Ursula Franco, reputat medic și criminolog italian, a analizat, într-un interviu acordat HotNews.ro, profilul psihologic al criminalului din Caracal, Gheorghe Dincă.
Expertul italian arătă că tehnica folosită de ucigaș a fost folosită și de alți criminali în serie. Concluzia Ursulei Franco după ce l-a studiat pe Dincă: avem de-a face cu „un monstru lipsit de conștiință morală, incapabil să simtă vinovăție și remușcări”.
„Nu cred că este sustenabilă ipoteza existenței unei rețele în «cazul Alexandra». Dincă este un singur prădător sexual violent.”
„Dacă se va stabili că el le-a ucis atât pe Alexandra Măceșanu, cât și pe Luiza Melencu, vom putea afirma că avem de-a face cu un criminal în serie cu două sau mai multe crime la activ, în diferite momente.”
„Deseori, când se descoperă un criminal în serie, mai ales unul care – ca în cazul de față – este la o vârstă înaintată, se constată că numărul victimelor e mult mai mare.”
„Cele descrise de Alexandra la 112 corespund unui comportament clasic al unui serial killer, prădător sexual violent care acționează cu o tehnică precisă.”
„Cu cea mai mare probabilitate, este un sociopat sadic, din punctul meu de vedere cu un IQ redus (a lăsat un telefon, chiar fără SIM, la îndemâna victimei, folosea o sobă improvizată pentru arderea corpurilor etc.).”
„El este un subiect lipsit de conștiință morală, incapabil să simtă vinovăție și remușcări pentru acțiunile comise. Din cauza acestor caracteristici «inumane» și a crimelor atribuite lui, poate fi numit «monstru».”
„Dincă ar fi avut și posibilitatea, și timpul să ardă cadavrul Alexandrei. Un corp poate fi incinerat folosind mijloacele pe care Dincă le avea la dispoziție.”
„Din punct de vedere tehnic, modul de operare se numește «tehnica de vultur». Potrivit acestul tipar, asasinii în serie își caută victimele la volanul unui mijloc de transport, le capturează și le duc la locuința lor. Înainte de a ucide victima, criminalul o supune violențelor.”
„Fetele și femeile care fac autostop sunt printre cele mai ușoare victime, pentru că pot cădea cel mai repede în plasa criminalilor.”
„Dincă a urmat o schemă precisă: răpire, viol, omor. Deci, nu este ucidere involuntară, ci omor cu premeditare.”
„Alexandra ar fi putut fi salvată doar dacă am fi avut o intervenție aproape imediată, într-un răstimp minim. O anchetă minuțioasă după dispariția celeilalte fete ar fi putut duce însă la identificarea agresorului înainte de răpirea Alexandrei.”
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Șansele ca Luiza Melencu (18 ani) să mai fie în viață se apropie de zero. Procurorii DIICOT au găsit fragmente osoase și dinți în cenușa din sacul aruncat de monstrul din Caracal la liziera unei păduri din apropierea case acestuia. Cel mai probabil, sunt rămășițele arse ale fetei dispărute pe 14 aprilie.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) anunță, într-un comunicat, că au fost identificate alte fragmente osoase și dinți în locul în care Gheorghe Dincă susține că a aruncat cenușa Luizei Melencu.
DIICOT menționează că medicii legiști aflați la fața locului au concluzionat faptul că resturile de fragmente osoase examinate sunt, cu cea mai mare probabilitate, „de natură umană”.
Comunicat DIICOT
„Astăzi, data de 06.08.2019, procurorii DIICOT – Structura centrală, împreună cu polițiști specializați din cadrul Poliției Române – delegați în cauză, au continuat percheziția efectuată la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, precum și cercetarea la fața locului din data de 05.08.2019, în zona indicată de către inculpat, respectiv o lizieră situată pe traseul Călăraşi – Bucureşti.
În urma cercetării la fața locului efectuate în cursul zilei de astăzi, la locul mai sus menționat, după cernerea cenuşei, au fost identificate și alte fragmente osoase și dinți.
Menționăm că medicii legiști, aflați la fața locului, au concluzionat faptul că resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană.
De asemenea, în cauză a avut loc audierea mai multor persoane și s-a procedat la efectuarea perchezițiilor informatice asupra unor medii de stocare, la domiciliul inculpatului, acesta fiind asistat de către apărătorul din oficiu.”
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Cazul Caracal a produs un tsunami în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Primul cap sacrificat a fost cel al lui Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, care a recunoscut că a gestionat prost criza fetei care a sunat degeaba la 112. A picat apoi şi Nicolae Mirea, şeful Poliţiei Caracal, vecin cu clanul Oacă. Înainte, ditamai noul ministru de Interne pleca din funcţie, după nici 7 zile de mandat.
