ziaristii.com

Categorie: Istorie

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (86) / Secretul din pădure

    În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu i-a promis unui ofiţer „bani şi grade”, iar altuia – „un milion de dolari”. El voia să evadeze pentru a pleca în direcţia Voineşti, în zona unui Punct de Comandă al Armatei pentru situaţii de război. Dictatorul credea că, astfel, va putea contracara lovitura militară de la Bucureşti. O iluzie. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    La mitingul din 21 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu le promitea românilor câte o sută de lei în plus la pensie. În următoarele trei zile, oferta sa a crescut până la un milion de dolari. Dar nu era valabilă pentru toată lumea, ci doar pentru militarii care-l păzeau în cazarma de la Târgovişte! Miza era salvarea cuplului dictatorial.

    ***

    După fuga din Bucureşti, soţii Ceauşescu au ajuns la mâna unor civili şi militari. În ultimele trei zile de viaţă, ei au încercat să-i mituiască pe unii dintre aceştia. Sau, mai degrabă, să le facă promisiuni de mituire, dat fiind că nu aveau bani asupra lor.

    Ajunşi în cazarma UM 01417 din Târgovişte în seara zilei de 22 decembrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost daţi în paza câtorva ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Doi dintre ei au povestit despre încercările lui Ceauşescu de a le cumpăra bunăvoinţa cu mulţi bani: căpitanul Ion Boboc, cel care stătea în camera dictatorilor, şi locotenentul-major Iulian Stoica, paznicul de la uşă. Boboc vorbeşte despre „bani şi grade”, Stoica pronunţă şi o sumă: un milion de dolari.

    Pe căpitanul Boboc l-a ademenit după miezul nopţii de 22 spre 23 decembrie. „Puteţi asigura un blindat cu care să ne deplasăm în zona Voineşti-Câmpulung, să merg la o casă de oameni?”, l-a întrebat Ceauşescu. Ofiţerul nu avea de unde să ştie de ce comandantul suprem insista să iasă din Târgovişte în direcţia Voineşti. Era unul dintre secretele lui Ceauşescu.

    „Băieţică, ai un milion de dolari!”

    Locotenentul-major Iulian Stoica s-a trezit singur cu soţii Ceauşescu, între patru pereţi, pe 24 decembrie, când căpitanul Boboc a fost „recuzat” pentru câteva ore în urma incidentului cu prizonierul său. În mod normal, în cameră trebuia să fie şi Constantin Paise, plutonierul de Miliţie care „se lipise” de Ceauşeşti. În momentul incidentului dintre Boboc şi dictatorul fugar, Paise nu se afla însă acolo. Ieşise să facă rost de mâncare, de la popotă, şi avea să se întoarcă după o jumătate de oră.

    Iulian Stoica a declarat în faţa Comisiei „Decembrie 1989”: „La intrarea în birou era un mic ţarc şi acolo era un scaun. Am simţit nevoia să stau puţin pe scaun. Ceauşescu se plimba agitat şi la un moment dat a venit spre mine, mi-a pus mâna pe epoletul drept şi a zis: «Băieţică, ai un milion de dolari şi orice grad şi funcţie în Armata Română dacă mă scoţi de aici şi mă duci în zona Voineşti!». I-am răspuns că nu are nicio şansă. La care Elena Ceauşescu a zis: «Lasă-l, dragă, în pace, nu vezi că e sluga lui Iliescu?»”.

    Coincidenţă: şi lui Stoica, la fel ca şi lui Boboc, Ceauşescu îi cerea să-l ducă spre Voineşti. Semn că acolo se juca o miză mare. Cel puţin în mintea unui om disperat.

    Punctul de comandă

    În legătură cu banii vehiculaţi de Ceauşescu se ridică două întrebări fundamentale:

    1. De ce ţinea Ceauşescu morţiş să meargă în direcţia Voineşti–Câmpulung?
    2. De unde avea el, în acele condiţii, un milion de dolari?

    Să le luăm pe rând.

    Insistenţa lui Ceauşescu de a părăsi oraşul Târgovişte în direcţia Voineşti poate fi explicată printr-un detaliu de ordin militar. În 1989, după ce treceai de Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, la câteva sute de metri se făcea un drum pe dreapta. Acel drum ducea spre o pădure, la marginea Târgoviştei. Acolo, în pădure, se afla un obiectiv militar de importanţă strategică: Punctul de Comandă de Armată (PCA) pentru situaţii de război. El aparţinea de Armata I (condusă atunci de generalul Gheorghe Voinea) şi acoperea toată zona de sud a României, de la Mehedinţi la Tulcea şi de la Dunăre până pe crestele Carpaţilor Meridionali.

    Punctul de comandă – obiectiv strict secret – avea toate capacităţile de funcţionare pe timp de război, inclusiv un centru de radiolocaţie şi un centru de comandă. Asta înseamnă că, teoretic, Nicolae Ceauşescu ar fi putut prelua conducerea Armatei I, care opera şi pe raza Capitalei. Cu o condiţie: cei din unitatea respectivă să-l recunoască, în continuare, drept comandant suprem. Practic, era o utopie, dat fiind că Bucureştiul avusese grijă să dea ordinele corespunzătoare, iar Televiziunea nu-l scotea pe fugar din „tiran”, „călău” şi „dictator”. Planul de răsturnare a lui Ceauşescu funcţionase impecabil, iar lovitura fusese năucitoare.

    Chiar dacă miza pe nişte ofiţeri loiali, Ceauşescu pierduse partida. Sprijinul din partea acelui punct de comandă era o speranţă deşartă. Una de care fugarul continua să se agaţe însă ca înecatul de pai.

    CEC-urile lui Rusu şi pachetul lui Decă

    În privinţa promisiunilor financiare, lucrurile sunt clare: Ceauşescu nu mai avea bani nici să-şi cumpere o cămaşă (prin intermediar, desigur, căci el nu putea ieşi din cazarmă). De ultimele resurse se despărţise pe drumul spre Târgovişte. La Sălcuţa, în zona Titu-Boteni, unde aterizase cu elicopterul, a rămas fără cele şapte carnete CEC în valoare totală de 3,5 milioane de lei (echivalentul a 50 de autoturisme Dacia, la acea vreme). Carnetele, completate pe numele copiilor şi al unicului lor nepot, se aflau într-o mapă de care avea grijă una dintre gărzile de corp, căpitanul Marian Rusu. După despărţirea de Rusu, mapa – cu CEC-uri cu tot – a rămas în posesia ofiţerului de Securitate de la Direcția a V-a.

    Apoi, intervine misterul pachetului „voluminos şi greu” – după cum îşi amintesc martorii oculari – care a fost pus tot acolo, la Sălcuţa, în portbagajul Daciei conduse de doctorul Nicolae Decă. După 35 de kilometri, la Văcăreşti, Ceauşeştii s-au mutat în altă Dacie, dar pachetul a rămas în portbagajul lui Decă.

    Şi atunci, de unde avea Ceauşescu atâţia bani încât să promită milioane de dolari? Un mister pe care doctorul Decă l-ar putea elucida. Cu condiţia să povestească despre destinul său de american prosper, croit la scurtă vreme după Revoluţie…

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (85) / “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    În cazarma UM 01417 Târgovişte, tensiunea devenea insuportabilă. Diversiunile se succedau într-un ritm nebunesc. Militarii înădeau toate scenariile posibile, mai ales că prezenţa dictatorilor în cazarmă se dovedise a fi un secret imposibil de păstrat. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Ce are de ascuns comandantul Andrei Kemenici? De ce nu recunoaşte că dictatorii se află în Comandament? De ce se consultă doar cu un colonel de Securitate (Gheorghe Dinu) şi cu secretarii de partid ai celor două unităţi (maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş)? Nu cumva Kemenici încearcă să-i facă scăpaţi pe Ceauşeşti?

    În acele momente de incertitudine au existat chiar şi câteva iniţiative, din partea unor ofiţeri, de a forţa pătrunderea în Comandament şi preluarea celor doi „prizonieri”. Să nu păstreze Kemenici gloria doar pentru el!

    Era o cazarmă suprapopulată: aproape 500 de militari „de-ai locului” (încadraţi la UM 01417 şi la UM 01378) şi circa 700 de militari aduşi din alte părţi (Câmpulung Muscel, Ploieşti, Moreni, Teiş) ca „întăriri”. În total, aproape 1.200 de militari înarmaţi, aflaţi în alarmă de luptă din 17 decembrie.

    Necunoscându-se între ei, ofiţerii celor două unităţi din cazarmă şi cei veniţi în ajutor se suspectau unii pe alţii, mai ales că aveau uniforme de culori şi cu însemne diferite. Artilerişti de la antiaeriană, vânători de munte, infanterişti, tanchişti, cercetaşi, specialişti în radiolocaţie… Toate aceste subunităţi au fost dislocate în „cazarma de la gară” din ordinul generalului Victor Atanasie Stănculescu. Mobilizarea militară masivă avea legătură cu prezenţa Ceauşeştilor în unitate.

    Tensiunile acumulate în cazarmă aveau să creeze mai multe incidente.

    ***

    Nicolae Ceauşescu începuse să-şi piardă încrederea în căpitanul Ion Boboc. Ofiţerul îi dăduse de înţeles că va încerca să-l scoată din unitate, să-l ducă spre Voineşti sau măcar la Combinatul de Oţeluri Speciale, dar lucrurile erau neschimbate. La o zi după şocurile trăite în camionul militar, soţii Ceauşescu au trecut printr-o nouă experienţă traumatizantă. Până atunci, îngheţaseră în camion, mâncaseră prost şi dormiseră pe apucate. Mai mult, experimentaseră ţinuta militară de campanie, cu mantaua kaki trasă peste hainele civile şi cu căciula (ea) sau cascheta (el) îndesată pe cap.

    Personajul central al întâmplării de duminică, 24 decembrie, din jurul orei 12.00, a fost căpitanul Ion Boboc.

    „În faţa unităţii militare au revenit demonstranţii, revoluţionarii întregului oraş, mii de oameni care cereau capul lui Ceauşescu. El auzea lozincile: «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!», «Ceauşescu, Anul Nou / Îl va face în cavou!», «Moarte dictaturii!», «Hitler, Stalin, Ceauşescu», «Cizmarul şi Analfabeta» etc. Cu toate acestea, el a vrut să deschidă fereastra, aflată la circa 20 de metri de stradă. M-am opus. I-am spus că aşa ceva nu se poate, că «oamenii nu ştiu că sunteţi aici». «Cu atât mai bine. Când mă vor vedea, vor înceta mascarada… Trebuie să spun poporului că ţara e trădată!». L-am luat de la geam, el m-a împins, eu am procedat la fel, ne-am îmbrâncit, eram amândoi disperaţi şi nu ştiu cum s-a întâmplat că l-am văzut plin de sânge. Îi curgea sânge din nas, în timp ce Elena striga la mine: «Alo, alo, tovarăşu’… de ce dai în comandantul suprem?». Apoi, ea s-a strecurat spre uşă şi a bătut cu pumnii în ea, ţipând: «Ne omoară… descreieratul, banditul… săriiiiiţi, l-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!…». A intrat Stoica, speriat. A strigat la noi să ne potolim, apoi a venit comandantul. Eu eram epuizat, pierdut, iar Nicolae Ceauşescu i-a zis: «Trădătorul ăsta a dat în comandantul suprem, vrea să mă omoare…».”

    Cele două ferestre ale camerei Ceauşeştilor erau acoperite cu pături, ca să nu se vadă ceva în sau din stradă. Nicolae Ceauşescu s-a cocoţat cu un picior pe patul său şi cu unul pe scaunul de alături şi a vrut să smulgă pătura din geam. Boboc l-a tras jos, iar el, în cădere, s-a lovit de cuierul din dreptul patului.

    ***

    Căpitanul Boboc îşi continuă mărturia. „Comandantul s-a descurcat, cred eu, impecabil: ne-a schimbat rolurile. Şi atât! A zis: «Boboc, treci la uşă, iar tu, Stoica, vei asigura protecţia comandantului suprem în interior!». Şi a dispărut. Atunci m-au schimbat. Era ceea ce-mi dorisem. Ceea ce-i solicitasem lui Mareş, fiindcă simţeam că nu voi mai putea rezista nici fizic (cădeam de-a-n-picioarelea de obosit ce eram) şi nici psihic (acea incertitudine şi indefinire a misiunii mele), solicitare pe care Mareş o refuzase pe considerentul păstrării secretului misiunii. («Dar până când?», îl întrebasem. «Cât va nevoie», a zis el).”

    Când aprecia la „circa 20 de metri” distanţa dintre fereastra Ceauşeştilor şi Bulevardul Castanilor, căpitanul Ion Boboc făcea o estimare destul de precisă. Măsurătorile la faţa locului arată că distanţa exactă este de 26,3 metri. Atât îi despărţea pe dictatorii-prizonieri de „poporul” pe care-l tot invocau şi care-i căuta să-i linşeze…

    ***

    Incidentul dintre Ceauşescu şi Boboc a fost povestit şi de comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici. “Trecând pe bulevard, demonstranţii s-au oprit în faţa unităţii, strigând: «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». El a auzit, dar a interpretat această lozincă nu în sensul entuziasmului popular provocat de căderea dictaturii, ci dimpotrivă: «Ce ne facem cu Ceauşescu, care nu mai e?». A vrut să deschidă fereastra, care se afla la 26 de metri de demonstranţi, pentru a le vorbi, a li se adresa, iar Boboc l-a oprit. Furios, Ceauşescu a forţat ieşirea în public, iar ofiţerul l-a tras de lângă fereastră. Ceauşescu s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se de colţul mesei. Oricum, a curs puţin sânge, iar Elena s-a speriat şi a început să urle: «Săriiiiiţi, criminalul îl omoară pe Tovarăşu’!». Stoica, aflat de pază în partea exterioară a uşii, s-a speriat şi m-a chemat: «E o încăierare!». Am venit, am liniştit atmosfera, scoţându-l pe Boboc din cameră şi numindu-l în locul lui, la paza interioară, alături de Paise, pe Stoica. Deci, le-am schimbat posturile…”

    Versiunea locotenentului-major Iulian Stoica nu diferă prea mult de cea a lui Boboc. Doar ora e mult devansată, însă în acele zile scurgerea timpului era destul de relativă pentru ofiţerii prinşi în vârtej.

    „În dimineaţa de 24 decembrie, în jurul orei 10.00–10.30, are loc un mic accident în camera în care se aflau soţii Ceauşescu. El, Nicolae, are un moment de pierdere a controlului, se duce spre fereastră şi spune că vrea să vorbească poporului, în timp ce pe stradă erau grupuri de demonstranţi. Căpitanul Boboc îl plachează şi-l trage în jos, să nu se întâmple ceva – era pericol – şi să nu afle colegii noştri că sunt acolo, că aşa se hotărâse, să nu ştie nimeni că sunt acolo. Eu am auzit altercaţia şi am deschis uşa. Lui Ceauşescu îi curgea sânge din nas. Căpitanul Boboc era extrem de nervos şi schimbat la faţă, iar ea spunea că Boboc l-a lovit pe comandantul suprem şi să vină cineva acolo. L-am chemat pe domnul colonel Kemenici, căruia Ceauşescu i-a spus că a fost bruscat, că el a vrut să vorbească poporului. Căpitanul Boboc a spus că nu mai rezistă şi a cerut să fie schimbat. Atunci dl. Kemenici mi-a ordonat să rămân eu în interior, iar căpitanul Boboc să iasă în locul meu, afară. Ceauşescu a zis ca Boboc să fie judecat şi condamnat pentru că l-a lovit pe comandantul suprem”.

    Iulian Stoica avea să stea însă doar câteva ore în cameră cu dictatorii. În după-amiaza aceleiaşi zile, Ceauşescu a profitat de vizita maiorului Ion Ţecu pentru a-i spune ferm: „Nu mai vreau să stau cu ăsta! Mai bine cu ălălalt!”. Ăsta era Stoica, iar ălălalt – Boboc.

    Ţecu s-a consultat cu Kemenici şi au decis să-i facă pe plac „musafirului”. Astfel, Boboc şi-a reluat postul de pază în încăperea-dormitor, iar Stoica a revenit la uşă.

    În cazarmă, viaţa mergea mai departe. Se simţea însă tot mai aproape suflul rece al morţii.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

  • SERIAL (84) / Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    În plină diversiune teroristă, „odiosul” şi „sinistra” au fost mutaţi din Comandamentul UM 01417 Târgovişte în dispozitivul de luptă al unităţii. El avea o idee fixă: „Ar bine să facem o coloană de blindate şi să plecăm la Bucureşti. Mergem la Televiziune să le vorbesc românilor de trădarea care a fost și de lovitura de stat…” (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    În ziua de 23 decembrie 1989, Ceauşeştii au fost „deghizaţi” în militari şi ascunşi într-un centru de comandă mobil. El avea o manta de căpitan, iar ea – haine de soldat. Efectivele fuseseră aduse din magazia unităţii. După o noapte şi o dimineaţă cu rafale susţinute în jurul UM 01417 Târgovişte, conducerea unităţii militare a luat hotărârea să-i mute pe Ceauşeşti într-un loc secret. În acel moment, majoritatea ofiţerilor din grupul de comandă erau convinşi că forţe malefice sau iresponsabile vor să pună mâna pe cei doi.

    Întrebarea e: la fel credea şi comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, sau acesta era la curent cu strategia diversionistă, dar juca teatru în faţa ofiţerilor săi? Iată unul dintre misterele neelucidate ale operaţiunii „Târgovişte ’89”.

    Invocând pericolul terorist, Kemenici a hotărât să-i ascundă pe soţii Ceauşescu într-un camion militar. Vehiculul, amenajat special, funcţiona ca un centru de comandă mobil. Kemenici a decis ca maşina în care se aflau dictatorii să fie camuflată între două barăci metalice, în dispozitivul de luptă al unităţii. La câteva zeci de metri de ascunziş se afla centrul de comandă al unei baterii antiaeriene.

    Col. Andrei Kemenici: „În dimineaţa zilei de 23 decembrie, ţinând cont de distanţa foarte mică dintre biroul meu şi camera în care se aflau ei, aproximativ 30 de metri, am luat măsuri şi i-am dus într-un punct de comandă, o dubiţă unde sunt condiţii să se lucreze, dar cu măsurile respective de pază. I-am îmbrăcat în mantale, am blocat zona şi am adus maşina la scară, după care am ordonat că nu mai conduc acţiunile de luptă de aici, ci din punctul de comandă. Şi i-am ţinut acolo până în seara de 23 decembrie. În noaptea de 23, din cauza condiţiilor proaste de igienă, i-am adus tot lângă biroul meu din Comandament”.

    Se impune o corecţie: între biroul lui Kemenici şi dormitorul Ceauşeştilor nu erau „aproximativ 30 de metri”, ci maximum 10 metri prin ocolire exterioară. Nu de alta, dar cele două încăperi erau situate perete în perete!

    ***

    Şi în punctul de comandă mobil, Ceauşeştii au fost păziţi tot de căpitanul Ion Boboc şi de locotenentul-major Iulian Stoica. Povesteşte Boboc: „În dimineaţa de 23 decembrie am primit ordin şi le-am spus că vom pleca într-un loc mai ferit, că va trebui să părăsim încăperea şi clădirea, deplasându-ne în teren. El a avut ideea, surprinzătoare pentru mine, că ar bine să fie îmbrăcaţi în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuţi de cineva. S-a acceptat. El a luat mantaua mea şi o căciulă de la un soldat, iar ea s-a îmbrăcat în costum complet de soldat. Ulterior am aflat că hainele lor civile au fost luate şi duse la Inspectoratul Ministerului de Interne. I-am urcat în secret, nici măcar şoferul nu ştia, într-un punct de comandă mobil şi am plecat. Am vrut să introducem automobilul într-o remiză, dar n-a încăput în înălţime şi l-am ascuns între două barăci. Pe maşină am pus prelata, iar peste aceasta o plasă de mascare. Când s-au terminat toate manevrele de staţionare, Nicolae Ceauşescu s-a arătat profund nemulţumit, reproşându-mi: «De ce am venit până aici? Nu ne duci unde ai promis?». Eu i-am spus: «E încă pericol… Când nu va mai fi pericol, vom pleca». În maşină era frig. Ei erau zgribuliţi, se băgau unul într-altul să se încălzească. A văzut soba din interior. Mi-a zis s-o punem în funcţiune. I-am explicat că nu funcţionează, că aşa trăiesc cadrele militare iarna în aplicaţii, că n-avem motorină, piese de schimb… A înghiţit în sec şi a făcut un gest din mână, a lehamite. Ea îl mângâia liniştitor”.

    Când îl certa pe Boboc că nu-l duce „unde i-a promis”, Ceauşescu se referea la visul lui de a ajunge la Voineşti.

    Îşi făceau nevoile sub plasa de camuflaj

    După ce în noaptea precedentă văzuseră cum trăiesc militarii în cazarmă, Ceauşeştii au mai trecut printr-o experienţă: condiţiile de supravieţuire în câmp.

    Căpitanul Ion Boboc: „Şoferul punctului de comandă mobil nu ştia cine se află în interiorul maşinii lui. Avea ordin să stea în cabină şi, în caz de pericol, să-şi apere autovehiculul. La un moment dat, ne trezim cu C.I.-stul unităţii (ofiţerul de contrainformaţii, care aparţinea de Securitate – n. a.), parcă ieşit din pământ. Îl vede Stoica şi-l ţine departe, ieşindu-i în întâmpinare. Chiar atunci, cei doi fuseseră coborâţi să-şi facă nevoile lângă maşină, sub prelată şi sub plasa de mascare, şi se uitau în exterior ca la ţară, pe după o perdea, pe uliţă. C.I.-stul l-a întrebat pe Stoica ce misiune are şi de ce a mascat punctul de comandă. I-a răspuns: «Întrebaţi-l pe comandantul unităţii! Eu am ordin să nu se apropie nimeni şi vă sfătuiesc să vă vedeţi de treabă». A plecat. Stoica îmi spune: «Dacă mai vine ăsta o dată, îl împuşc!». N-a mai venit”.

    În timp ce ieşea să-şi facă nevoile în spatele maşinii, între boscheţi, Ceauşescu a observat unde se află. La numai câteva sute de metri se vedeau coşurile Combinatului de Oţeluri Speciale. Drumul pe care veniseră din cazarmă dădea în şoseaua de centură a oraşului Târgovişte.

    Căpitanul Boboc a trecut printr-o nouă încercare. „Ceauşescu, frământat în continuare de ideea părăsirii zonei de captivitate şi văzând în dispozitiv TAB-uri şi tancuri, mi-a spus: «Ar bine să facem o coloană de blindate şi să plecăm la Bucureşti». Îi spun: «Nu putem. Situaţia în Bucureşti e încurcată. Trag teroriştii din garda dumneavoastră». Furios, cu răutate îşi luase mantaua pe el şi se ridicase să plece: «Tu nu eşti un adevărat comunist! Sunt comandantul tău suprem şi îţi ordon!». L-am întrerupt: «Am înţeles, vă înţeleg, dar eu execut ordinul comandantului meu direct». Mi-a spus: «Du-mă la comandantul tău!». «Acum nu pot», am răspuns. El, furios: «Eu plec! Dacă nu-mi daţi tanc, ies în şosea şi găsesc o maşină care să mă ducă la Bucureşti. Eu nu pot să stau aici când ţara se prăpădeşte, ajunge pe mâna trădătorilor!».”

    Pentru a mai calma situaţia, căpitanul Ion Boboc l-a rugat pe locotenentul-major Iulian Stoica să meargă să-i raporteze lui Kemenici ce se întâmplă. Acest lucru l-a mai liniştit pe dictator. „Cei doi Ceauşeşti s-au aşezat la masa din punctul de comandă, faţă în faţă, şi au început să şuşotească. În acelaşi timp, el făcea scheme cu degetul pe masă”, a mărturisit Boboc.

    ***

    Tot în camion, locotenentul-major Iulian Stoica a avut un schimb de replici destul de dur cu „comandantul suprem”. Nervii începeau să cedeze. Povesteşte Stoica: „Mai de dimineaţă, când a ieşit din camion să-şi facă nevoile, a început să ţipe afară, să-l duc la muncitorii lui de la Combinat. Am ţipat şi eu la el şi i-am zis «Ia-o şi pe asta şi mergeţi acolo, că nu faceţi mai mult de 10, 20, 25 de metri! Vă văd ăştia şi vă fac bucăţele, trag cu tot ce au. Şi cu grenade dau în voi». Le-am spus să iasă de sub plasa de mascare, am tras şi eu de un colţ – «Hai, că vă ajut eu să ieşiţi de aici, că m-am săturat!». Ea l-a potolit şi au intrat înăuntru. Acolo a fost altă discuţie. «Să-mi dai arma cu 30 de cartuşe, să iei şi transportor blindat şi două tancuri, să mergem la Bucureşti ori la Voineşti! Vreau să ajung la Comitetul Central, dar mai ales la Televiziune. Să vorbesc poporului român despre trădarea…» Şi a început discursul clasic. Trădare şi iar trădare, plus agenturile… Zic: «Nu! Aşa ceva nu pot să fac!». «Te văd aşa tânăr, nu asculţi ordinele comandantului suprem… cum te numeşti?». Iar îi spun cine sunt. Dar el continuă: «De unde eşti? Eşti membru de partid? Şi nu lupţi pentru cauză?». În secunda aia zic: «Doamne, care cauză? Nu observaţi că…». M-a întrerupt: «Şi de ce nu execuţi ordinele comandantului suprem?». I-am răspuns: «Nu execut ordinele nimănui, execut ordinele cui vreau. De la moartea generalului Milea, vă rog să mă consideraţi ofiţer rebel – execut ce mă taie capul». S-a enervat: «A, da, ofiţer rebel! Bine! După ce se va termina toată povestea asta, o să-ţi execut întreaga familie şi pe tine ultimul, ca să asişti la treaba asta. Şi pe toţi cei care nu ne-au ascultat ordinele». M-am înfuriat şi am ieşit afară”.

