Categorie: Istorie

Sinucidere voită? Sinucidere din greșeală? Asasinat? Tot mai multe indicii duc spre cea de-a treia variantă. Dar nu dictatorul avea interesul de a-l scoate din joc pe ministrul Apărării, ci complotiștii! Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

Există trei posibile variante ale morţii lui Milea: sinuciderea voită, sinuciderea din greşeală (prin autorănire ratată) sau asasinarea. Datele medico-legale şi cele criminalistice ale acestui caz, coroborate cu mărturiile adunate de-a lungul vremii şi cu contextul în care s-a produs nenorocirea, conduc la o concluzie tot mai clară: Milea nu a vrut să se omoare. El a fost fie victima propriilor calcule, fie victima unor ucigaşi cu sânge-rece.

1. Sinuciderea voită. Această variantă, pe care s-a clădit imaginea „eroului Milea, care s-a sacrificat ca să nu tragă în popor”, este tot mai puţin credibilă. O susţin doar declaraţiile lui Ceauşescu („Trădătorul Milea s-a împuşcat”) – dar Ceauşescu vorbea din auzite – şi mărturiile unor oameni interesaţi: colonelul Corneliu Pîrcălăbescu (şeful Gărzilor Patriotice), căpitanul Marius Tufan (al cărui pistol i-a curmat viaţa lui Milea) şi maiorul Ioan Vătămănescu (aghiotantul ministrului).
2. Sinuciderea din greşeală. Este varianta îmbrăţişată de istoricul Alex Mihai Stoenescu, care a studiat temeinic „dosarul Milea”. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire. El s-a aşezat la birou şi şi-a proptit pistolul sub coaste, în stânga. E un fel de «picior în ghips» al lui Stănculescu. Milea vroia să se scoată din joc, să fie lăsat în pace. Glonţul, însă, i-a atins o coastă, a urcat şi i-a atins o arteră pulmonară.”

Stoenescu îşi susţine teoria prin logica situaţiei din dimineaţa de 22 decembrie 1989. „Milea era convins că se va termina. Indiferent dacă «lucra» în favoarea sau împotriva lui Ceauşescu, el era condamnat. Ceauşescu îl schimba din funcţie în mod sigur, pentru că deja îl acuzase de trădare. Iar dacă pleca Ceauşescu, Milea urma să dea socoteală pentru implicarea directă în represiunea de la Timişoara. Pe 17 decembrie s-a tras din ordinul lui Milea, deci Milea omorâse oameni. Erau ordine ilegale. Ceauşescu îl minţise la telefon că a declarat starea de necesitate. De fapt, starea de necesitate avea să fie declarată mult mai târziu, pe 20 decembrie, şi numai la Timişoara.”

În concluzie: generalul Vasile Milea n-a fost un erou, ci un comandant de oşti care a participat activ la măcelul din decembrie 1989. Şi care a sfârşit fie încercând să se automutileze, fie fiind sacrificat de cei care aveau interes să-l elimine.

1. Asasinarea. Chiar aşa: avea cineva interesul de a crea o emoţie specială în rândurile Armatei şi ale populaţiei, anunţând sinuciderea ministrului Apărării Naţionale? Ceauşescu – în niciun caz. De altfel, evoluţia evenimentelor a confirmat că moartea lui Milea a grăbit sfârşitul regimului. Din acel moment, lucrurile s-au precipitat. Tot ce mai avea de făcut Ceauşescu era să aleagă mijlocul de fugă: tancul sau elicopterul.

A existat însă şi o tabără pentru care moartea lui Milea a fost mană cerească: grupul care lucra la prăbuşirea lui Ceauşescu. Complotiştii. Anunţul sinuciderii, pentru care cel mai bun agent de comunicare a fost însuşi Ceauşescu (fără să ştie că este folosit), a fost dublat de răspândirea unui zvon: de fapt, Milea nu s-a sinucis, ci a fost omorât de „odiosul dictator”! De ce? Pentru că „n-a vrut să tragă în popor!” Era imaginea proiectată insistent de complotişti, prin TVR, imediat după fuga lui Ceauşescu.

Dublă lovitură: militarii şi civilii s-au înverşunat şi mai tare împotriva tiranului care nu se mai satură de sânge, iar Armata, prin martirul Milea, şi-a creat imaginea de Albă-ca-Zăpada, deşi avea pe conştiinţă victimele represiunii din zilele precedente. A fost cadrul ideal pentru întărirea lozincii „Armata e cu noi!”, care fusese lansată cu o oră mai devreme. Din acel moment, oamenii au fost încurajaţi să urce pe tancuri şi să fraternizeze cu militarii, femeile să pună flori pe TAB-urile represiunii, iar Ceauşescu a fost nevoit să bată în retragere. Armata nu mai era cu el!

Dacă acest scenariu a fost gândit de cineva, atunci acel „cineva” a fost genial. Sau diabolic. Dar pentru ca scenariul să reuşească, a fost nevoie de sângele generalului Vasile Milea. Lichidarea acestuia putea făcută în trei feluri:

1. prin împuşcare;
2. prin întârzierea intervenţiei medicale (în loc să-i fie oprită rapid hemoragia, a fost lăsat să piardă sânge până când nu mai putea salvat);
3. prin sufocare sau strangulare, în sediul CC, în Salvare sau la Spitalul Elias (variantă contrazisă de concluzia de la punctul 2 al raportului senatorial din 1991, rezultat în urma audierii doctorului David Zingher).

Milea şi-a semnat sentinţa în 1962

Legătura specială dintre Milea şi Ceauşescu, din decembrie 1989, nu a fost una întâmplătoare. Cei doi erau vechi combatanţi pe frontul comunismului românesc. Mai precis, al represiunii împotriva „destabilizatorilor”.

Relatările istoricilor Constantin Olteanu şi Alex Mihai Stoenescu amintesc de un episod din 1962, din judeţul Argeş, când Milea a reacţionat dur, la fel cum avea s-o facă la Timişoara şi la Bucureşti în 1989.

„Povestea lui Milea este extraordinară. Milea era creaţia lui Ceauşescu. A fost luat de la Piteşti. În 1962, Ceauşescu era deputat în regiunea Argeş. În aprilie ’62, în două sate de lângă Piteşti a izbucnit o revoltă a ţăranilor împotriva preşedinţilor de cooperativă. Nu era politică. Nu avea treabă cu colectivizarea. Şefii furaseră şi oamenii s-au revoltat. Ceauşescu se deplasează acolo, întruneşte comitetul regional la Piteşti, dă dimensiunea unei revolte ţărăneşti, deşi nu era chiar aşa. Oamenii ieşiseră, îi sechestraseră pe şefii C.A.P.-ului în Primărie. În acel moment, comandantul Şcolii de auto şi tancuri de la Piteşti, colonelul Vasile Milea, se oferă să intervină cu blindate. Şi repartizează o companie de blindate ruseşti, şenilate. Unul dintre ele a fost şi blocat. A rămas într-un şanţ, peste noapte, şi a fost declarat ca pierdere. Era un autotun. Comandantul companiei de blindate se numea locotenent-major Ştefan Guşă, iar şeful secţiei tehnice – care a rămas în unitate – era locotenent Niculae Spiroiu. Pe 17 decembrie 1989, la Timişoara, Milea face acelaşi lucru: scoate tancurile în stradă şi trage în oameni”, a declarat Stoenescu.

Fost coleg de arme cu Milea, generalul Constantin Olteanu are mai multe povestiri legate de fostul ministru. La cea referitoare la momentul 1962, Olteanu este mai reţinut. „Iată povestea pe care o cunosc eu de la Milea. În ’62 avea gradul de colonel şi era comandantul şcolii de ofiţeri de tancuri din Piteşti. A avut loc o ridicare, un protest al ţăranilor din regiunea Argeş. Ceauşescu s-a dus la Piteşti, la regiunea de partid, şi l-a chemat pe Milea, care era comandantul şcolii şi al garnizoanei. L-a rugat să intervină. Milea a luat o formaţie de tancuri şi a intervenit, fără să le folosească. Numai ca mijloc de presiune”, şi-a amintit Constantin Olteanu. Acesta a fost ministru al Apărării până în 1985, când Ceauşescu l-a schimbat cu Vasile Milea.

Destinul lui Milea a fost influenţat de revolta ţărănească din 1962. Ceauşescu i-a remarcat atunci duritatea, iar ulterior l-a făcut general şi l-a promovat la Bucureşti. Vasile Milea era mândru de ascensiunea sa până în preajma comandantului suprem. Nu ştia că şi-a semnat sentinţa, devenind prizonier al acestuia. Aşa a ajuns ca momentul 1989 să-l găsească în fruntea Armatei Române. Şi să sfârşească prematur, la 63 de ani, cu un glonţ în piept.

– Va urma –

———————————————

Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

———————————————

Episoadele anterioare

Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

Episodul 36: Moartea lui Milea

Episodul 35: Planul de la ora 3

Episodul 34: Ultima noapte în Palat

Episodul 33: Moartea bate la ușă

Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

Episodul 28: Pe culmile disperării

Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

Episodul 25: Mințit și în Iran

Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

Episodul 23: O stenogramă pierdută

Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

Pe comandantul suprem, vestea morții lui Vasile Milea l-a înfuriat teribil. Îl trimisese să aducă tancurile, să apere Palatul, nu să iasă din luptă „ca un laș”. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

Vestea sinuciderii lui Milea a ajuns imediat la Ceauşescu. Mesagerul a fost misteriosul colonel Pîrcălăbescu, șeful Gărzilor Patriotice. Acesta a coborât de la etajul 6 la 1 şi i-a raportat şefului de cabinet, Constantin Manea: „Tovarăşul Milea s-a împuşcat la mine în birou”.

Manea s-a speriat. „I-am spus: «Mergeţi dumneavoastră şi raportaţi». Mi-a spus, punând mâna pe clanţă: «Nu, intră tu!». Înăuntru erau Nicolae şi Elena Ceauşescu. Şi câinele. I-am spus lui Ceauşescu: «Milea s-a împuşcat». El a spus: «N-am înţeles!», s-a ridicat de la birou şi a venit la mine. Câinele a stat lângă mine, iar Elena, de pe fotoliu: «Ce-ai spus?». Zic eu: «Milea s-a sinucis!». Zice ea: «A lăsat ceva scris?». Zic eu: «Nu». Zice ea: «Dumitale ţi-a spus ceva?». Zic eu. «Nu». Apoi, Ceauşescu zice să deschid uşa, iar Curticeanu era în anticameră. Îmi spune Ceauşescu: «Mergi cu el cu liftul şi-i spui în lift despre ce e vorba». L-a făcut trădător pe Milea, după care m-am dus sus cu Curticeanu”.

„Avem trădarea! A trădat ţara şi poporul”

Istoricul Ioan Scurtu a notat: „Vestea sinuciderii lui Milea l-a bulversat pe Ceauşescu. Aflat în clădirea CC, Ilie Verdeţ, care cunoştea situaţia din Capitală, s-a dus la Ceauşescu, pe care l-a găsit «într-o stare deplorabilă, aşa cum era el în momente foarte grele, când îşi pierdea echilibrul». Verdeţ i-a cerut să nu se tragă în oameni. Ceauşescu i-a răspuns: «Nu s-a tras şi nu se va trage în oameni». În timp ce rostea aceste cuvinte, Ceauşescu a început să tremure şi i-a spus: «Dar… avem trădarea! A trădat ţara şi poporul generalul Milea!»”

După ce a constatat sinuciderea lui Milea, Silviu Curticeanu – şeful Cancelariei lui Ceauşescu – a coborât şi l-a informat pe comandantul suprem. Milea era în agonie şi fusese pus pe o targă pentru a fi transportat, cu o ambulanţă, la Spitalul Elias. A murit pe drum.

„Să se deschidă Televiziunea, să se dea ştirea, dar nu mai mult de o oră, să se facă economie!”

În acest timp, Ceauşescu încerca să se spele pe mâini. I-a chemat pe Eugen Florescu şi Constantin Mitea, consilierii săi de presă. Florescu avea să-i declare istoricului Alex Mihai Stoenescu: „M-am dus la Mitea, dar nu am apucat să vorbim prea mult, că au apărut securiştii: «Repede, la Cabinetul 1!». La birouri, în anticameră, era câte un militar cu mitralieră. Uşa spre biroul lui Ceauşescu era deschisă, iar înăuntru – mai multe persoane. Toate aveau carneţel în mână şi notau. Elena Ceauşescu – fără carnet, apoi Dăscălescu, Bobu, Manea Mănescu, Mitea, Petre Constantin de la TVR şi secretarul de presă Spinţăroiu. Subiectul: sinuciderea lui Milea. Imediat după ora 9.30, Ceauşescu dicta: «Să scrieţi că trădătorul Milea s-a sinucis din laşitate…» A terminat de dictat şi am ieşit. Când plecam, Ceauşescu iese pe culoar şi strigă după noi: «Mitea! Florescu!». Ne-am întors şi ne spune: «Să luaţi măsuri să se deschidă Televiziunea, la ora 12.00, să se dea ştirea, dar nu mai mult de o oră, să se facă economie!»”.

Misterul unei morţi anunţate

După zgomotul produs de arma căpitanului Tufan, a fost chemată o echipă medicală. Într-un sfert de oră de la producerea incidentului, a sosit o doctoriţă. Petra Tudor era medic de serviciu la Policlinica 10, ambulatoriul Spitalului Elias. Potrivit programului, serviciul funcţiona zilnic între orele 8.00 şi 20.00 şi deservea în special personalul din Comitetul Central.

Petra Tudor spune că a încercat în zadar să-i dea primul ajutor generalului, care gemea într-o baltă de sânge pe marginea unei canapele, undeva la etajul 6 al clădirii CC. Era biroul morţii. Camera 621 – biroul colonelului Pîrcălăbescu, comandantul Formaţiunilor de Gărzi Patriotice.

„Pentru cazuri deosebite exista o echipă dotată cu chirurgi, medici cu o pregătire specială, care formau echipa de intervenţii deosebite a lui Ceauşescu. În ziua respectivă erau foarte stresaţi. M-a sunat o voce de bărbat: «Veniţi repede la camera 621 sau 631, un general s-a împuşcat!». Asistenta era plecată să-şi ia ziarele. Noi aveam o Salvare, dar nu era voie să staţioneze în faţă, era pe undeva în garaj”, a declarat Petra Tudor despre momentul în care a primit solicitarea.

Iniţial, doctoriţa chemată pentru primul ajutor nu ştia cine este pacientul. Aflase că e vorba despre un militar, însă nu cunoştea amănunte. „Am ajuns foarte greu până acolo. Mi se părea că liftul merge prea încet. Apoi am mers pe un culoar foarte lung, foarte întunecos, am intrat într-o cameră foarte întunecoasă, cu lume foarte multă. Când am intrat în cabinet, în dreapta se afla o canapea pe care era întins un bărbat în haină militară. Eu nu cunosc gradele. Ori general, ori plutonier – mi-e totuna. Deci era în haină militară, întins pe canapea, şi gemea. La capătul canapelei parcă era o măsuţă, era o persoană de sex feminin, nu ştiu cine era, se jeluia: «Vai, drăguţu’, ce om bun a fost!». Mă gândeam ce pot să fac să-i dau primul ajutor. Nu mai avusesem niciodată un asemenea caz. I-am desfăcut centura, adică cureaua.”

La început, doctoriţa nu a văzut gaura de intrare a glonţului. A urmat un moment desprins parcă din filmele de acţiune. „Căutam cu ochii orificiul de intrare. Eu nu ştiam, nu mai văzusem decât în filme. De aceea, în momentul în care i-am desfăcut cămaşa să-i asigur respiraţia, am văzut o plagă foarte mică, cam în spaţiul trei sau patru intercostal stâng. Era foarte mică, vă redau imaginea pe care am avut-o. Nu sângera prin faţă. M-am gândit la un evident şoc hemoragic. El gemea. Avea ochii închişi. Un geamăt stins.”

Echipa medicală a muncit aproape o jumătate de oră până când a venit ambulanţa, de la garaj. Accesul spre CC era aproape imposibil din cauza barajelor de securitate. La căpătâiul lui Milea a fost o luptă contracronometru.

„Eu am constatat atunci că glonţul nu perforase decât superficial, că trecuse prin pericard, că era şocul produs probabil prin distrugeri de pelicol vascular. Nu este vorba de marile vase, de exemplu aorta, pentru că nu ar fi supravieţuit până în momentul în care am ajuns eu acolo. În aceste condiţii, se pierdea jumătate din cantitatea de sânge circulat. Am rugat asistenta să pregătească un pansament. Între timp am vrut să văd ce tensiune mai are, că-mi era cert că are şoc hemoragic cu tensiune zero. Am reuşit să-i eliberez o mână ca să prind şi din venă, am luat tensiunea – care era zero –, puls imperceptibil, se continua şocul hemoragic. I-am ascultat inima, gemetele erau slabe. Sora era cu mine, i-am băgat 100 de grame de hemisulcinat. Între timp a venit targa şi am rugat patru oameni să-l ia”, a mai declarat Petra Tudor.

– Va urma –

———————————————

Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

———————————————

Episoadele anterioare

Episodul 36: Moartea lui Milea

Episodul 35: Planul de la ora 3

Episodul 34: Ultima noapte în Palat

Episodul 33: Moartea bate la ușă

Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

Episodul 28: Pe culmile disperării

Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

Episodul 25: Mințit și în Iran

Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

Episodul 23: O stenogramă pierdută

Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul