Coreea de Nord l-a calificat pe premierul japonez Shinzo Abe drept „omul cel mai prost din istorie”, avertizându-l că în curând ar putea vedea „o adevărată rachetă balistică trecându-i pe sub nas”, relatează agențiile France Presse şi Kyodo, preluate de Agerpres.
Categorie: Lumea
-
Ce-ai făcut, Dăncilă?! Premierul Netanyahu, inculpat pentru corupţie în Israel. Dragnea a trimis-o să dea din cap în faţa lui şi să dea Europa peste cap cu mutarea ambasadei la Ierusalim
Procurorul general din Israel, Avichai Mandelblit, a anunţat joi seară definitivarea procedurii de inculpare a premierului în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, pentru acte de corupţie, urmând ca acuzaţiile formale să fie transmise instanţei.
„Decizia procurorului general în cazul premierului a fost luată după analizarea atentă a numeroaselor dubii exprimate de avocaţii acestuia în cursul audierilor desfăşurate la începutul lunii octombrie 2019. Toate suspiciunile au fost analizate profund, în cadrul procedurii prin care Biroul procurorului general a verificat sute de pagini referitoare la dubiile exprimate la audieri”, anunţă Parchetul General din Israel, conform site-ului Ynetnews.com şi cotidianului Times of Israel.
Procurorul general Avichai Mandelblit a decis în februarie inculparea premierului Benjamin Netanyahu pentru luare de mită şi abuz de încredere, în trei dosare penale. Benjamin Netanyahu a fost audiat în octombrie, pentru a-şi prezenta argumentele împotriva inculpării. Acum, procedura de inculpare a fost definitivată, iar acuzaţiile vor fi prezentate formal instanţei judiciare.
Este prima dată în istoria Israelului când un premier în funcţie este acuzat oficial de fapte penale.
Şantaj de presă şi şpagă la greu
Avichai Mandelblit a decis inculparea lui Benjamin Netanyahu pentru abuz de încredere, în „Cazul 2000”. Dosarul se referă la o presupusă acţiune a premierului israelian de a ajunge la o înţelegere cu Arnon „Noni” Mozes, patronul cotidianului Yedioth Ahronoth, prin care să obţină materiale media favorabile în schimbul unor măsuri împotriva publicaţiei concurente Israel Hayom. Presa israeliană a relatat că şi Mozes probabil va fi inculpat pentru acte de corupţie.
De asemenea, Benjamin Netanyahu este inculpat pentru mită în „Cazul 4000„, în care este suspectat că a luat decizii de reglementare care l-au avantajat pe Shaul Elovitch, principalul acţionar al Bezeq, cea mai mare firmă de telecomunicaţii din Israel, în schimbul unor materiale media favorabile difuzate pe site-ul Walla News. Benjamin Netanyahu este pus sub acuzare şi în „Cazul 1000„, pentru abuz de încredere deoarece ar fi primit cadouri în valoare de aproximativ un milion de shekeli (circa 280.000 de dolari) de la oameni de afaceri, în schimbul promovării intereselor acestora.
Poliţia israeliană a recomandat, în februarie 2018, autorităţilor judiciare, după mai mult de un an de investigaţii, inculparea pentru acte de corupţie a premierului Benjamin Netanyahu, relatează Mediafax.
Vizita în care Dăncilă a acţionat ca manechin
Ex-premierul Viorica Dăncilă a plecat în secret în Israel, în ianuarie anul acesta, pentru a doua oară pe acel tărâm – fără să anunțe vizita pe agenda sa publică, iar din delegație a lipsit ministrul de externe, Teodor Meleșcanu!
Întâlnirea Viorica Dăncilă- Benjamin Netanyahu a fost mediatizată de guvernul israelian, cu imagini de protocol, în care premierul de la Tel Aviv îi transmite șefei Executivului de la București că așteaptă mutarea ambasadei României la Ierusalim. Premierul român mulțumește și zâmbește. A fost o vizită în care Dăncilă s-a făcut de râs, pentru că n-a făcut decât să spună „yes” şi să zâmbească precum un manechin – o ţinută mult sub condiţia unui om de stat.
Presa a criticat puternic gestul „şopârlesc” al cuplului Dragnea-Dăncilă, pe ideea că a ales să dea peste cap planurile UE cu scopul de a închide gura SUA la atacul la justiţie din România.
„Este o încercare disperată de a schimba atitudinea Departamentului de Stat al SUA față de politica pe justiție a puterii din România, a lui Dragnea și Tăriceanu și a Guvernului. Departamentul de stat a respins cu fermitate, de fiecare dată, toate măsurile distructive la adresa justiției pe care le-au luat Guvernul și majoritatea parlamentară PSD-ALDE și este o încercare de a câștiga bunăvoința cu prețul unei noi declarații agresive la adresa Uniunii Europene care nu este de acord cu mutarea ambasadei. Din poziția de președinte al Consiliului UE, această doamnă Dăncilă mai sictirește o dată Uniunea Europeană. Evident că nu o face din proprie inițiativă, face ce i s-a dictat” , a mai afirmat Cristian Tudor Popescu, criticând în termeni duri atitudinea Vioricăi Dăncilă.Subiectul mutării ambasadei române la Ierusalim a iscat dispute politice la București, unde președintele Klaus Iohannis și-a exprimat, anul trecut, dezacordul față de demersurile Guvernului și ale liderului PSD, Liviu Dragnea în acest sens. Partidul aflat atunci la guvernare susținea mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, în vreme ce șeful statului împărtășește opinia liderilor UE, care au fost reticenți la apelurile premierului Netanyahu, ca Ierusalimul să fie recunocut drept capitală a țării sale.
Orban a făcut plângere penală de înaltă trădare

