Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a scris luni seara pe pagina sa de Facebook că au fost demarate procese penale din cauza solicitărilor de modificare a granițelor țării sale, făcute în aceeași zi la Consiliul de Securitate a Rusiei. Procedura se încadrează în partea a 2-a a articolului 110 din Codul penal ucrainean. Declarația ei a fost imediat preluată de publicația Obozrevatel.com.
„Legea mă obligă să reacționez la infracțiunea săvârșită și să fiu responsabilă pentru viitorul cauzelor”, a spus procurorul general Irina Venediktova, adăugând că magistrații ucraineni vor investiga cazul în totalitate.
Venediktova a dat asigurări că membrilor acestui „club închis” „le va fi greu să mai meargă la cumpărături în străinătate”.
Luni, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al Federației Ruse, absolut toți membrii săi au susținut „recunoașterea independenței” republicilor false din Donețk și Lugansk: de fapt, un teritoriu ucrainean ocupat temporar de către puterea de la Kremlin.
Procurorul general: „Legea ne obligă să răspundem la crima comisă și să fim responsabili pentru perspectiva procesuală”
„Acțiunile lor:
15.02.2022 – Deputații Dumei de Stat a Federației Ruse s-au adresat Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru a recunoaște independența „LPR” și „DPR” – cu alte cuvinte, teritorii ucrainene.
21.02.2022 – A avut loc o reuniune a Consiliului de Securitate a Federației Ruse, condusă de Vladimir Putin, în cadrul căreia membrii săi au susținut deschis o astfel de idee.
Acțiunile noastre sunt:
Înregistrarea procedurilor penale pentru partea 2 a art. 110 din Codul Penal al Ucrainei – apel public la acțiuni deliberate de schimbare a granițelor Ucrainei, comise de un reprezentant al puterii.
Nu am dreptul să reacționez emoțional: nu pot glumi, vorbi în nicio limbă în afară de cea legală, trimite blesteme altora – toate acestea, legea nu îmi permite să le fac. Dar legea este cea care ne obligă să răspundem la crima comisă și să fim responsabili pentru perspectiva procesuală, nu a chestiunilor. Procurorii noștri ucraineni se vor ocupa de acest caz «în program complet». Mersul la cumpărături pentru membrii acestui club închis «în străinătate» va fi dificil – promitem.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La scurt timp după ședința de luni a Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Vladimir Putin a semnat decretul prin care recunoaște independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, apoi a ordonat Armatei ruse să pătrundă în cele două regiuni „pentru asigurarea păcii”. Putin și-a încheiat ziua cu un lung discurs televizat, în care a rostit minciuni incredibile.
Putin a interpretat istoria în mod fraudulos, prezentând Rusia – cea mai întinsă țară din lume – ca pe o victimă care a cedat prea ușor teritorii. Ca să-și atingă scopul, dictatorul de la Kremlin i-a criticat chiar și pe foștii lideri sovietici Vladimir Ilici Lenin (1870-1924), Iosif Visarionovici Stalin (1878-1953), Nikita Sergheevici Hrușciov (1894-1971) și Mihail Sergheevici Gorbaciov (1931-prezent).
În viziunea lui Putin, Lenin se face vinovat pentru că „a dat Ucrainei părți din Rusia”, Stalin pentru că „a dat Ucrainei părți din România, Polonia și Ungaria”, Hrușciov pentru că „i-a dăruit Crimeea” (tot de la Rusia), iar Gorbaciov pentru că „în 1989 a semnat documentul fatal” prin care fostele republici sovietice „au fost lăsate să plece” cu teritoriile respective cu tot.
Prezentăm mai jos principalele declarații ale lui Vladimir Vladimirovici Putin (69 de ani), consemnate de Digi24.ro.
„De ce a trebuit să transferăm teritoriile care au fost parte a Imperiului Rus? De ce a trebuit să fim așa de generoși?”
„O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia. A fost făcută din părți date de Lenin de la Rusia.
După, înainte și după al Doilea Război Mondial, Stalin a dat Ucrainei părți din România, Polonia și Ungaria.
În 1954, Hrușciov i-a dăruit Crimeea. Așa a fost formată Ucraina.
De ce a trebuit să transferăm teritoriile care au fost parte a Imperiului Rus? De ce a trebuit să fim așa de generoși? Și după aceea, să dăm dreptul acestor republici să plece? E o nebunie.
Acum trebuie să vorbim deschis și franc. Nu acuz pe nimeni, atunci era foarte greu, dar trebuie să știm că așa a fost, după acțiunile bolșevicilor a apărut Ucraina.
Acum, urmașii lor au dărâmat statuile lui Lenin și numesc asta decomunizare.
În 1920 a fost făcută URSS, dar viața a arătat că nu poți controla așa un teritoriu, cu principiile acelea.
Teroarea roșie și dictatura lui Stalin sau colectivizarea au transformat lucrurile astea doar în declarații.
Stalin, de facto, a pus în practică ideile sale de orânduire în stat, dar nu a modificat Constituția lui Lenin. Părea că nici nu era nevoie, într-un regim totalitar.
VIDEO: Fragment din discursul paranoic al lui Putin
„În 1989 a fost semnat documentul fatal”
În exterior părea frumos și democratic. E păcat că principiile pe care a fost făcut statul nu au exclus ideile utopice. Liderii partidului erau convinși ca au format un stat infailibil, dar minciuna acum pare că ne costă mult.
Bacilul naționalismului doar a așteptat ceasul. Conducerea, în loc să analizeze clar, din cauza luptei pentru putere în partid, a încurajat naționalismul, a promis lucruri populiste.
După aceea, am mers pe ideea bătută deja de satisfacere a nevoilor naționaliste.
În 1989 a fost semnat documentul fatal. Citez: «Țările din uniune au toate drepturile care reies din statutul lor suveran. Fiecare republică și uniune are cetățenia sa, care se răsfrânge asupra tuturor cetățenilor ei».
Acum, întrebarea e: de ce în acele vremuri tulburi a fost nevoie să tulburi și mai mult? Soarta URSS a fost decisă cu doi ani înainte.
Destrămarea Rusiei istorice, sub numele de URSS, este pe conștiința lor.
„În Ucraina a crescut numărul naționaliștilor și al fasciștilor care au pretenții teritoriale față de Rusia”
Noi am ajutat țările CSI, inclusiv Ucraina. Din 1991 până în 2013, Ucraina a câștigat 250 de miliarde de dolari din energia mai ieftină pe care le-am dat-o noi.
Acele credite de 1.000 de miliarde ale URSS au fost plătite doar de Rusia.
Ucraina a încălcat lucrurile semnate în 1997, a avut cerințe pentru fondul de diamante din afara Ucrainei, moștenirea URSS.
În 2011 aveam schimburi comerciale de 50 de miliarde de dolari, în 2019 aveam schimburi mai mici cu toate țările UE.
Autoritățile Ucrainei au început să construiască țara negând tot ce ne unește.
Nu ne uimește că în Ucraina a crescut numărul naționaliștilor și al fasciștilor care au pretenții teritoriale față de Rusia.
Autoritățile de la Kiev se comportă total lipsit de respect. Ne-au furat gazul și ne-au șantajat pentru traniztul gazului.
„În 2014 au dus Maidanul până la lovitură de stat. Costul era de un miliard de dolari pe zi de la Ambasada SUA”
Trebuie să înțelegem că Ucraina nu a avut o tradiție reală de de statalitate proprie, a copiat modelele altora.
Instituțiile politice s-au supus intereselor clanurilor de la putere, neavând legătură cu interesele poporului. Statul s-a preocupat să păzească miliardele de dolari furate de la popor și ascunse în bănci europene.
Politicinii au făcut politica sub discursul radicalilor, radicalii au devenit tot mai impertinenți și cerințele au crescut. Nu le-a fost greu să-și impună cerințele față de puterea care era tot mai aplecată către naționalism.
Nu s-a realizat o statalitate solidă. Corupția, care este o problemă pentru multe țări, inclusiv pentru Rusia, în Ucraina mănâncă toate venele autorităților.
Și, în 2014, au dus Maidanul până la lovitură de stat și s-au bucurat de susținerea Vestului. În 2014, costul era de un miliard de dolari pe zi de la Ambasada SUA.
Câți oameni nevinovați au murit? Radicalii au organizat o adevărată teroare împotriva jurnaliștilor. Au urmat pogromuri și omucideri violente.
„Biroul anticorupție și alte instituții sunt coordonate direct de Ambasada SUA. Ucraina a fost dusă la nivelul de colonie”
Țara este destrămată, aprope 6 milioane de ucraineni au fost nevoiți să plece afară pe locuri de muncă necalificate. În pandemie au plecat 60.000 de doctori și asistente.
În Ucraina, oamenii efectiv supraviețuiesc.
Asta e pentru că au băgat în buzunar istoria sovietică și pe cea rusă.
Au distrus construcția de nave și aviație – și cu ele se mândrea întregul URSS. Din 2016, Antonov nu a făcut niciun avion.
Infrastructura de transport de gaze făcută de URSS este atât de proastă, încât e un adevărat pericol.
Prăbușirea economiei ucrainene este acompaniată de o sărăcie generală și este coordonată de o grămadă de consilieri străini. Aceștia influențează toate domeniile, de la guvernare până la primărie.
Nu există judecători independenți. Le-au dat drept străinilor pentru a decide componența CSM. Biroul anticorupție și alte instituții sunt coordonate direct de Ambasada SUA. Corupția înflorește la fel.
Ucraina a fost dusă la nivelul de colonie. Și-a pierdut caracterul național și este dusă către deznaționalizarea totală a țării.
„Ucraina vrea să facă arme nucleare, prin ajutor tehnologic din străinătate”
Este deja legea privind popoarele istorice. Le spun că sunt străini, mai ales rușilor. Le-a fost interzis să vorbească în rusă în școli și chiar magazine.
Ucraina a pus sancțiuni împotriva propriilor cetățeni. Se luptă cu biserica. În Radă este un nou proiect împotriva credincioșilor din Patriarhia Rusă.
Oamenii din Crimeea au ales să fie în Rusia.
Ucraina încurajează terorismul islamic de acolo. Acest lucru este făcut cu ajutorul serviciilor străine.
Ucraina vrea atragerea altor țări în lupta cu noi. Prin noua strategie de apărare, citez: «prin cooperarea cu arena internațională» pe criteriile convenabile Ucrainei, a implicării acestora în razii.
Ucraina vrea să facă arme nucleare. Au rachete sovietice, avioane, vor face mai multe, e doar chestiune de timp.
Ucraina va face asta mai ușor decât alte țări, prin ajutor tehnologic din străinătate.
Dacă ei vor avea arme nucleare, situația în Europa și mai ales pentru noi, Rusia, se va schimba dramatic.
Doar SUA a trimis în aceste scopuri miliarde de dolari.
„SUA voia să facă la fel și în Crimeea, dar oamenii le-au dat peste cap planurile”
În ultimele luni e un râu continuu de arme, din 2014 au fost grupuri de luptă NATO.
Armata ucraineană s-a sincronizat total cu NATO și poate fi coordonată din birourile NATO.
A fost adoptată legea pentru permiterea intrării armatelor străine pe teritoriul ucrainean. Știm că e vorba de armatele NATO.
Aeroporturile renovate din banii NATO au fost făcute pentru transportarea rapidă a trupelor NATO. Au făcut în Oceacovo și un centru naval SUA.
SUA voia să facă la fel și în Crimeea, dar oamenii le-au dat peste cap planurile.
Fiecare țară are dreptul la alianțe, firește, dar în tratatele internaționale există principiul care nu dă voie să-ți faci siguranța națională în detrimentul siguranței altor state.
Intrarea Ucrainei în NATO este o amenințare directă pentru Rusia.
Reamintesc, în 2008, i-au invitat pe ei și pe georgieni în NATO ș nu era voința lor, dar au trebuit să fie de acord cu partenerul mai mare.
Ne este cunoscută poziția SUA, acțiunile militare din Donbass nu încurcă la intrarea în NATO, dacă ei vor învinge corupția și vor achiesa la principiile NATO.
„Nu vreți să vedeți în noi un prieten și partener, dar de ce ne faceți dușman?”
În 1989, când se vorbea despre unirea Germaniei, URSS-ului i s-a promis că NATO nu se va extinde în Est, dar totul a fost un sunet gol.
Au spus că intrarea țărilor din centrul și nordul Europei în NATO va permite apropierea de Rusia și uitarea trecutului sângeros, dar totul este fix pe dos.
Rusia și-a îndeplinit toate promisiunile. Am propus să dialogăm.
În 2000, în vizită din Moscova, pe Bill Clinton l-am întrebat cum se uită America la primirea Rusiei în NATO. Spun asta pentru prima dată. Nu spun care a fost răspunsul, dar a fost respingere.
Nu vreți să vedeți în noi un prieten și partener, dar de ce ne faceți dușman? Pentru că ei nu vor să vadă o țară așa mare și puternică ca Rusia.
De aici și propunerile noastre pentru siguranță. Vedem că mereu am fost mințiți, cu cinci valuri de extindere NATO. În consecință, alianța a ajuns la granițele Rusiei. Este motivul crizei de securitate, s-a ajuns la epuizarea încrederii.
„Dușmanul este Rusia, iar platforma de lansare va fi Ucraina. Strămoșii noștri n-ar crede dacă ar auzi asta”
În România și Polonia sunt dislocate scuturile, iar acestea pot ține rachete Tomahawk. În scenariul acesta, amenințările cresc exponențial și există riscul unui atac spontan împotriva noastră, cu rachete îndreptate către dușmanul NATO.
Dușmanul este Rusia, iar platforma de lansare va fi Ucraina. Strămoșii noștri n-ar crede dacă ar auzi asta.
NATO în Ucraina ar putea controla spațiul nostru până la Urali.
Dacă vor fi rachete balistice în Ucraina, pot distruge toată Rusia europeană. În 4-5 minute, rachetele hipersonice ar ajunge în Moscova.
Și-au pus baze și armament scuipând pe îngrijorările nostre, pe ideea de «câinii latră și caravana trece». Noi nu putem fi de acord cu asta.
Înțelegem preocupările de securitate. În 2008 am propus înțelegerea pentru securitate. Am propus și alte documente, drept răspuns au fost doar multe cuvinte, a arătat ca o tentativă de a duce discuția în altă parte.
Partenerii europeni au libertatea să aleagă alianța lor.
Iar ne amenință cu sancțiuni, care oricum vor fi. Motivul pentru ele mereu va fi găsit sau inventat, cu scopul de a frâna dezvoltarea Rusiei.
Rusia are dreptul la măsuri pentru securitatea proprie.
„Cerem Kievului să înceteze imediat războiul! În caz contrar, vor urma consecințe majore”
În legătură cu Donbasul, Kievul nu este interesat în rezolvarea pașnică și vrea Blitzkrieg (război-fulger – n. red.), ca în 2015.
Folosesc artilerie, ucid civili, își bat joc de bătrâni și copii.
Nu se întrevede sfârșitul, iar așa-numita lume civilizată se face că nu vede genocidul la adresa a 4 milioane de oameni.
Oamenii doar luptă pentru tradiția și cultura lor.
Nu se mai poate continua cu această tragedie.
Rusia s-a luptat pentru respectarea rezoluțiilor ONU, pentru rezolvarea situației din Donbass.
Se schimbă partide și deputați, dar nu discursul celor care au luat calea violenței și a războiului.
Cer adoptarea și după aceea ratificarea acordului pentru parteneriat și prietenie cu cele două republici.
Cerem Kievului să înceteze imediat războiul! În caz contrar, vor urma consecințe majore.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni seară un decret prin care ordonă forțelor armate ruse să asigure „menținerea păcii” în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, a căror independență tocma o recunoscuse, relatează agențiile ruse de presă TASS și Ria Novosti. În sinistra tradiție sovietică (a se vedea episoadele Ungaria 1956 și Cehoslovacia 1968), intervenția militară a Moscovei are loc la chemarea „reprezentanților poporului” din regiunile ce urmează a fi „pacificate”.
În decretul semnat luni seară, Vladimir Putin a instruit Ministerul de Externe să negocieze stabilirea de relații diplomatice cu Donețk și Lugansk.
Oficialii ucraineni spun că trupe rusești ar fi intrat deja pe teritoriul separatist și că localnicii din orașul Makiivka, condus de rebelii pro-ruși, au văzut ceea ce par a fi vehicule blindate rusești în mișcare.
A fost văzut „un convoi uriaș de transportoare blindate rusești și alte echipamente”, care „as-a deplasat timp de o oră și jumătate” și s-a îndreptat spre nord, în regiunea Donețk.
Oficialii ucraineni spun că nu se poate preciza deocamdată dacă trupele aparțin armatei obișnuite ruse sau provin din unități separatiste controlate de ruși.
Minciunile prin care liderii separatiști au chemat Rusia în ajutor
Reprezentantul oficial al miliției populare din Donețk, Eduard Basurin, a spus luni că în Donbass se desfășoară „un război” și a cerut asistență financiară și militară Rusiei, în timp ce liderul republicii separatiste, Denis Pușilin, a acuzat atacuri ucrainene cu armament greu, potrivit Kommersant.
Susținând propaganda Moscovei și pregătind terenul pentru intervenția militară rusă, Basurin a anunțat că autoritățile din regiunile separatiste consideră situația din regiune ca fiind „critică”.
„În primul rând, este nevoie de ajutor militar în diferite direcții, eu nu aș refuza nici ajutor moral și financiar”, a spus Basurin în timpul unei emisiuni difuzate pe un canal de Youtube cu peste un milion de urmăritori.
Liderul autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD), Denis Pușilin, a vorbit și el despre „o escaladare bruscă” a conflictului cu Ucraina. El a spus că „peste 1.700 de obuze” au fost trase pe teritoriul regiunii separatiste în ultima zi, susținând că „au loc lupte, inclusiv în apropierea graniței cu Rusia”.
Pușilin a descris situația ca fiind „critică” și a cerut tuturor bărbaților să se prezinte la birourile militare de înregistrare și înrolare. „Suntem loviți de artilerie grea, mortiere, lansatoare de grenade și tancuri. Oamenii mor. Școlile nr. 105 și nr. 56 din capitală au fost grav avariate”, a declarat Pușilin într-un comunicat oficial citat de publicația „Kommersant”.
În comunicatul remis luni, Pușilin susținea că trupele ucrainene bombardează așezările Zaițevo, Gorlovka, Donețk, Iasînuvata, Kominternove și Dokuceaievsk și că „grupuri ucrainene de sabotaj pătrund în republică”.
„Facem apel la întreaga populație masculină – toți cei care sunt capabili să țină armele în mână – să vină la comisariatele militare și să-și susțină familiile, copiii, soțiile, mamele și Patria noastră”, s-a adresat șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a asigurat duminică pe omologul său francez Emmanuel Macron că toate aceste „informații” sunt minciuni și că forțele Kievului nu vor răspunde la provocările venite din partea separatiștilor pro-ruși.
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni seara decretul prin care recunoaște independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei. Acesta urmează să fie ratificat și de Parlament. Putin a cerut Ucrainei „să înceteze războiul” în regiunile separatiste, amenințând cu „consecințe majore”.
Comunitatea internațională a reacționat după anunțul lui Vladimir Putin.
NATO a intrat în ședință de urgență imediat după ce președintele rus a anunțat că recunoaște independența celor două teritorii separatiste.
Miniștrii de Externe din UE spun că recunoașterea celor două republici separatiste este „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse, desfășurat luni la Kremlin, a avut loc o scenă halucinantă. Dialogul dintre președintele Vladimir Putin și directorul serviciului de spionaj extern, Serghei Narîșkin, a developat adevărata decizie luată de dictatorul rus: anexarea regiunilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei! Independența acestor așa-zise „republici populare” este doar o etapă, decretată oficial, dar decizia anexării a fost deja luată. Neclar este un singur lucru: dacă a fost o gafă a lui Narîșkin sau un scenariu încredințat acestuia de Putin.
Ședința de luni a Consiliului de Securitate al Federației Ruse a fost convocată pentru a lua în discuție „rugămintea” formulată cu doar o oră înainte de către cei doi lideri autoproclamați din Donbass, privind recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk.
Vladimir Putin (69 de ani) îi întreba, în fața camerei de filmat oficiale a Kremlinului, pe toți membrii Consiliului de Securitate dacă sunt de acord sau nu cu recunoașterea independenței republicilor secesioniste din Estul Ucrainei.
Când i-a venit rândul lui Serghei Narîșkin (67 de ani), șeful serviciului de spionaj extern al Rusiei și fost președinte al Dumei de Stat, acesta s-a pierdut în fața întrebărilor șefului său, părând că a uitat care este varianta oficială a Kremlinului.
În loc să spună că e de acord cu recunoașterea independenței celor două regiuni separatiste, Narîșkin a susținut anexarea lor, prin formula: „Susțin propunerea de intrare în componența Federației Ruse a republicilor Donețk și Lugansk”.
Putin a încercat să mascheze gafa (ori a fructificat-o făcând pe moderatul): „Noi nu vorbim despre asta. Vorbim despre recunoașterea sau nu a independenței acestora”.
Afirmația lui Narîșkin arată care este de fapt planul lui Putin, în două etape, în legătură cu regiunile separatiste Donețk și Lugansk:
1. ruperea acestora de Ucraina (Rusia a recunoscut deja, luni, independența acestora);
2. încorporarea acestora în Federația Rusă (o anexare care se va produce curând, prin solicitările de „unire cu Rusia” ce vor veni de la liderii separatiști ai celor două „republici populare”).
VIDEO: Dialogul Putin – Naîșkin
Dialogul Vladimir Putin – Serghei Narîșkin
Putin: În caz contrar propuneți începerea procesului de negociere?
Narîșkin: Nu, eu…
Putin: Sau să recunoaștem suveranitatea?
Narîșkin: Eu…
Putin: Spuneți, spuneți direct!
Narîșkin: Eu voi susține propunerea privind recunoașterea…
Putin: Voi susține sau susțin? Spuneți direct, Serghei Ievghenievic.
Narîșkin: Eu susțin …
Putin: Spuneți direct, da sau nu
Narîșkin: Susțin propunerea de intrare în componența Federației Ruse a republicilor Donețk și Lugansk
Putin (râde): Noi nu vorbim despre asta. Vorbim despre recunoașterea sau nu a independenței acestora
Narîșkin: DA! Eu susțin propunerea privind recunoașterea independenței.
Putin: Bine. Stați jos. Vă mulțumesc.
Cine este Serghei Narîșkin
Născut la Leningrad (actualul Sankt Petersburg) pe 27 octombrie 1954, Serghei Narîșkin este unul dintre lacheii favoriți ai lui Vladimir Putin (și el tot din Leningrad / Sankt Petersburg, dar născut cu doi ani mai devreme, pe 7 octombrie 1952).
Putin i-a încredințat lui Narîșkin funcții importante în statul rus:
2004-2007: viceprim-ministru
2007-2008: prim viceprim-ministru
2008-2011: șeful Administrației Prezidențiale
2011-2016: președintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentul rus)
2016-prezent: șeful spionajului extern al Rusiei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vladimir Putin a declarat luni seară că teritoriile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei – regiunile Donețk și Lugansk, care formează Donbass-ul – ”sunt regiuni ruse”. Tiranul de la Kremlin a recunoscut independența acestora, cerută de liderii autoproclamați ai celor două regiuni ucrainene.
Occidentul se teme că acesta este pasul către o invazie rusă în estul Ucrainei, sub pretextul de a-i apăra pe etnicii ruși și de a proteja independența Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Lugansk, la cererea de ajutor lansată de liderii acestora.
Invazia poate viza și capitala Ucrainei, pe motiv că actuala guvernare de la Kiev nu respectă „independența” celor două regiuni separatiste.
Kremlinul a declarat luni seară că Vladimir Putin va recunoaște independența teritoriilor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei. „Un decret în acest sens va fi semnat în curând”, a transmis Președinția rusă.
Putin i-a informat pe omologul său francez Emmanuel Macron și pe cancelarul german Olaf Scholz, mediatori în conflictul din estul Ucrainei, despre această decizie. Potrivit Kremlinului, cei doi lideri occidentali „și-au exprimat dezamăgirea”.
Recunoașterea se referă la independența a două teritorii pro-ruse din Donbass-ul ucrainean, bazinul minier și industrial (în primul rând, siderurgic) care se învecinează cu Rusia: autoproclamatele „republici populare” Donețk și Lugansk.
Vladimir Putin și-a justificat decizia de a rupe Donbass-ul de la Ucraina făcând un recurs mincinos la istorie. El susține că regiunile din estul Ucrainei sunt „foste teritorii rusești”, că Ucraina este „o creație bolșevică”, iar Rusia ar fi fost fost „prea generoasă” după 1990 cu teritoriile rusești cedate republicilor devenite independente după destrămarea URSS.
”Rusia a fost jefuită când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat în 1991”, a declarat Putin. Acesta a afirmat încă o dată că prăbușirea blocului sovietic a generat o „catastrofă geopolitică”.
În 8 ani, războiul dintre Armata ucraineană și separatiști, spriiniți de Moscova, a ucis peste 14.000 de oameni.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Prezent sâmbătă într-o emisiune la postul de radio Svoboda (Libertatea), general-maiorul Evgheni Savostianov (va împlini 70 de ani pe 28 februarie) a confirmt că dictatorul Vladimir Putin a dat ordinul de lichidare a opozantului său aflat acum în pușcărie, Aleksei Navalnîi.
În interviul acordat jurnalistului și regizorului de origine ruso-tadjică Mumin Șakirov (62 de ani), Savostianov a vorbit despre planul diabolic al liderului de la Kremlin: cât timp Putin va trăi, Navalnîi nu va ieși de după gratii!
Savostianov este un nume cu mare greutate în Rusia: fost politician, antreprenor, general-maior retras din FSB (fostul KGB). Din 6 septembrie 1991, când încă mai exista Uniunea Sovietică (URSS), a deținut funcția de șef al Departamentului KGB pentru orașul Moscova și regiunea Moscova. Iar din noiembrie 1991 până în decembrie 1994 a fost director adjunct cu rang de ministru la Departamentul Agenției Federale de Securitate din cadrul Republicii Socialiste Federative Sovietice Ruse.
A condus și o serie de operațiuni speciale, inclusiv cele legate de eliberarea ostaticilor din Mahacikala (capitala republicii autonome Daghestan). În perioada de primăvară-toamnă a anului 1994, Savostianov a desfășurat o activitate de susținere a forțelor pro-ruse din Cecenia.
În același an, la data de 2 decembrie, el a fost demis din funcție de președintele Boris Elțîn după ce a intrat în conflict cu angajații Serviciului de Securitate al Președintelui Federației Ruse. În ianuarie 2000, fostul ofițer KGB și-a exprimat dorința de a candida la președinția Rusiei. Rivalul lui urma să fie un alt fost KGB-ist, Vladimir Putin, cel care avea să câștige alegerile și să se înscăuneze la Kremlin până în zilele noastre.
Până la urmă, Savostianov n-a mai intrat în cursa prezidențială. Și-a anunțat retragerea în favoarea liderului „Iabloko” („Mărul”), Grigori Iavlinski.
KGB l-a recrutat pe Putin în serviciul de contraspionaj la scurtă vreme de la absolvirea facultății. În 1976, actualul satrap al Rusiei a încheiat niște cursuri de perfecționare în districtul Leningrad, fiind apoi detașat la direcția nr. 5 a serviciilor secrete sovietice, cea care combătea opoziția politică. Ulterior, Putin a fost repartizat la Dresda, unde a activat în perioada 1985-1990 (la acea vreme, Dresda se afla în Germania de est, cea comunistă, numită oficial Republica Democrată Germană).
„Navalnîi a reușit să creeze un mecanism pentru drenarea nemulțumirii care domnea în straturile mai mult sau mai puțin politizate. Acest lucru l-a făcut o figură periculoasă din punct de vedere politic pentru regim”
Mumin Șakirov (jurnalist și regizor):Instanțele din Moscova nu au examinat niciodată cauzele penale pe fond într-o colonie din altă regiune, au aflat jurnaliștii de la publicația „Holod”. Un precedent s-a întâmplat săptămâna aceasta: pe 15 februarie, Tribunalul Lefortovo din Moscova a ajuns la colonia nr. 2 din Pokrov, regiunea Vladimir, unde politicianul Alexei Navalnîi își ispășește pedeapsa. Evgheni Vadimovici Savostianov, de ce Putin are o frică animalică de Alexei Navalnîi, pe care vrea să-l închidă pentru mulți ani de zile?
Evgheni Savostianov (general-maior FSB în retragere): Este evident că Putin îl vede ca pe un concurent puternic. În regimurile autoritare, nemulțumirea este permisă în unele pături politice superioare, dar drenarea acestei nemulțumiri către masele largi este blocată de monopolul mass-media. Navalnîi în acest sens a devenit o figură politică proeminentă.
Mumin Șakirov:Alexei Navalnîi este un politician de opoziție. De ce îi este frică lui Putin de el?
Evgheni Savostianov: Navalnîi a reușit să creeze un mecanism pentru drenarea nemulțumirii care domnea în straturile mai mult sau mai puțin politizate. Acest lucru l-a făcut o figură periculoasă din punct de vedere politic pentru regim. La urma urmei, publicul filmelor sale se ridica uneori la zeci de milioane de oameni, iar aceasta nu mai este o glumă. În astfel de cazuri, ei spun: toată țara se uită și discută. Un alt lucru este cum reacționează. După cum vedem din soarta lui și soarta susținătorilor săi, a fost mai degrabă ca și cum ai aplauda gladiatori într-un spectacol de circ: „Voi luptați acolo, iar noi în tot acest timp vom trăi precum cârnații și vom striga, fluiera, aplauda”.
„Felul în care este tratat Navalnîi e tipic statelor autoritare, și aspru autoritare, unde există un lider, iar el este inamovibil”
Mumin Șakirov:Ce părere aveți despre Navalnîi, un om care a fost închis fără motiv pentru că este un dușman personal al președintelui Rusiei?
Evgheni Savostianov: Să începem cu faptul că au încercat să-l otrăvească, apoi l-au băgat în închisoare. Aceasta este o persoană foarte capabilă, talentată, un politician strălucit. Într-o societate normală, el ar fi fost unul dintre liderii străluciți ai opoziției și ar fi avut viziuni de a conduce țara. Iar felul în care este tratat e, din păcate, tipic statelor autoritare, și aspru autoritare, unde există o linie clară: există un lider, iar el este inamovibil.
Mumin Șakirov:Credeți că Putin ar fi putut da ordinul de a-l otrăvi sau de a-l ucide pe Navalnîi?
Evgheni Savostianov: Așa cum au lucrat, conform lui Navalnîi, nu au putut acționa din proprie inițiativă. Nu cred că acest lucru s-ar putea face fără acordul lui Putin. Deci, a existat un acord.
Mumin Șakirov:Poate exista un astfel de ordin pe hârtie sau asemenea lucruri se spun oral?
Evgheni Savostianov: De regulă, astfel de lucruri nu sunt ordonate în scris.
Mumin Șakirov:Și nu vom găsi niciodată dovezi materiale cu semnătura lui Putin despre eliminarea fizică a lui Alexei Navalnîi?
Evgheni Savostianov: Nu. Putin este un formalist legal absolut. El încearcă să-și verifice fiecare pas pe care îl face în sens legal absolut. Și să-ți imaginezi că scrie un document, o instrucțiune – „Mâine îl ucideți pe Navalnîi” – este absurd, desigur.
Aleksei Navalnîi
„Forța lui Navalnîi a fost crearea unui mecanism de interacțiune cu oamenii. Într-un cerc îngust poți să stai, să mormăi în bucătării, dar oamenii nu vor auzi sau observa acest lucru”
Mumin Șakirov:În ochii cekiştilor (lucrătorii poliției secrete sovietice, ulterior ruse – n. red.), Navalnîi este un duşman al statului? Sau există variante diferite?
Evgheni Savostianov: Experiența mea de lucru arată că acest mediu este divers, iar opiniile din el sunt aproximativ proporționale cu ceea ce are populația, la nivel individual, la nivel personal. Dar acest mediu este extrem de disciplinat. Acesta este un mediu de oameni care sunt gata să urmeze ordinele, indiferent de atitudinea lor față de el.
Mumin Șakirov:Ce simțiți când președintele țării este numit „ucigaș în serie”?
Evgheni Savostianov: Nimeni nu l-a numit „criminal în serie”.
Mumin Șakirov: „Ucigaș”. Dar dacă numărați oamenii despre care vorbesc…
Evgheni Savostianov: Rușine, probabil.
Mumin Șakirov:Și ce ați putea face personal pentru a vă face vocea auzită? Sau oameni rari din Rusia se pot opune lui Putin?
Evgheni Savostianov: Forța lui Navalnîi a fost crearea unui mecanism de interacțiune cu oamenii. Adică într-un cerc îngust poți să stai, să mormăi, ca până acum – în bucătării -, dar oamenii nu vor auzi sau observa acest lucru. Oamenii încă mai cred că nu a existat o otrăvire a lui Navalnîi, că toate acestea sunt mașinațiunile anglo-saxonilor, occidentalilor, germanilor.
„Există o poveste, «Grațierea administrativă», care arată un exemplu elegant de eliminare a unui adversar politic. Poți otrăvi, poți împușca”
Mumin Șakirov:Cumva, Boris Nemțov (fost politician rus, ucis în 2015 cu un pistol Makarov, împreună cu fotomodelul ucrainean Anna Durițkaia, pe podul Bolșoi Moskvorețki, la 200 de metri de Kremlin. Tragicul eveniment a avut loc cu câteva zile înainte ca el să ia parte la un marș de protest contra implicării Rusiei în războiul din Donbass – n. red.) mi-a spus într-o conversație personală că s-a întâlnit cu Putin și au fost de acord: ne opunem unul altuia, dar nu ne atingem de rude și prieteni. Aici Putin aproape că a otrăvit-o pe Iulia Navalnaia, l-a întemnițat pe Oleg Navalnîi, a stat câțiva ani. Tatăl lui Ivan Jdanov, un opozant, se află acum în spatele gratiilor. Există reguli de decență pentru forțele de securitate? Sau nicio regulă nu funcționează când scopul este eliminarea adversarului?
Evgheni Savostianov: Din nou, există oameni diferiți. La urma urmei, poți elimina și un adversar în diferite moduri. Există o poveste, „Grațierea administrativă”, care arată un exemplu elegant de eliminare a unui adversar politic. Poți otrăvi, poți să împuști. Chiar și anchetatorii se comportă diferit. Unii încearcă să respecte litera legii.
Mumin Șakirov:Deci, acesta este un concept individual?
Evgheni Savostianov: Există oameni care nu sunt capabili să treacă o anumită linie. Dar nu sunt promovați, de regulă, au mai puțin succes.
„Nu cred în forțele din altă lume. Navalnîi va sta acolo atât timp cât Putin este în viață”
Mumin Șakirov:Politologul Grigori Golosov a spus că actuala opoziție, asociată cu Alexei Navalnîi, a făcut chiar mai mult decât ar fi putut. Adică, nu putea fi mai bine. Se referă la confruntarea dintre opoziția non-sistemică și Kremlin. Credeți că s-a întrecut cu adevărat sau a făcut unele greșeli?
Evgheni Savostianov: Până în ianuarie anul trecut, influența ei a fost enormă. S-au făcut greșeli. Strategia „Smart Voting” pe care au propus-o pentru a doua oară a fost greșită. A fost nevoie s-o modifice, pentru că până în acel moment se întâmplase un eveniment important – trecuse un referendum, și de fapt s-au format două partide în țara noastră. Eu le numesc „partid de resetare” și „partid de reînnoire”. Și strategia „Smart Voting” ar fi trebuit să țină cont de acest lucru. Chemarea lui de a acționa la fel ca data trecută i-a înstrăinat pe mulți. În general, au făcut multe. În primul rând, au transmis nemulțumiri motivate, critici motivate de la cele mai înalte eșaloane în jos.
Mumin Șakirov:Cine sau ce îl poate salva astăzi pe Alexei Navalnîi?
Evgheni Savostianov: Nu cred în forțele din altă lume. Navalnîi va sta acolo atât timp cât Putin este în viață.
Mumin Șakirov:Se poate salva dacă face niște compromisuri? Sau este exclus?
Evgheni Savostianov: Poate – pocăință, pocăință, să-și toarne cenușă în cap. Dar nu cred că va face asta.
„De fapt, acest tovarăș ar trebui să fie urmărit penal, din câte am înțeles. Scuze – scuze, dar a comis o crimă”
Mumin Șakirov:În notele diplomatice care au fost deschise cu câțiva ani în urmă, ei scriau despre Putin că era un „mascul alfa”. Dar apoi a apărut un alt centru de putere – Ramzan Kadîrov. Odată cu ultimele evenimente legate de tăierea capetelor, unde au fost amenințările la adresa altor cetățeni ai Rusiei, Ramzan Kadîrov „plantează” ratingul lui Putin? Sau nu, ca al doilea centru de putere?
Evgheni Savostianov: Putin a creat un sistem în care există cuvântul său. Și când apare cineva care spune că „dacă aș fi președinte, aș lucra altfel”, aceasta este o critică dezvelită a președintelui. Mă refer la remarca lui Kadîrov despre Ucraina. Și, în general, desigur, până acum impresia este că Ramzan Kadîrov își impune voința lui Putin.
Mumin Șakirov:Dar în ochii acelorași ofițeri de securitate, autoritatea lui Putin cade sau nu atunci când există o astfel de provocare din Cecenia?
Evgheni Savostianov: Pot doar să ghicesc, nu le cunosc starea de spirit.
Mumin Șakirov:Dacă un cetățean obișnuit nu poate afla astăzi adevărul de la forțele de securitate sau de la serviciile speciale, atunci se poate adresa celui de-al doilea centru al puterii, la Ramzan Kadîrov sau Adam Delimhanov, care protejează oamenii de rând. Ultimul exemplu este cu o femeie cecenă care vindea niște mâncare la moschee și a fost stropită în față cu un pulverizator. Apoi a trebuit să-și ceară scuze, pentru că aproape au promis că-i vor tăia capul. Înseamnă asta că acum oamenii pot apela la al doilea centru de putere pentru ajutor, dacă primul centru de putere nu ajută?
Evgheni Savostianov: De fapt, acest tovarăș ar trebui să fie urmărit penal, din câte am înțeles. Scuze – scuze, dar a comis o crimă.
Mumin Șakirov:Dar Putin a înghițit-o din nou.
Evgheni Savostianov: Nu știu dacă acolo a fost deschis un dosar penal sau nu, dacă există sau nu un control pre-investigație.
Mumin Șakirov:Ideea este că oamenii pot cere dreptate de la camarazii de mai sus.
Evgheni Savostianov: Acestea sunt încă lucruri diferite. În principiu, are tot dreptul să depună plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni împotriva ei. Și ar trebui deschis un dosar penal. Se pare că această persoană este deputat municipal. Și trebuie urmărit penal… Fie că își cere sau nu scuze, poate fi luat în seamă în instanță, dar trebuie pedepsit conform legii.
Ramzan Kadîrov
„Declarațiile aceluiași Delimhanov sau Kadîrov – «vom tăia capetele, vom ucide» și așa mai departe – sunt inacceptabile. Acest lucru nu face onoare țării noastre”
Mumin Șakirov:Nu este prima dată când cetățenii ruși își cer scuze lui Ramzan Kadîrov și anturajului său. Când forțele de securitate și Putin văd această imagine, cum reacționează la ea? Este normal, ar trebui să fie așa? Sau mai funcționează legea?
Evgheni Savostianov: Nu pot spune că mă uit, stau și monitorizez.
Mumin Șakirov:Scuzele au devenit un fel de tradiție.
Evgheni Savostianov: Am văzut asta de mai multe ori, și de fiecare dată, în general, pe caz.
Mumin Șakirov:De aceea am întrebat: există un al doilea centru de putere unde poți cere ajutor.
Evgheni Savostianov: Da. Uneori, oamenii pur și simplu nu respectă limba, spun o mulțime de lucruri inutile. Sunt unele norme incorecte. Declarațiile aceluiași Delimhanov sau Kadîrov – „vom tăia capetele, vom ucide” și așa mai departe – sunt inacceptabile. Acest lucru nu face onoare țării noastre și, în plus, îi înrăutățește reputația… Atât Delimhanov, cât și Kadîrov nu sunt oameni obișnuiți.
Mumin Șakirov:În spatele lor este putere.
Evgheni Savostianov: Nici măcar nu este asta ideea. Sunt oameni de stat.
Mumin Șakirov: Sunt sau nu o durere de cap pentru Putin?
Evgheni Savostianov: Nu cred că sunt o mare durere de cap. Cred că pentru el este mult mai important să existe pace și liniște în Cecenia.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ministrul ucrainean de interne, Denis Monastîrski, a declarat sâmbătă că dispune de informații potrivit cărora membri ai celebrului grup rus de mercenari Wagner ar fi intrat pe teritoriul Ucrainei, având ca misiune organizarea de sabotaje, relatează CNN.
Ministrul de la Kiev a fost întrebat de CNN ce rol crede că joacă, în confruntările din estul separatist al țării, consilierii militari ruși.
„Avem informații că armata rusă își continuă înaintarea de-a lungul teritoriului nostru”, a răspuns Monastîrski.
„Există, de asemenea, informații potrivit cărora anumite unități ale companiei militare private Wagner au intrat pe teritoriul nostru. Scopul este de a organiza sabotaje pe teritoriul nostru”, a explicat ministrul ucrainean.
Wagner este o forță paramilitară privată rusă care a fost asociată de mai mult timp cu separatiștii din estul Ucrainei și care a intervenit și în alte conflicte, în Siria, Libia, Mali, Sudan, Republica Centrafricană și Venezuela.
Guvernul rus neagă orice legătură cu Grupul Wagner sau cu alți contractori militari privați, însă serviciile secrete occidentale au documentat că gruparea are strânse legături cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al fostului KGB, şi cu serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU), care chiar le-ar furniza mercenarilor armament. De altfel, acestei grupări paramilitare i se mai spune și „armata privată a lui Putin”.
În ultimele zile, Armata ucraineană a raportat o intensificare a tirurilor de artilerie împotriva pozițiilor ucrainene de-a lungul a ceea ce se numește „linia de contact”. Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că până sâmbătă, la ora locală 17.00, au fost 70 de încălcări ale regimului de încetare a focului, iar doi militari ucraineni au fost uciși și patru răniți.
Și agenția Reuters relata, la începutul acestei săptămâni, că trei surse din serviciile de informaţii occidentale i-au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ucraina. Misiunile mercenarilor ar consta în comiterea de acţiuni teroriste şi asasinate.
Mercenarii ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ucraina în ultimele săptămâni. Statele occidentale se tem că Moscova caută să creeze un pretext-supriză pentru a ataca Ucraina, potrivitReuters.
De altfel, Grupul Wagner ar fi participat și la invazia și anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, dar și la conflictul ulterior care a izbucnit în estul Ucrainei între trupele ucrainene și separatiștii susținuți de Moscova.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Iuri Butusov (45 de ani), editorul-șef al publicației ucrainene Censor.net.ua, care alocă zilnic spații importante pentru conflictul din Donbass, i-a descalificat pe rușii conduși de dictatorul Vladimir Putin, spunând că au pierdut războiul informațional cu NATO din toate punctele de vedere.
Jurnalistul le mulțumește pe această cale aliaților occidentali pentru sprijinul acordat țării sale în lupta cu puterea de la Kremlin, numindu-i pe Joe Biden (președintele SUA) și pe Boris Johnson (prim-ministrul Marii Britanii).
În același timp, Iuri Butusov îi critică pe potrivnicii Alianței Nord-Atlantice, considerând că „au mintea îngustă”.
„Ar trebui să le mulțumim încă o dată aliaților noștri, Biden și Johnson, pentru faptul că NATO a prevenit invazia rusă prin campania sa activă politico-informativă. În timp ce liderii ucraineni cu minte îngustă dojenesc NATO pentru presupusa «incitare la panică», aliații noștri au creat un puternic câmp de informații pro-ucrainean și anti-Putin în întreaga lume. Și acum orice ostilități din Donbass sunt considerate în lume și vor fi considerate ca pregătirea pentru o invazie rusă”, scrie Butusov.
„Rusia a pierdut în fața NATO lupta informațională pentru o invazie militară. Kremlinul intenționează acum să se opună unei campanii NATO eficace de contracarare a agresiunii ruse”
În opinia gazetarului ucrainean, declarația lui Denis Vladimirovici Pușilin (40 de ani) – șeful nerecunoscutei Republici Populare Donețk (DPR) și comandant suprem al Forțelor Armate ale DPR din 20 noiembrie 2018 – despre evacuarea populației din Donbass are două motive. Ambele sunt strâns legate de Rusia.
1.„Rusia este șocată de amploarea reacției presei mondiale la atacurile din 17 februarie. Toată mass-media mondială a arătat bombardarea unei grădinițe și a unei școli din regiunea Lugansk, 25 de instituții mass-media străine importante au făcut reportaje de la fața locului. Drept urmare, bombardamentul din Donbass este clar definit ca o agresiune rusă. Rusia a pierdut în fața NATO lupta informațională pentru o invazie militară. Kremlinul intenționează acum să se opună unei campanii NATO eficace de contracarare a agresiunii ruse. Și Pușilin a început jocul pe imaginea «genocidului ucrainean» și a «ofensivei ucrainene». Cu toate acestea, lupta este fără speranță. Mass-media rusă poate fi crezută într-o astfel de situație doar de către proscrișii absoluți. Mulțumim aliaților noștri din NATO!”, a scris Butusov.
„Criza actuală nu slăbește, așa cum credea Putin, ci întărește rezistența ucraineană. Nimeni de pe front nu vrea să rateze o victorie după 8 ani de război”
2.„Rusia dorește să aibă libertate de acțiune pentru a continua bombardarea și pentru a conduce o operațiune ofensivă locală foarte probabilă în Donbass. Donbass-ul a fost și rămâne principala problemă a întregii politici externe rusești. Cu ajutorul ostilităților, Putin speră să influențeze guvernul și societatea ucraineană pentru a ne izola de Occident și pentru ca Ucraina să semneze acorduri de recunoaștere a ocupației Donbass-ului. Probabilitatea unor greve locale pe pământul ucrainean din Donbass rămâne ridicată.
Criza actuală nu slăbește, așa cum credea Putin, ci întărește rezistența ucraineană. Nimeni de pe front nu vrea să rateze o victorie după 8 ani de război. Poporul ucrainean nu va renunța niciodată nici la Donbass, nici la Crimeea, iar pământurile noastre vor fi returnate. Orice compromisuri vor fi considerate niște trădări. Poporul ucrainean este gata să lupte, și va lupta până la victorie.”
Opinia lui Butusov, intitulată „De ce au anunțat rușii evacuarea populației din teritoriile ocupate de ei în Ucraina?”, a fost preluată și de alte ziare din Ucraina, cum ar fi Obozrevatel.com. Într-o singură zi a strâns peste 100.000 de vizualizări.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Pe internet a fost publicat un filmuleț care arată momentul în care mai mulți deputați ucraineni și jurnalişti străini au fost atacaţi de ocupanţii pro-ruşi din Donbass, pe poziţiile forţelor aliate din districtul Svitlodarsk.
Potrivit site-ului Censor.net, în înregistrare s-au auzit împușcături și explozii. La un moment dat, un grup a încercat să evadeze din zona de bombardamente. Oamenii s-au întins de mai multe ori pe jos, pentru a evita să fie răniți.
Ulterior, deputații ucraineni și reprezentanții presei străine, care au ajuns în zona Operațiunii Forțelor Aliate, au fost evacuați.
Iulia Paliuciuk, purtătoarea de cuvânt a partidului Slujitorul Poporului (al președintelui Volodimir Zelenski), a făcut câteva precizări într-o telegramă.
VIDEO: Imagini din adăpost, sub bombardamente, AICI.
Precizări făcute de Iulia Paliuciuk: „Deputații din partidul Slujitorul poporului, împreună cu reprezentanții presei străine, au vizitat pozițiile forțelor ucrainene din districtul Svitlodarsk. Deputații au discutat cu militarii despre situația operațională și despre agravarea care a fost observată în ultimele zile. Potrivit militarilor, situația este dificilă, dar complet sub control. Reprezentanții partidului Slujitorul Poporului au predat uneia dintre unitățile Forțelor Armate drona necesară îndeplinirii sarcinilor în zona de protecție a mediului. La una din poziții, parlamentari și reprezentanți ai presei străine au fost atacați și apoi evacuați într-un adăpost”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Americanii avertizează că Rusia ar putea profita de plecarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la conferința liderilor occidentali de la München pentru a-l răsturna de la putere, semnalează The Guardian. În acest timp, la granițe, trupele rusești continuă să ia poziție de atac. Criza din Ucraina pare să fi scăpat de sub control după ce separatiștii din Donbas și Lugansk, susținuți de Moscova, au deschis focul asupra localităților de cealaltă parte a frontului, căutând să provoace o ripostă a armatei ucrainene.
Conferința de sâmbătă de la München, unde liderii puterilor occidentale discută despre criza de Ucraina, are loc în timp ce în regiunile separatiste din estul fostei țări sovietice s-a decretat mobilizarea generală.
Agenția de presă guvernamentală RIA Novosti, din Rusia, pretinde că un proiectil ar fi explodat pe teritoriul rusesc. Regimul lui Putin are, conform ultimelor estimări, 190.000 de militari la granițele Ucrainei, iar 40% dintre aceștia erau sâmbătă dimineața în poziție de atac. Este cea mai mare desfășurare de forțe din Europa după Al Doilea Război Mondial.
În Donbass și Lugansk s-a decretat mobilizarea generală și au fost chemați la arme rezerviștii. Restul populației este evacuată în Rusia
Președintele american Joe Biden a avertizat vineri seara că Putin a luat deja decizia de a ataca Ucraina. În acest moment se mai caută doar un „casus belli” (motiv de război).
Rusia lucrează deja la acesta. Geniști ai trupelor ruse au minat principalele clădiri din orașul Donețk, ocupat încă din 2014 de așa-zișii separatiști controlați de Moscova. Vineri s-a dat ordinul de evacuare a locuitorilor din regiunea separatistă Donbass, care sunt duși în Rusia. Guvernul de la Kremlin acuză Ucraina de „genocid” împotriva etnicilor ruși din regiune, acuzație respinsă însă ferm de occidentali.
În Donbass și Lugansk, liderii separatiști controlați de Kremlin au ordonat mobilizarea generală, inclusiv a rezerviștilor. Un soldat ucrainean a fost ucis în timpul bombardamentelor executate sâmbătă dimineața de separatiști.
În cursul dimineții de sâmbătă s-au auzit explozii numeroase în orașul Donețk, controlat de separatiști, scrie Reuters. În acest moment, ucrainenii și forțele pro-ruse se acuză reciproc de escaladarea conflictului. Presa de stat din Rusia face eforturi să-și convingă cetățenii că Ucraina este agresivă și că se pregătește de atac. Aceste știri au fost deja informate de președintele american Biden, care a adăugat că e ridicol să se creadă că Ucraina, înconjurată de armata Rusiei din toate părțile, ar fi cea care atacă.
Rusia pregătește un scenariu copiat după cel german la atacul asupra Poloniei, pe 1 septembrie 1939
Americanii afirmă că Guvernul de la Moscova pregătește un fals atac, executat de ruși îmbrăcați în uniforme ucrainene, pentru a justifica invazia, care vizează direct Kiev.
În esență, e vorba de reluarea modelului folosit de germani pe 1 septembrie 1939, la invadarea Poloniei.
În noaptea de 31 august spre 1 septembrie 1939, după ce Hitler își așezase în poziție de atac armata care înconjura din trei părți Polonia, un detașament SS îmbrăcat în uniforme poloneze a atacat o stație de radio de pe teritoriul german. În urmă a fost lăsat cadavrul unui deținut de drept comun îmbrăcat în soldat polonez, ca „dovadă” a agresiunii. Folosint acest pretext, Germania a invadat Polonia.
Acum, serviciile de informații occidentale spun că rușii pregătesc o operațiune oarecum asemănătoare, cu soldați deghizați în militari ucraineni care să execute un fals atac asupra unor obiective deținute de separatiștii pro-ruși sau chiar asupra unor unități rusești.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!