Categorie: Media

  • Fenomenul ziaristii.com. Audienţă RECORD în doar două luni: 1,5 milioane de cititori, 6,7 milioane de vizualizări

    Ziarul electronic fondat de doi jurnaliști, ziaristii.com, a decolat ca un avion din ultima generație. Audiența a fost mare din prima lună (decembrie 2018) și a explodat în cea de-a doua (ianuarie 2019). Este un bun prilej să vă mulțumim dvs., cititorilor noștri fideli, inclusiv pentru sprijinul oferit prin Patreon.

    Pe 1 decembrie 2018, în ziua Centenarului Marii Uniri, noi, Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu, am „născut” un site cu nume predestinat: ziaristii.com. Declarația de credință am zidit-o chiar deasupra logo-ului ziarului: Cine suntem și ce vrem.

    Ziarul a avut din start zeci de mii de cititori pe zi, apoi nivelul a crescut. Din luna februarie ni s-a alăturat un alt jurnalist cu experiență: Emilian Isailă, ale cărui analize, lucide și bine documentate, sunt extrem de valoroase în vâltoarea evenimentelor.

    În primele două luni, site-ul a însumat peste 1,5 milioane de cititori (vizitatori unici) și aproape 7 milioane de vizualizări (citiri de articole). Acestea sunt date oferite de Google Analitics.

    DECEMBRIE 2018 + IANUARIE 2019 (grafic dedesubt):

    • Cititori unici:1.545.234
    • Citiri articole: 6.709.438

    ———————————————————————

    În prima lună, decembrie 2018, ziarul a înregistrat o medie zilnică de 60.140 de vizualizări (citiri articole). Articolele sale au atras, în cele 31 de zile, peste 577.000 de cititori unici.

    DECEMBRIE 2018:

    • Cititori unici: 577.949
    • Citiri articole: 1.864.343

     

    În luna ianuarie, ziaristii.com a avut o creștere spectaculoasă, ajungând la o medie de 156.295 de vizualizări pe zi. Numărul cititorilor unici s-a apropiat de un milion.

    IANUARIE 2019:

    • Cititori unici: 967.287
    • Citiri articole: 4.845.095

     

     

     

     

    Cifrele oferite de platforma WordPress nu diferă mult de cele de la Google Analitics.

    DECEMBRIE 2018 – IANUARIE 2019 (statistică WordPress):

    • 1.870.220 – citiri articole decembrie 2018 (prima bară albastră)
    • 4.881.243 – citiri articole ianuarie 2019 (a doua bară albastră)

    Record de audiență a fost înregistrat pe 25 ianuarie: 313.369 de vizualizări (citiri articole). Asta înseamnă 13.057 de vizualizări pe oră, respectiv 217 pe minut sau 3,62 pe secundă.

     

    În primele două luni din existența sa, ziaristii.com a avut două articole care au depășit 100.000 de citiri (le puteți vedea în tabel).

    Top 10 cele mai citite articole (decembrie 2018 – ianuarie 2019):

    Puteți citi cele 10 articole, cele mai populare în primele două luni existență a site-ului ziaristii.com, dând click pe fiecare articol în parte, mai jos.

  • Gâdea şi Ciuvică au fost CONDAMNAŢI în procesul „Flacăra Violet – Aliodor Manolea”

    Postul de televiziune Antena 3, Mihai Gâdea si Mugur Ciuvică trebuie să plătească, în solidar, suma de 10.000 de lei psihologului Aliodor Manolea, cu titlu de daune morale. Decizia nu este definitivă.

    Sentinţa a fost dată de Tribunalul Bucuresti, pe 15 februarie, la capătul unui proces care a durat trei ani.

    Antena 3, Mihai Gâdea si Mugur Ciuvică sunt obligaţi să publice hotărârea judecătorească, la momentul rămânerii definitive, în trei ziare de circulaţie naţională, anunţă ziare.com.

