Duminică, 5 septembrie – o zi îndoliată cumplit de două ori: la câteva ore după legendarul sportiv Ivan Patzaichin (71 de ani), a murit și celebrul actor Ion Caramitru (79 de ani). Amândoi – în Spitalul Elias din București.
Actorul Ion Caramitru a murit, duminică, la Spitalul Elias, unde era internat de aproximativ o lună. Celebrul artist avea 79 de ani.
Zilele acestea, trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul „Serile Filmului Românesc” (SFR). Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment, scrie Mediafax. La începutul lunii august, medicii i-ar fi descoperit o infecție în sânge.
16 ani director la Teatrul Național + 31 la UNITER
Ion Caramitru a fost directorul Teatrului Național București, neîntrerupt, în ultimii 16 ani. De asemenea, a înființat Uniunea Teatrală din România (UNITER) încă din 1990, fiindu-i președinte până în ziua morții.
Ion Caramitru a fost ministrul Culturii în perioada 1996-2000, în toate cele trei guverne ale Convenției Democrate (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu).
Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni. Mama era născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă.
După instaurarea comunismului, tatăl său a fost arestat și deținut politic timp de 9 ani, în plin stalinism.

„Revoluția la TVR”, alături de Mircea Dinescu, Teodor Brateș, Ion Iliescu, Silviu Brucan
Actor cunoscut, Ion Caramitru fost unul dintre personajele centrale din zilele Revoluției din decembrie 1989. A acționat în clădirea Televiziunii Române începând din ziua de 22 decembrie, fiind primul care a vorbit din Studioul 4 poporului român, puțin după ora 13.00, la aproape o oră de când Nicolae Ceaușescu fusese evacuat cu elicopterul din sediul CC al PCR. Caramitru l-a introdus atunci în scenă pe Mircea Dinescu, dar a făcut oficiile de gazdă și pentru alte personaje din scenariul Revoluției.
A avut o intervenție consistentă și din balconul fostului Comitet Central al PCR, când se trăgea cu tunul și mitraliera în Biblioteca Centrală Universitară (BCU), nu și în balconul puternic iluminat.
Ion Caramitru a fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), format în jurul lui Ion Iliescu, unde a fost responsabil de segmentul Culturii.
În prima parte a anului 1990, Caramitru s-a retras din FSN în semn de protest că formațiunea a fost transformată în partid politic și a anunțat că va candida la alegeri. Actorul l-a acuzat pe Ion Iliescu că încearcă să folosească FSN pentru a monopoliza puterea, ceea ce s-a și întâmplat.

60 de roluri de teatru + 40 de roluri principale în filme
A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), iar în perioada 1990-1993 a fost şi director general al acestei instituţii.
A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii.
A interpretat roluri principale în 40 de filme.
În 1995 a fost decorat de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”.
În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
În 2011 a fost onorat cu Premiul de excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!





Mulțumesc pentru urările de ziua mea. Într-adevăr, s-a dovedit să fie una memorabilă. Sunt în Kabul, în siguranță, și, în ciuda scenelor de groază filmate la aeroport pe care le vedeți pe ecranele voastre acum, orașul e în mare parte calm, și nu am niciun motiv să plec. Am trecut prin puncte de control Talibane fără probleme, chiar ca femeie și ca internațional. Am cumpărat legume în bazar, am vorbit cu negustori. Magazinele sunt deschise, electricitatea și telecomunicațiile funcționează. Nu am fost amenințată direct.