Moga, ministrul -7 zile
Nicolae Moga, PSD-ist din „Republica Mazăre”, a rezistat nici o săptămână şi a dat bir cu fugiţii când a văzut că a tăia în carne vie e o pălărie prea mare pentru unul ca el, obişnuit cu combinaţii fără măsuri dure.
Dar înlocuitorul său arată că nu e nici el mai cu moţ. L-a propus la şefia Jandarmeriei pe şeful filialei craiovene de profil, personaj gri, care şi-a lăsat jandarmii de capul lor şi în 10 august, şi în investigaţiile de la Caracal.
Pelmus Pandelea, „omul lui Toma Zaharia”
N-a fost singura bazaconie care i-a trecut prin cap lui Mihai Fifor, noul şef la MAI. L-a propus secretar general al ministerului pe chestorul Pelmuş Pandele, considerat „omul lui Toma Zaharia”, şeful operativ al MAI pe vremea premierului Adrian Năstase. Pe atunci, între 2000 şi 2005, Pandelea era şeful Direcţiei de Resurse Umane din MAI.
„Şi-a început cariera ca şef al Uniunii Tineretului Comunist la Ministerul de Interne”, scria jurnalistul Virgil Burlă,în 2007, despre Pelmuş Pandelea, cel care a luat credit de la Bancorex, fosta bancă de comerţ exterior, falimentată de povara creditelor neperformante.
Potrivit CV-ului, din martie 2011 până în noiembrie 2012, Pelmuş Pandelea a lucrat în mediul privat consultant la firme de pază şi securitate. Apoi, în mai 2013, a ajuns secretar general adjunct al MAE, pe când ministru era Titus Corlatean.
Potrivit declaraţiei de avere din 2019, chestorul Pelmuş Pandelea are o pensie de aproape 12.000 de lei pe lună, de ZECE ori mai mult decât un pensionar obişnuit. Ce-a meritat pentru asta?
Aşa arată şi drama României. Pe banii omului simplu, personaje afiliate clanurilor penal-politice au ajuns să fie singurele opţiuni posibile pentru funcţiile de şefi.
Toma Zaharia
Dacă alegerile sunt doar oameni din anturajul celebrului Toma Zaharia, „locotenent” al „mafiei lui Adrian Năstase” ajuns la vârful MAI acum 20 ani, atunci mai rău nu se poate.
E clar că PSD nu are soluţii de redresare. Dacă aduce profesionişti, aceştia cer libertate să „radă” clanurile ajunse la vârful statului, or asta înseamnă moartea partidului – finanţat tocmai de această baronime ce parazitează încă masiv instituţiile.
Dacă aleg „iepuri” din sistem sauz din afara lui, gen ministrul de 7 zile, atunci ei nu pot schimba nimic.
Practic, PSD nu poate face nimic. Nicio schimbare nu e schimbare, nu ajută. Ajută doar debarcarea PSD şi ALDE de la putere, care nu este însă posibilă atâta vreme cât parlamentarii celor două partide compun majoritatea din Casa Poporului.
Carmen Dan trăieşte, la MAI
Singura soluţie: strâns din dinţi, tocaţi mărunt în public şi răbdare până la alegerile viitoare. Altceva nu funcţionează. Vor apărea mereu pensionari de lux din anturajul clanurilor vechi sau noi.
Dacă asta-i tot ce poate Poliţia Română să producă mai bun – şefi cu pensie de lux de 12.000 de lei, afiliaţi clanurilor vechi şi noi – mai bine nu! NU, mersi! E tot un fel de Carmen Dan, cu sau fără fustă, la MAI.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Pe 5 martie 2013, o elevă de 17 ani care învăţa la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza“ Bârlad a fost luată cu maşina, într-o pauză, de un medic din oraş, iar de atunci nimeni nu mai ştie nimic de ea. Au trecut şase ani de la dispariţia adolescentei Adriana Motaş, Adina – cum îi spuneau apropiaţii, iar autorităţile din Vaslui n-au reuşit să rezolve cazul.
Ancheta s-a desfăşurat iniţial şi sub suspiciunea de omor, anchetatorii bănuind că eleva ar fi fost ucisă de medicul care o luase de la şcoală şi cu care avea o relaţie amoroasă. După un an de cercetări, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi-au schimbat abordarea şi au ajuns la concluzia că fata trăieşte, fără însă a indica probe concrete în acest sens.
De când le-a dispărut fiica, părinţii Adrianei Motaş au bătut zeci de drumuri la autorităţile statului pentru a afla adevărul despre fiica lor. Zeci de memorii şi plângeri au fost formulate de familia fetei la instituţiile statului.
În 2015, mama adolescentei dispărute a înaintat trei cereri la Parchetul General solicitând să fie primită în audienţă de procurorul general al României de la acea vreme, Tiberiu Niţu. Femeia susţine că inclusiv poliţişti care lucrau în anchetă au încurajat-o să formuleze cereri pentru ca dosarul să fie preluat de Parchetul General.
Tiberiu Niţu a ignorat familia fetei dispărute
Tiberiu Niţu, fost procuror general în regimul USL, n-a primit-o pe mama fetei răpite
La prima cerere, a primit răspunsul, prin poştă, a doua zi după ce fusese programată audienţa la Parchetul General. La a doua cerere, scrisoarea de la Parchetul General a ajuns la ea la câteva ore după ce-i expirase audienţa aprobată.
Abia a treia oară, după ce Elena Motaş a insistat în cererea de audienţă, a primit răspunsul în timp util pentru a ajunge la Bucureşti. N-a fost primită în audienţă de procurorul general, aşa cum spera, ci de procurorul de serviciu. Audienţa n-a schimbat cu nimic situaţia, dosarul rămânând la Vaslui.
Misterioasa mărturie a prim-procurorului
În primăvara anului 2019, mama Adrianei Motaş a revenit din Italia, acolo unde se află la muncă, şi a mers de trei ori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a fi primită de prim-procurorul unităţii, cel care coordonează ancheta. Abia a treia oară a fost primită, iar magistratul i-a transmis, susţine femeia, că Adriana trăieşte în Italia şi că într-o bună zi se va întoarce acasă şi că nu-i poate oferi mai multe detalii pentru că ar strica ancheta.
Elena Motaş a formulat o cerere prin care solicita realizarea unui portret robot cu îmbătrânirea Adrianei.
„Am lăsat cererea şi mai multe fotografii domnului Graur (poliţistul cu care mai ţine legătura în toţi aceşti ani). Dacă Adina trăieşte, aşa cum spune domnul procuror, m-am gândit că ar fi bine dacă nişte specialişti ar face un portret robot, cum ar arăta ea în prezent. Mi-au spus că se face, că va fi dat publicităţii, dar eu n-am văzut nimic. De când am aflat despre cazul fetelor de la Caracal nu mai sunt om. Nu mai văd pe unde merg pe stradă, pentru că retrăiesc aceeaşi dramă“, mărturiseşe deznădăjduită Elena Motaş.
A picat testul poligraf
Doctorul Marcu a luat-o pe Adriana cu maşina, de la şcoală
Pe 20 mai 2013, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor asupra Adrianei Motaş. Suspiciunile poliţiştilor au apărut după ce au constatat că medicul Marcu, audiat în cazul plângerii pentru şantaj, minţise în legătură cu relaţia ce a avut-o cu Adriana Motaş.
Mai exact, chirurgul a negat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, susţinând că o ajuta cu sume modice de bani pentru a-şi cumpăra rechizite şi cărţi, fata fiind o elevă cu rezultate bune la învăţătură.
De cealaltă parte, martorii audiaţi au spus poliţiştilor că relaţia amoroasă dintre doctor şi adolescenta de 16 ani era de notorietate. Supus testării poligrafice, doctorul Marcu a picat testarea la întrebarea referitoare la omor, constatându-se că a avut comportament simulat.
Fandările medicului în faţa anchetei
Audiat pe parcursul unei nopţi întregi, chirurgul a oferit declaraţii halucinante: a afirmat că a avut de gând să plătească pe cineva pentru a scăpa de fată, însă nu şi-a dus planul la îndeplinire. Ulterior a spus că, după ce a luat fata de la şcoală, a predat-o, la ieşirea din Bârlad, la trei indivizi care aveau un BMV negru.
Întrebat de anchetatori dacă ştie unde este fata, doctorul Marcu a declarat că nu poate să spună, că nu se mai poate face nimic pentru ea. Ulterior, a revenit asupra tuturor declaraţiilor, spunând că a fabulat şi nimic din ceea ce a afirmat nu este adevărat, motivând că este labil psihic, dezvăluie Adevărul.
În prezent, medicul Marcu nu are nicio calitate în dosar. El profesează în continuare ca chirug la spitalul din Bârlad. Din viaţa politică, s-a retras în urma acestui scandal, Marcu fiind unul dintre candidaţii pentru funcţia de primar al municipiului Bârlad din partea PDL.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Investigatorii au reconstituit ultima zi din viața Alexandrei Măceșanu (15 ani), victima monstrului din Caracal, Gheorghe Dincă (66 de ani). Echipa de anchetă a pus cap la cap probele descoperite la faţa locului, explicaţiile oferite cu zgârcenie de Dincă și detaliile date de Alexandra la 112.
În noaptea dinaintea crimei, Alexandra a fost legată strâns cu o sfoară groasă de scheletul metalic al patului, pentru a nu putea fugi. În acea noapte de miercuri spre joi, fata a dormit pe podea, în aceste condiţii infernale, după ce fusese violată de monstru. În schimb, acesta și-a refăcut forțele dormind în pat.
Patul de care era legată Alexandra nu putea fi tras dintr-o parte în alta a camerei, fiind prins în perete cu dibluri de fier.
Sfoara cu care era legată Alexandra de pat era foarte rezistentă, imposibil de rupt, iar fata nu avea un cuțit la îndemână, cu care s-o taie. E o sfoară cu care de regulă se leagă baloții de paie sau de fân.
Sfoară pentru baloți
„Am făcut un fel de reconstituire a ceea ce s-a întâmplat în cameră. Am comparat informaţiile furnizate de Alexandra la telefon cu ceea ce puteam vedea noi, din poziţia în care am stabilit că se afla”, susţin surse din anchetă, citate de libertatea.ro.
„Urmele găsite şi declaraţiile bărbatului ne-au condus la ipoteza că Dincă a dormit o noapte cu fata în cameră. Şi a recunoscut. Ca s-o supravegheze, el a dormit în patul pe care era aşezată o saltea, iar Alexandra pe jos, legată strâns – cu o sfoară pentru baloţi – de scheletul metalic al patului, de fapt de unul dintre picioarele patului”, mai spun investigatorii.
În cameră nu există urme mari de sânge, ceea ce confirmă afirmaţiile lui Dincă în prința felului cum a ucis-o în ziua următoare (joi, 25 iulie): cu o lovitură puternică de pumn.
În casa lui Gheorghe Dincă sunt prezenţi poliţişti de la „Omoruri” şi criminalişti de la Poliţia Capitalei, dar şi câţiva investigatori de la IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale, care zile în şir, într-un program de zece ore pe zi, au adunat sute de urme biologice (sânge, fire de păr), dar şi haine. Acestea vor fi expertizate atât la INML „Mina Minovici”, cât şi la Institutul de Criminalistică al IGPR.
„Avem deja sute de urme care vor fi triate şi trimise la analize în funcţie de importanţa lor. Oasele vor ajunge la INML, iar celelalte probe – haine şi sânge – la Institutul de Criminalistică. Volumul de muncă e uriaş, încă mai sunt multe de ridicat de acolo. Pe măsură ce vom ridica urme, le vom prioritiza şi le vom trimite la analize”, au adăugat sursele citate.
Conform acestora, cercetarea de la faţa locului va mai dura cel puţin o săptămână.
Monstrul plânge şi spune că-i pare rău
În timpul investigaţiilor, Gheorghe Dincă priveşte neputincios tot ceea ce se întâmplă în jurul său. El răspunde scurt la întrebări, susţinând că este obosit şi că nu mai rezistă presiunii.
Monstrul din Caracal a şi plâns brusc de câteva ori şi a spus că-i pare rău. „Îl apucă plânsul brusc şi spune că îi pare rău. Apoi îi trece. Şi iar îl apucă. Scenele se repetă de câteva ori pe zi”, susţin sursele din anchetă.
Gheorghe Dincă a recunoscut, până acum, că a violat, omorât și incinerat două adolescente: pe Luiza Melencu (18 ani) în 14 aprilie și pe Alexandra Măceșanu (15 ani) în 25 iulie.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Un caz de o gravitate maximă se întâmplă chiar acum în comuna Dioști, județul Dolj, situată mult mai aproape de Caracal, județul Olt (14 km), decât de Craiova (41 km). Dioști este una dintre localitățile îndoliate de monstrul din Caracal, Gheorghe Dincă.
Din Dioști era Luiza Melencu (18 ani), tânăra răpită, violată și ucisă de Gheorghe Dincă. Tot în Dioști locuiește și Izabela Biră (15 ani), elevă care a încheiat clasa a IX-a cu media 9,75. Pentru amândouă, dar și pentru Alexandra Măceșanu (15 ani) din Dobrosloveni, polițiștii din Dioști sunt mesagerii morții. Niște nemernici care trebuie scoși urgent din Poliție, anchetați și trimiși unde e locul infractorilor: după gratii.
