Deşi comunitatea românească din Spania a scăzut sensibil din cauza crizei economice, rămân încă destui compatrioţi în „ţara lui Cervantes”, iar unii dintre ei fac efortul financiar de a fi prezenţi la meciurile de fotbal ale echipei României pe tărâm spaniol.
Este şi cazul partidei de diseară de diseară (21.45, ora României, 20.45, ora Spaniei), ce se va disputa pe Wanda Metropolitano (foto sus), stadionul echipei de primă ligă Atletico Madrid, unde vor fi prezenţi atât români din Spania, cât şi din ţările învecinate, plus suporterii care au venit din ţară.
De aceea, Madridul se aşteaptă azi la o „avalanşă galbenă” de susţinători ai tricolorilor, fapt confirmat şi de Federaţia Română de Fotbal (FRF).
La şedinţa tehnică a partidei Spania-România, de luni dimineaţă, s-a confirmat numărul aproximativ al suporterilor români care vor încuraja diseară tricolorii pe Wanda Metropolitano.
Astfel, vor fi peste 12.000 de fani români, depăşindu-se astfel numeric toate prezenţele noastre pe un stadion din deplasare la o partidă din preliminariile pentru Mondial sau Euro, din 2014 până azi, informează frf.ro!
La meciul din această seară, naţionala României va evolua în echipament de culoare galbenă, în timp ce Spania va juca în roşu, notează News.ro.
Antrenorul tricolorilor a declarat înainte de meci că se aşteaptă la o mare prezenţă a suporterilor români, în ciuda înfrângerii cu Suedia (0-2, vineri, la Bucureşti).
„Cred că am dreptul să continui la cârma Naţionalei până în martie, dar vom vedea. Tot ce vreau acum este ca echipa să joace bine la Madrid, pentru toți românii care vin să ne vadă pe Metropolitan. Trebuie să învățăm de la meciul cu Suedia pentru următoarele meciuri. Mă aștept la o reacție a jucătorilor în meciul cu Spania, o țară care este specială pentru mine și în care sper să obţinem un rezultat bun, să încheiem bine faza de calificare. Meciul cu Spania este ultimul înainte de playoff-ul din martie, unde nu mai putem da greș. Ultima înfrângere a fost foarte grea, dar trebuie să fim puternici. Când toată lumea calcă peste tine, trebuie să te ridici și să lupți, acesta este primul lucru pe care îl înveți în fotbal. Trebuie să învăţăm pentru martie, acolo nu mai avem voie să ratăm victoria”, a declarat Cosmin Contra, citat de ziarul de sport AS.
Mai avem şansa barajului
Meciul pierdut cu Suedia acasă, la Bucureşti (0-2), a curmat şansele calificării directe la Euro 2020
România a ratat calificarea din preliminariile Euro 2020, dar va juca barajul pe cealaltă variantă: Liga Națiunilor.
Singurele reprezentative care ar mai pot ruina speranțele României sunt Slovenia, Armenia și Macedonia de Nord, dar acestea se află la 5 puncte de locurile secunde din grupele lor, cu două etape înaintea finalului, deci au șanse mici să prindă poziția secundă în grupă.
Tragerea la sorți pentru baraj va avea loc vineri, 22 noiembrie. De fapt, România va avea de trecut de două adversare pentru a ajunge, totuși, la turneul final.
Posibilii adversari de la meciurile de baraj:
Scoția în semifinală, Serbia sau Norvegia în finală
Islanda în semifinală, Israel, Bulgaria sau Ungaria în finală.
Semifinalele vor avea loc pe 26 martie 2020, iar finalele pe 31 martie 2020.
Turneul final Euro 2020 se va disputa în 12 țări, rintre care și România. Patru meciuri se vor disputa pe Arena Națională.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Când vorbim de bătăliile diasporei pentru mai binele de acasă pomenim, în general, de ţări cu comunităţi mari de români: Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Irlanda. Există însă locuri în Europa mai puţin aglomerate, care însă nu merită uitate. Căci aşa cum zecile de mii de diasporeni din marile comunităţi europene se bat pentru un vot cinstit la vedere, la fel de multă energie pun în joc şi cei din ţărişoare populate cu suflete mari de români.
Costi Cristache, strigând cu disperare, pe 10 august 2018, în faţa celor care i-au gazat
Pe Costi şi Viorica Cristache i-am întâlnit la Realitatea TV, în emisiunea „Jocuri de putere”, realizată de Rareş Bogdan, pe 11 august 2018, la o zi după represiunea fără precedent din Piaţa Victoriei.
Fuseseră şi ei în faţa Guvernului Dragnea-Dăncilă să-şi ia porţia de gaze. Atunci am aflat că trăiesc în Luxemburg, a doua cea mai mică ţară a Uniunii Europene, după populaţie, cu aproximativ 600.000 de locuitori.
„Din micul Luxemburg, cu suflet mare de român”, am gândit pe loc, în termeni de titlu de ziar, povestea lor, pe care ne-am propus s-o punem şi într-o carte de poveste, despre suferinţele diasporei.
Iar azi, titlul acela merită menţinut şi adaptat la forma: „Voturi din micul Luxemburg, cu suflet mare de român”.
De ce merită acest instantaneu despre o familie onestă din diaspora europeană? Pentru că ei sunt şi ceilalţi – milioane de români, care şi-au asumat nu doar sacrificiul imens al emigrării, ci şi chinul unui simplu vot departe de ţară.
De câteva zile, Costi Cristache se zbate cu o tenacitate de spartan să convingă cât mai mulţi români, dintre cei 5.000 care trăiesc azi în Luxemburg, să meargă la vot.
Se dă exemplu chiar pe el, care a votat cât de repede a putut, alături de soţia Viorica. L-au luat cu ei şi pe Bogdan, fiul lor, care nu are drept de vot, dar are dreptul să se bucure alături de părinţi pentru energia schimbării din România.
Aşa au făcut şi în ziua Marii Gazări, din Capitală, când au venit tot cu suflet mare de români, din micul Luxemburg, în ţara de care nu s-au despărţit niciodată.
Aşa au făcut de fiecare dată când au mărşăluit sau protestat în numele României curate.
Costi Cristache este unul dintre „corespondenţii” neoficiali ai ZIARISTII.COM, care ne „bombardează” continuu cu tot ce află el, pe drumurile Luxemburgului şi nu numai, despre felul în care decurge procesul de votare.
„I-am spart pe cei de la PSD! Chiar la acest moment suntem 283.270 de români care au votat în diaspora, deci vom fi mai mulţi decât la europarlamentare şi decât la precedentele alegeri prezidenţiale. Cioloş şi Barna ar trebui să-i dea în judecată pe Dăncilă&co. pentru sabotajul PSD la alegerile din 26 mai, căci diferenţa între câţi vor vota acum, la prezidenţiale, şi prezenţa mai mică înregistrată la europarlamentare este probă de sabotaj. N-au vrut să ne lase să votăm atunci, căci dacă ne lăsau ieşeam masiv, ca în acest weekend„, este mesajul pe care ni-l transmite cu înverşunare „căpetenia” românilor cu drept de vot din Luxemburg.
Şi Costi are dreptate, pe fond. În aceste vorbe se reflectă frustrarea sa şi a tuturor celor care n-au cerut nimic altceva statului român decât să le permită să fie cetăţeni şi departe de casă. Nu au primit ce şi-au dorit şi ce aveau dreptul să primească. Dimpotrivă. Au fost trataţi cu aroganţă şi cu multă bătaie de joc.
Viorica Cristache, cu mască în timpul gazării
Dar a trecut. A venit vremea celor care au suferit până acum să preia comanda destinului de naţie. Da, poate sună pretenţios şi oarecum patriotard, dar nu e cazul să ne ferim de vorbe mari. Chiar nu e cazul cu oameni ca ei!
Diaspora a rezistat unui asalt inuman, a încasat lovituri după lovituri, gaze şi bastoane, a fost umilită şi înlăcrimată, dar s-a terminat!
Războaiele vin şi trec, iar pacea o administrează învingătorii.
Inclusiv cei precum Costi şi cele două familii sale sale. Familia „mică” – alături de soţie şi de copii ca Bogdan – şi familia „mare” – a milioanelor de români care se regăsesc în astfel de eroi anonimi.
Priviţi poza de la începutul acestui articol! Priviţi chipurile celor trei. Ochii lor. Şi ce se citeşte dincolo de ei.
Aşa e că sunteţi de acord cu titlul „Din micul Luxemburg, cu suflet mare de român”?
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Diaspora continuă să uimească nu doar prin prezenţa masivă la urne, care bate record după record, dar şi prin sacrificiul pe care unii români de peste graniţe îl fac pentru a nu rata dreptul la vot.
Este şi cazul a doi miri, care au votat, sâmbătă, la o secţie de votare din Germania, momentul fiind surprins de reprezentanţii Ambasadei României.
„Momente speciale la Sectia de Votare nr.181, Sögel”, a transmis, sâmbătă, Ambasada României în Germania, pe pagina de Facebook.
Reprezentanţii ambasadei au publicat mai multe fotografii în care i-au surprins pe cei doi tineri însurăţei şi pe câţiva nuntaşi veniţi direct de la petrecere pentru a vota.
Postarea Ambasadei a strâns zeci de aprecieri, comentarii şi distribuiri.
Până la ora 18.00, în diaspora votaseră exact 232.484 de români, iar ritmul de vot este alert în continuare: peste 20.000 de voturi pe oră.
În caz că se menţine acest trend, borna 300.000 poate fi depăşită sâmbătă.
Dacă la ora locală 21.00 vor fi oameni la coadă, programul secției se va prelungi până când vor vota toți, dar nu mai târziu de ora 23.59.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Răzvan Ştefănescu, cunoscut şi sub numele de „suedezul cu plăcuţe anti-PSD”, a luat o decizie revoluţionară: a decis să renunţe la viaţa departe de casă, în Suedia, şi să se întoarcă acasă, în România care i-a lipsit atât de mult.
Ştefănescu a provocat, în vara lui 2018, un adevărat asalt al Poliţiei împotriva sa şi a familiei sale, atunci când a intrat în ţară cu o maşină ce purta în loc de numere clasice de înmatriculare însemnele care au făcut înconjurul României: „M..E PSD”.
Nici până azi nu am aflat cine sunt vinovaţii din Poliţie pentru urmărirea şi agresarea sa în trafic, pentru „săltarea” românului şi ducerea lui la audieri la o secţie de Poliţie împreună cu propriul copil minor (ce avea să sufere o adevărată traumă atunci) şi pentru obligarea sa să îşi schimbe numele de înmatriculare cu care intrase absolut legal în ţară dinspre Ungaria.
În cele din urmă, Răzvan Ştefănescu s-a întors răvăşit în Suedia, unde şi-a reluat viaţa alături de soţie şi de copil, dar a continuat să fie implicat în viaţa României dinspre Diaspora.
În mai, a vrut să candideze la alegerile europarlamentare. Dar deoarece nu a uzat de metode de tip mafiot pentru strânge semnături (cum au făcut, bunăoară, unii dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale, anchetaţi pentru cumpărare de semnături), nu a reuşit să-şi depună candidatura.
A rămas în continuare pe baricade, iar ieri şi-a anunţat prietenii că a luat o decizie surprinzătoare şi radicală deopotrivă: se va întoarce înapoi acasă, dar nu în vizită ca atunci când i-a speriat pe oamenii lui Dragnea cu plăcuţele anti-PSD, ci definitiv!
Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, alături de o fotografie cu premierul Ludovic Orban, Răzvan Ştefănescu a explicat de ce a hotărât să facă acest pas curajos.
Mesajul lui Răzvan Ştefănescu despre revenirea în ţară
„Din clipa când am pus piciorul pe pămantul altora pentru a găsi o altă soluţie pentru viaţa mea, undeva ascuns cu grijă, s-a născut şi gandul întoarcerii acasă”
„În timp, în mine s-a aşezat o balanţă, într-un taler puneam bunele, realizările, munca, condiţiile de viaţă ale familiei, bucuros că am scăpat de absurdităţile, nedreptăţile şi nesiguranşa de acasă”
În celălalt, ajungeau dorul de acasă, viaţa printre străini, lupta românilor de a învinge răul şi a construi şi la ei o viaţă corectă şi placută, şi altele, şi altele…”
„Ultimii, anii cu Dragnea, Dăncila şi ceilalţi, au fost chinuitori, deşi eu şi ai mei sunt bine aici, peste graniţă, ceea ce se întâmpla acasă m-a urmărit în permanenţă. Parcă nici nu-mi venea să cred, parcă cineva, o mână nevazută, blestema acest popor să se afunde în loc să se ridice.”
„Nu puteam sta deoparte, am încercat să fac ceva, „plăcuţele suedeze”. Atunci, în zilele acelea, în Bucureşti, forţele răului deveniseră brutale şi sălbatice (10 august)”
„Dar a fost culmea, după acea noapte nenorocită, parcă ne-am întărit toţi şi zi după zi ticăloşia şi blestemul care ne-au răspândit de fapt prin lume au început să slabească şi să se risipească”
„Zilele astea am fost în ţară, am vrut să văd dacă lucrurile se schimbă cu adevărat. Oameni care au apreciat eforturile mele m-au ajutat să ajung chiar în Palatul Victoria, în biroul din fotografie”
Oamenii noi au luat taurul de coarne, sunt obosiţi şi nedormiţi, dar vor să folosească fiecare clipă…”
„Pentru prima oară, m-am gândit serios să mă întorc acasă, n-o să curgă laptele şi mierea, dar am văzut în ochii interlocutorilor mei cât de multă nevoie au de noi!!!”
„DIASPORA FACE DIFERENŢA!!!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Printre cei 14 candidați la Președinția României, aflați pe buletinul de vot la alegerile din noiembrie 2019, se numără și un reprezentant autentic al diasporei: John Ion Banu. Are 66 de ani, dintre care mai mult de jumătate sunt legați de Florida, SUA. Originar din Câmpulung Muscel (județul Argeș), deține o fermă de peste 100 de hectare în Carolina de Sud. Acesta este însă mai degrabă un hobby. Banii și-i câștigă într-o industrie de vârf: echipamente oceanografice.
Stabilit de 34 de ani în însorita Floridă, John Ion Banu a reușit în afaceri, dar și ca lider de comunitate. Zboară de câteva ori pe an spre România, chiar dacă zice că „în primul rând, sunt cetățean american”.
John Banu este, evident, Ion Banu. Dar după ce a emigrat în America, în 1985, nu a făcut clasica schimbare, din Ion în John, ci a ales să se numească, pentru tot restul vieții, John Ion Banu. Și american, dar și român.
„Primul lucru pe care l-am făcut, când am ajuns în America, a fost să-mi pun numele John. Acum, în acte, mă cheamă John Ion Banu. Dar nu pot spune că sunt John, când de fapt eu sunt Ion. Prietenii apropiați îmi spun Jean”.
John I. Banu este președintele Ligii Româno-Americane (Romanian-American League), organizație non-profit pe care a fondat-o în Hollywood, statul Florida. Una dintre cele mai active forme de organizare a românilor din SUA.
De asemenea, John Banu este președintele Camerei de Comerț Române din America, având sediul la Fort Lauderdale, Florida.
Recunoscător lui Ronald Reagan
Pe John Banu l-am întâlnit la o acțiune Repatriot, organizată la București în toamna anului 2016. Cu acea ocazie am realizat și un interviu în studioul Nașul TV, pe parcursul căruia am descoperit un personaj fascinant. Unul cu mentalitate 100% americană, dar cu suflet 100% românesc. Această combinație l-a și ajutat să reușească într-o lume a concurenței totale, iar apoi să urce în avionul de București pentru a participa la diverse evenimente care vizează Diaspora.
Când a emigrat, în 1985, Ion Banu avea 32 de ani. Făcuse Politehnica bucureșteană, era inginer mecanic și lucra de aproape zece ani la un institut de proiectare metalurgică, dar nu vedea nicio perspectivă într-o Românie închisă ca o cușcă.
„Povestea plecării mele nu e spectaculoasă. Nu am trecut Dunărea înot, nu am fugit noaptea pe fâșie, cu grănicerii pe urmele mele. Îi admir pe cei care au făcut-o, dar drumul meu a fost altfel. Am emigrat oficial, cu soția și fiica mea, din motive politice. În acte, evident, am trecut motive economice, nu se putea altfel. Aprobarea plecării noastre definitive nu a venit însă ușor. Au fost câțiva ani de insistențe, de muncă susținută. M-au ajutat mult americanii, care au făcut diligențe pe lângă guvernul comunist. Președintele Statelor Unite era Ronald Reagan, a cărui politică a făcut posibilă plecarea mea, dar și – câțiva ani mai târziu – prăbușirea regimurilor comuniste. Îl iubesc pe Reagan! Și, prin el, mi-au rămas la suflet republicanii. Evident că l-am votat pe Donald Trump, care a promis, printre altele, controlul granițelor”.
John Banu și soția sa, Fulvia
Angajat. Partener. Investitor. Proprietar
Ajuns în America, John Banu s-a așezat de la început în statul Florida. Primul său job a fost la o firmă specializată în cercetări și echipamente oceanografice, General Oceanics Inc. „A fost o șansă uriașă pentru mine. După doi ani, am devenit partener în cadrul companiei. Am trăit visul american, acela de a avea propriul business, astfel că în 1987 am deschis o reprezentanță prin intermediul căreia lucram pentru câteva firme germane. Puțin după aceea mi-am vândut acțiunile la General Oceanic, iar în 1990 am înființat Ocean Test Equipment Inc. Este un business în aceeași branșă, pe care l-am dezvoltat, am adus și unele inovații, am obținut brevete. Mi-a mers bine, de ce să nu recunosc? Poate că am avut și noroc, dar știu că am muncit mult și am mizat pe o bună organizare. Am învățat din mers și m-am adaptat, făcând schimbări tehnice ori de câte ori a fost nevoie. Rezultatele au venit oarecum firesc. Au fost și momente dificile, dar n-am intrat în panică. Încet-încet, mi-am construit un anumit prestigiu în domeniul echipamentelor pentru cercetări oceanografice, iar asta mi-a făcut viața mai ușoară”.
Printre angajații lui John Banu s-au numărat mereu și români – unii așezați de mai mulți ani în Florida, alții abia veniți din România.
Despre America
„În America am înțeles ce e capitalismul. America răsplătește seriozitatea, responsabilitatea, creativitatea, respectul pentru activitatea colegilor și pentru banii altora. E o țară care apreciază munca, în limite acceptabile, nu spre extenuare. Dar ca să ajungi la un succes deosebit, trebuie să ai în sânge simțul de a inventa, de a risca o acțiune pe cont propriu, de a nu te limita la ce ai. Să cauți să te depășești tot timpul. Însă e important să o faci realist, cu o oarecare marjă de siguranță financiară, altfel riști să ajungi dincolo, la eșec”.
„Ceaușescu nu avea cum să reziste”
Schimbările din decembrie 1989 l-au găsit pe John Banu în Florida. N-a fost surprins de răsturnarea lui Ceaușescu. „Erau destule semnale că se va întâmpla ceva și la noi. Europa de Est se schimba rapid, vechii conducători se prăbușeau unul după altul. Mai rămăsese doar Ceaușescu, toți ochii erau pe el. Presiunea era uriașă, nu avea cum să-i reziste. Nu poți fi pentru multă vreme singur împotriva tuturor. Pe aici circulau diverse știri, iar din 22 decembrie am urmărit la televizor ce se întâmpla în România. Povestea cu teroriștii mi s-a părut ciudată de la început, iar execuția rapidă a Ceaușeștilor mi-a confirmat că e ceva în neregulă, că în spatele cortinei se fac jocuri murdare”.
„Le-aș da românilor dreptul de a purta armă”
Schimbările din România, după 1989, l-au convins pe John Banu să-și îndrepte atenția, din nou, spre țara sa natală. A încercat să convingă oameni de afaceri să investească în România. El însuși are o investiție lângă București. „Le spun tuturor că România are potențial. E nevoie de infrastructură, de construcții, de industrie, de agricultură modernă, de servicii sociale, de pregătire profesională, de multe altele. România se vede foarte bine de afară, mai ales în domenii de vârf, precum IT-ul. Pentru oamenii de afaceri, toate acestea sunt oportunități”.
Există însă și elemente care descurajează investițiile și dezvoltarea.
John Banu: „Corupţia ţine România în loc. E nevoie de măsuri eficiente pentru reducerea ei, altfel dezvoltarea va fi greoaie. Eu aş introduce pedeapsa cu moartea pentru cei care provoacă daune foarte mari statului. Şi pentru cei care omoară oameni, evident”.
Și mai are un of românul din Florida. „Să știți că a deține arme nu e rău, cum cred încă mulți români. Dacă aș avea putere de decizie, le-aş da oamenilor dreptul să deţină arme și în România. Trebuie să te poți apăra, dacă ești în pericol. Eu am cinci arme, acasă, în Florida. Nu umblăm cu ele la vedere, nu facem paradă, dar știm că ne putem baza pe ele, la nevoie”.
Cazuri medicale, secție de votare, consulat
Una dintre mândriile lui John Banu este Liga Româno-Americană, organizaţie cu obiective culturale, comunitare și civice. Câteva mii de români din Florida (dintre cei aproape 200.000) sunt prinși în activități inițiate de ONG-ul lui Banu.
Alături de un fost ambasador al SUA la București, James Rosapepe (1998-2001)
„Prin intermediul Ligii am încercat să facem un recensământ al populaţiei române din Statele Unite, dar nu am reuşit, oamenii sunt reticenţi în a răspunde unor întrebări. Unii nu recunosc că sunt români. Dar viața de comunitate există. Oriunde ar fi, românii tot cu români se strâng, aşa se simt ei mai bine”.
Organizația lui John Banu a militat pentru înființarea unei secții de votare în Florida, la alegerile parlamentare din 2016. A reușit, dar – zice Banu, mâhnit – „prezența la vot a fost scăzută”.
Cu un alt ambasador al sua la București, Mark Gitenstein
„E păcat că românii din diaspora nu sunt interesaţi mai mult de ceea ce se întâmplă în România. Atenție: diaspora nu înseamnă doar românii care au plecat să muncească în străinătate, de unde trimit bani familiilor rămase în ţară. Diaspora înseamnă și românii stabiliţi în alte ţări, cu tot cu familii, din motive politice, economice, sociale etc.”
Tot prin Liga Româno-Americană, John Banu se implică în cazuri sociale sau medicale. „Ajutăm români bolnavi să fie îngrijiţi de cei mai buni doctori, le plătim spitalizarea, tratamentul, toate costurile. Sigur, selectăm anumite cazuri, nu putem ajuta pe toată lumea”.
Cea mai mare realizare a Ligii Româno-Americane – zice John Banu – este înființarea, în 2018, a Consulatutui românesc de la Miami, pentru care a militat asiduu. Până atunci, Liga condusă de John Banu a organizat sesiuni de consulate itinerante în Hollywood, Florida, pentru a asigura servicii consulare comunității românești din peninsulă. Acest program a compensat, măcar parțial, lipsa unui consulat general al României la Miami. Cel mai apropiat consulat se afla la Washington, la 1.700 de kilometri distanță.
Pensionar de Florida
În 2016, la clasica întrebare „Vă veți întoarce (definitiv) în România?”, John Banu a răpuns tranșant, cum îi e felul: „Nu. De ce m-aş întoarce? Viața mea e acum în Florida, acolo mi-am făcut rosturile. În Florida «îmi voi mânca pensia», cum se spune, deși îmi place să rămân o persoană activă. E greu să părăsești o lume care a ajuns la un nivel ridicat pentru o alta aflată mult mai jos. Patriotismul nu are nicio legătură cu ţara în care trăiești. Uite, eu mă implic mai mult decât mulți români de acasă, în ceea ce privește cazurile sociale sau crearea unor locuri de muncă. Din păcate, România nu e pregătită să primească înapoi cei 8 milioane de români plecaţi în afara granițelor. Nici măcar jumătate nu poate primi, probabil că nici un sfert. Dimpotrivă, văd că hemoragia continuă spre exterior. România își pierde resurse valoroase. Sper însă că va avea loc, cândva, și un flux în sens invers”.
Candidatura
Nici acum, în 2019, John Banu nu și-a schimbat viziunea, deși între timp a devenit candidat la Președinția României. Noua postură l-a făcut să stea mai mult pe la București. A învățat drumurile spre televiziuni, dar rosturile sale pe termen lung se află în Florida.
Sigur că, dacă votul i-ar fi favorabil, s-ar muta 5 ani la Cotroceni. Dar John Banu e realist și știe că drumul spre Președinție e lung și anevoios. Nu se numără printre favoriți, însă mizează pe puterea surprizei. Deocamdată se află în plină campanie, iar faptul că se numără printre cei 14 candidați admiși pe buletinul de vot, fără a fi însoțit de controverse majore (cum e cazul altor candidați), reprezintă deja un succes.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Recentul summit ONU de la New York, organizat special pe tema reacţiei lumii politice internaţionale faţă de schimbările climatice, n-a liniştit câtuşi de puţin comunitatea civică de pe mapamond.
Protest la Madrid, la primele ore
Dimpotrivă, organizaţiile ecologiste obişnuite cu lentoarea politicienilor au văzut în indiferenţa unor lideri politici din SUA, China sau India semnul că revoltele trebuie să ia forme şi mai accentuate, pentru ca lumea să salveze ce se mai poate salva dintr-o tendinţă ce, pentru unii oameni de ştiinţă, este deja ireversibilă.
Mişcarea internaţională Extinction Rebellion, care îşi propune să-i oblige pe politicieni să întreprindă mai multe acţiuni pentru combatarea schimbărilor climatice, şi-a început luni protestele în mai multe oraşe ale lumii, ocupând artere importante din apropierea clădirilor guvernamentale.
Grupurile ecologiste cer o mobilizare masivă și pașnică în marile capitale mondiale, ca protest împotriva lipsei de măsuri politice faţă de schimbările climatice și cer acţiuni urgente.
Capitala Spaniei, blocată dis-de-dimineaţă
În Madrid, activiștii au blocat traficul pe marele bulevard „Paseo de la Castellana”, o zonă comercială și financiară a capitalei Spaniei.
Unitatea de intervenție a Poliției Naționale a evacuat deja activiștii și i-a arestat pe mai mulți dintre ei, dar măsurile de forţă nu schimbă cu nimic determinarea grupurilor de cetăţeni „eco”.
„Suntem o rebeliune internațională. De astăzi, mii de oameni se revoltă în întreaga lume împotriva inacțiunii în fața crizei climatice. Manifestările, scrisorile și reuniunile au fost ignorate. Timpul se termină, luăm măsuri„, spune organizația în Twitter-ul tău.
Extinction Rebellion Spain@EsXrebellion
Londra, faţă cu „reacţiunea verde”
Poliţia londoneză a anunţat că, până la ora 07.00 GMT, arestase 21 de activişti de mediu ai grupării Extinction Rebellion.
Aceasta a dat duminică startul a două săptămâni de acţiuni de nesupunere civilă pentru a cere acţiune guvernamentală urgentă vizând reducerea emisiilor de CO2.
Reporterii agenţiei Reuters au relatat din cartierul guvernamental Westminster că activiştii au blocat un pod şi mai multe artere rutiere.
Berlin: marş lângă birourile Angelei Merkel
În capitala Germaniei, activiştii mişcării Extinction Rebellion şi-au început protestul printr-un marş de la tabăra lor, aflată lângă birourile cancelarului Angela Merkel, spre o mare intersecţie rutieră din apropiere.
Militanţii, al căror număr era estimat în jurul orei 04.00 la circa 1.000 de persoane, au ocupat şi blocat traficul în intersecţie, unde converg cinci artere importante, a indicat poliţia.
Ministrul de interne al Berlinului, Andreas Geisel, a declarat că autorităţile vor monitoriza adunările şi le vor lăsa să se desfăşoare un timp, dar vor reacţiona dacă se va recurge la violenţă sau dacă vor fi afectate infrastructuri critice, cum ar fi aeroporturile.
Proteste în Australia şi Noua Zeelandă
Mişcarea, cunoscută sub iniţialele XR, a desfăşurat luni dimineaţă un protest în capitala Noii Zeelande, Wellington, în cursul căruia mai multe de 30 de persoane au fost arestate. Sute de membri au blocat străzile centrale, intrările în ministere şi au luat cu asalt o bancă din oraş.
Activiştii s-au aşezat în cerc pentru a bloca traficul în apropierea parlamentului, au declarat organizatorii.
Sute de demonstranţi au blocat străzi şi în Australia, pentru a marca începutul protestului.
La Sydney, poliţia a arestat 30 de persoane, care au refuzat să se conformeze ordinului de a debloca accesul pe o arteră spre gara centrală, notează Agerpres.
În Olanda, un mare târg din centrul Amsterdamului a fost de asemenea blocat de activişti XR.
Gruparea a anunţat că va organiza acţiuni în 60 de oraşe ale lumii.
UE şi-a asumat rolul de elită mondială în domeniu
La 26 septembrie, Donald Tusk, președintele Consiliului European, s-a adresat liderilor mondiali, în numele UE, în cadrul Adunării Generale a ONU organizată special pe tema schimbărilor climatice.
Tusk a subliniat că patriotismul secolului 21 trebuie să aibă o dimensiune globală, astfel încât să nu devină un egoism național comun.
„Istoria națiunilor noastre ne arată cât de ușor este să transformi dragostea față de patrie în ură față de vecini. Cât de ușor este să transformi mândria pentru propria cultură în dispreț pentru cultura străinilor. Cât de ușor este să folosești sloganurile propriei suveranități împotriva suveranității altora”, a spus Tusk.
În discursul său susținut în fața Adunării Generale a ONU, acesta a făcut apel la apărarea ordinii internaționale bazate pe norme.
„Viața noastră se poate schimba în iad, dacă nu găsim aici, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, soluții adecvate pentru amenințările globale, cum ar fi: conflictele armate și terorismul, proliferarea nucleară sau distrugerea mediului”, a mai avertizat preşedintele Consiliului European în funcţie.
Discursul lui s-a concentrat, de asemenea, pe actuala situație de urgență în domeniul mediului. „Ne apropiem rapid de un punct dincolo de care vom fi în măsură doar să atenuăm daunele îngrozitoare provocate asupra mediului, și nu să le inversăm tendința”, a afirmat el.
Donald Tusk a subliniat rolul de lider al UE în punerea în aplicare a Acordului de la Paris și ambiția sa de a deveni primul continent neutru din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon din întreaga lume.
Numai în 2017, UE și statele sale membre au cheltuit 20 de miliarde de euro pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să facă față schimbărilor climatice și să se adapteze la acestea.
„Europa va câştiga cursa”
Donald Tusk
Donald Tusk a reafirmat hotărârea Europei de a conduce lupta împotriva amenințării climatice în cadrul summitului ONU pentru acțiuni climatice. Summitul și-a propus să promoveze acțiunile în domeniul climei și să intensifice punerea în aplicare a Acordului de la Paris.
„Sunt convins că Europa va câștiga cursa, devenind primul continent neutru din punctul de vedere al impactului asupra climei din întreaga lume. Obiectivul UE de atingere a neutralității climatice până în 2050 a fost deja aprobat de marea majoritate a statelor noastre membre. Personal, consider că este doar o chestiune de timp înainte ca toate țările UE să adere la acesta”, a anunţat Tusk, de la tribuna Naţiunilor Unite.
Înainte de summit, Comisia Europeană a adoptat un proiect de reafirmare a angajamentului UE de a conduce lupta împotriva schimbărilor climatice. UE este pe cale să își atingă obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. Aceasta furnizează, de asemenea, peste 40 % din finanțarea publică a combaterii schimbărilor climatice la nivel mondial.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Autoritatea Electorală Centrală a aprobat o primă listă trimisă de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE), conținând 444 de secții de votare care vor fi înființate în străinătate. Acestui prim lot i se vor adăuga alte 394 de secții, pe măsură ce MAE va găsi spații în toate localitățile în care va înființa secții de vot. Totalul acestora va fi de 838.
Lista secțiilor de votare, cu adrese complete, poate fi consultată pe site-ul AEP (www.roaep.ro), AICI.
Deocamdată, fără Paris, Milano, Torino, Madrid, Valencia, Castellon, Barcelona, New York, Chicago, Detroit
În total, prima listă cuprinde 444 de secţii de votare, propuse de misiunile diplomatice şi oficiile consulare.
Repartizarea pe țări:
Germania – 84
Spania – 37
Republica Moldova – 36
Belgia – 23
Italia – 22
Olanda – 22
SUA – 22
Austria – 17
Danemarca – 12
Norvegia – 10
Canada – 9
Elveţia – 8
Franţa – 8
Marea Britanie – 8
Suedia – 7
Australia şi Noua Zeelandă – 7
Ungaria – 6
Cipru – 6.
Consultând lista celor 444 de secții de votare, observăm că deocamdată n-a fost aprobată niciuna în orașe cu comunități românești importante din Italia (Milano, Torino, Padova, Veneția), Spania (Madrid, Valencia, Castellon, Barcelona), SUA (New York, Chicago, Detroit) etc.
Italia va mai avea 120 de secții, iar Spania 112
În perioada următoare, MAE va transmite către AEP noi propuneri pentru înfiinţarea de secţii de votare în străinătate, sub rezerva identificării de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României de spaţii adecvate şi obţinerea acordului statului de reşedinţă sau al autorităţilor locale.
Următoarele 394 de secții ar urma să fie înființate în următoarele țări:
Italia – 120
Spania – 112
Marea Britanie – 62
Franţa – 41
Irlanda – 16
Grecia – 11
Portugalia – 9
SUA – 7
Luxemburg – 3
Afganistan – 2
Malta – 1.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi membrii delegaţiei guvernamentale s-au întâlnit vineri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din New York, cărora le-au prezentat evoluţiile şi potenţialul de dezvoltare ale ţării noastre, premierul subliniind că România este dinamică, ofertantă şi i-a încurajat pe românii din diaspora să se întoarcă acasă sau să dezvolte afaceri în ţară.
„Pledez pentru încredere într-un viitor pe care să îl construim împreună, la care să participe românii de acasă şi dumneavoastră, cei de aici, pornind de la realităţile prezentului. Încurajez românii din Diaspora să se întoarcă acasă sau să dezvolte afaceri în ţară„, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Biroul de presă al Guvernului.
În acest context, dintre programele dezvoltate de Guvern, prim-ministrul Viorica Dăncilă a menţionat Diaspora Start-up, finanţat din fonduri europene, şi Start-UP Nation, finanţat din fonduri guvernamentale, care oferă oportunităţi de întoarcere în ţară şi de valorificare a abilităţilor profesionale şi antreprenoriale.
O altă oportunitate o reprezintă finanţările nerambursabile pe care Guvernul României, prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, le alocă pentru păstrarea, promovarea şi afirmarea identităţii româneşti în diaspora.
Totodată, premierul a arătat că Guvernul acţionează pentru promovarea şi respectarea drepturilor românilor din afara graniţelor, context în care autorităţile statului pregătesc organizarea şi desfăşurarea în condiţii cât mai bune a scrutinului prezidenţial din această toamnă, se arată în comunicatul Guvernului.
La nivelul Executivului a fost adoptat un set de măsuri pentru o cât mai bună organizare a procesului electoral, iar pentru românii din diaspora, votul va dura trei zile şi va fi organizat atât în secţii de votare, cât şi prin corespondenţă.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Românilor de Pretutindeni derulează o campanie de informare pentru ca românii din afara graniţelor, astfel încât aceştia să cunoască toate detaliile legate de procesul electoral.
Conform sursei citate, reprezentanţii comunităţii româneşti au apreciat demersurile Guvernului pentru promovarea şi păstrarea valorilor şi tradiţiilor naţionale, a identităţii şi a limbii române în comunităţile din diaspora şi au subliniat că vor continua să acţioneze pentru consolidarea relaţiei dintre România şi Statele Unite.
Întrebări pentru Viorica Dăncilă
Dincolo de aceste declaraţii aparent de bună intenţie, din ştirea Agerpres de mai sus, stropite cu multă „gargară” electorală, se pun mai multe întrebări serioase:
Au românii din Diaspora încredere în vorbele premierului României? Se pot ei întoarce în ţară ca şi când totul s-a schimbat peste noapte?
Au ei garanţia că accesarea programelor cu finanţare UE sau de la buget este posibilă pentru oricine, fără să aibă nevoie de „pile, cunoştinţe şi relaţii”, fără să dea şpagă pentru a intra în posesia fondurilor?
Le garantează Guvernul României că, odată pornite afacerile, nu vor fi asaltaţi de haite de inspectori, de la diverse instituţii, care să le caute nod în papură şi să le dea amenzi, pe care eventual toto ei să le anuleze în schimbul şperţului?
Pot ajunge românii întorşi în ţară să se trateze în spitale fără să fie nevoiţi să umble cu plicul cu bani după ei?
Pot ajunge ei de la un oraş la altul, unde să livreze marfa produsă de afacerea proprie sau să cumpere materie primă, în timp util, pe autostrăzi ca în ţările unde se află azi la muncă?
Ai ei încredere că peste 15-20 de ani statul român le va putea plăti o pensie decentă, curăţată de scumpirile repetate în care clasa politică îşi decontează incompetenţa şi hoţia?
Acestea sunt doar câteva întrebări la care Viorica Dăncilă ar fi trebuit să răspundă ea însăşi înainte de a invita românii din Diaspora să revină în România. Apoi, după ce-ar fi dat răspunsurile aşteptate, putea să-i cheme pe toţi acasă. Oamenii ar fi putut face o alegere mai uşoară. Altfel…
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Laura Codruța Kovesi reprezintă simbolul reuşitei luptei noastre de aproape trei ani. Ea este reuşita fiecărui român în parte, de la simplul protestatar din piață până la politicieni, activişti civici, jurnalişti sau persoane din sistemul judiciar, care au crezut cu înverşunare că merită orice sacrificiu pentru viitorul României.
Astăzi am lucrat toată ziua, la spitalul din Milano, unde sunt angajat de 12 ani. Mă sună unchiul Cartianu să-mi spună că Laura Codruța Kovesi a fost aleasă, practic, procuror-şef european. Prins în vâltoarea lucrului frenetic de la spital, nu am apucat să mă bucur cum trebuie de această veste.
Gata, am terminat serviciul. De-abia acum îmi dau seama pe deplin de această izbândă: victoria Laurei Codruța Kovesi, victoria sutelor de mii de români care au umplut piețele țării şi ale diasporei, victoria României!
Îmi dau seama de puterea speranței unui popor! Oameni simpli (cum sunt şi eu), care au ieşit din cotidianul vieții lor şi şi-au concentrat energiile spre un ideal pentru care nu fuseseră pregătiți: acela de a apăra democrația şi viitorul unei națiuni, împotriva unui grup de borfaşi care au luat puterea prin minciună şi manipulare.
A fost o luptă titanică, plină de sacrificii. A trebuit să mă cert, de multe ori, cu familia care nu înțelegea de ce o neglijez. A durat luni de zile până când soția mea a înțeles că luptam şi pentru ea, pentru fiica noastră, pentru speranța de a mai avea o țară în care să ne întoarcem.
Am renunțat la vacanțe cu familia, pentru că zilele de concediu le utilizam pentru a merge la proteste în România sau la evenimente civice şi politice. Am cheltuit din economiile noastre (nu am avut norocul să-l cunosc pe Soros 😄!)…
Am început această luptă din furie şi disperare. Nu ştiam nimic despre politică şi nu mă interesa câtuși de puțin. La început mă simțeam ca un kamikaze inutil, dar furia m-a împins să nu renunț la luptă. Mult timp nu am crezut că avem vreo şansă să câştigăm!
Am pornit cu o pancartă în mână şi cu „M… PSD”. Era singurul lucru pe care eram capabil să-l fac.
Cu trecerea timpului, am cunoscut oameni ca şi mine, hotărâți să lupte până la final. Am învățat să colaborăm şi să ne coordonăm. Am înțeles importanța votului şi că nu trebuie să renunțăm, că trebuie să vorbim oamenilor despre participarea la vot şi despre implicarea în politică.
Pe 10 august am învins definitiv PSD!
Întors de la Bucureşti în Brădicenii Gorjului, satul meu natal, după ce am fost gazat, majoritatea PSD-istă râdea de mine. Consătenii mei nu înțelegeau de ce sunt fericit!
„Proştilor” – le-am spus -, „voi nu ştiți că asta este cea mai mare greşeală pe care a făcut-o PSD! Au gazat nu doar 200.000 de români din Piața Victoriei, ci un întreg popor! Veți vedea la vot!”
Înțelesem victoria noastră din 10 august a doua zi, pe 11 august, când Piața Victoriei era la fel de plină precum cu o zi înainte. Gazele lui Carmen Dan/Liviu Dragnea nu au reuşit să potolească setea noastră de libertate. Şi atunci, în seara de 11 august, am plâns de fericire, pentru că am înțeles că am învins!
Am avut confirmarea în luna mai, la europarlamentare, când cloaca penală de la guvernare a fost umilită. Românii nu i-au iertat!
Liviu Dragnea a fost arestat, iar clanul teleomănenilor a fost îndepărtat din guvern. A rămas Viorica Dăncilă, stafia agramată; coaliția de guvernare rezistă încă, dar viitorul este al nostru. Sunt sigur că-i vom zdrobi la următoarele runde de alegeri, în 20192020, apoi va veni vremea răfuielilor…
Astăzi, Laura Codruța Kovesi (simbolul luptei anticorupție din România) a fost aleasă procuror-șef european. Binele a învins, iar acest lucru ne umple de speranță.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
O femeie din Republica Moldova, Carolina Eremia, care lucrează de mai mulți ani în Italia ca „badantă”, transmite un mesaj tulburător pe pagina sa de Facebook, prin care atrage atenția asupra greutăților prin care trec femeile care practică această meserie în Peninsulă.
Mesajul său, scris în versuri, este un puternic semnal de alarmă despre sacrificiile pe care le fac aceste femei, despre dorul de țară şi de familie, despre umilințele la care sunt supuse.
Poezia sa se adresează, în numele tuturor „badantelor” din Italia, celor care nu le înțeleg suferințele şi care au idei preconcepute în privința lor.
Poezia a devenit virală pe rețelele de socializare, devenind un simbol al strigătului disperat al „badantelor”.
Definiția „badantei” (cuvând care nu există în DEX): persoană care îngrijește alte persoane.
Poezia Carolinei Eremia
Nu râde de mine că sunt o badantă! Munca mi-e grea şi pierd sănătate, Departe de ţară, de fiu şi de fată, De aer moldav, de scumpele sate.
Nu crede că banul îmi vine uşor! Înghit umilinţă şi drepturi nu cer, Mă roade continuu puternicul dor: De casă, de-ai mei, de vremuri de ieri.
Sarcastic nu zice amicilor noştri Că funduri bătrâne să spăl am ales! E-o muncă onestă şi poate doar proştii Că suntem de preţ, încă, n-au înţeles.
Nu mă bârfi pe la spate cu alţii! Găsește curaj, întreabă-mă franc; Nu am venit să caut relaţii, Prea mare e prețul la ceea ce fac.
Nu-mi spune că sunt o trădătoare, Că ţara lăsat-am pentru bani mulţi! Eu vărs ani la rând lacrimi amare, Muncind pentru casă, şcoală şi nunţi.
Nu fi de invidie plin şi de ură, Încearcă şi gustă din pâinea-mi amară! Vei vedea ce greu e-a păstra o inimă pură, Când eşti îmbrâncit, când fac să te doară.
Nu râde de mine că sunt o badantă, Nu crede că altceva să fac n-aş putea! Eu nu am pierdut a mea demnitate Pe calea cu spini (ce-ți pare cu roze!), căci nu e a ta.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!