursuri patriotarde, lansate de „tătucul” Liviu Dragnea înainte să intre în pușcărie, în care „voiau” să-i readucă în țară pe românii de pretutindeni, să le „creeze” locuri de muncă. Toate pe hârtie. Vorbeau de străini la fel cum vorbea Ceaușescu de „agenturili străine”, erau urmăriți de „statul paralel”.

    Locurile reale de muncă au fost desființate tot de tovarășii lui „Mitralieră” din CoV-PSD. De fapt, acum se vede cât se poate de clar ce dezastru a produs PSD din 2012 până în 2019: a jucat rugby cu populația României. Băbește, a tăvălit-o prin mocirlă și-n afara orelor de program. Iată formația de „terminatori”: Ponta (căpitan de echipă, plagiator, mitoman, premierul tragediei de la Colectiv) – Tăriceanu, Grindeanu (fundași) – Mișu Tudose (1,98 metri, centru, executant de eseuri; marele succes: l-a lăsat cu ochii-n soare pe japonezul Shinzo Abe) – Tudorel Toader (pilier, ordonanțe de urgență) – Bacalbașa, C. Rădulescu (taloneri, mitraliori) – Ciordache, Nicolicea, Șerban Nicolae (grămada înaintată) – Olguța, Codrin (cu gura pe arbitru) – Dăncilă, Firea, Carmen Dan (vârfuri împinse, legi masacrate, gaze). Antrenor: Liviu Dragnea.

    Formația asta de „elite” ale „ciumei roșii” a cheltuit toți banii ce trebuia alocați de statul român în ansamblul lui pentru situații de urgență precum cea legată de coronavirus. Ultimul premier, Dăncilă, știa ce se întâmplă, dar a preferat să se antreneze pentru alte „dezastre produse de calamități”.

    P. S. Ce-ar fi făcut „Mitralieră” dacă s-ar fi aflat în Italia în perioada de vârf a pandemiei? Ar fi chemat, în disperare de cauză, elicopterul SMURD la fața locului, așa cum a procedat un alt coleg de-al său, Virginel Iordache. Nu pe el l-a dus elicopterul SMURD de la Suceava la București pentru o bolboroseală de diaree?

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Încă o bilă neagră pentru Alina Gorghiu: a vrut să-l facă parlamentar PNL pe odiosul Tudorel Toader! Și ministrul Costel Alexe a încercat. Penalul Vosganian i-a propus să fie ministru, cu mandat de la penalii Dragnea și Tăriceanu

    * Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

    * De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • Cazul Ponta: un individ care „i-ar fi împușcat” pe Orban și pe Cîțu nu are cum să ajungă președintele României

    Cazul Ponta: un individ care „i-ar fi împușcat” pe Orban și pe Cîțu nu are cum să ajungă președintele României

    Anunțata candidatură a lui Victor Viorel Ponta la alegerile prezidențiale din 2024 este, deja, de un ridicol absolut. Cel care și-a plagiat teza de doctorat, coordonată pe deasupra de un infractor celebru – Adrian Năstase, colecționar de condamnări la închisoare pentru fapte de corupție -, vrea să conducă România Europeană. Un hoț dovedit cu acte va avea grijă de noi să nu furăm, să nu ajungem după gratii precum înaintașii săi cărora le-a fost ani în șir ucenic fidel.

    Pe de altă parte, dorința lui de a se instala în fotoliul de la Cotroceni e și una revoltătoare. Cum ar putea să dea ordine în calitate de șef de stat, când se trage dintr-un partid cu numeroși lideri arestați de DNA și ulterior expediați cu duba la închisoare, prin sentințe judecătorești? Nicicum!

    Un asemenea personaj sinistru, autorul moral – ca șef de guvern corupt și de ministru al Sănătății iresponsabil (N. Bănicioiu) – al tragediei de la clubul Colectiv, mai are vreun argument în fața electoratului să-și croiască drumul spre funcția supremă? Nici vorbă! Un „dottore” cu masterate false, valabile doar pe hârtie, obținute pe undeva prin Catania, trecute ca să dea bine la CV, crede că ne va reprezenta interesele în întâlniri cu omologi din SUA, Germania, Franța, Marea Britanie?

    Ce să le spună? Cum și-a plagiat teza de doctorat? Să fim serioși! E imposibil! Știți de ce? Poporul român nu mai seamănă aproape deloc cu cel de-acum 20 de ani, când la temelia votului stăteau pachetele cu mălai, zahăr, ulei, toate aruncate peste gard în curțile oamenilor. Gata, s-a dus acea perioadă! Ai noștri au ieșit între timp din văgăuna în care li s-au implementat principii comunistoide de trai și de muncă. S-au deșteptat, în mare parte, în urma plecărilor în străinătate sau a venirii multinaționalelor în România. Au văzut cum se pune problema acolo, cum sunt tratați cetățenii, ce li se oferă, cum și pe cine votează, de ce ei sunt sus și noi suntem încă jos și ne tot chinuim să urcăm panta dealului european.

    Un alt aspect important: un Ponta care „într-o țară normală i-ar fi împușcat” pe Ludovic Orban și pe Florin Cîțu – așa cum s-a exprimat – nu are cum să fie vreodată președintele României. Pentru asemenea declarații, pentru hoții de genul plagiatelor, unor personaje precum Ponta ar trebui să le fie interzisă prin lege candidatura la o funcție supremă în stat. Dar dacă legea – făcută tot de ei – e permisivă, nu-i nimic, ne punem noi de-a curmezișul, cu votul nostru!

    Ce va fi peste 4 ani? În niciun caz nu va fi un Ponta șef de stat. Pentru că un președinte trebuie să militeze pentru un stat de drept, nu de drepți (în spiritul în care a fost educat Ponta), să asigure neamestecul politicului în deciziile justiției, să fie activ, credibil și influent pe plan internațional – nu e cazul lui „Pinocchio”, în gura căruia se uită doar comuniștii chinezi și dictatorul Erdogan, poate și oligarhul Putin.

    De ce nu-l va vota lumea pe Ponta în procentaj mare? Tocmai pentru că îl va asemui cu politicianul care a fost școlit într-un partid în care colcăie infractorii, într-un partid care a vrut să modifice legile justiției ca să-și scape infractorii de la pușcărie, într-un partid care e mai apropiat de năravurile rușilor lui Putin decât de democrațiile țărilor occidentale, într-un partid care e cel mai mare dușman al dezvoltării României, preferând să toace banii contribuabililor pe nimicuri, nicidecum să-i investească în infrastructură.

    Ponta n-are decât să ne lase în pace și să emigreze în Coreea de Nord. Poate acolo, cu mentalitatea pistolului (o are și moșierul său de la Cornu, dar îndreptat spre propria osânză de sub mandibulă), va izbuti să devină vreun secretar cu propaganda pe la niște scări de bloc. Căci, în România, picajul lui politic nu se va sfârși. Va fi, dacă nu este deja, un nou Tăriceanu: demodat și penibil.

    P. S. Ponta ar trebui să-și dea seama că n-are nicio șansă să devină președinte. Cel mult, poate trece de pragul de 3% ca să-și deconteze de la stat cei 10 milioane de euro pentru campania electorală. Dacă va încerca să candideze din partea PSD, va obține mai multe procente, dar departe, foarte departe de cele însușite la alegerile din 2014.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Propaganda rusă în România – Ziariștii

    Propaganda rusă, în România, este din ce în ce mai activă. Atât doar că este camuflată sub forma unor site-uri ortodoxe. Ei știu foarte bine că acest mesaj prinde la români.

    Aceste site-uri vin pe filiera Chișinău. Vorbesc de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Ruse).

    Majoriatea românilor nu știu asta. Nu știu însă că o bună parte din clerul lor poartă uniformă FSB-KGB. Mitropolitul Vladimir de la Chișinău a fost fotografiat în uniformă militară.

    Același mitropolit a fost decorat de Vladimir Putin, în octombrie 2018, cu „Ordinul Prieteniei”. Motivația consemnată în decretul prezidențial de la Moscova: „Pentru contribuție deosebită la păstrarea patrimoniului cultural și spiritual rusesc în Republica Moldova, activitate fructuoasă de consolidare a cooperării ruso-moldovenești, se conferă Ordinul Prieteniei lui Cantarean Nicolai Vasilievici (Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove), cetățean al Federației Ruse”.

    Aceste site-uri prezintă, sub formă creștină, teorii create la Moscova. Pur și simplu, mă îngrozesc când văd cum români de-ai noștri redistribuie aceste articole.

    Trebuie amintit că mitropolitul Vladimir a redactat un document în care i-a cerut președintelui Dodon să nu permită ca Bill Gates să-i microcipeze pe moldoveni. E adevărat că documentul a fost scris în Word, de pe un calculator care avea instalat Windows ca sistem de operare. Adică, de „unealta diavolului”! :)))

    Ei spun că e vorba de 666 – semnul Antihristului. Întâmplarea face că, studiind un pic Biblia, am văzut că Antihristul va impune acest semn după ce se va instala în templul din Ierusalim. Acum nici măcar nu este reconstruit acesta. Oare preoții nu cunosc Biblia? Am scris asta ca să liniștesc populația care crede în astfel de mesaje.

    Păcat că aceste teorii prind și sunt amplificate de foarte mulți creștini de bună credință din România!

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România de sub pod

  • Un comportament golănesc – Ziariștii

    Comportamentul de vineri al lui Ion Chicu, premierul de la Chișinău, este unul tipic golănesc. Unul dintr-o serie de acest gen. Însă acesta a fost unul mai agresiv. Să nu uităm de primirea făcută sub pod.

    Nici măcar guvernele de pe timpul lui Voronin nu au avut asemenea comportament. A sosit timpul ca Guvernul de la București să fie mai activ în asemenea cazuri.

    Să nu uităm faptul că Ion Chicu deține cetățenie română. A sosit timpul ca autoritățile române să le retragă cetățenia tuturor celor de la Chișinău care înjură România cu pașaport românesc.

    Îmi aduc aminte faptul că Vlad Bătrîncea a rupt harta României în plenul Parlamentului. Acest socialist are pașaport românesc. Igor Dodon, din ceea ce știu eu, are pașaport românesc.

    Chicu vorbeșre despre corupția din România („geme de cea mai mare corupție din Europa”), dar uită să spună că România a dat-o pe Laura Codruța Kovesi. Cine susține corupția în România? PSD! Adică aliatul PSRM-ului din stânga Prutului. Toate acestea vin pe filieră rusească.

    Guvernul Chicu a reușit să izoleze Republica Moldova. Ei deja nu mai au vecini buni. Rusia, din păcate sau din fericire, nu este vecină cu Moldova.

    Cred că nici Rusia nu este mulțumită cu actuala guvernare de la Chșinău. Însă trebuie să-i rabde pe alde Chicu.

    Comportamentul de azi, mai ales după ajutorul dat de România, va provoca mari nemulțumiri în cadrul populației.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România de sub pod

    * De unde ne informăm?

  • Iată, Bombonele, de ce sunteți „Ciuma Roșie”!

    Iată, Bombonele, de ce sunteți „Ciuma Roșie”!

    „Se pare că 75% din PSD sunt de acord cu utilizarea formulei «Ciuma Roșie»”, a constatat trist Adrian Năstase. Fostul premier și președinte de partid a comentat faptul că 3 din cei 4 reprezentanți ai PSD în Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) au ales să nu sancționeze utilizarea formulei „Ciuma Roșie” de către Ludovic Orban și Rareș Bogdan, considerând-o a se încadra în limitele libertății de exprimare.

    Nu mai fi atât de nedumerit, domnule infractor! Pentru că tu însuți ești unul dintre exponatele care au făcut ca delicata expresie să vă caracterizeze atât de bine încă de pe vremea când erai prim-ministru.

    Ai vrut să-i dai soției tale satisfacția că este prima femeie miliardar din România – în dolari, că pe atunci încă nu erau euro. Bombonele, Bombonele…

    Când, tot ca prim-ministru, luai cu japca orice firmă doreai din România și când ai crezut că această țară este moșia ta, aservindu-i toate instituțiile, punându-le la cheremul tău.

    Mai ții minte cum se făcea justiție atunci? Dar presa cum ai aservit-o, de asemenea – asta ai uitat?

    Mai vrei să-ți spun de ce veți rămâne veșnic „Ciuma Roșie”? Pentru că partidul vostru a virusat toată societatea românească, plasându-și în înalte jilțuri cohorta de hoți, analfabeți și curve!

    Pentru că partidul vostru a livrat țării cei mai mulți pușcăriași, lista începând cu tine, Bombonele, și terminându-se deocamdată cu Dragnea. Deocamdată…

    Când partidul vostru a numit ca premier un analfabet funcțional – poate vă spune ceva numele de Viorica Vasilica Dăncilă.

    Când tot partidul vostru a împiedicat românii din diaspora să voteze.

    Și nu în ultimul rând, veți rămâne veșnic „Ciuma Roșie”, în mentalul românilor, pentru că patriarhul vostru spiritual, Ion Iliescu, în loc să stea și el în pușcărie după ce a omorât români nevinovați la „revoluție” și la mineriade, își toacă pensia specială în vila de protocol pe care i-a dat-o statul român.

    De aceea, Bombonele, în cărțile de istorie veți rămâne „Ciuma Roșie” care a distrus viitorul și istoria acestui popor.

    Și acum, pentru câteva clipe, încearcă să te pui în balanța istoriei alături de Corneliu Coposu! Cum te simți? Este că ai devenit aproape inexistent?!?

    Multă ciumă roșie: Ponta – Năstase – Iliescu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • De cine îi e frică lui Dodon? – Ziariștii

    De cine îi e frică lui Dodon? – Ziariștii

    Igor Dodon, prin felul în care se comportă în ultimul timp, denotă clar faptul că îi este frică de cineva. De cine? De Vlad Plahotniuc.

    Scenariul privind întoarcerea lui Plahotniuc este unul care pare că va fi pus în aplicare cât mai curând. Plahotniuc, când va reveni, se va răzbuna pe Dodon.

    Igor Dodon este un trădător din fire. Prima dată l-a trădat pe Voronin. A doua oară l-a trădat pe Plahotniuc. Voronin l-a lăsat în pace pe Dodon, Plahotniuc nu o va face. Este o luptă care pe care.

    Problema lui Igor Dodon este aceea că nici măcar Moscova nu-l mai suportă. Tocmai de aceea e disperat. Chestiile cu recuperarea miliardului și aeroportul sunt niște fumigene. El de multă vreme putea să facă chestiile astea. Marea lui problemă este faptul că Plahotniuc se va întoarce și că el va pierde alegerile prezidențiale.

    Chestia că Plahotniuc e beneficiarul principal din furtul miliardului, de parcă nu știa toată lumea, și cererea de extrădare arată faptul că lui Dodon îi este frică de Plahotniuc. Iar Plahotniuc începe să joace, prin interpuși, din ce în ce mai agresiv.

    E clar că Dodon începe să nu mai controleze situația. Dodon s-a vrut să fie noul păpușar, după fuga lui Plahotniuc, dar nu are inteligența acestuia. El doar încearcă să-l copieze pe Vladimir Putin. Inclusiv în decorarea biroului.

    Cert este faptul că la Chișinău se vor întâmpla lucruri tare ciudate.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România de sub pod

    * De unde ne informăm?

  • Jocul mediatic pe care îl face Ungaria – Ziariștii

    Uitându-mă pe postul de televiziune maghiar Duna TV, unde se difuza un episod din serialul german „Kommissar Rex”, am observat un joc mediatic foarte interesant pe care îl face Ungaria.

    La genericul de început și sfârșit al publicității, arată imagini din câte un oraș. Acum arăta o imagine din orașul Munkacs.

    Acest oraș se află în Transcarpatia (regiune din Ucraina). Asta înseamnă că televiziunile maghiare, care de multă vreme nu mai sunt independente, țin vie ideea Ungariei mari.

    Să ne aducem aminte de poza postată pe Facebook de Viktor Orban. Eu nu cred că a fost o întâmplare.

    Este adevărat – și trebuie să recunoaștem asta – că televiziunile maghiare de ani buni interconectează aceste regiuni cu Ungaria, dar și între ele. Ceea ce, din păcate, nu fac televiziunile românești. Singurul studio extern pe care îl are TVR este cel de la Chișinău.
    Oare când o să aibă TVR studiouri în Novi Sad și Cernăuți ? Oare cum ar fi ca un post de televiziune românesc să folosească ca generic imagini cu cetatatea Sorocii sau a Hotinului?

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România de sub pod

    * De unde ne informăm?