    O coajă de pâine

    Dacă în seara precedentă, când sosiseră în unitate, Ceauşeştii s-au supărat că nu primesc apă minerală şi brânză de vaci, la 23 decembrie, când au stat în punctul de comandă, păreau să se fi resemnat cu regimul de cazarmă.

    Căpitanul Ion Boboc: „Era pe la amiază. Nu mâncase nimic de seara. Ea mi-a spus: «Trebuie să mănânce puţin şi des. Şi-i trebuie medicamentele. Luaţi legătura să i se aducă medicamentele!». Între timp venise şi Stoica de la Comandament, fără niciun fel de răspuns, şi l-am trimis după mâncare şi să informeze că cei doi au nevoie de medicamente. Când a venit, Stoica a adus brânză, salam, pâine neagră şi apă. Le-am pus pe masă, să se servească ei. Trecuse momentul de furie. S-au uitat la alimentele întinse în faţă şi mi-au spus aproape cu ochii în lacrimi: «Ăsta-i salam să-l mănânc eu? Asta-i brânză pentru…». Am repetat ce le-am mai spus şi în unitate: «Am fi fericiţi să avem zilnic salamul şi brânza asta». El s-a uitat lung la mine. A luat o bucată de pâine, a pus pe ea două felii de salam şi mi le-a oferit: «Ia, mănâncă tu, că nici tu…». M-a impresionat gestul lui şi mi-a încolţit atunci ideea că, de fapt, amândoi împărtăşim aceeaşi soartă, suntem amândoi arestaţi. Amândoi suntem părăsiţi de ai noştri. Eram izolat, rupt de unitate. Ţineam legătura doar prin Stoica, dar orice intermediar îmi introducea distorsiunea. Fiindcă nici eu, nici el n-aveam cu cine comunica. Vorbeam în vânt, că nu ne asculta nimeni. El a rupt şi a mâncat doar coaja de la pâine şi a băut apă”.

    Spre ora 15.00, Constantin Paise a plecat spre unitate, să vadă de ce întârzie masa de prânz. Drumul din dispozitivul de luptă spre unitate trecea pe lângă Parcul Auto. Acolo, câţiva şoferi şi mecanici, cu toţii militari, au pus ochii pe echipamentul de miliţian al lui Paise. Au crezut că e terorist şi că se infiltrează în cazarmă. Paise a fost bătut zdravăn şi dus cu forţa spre Corpul de Gardă, să fie băgat la arest.

    Tocmai atunci, maiorul Ion Ţecu ieşea din Comandament. Mergea să le ducă personal mâncarea Ceauşeştilor. Ţecu l-a văzut pe Paise bătut măr şi i-a lămurit pe cei doi însoţitori ai acestuia – un subofiţer şi un soldat – că miliţianul nu e terorist. L-a luat, l-a băgat la el în birou şi apoi a plecat în câmp, să le ducă prânzul celor doi dictatori. Li se lungiseră urechile de foame.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (83) / Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    Fenomenul terorist simulat în jurul cazărmii de la Târgovişte putea lua dimensiuni tragice. Militarii implicaţi direct în paza Ceauşeştilor au primit ordine dubioase, nespecifice conduitei militare. Comandantul UM 01417, Andrei Kemenici, a ordonat în mai multe rânduri subordonaţilor săi executarea „accidentală” a celor doi dictatori. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Presat de noua conducere de la Bucureşti să „recurgă la metodă”, comandantul Garnizoanei Târgovişte a fost pe punctul de a-şi trimite la moarte propriii ofiţeri. De la primirea în unitate a Ceauşeştilor, colonelul Kemenici a fost asaltat mai întâi cu sugestii, apoi cu ordine explicite de a încheia conturile cu cei doi prizonieri.

    După primele discuţii telefonice cu generalul Stănculescu (22 decembrie, orele 19.30 – 20.00), orice atac asupra unităţii a fost considerat de Kemenici ca fiind catastrofal. Colonelul a căutat situaţii în care să-i pună pe subordonaţii lui să „recurgă la metodă”, aşa cum îi tot cerea Stănculescu. Să-i împuşte pe Ceauşeşti şi gata. Numai că ofiţerii care au primit aceste ordine au făcut tot posibilul să nu le execute. Ele erau date în aşa fel încât şi asasinii cuplului dictatorial riscau să fie, la rândul lor, lichidaţi.

    „Ioane, tu îl execuţi pe Nicolae! Țecule, tu o execuţi pe Elena!”

    Unul dintre primele momente în care Kemenici a vrut să „recurgă la metodă” a fost dimineaţa de 23 decembrie. Nebunia a început după ce la unitate a fost primit misteriosul telefon prin care se cerea predarea Ceauşeştilor, „altfel, într-o jumătate de oră, cazarma va fi rasă de pe faţa pământului”.

    Episodul a fost relatat de unul dintre cei care organizau paza dictatorilor, maiorul Ion Mareş. „Am fost tot timpul provocaţi. Scopul era unul singur: să-i executăm noi. Kemenici ne-a spus mie şi lui Ţecu: «Ioane, tu îl execuţi pe Nicolae! Ţecule, tu o execuţi pe Elena! În caz că pică cazarma». Ăsta a fost ordinul pe care l-am primit eu cu Ţecu. Ce ordine au primit Stoica şi ceilalţi… sunt alte probleme. Eu notasem într-o agendă de-a mea cum se întâmplase până atunci, pe ore şi minute, tot ce-am făcut. M-am speriat, am rupt foaia, l-am întrebat pe Kemenici dacă pot s-o rup. M-am dus lângă blocul alimentar. Era un butoi – noi aveam butoaie cu nisip pentru pompieri. Pe 23 dimineaţa, când a început calvarul, am rupt foaia în bucăţi, pe care le-am îngropat în nisip. Era un fel de jurnal de luptă… Şi mă cheamă Kemenici cu hârtia. Păi, stai că… M-am dus la butoi, am răsturnat butoiul, am adunat bucăţile, am refăcut hârtia şi i-am dat-o lui Kemenici, să treacă în jurnalul acţiunilor de luptă.”

    Maiorul Ion Ţecu confirmă total ordinul primit de el şi de maiorul Ion Mareş de la comandantul Kemenici: „Ioane, tu îl execuţi pe Nicolae! Ţecule, tu o execuţi pe Elena!”.

    „Omorâţi-i şi veniţi pe poziţie!”

    24 decembrie a fost ziua în care ofiţerii UM 01417 au primit cele mai multe ordine de a-i împuşca pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu. Au fost ordine disperate date de Kemenici, care la rândul său era somat de la Bucureşti, din ce în ce mai des, să „recurgă la metodă”.

    Mărturia căpitanului Ion Boboc o întăreşte pe cea a maiorilor Ţecu şi Mareş.

    „La orele 17.00 s-a întâmplat ceva ce seamănă cu un joc cu miză mare, deosebită. O diversiune, cred. S-a tras dinspre liceul de vizavi spre unitate. În acel moment s-a dezlănţuit focul concentrat din interiorul clădirii. Era un vacarm de nedescris. O hărmălaie şi o debandadă perfectă. Se trăgea de pe holuri, din birouri, din dormitoare, de sus. Un ecou înfiorător. Iar eu, fiind în interior, aveam impresia că se duc lupte pe hol, că au intrat teroriştii în Comandament. De fapt, nu se auzeau decât zgomotele din interior. Din afară nu se trăgea. În aceste momente, comandantul trece în fugă şi spune: «Cade Comandamentul!… Omorâţi-i şi veniţi pe poziţie!… Salvaţi-vă cum puteţi!…». Şi a dispărut. După câteva momente s-a făcut linişte. Toţi părăsiseră Comandamentul. Rămăseserăm doar eu cu Stoica, păzindu-i pe cei doi. Ulterior am aflat că, ajuns în poziţie, Kemenici anunţase oamenii că a căzut Comandamentul. Neavând curaj să executăm ordinul primit – uciderea celor doi –, am ieşit pe hol. Întregul Comandament era pustiu. Vraişte. Linişte. Toţi se retrăseseră în poziţie. În birou sunau telefoanele… Nu mai era nimeni cu care să discuţi. Cui să-i ceri un sfat? Pe fereastră, zărim în curte doar doi oameni cu armele îndreptate spre Comandament. Dispăruseră până şi cele două TAB-uri ţinute permanent pentru retragerea forţată a celor doi – unul la uşa din spate, altul în faţa Corpului de Gardă. Ne aşteptau probabil să ieşim. Atunci mi-am dat seama de scenariu: i-am fi executat pe cei doi, iar noi am fi fost împuşcaţi că nu i-am păzit, că am fugit, că am părăsit postul încredinţat. S-ar fi spus că cei doi tirani ar fi fost ucişi de necunoscuţi care ar fi pătruns în unitate în acele momente tulburi. Revenirea personalului în unitate s-a făcut fără să ne dăm seama cum. În circa o oră, după acest incident, oamenii erau deja fiecare la postul lui. Comandantul ne-a ocolit iarăşi.”

    Ceaușeștii se ghemuiau, în timpul tragerilor de la Târgoviște / Captură din filmul „Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

    „Trage un încărcător într-unul şi un încărcător în celălalt!”

    Un alt ofițer care a stat în apropierea Ceauşeştilor, în perioada 22–25 decembrie, a fost locotenentul-major Iulian Stoica. Acesta avea o poziţie strategică: la uşa încăperii în care erau ţinuţi dictatorii. Stoica susţine că a primit mai multe ordine de lichidare a celor doi. Motivul pe care i l-a furnizat comandantul, colonelul Kemenici, a fost că unitatea va cădea „în mâna duşmanului”.

    Iată ce a declarat Iulian Stoica, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”: „Personal am avut nişte dubii în privinţa comandantului unităţii pentru misiunea pe care mi-a ordonat-o. Am fost acuzat de trădare în dimineaţa zilei de 25 decembrie. Mi se ordonase să-i ucid pe Ceauşeşti, fără judecată, în 24 spre 25 decembrie. Colonelul Kemenici mi-a ordonat asta. Totul s-a întâmplat când a fost canonada dintre noi şi liceu. A venit la mine, care eram pe hol, şi mi-a spus: «Am pierdut tot! Vin şi ne iau. Treci şi trage un încărcător într-unul şi un încărcător în celălalt!». Şi a plecat. A doua zi dimineaţa mi-a spus că am trădat. Pe 25 dimineaţa. Nu am executat ordinul şi bine am făcut. Un ofiţer a declarat că a avut ordin să tragă în mine. A spus că l-a întors cu transportorul cu mitraliera spre geam, unde erau cei doi, şi dacă aude foc de armă în birou, să deschidă focul cu mitraliera de 14,5 milimetri. Eu intram, aşa, şi el era în faţa mea”.

    Iulian Stoica a fost primul ofiţer de la Târgovişte care l-a acuzat direct pe Kemenici că a vrut să facă măcel în cazarmă: mai întâi să fie împuşcaţi Ceauşeştii, apoi să fie ciuruiţi păzitorii-asasini ai Ceauşeştilor.

    „Dacă vrei să intri în istorie, te duci şi-i împuşti pe amândoi!”

    Noaptea de 24 spre 25 decembrie a fost petrecută de Ceauşeşti în câmpul din spatele cazarmei, îmbarcaţi într-un TAB. Comandantul Andrei Kemenici a încercat şi aici să-i lichideze. De această dată, îi încredinţase misiunea plutonierului Constantin Stoican. Să urmărim mărturia acestui subofiţer.

    „În noaptea de 24 spre 25 decembrie, două TAB-uri însoţite de tancuri şi infanterie au fost încolonate în dispozitivul de luptă al unităţii. În primul TAB, condus de un mecanic conductor civil de la uzina din Moreni, se aflau cei doi Ceauşeşti împreună cu Stoica, Boboc şi Paise. În al doilea, condus de mine, se aflau colonelul Kemenici, locotenent-colonelul Dinu, plutonierul Birtan, un caporal radiotelegrafist şi un soldat – ultimii trei erau unguri. În timp ce caporalul tot bălmăjea la staţie «Stejarul, mă auzi?… Stejarul, mă auzi?», pe oblonul comandantului au fost introduşi cu mare greutate doi saci, pe care i-a preluat Dinu, aşezându-i cu dificultate pe banchetă, lângă el. Chiar dacă ei ziceau că în cei doi saci sunt haine, eu sunt sigur că acolo erau doi oameni, că prea stăteau pe banchetă ca oamenii… Apoi îi auzeam respirând greu, n-aveau aer, şuierau… Kemenici era în afara TAB-ului şi m-a chemat la el. Era în pufoaică şi ţinea mâinile în buzunare. Mă întreabă: «Mă, tu ştii cine-i în TAB-ul ăla?». Să spun, să nu spun? «Ce-am auzit şi eu… Dar nu sunt sigur». Şi-mi spune: «Dacă vrei să intri în istorie, te duci şi-i împuşti pe amândoi!». Asta a zis, apoi s-a dus la TAB-ul celălalt, l-a dat jos pe mecanicul-conductor şi mi-a ordonat mie să-i iau locul. M-am codit eu, dar nu aveam puterea să mă opun, îmi dăduseră şi lacrimile de frică. I-am zis ba că sunt neras, ba că mi-e ruşine să mă prezint în faţa comandantului suprem în halul în care arătam. Până la urmă am urcat, mai mult împins. I-am văzut. Erau ei, amândoi îmbrăcaţi militar. M-am uitat la Stoica şi la Boboc. Moţăiau cu armele pe genunchi. Deschideau ochii cu mare greutate, apoi le cădeau pleoapele. Paise era lângă mine, cu puşca blocată în crenel, spre afară, să nu o poată folosi în interior. Se tot frământa, se tot foia, se apleca spre cei doi şi şuşotea cu ei. Imediat după urcarea mea în acel TAB, cel cu momâile în saci a dispărut. Nu l-am mai văzut nici a doua zi. Eu m-am tot gândit – să fac, să nu fac ce mi-a zis. Tot căutam momentul. Un nod în papură. Când eram dispus s-o fac, când mă lăsam păgubaş, în voia sorţii, mi-era frică şi s-o fac, şi să n-o fac. Aşa a trecut noaptea. Şi am primit ordin să ne întoarcem în unitate. Ajuns în faţa Comandamentului, am procedat şi eu cum văzusem că se făcea când erau readuşi în Comandament. Am ambalat motoarele să fac o perdea de fum ca să mascheze coborârea lor din TAB.“

    Iulian Stoica avea să declare şi el, în 1998, că plutonierul Stoican i-a spus că avea misiune de la Kemenici să tragă atât în Ceauşeşti, cât şi în însoţitorii lor.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (82) / Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    O altă mărturie referitoare la diversiunile de la Târgoviște aparţine uneia dintre gărzile de la uşa camerei în care erau Ceauşeştii. Locotenentul-major Iulian Stoica a văzut trăgători pe blocurile din vecinătatea cazarmei. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    „Din locul în care mă aflam, am văzut că, de pe un bloc situat în apropierea unităţii, s-a executat foc cu o armă asupra unităţii militare. Era foc cu foc, nu automat, dar într-o cadenţă rapidă. Pe platou erau TAB-uri care aveau proiectoare. Acestea au luminat locul şi au strigat la oamenii de pe bloc să plece de la geamuri, să se aşeze pe jos, pentru că se va trage. Se trăgea de pe terasa blocului, iar din unghiul în care mă aflam, am văzut lumini, foc la gura ţevii. Apoi, pe direcţia focului de la gura ţevii era o scară de incendiu. Un tip cu o extraordinară dexteritate şi-a dat drumul pe această scară, coborând de pe bloc. Cei care trăgeau l-au urmărit cu rafala”, a declarat Iulian Stoica.

    Asta se întâmpla tot în dimineaţa de 23 decembrie, după ce toată noaptea bateriile antiaeriene trăseseră după ţinte fictive.

    „Teroriştii” de pe macara

    Isteria atacurilor teroriste. Un episod de acest gen s-a consumat pe 24 decembrie, în jurul orei 17.00. Colonelul Ion Mareş se afla în patrulare cu tancul, prin oraş.

    Ion Mareş: „Deodată, atenţia ne-a fost atrasă de strigătele mulţimii aflate pe o pasarelă. Făcea semne către o macara-turn folosită la construcţia unui complex agroalimentar. Pe platformă, sus, am observat doi indivizi. Am ordonat comandantului de tanc, plutonierul-adjutant Petrescu, să deplaseze tancul spre macara. În timp ce se executa această manevră, asupra celor doi s-a deschis foc de către o grupă de cadre militare. Am strigat: «Nu mai trage nimeni!». Focul a încetat, dar unul dintre cei doi murise. Rămăsese agăţat cam trei-patru metri mai jos de platformă, în piciorul macaralei. Am ordonat cadrelor să-l aresteze pe celălalt, care ridicase mâinile. Era un tip înalt, îmbrăcat într-un costum de blugi. Purta o barbă bogată. I-am verificat documentele. Am tresărit. Era cetăţean român de naţionalitate germană. Mirosea a băutură şi avea o privire cum nu mai întâlnisem. I-am pus câteva întrebări. «Cum te numeşti?». «Kurt Horst», îmi răspunde. «Unde locuieşti?». «În Târgovişte». «Unde lucrezi?». «La Combinatul de Oţeluri Speciale. Sunt inginer», îmi spune. «Ce căutai pe macara?». «Am fost la ţară cu un prieten şi am tăiat porcul. Am şi băut ceva. Când m-am întors, cel cu care am fost sus pe macara mi-a zis să ne urcăm, să vedem mai bine ce se întâmplă în oraş». «Bine – zic –, dar de acolo s-a tras asupra manevranţilor din gară». Îmi spune: «Nu am tras noi». L-am mai întrebat: «Cine este cel care a rămas agăţat de corpul macaralei?». Îmi spune: «Nu-l cunosc, acum l-am întâlnit». Am dat ordin să fie dus la arest. A fost eliberat a doua zi. Au venit soţia lui, care era asistentă, şi doctorul Centrului Militar Judeţean, care au garantat pentru el”.

    Isteria din centrul de comandă

    Doi militari au consemnat ce s-a întâmplat în biroul comandantului UM 01417, Andrei Kemenici, în timpul misiunilor de luptă. Iată un moment tensionat din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.

    Colonel Kemenici

    Ora 04.35 – Elicopter la sol, doborâți-l! Bateria 3 a atras asupra unui obiect mișcător.

    – Nu s-a plecat nicăieri, toată lumea în poziţie.

    04.36 – La Adânca s-a auzit o bubuitură de tun. Să se verifice ce este!

    04.38 – Bateria de 85 mm a tras pe un obiect mişcător ce a explodat. Să se verifice pentru a da date.

    04.40 –
 Luaţi legătura cu Dâmboviţa!

    – Pe podul de la oţelărie, cinci Dacii 1300, din care una neagră, se îndreaptă spre Micro 11.

    04.45 – Elicopter se apropie de zona de foc. Distrus imediat.

    04.46 – Am alt elicopter în aer.

    – Am tancurile. Am trimis după muniţia de artilerie.

    –  Vine Ciupitu cu muniţie pentru tancuri.

    –  Pe cele care au fost jos nu am putut să le distrug.

    –  Vreau să le dobor în aer, până să ajungă la sol.

    Kemenici: “Să salvăm obrazul Armatei! Dăm nişte bidinele şi rezolvăm imaginea Armatei”

    O întâmplare din ciclul „Cine-a tras în noi după 22?” s-a petrecut şi în UM 01417. În timpul diversiunilor teroriste, ofițerii din cazarmă au constatat că militarii trăgeau după un inamic care nu „nimerea” clădirea Comandamentului nici măcar cu un glonţ. Ne lămureşte locotenentul-major Iulian Stoica. „Un alt episod interesant a fost atacul din faţă, că pavilionul ar fost atacat din liceul de vizavi de noi, de care ne desparte Bulevardul Castanilor. De unde mă aflam, am auzit canonada. Nu ştiu care a fost momentul deschiderii focului, dar s-a tras dinspre cazarma noastră spre liceu. La comisia de anchetă din 1990 s-a constatat că toate urmele de gloanţe sunt de la noi către ei. De la ei către noi nu există nimic. Ne-am uitat cu foarte mare atenţie. Şi mai interesant este faptul că pavilionul a fost parcă pictat din ordinul colonelului Kemenici, ca şi cum ar fost ciuruit de gloanţe. Se vede şi acum acest lucru până la un anumit nivel, până unde a ajuns scara zugravului.”

    Andrei Kemenici a explicat de ce a recurs la acest truc – „pictarea” unor urme de gloanţe, după evenimentele din decembrie 1989, pe faţada Comandamentului. ”Recunosc, am multiplicat prin tencuială urmele gloanţelor, dar fără să urmăresc un interes personal. Mii, zeci de mii de oameni treceau zilnic dinspre şi înspre gară, pe Bulevardul Castanilor, printre cele două clădiri impozante, aflate faţa în faţă: Liceul Industrial de Petrol şi Cazarma UM 01417. În timp ce liceul era ciuruit, făcut zob, clădirea cazărmii rămăsese aproape intactă. Erau câteva urme de gloanţe, dar invizibile din stradă. Orice trecător era liber să se uite în stânga şi în dreapta. Şi ce-şi spunea? Că am tras ca zăpăciţii, fără motiv. Şi atunci, ce-am zis? Să salvăm obrazul Armatei! Dăm nişte bidinele şi rezolvăm imaginea Armatei.”

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (81) / Diversiunile de la Târgoviște

    La fel ca în Bucureşti, şi la Târgovişte au apărut „inamici invizibili” care atacau Armata aerian şi terestru. Miza era crearea unei confuzii în care Ceauşeştii să fie suprimaţi. Colonelul Kemenici a dat mai multe ordine de împuşcare „accidentală”, fără proces, a dictatorilor. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Schimbul de focuri din jurul UM 01417 Târgovişte, unde se aflau Nicolae şi Elena Ceauşescu, a început încă din ziua aducerii celor doi în cazarmă: 22 decembrie. După cunoscuta reţetă a rafalelor scurte şi a semnalelor luminoase de pe cer, dar şi de pe ecranele de radiolocaţie, militarii se luptau cu atacatori inexistenţi şi cu ţinte care dispăreau şi apăreau la comandă.

    Primele schimburi de focuri din unitate au fost înregistrate pe 22 decembrie, puţin după ora 22.30. Dictatorii se aflau în cazarmă de patru ore. La Bucureşti, noii conducători ai ţării ştiau totul despre poziţia Ceauşeştilor. Ion Iliescu şi generalul Stănculescu vorbiseră personal cu ofiţerii de la Comandamentul unităţii din Târgovişte.

    În cartea “Ceauşescu la Târgovişte”, Viorel Domenico a consemnat din „Jurnalul acţiunilor de luptă” al comandantului unităţii:

    „La ora 22.40 s-a deschis focul cu armamentul de infanterie şi artilerie asupra unui elicopter, consumându-se 11 lovituri explozive, calibru 85 milimetri. Pe timpul acţiunii ţintei aeriene, inamicul a întrebuinţat un puternic bruiaj activ radiolocaţie”.

    În „Jurnalul acțiunilor de luptă“ nu apare şi finalitatea acţiunii, dacă a fost sau nu doborâtă ţinta. Ofiţeri din unitate confirmă însă că nu a fost doborât niciun aparat de zbor, n-a fost capturat niciodată vreun centimetru de tablă din „elicopterul inamic”. Explicaţia e simplă şi a fost furnizată de specialişti în războiul electronic: „aparatele de zbor” nu existau în realitate, ci erau proiecţii virtuale. Ele apăreau doar noaptea, din două motive:

    1. pentru a induce o panică suplimentară;
    2. pentru că ziua ar fi putut fi depistată făcătura, dat fiind că „hologramele” respective nu aveau forma perfectă a unui elicopter, ci erau un fel de „vagoane luminoase”, capabile să simuleze inclusiv zgomotele unui atac armat.

    În acelaşi „Jurnal de luptă“ este prezentat un alt atac, cel din dimineaţa de 23 decembrie: „La orele 4.30 şi 6.45, inamicul acţionează cu elicoptere în zona de foc a UM 01417. Conform misiunilor primite, bateriile antiaeriene deschid focul asupra ţintelor descoperite, consumându-se 10 lovituri explosive, şi este doborât un balon luminiscent, întrebuinţat de terorişti pentru inducerea în eroare”.

    Voia să evadeze printre gloanţe

    În timp ce afară se trăgea infernal, Ceauşeştii se aflau într-o cameră care avea două ferestre chiar spre zona de unde se presupunea că este atacată unitatea. Mai exact, dinspre Liceul industrial de petrol, situat vizavi de cazarma UM 01417. Cazarma şi liceul erau despărţite de Bulevardul Castanilor.

    Căpitanul Ion Boboc susţine că „odiosul” i-a cerut, în acea noapte, să-i organizeze o evadare. „A venit în faţa mea: «Puteţi asigura un blindat cu care să ne deplasăm în zona Voineşti-Câmpulung, să merg la o casă de oameni?». Eu i-am răspuns: «Nu sunteţi în siguranţă. Oamenii v-au urmărit şi vă urmăresc». M-a bătut pe umăr şi mi-a şoptit, parcă ferindu-se de Elena: «Îţi dau bani, grade, ce vrei!». Eu i-am spus: «Pe unde să plecăm? Suntem înconjuraţi de demonstranţi şi terorişti, care atâta aşteaptă». Apoi el: «Ştiu eu…». L-am amăgit: «Să se mai liniştească vacarmul de afară şi plecăm». S-a mai liniştit, însă cu fiecare rafală auzită intrau amândoi în panică. Într-un târziu mi-a spus: «Putem pleca pe la două-trei noaptea, când se mai linişteşte situaţia».”

    Tensiunea din stradă se simţea şi în camera Ceauşeştilor. Boboc spune că, din cauza desfăşurării de forţe de afară, dictatorii nu au dormit aproape deloc în acea noapte. Era a doua noapte agitată, după cea din sediul CC al PCR.

    A doua diversiune asupra unităţii a avut loc în dimineaţa de 23 decembrie. Atacurile au fost prefaţate de un telefon de ameninţare. Comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, şi-a amintit de acel moment, trăit alături de maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş (de la Armată) şi de colonelul Gheorghe Dinu (de la Securitate).

    „Eram în birou cu Mareş, Ţecu şi Dinu. Era ora 6.05. Analizam măsurile ce trebuiau luate odată cu ivirea zorilor. Sună telefonul de oraş. Răspunde Mareş. Îl văd că se îngălbeneşte, că îi tremură glasul şi mâna. Îi cer receptorul şi ascult: «Kemenici, fii atent!». Deci, mă ştia, mă cunoştea. Mi se adresa superior, pe nume. «Dacă într-o jumătate de oră nu predai trădătorii la poartă, ştergem cazarma de pe faţa pământului». Am întrebat: «Despre ce trădători vorbiţi, cine sunteţi?». Şi-mi răspunde: «Trupele speciale. Vezi că n-avem chef de glumă. Aveţi la dispoziţie o jumătate de oră». Şi a închis.”

    Potrivit aceluiaşi Andrei Kemenici, peste o jumătate de oră, în jur de 6.35, începe infernul. „Cercetaşii observatori au semnalizat, la o înălţime destul de mare, cinci ţinte aeriene care evoluau cu caracteristicile de zbor ale elicopterelor. Pe ecranele radar, ele nu apăruseră. Am aflat ulterior. Cu ochiul liber însă, luminile se vedeau clar, se deplasau spre Târgovişte, spre noi, spre nord. Atunci, Mareş, care se afla în centrul de comandă, a dat undă verde bateriilor de artilerie antiaeriană. S-a pornit un foc năprasnic, cu toate categoriile de armament, inclusiv cu cel de infanterie. La verticală, desigur. Şi erau în total circa 500 de guri de foc. După acest puseu de foc, cum s-a lăsat liniştea, primesc telefon de la aceeaşi persoană din «trupele speciale»: «Ai crezut că glumim? Ăsta-i doar începutul!».”

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (80) / Oala de noapte a Comandantului Suprem

    În cazarma de la Târgovişte, fostul dictator trecea prin momente de furie şi de umilinţă. El şi soţia sa stăteau înghesuiţi într-un pat de fier şi îşi vorbeau în şoaptă. Din motive de siguranţă, ei nu erau duşi la WC-ul de pe hol, ci îşi făceau nevoile într-un bidon de plastic, la adăpostul unui paravan, chiar în camera în care dormeau. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    În timp ce, la Bucureşti, un grup de „emanaţi” se instala la putere călcând pe cadavre, Ceauşeştii îşi continuau frământările în cazarma din Târgovişte. În clepsidra vieţii lor, nisipul se apropia de sfârşit. Ofiţerii şi subofiţerii li se adresau respectuos, ca unui şef de stat şi soţiei sale. ”Le-am vorbit frumos, cu «tovarăşe preşedinte» şi «tovarăşa Ceauşescu»”, spune caporalul Dorian Dobriţa. Colonelul Kemenici i se adresa respectând ierarhia militară: ”tovarăşe comandant suprem”.

    Viaţa reală nu mai semăna însă câtuşi de puţin cu cea a unor înalţi demnitari. Hrana sărăcăcioasă, încăperea austeră şi igiena precară îi făceau pe soţii Ceauşescu să se considere mai degrabă prizonieri. Erau oarecum mulţumiţi că sunt păziţi, după câte spaime trăseseră de-a lungul zilei de 22 decembrie, dar apoi descopereau crunta realitate: îşi făceau nevoile într-un bidon de plastic, în camera în care dormeau. Recipientul folosit ca oală de noapte se afla după o perdea, la câţiva metri de pat. Paise şi Boboc ieşeau, pe rând, şi duceau bidonul la WC-ul din capătul holului. ”Pe ei nu-i duceau la WC din motive de siguranţă, să nu apară probleme”, spune caporalul Dobriţa.

    Patul din mijloc

    În Comandament, Ceauşeştii locuiau într-o încăpere aproape pătrată (5,70 metri peretele exterior, 5,90 metri pereţii laterali), cu înălţimea de 4,00 metri. Camera avea două ferestre mari, înalte, cu grilaj de fier. Ferestrele erau acoperite cu pături, la fel ca în biroul comandantului, situat alături. Astfel, Nicolae şi Elena Ceauşescu nu puteau vedea ce se întâmplă în afara celor patru pereţi. În schimb, auzeau ce se scanda în stradă.

    În cameră se aflau trei paturi militare, de fier, care în nopţile precedente, începând din 17 decembrie, serviseră drept culcuş pentru câţiva ofiteri din conducerea unităţii. În seara de 22 decembrie, după aducerea dictatorilor în cazarmă, Elenei Ceauşescu i-a fost repartizat patul din partea dreaptă, de lângă peretele care despărţea camera de biroul comandantului Kemenici. Nicolae Ceauşescu a luat în primire patul din mijloc. După o vreme, cei doi şi-au rugat păzitorii să-i lase să stea împreună. Militarii au acceptat, iar Tovarăşa s-a mutat alături de Tovarăşul, în patul din mijloc. Din acel moment, cei doi nu au mai fost despărţiţi. S-au ghemuit unul lângă celălalt, mângâindu-se şi vorbindu-şi în şoaptă.

    În partea dreaptă a camerei, aproape de uşă, era o sobă de teracotă. O sobă pe gaze.

    Pe partea stângă a încăperii se aflau, în ordine, o chiuvetă izolată cu un paravan înalt, de plastic (lângă peretele dinspre hol), un birou cu patru scaune (la mijloc) şi un pat (la fereastră). Acest al treilea pat din cameră era folosit, pe rând sau simultan, de cei doi paznici din interior ai Ceauşeştilor: căpitanul Ion Boboc şi plutonierul Constantin Paise.

    La intrarea în biroul-dormitor se afla un alt paravan, prevăzut cu o uşiţă pe partea dreaptă. Peste acel paravan, care era mai scund decât cel din stânga, se putea privi în cameră, dar intrarea era posibilă doar pe uşiţa dinspre sobă.

    În încăpere nu era televizor, dar prin perete se auzea, pierdut, sonorul televizorului din biroul comandantului unităţii, colonelul Andrei Kemenici. Ceauşeştii nu puteau auzi cine şi ce vorbeşte la TVR, dar acel bâzâit le stârnea curiozitatea.

    ***

    Discuţie din seara de 22 decembrie, imediat după masă, între căpitanul Ion Boboc şi soţii Ceauşescu. Povesteşte ofiţerul. ”L-am întrebat: «Ştiţi situaţia de la Timişoara?». El: «Nu am dat ordin să se tragă». Era nervos, agitat, ar fi vrut să continue fraza, a bâlbâit ceva, dar a intervenit ea: «Linişteşte-te, Nicule… Nu te mai agita». Îl lua în braţe, îl mângâia pe obraz, pe păr… Ea: «Şi câte am făcut noi, Nicule, pentru ţară şi popor!… Am construit oraşe, combinate, am achitat datoriile externe… Şi acum să-şi bată joc de noi, să organizeze lovitura de stat… Dar lasă, o să vadă poporul că trădătorii vor răul ţării… Cum te cheamă? De unde eşti?». Nu i-am spus cum mă cheamă, i-am zis doar că sunt din Piteşti. «Şi nu-ţi place cum arată oraşul? Câte blocuri… Păi, aşa era pe timpul părinţilor tăi? Câte am făcut şi în Piteşti!…» «Poporul a construit totul», i-am răspuns. Lui i-am cerut voie să-mi aprind o ţigară şi mi-a permis. De atunci, am fumat întruna şi nu-l deranja. De fapt, cred că nici nu observa. Era ca un leu în cuşcă, se plimba de colo-colo, nervos, agitat, pe gânduri. Îl întreb: «De ce aţi plecat din Comitetul Central?». «Am greşit, nu trebuia să plec… Trebuia să rămân, să spun poporului…» «Şi cum aţi plecat?» «A venit elicopterul şi am vrut să merg într-o întreprindere mare, la Republica, la 23 August… unde este o clasă muncitoare puternică, să-i pot aduna şi să le spun… Apoi ne-am îndreptat spre Târgovişte, unde auzisem că e linişte… Dar am aterizat lângă Titu. Am luat de pe şosea o maşină roşie, apoi una albă şi am vrut să ajung la Combinat să le vorbesc muncitorilor…»”

    Slalom printre amintirile căpitanului Boboc. ”Se făcuse miezul nopţii şi el mi-a cerut să le aduc un televizor. I-am spus că nu mai e program, că programul se întrerupe din ordinul dânsului la ora 22… I se făcuse foame. Mi-a cerut să-i aduc brânză dulce şi apă minerală. I-am spus că n-avem, iar el s-a înfuriat: «M-aţi adus aici să vă bateţi joc de mine?! Sunt preşedintele României şi comandantul vostru suprem!». «Vă rog să mă înţelegeţi, nu avem în unitate brânză dulce şi nici în oraş n-am văzut aşa ceva. Şi nici apă minerală, iar apa plată e otrăvită de terorişti». «Cine sunt ăştia?» «Dacă nu ştiţi dumneavoastră, eu de unde să ştiu? Au tras în popor şi acum trag aici. Noi suntem atacaţi şi ne apărăm». Afară se trăgea. Ceauşescu era înfricoşat. Zice: «Vreau să mă duceţi la Comitetul de Partid, la tovarăşul Găvănescu!» «Nu se poate acum, trebuie să vă asigur securitatea… N-auziţi ce-i afară?». Demonstranţii erau în stradă. Scandau «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». S-a concentrat un moment şi a descifrat mesajul celor din stradă. Li s-au întunecat privirile şi lui, şi Elenei. Atunci, el şi-a recăpătat încrederea în mine, în Armată chiar.”

    ***

    ”El se frământa, se agita ca un turbat. Ea: «Nicule, linişteş- te-te!… Hai să te culci, că e târziu…» A ascultat-o, s-a lungit pe pat. Ea aţipise. El n-a închis ochii. S-a ridicat şi a început să se plimbe prin cameră. Venea lângă mine, se oprea în dreptul meu şi mă fixa cu nişte ochi înfiorători, voind parcă să-mi destăinuie ceva. Mi-era frică să nu mă hipnotizeze şi-mi schimbam privirea din ochii lui. Atunci, pleca lângă ea, o mângâia, schimbau câteva priviri, comunicând în tăcere, discret, punându-se de acord… Camera aceea îl sufoca. Era într-o stare de nedescris, ceva între aroganţă şi supunere, între putere şi neputinţă, între pisc şi prăpastie.”

    ***

    ”În noaptea de 23 spre 24 s-a tras puternic, îndeosebi în poziţie, în dispozitivul unde fuseserăm noi de cu ziuă. El n-avea stare. N-a pus geană pe geană. Se tot frământa şi se tot deplasa de colo-colo în încăperea strâmtă în care supravieţuiam. Ea, în schimb, mai aţipea. Stătea întinsă în pat şi o mai fura din când în când somnul. Era ca un cadavru. Dormea cu gura deschisă, cu mâinile pe burtă. Avea o piele uscată şi galbenă… Aveam impresia că-i moartă.”

    ***

    Pe 24 decembrie, trăirile căpitanului Boboc iau direcţii nedesluşite. ”S-a pornit iar potopul de gloanţe. Prin geamul camerei în care ne aflam nu a trecut niciun glonţ. Deci, nu fuseserăm vizaţi. În acest timp, el s-a arătat foarte speriat. Intrase în panică. O sfeclise. «Ce e?» «Suntem atacaţi!» Cât s-a tras, au stat cuminţi ca nişte copii, căutând locuri mai ferite. Simţeai în ei cum funcţionează instinctul de conservare, de apărare… După această furie războinică, au reînceput plimbările lui nervoase prin cameră. Nu erau trasee fără sens, ci erau gânduri transferate în mişcare. Dar cine să le descifreze când eu eram nedormit de o săptămână, lihnit de foamea pe care n-o mai simţeam, părăsit de şefi şi de subordonaţi, dezorientat şi fără informaţii, lăsat pradă pustiului de gânduri venite de peste tot, faţă în faţă cu cel mai pândit şi vânat om al acelor zile.”

    În acest context, căpitanul Boboc trece prin alte provocări care-l pun la încercare. ”În acea cameră erau şi câteva cărţi pentru învăţământul politico-ideologic, necesare ofiţerilor care lucraseră acolo. El a luat o asemenea carte, a frunzărit-o câtva timp, incapabil să se oprească asupra unei pagini, apoi a trântit-o, oftând, de unde o luase. După un timp, în unitate s-a auzit guiţat de porci. Ea a întrebat: «Cine ţipă aşa?». «Se taie porci», i-am zis eu. «Păi, cum aşa?! Asta e neruşinare! Situaţia e asta care e şi voi tăiaţi porcii…» Am căutat s-o calmez, să-i explic că în unitate sunt sute de militari cărora trebuie să li se asigure hrana, că nu se fac chefuri, că şi în asemenea momente cazanul trupei trebuie să funcţioneze. A intervenit el, împăciuitor: «Uite ce e, te rog, du-te la comandantul unităţii, cere-i nişte bani să-mi cumpăr o cămaşă, că asta de pe mine e murdară… Şi spune-i că azi vreau să mănânc cu ofiţerii la popotă… Să le spun că ţara e trădată…».”

    Rugăminţile lui Ceauşescu au rămas fără rezultat. Căpitanul Boboc i le-a adus la cunoştinţă comandantului său, colonelul Kemenici, dar acesta nu a dat niciun răspuns.

    ***

    O mărturie răvăşitoare, prin conţinut şi limbaj, a fost lăsată de locotenent-colonelul Gheorghe Dinu, locţiitorul comandantului Securităţii Dâmboviţa. Afectată de agramatisme, mărturia colonelului Dinu a fost făcută ”la cald”, pe 28 decembrie 1989. ”Din discuţiile purtate cu cei doi tirani, vipere îndreptate împotriva poporului, am concluzionat faptul, dealtfel lăsau impresia unor drogaţi, nu realiza nimic din cele ce se întâmpla – tot timpul profera insulte şi jigniri cum că am trădat cauza poporului, am încălcat jurământul militar, şi că vom da socoteală în faţa poporului şi clasei muncitoare. Faptul că nu realiza nimic este susţinut şi de faptul că la una din discuţiile purtate de către domnul Colonel Kemenici Andrei în prezenţa mea cu cei doi tirani, nr. 1 s-a adresat comandantului cu rugămintea să-l împrumute cu ceva bani ptr. a se înscrie la masă la popotă.”

    În 1996, colonelul Dinu a murit subit, fără ca vreo boală să-i anunţat sfârşitul. Scria intens la o carte – Am fost ultimul şofer al Ceauşeştilor – pe care voia s-o publice în acelaşi an. N-a mai apucat. Iar manuscrisul cărţii a dispărut din spitalul în care Dinu era internat.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (79) / „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

    Cu cât înaintau în noapte, soţii Ceauşescu încercau să se acomodeze cu condiţiile din cazarmă. Trecuseră aproape zece ore de la fuga cu elicopterul de pe sediul CC al PCR. Zece ore în care schimbaseră uriaşele lor birouri de lucru – Cabinetul 1 şi Cabinetul 2 – cu o încăpere pătrăţoasă, de şase metri pe şase, care le era şi dormitor, şi toaletă, şi sală de mese.

    În primele ore de protecţie/detenţie (nimeni nu ştia exact care era statutul lor), Ceauşeştii au încercat să se informeze despre situaţia de la Bucureşti. Au cerut să le fie adus un televizor, dar solicitarea le-a fost refuzată de comandantul unităţii.

    În lipsa televizorului, i-au descusut pe cei cu care împărţeau încăperea. Şi Nicolae, şi Elena erau firi iscoditoare. Puse cap la cap, mărturiile militarilor de la Târgovişte suferă de unele stângăcii, repetiţii sau chiar contradicţii. Probabil că, dincolo de dialogurile directe cu soţii Ceauşescu, au existat şi preluări în nume propriu ale unor poveşti trăite şi spuse de alţii. Pe fond însă, rămân mărturii valoroase – singurele în măsură să reconstituie ultimele trei zile din viaţa lui Nicolae Ceauşescu.

    ***

    Povesteşte maiorul Ion Mareş: „În noaptea de 22 spre 23 decembrie au fost mai multe discuţii între soţii Ceauşescu. Se interesau despre cine conduce ţara. Nu ştiam. La un moment dat l-am văzut pe Ion Iliescu şi le-am spus şi lor. A fost singurul moment în care el s-a repezit la ea. A zis: «Vezi? Ţi-am zis să-l termin şi tu ai zis că-i suficient să-l marginalizez!». În rest, ea a condus toate discuţiile. Apoi, despre Militaru: «Agentul ăla KGB». Când a aflat de Sergiu Nicolaescu, a rămas mască: «Ce mai vrea şi ăsta? L-am lăsat să se plimbe prin toată lumea…»”.

    Caracterizările făcute de Ceauşeşti noilor conducători ai României au fost reproduse în detaliu de căpitanul Ion Boboc în cartea “Ceauşescu la Târgovişte”. Dialogul dintre dictator şi ofiţeri avea loc la puţin timp după ce se instalaseră cu toţii în dormitorul improvizat din Comandament.

    „«Cine conduce acum?», a întrebat Ceauşescu. «Iliescu», i-am spus eu. «Cine?» «Iliescu». «Cine mai e şi ăsta?». Nu-şi amintea. Rămăsese surprins. Intervine ea: «Cum, nu-l ştii pe Iliescu? Ăla…». Şi-a amintit: «A, ăla… Nu m-au lăsat să-l termin. Nici voi… (către Elena) Voi sunteţi vinovaţi! Nici acum nu m-aţi lăsat să-i destitui pe Milea şi pe Guşă. Ăştia sunt trădători de neam şi ţară! Trădătorii nu vor altceva decât să ne ia ungurii Transilvania şi să distrugă România, s-o arunce în mizerie…».”

    ***

    A doua zi, pe 23 decembrie, pe când era ascuns într-un camion militar (PCM – punctul de comandă mobil), în dispozitivul de luptă din spatele cazărmii, Ceauşescu se interesează din nou de noua conducere de la Bucureşti. Povesteşte căpitanul Ion Boboc: „După o perioadă de acalmie, el mi s-a adresat iarăşi : «Cine conduce Armata?». «Generalul Militaru». «Cine??? Păi, ăsta-i agent KGB, e omul ruşilor! Eu îl numisem ministru pe generalul Stănculescu… L-au terminat, săracul… L-au dat jos şi pe ăsta… Trădătorii!»”.

    Momentul este relatat şi de un alt participant la acele scene istorice, locotenentul-major Iulian Stoica. „Am mers la baterie, să le aduc ceva de mâncare, plus apă şi ceai de băut. Cred că am stat mai mult de o oră. Şi am căscat şi eu gura la televizor, era unul afară, scos şi pus pe nişte lăzi din astea mari. Era transmisie din Studioul 4 şi am văzut şi eu ce era pe acolo, cu Dinescu, care se perinda pe acolo, cu Sergiu Nicolaescu, era Iliescu prin mulţimea aia… Am văzut şi eu cine conduce ţara, ce mai e pe la Televiziune, am întrebat pe acolo ce s-a mai întâmplat. Când ajung la camion şi pun sticlele pe masă, au zis că am întârziat prea mult. «Ai auzit pe la radio sau la televizor ce se întâmplă prin Bucureşti?», m-a întrebat el. «Au militarii şi ofiţerii lor un televizor scos afară şi am văzut mai multe persoane acolo, la televizor. Ce m-a surprins e că scrie Studioul 4, are altă siglă, strigă unii la alţii pe acolo… E unul, poet, Mircea Dinescu…». Şi atunci începe ea: «Cine, poetul ăla? Ce să caute el acolo? E dement». Am amintit şi de Caramitru. Ea: «Au ajuns actorii să apară în public şi să spună… Şi ce spun? Spun despre noi?». Am evitat să le spun direct, aşa. «Şi cine mai e?». «E regizorul Sergiu Nicolaescu», zic, îl cunoşteam din filmele lui. Ea, pe un ton zeflemitor: «Uite, vezi cine a ajuns să ne… Şi zice ceva rău de noi?». Zic: «Da, dânsul zice de rău…». Se întoarce către Ceauşescu: «Ai văzut? I-am dat voie să plece, a avut paşaport să meargă în străinătate, a avut mână liberă de la noi… nenorocitul… nerecunoscătorul… un stricat! Cu toate târfele prin patul lui… Pe mâna cui a ajuns ţărişoara asta!…» Vorbea mai mult ea.”

    Pentru locotenentul-major Iulian Stoica, „interogatoriul” nu se încheiase. „«Şi cine mai e la televizor?», m-a întrebat ea. «Ion Iliescu», zic eu. Auzisem vag de el. Atunci s-a înfuriat tare el, s-a ridicat de pe băncuţă şi a făcut aşa la ea: «Tu nu m-ai lăsat, din cauza ta se întâmplă asta… Nu m-ai lăsat să-l termin, ai să vezi că ne termină el pe noi!». Cât era ea de băţoasă, la faza asta nu a mai reacţionat. Iar el, către mine: «Şi ce face, măi?». «E în Studioul 4, acolo, dă dispoziţii». «Uite, uite, ăsta o să conducă! Nenorocitul ăsta împreună cu Militaru, pe care tot tu l-ai protejat…» «Nu l-am protejat eu, a avut o problemă cu una din fete, a fost bolnavă…» «Spion sovietic, spion sovietic dovedit. Tu i-ai pus… Din cauza ta… Tu nu m-ai lăsat să fac lucrurile pe care le hotărâsem… să-i terminăm… Ai să vezi că or să ne termine ăştia doi pe noi!».”

    „Ăştia doi” erau Ion Iliescu şi generalul Nicolae Militaru.

    Cine e „Marcel”?

    Mai mulţi martori-cheie ai evenimentelor din cazarmă vorbesc despre o frază misterioasă rostită de Elena Ceauşescu în mai multe rânduri. „Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?”, i s-ar fi adresat „savanta” tovarăşului ei de viaţă şi de moarte.

    Maiorul Ion Mareş rememorează o discuţie purtată în biroul-dormitor al Ceauşeştilor, în seara de 22 decembrie. „Eram în cameră eu, Boboc şi Paise, plus Ceauşeştii. Am avut un dialog mai lung, iar spre sfârşit l-am întrebat: «De ce nu aţi rămas în Iran?». Iar el, revoltat: «Cum să rămân în Iran?! Aici este ţara mea!». S-a întors cu spatele la mine şi a început să discute încet cu Elena. Şuşoteau ceva greu de înţeles. Am auzit doar o întrebare a ei, adresată lui: «Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?». Cine-o fi Marcel şi ce-o fi făcut, Dumnezeu ştie!”

    Misterioasa frază este confirmată de maiorul Ion Ţecu. Locotenentul-major Iulian Stoica oferă detalii. „Replica asta, «Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?», a fost rostită de ea, adresându-se lui, chiar în data de 22, pe la şapte şi jumătate seara, cam la o oră după ce au fost aduşi. Erau în încăpere cu Mareş, Ţecu, Dinu, Paise, Boboc. Când a făcut afirmaţia asta, ea era în picioare. El se afla jos, pe scaun. Ea s-a apropiat de el şi atât i-a zis, scurt, aşa: «Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?». Şi el a dat din cap. Am înţeles tâlcul acestei discuţii după vreo doi ani… Mareş a prins figura asta şi a ţinut-o minte… Şi tot ne întrebam, după ce s-a terminat acolo totul, până când am aflat de la Mareş şi de la Ţecu. Că desluşiseră povestea, pe acolo, pe la Bucureşti… Au aflat care a fost întreaga enigmă. În opinia lor, Marcel ar fi fost Gogu Rădulescu. Acesta, împreună cu un grup din jurul lui, ar fi insistat pe lângă Ceauşescu să facă mitingul din 21 decembrie, care avea să-i fie fatal. «Marcel» spera, probabil, că lucrurile o vor lua razna şi că se ridică şi Bucureştiul, după Timişoara. La asta se referea Elena Ceauşescu.”

    Iulian Stoica spune că „Marcel” a mai fost invocat şi pe 23 decembrie, când Ceauşeştii erau duşi în punctul de comandă mobil. „Au discutat şi pe 23 ceva despre chestia asta cu Marcel, dar nici acolo nu mi-a fost clar, să fiu eu sigur că e vorba des- pre Gogu Rădulescu. Îşi reproşau greşeala făcută, de a avea încredere în «Marcel». Şi vorbeau despre amestecul străin, îl plasau pe «Marcel» în contextul intervenţiei străine.”

    Acelaşi Iulian Stoica declara, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „Unii au spus că Marcel ar fost Mihail Gorbaciov…”.

    Greu de crezut că la Gorbaciov se refereau Ceauşeştii. În schimb, varianta Gogu Rădulescu pare plauzibilă. Până la 22 decembrie 1989, Gogu (Gheorghe) Rădulescu a fost membru în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, deţinând funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului de Stat şi preşedinte al Curţii de Control Financiar. La Revoluţie avea 75 de ani. Comunist ilegalist din 1933, a urcat în ierarhia de partid graţie legăturilor sale speciale cu Moscova. Soţia sa a fost colonel NKVD (strămoşul KGB). De altfel, în vâltoarea evenimentelor din decembrie 1989, Ceauşescu şi alţi membri ai CPEx îl bănuiau pe Gogu Rădulescu că e agent sovietic.

    După Revoluţie, Gogu Rădulescu a avut parte de un tratament preferenţial din partea noii puteri. El a fost scos pe şest din „lotul CPEx”, care era judecat pentru vina colectivă de a nu i se fi opus lui Ceauşescu în şedinţa din 17 decembrie 1989, când dictatorul a ordonat să se tragă în manifestanţi. Majoritatea membrilor CPEx au stat câte trei-patru ani în închisoare. Excepţiile au fost Constantin Dăscălescu, Gogu Rădulescu şi Ioan Ursu, demnitarii din „clubul sovietic”.

    Mai există o variantă pentru misteriosul „Marcel“ invocat de soţii Ceauşescu: Marcel Shapira, şeful masoneriei române în exil. Nicolae Ceauşescu avea multiple legături cu acesta, mai ales valutare. Dar conexiunile lor din acele ultime zile ale regimului au rămas învăluite în negura timpului.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (78) / Telefoanele lui Iliescu

    În seara de 22 decembrie 1989, după ora 19.00, ofiţerii care-i păzeau pe dictatori erau derutaţi de o dublă recomandare: şi Nicolae Ceauşescu, şi Ion Iliescu le cereau să execute doar ordinele generalului Stănculescu! Iliescu ţinea legătura personal cu cazarma de la Târgovişte, deşi la acea oră nu avea nicio funcţie în statul român.

    Cazarma UM 01417 Târgovişte. După instalarea soţilor Ceauşescu în clădirea Comandamentului, într-o încăpere aflată perete-n perete cu cea a colonelului Andrei Kemenici (comandantul unităţii), a început nebunia.

    Kemenici a căutat să anunţe cât mai repede „la centru” că-i are în pază şi apărare pe Ceauşeşti. Dar conducerea de la Bucureşti era încă difuză, nu fusese clar conturată. Kemenici nu ştia exact cui trebuie să se adreseze. De aceea, a luat legătura cu generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I.

    Andrei Kemenici explică mişcările făcute în acele momente: „Am apelat la şefii mei pe linie ierarhică. L-am sunat pe generalul Voinea, comandantul Armatei I, şi i-am raportat situaţia celor doi. Când a auzit despre ce-i vorba, am fost oarecum repezit. L-am simţit pe omul care nu vrea să se implice într-o asemenea «afacere» şi mi-a dat numărul direct unde-l pot găsi pe Stănculescu. L-am sunat pe generalul Stănculescu, dar mi-a răspuns generalul Militaru! Nu i-am spus despre ce-i vorba şi l-am cerut pe Stănculescu. Acesta, calm, de parcă nu i-aş spus o noutate – dramatică pentru mine –, mi-a zis: «Bine. Ţine-i acolo şi mai luăm legătura. Oricum, păstrează secretul absolut, să nu afle nimeni. Dar nimeni! Reţine-i cu orice risc!»”.

    Aşadar, intră pe fir generalul Nicolae Militaru! Agentul sovietic nu deţine încă vreo funcţie oficială, e doar un pensionar rezervist, dar are acces la o informaţie esenţială: locul în care se află, sub pază, soţii Ceauşescu.

    Ştafeta e preluată de maiorul Ion Ţecu, mâna dreaptă a lui Kemenici în decembrie 1989. „După ce i-am adus pe Ceauşeşti în cazarmă, am sunat imediat la Bucureşti. Acolo nu voiau să audă. Noi eram subordonaţi Armatei. Sunam la comandantul Armatei I, generalul Voinea. Dar nu-l găseam pe Voinea, că era cu Petre Roman la Televiziune, când îl îmboldea Roman ce să spună la microfon. Noi nu ne-am uitat la televizor tot timpul, dar când am deschis, am văzut că e acolo. Cineva – generalul Popa, locţiitor – ne-a dat telefonul lui Stănculescu. Iar din momentul respectiv, numai Stănculescu a comunicat cu noi. De cele mai multe ori, dânsul ne suna. Erau telefoane operative.”

    Declaraţia lui Ţecu ridică un semn de întrebare asupra sincerităţii lui Kemenici. Acesta – după cum vom vedea – îl introduce în discuţie pe generalul Voinea ca pe un factor de presiune. O face, poate, şi pentru că în 1999, când Kemenici (devenit între timp general) dădea aceste declaraţii, Voinea nu mai trăia ca să poată vorbi.

    Primul telefon al lui Ion Iliescu

    Când ofiţerii de la Târgovişte au luat legătura cu generalul Stănculescu, se apropia ora 19.00.

    Kemenici continuă: „Nu după mult timp de la discuţia cu Stănculescu, când noi ne gândeam cum să organizăm dezinformarea, de la Bucureşti sună Ion Iliescu. Mă întreabă dacă e adevărat ce i-a zis Stănculescu şi-mi spune: «Îi ţineţi până trimitem noi pe cineva să-i ia de acolo!». Mă gândeam că reţinerea asta ar putea dura câteva ore. Deci, păstrarea secretului… dezinformarea pe toate căile trebuia pusă în mişcare…”

    Atenţie: în acel moment, Ion Iliescu nu avea vreo atribuţie în statul român! El era doar directorul Editurii Tehnice, funcţie din care încă nu-şi dăduse demisia.

    În urma discuţiei cu Ion Iliescu, ofiţerii care-i aveau în grijă pe Ceauşeşti la Târgovişte (coloneii Andrei Kemenici şi Gheorghe Dinu, maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş, căpitanul Ion Boboc, locotenentul-major Iulian Stoica) au înţeles că omul de încredere, la Bucureşti, este generalul Victor Atanasie Stănculescu. Cu el trebuie să ţină legătura pentru a afla cum trebuie să procedeze în cazul celor doi „musafiri de lux”.

    Colonelul Kemenici spune că în acele momente era măcinat de nelinişti. „Cu numai câteva ore înainte, Ceauşescu avea toată puterea. Acum se afla în posesia noastră, fără să ştim dacă mai are sau nu puterea aceea fabuloasă, fără să ştim ce forţe i-au rămas fidele, ce structuri secrete îl mai susţin. Eram disperaţi, mai ales că oraşul vuia de manifestanţii care voiau să-l linşeze, pentru că Televiziunea şi Radioul anunţaseră deja că soţii Ceauşescu sunt arestaţi în Târgovişte. Revoluţionarii tatonau unităţile militare. De la Inspectoratul Ministerului de Interne, probabil, se scursese informaţia că «i-a preluat Kemenici»… Ne era o teamă cumplită de revoluţionari, mase de oameni dezlănţuiţi, înfierbântaţi, în fond bine intenţionaţi, dorind la nivel afectiv să scape de satrapi. Dar eu îi aveam în primire la modul concret, zic. Eu nu puteam gândi la nivelul masei dezlănţuite. Aveam datoria să-i apăr pentru a-i preda noilor autorităţi.”

    Al doilea telefon al lui Ion Iliescu

    Un moment critic a fost chiar în acea seară. Kemenici îl povesteşte în detaliu. „Eram sigur că reuşisem să îndepărtez pericolul asaltării unităţii de către revoluţionari, când primesc telefon de la colonelul Alexe, ofiţerul care preluase conducerea judeţului Dâmboviţa. Suna de la Palatul Administrativ. Discuţia s-a purtat cam aşa: «Au ajuns, tovarăşe, la tine?» «Cine?» «Ei, cine… Ştii tu cine…» «N-a ajuns nimeni, tovarăşe…» «Măi, Kemenici, nu te juca cu focul! Sunt întrebat de la Bucureşti, de la cel mai înalt nivel, şi nu ştiu ce să le spun». «Cei de la Bucureşti să mă sune pe mine, că eu sunt comandantul Garnizoanei!» «Măi, Kemenici, oi fi tu comandantul Garnizoanei, dar judeţul este condus de mine. Eu port întreaga răspundere. Tu spune-mi clar: este sau nu este la tine?» «Cine, dom’le?» «Tovarăşe Kemenici, vei plăti!». Această discuţie m-a bulversat. (…) Am mers mai departe pe cont propriu, executând ordinul primit de la Stănculescu: «Discreţie totală, răspunzi cu capul de ei!».”

    Pericolul cel mare abia se apropia. Pe Kemenici îl trec fiori când relatează acele clipe. „După circa o jumătate de oră, aflu că, incitate prin difuzoarele instalate în Piaţa din faţa Palatului Administrativ, miile de manifestanţi strigau în cor: «Kemenici trădătorul!». Deci, Kemenici îl reţinuse pe Ceauşescu pentru a-l face scăpat. Nu trece mult timp şi aflu că manifestanţii din Piaţă au de gând să pornească spre unitate pentru a-l scoate pe Nicolae Ceauşescu din mâinile lui Kemenici. Atunci, disperat, am pus mâna pe telefon şi am sunat la Bucureşti. Mai întâi la generalul Voinea, care m-a repezit, aşa cum îi era lui firea. Mi-a dat de înţeles că de această problemă se ocupă exclusiv Stănculescu. Până să formez numărul lui Stănculescu, mă trezesc sunat de Ion Iliescu. I-am spus că este pericol ca manifestanţii să intre în cazarmă şi l-am rugat să se comunice prin Televiziune că cei doi au fost reţinuţi de Armată şi se află sub pază sigură, undeva lângă Târgovişte, şi urmează să fie judecaţi pentru crimele comise. În acelaşi timp, i-am propus să ia legătura cu judeţul şi să-i angajeze pe noii conducători instalaţi la Palatul Administrativ în combaterea ideii că eu aş avea de gând să-i salvez pe Ceauşeşti. Mai mult, i-am sugerat ca prin Radio şi TV să se lanseze un apel de interzicere a intrării revoluţionarilor în cazărmile Armatei, atât timp cât Armata este de partea Revoluţiei, pentru că altfel militarii vor trage. Mi-a promis că mă va sprijini în acest sens.”

    Kemenici evită să spună şi ce mesaj i-a transmis Ion Iliescu, care n-o fi sunat doar aşa, ca să-l întrebe de sănătate. Fostul colonel rememorează însă epilogul acelor întâmplări: „În eventualitatea că revoluţionarii din Târgovişte ar pornit spre cazarmă, am scos câteva televizoare pe ferestrele Comandamentului, în aşa fel încât să poată fi urmărit din stradă apelul care urma să fie transmis la sugestia mea. Mesajul meu a fost transmis prin TV cam după vreo jumătate de oră şi cred că s-a luat legătura şi cu Judeţul, întrucât manifestanţii au fost întorşi din drum”.

    „Recurgeţi la metodă!”

    Mai departe, colonelul Kemenici a rămas în legătură strânsă cu generalul Stănculescu. „L-am sunat iarăşi pe Stănculescu, raportându-i situaţia şi cerându-i expres să trimită urgent forţele necesare pentru a-i lua din unitate pe cei doi. Răspunsul acestuia a fost dezarmant pentru mine: «Blocaţi-i acolo! Răspunzi cu capul de ei. Îi aperi ca pe lumina ochilor şi ţii legătura cu mine. Ai grijă, răspunzi cu capul!». Înaintea acestei discuţii mai avusesem una cu Voinea. Comandantul Armatei I îmi spusese mult mai dur, mult mai tranşant, ţin minte vorbele lui cât voi trăi: «Bă, colonele, tu nu înţelegi că eşti terminat?! Ori tu, ori el! Din Revoluţia asta nu scăpaţi amândoi! Bagă bine la cap: sau tu, sau el!». Legând cele două discuţii, am înţeles despre ce e vorba şi i-am raportat lui Stănculescu: «Tovarăşe general, înainte de a muri ei, murim noi. Nu-i dăm decât morţi!». Iar el: «Da, dacă va fi cazul, recurgeţi la această metodă!». Pentru mine a fost foarte clar, a fost ordin: Ceauşeştii nu trebuie să fie răpiţi, nu trebuie să fie scoşi din unitate decât de către Stănculescu. Oricine altcineva, dacă ar încercat, trebuia împiedicat.”