Ludovic Orban Dealtfel, după precedenta vizită în Israel a Vioricăi Dăncilă, în care a fost însoțită de Liviu Dragnea la vremea respectivă, liderul PNL Ludovic Orban a făcut plângere împotriva ex-prim-ministrului Dăncilă, pe care a acuzat-o de înaltă trădare, cea mai gravă faptă de care poate fi acuzat un oficial al statului, pedepsită cu închisoarea până la 25 de ani. Plângerea nu a fost investigată de procurori.
Liviu Dragnea a vorbit, în aprilie anul trecut, despre intenția Israelului de a face investiții importante în România, în vreme ce Victor Ponta, rival politic al președintelui Camerei Deputaților, a declarat, în primăvara trecută, că mai mulți oameni de afaceri israelieni și ruși ar fi interesați de preluarea unor companii profitabile românești, ca Hidroelectrica, Portul Constanța sau aeroportul Otopeni, Transgaz sau Transelectrica.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Procurorii demontează fake news-ul „Dăncilă la DNA”, lansat pe filiera PSD-istă Buble-Ciutacu: „Informații FALSE!”
* VIDEO. Rebengiuc, apel pentru salvarea României de „mahalagism” şi „ţăţism” marca Dăncilă: „Ieşiţi la vot! PSD este garanţia sigură a distrugerii acestei ţări”
* Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”
* În timp ce românii erau gazați în Piața Victoriei, Dragnea chefuia la Scroviștea. Ți-a plăcut, Bușcule? S-au asortat icrele negre cu șampania franțuzească?
-
Doamna care preia hăţurile Boliviei după dictatorul fugit în Mexic cu avionul. De ce nu mai e pace în La Paz?
În ultimele luni, a avut loc o explozie aparent uriașă a protestelor din lume. De pe străzile din Hong Kong până în capitala Boliviei, La Paz („Pacea”), ori în Quito (Ecuador), Barcelona, Beirut și Santiago de Chile, suntem martorii unor valuri gigantice de oameni care ocupă străzile pentru a-și exercita dreptul de a protesta și a cere schimbări din partea celor de la putere.
Dar există un fir comun ce leagă aceste mişcări sociale fără precedent ce se întind în lume precum un virus de neoprit? Sau fiecare ţară ori oraş are propria motivaţie, propriile caracteristici şi răspunsuri personalizate? Să luăm doar cazul Boliviei, ultima ţară intrată pe lista celor în care violenţele de stradă au contagiat străzile capitalei şi ale altor mari oraşe. De ce nu mai e pace în capitala La Paz?
EVO MORALES, 14 ani la putere. Până într-o zi, când totul s-a prăbuşit…

Fugit din Bolivia după ce a stat 14 ani la putere, preşedintele Evo Morales a primit azil politic în Mexic Alegerile prezidențiale din 20 octombrie trecut, în care preşedintele Evo Morales a vrut să obţină un al patrulea mandat după 14 ani la putere, au creat o criză politică profundă în Bolivia.
Organizația Statelor Americane (OEA) a efectuat un audit al rezultatelor după numeroase acuzații de fraudă electorală, iar în raportul său preliminar vorbea despre „nereguli” la alegeri.
În urma raportului OEA, Morales a anunțat repetarea alegerilor prezidențiale, dar capii Armatei i-ar fi „sugerat” să demisioneze, ceea ce președintele a făcut câteva ore mai târziu, într-un anunţ televizat. După care a fugit imediat în Mexic, cu avionul, unde a primit azil politic.
Intră în acţiune oamenii lui Maduro!

Nicolas Maduro şi-a distrus ţara lui, Venezuela, o distruge şi pe a altora: Bolivia Noua putere instalată în capitala La Paz a luat instant decizia de a rupe relaţiile diplomatice cu Venezuela, ţara răpusă de regimul dictatorului Nicolas Maduro.
Karen Longaric, cancelarul interimar al Boliviei, a declarat că va cere diplomaților „care reprezintă guvernul lui Nicolás Maduro” să părăsească țara.
Longaric a anunțat, de asemenea, că noul guvern, instituit după demisia lui Evo Morales din 10 noiembrie, părăsește Alianța Bolivariană pentru Popoarele din America (ALBA) și analizează decuplarea sa din Uniunea Națiunilor Sud-Americane (Unasur), două organizații falsificate de guvernul venezuelean.

Mercenarii dictatorului din ţara vecină, Venezuela, prinşi de forţele boliviene când încercau să provoace răsturnarea regimului interimar instalat după fuga lui Evo Morales în Mexic Anunțurile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în care autoritățile boliviene au prezentat nouă venezueleni arestați, acuzați de instigarea protestelor împotriva actualului guvern. Era vorba doar de o parte din mercenarii lui Nicolas Maduro trimişi în ţara vecină să ajute revenirea la putere a prietenului Evo Morales, fugit în Mexic.
Maduro-Morales este axa regimurilor de mână forte din America de Sud, care au reuşit să facă din Venezuela şi Bolivia două ţări sărăcite, cu scopul de a împiedica avansul democraţiei în America Latină.
Opoziţia pro-democratică preia frîiele puterii
„Bolivia nu va tolera nicio ingerință din partea guvernului venezuelean”, a declarat Arturo Murillo, ministru în guvernul interimar din Bolivia. „De 14 ani, au făcut ceea ce și-au dorit în ţara noastră”, a spus el, referindu-se la alianța țării cu Venezuela și Cuba în ultimul deceniu.Guvernele din Cuba și Venezuela au fost cele mai apropiate de guvernul lui Evo Morales, cu care au încheiat numeroase acorduri politice, comerciale și militare, din care bolivienii nu au avut mai nimic de câştigat, dovadă situaţia precară din ţară.
Anunțul guvernului provizoriu din capitala La Paz a venit la o zi după ce autoritățile boliviene au arestat patru membri ai Brigăzii Medicale Cubaneze, acuzați că au finanțat proteste violente împotriva guvernului interimar aflat în funcțiune după fuga lui Morales.
Presa locală a raportat că arestarea a avut loc după denunțarea rezidenților cubanezi, acuzaţi că plăteau oameni pentru a jefui mici afaceri locale cu scopul de a provoca haos pe străzile capitalei boliviene, notează BBC.
Jeanine Áñez, noua stea a politicii din La Paz

Jeanine Áñez, imediat după ce şi-a asumat interimatul la conducerea Boliviei Bolivia are încă de marți seară, cel puțin pe hârtie, un nou președinte după demisia lui Evo Morales. Este vorba de opozanta Jeanine Áñez, care ocupă interimar prima funcţie în stat, până la noile alegeri.
„Îmi asum imediat președinția statului”, a proclamat senatoarea Uniunii Democrate, care a activat linia succesiunii la conducerea republicii după ce ea a fost ruptă prin fuga lui Evo Morales.
Constituția boliviană stabilește că, în absența șefului statului, își asumă președinția, în această ordine: vicepreședintele țării, președintele Senatului și cel al Congresului. Toţi cei trei care ocupau aceste funcţii și-au dat demisia după ce a Morales a anunțat duminică trecută plecarea sa de la putere.
Áñez, care înainte era doar unul dintre vicepreşedinţii Senatului, a fost aleasă imediat preşedinte al Senatului şi astfel a intrat în linia de succesiune stabilită de Constituţia lui Evo Morales!
Şeful armatei Williams Kaliman a decis să-i predea eşarfa prezidențială, în timp ce Curtea Constituțională a aprobat mutarea, după ce a anunţat că ea respectă Constituţia promulgată chiar de Evo Morales în 2009.
Dar tranziția a fost aprobată doar de o treime din Parlament, organul de stat responsabil cu formalizarea transferului de putere. Mișcarea către Socialism (MAS), fostul partid guvernamental ce deţine încă majoritatea în Parlament, controlat de Morales, nu a participat la vot ca semn de respingere de deciziei de succesiune.
Morales incită la violenţe de la distanţă

