Să fie PACE! Dar nu pentru toți. Doar pentru cei care pot păstra puterea, în liniște.
Azi aud din nou despre „pacea globală”, în care unii trebuie să renunțe la independența propriei țări (Ucraina), iar intern ni se cere pace socială și politică după documentarul Recorder.
Cuvântul pace a devenit, de-a lungul timpului, o obsesie a propagandei sovietice și a lui Nicolae Ceaușescu. Nu pentru că URSS își dorea pacea după al Doilea Război Mondial, în timp ce muta focoase nucleare pe tot globul. Și nici pentru că Ceaușescu ar fi vorbit despre pace în sensul ei real – liniște, libertate, înțelegere – în timp ce opozanții comunismului umpleau închisorile.
Pacea era un instrument de propagandă.
– Advertisement –
URSS vorbea despre pace în timp ce tancurile intrau în Ungaria și Cehoslovacia, în timp ce trupele și armamentul ajungeau în Coreea de Nord, Vietnam sau Orientul Mijlociu, în timp ce Armata Roșie „staționa” în statele est-europene.
Ceaușescu își dorea obsesiv Premiul Nobel pentru Pace. Există și astăzi lideri care „fac pace” prin lume, în timp ce conflictele continuă sau se adâncesc.
Pentru Ceaușescu, pacea însemna păstrarea puterii. După momentul Cehoslovacia, a înțeles că va fi debarcat la prima abatere serioasă de la linia Moscovei. „Frăția comunistă” era doar o poveste convenabilă.
– Advertisement –
De aici s-au născut cele două obsesii ale discursurilor sale post-1968: „neamestecul în treburile interne ale altor state” și „lupta pentru pacea mondială”, în timp ce România devenea al patrulea exportator de armament din lume.
„Pacea” lui Ceaușescu a devenit politică de stat și propagandă internă. Românii erau informați constant că liderul lor are un rol esențial în dezarmare, în stabilirea păcii globale, în relațiile internaționale, că România duce „o politică externă de înaltă responsabilitate, dedicată păcii, colaborării între popoare și abolirii forței în relațiile internaționale”.
Știm cum s-a terminat.
Așa este și astăzi.
Nu avem o justiție funcțională. Mii de dosare de corupție au fost „rezolvate” prin achitare, dar nu pentru că inculpații ar fi nevinovați, ci pentru că au fost salvați de prescripție și de vicii procedurale.
Iar mulți spun: „Păi, știam. Așa se lucrează. Care e noutatea?”.
Bun. Și ce-ai făcut dacă știai? Ai tăcut? Ți-ai ascuns opiniile?
Dacă-ți arde casa și vin ajutoarele, spui „lasă, știu eu că arde” sau spui „hai să stingem incendiul”?
Alții spun că ancheta este o manipulare emoțională, o luptă politică. Ce nu recunosc este că votul se dă în proporție de 80% pe criterii emoționale, nu raționale. Programele nu sunt citite, dar promisiunile sunt înghițite ușor.
Dacă un documentar a produs o emoție națională, a reușit pentru că problema există, este cunoscută și, la un moment dat, a provocat revoltă. De cele mai multe ori, schimbarea nu vine pentru că oamenii află ceva nou, ci pentru că emoția devine suficient de puternică încât să-i unească.
Așa a fost și în 1989!
Pacea care înseamnă renunțare, dictatură, propagandă, tăcere și câștig pentru agresor nu este pace.
Este doar o liniște impusă de cei care profită în continuare de sistem, în timp ce ceilalți sunt convinși că participă la ceva măreț.
DE ACELAȘI AUTOR:
* De ce n-ați ieșit în stradă?
* Chiar nu ai pic de rușine?!
* Românii, seduși de cel mai toxic personaj din UK
* Rușinea clopotelor
* Planul lui Trump: MEGA – extrema dreaptă europeană, verișoara lu’ MAGA
* Marele Jaf continuă!
* Un agitator iresponsabil
* Reformă cu rugăminți
* La pușcărie, nu la guvernare!
* Reparați ce-ați stricat!
ALTE EDITORIALE:
– Advertisement –