Categorie: Istorie

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (42): „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    Disperat că Armata nu avea ministru după moartea generalului Milea, Ceaușescu a ordonat să fie adus generalul Stănculescu „pe sus, dacă e nevoie”. Ghipsul lui Stănculescu avea să reziste opt ore. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Într-un interviu pe care i l-am luat în decembrie 2009 la Spitalul Penitenciarului Jilava (unde-şi ispăşea condamnarea pentru participarea la represiunea de la Timişoara), Victor Atanasie Stănculescu (care fusese degradat militar, nu mai era general şi nici măcar soldat) a povestit cum îşi construise alibiul în cazul unei eventuale suspiciuni a lui Ceauşescu. Înainte de a părăsi Spitalul Militar Central, el l-a întrebat pe doctorul Nicolescu: „Şi dacă o să mă controleze, să mă întrebe cineva?” „Nu este nicio problemă, spuneţi că aveţi ceva la rotulă şi că v-am blocat piciorul pentru rotulă. Acolo nu se poate face niciun control, că sunt cartilagii, nu pot să se vadă”, i-a răspuns generalul-medic.

    „Ceaușescu mi-a spus să iau comanda”

    Cu piciorul stâng imobilizat în ghips de la vârful degetelor până la jumătatea coapsei, Stănculescu a ajuns, în cele din urmă, în sediul Comitetului Central. „La ora 10 şi ceva a venit o maşină cu doi-trei oameni de la Cancelarie, trimisă de Manea, şi au zis: «Ni s-a spus să vă luăm cum sunteţi». Am intrat pe la intrarea C. Pe coridor mi s-a spus, nu mai ştiu de cine, «duceţi-vă, că e supărare mare, că generalul Milea s-a împuşcat». Pe traseu, pe coridoare, erau cam 50 de oameni cu automate. Asta a fost o primă imagine. Am întrebat pe unul dintre cei de pe hol unde este Comandamentul Militar. Mi-a arătat că undeva lângă Cabinetul 1. Am intrat, le-am spus că am venit şi erau toţi în panică. M-am dus la secretariatul lui Ceauşescu. Cred că Silviu Curticeanu m-a repezit puţin. A ieşit Ceauşescu şi m-a întrebat ce am păţit la picior. Mi-a spus să iau comanda, să întărim dispozitivul şi să apărăm”.

    În mărturia sa, Stănculescu pare să încurce un pic orele. În realitate, sosirea sa în sediul CC a avut loc înaintea orei 10.00, dat fiind că la 9.50 Ceauşescu l-a văzut intrând în secretariatul său şi l-a anunţat că preia conducerea Armatei.

    „Foarte curios acest ghips…”

    Episodul cu ghipsul e rememorat şi de alte persoane aflate în CC, în dimineaţa de 22 decembrie. Constantin Manea, şeful de cabinet al lui Ceauşescu, povesteşte: „Înainte de 11.00, deci în perioada asta imediat după aflarea sinuciderii lui Milea, Ceauşescu se gândea la un înlocuitor. L-a căutat pe Ilie Ceauşescu, generalul. Nu a fost de găsit. Atunci mi-a zis mie să fie căutat Stănculescu”.

    După ce a aflat că Stănculescu e acasă, cu piciorul în ghips, Ceauşescu i-a ordonat lui Manea: „Cu picioarele rupte să vină! Şi să vină în cinci minute, să nu se joace, că-l aduc arestat!”. Manea povesteşte: „Stănculescu a venit. Într-un sfert de oră a fost acolo. Foarte curios acest ghips… Nu avea cârje, de baston nu-mi aduc aminte. A simulat foarte bine că e accidentat şi că-l doare”.

    Când a ajuns la sediul CC al PCR, Stănculescu – îmbrăcat civil – trăgea după el piciorul stâng, imobilizat în ghips. „Nu mă durea, dar mă incomoda. Mergeam foarte greu, am avut răni multă vreme din cauza acelei mişcări anormale.”

    „A venit un medic cu un cleşte şi mi-a tăiat ghipsul”

    Audiat în 1994, Ilie Ceauşescu (şi el adjunct al ministrului Apărării Naţionale în 1989) spune că, în jurul orei 13.30, Stănculescu a chemat medicul la sediul MApN – unde se deplasase între timp – ca să-i dea jos ghipsul. „A pus piciorul pe scaun, a ridicat pantalonii, iar medicul i-a tăiat ghipsul. Era acelaşi medic care i-l pusese”, susţine Ilie Ceauşescu.

    Fratele dictatorului face însă o confuzie. N-a venit generalul Niculescu, de la Spitalul Militar Central, să-i scoată ghipsul lui Stănculescu, ci a făcut-o un ofiţer de la infirmeria ministerului. „A venit un medic, locotenent-major, cu un cleşte şi mi-a tăiat ghipsul. După ce mi l-a dat jos, am renunţat la ţinuta civilă şi m-am îmbrăcat militar. Ţinuta militară o aveam la birou.”

    De la fuga Ceauşeştilor din sediul CC trecuse aproape o oră şi jumătate. Ghipsul atârnase de piciorul generalului Stănculescu timp de opt ore: de la 5.30 până la 13.30.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (41): Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Pe 21-22 decembrie 1989, generalul Victor Atanasie Stănculescu a încercat de două ori să iasă din joc: mai întâi simulând o criză de vezică biliară (la Timișoara), apoi băgându-și piciorul în ghips (la București). Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Pe când se afla în viață, Victor Atanasie Stănculescu a inventariat momentele în care a încercat să evite anumite sarcini, cerând să fie trecut în rezervă sau simulând probleme medicale.

    Curajul maxim: îţi scrii demisia şi tragi apa

    Aflat la Timişoara încă din 17 decembrie şi în contextul în care se lansase ideea unui comandament al oraşului pe care să-l conducă el, Stănculescu a pregătit un raport către Nicolae Ceauşescu. Cel puţin aşa susţine el. “În raport solicitam să fiu trecut în rezervă, întrucât nu sunt de acord cu măsurile ş.a.m.d. Voiam să-l înmânez unuia dintre însoţitorii lui Dăscălescu şi ai lui Bobu, să-l ducă la Bucureşti. Văzând ce scriu, mi-au cerut să vadă şi au zis că sunt nebun: «Dacă dai asta, mâine te împuşcă. Rupe-o şi arunc-o la WC!». Am rupt-o şi am aruncat-o acolo, a fost un moment de slăbiciune, printre altele.”

    Stănculescu zice că în camera în care a făcut cererea nu se mai aflau decât “cei doi generali, Diaconescu şi Brahaciu, sper să-şi aducă aminte”.

    Criza de vezică biliară

    Pe 20 decembrie, aflat tot la Timişoara, Stănculescu – zice el – i-a spus lui Milea, telefonic, că vrea să se întoarcă la Bucureşti, iar Milea i-a replicat: “Mai stai acolo, încă nu e nevoie să vii”. “În acea seară, generalul Ion Coman a vrut să citesc mulţimii, într-un oraş care se liniştise dintr-un anumit punct de vedere (nu mai erau manifestări agresive de nicio parte), acel decret de stare de necesitate, despre care am spus că nu mai are niciun rost, că nu poate să provoace decât tensiuni noi. «Seara chiar că nu are niciun rost, că lumea e încă pe străzi». Zice: «Bine, atunci mâine dimineaţă».”

    Generalul Ion Coman

    De teama citirii decretului – susţine Stănculescu –, în dimineaţa de 21 decembrie, la ora 5.00, s-a deplasat la Spitalul Militar din Timişoara. “M-am dus la spital şi i-am spus doctorului că până la ora 13.00 stau acolo. Mi s-a spus că m-a căutat Ion Coman de câteva ori la spital. M-am dus după ora 13.00 şi am spus: «M-aţi căutat?». «Da, unde ai dispărut?». I-am spus că am avut o criză. A zis: «Uite, nu te-am găsit şi am dat telefon la Guşă, şi mi l-a trimis pe Chiţac, care a citit decretul».”

    Întrebat dacă “acea criză a fost reală sau nu”, Stănculescu spune: “A fost combinată, efectiv nu am vrut”. Senatorul Sabin Ivan, membru în Comisia “Decembrie 1989”, concluzionează: “Deci, spuneţi aşa, că aţi simulat o criză”.

    Generalul rememorează vizita la spitalul timişorean. Medic de gardă era chiar comandantul spitalului, pe care Stănculescu îl cunoştea. “Mi-a făcut un consult, mi-a făcut o foaie de observaţie că am criză de vezică biliară, nu ştiu ce, mi-a făcut o injecţie şi am dormit până la ora unu după prânz. Între timp, a dat telefon Coman: «Unde e ăsta?». Şi doctorul spune: «E în tratament la noi, doarme, nu poate să vină!»”.

    “Nu pleci! Mai bine îți dau cu vaza-n cap!”

    Revenit la Bucureşti, cu un avion militar, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, Victor Atanasie Stănculescu află că oraşul e în fierbere. “Am ajuns acasă în jur de două şi ceva. Soţia era speriată. Ea mi-a spus că a auzit la radio că au fost mişcări în oraş, că lumea e speriată, că cei de la Ambasada sovietică au fugit toţi de acolo. Mi-a spus să nu mă mai duc nicăieri că mă omoară. I-am spus: «Îţi promit că nu mă mai duc, că n-am de gând să fac acest pas ca să rezolv problemele pe care le-au încurcat alţii», şi mă refeream la familia Ceauşescu. Şi am început să caut soluţii. Nu m-a căutat nimeni în noaptea aceea. Pe la ora 4.00 am dat eu telefon la ofiţerul operativ, la minister, şi i-am spus că am sosit. Am întrebat unde e ministrul şi mi-a spus că e în CC. Am căutat o soluţie ca să nu particip la ceea ce era foarte clar o acţiune de represiune pe 22. Am întrebat la Spitalul Militar cine e de gardă. Mi s-a spus că sunt medici mulţi, că au fost răniţi mulţi şi că aproape la toate secţiile sunt prezenţi şefii de secţie. L-am căutat pe generalul-doctor Niculescu, şeful secţiei de Traumatologie, şi i-am spus: «Vreau să vin până la spital, să discut o problemă foarte urgentă». «Veniţi. La ce oră?» «Acum» (era ora 5 şi ceva). M-am dus şi i-am spus că nu vreau să mă duc la CC. «Găseşte o soluţie», i-am zis. Şi atunci mi-a spus: «Îţi pun piciorul în ghips». Zic: «Bine, dar nu o să se cunoască?» «Nu. Spui că ai avut întindere de menisc. Ai fost sportiv, acest lucru e posibil la vârsta ta». Şi personal mi-a pus ghipsul. A durat cam vreo oră. «Acum mă duc acasă», i-am zis. Mi-a spus că ar fi mai bine să rămân acolo. «Nu, mă duc acasă». Piciorul în ghips a fost un manşon solid şi destul de greu. Când am ajuns acasă, soţia mi-a spus: «Te-a căutat locotenentul-major Barbu pe sistemul cunoscut – era unul dintre aghiotanţii ministrului, de la Ministerul Apărării Naţionale, că mai avea doi care erau de la Ministerul de Interne –, i-am spus că eşti la spital». Am stat acasă şi, către ora 8 şi ceva, m-a căutat ofiţerul operativ şi mi-a spus că a zis tovarăşul ministru să mă duc la CC. I-am zis să-i spună că sunt cu piciorul în ghips, că am avut un accident şi nu pot să vin. Am fost sunat după aceea, nu mai ţin minte, ori de şeful de cancelarie, Manea, ori de altcineva, care a întrebat-o pe soţia mea dacă sunt acasă. I-a spus că sunt acasă şi dorm. «Ce s-a întâmplat?», a întrebat ea. «L-a chemat ministrul Apărării să vină aici».” Această mărturie a fost făcută în faţa Comisiei “Decembrie 1989”.

    Generalul Mihai Chițac

    În cartea Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips, Stănculescu spune că el ar fi vrut, într-un fel, să plece spre minister atunci noaptea, când s-a întors de la Timişoara, dar că soţia n-a fost de acord. “Nevasta zice: «Nu pleci! Mai bine îţi dau cu vaza-n cap – aveam o vază de cristal – şi te pun jos!» Şi, în fine, discuţii, dar până la urmă, trebuia să plec…” Şi tot doamna Stănculescu – zice generalul – a avut ideea cu spitalul. “Soţia mi-a spus: «Stai acasă, nu te duci!». Aici a fost intervenţia, cum se zice, dumnezeiască, a soţiei. Atunci i-am spus: «Ce să fac?» «Du-te la spital, la cine este de serviciu, şi găseşte o soluţie acolo, să-ţi facă un control, să-ţi facă o internare, să faci ceva!».”

    Precizare: Elena Stănculescu, soţia generalului, s-a sinucis pe 21 decembrie 2003, la vârsta de 67 de ani, aruncându-se de la etajul 2 al clădirii în care locuia. 

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (40): Șobolanii părăsesc corabia

    În focul evenimentelor din decembrie 1989, mulţi apropiaţi ai lui Ceauşescu au apelat la şmecherii pentru a părăsi corabia aflată în derivă. Generalul Stănculescu şi-a puns piciorul în ghips. Dăscălescu s-a încuiat într-un WC ca să nu fie luat în elicopter. Hîrjău a zis că se duce la toaletă şi a dispărut. Aghiotanţii dictatorului s-au făcut nevăzuţi. Nicolcioiu a „uitat” să deconteze banii cu care venise din Iran. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    „La plăcinte, înainte! La război, înapoi!” Această zicală acoperă perfect acţiunile câtorva dintre oamenii importanţi din sistemul comunist sau apropiaţi ai aparatului central, în decembrie 1989. Când şandramaua a început să se clatine, aceştia au fugit sau au încercat să iasă din joc pentru a-şi scăpa pielea.

    Elena Ceaușescu și gen. Victor Atanasie Stănculescu

    Trimis la Timişoara pe 17 decembrie 1989, în calitate de prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale, generalul Victor Atanasie Stănculescu a făcut şi o vizită într-un spital din oraş. Pe 21 decembrie, el a simulat o criză de vezică biliară. Astfel, a evitat să fie pus în situaţia de a citi manifestanţilor timişoreni decretul care instituia starea de necesitate. În noaptea care a urmat, abia revenit la Bucureşti, s-a dus din nou la spital, de data asta pentru a-şi pună piciorul în ghips, doar-doar o scăpa de chemarea „în dispozitiv”.

    În dimineaţa de 22 decembrie, secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, Mihai Hîrjău, a motivat că-l doare stomacul pentru a se duce la toaletă. Imediat şi-a luat tălpăşiţa din sediul CC, aducând-o pe Elena Ceauşescu în pragul apoplexiei. „Curticeanu, trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”, s-a auzit strigătul Tovarăşei, după cum şi-l aminteşte Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei prezidenţiale. Vasile Milea se sinucisese cu puţin timp în urmă, iar Tovarăşa aflase, disperată, că a „trădat” şi Hîrjău.

    Puţin mai târziu, Constantin Dăscălescu, ultimul prim-ministru al României socialiste, a pretins că se duce să-şi ia paltonul şi s-a ascuns într-un WC, numai ca să nu urce în elicopter cu soţii Ceauşescu.

    Constantin Dăscălescu

    Şeful statului a fost abandonat chiar şi de ofiţerii însărcinaţi cu paza sa personală. Aghiotanţii săi erau locotenent-colonelul Vasile Tălpeanu şi maiorul Vasile Bălaşa, de la Direcţia a 5-a a Securităţii. Fiecare avea în subordine un şef de grupă şi şapte ofiţeri din aceeaşi unitate. În dimineaţa de 22 decembrie, Bălaşa a dispărut, fiind de negăsit. A rămas „la datorie” doar Tălpeanu, care era poziţionat la uşa Cabinetului 1. În haosul care a însoţit fuga la elicopter, s-a eschivat însă şi Tălpeanu! El a rămas în clădire, deşi avea misiunea de a nu se despărţi de comandantul suprem. Locul său, ca gardă personală a lui Ceauşescu, a fost luat de maiorul Florian Raţ, tot de la Direcţia a 5-a.

    O afirmaţie interesantă a făcut căpitanul Marian Rusu, alt ofiţer de la Direcţia a 5-a. Întrebat dacă nu l-a abandonat „prea repede” pe Ceauşescu (puţin după 13.30, la o oră şi jumătate după fuga de pe acoperişul CC), Rusu a răspuns: „Poate cam târziu. Alţi colegi au plecat din dimineaţa de 22 decembrie, din sediu, iar alţii chiar din seara de 21 decembrie”.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (39): Variantele morții lui Milea

    Sinucidere voită? Sinucidere din greșeală? Asasinat? Tot mai multe indicii duc spre cea de-a treia variantă. Dar nu dictatorul avea interesul de a-l scoate din joc pe ministrul Apărării, ci complotiștii! Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Există trei posibile variante ale morţii lui Milea: sinuciderea voită, sinuciderea din greşeală (prin autorănire ratată) sau asasinarea. Datele medico-legale şi cele criminalistice ale acestui caz, coroborate cu mărturiile adunate de-a lungul vremii şi cu contextul în care s-a produs nenorocirea, conduc la o concluzie tot mai clară: Milea nu a vrut să se omoare. El a fost fie victima propriilor calcule, fie victima unor ucigaşi cu sânge-rece.

    1. Sinuciderea voită. Această variantă, pe care s-a clădit imaginea „eroului Milea, care s-a sacrificat ca să nu tragă în popor”, este tot mai puţin credibilă. O susţin doar declaraţiile lui Ceauşescu („Trădătorul Milea s-a împuşcat”) – dar Ceauşescu vorbea din auzite – şi mărturiile unor oameni interesaţi: colonelul Corneliu Pîrcălăbescu (şeful Gărzilor Patriotice), căpitanul Marius Tufan (al cărui pistol i-a curmat viaţa lui Milea) şi maiorul Ioan Vătămănescu (aghiotantul ministrului).
    2. Sinuciderea din greşeală. Este varianta îmbrăţişată de istoricul Alex Mihai Stoenescu, care a studiat temeinic „dosarul Milea”. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire. El s-a aşezat la birou şi şi-a proptit pistolul sub coaste, în stânga. E un fel de «picior în ghips» al lui Stănculescu. Milea vroia să se scoată din joc, să fie lăsat în pace. Glonţul, însă, i-a atins o coastă, a urcat şi i-a atins o arteră pulmonară.”

    Stoenescu îşi susţine teoria prin logica situaţiei din dimineaţa de 22 decembrie 1989. „Milea era convins că se va termina. Indiferent dacă «lucra» în favoarea sau împotriva lui Ceauşescu, el era condamnat. Ceauşescu îl schimba din funcţie în mod sigur, pentru că deja îl acuzase de trădare. Iar dacă pleca Ceauşescu, Milea urma să dea socoteală pentru implicarea directă în represiunea de la Timişoara. Pe 17 decembrie s-a tras din ordinul lui Milea, deci Milea omorâse oameni. Erau ordine ilegale. Ceauşescu îl minţise la telefon că a declarat starea de necesitate. De fapt, starea de necesitate avea să fie declarată mult mai târziu, pe 20 decembrie, şi numai la Timişoara.”

    În concluzie: generalul Vasile Milea n-a fost un erou, ci un comandant de oşti care a participat activ la măcelul din decembrie 1989. Şi care a sfârşit fie încercând să se automutileze, fie fiind sacrificat de cei care aveau interes să-l elimine.

    La catafalcul lui Vasile Milea
    1. Asasinarea. Chiar aşa: avea cineva interesul de a crea o emoţie specială în rândurile Armatei şi ale populaţiei, anunţând sinuciderea ministrului Apărării Naţionale? Ceauşescu – în niciun caz. De altfel, evoluţia evenimentelor a confirmat că moartea lui Milea a grăbit sfârşitul regimului. Din acel moment, lucrurile s-au precipitat. Tot ce mai avea de făcut Ceauşescu era să aleagă mijlocul de fugă: tancul sau elicopterul.

    A existat însă şi o tabără pentru care moartea lui Milea a fost mană cerească: grupul care lucra la prăbuşirea lui Ceauşescu. Complotiştii. Anunţul sinuciderii, pentru care cel mai bun agent de comunicare a fost însuşi Ceauşescu (fără să ştie că este folosit), a fost dublat de răspândirea unui zvon: de fapt, Milea nu s-a sinucis, ci a fost omorât de „odiosul dictator”! De ce? Pentru că „n-a vrut să tragă în popor!” Era imaginea proiectată insistent de complotişti, prin TVR, imediat după fuga lui Ceauşescu.

    Dublă lovitură: militarii şi civilii s-au înverşunat şi mai tare împotriva tiranului care nu se mai satură de sânge, iar Armata, prin martirul Milea, şi-a creat imaginea de Albă-ca-Zăpada, deşi avea pe conştiinţă victimele represiunii din zilele precedente. A fost cadrul ideal pentru întărirea lozincii „Armata e cu noi!”, care fusese lansată cu o oră mai devreme. Din acel moment, oamenii au fost încurajaţi să urce pe tancuri şi să fraternizeze cu militarii, femeile să pună flori pe TAB-urile represiunii, iar Ceauşescu a fost nevoit să bată în retragere. Armata nu mai era cu el!

    Dacă acest scenariu a fost gândit de cineva, atunci acel „cineva” a fost genial. Sau diabolic. Dar pentru ca scenariul să reuşească, a fost nevoie de sângele generalului Vasile Milea. Lichidarea acestuia putea făcută în trei feluri:

    1. prin împuşcare;
    2. prin întârzierea intervenţiei medicale (în loc să-i fie oprită rapid hemoragia, a fost lăsat să piardă sânge până când nu mai putea salvat);
    3. prin sufocare sau strangulare, în sediul CC, în Salvare sau la Spitalul Elias (variantă contrazisă de concluzia de la punctul 2 al raportului senatorial din 1991, rezultat în urma audierii doctorului David Zingher).

    Milea şi-a semnat sentinţa în 1962

    Legătura specială dintre Milea şi Ceauşescu, din decembrie 1989, nu a fost una întâmplătoare. Cei doi erau vechi combatanţi pe frontul comunismului românesc. Mai precis, al represiunii împotriva „destabilizatorilor”.

    Relatările istoricilor Constantin Olteanu şi Alex Mihai Stoenescu amintesc de un episod din 1962, din judeţul Argeş, când Milea a reacţionat dur, la fel cum avea s-o facă la Timişoara şi la Bucureşti în 1989.

    „Povestea lui Milea este extraordinară. Milea era creaţia lui Ceauşescu. A fost luat de la Piteşti. În 1962, Ceauşescu era deputat în regiunea Argeş. În aprilie ’62, în două sate de lângă Piteşti a izbucnit o revoltă a ţăranilor împotriva preşedinţilor de cooperativă. Nu era politică. Nu avea treabă cu colectivizarea. Şefii furaseră şi oamenii s-au revoltat. Ceauşescu se deplasează acolo, întruneşte comitetul regional la Piteşti, dă dimensiunea unei revolte ţărăneşti, deşi nu era chiar aşa. Oamenii ieşiseră, îi sechestraseră pe şefii C.A.P.-ului în Primărie. În acel moment, comandantul Şcolii de auto şi tancuri de la Piteşti, colonelul Vasile Milea, se oferă să intervină cu blindate. Şi repartizează o companie de blindate ruseşti, şenilate. Unul dintre ele a fost şi blocat. A rămas într-un şanţ, peste noapte, şi a fost declarat ca pierdere. Era un autotun. Comandantul companiei de blindate se numea locotenent-major Ştefan Guşă, iar şeful secţiei tehnice – care a rămas în unitate – era locotenent Niculae Spiroiu. Pe 17 decembrie 1989, la Timişoara, Milea face acelaşi lucru: scoate tancurile în stradă şi trage în oameni”, a declarat Stoenescu.

    Nicolae Ceaușescu și gen. Constantin Olteanu

    Fost coleg de arme cu Milea, generalul Constantin Olteanu are mai multe povestiri legate de fostul ministru. La cea referitoare la momentul 1962, Olteanu este mai reţinut. „Iată povestea pe care o cunosc eu de la Milea. În ’62 avea gradul de colonel şi era comandantul şcolii de ofiţeri de tancuri din Piteşti. A avut loc o ridicare, un protest al ţăranilor din regiunea Argeş. Ceauşescu s-a dus la Piteşti, la regiunea de partid, şi l-a chemat pe Milea, care era comandantul şcolii şi al garnizoanei. L-a rugat să intervină. Milea a luat o formaţie de tancuri şi a intervenit, fără să le folosească. Numai ca mijloc de presiune”, şi-a amintit Constantin Olteanu. Acesta a fost ministru al Apărării până în 1985, când Ceauşescu l-a schimbat cu Vasile Milea.

    Destinul lui Milea a fost influenţat de revolta ţărănească din 1962. Ceauşescu i-a remarcat atunci duritatea, iar ulterior l-a făcut general şi l-a promovat la Bucureşti. Vasile Milea era mândru de ascensiunea sa până în preajma comandantului suprem. Nu ştia că şi-a semnat sentinţa, devenind prizonier al acestuia. Aşa a ajuns ca momentul 1989 să-l găsească în fruntea Armatei Române. Şi să sfârşească prematur, la 63 de ani, cu un glonţ în piept.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (38): Suspiciunea soţiei lui Milea

    Aflată la Predeal, într-o vilă a Armatei, Nicoleta Milea a auzit la telefon ultimele zbateri ale soțului său. Femeia e convinsă că înainte de împușcătură a avut loc o încăierare. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    La Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost înregistrat la 1 aprilie 1991, în două exemplare, un document de o pagină: „Materialul referitor la audierea doctorului Zingher David, cu privire la autopsia generalului Milea”.

    Documentul avea trei mari concluzii:

    1. Pe piele nu se vedea praf de puşcă, la autopsie nu s-a observat nimic deosebit.

    Doctorul Şchiopu a făcut operaţia, iar doctorul Enescu, împreună cu laboranta au luat probe criminalistice, dar nu se ştie dacă s-au luat la ambele mâini. 


    1. După împuşcare nu a murit sufocat, în caz contrar ar fi apărut leziuni pulmonare, deci era deja în colaps. 

    2. Sângerarea a durat aproape două ore. Dacă ar fi avut stop cardiac, se oprea hemoragia. 


    Asupra raportului nu au fost făcute comentarii. Nu sunt consemnate nici opinii sau întrebări ale senatorilor din Comisia „Decembrie 1989”. Semnele de întrebare ale „cazului Milea” sunt însă departe de a fi eliminate.

    „La primul apel s-a auzit împuşcătura”

    În timp ce generalul Milea „făcea ordine” la Timişoara şi la Bucureşti ori era beştelit de Ceauşescu, soţia sa se afla la Predeal, într-o vilă a Ministerului Apărării Naţionale. O casă de odihnă pentru militari. În aceeaşi casă, dar la un alt etaj, se afla soţia generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major.

    Nicoleta Milea a declarat că are mari rezerve în ceea ce priveşte moartea soţului ei. „La Predeal am primit telefon. La primul apel s-a auzit împuşcătura şi o voce… Nu a răspuns nimeni. A fost un moment de linişte, pe urmă, dintr-odată, o luptă, un zgomot de lovituri. După aia s-a auzit împuşcătura. Cam un minut a durat toată treaba asta. Lupta era destul de puternică, după aia s-a făcut linişte şi… După aia, eu, ţipând la telefon, mi-am dat seama ce se întâmplă. O voce foarte liniştită îmi spune: «Doamnă, zgomotele pe care le-aţi auzit şi împuşcătura sunt înregistrate».”

    În timpul audierilor, Nicoleta Milea i-a cerut preşedintelui Comisiei Senatoriale, Sergiu Nicolaescu, să facă lumină în cazul soţului ei. Sergiu Nicolaescu, nimeni altul decât regizorul prezent în Piaţa Palatului pe 21 decembrie 1989, la spargerea mitingului lui Ceauşescu…

    „Un militar nu se împuşcă în piept”

    Suspiciunile doamnei Milea par întemeiate. Vladimir Beliş (foto), director al Institutului Medico-Legal din Bucureşti în perioada când a fost făcută autopsia lui Vasile Milea, a declarat că, deşi n-a fost prezent la disecţia cadavrului, i se pare ciudat modul în care s-a împuşcat generalul. „Autoîmpuşcarea în zona pieptului este o situaţie atipică. De obicei, militarii sinucigaşi se împuşcă în cap.”

    Logica lui Beliş e împărtăşită şi de alţi experţi criminalişti sau medico-legişti. Iată ce spune, de exemplu, comandorul (r) Constantin-Edmond Cracsner, medic psiholog, fost şef al Secţiei Psihologie Militară din Statul Major General. „Marea majoritate a militarilor se sinucid prin împuşcare. Având o armă lângă el, militarul este mult mai probabil să se împuşte, decât, să zicem, să se spânzure. Mai toţi militarii aleg să se împuşte în cap, pentru că gestul presupune o mişcare şi o poziţie mai la îndemână. În plus, moartea este rapidă, uşoară, fără dureri.”

    Comandorul Cracsner face şi o analiză logică a cazului Milea. „Mi-e greu să interpretez sinuciderea generalului Milea. Cert este că gestul său – dacă a fost gestul său! – a cântărit mult emoţional, afectiv, în mobilizarea ulterioară şi acţiunile ferme ale Armatei. Generalul Milea a fost făcut trădător. Este foarte greu pentru un militar să afle că şeful lui e trădător, pentru că atunci eşti înclinat să crezi că în ierarhie sunt şi alţi trădători. Prin ce a făcut, a fost îndemnat să facă sau au făcut alţii în locul lui, generalul Milea a dat un semnal Armatei.”

    Raportul medico-legal, rezultat în urma autopsiei lui Vasile Milea, conţine detalii care nu susţin teoria sinuciderii. Ba dimpotrivă, sugerează că glonţul a venit de la o distanţă mai mare decât lungimea mâinii unui om. Altfel spus, că degetul care a apăsat pe trăgaci nu a fost cel al lui Vasile Milea. Atunci, al cui?

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (37). Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Pe comandantul suprem, vestea morții lui Vasile Milea l-a înfuriat teribil. Îl trimisese să aducă tancurile, să apere Palatul, nu să iasă din luptă „ca un laș”. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Vestea sinuciderii lui Milea a ajuns imediat la Ceauşescu. Mesagerul a fost misteriosul colonel Pîrcălăbescu, șeful Gărzilor Patriotice. Acesta a coborât de la etajul 6 la 1 şi i-a raportat şefului de cabinet, Constantin Manea: „Tovarăşul Milea s-a împuşcat la mine în birou”.

    Manea s-a speriat. „I-am spus: «Mergeţi dumneavoastră şi raportaţi». Mi-a spus, punând mâna pe clanţă: «Nu, intră tu!». Înăuntru erau Nicolae şi Elena Ceauşescu. Şi câinele. I-am spus lui Ceauşescu: «Milea s-a împuşcat». El a spus: «N-am înţeles!», s-a ridicat de la birou şi a venit la mine. Câinele a stat lângă mine, iar Elena, de pe fotoliu: «Ce-ai spus?». Zic eu: «Milea s-a sinucis!». Zice ea: «A lăsat ceva scris?». Zic eu: «Nu». Zice ea: «Dumitale ţi-a spus ceva?». Zic eu. «Nu». Apoi, Ceauşescu zice să deschid uşa, iar Curticeanu era în anticameră. Îmi spune Ceauşescu: «Mergi cu el cu liftul şi-i spui în lift despre ce e vorba». L-a făcut trădător pe Milea, după care m-am dus sus cu Curticeanu”.

    „Avem trădarea! A trădat ţara şi poporul”

    Istoricul Ioan Scurtu a notat: „Vestea sinuciderii lui Milea l-a bulversat pe Ceauşescu. Aflat în clădirea CC, Ilie Verdeţ, care cunoştea situaţia din Capitală, s-a dus la Ceauşescu, pe care l-a găsit «într-o stare deplorabilă, aşa cum era el în momente foarte grele, când îşi pierdea echilibrul». Verdeţ i-a cerut să nu se tragă în oameni. Ceauşescu i-a răspuns: «Nu s-a tras şi nu se va trage în oameni». În timp ce rostea aceste cuvinte, Ceauşescu a început să tremure şi i-a spus: «Dar… avem trădarea! A trădat ţara şi poporul generalul Milea!»”

    După ce a constatat sinuciderea lui Milea, Silviu Curticeanu – şeful Cancelariei lui Ceauşescu – a coborât şi l-a informat pe comandantul suprem. Milea era în agonie şi fusese pus pe o targă pentru a fi transportat, cu o ambulanţă, la Spitalul Elias. A murit pe drum.

    „Să se deschidă Televiziunea, să se dea ştirea, dar nu mai mult de o oră, să se facă economie!”

    În acest timp, Ceauşescu încerca să se spele pe mâini. I-a chemat pe Eugen Florescu şi Constantin Mitea, consilierii săi de presă. Florescu avea să-i declare istoricului Alex Mihai Stoenescu: „M-am dus la Mitea, dar nu am apucat să vorbim prea mult, că au apărut securiştii: «Repede, la Cabinetul 1!». La birouri, în anticameră, era câte un militar cu mitralieră. Uşa spre biroul lui Ceauşescu era deschisă, iar înăuntru – mai multe persoane. Toate aveau carneţel în mână şi notau. Elena Ceauşescu – fără carnet, apoi Dăscălescu, Bobu, Manea Mănescu, Mitea, Petre Constantin de la TVR şi secretarul de presă Spinţăroiu. Subiectul: sinuciderea lui Milea. Imediat după ora 9.30, Ceauşescu dicta: «Să scrieţi că trădătorul Milea s-a sinucis din laşitate…» A terminat de dictat şi am ieşit. Când plecam, Ceauşescu iese pe culoar şi strigă după noi: «Mitea! Florescu!». Ne-am întors şi ne spune: «Să luaţi măsuri să se deschidă Televiziunea, la ora 12.00, să se dea ştirea, dar nu mai mult de o oră, să se facă economie!»”.

    Misterul unei morţi anunţate

    După zgomotul produs de arma căpitanului Tufan, a fost chemată o echipă medicală. Într-un sfert de oră de la producerea incidentului, a sosit o doctoriţă. Petra Tudor era medic de serviciu la Policlinica 10, ambulatoriul Spitalului Elias. Potrivit programului, serviciul funcţiona zilnic între orele 8.00 şi 20.00 şi deservea în special personalul din Comitetul Central.

    Petra Tudor spune că a încercat în zadar să-i dea primul ajutor generalului, care gemea într-o baltă de sânge pe marginea unei canapele, undeva la etajul 6 al clădirii CC. Era biroul morţii. Camera 621 – biroul colonelului Pîrcălăbescu, comandantul Formaţiunilor de Gărzi Patriotice.

    „Pentru cazuri deosebite exista o echipă dotată cu chirurgi, medici cu o pregătire specială, care formau echipa de intervenţii deosebite a lui Ceauşescu. În ziua respectivă erau foarte stresaţi. M-a sunat o voce de bărbat: «Veniţi repede la camera 621 sau 631, un general s-a împuşcat!». Asistenta era plecată să-şi ia ziarele. Noi aveam o Salvare, dar nu era voie să staţioneze în faţă, era pe undeva în garaj”, a declarat Petra Tudor despre momentul în care a primit solicitarea.

    Iniţial, doctoriţa chemată pentru primul ajutor nu ştia cine este pacientul. Aflase că e vorba despre un militar, însă nu cunoştea amănunte. „Am ajuns foarte greu până acolo. Mi se părea că liftul merge prea încet. Apoi am mers pe un culoar foarte lung, foarte întunecos, am intrat într-o cameră foarte întunecoasă, cu lume foarte multă. Când am intrat în cabinet, în dreapta se afla o canapea pe care era întins un bărbat în haină militară. Eu nu cunosc gradele. Ori general, ori plutonier – mi-e totuna. Deci era în haină militară, întins pe canapea, şi gemea. La capătul canapelei parcă era o măsuţă, era o persoană de sex feminin, nu ştiu cine era, se jeluia: «Vai, drăguţu’, ce om bun a fost!». Mă gândeam ce pot să fac să-i dau primul ajutor. Nu mai avusesem niciodată un asemenea caz. I-am desfăcut centura, adică cureaua.”

    La început, doctoriţa nu a văzut gaura de intrare a glonţului. A urmat un moment desprins parcă din filmele de acţiune. „Căutam cu ochii orificiul de intrare. Eu nu ştiam, nu mai văzusem decât în filme. De aceea, în momentul în care i-am desfăcut cămaşa să-i asigur respiraţia, am văzut o plagă foarte mică, cam în spaţiul trei sau patru intercostal stâng. Era foarte mică, vă redau imaginea pe care am avut-o. Nu sângera prin faţă. M-am gândit la un evident şoc hemoragic. El gemea. Avea ochii închişi. Un geamăt stins.”

    Echipa medicală a muncit aproape o jumătate de oră până când a venit ambulanţa, de la garaj. Accesul spre CC era aproape imposibil din cauza barajelor de securitate. La căpătâiul lui Milea a fost o luptă contracronometru.

    „Eu am constatat atunci că glonţul nu perforase decât superficial, că trecuse prin pericard, că era şocul produs probabil prin distrugeri de pelicol vascular. Nu este vorba de marile vase, de exemplu aorta, pentru că nu ar fi supravieţuit până în momentul în care am ajuns eu acolo. În aceste condiţii, se pierdea jumătate din cantitatea de sânge circulat. Am rugat asistenta să pregătească un pansament. Între timp am vrut să văd ce tensiune mai are, că-mi era cert că are şoc hemoragic cu tensiune zero. Am reuşit să-i eliberez o mână ca să prind şi din venă, am luat tensiunea – care era zero –, puls imperceptibil, se continua şocul hemoragic. I-am ascultat inima, gemetele erau slabe. Sora era cu mine, i-am băgat 100 de grame de hemisulcinat. Între timp a venit targa şi am rugat patru oameni să-l ia”, a mai declarat Petra Tudor.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (36): Moartea lui Milea

    Ministrul Apărării a fost găsit împuşcat în dimineaţa de 22 decembrie 1989, la ora 9.30. Tocmai fusese certat aspru de Ceauşescu, care l-a făcut „incompetent” după ce generalul coordonase personal, în timpul nopţii, represiunea din centrul Capitalei. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    „Obosit şi deprimat”. Aceasta este caracterizarea făcută generalului Milea de cei care l-au văzut pe şeful Armatei în sediul CC al PCR, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, după ce s-a întors de pe teren. S-a văitat apropiaţilor şi chiar a plâns în faţa şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, care-i ceruse sprijin pentru a-l înlătura pe Ceauşescu.

    Ziua de 22 decembrie 1989 începe prost pentru şeful Armatei. „La 8.15, Milea încearcă să raporteze unde sunt trupele, cine vine, dar e confuz. Era nedormit şi poate şi băuse, căci obişnuia să mai tragă la măsea. Ceauşescu îl întrerupe violent, îl acuză şi de incompetenţă – «Trebuie să te învăţ eu să dai un raport?» –, apoi i se adresează devastator: «Marş şi adu trupele!». Acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Ceauşescu către Milea. Iar Milea urcă la etajul 6, ia pistolul şi se împuşcă”. Reconstituirea acestui final tragic îi aparţine istoricului Alex Mihai Stoenescu.

    „Era obosit, părea mai bătrân”

    Doi generali: Nicolae Ceauşescu şi Vasile Milea

    La întâlnirea convocată de Ceauşescu puţin după ora 8.00 – o şedinţă CPEx restrânsă –, generalul Milea era de-a dreptul înspăimântat. Aflat lângă el, şeful Securităţii, generalul Vlad, a pus mâna pe genunchii lui: şeful Armatei tremura. Şi nu de frig, ci de frică.

    Evenimentele care urmează pentru Milea se petrec sub ochii a doi militari: colonelul Corneliu Pîrcălăbescu (şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice) şi maiorul Ioan Vătămănescu (aghiotantul lui Milea).

    „Când a fost chemat la cabinetul lui Ceauşescu, eu l-am trezit, l-am ajutat să se îmbrace cu o cămaşă kaki. Era nebărbierit, obosit, părea mai bătrân şi era abătut”, a povestit Vătămănescu.

    Certat de Ceauşescu şi marcat de ordinele pe care le dăduse, Milea începe să bântuie prin sediul CC al PCR. Iese din Cabinetul 1, traversează holul de la etajul 1 şi intră în birourile în care lucra Comandamentul Militar Unic – organism înfiinţat în seara precedentă, la cererea expresă a lui Ceauşescu.

    La Comandament, Milea se interesează de poziţia trupelor care vin spre Bucureşti. De la etajul 1 urcă la etajul 6, unde se află birourile Gărzilor Patriotice.

    Pistolul căpitanului Tufan

    La Gărzile Patriotice, Milea îl întâlneşte pe colonelul Pîrcălăbescu. Acesta declara în 1991: „Am ieşit în faţă. Milea venea către biroul meu. L-am însoţit, iar când a ajuns la biroul care dă spre lift , mi-a spus: «Domnule, vreau o centură! Că vreau să merg jos, la unităţi»”.

    Negăsind nimic la Gărzile Patriotice, Milea i se adresează unui ofiţer de transmisiuni, căpitanul Marius Tufan, care se afla pe hol. Relatarea îi aparţine tot colonelului Pîrcălăbescu: „A intrat în birou şi a ieşit din nou afară, cu mine, şi îi zice lui Tufan: «Măi, eu am cerut o centură. Dă-mi, măi, centura!». Ăsta a încercat să scoată pistolul de la centură. Milea a spus: «Nu, dă-mi şi pistolul!». Ăsta nu a vrut să dea pistolul. A avut o ezitare. «Măi! Sunt ministrul Apărării. Dă-mi pistolul!», a repetat Milea. «Vreau să merg jos, să văd care e situaţia la unităţi», şi a luat centura şi pistolul”.

    În momentul următor, Milea îi cere aghiotantului său să-l lase puţin singur cu colonelul Pîrcălăbescu, în biroul acestuia. „Stăteam înăuntru eu şi Milea. În picioare. El îmi spune: «Măi Cornele, vreau să-ţi spun că Ceauşescu mi-a dat ordin, după şedinţa CPEx, să lichidez tot ce e în faţă. Să trag în popor, în faţa sediului»”, a mai spus Pîrcălăbescu.

    Detunătura

    Vasile Milea

    După această discuţie, Milea îi spune lui Pîrcălăbescu că-i este frică să nu păţească ceva afară. Îi cere şefului Gărzilor Patriotice să-l lase puţin singur, în birou, să dea câteva telefoane. „Mi-a mai spus: «Să mă aştepte Vătămănescu la lift. Să cheme liftul şi să mă aştepte, că vreau să cobor repede de aicea». M-am gândit că, fiind ministru, intră într-un TAB şi se duce la Ministerul Apărării Naţionale. Am ieşit şi am stat cu Vătămănescu. Discutam cu el, când am auzit o detunătură. «Cred că de la mine e», am spus eu. Îl lăsasem la intrare pe plutonierul Manole. Plutonierul nu a intrat în primele 5–6 secunde. Am fugit cu Vătămănescu, iar plutonierul ne spune: «Cred că ministrul». Când am intrat, Milea era aproape întins cu capul pe canapea”, a mai spus colonelul Pîrcălăbescu.

    Aghiotantul lui Milea, Ioan Vătămănescu, a declarat că, înainte să-l trimită să cheme liftul, ministrul Apărării i-a vorbit pe un ton sumbru. „Mi-a spus că, dacă i se întâmplă ceva, să-i spun lui Barbu, care era şeful lui de cabinet, că are în spate două CEC-uri. Să fie date familiei, pentru nepoţii lui, pe care îi iubea mult.”

    „Ştiu, măi copile, dar trebuia să fii aici…”

    Şeful de cabinet al lui Milea, căpitanul Alexandru Barbu, se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Se despărţise de Milea în cursul nopţii. Barbu declara, în 1991: „M-am dus la minister şi m-am culcat puţin. Pe la 9.15, ofiţerul de serviciu mi-a spus: «Scoală-te, că a sunat ministrul şi a zis să-l suni la Gărzi». L-am sunat pe la 9.20. Mi-a zis: «De ce nu eşti aici?». I-am răspuns că mi-a cerut să mă duc la minister. A răspuns: «Ştiu, măi copile, dar trebuia să fii aici, cu mine». I-am spus că mă sui în maşină, dacă ordonă. Mi-a răspuns: «Lasă, nu mai e nevoie». Şi asta a fost tot”.

    O altă relatare aparţine chiar ofiţerului care i-a dat pistolul lui Milea: căpitanul Marius Tufan. Acesta făcea glume cu colegii pe seama faptului că nu mai are pistol. Se afla pe terasa clădirii, la etajul 6, cu o staţie de emisie-recepţie. “Eram pe terasă şi se auzeau rafale de armă. Se dăduse ordin să se tragă. Concluzia mea era că trăgeau cei de la Ministerul de Interne. Când mă aflam la uşa de la terasă, spre hol, am auzit un foc, dar nu pot spune dacă era din afară sau dinăuntru. În mijlocul holului l-am văzut pe Vătămănescu, urla că s-a împuşcat şeful. A început agitaţia, iar eu m-am blocat gândindu-mă că s-a împuşcat cu pistolul meu şi voi fi băgat… Din uşă l-am auzit pe generalul Milea gemând, dar nu l-am văzut. Au chemat un doctor, dar eu m-am gândit că s-a împuşcat cu pistolul meu, cred că era ora 9.15. Am mers pe terasă, le-am spus băieţior că situaţia e complicată, s-a împuşcat generalul cu pistolul meu. Când am ieşit pe terasă, era 9.35”, a declarat Tufan.

    Arma cu care s-a sinucis generalul Milea era un pistol Carpaţi model 1974, calibru 7,62 mm.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • Gâdea şi Ciuvică batjocoresc comuna martirului Iuliu Maniu, Pericei, zicându-i Securicei

    Mizerie incredibilă la Antena 3. Ura lui Dan Voiculescu (prin portavocea Mihai Gâdea) față de Dacian Cioloş a transformat emisiunea „Sinteza zilei” într-o tribună de batjocorire a unei comune ardelene cu istorie crâncenă.

    Faptul că Dacian Cioloş şi unchiul său, Virgil Ardelean (zis „Vulpea”), sunt de loc din comuna Pericei, județul Sălaj, a atras mizeriile anteniste asupra acestei comune din apropierea oraşului Şimleu Silvaniei.

    Gâdea zice”: „Pericei… Domnul Cioloş e din… Cred că Securicei se numeşte localitatea, nu?”

    Ciuvică: „Securicei, da. E o tradiție securistă acolo, la Pericei. Deci, aşa e corect: Securicei”.

    Mizeria e repetată de mai multe ori de Gâdea şi Ciuvică. Istoria însăşi e batjocorită.

    În comuna Pericei se află patru sate, printre care Bădăcin. La Bădăcin, comuna Pericei (pe atunci Szilágyperecsen, pentru că se afla în Imperiul Austro-Ungar) s-a născut, pe 8 ianuarie 1873, marele patriot Iuliu Maniu, politician de prim-rang, lider național-țărănist, prim-ministru al României, actor de prim rang al Marii Uniri din 1918. Maniu a fost arestat de comunişti în 1947 şi a murit în condiții cumplite, în închisoarea de la Sighet, pe 5 februarie 1953, la 80 de ani.

    La Bădăcin se află casa memorială „Iuliu Maniu”.

    Să numeşti Securicei comuna unui martir omorât de Securitatea stalinistă este o barbarie de neiertat, comisă la televiziunea unui securist (Dan Voiculescu).

    Apropo: de ceva vreme, la Antena 3, Cioloş – originar din comuna pericei – e prezentat drept „reprezentant al vechii Securități si al noii Securități”, cum se exprima o mârțoagă ce-şi spune ziaristă.

  • CTP îi dă o lecţie de istorie lui Tăriceanu, care „minte cu tupeu şi neruşinare” despre Unirea Principatelor

    Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi 24 TV, discursul preşedintelui Senatului de la Focşani, la ceremonia prilejuită de aniversarea Unirii Principatelor (24 ianuarie 1859). Călin Popescu Tăriceanu a folosit tema unirii pentru a minţi că Europa de ieri nu-i agreea pe românii „care-şi vorbesc ţara de rău”, precum UE azi.

    • O să vă propun o temă de fake news pe care n-ați abordat-o până acum: fake news cu istoria. Asta a făcut domnul Tăriceanu, cu tupeul, ca să nu-i spun nerușinarea, care l-au caracterizat dintotdeauna.
    • Ce spune domnul acesta?! Spune așa: atunci, Europa, deși sfidată, prin alegerea lui Cuza atât în Moldova cât și în Țara Românească, avea o impresie bună despre România, pentru că înaintașii noștri nu-și vorbeau de rău țara, nu aveau decât discursuri patriotice, singurul discurs pe care înaintașii noștri îl exportau în Europa era patriotismul, independență și unitate. D-aia s-a făcut Unirea! Pentru că patrioții români vorbeau frumos de România, toți!, și erau simpatici vestului. Fenomenal!
    • Iată ce face acest om. Ca să-și livreze mesajul lui și nu numai anti-Macovei, ci oricine, fie la Bruxelles, fie în România, care îl contestă pe Tăriceanu, pe Dragnea și Guvernul Dăncilă, ăsta nu e patriot, e vândut, e anti-român. Dacă era cu Macovei și cu ăștia plătiți de Soros nu se făcea Unirea, asta ne spune domnul Tăriceanu, mințind cu nerușinare. Încondeind istoria, scoșând-o la vopsea. Unirea a fost dorința majorității românilor din Moldova și Țara Româneacă, dar fără conjunctura europeană și fără puterile occidentale progresiste, nu era posibilă.
    • Credeți că era o problemă să intre din nou trupele străine ca la 1848 și să spulbere totul? De ce nu s-a întâmplat? Pentru că nu au vrut anumite puteri europene, așa arată istoria. Dacă vrei să nu fii analfabet funcțional în legătură cu istoria țării tale, dar în schimb să fii patriot!”

    Foto: captură Aktual24.ro

  • Pedepsele aspre pe care le dădea Cuza funcționarilor corupți. Şpaga și abuzul în serviciu erau taxate cu închisoarea și excluderea pe viață din funcții publice

    Faptele de corupţie erau definite, în forme diferite, încă din perioada în care ţările române erau conduse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pedepse foarte dure primeau funcţionarii care abuzau de funcţie sau care luau şpagă, scrie uti24.ro.

    Primul Cod Penal al României moderne a intrat în vigoare în perioada lui Alexandru Ioan Cuza şi era inspirat din legislaţiile penale prusacă şi franceză. La vremea respectivă, Codul Penal românesc, ce a intrat în vigoare în 1864, în timpul procesului de modernizare a statului român, a fost considerat unul dintre cele mai moderne din Europa.

    Acesta includea şi infracţiunile de corupţie. În unele cazuri, cei găsiţi vinovaţi pentru această infracţiune erau condamnaţi chiar la închisoare pe viaţă.

    Acurateţea Codului Penal adoptat în urmă cu un secol şi jumătate mergea până la individualizarea faptelor de corupţie, în funcţie de categoria funcţionarilor publici care se făceau vinovaţi de această infracţiune. De pildă, o categorie de funcţionari publici pentru care pedepsele erau dintre cele mai drastice era cea a judecătorilor.

    „Pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața”

    La categoria „Despre mituirea funcţionarilor publici”, inclusă în capitolul „Crime şi delicte comise de funcțiunari publici în exercițiul funcțiunii lor”, găsim o infracţiune care face referire expres la magistraţii corupţi.

    „Dacă mituirea s-a urmat asupra unui judecator sau jurat pronunțând în materii criminale în favorea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisoarei şi pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața; el va pierde şi dreptul la pensiune. Dacă mituirea s’a urmat asupra unui jurat pronunțând în materii de expropriațiune, pedeapsa va fi închisoarea dela un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața şi a dreptului de pensiune”, se arată într-un articol din Codul Penal din timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

    „Se va pedepsi cu maximul închisoarei”

    În Codul Penal de acum un secol şi jumătate se regăseau referiri şi cu privire la una dintre cele mai des întâlnite infracţiuni din România ultimilor ani, cea de abuz în serviciu. În Codul lui Cuza, una dintre formele acestei infracţiuni era descrisă în felul următor (cu scriitura de atunci):

    „Ori-ce perceptor, ori-ce funcționar însărcinat cu percepţiune, ori-ce depozitar sau contabil public, care va fi deturnat sau sustras bani publici sau privaţi, sau efecte ţinând loc de bani, sau acte, titluri şi alte lucruri mişcătoare, cari se vor afla în mâinile lui, în puterea însărcinarei sale, se va pedepsi cu maximul închisorei şi cu interdicţiunea pe timp mărginit, dacă lucrurile deturnate sau sustrase vor fi de o valore dela 1.200 lei în sus. Dacă valorile sustrase sau deturnate sunt mai jos de 1.200 lei, pedeapsa va fi închisoare dela un an până la duoi. În ambele aceste cazuri, condamnatul va pierde dreptul la pensiune şi se va declara incapabil de a ocupa ori-ce funcţiune publică pe toată viaţa. Ori-ce judecător, administrator, funcționar sau ofițer public, care va fi stricat, desființat, sustras sau deturnat actele şi titlurile al cărora depozitar era, sau care i se încredinţaseră sau comunicaseră în virtutea funcţiunei sale, se va pedepsi cu maximul închisoarei şi cu interdicțiunea pe timp mărginit, se va declara şi incapabil de a ocupa funcţiune publică pe toată viaţa, pierzând dreptul la pensiune. Ori-ce agenţi sau însărcinaţi, ai guvernului ori ai depozitarilor publici, cari vor fi culpabili de aceleaşi sustracţiuni, vor fi supuşi la aceeaşi pedeapsă.”

    Cum se pedeapseau faptele de corupţie

    O altă pedeapsă des întâlnită în dosarele recente instrumentate în România este luarea de mită. Această infracţiune era definită în Codul Penal din timpul lui Cuza în felul următor:

    „Orice funcționar de ramul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administrațiuni publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau prezenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act privitor la funcțiunea sa, fie şi drept, dar pentru care n’ar fi determinată de lege o plată, se va pedepsi cu închisoare de la doi până la trei ani şi cu amenda îndoită a valoarei lucrurilor priimite sau făgăduite, fără ca această amendă să poată fi mai mică de 200 lei”.

    Cum pedepsea Cuza traficul de influență

    Într-o formă specifică vremii, găsim şi actuala infracţiune de trafic de influenţă, potrivit căreia:

    „Oricare particular care, în numele său, sau în numele vreunui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu ştirea sau fără ştirea acestuia, într’un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, pre a interveni, spre a se face sau a nu se face vre-un act din cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare dela şase luni până la doi ani şi cu amendă valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei *). Lucrurile primite, sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localităței unde s’a comis faptul. Iar dacă mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni şi nu va putea primi pensiune”.