Susţinătorii fugarului Evo Morales vor să dea foc Boliviei pentru a dărâma noua putere Din Mexic, fugarul Morales acuză o „lovitură de stat”şi a transmis un mesaj de susţinere a celor care se opun noii puteri instalate în Bolivia.
„Îi felicit pe surorile și frații noștri membri ai adunării MAS-IPSP pentru că au acționat cu unitate și demnitate pentru a respinge orice manipulare a țării şi a loviturii de stat de dreapta. Rămânem uniți în apărarea democrației, a statului de drept, a vieții și a țării”, a scris Evo Morales pe Twitter.
Demisia lui Morales, anunțată duminica trecută pe seară, a dus la accelerarea evenimentelor, creşterea tensiunii sociale, haos și episoade de violență stradală. Forțele armate au ieșit în stradă pentru a sprijini poliția în faţa revoltelor, în special în oraşele La Paz și El Alto, acolo unde susţinătorii lui Morales şi mercenarii trimişi de Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei, au început să dea foc ţării, pentru a destabiliza noua putere instalată după fuga dictatorului bolivian.
Înainte de a pleca în Mexic, acesta a promis să se întoarcă cu mai multă forță și energie și, după ce a văzut cum s-a produs succesiunea la şefia statului, a lansat un prim atac la adresa lui Jeanine Áñez:
„Cea mai dezastruoasă lovitură de stat din istorie a fost consumată. Un senator de dreapta se autonumește președinte al Senatului și apoi președinte interimar al Boliviei, fără cvorum legislativ, înconjurat de un grup de complici și susținut de forțele armate și de poliție, care reprimă poporul”.Un mesaj care spune totul şi care explică de ce şi azi, pe străzile din La Paz şi alte oraşe la Boliviei seduse de Evo Morales, au loc proteste violente, soldate deja cu primii 7 morţi şi un număr infinit mai mare de răniţi.
În paralel cu mesajele incitatoare la violenţă ale lui Morales, şefa interimară a ţării a promis să organizeze foarte repede alegeri. „Avem nevoie de aşa ceva pentru o Bolivie liberă şi democratică”, aluzie la felul dictatorial în care a condus ţara predecesorul ei, fugit în Mexic.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Ce ţară! Spania acordă Premiul Cervantes 2019 unui poet catalan, în timp ce catalanii radicali distrug Spania cu haosul independenţei
* Tsunami împotriva Europei. Va lovi şi România?
* Sagrada Familia şi iadul Europei. Cum a ajuns Barcelona din paradisul turismului un pol al infernului pe continent
* În timp ce românii erau gazați în Piața Victoriei, Dragnea chefuia la Scroviștea. Ți-a plăcut, Bușcule? S-au asortat icrele negre cu șampania franțuzească?
* El e individul din MAI care a făcut legătura între Carmen Dan, jandarmi și huligani pe 10 august! S-a deplasat cu motocicleta, fiind o piesă-cheie în planul criminal al lui Dragnea
* VIDEO. Vasilica Cacofonica speră „ca candidatul Iohannis” să nu extermine PSD. „E un nou Ceaușescu, un dictator”, spune tuta
-
Leonardo DiCaprio, aliatul românilor care vor să salveze Planeta
Actorul Leonardo DiCaprio a distribuit, pe contul său de Instagram, o postare a Greenpeace despre Marșul Pădurilor din România, care a avut loc duminică în București și în mai multe orașe din țară.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Leonardo DiCaprio (@leonardodicaprio) pe Nov 6, 2019 la 9:45 PST
Postarea Greeanpeace preluată de Leonardo DiCaprio
„Peste 4.000 de oameni au mers aseară (postarea Greenpeace a fost publicată luni, n.r.) pe străzile Bucureștiului, cerând Ministerului Apelor Pădurilor din România să pună capăt exploatării ilegale și o protecție reală pentru ultimele păduri virgine din Europa. Proteste similare au avut loc în mai multe orașe din țară”
„În fiecare an, 38 de milioane de metri cubi de lemn dispar din pădurile României. Majoritatea copacilor sunt tăiați ilegal. Au avut loc, de asemenea, sute de atacuri asupra pădurarilor – doi dintre ei au fost uciși brutal, pentru că au protejat aceste păduri”
„Din Amazon până în România, atacurile împotriva apărătorilor pădurilor cresc. Trebuie să protejăm pădurile și pe oamenii care le apără”
Postarea actorului american a primit peste 159.000 de aprecieri și are peste 1.000 de comentarii.
Leonardo DiCaprio este una dintre cele mai puternice voci de la Hollywood implicate în războiul cu lumea politică pentru a convinge liderii lumii să ia măsuri urgente pentru combaterea daunelor catastrofale provocate de schimbările climatice având drept cauză emisiile de gaze cu efect de seră.
În filmul „Ice on Fire”, Leonardo DiCaprio, care produce şi îşi împrumută vocea acestui documentar prezentat la Cannes în luna mai, propune soluţii pentru reducerea poluării la nivel global.
Filmul sugerează răspunsuri la criza climatică prin implementarea unor metode „foarte concrete”, după cum a declarat cineasta americană Leila Conners, care a colaborat în trecut cu DiCaprio la ”The 11th Hour” (2007), film ce tratează de asemenea tema climei.
„Schimbările climatice pot fi inversate dacă acţionăm acum”, spune DiCaprio în film.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
-
Feliz Navidad! Maduro mută Crăciunul în noiembrie! Venezuela, lovită de hiperinflaţie, potolită cu ciolan de porc şi lumini de Sărbători în avans
La 1 noiembrie, în ajunul Zilei Morților, când mii de venuzueleni caută mâncare la gunoi, în timp ce puţini mai adoptă moda Halloween și merg îmbrăcaţi pe străzi în costume de monștri, Nicolás Maduro sărbătorește. Pentru liderul chavist și Guvernul său, Crăciunul a început deja. Venezuela a devenit prima ţară creştină din lume care mută Crăciunul în noiembrie!

Nicolas Maduro a anunţat la TV mutarea Crăciunului Săptămâna aceasta, dictatorul Venezuelei a ordonat ca festivitățile de Sărbători să înceapă cu o lună mai devreme și fiecare minister să aibă parte de o petrecere. Vineri, Maduro a aprins crucea de pe dealul Ávila, din Caracas, care în ultimii 50 de ani a fost luminată întotdeauna numai pe 1 decembrie, în prima zi a lunii Sărbătorilor de iarnă.
De asemenea, a cerut „împodobirea” cu lumini galbene, albastre și roșii a Hotelului Humboldt – o clădire de lux pe vârful muntelui Caracas, pe care doar Executivul venezuelean o folosește – unde „nebunul roşu” de la Caracas a trecut în revistă sărbătorile dictaturii sale și a dansat cu soția sa.
„Nimeni nu ne va îndepărta bucuria sau pacea. Nimeni nu ne va lua hotărârea de a păstra pacea. Vor fi două luni de bucurie pentru copii. În 2020 vom înflori, și nu pentru că mă numesc Cilia Flores, ci pentru că avem un popor și un președinte ferm, care să dea fericire tuturor familiilor din această ţară”, a spus soția lui Maduro.

„El pernil” – reţeta populară de ciolan, în Venezuela, de Sărbători La începutul acestei săptămâni, Maduro a aprobat cheltuirea de 11 milioane de euro pentru achiziționarea a 13.500 de tone de ciolan de porc, mâncarea tradiţională de Sărbători în Venezuela. A anunţat că va distribui delicatesa prin Comitetele locale de aprovizionare și producție CLAP) – programul său alimentar la prețuri subvenționate.
„Urmează să le aprob imediat pentru a le garanta oamenilor în decembrie ciolanele lor tradiţionale și tot ceea ce ei mau au nevoie. Am aprobat toate acestea în avans, ca să sărbătorim!”, s-a lăudat Maduro, la televizor, în faţa unui popor înfometat de ani buni de criză.
Doi ani în care inflaţia a „mâncat” banii populaţiei
Luminile de pe dealul Caracasului sunt singurul lucru bun din noaptea de vineri spre Sâmbăta Morţilor, într-un oraș prăbuşit şi o ţară care, tocmai în acest noiembrie transformat în lună de Crăciun, a împlinit 24 de luni în hiperinflație.

„Murim de foame”, strigă un protestatar pe străzile Caracasului Societatea pe care Maduro pretinde c-o linişteşte cu ciolanul din savuroasa reţetă „pernil de cerdo a la venezolana” este scufundată într-un conflict instituțional complex derivat din viziunea abuzivă despre politică a regimului Maduro, care în ianuarie a preluat puterea pentru un al doilea mandat, prin alegeri frauduloase, notează El Pais.
Grijă pentru funcţionari, nu şi pentru muritorii de foame
În ciuda revoltelor de stradă, regimul urmaşului lui Hugo Chavez a rezistat urmare a fidelităţii armatei de funcţionari şi a forţelor de ordine, pe care Maduro are grijă să le trateze diferit faţă de restul populaţiei.
Astfel, el a depus deja în conturile funcționarilor publici bonusul de Crăciun – o primă echivalentă cu salariul pe o lună – și bonusurile de întârziere, dar bolivarii (moneda naţională) în plus nu înseamnă mai nimic în comparație cu contracția economică de 35% preconizată pentru 2019, cea mai mare din ultimii cinci ani.
Iar „şpaga” oferită angajaţilor statului sub formă de bonusuri este, în plus, şi o cheltuială fiscală imensă, care va adăuga mai multă benzină la focul inflației.
Petreceri fără apă şi curent electric

Maduro rezistă cu forţa la putere, susţinut de armată şi de funcţionarii publici Avansarea bonusurilor și a sărbătorilor de iarnă, deși a devenit o tradiție încă din 2015, arată ca o păcăleală menită să anihileze nemulțumirea în țară nu numai din cauza crizei economice, ci și din cauza deteriorării serviciilor publice, cum ar fi lipsa medicamentelor, a benzinei și a gazelor menajere pentru gătit.
Pentru o mare parte a venezuelenilor, petrecerile vor avea loc fără electricitate sau apă și cu tot mai puţini membri în familii, deoarece migrația a dus deja la plecarea a peste patru milioane de venezueleni, inclusiv la separarea multor familii.
Exod în masă şi criză umanitară

Fuga din Venezuela, la fel de dureroasă De fapt, exodul în masă, care în acest an a fost exacerbat în conformitate cu rapoartele UNHCR, nu dezvăluie decât o agravare a situației de urgență umanitară. O situație care îl va aduce în țară pe coordonatorul serviciilor de asistență de urgență ale ONU, Mark Lowcock, în perioada 4 – 6 noiembrie, așa după cum a anunțat vineri Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.
În ultimele săptămâni, Maduro s-a confruntat cu o serie de proteste și paralizii sindicale, greve ale asistenților medicali, ale profesorilor universitari și profesorilor de învăţământ primar şi secundar – toate aceste categorii sociale cerând salarii și condiții de viață mai bune.
Unele sectoare au amenințat cu o grevă generală, o paralizie care se produce oricum de facto din cauza prăbușirii generalizate a țării.
Liderul opoziției, Juan Guaidó, a cerut o mare mobilizare națională pe 16 noiembrie, cu intenția de a restabili presiunea în stradă, după 10 luni de încercări nereuşite de a forța demisia lui Maduro şi de a iniția o tranziție politică spre democraţie reală.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2
* Pericol! După 24 de ani, Pro TV este vândută de americani unui miliardar ceh apropiat de Rusia
* VIDEO. Avertismentul lui Orban: „Dacă Guvernul nu trece din prima, s-ar putea ca a doua oară să nu-l mai voteze PNL, ca să ajungem la anticipate!”
* Emeric Ienei demontează minciuna propagandei PSD. Și adaugă: „Mi-e rușine cu Dragnea, a făcut țara de râs”
* VIDEO. Scene nord-coreene. „Ziaristul” care-i declară iubire veșnică Vioricăi Dăncilă a fost activist PCR și e omul lui Govor-PSD
* DOCUMENT. Programul de guvernare al PNL. Priorități: alegeri, 10 august, întărirea Justiției, comisar european, buget, investiții, Pilonul 2 de pensii, rezidențiat medici, audit la PNDL
-
”Și-a detonat vesta, omorându-se pe el și cei trei copii”. Cum a anunţat Trump uciderea celui mai căutat terorist
Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizației teroriste Statul Islamic (ISIS), a murit, în timpul nopții trecute, în timpul unor operațiuni militare din nord-vestul Siriei și care au fost conduse de către forțele armate ale SUA, a anunțat Donald Trump.
Preşedintele american a dat detalii imediat şi despre modul în care a fost ucis cel mai căutat terorist din lume:
”Și-a detonat vesta, omorându-se și omorându-și cei trei copii. Este mort ca un câine”, a spus președintele SUA într-un discurs televizat.
Potrivit lui Trump, opt elicoptere au fost folosite în timpul operațiunii, iar ușa principală a clădirii în care se afla liderul Statului Islamic era minată.
Foc de 30 de minute continuu, din elicoptere
Niciunul dintre militarii americani implicați în operațiune nu a decedat, în schimb un ”număr mare” de luptători ISIS au murit în timpul raidului american care a dus la moartea lui Baghdadi.Liderul de la Casa Albă a spus că forțele armate ale SUA s-au confruntat cu focuri de armă când s-au apropiat de tunelul în care se afla Abu Bakr al-Baghdadi.„Elicopterele au țintit două case, din care una a fost făcută cu pământul”, a declarat un martor ocular pentru BBC.
Militarii americani au zburat, în timpul misiunii, inclusiv „deasupra spațiului aerian rusesc”, a spus Trump. Declarația este ambiguă și nu clarifică dacă zborurile au fost realizate, efectiv, deasupra Rusiei, sau, cel mai probabil, a zonelor din Siria controlate de militarii ruși.
În schimb, martorul ocular a declarat că elicopterele americane „au tras” timp de 30 de minute asupra zonei unde se afla Baghdadi, înainte ca vreun militar american să fie lăsat la sol.
Victorie de moment pentru liderul de la Casa Albă
Uciderea liderului Statului Islamic reprezintă o victorie majoră a șefului de la Casa Albă care se confruntă cu o anchetă privind punerea sub acuzare de către Camera Reprezentanţilor, relatează Reuters și AFP.
În plus, ştirea apare la scurt timp după decizia lui Trump de a-şi retrage trupele din Siria, lăsându-i pe kurzi descoperiţi şi faţă de teroriştii ISIS, şi faţă de turci, deşi kurzii au avut un rol important în prinderea liderului ISIS şi au fost aliaţi de nădejde ai SUA în operaţiunile antiteroriste.
Liderul ISIS se refugiase împreună cu cei trei copii într-un tunel săpat special pentru protecția sa. Baghdadi a fost identificat prin test ADN la 15 minute după ce a murit.Kurzii au oferit informații care s-au dovedit folositoare pentru raid, potrivit lui Donald Trump, care a mai mulţumit de asemenea Rusiei, Siriei, Turciei și Irakului pentru sprijinul operaţiunile americane.Liderul terorist a fost declarat ca fiind cel mai căutat om din lume. În octombrie 2011, SUA l-au declarat oficial drept terorist și au oferit nu mai puțin de 10 milioane de dolari recompensă pentru informații care ar putea duce la capturarea sau anihilarea lui.
Liderul ISIS nu mai fusese văzut din 2014
Baghdadi avea reputația de a fi extrem de bine organizat și un foarte bun tactician în câmpul de luptă. S-a născut lângă Samarra, la nord de Bagdad, în 1971, iar numele său real este Ibrahim Awad al-Badri.Potrivit unor informații, acesta era cleric într-o moschee din oraș în momentul invaziei americane în Irak, în 2003. Unii cred că acesta era deja militant jihadist în timpul regimului Saddam Hussein. Alții sugerează că s-a radicalizat în cei 4 ani cât a stat prizonier în tabăra Bucca, o închisoare a SUA din sudul Irakului, unde erau închiși liderii al-Qaeda.În 2010, a devenit lider al organizației al-Qaeda din Irak, una dintre grupările care s-au alăturat ISIS.La începutul acestui an, ISIS a dat publicității un video în care apare un bărbat ce se prezintă a fi Baghdadi. Liderul terorist nu mai fusese văzut din 2014, când a proclamat crearea ”califatului” de-a lungul Siriei și Irakului.Forțele kurde din Siria se așteaptă la represalii din partea grupării Statului Islamic, după ce liderul ISIS a murit.”Celulele teroriste îl vor răzbuna pe Baghdadi, așa că ne putem aștepta la orice, inclusiv atacuri asupra închisorilor” conduse de forțele kurde în care sunt închiși mii de jihadiști, a spus pentru AFP comandantul Forțelor Democrate Siriene, Mazloum Abdi.Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Cea mai scumpă sticlă de whisky din lume: 1,73 milioane de euro pentru „Sfântul Graal” scoţian din 1926
* Profesorul român din SUA, care a ajutat la câştigarea premiului Nobel pentru Medicină pe 2019, despre ce desparte Harvard de şcoala românească
* Sagrada Familia şi iadul Europei. Cum a ajuns Barcelona din paradisul turismului un pol al infernului pe continent
* Arafat, ca Dumnezeu. Sau ca Allah
* Adio, boli? Descoperirea miraculoasă a unui chimist din California, care poate „rescrie” ADN-ul uman cu o precizie fără precedent
* În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2
* VIDEO. Scene nord-coreene. „Ziaristul” care-i declară iubire veșnică Vioricăi Dăncilă a fost activist PCR și e omul lui Govor-PSD
* Planul ticălos al PSD de a bloca învestirea Guvernului Orban. Dăncilă vrea vot în Parlament cu trei zile înainte de prezidențiale
* Dăncilă știa că ministrul Cuc vrea să blocheze avioanele! A trimis Corpul de Control la Tarom ca să șteargă urmele
* DOCUMENT. Programul de guvernare al PNL. Priorități: alegeri, 10 august, întărirea Justiției, comisar european, buget, investiții, Pilonul 2 de pensii, rezidențiat medici, audit la PNDL
* VIDEO. Oprea, Arafat, de ce ați ascuns imaginile de la Colectiv, nemernicilor? Filmul pompierului arată haosul intervenției voastre „de urgență”. Șeful pompierilor ISU înjură morții: „Lasă-i în p**a mea!”
* Milionul de lei pentru Cumpănașu, de la Ministerul Culturii, a fost cadou de nuntă. Generosul făptuitor: ministrul Ivașcu (PSD)
* Universitatea de la care și-a cumpărat diplomă Cumpănașu nu este acreditată de statul elvețian!
-
Ciamba, omul lui Dragnea din Ministerul de Externe, pensionat de Iohannis ambasador la Atena
Până zilele trecute a fost secretar de stat în ministerul de Externe, iar în mandatul lui Teodor Meleșcanu, acesta executa ordinele lui Liviu Dragnea.
George Ciamba, 63 de ani, a fost tras pe linie moartă la cererea lui Klaus Iohannis, conform unor surse din minister.
Acesta s-a întors la postul de ambasador al României în Grecia unde a mai activat și în perioada 2005-2012, în mandatul lui Traian Băsescu.
E demn de remarcat că George Ciamba are o legătură veche cu PSD. Este adus în țară imediat după ce Victor Ponta răstoarnă Guvernul PDL în 2012.
Ciamba a fost implicat până peste cap în afacerea mutării ambasadei României din Tel Aviv la Ierusalim, această mutare făcându-se la ordinul lui Liviu Dragnea.
Decizia venea în contradicție cu politica Uniunii Europene care nu vrea o tensionare a relațiilor dintre palestinieni și statul Israel.
George Ciamba a făcut un raport prin care susținea această mutare care i-a fost înaintat lui Meleșcanu pentru ca acesta să facă presiuni pe Iohannis.
De asemnea, în perioada în care România a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, Viorica Dăncilă l-a desemnat pe Ciamba să se ocupe de organizarea și administrarea tuturor evenimentelor legate de mandatul de șase luni.
Legătura dintre Ciamba și Dragnea cunoscută de opinia publică, diplomatul fiind acuzat că a angajat-o pe fiica unui director Tel Drum, firmă controlată de fostul lider PSD, în Ministerul de Externe.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
-
Sub zăpadă, până în mai?! Vortextul polar din această iarnă nu va ocoli România
În timp ce politicienii lumii ignoră efectele schimbărilor climatice produse de gazele cu efect de seră, Planeta începe tot mai puternic să-şi ia revanşa faţă de o omenire prea puţin interesată de natură şi tot mai mult obsedată de bani, putere şi haos anarhist.
Vara a lăsat deja semne dureroase asupra Pământului, recorduri de temperatură vechi de când se fac măsurători căzând unul după altul.Franţa a fost din nou lovită de valuri inexplicabile de caniculă, dar căldura sufocantă a atinsă până şi teritorii apropiate de tărâmurile lui Moş Crăciun.
Un nou record privind încălzirea globală a fost doborât, la mijlocul lunii iulie, în cea mai nordică localitate a lumii, acolo unde sunt o bază militară permanentă și un centru de cercetare meteo.
Mercurul termometrelor a urcat la 21 de grade Celsius în aşezarea denumită Alert, o localitate situată la numai 900 de km de Polul Nord.
Specialiștii au lansat un nou termen: val de căldură arctică, după ce acolo, în apropierea Polului Nord, temperatura a atins 21 de grade Celsius (foto alăturat).
Un expert canadian a apreciat că schimbările climatice au o influență directă sau indirectă asupra temperaturilor record, mai ales că regiunea arctică se încălzește de trei ori mai rapid decât alte zone de pe glob.
Am scăpat de caniculă, vin zăpezile abundente şi gerul
Dar vorba cuiva, vara nu-i ca iarna. Sau invers. Cert e că, după caniculă, emisfera nordică va fi lovită în curând de temperaturi negative extreme şi de durată, plus precipitaţii abundente, în special sub formă de zăpadă.Potrivit specialiştilor de la popularul canal meteo online Accuweather, cea mai aspră formă a frigului de iarnă va prinde estul Europei și estul Scandinaviei chiar înainte de începutul iernii tradiţionale.
Aerul rece va „scufunda” practic această regiune a emisferei nordice, dar nu neapărat de la debutul sezonului friguros, ci ceva mai târziu chiar.
„Am putut vedea câteva scurte fotografii ale frigului în decembrie, dar orice răceală adevărată nu se va întâmpla până mai târziu în sezon”, a spus Tyler Roys, cercetător al canalului amintit.
Îngheţul vine de la nord!
Cele mai friguroase condiții sunt prognozate din Finlanda până în Ucraina, în timp ce aerul de sorginte polară se va „refugia” în deja tradiţionala sa „gazdă” din Siberia.Însă episoadele cele mai dure nu vor fi neapărat în lunile decembrie sau ianuarie, ci spre primăvară chiar, când inclusiv zăpada va coboră din ceruri în perioade mai puţin obişnuite.
Potrivit lui Roys, cea mai înzăpezită parte a iernii nu va sosi decât spre finalul lunii ianuarie sau februarie, dar cum totul e doar prognoză în acest moment, ninsorile ar putea să se extindă în lunile de primăvară chiar.
Aerul rece ar putea împinge ocazional căderile abundente de zăpadă mai spre sud și vest, ajungând în Polonia, Slovacia și România, consideră specialiştii Accuweather.
România nu scapă de vortexul polar
De altfel, meteorologii anunță că țara noastră va fi indiscutabil lovită de vortexul polar, care va aduce în România ger și viscol. Aceștia precizează că fenomenele extreme s-ar putea instala la noi în țară de la sfârșitul lunii noiembrie. Temperaturile vor scădea de atunci sub pragul de îngheț, potrivit prognozei avansate.Vortexul este un vârtej foarte puternic deasupra Polului Nord. El poate influenţa vremea până jos, acolo unde noi simțim efectele iernii.
Teoria specialiștilor americani care prevăd o iarnă grea în Europa s-ar putea adeveri, iar cel mai probabil ninsorile vor fi decalate și s-ar putea întinde până în aprilie 2020.
„Este un element pe care specialiștii americani l-au luat deocamdată în calcul. Înafară de faptul că iarna a venit mai târziu în acest an, vara a fost decalată, iată avem vară și în acest moment. Nu doar floarea soarelui a înflorit a doua oară, există și pomi fructiferi care au înflorit a doua oară. Natura este păcălită de astfel de episoade, le-am văzut și în ultimii ani. Interesant este că abaterile temperaturilor din octombrie față de o medie totală a lunii sunt cu două grade pozitiv, deci cu atât a fost mai cald. Dacă această abatere se va menține până la sfârșitul lunii, atunci octombrie va fi cea mai caldă lună de octombrie de la noi din țară, din ultima jumătate de secol. Din păcate, e posibil să fie și o lună record pentru lipsa precipitațiilor. Specialiștii americani prevăd o iarnă grea peste Europa, cumva decalată cu ninsori în ianuarie și februarie, probabil și în martie și aprilie”, spune Simona Căpșună, meteorolog Digi 24.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* „Timpul se termină, luăm măsuri!”. Proteste în toată lumea pentru a obliga politicienii să acţioneze pentru salvarea Terrei
* „Nu mai negaţi că Pământul moare!” Merkel bagă 40 de miliarde de euro în Revoluţia Verde. Proteste masive în toată lumea pentru salvarea planetei de la sufocare
* „Nu am venit aici să negociem cu natura. Nu există al doilea Pământ. Vrem să trăim!”
* Mulţumesc, Dan Barna!
* Aripa Savonea, lovitură de palat în CSM. Scrisoarea care arată că a devenit aliata clanurilor penale împotriva României europene
* I-a venit rândul şi lui Arafat? Părintele SMURD, audiat în Dosarul Colectiv, la 4 ani de la tragedie
* Nebunie la Londra: Boris Johnson blochează iar Parlamentul. A suspendat procedura privind acordul Brexit, pe care chiar el l-a negociat cu UE!
* Ce va face Dan Barna? Procurorii DNA s-au autosesizat după dezvăluirile Rise Project privind afacerile cu fonduri UE ale liderului USR
* Cum a mutat Dăncilă o fabrică Volkswagen din România în Bulgaria
* Între USR şi PNL, pe cine vede Băsescu „aliat natural” al PMP? Ce crede fostul preşedinte despre şansele Guvernului Ludovic Orban şi cum vede relaţia dintre „pragmaticul” Ponta şi „piatra de moară” Tăriceanu
* Cuc era să blocheze și un avion în care nu se afla niciun parlamentar! Cursa de Oradea avea pe lista de zbor un deputat USR, care n-a mai urcat însă la bord
* VIDEO. Încă o probă zdrobitoare împotriva lui Cuc: schimbul de SMS-uri cu directoarea Tarom. „Mai uitați-vă pe Satu Mare, dacă a plecat vreunul”
* VIDEO. CTP despre tentativa lui Cuc de a bloca la sol avioanele Tarom: „Un act de terorism, deturnare de avion”
-
Adio, boli? Descoperirea miraculoasă a unui chimist din California, care poate „rescrie” ADN-ul uman cu o precizie fără precedent
Chimistului californian David Liu i s-a interzis să intre în cazinoul hotelului MGM Grand, din Las Vegas, când avea 29 de ani. Câștiga prea mulți bani, prin pariuri de succes la masa de blackjack – jocul de cărți în care câştigă cel care face numărul 21 sau un scor cât mai apropiat, dar fără a depăşi 21.

David Liu Cum de reuşea să câştige mereu? Prin „matematica simplă”, după cum spunea el însuşi, într-un interviu pe care l-a acordat revistei Universităţii Harvard, din Statele Unite, al cărei cursant era.
Astăzi, Liu este unul dintre cei mai performanţi oameni de știință de pe planetă. Și tocmai a descoperit o nouă tehnică de modificare a informațiilor genetice ale ființelor vii, cu o precizie fără precedent.
A rescris „manualul de instrucţiuni” al celulelor
Celulele umane funcţionează după un fel de „manual de instrucțiuni” scris cu patru litere (ATTGCTGAA …), dispus pe doi metri de ADN, pliat într-un mod uimitor. Instrumentele de editare genetică – precum tehnica CRISPR, care a revoluționat laboratoarele lumii începând cu 2012- sunt capabile să caute o secvență specifică de litere și să o taie cu un fel de foarfece moleculare, introducând noi informații ca și cum ar fi un procesor de texte.
Problema este că, de multe ori, operația eșuează și sunt generate mutații nedorite. Ca urmare, cele mai multe 75.000 de variante genetice umane asociate cu boli nu pot fi corectate în prezent în laborator, conform calculelor efectuate de echipa Liu.
O tehnică revoluţionară, care poate salva vieţi

Lluís Montoliu Însă metoda utilizată mai nou de oamenii lui Liu („prime editing”) poate repara 89% din defectele genetice provocatoare de boli!
Tehnica, numită „prime editing” este „elegantă și fascinantă”, potrivit geneticianului Lluís Montoliu, de la Centrul Național de Biotehnologie din Madrid.
„Ne confruntăm cu o propunere perturbatoare, ceva nou, care nu a existat și ne va obliga să revizuim posibilitățile terapeutice derivate din editarea genetică”, afirmă specialistul spaniol.
Echipa lui Liu a publicat luni, în celebra revistă „Nature„, rezultatele a 175 de experimente pe celule umane din laborator, inclusiv corectarea cauzelor genetice ale tulburărilor precum anemia celulelor sau boala Tay-Sachs.
Ce presupune metoda CRISPR
Într-o celulă, instrucțiunile conținute în ADN sunt traduse într-un alt limbaj, ARN, ca o etapă intermediară pentru a direcționa fabricarea proteinelor, de exemplu hemoglobina care transportă oxigen în sânge sau anticorpii care apără organismul de atacul viruşilor şi al bacteriilor.
În tehnica CRISPR obișnuită, oamenii de știință proiectează o moleculă de ARN complementară secvenței de ADN pe care doresc să o modifice și adaugă o proteină Cas9, care acționează ca foarfeca. Această mașină moleculară este capabilă să găsească întinderea dorită de ADN și să o taie, adăugând, dacă este necesar, un alt fragment de ADN cu informații noi sintetizate de oamenii de știință.
Ce e diferit în metoda lui David Liu

David Liu, în conferinţa de prezentare a descoperirii sale Dar strategia lui David Liu este diferită. Californianul, explică Lluís Montoliu, a inventat „o nouă proteină himerică”, care folosește o variantă a „foarfecelor” proteinei Cas9 capabilă să taie doar unul dintre cele două lanțuri ale structurii ADN-ului, evitând astfel mutațiile nedorite.
Pentru a-și orienta mașina moleculară către un loc specific în genom, Liu folosește un ghid ARN și „nimic mai puțin decât o transcriptază inversă, o proteină pe care virușii o folosesc în primul rând pentru a-și copia ARN-ul în ADN, inversând fluxul canonic de informații genetice, acea parte a ADN-ului ce este copiată în ARN, pentru a ajunge să devină o proteină ”, detaliază Montoliu, citat de cotidianul internaţional de limbă castellană, El Pais.
„Ghidul ARN în acest caz se extinde și are un capăt nou, mai lung, care este utilizat ca șablon de transcriptază inversă pentru a copia ADN-ul nou cu secvența corectă, cu mutația corectată”, adaugă cercetătorul. Concret, prin tehnica „prime editing”, se pot scrie noi informații genetice direct în genom, în locul celor care sunt sursă cauzatoare de boli.
Liber la teste!
„Este nevoie de mult mai multe cercetări într-o mare varietate de tipuri de celule și organisme pentru a înțelege mai bine prime editing și pentru a perfecționa această tehnică a noastră”, recunoaşte echipa Liu, în articolul din revista Nature.
Montoliu este, de asemenea, precaut, așteptând ca alte laboratoare din lume să testeze noul instrument. „Acesta va fi testul celor nouă care ne vor spune dacă această procedură inovatoare de editare a genomilor va avea posibilități și un traseu terapeutic sau dacă va rămâne ca una dintre zecile de propuneri cu variante alternative de CRISPR pe care le cunoaștem în fiecare săptămână”, declară Lluís Montoliu.
Primii doi copii născuţi în China cu genom modificat

He Jiankui Anul trecut, primii doi bebeluși al căror genom a fost modificat pentru a fi imun la virusul SIDA s-au născut în China. Acest progres realizat de controversatul om de știință He Jiankui a fost primit cu îngrijorare de comunitatea științifică, deoarece tehnica de editare genetică CRISPR nu este încă perfectă și poate genera mutații nedorite în alte părți ale genomului.
Dar echipa lui David Liu a demonstrat în liniile de celule de laborator că prime editing generează mai puține erori de editare în locurile vizate, deși nu a analizat dacă există erori în afara locului din ADN în care se intervine, avertizează Hilary Sheppard, biolog molecular la Universitatea din Auckland (Australia), în grupajul de opinii ştiinţifice culese de Science Media Center.
„Aceasta este o dezvoltare fascinantă, care ar putea rezolva unele dintre problemele actuale ale editării genetice, deși există încă timp pentru a demonstra că poate corecta erorile în tipul de celule așteptate și în contextele clinice specifice”, explică cercetătorul australian.
-
Alba-neagra lui Boris Johnson: a cerut UE să amâne Brexit-ul cu trei luni, dar nu e de acord cu amânarea! Clovnul nu și-a semnat scrisoarea
Premierul britanic Boris Johnson a devenit clovnul Europei. Sâmbătă seara, obligat de votul dat în aceeași zi de Parlamentul de la Londra, Johnson a cerut Uniunii Europene o amânare a Brexit-ului, într-o scrisoare pe care nu și-a pus semnătura.
Prin scrisoarea nesemnată, Boris Johnson a dorit să-și arate opoziția față de orice întârziere privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută în mod normal pentru 31 octombrie 2019, transmit agențiile Reuters și France Presse. Mesajul lui Johnson: vă rog să amânați Brexit-ul, decizie cu care eu nu sunt de acord, dar pe care mă obligă legea s-o aplic!
Noul termen pentru Brexit va fi 31 ianuarie 2020. Așadar, Londra cere o amânare de trei luni.
Anterior, Johnson a spus că ar prefera să fie „mort într-un șanț” decât să ceară o prelungire peste termenul de 31 octombrie. O lege adoptată luna trecută de Camera Comunelor, intitulată „Legea Benn” (după numele laburistului Hillary Benn, inițiatorul ei), l-a obligat însă să trimită o scrisoare prin care cere Uniunii să amâne termenul până la 31 ianuarie 2020, după ce Parlamentul a refuzat sâmbătă să-i aprobe recentul acord cu UE.
O sursă guvernamentală de la Londra a precizat că Johnson a trimis trei scrisori către Donald Tusk, președintele Consiliului European:
- o fotocopie a textului pe care „Legea Benn” l-a forțat să-l redacteze, în sensul de a cere amânarea Brexit-ului cu trei luni, document de pe care lipsește semnătura lui Johnson;
- o scrisoare semnată de Johnson, în care acesta spune că nu dorește o prelungire a Brexit-ului;
- o notă a ambasadorului britanic la UE, în care acesta precizează că Guvernul Johnson doar se conformează legii.
„Am spus limpede de când am devenit prim-ministru, precum și astăzi în Parlament, că în opinia mea și a guvernului, o altă prelungire ar dăuna intereselor Regatului Unit și partenerile noștri din UE, precum și relației dintre noi”, a afirmat Johnson în „Scrisoarea a II-a”, publicată pe Twitter de corespondentul la Bruxelles al publicației „Financial Times”.
Johnson mai spune, în scrisoare, că este „încrezător” că adoptarea legislației necesare pentru ieșirea Marii Britanii din UE va fi încheiată înainte de 31 octombrie.
Președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a confirmat primirea scrisorii de la Boris Johnson. „Voi începe consultările cu liderii UE privind modul în care să reacționăm”, a scris Tusk pe Twitter.
Sâmbătă, Parlamentul de la Londra a blocat avântul pro-Brexit al premierului Boris Johnson, votând cu 322-306 un amendament prin care l-a obligat pe premier să ceară o nouă amânare dacă legislația necesară implementării acordului nu este adoptată până la 31 octombrie.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Fanfaronul Boris Johnson, zdrobit în Parlament! Brexitul intră în ceață, câștigă teren „Exit Brexit”, adică rămânerea în UE
* VIDEO. Cucule, pușcăria te mănâncă! Autodenunț: a fost acasă la șefa Tarom și a întrebat-o „ce parlamentari zboară” în ziua moțiunii. DNA începe luni audierile
* AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator
* VIDEO. Un propagandist anti-justiție cere, la RTV, ca lui Dincă să-i fie administrată scopolamină, un drog periculos, interzis de ONU și de legislația română!
* Pădurarul ucis de hoții de lemne și-a făcut meseria ca un erou. A plecat noaptea de acasă, să-și apere pădurea. A fost bătut, dezarmat și împușcat, refuzând compromisuri care să-i salveze viața
* VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate
* „Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”
* Cumpănașu aruncă în luptă și decolteul nevestei guvernamentale. Miza: 3%, adică 10 milioane de euro
* Cumpănașu cere bani pentru campanie motivând că-i cheltuie pentru găsirea Alexandrei și pentru a salva copiii noștri! „Echipe de investigatori scotocesc întreaga Europă”
* VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului