Categorie: Istorie

  • Statele Unite ale Americii îşi plâng morţii, dar privesc înainte. 18 ani de la atentate

    Statele Unite ale Americii îşi plâng morţii, dar privesc înainte. 18 ani de la atentate

    La 11 septembrie 2001 se întâmpla imposibilul: un atac terorist islamist pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. În inima New York-ului, fanatismul religios a lăsat în urmă trei mii de morţi!

    Se spune că ai trăit evenimente care te-au marcat cu adevărat dacă, peste ani, îţi aduci aminte unde te aflai şi ce făceai. Eu n-am uitat!

    Imaginea avionului intrat în clădirea de sticlă şi halbele încremenite ale chefliilor, ce stăteau cu gura căscată. Asta mi-a rămas.

    11 septembrie 2001 m-a găsit într-un restaurant din Baia Mare. Priveam rotocoalele din fumul ţigărilor, în faţa unui televizor mic, sport, şi mă gândeam aiurea. Eram toropit de căldura verii tomnatice, într-un oraş în care nu se întâmpla nimic.

    Apoi au venit câţiva băieţi, musulmani, care au luat patru avioane, cu care au omorât trei mii de oameni. În sfârşit, ceva se întâmpla.

    Al doilea avion care a lovit World Trade Center, New York, 11 septembrie 2001 (sursa foto: Google)

    Chiar dacă la mii de kilometri depărtare, unda de şoc a atentatului de la New York ne-a ajuns pe toţi şi încă o simţim. Statele Unite ale Americii şi modul lor de raportare la lume s-au schimbat definitv, şi, odată cu ele, noi toţi.

    Deşi părea de neconceput, SUA, protejate de sofisticate sisteme de apărare militare, au încasat cea mai perversă şi puternică lovitură: la ele acasă. World Trade Center, două clădiri-emblemă ale strălucitorului New York, au devenit câmp de luptă pentru cei care abia ieşiseră din peşterile munţilor Afganistanului şi deşertul Arabiei Saudite.

    Cei 19 terorişti musulmani, care au umplut lumea de şoc şi America de sânge, erau parte a grupării teroriste Al Quaeda, condusă de sauditul Osama bin Laden. O mare parte a echipei morţii era tot saudită, iar restul venea din rândul altor naţiuni arabe.

    Osama bin Laden, liderul grupării teroriste Al Quaeda şi creierul din spatele atentalor de la New York (sursa foto: Google)

    Timp de un an, teroriştii lui Bin Laden s-au antrenat pe teritoriul SUA, la manşa avioanelor americane. Acolo, la sânul cald al Americii, au învăţat cum să transforme avionul de pasageri într-o ghiulea nimicitoare. Şi-au reuşit.

    În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, 19 bărbaţi înarmaţi cu cuţite improvizate au urcat la bordul a patru avioane, Boeing 767, care urmau să decoleze de pe coasta de Est a Statelor Unite ale Americii spre California.

    La scurt timp după decolare, teroriştii au preluat controlul avioanelor, pătrunzând în cabinele de pilotaj şi deturnându-le spre New York, clădirea Pentagonului şi câmpul din Shanksville, Pennsylvania. Restul, îl ştim. E despre 3.000 morţi şi o naţiune îngenunchiată.

    Mii de oameni erau la muncă în acea zi, ca de obicei, în ceea ce putem numi, fără exagerare, oraşul mic din inima oraşului mare. Cele două clădiri ale World Trade Center erau o lume în miniatură, cu mii de rotiţe umane ce o ţineau în viaţă. Sedii de corporaţii, restaurante, săli de cinema, de fitness, firme mici şi mari, afaceri de tot felul înfloreau între pereţii de sticlă ai coloşilor newyork-ezi.

    World Trade Center, cele două clădiri distruse în atentatul terorist din 11 septembrie 2001, la New York (sursa foto: Google)

    Lovitura a venit brusc şi din cer. Dintr-o dată, zgârie norii n-au mai zgâriat cerul, ci pământul. Expresia pură a eleganţei şi capitalismului american a muşcat ţărâna, lovită în moalele capului de scatoalca arabă. Fanatismul religios, musulman, a lovit barbar şi laş. Printre cei trei mii de morţi lăsaţi în urmă erau şi români, veniţi peste ocean la o viaţă mai bună. N-a fost!

    Pompier newyorkez, la locul atentatelor din 11 septembrie 2001, la New York (sursa foto: Google)

    Azi, America îşi plânge morţii şi starea de neputinţă care a cuprins-o cu 18 ani în urmă. Peste tot, la New York, la clădirea Pentagonului, pe câmpul din Pennsylvania, curg flori şi siluete discrete, de oameni care n-au uitat ca să nu repete. De fapt, nimeni n-a uitat, nici ei, acolo, nici noi, aici, şi toţi cei care iubesc democraţia şi libertatea.

    Comemorarea victimelor antentatelor de la New York din 11 septembrie 2001, la Ground Zero, New York, SUA (sursa foto: Google)

    Pe locul unde se înălţau cele două clădiri ale World Trade Center, pline cândva de ruine şi sânge, azi sunt două fântâni, pe marginile cărora sunt gravate numele celor morţi în atacuri: pompieri salvatori, poliţişti, piloţi de avioane şi civili. Trei mii de oameni din 90 de ţări. Niciunul n-a fost uitat!

    Memorialul de la Ground Zero, dedicat victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, la New York (sursa foto: Google)

    Un parc de 30.000 de metri înconjoară totul, cu 400 de copaci, martori că ce nu te omoară te face mai puternic. Locul disperării e acum simbolul regenerării şi speranţei, cunoscut ca Ground Zero.

    Americanii au o putere extraordinară de a se ridica din genunchi în picioare şi din glod spre stele. În locul clădirilor distruse, au construit o alta, mai înaltă, mai frumoasă şi mai puternică. Se numeşte One World Trade Center şi e cea mai înaltă clădire din Emisfera Vestică, cu 546 de metri înălţime.

    One World Trade Center, în mijloc. (sursa foto: Google)

    Atentatele de la 11 septembrie 2001, în inima celui mai puternic imperiu al planetei, sunt exponente ale intoleranţei transformată în crimă şi religiei devenită armă. Din păcate, morţii nu învie, dar, din fericire, timpul vindecă şi fortifică.

    Pe locul unde erau cei doi zgârie nori, loviţi de avioanele lui Bin Laden, se înalţă, zi şi noapte, două raze de lumină, de la pământ la cer. Ele nu se sting niciodată, în memoria celor dispăruţi. Condiţia ca lumina lor să apună este ca Statele Unite ale Americii să dispară, iar asta nu e o opţiune pentru naţiunea americană.

    Cele două raze de lumină, în memoria celor dispăruţi în atentatele de la New York (sursa foto: Google)

    La 18 ani distanţă de la tragicul eveniment, americanii şi Statele Unite ale Americii sunt mai puternici, dar nu amnezici. Deşi comemoraţi o dată pe an, cei trei mii de morţi sunt mereu vii în conştiinţa colectivă americană. Nu-i uităm nici noi!

    Paul Palencsar este teolog, jurnalist şi realizator de film documentar
  • Polonia ignoră uciderea a trei milioane de evrei polonezi

    Polonia ignoră uciderea a trei milioane de evrei polonezi

    Există curaj de primă mână, al polonezilor bravi, şi curaj second-hand, evreiesc, bun şi el, dar nu de scos în faţă. La ceremoniile dedicate împlinirii a 80 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia a ignorat Holocaustul.  Din cele şase milioane de evrei ucişi în timpul războiului, trei milioane au fost evrei polonezi.

     

    Ieri a fost marcată în Polonia începerea celui de-al Doilea Război Mondial. În urmă cu 80 de ani, Hitler a invadat această ţară şi a desfiinţat-o ca enitate statală, în goana sa după spaţiu de locuit pentru poporul german.

    Comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Varşovia, 1 septembrie 2019 (sursa foto: Google)

    La ceremoniile de ieri au fost prezenţi preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi vicepreşedintele SUA, Mike Pence. În discursurile oficiale, polonezii au fost descrişi ca fiind o naţie de eroi, care, prin curajul lor, au apărat întreg continentul european de pericolul nazist.

    Preşedintele german a cerut iertare, în numele Germaniei, tuturor familiilor de polonezi care au avut de suferit de pe urma ocupaţiei hitleriste. Polonezii, „naţiune de eroi” şi „luptători pentru libertate”, au fost idei prezente şi în discursul lui Mike Pence, vicepreşedintele SUA.

    Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, cere iertare poporului polonez (sursa foto: Google)

    Despre evrei, care au plătit cel mai mare preţ în timpul ocupaţiei naziste, nu s-a spus mare lucru. Drama evreiască a fost absentă din discursuri, ceremonii şi marşurile organizate de către oficialii polonezi. E adevărat, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a menţionat o singură dată închiderea evreilor în ghetoul din Varşovia, apoi deportarea lor în lagăre. Atât!

    Curajul are culoare etnică în Polonia. Nu s-a menţionat măcar o dată eroismul evreilor din ghetoul Varşoviei, care au luptat cu arma în mână împotriva armatei germane. Se pare că există curaj de primă mână, al polonezilor bravi, şi curaj second-hand, evreiesc, bun şi el, dar nu de scos în faţă.

    Deşi evreii din toate ţările ocupate de către armata germană au devenit ţinta deportărilor în lagăre, Polonia a plătit cel mai odios tribut. Din cele 6 milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 3 milioane au fost „selectaţi” din Polonia şi duşi în lagărele de exterminare.

    Evrei, aşteptând să fie urcaţi în trenurile morţii, ce aveau ca destinaţie lagărele de exterminare (sursa foto: Google)

    Este halucinant cum istoria poate fi ignorată, mai ales la un asemenea nivel, de către cei care ar trebui să ţină vie memoria colectivă a umanităţii.

    Din păcate, antisemitismul a revenit la lumină în Polonia. Anul trecut, ambasadorul Poloniei în Germania, Andrzej Przylebski, a spus că Holocaustului i se acordă o prea mare atenţie: „Ai crede că Hitler şi-a ocupat timpul exclusiv cu uciderea evreilor”.

    La începutul acestui an, ziarul de extremă dreaptă Doar Polonia publica pe prima pagină un articol antisemit, cu titlul „Cum să recunoşti un evreu”. Autorii acordau asistenţă celor care, pentru a-şi păstra puritatea, doresc să stea departe de o eventuală contaminare cu microbul evreiesc.

    Ziarul polonez de extremă dreaptă „Doar Polonia” (sursa foto: Google)

    Partidele de extremă dreaptă sunt tot mai prezente în spaţiul public polonez şi cresc în preferinţele de vot ale cetăţenilor. Iluzia pe care o vând aceste formaţiuni politice este promisiunea unei Polonii puternice, exclusiv pentru polonezi.

    La 11 noiembrie 2017, mişcările de extremă dreaptă din Polonia au organizat un marş la care au participat 60.000 de oameni, pe străzile din Varşovia, marcând Ziua Independenţei. Tema oficială a fost „Îl vrem pe Dumnezeu”. O parte dintre participanţi purtau pancarte cu mesajul „Vrem o Europă Albă” şi „Migranţii, afară din Polonia”.

    Marşul extremei drepte, cu mesaj antisemitic, la Varşovia, 2017 (sursa foto: Google)

    În declaraţii oficiale, Statul polonez s-a autoexonerat de vina criminală a colaborării cu regimul hitlerist şi a trimiterii la moarte a milioane de evrei. Polonia neagă orice participare la drama Holocaustului, aducând argumentul că era ţară ocupată, vinovată pentru Holocaust fiind exclusiv armata germană, de ocupaţie.

    De fapt, chiar dacă Polonia nu a participat sistemic la exterminarea evreilor, statul polonez fiind practic desfiinţat, totuşi numeroşi cetăţeni polonezi au contribuit la genocid, prin colaborare cu armata germană nazistă, de ocupaţie. Chiar guvernul polonez din exil îşi avertiza cetăţenii rămaşi în ţară să nu comită astfel de acte, ameninţându-i cu pedepese.

    Polonia a pornit pe un drum bătătorit, cu destinaţie necunoscută doar pentru cei care ignoră istoria recentă a umanităţii. Cine alege să păşească pe această cale va scoate tot ce e mai rău din oameni, dezlănţuind crima, genocidul şi dezumanizarea.

    Secolul al XX-lea este traversat, ca de un fir roşu, de drama genocidului. Calvarul celor peste un milion de armeni, ucişi de către statul turc la început de secol, drama celor 6 milioane de evrei, aruncaţi în flăcările cuptoarelor naziste, şi genocidul stalinist, cu peste 30 de milioane de morţi, sunt dovezi că istoria se răzbună pe cei care nu o învaţă.

    P.S. Am ascultat cu atenţie discursurile celor trei preşedinţi, integral. Preşedintele Poloniei, aşa cum am completat ulterior, a făcut o scurtă referire la drama evreilor. Vicepreşedintele SUA, la fel, o foarte scurtă precizare. Cel al Germaniei, nu. Titlul articolului este „Polonia ignoră…”, nu „Polonia neagă…” E o nuanţă importantă!

    Paul Palencsar este teolog, jurnalist şi realizator de film documentar
  • Adio, Tezaur de la Moscova! Rușii îl dau dispărut chiar în Moldova, furat de boșevici și de gărzile albe în Revoluția din 1917

    Documentar de CRISTIAN HUBALI

    Din cifrele BNR, România a trimis în Rusia, în 1916 și 1917, aproape 92 de tone de aur fin, într-un context politic extrem de greu: de teamă ca întreaga vistierie să nu cadă pradă nemților și austro-ungarilor, pe fondul desfășurării Primul Război Mondial.

    Guvernanții de la acea vreme, refugiați la Iași împreună cu întreaga Bancă Națională a României, n-au știut însă că peste câteva luni de la al doilea transport de valori spre Moscova vor cădea din lac în puț. Adică, avuțiile țării noastre mioritice, strânse de-a lungul veacurilor, aveau să fie de-a dreptul furate din vagoane la ultima tură efectuată la finele lunii iulie a anului 1917, chiar pe teritoriu moldav, sau însușite de trupele bolșevicilor și ale armatei albe.

    N-o spunem noi, condeierii de la ZIARISTII.COM, nici alți colegi de breaslă din România, ci chiar o parte a presei din fostul mare Imperiu de la Răsărit. Unele dezvăluiri, ce țin de teoria conspirației, sunt de-a dreptul ieșite din comun. Reflectă per total haosul din acea perioadă de mari cataclisme politice și sociale, într-o epocă dominată de conflicte armate planetare și de crime săvârșite în fiecare oră din zi și din noapte.

    Conserve în loc de lingouri de aur cu sigla BNR

    Comunicatul oficial al Băncii Naționale a României informează sec: „În vara anului 1917, autoritățile române de la Iași se așteptau la o ofensivă militară de proporții a Puterilor Centrale și, în acest context tensionat, a avut loc al doilea transport al Tezaurului României la Moscova. De această dată, trenul care a plecat la Moscova a dus atât valori ale Băncii Naționale a României, cât și ale altor instituții (Academia Română, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și alte bănci, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca Statului, ministere, mănăstiri). În cele trei vagoane cu valori ale BNR, care au fost depozitate tot în Sala Armelor, la Kremlin, potrivit protocolului semnat și de această dată de reprezentantul rus, ministrul român de finanțe și reprezentanții BNR, s-au aflat: «titluri, efecte, valori, depozite, parte din arhivele și cărțile sale, actele sale etc., ca și partea în aur din depozitele sale în metale, proprietatea sa privată». Valoarea totală a valorilor românești transportate la Moscova în iulie 1917 a fost de 7,5 miliarde lei, din care valorile din cele trei vagoane ale BNR au fost evaluate la 1,5 miliarde lei, din care 575.000 lei reprezentau aurul”.

    Ce nu știu cei de la BNR, dar nici alți oficiali ai țării, cu atât mai puțin cetățenii de rând, e că, potrivit Bazei de Științe a Rusiei (poate fi vorba de propagandă ieftină sau nu, de intoxicare a opiniei publice sau nu, de adevăr sau nu), aurul României a ajuns într-o mică parte la Moscova. „Trenul special, având escorta necesară, a plecat de la Chișinău spre Moscova într-o atmosferă strict secretă. Deplasarea acestuia a fost menționată într-o telegramă cu cifră unică tocmai către emisarii Guvernului provizoriu instaurat în Rusia. Conform mai multor dovezi, trenul a avut puține opriri în parcursul său spre Moscova. Ajuns la destinație, la descărcarea trenului, una dintre casetele cu aur a căzut accidental de pe platformă și s-a spart. Cei prezenți acolo au fost surprinși să vadă că în loc de așteptatele lingouri, bare de aur, erau numai conserve de origine necunoscută. Soarta multor oameni care au însoțit acel transport special a rămas neclară. În Rusia, s-a efectuat o verificare completă a întregii încărcături: aur, tablouri, antichități, titluri etc. S-a constatat că multe din ele au dispărut fără urmă, ca și cum s-ar fi evaporat pe drumul de la Chișinău spre Moscova”, scrie site-ul fisechko.ru.

