Pe 2 martie 1992, cu exact 31 de ani în urmă, începea războiul din Transnistria, pe care Republica Moldova avea să-l piardă în fața separatiștilor înarmați, finanțați și susținuți de Rusia. Povestea conflictului armat provocat de Moscova pe teritoriul Moldovei, care a dus la crearea unei enclave folosite pentru a destabiliza regiunea, seamănă foarte mult cu scenariul folosit în 2014, în regiunea de est a Ucrainei.
Pe 2 martie 1992, subunitatea de militari geniști de la Cocieri anunța comandamentul Armatei a 14-a rusești, staționată în Transnistria, că va rămâne loială Guvernului de la Chișinău. Rușii au trimis de urgență un detașament de miliții separatiste transnistrene, pe care le formaseră, pregătiseră și echipaseră în stânga Nistrului, ca să lichideze opoziția. Detașamentul loialist de la Cocieri a chemat în ajutor forțele de poliție moldovene și astfel a izbucnit războiul care avea să se încheie în vara aceluiași an, cu victoria separatiștilor susținuți de ruși.
Viorel Cibotaru, fost ministru al Apărării din Moldova, a explicat anul trecut, pentru Deutsche Welle, contextul acestui conflict care a dus la apariția enclavei controlate de Moscova pe teritoriul unei țări cu care Rusia nici măcar nu avea graniță. Expertul basarabean în reglementarea conflictelor și securitate spune că fenomenul separatismului transnistrean a apărut treptat, încă din ultimii ani ai existenței URSS, pe fondul opoziției rusofonilor din stânga Nistrului la proiectul de emancipare socială a cetățenilor Republicii Moldova.
Moscova colonizase în stânga Nistrului zeci de mii de oameni începând din 1975, aceștia neavând nicio afinitate cu moldovenii ori Republica Moldova. Această politică a fost baza tensiunilor ulterioare.
Mai jos, explicațiile lui Viorel Cibotaru despre contextul care a dus la izbucnirea războiului din Transnistria, pe 2 martie 1992.
Viorel Cibotaru, fost ministru al Apărării din Moldova: „Războiul a început odată cu implicarea Armatei sovietice a 14-a. S-a început treptat. Mai întâi prin sprijin logistic, organizațional, pentru aceste detașamente de muncitori, care ulterior au început să se transforme în batalioane. Aceste structuri au început a lichida toate autoritățile loiale Republicii Moldova“
„Primele confruntări au început prin 1990 și se manifestau prin dispute mai multe verbale, la nivelul administrației mișcării de emancipare, cu cei care reprezentau partea conservativă. Multe conflicte locale sociale sau de huliganism erau adesea transformate în conflicte identitare, cum ar fi bătăi între sate de moldoveni și de cei veniți, de alte origini.
Deci, aceste conflicte au început la nivelul bucătăriei și s-au transformat mai apoi în încercări de a limita, iar mai apoi, de a destitui neoficial reprezentații autorităților locale. Aceste conflicte au început să se înmulțească, să se organizeze forțe paramilitare, detașamente de muncitori etc. Ei au început să înainteze diferite cereri politice.
Sigur că atunci discuțiile cu privire la construcția noului stat Republica Moldova erau foarte aprinse. Majoritatea pleda pentru un stat unitar. Nu existau discuții de federalizare, dar erau discuții cu privire la împărțirea împuternicirilor, oferirea unei forme de autonomie Transnistriei, inclusiv pentru Găgăuzia.
Pentru mine, acest conflict militar început în decembrie 1991, când a fost blocat sediul de poliție din Dubăsari și când, pentru a debloca situația a fost trimis un autobuz din Chișinău, care a fost întâlnit cu focuri de mitralieră fără avertizare, în urma căruia au decedat trei polițiști. Războiul a început însă odată cu implicarea armatei sovietice a 14-a. S-a început treptat. Mai întâi prin sprijin logistic, organizațional, pentru aceste detașamente de muncitori, care ulterior au început să se transforme în batalioane. Aceste structuri au început a lichida toate autoritățile loiale R. Moldova și a-i înlocui conducătorii cu oamenii lor.
După acest conflict au mai existat diferite încercări din partea poliției de a interveni, inclusiv în schimburi de focuri. Poliția a început să intervină în diferite localități din dreapta Nistrului, cum ar fi Coșnița sau Hagimus.“
„Gafa“ lui Snegur care a permis Rusiei să se implice în conflict
O miză majoră o reprezenta patrimoniul Armatei a 14-a sovietice care staționa în Moldova. Președintele moldovean Mircea Snegur a dat în 1991 un decret prin care patrimoniul din dreapta Nistrului trecea în proprietatea Moldovei. În martie 1992, președintele rus Boris Elțîn a dat și el un decret prin care patrimoniul din stânga Nistrului devenea proprietatea Federației Ruse. Aici a intervenit o anomalie, pentru că în mod normal, conform înțelegerilor din celelalte țări ex-sovietice, se convenise simplu ca tot ce se găsea pe teritoriul lor să intre în proprietatea noilor state. Numai Mircea Snegur a procedat altfel, revendicând doar patrimoniul din dreapta Nistrului. „Deci, noi singuri ne-am pus o bombă pentru alimentarea separatismului. Din acest moment putem considera că Federația Rusă s-a implicat în război“, explică Viorel Cibotaru.
De aici, lucrurile au escaldat, dar Moldova se afla într-o gravă inferioritate pentru că a trebuit să-și construiască de la zero forțele armate, în timp ce în stânga Nistrului staționau deja forțe militare ale armatei ruse care se implicau direct și activ în organizarea separatiștilor, pe care-i înarmau și instruiau.
La Chișinău, șef al Statului Major a fost pus generalul Creangă, fost militar în armata sovietică. Acesta a ordonat formarea primelor 10 batalioane ale armatei moldovene, dar acestea au fost gata de luptă abia în lunile aprilie-mai, iar organizarea lor nu era încă la un nivel corespunzător.
Începând din luna mai 1992, separatiștii au început să folosească tancurile Armatei a 14-a rusești. Trupele Moscovei s-au implicat apoi direct în bătălia pentru Tighina, aruncând în luptă și avioane
Luptele au luat amploare în luna mai 1992, când separatiștii au început să introducă pe câmpul de bătălie tancuri care proveneau, în mod evident, din depourile Armatei a 14-a rusești. Unul dintre aceste tancuri, folosit să atace sediul statului major al trupelor moldovene de la Criuleni, a fost doborât de apărători. În zonele satelor Cocieri și Coșnița, separatiștii transnistreni s-au confruntat cu batalioane de voluntari moldoveni.
Momentul culminant al războiului a fost atins în perioada 19-28 iunie, când în luptă au fost aruncate avioane și unități de tancuri, luptele dându-se în zona orașului Tighina. „Din faza care a început în Tighina putem considera că a fost război sub toate aspectele. S-a implicat masiv armata a 14-a, dar care niciodată nu a folosit unitățile militare organizate. Deci, ea furniza logistic, inclusiv a tras în noi din cetatea Tighina, unde peste 30 de oameni au decedat la podul de la intrare în oraș. Acele tancuri care au tras au fost transferate în dimineața zilei de 19 iunie forțelor separatiste, iar echipajele erau compuse din echipaje mixte. Doar că ofițerii armatei a 14-a erau cu cereri ca să fie eliberați din armată. Deci ei au avut grijă permanent să nu lase impresia că armata a 14-a participă cu formațiuni în război“, a relatat Viorel Cibotaru.
Pe 8 iulie 1992 s-a semnat armistițiul de încetare a focului, iar de la 1 august au fost introduse așa-zisele forțe de menținere a păcii, în fapt consfințirea victoriei separatiștilor. Din acel moment și până azi, Transnistria a rămas în afara controlului statului moldovean, condusă de un regim anacronic, rupt din perioada sovietică a anilor 1970-1980 și dependent total de Rusia.
Prin Transnistria, Moscova pune și azi presiune pe Ucraina și Moldova, pe care le amenință permanent cu atacuri din această direcție
Prin pârghia numită Transnistria, Moscova ține și azi în șah Moldova. Orice încercare de integrare a acestei țări în Uniunea Europeană ori NATO ar fi blocată de existența acestui conflict înghețat. Chișinăul a solicitat de nenumărate ori Rusiei să-și retragă trupele de pe teritoriul său, dar a fost ignorat.
Acum, Putin folosește Transnistria ca pe un element de presiune și destabilizare atât împotriva Ucrainei pe care a invadat-o, cât și împotriva Moldovei care ar vrea să se îndrepte către Europa. În urmă cu câteva zile, președintele rus a anulat un decret din 2012 care recunoștea suveranitatea Moldovei și prevedea că litigiul din Transnistria se poate rezolva numai pe cale pașnică, iar ministrul de Externe a avertizat că orice acțiune împotriva Transnistriei va fi considerată un atac asupra teritoriului Rusiei. Asta, deși Transnistria face parte în continuare, conform tuturor regulilor internaționale, din Moldova.
