Categorie: Infracțiuni

  • Neculai Onțanu și nepoata lui Gabriel Oprea – condamnați definitiv: 3 ani de închisoare cu suspendare, 8 ani termen de încercare. Suma confiscată în dosar: 3.677.750 de euro

    Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți, printr-o sentință definitivă, pe fostul primar al Sectorului 2 din București, Neculai Onțanu, la 3 ani de închisoare cu suspendare, potrivit minutei de ședință. Onţanu a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 1,4 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri.

    Sentința este foarte blândă, dat fiind că la mijloc a fost o șpagă de 1,4 milioane de euro (sub forma unui teren în București) luată de generalul în rezervă Neculai Onțanu, în calitate de primar al Sectorului 2.

    Onțanu nu va face nicio zi de închisoare, rămânând doar cu cele 112 zile de arest preventiv din anul 2016. El are însă o perioadă de încercare de 8 ani, în care o încălcare a măsurilor de supraveghere ar duce la activarea pedepsei de 3 ani de închisoare.

    Printre cei patru condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare se numără și avocata Loredana Radu, nepoata generalului Gabriel Oprea.

    Sentința Înaltei Curți în privința celor 4 inculpați:

    • Neculai Onțanu – 3 ani de închisoare cu suspendare;
    • Toma Șutru – 3 ani de închisoare cu suspendare;
    • Loredana Radu – 3 ani de închisoare cu suspendare;
    • Aurel Radu – 3 ani de închisoare cu suspendare.

    Instanța a dispus și confiscarea sumei de 3.677.750 de euro, astfel:

    • 1.877.750 de euro de la Toma Şutru;
    • 1.400.000 de euro de la Aurel Radu;
    • 400.000 de euro de la Loredana Radu.

    Cheltuielile de judecată din acest dosar se ridică la 69.500 de lei, astfel:

    • Loredana Radu – 17.000 de lei
    • Neculai Onţanu – 17.000 de lei
    • Toma Şutru – 17.000 de lei
    • Aurel Radu – 17.000 de lei
    • Ion Todiraş – 1.500 de lei.

    Minuta ședinței de judecată

    „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 4278/2/2016.

    Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:

    Constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este Vechiul Cod penal, Legea nr. 78/2000 şi Legea nr. 656/2002, aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

    Cu privire la inculpatul Onţanu Neculai:

    Recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 şi art. 7 lit a şi c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.

    În baza art. art. 254 alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul Onţanu Neculai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

    Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 86 ind. 1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Onţanu Neculai pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 din Codul penal 1969.

    În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

    a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

    b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

    c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

    d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

    Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

    În baza art. 71 alin. 5 din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Constată că inculpatul Onţanu Neculai a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016 – 15.07.2016.

    Cu privire la inculpatul Şutru Toma:

    Recalifică faptele pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 33, art. 34 din Vechiul Cod penal, aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

    În baza art. 254 alin. 1 din Vechiul Cod pena,l cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Şutru Toma la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

    Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, condamnă pe inculpatul Şutru Toma la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

    Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 33 alin.1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite inculpatului Şutru Toma în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 86 ind. 1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Şutru Toma pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 din Codul penal 1969.

    În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

    a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

    b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

    c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

    d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

    Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

    În baza art. 71 alin. 5 din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

    Constată că inculpatul Şutru Toma a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016 – 15.07.2016.

    Cu privire la inculpatul Radu Loredana:

    Recalifică faptele pentru care a fost trimisă în judecată din infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a şi c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 alin. 1 rap la art. 254 alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 6 şi art.7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 33, art. 34 din Vechiul Cod penal, aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

    În baza art. 26 alin. 1 rap art. 254 alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpata Radu Loredana la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

    Interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, condamnă pe inculpata Radu Loredana la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

    Interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite inculpatei Radu Loredana în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 86 ind. 1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei Radu Loredana pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

    a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

    b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

    c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

    d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

    Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

    În baza art. 71 alin. 5 din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

    Constată că inculpata Radu Loredana-Claudia a fost reţinută 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016 – 15.07.2016.

    Cu privire la inculpatul Radu Aurel:

    Recalifică faptele pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a şi c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 alin. 1 rap la art. 254 alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 33, art. 34 din Vechiul Cod penal, aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

    În baza art. 26 alin.1 rap art. 254 alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Radu Aurel la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

    Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, condamnă pe inculpatul Radu Aurel la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.

    Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite inculpatului Radu Aurel în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 86 ind. 1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Radu Aurel pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 din Vechiul Cod penal.

    În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

    a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

    b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

    c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

    d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

    Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

    În baza art. 71 alin. 5 din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

    ***

    În temeiul art. 33 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal, menţine confiscarea specială a sumei de 1.400.000 de euro de la inculpatul Radu Aurel, aşa cum a dispus prima instanţă.

    În temeiul art. 33 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal, menţine confiscarea specială a sumei de 400.000 de euro de la inculpata Radu Loredana-Claudia, aşa cum a dispus prima instanţă.

    În temeiul art. 33 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal, dispune confiscarea specială a sumei de 1.877.750 de euro de la inculpatul Şutru Toma.

    Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul 4278/2/2016, asupra bunurilor deţinute de inculpatul Radu Aurel până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro, aşa cum a dispus prima instanţă.

    Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp (lotul 3) situat în (… date…), identificat cu număr cadastral (… date…), dobândit în final de Tudor Ana-Maria.

    Menţine măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 4.04.2016 asupra bunurilor dobândite de Jallouli Şutru Andreea-Paula: (… date…); (… date….); (… date…); (… date…); cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în (… date…).

    Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra bunurilor dobândite de Şutru Mihai-Cristian, respectiv produsele financiare deţinute la Raiffeisen Bank detaliate în cuprinsul ordonanţei, precum şi poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

    Menţine restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

    Respinge apelurile declarate de inculpaţii Radu Loredana Claudia, Onţanu Neculai şi Radu Aurel şi de persoana interesată Todiraş Ion împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 4278/2/2016.

    Obligă apelanţii inculpaţi Radu Loredana Claudia, Onţanu Neculai, Şutru Toma şi Radu Aurel la plata sumei de câte 17.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

    Obligă apelantul persoana interesată Todiraş Ion la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

    Obligă inculpatul intimat Şutru Toma la plata sumei de 17.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

    Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Radu Loredana Claudia, Onţanu Neculai, Sutru Toma şi Radu Aurel, în cuantum de cate 300 lei, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

    Definitivă.

    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

    * Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

    * Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

    * De ce s-a zvârcolit Mafia să-l lichideze pe Vlad Voiculescu: a început concursul pentru numirea noilor șefi la CNAS. Miza: 45 de miliarde de lei

    * Firma ex-ministrului Sebastian Vlădescu, judecat pentru corupție, se ocupă de mententanța TIR-ului ATI defectat la „Victor Babeș”. Sincopa a dus la moartea a 3 pacienți Covid

    * VIDEO. Cerva îmbrâncește un ambulanțier cu bolnav pe targă. Țipă isteric: „Fir-ați ai dracu’ cu Salvarea mamii voastre! Criminalii dreacu’ care sunteți!”

    * Doi deputați PSD la protestele CapVid: după agramatul Daniel Ghiță, a ieșit și coruptul Daniel Tudorache. Amândoi, din „clanul Firea-Pandele”

    * Jurnalistul Mălin Bot l-a executat pe infractorul Dan Andronic! Executorul a extras 3.000 de lei din contul EVZ, după un proces pierdut de mogulul Mafia Media

  • Au plătit prostituatele cu euro falși, primind ca rest lei adevărați. Unul avea tatuat pe piept chipul lui Isus Hristos

    Doi bărbați din Gorj au fost trimiși în judecată pentru punerea în circulație de valori falsificate, după ce au plătit prostituate cu euro falși. Unul a plătit o fată cu 100 de euro și a cerut rest 300 de lei, altul a plătit tot 100 de euro, dar a cerut rest 250 de lei. În ambele cazuri, bancnotele de euro erau false, doar leii erau adevărați.

    Șmecheria oltenească a avut loc la Târgu-Jiu, iar fetele au fost găsite pe baza anunțurilor date la mica publicitate.

    Într-un caz a fost vorba de bancnote de 100 și de 50 de euro, cu care au fost plătite serviciile sexuale, doar că la casa de schimb valutar s-a constatat că acestea sunt false. Fetele le-au dat clienților restul în lei, dar, mai mult, le-au mai și schimbat 200 de euro cu 700 de lei, crezând că fac o afacere.

    Bărbații le-au spus fetelor că se ocupă cu vânzarea de mașini.

    „În urma serviciilor sexuale prestate, martora a declarat că a primit de la inculpatul (…) suma de 100 euro și i-a remis, la solicitarea acestuia, cu titlu de rest, suma de 300 lei”, se arată în documentul de la Tribunalul Gorj.

    Declarația tinerei în instanță: „În momentul în care au intrat în apartament, eu i-am întrebat pe aceștia cât vor să stea, ocazie cu care (bărbatul) a spus că vor să stea doar 15 minute. Având în vedere că (o colegă) era într-una din camere cu un client, (altă colegă) a decis că va merge ea în cealaltă cameră cu bărbatul care îl însoțea pe (primul bărbat). Eu am rămas în bucătărie cu (primul bărbat), ocazie cu care acesta mi-a spus că îmi va da 100 de euro, iar eu îi voi da înapoi trei milioane (300 de lei – n. red.), diferența de bani reprezentând contravaloarea faptului că am stat de vorbă cu el 15 minute”.

    Bărbatul avea în borsetă multe bancnote și i-a spus fetei că este bucureștean și se ocupă cu vânzarea de mașini.

    Și bărbatul care a fost în cameră cu una dintre fete a păcălit-o pe aceasta să-i dea ca rest lei adevărați la euro falși, plătiți pentru serviciile sexuale.

    „Pe piept avea tatuat chipul lui Isus Hristos”

    În instanță, fetele au făcut și descrierea clienților. Una dintre ele a povestit: “Clientul Lorenei era un tip de 30 de ani, gras, scund, de aproximativ 1,68 metri, ten măsliniu, care vorbea romanes. Purta șapcă de culoare albastră și pantaloni de trening de culoare neagră. Acesta avea asupra sa o borsetă tip poștaș, în care am observat un teanc foarte mare de bancnote de 50 și 100 de euro. Am văzut banii deoarece acesta ne-a arătat câți bani are asupra sa, deschizând borseta în fața noastră. Clientul meu era un tânăr de etnie rromă de circa 25 de ani, vorbea romanes (cei doi vorbeau între ei), ten măsliniu, înălțime de circa 1,78-1,82 metri, purta barbă, ochi căprui și față ovală. Era îmbrăcat cu tricou de culoare neagră și geacă inscripționată Philipp Plen de culoare neagră cu glugă. Pe gât, pe partea stângă avea tatuată o coroană, iar pe piept avea tatuat chipul lui Isus Hristos. Și acesta avea o borsetă timp poștaș asupra lui, dar nu am văzut ce avea în ea, întrucât când am intrat în baie, clientul Lorenei i-a dat o bancnotă de 100 de euro, pe care mi-a dat-o mie. După ce am prestat serviciile sexuale, i-am dat rest suma de 200 de lei la bancnota de 100 euro”.

    Toată acțiunea a avut loc, spre sfârșitul anului 2019, la o pensiune din Târgu-Jiu, unde erau cazate fetele. Camerele de supraveghere au confirmat prezența bărbaților acolo.

