Sunteţi un român fericit că soarta a făcut să vă naşteţi în dreapta Prutului şi nu în stânga.
Eu locuiesc la Chişinău nu cu cei de la „deep state” cum insinuaţi, ci cu foarte mulţi putinişti, care aşteaptă să fie reinstalată sârma ghimpată pe Prut, iar ei să înceapă măcelul împotriva băştinaşilor cu conştiinţă românească. „Purificarea” va fi de ordin etnic: noi, românii basarabeni, vom avea soarta bunicilor și părinţilor noştri măcelăriţi în vara anului 1940, 1944 sau 1992.
Mulţumiţi Domnului, cum o facem şi noi, basarabenii, că România noastră din dreapta Prutului se află în NATO.
Ferice de românii care nu au trăit în Rusia imperială.
Dacă aveţi o simplă rătăcire, vă pot ajuta cu suficiente surse, ca să înţelegeţi ce înseamnă Rusia adevărată şi poporul ei, dar aceasta sună mai mult ca o invitaţie în iad, ceea ce nu vă doresc.
Dacă vă imaginaţi că Rusia e o ţară creştină, o să trăiţi cea mai cumplită decepţie.
Nu vă înveninaţi viaţa, fiindcă peste trei milioane de români sunt cu destinele mutilate de pravoslavnicii cu Kalaşnikov la gât, care ne-au „eliberat de sub jugul ocupanţilor români” şi ne-au „fericit” băgându-ne cu tancurile în „lumea rusă”.
Vă doresc tot binele din lume, dar nu pierdeţi timpul să-l căutaţi în Rusia! Multă sănătate!
Revista „22” din București a publicat (nr. 7, 5-18 aprilie 2022, pag. 10-12) trei pagini cu tema: „De la prăbușirea URSS la invazia din Ucraina și implicațiile pentru flancul estic al NATO”. Dincolo de opinii corecte, întâlnim câteva inadvertențe regretabile.
Doamnei Ruxandra Ivan i se pare că „s-a vorbit foarte mult despre teritoriile pierdute de România în favoarea URSS după cel de-Al Doilea Război Mondial”. Nu sunt pierdute, sunt teritorii răpite de URSS înainte de război și re-ocupate după război.
Doamna Ivan ignoră, apoi, faptul că Regimul Iliescu trădător și Rusia Sovietică și Post-Sovietică au împiedecat realizarea reîntregirii naționale proclamate în Declarația de Independență din August 1991. Nu „Moldova” se opune eliminării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov, ci Rusia; slugărită și de Coloana a 5-a de la Chișinău, ba, se pare, și de o Coloniță de pe la București…
Doamna Ivan greșește și atunci când se preocupă de „statalitatea” unor județe românești răpite. Îi amintim doamnei Ivan că încă înainte de agresiunea curentă a Rusiei împotriva Ucrainei, la 19 septembrie 2019, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie foarte oportună privind Importanța Păstrării Memoriei pentru Viitorul Europei, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactul Ribbentrop-Molotov.
Rezoluția Europei condamnă deopotrivă crimele regimului nazist şi crimele regimului comunist. Rezoluţia încurajează România să evalueze pe deplin consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov şi să acţioneze pentru înlăturarea urmărilor acestui Pact pentru România.
Rezoluția subliniază că semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, dintre nazism și comunism, a dus la „izbucnirea Războiului al Doilea Mondial; (…) invadarea Poloniei; (…) atacarea Finlandei; ocuparea și anexarea, în Iunie 1940, a unor părți din teritoriul României, teritorii ce nu au fost încă returnate; la anexarea republicilor independente Lituania, Letonia și Estonia”.
Cine acționează pentru re-unirea Basarabiei cu România respectă și împlinește spiritul și litera Declarației de Independență din 1991, aduce servicii Dreptății și Păcii.
Domnule fost premier și fost președinte al PNL, Florin Cîțu, la „ședința” aia susținută în fața presei, pe 2 aprilie, ați spus așa, printre altele: „Eu am vrut să vorbesc cu colegii mei, dar nu au vrut să participe la singura ședință convocată statutar. Toate celelalte sunt nestatutare. Și e păcat că PNL, un partid aflat la guvernare, arată astăzi că nu respectă Statutul și merge mai departe cu acest eveniment”.
La ședința oficială, după cum bine știți, n-a venit aproape nimeni. Dom’le Cîțu, a lipsit până și cea mai înfocată fană a dumneavoastră, Alina Gorghiu, cea care, să ne aducem aminte cu amărăciune, era și o mare susținătoare a proiectului de lege privind eliberarea pușcăriașilor din închisori cu pedepse primite până-n 7 ani. Nu erați vizat oricum. Ați stat în trecut doar 48 de ore după gratii în SUA, pentru că, în studenție, ați fost prins de polițiști băut la volan. A trecut timpul de-atunci.
Vă mai aduceți totuși aminte ce „ședințe statutare” ați ținut anul trecut cu „dragii” dumneavoastră colegi de coaliție din USR, în calitate de premier al României, când ar fi fost cazul să le organizați la modul real? Vă zic eu: niciuna! Niciuna serioasă, legată – de exemplu – de demiterea secretarului de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, sau de punerea pe tușă a lui Vlad Voiculescu (ministrul Sănătății) și a lui Stelian Ion (ministrul Justiției).
Ei nu erau colegii dumneavoastră? Cei din USR nu erau colegii dumneavoastră? Când ați dat-o afară pe Andreea Moldovan de la Sănătate, pentru că a introdus în Monitorul Oficial noile reguli de carantinare fără să vă fi consultat, ați discutat cu partenerii de coaliție? Cu USR, conform acordului politic? Chiar dacă ea ar fi greșit și trebuia sancționată, unde a fost, domnule Cîțu, acea „ședință statutară” cu conduerea USR? Sau, la semnarea pactului, ați convenit asupra unui lucru: echipa de-atunci a lui Barna și Cioloș să aprobe și să aplaude ca în fostele congrese ale PCR tot ceea ce vă trece prin cap?! Mă îndoiesc că asta a fost înțelegerea.
În cazul Andreei Moldovan, l-ați sunat într-adevăr pe Voiculescu și i-ați ordonat s-o demită. Voiculescu era ministru al Sănătății, dar nu fusese girat de USR să ia decizii la orice oră, fără vreo consultare prealabilă, cu cei din conducere. Logic era să convocați o ședință cu partenerii de la guvernare. Dar n-ați făcut-o, domnule Cîțu. Iar acum o tot dați cu „ședințele statutare” și cu „un partid aflat la guvernare care nu respectă Statutul”. Lăsați-o baltă!
Pe Andreea Moldovan ați eliberat-o din funcție, de parcă USR n-ar fi existat la guvernare. În schimb, ce să vezi, pe Amalia Șerban, „piloasa” actualului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, ați menținut-o pe postul de director adjunct al Direcției Generale de Asistență Medicală și Sănătate Publică din cadrul ministerului, deși, culmea, comisese o gafă impardonabilă: „uitase” să plătească personalul medical din centrele de vaccinare împotriva Covid-19. Și tot ea, după cum Ziaristii.com scria la acea dată, fusese coordonatoarea Comitetului care crease confuzie în legătură cu numărătoarea morților din cauza Covid.
Ce „ședințe statutare” v-ați zbătut să convocați în momentul în care era iureș în coaliția PNL–USR–UDMR pe tema proiectului de investiții „Anghel Saligny”? Pe bună dreptate, USR se opusese unui posibil jaf imens din banul public. „Anghel Saligny” – noua sugativă de secătuire a bugetului național – nu este altceva decât urmașul defunctului PNDL 1 și PNDL 2, cu programe nefinalizate și zeci de milioane de euro aruncate pe apa sâmbetei.
Ați mers pe deviza: „Cine nu gândește ca mine e împotriva mea”. De fapt, nu vă măcinase grija pentru proiectul în sine (care ar fi putut marca dezvoltarea rurală a României), ci pentru alocarea sumelor cu dedicație către primăriile favorite ale PSD și PNL. Să spunem adevărul, fără ocolișuri. Altfel, domnule Cîțu, de ce v-ați grăbit să alocați 50 de miliarde de lei din vistieria națiunii (peste 10 miliarde de euro) și să nu mergeți pe varianta atragerii de fonduri europene? Sau n-ați auzit de ele?! Doar suntem în Uniunea Europeană din 2007. Pe vremea guvernării PSD – partidul cu care ați făcut „blat” pentru „Anghel Saligny” – am avut la dispoziție 33,4 miliarde de euro de la UE prin Cadrul Financiar Multianual 2014-2020. S-au atras însă numai 19,8 miliarde de euro. Cu restul de 14 miliarde de euro s-ar fi putut realiza până în 2020 tot proiectul de investiții „Anghel Saligny” din prezent. Mai precis, în loc să luăm bani gratis de la UE, scoatem 10 miliarde de euro din „buzunarul” nostru.
De ce n-a mișcat PSD un deget în acest sens? De ce dvs. ați apucat vâsla PSD-istă, trădându-vă partenerii de coaliție din USR? Din două motive. În primul rând, fondurile UE nu se pot da cu dedicație. În al doilea, din fonduri UE nu se (prea) poate fura, fiindcă lucrările sunt atent monitorizate. În plus, mai e și Kovesi pe urmele bandiților.
Vedeți, domnule Cîțu, aici trebuia să fie „ședințele” dvs. „statutare”. Făcute pentru binele românilor, nu pentru binele clientelei PSD-PNL. Făcute pentru bunăstatea națiunii, nu pentru cea a clientelei de partid.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Incompetența și indolența (boicotul?) manifestate de Parlamentul României cu ocazia discursului președintelui-erou al Ucrainei, Volodimir Zelenski, reconfirmă că instituția fundamentală a statului român este confiscată de o adunătură de parveniți, de lachei de partid și de jefuitori ai banilor publici. Printre aceștia s-au strecurat și trădători ai valorilor naționale și europene care (teoretic) sunt asumate de România, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO.
Ignominia comisă prin sabotarea tehnică a strigătului de ajutor venit din partea președintelui Zelenski, toropeala de larve care a caracterizat discursurile politrucilor români, înșiruiri de vorbe golite de orice empatie față de suferința îngrozitoare a națiunii ucrainene, ne avertizează (pentru a câta oară?) că Parlamentul României a devenit un loc insalubru. Cu câteva notabile excepții (felicitări parlamentarilor USR care au sancționat cu severitate imbecilitatea extremiștilor!), forul politic suprem al țării noastre este populat de creaturi ignobile, al căror singur scop este să se căpătuiască repede și fără efort pe seama banilor publici.
Instituția-garant al democrației românești a ratat într-un mod scabros momentul istoric al discursului unui om care a reușit să-și depășească limitele umane și să se transforme dintr-un simplu actor de comedie într-un erou al națiunii sale, pe care o conduce curajos în confruntarea cu Imperiul Răului de la Răsărit.
„Bomboana de colivă” a acestui dezastru a fost absența sfidătoare și tăcerea idioată a președintelui Klaus Iohannis, această eroare grozavă a sistemului electoral românesc; individ cu un caracter atât de murdar, încât și-a câștigat definitiv locul în „galeria groazei” ocupată de foștii președinți post-decembriști: comunistul grotesc Ion Iliescu, lașul penibil Emil Constantinescu și „nenicul de blonde”, fost turnător al Securității comuniste, Train „Petrov” Băsescu. Probabil că lui Klaus îi va rămâne, în istoria acestor vremuri urâte, cognomenul de „Robocop cel Castrat”, dacă ne gândim la lipsa de bărbăție de care dă dovadă în confruntarea cu mafia politică din țară și cu marile provocări geostrategice din afara țării…
Această cădere în neantul indolenței obscene trebuie să ne cutremure. Suntem conduși de o clasă politică incapabilă să simtă Istoria.
Avem un președinte al Republicii preocupat de luptele interne dintre găștile mafiote din PNL. Țara este administrată de o Coaliție condusă de „la crème de la crème” a mafiei transpartinice constituită de PNL și PSD, cu sprijinul UDMR. Agenții de influență ai Rusiei au ajuns prin Parlament și nu se sfiesc să acționeze în văzul lumii, vizitând Ambasada Federației Ruse la București pentru a pupa mâna Stăpânului Putin.
Statul Român este neputincios, este infestat de această faună de mafioți, parveniți și trădători.
Războiul din Ucraina se va termina, într-un fel sau altul. Țările europene care au acționat în spiritul valorilor europene vor avea de câștigat (politic, economic, militar), între acestea Polonia remarcându-se drept cel mai ferm apărător al Democrației Europene la granița de Răsărit a Uniunii Europene, în conflictul cu Rusia lui Putin. Mesajul Poloniei este fără echivoc, unul pro-european și pro-democrație. Zilele trecute, premierul polonez Mateusz Morawiecki avertiza că rata de schimb a rublei a revenit la nivelul de dinaintea invadării Ucrainei, dovadă că „toate sancțiunile economice nu au funcționat”. Morawiecki a atenționat răspicat: „Rusia a dat foc întregii Ucraine, iar Europa încă se mai întreabă dacă este suficient să stingă focul doar cu un extinctor. Dacă Europa dă dovadă de slăbiciune, va fi umilită și va rămâne fără apărare!”
Printre alte reacții față de războiul din Ucraina trebuie să amintim și că Polonia, Germania, Belgia, Olanda, Franța, chiar și Bulgaria, au expulzat zeci de diplomați ruși sub acuzația de spionaj în favoarea Rusiei. De la București nu se aude nimic, nu se face nimic. Doar o tăcere stânjenitoare, întreruptă rar de declarațiile grandomane ale ministrului de externe Aurescu – care probabil crede că în Istorie rămân „vorbele mari” și nu faptele – ori ale ignobilului și mai mereu absentului președinte Klaus Iohannis, pe subiectul războiului din Ucraina.
La nivel de fapte, Statul Român este incapabil să organizeze ajutorarea refugiaților ucraineni. Marea șansă a României, fiind salvată astfel de la rușine, au fost societatea civilă și Biserica Ortodoxă Română. Aceste forțe s-au mobilizat și au oferit ucrainenilor fugiți din calea războiului o primire atât de căldă și de generoasă, încât întreaga Europa a fost emoționată.
Ajutorul oferit de Statul Român s-a pierdut printre hârtiile birocraților care ocupă sinecuri în structurile administrației publice.
Tot la nivel de fapte, Statul Român, prin Serviciile Secrete, a fost incapabil să prevină penetrarea structurilor sale de agenții Rusiei.
Despre sancțiuni economice reale față de Rusia – cum ar fi interzicerea tranzitului de mărfuri din și spre Rusia, punerea sub interdicție a navelor în proprietatea armatorilor ruși ori sub drapelul Rusiei în porturile românești, interzicerea zborurilor comerciale și de pasageri din și spre Rusia în spațiul aerian românesc – nici nu se poate discuta. Nu avem bărbați de stat în conducerea țării. Avem doar niște muieri isterice și lacome… sau, altfel spus, niște curve.
O indolență grozavă și nemaiîntâlnită aflăm și în zona Serviciilor Secrete românești. Acestea au permis, prin lipsa lor de profesionalism, ca oameni cu evidente legături de colaborare cu Rusia lui Putin să se infiltreze în Parlamentul României, în agenții și structuri guvernamentale, în viața economică și academică a țării.
Este imposibil de înțeles de ce Serviciile Secrete românești nu au fost capabile să prognozeze evoluția personajelor extrem de toxice care s-au cocoțat în fruntea mișcărilor „anti-vaxx”, naționalist-extremiste și, mai nou, pro-Rusia! Mișcări care au generat proteste de stradă, situații de tensiune, iar în timpul pandemiei, mii de morți, prin propaganda lor extrem de toxică despre „dictatura sanitară”. Este inacceptabilă neputința Serviciilor Secrete de a prognoza apariția unui partid naționalist-extremist ai cărui reprezentanți fac acum jocurile Rusiei, inclusiv în Parlamentul țării!
Este de neînțeles de ce aceste Servicii Secrete au fost incapabile să ofere analize corecte și în timp util despre evoluția crizei din Rusia și Ucraina. Inexplicabil, dacă ne gândim la imensitatea resurselor de care beneficiază, faptul că ofițerii de informații români nu sunt capabili să fie pro-activi, mulțumindu-se cu o atitudine defensivă, care generează rezultate mediocre.
De fapt, ofițerii de informații români pentru ce anume încasează lunar sume imense ca salarii, bonusuri etc.? Cum se justifică bugetele tot mai mari, de la an la an, alocate Serviciilor Secrete? Nu este de datoria lor să apere țara de trădătorii care se pun în slujba unor puteri străine potrivnice României, Uniunii Europene și NATO?
Totodată, ne întrebăm, DE CE GUVERNUL ROMÂNIEI NU-L DECLARĂ „PERSONA NON GRATA” pe ambasadorul VALERI KUZMIN, a cărui ambasadă s-a transformat într-o spurcată oficină de propagandă de război a Rusiei, cu mesaje anti-UE, anti-NATO și implicit anti-românești? De ce Guvernul României nu a identificat, cu ajutorul Serviciilor Secrete, nici măcar un singur agent de informații în slujba Rusiei lui Putin care activează pe teritoriul nostru național?
Absolut de necrezut că în România nu activează spioni ai Rusiei, mai ales că toată cariera ambasadorului Kuzmin pute a KGB și, ulterior, a FSB!
Privită din această perspectivă mai largă a destructurării grave la care este supus Statul Român, nemernicia comisă de Parlamentul României cu ocazia discursului Președintelui-Erou al Ucrainei depășește dimensiunea unei gafe tehnice ori a unei impoliteți de mahala.
Concluzia este că suntem, ca națiune și ca stat, într-o criză teribilă. O criză morală și politică ale cărei consecințe sunt deja vizibile. Constatăm deci cu tristețe că acum, mai mult ca niciodată, este valabil și obligatoriu de urmat îndemnul din Imnul Național: „Deșteaptă-te, române!”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Umilința la care este supus în aceste zile măruntul turnător Traian Băsescu, în rânjetul răzbunător al marelui turnător Dan Voiculescu, arată nivelul de ticăloșie la care au ajuns Parlamentul României și președintele Klaus Iohannis. Legea votată și promulgată anul trecut se adresează unui singur om: Traian Băsescu, lăsat fără beneficiile statutului de fost șef de stat. În acest timp, de marele nomenclaturist comunist Ion Iliescu nu se atinge nimeni. E ca și cum ai pedepsi țânțarul pentru că din cauza înțepăturii lui te-a omorât elefantul.
Pe 8 septembrie 2021 publicam pe Ziaristii.com un articol cu titlul:„O mizerie parlamentară: legea anti-Băsescu clocită de Dan Voiculescu și votată de toate partidele. Ion Iliescu nu e atins de această lege”.
Articolul sancționa adoptarea, de către Parlamentul României, a Legii nr. 243 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român. O lege făcută, evident, pentru un singur om: Traian Băsescu. O lege născută din ura mega-infractorului și giga-turnătorului Dan Voiculescu față de cel care, crede el, „l-a băgat în pușcărie”. Nu întâmplător, inițiatoarele porcăriei legislative sunt două traseiste care în cele din urmă au aterizat în partidulețul Varanului, PPU-SL (fostul PUR, fostul Partid Conservator): Steluța Gustica Cătăniciu și Grațiela Leocadia Gavrilescu.
Intrarea în vigoare a legii ar mai fi putut fi amânată sau oprită doar de președintele României și de Curtea Constituțională. Dar Klaus Iohannis a ales s-o promulge rapid, fără niciun fel de control constituțional și fără a o retrimite Parlamentului. Legea făcută pentru un singur om era perfectă: îl umilea pe predecesorul său, Traian Băsescu.
Drept urmare, Legea nr. 243 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 8 octombrie 2021. Din acel moment a intrat în vigoare.
Miercuri, 23 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, defnitiv, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Asupra acestei decizii nu avem a comenta, păcatele tinereții par să-l încadreze pe fostul președinte în rândul colaboratorilor Securității.
Dar legea care-i retrage drepturile de fost șef de stat este o porcărie incalificabilă, la care au achiesat toate cele 5 partide reprezentate în Parlament (PSD, PSD, USR, AUR, UDMR) și președintele Klaus Iohannis.
În momentul adoptării infamei legi, CNSAS se pronunțase deja în privința lui Băsescu, iar Curtea de Apel București dăduse o primă decizie, ambele consfințind calitatea de colaborator a fostului președinte. Așadar, ținta legii era bine precizată. Mai cinstit era să se numească Legea pentru retragerea drepturilor de care beneficiază Traian Băsescu ca fost șef de stat și umilirea lui deplină, spre satisfacția deplină a lui Dan Voiculescu.
Infamia legii votate inclusiv de mulți foști „băsiști” (parlamentari care și-au clădit cariera politică pe popularitarea lui Traan Băsescu) și promulgate de Klaus Iohannis e dată de faptul că pedepsește un fost informator al Securității comuniste, dar nu se atinge de un fost nomenclaturist comunist, un stâlp al regimului de teroare bolșevică: Ion Iliescu. E revoltător să-l vezi pe Băsescu lăsat fără pază din partea SPP și somat să părăsească locuința de fost președinte, în timp de Iliescu continuă să se bucure de aceste beneficii. În plus, Iliescu încasează și o pensie suplimentară de revoluționar, drept răsplată pentru crimele la care a instigat în decembrie 1989.
Nu există termen de comparație între răul făcut de un colaborator al Securității și un lider comunist. Ca prim-secretar PCR al județului Iași, Ion Iliescu avea în coordonare inclusiv Securitatea județeană. Conform Constituției comuniste, Securitatea „răspundea în fața Partidului”. Altfel spus, Ion Iliescu era șeful politic al tuturor securiștilor din județ. Al ofițerilor de Securitate, dar și al rețelei de colaboratori.
„Legea lui Iohannis” (îi vom spune așa pentru că el a promulgat-o fără să crâcnească) îi pedepsește pe colaboratori Securității, dar îi lasă neatinși pe ofițerii de Securitate și, mai grav, pe activiștii din nomenclatura comunistă. Astfel, Traian Băsescu este pedepsit pentru că a fost colaborator al Securității. Ofițerii care l-au recrutat și l-au dirijat pe elevul/studentul Traian Băsescu nu pățesc însă nimic! Dacă vreunul dintre ei ar fi ajuns președintele României, nu ar fi pierdut niciun beneficiu conferit de funcție.
Mai mult: conform „legii lui Iohannis”, marile căpetenii securiste, de genul scabrosului general Nicolae Pleșiță, ar fi beneficiat de toate drepturile, doar mărunții colaboratori sunt pedepsiți!
Vi-l amintiți pe infamul torționar Alexandru Nikolski? S-ar încadra perfect la beneficiile funcției de fost șef al statului, în caz că ar fi deținut-o! „Legea lui Iohannis” nu l-ar fi deranjat cu nimic.
Mai mult: dacă nu exista „episodul Târgoviște”, însuși Nicolae Ceașescu ar fi beneficiat de toate drepturile conferite de „legea lui Iohannis”! Și casă, și pază, și mașină, și pensie specială, tot.
Dar îl avem, exemplu viu, pe Ion Iliescu, care în perioada 1968-1971 a făcut parte din „nucleul dur” al lui Ceaușescu, cei câțiva care conduceau Partidul. Era secretar cu propaganda al CC al PCR. Dar a fost și secretar cu propaganda la Timiș, și prim-secretar la Iași, și șef al Tineretului comunist, acum e pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității.
Niciuna dintre aceste situații nu e sancționată de „legea lui Iohannis”. E pedepsit doar măruntul turnător, pentru că trebuie umilit Băsescu. Culmea, urmare a răzbunării unui mare turnător, Dan Voiculescu, pe care „legea lui Iohannis” nu-l atinge cu nimic! N-a fost șef de stat, deci nu se încadrează.
Traan Băsescu nu are șanse să invalideze la CEDO decizia prin care a fost declarat colaborator al Securității. Dar are șanse maxime să obțină constatarea faptului că retragerea drepturilor de fost șef de stat, prin „legea lui Iohannis”, este abuzivă și nelegală. Să nu uităm: atunci când legea a fost adoptată și promulgată, „speța Băsescu” se afla pe rol la Curtea Supremă. Mai mult: existau și o decizie a CNSAS, și o primă decizie în instanță (Curtea de Apel).
Așadar, chiar dacă a intrat în vigoare înainte de decizia definitivă a justiției în „cazul Băsescu”, „legea lui Iohannis” a fost inițiată și votată când „cazul Băsescu” era pe rol. E o retroactivitate pe care CEDO o va constata cu ușurință, așa cum nu-i va fi greu să observe faptul că e o „lege cu dedicație”. Efectul ei produce efecte asupra unei singure persoane: Traian Băsescu. Până și abjectele legi și ordonanțe de urgență ale lui Dragnea, care maltratau justiția, aveau mai mulți beneficiari: Dragnea + alți corupți care urmau să scape de pușcărie. Dar în cazul „legii lui Iohannis”, totul se oprește la Băsescu.
Vă las mărturie, aici, articolul pe care l-am scris în urmă cu 7 luni. El e la fel de actual și astăzi.
Miercuri, 8 septembrie 2021
O mizerie parlamentară: legea anti-Băsescu clocită de Dan Voiculescu și votată de toate partidele. Ion Iliescu nu e atins de această lege
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, ca for decizional, modificarea legii care vizează acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de preşedinte al României. Actul normativ stipulează retragerea beneficiilor foştilor şefi de stat care au colaborat cu Securitatea.
Legea a fost „clocită” în laboratoarele turnătorului Dan Voiculescu și are o țintă precisă: Traian Băsescu, singurul fost președinte care se confruntă cu acuzația de colaborator al Securității. Ion Iliescu, înalt activist comunist în regimurile Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, nu e deranjat de această lege.
Dacă va intra în vigoare, legea inițiată de deputatele Steluța Gustica Cătăniciu şi Grațiela Leocadia Gavrilescu (ambele de la PPU-SL, partidulețul lui Dan Voiculescu, dar intrate în Parlament, în decembrie 2020, pe lista PSD) îi va retrage lui Traian Băsescu beneficiile acordate tuturor foștilor președinți (Ion Iliescu, Emil Constantinescu și le păstrează). Aceste beneficii sunt:
locuință de protocol gratuită, cu destinaţia de reşedinţă, incluzând și un cabinet de lucru;
un consilier;
un secretar;
pensie specială în cuantum de 75% din indemnizația acordată preşedintelui în exercițiu;
pază şi protecţie (de la SPP);
autoturism permanent (asigurat de SPP).
Pe „extreme”: Steluța Cătăniciu și Grațiela Gavrilescu, ajunse între timp în partidulețul turnătorului Dan Voiculescu
Băsescu își pierde pensia specială, casa, paza, mașina, consilierul și secretarul
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 7 septembrie, cu 264 de voturi „pentru”, 3 „contra” și 11 abțineri, Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de preşedinte al României.
Actul normativ stipulează retragerea beneficiilor foştilor şefi de stat care au colaborat cu Securitatea.
„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede textul adoptat.
Conform legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu, contatată inițial de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Fostul preşedinte a atacat sentinţa, pe care o consideră „un abuz”, şi a anunţat că aşteaptă o „judecată corectă” la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Traian Băsescu a fost președinte al României timp de 10 ani (2004-2014). Din 2019 este europarlamentar, având un mandat de 5 ani, până în 2024.
Deputatul Cătălin Teniţă (USR): „Este o lege fabricată în laboratoarele unui turnător dovedit, acum mogul media, ca să se răzbune pe cel pe care îl percepe ca duşmanul lui de moarte”
Deputatul Cătălin Teniţă (USR) a explicat pe Facebook de ce a votat împotrivă.
„Eu am votat contra în chestiunea tăierii beneficiilor acelor șefi de stat care s-au dovedit a fi turnători sau lucrători ai Securității.
Și am făcut-o după ce m-am gândit foarte bine.
1. Este o lege introdusă de doamnele Cătăniciu și Gavrilescu. Cele care vituperau la Antena 3 împotriva mișcărilor civice din perioada OUG 13 și a anilor următori, mai ceva ca Pleșoianu și Șerban Nicolae. Cumva numai spirit civic nu au dovedit dânsele.
2. Este o lege fabricată în laboratoarele unui turnător dovedit, acum mogul media, ca să se răzbune pe cel pe care îl percepe ca dușmanul lui de moarte.
3. Este o lege unipersonală, care nu abordează real problema lustrației. Justiția selectivă și în scop de răzbunare nu e justiție. Aș fi votat cu plăcere o lege care să taie toate privilegiile și pensiile speciale ale celor care au făcut poliție politică. Poate voi ajunge să scriu un astfel de proiect.
4. Am introdus un amendament care să prevadă printre cei cărora li se retrag drepturile și pe cei care au ocupat înalte demnități în conducerea PCR și RSR. Am luat întocmai formula din proiectul de lege a lustrației făcut de Mona Muscă în 2005. A picat la vot. În mod evident, un ministru sau un secretar UTC sau un secretar de partid comunist de județ a fost cel puțin la fel de nociv ca un turnător.
Și totuși, acel amendament a căzut la vot, ceea ce mă îndreptățeste să cred că a fost o lege făcută pentru o vendetă personală, nu pentru justiție.
Și da, mi-ar placea să apucăm să facem lustrație adevărată, pentru a scăpa de fantoma comunismului. Dar astăzi nu despre asta a fost vorba.”
Despre trădare și trădători s-a scris mult, dar s-a dovedit puțin. Nicolae Militaru, Ștefan Kostyal, Victor Atanasie Stănculescu, Ion Iliescu, Mihai Lupoi, Adrian Severin, Cozmin Gușă și mulți, mulți alții au fost, rând pe rând, acuzați de filo-rusism, trădare și/sau spionaj, fiecare constituind de fapt un caz separat.
Acuzații au fost multe, semne au fost și mai multe, dovezi implacabile în cazul unora dintre ei (în special, generalii școliți la Moscova, gen Militaru și Kostyal), dovezi bine ascunse sau aproape inexistente în cazul altora. Era și greu.
În realitate, rușii au abuzat România sufocând-o prin trădare si înțesand-o de trădători.
Cu Ucraina a fost la fel până în 2014. După, ucrainenii au întors foaia, iar situația rușilor spioni a devenit mai dificilă. Dovezi, tot rare au fost. Pentru că subiectul e tabu, iar Omerta spionajului e veche și în vigoare și azi, acoperită convenabil de marginile diplomației.
Dar iată că poveștile de cărți au acum corespondență în realitate, în realitatea cumplită din Ucraina. Iar imperfecțiunile războiului se regăsesc și în imperfecțiunile spionajului și actelor de trădare. Adică, situație rară, apar dovezi despre trădare, trădători și state ticăloase.
Prin contactul pe care-l am cu sute de foști angajați și zeci de prieteni, dupa 18 ani de muncă în Ucraina-Rusia-Belarus, tocmai ce primesc o dovadă incredibilă de invitație la trădare din partea Rusiei pentru primarul din Irpin.
„Dragă Alexandr (Oleksandr Markușin, primarul din Irpin – n. red.), ai oportunitatea de a-ți salva viața și sănătatea și poate de a-ți îmbunătăți situția financiară. Dacă ești interesat de ofertă, trimite «+» ca reply. Oferta este valabilă 24 de ore.”
Documentul – captura foto de pe telefonul primarului Oleksandr Markușin – este în sine un indiciu fabulos al metodelor de spionaj și ofertelor de trădare. Studiu interesant chiar pentru SRI, SIE sau DGIA (serviciul secret al Armatei). De ce? Pentru că este vorba, foarte probabil, de o tehnică de arsenal rusesc, larg folosită, și nu de un caz particular pentru Oleksandr Markușin, primarul greu încercatei localitați Irpin din marginea Kievului.
Acesta a refuzat. Câți pot face asta?
De ce este importantă o așa dovadă?
Pentru că, la un moment dat – moment ales de ruși și nu de noi -, ar putea veni rândul nostru.
Pentru că, în caz de război, persoanele-cheie devin vitale pentru un număr mare de oameni.
Pentru că istoria țării noastre este plină de povești șoptite despre trădări și trădători.
Pentru că dacă sunt studiate temeinic metodele, acțiunile, obiceiurile, ele pot fi contracarate.
Ce este cu prefixul +7 964…
Wikipedia are cea mai frumoasa descriere:
„+7 is an ITU country code for telephone numbering. It was originally used by the Soviet Union, then after the 1991 dissolution of the Soviet Union by the fifteen successor states. Between 1993 and 1998, the majority of these received country codes with 3xx or 9xx prefixes, and the +7 prefix is now only in use by Russia, Kazakhstan, South Ossetia and parts of Abkhazia.”
Traducerea scurtă: proveniență rusească!
Analiza textului transmis. Semnul trădării este „+”
„Уважаемый Александр…”
… adică, într-un fel, „draga Alexandr” este o formula tipic rusească. Ucrainenii ar fi spus „дорогийАлександр”.
„… ai oportunitatea de a-ți salva viața și sănătatea și poate de a-ți îmbunătăți situația financiară”.
Trimiterea la bani este cât se poate de limpede. În condițiile asediului incredibil din Irpin, de la marginea Kievului, asediu încă nefructificat de ruși (spre consternarea acestora), grija – nesinceră, probabil – a transmițătorului mesajului pentru „viața și sănătatea” primarului este foarte bine calculată.
„Dacă ești interesat de ofertă, trimite «+» ca reply!”
Chestia asta mi se pare fascinantă. Îi indicau să trimită un semn și nu un text complet. De ce? Simplu: SBU ascultă! Această schemă cu trimis semne cred că trebuie corelată cu mai multe informații de către oameni specializati. Subiect de studiu.
Eu rămân la fascinantul indiciu că semnul trădării este +”
„Oferta este valabilă 24 de ore.”
Și asta este o informație prețioasă. Din diferite considerente – nu din milă sau compasiune, ci mai degrabă din supralicitarea propriilor resurse -, înaintarea rusă a încetinit până la a bate pasul pe loc. Din păcate, urmează atacul decisiv asupra Kievului și, probabil, decapitarea politică a Ucrainei. Pe asta se bazează și Vladimir Putin, considerând că odată cu Kievul va depune armele întreaga armată.
Rușii știau că mai au nevoie de timp. Din păcate din nou, 24 de ore au expirat miercuri dimineață. Mă tem de următoarele 2-3 nopți.
În timp ce verificam informația, ea a fost confirmată pe contul de Telegram a lui Oleksandr Markușin
Să verifici o asemenea informație pe timp de război este o aventură în sine. Nimeni nu răspunde întrebărilor puse de presă și toți emit ce cred ei că este esențial. O minune s-a întamplat așa că în timp ce insistam la Roksolana, vechea asistentă personală a fostului prim-ministru al Ucrainei, dar și la Igor Solovei, șeful Centrului de Comunicare Strategică și Securitatea Informației de la Kiev, Oleksandr Markușin, primarul orașului Irpin, publică el însuși, pe contul său de Telegram, încercarea de mituire și încurajare a trădării desfășurată de ruși la adresa sa.
Și atunci când credeam că există destule dovezi că situația este autentică, primesc o încercare identică făcută de ruși cu adjunctul șefului administrației locale din Harkov, Roman Sergheevici.
„Roman Sergheevici! Nu duce totul către o catastrofă umanitară. Gândește-te la cetățenii tăi și familiile lor. Dacă vrei să discuți garanții de securitate, contactează Telegram @Khen1945. Nu-i lăsa pe naționaliști să se ascundă în spatele tău”.
Răspunsul edilului fidel țării sale a fost o înjurătură.
Stai și te gândești spre viitor. Apropiat sau nu. Și nu poți să nu te întrebi: „Oare câți dintre români vor primi mesaje de acest fel, în cazul unei cotropiri rusești, dar și câți vor fi în stare să le refuze?”
Și un exemplu de trădător sadea: generalul rus care și-a bombardat orașul natal
Oleg Makovețki este generalul-maior al armatei ruse care a dat primul ordin de bombardare a Harkovului, acum aproximativ 13 zile.
Până aici, nimic nemaipomenit.Însă generalul Makovețki este născut în regiunea Harkov, mai exact la Ciuhuiv, un orășel aflat în apropierea marelui oraș Harkov, așa cum este Irpin la marginea Kievului sau Chitila lângă București.
Locul a fost bombardat, tocat mărunt, distrus complet.
Oare cum o arăta iadul pentru oamenii care-și asasinează inclusiv trecutul lor, locul natal, vecini, prieteni, cunoștințe?
Informația că ordinul de bombardament a venit de la generalul-maior Oleg Makovețki a fost furnizată de locotenent-colonelul rus Maksim Serghiovici Kriștop, căzut prizonier la ucraineni.
Generalul Makovețki este unul dintre comandanții ruși responsabili pentru cumplitele bombardamente ale orașelor siriene.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Noi, românii suntem obișnuiti cu oameni mici în haine mari. Patriarhul nostru a ajuns „Marele Alb” după un reportaj pe Recorder, cu un nume conspirativ demn de mafia italiană. La momentul Colectiv și-a dat jos sutana și a rămas în fundul gol în fața credincioșilor. Vorbea de „muzică satanistă” și sugera cum că „așa le trebuie” arșilor.
Românii l-au huiduit. Calea Victoriei răsuna în acea seară de pomină de scandările a 30.000 de oameni oripilați de cinismul șefului religiei noastre. Mult-Prea-Fericitul-și-Îmbuibatul Daniel, comunist destoinic, a virat-o urgent dupa ce a văzut că pică guvernul. Dar a rămas în istorie.
Pentru că ticăloșia nu se schimbă, doar ia alte forme, Recorder a dezvaluit într-un reportaj magnific (aveți răbdare până la final, merită) corupția din interiorul BOR și, cu camera ascunsă, l-a deconspirat pe Nașul Ortodoxiei Române: Marele Alb. Vizionați, e spectaculos!
Patriarhul Kiril, jegul uman absolut al ortodoxiei. Nu numai corupt, dar și criminal acoperit de sutana preoțească țesută cu fir de aur
Puțini își amintesc că în 2014, când rușii omorau în Donbass, ca și acum, mii de ucraineni care-și apărau țara (iar Europa se uita în altă parte), ucrainenii, care pe atunci aveau o singură biserică, supusă Moscovei, au apelat la Patriarhul lor pentru a-și folosi relația specială cu Vladimir Putin și a opri măcelul. Răspunsul acestuia a trecut neobservat: „Vă sfătuiesc să nu vă opuneți!”.
Astăzi, Kiril merge mai departe și, în urma unui apel similar al cotropiților, îi declară pe cei care-și apără țara, pe ucraineni, drept demoni. Mai exact, conform Agenției France Presse, duminică, în a patra zi a invaziei ruse, Kiril îi cataloghează pe opozanţii Moscovei în Ucraina drept ”forţe ale răului”, care vor să rupă unitatea istorică dintre cele două ţări.
Ptiu, drace! Piei! Pardon, trebuia să folosesc pluralul!
Zorro a venit și în Ucraina, dar pentru a asasina oamenii săraci
„Masca lui Zorro”, cu Antonio Banderas în rolul principal, a fost un film epic. În esență, este vorba despre modelul haiducului român care fura de la bogați și dădea săracilor. Mascat, talentat, plin de umor și sigur pe el, Zorro a fost îndrăgit de o lume întreagă ce admiră binele și dreptatea.
Versiunea rusească este însă una (cum altfel?) ticăloasă. Ca și cum Stalin sau Putin și-au pus masca lui Zorro, pentru ruși, semnul lui Zorro a devenit semnul CRIMEI.
Rușinată de propriile-i acțiuni, dovedind o lașitate dezgustătoare, copiind schema „omuleților verzi” din 2014, Rusia și-a scos steagul și orice însemne naționale de pe tehnica militară. La naiba cu onoarea, la naiba cu patriotismul, atâta vreme cât asta servește cotropirilor și ticaloșiilor!
Țara care nu contenește să vorbească despre valori naționale s-a metamorfozat într-o hrubă uriașă din care ies luptători-șobolani marcați cu „Z”.
Și uite-așa, Rusia a încercat o intoxicare și față de legenda lui Zorro!
Lukașenko distruge Belarus. Ireversibil. Belarușii nu au nimic de câștigat, doar totul de pierdut
Că Aleksandr era un sclav al lui Vladimir, se știa deja. Că e prost și inconștient, e o noutate.
Belarus a atacat Ucraina deja. Să fie clar. Rușii au atacat dinspre Belarus cu binecuvântarea Minsk-ului. Avioane au atacat dinspre Belarus. Rachete au venit dinspre Belarus. Capturarea Cernobîlului a venit dinspre Belarus, ca și armata care a atacat și asediază Kievul. Așadar, faptul că 30-40.000 de belaruși se vor implica direct nu e decât o completare a ticăloșiei ce va rămâne în istorie.
Lukașenko și Putin
Va fi un fiasco. De ce vor muri belaruși in Ucraina?
Pentru că, dacă Rusia a fost mereu un cotropitor ticălos, dacă rusul a visat mereu să stea cu genunchiul pe gâtul vecinului, dacă Putin a dovedit că este un scelerat care l-a luat pe Stalin ca model, belarușii nu au nimic de câștigat, dar au totul de pierdut din această aventură.
Dovedind caracter zero, o mișelie de proporții istorice fără seamăn, Lukașenko a implicat pașnica – pâna acum – Belarus în această tragedie. Gratuit. Fară a avea nicio idee, niciun motiv, nimic de câștigat. Asta e unic în istoria recentă!
Au mai existat războaie, conflicte, dar toate au avut un motiv. Belarus este prima țară din istoria modernă care intră într-un conflict FARĂ NICIUN MOTIV.
Ucrainenii și întreaga planetă nu vor uita această mișelie istorică.
Iar daca Rusia va sărăci, Belarus va fi câmp pârjolit. Pentru că așa au făcut rușii în toată istoria lor. Nu contează nimic, decât ei. Un fel de „rasă slavă superioară”. Iar Lukașenko va fi prima victimă. Nimic surprinzător, Putin vrea să implice cât mai mulți – pe Lukașenko, pe Kadîrov, trupele Wagner etc. De ce?
Orice, dar Putin să nu rămână fără suporteri pe Pământ și ulterior singur în IAD!
Bancul săptămânii
Un regiment de infanteriști ruși, la periferiile Kiev-ului, februarie 2022, se deplasează pe șosea spre oraș, când se aude o voce care strigă de după un mic deal din apropierea orașului:
– Un soldat ucrainian este mai bun decât 10 soldați ruși!
Comandantul rus, contrariat, alege un detașament cu 10 dintre cei mai buni infanteriști și-i trimite în spatele dealului, să-l elimine pe inamic. Peste câteva minute se aude un schimb de focuri de AK47, apoi se așterne liniștea.
Când să-și continue înaintarea, se aude din nou vocea:
– Un soldat ucrainian este mai bun decât 100 de soldați ruși!
Furios, comandantul formează rapid un pluton cu 100 dintre cei mai buni militari rămași și-i trimite în spatele dealului cu aceeași misiune. Din nou se aud focuri de armă. După zece minute de luptă intensă, se așterne liniștea.
Când să se pună în mișcare, vocea se aude din nou:
– Un soldat ucrainian este mai bun decât 1.000 de soldați ruși!
Vânăt de furie, cu venele umflate, comandantul formează pe loc o companie cu 1.000 de luptători și-i trimite după deal. Imediat se aud zgomotele unei lupte teribile, AK-47, grenade, lansatoare de rachete, tiruri de artilerie, după care se așterne o liniște mormântală.
În cele din urmă, un soldat rus, grav rănit, se târăște de după deal și cu ultimele cuvinte înainte de a muri îi spune comandantului:
– Nu mai trimite pe nimeni, este o ambuscadă! Sunt doi soldați ucraineni, nu unul!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Șeful clanului mafiot KGB-ist care a luat ostatică Federația Rusă, criminalul de război Vladimir Putin, s-a folosit din plin de războiul informațional pentru a pregăti agresiunea armată declanșată împotriva Ucrainei.
România a fost și este una dintre țintele cele mai importante ale propagandei putiniste. Din păcate, serviciile de propagandă (și, implict, de informații) ale Kremlinului au găsit destui trădători care să accepte să trădeze România, Uniunea Europeană și NATO, devenind slugile lui Putin.
Acestora li se adaugă mulți „idioți utili” recrutați pe rețelele de socializare din rândul anti-vacciniștilor, naționaliștilor de grotă, nostalgicilor ceaușiști și analfabeților funcțional – această pleavă de mahala a societății românești.
AUR – principalul vector de propagandă și acțiune politică în favoarea Rusiei lui Putin din România
Port-drapelul acțiunilor folositoare propagandei rusești în România îl reprezintă liderii și activiștii partidului extremist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
În plină criză politico-militară, cu puțin timp înainte ca Putin să atace Ucraina, acest partid extremist a organizat, la Palatul Parlamentului, un așa-zis forum european despre „supremația Constituțiilor naționale asupra birocrației de la Bruzelles”. Această acțiune de propagandă anti-UE se înscrie în siajul „mișcării suveraniste” pe care regimul oligarhic KGB-ist al lui Putin o finanțează de mai mulți ani în teritoriile Uniunii Europene (vezi cazul Frontului Național din Franța, condus de familia Le Pen, sau cazul regimului autoritarist condus de Viktor Orban în Ungaria).
Deși se lamentează peste tot de suferința românilor provocată de creșterile tarifelor la energie, liderul extremist George Simion, secondat de așa-zis-ul analist economic Petrișor Peiu (adept al naționalismului economic!), s-a lansat într-un virulent atac la adresa Companiei Transgaz (societatea națională de transport gaze naturale) exact în ziua când, la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis negocia cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, un proiect trilateral România-Bulgaria-Grecia de interonectare a rețelei de transport a gazului natural. Un proiect care ar oferi României acces la gazele naturale pe care Grecia le importă din Qatar, Algeria și Azerbaidjan. Este evident că succesul acestui proiect ar reduce major dependența României de gazele naturale pe care le cumpără din Rusia.
În chestiunea energetică, extremistul George Simion, alături de celălat lider extremist al AUR, Claudiu Richard Târziu, au promovat – direct sau indirect – mesajele folosite cu predilecție de propaganda Rusiei în România, pe acest subiect: „trebuie să devenim iarăși stăpâni pe resursele noastre naturale”, „să nu mai fim o colonie”, „să eliminăm din economia românească toate companiile străine” etc. Asta, în timp ce, așa cum am văzut, caută să blocheze orice soluție politică prin care să se diminueze efectele produse asupra românilor de criza energetică provocată de Rusia lui Putin.
Simion, Târziu și încă un AUR-ist de grotă
Extremistul George Simion și propagandiștii AUR caută cu insistență, de câteva luni, să compromită Serviciul Român de Informații (SRI), promovând „fake-news”-uri despre activitatea acestui Serviciu esențial, în vremurile de război pe care le trăim, pentru securitatea țării noastre.
Această campanie de „fake-news”, instrumentată de AUR împotriva sistemului de securitate națională a României, a culminat în Parlament, în ziua de 22 februarie 2022, când George Simion a luat cu asalt sala unde Eduard Hellvig (directorul SRI) era audiat de comisia parlamentară cu privire la situația de securitate din zona Mării Negre și din Flancul Estic al NATO. Extremistul de la AUR a provocat scandal, fiindu-i interzis accesul în sală, și a încercat să compromită audierea.
Dând dovadă de un cinism înfiorător și de o ipocrizie care provoacă vomă, liderii extremiști George Simion și Claudiu Richard Târziu mimează atitudinea anti-Putin. Cel mai bun exemplu este așa-zisul „protest” al AUR la sediul Ambasadei Federației Ruse din București. Spre deosebire de protestele organizate până acum de AUR – intens promovate pe rețelele de socializare și în publicațiile pe care le controlează –, falsul protest „anti-Rusia” nu a fost anunțat. Totodată, extremistul George Simion, cunoscut pentru obsesia de a transmite „live”-uri pe paginile sale de Facebook, de această dată, a omis să transmită „live” așa-zisul protest de la Ambasada Federației Ruse. O tăcere asurzitoare despre acest fake-protest s-a constatat și pe paginile de Facebook ale celuilalt lider extremist AUR, Claudiu Richard Târziu.
Chestionat de jurnaliștii de la G4Media.rodespre această omisiune, extremistul George Simion a oferit un răspuns batjocoritor, acuzând publicația respectivă ca fiind „zoiniță” (un termen basarabean care definește, în batjocură, o persoană/lucru murdar, nespălat) și motivând că a avut telefonul stricat. Jurnaliștii de la G4Media.ro au arătat că George Simion avea la el, în locația fake-protest-ului, două telefoane, ambele funcționale. Deci, George Simion a reconfirmat că este un mincinos patologic.
Rămânem cu constatarea că telefoanele lui Simion și ale lui Târziu au bizara calitate de a se defecta atunci când sunt în vecinătatea Ambasadei Federației Ruse la București. Să fie ceva din setările… FSB-ului?
Revenind la propaganda pro-Rusia făcută de AUR, precizăm că între rusofilii de la AUR un rol aparte îl ocupă „premierul nostru” Călin Georgescu.
Cunoscut pentru simpatiile legionare (într-o „cheie” ideologică ce-l aproprie de „filosoful” extremist al AUR, senatorul Sorin Lavric), Călin Georgescu a promovat insistent una din temele propagandei putiniste confecționată în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei: „Ucraina este un stat inventat”. Totodată, Georgescu a promovat și teza conspiraționistă conform căreia „pandemia și criza (războiul) din Ucraina sunt niște tehnici de manipulare”, negând astfel, gravitatea acestora.
Din arsenalul propagandistic al partidului extremist AUR fac parte și alte „marote” cu originea în propaganda Rusiei lui Putin: „România este colonie a Occidentului”, „România, stat de rangul 2 și umilită în UE”, „Corporațiile ne jefuiesc economia” etc.
Într-o postare recentă, propagandiștii AUR au lansat o altă „marotă”, printr-o postare pe rețelele de socializare: „Noi ne bazăm doar pe aliați; ultima oară când s-a întâmplat asta, am pierdut o jumătate de țară într-o lună”. Este o referire total eronată la pierderea teritoriilor românești, la începutul anilor ’40, în secolul trecut. La acel moment, România nu avea niciun aliat. Comparația cu situația României în prezent este aberantă.
România este stat membru al NATO, cea mai puternică alianță militară a momentului și, totodată, este stat membru al Uniunii Europene, cea mai puternică uniune de state din lume. Ambele entități garantează pe deplin integritatea națională a țării noastre.
Ideologia promovată de AUR – și confecționată de filosoful cu pretenții de ideolog, senatorul Sorin Lavric – este caracterizată prin naționalism, anti-europenism, naționalism economic, izolaționist și ortodoxism, elemente care sunt pe placul Moscovei, pentru că finalitatea lor ar fi ieșirea României din Uniunea Europeană și din NATO.
Extremiștii de la AUR și în special liderul Claudiu Richard Târziu – care a epatat mereu cu așa-zisele sale relații în rândul ierarhilor și clerului ortodox – au primit o lovitură puternică din partea Bisericii Ortodoxe Române, care s-a dezis de ideologia naționalist-filetistă promovată de acest partid extremist. Mesajul Patriarhiei Române (care a provocat multă supărare printre liderii extremiști ai AUR) a fost unul foarte clar: „Confundarea programatică a (ultra)naţionalismului zgomotos exacerbat şi grav compromis ideologic cu patriotismul luminat şi echilibrat de credinţa în valorile fidelităţii religioase, culturale şi spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creştin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor. (…) Cei care îngână în lungi litanii politicianiste numele lui Dumnezeu, al ţării şi al Bisericii, ne pot face tuturor un imens serviciu, imposibil de ignorat în posteritate, slujindu-se onest de arhisuficientul instrumentar politic democratic, evitând atent luarea în deşert a numelui Domnului, cultivând decent memoria adevăraţilor eroi, urmând în toate pilda oamenilor exemplari care prin jertfă de sine au creat România modernă, călcând cu sfială pragul bisericii şi evitând, pe cât posibil, «fluieratul» în ea”.
În legătură cu conflictul din Ucraina, extremiștii de la AUR au promovat cu insistență ideea că România trebuie să nu se implice și să fie interesată doar de minoritatea românească din Ucraina. Acest mesaj este aberant. România și-a asumat apărarea unor valori fundamentale privind Drepturile și Libertățile Omului, prin apartenența la Uniunea Europeană și NATO. A păstra tăcerea sau neutralitatea politică față de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ar reprezenta o trădare a acestor valori. Extremiștii de la AUR se folosesc de minoritatea românească din Ucraina în scop propagandistic și ignoră în mod voit evidența că singura soluție pentru ca situația românilor de acolo să se îmbunătățească este aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Deși extremiștii de la AUR au încercat, cu o viclenie vomitivă, să evite o poziționare fermă față de Rusia lui Putin – în ultima vreme, senatorul extremist Claudiu Richard Târziu fiind într-o adevărată ofensivă mediatică de „spălare pe față” de acuzațiile că AUR ar fi în siajul propagandei lui Putin –, acest partid rămâne principala forță politică anti-UE, anti-NATO și extrem de utilă Rusiei lui Putin, în România.
Foarte probabil că inclusiv protestele organizate de AUR în ziua de 27 februarie 2021 sunt subordonate, direct sau indirect, obiectivului major al propagandei putiniste de a destabiliza țările din flancul estic al UE și NATO. Proteste care vorbesc despre majorarea tarifelor la energie, dar trec sub tăcere vinovatul principal – Rusia lui Putin!
De fapt, scopul acestor proteste a fost clar exprimat de extremistul George Simion: „Toți oamenii merg în Piața Universității la ora 14. Dacă vor fi zeci de mii, 100.000 de oameni în stradă, guvernul cade!”
Să ne așteptăm la un nou asediu organizat de batalioanele de asalt ale AUR, de acestă dată, asupra sediului Guvernului României?
Un astfel de incident ar fi „mană cerească” pentru criminalul de război Vladimir Putin!
Senatoarea isterică Șoșoacă și suveraniștii avocatului anonim Chitic – reziduurile din siajul AUR
Doi avocați mediocri, aflați în anonimat până la debutul pandemiei, Diana Iovanovici-Șoșoacă și Dan Chitic, au ajuns să fie printre vedetele de la Sputnik.md (oficina de propagandă a Moscovei) și lideri ai unui așa-zis curent „suveranist”.
Cazul senatoarei Diana Șoșoacă aproape că ține de patologic.
Intrată în Parlament cu ajutorul partidului extremist AUR, a devenit foarte repede un pericol pentru dominația asupra AUR a celor doi lideri – George Simion și Claudiu Richard Târziu. Îndepărtată din AUR, senatoarea Șoșoacă a reușit să rămână în atenția opiniei publice prin declarații și gesturi isterice și violente, care trimit cu gândul la chestiuni patologice.
Diana Iovanovici-Șoșoacă, gura spartă a Moscovei
Într-un videoclip recent, senatoarea Șoșoacă a făcut dovada unui delir rar întâlnit pe scena politică românească post-decembristă. Cităm: „Exact ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani cu mascarada Covid se întâmplă acum cu mascarada războiului. Ruşii… Putin se retrage. Oculta îi sare în cap! Americanii urlă! «Cuuum? Nu ataci Ucraina?! Cuuum?! Nu faci tu război ca să instituim legea marţială?». Când colo, joacă ăsta teatru, după care se întoarce şi încalecă Ucraina. Până la urmă, tot jocul Ocultei l-a făcut! Ce credeaţi? Că sunt altfel? Dacă erau altfel, poate mai aveam naiba vreo scăpare, dar aşa suntem înconjuraţi de trădători!”
Tezele promovate de Șoșoască sunt aceleași cu ale AUR și Sputnik, nu le repetăm. Toxicitatea discursului public al senatoarei Șoșoacă este una extremă, deși, spre deosebire de AUR, acesteia îi lipsesc resursele financiare, logistice și umane cu ajutorul cărora să crească impactul manipulărilor pe care le instrumentează.
Isterica senatoare este obligată să se mulțumească doar cu tribuna Parlamentului, cu „live”-uri pe Facebook și cu aparițiile în paginile virtuale ale Sputnik, din „mila” interesată a stăpânilor de la Moscova.
Avocatul Dan Chitic – un fel de coordonator al unui grup dubios în care se remarcă propagandistul pro-rus Iulian Capsali – mizează pe teza „suveranistă”.
Extremistul George Simion l-a invitat pe Chitic să participe la formarea unui așa-zis „Pol Conservator” (unde Simion spera să atragă PNȚCD, PMP și Alternativa Dreaptă), dar proiectul pare să fi fost abandonat.
De aproximativ un an, Chitic (intens promovat de Sputnik) încearcă să-și organizeze o rețea de nuclee în teritoriu. Nu a reușit să obțină rezultatul scontat și a eșuat în a fi un fel de marionetă manevrată din umbră – când de AUR, când de Sputnik.
Dan Chitic pe scăunel
Chitic a încercat să lanseze și un proiect de lege așa-zis „a suveranității”. A strâns semnături, dar nu a obținut numărul necesar pentru a deveni proiect legislativ civic. Proiectul de lege este un amalgam de norme cu referire la felurite domenii de activitate din stat – economie, administrație, educație etc. – fără nicio logică juridică, așa cum se cere unei legi. O aberație ieșită din nepriceperea unui avocat ratat.
Se pare că Dan Chitic a reușit să-l convingă pe un deputat PSD, Daniel Ghiță (fost kickboxer și dovedit semianalfabet prin greutatea cu care și-a citit discursurile de la tribuna Parlamentului), să-și asume aberația de proiect și s-o depună în Parlament.
Daniel Ghiță
Dincolo de penibilul textului, trebuie subliniat faptul că finalitatea așa-zisei „Legi a Suveranității” este declanșarea RO-EXIT-ului, grupusculul coordonat de Dan Chitic fiind virulent anti-UE și anti-NATO.
Alături de Chitic se distinge, cum spuneam, propagandistul pro-rus asumat, Iulian Capsali.
Într-o recentă declarație preluată și promovată de Sputnik, Capsali reiterează „marote” din arsenalul propagandei putiniste despre Ucraina – „stat artificial”, „stat extremist la adresa minorității românești” etc. –, declarând că nu dorește să fie solidar cu Ucraina.
Iulian Capsali
Dan Chitic și grupusculul pe care-l coordonează rămân printre „vedetele” promovate de oficiosul de propagandă al Moscovei – Sputnik.md – și, impicit, agenți de influență relativ eficienți, pe nișa care le-a fost încredințată, pentru guvernul lui Putin.
Românul trădător Bogdan Duca – propagandistul toxic de la „Sputnik”
Probabil că cea mai josnică creatură din galeria „monștrilor” propagandei putiniste în România este teologul Bogdan Duca.
Un personaj dubios, care nu și-a ascuns niciodată adversitatea față de Uniunea Europeană, de NATO sau de SUA, Bogdan Duca a ajuns să lucreze oficial în solda guvernului lui Putin, ca jurnalist al Sputnik.
Posesor al unui real talent de condeier – depășit doar de viclenia grețoasă cu care jonglează cu false argumente în susținerea tezelor propagandistice pe care le primește „de-a gata” de la stăpânii lui din Moscova –, Bogdan Duca face parte din elita agenților de influență pe care îi are Putin în România.
Bogdan Duca
Diferența dintre Duca și ceilalți extremiști mioritici (Simion, Târziu, Capsali, Șoșoacă, Chitic) este lipsa totală de scrupule și aproape inexistența măcar a unei „minima moralia” în acțiunile sale publice.
Foarte agresiv, de o virulență extremă, trădătorul Bogdan Duca promovează cu o loialitate absolută și extrem de eficient tezele propagandei putiniste în România. De fapt, articolele publicate de acesta la Sputnik, pe blogul propriu sau în rețelele de socializare sunt o „chintesență” a tot ceea ce reprezintă propaganda instrumentată de Guvernul lui Putin în teritoriile românești.
Frustrat pentru eșecurile personale (de familie, profesionale etc.), Bogdan Duca acționează ca și când s-ar răzbuna pe România, țara unde nu a reușit să-și împlinească visurile de mărire care probabil l-au bânuit.
Aflat în slujba unui guvern străin și ostil României și Uniunii Europene, trădătorul Bogdan Duca își mănâncă blidul de linte aruncat de stăpânii de la Sputnik și oferă deplorabila priveliște a unui ratat frustrat, ajuns să-și trădeze țara ca răzbunare pentru eșecurile personale de care singur se face vinovat.
Teodosie al Tomisului – un ierarh filetist aflat în răzvrătire față de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
Episcopul Tomisului, ÎPS Teodosie, reprezintă cea mai controversată prezență în rândul ierarhilor BOR. Implicat în felurite afaceri dubioase, asociat cu personaje penale din protipendada locală a PSD, cu o notorietate de dubios, Episcopul Teodosie s-a făcut cunoscut prin pozițiile sale bizare și necanonice cu privire la pandemia Covid-19.
Acțiunile sale anti-vaccinare au provocat multă tulburare în rândul credincioșilor și au oferit argumente „teologice” propagandiștilor conspiraționiști – mulți dintre aceștia regăsindu-se în rândul agenților de influență ai Rusiei în România – care au sabotat măsurile sanitare adoptate de autorități pentru combaterea pandemiei.
ÎPS Teodosie
În căutare de aliați pentru a-și realiza visul avansării la rangul de mitropolit (prin transformarea eparhiei pe care o conduce în Mitropolie), ÎPS Teodosie s-a apropiat de extremiștii de la AUR și de „suveraniștii” Șoșoacă și Chitic.
Cu puțin timp înainte de a fi aleasă senator, pe listele partidului extremist AUR, Șoșoacă a fost avocata ÎPS Teodosie, care a dat în judecată autoritățile din Constanța, în noiembrie 2020, pentru a obține ridicarea restricțiilor sanitare anti-Covid-19, fapt care ar fi permis participarea credincioșilor din toată țara la pelerinajul organizat la peștera Sfântului Apostol Andrei. Avocata Șoșoacă și-a dovedit incompetența, istericalele ei fiind neputincioase în fața legii, astfel că Tribunalul Constanța a decis ca la pelerinaj să participe doar localnicii. În context, ÎPS Teodosie a beneficiat și de sprijinul rusofilului Iulian Capsali, care-l prezenta pe ierarh, în rețelele de socializare, ca pe „Vlădica Teodosie, un ierarh care își apără turma de persecuția globalismului antihristic”!
Ulterior, Șoșoacă a afirmat că ar fi intrat în politică la îndemnul și cu „binecuvântarea” lui Teodosie.
Un alt agent de influență al Rusiei lui Putin, avocatul Dan Chitic, l-a ajutat pe ÎPS Teodosie în procesul intentat de acesta DSP București, prin care contesta o decizie de intrare în carantină.
Întors din Iordania, ÎPS Teodosie nu a respectat reglementările legale privind carantina Covid-19. Ierarhul a contestat decizia la Judecătoria Constanța, unde a pierdut, contestația nefiind acceptată.
Apoi, apelul făcut la Tribunalul Constanța, unde a fost reprezentat tot de avocatul „suveranist” Dan Chitic, a fost respins, decizia fiind definitivă.
Trebuie reamintit faptul că Diana Șoșoacă și Dan Chitic se cunosc foarte bine, acesta din urmă fiind avocatul lui Dumitru Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei, în dosarul de ultraj, după scandalul cu reporterii italieni agresați de groteștii soți Șoșoacă.
Silvestru și Diana Șoșoacă
Episcopul Teodosie a sfidat Patriarhia Română și, implicit, pe Patriarhul Daniel al BOR, când a participat la o slujbă de sfințire a noului sediu al partidului extremist AUR din Constanța, la câteva zile după ce Patriarhia Română condamnase oficial naționalismul filetist promovat de AUR.
La slujba de sfințire au participat mai mulți parlamentari AUR, în frunte cu extremistul George Simion. Aceștia au fost „binecuvântați” de Episcopul Teodosie pentru „spor” în activitatea lor politică naționalist-filetistă.
Bomboana pe coliva decăderii morale a acestui ierarh ortodox este însă reprezentată de declarațiile pro-ruse făcute de Teodosie cu privire la Putin și războiul din Ucraina. Despre criminalul de război Putin, ierarhul ortodox declara, cu puțin timp înainte de declanșarea războiului: „Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. Şi în ţara sa, şi Putin şi Medvedev sunt ctitori, şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câte jertfe au facut… şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcatori.”
Despre războiul declanșat de Putin asupra Ucrainei, ÎPS Teodosie declara că „nu este un război de apărare a credinţei şi a gliei, ci unul în care nu a fost destulă diplomaţie”.
Declarațiile stupide făcute de episcopul Teodosie au provocat reacția USR Constanța, care a solicitat Bisericii Ortodoxe Române să aplice măsuri împotriva acestuia, prin următorul apel:
„Este inacceptabil ca în actualul context tragic din Ucraina, unul dintre liderii Bisericii Ortodoxe Române să se poziţioneze public în favoarea unui monstru precum Vladimir Putin, fie prin declaraţii în care îl laudă şi îl numeşte «ctitor de biserici» sau prin afirmaţii prin care încearcă să minimalizeze nenorocirea abătută asupra poporului ucrainean.
Client al avocatei extremist-naţionaliste Diana Şoşoacă, o altă susţinătoare a expansionismului rusesc, declaraţiile pro-Putin ale arhiepiscopului Tomisului reprezintă o pată neagră adusă judeţului nostru şi, implicit, României! Să nu uităm că declaraţiile sale au fost răspândite şi vizionate de zeci de mii de oameni pe reţelele sociale! Un mesaj iresponsabil, extrem de periculos, prin care Teodosie Petrescu nu face altceva decât să încurajeze indirect extremismul în rândul populaţiei civile şi manifestări ce pot duce la pierderea de vieţi omeneşti.
Astfel, solicităm Patriarhiei Române să sancţioneze public şi ferm poziţia arhiepiscopului Teodosie Petrescu. Este un moment în care Biserica Ortodoxă Română poate şi trebuie să arate clar că nu mai tolerează în rândul său extremismul şi discursurile rusofile!
De asemenea, îl invităm pe Teodosie, Înalt Preaapărătorul lui Putin, să privească atent imaginile cu miile de refugiaţi din Ucraina, cu miile de civili, femei şi copii care se adăpostesc în metroul din Kiev din calea bombardamentelor şi apoi să aibă decenţa de a demisiona din conducerea Arhiepiscopiei Tomisului şi de a se retrage din viaţa publică. Constanţa şi Dobrogea au nevoie de un lider al Bisericii care să promoveze pacea, unitatea şi iubirea de semeni, nu dezbinarea, controversa şi simpatiile politice.
Este timpul ca astfel de personaje, care nu fac cinste democraţiei şi ale căror interese obscure le determină să susţină terorişti precum liderul de la Kremlin, să dispară din peisajul cotidian!”
Rămâne de văzut care vor fi măsurile pe care Sinodul BOR (singura autoritate canonică cu putere disciplinară asupra lui Teodosie) le va lua pentru disciplinarea episcopului ortodoxist și filetist Teodosie al Tomisului.
În loc de concluzii, un semnal de alarmă
Agora românească este sub asediul propagandei rusești și naționaliste. Mesaje anti-românești, anti-UE și anti-NATO supun pe români la presiunile specifice unei campanii de dezinformare instrumentată de profesioniști susținuți de un guvern străin.
Agenții de influență ai propagandei rusești și anti-românești prezentați pe scurt în acest material își vor continua activitatea toxică cu o și mai mare virulență.
Degradarea mecanismelor democratice din România, criza economică și energetică provocată de Rusia lui Putin și de războiul din Ucraina, corupția și indolența de care dau dovadă partidele din coaliția majoritară (PSD și PNL), trădarea comisă de USR față de propriul electorat, prin luptele interne care au destructurat acest partid, slăbirea societății civile etc. oferă acestor agenți condițiile ideale pentru organizarea eficientă a acțiunilor lor anti-românești și anti-europene.
Soluția pentru a diminua efectele acestor acțiuni este întărirea democrației pe toate palierele sale – lupta anticorupție, guvernarea transparentă și eficientă, respectarea și aplicarea angajamentelor pe care România și le-a asumat în cadrul Uniunii Europene.
Eșecul Democrației românești va însemna victoria acestor agenți și transformarea României într-o „gubernie” a Rusiei criminalului de război Putin…
…sau, altfel spus, condamnarea noastră și a copiilor noștri la un infern asemănător celui care stăpânește acum Rusia și care încearcă, în aceste zile, să cuprindă și Ucraina.
România se uită la alții, dar nu face nimic. Dualitatea, preacurvia politică, amânarea unor decizii, lipsa de curaj, invitarea altora să facă eforturi și fofilarea noastră tradițională – toate astea sunt tactici vechi PSD-iste, preluate și de PNL.
Cine să ia măsuri grele? Iohannis? Ciolacu? Cîțu? Hunor? Ciucă? Gândiți-va o secundă la cât sunt de alunecoși, ce trecut de melc de ploaie are fiecare. Au și o poză împreună:
întâlnirea melcilor arată ca o ședintă la Cotroceni. Iohannis, Cîțu, Ciolacu, Hunor, Ciucă, nu mai lasați dâre degeaba, luați decizii împotriva lui Putin
Organele de presă, de propagare a minciunilor Rusiei, nu sunt interzise în România. Ele continuă să promoveze tot felul de scelerați locali și internaționali. Marea Britanie (UK), SUA, Germania și alții au luat măsuri împotriva lor. Noi de ce nu, domnule Iohannis?
Maia Sandu tocmai a interzis Sputnik.md într-o Moldovă cu 50% pro-ruși. Ar trebui s-o alegem și în România, ca pe Cuza, pentru că dumneavoastră sunteți prea slab, domnule Iohannis?
Companiile aeriene rusești continuă să aterizeze la Bucuresti. Bulgaria (!!!), UK și alții au luat măsuri ca rușii să se simtă izolați și au interzis companiile ruse Aeroflot și S7. Noi de ce nu, domnule Iohannis?
Companiilor rusești le-a fost interzis accesul în UK si USA la finanțare pe lira sterlină și pe dolarul american. Au blocat activitatea tuturor băncilor rusești. Noi de ce nu facem asta, domnule Iohannis?
Australia a interzis intrarea persoanelor cu pasapoarte rusești în țară. Inclusiv spioni, FSB-iști, specialiști în intoxicare și oligarhi lingușitori ai regimului criminal. Noi de ce nu, domnule Iohannis?
Avioanele personale ale oligarhilor ruși sunt interzise la aterizarea în UK. La noi de ce nu, domnule Iohannis?
Ambasadorul rus în România, Valeri Kuzmin, s-a remarcat prin obrăznicii oribile, adevărate insulte la adresa istoriei poporului român. La noi acasă! De ce nu-l urecheați, domnule Iohannis? De ce nu-l trimiteți la el în Rusia?
Privim impasibili lobby-ul făcut de ungurul Orban pe lânga Putin. Ungaria este și membru NATO, adica are „două cărți” pe care le joacă. Români, ce credeți că vrea Orban de la Putin? Nu e cumva lobby pentru Transilvania, dacă se ajunge într-o framântare precum cea din Ucraina? Ce credeți că va alege Orban dacă are șansa: Transilvania, protejat de ruși, sau apartenența la NATO?
Observă cineva că în Ungaria nu există infrastructură NATO? Există în România, Polonia, Slovacia, țările baltice, dar NU în Ungaria. De ce nu există dezbatere, domnule Iohannis, despre planurile ungurilor? Avem contra-planuri?
Dacă se retrag mâine americanii din Europa de Est (în caz că vine Trump la putere, de exemplu), rămânem singuri să înfruntăm frația ruso-maghiaro? Unde e politica noastră externă, domnule Iohannis? Îna afară de scutul NATO, mai avem vreun plan? Nu prea…
Păi, și dacă suntem total abandonați în speranța că NATO ne va proteja, cum permiteți retorica anti-NATO, anti-americană și pro-rusă, domnule Iohannis? Nu există interes național mai pur de atât!
Vldimir Putin – Viktor Orban
CTP spunea ieri la Digi 24 că „umbrela NATO este cea mai bună apărare atât timp cât nu suntem atacați”. Așa este! Unde e armata română? 75.000 de militari angajați, dintre care pot lupta ca oamenii lui Zelenski doar vreo 40.000? Cu asta am vrea să ținem piept și să ajutăm aliații? Serios? Unde e strategia? Care e asigurarea viitorului copiilor noștri?
Încă ceva: Serbia! Vecinii de dincolo de Severin s-au transformat în slugile-preș ale rușilor. Foarte grav, nu au condamnat cotropirea Ucrainei. România ar trebui să țină minte și să împiedice atât cât poate aderarea sârbilor la UE atâta vreme cât păstrează această mentalitate. Ungurii îi sabotează activ pe ucraineni în legatură cu NATO și cu UE. Noi de ce nu facem la fel cu sârbii? Nici nu mai vorbesc de diluatul subiect al minorităților, folosit de mulți ca pretext fals. Eu deja vorbesc de lucruri care ating întregul popor român – pro-putinismul sârb.
Aceeași discuție despre China. Nicio țară nu a încurajat nenorocirile, prin pasivitate activă, înțelegeri ascunse și subînțelegeri cumplite, mai mult decât China. Noi am umplut țara de chinezi, cartiere întregi în București, de pildă. Și mafia lor e activă. Ce caută aici? Cine le dă vize și de ce această colonizare asiatică făcută cu oameni care sunt fanatici în suportul pentru regimul comunist de acasă (se știe asta despre chinezi). Ce beneficiu ne va aduce nouă pe termen mediu si lung? Ne-am ferit de minoritatea rusă pentru ca ar fi putut fi folosită ca scuză pentru invazii și am inventat minoritatea chineză? De ce, domnule Iohannis?
Am vândut aluminiul către monopolistul rus. Câta minte a avut Consiliul Concurenței? Sau câtă șpagă s-a dat?
Prostește, fără nicio strategie, România a vândut ALRO Slatina către ruși în condițiile în care Rusia este liderul mondial în producția de aluminiu. Știți cât costă azi aluminiul în România și Europa? Exact cât vrea Putin!
Ce i-ar incomoda pe ruși? Păi, de exemplu, ce face Eduard Burghelia, co-founder la GrowthClub, pe Facebook (click aici), cel care a oferit o lista exhaustivă a investițiilor rusești în România(click aici). Vorbim de cele lăsate la vedere. Mai sunt o gramadă cu acționar-paravan, care nu apar aici.
Îndemnul lui Eduard Burghelia, la care mă alătur bucuros, este: NU mai cumpărați de la ruși! Nimic!
Firmele rusești campioane au rezultate impresionante în România, profituri făcute punând prețuri imense românilor.
Lukoil a avut, în 2020, venituri de 1,23 miliarde de euro și un profit de 30 de milioane de euro. În 2019, veniturile au depășit 1,2 miliarde de euro.
ALRO a avut, tot în 2020, venituri de 482 de milioane de euro și un profit de 61 de milioane de euro.
Lukoil Lubricants a avut venituri de 20 milioane de euro în anul 2020 și un profit de 1,2 milioane de euro.
TMK Artrom a avut, în 2020, venituri de 208 milioane euro și pierderi de 16 milioane de euro.
NIS Petrol a avut, în 2020, venituri de 68 milioane de euro și pierderi de 6 milioane de euro.
Profiturile s-au transformat în gloanțe și rachete. Acum omoară ucraineni. Urmăm noi? Omorâți pe banii noștri?
Pentru cei care se pricep la finanțe, în afara companiilor ascunse prin off-shore-uri cipriote, avem aici și fenomenul comun românesc al ascunderii profiturilor. Pe cifrele astea au platit taxe, dar, probabil, au făcut ce au putut pentru a limita taxele plătite la stat – chestie, iarăși, din păcate, comună în țara noastră.
Uitați-vă de pildă la Lukoil! Profitul declarat înseamnă 2,4% din cifra de afaceri. Afacerea voastră cât face? Evaluați singuri rezultatul.
România greșește grav pentru că nu avem lideri cu anvergură. Pur și simplu refuză să invețe să traducă „Do not feed the bear!”
Am încercat mereu să ne scăldăm în ape călduțe. Ce se întamplă în Ucraina ne arată că strategia asta poate funcționa cu lumea civilizată, dar nu cu rușii.
Putin nu are MILĂ, iar noi cam la asta sperăm în ultimă instanță. Strategie rea, plină de găuri. Pretextele sunt doar un exercițiu de imaginație. Astăzi știm că aspirațiile NATO ale Ucrainei erau doar un pretext, decizia fusese luată de mult timp.
Este păcat că nu învățăm nimic, că ne mințim încontinuu și, în fapt, noi nu ne bazăm la un extrem final pe NATO; sora noastră e, de fapt, SPERANȚA!
Numai că ea mai are o soră geamană: SPERANȚA DEȘARTĂ!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
M-am întrebat de multe ori, în anii după Revoluție: „Ce e în neregulă cu profesorii de istorie ai acestei țări? De ce nu reușesc să explice celor din jur o istorie completă, atractivă și adevarată?”
Oare cum reușesc unii istorici să fie fermecători, onești, să te faca efectiv să te îndragostești de ei și de materia în care s-au specializat? Sunt mulți, dar zeul meu absolut va ramâne Neagu Djuvara, om pe care am avut șansa să-l cunosc și să-l apreciez. Nu ca istoric, dar ca pasionat, l-aș include aici și pe prietenul meu Vintilă Corbul, care făcea din istorie o magie. Ați apucat să citiți „Roxelana și Soliman” sau măcar „Asediul Romei”?
Oare cum reușesc alții, tot mulți, să mintă, chiar și prin omisiune, la 32 de ani de la Revoluție? Istoria a rămas în gimnaziu și liceu o materie marginală nu pentru că nu ar fi importantă, nu pentru că nu ar fi atractivă sau nu am avea ce să învațăm astazi din trecut, ci pentru că există acest din urmă segment din categoria profesională, fără chemare, har, repere morale, conștiință și metodă. Exemple? Pfoa! 50% dintre cei care predau materia Istorie, cel puțin! Si mă refer în special la profesorii de gimnaziu și liceu, pentru că acolo se naște pasiunea în copii. Aia e vârsta! La facultațile de profil vin cei deja convinși.
La Facultațile de Istorie din București, Cluj-Napoca, Iași și multe alte orașe, situația este alta. Profesorii sunt experimentați, buni, pregătiți, materia este clară, chiar daca nu întotdeauna atractivă, disponibilă, chiar și pe subiecte „incomode” gen Holocaust sau „Antonescu și Odessa”. Rămâne doar să vrei să afli și să-ti formulezi singur și clar curiozitațile.
Azi, la Facultatea de Istorie a Universității București se studiază istoria fără subiecte tabu, istoria adevărată. Altfel spus, poți vorbi, poți afla, poți întreba despre orice. Sigur, lipsesc câteva dintre cursurile care ar fi fascinante pentru studenți, gen „Istoria Chinei”, „Istoria Japoniei”, „Istoria Indiei”, „Istoria Asiei”, chiar „Istoria SUA”, iar unele cursuri se repetă obsesiv, gen „Istoria învațământului românesc”, însă – una peste alta – INFORMAȚIA ESTE ACOLO, iar dacă ai curiozitați, ai și cu cine discuta.
Te gândești imediat că șansa e a tinerilor profesori care au apucat să studieze în noile condiții și nu au întiparit în ADN-ul personal spiritul de conservare al celor care au predat materia în comunism, minciunile PCR alterând clar actul didactic. Mă gândesc mereu că, pe vremea comuniștilor, profesorii de istorie au avut de făcut o alegere foarte grea. Hm! Probabil că pe mine m-ar fi mâncat pușcăria, zic eu azi, fericit că la Revoluție aveam 18 ani.
Marcel Bartic este eroul meu din această săptămână grea și gri
Profesorul de istorie Marcel Bartic este relativ tânăr. A terminat Facultatea de Istorie din Iași în 2003, iar acum este profesor la Complexul Educațional Laude-Reut, în București, faimoasă instituție privată. De curând au lansat un concurs de esee despre Holocaust, o idee excelentă pe un subiect insuficient aprofundat azi în România, la care am participat cu drag.
În primele ore ale invaziei mizerabile a rușilor în Ucraina, PRIMUL protest DIN ROMANIA 2022, membră UE, protest împotriva războiului și a cotropirii rusești, nu a fost al ONG-urilor care au asta în „to do list”, nu a fost al comunității ucrainene, a fost al său.
În România nu e act de curaj să protestezi, nu asta vreau să spun, nu e ca în Rusia, unde toți cei care ies din casă pentru a protesta (cu miile) sunt pur și simplu eroi in condițiile dictaturii de acolo. Nu! În România e o problemă SĂ TREZEȘTI EMOȚIA.
Românul e sufletist din fire, empatic, emoțional, ce să zic… latin, dar se „trezește” greu. Marcel Bartic a fost PRIMUL, prompt, arătând că a înțeles imediat grozăvia, lucru normal având în vedere pregătirea sa ca istoric. Mi-a plăcut mult ideea sa, altruismul total, faptul că s-a dus singur, și pentru că tocmai mă gândeam (de sub plapumă) în acea dimineață tristă, de 24 februarie, „oare de ce nu protestează nimeni?”.
Și atunci a apărut povestea lui Marcel Bartic pe fluxurile de știri.
Nu mai vreau să vorbesc despre amenda „răzgândită” a Jandarmeriei. Mi-e pur și simplu silă de ei și de metodele lor. Le-am văzut aplicate și în 10 august, dar și pe pielea lui Mălin Bot, cam singurul jurnalist care a avut curajul să se contreze cu ei in justiție pe termen lung.
Versiunea foarte scurtă e că o echipă comunistă a Jandarmeriei, atunci când a observat „tupeul” profesorului de istorie Marcel Bartic de a protesta în fața Ambasadei Rusiei față de invazia care tocmai începuse, l-a legitimat imediat (oameni vigilenți) și l-a anunțat că va fi amendat. Bartic s-a legitimat și le-a spus jandarmilor că acceptă costul protestului său, făcut din constiință. Neîntâmpinând rezistență, comuniștii jandarmi s-au dus la sediu să trimită amenda prin poștă, așa cum se procedează deseori. Presa s-a sesizat și Jandarmeria a dat-o la întors, a anunțat că nu amendează, dar numai după ce șefii și politicienii-miniștri au început să pună întrebări. Ridicolul era în aer. Punct! Orice încercare de a schimba narațiunea este insultă a inteligenței.
Aveți aicipagina de Facebook a lui Marcel Bartic, iar povestea sa pe scurt sună așa:
„Pare că am scăpat de amendă până la urmă. Dimineața, jandarmul care m-a legitimat mi-a spus exact așa: e un protest neautorizat, care încalcă Legea 61, iar asta înseamnă amendă contravențională. «Un act de identitate, vă rog!» «Sigur, poftim, e în regulă, îmi asum consecințele». După-amiază am văzut comunicatul Jandarmeriei, că nu iau amendă. Sper că nu au luat decizia asta doar pentru că a apărut toată povestea în presă”.
Cui ofer credibilitate? Păi, s-o luăm prin eliminare. Categoric, NU Jandarmeriei Române, care a dovedit de multe ori că nu este prietenă cu adevărul. Un coleg de-al meu scria zilele astea niște rânduri incredibile, tot aici, pe Ziaristii.com. Le reiau, în caz că nu v-au scandalizat:
Între timp, în fața ambasadelor Rusiei din multe orașe din UE și SUA au loc proteste fără ca vigilența Jandarmeriei Române să poată proteja liniștea lui Putin și fără ca polițiștilor locali să le treacă prin minte să legitimeze și să anunțe amenzi.
Către Jandarmeria Română:
Păi, cum să fie altceva decât un protest spontan, măi, căpcăunilor? Pe voi vă anunțase Vladimir Putin de invazia de joi dimineața? Despre ce aprobare vorbim, politrucilor, aserviților politici în uniformă albastră?
După incident, nimeni de la vârf nu a anunțat sancționarea, degradarea sau concedierea jalnicilor jandarmi zeloși. Ne-am obișnuit atât de mult cu anormalitatea, încât mulți nici nu mai văd ridicolul din scandalosul episod. Am văzut chiar cititori care, impresionați de cele întâmplate, s-au oferit să plătească în solidar cu profesorul amenda respectivă. Așa da! Respect! Chestiune nu numai de bani, ci și de principiu și moralitate.
Ăsta este modelul de profesor-exemplu pe care aș fi vrut să-l am și eu la clasă. Pentru că am avut un profesor deosebit, mi-aș dori să-l aibă profesor copiii mei. Dacă aș fi în locul copiilor cărora le predă, l-aș urma fără reținere în astfel de demersuri, l-aș admira și prețui, l-aș aplauda în clasă, pe stradă și în scris (o fac deja), pentru că…
Ticaloșia lui Putin a avut efect imediat asupra lui
Măcar atât și îmi este suficient. Dacă adaug că a fost primul și cam singurul protestatar din România până în momentul în care scriu aceste rânduri, mai e de spus doar atât:
Domnule profesor, respect!
M-am gândit că istoricilor le e mai la îndemână să înțeleagă imediat grozăvia pentru că ei studiază cronologia, mecanismul și psihologia instinctului rusesc de cotropitor. Subiect greu și complicat, foarte aglomerat de apetența istorică a rușilor de a sta cu genunchiul pe gâtul vecinilor.
Le-am propus imediat unor tineri în ani terminali, la Facultatea de Istorie, să compunem un protest public către Ambasada Rusiei în România, sub formă de scrisoare deschisă. M-am gândit, prin asociere cu profesorul Bartic, că ei vor înțelege printre primii grozăvia vremurilor. Ce am auzit, ce am citit, m-a îngrozit!
Tânărul istoric Vlad afirmă hotărât:
„…. nu vreau să deschid cutia Pandorei, dar românul nu poate fi solidar cu Ucraina, never, ever…”.
Zici că-i dicta Lavrov textul, nu alta. Eu sunt român cu pașaport veritabil și sunt solidar! Nu prea conta asta pentru tânărul Vlad.
Alt coleg, Cătă, era preocupat în dimineața invaziei de drepturile românilor. Zici că se visase Titulescu peste noapte și, înainte să aibă vreo urmă de empatie pentru ucraineni, ar fi negociat drepturile românilor. Pe scurt, „empatie condiționată”:
„…eu protestez că 500.000 de români din Ucraina (numărul e complet greșit, avem cam 150.000, adică o aproximare grosolană – n. red.) nu pot învăța în limba română, cu asta încep…”.
Până la grozăvia bombardamentelor și crimelor lui Putin, Cătă mai avea o problemă intermediară majoră:
„…apoi continui cu faptul că de ziua minoritaților… românii nu au fost menționați”.
Te doare mintea, nu alta! Și ce-au mai uitat liderii ucraineni înainte de război? Cumva să poarte fes galben? Observați retorica alunecoasă pro-rusă. Evident, nerecunoscută, acum, în zilele astea nu dă bine. Din păcate, Cătă mai păcătuise cu opinii anti-americane și pro-ruse.
Între altele, discuția despre drepturile minoritaților este una spinoasă în Ucraina, dar există motive specifice despre care românii uită să vorbească. Problema, în general, este una falsă, dar în România așa a fost prezentată de (probabil) aparatul rus de propagandă.
Tinerii istorici se întreceau pe rețelele de socializare în discuții ce frizau absurdul. Vedeai în ei și în pozițiile lor niște politicieni ratați, frustrați, râncezi, cinici, fără cod moral, pripășiți temporar prin Universitatea București. Nicio treabă cu istoria.
Citeam ce scriu ei pe Whatsapp, logica abracadabrantă, combinată cu fraze care dădeau bine, de genul „bine-nțeles că războiul e o dramă”, și nu-mi venea să cred.
Buum! Mă întâlnisem cu viitorii eventual-profesori de istorie de care ar trebui să fugi ca de ciuma rusă. Citeam siderat și mi-a trecut imediat prin cap să-mi întreb copiii despre teoriile și părerile profesorilor lor de istorie, cu gândul că i-aș muta imediat din acea clasă dacă ar avea asemenea profesori.
Unul dintre noii istorici români, Dan (nu-i dau numele întreg pentru că este nerelevant în demonstrația mea), bătea recorduri de cinism:
… „mi se pare absolut penibil sa fii profesor de istorie si sa demonstrezi in fata ambasadei ruse, penibil absolut pe toate nivelele”.
Ah? Care e penibilul, particular pentru ocupația de profesor de istorie, dacă protestezi împotriva unui lucru care s-a tot repetat în istorie (iar Dan știe bine detaliile)? Arogant și suficient, acesta concluzionează în defavoarea lui Marcel Bartic:
… „basically ai trăit degeaba”
Vai! Ce mitocan!
Poziția tânărului istoric Dan este completată cu o atitudine de suficientă cunoaștere a problematicii:
… „cât despre Ucraina care se vrea independentă, let’s not go there, fiecare cu părerea lui”.
Păi, Ucraina este independentă, Dan, nu „se vrea”! Ca și România! În Ucraina a existat un referendum în 1991. Pe cine au uitat să intrebe ucrainenii? Pe tine? Te născusei? Nici rușii nu s-au opus, mai mult, au recunoscut independența statului ucrainean, având însă grijă să-l dezarmeze nuclear.
Apropo de refuzul ideii de independență a Ucrainei, Dan adaugă:
… „ptr că de aia există mari puteri și au existat întotdeauna”.
Bonus:
„Mie mi se pare penibil să faci facultatea de istorie și să atribui valori morale parților unui conflict geopolitic”.
Grăitor și trist! În teoria sinistrului tânăr istoric, Primul și Al Doilea Război Mondial, exterminarea evreilor, atacurile surpriză asupra Cehiei, Poloniei, execuția ofițerilor polonezi, masacrul de la Stalingrad, practic în nicio asemenea situație nu se poate vorbi de moralitate sau imoralitate. E „conflict geopolitic”. Rar am auzit asemenea aberație!
Și cum omul ținea neapărat să-și arate harul, încheie cu o frază demnă de arsenalul verbal al doamnei Șoșoacă:
… „în 2022 există doar sfera de influență a familiei Biden, pentru care Ucraina este moșia personală”.
Tânăr istoric, călare pe informație, în anul 2022, cu acces la surse. Așa arată, stimați cititori, un discurs putinist mascat. Tezele unui contropitor criminal prin gura unui nevinovat și cinic personaj.
Ah, e bună și asta: despre tratate internaționale, drept internațional, recunoașteri de independență, Tratatul de la Budapesta din 2004, tinerii noștri viitori (probabil) profesori de istorie aveau o părere foarte personală:
… „le respectă oamenii cât le convine, nu așa a fost mereu?”
Altfel spus, să fii tânăr, isteț, să fii pasionat de istorie, să studiezi istoria adevarată la o facultate care nu mai ascunde nimic de frica regimului politic, cu profesori de top a căror părere este cel puțin interesantă, să ai acces total la informație nu este nici pe departe suficient pentru a înțelege drama poporului ucrainean și ticăloșia cotropirii rusești.
Dan mai oferă o mostră de gargară putinistă și le explică doct colegilor :
…”ideea e ca in politica exista doar interese si e de datoria fiecaruia sa incerce sa si le urmeze, si o facultate de istorie ar trebui sa ne faca suficient de cinici si obiectivi incat sa nu ne asteptam la basme cu «buni» si «rai»”.
Teribil! Nu mai e nimic de comentat.
Ah, ba da. L-am rugat pe tânarul cinic să nu mai vorbească vreodată cu mine. L-am asigurat de disprețul meu profund.
V-am spus această poveste lungă, cu informații „din iarbă”, din două motive.
Întâi, în ideea că dacă un om tobă de istorie nu ințelege sunetele din jurul său, dacă tragedia redată pe toate mijloacele mass-media nu-l emoționează, dacă nu este scandalizat de nerespectarea normelor internaționale (pe care tocmai le studiază), tratate, recunoașteri oficiale de granițe, să nu vă așteptați la prea mult de la alții mai puțin informați. Tot ce se întamplă în Ucraina are legatură cu istoria; însuși Putin se auto-montează invocând istoria, evident într-o formulă „rusească”, adaptată intereselor sale.
A doua idee e că profesorii de Istorie, absolvenții de Istorie, autentici, cei pe care ai vrea să-i aibă profesori copiii tăi sau cei pe care ți i-ai dori prieteni de familie pentru a te încânta cu argumente istorice veritabile așezate pe repere morale istoric valabile, oameni care pot spune povești și lucruri interesante fără să respire des, oameni care pot crede sincer în alianțe și tratate, în legi internaționale, sunt încă o marfă rară. Rară!
Ce v-am arătat aici poate fi simplificat cu un judecător care nu crede în justiție.
Pentru că istoricul este, în multe feluri, un judecător al trecutului, în funcție de cum prezintă evenimentele.
Sunt conștient că există sintagma „Istoria ne va judeca” sau „Istoria va judeca”. Formularea corectă este însă „Istoricii ne vor judeca”.
Sigur, printre tinerii istorici se vor găsi mulți valoroși și sigur unii sunt deja, așa cum mi-aș dori să fie majoritatea: precum Mihai Bartic. Aproape că aș pune pariu că orele sale cu elevii sunt încântătoare.
Dar rețineți, măcar pentru copiii voștri, că pădurea noilor istorici de azi are uscături chiar doldora de diplome, cuvinte rotunjite și politețuri false. Exact ca pe vremurile comuniste. De aici rezultă că nu vremurile influențează decisiv valoarea unui istoric, ci reperele sale morale și profesionale.
Și dacă este important pentru voi, poate ar fi bine să-l întrebați pe copil diseară despre ce i-a predat profesorul de istorie azi la școală.