    Teroristul Savinkov, însărcinat să-i depisteze pe infractori

    Incidentul a fost raportat de forțele de ordine chiar primului-ministru al Guvernului provizoriu rus, Aleksandr Kerenski. Înainte ca bolșevicii să preia puterea în Rusia și să instaureze comunismul lui Lenin, înaltul oficial i-a dat instrucțiuni teroristului Boris Savinkov să investigheze situația. „Savinkov era membru al Partidului Socialist Revoluționar și unul din liderii organizației de luptă a acestui partid, responsabil cu asasinarea a numeroși oficiali imperiali de rang înalt în perioada 1904-1905. Deși era foarte experimentat, n-a reușit să facă nimic important pentru recuperarea tezaurului furat. Totuși, la începutul toamnei anului 1917, Savinkov a reușit să stabilească în termenii săi că prețioasa încărcătură cu aur a dispărut atunci când trenul secret nu trecuse dincolo de granițele Moldovei moderne, adică spre podul de peste Nistru. Este posibil ca și lucrătorii OGPU (organizație de poliție secretă) să fi fost interesați de celebrul terorist în tentativa sa de căutare a comorilor românești”, mai dezvăluie cei de la Baza de Științe a Rusiei.

    Și cekiștii s-au implicat în povestea căutării tezaurului dispărut. Felix Derjinski, șeful CEKA (Comandamentul rusesc al tuturor rușilor), dar și Heinrich Iagoda, comisarul NKVD (Ministerul de Interne al URSS), i-au raportat personal lui Stalin despre „problema urmăririi comorilor românești”. „La rândul său, Stalin a dorit să clarifice repede acest episod. L-a desemnat să se ocupe de tezaurul dispărut pe Lavrenti Beria. Când trupele sovietice au intrat în Basarabia, Stalin a fost extrem de preocupat să rezolve cazul. Emisarii săi au confirmat informațiile obținute anterior de teroristul Savinkov, că acele comori românești au dispărut pe teritoriul Moldovei. Ancheta a fost însă efectuată cu lentoare, fiindcă lucrătorii s-au confruntat cu multe dificultăți”, concluzionează cei de la siteul fisechko.ru.

    De la Kazan și Samara în buzunarele profitorilor

    Primul tren cu aur din România trebuia să ajungă la Sankt Petersburg. Cum flota germană masată în Marea Baltică reprezenta o amenințare vădită pentru ruși, aceștia au decis să direcționeze tezaurul nostru spre Moscova. Tot acolo au fost stocate și valorile lor, mutate în mare grabă din capitala Imperiului Țarist. „Tot în 1917, aproximativ jumătate din rezervele de aur ale Rusiei, împreună cu valorile românești, au fost transferate în Kazan și Samara pentru depozitare. Dar în vara anului 1918, Gărzile Albe au cucerit Kazanul pentru scurtă vreme, iar în timpul retragerii au luat cu ele tot aurul pe care l-a obținut Kolciak (comandant al unei părți a Armatei Albe – n. red.). După fuga Armatei Albe, bolșevicii au recuperat rămășițe ale acelui aur în anumite teritorii în care s-au războit cu țariștii și l-au readus la Kazan. O parte din rezerva de aur a României a fost jefuită și cheltuită de Gărzile Albe și de cekiști, iar alta probabil de bolșevici în timpul transportului. La sfârșitul anilor ’20, strângând fonduri pentru industrializare, guvernul sovietic a organizat vânzarea de opere de artă depozitate în muzeele de stat din țara noastră. Printre ele ar putea fi un fel de artă aparținând familiei regale românești. Nu există nicio certitudine că URSS a returnat toate valorile în România. Sunt doar niște stereotipii în declarații, referindu-se la precizările conducerii comuniste din România la acea vreme. Ne referim la anii ’40-’50. S-a mai susținut că rezerva de aur s-a păstrat în detrimentul reparațiilor pentru cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate astea, URSS a refuzat oficial să perceapă reparații de la statul român. Astfel, presupunem că o parte semnificativă a aurului regal românesc se află încă în Federația Rusă. Unele surse atestă că al doilea transport de aur, trimis de la Iași la Moscova, în 1917, n-a ajuns la destinație, ci a dispărut undeva pe parcurs”, opinează site-ul Russian Seven (russian7.ru), într-un articol cu titlul: „Unde s-a transferat rezerva de aur a României în Rusia în 1916-1917?”.

    „În restituirile din 1935 și 1956 n-a fost vorba de Tezaurul României”

    Cloșca cu puii de aur

    Guvernatorul Mugur Isărescu a confirmat indirect dispariția Tezaurului românesc de la Moscova, dar și scenariile realizate de o parte a presei rusești. URSS ne-a restituit în două tranșe, 1935 și 1956, o parte din valori, respectiv 212 lăzi cu „bilete de bancă, cerneluri tipografice, hârtie pentru tipărirea bancnotelor, un aparat de numerotat, clei, hârtii de valoare, inclusiv dintre cele depozitate de particulari la BNR”, dar și „Cloșca cu puii de aur”, având o greutate de aproape 20 de kilograme. „Dar în niciuna din aceste două restituiri n-a fost vorba de Tezaurul Băncii Naţionale a României. Cu toate acestea, nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea Tezaurului Băncii Naţionale a României”, a declarat Isărescu în 2016.

    Cu alte cuvinte, ce vrea să spună Isărescu? Că aurul pe care l-am primit de-a lungul vremii de la ruși n-a fost inscripționat cu sigla BNR. Probabil, ne-a fost adus chiar din rezerva lor, îmbogățită substanțial în timpul domniei lui Stalin. Asta poate susține teoria conform căreia acea parte din Tezaur a fost furată înainte ca al doilea transport să ajungă la Moscova, dar și direct din depozitul de la Kazan.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Dragnea s-a zbătut să ne umple de Ciumă Roșie. Ucrainenii au găsit soluția să scape de ea: ploșnițe și vagoane murdare

    * Putin îl scoate din pușcărie pe Dragnea! Își freacă mâinile și Tăriceanu…

    * Luați-vă catrafusele de la Palatul Victoria, doamna Dăncilă!

    * Monstrul din Caracal schimbă legislația penală din Ucraina

    * Să ne păzim singuri de un stat idiot!

  • Stalin, un om de pus în icoană – Ziariștii

    În anul 1953, la 5 martie, murea Iosif Vissarionovici Stalin, considerat unul dintre cei mai sângeroși și brutali criminali din istoria umanității.

    Încă de la început, Stalin și-a eliminat fizic tovarășii de Revoluție Bolșevică, dovedind sete de putere și viclenie. Cazul lui Lev Troțki este definitoriu. Partener, apoi rival al lui Stalin în ascensiunea spre putere, Troțki e nevoit să se refugieze în Mexic, pentru a scăpa cu viață. Totuși, la ordinul personal al lui Stalin, Lev Troțki este ucis cu un piolet de alpinism, de către un agent.

                               Lev Troțki, pe patul de spital, după asasinat

    Frica nebună a lui Stalin de a nu pierde puterea s-a concretizat în suspiciune permanentă față de oricine avea neșansa de a-i fi în preajmă. A trimis în fața plutonului de execuție și în Gulag o mare parte din propria familie, dar și colaboratori, politicieni și generali. Cei care l-au cunoscut îndeaproape, suficient de norocoși pentru a scăpa cu viață, l-au descris pe Stalin ca fiind inteligent, dur și sadic, bântuit de frica trădării.

                                                Iosif Vissarionovici Stalin

    Chiar dacă era absolvent de Seminar Teologic Ortodox, Iosif Stalin nu era animat de sentimente creștinești, dimpotrivă. Domnia sa asupra URSS a fost un tăvălug ce a lăsat în urmă peste 30 de milioane de morți, dintre care 8 milioane de ucrainieni. Curajul sau imprudența de a te împotrivi regimului comunist sovietic îți aducea glonțul ori Gulagul, prima variantă fiind preferabilă, scurtând suferința. Zeci de mii de ordine de execuție au fost semnate de însuși Stalin, omul lucrului “bine făcut”. Chiar dacă milioane de vieți s-au frânt sub cizma stalinistă, istoricii dovedind cu documente din arhiva URSS natura criminală a “prietenului popoarelor”, există tendințe îngrijorătoare în Rusia contemporană.

    Depunere de coroane, cu onor militar, la statuia lui Stalin, în timp ce un om îngenunchează, făcând semnul crucii

    Stalin a rămas în conștiința multor ruși ca fiind cel care a dat Rusiei măreția pe care o merită. Genocidul stalinist e trecut cu vederea, minimalizat și aruncat în derizoriu. Unii îi atribuie lui Stalin aura sfințeniei, de om providențial, al cărui loc este, desigur, în icoane. Ironia face ca Stalin să fi executat și trimis în Gulag sute de episcopi și mii de preoți ortodocși.

                                                Stalin și Gulagul Sovietic

    Biserica Ortodoxă Rusă s-a dezis de astfel de gesturi iconografice, calificându-le drept “eretice”, fără legătură cu poziția oficială a Patriarhiei Moscovei, care a calificat regimul stalinist drept “criminal și subuman.”

                              “Icoana” lui Stalin

    Dincolo de șocul pe care-l provoacă chipul lui Stalin în icoană, rămâne întrebarea: “Cum e posibil?”. E de neconceput. Și totuși… În aproape toate țările foste comuniste, căderii dictaturii i-a urmat degringolada specifică prăbușirii unui colos cu picioare de lut. Eșalonul doi – în cazul Rusiei, KGB-ul – a preluat puterea, transformând țara în stat oligarhic, mafiot. Economia a fost distrusă, milioane de șomeri au apărut, iar sărăcia a făcut ravagii. De aici, nașterea regretului pentru statul comunist, care “purta de grijă”.

    Între libertate și umplerea burții, oamenii o vor alege mereu pe a doua. Ideea de comunism ca ideologie criminală, care a ucis zeci de milioane de oameni, se estompează, rămânând imaginea fabricilor, a armatei puternice și a unei țări glorioase. Stalin nu mai e criminal, ci salvator, trimis de Dumnezeu să salveze Maica Rusie, care acum sângerează.

                            “Sfântul Stalin” primește povățuire de la sfânta Matroana

    Somnul rațiunii naște monștri, iar necunoașterea temeinică a istoriei naște apetit pentru criminali. Să sperăm că “icoana lui Stalin” va rămâne ceea ce este, un aspect deviant al unei societăți în derivă, și nu premisa rescrierii aceleiași vechi istorii, dar cu criminali noi.

                                     Stalin și Putin reprezentanți în “icoane”

     

     

     

    (Paul Palencsar este teolog ortodox, jurnalist şi realizator de film documentar)

  • Ce a făcut Iuda cu arginții primiți pentru vânzarea lui Iisus

    Iisus din Nazaret a fost vândut de Iuda Iscarioteanul pentru 30 de monede de argint fariseilor şi cărturarilor care voiau să-l judece pe fiul lui Dumnezeu. Iuda era unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului, iar trădarea sa l-a transformat în cel mai hulit personaj al istoriei.

    Cei 30 de arginți din acea vreme echivalau cu circa 3.000 de euro din România actuală, fiind echivalentul a 90 de zile muncă într-o podgorie viticolă.

    După ce a primit cei 30 de arginți ca preț al trădării, văzând evoluția dramatică a situației, Iuda a avut mari remușcări. El s-ar fi dus să înapoieze banii, cât Iisus Hristos mai era încă în viață. Gestul său a venit însă cu întârziere: fariseii erau hotărâți să-l captureze pe Iisus și nu mai voiau să dea înapoi.

    Cuprins de regrete, Iuda a aruncat cei 30 de arginți în templul fariseilor și apoi s-a spânzurat de creanga unui copac.

    Există mărturii că banii restituiţi de Iuda au fost folosiți de marii preoţi – peste care trona marele preot Caiafa (Kaiphas) – pentru a cumpăra un teren, care a devenit ulterior cimitir pentru străinii decedați în Ierusalim. Terenul ar fi fost situat la sud de Valea Hinnom și de vechea cetate a Ierusalimului.

    CITIȚI ȘI:

    * De Paște, Dragnea (patriot) mănâncă banane de Giurgiu, caracatiță de Teleorman și măsline de capră

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (67): „Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    Cei din conducerea Miliţiei nu au luat în serios telefonul dat de fiica soţilor Păun. Încă un nebun care ştie unde-i Ceauşescu, şi-au zis ei. Dar au mai primit un semnal. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Plecat în mare viteză de la Centrul de Plante, Petrişor Nicolae nu s-a întors imediat la Văcăreşti, ci s-a îndreptat spre centrul Târgoviştei. A dat alarma. “Primul gând a fost să plec spre oraş, să povestesc cuiva ce am păţit şi unde i-am abandonat pe cei doi. În faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, am oprit maşina. Am coborât şi am început să strig: «Fraţilor, cine vrea să meargă, că l-am prins pe Ceauşescu?!». Eram îmbrăcat într-o salopetă ponosită, cu cizme de cauciuc vechi şi epuizat psihic după cele prin care trecusem. Lumea credea că nu spun adevărul şi nu m-a luat în seamă. M-au crezut nebun. Atunci a venit la mine inginerul Ispas şi mi-a spus să încetez, că pot fi linşat. Am urcat amândoi în maşina mea, la sugestia lui, şi am plecat la Miliţie. Acolo l-am întâlnit pe sergentul-major Enache, care era îmbrăcat civil. I-am spus că Ceauşescu se află la Centrul de Protecţia Plantelor. Discuţia a fost auzită de mulţi dintre cei prezenţi. Enache s-a arătat dezinteresat de cele spuse.”

    În acest moment, Petrişor iese din filmul fugii Ceauşeştilor. Intră, în schimb, plutonierul Constantin Paise (33 de ani) şi sergentul-major Ion Enache (26 de ani), de la Miliţia rutieră Dâmboviţa. Deşi la început păreau “dezinteresaţi” de vestea adusă de Petrişor, pentru că o considerau neserioasă, cei doi subofiţeri ajung în scurt timp la Centrul de Plante.

    “Vedeți-vă de treabă, astea-s prostii!”

    Sergentul-major Ion Enache a fost printre primii miliţieni care au aflat despre prezenţa Ceauşeştilor în Târgovişte. Lucrând pe maşina-radar, cunoştea mulţi şoferi, care l-au ţinut la curent cu bursa zvonurilor.

    Ion Enache: “La un moment dat, a venit un cetăţean, pe care-l cunoşteam că era şofer pe cisternă, şi mi s-a adresat direct: «Ceauşescu e pe la combinat! Am alergat după el cu maşina, dar am rămas în pană şi nu l-am mai urmărit. A trecut prin combinat. S-a dus pe variantă în Micro 11, în Târgovişte». Am rămas stupefiat. M-am dus în birou şi am raportat şefului Miliţiei Judeţene, unde erau şi inspectorul-şef, mai mulţi ofiţeri, subofiţeri. Urmăreau la televizor. Şi-am strigat tare: «Ceauşescu e în Târgovişte!». Inspectorul-şef a zis: «Vedeţi-vă de treaba voastră, că astea-s prostii!»”.

    Inspector-şef al Inspectoratului Judeţean Dâmboviţa al Ministerului de Interne era colonelul Ion Georgescu.

    “Vă luați după gura tuturor…”

    Traseul pe care şoferul cisternei i-l comunicase lui Enache era acelaşi pe care Petrişor Nicolae, şoferul Daciei negre, îl anunţase cu puţin timp în urmă, în faţa Judeţenei de Partid şi a Miliţiei, dar nimeni nu-l crezuse. De altfel, în acele momente haotice, circulau zeci de informaţii despre Ceauşeşti – unele dintre ele, de-a dreptul fanteziste.