    „Mi-au transmis că or să-mi arate ei mie cine sunt țiganii”

    Nu au fost singurele tinere păcălite de cei doi. O altă tânără, care a prestat servicii sexuale între Crăciun și Anul Nou, a povestit că și-a dat seama că banii erau falși. „În perioada 26-30.12.2019, nu mai rețin data cu exactitate, s-au prezentat (…) două persoane de sex masculin, pentru a le oferi servicii sexuale contra cost. Inițial, m-au apelat pe numărul pe care îl aveam postat pe site-ul www.publi24.ro, însă nu mai pot preciza cu exactitate de pe ce număr, întrucât eu schimb foarte des numerele de telefon. (…) În momentul în care au intrat, mi-au spus că vor să stea fiecare câte o oră cu mine, iar (…) a scos din buzunarul pantalonilor o sumă foarte mare de bani, constituită din bancnote de 100 și 50 de euro. Menționez că acele bancnote erau strânse sub forma unui teanc de bani foarte gros, prins cu elastic. Ulterior, (…) a pus pe masa din bucătărie patru bancnote de 100 de euro și opt de 50 de euro pentru a achita cele două ore reprezentând serviciile sexuale ale lui (…) și ale lui (…), chiar dacă eu le spusesem la început că o oră costă 300 lei. Eu am luat banii de pe masa din bucătărie și am procedat la verificarea acestora, întrucât mai lucrasem în străinătate cu bancnote euro, și mi-am dat seama că cele patru bancnote de 100 euro și opt de 50 euro sunt false, prin prisma faptului că am dat cu unghia peste acestea și au început să se dezlipească, neavând elementele de siguranță pe care eu le cunoșteam. Când mi-am dat seama că bancnotele sunt false, le-am spus să iasă afară din garsonieră, pentru că nu le înghit gălușca, iar (…) și (…) mi-au transmis că nu rămâne așa și or să-mi arate ei mie cine sunt țiganii”.

    Intrați pe fir, polițiștii au reușit să afle mai multe metode prin care cei doi puneau în circulație sute de bancnote false.

    La perchezițiile din februarie 2020 s-a găsit suma de 73.820 de euro, compusă bancnote contrafăcute, dar și un pistol marca Berreta, de culoare neagră, și două pliculețe de cocaină.

    Cei doi escroci au fost trimiși în judecată, dar au contestat – fără succes – măsura controlului judiciar. Tribunalul Gorj a stabilit că măsura trebuie menținută.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Apelul șoșocar-mincinos al Oliviei Steer. A chemat lumea la protestul CapVid, dar n-a ascultat-o nimeni

  • O femeie din Vaslui a plătit un consătean să-i spânzure bărbatul în pădure. Funia a cumpărat-o mama soacră. Miza: două case. Prețul: 6.000 de lei

    Două femei din județul Vaslui, mamă şi fiică, au fost reținute de polițiști, după ce aceștia le-au prin în flagrant, în timp ce încercau să-l spânzure pe ginerele, respectiv soțul lor. Ele voiau să pună mâna pe cele două case construite de bărbat și să le vândă, dar ucigașul tocmit să execute omorul le-a denunțat la Poliție.

    Complotul criminal a avut loc în satul Măscurei, comuna Pogana, județul Vaslui, unde locuiesc toate personajele implicate în complot.

    Personajele:

    • un bărbat de 38 de ani – care urma să fie spânzurat, pentru a-i fi luate casele;
    • o femeie de 28 de ani – soția prezumtivei victime;
    • o femeie de 73 de ani – soacra prezumtivei victime și, în același timp, mama femeii de 28 de ani;
    • un infractor recidivist – tocmit să-l spânzure pe bărbatul de 38 de ani, dar devenit salvatorul acestuia, prin denunțul făcut la Poliție.

    Nevasta și soacra au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Cel care le-a denunțat a fost chiar bărbatul pe care l-au tocmit să-l omoare pe bărbatul ce stătea în calea planului lor de îmbogățire prin vânzarea celor două case, înregistrate pe numele lui.

    Potențialul asasin le-a povestit polițiștilor intenția celor două femei. În urma crimei, ucigașul urma să primească 6.000 de lei.

    Potrivit acestuia, soacra bărbatului a mers personal la magazinul din sat și a cumpărat o funie lungă de 6 metri.

    Planul stabilit de soacră și de fiica ei prevedea ca ginele/soțul să fie spânzurat într-o pădure din apropiere, astfel încât totul să pară o sinucidere.

    După ce le-a denunțat pe comanditarele asasinatului, infractorul recidivist care trebuia să devină asasin i-a ajutat pe polițiști să realizeze flagrantul. El a venit joi, 1 aprilie, la domiciliul celor două femei, însoțit de un ofițer sub acoperire, spunându-le că are nevoie de ajutor pentru a pune planul în aplicare. Soacra victimei le-a dat sfoara și le-a spus să-l spânzure bine, să nu scape.

    Prinse în flagrant, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore, cu propunere pentru arestare preventivă (mandat de 30 de zile).

    Soțul e șocat: „Nu mă așteptam să mă vrea mort”

    Bărbatul în vârstă de 38 de ani s-a declarat șocat de intenția soției sale, cu care are 3 copii şi 12 ani de căsnicie.

    „Am avut o viață cu ea cât de cât, eu am ținut la ea. Am iubit-o. Am două fete şi-un băiat. A fost iubire. Nu-mi dau cu seama. Nu am știut nimic. Banii îi aduceam în casă. I-am iertat multe pentru copii, dar nu mă așteptam să vrea să mă vadă mort. Soacrei mele i-am făcut casă mare lângă noi, eu am muncit cu mâinile mele la casa ei. Se mai băga între noi. Dar cum să plătească ele un om să mă spânzure?! Acum, ce să fac?! Duc viața înainte, cresc copiii. Îi mulțumesc omului ăstuia că a anunțat Poliția”, a declarat soțul femeii.

    O cunoștință a bărbatului a reacționat făcându-și cruce: „Incredibil! Nu am crezut niciodată, a jucat un rol atât de bine! Felicitări pentru el ca nu a vrut să-l omoare, că are trei copii. Pentru 6.000 de lei să-și pună iar carnea în saramură. Tot se descoperea. Nu credeam că se ajunge în halul asta. El a fost foarte bun, a mai băut, dar banul îl aducea în casă”.

    Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a preluat ancheta. Se fac cercetări pentru instigare la omor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Prostanul credea că scapă, dar… A amenințat-o cu moartea pe Maia Morgenstern, a fost găsit și băgat la beci!

    Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunțat luni că a fost identificată și reținută persoana care i-a trimis amenințări cu moartea actriței Maia Morgenstern, pe adresele de e-mail ale Teatrului Evreiesc de Stat.

    „În data de 27 martie, suspectul a trimis de pe adresa de e-mail un mesaj de amenințare cu caracter anstisemit, care cuprindea amenințări cu moartea și cu alte vătămări la adresa persoanei vătămate și a angajaților Teatrului Evreiesc”, a transmis Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

    Este vorba despre un tânăr care a fost reținut pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de amenințare.

    Parchetul mai precizează că acest dosar a fost declinat luni către Parchetul Judecătoriei Sectorului 3.

    La identificarea agresorului a contribuit și Brigada Antiteroa SRI.

    Actriţa Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat din București, a postat sâmbătă pe pagina sa de socializare o fotografie a unui mesaj cu ameninţări cu moartea, redactat în termeni antisemiţi, care a fost primit pe adresa de e-mail a instituției culturale pe care o conduce. Amenințările cu moartea îi vizau și pe colegii actori ai Maiei Morgenstern.

    Mizerabilul mesaj era semnat: „Andrei Illarie – Din partea partidului AUR”.

    Reprezentanţii partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) au transmis sâmbătă seara, pe pagina de Facebook a formațiunii, un comunicat în care arată că este vorba de „o înscenare” şi că ei sunt alături de Maia Morgenstern.

    În schimb, jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, halucinant, că actrița ar trebui să fie „pedepsită”, pentru că „face diversiuni” în favoarea lui Klaus Iohannis.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

    * Ion Cristoiu cere ca tot Maia Morgenstern să fie pedepsită, după ce a fost amenințată cu moartea! Cică „face diversiuni pentru Iohannis”!

    * VIDEO. Urlete și spume în Parlament. Deputat AUR: „Te bag în p… mă-tii! Du-te dracu’! Băi, păduche, dispari! Îți ordon să dispari! Marș, mă, de-aici! Boule! Măgarule! Papagalule!”

  • A fost prins hoțul de lemne care a amenințat cu toporul polițiștii! Voia să fugă din țară, a fost capturat la graniță. Ascunderea în munți a fost o diversiune

    Poliţiştii din judeţul Gorj au fost înjuraţi şi ameninţaţi cu toporul de un hoţ de lemne. Agresorul, în vârstă de 42 de ani, a fost prins în timp ce încerca să fugă din ţară. El recursese la o diversiune, postând pe Facebook filmulețe în care spunea că se ascunde în munți.

    Sindicatul Polițiștilor Europeni – Europol a anunţat, duminică seara, că bărbatul care l-a ameninţat pe poliţistul din Gorj, pe raza comunei Runcu, a fost prins când încerca să fugă din ţară. Individul era ascuns într-un microbuz care tocmai se pregătea să treacă graniţa spre Ungaria.

    Individul este acuzat de ultraj, ameninţare şi conducere cu permisul anulat, Bărbatul va fi adus în această seară la audieri.

    Autoturismul de teren folosit de agresor a fost găsit abandonat în munţi, în zona localităţii Sadu (Bumbești-Jiu) din judeţul Gorj.

    Comunicat Europol – Sindicatul Polițiștilor Europeni

    „Agresorul a fost prins”

    „Bărbatul cu permisul anulat care l-a amenințat pe polițistul din Gorj a încercat să fugă din țară pe la granița cu Ungaria, însă a fost interceptat și prins într-un microbuz de persoane.

    Autoturismul de teren folosit de agresor a fost găsit abandonat în munți, pe raza localității Sadu din jud. Gorj.

    Felicitări colegilor din cadrul IPJ Bihor, Poliția orașului Marghita pentru munca și efortul depus în vederea prinderii bărbatului care s-a filmat în timp ce adresa amenințări și injurii forțelor de ordine, pentru simplul motiv că își făceau datoria.”

    Sindicatul Europol politizează, tendențios, cazul de la Runcu

    Tot Sindicatul Europol a publicat, sâmbătă seară, imagini video cu bărbatul de 42 de ani: un individ violent,  care înjură şi ameninţă poliţiştii, după ce i-a ameninţat cu un topor. ”Băi, caschetare, scoţi pistolul la mine?”, le spunea individul, aflat într-o maşină de teren. Acesta era suspectat că fură lemne în mod constant.

    VIDEO: Întâlnirea dintre infractor și polițiști, în comuna Runcu (Gorj)

    Sindicaliștii au explicat ce s-a întâmplat în confruntarea care a dus la dispariția infractorului.

    „Scena a avut loc în ziua de 4 martie, în comuna Runcu, judeţul Gorj. Colegii noştri, poliţişti şi jandarmi, au fost ameninţaţi cu un topor de către un individ al cărui hobby este off-road-ul combinat cu furtul de material lemnos din pădurile patriei. Bineînţeles, că la vederea acestui om al pădurilor, poliţiştii l-au somat să înceteze acţiunea violentă. La scurt timp după incident, individul în cauză a găsit de cuviinţă să se apropie de colegii noştri, să-i ameninţe şi să-i înjure pentru că şi-au permis să execute o pândă în zona în care se fură material lemnos”.

    Sindicaliștii din Poliţie explică pe un ton miștocăresc de ce nu s-a folosit armanetul din dotare: „Au evitat să-i pună viaţa în pericol femeii care-l însoţea în maşina de teren pe «academicianul» din imagini şi care executa toate solicitările sale, inclusiv aceea de a-i filma pe poliţişti, încercând să inducă ideea că aceştia l-ar fi ameninţat cu folosirea armelor de foc în mod nejustificat”.

    Urmează și o explicație tendențioasă, cu tentă politică, a faptului că nu s-a folosit armamentul din dotare şi nici nu s-a pornit în urmărirea suspectului, pe teren accidentat, cu autospeciala. „Poliţiştii ştiu că, în cazul producerii vreunei avarii, sunt cercetaţi administrativ şi li se impută costul reparaţiilor, conform unor proceduri emise de către mai marii instituţiei care au văzut infractori doar la televizor”.

