Autor: Publicitate

  • Newcastle – Leeds: ”Super-Coțofenele” vor să devină noul „Man City”

    Chiar și cu un eșec, Newcastle ar trebui să încheie pe podium anul 2022, însă echipa lui Eddie Howe își dorește, cu siguranță, a șaptea victorie consecutivă din acest sezon, în confruntarea cu Leeds United.

    Aflată în proprietatea celui mai bogat om din lume, prințul moștenitor al Regatului Saudit, Newcastle începe să-și arate forța. Combustibilul dat de petrodolarii arabi e definit prin ambiție, tupeu, obiective mărețe. Toate însă trebuie să se vadă și în clasamentul din Premier League. Și încep să se vadă!

    Prinde acum cea mai bună ofertă de cote și piețe de pariuri pentru campionatul din Anglia!

    Eddie Howe are 21 de victorii în 2022, în Premier League

    Cu o serie de 6 victorii consecutive, Newcastle a urcat până pe locul 3 în Premier League și e revelația sezonului. Managerul Eddie Howe a devenit al treilea antrenor din Anglia care reușește peste 20 de victorii într-un singur an calendaristic.

    ”Coțofenele” au și cea mai bună defensivă din prima ligă engleză, cu doar 11 goluri primite în 16 partide. Transformarea de la echipa cu cele mai multe goluri primite în prima parte a sezonului trecut la actuala pretendentă la un loc de Champions League este una incredibilă.

    Fără gol primit în 5 din ultimele 7 meciuri, Newcastle încheie anul 2022 pe teren propriu, contra lui Leeds, într-un meci în care e favorită clară. Gazdele sunt, alături de liderul Arsenal, echipa care a pierdut un singur meci.

    Eddie Howe nu are mari probleme de lot. Atacantul Callum Wilson este așteptat să revină, după ce a ratat partida victorioasă cu Leicester din cauza unor probleme medicale. Singura absență importantă este cea a lui Alexander Isak. Vârful suedez a suferit o recidivă la problemele musculare care nu i-au permis să mai joace din luna septembrie, atunci când a marcat un gol în remiza cu Bournemouth.

    Leeds se zbate să iasă din zona retrogradării

    După ce a câștigat două meciuri în octombrie, Leeds are acum o serie de două eșecuri consecutive. Formația lui Jesse Marsch a pierdut clar contra campioanei, Manchester City, de Boxing Day, scor 1-3 pe teren propriu.

    Leeds are în minus două zile de odihnă, după ce a evoluat miercuri, iar Newcastle a jucat luni.

    Marsch va beneficia de aportul mijlocașului Tyler Adams, excelent pentru naționala SUA la Cupa Mondială. Acesta revine după o etapă de suspendare, efectuată în partida cu City.

    În plan ofensiv, Leeds stă bine în acest sezon, cu 23 de goluri marcate. Problemele au apărut în defensivă, unde doar patru echipe au încasat mai multe goluri decât echipa de pe Elland Road 29.

    Stuart Dallas și Luis Sinisterra sunt absenți pentru acest meci, în timp ce atacantul Patrick Bamford ar putea reveni după o accidentare, care l-a scos din calcule pentru meciul cu Manchester City.

    Cu doar două puncte avans față de Wolves- echipa de pe primul loc retrogradabil, 18 -, Leeds are nevoie de cel puțin un punct din deplasarea de la Newcastle, însă ”coțofenele” vor fi, cu siguranță, echipa favorită în acest joc.

    Informații super-utile

    • Newcastle are cele mai puține goluri primite pe teren propriu, 5; doar 3 meciuri din 8 s-au încheiat cu peste 2,5 goluri.
    • 10 din cele 15 meciuri ale lui Leeds, din acest sezon, s-au încheiat cu peste 2,5 goluri marcate.
    • Leeds a primit cel puțin 3 goluri în fiecare dintre ultimele 3 meciuri jucate în Premier League.

    Echipele probabile

    Newcastle: Pope – Trippier, Botman, Schar, Burn – Longstaff, Bruno Guimaraes, Willock – Almiron, Wilson, Saint-Maximin.

    Leeds United: Meslier – Ayling, Koch, Llorente, Struijk – Adams, Roca, Klich – Harrison, Rodrigo, Summerville.

    Inspiră-te pentru bilete de pariuri în SuperSocial!

    Instalează gratuit aplicația Superbet, setează-ți profilul SuperSocial și intră în grupul #PremLeague, unde poți copia rapid orice bilet te inspiră să-l joci și tu!

    În SuperSocial poți câștiga profitând de experiența și spiritul de anticipație și capacitatea de a filtra și sintetiza informațiie decisive pe care le au staruri ale lumii pasionaților de pariuri: tipsteri, jurnaliști de prestigiu și ambsadori Superbet!

    Hai în SuperSocial!

    Joacă responsabil, joacă alături de Superbet!

    GO SUPER! La SuperMulți Ani!

  • De ce să folosești un microfon spion? – Ziariștii

    Acasă, la muncă sau în alte locuri, simți nevoia de siguranță. Trebuie nu doar să previi atacul sau intruziunea unor persoane răuvoitoare, ci și să te înarmezi cu dispozitive care te ajută cu adevărat să-ți controlezi și să-ți aperi locuința.

    Un microfon spion ne poate ajuta la fel de eficient ca și o cameră de supraveghere în securizarea diferitelor locuri.

    Microfonul spion, o unealtă destul de discretă

    Toți cei care sunt interesați de microfoane spion trebuie să știe că acesta din urmă este o unealtă destul de discretă. Mai multe situații din viața de zi cu zi pot determina o persoană să recurgă la un microfon spion.

    Un microfon spion se poate așeza fără probleme într-o geacă, într-un loc mai discret din birou sau din casă pentru a înregistra, apoi asculta conversațiile care par suspicioase. Este o unealtă destul de eficientă și discretă, care disimulează intenția de a spiona pe cineva.

    Un microfon practic

    Spre deosebire de o cameră video, care poate nu are întotdeauna funcția de înregistrare audio, un microfon spion ne poate ajuta să supraveghem de la distanța angajații de la birou sau anumiți angajați din casă, respectând în totalitate drepturile acestora.

    Poate fi folosit cu ușurință de oricine, poate fi instalat fără să necesite vreo competență în prealabil. Garantează o înregistrare de calitate superioară și detectează sunetele cu claritate, în ciuda distanței la care persoanele țintite vorbesc.

    Microfonul spion se găsește sub diferite forme pe piață, pentru a ne permite să nu atragem atenția, pentru a rămâne discreți.

    Nu trebuie să exercităm funcția de detectiv pentru a folosi un microfon spion. Se poate folosi pentru supravegherea unui copil, a partenerului de viață, a colegilor, prietenilor. În funcție de locul în care urmează să fie instalat, se va ține cont de echipamentele și instalațiile din jur.

    Un microfon spion rămâne, înainte de toate, o unealtă benefică în cazul supravegherii audio. Pentru a detecta prezența hoților, răufăcătorilor sau intrușilor în casă, se poate instala un microfon spion. Acesta ne ajută să anticipăm și să chemăm poliția înainte ca hoții să scape.

  • (P) Administrezi un magazin? Iată de ce să investești în cântare electronice!

    Dacă te afli în căutarea unor cântare electronice ce încorporează funcții avansate, accesează cu încredere www.IDmag.ro și alege modelul care se pliază cel mai bine pe necesitățile business-ului tău! Iată câteva avantaje pe care un cântar electronic ți le poate aduce.

    Succesul unui magazin depinde în mare măsură și de investițiile făcute de-a lungul timpului. Eficiența este un aspect care poate avea un impact major asupra bunei evoluții unei companii. Acesta este și principalul motiv pentru care companiile de pretutindei investesc sume importante în această direcție.

    Un produs indispensabil din activitatea unui magazin este cântarul electronic, produs menit să măsoare cu precizie masa și greutatea unor produse. Dacă inițial această sarcina era îndeplinită cu ajutorul unor cântare rudimentare, în prezent cântarele electronice reprezintă una dintre cele mai practice soluții.

    În cazul în care administrezi un magazin, este esențial să investești în cântare care să ofere precizie, așa cum sunt cântarele electronice.

    Dat fiind faptul că așteptările clienților sunt destul de mari atunci când vine vorba despre eficiență în procesul de cumpărare, investițiile în cântare electronice sunt practic indispensabile. Dacă te afli în căutarea unor cântare electronice ce încorporează funcții avansate, accesează cu încredere www.IDmag.ro și alege modelul care se pliază cel mai bine pe necesitățile business-ului tău.

    Iată câteva avantaje pe care un cântar electronic ți le poate aduce!

    Optând pentru cântare electronice, vei eficientiza procesul de cumpărare

    Un avantaj de bază prin care se fac remarcate cântarele electronice este acela că reușesc să eficientizeze procesul de cumpărare. Mai exact, un cântar electronic performant afișeză greutatea unui produs și eventual prețul pe care un cumpărător va trebui să-l achite.

    Cântarele electronice sunt cu atât mai necesare în cazul supermarketurilor și magazinelor care au un volum mare de vânzări. Modelele avansate de cântare electronice vor reduce semnificativ șansele să se formeze cozi la raioanele cu produse ce necesită cântărire.

    Cântarele electronice asigură un schimb comercial corect

    Printre avantajele importante trebuie consemnat totodată și faptul că investițiile în cântare electronice performante asigură schimburi comerciale corecte. Acest lucru se datorează îndeosebi faptului că un cântar electronic de calitate asigura precizie maximă în procesul de cântărire.

    Un cântar electronic le este deosebit de util și comercianților din piețe, acolo unde cântărirea reprezintă de facto un proces de bază pentru stabilirea prețului unui produs.

    Cântarele clasice generau adesea erori în procesul de cântărire, astfel că un client putea fi nevoit să achite mai mult decât era necesar, aspect ce poate afecta încrederea oferită unui comerciant.

    Cântarele electronice pot încorpora diferite funcții practice

    Dacă în situația cântarelor vechi funcțiile se rezumau la cea de bază, și anume la a cântări, cântarele electronice moderne pot încorpora o varietate largă de funcții, care mai de care mai utile. Spre exemplu, se pot alege în prezent cântare electronice ce pot fi conectate la un calculator sau la casa de marcat, astfel că întreg procesul comercial va deveni unul mult mai practic.

    Anumite modele pot afișa prețul în mod direct sau pot elibera etichete cu coduri de bare ce vor urma a fi scanate la casa de marcat. Toate aceste funcții pot fi deosebit de practice pentru cumpărătorii care nu vor mai fi nevoiți să stea la cozi pentru a-și cântări produsele pe cântare imprecise și care funcționează greu.

  • (P) Îți dorești o privire seducătoare? Iată de ce să apelezi încrezătoare la clasicele gene false!

    (P) Îți dorești o privire seducătoare? Iată de ce să apelezi încrezătoare la clasicele gene false!

    Iată, așadar, câteva motive pentru care să acorzi o șansa impresionantelor gene false!

    A avea grijă de propria imagine a devenit un aspect crucial din pricina faptului că trăim într-un secol în care accentul se pune destul de mult pe modul în care arătăm. Mai mult decât atât, nu mai reprezintă niciun secret faptul că atunci când arătăm bine, starea noastră generală de spirit se îmbunătățește și ea.

    O ținută impecabilă, un make-up care să-i facă cinste, dar și o accesorizare de succes – iată rețeta secretă a unei prezențe de invidiat în orice împrejurare!

    Zona ochilor poate fi evidențiată cu ușurință, astăzi, cu ajutorul genelor false, dar și prin alegerea unei mascara potrivite. Ne vom îndrepta însă atenția spre celebrele gene false sau extensii pentru gene, așa cum li se mai spune.

    Genele false sunt astăzi extrem de populare în rândul femeilor, în special al celor care nu dispun de gene foarte evidente în mod natural. Există o mulțime de motive pentru care femeile apelează încrezătoare astăzi la minunatele gene false atunci când își doresc o privire seducătoare  și intensă.

    Iată, așadar, câteva motive pentru care să acorzi o șansa impresionantelor gene false!

    De ce să investești în gene false?

    Nu toate avem norocul de a ne naște cu gene perfecte din toate punctele de vedere, astfel că singurele soluții la care putem recurge sunt fie aplicarea unei mascara, dar care are un efect limitat, fie a unor gene false.

    Genele false nu reprezintă vreun moft al lumii moderne, ci o soluție prin care poți oferi genelor naturale un efect spectaculos. În plus, dacă sunt aplicate și întreținute corespunzător, genele false nu vor dăuna niciodată genelor naturale.

    Așadar, ai o mulțime de motive pentru care să investești încrezătoare în gene false!

    Gene mai frumoase

    Unul dintre avantajele principale ale genelor false reiese din faptul că te vor ajuta să oferi un aspect mult mai plăcut genelor tale. Genele false se regăsesc astăzi într-o diversitate destul de mare, astfel că vei putea selecta cu ușurință variantele care ți se potrivesc cel mai bine.

    Îți dorești gene cu mai mult volum sau ochi mult mai bine conturați? Genele false te pot ajuta să obții cu ușurință rezultatele pe care ți le dorești.

    Rutină zilnică de make-up, simplificată

    Machiajul face parte din rutina zilnică de înfrumusețare a oricărei femei, însă nu întotdeauna timpul permite realizarea unui machiaj complet. Avantajul de a avea gene false este acela ca nu vei mai fi nevoită să aplici mascara în fiecare zi și vei putea renunța uneori chiar și la machiajul ochilor.

    Genele false vor oferi cu ușurință un contur vizibil ochilor tăi, astfel că întreaga rutină zilnică de make-up va deveni mult mai simplificată.

    Îți scot cu ușurință ochii în evidență

    Mascara, eye liner-ul sau creionul de ochi sunt produse cosmetice care te pot ajuta să pui zona ochilor în evidență, însă efectul creat de genele false va fi unul mult mai intens.

    Optând pentru un model de gene false potrivit, vei avea parte nu doar de o privire seducătoare, ci și de o imagine personală care în mod sigur va întoarce priviri.

  • Ce trebuie să știi despre domenii și despre alegerea corectă a acestora?

    Ce trebuie să știi despre domenii și despre alegerea corectă a acestora?

    Piața serviciilor de înregistrare domenii este astăzi mai vastă ca oricând, astfel că alegerea celor care ți se potrivesc se poate dovedi o adevărată corvoadă, în special dacă este pentru prima dată când ai contact.

    Atunci când vorbim despre mediul online, este important de avut in vedere că discutăm în prezent de miliarde de site-uri web care-l alcătuiesc. Conform statisticilor, numarul site-urilor web se află într-o creștere constantă de la un an la altul, pentru că lumea modernă depinde enorm de cea virtuală.

    Faptul că Internetul asigură un mediu propice pentru lansarea de afaceri nu mai vine ca o noutate pentru nimeni, astfel că nu este de mirare că auzim din ce în ce mai des oameni care doresc să lanseze diferite business-uri în sfera online.

    Existența pe Internet a unui site se află în strânsă legătură cu existența unui serviciu de înregistrare domenii. Mai precis, existența unui site web este strict condiționată de existența, în prealabil, a unui astfel de serviciu.

    Piața serviciilor de înregistrare domenii este astăzi mai vastă ca oricând, astfel că alegerea celor care ți se potrivesc se poate dovedi o adevarată corvoadă, în special dacă este pentru prima dată când ai contact.

    O gamă largă de servicii de înregistrare domenii poate fi regăsită la www.Gazduire.ro, o companie de profil cu vastă experiență în domeniu. Iată, așadar, câteva detalii pe care este important să le știi despre aceste servicii!

    Un site nu poate exista pe Internet fără serviciile de înregistrare domenii

    Pentru a înțelege cât mai bine importanța acestor servicii, nu trebuie decât să te gândești la faptul că fără existența acestora în prealabil, un site nu poate fi accesat de către niciun utilizator, deci el nu există. Așadar, dacă dorești să demarezi procesul de lansare al unui site pe Internet, întotdeauna este recomandat să iei mai înainte în calcul alegerea unui serviciu de înregistrare domenii potrivit, urmat de unul de web hosting adaptat pe deplin nevoilor actuale ale site-ului.

    Astfel de servicii sunt astăzi mai accesibile ca oricând, de aceea nu este recomandat a se face compromisuri în materie de calitate. Amintește-ți mereu de faptul că modul în care un site funcționează este un detaliu ce va afecta imaginea întregului business, în bine sau în rău!

    Ce presupune un serviciu de înregistrare domenii bun?

    Spre deosebire de web hosting, acolo unde calitatea serverului și numărul de resurse pot afecta buna funcționare a unui site, serviciile de înregistrare domenii practic oferă o identitate proprie unui site.

    Odată ales și înregistrat, nimeni nu va mai putea să-și însușească numele respectiv ulterior. Alegerea unei extensii potrivite (spre exemplu .ro pentru site-urile care-și desfășoară activitatea exclusiv în România) reprezintă doar o decizie inspirată ce poate face mai ușor de găsit site-ul. Poți opta și pentru extensiile generice precum este clasicul .com. Dacă dorești o externalizare a serviciilor în viitor, recomandarea este aceea de a alege o extensie precum .eu, .info, .biz etc.

    Un nume de domeniu bine ales, un pas către succes în online

    Nu mai reprezintă niciun fel de secret faptul că succesul unei afaceri online depinde foarte mult și de modul în care reușește să-și creeze o imagine în imensul mediu online. De aceea, alegerea unui nume de domeniu nu ar trebui să se faca niciodată la întâmplare.

    Oamenii au numeroase opțiuni și alternative în prezent, astfel că dacă nu le inspiri încredere și nu le întreci așteptarile, cel mai probabil vor fugi la concurență în scurt timp.

    Un nume de domeniu bine ales este un nume pe care un utilizator îl poate scrie și memora cu ușurință. De aceea, îți recomandăm să-ți îndrepți atenția spre un nume de domeniu cât mai scurt și mai reprezentativ pentru afacerea ta.

  • (P) Ce avantaje ai dacă alegi să lucrezi ca model într-un studio de videochat în Bacău?

    (P) Ce avantaje ai dacă alegi să lucrezi ca model într-un studio de videochat în Bacău?

    Iată câteva dintre cele mai importante avantaje pe care le vei avea dacă vei alege să lucrezi ca model pentru videochat în Bacău, în cadrul unui studio.

    Cu toții visăm la un loc de muncă ideal, unde să avem parte de un venit satisfacător și de o comunitate alături de care să putem evolua. De cele mai multe ori însă, în realitate, lucrurile nu se aștern întocmai, astfel că găsirea unui loc de muncă perfect se transformă adesea într-o provocare reală.

    Trăim într-o societate mânată de tot soiul de prejudecăți, astfel că, de multe ori, în calea îndeplinirii propriilor vise, oamenii se lovesc de diverse obstacole și mentalități neadaptate. Un exemplu foarte bun în acest sens este domeniul videochat-ului, o industrie adesea privită cu ochi nepotriviți. În realitate, această industrie reprezintă o oportunitate excelentă pentru dezvoltare, în special pe plan financiar.

    Dacă ești o fire asumată, pregatită să faci un pas important în ceea ce privește carieră, un loc de muncă ca model de videochat în Bacău, poate reprezenta o decizie ce îți va schimba radical viața. Dorești să afli mai multe detalii despre cum poți deveni un model pentru videochat? Accesează https://www.seductionstudio.ro/de-ce-o-cariera-in-videochat.html și dă startul unei cariere de succes. Iată însă și câteva dintre cele mai importante avantaje pe care le vei avea dacă vei alege să lucrezi  ca model pentru videochat în Bacău, în cadrul unui studio.

    Un studio de videochat în Bacău, calea spre independența ta financiară

    Unul dintre cele mai importante avantaje pe care o cariera în videochat ți le aduce este independența financiară. Indiferent dacă admitem sau nu, tuturor ne place să fim independenți din punct de vedere financiar, iar o carieră în videochat este o cale sigură prin care poți obține cu ușurință acest beneficiu.

    În industria videochat-ului, deși veniturile oscilează destul de mult, se situează cu mult peste media celor asigurate de un job obișnuit.

    Beneficiezi de training specializat în cadrul unui studio de videochat în Bacău

    Atunci când decizi să pășești în industrie, ai la dispoziție două opțiuni, și anume: fie alegi să te dezvolți pe cont propriu, fie apelezi la ajutorul unui studio de videochat.

    Avantajul colaborării cu un studio de videochat în Bacău reiese prin faptul că vei beneficia de training specializat, de tot suportul tehnic necesar, dar și de decorul special, atât de necesar într-un asemenea domeniu.

    Practic, prin colaborarea cu un birou vei avea parte de tot suportul necesar pentru a da startul carierei tale de succes.

    Un loc de muncă ca model de videochat în Bacău îți permite să ai un program flexibil

    Printre avantajele alegerii unui job ca model de videochat se numără și prin faptul că vei putea uita complet de clasicul program de muncă 9-17, care practic nu-ți mai lasă timp pentru nimic.

    Ca model de videochat, vei avea posibilitatea de a-ți stabili propriul program de muncă, astfel încât să-ți rămană timp pentru a desfășura și alte activități care-ți plac.

    Mai multă încredere în potențialul pe care-l ai

    Job-ul ca model de videochat îți aduce numeroase avantaje și pe partea de dezvoltare personală, unul dintre acestea fiind acela că amplifică încrederea pe care o ai în potențialul propriu.

    Faptul că vei avea conversații cu diferiți oameni și vei fi pusă în diferite circumstanțe te va ajuta să te dezvolți, în special pe partea de încredere în propria persoană, dar și în ceea ce privește comunicarea.

    Într-un studio de videochat în Bacău vei beneficia de toată confidențialitatea de care ai nevoie

    Avantajul de a colabora cu un studio de videochat reiese și din faptul că pe această cale vei avea din start parte de toată confidențialitatea de care ai nevoie. Dacă unele modele se mândresc cu job-ul lor, altele prefera discreția, astfel că prin colaborarea cu un studio de videochat serios, vei avea parte din start, prin contract, de acest aspect.

    Muncă perfect legală

    Un studio de videochat este o firmă ca oricare alta, ceea ce înseamnă că este supusă impozitării. De aceea, este recomandat să te asiguri întotdeauna că vei colabora cu studiouri de videochat profesioniste, astfel încât contractul să fie încheiat în mod legal.

  • Ediție aniversară SuperProno! Runda 200 are în focus meciul Arsenal – West Ham și premii de 500.000 de lei

    Ediție aniversară SuperProno! Runda 200 are în focus meciul Arsenal – West Ham și premii de 500.000 de lei

    Vin sărbătorile de iarnă! Momentul perfect să te gândești foarte serios la jocul responsabil și să fii un exemplu pentru prietenii tăi pasionați de pariuri. Să dai dovadă că te informezi, că îți gestionezi foarte matur mizele pe care le joci și că nu vezi pariatul ca un mijloc de îmbogățire.

    Acum, de Crăciun, Anglia programează legendara etapă de Boxing Day (luni, 26 decembrie și marți, 27 decembrie).

    Pentru noi, Boxing Day vine cu o rundă aniversară la SuperProno pentru pasionații de pronosticuri, iar meciul care îți poate aduce o parte din cei 500.000 de lei este Arsenal – West Ham. Află care sunt întrebările despre cea mai tare partidă din Boxing Day și statisticile ce îți pot fi de folos!

    Poți juca SuperProno fără să fie nevoie să depui bani sau să pariezi bani. Trebuie doar să te înregistrezi la Superbet.ro și să-ți plasezi predicțiile aici!

    Întrebările și statisticile rundei 200

    Rundă aniversară, premii pe măsură! Participă gratis la ediția cu numărul 200 a celui mai iubit concurs de pronosticuri și ia-ți partea din jumătatea de milion!

    Un meci important vine odată cu această ocazie specială: derbyul londonez disputat de Boxing Day. Pentru pasionații fotbalului, Boxing Day este unul dintre cele mai frumoase cadouri de Crăciun, iar un derby nu poate decât să sporească interesul.

    La origini o sărbătoare a carității în Regatul Unit, Boxing Day a devenit și prilejul cu care familiile, prietenii se reuneau și mergeau la meciuri pentru a-și susține favoriții, tocmai în a doua zi a Crăciunului. Acum, este rândul tău să-ți susții favoriții din partida Arsenal – West Ham, iar Superbet te poate premia cu o parte din cei 500.000 de lei.

    Dacă te simți inspirat, aici ai toate cotele pentru Arsenal – West Ham!

    Iată întrebările!

    1. Cine va câștiga meciul?

    Înaintea etapei de Boxing Day, Arsenal e lider în clasament, cu 12 victorii din 14 meciuri jucate. Pe de altă parte, West Ham e pe locul 16, cu 4 victorii din 15 dispute.

    2. Câte goluri se vor marca în meci?

    În 14 partide, tunarii au marcat de 33 de ori, media fiind 2,35 goluri/meci. West Ham a înscris 12 goluri în 15 meciuri jucate (medie de 0,8 goluri/meci).

    3. Câte cartonașe galbene vor fi în prima repriză?

    Lasă-te ghidat de inspirație și crede în norocul tău! – Iată rețeta perfectă pentru a oferi răspunsul corect pentru această întrebare.

    4. Care va fi numărul total de șuturi pe poartă în meci?

    În acest sezon, Arsenal a avut 81 de șuturi pe poartă (media: 5,78/meci). West Ham, pe de altă parte, a avut 59 de șuturi pe poartă în 15 meciuri (3,93/partidă).

    5. Câte ofsaiduri vor fi în meci?

    În cele 14 meciuri, Arsenal a avut 19 ofsaiduri (1,35/meci). Jucătorii lui West Ham au fost surprinși pe picior greșit de 25 de ori în 15 partide (1,66/meci).

    6. Care va fi repriza cu mai multe goluri?

    Bazează-te pe intuiția ta – s-ar putea să nu dai greș și să pui mâna pe o parte din cei 500.000 de lei sub formă de pariu gratuit!

    Pune acum pronosticurile tale pentru runda aniversară SuperProno!

    Sărbători fericite! Joacă responsabil și bucură-te de cât mai mult timp alături de cei dragi!

  • (P) Ce șosete este recomandat să alegem în sezonul rece și de ce trebuie ținut cont?

    (P) Ce șosete este recomandat să alegem în sezonul rece și de ce trebuie ținut cont?

    În cele ce urmează, vei descoperi câteva aspecte cărora este important să le acorzi atenție în alegerea șosetelor. O gamă largă de șosete pot fi găsite și la www.ciserom.ro.

    Odată cu sosirea sezonului rece, garderoba noastră se schimbă în mod radical, având în vedere că hainele scurte și subțiri nu rămân decât o amintire plăcută a unei zile de vară. Acest lucru nu înseamnă însă că în sezonul rece nu putem fi trendy și nu putem ieși în evidență prin ținutele vestimentare pe care le adoptăm.

    În acest material, însă, ne vom îndrepta atenția spre o categorie de accesorii vestimentare mai specială, și anume șosetele. Deși neglijate uneori, șosetele rămân totuși o parte importantă dintr-un outfit, pentru că ele te pot ajuta să obții o ținută unică sau, din contră, s-o compromită în totalitate dacă nu le alegi în mod corect.

    Dat fiind faptul că vorbim despre sezonul rece, unul dintre aspectele pe care o pereche de șosete ar trebui să le bifeze cu succes este confortul.

    Alegerea șosetelor nu a fost niciodată un lucru simplu. Dacă în situația celor mici șosetele pot avea modele își culori care mai de care mai trăznite, în cazul adulților este totuși nevoie de un oarecare grad de seriozitate în acest sens.

    În cele ce urmează vei descoperi câteva aspecte cărora este important să le acorzi atenție în alegerea șosetelor. O gamă largă de șosete pot fi găsite și la www.ciserom.ro.

    Materialul, un detaliu esențial atunci când vine vorba de șosete

    Unul dintre cele mai importante detalii legate de alegerea șosetelor este materialul. Acesta este responabil pentru gradul de confort oferit de șosete, motiv pentru care nu ar trebui neglijat niciodată în procesul de selecție.

    Dat fiind faptul că în sezonul rece temperaturile scăzute reprezintă o problemă reală pentru confort, este necesar să alegi șosete din materiale care să mențină o temperatură plăcută la nivelul piciorului.

    În general, lâna este un material ideal pentru sezonul rece, însă asta nu înseamnă că nu vei putea purta șosete confecționate din bumbac sau din materiale sintetice, dacă îți dorești acest lucru. Trebuie însă să pui întotdeauna în prim-plan confortul și căldura.

    Mărimea corectă a unei șosete, un alt aspect demn de avut în vedere

    Printre criteriile de selecție ce nu trebuie neglijate se regăsește totodată și mărimea, care are o legătură strânsă cu confortul pe care-l resimțim.

    Alegerea unei șosete cu o mărime prea mică va duce la disconfort, plus posibilitatea apariției unor probleme de circulație la nivelul piciorului.

    O șosetă prea mare, în schimb, va crea doar disconfort, suficient de mult încât să-ți ruineze ziua.

    Așadar, înainte de a alege o pereche de șosete strict după model sau culoare, asigură-te că optezi pentru mărimea potrivită!

    Culoarea și aspectul unei șosete

    Indiferent că este vorba despre sezonul rece sau despre cel cald, întotdeauna ar trebui să alegi șosete care corespund stilului tău vestimentar. În fond este de prisos să porți un articol vestimentar care nu aduce niciun plus de valoare ținutei tale sau care cu corespunde cu preferințele tale.

    Șosetele se regăsesc în prezent sub o varietate absolut impresionantă de culori, astfel că nu rămâne decât să te asiguri că le alegi pe cele care-ți asigură un acord cromatic deosebit cu ținutele pe care le vei purta.

  • Fishin’ Christmas Pots of Gold: urează-i Moșului „Fir întins!” și îți poate aduce SuperCadouri!

    Fishin’ Christmas Pots of Gold: urează-i Moșului „Fir întins!” și îți poate aduce SuperCadouri!

    Dacă ești mulțumit de cadourile pe care Moșul ți le-a adus, poate că ar fi momentul potrivit să-i mulțumești. Alătură-te Moșului la o repriză de pescuit, urează-i „Fir întins!” și norocul poate fi de partea ta!

    Dacă preferi să te loghezi online pe platforma Superbet, poți accesa jocul pe site, direct de aici! Dacă vrei să-l descoperi și să-l joci din aplicație, atunci accesează acest link!

    De ce e special Fishin’ Christmas Pots of Gold

    Atmosferă festivă la pescuit? De ce nu?! Cu Fishin’ Christmas Pots of Gold, ai parte de amândouă, plus SuperCâștiguri potențiale: nu mai puțin de 15.472 x miza!

    Santa Flynn, căci acesta este numele Moșului subacvatic, colectează valorile în bani pe care simbolurile sub formă de pește le au atașate. Aceste valori pot ajunge până la sume egale cu 100 x miza.

    3, 4 sau 5 simboluri „rotiri gratuite” declanșează 10, 15 sau 20 de rerotiri.

    Dacă nu ai răbdare ca speciala să se declanșeze la voia întâmplării, o poți cumpăra. Și să mai spună cineva că Santa Flynn nu e foaaaarte darnic…

    Sărbători frumoase alături de cei dragi! Ai grijă de tine și de ei. Deci, pontul e clar: Go Super și distrează-te responsabil!

  • (P) Fetele cu tatuaje și cum s-a schimbat părerea oamenilor despre acest lucru

    (P) Fetele cu tatuaje și cum s-a schimbat părerea oamenilor despre acest lucru

    Tatuajele, în general, nu au fost văzute de-a lungul timpului cu cei mai buni ochi de către întreaga societate în țara noastră. Cu timpul, acest lucru a început să se schimbe treptat, însă preconcepțiile oamenilor încă există. Cea mai lovită categorie de aceste preconcepții este cea a persoanelor de sex feminin care au corpul tatuat.

    Deși cea mai mare parte de tatuaje fete este reprezentată de desene micuțe, finuțe și feminine, oamenii încă tind să întoarcă priviri neplăcute, ba chiar să comenteze atunci când văd pe stradă o fată cu tatuaje.

    Acest lucru nu ar trebui agreat. Cu toții ar trebui să avem dreptul să trăim în liniște și să ne putem exprima așa cum dorim noi, fără a fi judecați sau rău văzuți de către oamenii din jur.

    De ce mulți oameni nu agreează fetele cu tatuaje?

    Trăim într-o țară conservatoare, țară în care foarte mulți oameni încă au așteptări învechite de la persoanele de sex feminin. Încă se crede că o femeie adevărată este acea persoană care este mereu calculată și reținută, persoană ce trebuie să emane feminitate la orice pas; iar atunci când aceasta calcă strâmb, este arătată cu degetul și se consideră că nu a reușit în viață.

    De asemenea, din păcate, aceste idei au fost date și persoanelor din generații tinere, nefiind un lucru uimitor dacă acele persoane ce întorc capul pe stradă când văd tatuaje fete să fie născute după 2000. Aceste lucruri sunt complet greșite și ar trebui să avem grijă ca tinerii să fie crescuți mai bine din acest punct de vedere.

    Ce putem face să schimbăm aceste opinii?

    Din fericire, numărul opiniilor de acest gen este în continuă scădere. Începem să avem o mai mare expunere televizată a tuturor tipurilor de oameni. Astfel, vom vedea persoane cu păr colorat sau tatuaje fete în cele mai banale producții, producții ce scot în evidență valoarea acestor oameni.

    Dacă facem parte din categoriile de oameni ce suferă de diverse discriminări, este important să spunem acest lucru. De asemenea, este important să nu dăm crezare oamenilor care nu reușesc să ne accepte așa cum suntem. Important este să ne păstrăm capul sus și prin acțiunile noastre să le arătăm că s-au înșelat și că haina nu-l face pe om. În acest mod, întreaga lume va vedea că pot ajunge în poziții importante toate categoriile de oameni, indiferent de cum aleg acestea să se exprime în lume.

    Unde putem realiza tatuaje detaliate, de înaltă calitate, în București?

    Capitala este unul din locurile în care tot mai mulți oameni au tatuaje, fiind acceptați și chiar admirați pentru acest lucru. Un salon tatuaje Bucuresti în care vă puteți încrede este Funky Tattoo. Acesta are o echipă de artiști cu experiență în spate. Astfel, aceștia pot aduce la viață orice dorință a clienților lor.

    Un portofoliu al tatuajelor realizate de aceștia poate fi văzut pe funkytattoo.ro. Categoriile sunt puse pentru informare, ele nefiind singurele tipuri de tatuaje ce pot fi realizate la salon. Pe lângă tatuaje, în același loc puteți să vă realizați și pierceing-uri, gama acestora fiind una mai largă.

    Pentru a face o programare la aceștia, puteți apela numărul de telefon afișat sau să-i căutați pe paginile lor de social media.

    Date de contact:

    • Telefon: 0731 525 808
    • E-mail: [email protected]
    • Adresa: Bd-ul Magheru, nr. 35, bloc 52, sc. B, ap. 1, interfon 1