    În scurt timp, Enache dădea nas în nas chiar cu Petrişor. Povesteşte fostul sergent-major: “Sunt în faţa Inspectoratului şi văd un alt cetăţean pe care-l cunoşteam: Petrişor din Văcăreşti. A venit la mine. «Nea Enache, scapă-mă, c-am intrat într-o belea! I-am dus pe soţii Ceauşescu, m-au luat cu pistolu’ de la Văcăreşti. M-am dus la Protecţia Plantelor şi i-am lăsat acolo. Le-am spus că n-am benzină, pentru că ei mi-au zis să-i duc la Voineşti». După care, el a plecat. M-am dus din nou la şefi. «Tovarăşu’ colonel, e un om în faţă la Miliţie care a zis că i-a dus pe soţii Ceauşescu la Protecţia Plantelor şi-s acolo». Şi la fel au zis: «Vedeţi-vă de treabă, că-s prostii! Vă luaţi după gura tuturor…»”

    “Veniți să arestați un șef de stat?!”

    Enache a avut, totuşi, un aliat: pe plutonierul Constantin Paise. “Colegul meu Paise avea o vorbă, le zicea la toţi «Gică». «Gică, hai, mă, să mergem noi după ei!», mi-a spus. Băgasem radarul în garaj. Fuga, fuga am luat maşina, 1-DB-4112, de culoare albă. Când am dat să ieşim pe poartă la Inspectorat, a mai ieşit şi un Aro, în care se aflau trei colegi – Ion Săftoiu, Andrei Osman şi Dan Fluierariu. Nu ştiam unde se duc, dar nici ei nu ştiau unde ne ducem noi. Când am ajuns la Protecţia Plantelor, era pe trepte femeia de serviciu. Am întrebat-o: «Unde sunt?». Şi mi-a arătat că sunt înăuntru. Când am intrat, am văzut-o pe Elena Ceauşescu. Era spre uşă. Eu m-am dus direct la ea. Am prins-o de braţ. Ceauşescu a făcut doi paşi înapoi. Avea căciula în mână şi a întrebat: «Cine sunteţi voi? Cetăţeni ai Republicii Socialiste România – veniţi să arestaţi un şef de stat?!». Şi noi am zis că nu, suntem de la Miliţie. «Populaţia a aflat că sunteţi aici, sunt împotriva dumneavoastră, am venit să vă acordăm sprijin. Haideţi cu noi», le-am spus. «Unde ne duceţi?», a întrebat. «La Miliţia Judeţeană». Şi au mers.”

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 66: „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    Episodul 65: Oameni necăjiți

    Episodul 64: Viața fără gărzi de corp

    Episodul 63: Escală ratată la Județeana de Partid

    Episodul 62: Te iau la pietre, conducător iubit!

    Episodul 61: Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    Episodul 60: Misteriosul doctor Decă

    Episodul 59: Aventuri la Văcărești

    Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    Episodul 57: Planuri de capturare

    Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”

    Episodul 55: Abandonați în cer

    Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?

    Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

    Episodul 52: Misterele de la Snagov

    Episodul 51: Zborul spre iad

    Episodul 50: Fuga la elicopter

    Episodul 49: Portavocea neagră

    Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

    Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

    Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

    Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

    Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

    Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

    Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (66): „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    Printre cei care se aflau la Centrul de Plante, pe 22 decembrie 1989, se număra şi contabila-şefă, Ioana Diniţă (54 de ani). Femeia povesteşte că s-a speriat de venirea celor doi şi a căutat să se ascundă într-un birou. Nu departe însă de locul unde Ceauşescu parlamenta cu oamenii. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    “De cum a început să meargă televizorul, l-am văzut pe Mircea Dinescu: «Ceauşescu a fugit!». Eram eu, Cârstea Ecaterina şi femeia de serviciu. Am urmărit evoluţia fugii cu elicopterul, că a ajuns la Boteni, că a ajuns la Văcăreşti. În momentul ăsta, că a ajuns din loc în loc, ne-am trezit cu Petrişor – care era un vechi colaborator al nostru – să ne spună că a venit cu Ceauşeştii. Eu atunci m-am ridicat de pe scaun şi i-am spus: «Ia-i de aici!». I-am văzut pe fereastră. El era cu haina pe mână, iar ea – cu haina pe umăr. Mergeau foarte încet. I-am spus colegei: «Hai să mergem, să ne ascundem, că poate Ceauşescu are pistol! Să nu ne împuşte».”

    Doamna Diniţă îşi aminteşte şi ce voiau Ceauşeştii. “Cereau maşină, să-i ducem undeva la pădure. În mintea mea: «Dacă aveam eu o maşină acuma, îl duceam pe el acasă la mine». Dar era Postul Crăciunului. Nu aveam decât ciorbă de lobodă. Ce să-i dau eu să mănânce?”

    Femeia mai spune că inginerul Şeinescu nu a scăpat ocazia să-i ceară socoteală lui Ceauşescu pentru modul în care se trăia în acea perioadă. “Şeinescu l-a luat tare de tot, că am trăit rău pe vremea lui. «Cum adică?», a zis Ceauşescu. «Păi, nu aveam lumină, nu aveam apă, căldură», spunea Şeinescu. «Cum nu aveaţi?», a întrebat Ceauşescu. Se contraziceau. Ceauşescu a stat în picioare, iar ea tot timpul se plimba pe sală.”

    Femeia de serviciu, Vasilica Mateescu, îşi completează colega: “Ea s-a aşezat pe scaunul secretarei. El s-a dus la şefu’, şi era televizorul pornit. A stat în picioare şi era cu ochii pe geam. Se uita în sus, cred că aştepta un avion“.

    La un an de la aceste evenimente, inginerul Şeinescu a murit. Avea 50 de ani şi se străduia să scrie o carte. Îi stabilise şi titlul: Îmi pare rău că l-am predat pe Ceauşescu.

    Tovarășul şi tovarășa Păun

    Inspectorul-şef de la Protecţia Plantelor, inginerul Păun, a murit şi el la scurt timp după Revoluţie. Abia trecuse de 50 de ani. Pe soţia lui, Ioana Păun, evenimentele au prins-o într-o funcţie mare: secretar cu Agricultura la Comitetul Judeţean de Partid. Ea lucra direct cu prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, prietenul lui Ceauşescu.

    Doamna Păun şi-a amintit momentul în care inginerul Şeinescu l-a anunţat pe soţul ei de apariţia cuplului prezidenţial. “Ne-a sunat inginerul Şeinescu: «Domnul inspector, avem oaspeţi de seamă». Soţul meu a întrebat: «Pe cine?». El se tot codea să spună. «Pe familia Ceauşescu. Şi vă roagă să veniţi cu doamna». La care soţul meu a replicat în felul următor: «Dă-le o cafea, trage de timp, să văd ce pot să fac!». Fata noastră, ca orice tânăr, a pus mâna pe telefon, a sunat la Judeţeana de Partid, nu a răspuns, a sunat la Miliţia municipiului, nu a răspuns, suna întruna ocupat. Era o debandadă totală. A coborât din bloc – aveam un telefon public chiar la măcelărie –, a pus mâna şi a sunat. Nu-şi mai aduce aminte. Miliţie judeţeană, Miliţie municipală… oricum, la Miliţie a sunat. Nu a spus cine e, dar a anunţat că soţii Ceauşescu se află la Protecţia Plantelor.”

    Insistenţa lui Ceauşescu de a-l suna pe inspectorul- şef Păun nu e întâmplătoare. Dictatorul fugar aflase, de la Petrişor Nicolae, că tovarăşa Păun, soţia directorului, “e mare” pe la Judeţeana de Partid. Ceauşescu sperase că, poate pe această cale, va ajunge totuşi la prim-secretarul Pantelimon Găvănescu. Speranţe, evident, deşarte.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 65: Oameni necăjiți

    Episodul 64: Viața fără gărzi de corp

    Episodul 63: Escală ratată la Județeana de Partid

    Episodul 62: Te iau la pietre, conducător iubit!

    Episodul 61: Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    Episodul 60: Misteriosul doctor Decă

    Episodul 59: Aventuri la Văcărești

    Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    Episodul 57: Planuri de capturare

    Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”

    Episodul 55: Abandonați în cer

    Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?

    Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

    Episodul 52: Misterele de la Snagov

    Episodul 51: Zborul spre iad

    Episodul 50: Fuga la elicopter

    Episodul 49: Portavocea neagră

    Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

    Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

    Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

    Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

    Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

    Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

    Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (65): Oameni necăjiți

    După aproape o oră de fugă prin judeţul Dâmboviţa, cu două Dacii de ocazie, „odiosul” şi „sinistra” au ajuns în biroul unui inginer de la „Plante”. În clădire se mai aflau femeia de serviciu, paznicul, două contabile şi câţiva muncitori. Restul salariaţilor plecaseră în centrul oraşului, să sărbătorească fuga dictatorului. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    22 decembrie 1989, ora 14.26. Ceauşeştii sunt abandonaţi de şoferul Daciei negre, Petrişor Nicolae, la Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, cunoscut de dâmboviţeni drept Centrul pentru Protecţia Plantelor. Sau, mai scurt, Protecţia Plantelor ori chiar “La Plante”. Clădirea se află la periferia oraşului Târgovişte, la ieşirea din şoseaua de centură spre Câmpulung Muscel.

    Aici, Ceauşescu a dat nas în nas cu oameni simpli, pe care ani în şir îi ţinuse în frig şi fără pâine. Însă în acea zi de decembrie, cel aflat într-o situaţie dramatică era Marele Conducător, şi nu acei amărâţi. Nu întâmplător, unora dintre ei le-a cerut să-l apere.

    „Cum să-i bag în pătul?!”

    La intrarea în curtea Centrului de Plante din Târgovişte, prima persoană care i-a văzut pe soţii Ceauşescu a fost femeia de serviciu, Vasilica Mateescu (44 de ani). Ea îşi aminteşte acele clipe cu nostalgie.

    “A apărut Petrişor cu maşina neagră. A intrat cu ei în curte. Spunea că sunt urmăriţi şi au intrat la noi, la Protecţia Plantelor. Erau speriaţi. Nu mai arătau cum îi ştiam eu de la televizor. El avea o căciulă de astrahan, ea – un pardesiu şi o eşarfă. Au intrat în birou. Am intrat şi eu după ei. Pe la noi, la Plante, nu era mai nimeni. În toată vânzoleala aia, plecaseră aproape toţi în centru, la Palat. Dintre şefi, mai era doar un inginer, Şeinescu.”

    În timpul discuţiilor, Ceauşescu îi cere Vasilicăi ajutorul. “Mi-a zis să-i duc undeva, să-i pitesc, că a fost o lovitură de stat. Să-i pitesc. Eu nu aveam unde să-i aduc. Eu nu aveam casă atunci. Stăteam în două cămăruţe şi nu aveam unde să-i bag. Şi eram acolo în pătul, cu patru copii, nici nu terminaseră toţi şcoala. Unde să-i aduc eu? Cum să-i bag în pătul?! Cum îi vedeam eu, m-am închinat. Când i-am văzut în halul ăla… erau ca nişte oameni de rând. Nu mai ziceai că e Leana Ceauşescu… ce era ea mare pe acolo, cu funcţii multe, pe la Bucureşti.”

    „Nu pot, că ne aude poporul”

    Directorul Centrului de Plante, Petru Dan Păun (49 de ani), nu se afla în instituţie. Plecase acasă. Majoritatea angajaţilor erau “la revoluţie”. Conducerea instituţiei era asigurată de inginerul Victor Şeinescu, care se uita la televizor în biroul directorului.

    Speriat şi fără o direcţie anume, Ceauşescu sonda terenul. Căuta sprijin. A pus ochii pe contabila Constanţa Mihăescu (50 de ani). Aceasta rememorează dialogul purtat cu soţii Ceauşescu. “M-a pus să dau telefon la Piteşti. Şi i-am spus că nu pot să dau telefon, pentru că ne aude poporul. Eu nu ştiam ce e în Târgovişte, pentru că stăteam la periferie. O întreb eu pe Elena Ceauşescu: «Cu cine aţi venit?». Şi-mi spune: «Cu doctorul Decă, ne-a adus până la Văcăreşti. Şi de acolo ne-a preluat cineva». Apoi zic: «V-au trădat ţiganii». Iar Elena Ceauşescu: «Lasă, că şi ţiganii sunt oameni». Şi Nicolae Ceauşescu ne-a întrebat: «Cine e şef aici?». Şi i-am spus că e domnul inginer Petru Dan Păun.”

    Ceauşescu şi „tiranul”

    De la secretariat, Ceauşescu face câţiva paşi spre uşa din stânga, care dă în biroul directorului. Când ajunge în cadrul uşii, fugarul vede televizorul aflat în colţul din faţa lui, pe o măsuţă. Micul ecran duduie de apelurile la prinderea “odiosului dictator” şi a “sinistrei lui soţii”. Vorbitorii, exaltaţi, decretează victoria Revoluţiei asupra tiraniei.

    Aflat la birou, cu televizorul în stânga şi uşa în dreapta – dar amândouă uşor de “prins” în acelaşi cadru –, inginerul Şeinescu are un moment de paralizie. În stânga, Ceauşeştii sunt “odioşi”, “vampiri”, “sângeroşi”. Trei metri mai la dreapta, ei sunt doi bătrânei umili, cu feţe descompuse de frică.

    Ceaușeștii la Centrul de Plante -Târgoviște, 22 decembrie 1989. FOTO: Captură din filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

    Pentru inginerul Şeinescu, prima senzaţie este de frică. E ca şi cum ar fi fost surprins ascultând Radio Europa Liberă sau alte posturi “duşmănoase”. Pentru o clipă, timpul pare suspendat. Situaţia e rezolvată de vocea obosită şi totuşi fermă a lui Ceauşescu: “Opriţi televizorul! Sunt numai minciuni. Nu-i credeţi pe cei care au dat lovitura de stat!”.

    E ora 14.28, iar Şeinescu închide televizorul. A văzut destul ca să-şi dea seama că la Bucureşti se reaşază stâlpii Puterii.

    „Intră aici, bă!”

    Momentul apariţiei lui Ceauşescu în biroul directorului a fost surprins şi de Petrişor Nicolae, şoferul care-i adusese pe Ceauşeşti cu Dacia lui neagră.

    “În birou erau vreo şase persoane, printre care paznicul, inginerul Şeinescu şi contabila-şefă. Le-am spus că am adus cuplul Ceauşescu şi i-am întrebat ce fac. Femeile s-au speriat şi au fugit, rămânând numai paznicul şi inginerul Şeinescu, care mi-a zis să-i aduc înăuntru. M-am dus la maşină şi le-am făcut semn să coboare. Erau neîncrezători şi a trebuit să merg aproape de ei şi să-i asigur că nu este nimeni acolo. Prima a coborât Elena Ceauşescu. Avea în mână căciula soţului. Apoi, ajutat, a coborât şi el, luându-şi şuba de pe bancheta din faţă. Tremura de frică şi părea un bătrân căzut şi incapabil să-şi îmbrace şuba. Elena l-a ajutat şi l-a împins spre clădire. L-am prins de mâna cealaltă şi, mergând cu spatele, am deschis uşa cu cotul. Elena a rămas câţiva metri mai în spate, să ne supravegheze. Am intrat în hol. Am deschis uşa la secretariat, unde Nicolae Ceauşescu a fost invitat pe un ton răstit de inginerul Şeinescu: «Intră aici, bă!». Elena, auzind pe ce ton i se vorbeşte soţului său, a scos pistolul din buzunar şi l-a îndreptat către Şeinescu. L-a împins pe Ceauşescu înăuntru. Şeinescu şi-a schimbat atitudinea şi eu am simţit fiori de gheaţă pe spate, gândindu-mă că pot fi împuşcat.”

    Petrişor Nicolae persistă în fantezia cu pistolul. Inginerul Şeinescu şi paznicul Tudorache au murit fără să fi lăsat vreo mărturie. Supravieţuitorii acelor scene nu-şi amintesc însă de vreun pistol. Nici “femeile care au fugit din birou”, nici femeia de serviciu nu au văzut ca Nicolae şi Elena Ceauşescu să fi fost înarmaţi. Şi nici nu există alte dovezi în acest sens.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 64: Viața fără gărzi de corp

    Episodul 63: Escală ratată la Județeana de Partid

    Episodul 62: Te iau la pietre, conducător iubit!

    Episodul 61: Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    Episodul 60: Misteriosul doctor Decă

    Episodul 59: Aventuri la Văcărești

    Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    Episodul 57: Planuri de capturare

    Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”

    Episodul 55: Abandonați în cer

    Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?

    Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

    Episodul 52: Misterele de la Snagov

    Episodul 51: Zborul spre iad

    Episodul 50: Fuga la elicopter

    Episodul 49: Portavocea neagră

    Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

    Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

    Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

    Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

    Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

    Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

    Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (64): Viaţa fără gărzi de corp

    Revenim la Petrişor Nicolae, şoferul Daciei de culoare neagră, care povestește momentul de răscruce al vieții sale, când s-a trezit cu soții Ceaușescu în mașina sa. Un amestec de realitate și ficțiune. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    “După plecarea «civilului», Elena Ceauşescu m-a ameninţat permanent cu un pistol. După vreo cinci minute, dintr-o curte ne-au observat doi tineri, care au început să strige: «Uite tiranii, chiar aici, lângă noi!». Speriată, Elena Ceauşescu mi-a spus să plecăm de acolo cât mai repede. Am încercat să pornesc maşina, sub ameninţarea armei, dar, din cauza gazolinei, pe carburator se făcuse o crustă de gheaţă. Crezând că nu vreau să pornesc maşina, Elena Ceauşescu a strigat: «Până aici ţi-a fost! Dacă murim noi, mori şi tu!». Am încercat să continui la automat până a pornit maşina.”

    Pistolul inexistent al Elenei Ceaușescu

    Din acest moment, cursa continuă într-o formulă nouă. În Dacia neagră cu numărul 1-DB-3005 se mai află doar trei persoane: proprietarul maşinii (Petrişor Nicolae) şi dictatorii fugari (Nicolae şi Elena Ceauşescu). A ieşit din joc maiorul Florian Raţ, ultima gardă de corp a foştilor conducători.

    Petrişor Nicolae a scăpat de unul dintre motivele de a fi speriat: armele maiorului Raţ. Acum, mulţimea îl înspăimântă. Linşajul pândeşte la fiecare pas.

    Şoferul din Văcărești se apropie de finalul aventurii sale. “Am ieşit spre stânga, pe Strada Justiţiei. Nicolae Ceauşescu a insistat să mergem la Palat, la Comitetul Judeţean de Partid. A întrebat-o pe Elena dacă Raţ – i-a pronunţat prima dată numele – a lăsat staţia de transmisie. Aceasta i-a răspuns: «Da». Am ieşit în Calea Domnească pe la muzeu, continuându-ne drumul până la staţia taxi de lângă Biblioteca Judeţeană. Observând mulţimea care se îndrepta spre Palat, Elena i-a spus lui Nicolae să se ascundă pentru a nu fi văzut. Acesta a ascultat-o. S-a ascuns şi ea, ameninţându-mă continuu cu pistolul. Mi-a cerut să întorc, am revenit în Calea Domnească, zicându-mi să mergem la Mănăstirea Dealu. La «2 Brazi» am trecut pe stop, am virat la dreapta, spre podul Mihai Bravu, ajungând la Hotelul Partidului. Elenei i-a venit ideea că acolo ar fi în siguranţă. Am oprit maşina la treptele hotelului, unde se aflau doi tineri. Nicolae Ceauşescu deschide uşa maşinii şi zice: «Vrem să intrăm şi noi aici». Fata, îmbrăcată în uniforma hotelului, a urcat în fugă scările, spunând că şeful are cheile şi totul este închis. Elena mi-a cerut să plecăm de acolo şi să evităm aglomeraţia oraşului. Am făcut dreapta, pe lângă Biserica Creţulescu. Elena mi-a cerut să mergem la Sinaia. Am răspuns că nu mai avem benzină şi că fi ar bine să mergem la staţia PECO Teiş. Am ajuns lângă staţie, fără să fiu lăsat să opresc şi să cobor. Intenţia mea era să-i las în maşină şi să fug, fiindcă eram în primejdie din cauza mulţimii care mă văzuse şi a celor doi dictatori. Ei îşi schimbau planul de la o clipă la alta. Acum mi-au cerut să-i duc într-o pădure, gândindu-se probabil că vor putea lua legătura prin staţie cu «câinii lor de pază». M-am îndreptat spre Priseaca, trecând prin centura oraşului, pe la autogară. La Centrul de Protecţia Plantelor era poarta dechisă şi am gândit că asta era şansa mea să scap cu viaţă. Am virat scurt dreapta, am intrat în curte şi am oprit în faţa birourilor, sub nişte brazi. Am cerut voie Elenei să merg înăuntru, să văd dacă este cineva. Am auzit gălăgie în biroul directorului.”

    Stop! Există destule detalii discutabile în povestirea lui Petrişor Nicolae, dar unul este minciună flagrantă: faptul că Elena Ceauşescu ar fi avut pistol. Toţi ceilalţi martori şi toate celelalte relatări contrazic această teză. Niciunul dintre dictatorii fugari nu avea armă. Ultima persoană înarmată din Dacia lui Petrişor a fost maiorul Raţ, dar acesta juca deja în alt film.

    Poveşti din Văcăreşti

    În 1989, Maria Ungureanu era primăriţă în Văcăreşti, comuna prin care au trecut, la interval de o oră, atât soţii Ceauşescu (într-o Dacie roşie, schimbată ulterior cu una neagră), cât şi tandemul Manea Mănescu – Emil Bobu (într-un Aro). Relatarea fostei primăriţe spune multe despre amestecul de panică şi exaltare din acea zi.

    “Pe 22 decembrie eram la primărie, cu o parte dintre salariaţi. A apărut soţul unei salariate, care ne spunea că e jale, sunt manifestări, drumuri blocate. Între timp a mai venit cineva, un localnic, şi ne-a spus că soţii Ceauşescu au trecut pe la noi prin comună. S-au oprit întâi la o fermă care aparţinea Comitetului Judeţean de Partid. Au intrat în legătură cu salariaţii, cerând să dea un telefon şi să ia legătura cu primul-secretar de partid, Pantelimon Găvănescu. Nu au putut da telefon. Mi s-a spus că soţii Ceauşescu s-au oprit apoi la poarta lui Petrişor, un cetăţean din comună, şi au urcat în maşina acestuia. Atunci am rămas blocată. Am făcut rost de o maşină, o basculantă. Am ajuns la postul de Miliţie. Erau mulţi oameni agitaţi. Mi-a rămas în minte o întâmplare cu un cetăţean al comunei, amărât, fără dinţi în gură, care m-a întrebat: «Tovarăşa primar, eu ce să fac acum, pot să tai viţelul?». Am spus: «Bre, taie-l acum, că nu se ştie ce va fi». Apoi, era mare agitaţie în jurul unei maşini. Oamenii încercau s-o răstoarne, se agitau, erau foarte nervoşi. Era maşina doctorului Decă şi tot scotoceau prin ea. La un moment dat, când am ieşit din primărie, am văzut acel Aro cu Manea Mănescu şi cu Emil Bobu. Am trimis băieţii după maşină şi am aflat că a fost oprit la Perşinari. Între timp a venit cineva şi mi-a spus că a venit Petrişor acasă. Am mers cu cineva la Petrişor, pentru că mi s-a spus: «Haideţi, tovarăşa primar, că oamenii vor să-i dea foc la casă pentru că el l-a ascuns pe Ceauşescu!». Am mers în casă, am făcut atunci cunoştinţă, pentru că nu-l cunoşteam. Acolo mi-a povestit cum s-a desfăşurat drumul lui spre Târgovişte, unde i-a lăsat. Am stat mult timp atunci la Petrişor, pentru că oamenii erau porniţi pe el şi îmi era teamă. Am pus şi pază la el acasă. În timpul ăsta, Petrişor era suspectat de oameni că l-a ascuns pe Ceauşescu. Unii îi spuneau: «Bine ai făcut!», alţii îl luau la rost.”

    Cursa Văcăreşti – Târgovişte

    • Plecarea: 22 decembrie, ora 13.58
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 14.26 (la Protecţia Plantelor)
    • Durata: 28 de minute
    • Distanţa: 16 kilometri
    • Viteza medie: 34 km/oră
    • Maşina: Dacia 1300, culoare neagră, nr. 1-DB-3005
    • Șofer: Petrişor Nicolae
    • Pasageri: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, mr. Florian Raţ (acesta, doar până în centrul oraşului Târgovişte).

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 63: Escală ratată la Județeana de Partid

    Episodul 62: Te iau la pietre, conducător iubit!

    Episodul 61: Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    Episodul 60: Misteriosul doctor Decă

    Episodul 59: Aventuri la Văcărești

    Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    Episodul 57: Planuri de capturare

    Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”

    Episodul 55: Abandonați în cer

    Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?

    Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

    Episodul 52: Misterele de la Snagov

    Episodul 51: Zborul spre iad

    Episodul 50: Fuga la elicopter

    Episodul 49: Portavocea neagră

    Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

    Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

    Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

    Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

    Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

    Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

    Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (63): Escală ratată la Judeţeana de Partid

    La Târgovişte, Ceauşeştii au un nou şoc: muncitorii de la Combinatul de Oţeluri Speciale, de la care aşteptau salvarea, îi bombardează cu sticle, ţevi, pietre. La ora 14.20, fugarii pierd contactul şi cu ultima lor gardă de corp. Marea lor speranţă, prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, e la un pas de linşaj. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Ceauşeştii sunt debusolaţi. Odată ieşiţi din combinat, încotro s-o apuce?

    Petrişor Nicolae: “Eram dezorientat. Nicolae Ceauşescu a spus că ar vrea să meargă la Ulmi, unde mai fusese găzduit. Elena Ceauşescu a replicat că nu are rost să meargă acolo, întrucât persoana a murit”.

    S-a întâmplat cândva la Ulmi…

    Time-out! Localitatea Ulmi, aflată la ieşirea din Târgovişte spre Bucureşti, se regăseşte într-adevăr pe traseul biografic al lui Ceauşescu, influenţându-i destinul. La 15 ianuarie 1936, pe când avea 18 ani, acesta a fost arestat în casa unui ilegalist din Ulmi, Ion Olteanu. Ceauşescu participa la o “şedinţă de celulă”, în calitate de reprezentant al Regionalei UTC Prahova, care coordona activitatea în trei judeţe: Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov. Gazda, Ion Olteanu, îl anunţase însă pe jandarmul din sat, care i-a luat ca din oală. Asupra lui Ceauşescu au fost găsite câteva broşuri subversive, printre care Lumina vine de la răsărit şi Discursul tovarăşului Molotov.

    “Lotul Ulmi”, compus din 18 persoane, dintre care patru chiar din Ulmi, a fost “cazat” în arestul Jandarmeriei din Târgovişte, apoi mutat la Braşov, unde se judeca procesul. În instanţă, Ceauşescu s-a comportat sfidător, de aceea a şi primit o pedeapsă aspră, în iunie 1936: doi ani şi şase luni de închisoare, incluzând perioada de arest.

    Condamnaţii au fost mutaţi la Doftana, vestita “universitate comunistă” din judeţul Prahova. Acolo, Ceauşescu s-a apropiat de câţiva dintre liderii comuniştilor români, printre care Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica. A păstrat însă relaţii rentabile şi cu unul dintre condamnaţii din Ulmi, Gheorghe Dumitrache. Acesta împărţea cu Ceauşescu pachetele cu mâncare pe care i le aducea sora sa, Elena Dumitrache.

    Aşadar, pe 22 decembrie 1989, spre familia Dumitrache îşi îndreptase speranţele, timp de o clipă, fugarul Nicolae Ceauşescu! Dacă “persoana” la care făcea referire Elena Ceauşescu, spunând că “a murit”, era Gheorghe Dumitrache, atunci “Tovarăşa” s-a înşelat: bătrânul ilegalist din Ulmi era încă în viaţă! Avea să moară în 1993, deci în 1989 l-ar fi putut găzdui pe vechiul său camarad.

    “Am întâlnit cetăţeni care strigau «Victorie!», am strigat şi eu”

    Revenim la firul poveştii lui Petrişor Nicolae. “«Civilul» propune să mergem la Comitetul Judeţean de Partid. Eram pe centura oraşului, spre Micro 11, şi am observat pe Calea Domnească un trafic intens de maşini cu steaguri tricolore. «Civilul» mi-a spus să nu ies în strada principală, ci să merg printre blocuri. Mergeam foarte încet pe sensul interzis, fiind văzut de mulţimea de demonstranţi, care au început să strige la noi. Atunci, Elena Ceauşescu i-a spus tiranului să-şi scoată căciula şi şuba, pentru a nu fi recunoscuţi. Am ajuns pe strada dinspre aripa de vest a magazinului Chindia, încercând să ies în Calea Domnească. «Civilul» mi-a indicat să merg prin Micro 9, trecând de BIG şi de Spălătoria chimică. Am ieşit în Calea Domnească, încadrându-ne în trafic. La intersecţie ne-am îndreptat invers, spre străduţa care duce în spatele Liceului Ienăchiţă Văcărescu, unde am parcat. «Civilul» s-a îndreptat spre Palat pe jos, urmând să vină cu un Aro pentru cei doi.”

    “Halta” din apropierea Palatului Administrativ este relatată şi de maiorul Florian Raţ. “Am ajuns, fără niciun incident, cam la 500 de metri de Judeţeana de Partid. Ceauşescu mi-a spus să mă duc la primul-secretar şi să vină acolo cu un Aro, dar să nu mă duc prin faţă. I-am spus că nu ştiu unde e Judeţeana, iar şoferul mi-a explicat unde este, pe aleea principală, la vreo 200 de metri. Aveam cu mine şi staţia Motorola, dar nu aveam cu cine ţine legătura acolo, de aceea am lăsat-o în maşină. M-am dus la Judeţeana de Partid. Când am ajuns acolo, în balcon erau revoluţionari, lume multă şi nu se putea intra. Aveam şi arme la mine, puteau zice că vreau să trag. Noi nici nu ştiam care era situaţia atunci. M-am întors unde îi lăsasem, dar nu i-am mai găsit. Nu ştiam ce să fac. Am zis să vin la Bucureşti, să văd cine a luat conducerea. (…) Am întâlnit nişte cetăţeni care strigau «Victorie!», am strigat şi eu. (…) După vreo 300 de metri, am simţit o bătaie pe umăr, şi atunci am îngheţat, mi-am zis: «Gata!». Dar era Rusu Marian, care mi-a spus să scap de armament. Dar eu am zis că îl am în primire şi dacă mă vede cineva, mă împuşcă cu el.”

    Găvănescu, omul agățat la balcon

    Ceea ce nu ştia maiorul Raţ – iar Ceauşescu nici nu bănuia! – era faptul că prim-secretarul de partid Pantelimon Găvănescu, omul de la care aşteptau cu toţii ajutorul providenţial, se afla, la rândul său, într-o situaţie disperată. Cu puţin timp înainte de sosirea lui Raţ la Palatul PCR, Găvănescu fusese legat cu sârmă, luat pe sus din biroul său de către revoluţionari şi scos peste balcon, la şase metri deasupra solului. Găvănescu era ţinut cu un picior peste balustradă, în timp ce “călăii“ săi întrebau mulţimea din Piaţă: “Îi dăm drumul?”. Iar mulţimea răspundea: “Daaaaaaaaaa”. Zdrobirea de caldarâm şi linşajul păreau inevitabile. Dar Găvănescu a fost salvat în ultima clipă de alţi revoluţionari de la balcon, care – mai puţin înfierbântaţi – au strigat: “Fraţilor, nu vă mânjiţi mâinile cu sânge! Suntem revoluţionari, nu criminali!”.

    Să ne amintim: în urmă cu nici două ore, după ce fugise cu elicopterul de pe sediul CC al PCR, Nicolae Ceauşescu îl întreba prin telefon, de la Snagov, pe prim-secretarul de partid al judeţului Dâmboviţa: “Găvănescule, e linişte la Târgovişte?”. Iar răspunsul venea prompt: “E linişte, tovarăşe secretar general!”. Se întâmpla în jurul orei 12.40, iar acum era 14.20. În 100 de minute, situaţia se schimbase radical. Ceauşescu era un câine hăituit, iar Găvănescu – un şobolan în ghearele unei haite de pisici.

    Dar pentru că Revoluţia înghite multe, Găvănescu avea să fie cooptat în primul nucleu al FSN din Târgovişte. Trecea şi el de partea poporului…

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 62: Te iau la pietre, conducător iubit!

    Episodul 61: Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    Episodul 60: Misteriosul doctor Decă

    Episodul 59: Aventuri la Văcărești

    Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    Episodul 57: Planuri de capturare

    Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”

    Episodul 55: Abandonați în cer

    Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?

    Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

    Episodul 52: Misterele de la Snagov

    Episodul 51: Zborul spre iad

    Episodul 50: Fuga la elicopter

    Episodul 49: Portavocea neagră

    Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

    Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

    Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

    Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

    Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

    Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

    Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul