ziaristii.com

Categorie: Istorie

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (77) / Pâinea neagră din cazarmă

    Soţii Ceauşescu au fost oripilaţi de condiţiile de trai din unitatea militară în care erau ţinuţi ascunşi. Dormeau într-un pat de fier, iar hrana era sărăcăcioasă. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    În decembrie 1989, cea mai mare cazarmă din Târgovişte era împărţită de două unităţi militare: UM 01417 şi UM 01378. Cazarma se afla lângă gara din Târgovişte, vizavi de Liceul de Petrol şi la mică distanţă de Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne (Miliţie + Securitate).

    Secretari de partid, în cele două unităţi militare, erau doi cumnaţi, ambii cu gradul de maior: Ion Ţecu, respectiv Ion Mareş. Şeful lor comun era colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417 şi al Garnizoanei Târgovişte.

    Pentru trei zile, destinele celor doi maiori se intersectează cu cele ale soţilor Ceauşescu. Mareş i-a preluat de la Miliţie, iar Ţecu i-a întâmpinat în cazarmă.

    Ion Ţecu: „Cât Kemenici era plecat, Mareş a sosit cu cei doi. În maşină mai erau Paise, Boboc şi Dinu. Am tras Aro în faţa intrării principale a Comandamentului, am dat ordin soldaţilor – circa 20 – să se întoarcă cu spatele la Comandament şi cu faţa spre bulevard, «să observe orice mişcare din afara cazărmii». În realitate – pentru a nu-i vedea pe cei doi!”.

    Ion Ţecu redă şi dialogurile care au avut loc la coborârea pasagerilor. „Din spatele Aro-ului, Nicolae Ceauşescu a deschis uşa şi m-a întrebat: «Unde mă găsesc?». I-am răspuns: «Sunteţi într-o unitate militară şi vă vom asigura paza şi apărarea». «M-a luat Armata, deci». A vrut să coboare, dar ea n-a vrut: «Eu, nu… ce caut eu într-o unitate militară?». Tocmai atunci venea o coloană de demonstranţi, dinspre gară. Claxoane, lozinci, «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e»… El, speriat: «Dă-te, dragă, jos, că suntem în siguranţă aici!».”

    Maiorul Mareş: „L-am ajutat pe Ceauşescu să se dea jos din maşină. S-a uitat în stânga, în dreapta. Ea nu voia să coboare. În final, i-a zis el să coboare, că e în ordine. Era o linişte de mormânt. Ţecu şi Kemenici «curăţaseră» tot. Nu mai era nimeni pe-acolo. Nu ne-a văzut decât ofiţerul de la poartă. Atunci, Ţecu l-a luat pe Nicolae Ceauşescu la braţ şi l-a dus în Comandament. Eu am luat-o la braţ pe Elena Ceauşescu. Când am ajuns în hol, cineva a aprins luminile. Ţecu pregătise un birou special pentru cei doi. Era biroul locţiitorului pentru logistică – Biroul Servicii, cum îi zicea pe atunci. Noi stăteam şi dormeam în birouri din 17 decembrie, de când se dăduse alarma de război. În paturile acelea i-a mutat pe ei. Erau paturi militare, de fier. Biroul se afla perete în perete cu cel al comandantului”.

    * **

    Caporalul Dorian Dobriţa (19 ani) era militar în termen. Din seara de 17 decembrie era garda de corp a colonelului Kemenici. Dobriţa a fost martor la sosirea soţilor Ceauşescu în cazarmă. „Pe 22 decembrie, în jurul orei 18.00, colonelul Kemenici a părăsit unitatea şi mi-a ordonat ca nimeni să nu intre în birou înainte de a se întoarce dânsul. Eu am rămas acolo, cu păturile puse-n geam. Ferestrele Comandamentului dădeau spre Bulevardul Castanilor, pe unde treceau revoluţionarii, dar de unde ne era teamă că vor ataca teroriştii. În jur de 18.30, în cazarmă a intrat un Aro. Au coborât câteva persoane, dar nu ştiam cine sunt. Era întuneric beznă. Au deschis uşa, au intrat în clădire, iar cineva a zis: «Aprindeţi luminile!». Atunci i-am văzut pe Ceauşeşti. Erau la un metru de mine. Am simţit un şoc. Am dat din cap, în semn de salut.”

    Pe lângă feţele cunoscute, caporalul Dobriţa a remarcat şi un necunoscut, pe care-l descrie astfel: „unul de la Miliţie, slăbuţ, cu mustaţă”. Era plutonierul Paise, cel care nu se despărţise de Ceauşeşti în ultimele 3 ore şi 45 de minute.

    Paise avea să rămână alături de cei doi dictatori până în ultima clipă a vieţii lor. Nu mai conta că era miliţian şi că se afla într-o cazarmă a Armatei. Important era că, pe străzi şi în pustietate, reuşise să câştige încrederea celor doi fugari.

    Patriotul Stănculescu

    Prima încăpere în care sunt introduşi soţii Ceauşescu nu este „dormitorul” special pregătit pentru ei, cel cu paturi de fier, ci prima încăpere pe dreapta. Deasupra uşii, pe o plăcuţă, scrie: „Comandant”. E biroul colonelului Andrei Kemenici.

    Maiorul Ţecu explică: „I-am dus în biroul lui Kemenici. M-am prezentat, iar Ceauşescu: «Unde-i comandantul?». «Are probleme cu demonstranţii, s-a dus să-i liniştească…» «Voi ce aveţi de gând?». «Să vă apărăm». «Ce ordine executaţi voi? Ale cui?» «Ale comandanţilor noştri superiori». «Bine, bine, dar ale cui?». «Ale tovarăşului general Guşă», mi-a venit atunci în cap, ştiind că Milea nu mai e, iar al doilea în ierarhia militară era Guşă. Atunci, revoltat, Ceauşescu a spus: «Să nu executaţi ordinele lui Guşă! E un trădător, la Timişoara nu mi-a executat ordinele. N-a fost în stare să stăpânească situaţia. A trădat. Executaţi numai ordinele lui Stănculescu, el este ministrul vostru, am semnat decretul de numire azi-dimineaţă»”.

    Maiorul Ţecu simte că lucrurile nu sunt în regulă. Şi trece la acţiune. „Erau obosiţi, în biroul lui Kemenici nu erau condiţii de odihnă, era un singur pat. I-am dus în biroul ofiţerilor cu intendenţa, aflat perete în perete cu cel al lui Kemenici. Pe hol, s-a deschis uşa de la ofiţerul de serviciu şi i-am văzut capul locotenentului-major Iulian Stoica. După ce i-am lăsat la «Logistică», cu Dinu, Mareş şi Boboc, m-am întors şi l-am chemat pe hol pe Stoica. Îl întreb: «Ce-ai văzut?». «Am văzut ceva…» «Vino după mine!», şi am deschis uşa biroului în care se aflau cei doi, arătându-i. «Aoleo, ce ne facem?!», a spus speriat. «Dacă i-ai văzut, îi aperi! Ia-ţi armament, muniţie şi te postezi la uşa lor. Nu intră şi nu ies decât cei ce sunt acolo şi Kemenici. Nu-i mai vede şi nu află nimeni că sunt în unitate!». «Am înţeles», a zis Stoica.”

    Din acel moment, pentru locotenentul-major Iulian Stoica începeau trei zile şi trei nopţi irepetabile. Trei zile şi trei nopţi în care viaţa şi moartea se întretăiau la tot pasul, bântuind oriunde îi ascundea pe Ceauşeşti: în camionul militar, în TAB sau în dormitorul improvizat în Comandament.

    Căpitanul Ion Boboc: „Încă de când am intrat cu ei în biroul în care aveau să-şi trăiască ultimele zile, am primit ordin să-i păzesc înăuntru, în încăpere, să nu-i las împreună, pentru a evita o eventuală sinucidere. Stoica păzea încăperea din afară.”

    * **

    Când povesteşte, maiorul Ion Mareş îşi trage sufletul, parcă pentru a nu pierde vreo nuanţă din tabloul de atunci. „Între timp, a venit domnul Kemenici, care a evitat însă, pe cât posibil, să intre la ei. În acel birou am avut eu primele discuţii cu ei. De faţă au fost Boboc, Paise, Ţecu. Paise venise în uniformă de miliţian, doar că-şi rupsese epoleţii. «Musafirii» ne-au zis să le aducem apă minerală; păi, de unde apă minerală?! I-am întrebat dacă le e foame şi au zis că da. Aveam o fată la popotă – Ştefan Maria. M-am dus şi i-am spus ce şi cum. I-am zis că, dacă mor, să le spună copiilor şi soţiei mele. I-am spus să facă ea mâncarea şi să nu fie nimeni pe traiectorie între ea şi Ceauşescu. Să nu se atingă nimeni de tavă. Noi am încercat să ţinem secret cât mai mult. I-a adus ce era la popotă. Pârjoale cu fasole, ceai… asta a fost prima masă. A făcut un pic de scandal că «de ce pâine neagră?». Şi când i-am spus că pâinea e pe cartelă, a întrebat : «Cum, pâine pe cartelă?». «Foarte simplu. Noi suntem patru persoane şi avem două pâini pe zi», i-am spus. «Pâinea neagră e pâinea ostaşilor români, asta mâncăm noi». El zicea că nu ştie nimic din toate astea. A luat să guste din ceai şi l-a scuipat. Elena a ţipat: «Ce faceţi, îl omorâţi pe Tovarăşu’? Nu ştiţi că are diabet?!». Păi, de unde să ştiu eu că are diabet? I-a adus apoi ceai fără zahăr. A gustat puţin, n-a prea mâncat. Mai mult a ciugulit. Nu prea aveau ei poftă de mâncare.”

    Momentul primei mese a fost surprins şi de căpitanul Ion Boboc. „Le era foame. Le-am adus chiftele, ceai şi pâine neagră de la popotă. A gustat ceaiul şi l-a scuipat cu greaţă. A muşcat şi din chiftea, urmând acelaşi gest. «Ce-s astea?», a zis. «Aduceţi-i ceai neîndulcit şi pâine albă!», a zis ea. «N-avem. Asta e pâinea pe care o mâncăm noi», i-am răspuns.”

    „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

    Locotenentul-major Iulian Stoica a surprins prima întâlnire dintre Ceauşescu şi Kemenici. „La venirea Ceauşeştilor în unitate, eu am primit de la maiorul Ţecu misiunea de a-i păzi de pe hol, din afara uşii. Kemenici nu venise încă de la Inspectoratul M.I., când Ceauşescu insista: «Să vină comandantul!… Eu trebuie să vorbesc cu comandantul…» Când îl văd pe Kemenici intrând în Comandament, îi raportez acest lucru. Dar el: «Lasă-mă, măi, tovarăşe! N-am eu timp de asta…» S-a dus în biroul său, unde-l aşteptau Dinu, Mareş şi Ţecu. Dar Ceauşescu insista să fie chemat comandantul. În sfârşit, după vreo două-trei ore, Kemenici acceptă întrevederea. Îi deschid uşa, iar el, din prag, ia o poziţie impecabilă de drepţi, salută şi se prezintă: «Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem! Sunt comandantul unităţii». A închis uşa după el, iar eu am înlemnit. Se prezentase de parcă nimic nu se întâmplase, de parcă venise să primească ordine. Din acest moment, am început să-l suspectez, mă gândeam că e de partea lui! Ulterior mi-am mai revenit, întrucât, deşi Ceauşescu îl mai chemase de câteva ori, Kemenici a refuzat categoric să se prezinte”.

    Între ofiţerii din cazarma colonelului Kemenici apăreau bănuieli periculoase. Bănuieli care în zilele următoare aveau să atingă cote catastrofale.

    ***

    Să fixăm „piesele”: în primele momente ale vieţii de cazarmă, Ceauşeştii împărţeau aceeaşi cameră cu un căpitan de Armată (Ion Boboc), un colonel de Securitate (Gheorghe Dinu) şi un plutonier de Miliţie (Constantin Paise). Toţi trei – şi Dinu, şi Paise, şi Boboc – se aflaseră în maşina Aro cu care fuseseră aduşi Ceauşeştii în unitate. Boboc nu se despărţea de pistolul-mitralieră şi de încărcătoarele cu cartuşe. Era înarmat de război.

    Pe hol, în exteriorul biroului-dormitor, uşa era păzită de doi militari înarmaţi: locotenentul-major Iulian Stoica şi caporalul Dorian Dobriţa. Caporalul explică: „Eu aveam pistol-mitralieră, iar locotenentul-major Iulian Stoica avea mitralieră cu tambur. Şi aveam multă muniţie. Lăzi cu cartuşe, încărcătoare pregătite. Trebuia să rezistăm”.

    Ceauşeştii îi mai vedeau, din când în când, pe maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş, care interveneau în micuţa „comunitate” din biroul-dormitor atunci când situaţia o impunea. Cel mai scump la vedere era colonelul Andrei Kemenici.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected]tii.com și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (76) / Surpriza Dinu de la Secu

    Ilie Ştirbescu, revoluționarul târgoviștean care i-a percheziționat pe soții Ceaușescu, descrie ultimele secunde petrecute de aceștia în sediul Miliţiei. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    “Am coborât la parter. Şi acolo, ca şi la etaj, militarii erau aliniaţi cu faţa la perete, astupau geamurile cu piepturile lor, să nu vadă revoluţionarii de afară cine-i înăuntru. Am coborât cu luminile stinse şi am ieşit cu Ceaușeștii în curtea interioară a Inspectoratului Ministerului de Interne.”

    În curte îi aştepta un Aro alb cu patru uşi, care era folosit ca maşină de serviciu a Securităţii. La volan, colonelul Gheorghe Dinu, care tocmai îl scosese din garaj. Dinu era adjunctul şefului Securităţii Dâmboviţa, colonelul Diaconu, care lipsea însă de mai multă vreme. În absenţa lui, Dinu comanda totul.

    Ilie Ştirbescu: “Erau îmbrăcaţi în civil, dar nu puteai să distingi că e securist, că e miliţian, se întunecase. Urcă Nicolae Ceauşescu în Aro, că era cu uşile deschise. Urcă şi Elena, apoi Paise, Boboc. În faţă urcă Mareş, iar eu ocolesc maşina să văd cine se suie la volan. Când colo, ce să vezi? Tocmai urca în maşină colonelul Dinu de la Securitate! Aoleu, zic, ăştia îl scapă, am dat de dracu’! Pun mâna pe volan: «Ce e cu dumneata aici, ce cauţi?». Nu eram un fricos, om de 120 de kilograme la 46 de ani, strângeam piatra, aşa, de ieşea apă din ea. «Păi, sunt cu cei de la Armată şi fac parte din escortă», zice Dinu. «Cum, dumneata faci parte din escortă?». Şi intervine Mareş: «Hai, domn’e, nici pe mine nu mă mai cunoşti acum?». Pe el îl cunoşteam, că e vecin cu mine şi e însurat cu o vecină de-a mea. I-am lăsat să plece, dar i-am urmărit să n-o ia spre Bucureşti. Dacă se întorcea Ceauşescu la putere, eram un om terminat”.

    ***

    Distribuţia din Aro şi din cazarma UM 01417 putea fi alta dacă nu exista insistenţa plutonierului Constantin Paise. Povesteşte maiorul Ion Mareş: “Când i-am băgat pe Ceauşeşti în Aro, ca să-i aduc de la Miliţie în cazarma Armatei, i-am aşezat pe bancheta din spate. Am vrut să-i încadrez cu doi ofiţeri de-ai noştri, de la Armată. L-am pus într-o parte pe căpitanul Ion Boboc, iar în cealaltă voiam să-l pun pe locotenentul-major Sorin Nica. Atunci, Paise a insistat să-l iau pe el, pentru că se obişnuise deja cu Ceauşeştii. M-am gândit că dacă nu-l iau, umple lumea şi vin demonstranţii şi ne termină la unitate. Atunci l-am dat jos pe Nica şi l-am pus pe Paise. Iar în faţă – eu în dreapta şi Dinu la volan”.

    Aşa a pătruns miliţianul Paise în unitatea militară. Avea haine albastre, de miliţian, dar fără epoleţi, pentru că şi-i smulsese mai devreme, pentru a nu fi linşat.

    Dinu, colonelul de Securitate, se afla în cazarmă din 17 decembrie. În calitate de conducător ad-hoc al Securităţii judeţene (preluase comanda în absenţa comandantului Diaconu), odată cu instituirea alarmei de război “Radu cel Frumos”, Dinu devenea adjunct al şefului Garnizoanei Târgovişte. Aşa “s-a lipit”, pentru opt zile istorice, de biroul colonelului Kemenici, în “unitatea militară de la gară”.

    Păcăleala lui Kemenici

    Maiorul Mareş rememorează acele clipe, când a decis destinul soţilor Ceauşescu. “Colonelul Kemenici a plecat din unitate cu un Aro militar şi cu un camion. S-a dus cu ele în faţa Miliţiei. Când a ajuns acolo, i s-a spus: «A plecat Mareş cu ei, prin spate!». A fost extraordinară această mişcare. Eu am plecat pe o stradă şi am ajuns cu ei în cazarmă. Când a venit Kemenici cu Aro şi cu camionul, a năvălit puhoiul de revoluţionari, veniţi din centru, de la Palatul Administrativ. Îl voiau pe Ceauşescu, credeau că-i în Aro sau în camion. Kemenici le-a zis: «Nu-i la mine. Controlaţi!». Au controlat revoluţionarii şi Aro, şi camionul, dar n-au găsit nimic.”

    Colonelul Kemenici: “Am luat un camion cu soldaţi să ies în întâmpinarea Aro-ului care-i aducea pe cei doi. Aflasem că de la Palat au plecat demonstranţi care, auzind că Ceauşeştii sunt la Inspectoratul M.I., erau hotărâţi să-i linşeze. Pe bulevard se apropiau manifestanţii, dezlănţuiţi… Am accelerat, iar de la Inspectorat am aflat că maşina cu soţii Ceauşescu plecase spre unitate, pe un traseu ocolitor. M-am întors la unitate, dar intrarea acesteia era ocupată de revoluţionari, care forţau pătrunderea în cazarmă. Îl voiau pe Nicolae Ceauşescu. Ei aflaseră deja că Ceauşeştii fuseseră preluaţi de Armată. Când m-au văzut, recunoscându-mă, au avut impresia că în acel camion, printre soldaţi, sunt ascunşi cei căutaţi. Am oprit, am debarcat militarii din caroserie şi le-am dat voie să controleze. S-au convins, iar eu le-am spus că procedează foarte bine, că aşa trebuie să se manifeste şi în continuare, pentru că Nicolae şi Elena Ceauşescu nu sunt încă prinşi şi avem nevoie de ajutorul lor pentru a nu-i scăpa. Am fost crezut, iar demonstranţii s-au reîntors la Palat”.

    Manevrele din seara de 22 decembrie, de la Târgovişte, sunt povestite şi de maiorul Ion Ţecu, unul dintre ofiţerii de comandă de la UM 01417. “Pe 22 decembrie, pe la ora 17.30, Kemenici i-a trimis pe Mareş şi pe Boboc la Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne, să-l contacteze pe Dureci sau pe Conţ de la Miliţie. Pe la 18.10, Mareş mă sună şi-mi spune că soţii Ceauşescu sunt acolo. Între timp, Kemenici a primit un telefon de la Palat. Era anunţat că un grup masiv de demonstranţi a plecat de la Palat spre sediul Miliţiei. Dându-şi seama de pericol, Kemenici mi-a zis să rămân în unitate să organizez primirea celor doi, iar el va ieşi în faţa demonstranţilor pentru a-i potoli. Am evacuat parterul Comandamentului, am stins luminile, am pus pază la intrări şi la ieşiri, am vorbit la Punctul de Control de la poartă: «Dacă vine un Aro alb, lăsaţi-l să intre!».”

    Maiorul Ion Mareş descrie pericolele care i-au pândit pe soţii Ceauşescu, dar şi pe însoţitorii lor din maşina Securităţii, pe traseul de câteva sute de metri de la Miliţie la cazarma Armatei. “Am trecut cu ei prin Gara Târgovişte Sud, în condiţiile în care acolo erau între 500 şi 800 de oameni care strigau «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». Auzeau şi ei, din maşină. Ca să nu fie descoperiţi când treceam prin mulţime, i-am pus jos, lângă banchetă, iar Boboc şi Paise i-au acoperit cu trupurile lor. Am trecut încet, să nu-i irităm pe revoluţionari, şi am ajuns în cazarmă. Soţii Ceauşescu se aflau în spate, încadraţi de Paise în dreapta şi de Boboc în stânga. Eu în dreapta colonelului Dinu, care era şofer.”

    Pe 22 decembrie 1989, la ora 18.35, maşina Aro a Securităţii Dâmboviţa, cu numărul 1-DB-190, intra pe poarta UM 01417. În ea se aflau soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aceştia nici nu bănuiau că nu vor mai ieşi vii din acea cazarmă.

    Episodul “Miliţie”

    • Locul: Târgovişte (Miliţia Judeţului Dâmboviţa)
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 17.45 (cu maşina-radar a Miliţiei, Dacia 1300)
    • Plecarea: 22 decembrie, ora 18.30 (cu maşina Aro a Securităţii)
    • Durata: 45 de minute
    • Personaje: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Ilie Ştirbescu, col. Gheorghe Dinu (Securitate), mr. Ion Mareş, cpt. Ion Boboc (amândoi de la Armată), col. Ion Dureci, lt.-col. Ştefan Conţ, plt.-adj. Mihai Nicolae, plt. Constantin Paise, sg.-maj. Ion Enache (toţi de la Miliţie), subofiţeri, revoluţionari.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (75) / Drumul cel mai scurt e spre arest

    Târgoviște, sediul Miliției județene Dâmbovița, 22 decembrie 1989, după ora 18.00. Părăsiți de toată lumea, soții Ceaușescu trăiesc experiențe umilitoare, la doar 6 ore de când au părăsit sediul puterii lor absolute. Șocul e uriaș: așa ceva era de neconceput în dimineața aceleiași zile! Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Ilie Ştirbescu, revoluționar local: „Am stat acolo în birou. Ceauşescu îşi frământă mâinile, se uită pe tavan, n-are astâmpăr. La un moment dat, zice: «De ce m-aţi adus aici, măi copii?». Răspund eu, că eram mai în vârstă: «Pentru cele bune şi cele rele făcute, tovarăşe preşedinte». «Ce anume am făcut?». «În primul rând, aţi ordonat la Timişoara să se tragă în manifestanţi, în copii şi-n oameni nevinovaţi, care nu participaseră efectiv la manifestaţie. Priveau în stradă. De ce aţi făcut lucrul ăsta?». «Nu este adevărat!». «Cum nu este adevărat? Securiştii dumneavoastră trag şi acum în Capitală. Păcat că e televizorul în camera de alături, că v-aş arătat pe viu, să vedeţi ce aţi fost în stare să faceţi din ţara asta». «Dacă au tras şi trag securiştii, înseamnă că şi-au făcut datoria». «E, să ştiţi că eu sunt comunist. Şi toţi care sunt în sediu la ora actuală sunt comunişti. Noi n-am tras în propriul nostru popor. Dacă securiştii îşi fac datoria, să ştiţi că şi noi o să ne facem datoria!». «Nu eşti comunist, eşti un trădător!». «Trădător? Trădătorul cui? Pe cine trădez? Îmi trădez ţara, îmi trădez poporul? Te trădez pe dumneata, care ne-ai trădat pe noi toţi!». E surprins de răspuns. Îşi frământă mâinile, se uită în tavan, n-are astâmpăr.”

    Ştirbescu ştie de la televizor că „securiştii trag şi acum în Capitală”. Informaţia se va dovedi o dezinformare bine calculată, dar în decembrie ’89 populaţia nu avea de unde să ştie asta. Credea cu sfinţenie ce se spunea la televizor.

    Totul se reia cu şi mai multă înverşunare. Povesteşte Ilie Ştirbescu: „La un moment dat, Ceauşescu zice: «Ia spune, mă, ce-am mai făcut?». «Aţi lăsat poporul fără mâncare, fără căldură, fără lumină. Pentru ce chinuiţi poporul în felul ăsta?». Oftează şi zice: «Da. Am fost obligat să o fac. Am cumpărat petrol şi gaze din URSS şi am convenit, în schimbul acestora, să dau carne şi alte alimente. Din cauza ruşilor sunt eu acum, aici, între voi». Răspicat, aşa. Şi apoi: «Eu n-am făcut nimic pentru ţara asta, pentru Târgoviştea asta a voastră? V-am făcut combinatul ăsta siderurgic, platforma asta industrială, aici am fost arestat în ilegalitate. Şi asta e răsplata pe care mi-o acordaţi voi mie?». «Da, este adevărat ce spuneţi. Dar eu v-am spus de la început că sunteţi aici pentru cele bune şi cele rele. Pentru cele bune o să fiţi elogiat, pentru cele rele o să daţi socoteală în faţa poporului». Elena Ceauşescu a sărit în apărarea soţului ei: «Hmmm… aţi văzut voi oameni morţi de foame?». Iar eu: «Nu, tovarăşa Ceauşescu, am văzut oameni rozând oase». S-a înfuriat, s-a strâmbat cu greaţă”.

    Un nou respiro. Apoi, asaltul se reia. „Nicolae Ceauşescu era tot mai frământat. Mă întreabă: «Ia zi, mă, şi ce-am mai făcut?». «Aţi ordonat demolarea satelor şi a oraşelor, aţi luat pământul oamenilor până lângă casă. De ce-aţi făcut asta? Ca oamenii să nu mai aibă cu ce trăi?». Când i-am spus aşa, parcă l-am ars cu foc. Se ridică de pe fotoliu şi vine cu pumnul strâns la mine, să mă lovească: «Spune, mă, ce sate am demolat eu?», şi cu mâinile să mă strângă de gât. Eu mă apăr şi spun: «Liniştiţi-vă, că vă spun imediat. Eu aveam stupi, 180 de familii de albine, şi mergeam cu ei în zona Bucureşti, Giurgiu, Snagov, Otopeni, 30 Decembrie, dar Miliţia m-a hăituit…» N-am apucat să-mi termin fraza, că parcă l-a transformat Dumnezeu într-o stană de piatră. A rămas cu gura căscată, cu limba scoasă şi cu mâinile aşa, către mine. Am crezut că moare. Intervine Paise: «Vedeţi ce-aţi făcut? Poate-i plesneşte un vas de sânge şi amândoi o să fim traşi la răspundere. Vă rog să nu mai purtaţi nicio discuţie». Îi era frică să nu moară Ceauşescu. «Bine, eu nu mai discut», am zis. Văzând că ţine cineva cu el, Ceauşescu a început să facă paşi mărunţi înapoi, cu spatele, până la fotoliu. Intervine Enache şi zice: «Lasă-i, bre, să se liniştească! Hai să-ţi povestesc, să vezi prin câte peripeţii am trecut până când am ajuns aici». Şi mi-a povestit cum a ajuns la Protecţia Plantelor, cum a traversat oraşul cu ei, cum a ajuns la Răţoaia, cu vulpea şi aşa mai departe… Îmi povestea în faţa Ceauşeştilor. Iar ei ascultau şi nu l-au contrazis cu nimic, n-au zis «Mincinosule!». Înseamnă că Enache spunea adevărul.”

    Sau mai poate însemna că Enache şi Paise conveniseră cu Ceauşeştii asupra unui anumit adevăr. Dumnezeu ştie…

    Momentele tensionate de la Miliţie sunt relatate şi de sergentul-major Ion Enache. „Ştirbescu l-a supus pe Ceauşescu unui tir de întrebări. La un moment dat s-a enervat: «De ce ne-aţi înfometat?», «De ce ne-aţi demolat satele?», «De ce ne-aţi vândut petrolul?»… Ceauşescu s-a enervat, la rândul său, şi a ripostat: «Cine v-a făcut casele astea?», «Cine v-a făcut combinatul?»… Se înroşise, i se umflaseră venele la gât. I-am zis lui Ştirbescu: «Lăsaţi-l, că se poate întâmpla ceva şi dăm de necaz!»“

    “Luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!”

    Revoluţionarul Ştirbescu deşiră firul poveştii până la capăt. „Uşa se deschide din nou şi apare colonelul Ion Dureci, comandantul Miliţiei Judeţene. În spatele lui era locotenent-colonelul Ştefan Conţ. Conţ îi zice lui Dureci: «Faceţi un pas în faţă, să vedeţi că e şi tovarăşul Ceauşescu… tovarăşa Ceauşescu…». Dureci bagă capul, îi vede, zâmbeşte aşa la noi, ironic, îl vede şi se retrage la el, în biroul de alături, să ia legătura cu superiorii săi de la Bucureşti. Apare şi maiorul Ion Mareş de la UM 01378. «Tovarăşu’ preşedinte, haideţi cu noi, că aici nu vă mai putem asigura protecţie. Scandează ăia jos, vor să intre cu forţa». «Unde mergem?» «La unitatea militară», îi spune Mareş. Elena: «Nu mai plecăm nicăieri de aici!». Ultimul cuvânt îl are el. Mergem. Se ridică el, se ridică şi ea. El îşi ia paltonul aşa, atârnat pe spate, ca pelerină, nu avea nici unde să se îmbrace acolo. Îşi uitase mănuşile pe birou – nişte mănuşi negre, de piele –, dar i le-am dat noi, revoluţionarii. Le ţinea aşa, la piept, şi căciula la fel. Ajunge în dreptul meu, îi pun mâna pe umeri şi îi salt paltonul, dar el: «Ia, mă, mâna de pe mine, că eşti un trădător!». Fac un pas înapoi, iar Paise face un pas înainte. El îi saltă paltonul. «Şi tu eşti un trădător, să-ţi iei mâna de pe mine!» Hopa, s-a schimbat macazul! Iese în anticamera aia, acolo erau şi Dureci, şi Conţ, şi Mareş… Iese Ceauşescu, iese Elena, iese Paise, iese Enache, ies şi eu pe hol. E un hol mare, care face legătura între Miliţie şi Securitate, la etaj. O luăm noi pe drumul greşit, care cobora la arest. Şi Conţ ne face semn cu mâna, «luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!».”

    Ceauşescu tresare. E obosit, noaptea n-a dormit, ziua a fost infernală, iar acum…. Gândurile i se învălmăşesc. Cum „arest”? Ce să caut eu în arest? Sunt comandantul suprem! Sunt preşedintele Republicii Socialiste România!

    Dar se lămureşte repede că a fost o confuzie. Nu-l duce nimeni în arest, ca pe un infractor, ci într-o unitate militară, ca pe un comandant care trebuie apărat. Armata nu-şi trădează niciodată comandantul suprem! Mai ales când e condusă de generalul Stănculescu, care nici nu stă de vorbă cu trădătorii…

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (74) / La Miliție

    În sediul Miliţiei din Târgovişte, soţii Ceauşescu au fost supuşi primei percheziţii corporale din acea zi şi din ultimii 24 de ani. Aveau asupra lor diverse obiecte, nu însă şi arme. Enervat de un reproş făcut de revoluţionarul Ilie Ştirbescu, dictatorul fugar a ridicat pumnul să-l lovească. Apoi s-a prăbuşit, căscând gura şi scoţând limba. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Fuga soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu se apropie de sfârşit. După 5 ore şi 36 de minute de la decolarea elicopterului prezidenţial de pe clădirea CC al PCR, ei ajung în sediul Miliţiei Judeţene Dâmboviţa. E 22 decembrie 1989, ora 17.45, şi peste Târgovişte s-a lăsat întunericul. Dar pe străzile oraşului, strigătele de victorie anunţă căderea dictaturii.

    Pentru Ceauşeşti urmează un nou calvar, de 45 de minute. Cei doi sunt percheziţionaţi şi luaţi la întrebări de un personaj-surpriză: tapiţerul Ilie Ştirbescu, un bărbat care, la 46 de ani, se manifestă ca lider al revoluţionarilor pătrunşi în sediul Miliţiei.

    Când s-a hotărât să meargă la Revoluţie, Ilie Ştirbescu era mânat de nemulţumiri profunde. “Pe 22 decembrie eram tare supărat. Vindeam lemne de foc din livada pe care mi-o doborâseră buldozerele în ’89. Avusesem pomi fructiferi – meri, peri, nuci, cireşi – pe 6.000 de metri pătraţi, dar buldozerele trimise de activiştii de partid i-au pus la pământ. În dimineaţa de 22 decembrie eram acasă când a venit «nenea» de la Titu, cu un tractor. Voia să cumpere lemne. Ne-am înţeles. Am mers cu copiii la Valea Voievozii, cam la 5 kilometri de Târgovişte, să-i încărcăm lemnele. Când ne apropiam de sfârşit, «nenea» ăla de la Titu zice: «Am întâlnit vreo 50 de tancuri care se îndreptau spre Bucureşti. Oare ce s-o întâmpla?». Eu îi spun: «Am ascultat la radio, la Vocea Americii, şi e revoltă mare la Timişoara. Se încearcă înăbuşirea ei. E foarte grav». Copiii au tras cu urechea. S-au grăbit să încarce lemnele în tractor. Au zis: «Tată, noi nu mai stăm, îi dăm drumul acasă». Eu a trebuit să mai rămân să închid gospodăria, să dau mâncare la animale. M-am îndreptat pe jos spre casă. În sat, în Valea Voievozii, mă opreşte un cetăţean: «Băi, nenică, vino repede aici, să vezi că Ceauşescu a fugit de pe Comitetul Central, cu un elicopter, într-o direcţie necunoscută!». Am intrat în casa lui, ne-am uitat la televizor şi m-am convins despre ce este vorba. Apoi a început să mi se plângă că n-avea medicamente pentru fata internată în spital. La plecare mi-a oferit şi un pahar de vin.”

    La Revoluţie!

    “În faţa casei mă aşteptau soţia şi cei patru copii, trei băieţi şi o fată. «Nu veneai mai repede…», mă iau ei. «Gata – zic –, mă îmbrac şi plec în centru, la Palat». Copiii au zis că merg şi ei cu mine. Cel mai mare avea 20 de ani, cel mai mic – 13 ani şi jumătate. Am mers în faţa Palatului Administrativ, unde era Judeţeana de Partid. Acolo am întâlnit mai mulţi cunoscuţi, colegi care intrau, ieşeau. Eu n-am intrat înăuntru, am privit de jos cum aruncau cărţi, tablouri cu Ceauşescu. Cineva a ieşit pe balcon şi ne-a transmis prin portavoce că a primit o informaţie că Ceauşescu a fost văzut în zona Titu, în zona Văcăreşti şi că acum ar putea fi în Târgovişte. Să mergem de urgenţă să ocupăm sediile Securităţii şi Miliţiei Judeţene, Miliţia Municipală şi Primăria. Am plecat cu un grup de tineri, majoritatea tineri, până-n 20 de ani. Erau vreo 400–500 de tineri. Am luat-o pe Bulevardul Castanilor către Inspectoratul Ministerului de Interne.”

    Se apropia de 13.30. Televiziunea trecuse de partea poporului de aproape jumătate de oră. Ilie Ştirbescu surprinde momentul la Miliţia din Târgovişte. “Am fost întâmpinaţi pe scări: «Ce-i cu voi aici? Ce căutaţi?» «Îi căutăm pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu, dacă sunt aici. Dacă aveţi reţinuţi sau deţinuţi politici, să le daţi drumul». «Nu-i avem nici pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, nici…» «Să ne convingem!».” Şi au intrat.

    “Ne-am organizat la etajul 1, în biroul inspectorului-şef. Acolo aveam televizor şi telefoane. A mai venit un val de revoluţionari, dar oameni mai în vârstă, care au avut câte ceva de împărţit cu cadrele de Miliţie şi de Securitate. Au început să le scape câte o palmă, câte un şut, câte una după ceafă. Le săreau caschetele pe jos. Duduiau pe sălile alea, iar miliţienii şi securiştii fugeau care încotro apucau. Locotenent-colonelul Ştefan Conţ era singurul ofiţer care rămasese acolo. Mai era şi centralistul, nea Mihai, plutonier-adjutant.”

    Percheziţia

    “La ora 17.45, Ceauşeştii au intrat prin spate şi au urcat la etajul 1. Eu eram singur în biroul inspectorului-şef. Soldatul de la uşă mă anunţă: «Veniţi repede, că în camera de alături au intrat Nicolae şi Elena Ceauşescu şi doi domni pe care nu-i cunosc!». Ies din birou şi mă îndrept spre încăperea indicată de soldat. Bat la uşă, dau «Bună seara». În încăpere se aflau soţii Ceauşescu şi doi miliţieni care nu aveau grade pe umeri, şi le rupseseră. Erau Paise şi Enache. Ceauşescu se plânge că a fost trădat. Zice: «Ştiţi şi dumneavoastră ce se petrece la Timişoara?». «Da, ştiu, tovarăşe preşedinte». Între timp, uşa se deschide, apar căpitanul Boboc, locotenent-colonelul Conţ şi un revoluţionar, Ionescu Mihai. Ne aşezăm în linie în faţa lor. Ei mai trăgeau cu ochiul pe fereastră, se scanda «Jos comuniştii! Jos dictatura! Jos Ceauşescu!». Stăteau amândoi în picioare şi era o masă mare, neagră, care ne despărţea. Eram în biroul comandantului. Conţ pune mâna la gură şi mi se adresează pe la spatele căpitanului Boboc: «Ce ziceţi, să le facem, aşa, o percheziţie?». Eu fac semn că da. Ceauşescu observă. «Cine sunteţi voi, mă, să mă arestaţi pe mine? Sunt preşedintele vostru! Secretarul vostru general. Sunt comandantul vostru! Cine sunteţi voi?». «Mă numesc locotenent-colonel Conţ Ştefan de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa. Dânsul se numeşte…» Dar acela se recomandă: «Căpitan Boboc Ion, de la Unitatea Militară 1378». Conţ continuă: «Dânsul se numeşte Ştirbescu, dânsul Ionescu, sunt reprezentanţii maselor populare». Ceauşescu rămâne surprins, se uită speriat la noi. Eu salt capul peste căpitanul Boboc, că era mai scund, şi zic: «Treceţi la percheziţie!». La Nicolae Ceauşescu se duc Paise şi Conţ. La Elena se duce Enache. Intervine Elena: «Pentru ce să-mi faceţi mie percheziţie? Şi soţului…» «Tovarăşa Ceauşescu, să nu aveţi obiecte dubioase asupra dumneavoastră», i-am zis. «Nu am». «Să ne convingem». Ea deschide o geantă în care avea medicamente – atât pastile, cât şi injectabile. Înăuntru – o altă gentuţă, mai mică, în care avea ruj, oglindă, pieptăne, fard, ce are de obicei o femeie. La percheziţia corporală, făcută sumar, nu i se găseşte absolut nimic. Nu pistol, nu arme, nu bani, nu buletin. N-avea nimic. Lui Ceauşescu îi dă Conţ paltonul jos, din palton scoate o agendă. Din haină mai scoate o agendă, mai verifică el pe la guler, să nu aibă o pastilă d-aia, să se otrăvească. Îmi prezintă a doua agendă. Una era cu scoarţe albastre, una cu scoarţe grena. Dintr-una lipseau două file. Nu se vedea nimic scris în ele. La percheziţie i-am mai scos o batistă, două stilouri, avea un ceas, s-a uitat la el, l-a pus pe masă, i l-am dat înapoi. A mai fost ceva de mărimea unei brichete, sculptată, de culoare maro.”

    ***

    Ilie Ştirbescu îşi continuă mărturia. “Apare maiorul Mareş, de la UM 01378. Intră, dă «Bună seara», i se răspunde. El nu ştia că noi i-am făcut percheziţie. Se adresează, cu gândul să-l liniştească: «Tovarăşe preşedinte, să ştiţi că noi vă asigurăm protecţia». Noi, adică Armata. Ceauşescu, furios: «Dar cine mai eşti şi tu?». Mareş era îmbrăcat în ţinută de război. «Tovarăşe preşedinte, mă numesc maiorul Mareş Ion de la Unitatea 01378 şi am venit să vă asigur protecţie». A luat loc între noi, iar Conţ ne-a zis: «E bine să ne mutăm în camera de alături, că acolo avem un telefon cu fir direct, să putem să luăm legătura cu unitatea militară». Ne mutăm din biroul comandantului Dureci în biroul adjunctului său. Îl poftesc pe Ceauşescu pe un fotoliu, pe Elena pe un fotoliu, eu cu Enache stăm pe o canapea, pe colţul biroului se aşază Paise, la fereastră merge Ionescu. La uşă rămân Conţ, Boboc şi Mareş, cu misiunea să ia legătura cu unitatea militară, să nu mai permită intrarea manifestanţilor în sediu şi să pregătească o maşină pentru escortă. Uşile se blocau pe interior cu nişte fiare. Aveau grilaje.”

    A trecut de ora 18.00. Revoluţionarii îi încolţesc pe dictatori, iar miliţienii se pregătesc să-i încredinţeze Armatei.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (73) / Nea Nicu de la dispecerat

    Operaţiunea de ascundere a soţilor Ceauşescu într-un stufăriș, în după-amiaza de 22 decembrie 1989, a fost coordonată din Târgovişte, de la dispeceratul Miliţiei Judeţene, de un subofițer: plutonierul adjutant Mihai Nicolae (50 de ani). Timp de aproape trei ore, acesta a ţinut legătura cu plutonierul Constantin Paise (33 de ani) şi cu sergentul-major Ion Enache (26 de ani) prin sistemul de emisie-recepţie instalat pe maşina-radar. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    În acea zi, Mihai Nicolae era ofiţer de serviciu în dispeceratul Inspectoratului de Miliţie Târgovişte. Pe la el treceau toate telefoanele, el ţinea legătura cu echipajele din teren. Mihai Nicolae a început să aibă un rol-cheie din momentul în care Ceauşeştii au fost preluaţi de subofiţerii Paise şi Enache. „Nea Nicu” sau „nea Mihai”, cum îi ziceau colegii, vedea şi ce se întâmplă la Bucureşti, pentru că avea „un televizor Sport, color, al unui coleg”, cum îşi aminteşte. „În sediu mai era un televizor doar în biroul comandantului, colonelul Dureci.”

    ***

    Adjutantul Mihai Nicolae a început să comunice cu Paise şi cu Enache din momentul în care maşina-radar a fost urmărită prin Târgovişte. „Odată aud staţia: «Crizantema, 783. Am plecat, suntem la podul de la combinat. Am fost reperaţi de cineva, ne urmăreşte». S-a apropiat de unitate, cobora podul, acolo-i intrarea prin spate. «Crizantema, putem intra în unitate?». Am început pe urmă să-mi fac probleme. Dacă ăştia intră cu Ceauşeştii aici, îi linşează lumea. Le-am spus să continue, să nu intre în unitate. Mă apelează iar: «M-a lovit, ce să fac?». «Nicio problemă» – zic – «continuă unde te duci, te eschivezi». Atunci, noi eram ocupaţi de revoluţionari. Era curtea plină, unii au intrat prin spate, alţii spărgeau beciul, le-au dat drumul la cei deţinuţi preventiv.”

    Mihai Nicolae descrie modul în care coopera cu subofiţerii de pe maşina-radar. „Îi întrebam mereu unde se află. «Poziţia? Poziţia?» Ba «suntem la Ulmi», îmi zice, ba «am ieşit din Ulmi, încotro să o luăm?». Eu le-am spus: «Mergeţi la pădure la Ilfoveni!». Au ajuns acolo, la pădure, şi mi-au spus că e lacăt la poartă. «Continuaţi drumul şi băgaţi-vă la careva, undeva, să nu vă prindă cineva să vă linşeze! Intraţi într-o curte, într-un grajd… găsiţi, dracu’, ceva!». Şi au mers spre Racoviţa.”

    Tot Mihai Nicolae a fost cel care le-a transmis ordinul de retragere din câmp, de la Răţoaia. „Am ţinut legătura cu băieţii ăştia până pe la 17.30. Nu ştiam eu ce-i acolo. Nu puteau să-mi spună mie de faţă cu Ceauşeştii. Decât că sunt bine. Că sunt pe undeva în spate la Comişani, nu ştiu cum.”

    ***

    Între timp, o parte din conducerea Miliţei a ajuns în centrul Târgoviştei, la Palatul Administrativ. Era vorba de colonelul Eugen Bâlă, adjunctul comandantului Ion Dureci, şi de maiorul Cornel Atanasiu, şeful serviciului pază şi ordine pe judeţ.

    „S-a dus ăla care i-a lovit pe Ceauşeşti cu maşina, Vasile Ciobanu, în centru, la Palatul Comitetului de Partid, şi a spus că Miliţia îi protejează pe Ceauşeşti. «I-am văzut în maşina-radar, Miliţia îi ajută, îi face scăpaţi», le-a spus el şefilor. Şi m-au sunat de acolo colonelul Bâlă şi maiorul Atanasiu. «Mă, Mihăiţă, care e problema? A venit un cetăţean aici şi spune că Ceauşescu era în maşină la Enache». Eu: «Nu ştiu, dom’le, nimic». N-am vrut să spun nimic până când nu sunt sigur că-i aduc întregi în unitate. Şi am zis: «Staţi în telefon, să mai fac apel» – să vadă că nu răspunde. Făceam din staţie, la clapetă, şi se auzea fâşâiala. Când îi dădeam drumul, făceam apel la ei. Zic: «Auziţi, că nu răspund». Dar staţia era închisă. O deschideam, făcea «fâşşş», o închideam, iar făceam apel. «Vedeţi că nu-mi răspund?». «Bine, mai încearcă, poate or să răspundă!».”

    ***

    Un alt moment important, trăit de adjutantul Mihai Nicolae în sediul Miliţei din Târgovişte, a fost invazia revoluţionarilor. „După ce au venit manifestanţii, au fugit toţi şefii. Am rămas singur în unitate, vreo oră, două… La un moment dat am primit un telefon de la Bucureşti, de la generalul Suceavă. A sunat în birou la Dureci; nefiind nimeni acolo, a sunat în dispecerat, la mine. «Mai e cineva prin unitate?», m-a întrebat Suceavă. «Nu mai e nimeni», zic, «au cam plecat». «Care apare pe-acolo, primul care apare, grad mai mare, să ia legătura cu mine, la Bucureşti. Şi de-acum încolo, Mihăiţă, anunţă-i pe toţi, vă supuneţi Armatei până la noi ordine». Când apare Conţ, îi zic: «Daţi-i telefon lui Suceavă la Bucureşti!». I-am raportat şi lui treaba cu Armata. Domnul Suceavă i-a ordonat lui Conţ să rămână la comandă şi să-l ţină la curent cu evenimentele care se întâmplă la Târgovişte.”

    De ce i se adresa Ion Suceavă, de la Bucureşti, lui Mihai Nicolae, de la Târgovişte, cu apelativul „Mihăiţă”? Simplu: colonelul Ion Suceavă fusese, până în urmă cu un an, comandant al Inspectoratului Judeţean de Miliţie Dâmboviţa, deci şi şef al plutonierului-adjutant Mihai Nicolae. Acest amănunt biografic este de natură a ne pune în gardă: nu cumva Ceauşeştii erau ţinuţi în câmp, la Răţoaia, sub paza a doi subofiţeri de Miliţie, la ordinul noii puteri de la Bucureşti? Şi nu cumva colonelul Ion Suceavă era veriga de legătură?

    În acel moment, colonelul Suceavă tocmai trecuse de partea poporului, după ce cu o zi în urmă fugărise manifestanţii anti-Ceauşescu din Piaţa Romană. De altfel, el era un apropiat al familiei Ceauşescu; şi când presta la Miliţia oraşului Găeşti, şi când o conducea pe cea judeţeană, Suceavă avea mare grijă de bunul cel mai de preţ al judeţului: mama Elenei Ceauşescu. Dar cum pe 22 decembrie a apărut la televizor ca să-l înfiereze pe odiosul dictator, colonelul avea calea larg deschisă spre gradul de general (cu două stele mari, obţinute în numai zece luni) şi spre o funcţie pe măsură în Ministerul de Interne.

    ***

    Adjutantul Mihai Nicolae a cooperat bine cu revoluţionarii, dar şi-a atras ostilitatea celor de la Armată, pentru că nu i-a informat despre poziţia Ceauşeştilor.

    Mihai Nicolae: „Până când i-am adus pe Ceauşeşti în unitate, coloneii Dinu de la Securitate şi Kemenici de la Armată au venit la mine, în birou, de vreo trei-patru ori. Nu le-am spus nimic. I-am raportat domnului colonel Kemenici să-mi trimită şi mie doi militari, să am, acolo, că eram singur-singurel. Mi-era şi frică. Şi mi-a trimis doi militari cu armament, dar fără muniţie. Ultima dată când am stat de vorbă cu ei a fost aproape de 17.30. Enache era pe drum spre sediu. Îi chemasem să vină. Se liniştise prin curte şi prin sediu, nu mai prea erau revoluţionari. Se înserase. Dinu şi Kemenici mi-au spus că pleacă la Găeşti. «Am aflat că are Ceauşescu o casă conspirativă acolo şi să vedem dacă nu cumva îl găsim», au zis ei. «Ţinem legătura prin staţie», le-am spus eu. Au plecat, iar la 10 minute, cel mult 15, mai fac apel la Enache. «Hai, mă, unde sunteţi?», că-i aşteptam să ajungă. «Suntem în curte, în spate». «Păi, hai sus, repede!». Şi au venit cu ei”.

    ***

    „Am ieşit în uşă, am dat nas în nas cu Nicolae şi cu Elena Ceauşescu. El zice: «Ce-i, mă, ce se întâmplă aici?». Eu nu i-am răspuns. Mă întreabă Enache şi Paise: «Nea Nicule, ce facem cu ei, unde-i ducem?». I-aş fi băgat la mine, în spate, că aveam unde. Aveam un pat acolo. Dar zic: «Mai bine duceţi-i la Dureci în birou, că-i Conţ acolo!». Am luat legătura cu colonelul Kemenici. Nu apucase să plece la Găeşti. «Domnul colonel, veniţi, că Ceauşeştii sunt la noi!». «Păi, cum?», întreabă el. «Veniţi repede încoace!». Şi au venit în câteva minute.”

    Colonelul Andrei Kemenici a avut la Miliţie doi ofiţeri de încredere: pe maiorul Ion Mareş şi pe căpitanul Ion Boboc. Ei aveau misiunea de a pune ordine în sediul Miliţiei, de a-i prelua pe Ceauşeşti şi de a-i aduce în unitatea militară. Cei doi ofiţeri au fost martori ai câtorva scene tensionate, într-un ghiveci care putea degenera în orice clipă: Ceauşeşti – revoluţionari – militari – miliţieni – securişti.

    Căutările bezmetice ale Armatei

    În timp ce soţii Ceauşescu erau ţinuţi în sălbăticia de la Răţoaia, isteria prinderii lor cuprinsese şi Armata. Comandantul Garnizoanei Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, făcuse şi el grupuri de căutare. A scotocit tot judeţul, mai puţin câmpurile de la Răţoaia.

    Kemenici: „Evenimentele s-au succedat încă de la ora 14.00. Eu am ajuns la Oţeluri Speciale cu o subunitate, un subofiţer şi două maşini. Mi-au zis că au plecat de acolo. Pe urmă am ajuns la Centrul de Plante. Au plecat şi de acolo. Ştiam că mai venea cu elicopterul la Mănăstirea Dealu. Am trimis o subunitate să-l caute şi acolo. Eu nu aveam oameni pregătiţi pentru asemenea misiuni şi am cerut un pluton de antiterorişti, care erau subordonaţi ai Securităţii de la Câmpulung. În timp ce am organizat eu plutonul şi l-am trimis la Mănăstirea Dealu după Ceauşescu, am aflat că ei sunt deja în Târgovişte, la Miliţie. Am trimis după ei şi… gata”.

    Cursa Răţoaia – Târgovişte

    • Plecarea: 22 decembrie, ora 16.50
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 17.45 (la Miliţia Judeţeană)
    • Durata: 55 de minute
    • Distanţa: 35 de kilometric
    • Viteza medie: 39 km/oră
    • Maşina: Dacia 1300 (maşina-radar a Miliţiei), culoare albă, nr. 3-DB-9136
    • Șofer: sg.-maj. Ion Enache
    • Pasageri: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, plt. Constantin Paise.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (72) / “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    În păpurișul de la Rățoaia, discuţiile dintre cei doi miliţieni şi foştii conducători se duceau în termeni de bună-cuviinţă. Paise şi Enache îi considerau pe cei doi ca fiind încă şefii statului. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    “Ne-au întrebat dacă suntem cu ei. «Suntem cu dumneavoastră, dar ce să facem?». Ne-au cerut să-i ducem la Piteşti, că acolo Armata e mai bine organizată şi pot să ia legătura cu cine trebuie. După aia, s-au tot schimbat: la Voineşti, la Voineasa…”

    Amintirile lui Ion Enache se înlănţuie precum vrăbiile care brăzdau văzduhul în acea zi de iarnă. “Eu sunt fumător şi, de atâtea emoţii, de stresul prin care trecusem, voiam să-mi aprind o ţigară. Am cerut voie să fumez o ţigară. Şi mi-au zis: «Sigur că da». Colegul meu a zis că fumează şi el una. Am deschis geamul şi mai stăteam de vorbă.”

    Altă întâmplare, ceva mai “vânătorească”: “La un moment dat, a apărut un vulpoi în faţa maşinii. A stat 15-20 de secunde şi s-a uitat la noi. Colegul Paise a şi glumit: «Dacă aveam o puşcă, îl împuşcam şi vă făceam cadou o blană de vulpe». Paise era vânător. Chiar le-a spus – mai în glumă, aşa, nu ca reproş – că norocul lui era că avea armă şi mai împuşca un iepure, ceva, să le dea carne la copii”.

    Timpul trecea. Începuse să se lase rece. Chiar dacă fusese o zi frumoasă, era totuşi iarnă, se apropia Crăciunul. În maşina-radar, întrebările au continuat. Cea mai dificilă dintre ele: ”Încotro să mergem?”.

    Enache îşi aminteşte: “Ne întrebam ce facem. «Hai să mergem înapoi la Miliţia Judeţeană, că o fi linişte şi suntem în siguranţă acolo». Dar ea mai mult insista că să nu mergem acolo. «Până la urmă, care să fie problema? Am şi eu casa mea. O să mergem la Petreşti, la mine, să stăm acolo», spunea ea”.

    Petreşti era comuna natală a Elenei Ceauşescu. Se afla tot în judeţul Dâmboviţa, la 35 de kilometri distanţă de Răţoaia şi – în altă direcție – la 32 de Târgovişte. Mama Elenei era încă în viaţă, chiar dacă trecuse de 90 de ani.

    Enache reface până la capăt “episodul Răţoaia”. “Începuse să mi se facă apel prin staţie. Pe la 16.30, când m-au întrebat unde suntem, le-am zis că pe la Bucşani, nicidecum la Răţoaia. Mi-au spus că nu mai sunt probleme la Inspectorat. Le-am zis şi soţilor Ceauşescu, propunându-le să mergem acolo. Dar ei nu voiau la Miliţie. Voiau la Voineşti, la Piteşti… În fine, am schimbat numerele la maşină, că aveam alt set. Maşina-radar acţiona prin mai multe zone, cu numere diferite. Am fixat din nou capota la portbagaj. Şi am plecat.”

    Pe înserat, Dacia-radar cu numărul 1-DB-4112 a devenit 3-DB-9136. Cursa de întoarcere spre Târgovişte debuta sub o nouă identitate rutieră. Personajele erau însă aceleaşi.

    Episodul Răţoaia

    • Locul: Răţoaia, judeţul Dâmboviţa
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 15.25 (cu maşina)
    • Plecarea: 22 decembrie, ora 16.50 (cu maşina)
    • Durata: o oră şi 25 de minute
    • Personaje: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, plt. Constantin Paise, sg.-maj. Ion Enache.

    „Trădătorule! M-ai trădat!”

    În jurul orei 16.30, misiunea de ascundere a lui Ceauşescu era încheiată. Paise şi Enache au abandonat smârcurile de la Răţoaia şi au revenit la Târgovişte. Când au intrat în oraş, era întuneric beznă.

    Povesteşte Ion Enache: “La Târgovişte, am intrat pe Bulevardul Castanilor, să văd totuşi dacă la Inspectorat mai sunt probleme, dacă mai există revoluţionari. Îmi păsa de noi, îmi păsa şi de maşină, că era maşina de serviciu… Am zis că, dacă e ceva, intrăm în curtea unităţii militare, care e peste drum, la câteva zeci de metri. Ceauşescu a tot întrebat: «Unde ne duceţi?». Eu am intrat prin spate, pe poarta auto, şi i-am zis mai răstit: «Nu v-am zis că vă ducem la Miliţia Judeţeană, că nu mai sunt probleme?». Când să intrăm pe poartă, ne opresc soldaţii, nu ne lasă să intrăm. Nu mai aveam grade. Nu ştiau cine suntem. Şi atunci s-a răstit Ceauşescu la mine: «Trădătorule! M-ai trădat! De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!»”

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

    EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (71) / Secretar general în păpuriș

    Cei doi miliţieni, plutonierul Constantin Paise și sergentul-major Ion Enache, au vrut să-i ascundă pe Ceauşeşti într-o pădure. Până la urmă au ajuns într-un păpuriş, unde i-au ţinut o oră şi jumătate. Pe „Nea Nicu” îl considerau încă preşedinte al României, secretar general al PCR şi comandant suprem al forţelor armate. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Odată ajunşi în câmp, cei doi miliţieni şi „musafirii” lor au coborât din maşină. Au făcut câţiva paşi prin păpuriş. Ceauşescu privea spre dealuri.

    Câteva minute, nimeni n-a scos un cuvânt. “Erau amândoi speriaţi. Nu au vorbit nimic. Îi speriase rău acel moment în care ne-a buşit maşina lui Ciobanu”, îşi aminteşte Ion Enache.

    “Liniştea de la Răţoaia era spartă de un zgomot persistent, care venea de dincolo de drumul principal. Am crezut că sunt elicoptere. Am coborât din maşină, am început să rupem papură, am scos husele de pe scaune, am acoperit cât de cât, să camuflăm maşina. S-o fi văzut pe tovarăşa Elena cum rupea la papură şi punea pe maşină!… M-am oprit la un moment dat şi mă uitam la pantofii lui Nicolae Ceauşescu. Se cam murdăriseră. Deşi se apropia Crăciunul, pământul era dezgheţat. Mă gândeam dacă s-o fi murdărit el vreodată aşa pe pantofi… În fine, am pus papura şi husele pe maşină, apoi mi-am dat seama că erau nişte tractoare la arat”, povesteşte Ion Enache.

    “Episodul Răţoaia” a durat în jur de o oră şi jumătate. “Ceauşescu avea o problemă. Una vizibilă: prostata. Cobora foarte des din maşină să-şi facă nevoia. Şi la un moment dat s-a lovit de stâlpul maşinii, de s-a văicărit tot timpul. Îl durea genunchiul.”

    Şocul e total: temutul Nicolae Ceauşescu, omul pe care cei doi miliţieni continuă să-l considere şeful statului, coboară din maşină şi face câţiva paşi spre cel mai apropiat lăstăriş. Se uită în stânga, se uită în dreapta – pe câmp pare să nu fie nici ţipenie de om. Doar ei patru şi maşina Miliţiei… În depărtare, spre sat, se văd fuioarele de fum care ies din casele oamenilor. Se gândeşte: au lemne, că-i pădurea aproape… I-ar plăcea să se încălzească la o sobă. Una cât de simplă, nu contează. Nu trebuie să fie de teracotă. Ce călduroase-s sobele de cărămidă, lipite cu lut!… Iar dacă mai au şi cuptor… Când era copil şi venea de afară îngheţat bocnă, se lipea cu totul de sobă – cu mâinile, cu spatele, cu picioarele – şi se dezmorţea. Uneori se băga după sobă, ca pisicile… Iar când se apropia Crăciunul, mirosea a dovleac copt…

    “Tovarăşe preşedinte, aveţi nevoie de ceva?” Vocea lui Paise îl trezeşte din visare. Se află într-o pustietate, e iarnă şi trebuie să se pişe printre bălării. “Nu, dragă, nu-mi trebuie nimic. Nu te uita!” „Nu mă uit, tovarăşe preşedinte! Am grijă doar să nu se întâmple ceva…”

    Paise stă întors cu spatele. Enache e cu Tovarăşa, în maşină. Tovarăşul se întoarce cu faţa spre boscheţi, slăbeşte cureaua de la pantaloni, deschide nasturii unul câte unul, scoate… vorba aia... şi dă drumul unui jet subţire. Marele Conducător termină repede, ca de obicei, iar ultimul strop, tot ca de obicei, îi cade în pantaloni. Comandantul suprem se încheie la nasturi şi, înainte de a reveni la maşină, se mai uită o dată spre sat. Nicio mişcare. Probabil că oamenii stau prin case şi se uită la televizor… Şi-i ascultă pe trădătorii care au dat lovitura de stat… Ah, de-ar putea să le spună ce s-a întâmplat…

    Oamenii din sat stau, într-adevăr, cu ochii pironiţi pe televizor. Află că tiranul se ascunde pe la ei prin judeţ. Dar judeţul e mare. De unde să ştie ei că odiosul dictator face pipi la marginea satului lor, oftând în timp ce priveşte fumul ce iese din hornuri? Sau că sinistra lui soţie s-a chircit de frig în maşină? Şi că amândoi tremură de frică?

    ***

    În discuţiile din maşină, Ceauşeştii au o nelămurire: de ce oamenii sunt atât de porniţi împotriva lor? Cei doi miliţieni încearcă, pe un ton respectuos, să le enumere reproşurile care-i vizează. Durerile oamenilor ajung la urechile dictatorilor chiar acolo, într-un loc uitat de lume.

    Ion Enache: “La un moment dat, a început ea: «Ce are lumea cu noi? De ce e pornită împotriva noastră? Că au avut mâncare, au avut tot ce le trebuie… Am dat ordin să le dea 700 de kilograme de grâu pe an la fiecare persoană…». Eu am zis că nu e chiar aşa, că noi – fiind Miliţie – mergeam pe trasee, asiguram transportul cerealelor toamna şi auzeam şi noi că producţia a fost de 3.000… O raporta preşedintele de la C.A.P. 4.000, altul 5.000, primul-secretar 7.000 şi tot aşa se umfla. «Nu e adevărat, că eu n-am văzut om mort de foame», a tresărit ea. Le-am explicat cu cartelele. Nu credeau că pâinea e pe cartelă”.

    Apoi, principala grijă a Elenei Ceauşescu s-a mutat în altă parte. Ion Enache încearcă să reconstituie momentul cu fidelitate. “A început să spună că ce-o fi la ei acasă, că au atâtea cadouri primite în atâţia ani… Se întreba ce-o face Zoe. Doar de Zoe a zis. Iar el o liniştea: «Lasă, dragă, o să vedem noi ce va fi».”

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

    EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

    EPISODUL 61. Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (70) / Fugar prin satul arestării din tinereţe

    La ora 15.05, maşina-radar a Miliţiei Târgovişte, cu „odiosul” şi „sinistra” pe bancheta din spate, părăsea oraşul Târgoviște prin comuna Ulmi. Încă un prilej de reverie pentru Nicolae Ceauşescu, care fusese arestat într-o casă conspirativă din Ulmi la 15 ianuarie 1936, pe când avea 18 ani.

    De atunci trecuseră aproape 54 de ani, dar Ceauşescu n-a uitat niciodată casa lui Ion Olteanu, de unde fusese „ridicat” de jandarmul local. După cum n-a uitat nici casa lui Gheorghe Dumitrache, tovarăşul său de ilegalitate, de proces şi de arest la Doftana. Spre familia Dumitrache se îndreptau speranţele Elenei cu o oră în urmă, când – în maşina lui Petrişor Nicolae – îi vorbise soţului ei de “soluţia Ulmi”.

    Dar acum totul părea năruit. Şi totuşi, ascuns pe bancheta din spate, cu o căciulă de miliţian pe cap, Ceauşescu a căutat să prindă cu privirea, din fuga maşinii, casa atâtor amintiri în alb şi negru.

    „Hai să ne ascundem în tancul ăla!”

    Înainte de a începe aventura cu Ceauşeştii, sergentul-major Ion Enache – în calitate de miliţian la circulaţie – avusese de dirijat o coloană de tancuri spre Bucureşti. Era dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 8.00. Blindatele se deplasau din unitatea militară de la Teiş, ca urmare a ordinului dat de generalul Vasile Milea. Înainte de a se sinucide, ministrul Apărării ordonase ca o coloană de tancuri să vină spre Capitală pentru a reprima demonstraţiile şi a apăra sediul CC al PCR.

    Câteva ore mai târziu, situaţia era schimbată radical. Povesteşte Ion Enache: „Din coloana de tancuri pe care o dirijasem de dimineaţă spre Bucureşti, unul rămăsese în pană, pe dreapta, la ieşirea din Ulmi. Ceauşescu a spus să oprim aici, să intrăm în tanc şi să stăm acolo. A zis: «Hai să ne ascundem în tancul ăla!». I-am spus că nu se poate, că mergem mai departe. N-a mai zis nimeni nimic”.

    Cum le întoarce viaţa! Dimineaţa, sergentul-major Ion Enache dirija tancurile trimise să-l apere pe Ceauşescu. După-amiază, acelaşi Enache îl avea pe Ceauşescu în maşină, fără a şti exact care e statutul acestuia: arestat sau protejat?! Iar Ceauşescu însuşi insista să se ascundă într-unul dintre tancurile care nu mai apucaseră să-l apere la sediul CC sau să-l evacueze din Capitală.

    Ion Enache reia firul povestirii: „Am vrut să intru în pădure la Ilfoveni. Era bariera pusă. Am mers mai departe şi am intrat pe un drum de legătură între DN 71 şi DN 711. Era şi mai retras. Acolo am mers mai încet. Am oprit, am fixat mai bine capota, că tot flamba. Pe drum mergeam cu mâinile scoase pe geam, făcând semnul victoriei, că aşa făcea toată lumea. Ceauşeştii se uitau speriaţi, dar înţelegeau care-i situaţia. Sigur că pentru ei numai victorie nu era…”

    Ce şoc trebuie să trăit cei doi fugari! Victoria românilor era înfrângerea lor. Iar pe fondul alienării de-o clipă, Ceauşescu s-a trezit că-i fuge mâna dreaptă, într-un gest incontrolabil la capătul căruia se iţeau două degete răşchirate în „V”… Victorie! Dar braţul fleşcăit, de om bătrân, s-a repliat rapid, parcă ruşinat, în mâneca paltonului gros. Iar bătrânul acela disperat s-a cuibărit şi mai mult în poala Elenei, care-l mângâia ca pe un copil…

    Ion Enache: „Când am intrat pe drumul acela secundar, se vedea ferma de vaci de la Negraşu. Ceauşescu a zis să mergem acolo, că e fabrica de zahăr de la Răcari. Mi-am dat seama atunci că ştie foarte bine zona. Că dacă mergeam un pic mai departe, acolo era fabrica. Am intrat în Racoviţa. Acolo, Ceauşescu zice: «Hai să ne oprim la o casă, că or mai fi şi oameni buni, care ne primesc». Am zis că nu se poate. Şi am mers mai departe. Am trecut DN 711 şi mă gândeam încotro s-o apucăm. Zic: «Să mă orientez de un loc mai retras». Am intrat pe un drum lăturalnic şi ne-am oprit în spatele unei mlaştini, aproape de un deal. Mai aveam un pic şi intram în satul Răţoaia”.

    Maşina condusă de sergentul-major Ion Enache nu a ajuns întâmplător în zona Răţoaia. Sugestia de a o apuca în acea direcţie i-a aparţinut plutonierului Constantin Paise, care era de loc din comuna Caragiale, situată în apropiere.

    Cursa Târgovişte – Răţoaia

    • Plecarea: 22 decembrie, ora 14.50 (Protecţia Plantelor)
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 15.25
    • Durata: 35 de minute
    • Distanţa: 40 de kilometri
    • Viteza medie: 68 km/oră
    • Maşina: Dacia 1300 (maşina-radar a Miliţiei), culoare albă, nr. 1-DB-4112
    • Șofer: sg.-maj. Ion Enache
    • Pasageri: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, plt. Constantin Paise

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

    EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

    EPISODUL 61. Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    EPISODUL 60. Misteriosul doctor Decă. Zece coincidențe bizare

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (69) / Deghizați în milițieni

    Vineri, 22 decembrie 1989, ora 14.50. Dictatorii fugari au ajuns pe mâna a doi agenţi de la circulaţie. Aceştia i-au luat de la Centrul de Plante cu maşina-radar, pentru a-i preda la sediul Miliţiei, dar lucrurile s-au complicat.

    Îmbarcarea Ceauşeştilor în maşina Miliţiei se face pe aleea de acces în sediul Centrului de Plante. La volan urcă sergentul-major Ion Enache, în dreapta lui – plutonierul Paise, în dreapta spate – Nicolae Ceauşescu, iar în spatele şoferului – Elena Ceauşescu. În această formaţie, dictatorii fugari încep o nouă aventură.

    Ion Enache îşi aduce aminte cum i-a scos pe Ceauşeşti de la Centrul de Plante. „În timp ce noi plecam, au venit şi colegii cu Aro. «Băi, ce-i cu voi?», le zicem. La care ei: «Am aflat că-i Ceauşescu aici, hai să mergem să…». Eu le spun: «Păi, sunt în maşină la noi». Mă întreabă ce să facă şi le spun: «O luaţi voi înainte ca antemergător – dacă se întâmplă ceva, să pot eu să mă strecor, să mergem la Miliţia Judeţeană». Nu am stabilit traseul. Şi am plecat. În intersecţia de la Romlux, de unde pleacă varianta şi drumul spre oraş, eu zic să n-o mai luăm prin oraş. Mulţime… ne vede lumea… S-o iau pe variantă, pe podul de la combinat, şi ajung în spatele Miliţiei Judeţene. Şi-am luat-o pe-acolo. Ei au continuat drumul înainte, aşa că ne-am despărţit.”

    Ce a urmat este demn de un film poliţist. Era însă cât se poate de real. Se întâmpla puţin după ora 15.00, la trei ore după decolarea de pe acoperişul CC al PCR.

    „Când am ajuns în intersecţie, la combinat, semaforul era pe roşu. Un camion oprit pe dreapta. În camion, cinci-şase persoane care săreau peste oblon. Unul din ei a strigat: «Uite-i, bă, în maşina aia!». Când am auzit asta, ce să mai stau la semafor? Am trecut pe roşu, am luat-o la stânga. Când am ajuns sus pe pod, se vedea deja în curtea Inspectoratului Judeţean de Miliţie. Se adunaseră cetăţeni. Erau foarte mulţi în spate. Eu i-am zis lui Paise, colegului, că n-are rost să intrăm, că ne linşează pe toţi. Şi am continuat drumul. Eram într-o scurtă de toamnă, am smuls gradele, mi-am smuls emblema de la căciulă, i-am dat căciula Elenei Ceauşescu să i-o pună lui pe cap în loc de căciula lui, iar ei i-am dat fularul. Şi căciula, şi fularul erau albastre – echipament de Miliţie. Fularul ăla îl purtam de câţiva ani de zile. Era un pic ros, dar curat. S-a uitat, aşa, la el şi l-a pus.”

    Ion Enache îşi continuă povestea. „Venea de pe bulevard un autobuz, care era să ne lovească în plin. Am observat că după noi vine un autoturism – pe şofer l-am identificat după aia: Fane Ciobanu. I-a văzut pe Ceauşeşti în maşină şi m-a buşit în spate. S-a deschis capota la portbagaj, începuse să flambeze. Am ajuns în centru. În dreptul magazinului Muntenia am mers mai uşor. Fane a vrut să mă depăşească. Am mers paralel cu el şi i-am zis: „Fane, lasă-mă-n pace, că ştiu eu ce am de făcut!». El, nimic: «Bă, opreşte-te!». Eu îi strigam: «Te rog eu, lasă-mă, că ştiu ce am de făcut!». După aia nu i-a mai mers maşina, că era radiatorul spart de la buşitură. S-a oprit.”

    Enache e confirmat de Vasile Ciobanu, zis „Fane”, şoferul Daciei care a lovit maşina-radar.

    „La intersecţia Şoseaua Găeşti cu centura oraşului, se îndrepta spre noi, dinspre SARO, un autoturism Dacia de culoare albă. L-am recunoscut la volan pe sergentul-major Ion Enache şi… stupoare: în maşină, în spate, Elena Ceauşescu! Dându-mi seama că la radio se făcea diversiune, deoarece spuneau că cei doi se află în zona Cobia, am întors autoturismul şi am plecat în urmărirea Daciei. I-am prins din urmă şi m-am încadrat în spatele lor. Am lovit Dacia puternic, din spate, moment în care s-a ridicat la vedere şi Nicolae Ceauşescu. Până atunci stătuse culcat în poala Elenei Ceauşescu. În urma impactului, s-a ridicat capota de la portbagajul maşinii urmărite. Şoferul acesteia a accelerat, încercând să se debaraseze de noi. Celălalt subofițer l-a luat pe Ceauşescu de guler. În acelaşi timp vorbea la staţia de emisie-recepţie a autoturismului. În goana care a urmat, nu s-a ţinut cont de semne de circulaţie, de semafoare, mergându-se efectiv pe contrasens. Urmărirea a continuat pe Strada Cuza, Strada Prieteniei, Bulevardul Independenţei, moment în care am încetinit viteza din cauza mulţimii strânse în faţa Prefecturii. Am strigat la mulţime să oprească maşina din faţă. Le-am spus că în acea maşină se află cei doi dictatori. În vacarmul iscat de mulţime, între noi s-a interpus un autobuz şi, profitând de acest paravan creat în mod accidental, maşina urmăriţilor a luat avans.”

    Ceaușeștii în mașina celor doi milițieni / Captură din filmul „Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

    Paise şi Enache căutau soluţii pentru a găsi un adăpost. Sediul Miliţiei era ocupat de manifestanţi. Anunţurile de la Televiziune, potrivit cărora dictatorii se află în zona Târgovişte, creaseră o adevărată isterie. În aceste condiţii, cei doi miliţieni s-au înscris pe şoseaua spre Bucureşti, pentru a ieşi din oraş.

    Ion Enache: „Am dat prin staţie la dispecerat că cei doi pioni principali sunt în maşină la mine şi am întrebat ce se ordonă. «Intraţi şi voi într-o pădure, undeva, vă ascundeţi şi aşteptaţi!», mi-a zis nea Mihai de la dispecerat. Acum, Elena Ceauşescu fiind pe scaunul din spatele meu, mă tot înghiontea. Îmi şoptea: «Nu le spune, nu le spune unde sunteţi!». La ieşirea din Ulmi, dispeceratul mi-a făcut apel din nou, că unde suntem. Le-am spus că suntem la intrare. Şi mereu le-am spus un loc prin care trecusem mai devreme, dar noi eram deja departe”.

    Constantin Paise: „Noi ne gândeam cum să scăpăm de furia oamenilor. Şi am plecat spre Bucureşti, iar după 6–7 kilometri ne-am abătut undeva pe un drum lateral, întrucât pe drumul naţional tot veneau maşini. Cum colegul meu cunoştea zona, căci era «sectorul» lui, am virat la un moment dat la stânga, spre Răţoaia, chiar dacă Ceauşescu ne spunea să mergem spre Bolovani, că ştie el un canton de vânătoare”.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

    EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

    EPISODUL 61. Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    EPISODUL 60. Misteriosul doctor Decă. Zece coincidențe bizare

    EPISODUL 59. Omul care prinde șoareci

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (68) / Căutat și-n otrava de șoareci

    Soții Ceaușescu au stat la Protecția Plantelor 24 de minute. Suficient ca tot târgul să afle ce s-a întâmplat acolo. Ca în orice oraș mic, și în Târgovişte vorba umblă repede. Mai ales în momente precum cele din 22 decembrie 1989. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Revoluționar din fire, magazionerul Ion Rainea (35 de ani) a venit la câteva minute după preluarea Ceaușeștilor de către cei doi milițieni. “Și acum îmi pare rău că nu am dat eu de ei. Ce îi făceam eu lui Ceaușescu… Am avut de suferit de pe urma lui. Nu scăpa viu de la Plante!”, spune Rainea.

    În seara de 22 decembrie 1989, situația lui Rainea s-a complicat. “Eram acasă cu un vecin, la o țuică. Au venit la mine și civili, și de la Armată, că l-am ascuns eu pe Ceaușescu. Să mă duc cu ei la Plante, că i-am băgat prin magazii. Le-am explicat că nimeni nu rezistă un minut în magaziile alea. Aveam pesticide periculoase, otravă de șoareci. Erau substanțe care îți ardeau mâna; cât despre miros, nici nu mai vorbesc. Și m-am dus cu ei la magazii. I-am băgat, prima oară, în cea mai urât mirositoare. Ăla care a deschis ușa nici nu a mai intrat, că s-a şi întors cu mâna la gură. I-am băgat în toate depozitele. Le-am și spus că, dacă dădeam eu de Ceaușescu, nu mai ajungea el pe mâna lor.”

    Experiențe similare cu cea a lui Rainea au trăit și cele două contabile, Ioana Diniță și Constanța Mihăescu. Au fost și ele acuzate că l-au ascuns pe dictator. Au fost urmărite pe stradă și chemate seara la serviciu. Au deschis chiar birourile, pentru ca revoluționarii să se convingă că Ceaușescu nu este pitit după ușile Centrului de Plante.

    Contabila-şefă de la “Plante”, Ioana Diniță, își aduce aminte ce a pățit după plecarea Ceaușeștilor cu cei doi milițieni. “Când am ajuns acasă, a venit o mașină. Era cineva de la Armată și un civil. Să merg cu ei înapoi, la Centrul de Plante, şi să le spun unde i-am ascuns pe Ceaușești. Le-am spus că a venit Miliția și i-a luat. Ei – nu, să merg, că altfel mă arestează. Am mers la birou, am deschis biroul, ușa la fişet, apoi au spus să deschidem magaziile. Le-am spus că nu avem chei și le-am mai spus că nici musca nu poate să trăiască în depozitele noastre, din cauza pesticidelor. Am mers în grădină. Era întuneric. Nu vedeau nimic. Pe mine m-au lăsat aici și ei au plecat.”

    Dezinformarea și suspiciunea funcționau din plin și la Târgoviște, nu numai la București, unde oamenii erau chemați, prin Televiziune, să se lupte cu teroriștii invizibili. Sau, uneori, cu alți oameni chemați să se lupte cu teroriștii. Trăgeau unii în alții. Ca să fie Revoluție, era nevoie și de morți, altfel mirosea a lovitură de stat.

    Ceaușescu nu mai avea nicio putere, dar palatele sale au fost ocupate rapid de alți oameni însetați de putere.

    Episodul „Protecția Plantelor”

    • Locul: Târgoviște (Inspectoratul Județean de Protecția Plantelor)
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 14.26 (cu mașina)
    • Plecarea: 22 decembrie, ora 14.50 (cu mașina)
    • Durata: 24 de minute
    • Personaje: Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, ing. Victor Șeinescu, Ioana Diniță (contabil-şef), Constanța Mihăescu (contabil), Vasilica Mateescu (femeie de serviciu), Ion Dumitrache (paznic), câțiva muncitori.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

    EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

    EPISODUL 61. Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    EPISODUL 60. Misteriosul doctor Decă. Zece coincidențe bizare

    EPISODUL 59. Omul care prinde șoareci

    EPIDODUL 58. Elena rămâne fără CEC-urile copiilor