    Kemenici pomeneşte de formula ce avea să devină parolă în discuţiile dintre el şi Stănculescu în acele zile: „Recurgeţi la metodă!”. Altfel spus, “lichidaţi-i pe Ceauşeşti!”. „Accidental”, fără procese sau alte „complicaţii”.

    Formula „Recurgeţi la metodă!“ i-a fost sugerată generalului Stănculescu, de la Bucureşti, de misteriosul revoluţionar Gelu Voican Voiculescu. Stănculescu avea să declare: „După o insolită dizertaţie despre Descartes, «Recursul la metodă şi raţiunea de stat», debitată pe un ton egal şi detaşat, în contrast cu ochii deveniţi scăpărători, Gelu Voican Voiculescu mi-a propus direct o variantă a suprimării lor imediate“.

    Aşadar, un general al Armatei Române – și nu oricare, ci însuși ministrul Apărării – primea indicaţii de la un civil „cartezian“!

    ***

    Mesajele transmise de Ion Iliescu i-au bulversat pe ofiţerii din grupul de comandă de la Târgovişte. Favoritul noilor structuri de la Bucureşti (Armată, Televiziune, grupul staliniştilor lui Brucan) le cerea militarilor din Garnizoana Târgovişte să asculte ordinele generalului Stănculescu.

    Problema era că acelaşi îndemn venea şi de la Nicolae Ceauşescu, din interiorul cazărmii! Mărturia maiorului Ion Ţecu, confirmată de cea a maiorului Ion Mareş, reproduce clar reacţia fugarului când a aflat că ofiţerii ascultau comanda generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat General. „Să nu executaţi ordinele lui Guşă! E un trădător, la Timişoara nu mi-a executat ordinele. N-a fost în stare să stăpânească situaţia. A trădat. Executaţi numai ordinele lui Stănculescu! El este ministrul vostru, am semnat decretul de numire azi-dimineaţă”, le-a spus Ceauşescu.

    Ofiţerii simţeau că se învârteşte pământul cu ei. Ion Iliescu, prin telefon, şi Nicolae Ceauşescu, aflat faţă-n faţă cu ei, le spuneau acelaşi lucru: să aibă încredere în generalul Stănculescu. Atunci le-au încolţit în minte tot felul de bănuieli. Pentru cine „joacă” Stănculescu? Este de partea Revoluţiei sau a dictaturii? Cum poate fi „recomandat”, în acelaşi timp, şi de Ceauşescu, şi de cel care-i spune „tiran” lui Ceauşescu?

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

  • Din gândirea antisemită și totalitară a „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu – idolul președintelui de onoare al AUR

    În cadrul unei emisiuni la Antena 3, anunțatul președinte de onoare al AUR, Călin Georgescu, a căutat cu viclenie să-și justifice admirația pe care o are față de căpetenia legionară Corneliu Zelea Codreanu și de dictatorul fascist Ion Antonescu. Vedeta AUR a făcut câteva afirmații alambicate, fără a reuși să-și ascundă idolatria față de acești antisemiți: „Toţi au făcut şi fapte bune, şi altele mai puţin bune, dar, în general, un lider autentic este cel care spune adevărul; dacă nu spui adevărul, nu ai cum să fii lider. (…) Istoria a fost mistificată”.

    În noiembrie 2020, Călin Georgescu i-a plasat pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu în galeria eroilor: „Neamul românesc (…) a trăit prin Ştefan cel Mare, Mihai VIteazu, Horia, Avram Iancu, Kogălniceanu, Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, mareşalul Ion Antonescu şi mulţi, mulţi alţi eroi”.

    Cărticica Șefului de Cuib – argument suficient despre antisemitismul care infestează gândirea „Căpitanului”

    În lucrarea de căpătâi a legionarilor – Căriticica Șefului de Cuib -,  cuvântul „jidan” este folosit de vreo 17 ori.

    La PUNCTUL 12 – „Ce se mai poate discuta în cuiburi” din Cărticică, se propune ca temă de dezbateri pentru Cuiburile studențești și Frățiile de Cruce: „Formează jidanii un pericol fără leac?”

    În ton cu literatura fascistă a epocii, „Căpitanul” îi considera pe „jidani” ca fiind „autorii” comunismului, fapt exprimat în PUNCTUL 65 – „Legionarul și comunistul”: „Triumful mișcării comuniste în România, ar însemna (…), într-un cuvânt, deposedarea noastră de ceea ce formează patrimoniul moral al omenirii și în același timp deposedarea de orice bunuri materiale, în favoarea profitorilor din umbră ai comunismului, care sunt jidanii.”

    Relația legionarului cu „jidanul” este definită clar de Codreanu în cuprinsul Punctului 66 din Cărticică, unde se spune: „Problema jidănească, vizibilă numai în jumătatea de nord a României, invizibilă, dar existentă și în cealaltă jumătate, constituie pentru națiunea română cea mai mare primejdie pe care a cunoscut-o de la începutul istoriei și până astăzi”.

    Pentru „rezolvarea problemei jidănești”, „Căpitanul” face trimitere la o altă scriere a sa, „Pentru Legionari”, probabil una dintre cele mai vehemente scrieri antisemite din Istoria României. Rezolvarea fiind una după modelul nazist…

    Deși se proclama a fi un fel de „cruciat” gata să apere Biserica cu prețul vieții, Corneliu Zelea Codreanu povestește în Cărticică despre un ritual păgân, cel al Săcușorului cu țărână – Talismanul Legionarului, la care s-a supus pe sine, împreună cu primii legionari.

    Fiecare legionar a depus un legământ, în urma căruia a primit să poarte la gât un fel de săculeț în care se aflau amestecate bucăți de țărână adunată din diferite locuri cu rezonanță istorică din România, considerate de legionari a fi sfinte: Țărâna de la Podul Înalt, Țărâna de pe mormântul lui Avram Iancu, Țărâna de la Mărășești, Mărăști și Oituz, Țărâna de la Turtucaia etc.

    În textul legământului, nu erau uitați nici „jidanii”: „Recunoscând că stăpânirea jidanilor asupra noastră ne aduce pieirea sufletească și națională, te legi frate cu noi să lupți pentru apărarea, curățirea și dezrobirea pământului strămoșesc?”.

    Descoperim în Cărticica „Căpitanului” sursa de inspirație pentru justificările despre cum „AUR nu este un partid antisemit”, lansate de George Simion, Claudiu Târziu și Călin Georgescu, susținuți de „ideologul” Sorin Lavric.

    Ironic, Corneliu Zelea Codreanu spunea despre cuvântul „jidan”: „Eu nu întrebuințez cuvântul de «jidan» pentru ca să insult pe cineva. Eu le spun «jidani» pentru că așa cred eu că se numesc ei și de altfel – mi se pare curios – este singura nație care fuge de numele ei propriu, de numele pe care îl are”.

    Acțiunile AUR și discursul liderilor acestui partid extremist prin care Democrația este demonizată par a fi inspirate tot din „opera” idolului lui Călin Georgescu. „Căpitanul” consideră Democrația un eșec. Pentru fondatorul Mișcării Legionare, „democrația, văzută din afară, ne dă impresiunea unei vaste complicități în fărădelege; concluzia: democrația este incapabilă de autoritate. Și încă ceva – am să vă servesc o chestiune care poate multora n-are să vă placă: vă rog, domnilor, să ne tolerați ca să fim severi, intransigenți în tot ceea ce interesează, fie Națiunea românească, fie cinstea. Declar aici că democrația e pusă în slujba marii finanțe naționale sau internaționale jidănești. (…)  Poporul este spoliat. Românul, înglodat în datorii, a ajuns rob modern al bancherului jidan. Țara împărțită în partide, care se sfâșie unele pe altele, se dărâmă sub ochii noștri”.

    Aceeași obsesie a conspirației, a Ocultei Mondiale bântuie liderii AUR, fapt vizibil atât în discursurile liderilor, cât mai ales în acțiunile lor (asedierea Parlamentului României, invadarea Primăriei Timișoarei, mitingurile anti-vaccinare etc.).

    Proliferarea mesajelor neolegionare, antisemite și antidemocratice – simptom al crizei politice în care se zbate statul român

    Este șocant să vezi cum discursurile și acțiunile antisemite și anti-democrație ale liderilor AUR scapă nesancționate de Justiție.

    Este șocant să vezi cum partidele parlamentare acceptă nu numai coabitarea cu AUR, ci și colaborarea la vot. Absolut toate partidele cu pretenții că ar fi democratice – PSD, PNL, USR, UDMR – au colaborat, direct sau indirect, cu AUR, în mecanismele parlamentare.

    Este șocant să vezi cum Justiția tace și face dovada că în corpul ei nu există măcar un singur procuror care să-și asume autosesizarea la discursurile antisemite proferate de liderii AUR în Parlament, prin publicațiile controalte de AUR sau prin mass-media „mainstream”.

    Istoria se repetă.

    În noiembrie 1937, Iuliu Maniu intră în negocieri cu Corneliu Zelea Codreanu și semnează cu acesta un „pact de neagresiune electorală”, la care ulterior vor adera gruparea liberală a lui Gheorghe Brătianu și gruparea agrariană a lui Constantin Argetoianu. Politicienii români renunțau să mai combată discursul legionar, atât de toxic pentru democrația românească a acelor vremuri, și se resemnau crezând că un „pact de neagresiune” semnat cu legionarii i-ar pune la adăpost de extremismul acestora.

    Politicienii români care (cel puțin formal) și-au asumat apartenența României la Uniunea Europeană și NATO nu au fost capabili să reacționeze și să stopeze apariția și dezvoltarea partidului naționalist AUR. Ocupați să-și negocieze sinecurile, acești politicieni nu observă cum la umbra indolenței lor crește un monstru care, dacă nu va fi oprit, va devora Democrație românească și va arunca România haosul sângeros al unui nou „ev naționalist-legionar”.

    Justiția statului român este neputincioasă, zace în letargie, în vreme ce discursul neolegionar, antisemit și antidemocratic cucerește tot mai multă simpatie în rândul românilor, debusolați și care se simt trădați de Democrație.

    Mulți au privit la George Simion ca la un bufon gălăgios. Unii politicieni, ca Traian Băsescu, chiar l-au promovat, încercând să-l folosească.

    Atunci când AUR a intrat în Parlamentul României, s-a zis că a fost doar o întâmplare, că Simion, Șoșoacă și Târziu au profitat de pandemia Covid-19 și că altfel nu ar fi intrat în Legislativ.

    Astăzi, constatăm că AUR a ajuns al doilea partid în preferințele politice ale românilor, dar chiar și acum, cei mai mulți privesc cu indiferență la expansiunea acestui partid naționalist de sorginte neolegionară (și foarte probabil, controlat din afara țării!).

    Succesul AUR înseamnă, de fapt, succesul ideologiei naționaliste (anti-UE, anti-NATO, anti-Democrație) de inspirație neolegionară și, totodată, eșecul grav al clasei politice românești și al statului român membru al Uniunii Europene.

    România anilor ’20 ai Secolului XXI se transformă, treptat, în România anilor ’30 ai Secolului XX, cu toate consecințele înfiorătoare care pot decurge din această degradare fără precedent în istoria politică postdecembristă.

    Prețul plătit va fi cumplit!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Legătura directă dintre AUR și legionari. Gafa enormă care-l va distruge pe Călin Georgescu, premierul preferat de Rusia în România

    * „Justiția lui Iohannis” refuză să judece contestația judecătorului Danileț de excludere din magistratură! De aproape două luni, acesta e lipsit de venituri și privat de dreptul la apărare

    * VIDEO. Bestia PNL de la Mogoșoaia, către o consilieră USR: „Chiar dacă fac 7-8-10 ani de pușcărie, vă las în căruț cu rotile!”

    * Încă un PNL-ist amenință cu bătaia o USR-istă. „Să facem și la Brașov ca la Mogoșoaia!”, îl îndeamnă un dezvoltator imobiliar

    * Minciuna unui ministru PSD, spulberată de premier. Budăi: „E de acord cu renegocierea”. Ciucă: „Este exclusă orice renegociere a PNRR până în 2023”

    * Milionarul fugar Ioan Neculaie a fost prins în Grecia! El se ascundea, deghizat, cu părul și barba vopsite, întinerit prin operații faciale

    * Pensiile speciale au crescut 73% în ultimii 6 ani. 8% în plus doar anul trecut! Nasui: “Acesta este statul specialilor”

    * Cadoul UE pentru România: 47 de miliarde de euro în 15 ani. Am primit 71 de miliarde și am contribuit cu 24

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (77) / Pâinea neagră din cazarmă

    * SUA: “Rusia creează și propagă dezinformare. Este una dintre cele mai vechi arme folosite de Kremlin”