Rolul polițiștilor din Dioști în tragedia Luizei. Gheorghe Dincă a făcut taximetrie clandestină pe traseul Caracal – Dioști, îl știau mulți oameni din comună, dar polițiștilor din Dioști nu li s-a părut nimic suspect la acest psihopat. După dispariția Luizei (pe 14 aprilie 2019), au îngropat dosarul două luni, apoi l-au pasat la DIICOT Craiova. N-au fost în stare să identifice mașina în care urcase Luiza, deși apărea pe o cameră de supraveghere. Tot ei i-au batjocorit pe părinții și pe bunicul Luizei, spunându-le să nu-și facă griji, că fata „o fi plecat cu vreun Făt-Frumos”.
Rolul polițiștilor din Dioști în moartea Alexandrei. Dacă ar fi cercetat serios dispariția Luizei, ar fi ajuns la Gheorghe Dincă, a cărui arestare devenea obligatorie. Astfel, monstrul din Caracal n-ar mai apucat s-o răpească, violeze și ucidă pe Alexandra.
Rolul polițiștilor din Dioști în calvarul Izabelei. Ziarul Libertatea a descoperit cazul înfiorător al Izabelei Biră, o fată de 15 ani din comuna Dioști, prietenă a Luizei. Tânăra este supusă chiar în aceste zile unei agresiuni periculoase, la care Poliția e pasivă. Atacurile cu toporul, briceagul, secera, ciocanul și parul nu li se par grave polițiștilor din Dioști.
Fata fără părinți
Și Izabela a mers în mașina lui Gheorghe Dincă, la ocazie, „dar eram cu bunica și nu s-a întâmplat nimic”. Acum, ea trăiește un alt coșmar: fostul ei prieten, gelos, i-a intrat de două ori în curte cu toporul, dar Poliția din Dioști nu face nimic. Ba mai mult, tot pe ea o amenință cu amenda. „Atitudinea Poliței împotriva fetei vine probabil din faptul că tatăl Izabelei a fost profesor de română și-i ajuta pe oameni să facă plângerile în care reclamau abuzurile Poliției din comună. Tatăl i-a murit la începutul lui iulie și acum polițiștii se răzbună”, spune Sandu Ciobanu, tutorele legal al fetei de 15 ani.
Izabela Biră are 15 ani și este elevă în clasa a X-a la Liceul Pedagogic din Craiova. Mama ei stă în Italia, iar tatăl, Mitrică Biră, a decedat la începutul lui iulie, doborât de cancer. De o lună, Izabela locuiește singură, în casa părintească din satul Radomir, comuna dioști, având drept tutore legal pe vărul ei Sandu Ciobanu (48 de ani), care locuiește alături, împreună cu soția lui Mona și copiii lor.
„A încercat să spargă ușa cu parul”
După moartea tatălui, Izabela a întrerupt relația cu un tânăr de 22 de ani din sat, pe nume Radu Constantin Alexandru. „Devenise gelos și mă bătea. După ce m-am despărțit de el, a început să mă amenințe că mă omoară. L-am blocat pe Facebook, nu i-am mai răspuns la mesaje, dar el continua să trimită amenințări prietenelor mele, zicându-le să mi le transmită”, spune fata.
Amenințări pentru Izabela
De la amenințări, fostul prieten a trecut la fapte și, pe 4 iulie, pe la 10 noaptea, a intrat în curtea Izabelei. Vărul Sandu povestește: „Avea un briceag și un par, era îmbrăcat în negru. A încercat să spargă ușa cu parul, dar n-a rupt decât clanța. Apoi m-a atacat pe mine cu parul. Am avut noroc, doar mi-a șters fruntea. M-a lovit însă peste spate și peste picioare”.
Atacatorul s-a speriat atunci, explică Izabela, „credea că sunt singură acasă, nu cu vărul și verișoara mea, așa că a fugit. Am sunat la 112. După o oră, nu venise niciun echipaj. Am mai sunat o dată. Polițistul de la telefon a spus să aștept, că ei nu pot să zboare”.
După o oră și jumătate, a venit echipajul de la Secția 4 Coșoveni. „Polițiștii erau supărați că am sunat de două ori. Se răsteau la mine: «Vrei să-ți dăm amendă? De ce suni de două ori?»”, spune Izabela.
După ce au descins, în noaptea de 4 iulie, la casa Izabelei, polițiștii nu au luat nicio măsură. Sandu Ciobanu: „Nici măcar nu au întocmit proces-verbal, au văzut sângele din fruntea mea, au văzut ușa stricată cu parul. Dar nu s-au dus acasă la băiatul ăla, să-l cerceteze. Ne-au spus să ne ducem a doua zi, pe 5 iulie, să dăm declarație la postul de Poliție din Dioști”.
„Era lacătul pe ușa Poliției. Am așteptat, am așteptat… nimic. Ne-am dus și în ziua următoare. Tot nimic. Când am dat de ei, la telefon, ne-au spus că au lucruri mult mai importante decât noi”.
Toporul, secera și ciocanul
După trei zile, seara, atacatorul și încă un tovarăș al lui au intrat din nou în curtea Izabelei. „Aveau o seceră, un topor și un ciocan. Dar eram și noi pregătiți, mai chemasem un prieten în ajutor”, spune vărul Sandu. „Când au văzut că suntem mai mulți, au dat să fugă, s-au împiedicat și au scăpat toporul. El a fugit, pe tovarășul lui l-am prins și l-am ținut, așteptând să vină Poliția”.
Poliția a venit, tot după o oră, alt echipaj de la Coșoveni. L-au dus pe tovarășul atacatorului la secție, i-au luat declarație și l-au eliberat. Iar pe atacator l-au căutat, „au dat două ture cu mașina prin sat”, dar nu l-au găsit.
Luni, la ora 14.30, Libertatea a precizat: „La doar câteva ore de la publicarea materialului pe site-ul libertatea.ro, un echipaj de la IPJ Dolj s-a deplasat la Dioști și i-a convocat la secția de Poliție pe polițiștii locali. De asemenea, au fost chemați la secție Izabela și vărul ei, Sandu Ciobanu, care îi este tutore legal. Totodată, un polițist a plecat prin sat să-l caute pe agresorl Izabelei”.
Doar când intră pe fir presa…
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Rămâne un mister pentru o ţară fie ea şi ca România – penetrată de corupţie până în măduva osoasă a democraţiei – cum de o persoană ca Dana Rozalia Varga, fiica bulibaşei Varga, de la Cluj, a ajuns la vârful statului român, în Guvernul României.
Din postura aceasta, de înalt responsabil în stat, Dana Rozalia Varga îşi permite să folosească însemne naziste pentru a-l ataca pe adversarul numărul 1 al clanurilor, prin importanţa funcţiei sale în peisajul celor care se opun atacului la statul de drept: preşedintele României.
Dana Varga, consilierul premierului Viorica Dăncilă pe „problematica romă“, a distribuit pe pagina sa de Facebook un colaj de fotografii în care se sugerează asemănarea între Klaus Iohannis şi dictatorul nazist Adolf Hitler, a scris luni cotidianul adevarul.ro.
Postarea consilierului Dana Varga, care lucrează în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a fost publicată pe contul personal al acesteia și a fost ștearsă ulterior.
Prea târziu! Cercetătorii de la „Elie Wiesel” au sesizat întâmplarea tragică pentru imaginea României şi au reacţionat prompt şi corect.„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” dezaprobă gestul unei persoane publice cu funcție de demnitar, care încearcă în scop politicianist să acrediteze asemănări între președintele Iohannis și dictatorul nazist”, se arată într-un mesaj postat pe contul de Facebook al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
Cum a de a penetrat clanul Varga Guvernul României?
E grav că structurile de securitate ale statului român au permis penetrarea Guvernului României de către persoane provenind din grupuri de sorginte interlopă.
Fiica bulibaşei (stânga), omul lui Tăriceanu
Nimeni nu l-a întrebat, de exemplu, pe Călin Popescu Tăriceanu, susţinătorul Danei Rozalia Varga (pe filieră ALDE), pe ce motive a „infiltrat” un astfel de personaj la vârful statului român? Nu ştiau Tăriceanu şi ceilalţi protectori ai fiicei bulibaşei din ce mediu provine ea? Poţi avea încredere într-o astfel de persoană, ştiind trecutul ei?
Bulibaşa Rudolf Varga, tatăl celei care postează însemne naziste pe Facebook, a fost arestat de mai multe ori pe vremea comuniştilor pentru că facea comerţ ilegal cu aur. Dar imediat după ’89, el a întors afacerile infracţionale din trecut în favoarea sa: a dat în judecată BNR pentru a-şi „recupera” 13,4 kg de aur. Culmea, instanţa i-a admis drepturile pentru 8 kg, aminteste Adevarul.
Consiliera lui Dăncilă, cu fiu infractor
Mai mult, Samuel Varga, fiul consilierei pe „problematica romă” a premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu executare. Inculpatul a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, după ce i-a dat mașina unui amic care nu avea permis de conducere. Nici asta n-a contat; Dana Rozalia Varga a rămas în Guvernul României. Explicabil, iată de ce:Pe 3 ianuarie, la vârsta de 77 de ani, Rudi Varga a murit în urma unui infarct. Viorica Dăncilă, ditamai şefa Guvernului României, i-a onorat procesiunea funerară cu coroane de flori. Iar azi, din interiorul Guvernului ei, o persoană strică imaginea României în Europa, pentru a servi cauza „prietenilor” anti-europeni ai României.
FIICA BULIBAŞEI, MEREU LA PUTERE
Cum se explică toată acestă desfăşurare de forţe şi omagii, de la cel mai înalt nivel al statului român, la moartea unei bulibaşă cu un trecut cel puţin controversat?! Simplu: fiica acestuia e înşurubată de ani buni la vârful puterii, deţinând următoarele funcţii:
consilier în aparatul de lucru al Guvernului Dăncilă (membru ALDE) – în prezent
consilier de stat la Secretariatul General al Guvernului condus de Victor Ponta, în 2015
consilier în Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului, în 2013
Consilier în M.A.I., 2012-2013
secretar personal al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, în 2008
Dacian Cioloş a fost singurul premier care a avut curajul s-o dea afară pe Dana Rozalia Varga din Guvernul României. Aceasta l-a acuzat acum trei ani, în ianuarie 2016, pe Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei ex-premierului tehnocrat, că a dat-o afară pe motiv că este de etnie romă.
„M-a dat afară după ce am depus o cerere de concediu. Mi-a cerut demisia pentru faptul că suntem prea mulți romi în Guvern. Nu mi s-a reproșat nimic legat de activitatea mea profesională. Mi s-a spus că e un guvern tehnocrat și fiecare își aduce oamenii lui, s-a plâns fiica bulibaşei la Antena 3.
În asaltul pro-OUG 13, alături de Floricica Dansatoarea
O întâmplare ne poate ajuta să înţelegem mai bine ce tabără din servicii şi politică a servit clanul Varga, odată penetrat guvernul României. Fiica bulibaşei a condus un „mini-detaşament” de protestatari la mitingul anti-Iohannis, de la Palatul Cotroceni.
Florica Dansatoarea, la mitingul anti-Iohannis din faţa Palatului Cotroceni
Era imediat după ce preşedintele a dat buzna în Palatul Victoria (condus pe-atunci de Grindeanu), pentru a bloca „elefantul” OUG 13, când manifestanţii având-o în frunte pe celebra „Floricica Dansatoarea” au vrut să susţină public Ordonanţa 13 care a aruncat România în criza în care se află şi azi.
Aşadar, Rozalia Varga, Floricica Dansatoarea, Bulibaşa Rudi Varga…şi premierii României, Ponta, Tăriceanu, iar ultima pe listă, azi, Dăncilă. O filieră fără nicio logică, dimpotrivă, cu multe şi foarte mari semne de întrebare, la care nicio instituţie a statului n-a răspuns serios până acum. În orice ţară normală, aşa ceva ar fi constituit subiect de investigaţie la nivel înalt. În România, prim-ministrul trimite coroane de flori.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Monstrul din Caracal vorbește despre suflet! „Pentru liniștea sufletului meu…” – le-a explicat anchetatorilor de ce le arată unde a aruncat cenușa și oasele Luizei.
Purtătoarea de cuvânt a DIICOT, Mihaela Porime, a declarat luni că Gheorghe Dincă (66 de ani) a recunoscut că a ucis-o pe Luiza Melencu (18 ani), fata dispărută pe 14 aprilie 2019, și a ars-o în același butoi ca și pe Alexandra Măceșanu (15 ani), apoi a pus fragmentele de oase și cenușa într-un sac, pe care l-a aruncat pe câmp.
„Acesta (Gheorghe Dincă) a indicat că a abandonat un sac care conținea fragmente osoase și cenușă. Aceasta trebuie cernută pentru a vedea ce resturi mai sunt acolo. (…) El așa a declarat, că este trupul Luizei. (…) A declarat că a folosit aceleași metode ca în cazul Alexandrei. A declarat că tot la domiciliu (a ucis-o și i-a ars trupul) (…) Din declarațiile sale, a ucis-o în aceeași zi (în care a răpit-o)”, a declarat Mihaela Porime.
Surse apropiate anchetei au declarat anterior pentru G4Media.ro că anchetatorii au găsit oseminte în locul în care Gheorghe Dincă susține că a aruncat cadavrul Luizei Melencu. Potrivit acestora, osemintele au fost găsite pe un câmp din apropierea unei păduri de lângă Caracal, la mică distanță de casa ucigașului.
Potrivit surselor G4Media.ro, Dincă ar fi fost convins de doi polițiști să spună ce a făcut cu trupul Luizei. Polițiștii au invocat liniștea sufletească a părinților Luizei și dreptul la înmormântare a ceea ce a mai rămas din fată. Dincă le-ar fi spus luni, în jurul orei 11: „Hai, că v-am plimbat toată săptămâna, dar pentru liniștea sufletului meu vă arăt unde am aruncat-o pe Luiza”.
Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani)
Ambele fete au fost ucise în camera de zi, la „casa groazei”, apoi incinerate după același ritual, în același cazan de tablă transformat în „sobă” improvizată.
Săptămâna trecută, Dincă le-a spus anchetatorilor că a omorât-o pe Luiza și i-a aruncat cadavrul în Dunăre. Avea să se dovedească o pistă falsă, o minciună.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Ziua de luni a adus încă o noutate sumbră în ancheta monstrului din Caracal: anchetatorii au găsit oseminte în locul în care Gheorghe Dincă susține că a aruncat cadavrul Luizei Melencu, adolescenta dispărută pe 14 aprilie.
Cel puțin până acum, Luiza Melencu (18 ani) se profilează a fi fost prima victimă a lui Gheorghe Dincă (66 de an). Următoarea a fost Alexandra Măceșanu (15 ani), adolescenta din Dobrosloveni răpită pe 24 iulie.
Echipa de anchetă a mers pe un câmp pe care Gheorghe Dincă l-a indicat ca fiind locul în care acesta a aruncat rămășițele Luizei după incinerare. Osemintele au fost găsite pe câmpul mărginit de o pădure, în apropiere de Caracal, la mică distanță de casa lui ucigașului.
Timp de o săptămână, Dincă i-a plimbat pe anchetatori prin smârcuri și stufărișuri, la vărsarea Oltului în Dunăre. În acea fază a anchetei, el le-a spus investigatorilor că a omorât-o pe Luiza și apoi i-a aruncat cadavrul în Dunăre.
Acum a recunoscut că prima dată i-a mințit. Noua locație indicată de el pare să fie cea adevărată. De data asta, Dincă le-a spus anchetatorilor o variantă apropiată de cea din cazul Alexandrei: a violat-o și pe Luiza, a omorât-o „cu un pumn”, apoi i-a ars cadavrul în „cuptorul” improvizat în curte, dintr-un butoi de tablă. Apoi i-a aruncat cenușa și resturile de oseminte pe câmpul de lângă pădurea din apropierea orașului Caracal.
Aceeași destinație ar fi avut-o și rămășițele incinerate ale Alexandrei, dar Gheorghe Dincă n-a mai avut timp să arunce cenușa și oasele care nu au apucat să ardă complet.
Raportul MAI în cazul tragediei de la Caracal arată că Gruparea Mobilă Jandarmi Craiova a refuzat să trimită luptători pentru a sprijini operațiunea de salvare a Alexandrei Măceșanu (15 ani) și de de prindere a celui ce o răpise, Gheorghe Dincă (66 de ani). Am aflat motivul acestui refuz: Brigada condusă de coloneii Mirea și Botan se pregătește intens pentru protestul din 10 august, de la București.
Grupările Mobile de Jandarmi nu se subordonează Inspectoratelor județene de Jandarmerie, ci direct Inspectoratului general al Jandarmeriei Române. Aceste Brigăzi Mobile au fost înființate prin Legea nr. 550 din 29.11.2004 (Legea jandarmeriei), publicată în Monitorul Oficial pe 13 decembrie 2004.
În art. 11 al legii se precizează: „Gruparea de jandarmi mobilă funcționează în subordinea Inspectoratului General, ca structură destinată organizării și executării misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publiceși de combatere a infracționalității în zona de responsabilitate teritorială”.
Pe baza acestui articol a apelat comisarul-șef Nicolae Alexe, de la IPJ Olt, la Brigada Mobilă de la Craiova – pentru o misiune de „combatere a infracționalității în zona de responsabilitate teritorială”. Iar „zona de responsabilitate teritorială” o găsim definită chiar pe site-ul instituției:„Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova este destinată organizării, conducerii şi executării misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice şi de combatere a infracţionalităţii în zona de responsabilitate corespunzătoare teritoriului judeţelor Dolj, Olt, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Gorj și Mehedinţi ori în alte zone”. Așadar, județul Olt e precizat explicit.
Jandarmii din Gruparea Mobilă au un statut superior celor de la inspectoratele județene. Sunt mai odihniți, mai bine hrăniți, au salarii mai mari cu 40-50%. Nu merg la inundații sau la alte misiuni civile. Nu se numesc „jandarmi”, ci „luptători în brigada mobilă”.
Încă un amănunt important: și Gruparea Mobilă a Jandarmeriei este cuplată la 112, pentru a interveni în sprijinul Poliției în situații grave.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!