    Tendențiozitatea trece apoi la alt nivel: „În prezent, acest individ se ascunde în munţi, în zone greu accesibile şi este cercetat pentru ultraj, pe numele său fiind emis un mandat de aducere pentru a fi prezentat în faţa procurorilor. Acesta este rezultatul reformei din MAI şi a legislaţiei refractare care este interpretată în majoritatea cazurilor în defavoarea poliţiştilor”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Încă un șpăgar în partidulețul lui Tăriceanu! E „vice” de Consiliu Județean, în patria șpăgarului Vâlcov

    Deși e un partid tot mai mic, aproape de dispariție, ALDE reușește să mai ofere țării câte un penal, pe bază de șpagă grasă, după modelul liderului național C. A. C. P. Tăriceanu.

    Ioan Ciugulea, președintele filialei ALDE Olt și vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi luat mită peste 300.000 de lei.

    Potrivit comunicatului emis de DNA, procurorii îl acuză pe Ioan Ciugulea că ar fi cerut și primit mita de la o firmă pe care a favorizat-o în 2012, la o licitație publică organizată de Consiliul Județean Olt.

    DNA susține că Ciugulea ar fi acceptat promisiunea remiterii unor sume de bani, promisiune formulată indirect de reprezentanții firmei, în schimbul asigurării că acel contract se va derula în bune condiții și pentru ca plățile să fie făcute la timp și fără probleme.

    Procurorii arată că, pentru plata mitei, reprezentanții firmei ar fi simulat un circuit fictiv cu mai multe societăți comerciale, subcontractante. Aceste societăți ar fi supraevaluat serviciile prestate în derularea unor contracte preexistente.

    Ca urmare, în perioada septembrie 2012 – martie 2013, Ciugulea ar fi primit efectiv suma de 309.002 lei din mita a cărei promisiune o acceptase anterior.

    Suma de 150.000 de lei ar fi fost virată prin două transferuri bancare efectuate în baza unor operațiuni comerciale fictive, din conturile bancare ale unei societăți comerciale (subcontractantă a firmei căreia îi fusese atribuit proiectul) în conturile bancare ale altei firme deținute de Ciugulea.

    O altă sumă, de 159.002 lei, ar fi fost virată la cererea lui Ciugulea, în perioada 6 septembrie 2012 – 25 martie 2013, din conturile aceleiași societăți comerciale, către o firmă de la care societatea deținută de inculpat ar fi cumpărat materiale de construcții.

    Șpagă, nu experimente!

    Procurorii nu au putut pune sechestru, pentru că Ioan Ciugulea nu are pe numele său bunuri imobile sau mobile de valoare. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • Personajele-cheie ale masacrului de la Onești: ucigașul psihopat, soția șarlatană, electricianul-orfan și cel cu băiat major

    Tragedia de la Onești, județul Bacău, a zguduit România luni, 1 martie, și continuă să provoace o mare emoție. Uciderea barbară a doi oameni nevinovați, de meserie electricieni, a dezvăluit existența unei situații explozive în jurul a două personaje sinistre, soț și soție: un psihopat măcinat de frustrări și o escroacă recidivistă, ambii cu potențial criminogen.

    Marți, 2 martie, au curs fluvii de informații despre nenorocirea de la Onești. O punere în ordine a lor ne poate ajuta să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat în „apartamentul groazei” din orășelul moldovean. Vom începe prin cunoașterea în detaliu a personajelor-cheie ale acestei tragedii.

    Personajele-cheie

    • Gheorghe Moroșan (68 de ani) – criminalul
    • Aurelia Tatiana Moroșan (67 de ani) – soția criminalului, escroacă recidivistă
    • Silviu Iştoan (38 de ani) – electrician la Combinatul Chimcomplex Borzești
    • Dan Pătatu (55 de ani) – electrician la Combinatul Chimcomplex Borzești

    Gheorghe Moroșan – 4 condamnări, toate la închisoare: două pentru furt calificat, una pentru beție la volan, alta pentru că a snopit în bătaie pe cineva

    Gheorghe Moroșan, bărbatul de 68 de ani care a sechestrat și apoi a omorât doi elecricieni într-un apartament din Onești, este un infractor înrăit. Un individ agresiv, cu accente psihotice care l-ar fi încadrat de mult la un tratament de specialitate. Dar a fost ignorat de cei care ar fi putut preveni dezlănțuirea lui barbară.

    Moroșan avea în palmares patru condamnări penale:

    • 1987: 3 ani și 6 luni de închisoare pentru furt calificat;
    • 1991: un an și 6 luni de închisoare pentru furt calificat;
    • 2003: 6 luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă;
    • 2010: 28 de zile de închisoare pentru conducere sub influență alcoolului/stupefiantelor, în Italia, ca șofer de TIR.

    Așadar, patru condamnări, toate la închisoare! Și urmează, evident, a cincea. În viața lui bolovănoasă a avut, în mod sigur, și alte ieșiri reprobabile, dar acelea nu s-au concretizat în plângeri, dosare, condamnări. De exemplu, amenințările proferate prin Facebook – inclusiv amenințarea cu moartea – au rămas probă peste timp a faptului că individul și-a premeditat faptele și că putea fi oprit.

    Din 2003, de când și-a pierdut apartamentul din Onești prin executarea unei sentințe judecătorești definitive (ca urmare a furăciunilor făcute de soția sa la societatea la care lucra), Gheorghe Moroșan locuia la Bogdănești, județul Bacău, unde deține o gospodărie destul de înstărită. Bogdănești se află la 9 kilometri de Onești, pe direcția intrării în munți. Este drumul care duce spre Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe din județul Covasna.

    Satul Bogdănești e aproape de Onești

    2018 – „Cu arma de foc voi face şi eu dreptate. Nu glumesc!”

    Un episod revelator pentru a înțelege periculozitatea acestui individ este înregistrarea video pe care pus-o pe Facebook în 2018, la 15 ani după ce pierduse apartamentul din Onești. În acel filmuleț, Moroșan ameninţa că se va răzbuna dacă nu se dă curs numeroaselor sale plângeri penale.

    Individul îl acuza pe executorul judecătoresc pentru că, în 2003, a venit cu jandarmii şi i-a scos familia din casă fără să arate nicio hotărâre judecătorească prin care să i se fi dat acest drept. În înregistrarea video, el spune că unul dintre jandarmi i-ar fi ameninţat fiica cu un pistol.

    Moroșan susţinea că a încercat zadarnic să-şi recupereze lucrurile din casă. Și pentru că nu a putut face asta, a făcut mai multe plângeri penale atât la Parchetul civil, cât şi la cel militar. El spune că nu a fost chemat niciodată la audieri.

    „Nu am reclamat decât unde e hotărârea judecătorească care a permis evacuarea silită, de ce nu am fost audiat la nicio cercetare penală, de ce nu ni s-a permis să participăm la inventarierea bunurilor din apartament. Familia mea a fost ameninţată cu arma de foc. Dacă nu se lămureşte această situaţie, cu arma de foc voi face şi eu dreptate. Să nu vă fie de glumă! Nu glumesc. Asta am vrut să vă spun, iar dacă vreţi, luaţi măsuri. Dacă nu, o să vă lămuresc că o să luaţi mai târziu. Luaţi măsuri urgente!”, amenința el explicit în înregistrarea de aproximativ 8 minute.

    VIDEO: Amenințarea macabră a lui Gheorghe Moroșan

    E posibil ca plângerile lui Gheorghe Moroșan să fi fost fie tardive, fie fără temei, după cum se poate să fi fost ignorate dintr-o indolență sau neglijență sistemică. Dar executarea silită, pe care el o consideră un abuz, pare să fi fost și legală, și justificată. Nu e problema executorului că familia Moroșan n-a respectat termenul în care era obligată să elibereze apartamentul. Dacă n-a făcut-o, evident că a riscat să i se rătăcească unele bunuri din apartament, dar și să fie evacuată cu forța.

    Să nu uităm un amănunt: avem de-a face cu doi infractori înrăiți. Atât Gheorghe Moroșan, cât și soția sa și-au confirmat și reconfirmat în timp (inclusiv la tragedia de luni) că au fost solidari în a face rău societății: au furat, au înșelat, au amenințat, au sechestrat, au bătut, au omorât.

    EPILOG. Directorul medical al spitalului din Oneşti, Anca Băncescu, a declarat că, după ce a fost operat, ucigașul Gheorghe Moroșan a fost dus în secţia de Terapie Intensivă – intubat, dar stabil: „A fost operat, este intubat, stabil hemodinamic, fără daună majoră pentru organele vitale. E internat în secţia de Terapie Intensivă”. Individul va supraviețui. Doar victimele sale n-au avut nicio șansă…

    Gheorghe Moroșan

    Aurelia Moroșan – hoața periculoasă, sadică, răzbunătoare

    Nemulțumirile lui Gheorghe Moroșan s-au accentuat după ce soția sa, Aurelia Tatiana Moroșan, a fost găsită vinovată de producerea unui furt uriaș la Combinatul Chimcomplex Borzești, care a dus la pierderea apartamentului din Onești al familiei.

    Paguba făcută de Aurelia Moroșan a fost evaluată la 830.000 de lei, care la vremea respectivă echivalau cu peste 200.000 de euro.

    Aurelia Moroșan a fost reținută luni seară de polițiști, pentru complicitate la lipsire de libertate. Marți, femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Polițiștii au găsit în poșetă acesteia bride de plastic similare celor folosite la legarea celor doi electricieni de către soțul ei.

    Femeia a fost complicea lui Gheorghe Moroșan pe parcursul tuturor evenimentelor tragice din ziua de 1 martie. Ea și-a sunat soțul să-i spună că au venit doi muncitori să repare apartamentul din Onești (după ce, la rândul ei, fusese alarmată de vecinii-prieteni de la etajul 4). Tot ea l-a instigat să vină repede de la Bogdănești, „să facă dreptate”. Inclusiv ideea sechestrării celor doi electricieni, cu amenințarea că vor fi omorâți, a fost a ei sau cel puțin aprobată de ea.

    Pe parcursul celor peste 5 ore de teroare (11.45 – 17.00), Aurelia Moroșan a ținut legătura permanent cu soțul ei, prin telefon. Instalată în apartamentul de deasupra (ea la etajul 4, el la 3), femeia l-a ținut la curent cu situația din fața blocului, pe care o urmărea prin fereastră. Tot ea a continuat să-l instige la violență extremă. Nu e clar dacă a avut vreun rol în imobilizarea și legarea celor doi electricieni capturați de soțul ei.

    Soții Gheorghe și Aurelia Moroșan: criminalul și complicea

    „Paznicul C.M. a observat o căruță și șase persoane aflate lângă gard”

    Aurelia Moroșan a lucrat ca magazioneră la Chimocomplex SA Borzești. A fost trasă la răspundere pentru dispariția mai multor materiale, printre care 7,6 tone de bare de titan (material strategic, folosit la fabricarea de armament), robineți, corpuri de ventilație, oțel, inox etc.

    I-a fost imputată o cantitate mare de produse și materiale, care nu puteau fi sustrase decât în mod organizat, cu ajutorul unor complici. Cu toate acestea, soția lui Gheorghe Moroșan a fost singura care a ajuns să plătească despăgubirile, evaluate de 830.000 de lei (8,3 miliarde lei vechi).

    În 2003, un executor judecătoresc a pus sechestru pe apartamentul în care, 18 ani mai târziu, avea să se întâmple tragedia cu cei doi electricieni. La vremea respectivă, apartamentul a fost evaluat la 25.000 de lei și a fost executat în contul prejudiciului produs de femeie societății.

    Magazia pe care Aurelia Moroșan o avea în gestiune a fost spartă de trei ori. Prima dată s-a întâmplat în 1994: s-a furat motorină, iar femeii i s-a desfăcut contractul de muncă. Ea a dat în judecată combinatul, iar după un an și jumătate conducerea acestuia s-a văzut nevoită s-o reîncadreze și să-i plătească salariile restante.

    Aurelia Moroșan

    În 2002, depozitul a mai fost spart de două ori. Femeia s-a justificat în fața judecătorilor: „Paznicul C.M. a observat o căruță și șase persoane aflate lângă gard. Oamenii au fugit când au fost somați, lăsând în urmă 40-50 de bucăți de ventile de inox ascunse în iarbă”.

    A doua zi, Aurelia Moroșan a descoperit că-i lipseau țeavă și sârmă din inox și a făcut un referat către conducere. Dar conducerea Chimocomplex SA Borzești a avut indicii că Aurelia Moroșan dirija furturile din depozite. A dat-o în judecată, a dovedit hoțiile acesteia și a câștigat despăgubiri de 830.000 de lei. În contul acestora avea să-i fie luat, prin executare, și apartamentul din Onești.

    Aurelia Moroșan arestată

    Silviu Iștoan și Dan Pătatu – doi electricieni căzuți într-un război care nu era al lor

    Doi electricieni – Silviu Iştoan (38 de ani) şi Dan Pătatu (55 de ani) – sunt cele două victime ale criminalului din Oneşti. Cei doi electricieni au murit luni, după ce au fost înjunghiaţi de fostul proprietar al locuinței.

    Silviu Iștoan și Dan Pătatu au fost trimiși de șefii lor de la Chimocomplex SA Borzești să repare instalația electrică a apartamentului pe care societatea îl deținea în proprietate din anul 2003, dar pe care nu-l folosea, îl ținea „în conservare”. Este exact apartamentul pe care soții Moroșan continuau să-l revendice, considerând că le-a fost luat printr-un abuz.

    Nu este clar cum a reușit Gheorghe Moroșan să-i imobilizeze pe cei doi electricieni, care sunt mai tineri decât el. Anchetatorii presupun deocamdată că unul dintre electricieni a deschis ușa când Moroșan a sunat (sau a bătut la ușă). E posibil ca electricienii să nu fi fost împreună, ci în încăperi diferite, iar agresorul i-a legat pe rând, sub amenințarea cuțitului. Nu e clar dacă la luarea de ostatici a participat și Aurelia Moroșan, cea care-și asmuțise soțul asupra nefericiților angajați ai Chimocomplex SA Borzești. Teoretic, nu exclusă nici participarea la infracțiunea și a altor persoane, din cercul de prieteni al familiei Moroșan. Ancheta va limpezi toate aceste piste.

    Cert este că atunci când a sunat la 112, Gheorghe Mureșan îi avea legați pe cei doi electricieni.

    Silviu Iștoan rămăsese orfan de mamă de la vârsta de 3 ani. Și el, și fratele său au fost crescuți de tată, care s-a zbătut să le asigure un trai decent. I-a învățat de mici să muncească, să aibă o meserie din care să-și câștige traiul. Iar Silviu a ales să se facă electrician. S-a bucurat mult când i-a fost aprobată angajarea la Chimocomplex SA Borzești – „la combinat”. N-avea de unde să știe că destinul crud i-a scurtat astfel drumul spre moarte, într-o misiune care părea banală, dar care avea să se dovedească mai periculoasă decât trimiterea pe front, în linia întâi.

    Polițiștii spun că Silviu este cel care a încercat să se salveze, atacându-l pe Moroșan chiar și așa, cu brațele legate. Curajul său i-a fost fatal: el a fost și primul măcelărit. Criminalul l-a ucis cu o singură lovitură de cuțit, direct în inimă.

    La 38 de ani, Silviu Iștoan era necăsătorit și nu avea copii. Fratele lui, Paul, e revoltat de felul în care acesta a murit. „Pe fişa postului nu au aşa ceva, să lucreze în apartamente. Directorul ştia că e cu probleme apartamentul. Şi că omul are probleme, antecedente, mulţi ştiau. Pur şi simplu i-au trimis. Nu aveau ce căuta la acest apartament”, spune Paul Iștoan.

    Silviu Iștoan

    Dan Pătatu era tatăl unui băiat de 18 ani, rămas orfan la scurt timp după majorat. Bărbatul de 55 de ani a trecut printr-un dublu calvar: mai întâi și-a văzut colegul hăcuit, apoi a fost la rândul său măcelărit de psihopatul care-i sechestrase.

    Ironia sorții a făcut ca soția lui Dan Pătatu să fie asistentă medicală chiar pe secția Chirurgie, acolo unde a fost operat criminalul, ajuns la spital împușcat de polițiști în picioare și în mâini.

    Dan Pătatu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • MASACRUL DE LA ONEȘTI. Dialogul dintre criminal şi poliţişti: „Bă, bag cuțitul ăsta în ei! De nu-i vezi morți aici…”

    Discuţia dintre poliţişti şi Gheorghe Moroşan (68 de ani), criminalul din Oneşti care a înjunghiat mortal doi muncitori, a fost filmată, iar primele cadre, date marţi publicităţii de Digi 24, reflectă hotărârea bărbatului de a-şi recupera apartamentul prin orice mijloace.

    Apartamentul fusese pierdut cu 11 ani în urmă, în urma unui proces, pentru că soția lui Moroșan delapidase o sumă uriașă (830.000 de lei) de la societatea la care lucra.

    Discuția lui Gheorghe Moroșan cu polițistul-negociator este relevantă cu privire la intenţia agresorului. „Nu mă liniștesc deloc! Ascultă-mă ce spun eu! De nu-i vezi morți aici… Bă, bag cuțitul ăsta în ei”, spune, la un moment dat, Gheorghe Moroşanu.

    Dialogul dintre polițistul-mediator și criminalul Moroșan

    Gheorghe Moroșan: Eu tot am scris și nu mi-a dat niciun răspuns. Hotărârea judecătorească nu mi-a dat-o nimeni.

    Polițistul-mediator: E la Poliție…

    Gheorghe Moroșan: Nu este, vă duceți și faceți rost de ea!

    Mediator: Eu zic mai bine să vă liniștiți.

    Moroșan: Nu mă liniștesc deloc! Ascultă-mă ce spun eu! De nu-i vezi morți aici…

    Mediator: Mai bine haideți să…

    Moroșan: Bă, bag cuțitul ăsta în ei! Ascultă-mă ce spun eu!

    Mediator: Calmați-vă…

    Moroșan: Bă, nu mă calmez deloc! Eu de 10 ani de zile tot sunt calm. De 10 ani tot fac la bandiții din Miliție și la bandiții din Justiție…

    Mediator: Vă rog să vă abțineți.

    Moroșan: Nu mă abțin deloc! Niște bandiți și hoți!

    Mediator: (neinteligibil)

    Moroșan: Băi, împreună cu comandantul vostru este un bandit și cel de la Bacău alt bandit, un hoț și un nenorocit!

    Mediator: (neinteligibil)

    Moroșan: Fii atent, ascultă-mă ce spun: du-te și vezi-ți de treaba ta!

    Mediator: (neinteligibil)

    Moroșan: Bă… bă, du-te și vezi-ți de treaba ta! Băi, du-te! Nu stau de vorbă decât în fața hotărârii judecătorești. Altfel nu stau de vorbă. Atât, dacă înțelegi bine românește… În baza hotărârii judecătorești, atât!

    Mediator: Haideți să stăm de vorbă…

    Moroșan: Nu stau cu nimeni de vorbă! Eu nu stau cu nimeni de vorbă.

    Mediator: (neinteligibil)

    Moroșan: Nu, e foarte bine. Lasă, cel puțin, să vadă și în România cum se omoară…

    Soții Gheorghe și Tatiana Moroșan: criminalul și complicea

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

    Un bărbat de 68 de ani din Onești a sechestrat luni, într-o locuință din Onești (județul Bacău), doi bărbați care efectuau lucrări la un imobil al său. Individul i-a înjunghiat mortal pe cei doi meșteri. A fost un adevărat măcel.

    Criminalul a anunțat Poliția, dar se pare că în acel moment unul dintre meșteri era deja mort. Polițiștii au pierdut 5 ore în negocieri eșuate cu agresorul, răpindu-i șansa de supraviețuire celui de-al doilea lucrăror, care a murit ulterior la spital

    Informații din anchetă: criminalul era furios că a pierdut un apartament și se pare că a cerut o răscumpărare dezeci de mii de euro pentru a-i elibera pe cei doi muncitori. El i-a legat pe aceștia cu mâinile la spate și i-a înjunghiat de mai multe ori.

    În cele din urmă, cu multă întârziere, polițiștii au pătruns în forță în apartament. Criminalul a fost rănit, cu împușcături la picioare. Și el a ajuns la spital, sub paza poliției.

    Polițiștii fuseseră sesizați că un bărbat ar fi reținut, împotriva voinței lor, doi bărbați care efectuau lucrări de reparații la un imobil care în trecut i-a aparținut agresorului.

    La fața locului s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, pentru luarea măsurilor legale.

    Cei doi bărbați au fost reținuți în locuință luni după-amiază, iar sesizarea poliției a fost făcută de bărbatul care i-a sechestrat, a explicat Gabriela Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău. Criminalul a anunțat că i-a sechestrat pe cei doi muncitori, susținând că are niște nemulțumiri legate de imobilul în cauză, pe care l-a deținut în trecut.

    Dr. Anca Băncescu, director medical la Spitalul din Onești, a declarat la Digi 24: „În jurul orei 15.00 a fost adusă în CPU o persoană în jur de 36 de ani cu multiple plăgi înjunghiate, sternale, toracice anterioare și posterioare. A fost adus în stop cardiorespirator. Inițial, s-a reușit resuscitarea pacientului, dar ulterior a intrat din nou în stop. S-a recurs la toracotomie și la masaj cardiac manual, dar din păcate, în jurul orei 18.00 a fost declarat decesul”.

    „Apoi a fost adus agresorul, în jur de 68 de ani, destul de agresiv, cu multiple plăgi împușcate, toracice, membrele superioare, membrele inferioare. După investigațiile din Urgență, acesta a fost dus pe Departamentul de Chirurgie, în vederea continuării investigațiilor și eventual a intervenției chirurgicale și ulterior a monitorizării”, a relatat dr. Anca Băncescu.

    Agresorul se află sub paza poliției și era stabil hemodinamic, după primele investigații.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Baronul PSD de Călărași l-a șantajat pe procurorul care-l ancheta! Iliuță a fost trimis în judecată cu o acuzație în plus

    Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță (PSD), a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trei infracțiuni: abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj.

    Vasile Iliuță (52 de ani) este acuzat de procurorii DNA incluiv că „ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat”. Așadar, l-a amenințat și șantajat pe magistrat!

    Iliuță a fost membru PNL până în februarie anul trecut, când a fost exclus din partid. Ulterior, el s-a înscris în PSD, formațiune din partea căreia a câștigat un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Călărași la alegerile locale din 27 septembrie 2020.

    Comunicatul DNA

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

    ILIUȚĂ VASILE, la data faptelor și în prezent președinte al Consiliului Județean Călărași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
    – abuz în serviciu;
    – fals intelectual în formă continuată;
    – șantaj.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

    1. În perioada martie – iulie 2019, inculpatul Iliuță Vasile, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajați din cadrul Consiliului județean Călărași.

    Concret, inculpatul Iliuță Vasile nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaților respectivi, în condițiile în care magistrații Tribunalului Călărași au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Județean Călărași în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcția publică pe care o dețineau.

    În aceeași perioadă și în același context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care știa că sunt falsificate și în care, cu știință, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus.

    Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaților respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale.

    2. La data de 20 decembrie 2019, inculpatul Iliuță Vasile ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat.

    Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.”

    Iliuță și propriile afișe

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”