Categorie: Lumea

  • Ce a promis Macron decretând „starea de urgență economică și socială”. Clasica sută de euro

    În mesajul său către națiune, prin care a încercat să pună capăt celor patru săptămâni de proteste violente, președintele Emmanuel Macron a făcut multe promisiuni.

    • Salariul minim va creşte cu 100 de euro pe lună începând din anul 2019.
    • Orele suplimentare vor fi plătite şi nu vor mai fi impozitate.
    • Primele de sfârșit de an (de Crăciun) nu vor fi impozitate. Ele nu vor fi însă obligatorii, ci vor fi date de către angajatorii care își permit acest lucru (și dacă vor). Macron le cere s-o facă.
    • Au fost eliminate contribuţiile sociale pentru pensiile mai mici de 2.000 de euro.
    • Marile companii nu vor mai scăpa dacă fac evaziune fiscală.
    • „Sunt necesare măsuri de reformare a statului, a sistemului de pensii, a indemnizaţiilor de şomaj”.
    • „Avem nevoie de o lege electorală mai corectă”.
    • „Vreau să se pună problema unui echilibru în sistemul fiscal”.
    • „Vreau să abordăm problema imigraţiei. Trebuie să o înfruntăm”.
  • Feriţi-vă de monstrul apărut în Franţa! Parisul, sub teroare galbenă

    Magazine închise, spectacole anulate, meciuri de fotbal amânate, programul Téléthon şi traseului marşului în favoarea luptei împotriva modificărilor climatice au fost modificate – peste tot în Hexagon, iar dispoziţii excepţionale sunt în vigoare, ca măsuri de precauţie împotriva unei noi vâlvătăi de violenţe ca cele care au pătat manifestaţiile de la 1 decembrie.

    ”În ultimele trei săptămâni s-a născut un monstru care a scăpat de sub controlul celor care l-au creat”, a apreciat ministrul de Interne Christophe Castaner.

    Franţa este în alertă roşie, iar Parisul a început să se baricadeze din nou înainte de manifestaţii ale ”vestelor galbene” sâmbătă – o criză socială şi politică ce zguduie ţara şi siderează lumea, relatează News.ro

    Situaţia este urmărită foarte atent în străinătate. Majoritatea capitalelor şi-au îndemnat cetăţenii să nu se expună. Bruxellesul, Praga şi Lisabona i-au sfătuit chiar să-şi amâne sejururile la Paris.

    În faţa riscului unei noi explozii de violenţe, un dispozitiv poliţist ”excepţional” este desfăşurat pe tot teritoriul – din care fac parte 89.000 de membri ai forţelor de ordine, dintre care 8.000 la Paris.

    În capitală, pentru prima oară după decenii, statul foloseşte în intervenţie „VBRG” – vehicule blindate pe roate ale Jandarmeriei. Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale (GIGN, o unitate de elită) şi filialele sale regionale au fost plasate în alertă consolidată.

    Denunţând ”strategia haosului” a Guvernului, unul dintre reprezentanţii ”vestelor galbene libere”, Benjamin Cauchy, a îndemnat să nu se manifesteze la Paris, apreciind că această reuniune este ”o capcană”.

    Eric Drouet, vizat de o anchetă după ce a instigat protestatarii să intre în Palatul Elysée, a îndemnat, de asemenea, ca ”Parisul să le fie lăsat spărgătorilor” şi ca cei care doresc să manifesteze să se ducă, în schimb, ”la periferia” pariziană.

    Palatul Elysée a respins o delegaţie a acestor ”veste galbene” care se vor ”moderate”. O delegaţie de şase ”veste galbene libere”, între care şi Cauchy, au fost primite vineri, la ora locală 20.30 (21.30, ora României), de premier.

    După ce a rămas tăcut toată săptămâna, Emmanuel Macron se va exprima abia ”la începutul săptămânii viitoare” cu privire la această criză.

    Preşedinta Rassemblement national (RN, fostul FN, extremă dreapta), Marine Le Pen a declarat că ”imprecaţiile în favoarea unei răsturnări a Republicii a V-a sunt în mod inutil periculoase”, atacându-l în acelaşi timp, fără să-l numească, pe Emmanuel Macron, „un om lipsit de simpatie faţă de popor, încremenit în morga elitelor şi dispreţul de clasă”.

    Guvernul şi-a multiplicat apelurile la calm, constatând că anularea creşterii taxelor impuse carburanţilor nu a fost suficientă să calmeze furia.

    În total 68% dintre francezi susţin mobilizarea ”vestelor galbene”, potrivit unui sondaj realizat de OpinionWay pentru LCI şi publicat vineri, un nivel stabil faţă de ancheta de săptămâna trecută.

    Executivul se teme de o alianţă între ultradreapta, ultrastânga, ”vestele galbene” cele mai pornite şi tineri de la periferii, dintre care unii s-au livrat unor jafuri, sâmbăta trecută, în capitală.

  • Război la graniţa României! Legea marţială, în Ucraina. Rusia ameninţă cu arme

    Președintele Ucrainei, Petro Poroșenco, a declarat duminică noaptea că va cere parlamentului de la Kiev introducerea legii marțiale pentru 60 de zile după ce Rusia a capturat trei nave ucrainene în Marea Azov, în apropiere de Crimeea. Introducerea legii marțiale nu ar însemna însă că Ucraina intenționează să treacă la operațiuni militare ofensive, a mai subliniat Poroșenco. E vorba de „apărarea teritoriului nostru și de securitatea cetățenilor noștri”, nu s-ar schimba nimic în ceea ce privește frontul din estul Ucrainei.

    Poroșenco a mai declarat că „primul val” al rezerviștilor ucraineni trebuie să fie pregătit, ceea ce nu înseamnă însă o mobilizare a armatei, potrivit agenției de presă Interfax.

    Alți politicieni ucraineni au făcut declarații mai dure. Ministrul de externe Pavel Klimkin a scris pe Twitter: „Acest atac e o provocare – nu doar pentru noi, ci pentru întreaga lume civilizată. E război cu Federația Rusă în țara noastră și în afara ei.” Klimkin a declarat pentru cotidianul german „Bild” că e vorba de un „act al agresiunii împotriva Ucrainei” și i-a îndemnat pe aliații occidentali să se poziționeze împotriva Rusiei. Și președintele consiliului ucrainean de securitate, Oleksandr Turcinov, a spus că incidentele din Marea Azov trebuie evaluate ca „act de agresiune militară”.

    Tensiunile au început în Strâmtoarea Kerci, în apropiere de peninsula Crimeea. Marina rusă oprise accesul navelor ucrainene. Întâi, o navă de patrulă de frontieră a Rusiei a avariat o navă ucraineană, mai târziu, forțele rusești au capturat trei nave ucrainene. Potrivit presei ucrainene, șase soldați ai marinei ucrainene au fost răniți. Serviciul special rusesc FSB a susținut că navele ucrainene ar fi intrat ilegal în apele teritoriale ale Rusiei și că i s-ar fi cerut în zadar echipajului să se oprească.

    (Sursa: Deutsche Welle)

  • Suedia: broșuri împărțite populației cu sfaturi de război

    Suedia: broșuri împărțite populației cu sfaturi de război

    Suedia nu se pregătește de război, dar ar vrea ca oamenii să știe ce să facă în cazul în care s-ar trezi in mijlocul unui conflict ori al unei crize majore. Este ceea ce declară cei care au decis să distribuie gratuit prin poștă câteva milioane de broșuri care vorbesc despre asta.

    “Ce faci dacă nimic nu mai funcționează?”, “Ai mâncare și apă?”. “Iti poți încălzi locuința?”, “Ai cash?” Sunt câteva din întrebările la care încearcă să dea răspunsuri o broșură cu sfaturi în caz de război și de criză, tipărită deja în 4 800 000 de exemplare. Săptămâna viitoare ea va ajunge în absolut toate locuințele celor 10 milioane de suedezi.

    Ideea a fost a guvernului, iar planul este pus în aplicare de MSB, Institutul de protecție socială. Dan Stensson, președintele său a declarat că Suedia e o țara mai sigură decât multe altele, însă amenințări există totuși.

    În paginile broșurii, oamenii sunt învățați să își facă provizii de conserve, cartofi, paste, apă, legume fierte, pâine du termen de valabilitate mare, să aibă un aparat de radio cu baterii la care să poată asculta știrile, dar și ceva medicamente, scutece și tampoane igienice. Un power bank pentru mobil nu este nici el de prisos. Se mai amintește și că în adăposturi nu va exista nimic altceva în afară de apă și de toalete.

    Este pentru a doua oară în istorie când o astfel de broșură este distribuită. Prima dată s-a întâmplat în 1961. Varianta de atunci apărea în plin război rece și era clar axată pe sfaturi în caz de conflict armat. Se spunea inclusiv cum se procedează pentru a minimiza riscul de expunere la radioactivitate, dacă explodează o bombă atomică, cum se mobilizează oamenii și cum se evacuează orașele. După apariția ei, o parte din informații au continuat să fie publicate timp îndelungat în cărțile suedeze de telefon.

    În broșura care se va distribui săptămâna viitoare lucrurile stau puțin altfel, fiindcă indicațiile se referă mai mult la felul în care gospodăriile individuale trebuie să se pregătească.

    În ambele există însă și fraze mobilizatoare care spun că Suedia nu se va preda niciodată, că dușmanii vor încerca să răspândească multe știri false și că orice mesaj de genul “Rezistenta a fost infranta” este o minciună.

    Oamenii sunt invitați să învețe cum se acordă primul ajutor și să se angajeze în asociații care se ocupă de pregătirea populației pentru cazuri de criză. La finalul broșurii, există o pagină pe care fiecare poate scrie numere importante de telefon, adrese, precum și locul în care se află cel mai apropiat adăpost.

    Sistemul de alarmă din orașe se scrie că este testat la ora 15, în fiecare zi de luni din martie, iunie, septembrie și decembrie. Chiar și codurile semalelor de alarmă apar în broșură, pentru ca oamenii să poată face diferența dintre o alarmă de potențial pericol, una de atac aerian și sunetul care indică finalul atacului.

    Dacă informațiile din broșură sunt în limba suedeză, ele au un variante în 16 alte limbi și dialecte pe site-ul Instituției de protecție civilă sub forma unor fișiere .pdf.

    Motivul care a făcut că guvernul să prefere varianta pe hârtie este evident acela că, în caz de război sau criză majoră, internetul este probabil unul din primele servicii care vor dispărea. Suedezii își simt și sistemul financiar foarte expus, în condițiile în care majoritatea covârșitoare a plăților se fac astăzi cu carduri și alte instrumente virtuale, iar economia întregii țări este bazată pe sisteme online.

    RFI.ro

  • Audierea șefului Facebook în parlamentul european: ”Sorry” și de la capăt

    Parlamentul European l-a lăsat să scape ieftin pe Mark Zuckerberg. Șeful Facebook și-a cerut scuze și a promis îmbunătățiri. Dar doar reguli politice clare pot ține în frâu gigantul online.

    A fost un rezultat atât de slab, că îți venea să arunci urlând televizorul pe geam. Parlamentul European s-a arătat penibil de slab la audierea șefului Facebook, Mark Zuckerberg. În loc să-i fie adresate întrebări precise și dure privind abuzul de date, influențarea alegerilor, fake news, bullying și evaziunea fiscală de care este acuzat acest serviciu de Internet, am asistat la o paradă a vanităților. Majoritatea eurodeputaților au irosit timpul prețios cu remarci personale și cu o atitudine de cocoși care se plimbă mândri prin curte. Nu așa se face când o autoritate europeană vrea să-i interogheze pe diverși actori internaționali importanți. Audierea a fost o șansă ratată și un motiv să ne fie rușine de prestația parlamentarilor europeni.

    Fondatorul Facebook s-a obișnuit deja demult să-și ceară scuze. În ultimul deceniu, Facebook a devenit un fel de monopol global al schimbului de informații private. Și de fiecare dată când se întâmplă ceva serios, când au loc abuzuri, Mark Zuckerberg se îmbracă la costum și spune repede scuze, nu asta am urmărit. Dă asigurări că lucrurile se vor îmbunătăți. Lasă o impresie de nevinovăție și povestește mereu de începuturile sale modeste în vremea studenției.

    Dar tipul este demult miliardar și știe foarte bine ce face. Modelul său de afaceri este vânzarea de date personale. Și atunci când dă mereu asigurări că viitoarele abuzuri vor fi evitate trebuie să ne amintim că profiturile Facebook se bazează pe vânzarea de reclame tot mai țintite și mai invazive. Și se mai bazează pe folosirea continuă a datelor unor utilizatori ignoranți și delăsători. În SUA se practică deja utilizarea softurilor de recunoaștere facială fără aprobarea utilizatorului. Posibilitățile sunt nelimitate.

    De când s-a aflat că statul chinez lucrează la un sistem totalitar de controlare socio-emoțională a cetățenilor săi prin intermediul Internetului, poate că și ultimul idealist a înțeles că rețelele de socializare pot duce la supravegherea individului, mai rău decât în cele mai groaznice coșmaruri ale lui Orwell.

    Mark Zuckerberg a dorit să schimbe sentimentele a milioane de oameni prin afirmația „sfera privată este depășită, este un obiect din trecut”. Și a și reușit parțial. Acum vine însă contralovitura, câțiva ani mai târziu, când ne-am dat seama că sfera privată este de fapt unul din cele mai importante drepturi ale omului în viitor. Și nu putem să o lăsăm la îndemâna unor oameni ca șeful Facebook.

    Puterea pieței trebuie să se încheie exact aici și să înceapă reglementarea de către politică. Zuckerberg spune că nu e nevoie de prea multe reguli impuse din afară, ca să nu se pună astfel limitări ideilor creative. Dar am văzut unde duce acest trend. I-am lăsat lui Zuckerberg o lesă prea lungă și și-a urmărit fără scrupule doar propriile interese de afaceri.

    Legea de bază privind protecția datelor, care intră în vigoare săptămâna aceasta în UE, este un prim pas important. Dar avem nevoie și de alte reguli pentru a ține în frâu concernele de Internet. Când Zuckerberg afirmă că firma sa plătește impozitele legale, el are din păcate dreptate. Pentru că state europene l-au ajutat la cele mai nerușinate manevre de evitare a impozitelor. Un lucru care trebuie să înceteze iar pentru asta e nevoie de legi comunitare.

    Dar aici este vorba de mai mult. Este foarte complicat să reglementezi funcționarea rețelelor sociale online. Ele și-au dovedit însă capacitatea explozivă în domeniile social și politic și au arătat cât de tare pot dăuna uneori democrației. Vremea vestului sălbatic pentru Facebook și compania a trecut, chiar dacă Mark Zuckerberg spune atât de des „Sorry”. Acum trebuie să lucrăm la redescoperirea și protecția sferei private.

    Barbara Wesel, Deutsche Welle

  • Pericol iminent în Indonezia: vulcanul Merapi dă în clocot!

    Vulcanul Merapi, cel mai activ din Indonezia, situat în Insula Java cu o populaţie densă, a dat semne periculoase printr-o serie de erupţii care au determinat autorităţile să ordone evacuarea locuitorilor de pe versanţii săi, informează marţi Reuters.

    O coloană de cenuşă ce a atins înălţimea de 3.500 de metri s-a ridicat marţi dimineaţă din mijlocul vulcanului Merapi, iar Agenţia pentru Vulcanologie a ridicat cu un grad nivelul de alertă de la cel mai coborât, a anunţat purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho, citat de Xinhua.

    ”Orice escaladă, cu excepţia celor realizate în scop ştiinţific, sunt interzise pe o rază de trei kilometri de crater”, a declarat el presei.

    Patru erupţii au avut loc începând de luni, cea mai recentă producându-se marţi la ora locală 1:47. În districtele Sleman şi Klaten au căzut ploi de cenuşă vulcanică, a mai informat purtătorul de cuvânt.

    Foto: (c) Slamet Riyadi/AP

    ”Noaptea trecută oamenii au fost evacuaţi. Numărul celor evacuaţi continuă să crească”, a mai spus el adăugând că circa 600 de persoane au căutat adăpost în zone mai sigure.

    Potrivit Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor, erupţiile au fost freatice, ceea ce înseamnă că magma a încălzit apa subterană, iar presiunea a determinat expulzarea aburului.

    În această lună, aeroportul din Yogyakarta, oraşul cel mai apropiat de vulcan, a fost închis temporar din cauza erupţiilor.

    Vulcanul Merapi se află la circa 28 de kilometri nord de Yogyakarta, cu o populaţie de 2,4 milioane de locuitori, iar mii de persoane trăiesc pe pantele acestui munte.

    Merapi a erupt în mod regulat începând din 1948. În noiembrie 1994, fluxul piroclastic format în urma unei erupţii puternice a provocat decesul a 27 de persoane.

    În 2010, în urma unei erupţii puternice, 353 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 350.000 au fost evacuate din zonele afectate.

    În 1930, o erupţie a vulcanului Merapi a lăsat în urmă 1.300 de morţi.

    Indonezia are un relief predominant muntos, cu circa 400 vulcani, dintre care 100 sunt activi.

    Agerpres