    Nu este pentru prima dată când psihologul Aliodor Manolea (foto alăturat), autorul conceptului „Flacăra violet”, câştigă un proces cu Antena 3, Gâdea si Ciuvică. Tribunalul Bucuresti a decis, în decembrie 2015, că postul de televiziune patronat de mogulul Dan Voiculescu si cei doi angajaţi ai săi trebuie să-i platească petentului suma de 10.000 de euro.

    Aliodor Manolea a mai câştigat, în decembrie 2015, la Tribunalul Bucuresti, un prim proces intentat lui Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică, ambii fiind obligaţi atunci să-i platească psihologului daune de 10.000 de euro pentru că l-au catalogat drept „vrăjitor” în cadrul unor emisiuni de la Antena 3.

  • Mircea Badea, atac la jurnalistul Alex Dima pe tema „pozei de la Monte Carlo”: „Am fost în vacanţă. Oricum nu era pe banii mă-tii”

    Declaraţiile critice făcute de jurnalistul Alex Dima (Pro TV, realizator al emisiunii „România, Te iubesc”), la adresa „dulăilor” lui Dan Voiculescu, au provocat reacţia dură a Antenei 3. Într-un interviu pentru PaginadeMedia.ro, jurnalistul Pro TV a vorbit despre etica meseriei de ziarist făcând aluzie la angajaţii lui Dan Voiculescu.

    „Eu cred că dacă nu-ți place și te duci seara acasă și te uiți în ochii copiilor tăi și știi că în ziua aia ai făcut un compromis sau o prostie și se repetă și a doua zi, ești un om nefericit. Dacă vrei să-ți fie mai bine.

    Dacă vrei să trăiești așa și să mori așa, este treaba ta!

    Să vă uitați în oglindă sau la copii seara. Dar cu sinceritate, nu cu niște mii de euro în buzunar și cu mulțumirea că-ți duci nevasta la Monte Carlo pe banii patronului și faci poze cu el fără o lentilă la ochelari”, a declarat Alex Dima pentru PaginadeMedia.ro.

    Mircea Badea, realizator la emisiunea „În gura presei”, de la Antena 3, i-a răspuns lui Alex Dima, atacând şi Pro TV, televiziunea unde lucrează jurnalistul chemat „la baie” de liderul PSD, Liviu Dragnea.

    „Un post care promovează fake-news nu ştie să facă alta în interviurile unui țâști-bâști. Cred că am spus de 84 de ori că fotografia în care apar alături de Mihai Gâdea, Adrian Ursu şi Dan Voiculescu, când toţi aveam ochelari fără o lentilă, este făcută în Cipru. Am fost în vacanţă, la fel cum se duce multă lume. Nu era vreo extravaganţă, oricum nu era pe banii mă-tii. Lângă hotel, era o plaja publică. Se numea Miami Beach. În acea perioadă, era mare, mare tevatură că Ponta se dusese la Miami. Noi eram în Cipru, doar că plaja hotelului se numea Miami Beach. Eu am scris sub poză, când am pus-o: Miami Beach, te oftici. Nu eram nici la Miami, nici la Monte Carlo. Ci in Cipru, pe dreapta. Acesta este adevărul”, a spus Mircea Badea, citat de Aktual24.ro.

  • Alex Dima, jurnalistul Pro TV pe care Dragnea l-a chemat „la baie”, atac la Gâdea, Badea, Ursu şi Voiculescu pentru poza cu ochelarii

    Alex Dima, jurnalist al Pro TV şi realizator al emisiunii „România, Te iubesc”, a fost invitatul lui Petrişor Obae, jurnalist la PaginadeMedia.ro. El a vorbit despre cum vede meseria de jurnalist în România zilelor noastre, o perspectivă total diferită faţă de angajaţii televiziunilor de propagandă PSD-ALDE, pe care i-a atacat la scenă deschisă.

    „Eu cred că dacă nu-ți place și te duci seara acasă și te uiți în ochii copiilor tăi și știi că în ziua aia ai făcut un compromis sau o prostie și se repetă și a doua zi, ești un om nefericit. Dacă vrei să-ți fie mai bine.

    Dacă vrei să trăiești așa și să mori așa, este treaba ta!

    Să vă uitați în oglindă sau la copii seara. Dar cu sinceritate, nu cu niște mii de euro în buzunar și cu mulțumirea că-ți duci nevasta la Monte Carlo pe banii patronului și faci poze cu el fără o lentilă la ochelari„, a declarat Alex Dima pentru PaginadeMedia.ro.

    El a fost tratat infect de liderul PSD Liviu Dragnea, săptămâna trecută, în Parlament. „Hai cu mine la baie! Nu vrei să vii cu mine la baie?”, i-a spus arogant preşedintele Camerei Deputaţilor.

  • Breaking news: Guşă a ajuns la Năsăud! – Ziariștii

    Breaking news: Guşă a ajuns la Năsăud! – Ziariștii

    Izolarea lui Rareş Bogdan de către cuplul Cozmin Guşă – Octavian Hoandră costă tot mai mult Realitatea TV. Joia, emisiunea „Jocuri de putere”, moderată de Rareş Bogdan, se bătea constant pentru locul 1 cu „Sinteza zilei”, de la Antena 3. Însă înlocuirea talk-show-ului lui Rareş cu „România 2019”, invenţia „co-patronului” Cozmin Guşă, a dus la prăbuşirea audienţelor Realităţii TV.

    Joia aceasta a fost dezastru total. TOATE posturile TV de ştiri au depăşit audienţa Realităţii TV, Antena 3 făcând-o la modul zdrobitor. Explicaţia acestui dezastru de imagine, financiar şi deopotrivă managerial nu stă doar în îndepărtarea lui Rareş Bogdan. Probabil că fără Guşă şi cu o formulă decentă, fără invitaţi gen Hoandră obsedaţi de soroşişti, cioloşişti şi USR-işti, Realitatea TV s-ar fi dus în jos, dar nu în halul ăsta. Iată alte explicaţii pentru îngroparea audienţelor televiziunii controlate de Maricel Păcuraru (personaj rămas în mod suspect în umbră, lăsându-i complet lui Guşă hăţurile televiziunii)

    1. Guşă, mafalda absolută

    De o aroganţă infinită, dar fără să fi demonstrat o performanţă managerială pe unde a trecut în presă (la „Jurnalul Naţional” a făcut praf ziarul, fiind nevoie de intervenţia lui Marius Tucă pentru salvarea de moment a afacerii voiculesciene), Guşă are vocaţia cioclului media.

    Nu poate concepe libertatea editorială decât pe calapodul ADN-ului său PSD-ist combinator. Obişnuit să fie unealta lui Adrian Năstase, pe vremea când era secretar general al PSD, Guşă nu are cum să facă bună casă cu un libertarian absolut ca Oreste Teodorescu. Interzicerea partenerului lui Rareş Bogdan, din motive de Liviu Dragnea, costă enorm audienţa Realităţii TV.

    2. Diluarea unor concepte precum „Breaking news”

    Cu siguranţă că Guşă, deşi ştie engleză, nu poate traduce corect „breaking news”. Să-l ajutăm puţin: termenul înseamnă ştiri relevante, care explodează în mentalul colectiv prin impactul lor de conţinut şi prin apariţia intempestivă într-un peisaj calm. Când un avion intră în Turnurile Gemene din New York este inevitabil un breaking news izbitor.

    Ştiţi ce-a însemnat „breaking news” pentru cuplul Guşă-Hoandră, joia aceasta? Că, virgulă, „Caravana România 2019” (!!!) a ajuns la Năsăud!!! Pentru ei, a fost cel mai tare breaking news, de vreme ce i-au obligat pe producători să scrie pe burtieră aşa ceva.

    3. Intoxicarea publicului cu mesajele lui Ghiţă

    Întâlnirea de la Belgrad, cu mogulii penali Sebastian Ghiţă şi Dan Andronic, a lovit puternic în credibilitatea televiziunii, la doar o zi după ce românii se solidarizaseră cu Realitatea Tv după decizia abuzivă a CNA de a sancţiona postul TV cu întreruperea emisiei pentru emisiuni difuzate de… Antena 3 (prin contribuţia specială a PSD-istului beat de sine şi cu creierul plin de moloz mediatic, Radu Călin Cristea).

    Ei bine, Guşă nu doar că n-a regretat că a trădat audienţa anti-PSD a televiziunii, nici nu şi-a cerut scuze şi nu s-a pocăit la popii aduşi în emisiune. Dimpotrivă, a dat înainte cu tupeu ca-n vremurile pesediste în care s-a şcolit. A infiltrat audienţa Realităţii TV cu multe ştiri despre ce victimă a fost Ghiţă şi ce rea a fost Kovesi. De ce să te mai uiţi la Realitatea TV?

    4. Legăturile tot mai evidente cu Estul Sălbatic

    Cozmin Gușă se comportă tot mai evident ca un agent de influență al Rusiei în spațiul românesc. A fost activ în urmă cu 10-15 ani, a intrat într-o ușoară adormire, iar acum s-a reactivat brusc, zgomotos, agresiv.

    Judoka Vladimir Putin – imagine de propagandă

    Gușă este propulsat, surprinzător, la șefia Federației Române de Judo, un sport care la nivel mondial e dominat de influența Moscovei (nu întâmplător, Vladimir Putin se revendică de la judo, și nu de la fotbal sau tenis).

    Informații au tot fost. Vizitele lui Gușă la Moscova, unde l-a dus în secret și pe Mircea Geoană. Legăturile cu Aleksandr Kondiakov, zis Sașa. Acuzațiile lui Darius Vâlcov, finul său.

    În august 2018, Darius Vâlcov declara: „Se știu relațiile pe care le-am avut cu Cozmin Gușă, se știe că eu știu despre vizitele din Moscova din 2009 cu Mircea Geoană, se știe că eu știu care a fost agentul lui de legătură, se știe că eu știu că s-a dorit să fiu racolat de KGB – dar am refuzat acest lucru – în direct de la Cozmin Gușă”. Mai mult: „Cel care l-a racolat pe Cozmin Gușă a fost domnul Popa, care, împreună cu Cozmin Gușă, a încercat să mă racoleze și pe mine”.

    5. Emisiunea lui Guşă, de balamuc

    „România 2019” e un show tip ghiveci, cu primari, popi, politicieni şi folcloriste, la care se adaugă tăcerea magistrală a nelipsitului Hoandră. Acesta parcă-i chemat pe post de mobilă, de vreme ce greu îi dă voie Guşă să deschidă gura. Până şi Guşă ştie ce risc e să-i dai microfonul lui „Tavi”. Prin urmare, tăcerea e de aur, dar… nu ţine de foame. Căci audienţa nu poate fi păcălită.

    În schimb, vorbeşte Guşă pentru toţi. Când se plictiseşte, le mai dă microfonul invitaţilor chemaţi parcă pentru decor. Asta dacă nu are chef să cânte însuşi „co-patronul”, cum a făcut la „breaking news”-ul de la Năsăud.

    Joi, în sfertul de oră 22.15-22.30, ca să aveţi dimensiunea clară a dezastrului, Antena 3 a avut 5,3 puncte de rating, faţă de 0,8 ratingul Guşă TV! Imensă diferenţă. În majoritatea timpului, Realitatea TV se duce la vale: este sub TOATE celelalte posturi TV de ştiri: România TV, Antena 3, B1 şi Digi 24.

  • Guşă îngroapă Realitatea TV. L-au zdrobit la audienţă toate televiziunile de ştiri

    Realitatea TV începe să plătească preţul combinaţiilor făcute de Cozmin Guşă cu moguli penali ca Sebastian Ghiţă. Previziunile sumbre privind prăbuşirea audienţelor s-au adeverit.

    Cel mai elocvent caz este al zilei de joi (joia era ultima zi a săptămânii pentru talk-show-ul „Jocuri de Putere”, care însă a fost înlocuit de „România 2019”, scoasă din puţul gândirii manageriale a lui Cozmin Guşă)

    Ziaristii.com a intrat în posesia cifrelor de audienţă pe segmentul orar al emisiunii lui Rareş Bogdan, ocupat mai nou de Guşă TV. Ele arată prăbuşirea totală a audienţelor, în raport şi cu Rareş Bogdan, dar mai ales cu TOATE celelalte posturi TV de ştiri.

    Joi, Antena 3 a zdrobit efectiv Realitatea TV, ceea ce nu se întâmpla înainte, când Rareş Bogdan făcea emisiunea de joi.

    „Jocuri de putere” depăşea adesea audienţa de la „Sinteza zilei”, moderată de Mihai Gâdea, sau erau măcar „bară la bară”. Privind însă cifrele alăturate, veţi putea lesne înţelege dezastrul în direct.

    Dar cum Guşă e „co-patron”, are tot dreptul să arunce banii pe fereastră lăsându-i pe tuşă pe cei care-i ţin financiar în viaţă televiziunea, cu audienţa lor mare, şi să bage pe post paranghelii tip Taraf TV, din care eventual doar Florin Salam sau Guţă pot înţelege ceva.

    „România 2019” e un show tip ghiveci, cu primari, popi, politicieni şi folcloriste, la care se adaugă tăcerea magistrală a nelipsitului Hoandră. Acesta parcă-i chemat pe post de mobilă, de vreme ce greu îi dă voie Guşă să deschidă gura. Până şi Guşă ştie ce risc e să-i dai microfonul lui „Tavi”. Prin urmare, tăcerea e de aur, dar… nu ţine de foame. Căci audienţa nu poate fi păcălită (cifrele Realităţii TV sunt pe coloana a patra, în tabelul de mai sus, marcată cu roşu).

    Priviţi, de exemplu, sfertul de oră 22.15-22.30, ca să aveţi dimensiunea clară a dezastrului: 5,3 (rating Antena 3), faţă de 0,8 ratingul Guşă TV! Imensă diferenţă. Faceţi apoi comparaţia cu cifrele de pe TOATE celelalte coloane şi veţi descoperi că Realitatea TV se duce la vale: este sub TOATE celelalte posturi TV: România TV, Antena 3, B1 şi Digi 24.

    Notă: cifrele de mai sus sunt pe publicul urban. Pe cel naţional, prăbuşirea e şi mai evidentă.

  • Elena Udrea: „PSD restabilește statul de drept. Domnul Dragnea încearcă să aducă justiția în matca ei normală”. Către Kovesi: „Bun venit în clubul penalilor!”

    Elena Udrea a fost găzduită cu multă căldură, aseară, la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea. Fugara din Costa Rica a vorbit prin telefon o jumătate de oră. Discursul ei a fost de PSD-istă sadea: Dragnea e bun, ne readuce justiția furată de Laura Codruța Kovesi.

    Elena Udrea a arătat chiar recunoștință față de acțiunile lui Dragnea și ale PSD în domeniul justiției. În schimb, pe Kovesi o urăște. Îi face și o urare: „Bun venit în clubul penalilor!”

    Discursul Elenei Udrea a fost primit cu bucurie de Gâdea & Ciuvică, dar și de invitații cu palmares penal aflați în studio: deputatele Andreea Cozma și Lia Olguța Vasilescu, avocata Laura Vicol, generalul Corneliu Dobrițoiu. Doar Alex Coita nu avea dosar penal… și era tare nedumerit.

    Mihai Gâdea și Elena Udrea. Bălăceala penală i-a împrietenit

    Principalele afirmații ale Elenei Udrea

    • „Fără niciun resentiment, spun că începe să vină vremea normalităţii”.
    • „Aseară m-am simțit plagiată de doamna Kovesi. Am identificat acelaşi tip de apărare. A avut un discurs fix ca al penalilor. Aş putea spune: «Bun venit în clubul penalilor!»”
    • „Doamna Kovesi, şi alţii au fost duşi la DNA, li s-a pus cătuşele pe mâini, şi abia acolo au aflat despre ce fapte sunt acuzaţi! Doamna Kovesi, aţi distrus cariere, aţi distrus vieţi. Aţi intrat cu bocancii în vieţile oamenilor şi i-aţi scos din jocurile de putere pe care le făceau ca politicieni sau le-aţi distrus afacerile!”
    • „O vreme am crezut că domnul Dragnea tărăgănează rezolvarea lucrurilor. De data asta trebuie să recunosc că domnul Dragnea încearcă să facă ordine în justiție, să pună lucrurile în matca lor normală”.
    • „Dacă domnul Dragnea nu ar fi atacat la Curtea Constituțională completele de 5, eu aș fi și acum în pușcărie în Costa Rica”.
    • „Nu, categoric nu este o încercare a PSD de a o bloca pe doamna Kovesi! Este o încercare a PSD de a restabili statul de drept și de a repune justiția în drepturile ei, de a o readuce în matca ei normală”.
  • Rareş Bogdan, „executat” din nou de Guşă TV. Dedicaţii pro-Ghiţă, ghionturi anti-Kovesi şi „Drumul gării din Beclean”. Hoandră? Tace bine

    Caravana lui Guşă a ajuns la Şimleul Şilvaniei. Desfăşurătorul, la fel ca în celelalte bairamuri TV. Nelipsiţi, aleşii locului, lăutarii şi „invitaţii speciali”. „Care să fie legăturile din sufrageria în care erau şi Kovesi, şi Maior, şi Dragnea?”, întreabă misterios moderatorul care l-a trimis şi azi la plimbare pe Rareş Bogdan.

    „Păi ca producător de mobilă, eu cred că miza era sufrageria”, răspunde neaoş un invitat care nu înţelegea ce caută în „sufrageria” emisiunii lui Guşă.

    Prieten bun cu baronul Oprişan, Florian Bichir vrea să fie util cauzei. „Păi ce-a făcut Kovesi? Cum se numeşte ce-a luat ea de la Ghiţă?”, încearcă el să smulgă ceva pe placul patronului de la singura ziaristă adevărată din studiou. „Răspund la ce vreau eu”, i-o retează scurt Călina Berceanu. Prins cu garda jos, Bichir nu depune armele. „Atunci spun eu: se numeşte MITĂ”, molfăie el, necăjit că n-a zis altul în locul lui ce voia s-audă Guşă TV.

    Nimic fără Ghiţă

    „Iulian Leca, aud că a dezvăluit iar Ghiţă ceva, la altă televiziune, în seara asta, e adevărat? Ok. Discutăm neapărat”, se interpune fericit moderatorul, aflând că mogulul pe care l-a văzut recent la Belgrad îi serveşte pe tavă muniţie de atac.

    Oamenii din regie se mişcă repede, nu cumva să-i „ardă” „co-patronul” la bani sau la job. Imediat apare pe burtieră ce zice Ghiţă despre Kovesi. De ce să ai încredere mai mult într-un mogul fugar umflat cu bani politici decât în fosta şefă a DNA? Nu-i dilema existenţială a lui Guşă. El a fost secretar general al PSD, s-a vaccinat de multă vreme faţă de „viruşii” moralei publice.

    Aşa că mai bine să cânte muzica, băieţi! Vine cântăreţul de serviciu şi execută comanda. Iar „co-patronul” se pricepe şi la asta. Cântă la una cu el. „Drumul gării din Beclean”. Mamă, ce melodie! Ce vocaţie! Ce cânt! Şi ce duet: Dinel Sălăjan-Cozmin Guşă!

    Hai să moară Kovesi de necaz! Şi să vadă Daddy că Realitatea TV ştie să fie şi utilă când doare tot mai tare insolvenţa. Plus Ghiţă, mânca-i-as, banu`! Bagă, lăutare! Trăiască statul paralel!

    „Tavi” poate privi

    Era să încheiem incorect această parodie media fără să-l pomenim pe magistralul „Tavi” Hoandră. Trăieşte. Bine. Urăşte „soroşiştii”, „marxiştii”, „cioloşiştii”, „useriştii”. Pesediştii? Noooo! Dar staţi liniştiţi: n-a apucat să vorbească. Tace bine. Nu i-a dat co-patronul timp de microfon. I-a permis în schimb să-l privească. Şi l-a chemat lângă el. Aşa a apărut şi el câteva secunde „pe sticlă”.

    Supărat, Hoandră răbufneşte: „Dar pot să vorbesc şi eu?”. N-ar noroc, sărmanul. Încă n-a terminat Bichir pledoaria anti-securişti.

    E bine. Toată lumea mulţumită. Publicul Realităţii? Doarme deja. Dacă Rareş nu e, nimic nu e.

    CITIŢI ŞI:

    Gușă i-a furat lui Rareș Bogdan emisiunea de joi. Rareș îi transmite salutări de la Oreste și Oana Stănciulescu!

  • Oreste lansează un Apel pentru salvarea României: „Dacă rezistăm, vom răzbi. Bunicii noștri au murit în munți și în închisorile comuniste, e rândul nostru să păstrăm lumina aprinsă!”

    Cazul Kovesi-Adina Florea este prea-plinul răbdării pentru multe dintre vocile societăţii civile. Exasperat de tupeul incredibil al puterii actuale, care a ajuns să folosească magistraţi împotriva magistraţilor, jurnalistul Oreste Teodorescu a publicat pe Facebook un mesaj de mobilizare. Atacul puterii PSD-ALDE la fosta şefă a DNA este pentru Oreste prilej de a lansa un apel de rezistenţă civică.

    Apel pentru salvarea României!

    Tot răul spre bine… până la urmă!

    Zilele acestea vom vedea cu toții cum se aliniază manciurienii ciumei roșii, dușmanii din interior ai statului român! Vom avea imaginea limpede a putreziciunii politice și mediatice! Dacă rezistăm, vom răzbi și vom știi exact cu cine avem de-a face! Bunicii noștri au murit în munți și în închisorile comuniste, e rândul nostru să păstrăm lumina aprinsă!

  • Mărturia-şoc a unui prezentator TV: „Nu m-am spălat pe mâini în ultimii 10 ani. Serios! Microbii nu sunt adevărați”

    Un prezentator de la Fox News a dezvăluit în direct că nu se spală pe mâini pentru că „microbii nu sunt reali”, dezvăluie BBC.

    Dezvăluirea șocantă a fost făcută duminică, după ce o colegă a povestit cum Pete Hegseth (foto sus, intervievându-l pe preşedintele SUA, Donald Trump; alăturat – captură BBC) a mâncat niște resturi de pizza care stătuseră o zi întreagă prin platoul de filmare.

    ”Rezoluțiile mele din 2019 sunt să spun live lucrurile pe care le spun și în afara emisiunii. Nu cred că m-am spălat pe mâini în ultimii 10 ani. Serios, nu mă spăl pe mâini niciodată. Microbii nu sunt adevărați, nu pot să-i văd, prin urmare nu există”, a spus prezentatorul.

    Mai mult, el a afirmat că obiceiul său i-a adus imunitate împotriva bolilor.

    ”Aceste mâini mi se par destul de curate”, a apreciat el.

    Potrivit medicilor, spălatul mâinilor reprezintă cea mai simplă şi mai eficientă măsură de prevenire a infectării, inclusiv în cazul bolilor de sezon (răceala şi gripa).