Autor: Marie-Cosette Hanganu (Paris)

De când cu revenirea lui Trump la cârma Americii, lumea devine pe zi ce trece tot mai urâtă. Importând trumpismul fără discernământ, după ce a absorbit doctrinele Kremlinului, România devine din ce în ce mai greu de recunoscut, în ciuda bunului-simț care încă n-a murit.

Recentul episod de isterie colectivă, pur românească, ocazionat de moartea violentă a trumpistului Charlie Kirk, are de ce să surprindă un observator din exterior.

E bine știut că românul se pricepe la toate, chiar și atunci când n-a auzit în viața-vieții lui de unul Charlie, care propovăduia până mai ieri prin America.

Nici în Franța nu auzise nimeni de Charlie Kirk, dar puțini și-au dat cu părerea: cercetătorii și observatorii acreditați de ani de zile în spațiul politic american. Opinia publică a întrebat pe cei care știau și s-a mulțumit să constate sau să se crucească.

– Advertisement –

La noi, ai fi zis că ne-a murit “la toți” vărul din America: bocete, smuls părul din cap, doliu, scuipat mortul cu dispreț, ba nu – că era un sfânt, moment de reculegere, omagii, pancarte, tot tacâmul.

Cei mai ridicoli au fost unii români din State, că – deh! – le-a murit ruda de peste gard. O doamnă româno-americană, foarte ambetată și lovită în umoarea sa, își scria pe toate paginile extremei drepte durerea insuportabilă: “Este opierdere iremediabilă, cumplită, pe care o suferim din plin, noi, românii din Amerrrrrrrrica…” ( aproape că auzeai în urechi, citindu-i comentariile, accentul americănesc).

Țara întreagă s-a aruncat într-o kirkizeală generalizată, de parcă moartea integristului american ne-ar fi pecetluit și nouă destinul.

– Advertisement –

Trebuie să mulțumim pentru circul la care am asistat și imperturbabilei propagande rusești, care a făcut ce știa ea mai bine: a efectuat cele trei operații simple, numite în limbaj științific “întărâtă-i, drace!”. Și anume:

1. a identificat subiectul fierbinte și fractura care diviza opinia publică;

2. a împins în față, pe ambele fronturi, pozițiile cele mai extreme, făcându-le să se înfrunte (cea a lui CTP, respectiv Anca Alexandrescu/Dan Tănasă, care au făcut furori pe rețelele sociale);

3. a proiectat această înfruntare pe ansamblul publicului, deja bine încălzit, arzând într-o pălălaie de flăcări ce mai rămăsese adevărat ori rațional în faptele expuse.

În Franța, propaganda rusă e mai puțin eficientă. Francezul de rând, mai puțin influențabil (pentru că a învățat încă de la grădiniță să gândească singur), a descoperit fără prea mari emoții profilul victimei asasinate sub ochii tuturor. La ce tip de personalitate poți să te aștepți de la un personaj care era un fan atât de fervent și devotat lui Trump? La un individ de leit Donald, taman după chipul și asemănarea lui. Logic.

Chiar fizic, în ciuda diferenței de vârstă, Trump și Kirk au în comun același zâmbet ipocrit și cinic care se vrea binevoitor. Aceeași privire perfidă care spune “dacă n-aș avea nevoie de votul sau de banul tău, nici nu ți-aș vorbi, fraiere!”. Aceeași preocupare pentru coafuri țepene în vârful frunții. Aceeași pasiune pentru minciuni deșănțate, debitate la microfon sau pe X. Și îți poți permite să spui toate astea fără a fi acuzat ca ești imoral ori insensibil. 

În Franța am aflat, într-o atmosferă calmă și normală, cu probe și dovezi absolute, verificabile, că persoana decedată atât de tragic era cea care a vorbit prima de emigranții haitieni care, chipurile, mănâncă pisicile și cânii locuitorilor din Springfield. Leit-motiv preluat de Trump, cu atâta aplomb, în dezbaterea prezidențială cu Kamala Harris.

Tot Kirk a mințit pe rețeaua X, a lui Elon Musk, că pe străzile Parisului manifestanții francezi în veste galbene îl cereau pe Trump la conducerea Franței! O minciună cu care s-a lăudat ulterior președintele american fără nicio rușine.

Tânărul discipol era deci cel care furniza material bătrânului mentor, care le înghițea  pe nemestecate.

Toate acestea au fost spuse și dezbătute fără urlete de blasfemie sau martiriu, ci rațional, de la distanță, rece: faptul că un om a murit în condiții atât de dramatice nu șterge nici ceea ce era, nici dimensiunile abominabile ale crimei.

Din ce am observat, francezii au fost mai îngrijorați de epurările pentru „delict de opinie” (un pas în plus de la iliberalismul deja instalat în SUA către autoritarism) decât de părerile privind personalitatea victimei sau a ucigașului.

Nici măcar ideea că Charlie Kirk ar fi fost un strălucit profesionist al dezbaterii nu a avut aceeași trecere în Franța, cum a avut în România. Europeanul, în general, știe ce e aceea o dezbatere, o practică de decenii: la noi devine din ce în ce mai rar să vezi doi purtători de opinii contrare în același studiou de televiziune.

În Franța, s-a putut constata obiectiv și fără pasiune că Charlie Kirk avea 31 de ani și mii de ore de rodaj în exercițiul pe care-l practica, în timp ce interlocutorii săi aveau 18 ani și erau novici în materie. O inegalitate din start, comentată ca fiind o căutare evidentă a punchline-ului, a frazei ori a situației de buzz care va pune în mișcare la turație maximă algoritmii rețelelor sociale. Dezbaterea era un mijloc savant organizat pentru a obține vizibilitate (fără a nega nicidecum talentul influencerului american).

Specialiști în sociologie și științe politice, precum Marie-Cecile Naves de la Institutul de cercetări internaționale și strategice (între mulți alții), au subliniat în mod repetat că echipa lui Kirk tăia sistematic la montaj momentele în care acesta era pus în dificultate.

Am putut vedea dezbateri în care Kirk era complet depășit – de exemplu, în fața studenților și a profesorilor de la Cambridge.

Uciderea activistului MAGA a fost și o ocazie de a plonja în doctrinele trumpiste, în filozofiile diverselor grupuri religioase care-l susțin pe președintele american sau ale aberațiilor miliardarilor Tech din sfera MAGA. O incursiune între cei care caută nemurirea fizică, cei care vor moartea democrației și a statului ca entitate (pentru că-i obligă să plătească impozite și să respecte legi), cei care caută libertatea absolută în spațiul digital, mări și oceane, buncăre în Australia sau în spațiul cosmic – toate ciudățeniile au fost puse pe masă.

În țara lui Liberté–Égalité–Fraternité, proiectele inegalitariste ale lui Peter Thiel sau Larry Ellison sunt văzute cu neliniște, ieșite din mintea unor excentrici plini de bani care au găsit nebunul care să le dea autorizația să le pună în practică.

Recuperarea politică făcută de MAGA din moartea lui Kirk (toate canalele de televiziune au transmis ceremonia cu Trump în direct) a scandalizat în toate cercurile politice sau mass-media. Ironiile au plouat despre bietul Trump, care a trebuit să laude pe altul în loc să se laude pe sine, ca de obicei. Enormitățile președintelui american nu mai miră pe nimeni, francezii au făcut doliul Americii pe care o știau.

Ceea ce a șocat, de asemenea, a fost efervescența cu care Kirk a fost resuscitat cu inteligența artificială (IA), pentru a transmite “mesaje” din lumea cealaltă, alături de Iisus, ori în mijlocul apostolilor și martirilor creștinătății, ori primit în rai de Lincoln sau JFK – ei înșiși asasinați de câte un nebun. Te poți întreba unde e blasfemia, în fapt, când vezi toate astea. Sau dacă inteligența artificială nu a devenit ea însăși o religie.

În concluzie: n-am observat în Franța aceleași discuții pasionale, la scară națională, nici nebunia care a cuprins spațiul românesc ca urmare a asasinatului politic din America. Nici nu s-a pus problema martirizării sau nu a lui Charlie Kirk: era clar că e o aberație, într-o țară perfect laică de mai bine de 100 de ani.

Un omagiu a fost organizat de o parte a extremei drepte, în arondismentul 8 al Parisului, în fața statuii lui Lafayette. Vreo 250 de persoane, câteva discursuri sobre, fără prea mare ecou, fără personalități marcante, nimic deosebit.

Rămân întrebările la care nu găsesc, personal, decât răspunsuri parțiale: de ce nu e posibil ca și în România să avem o dezbatere “normală“, rațională, așa cum se întâmplă în Franța?

De ce informația clară, nedenaturată, dovedită din multiple surse, verificabilă nu ajunge la publicul românesc? Iar când ajunge, de ce nu are efect?

Nu suntem nici mai proști, nici mai temperamentali ori mai pasionali decât francezii. Poate avem mai puțină cultură politică, dată fiind istoria noastră comunistă.

Însă, probabil, la fel ca în America, există un interes politic intern ca țara noastră să fie polarizată, isterizată în permanență, inundată de otravă și toxicitate: înfrângerea  rezistenței la ideologia extremist-naționalistă care se revarsă în valuri peste noi.

Sloganul #Rezist n-a fost, probabil, nicicând mai de actualitate.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* VIDEO. Karol Nawrocki la televiziunea franceză – o prestație care-l umilește, prin comparație, pe George Simion

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* Legăturile lui Simion cu magasfera exploatării mineralelor în Groenlanda. Oamenii lui Trump care-l susțin pe liderul AUR vizează minele românești

* Cum ar fi arătat România dacă George Simion ar fi câștigat alegerile. Exemplul polonez

* Ce ne așteaptă în „colonia franceză”. Câteva predicții

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

– Advertisement –

Președintele nou ales al Poloniei, Karol Nawrocki, aflat la Paris, a răspuns marți seara întrebărilor unui cunoscut jurnalist francez, Darius Rochebin, pe canalul de actualități LCI. Personalitatea polonezului – cel pe care George Simion îl numea “al nostru”, iar suverănimea românească îl consideră omologul acestuia – a contrastat enorm cu brutalitatea de bâtă a președintelui AUR.

Din postura sa candidat la prezidențiale, George Simion a fost și el intervievat în presa franceză, pe un alt post de televiziune, în  perioada electorală. Diferența între cei doi, chiar aflați în poziții diferite (fost candidat / președinte în exercițiu), e de la cer la pământ.

Pentru orice privitor român, diplomația conservatorului polonez devenit președinte, clasa și distincția acestuia, stăpânirea perfectă a codurilor de comunicare europene sunt o evidență, în comparație cu prestația lui George Simion în general. Dacă n-ar fi atât de îmbuibat de propriul tupeu, Simion ar trebui să caute o groapă în care să se ascundă de rușine.

Nawrocki e surâzător și simpatic (politicienii români, care nu surâd niciodată, n-au înțeles că acesta e un mijloc natural de a insufla încredere), explicit și pedagog. Și mai ales, nu numai că nu-și jignește gazdele, ci își exprimă elegant aprecierea și mulțumirile față de Franța și președintele francez.

– Advertisement –

Drapelul european nu lipsește din cadru – un simbol puternic pe care nu l-am văzut niciodată asociat imaginii lui Simion, în nicio circumstanță.

Întrebat de Darius Rochebin cum văd polonezii trimiterea avioanelor Rafale în țara lor după incursiunea dronelor rusești în spațiul lor aerian, Karol Nawrocki își mută privirea in obiectivul camerei de filmare, ca pentru a se adresa direct celor cărora vrea să le exprime gratitudinea: „Înainte de toate, doresc să mulțumesc președintelui Republicii franceze, Emmanuel Macron, cât și tuturor francezilor pentru că au făcut un astfel de gest pentru noi”. Un mod de comunicare extrem de eficace, simplu și demn.

Nouă, românilor, Franța  ne-a trimis mai mult de trei avioane, un plus de soldați, arme și tancuri și, pe deasupra, ne păzește granițele. Patrulează și în spațiul aerian al Mării Negre, interferând direct cu avioanele rusești. Iar Simion la Paris? „Franța e o dictatură ca Iranul”, care oricum „va dispărea în 20-30 ani”! Asta trântea „suveranistul” carpatin în fața poporului francez.

– Advertisement –

O diferență imensă de discurs, apropo de procesul de înarmare a Europei, sare în ochi. În cazul polonezilor, nici pomeneală de înșelătoria AUR-istă „pace, vrem pace, nous voulons o încetare a focului”. Navrocki vorbește  despre faptul ca Europa trebuie să se înarmeze, despre faptul că Polonia trebuie să aibă chiar și arme nucleare!

La întrebarea „dacă violarea spațiului aerian polonez se repetă, Polonia va interveni încă din spațiul aerian ucrainean, cu acordul ucrainienilor?”, răspunsul lui Nawrocki a fost ferm: „Ca șef al forțelor armate poloneze, trebuie să spun că da. Pentru a ne apăra suveranitatea, independența. Nouă nu ne-a fost frică de trupele sovietice care au atacat republica poloneză în 1920. Timp de 40 de ani, noi nu ne-am schimbat natura, chiar dacă am fost o colonie sovietică. Deci, nu ne e frică de câteva drone. (…) Armata noastră abate dronele îndată ce au traversat frontiera Poloniei. Din punct de vedere tehnic, suntem responsabili de spațiul nostru aerian”.

Față de „suveraniștii” români în frunte cu Simion, care s-au opus sistematic legislației care permite doborârea dronelor rusești pe teritoriul românesc, diferența e frapantă.

La întrebarea „ați accepta arme nucleare franceze pe teritoriul Poloniei?”, Nawrocki a răspuns astfel: „Ca președinte al Poloniei, eu cred ca țara mea trebuie să facă parte din acest acoperiș nuclear (oferit de Franța și Marea Britanie – n. red.). Cred chiar că  Polonia ar trebui să aibă propriile capacități nucleare, civile și militare. Iar parteneriatul între Franța și Polonia se bazează tocmai pe aceasta, grație Tratatului de la Nancy, pe care voi avea plăcerea să-l semnez ca președinte al Poloniei. Noi dorim să dezvoltăm încă și mai mult această colaborare. Polonia și Franța sunt adevărate partenere”.

Darius Rochebin: „Dvs.  sperați ca într-o zi să existe un adevărat potențial nuclear militar polonez?”

Karol Nawrocki: „E încă devreme să vorbim despre asta. Însă dacă mă întrebați dacă vrem să facem parte din protecția nucleară, sigur că da. Ca președinte al Poloniei, eu trebuie să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi apăra țara. Prima garanție e însăși armata poloneză. Populația poloneză e chiar gata să contribuie financiar, să verse fonduri  pentru înarmare. Însă garanțiile noastre de securitate sunt date și de către aliați, ca membri ai NATO, și să dorim să beneficiem de acestea”.

Jurnalistul francez a întrebat în continuare dacă pentru președintele polonez există posibilitatea ca Rusia să invadeze militar o țără NATO. „O asemenea eventualitate există, e de actualitate, noi suntem conștienți. Știm care e stilul de negociere al lui Vladimir Putin.(…) Trebuie să susținem deci singura persoană capabilă să negocieze cu Putin, și aici vorbesc (surâs larg – n. red.) de președintele Donald Trump”.

Darius Rochebin: „După părerea dvs., președintele Trump ne protejează? Știți câți în Europa gândesc contrariul…”

Karol Nawrocki: „Repet încă o dată: Polonia e protejată de armata poloneză. Eu sunt președintele unui stat care e mândru de forțele sale armate, de capacitățile sale de a ne apăra granițele, dar și de alianțele sale. În urma numeroaselor discuții cu președintele Trump, avem senzația că administrația americană înțelege nevoile unei țări din Europa centrală. Ceea ce nu înseamnă că noi, țările europene, nu suntem responsabile de industria noastră proprie de apărare, aceasta e cea care ne dă senzația de securitate. Același lucru spune și președintele Trump, că Europa trebuie să se simtă responsabilă de propria sa securitate. Eu cred ca cele două politici, americană și europeană, se suprapun”.

Cu acest răspuns, președintele polonez dovedește excelente calități diplomatice: nu numai că reușește să inducă o convergență de idei Europa–Trump pe probleme de securitate, însă nici nu jignește Europa, nici nici nu face elogiul președintelui american. De altfel, în niciun moment Nawrocki nu-l laudă pe Trump, nici măcar în treacăt. Foarte departe de a-i linge tălpile pantofilor, cum face Simion.

E momentul în care jurnalistul francez întreabă, probabil tocmai ca să vadă dacă președintele polonez îl lingușește pe Trump: „Ar fi un lucru bun pentru dvs. ca președintele american să primească Premiul Nobel pentru pace?”.

Karol Navrocki, care utilizează foarte bine limbajul corporal, răspunde mai întâi printr-un zâmbet larg, malițios și deschis (la minutul 9), înainte de a răspunde, diplomatic: „Vorbim despre un președinte care a contribuit la suprimarea câtorva conflicte: cunoaștem situația Azerbaidjan–Armenia, situația Iran–Israel. Și am putea enumera restul conflictelor, tot ce a reușit să facă. Nu-mi aparține mie să decid. Eu apreciez doar ceea ce face Donald Trump pe scena internațională, dar îmi concentrez eforturile pentru a garanta securitatea Poloniei, a aliaților noștri, pentru a ne proteja de amenințările provenind din partea Rusiei”.

Una din întrebări i-ar putea fi transferată lui Simion: „Observăm o mare apropiere între dvs. și doamna Meloni (premierul Italiei, Giorgia Meloni – n. red.). Dvs. sunteți un conservator asumat: există astăzi o Europă conservatoare, care se dezvoltă prin idei?”.

Departe de a urla despre Europa „dictaturii de la Bruxelles și a Ursulei”, Karol Nawrocki și- a formulat opinia utilizând perfect codurile de limbaj ale parlamentarilor europeni.

„Eu sper că o să creăm o Europă conservatoare. O Europă care nu va mai comite, de exemplu, erorile Pactului Verde. Polonia nu va comite nici erorile politicii migraționiste. Europa e compusă din națiuni, există mecanisme de cooperare care trebuie păstrate. Trebuie respectată diversitatea. Trebuie respectată moștenirea diverselor țări, așa cum era la începuturile Europei. Eu cred că Europa trebuie să se trezească, mai ales referitor la ceea ce distruge Europa din punct de vedere social. Statele Europei Occidentale văd cauzele unei anumite crize care are loc în acest moment. Statele Europei Centrale se găsesc în această situație, în care nu trebuie să reproducă aceleași erori.

În Polonia, noi facem față unei presiuni migratorii enorme, mai ales pe granița orientală, parte a operațiilor hibride din partea Federației Ruse și a Belarusului. Cifrele sunt dramatice, noroc că am ridicat garduri pe linia de frontieră. În același timp, noi suntem un stat deschis minorităților, și asta încă înainte de 1939. Dorim să ni respecte cultura, dorim ca ordinea și siguranța publică să domnească în casa noastră.„

În finalul interviului, jurnalistul francez a remarcat că există o legătură puternică între Franța și Polonia. „Se pare chiar că-l aveți pe Napoleon în imnul dvs național. De altfel, e singurul imn din lume care-l menționează pe Napoleon”, a zâmbit Darius Rochebin.

„Sigur”, a surâs larg președintele polonez. „Eu sunt istoric și istoria a început să mă intereseze datorită perioadei napoleoniene. Prin mareșalii săi. Deci, da, există acest filon între Franța și Polonia.”

„Și de ce-l iubiți atât de mult pe Napoleon? De ce polonezii îl iubesc atât pe Napoleon?”, a continuat pe același ton Darius Rochebin.

„Pentru că era o contrapondere a tuturor celor care au contribuit la împărțirea Poloniei. Îl iubim și pentru că avea un general non-francez, prințul Poniatowski, al cărui monument se găsește în interiorul palatului prezidențial, la Varșovia. Și, după cum știți, în curând se va afla și la Paris”, a răspuns Nawrocki. Și, privind din nou direct spre camera de filmare: „Aș dori, de altfel, să mulțumesc pentru asta autorităților pariziene, întregii Franțe. Domnule președinte Macron, mulțumesc!”.

Orice român căruia nu-i e străină istoria știe cât datorează România Franței, cel puțin în ultimele secole. Mult mai mult decât polonezii – și nu neapărat aceluiași Napoleon.

E motivul pentru care, ascultându-l pe suveranistul Nawrocki, ți se face o imensă greață de suveranistul Simion.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Legăturile lui Simion cu magasfera exploatării mineralelor în Groenlanda. Oamenii lui Trump care-l susțin pe liderul AUR vizează minele românești

* Cum ar fi arătat România dacă George Simion ar fi câștigat alegerile. Exemplul polonez

* Ce ne așteaptă în „colonia franceză”. Câteva predicții

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

– Advertisement –

În timp ce dictatorul Putin se visează nemuritor prin transplant de organe, familiile soldaților ruși morți pe frontul ucrainean se descurcă cum pot în calitate de văduve, orfani etc. Un site rusesc le face morții să vorbească, apelând la inteligența artificială.

O platformă rusească generează clipuri video “reînviind” pentru câteva secunde militarii decedați pe front, cât să-și ia rămas bun de la apropiați. Succesul e absolut, site-ul – care folosește inteligența artificială (IA) – e luat cu asalt de familiile îndoliate, care se înscriu pe lungi liste de așteptare.

Serviciul funerar inedit, intitulat “Final Meeting”, costă 1.500 de ruble (aproximativ 16 euro). Plătind acest preț, faniliile îndoliate își pot îmbrățișa virtual soțul, fiul, fratele ucis.

Dacă fotografia care servește la generarea clipului necesită retușare Photoshop, e plătit un preț suplimentar.

– Advertisement –

După îmbrățișarea de adio, soldatul urcă scările către un paradis ieftin, cu norișori în fundal și îngeri care bat din aripi: mai adăugați 500 de ruble!

Un sărut înainte de urcarea scării? Încă 1.000 de ruble.

Un mesaj personalizat citit cu vocea defunctului? Plus 2.000 de ruble.

– Advertisement –

Clipurile video sunt kitsch-uri absolute, prost făcute, cu mijloace ieftine, dar care fac bine, se pare, sufletului rus. Altfel n-ar fi coada atât de lungă.

Listele de așteptare pot fi sărite contracost, iar reconstituirea virtuală a unui rămas-bun care n-a avut loc e absolut conformă cu ideologia Kremlinului.

Imaginile amintesc decorurile bisericii-mamă ortodoxe cu sediul la Moscova, cea care a binecuvântat tancurile și kalașnikoavele cu care rușii au plecat la război. Naționalismul pravoslavnic în toată splendoarea.

Piesele muzicale utilizate ca fond sonor sunt alese din repertoriul patriotic al soliștilor pop iubiți de popor (sau de Putin) și sancționați de Occident pentru propagandă rusă.

Shaman, preferatul lui Putin, cântă pe un fundal: „Atât cât mai trăim, ridicați-vă! / Adevărul e de partea noastră / Acolo sus, cineva ne veghează”. Acest cântec, lansat cu o zi înaintea invaziei rusești în Ucraina, e plin de sloganuri putiniste.

În același stil – o melodie a grupului Rozdestvo, care vorbește despre setea de a trăi, interpretată pentru prima oară la Kremlin, în 2013, de ziua Poliției ruse.

În multe clipuri, erorile generate de inteligența artificială nu sunt corectate de nimeni: mâini care se agită nefiresc, sincronizări sunet-imagine complet ratate, ridicol cât cuprinde.
Și totuși, bieții oameni se agață cu disperare de aceste făcături ieftine pentru ca memoria să nu uite, ca să-și aline durerea, să-și poată duce doliul după cei dragi.

Probabil că, inconștient, reconstituirile acestea permit regimului să înăbușe revolta individuală, mânia celor cărora moartea le-a vizitat familiile.

Însă faptul că aceste “creații” au devenit un fenomen social spune foarte mult despre poporul rus. Numărul morților e covârșitor, oricât s-ar strădui aparatul de stat să-l ascundă. Traumele suferite de populație sunt adânci. Războiul nu mai e doar la televizor, ci și în mintea și spiritul oamenilor.

Marea necunoscută rămâne: împotriva cui e dirijată mânia rusului afectat de război? Altfel spus: ce gândesc rușii cu adevărat? Morții lor sunt din vina lui Putin sau din vina “fraților”ucrainieni  care n-o mai vor pe mama Rusia? Dificil de spus.

Pentru vizionarea câtorva clipuri de adio, linkuri aici:

• Doxa Jurnal pe X
• Ostorozhno Novosti pe Telegram.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Legăturile lui Simion cu magasfera exploatării mineralelor în Groenlanda. Oamenii lui Trump care-l susțin pe liderul AUR vizează minele românești

* Cum ar fi arătat România dacă George Simion ar fi câștigat alegerile. Exemplul polonez

* Ce ne așteaptă în „colonia franceză”. Câteva predicții

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

– Advertisement –

După dezgustătorul spectacol de înfeudare putinistă dat de administrația americană în Alaska, nu mai e cazul să ne facem cea mai mică iluzie: Trump se aliniază complet pe politica Moscovei.

Declarațiile trumpiste controversate, circul zilnic și vorbăria excesivă nu sunt decât ceața – bine studiată – în care Trump își ascunde adevăratele obiective.

Nu mai avem timp de lamentări în Europa, nu avem nici măcar luxul de a fi nostalgici după America de odinioară, ci trebuie să ne pregătim, lucizi, pentru ceea ce se conturează în viitorul apropiat.

Ce urmează a devenit mai clar ca niciodată

1. În Ucraina, exigențele maximaliste ale Moscovei vor fi impuse de administrația americană.

Teritoriile ocupate vor fi recunoscute în curând ca aparținând Rusiei, ceea ce echivalează cu o înfrângere militară. Neutralitatea totală va fi impusă Ucrainei, deja redusă ca teritoriu. Mai mult: Moscova își va oficializa noile sferele de influență.

– Advertisement –

Pe Zelenski îl așteaptă o nouă capcană abil întinsă la Washington: neputându-l ucide, în ciuda numeroaselor încercări, Putin a cerut arestarea sau demisia lui sub pretextul semnării “legale” a unui “tratat de pace”. Măcar de data aceasta, Zelenski nu va fi singur la Washington: câțiva lideri europeni, unși deja cu alifii anti-trumpiste, mai buni cunoscători ai noilor coduri ale noii administrații, vor fi prezenți pentru a evita un nou măcel. Ei vor încerca să nu permită suprimarea de facto a suveranității Ucrainei, cerută de Putin. 

Dacă nu va reuși să securizeze noile granițe ale Ucrainei cu trupe la sol (franceze, germane, britanice etc.), Europa trebuie să se aștepte la un nou flux de refugiați ucrainieni, probabil câteva milioane. Cei care nu vor dori să trăiască într-o țară nesigură, sub influența Moscovei și sub amenințarea unei noi invazii rusești (cum s-a întâmplat în Cecenia), vor lua drumul exilului, cum a fost cazul de atâtea ori în istorie.

2. Trupele americane se vor retrage progresiv din Europa, probabil și din România.

Nu e cazul să ne facem iluzii, Putin a spus-o foarte clar la conferința de presă în Alaska: „Vedem disponibilitatea administrației SUA și a președintelui Trump însuși de a contribui la soluționarea conflictului ucrainean, dorința sa de a înțelege esența și originile acestuia. (…) Dar suntem convinși că, pentru a realiza o soluționare durabilă și pe termen lung, este necesar să se elimine toate cauzele profunde ale crizei, despre care am vorbit în mai multe rânduri, să se țină cont de toate preocupările legitime ale Rusiei și să se restabilească un echilibru just în domeniul securității în Europa și în lume în general”.

– Advertisement –

În viziunea rusească, „esența și originile” sunt, evident, extinderea actuală a NATO în țările din fosta sferă de influență a Uniunii Sovietice.

Rusia visează de mult să ia locul Statelor Unite, ocupând bazele militare americane din Europa. La forumul de la Sankt Petersburg, din 2018, Putin i-a propus public lui Emmanuel Macron acest lucru: a fost refuzat de președintele francez, care și-a reiterat fidelitatea față de alianța cu SUA, unde președintele Trump se afla la primul mandat. Astăzi, același Trump își trădează aliații europeni, fără nicio jenă!

Un calcul făcut de International Institute for Strategic Studies în 2019 cifra între 288-350 de miliarde de dolari anual costurile menținerii capacităților militare existente în Europa, în caz de retragere a trupelor americane.

Dat fiind că Trump cere  Uniunii Europene o „taxă de protecție” de 600 de miliarde de dolari („bani cu care să fac ce naiba vreau eu”), e mai rentabil pentru Europa să-și investească banii în propria securitate.

Retragerea trupelor americane din Europa (fie ea și parțială, în cea mai fericită situație) înseamnă automat diminuarea credibilității NATO, scăderea puterii disuasive a alianței militare. E absolut logic faptul că, încurajate de retragerea americană în Europa, elitele rusești nu vor rata ocazia de a încerca să-și atingă mult-trâmbițatele obiective strategice: prăbușirea NATO și a UE.

Militarii europeni nu bat câmpii când ne repetă că, de îndată ce va putea, Rusia va testa soliditatea alianțelor militare în Europa – Articolul 5 al Tratatului NATO și Articolul 42(7) al Tratatului Uniunii Europene –, ocupând un teritoriu limitat, frontalier, undeva în fosta sa zonă de influență. Riposta europeană, care va trebui să fie obligatorie, nu va mai însemna escaladare. Cuvintele  “viitor război” nu mai au statut de ipoteză în cancelariile europene, ci de maximă probabilitate.

Celor care încă înghit propaganda rusă și cred cu tărie că Rusia nu e un pericol, că sunt baliverne pentru că e prea slăbită după trei ani de război în Ucraina, le amintesc că:

• armata rusă e intactă;
• Putin n-a ordonat încă mobilizarea generală (dovadă – exercițiul Zapad, în pregătire la frontierele europene, care mobilizează 180.000 de militari);
• industria rusă, contrar celei europene, a trecut de mult pe producție de război.

Sigur, economia Rusiei e fragilă în acest moment, însă Trump va injecta suficient astfel încât Rusia s-o scoată la liman.

Pentru cine se îndoiește, amintesc ce a spus același Putin în Alaska: “Odată cu sosirea noii administrații americane, comerțul bilateral (între Rusia și SUA – n. red.) a început să crească. E încă simbolic, dar e totuși o creștere de 20%. E evident că parteneriatul comercial și de investiții între Rusia și SUA are un potențial enorm. Țările noastre își pot oferi enorm una alteia, în domeniul comerțului, energiei, digital, tehnologic și spațial. Cooperarea în Arctica, reluarea contactelor inter-regionale, mai ales între estul Rusiei și coasta vestică a Americii, sunt de actualitate. Este nevoie care țările noastre să întoarcă o pagină și să revină la colaborare”.

Un prim deal personal Putin-Trump e deja validat, cu siguranță. O frază a lui Putin în Alaska – „data viitoare, la Moscova!” – e mai mult decât clară și a fost corect recepționată de președintele american. Acesta vede deja un Trump Tower sau un International Trump Golf la Moscova, e o promisiune clară făcută de Putin în public. Trump își va putea vedea în sfârșit visul cu ochii. (Pentru cine nu știe, Trump visează încă din anii ‘80 la un turn Trump la Moscova, o momeală cu care Rusia post-sovietică l-a dus de nas de mai multe ori.)

3. Războiul comercial pe care Trump l-a declarat Europei se va înăspri, dat fiind că UE nu vă “plăti” taxa interlopă de protecție cerută de președintele american.

Conspiraționiștilor și extremiștilor care tot îi dau cu “globaliștii” și “mondializarea” le reamintesc că introducerea taxelor vamale la scară mondială înseamnă de facto că aceste concepte-făcătură practic nu mai pot  exista. “Globalismul” cu care le-a umplut capul Putin nu mai poate fi turnat de acum înainte decât în capul celor prea sărmani cu duhul, care nu înțeleg că America a trecut la izolaționism, contrariul “globalismului”.

În schimb, nimic din ce a ajuns în presă, la întâlnirea din Alaska, nu indică faptul că președintele american ar intenționa ridicarea sancțiunilor americane aplicate Rusiei. Nu e de mirare, întrucât ridicarea sancțiunilor ar scădea automat prețul mondial al petrolului, ceea ce nu e în interesul lui Trump.

4. Sursele de prosperitate economică ale Europei vor trebui redirecționate.

Deciziile viitoare ale UE vor fi luate pe fondul cursei de reînarmare, al datoriilor care trebuie rambursate și al redirecționării fluxurilor comerciale europene (care se impune din cauza taxelor vamale americane).

Experți europeni estimează că Germania va avea nevoie de 5 ani pentru a resorbi efectele taxelor lui Trump, iar Franța și Marea Britanie – de 12 ani. Între timp, întreprinderi se vor închide, șomajul va crește, veniturile familiilor vor scădea, modelul UE de stat providențial va deveni mai puțin protector.

Ce e de făcut? Ce soluții avem în fața trădării fățișe a Americii și a răsturnării alianțelor?

Sigurele “arme” pe care le avem se referă la accelerarea integrării europene. Dacă Europa ar fi fost deja o putere federală, am fi făcut față mult mai ușor crizei provocate de Trump.

La ora actuală, federalizarea e încă utopică, însă cert este că avem nevoie de o și mai bună integrare a piețelor de capital, de înlăturarea barierelor încă existente în comerțul intra-european, de un sistem fiscal uniform – între altele. Și, mai ales, de faptul că UE trebuie să devină o forță politică, nu numai economică. Exact ceea ce încearcă Rusia să împiedice prin războiul informațional care se revarsă șiroaie în toată Europa.

Celor a căror gândire a alterată de propaganda rusească, scandalizați de ideea federalizării europene, le reamintesc că forța economică americană vine din federalizarea statelor, din uniformizare și unicitatea pieței de consum a SUA.

Ceea ce dă speranță și încredere e faptul că Uniunea Europeană a prevăzut și anticipat criza pe care o traversăm și efectele acesteia. 

Raportul Letta (care prevede investiții pe termen lung pentru apărare) și raportul Draghi (care alertează asupra vulnerabilităților Europei, mai ales față de fluctuațiile prețurilor energiei) sunt dovada faptului că Uniunea Europeană e conștientă de amploarea pericolelor cu care se confruntă.

Rămâne ca ultimele naivități legate de Trump să dispară atât din mintea cetățeanului european, cât și a guvernanților „bătrânului continent”. Și să aplicăm cu curaj ceea ce știm deja că avem de făcut.

Între timp, poate se trezește și românul obișnuit din somnul cel de moarte, în special președintele Nicușor Dan, care pare că încă nu realizează ce așteptări avem de la el. Timpul presează, nu ne mai permitem să-i acordăm cele 100 de zile pentru a face un prim bilanț prezidențial. Iar ce se vede e prea puțin.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Trump, un semestru la Casa Albă: scurt bilanț în cifre, între golf, decrete și lovituri aeriene

* Legăturile lui Simion cu magasfera exploatării mineralelor în Groenlanda. Oamenii lui Trump care-l susțin pe liderul AUR vizează minele românești

* Cum ar fi arătat România dacă George Simion ar fi câștigat alegerile. Exemplul polonez

* Ce ne așteaptă în „colonia franceză”. Câteva predicții

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

– Advertisement –

E greu de navigat în noua MAGA-administrație americană: aflată într-un permanent talk-show în jurul lui Donald Trump, spectacol în care predomină haosul, brutalitatea, ocuparea permanentă a spațiului și necesitatea de a produce în fiecare zi un nou episod (încă și mai radical și mai anxiogen decât precedentul), cum putem evalua lucid și analitic politicile trumpiste? Punând pe hârtie cifrele și făcând calcule, întrucât se știe: matematica nu minte. Rezultatele sunt surprinzătoare. 

În 6 luni la Casa Albă, Donald Trump a semnat 170 de decrete, mai multe decât Joe Biden în întregul său mandat (149).

În fapt, niciun președinte din toată istoria SUA nu a semnat atâtea decrete cu aplicare imediată în primele 6 luni de mandat.

Decretele trumpiste vizează taxele comerciale, închiderea departamentelor educaționale sau de soft-power, extracțiile de hidrocarburi  între altele), dar și măsuri de împiedicare a contestării deciziilor sale de către marile cabinete de avocatură.

– Advertisement –

Aproape jumătate (46%) din măsurile controversatului Project 2025, elaborat de think-tankul The Heritage Foundation, au fost deja puse în aplicare de Trump, conform trackerului Project2025 observer.

O analiză amănunțită publicată de Le Grand Continent arată că textele decretelor lui Trump sunt foarte scurte, necesitând maximum 4 minute de lectură. În număr de cuvinte,  decretele lui Trump sunt cu 42% mai scurte decât decretele semnate de predecesorul său democrat. Mai scurte chiar decât propriile decrete publicate în mandatul Trump I (2017-2021).

Bilanțul zilelor sale de muncă efectivă este la fel de înșelător: Trump și-a petrecut 24,1% din timpul efectiv de mandat – aproape un sfert! – jucând golf pe numeroasele sale proprietăți (tip Trump National Golf Club) risipite pe Coasta de Est sau în Vest, la Los Angeles. Trump a jucat golf 38 de zile în 6 luni!

– Advertisement –

Datele sunt fără echivoc, fiind furnizate de site-ul Trump Golf Track.

Fiecare deplasare a președintelui american pentru a juca golf costă contribuabilul american 3,4 milioane de dolari (hotel, servicii de securitate/escortă, elicopter, pilot, carburant), conform unui audit efectuat în 2019 de Congresul american.

În primul său mandat, deplasările lui Trump doar pentru a juca golf au costat statul federal 500 milioane de dolari – o jumătate de miliard!

Revenind la bilanțul lui Trump din semestrul ianuarie – iulie 2025: „realizările” sale cele mai vizibile sunt arestările de migranți și disponibilizările din administrația federală.

260.000 de persoane, adică o zecime din posturi, au dispărut dun schemă până la sfârșitul lunii aprilie, sub toporul DOGE.

La capitolul migrație, în 6 luni de mandat, acesta a efectuat dublul arestărilor lui Biden: 100.000 de persoane au fost arestate în primele 6 luni de către ICE (Immigration and Custom Enforcement), față de 45.000 în primele 6 luni ale anului trecut, sub mandat democrat.

Cei mai mulți migranți au fost arestați în Texas (18.000), Florida (9.000) și California (5.000).

Procentual însă, state ca Georgia, Colorado, Nevada, Utah sau Arizona și-au văzut crescute numărul de arestări cu peste 200% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Prin noua lege bugetară “mare și frumoasă”, promulgată în această lună, poliția anti-migrație ICE a primit un buget elucubrant: 100 de miliarde de dolari pentru perioada 2025-2029, dintre care 45 de miliarde pentru construcția de închisori. ICE beneficiază astfel, în fiecare an din mandatul Trump II, de un buget superior cheltuielilor militare anuale ale unor state precum Canada, Australia sau Turcia.

În ceea ce privește deportările, numărul raportat de Administrația Trump în iunie 2025 a fost de 200.000. Migration Policy Institute estimează la 500.000 numărul deportărilor de migranți până la sfârșitul anului 2025, sub numărul deportărilor efectuate de Administrația Biden în 2024 (685.000)!

Dacă ținem cont de promisiunile electorale ale lui Trump (4-5 milioane de deportări pe an), obiectivele sunt, cel puțin deocamdată, departe de a fi atinse.

La capitolul lovituri aeriene în alte țări, Trump a utilizat în 6 luni aproape aceeași forță militară ca Biden în întregul său mandat (555 de lovituri aeriene au fost efectuate sub Biden între 2021-2025).

În 6 luni de mandat, 529 de lovituri aeriene au fost ordonate de Trump, majoritatea în Yemen (474). Președintele american în exercițiu a bombardat însă și Somalia, Irakul, Siria și Iranul (240 de locații în total).

Tot “președintele păcii“ a bombardat în primul său mandat mai mult decât Barack Obama în două mandate.

În economie, observăm cu ochiul liber că, în ciuda predicțiilor devastatoare, economia americană sub Trump II nu s-a prăbușit. PIB-ul american a înregistrat o scădere de 0,3%, rata șomajului se menține la un nivel scăzut (4,1%).

Ceea ce s-a prăbușit, în aparență, este comerțul bilateral cu China: –34% în mai 2025 (după aplicarea taxelor vamale) față de mai 2024. Însă o analiză atentă a fluxurilor comerciale ale Chinei arată ca statul comunist și-a reorientat exporturile către țări din Asia de sud și de est (Bangladesh, Cambodgia, India, Indonezia, Vietnam etc.), care la rândul lor le re-exportă către SUA.

Aceste țări, beneficiare de tarife vamale mai scăzute, permit Chinei să deturneze sancțiunile vamale americane. De exemplu, serviciile vamale americane (în sub-efectiv caurmar a raziilor DOGE asupra serviciilor federale) au constatat prea târziu că importurile americane din Vietnam sunt de facto chinezești.

În cifre, +12 miliarde de dolari de mărfuri chinezești au fost exportate către țările asiatice conectoare, care au re-exportat mărfuri de +8,5 miliarde de dolari către Statele Unite.

80% din pierderile cauzate de tarifele lui Trump au fost compensate de China prin absorbția produselor sale pe piețele asiatice.

În treacăt fie spus, infrastructurile de transport, energetice și de comunicații construite de China prin programul său Drumul Mătăsii nu fac decât să ușureze comerțul inter-asiatic, spre iritarea președintelui american.

Dependența americană de importurile chinezești nu se diminuează, așa cum spera Trump, ci pur și simplu devine mai opacă.

Despre reindustrializarea SUA, încă nu avem nicio cifră, nicio unitate de măsură.

Singura șansă a lui Trump de a o scoate la capăt e impunerea de acorduri comerciale inegale cu restul lumii, iar pentru asta mizează pe „calitățile sale extraordinare”. Adică pe temperamentul său schimbător după cum bate vântul, pe capacitățile sale de a provoca haos, de a exporta tensiunile economice interne pe piața mondială, ducând până la fricțiuni între state.

Președintele american și-a făcut un instrument de acțiune politică din comportamentul său de bebeluș isteric: vreau asta, ba nu, vreau asta, plâng dacă nu-mi faceți pe plac, mă răzgândesc în 5 minute. Trump seamănă în mod voit îndoiala asupra intențiilor sale reale, etalându-și în mod conștient irascibilitatea pentru a obține avantaje (“așa e el, n-avem ce face”) și lăsând uneori să se creadă că-și poate schimba părerea, însă urmărind întotdeauna un scop precis.

Nicio șansă, deci, ca tensiunile internaționale să scadă, dimpotrivă. Orizontul e la fel de tulbure.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Legăturile lui Simion cu magasfera exploatării mineralelor în Groenlanda. Oamenii lui Trump care-l susțin pe liderul AUR vizează minele românești

* Cum ar fi arătat România dacă George Simion ar fi câștigat alegerile. Exemplul polonez

* Ce ne așteaptă în „colonia franceză”. Câteva predicții

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

Întrebare simplă: de ce a șters George Simion de pe rețelele sociale filmul discursului său din 18 mai (ziua turului 2 al alegerilor prezidențiale), discurs ținut în fața a peste 40 de invitați străini, cu clădirea Parlamentului în fundal?

Mă refer la acest discurs transmis live în timpul zilei, în timp ce se vota cu furie în țară și peste hotare:

E de mare mirare că  Simion își șterge un clip de auto-glorificare, menit să-i dea anvergură internațională și postură de președinte de țară. Tocmai el, producător compulsiv  de filmulețe și selfiuri cu “colegi conservatori”, cu “ai noștri” de prin alte țări, cu “frații uniți în lupta împotriva globaliștilor”?

George Simion are multe, foarte multe de ascuns ochilor electoratului suveranist (singurul de care “ascultă”, după propriile zise). Și nouă, celorlalți.

– Advertisement –

Privind paleta de invitați străini aliniați în spatele lui, toți suveraniști pursânge, recunoști cu ușurință câțiva. Sunt europarlamentari din branșa cea mai rusofilă, precum:

• francezul Thierry Mariani, cunoscut ca fiind prietenul lui Putin (a validat  ca observator referendumurile de paie din Crimeea și restul Ucrainei ocupate);
• franțuzoaica Virginie Joron, apropiată a RN (Rassemblement National / Adunarea Națonală) al condamnatei Marine Le Pen (căreia Simion n-a fost în stare nici măcar să-i pronunțe numele corect – într-un video TikTok o prezintă ca fiind “Virginie Jérôme”!);
• Christine Anderson, de la AfD-ul german, care s-a ridicat, de la tribuna Parlamentului din Strasbourg, în apărarea lui Călin Georgescu;
• Guillaume Arquer, fost reprezentant al diasporei franceze.

Nu numai policieni în exercițiu s-au aliniat în ziua aceea în spatele lui Simion, ci și numeroși influenceri  pro-MAGA din sfera complotistă și rusofilă:

• Scarlett Scaroleva – extrem de activă pe tema alegerilor din România (a transmis continuu, în online de la București, pe toate canalele  MAGA-proxy, inclusiv la Steve Bannon);
• Clemence Houdiakova de la “media ” franceză de extremă dreapta Tocsin (Clopotul);
• britanicul Jim Fergusson.

Toți – același soi de influenceri politici, aflați în luptă permanentă cu “globaliștii” pe rețelele sociale.

– Advertisement –

Nu au lipsit, bineînțeles, oamenii lui Trump. O adevărată galaxie:

• William Branson Donahue (College Republicans of America);
• Brian Brown (American National Organisation for Marriage);
• “duo-ul groenlandez”: Tom Dans (ex-comisar al SUA pentru Arctica, sub Donald Trump) și Jørgen Boassen, zidarul inuit groenlandez, mare fan al lui Trump.

Cei doi sunt un soi de Pic și Poc, Tom și Jerry ori Stan și Bran, emisari trimiși special de Trump în Groenlanda pentru a pregăti și facilita anexarea acesteia de către Statele Unite.

Acest duo prezent la București este, probabil, cauza ștergerii postării lui Simion (căci inflația de rusofili și proximitățile AUR cu oamenii Kremlinului nu mai miră pe nimeni în România).

Cine sunt Tom Dans și Jørgen Boassen. De ce au fost prezenți la București, la posibila întronizare a lui Simion? 

După cum scrie cotidianul francez „Journal du Dimanche” (JDD), aici cei doi sunt “invitații speciali ai candidatului extremist”, misionați de Trump cu punerea în practică a exploatării de către SUA a minereurilor românești.

Jurnalistul de teren Alexandre Mendel constată în articol faptul că agenții lui Trump la București nici măcar nu-și ascund intențiile: după Groenlanda și Ucraina, e rândul României să intre în vizorul lui Trump pentru zăcămintele sale minerale.

Într-un context mai larg, înțelegem mai bine susținerea pe care MAGA a acordat-o candidaților suveraniști din Europa: Uniunea Europeană a decis în luna mai a acestui an să deschidă 47 de situri de minerale strategice pe tot continentul (dintre care 3 în România). Scopul instituțiilor europene este extragerea, prelucrarea, tratamentul și reciclarea minerale rare aflate pe teritoriul țărilor membre, pentru a aproviziona industria europeană și a reduce astfel dependența de China.

Teritoriul Uniunii Europene este foarte bogat în resurse minerale critice, neexploatate de mai bine de 30 de ani din cauza legislației europene stricte și a normelor anti-poluare, dar și a opoziției populației europene față de distrugerea zonelor naturale pe care o presupune industria minieră.

În acest context geopolitic nou, câteva mine vor fi redeschise, cu finanțare europeană și cu respectarea zonelor rurale (legislația necesară a fost adoptată pe teritoriul Uniunii anul trecut).

România va primi 615 de milioane de euro ca asistență financiară pentru cele 3 proiecte în care e inclusă.

Revenind la cei doi prieteni atât de dragi lui Simion, Tom Dans și Jørgen Boassen, aflăm din presa daneză lucruri foarte interesante: zidarul inuit prezent la București, supranumit “fiul groenlandez al lui Trump”, a explicat că l-a întâlnit pe George Simion în ianuarie în SUA și că partidul AUR a plătit totalitatea cheltuielilor pentru sejurul său la București.

Ne putem pune întrebarea: cât a plătit AUR pentru deplasarea, cazarea, masa și distracția susținătorilor săi străini la București? Mai ales că, din postările pe internet ale unor invitați (exemplu: o fotografie făcută de Virginie Joron, în după-amiaza de sâmbătă, 17 mai, înaintea alegerilor), Simion se dovedește o gazdă foarte atentă cu musafirii MAGA.

Personajul-cheie al zilei nu este groenlandezul Jørgen Boassen, ci cel pentru care lucrează: omul de afaceri american Tom Dans. Acesta, sosit în România cu câteva zile înaintea turului 2, este fondatorul unei societăți, American Daybreak, care, conform presei daneze, are ca scop “securizarea investițiilor americane în IMM-urile groenlandeze”.

În fapt, Tom Dans are misiune de la Trump să acapareze economic Groenlanda, cumpărând cât mai multe societăți sau părți din întreprinderile locale, un „preludiu” al anexării politice, de facto, a teritoriului autonom.

În interviurile acordate posturilor de televiziune daneze DR sau Nyheder, Tom Dans nu ezită în a recomanda populației daneze, cu cinism, să se consoleze cu pierderea Groenlandei, care, în orice caz – spune el –, nu le-a aparținut niciodată.

„Groenlanda face parte din America de Nord. Lăsați-vă emoțiile la o parte și așezați-vă la masa negocierilor! Trump este un negociator prin excelență, deci veți avea un acord în care SUA, Groenlanda și Danemarca vor avea împreună doar de câștigat”.

„Groenlanda nu este Europa. Locuitorii ei nu s-au considerat niciodată europeni. Președintele Trump are proiecte pentru deceniile care vor veni: drumuri comerciale, căi maritime arctice. Suntem în discuții cu rușii despre această problemă, despre cooperare politică, despre cooperare științifică. Minereurile Groenlandei pot contribui pentru a finanța un continent nord-american sigur. Însă toate acestea trebuie confruntate cu factorii decizionali ai Danemarcei. Iar voi aveți un guvern de stânga, care nu e deloc în ton cu America First”.

Întrebat de reporteri cum se face atunci că sondajul Berlingske/Sermitsiaq (efectuat de autoritățile locale) a demonstrat că 85% din populația groenlandeză (57.000 de locuitori) nu dorește să părăsească Danemarca pentru a integra Statele Unite, Tom Dans a răspuns în stil trumpist: „E un fake-news!”.

Întrebat dacă SUA intenționează să preia și subvenția anuală de 4 miliarde de coroane daneze pe care regatul o acordă Groenlandei, fostul comisar pentru Arctica a răspuns: „Bineînțeles ca nu, dat fiind potențialul insulei”.

Avem, deci, o idee foarte clară, prin analogie, despre cum ar decurge o eventuală exploatare a minereurilor românești de către America trumpistă.

Prezența lui Tom Dans la București a fost extrem de discretă. Ar fi trecut aproape neobservată dacă nu ar fi făcut un live din sediul AUR, în War-Roomul lui Steve Bannon.

Consultând CV-ul lui Tom Dans, observăm că el și-a făcut studiile la Moscova, unde a absolvit o facultate tehnică de inginerie. Abia după aceea s-a perfecționat la două universități americane: Brown și Harvard.

Tom Dans a lucrat chiar ca vicepreședinte al Fondului de investiții SUA–Rusia în perioada 1995-1997. Trump și-a ales, deci, foarte bine comisarul pentru Arctica.

Tot din CV-ul său reiese că Tom Dans a activat pentru celebra The Heritage Foundation, think-tank-ul ultra-conservator care a produs scandalosul Project 2025 – programul de guvernare al președintelui Trump.

Project 2025 a fost redactat de către Paul Dans, fratele lui Tom Dans. El este cel care a imaginat, punct cu punct, pe 922 de pagini, toate acțiunile aberante ale lui Trump pe care le vedem astăzi.

Elaborat în 2023 de către Paul Dans și finanțat de The Heritage Foundation (cu ajutorul a 140 de membri ai fostei Administrații Trump), Project 2025 e un volum controversat de inspirație naționalist-mesianică, prevăzând formarea unei “armate de conservatori aliniați, pregătiți și instruiți”!

Proiectul prevedea încă de atunci concedierea a 50.000 de funcționari publici și înlocuirea lor cu oameni fideli lui Trump, expansiunea puterilor prezidențiale, mobilizarea armatei pentru expulzarea migranților, interzicerea avortului…

În momentul apariției acestuia, în 2023, Project 2025 a provocat un enorm scandal: democrații și Joe Biden l-au criticat dur, socotindu-l un proiect electoral gândit pentru candidatul Trump.

La momentul respectiv, numărul de descărcări de pe site-ul Heritage Foundation a fost atât de mare (5,4 milioane), încât a depășit numărul căutărilor Google despre celebra cântăreață Taylor Swift.

Dată fiind indignarea opiniei publice, Donald Trump s-a distanțat de proiect, declarând pur și simplu că “habar n-am ce conține”, că nu-l privește. Paul Dans a fost sacrificat, prezentându-și demisia din postul său de la Heritage Foundation, însă și-a continuat susținerea pentru candidatul Trump.

Astăzi, opinia publică americană e obligată să constate că Trump a mințit cu nerușinare, pentru că Project 2025 e aplicat literă cu literă, ceea ce explică în bună parte amploarea manifestațiilor anti-Trump actuale.

Iată, așadar, cine sunt frații Dans: membri ai celui mai bogat think-thank conservator din SUA. Unul (Paul) – artizan al politicii guvernamentale a lui Trump; celălalt (Tom) – actor principal al operei de anexare a Groenlandei și de exploatare a zăcămintelor acesteia, aliat politic al lui George Simion și al partidului AUR.

Șeful AUR cunoaște foarte bine fundația trumpistă Heritage: Simion a participat cel puțin la o reuniune la sediul acesteia, împreună cu ECR, în luna iunie a acestui an.

E mult mai clar de ce ar putea dori Simion ca toate aceste aspecte să nu fie puse sub lupă: atunci când în spațiul public au apărut probe că Georgescu Călin a promis deschiderea minelor românești în schimbul finanțării candidaturii, indignarea românilor a fost majoră.

Faptul că vulturi trumpiști mâncători de minereuri rare erau deja la București, când alegerile nu erau încă câștigate, nu e de natură să-i aducă o bună imagine lui Simion. Nici legăturile acestuia cu Heritage Foundation și Project 2025: Doamne-ferește, cineva ar putea face vreo legătură cu propunerea sa electorală de a suprima 500.000 de funcționari publici, de exemplu! Și, prin extensie, cu restul politicilor Heritage: vreun DOGE românesc, armata la manifestații de stradă etc.

Încă o precizare: Tom Dans nu vine pentru prima dată în România. În mai 2024, împreună cu alți doi reprezentați ai The Heritage Foundation (Kiron Skinner și James Jay Carafano), Tom Dans s-a întâlnit cu autoritățile militare românești de la baza militară Mihail Kogălniceanu și din portul Constanța, dar și cu conducerea think-tank-ului românesc New Strategy Center.

La ora actuală, The Heritage Foundation a plecat discret în misionariat la suveraniștii francezi, cărora, după cum scrie Le Monde, le propune un Projet 2027 pentru următoarele alegeri prezidențiale.

În același timp, fundația trumpistă “lucrează” împreună cu două think-tank-uri suveraniste, Mathias Corvinus College din Ungaria și Ordo Iuris Institute for Culture din Polonia, la un proiect de “transformare” și “reformă” (a se citi: demontare și distrugere) a Uniunii Europene.

Date fiind dimensiunile, capacitățile financiare și de influență ale fundației trumpiste, pericolul e demn de luat în seamă, nu numai la nivelul României, ci al întregii Europe.

Știm că MAGA dorește cu înverșunare o “Europă a națiunilor suverane”, fără norme și fără legislație supra-națională, și că încearcă să sape mormântul instituțiilor europene.
Știm că Ungaria lui Orban și Polonia lui Kaczinsky, după ce s-au văzut cu sacii în căruța prosperității, trudesc din greu să atace ordinea europeană care le-a dat cel mai mare ajutor.

În România, MAGA lui Tom Dans se va confrunta cu președintele căruia i s-au opus și cu atașamentul populației la UE, cea care ne-a salvat in extrems de trumpismul simionesc. Iar ca să citez un guru în viață: minereurile românești aparțin statului român. Care stat este membru deplin al Uniunii Europene.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Cum ar fi arătat România dacă George Simion ar fi câștigat alegerile. Exemplul polonez

* Ce ne așteaptă în „colonia franceză”. Câteva predicții

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Visul lui Stalin, împlinit de secta MAGA

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

Dacă vrem să ne imaginăm cum ar fi arătat România sub președinția lui George Simion, e suficient să aruncăm o privire asupra societății poloneze așa cum era ea între 2015-2023, perioada în care țara a fost condusă de către populiștii suveraniști ai partidului Lege și Justiție (PiS). Descoperim o atmosferă socială toxică, infestată  de discursuri post-adevăr (în care faptele nu mai contează, ci doar interpretarea acestora), de narative atât de violente, încât au provocat în mai multe rânduri moarte de om.

O constatare se impune cu aceeași ocazie: atât în campania electorală, cât și în perioada post-campanie, George Simion s-a inspirat copios și continuă să imite narativele PiS, clocite de Jarosław Kaczyński și acoliții săi.

J. Kaczyński este omul care, de la cârma partidului suveranist, conduce Polonia din umbră din 2003 până azi: un soi de Dragnea polonez, doar că mult mai longeviv decât al nostru.

Partidul Prawo i Sprawiedliwość (PiS) – Lege și Justiție – a fost înființat de către frații Lech și Jarosław Kaczyński în 2001, într-o Polonie agitată, haotică și sleită de tranziția post-comunism din anii 1990-2000.

– Advertisement –

Baza ideologică a partidului a fost definită încă de atunci: “restaurarea polonismului”, un concept născut în anii ‘30, amestec de identitate națională (definită prin religia catolică), de absolutism moral și de respingere a modernității.

Cuvântul de ordine al PiS este „Sanacja” (curățire, asanare), slogan utilizat în timpul regimului autoritar al mareșalului mareșalului Piłsudski, după lovitura de stat militară din 1926.  Imposibil să nu constați analogia acestui termen cu acea “curățenie generală” la care îndemnau propagandiștii georgiști în perioada campaniei electorale.

Idem pentru expresia care rezumă programul partidului: „wstawanie z kolan” (ridicarea din sclavie) – termen atribuit incontestabilului președinte al PiS, Jarosław Kaczyński.

– Advertisement –

Începând cu 2005, adică imediat după ce câștigă alegerile legislative, partidul, considerat inițial centrist, a virat la dreapta, frizând deja extremismul. Jarosław Kaczyński își recunoștea propria ipocrizie la Radio Maryja (catolic): „Întâi și întâi, trebuia să câștigăm alegerile. Apoi am alunecat spre dreapta atât de mult cât am putut”. (1)

Tot în 2005, PiS a propus modificarea Constituției în sensul pe care i-l știm astăzi (hiperbolizarea patriotismului, respingerea valorilor occidentale, stigmatizarea minorităților, exaltarea religiei catolice etc.), însă nu a dispus de majoritatea parlamentară pentru a o efectua.

În 2007, partidul Platforma civică al lui Donald Tusk trimitea PiS în opoziție timp de 8 ani.

Perioada imediat următoare este cea care ne interesează: din 2015 (an în care PiS a câștigat atât legislativele, cât și prezidențialele prin Andrjez Duda) și până în 2023, când PiS a pierdut legislativele, deci o parte din putere. Această perioadă este interesantă de observat pentru noi, pentru a înțelege ce am fi putut trăi, în ce ambianță, ce aer am fi respirat dacă România ar fi căzut  în suveranismul auristo-georgist.

Începând cu 2015, PiS transformă Polonia într-o „democratură” epuizantă pentru polonezul de rând. Divizată în două tabere care se urăsc reciproc, cea suveranistă și cea liberal-europeană, țara trăiește într-o atmosferă încărcată, de tensiune permanentă. Această toxicitate (pe care noi am cunoscut-o în campania electorală), în loc să scadă după încheierea alegerilor, s-a amplificat.

În „democrația iliberală” ești obligat să suporți valuri de ură, violență, presiuni, propagandă, atacuri, toate de o intensitate paroxistică, dificil de închipuit chiar și pentru noi, românii, care suntem familiarizați cu scandalurile. O dezbatere publică normală, calmă, e absolut imposibilă. Nu mai există niciunde și nicăieri, în Polonia lui Kaczyński.

PiS acaparează direct mass-media de stat, pe care o transformă în organ de propagandă, și atacă sistemul judiciar, paralizând funcționarea Tribunalul constituțional (omologul Curții Constituționale de la noi). Modul în care Kaczyński și acoliții săi au pus mâna pe justiția independentă în Polonia va fi subiectul unui alt articol.

Televiziunea publică poloneză (TVP Info) și canalele adiacente, odată supuse puterii printr-o simplă lege votată de majoritate, au început să descrie o realitate absolut paralelă, să renunțe la orice etică ori echilibru. Ca și cum la Televiziunea Română (TVR) s-ar difuza continuu programele de la Realitatea Plus, cu Anca Alexandrescu director de programe.

Presa occidentală, stupefiată, a consacrat articole întregi burtierelor care defilau pe ecranele TVP Info, necrezându-și ochilor. În narativele televizate, însuși Lech Wałęsa era catalogat drept „agent comunist”, iar Solidarność (Solidaritatea) – un grup complotist care ar fi confiscat puterea pentru elitele liberale, în complicitate cu fostii comuniști, în detrimentul poporului.

În afara bombardamentului cu semi-adevăruri sau minciuni, orice critică a puterii era tratată ca o înaltă trădare. Societatea poloneză a trăit într-o vijelie constantă de defilări de „trădători”, cu zecile și cu miile, până la oboseală și derută.

Cea mai grotescă acuzație de „trădare” a venit de la Jarosław Kaczyński însuși, care, în iulie 2017, de la tribuna Parlamentului, a lansat o tiradă de pomină în direcția Opoziției: „Să nu îndrăzniți să pronunțați numele fratelui meu (fostul președinte Lech Kaczyński, mort în 2010 în accidentul aviatic de la Smolensk, Rusia – n. red.), cu mutrele voastre de trădători! Voi sunteți cei care mi-ați ucis fratele, canaliilor!”

O explicație a acestor torente continue de ură, provocate expres și întreținute cu grijă, o furniza sociologul polonez Jadwiga Staniszkis (care între timp a decedat, în 2024). Acesta explica pentru Le Monde în 2017: „Radicalizarea societății este un mijloc pentru puterea suveranistă de a selecționa elitele de mâine. Ei  [elitele PiS] sunt convinși că violența poate îmbunătăți societatea și o va unifica în final, creând un om nou. Se înșeală, întrucât ceea ce se produce în societate este exact inversul”. (2)

Războiul din Ucraina a oferit televiziunii publice poloneze ocazia de a asocia opoziția liberală cu criminalii de război ruși. Într-un reportaj produs de televiziunea publică,  ororile din Bucea sunt asociate cu imagini datând de mai bine 10 ani, arătându-l pe Vladimir Putin în timpul negocierilor cu reprezentanți europeni, printre care Donald Tusk (aflat la momentul respectiv în exercițiul funcției sale de președinte al Consiliului European). Titlul derulat? „Tusk are sânge pe mâini!”.

Din colțul Facebook de unde își exercită propaganda pro-rusă, Anca Alexandrescu reia acest narativ imediat după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României: 

Amploarea intoxicării la televiziunea publică este atât de mare, încât mulți polonezi declară că până și comuniștii erau mai subtili.

Dacă pe noi, românii, lucrurile acestea nu ne miră, surprinde totuși cât încasează televiziunea publică pentru a-și ciomăgi continuu populația cu dezinformările Puterii: în mai 2020, majoritatea parlamentară a votat o subvenție de 2 miliarde de zloți (451 de milioane de euro) pentru canalele TV publice.

În Polonia suveranistă, singurele mass-media independente sunt cele străine: Jarosław Kaczyński nu a avut timp să le „repolonizeze” capitalul, ocupat fiind pe prea multe fronturi.

Asaltul asupra presei nu e vizat doar televiziunile, bineînțeles, ci și presa scrisă și rețelele sociale. Jarosław Kurski, redactor-șef la Gazeta Wyborcza (principalul cotidian de opoziție, fondat de Solidarność), s-a trezit la redacție, încă din 13 decembrie 2015, cu un popă însoțit de un grup de fanatici, pentru a exorciza clădirea.

Exorcizările de clădiri, predicile furioase ale unei părți a clerului, asociate grupusculelor fasciste, au devenit între timp moneda curentă. „În această țară, liberalismul a devenit întruchiparea diavolului”, declara Jarosław Kurski în 2017 pentru Grand Continent.

Este, poate, singurul domeniu în care noi i-am bătut pe polonezi: Șoșoaca noastră a exorcizat tot Parlamentul European cu icoana ei, înainte de a fi scoasă afară la cererea președintei instituției, malteza Roberta Metsola. Totuși, Șoșoacă e izolată chiar și în opoziție, în vreme ce Polonia a experimentat aceste orori cu gruparea Kaczyński la putere.

Linșajul mediatic practicat de televiziunea publică a avut consecințe dramatice în Polonia: primarul orașului Gdansk, Pawel Adamowicz (opozant al PiS), a fost asasinat pe 14 ianuarie 2019, în timpul unei manifestări publice (un concert de caritate, de Crăciun), de către un individ de 27 de ani care tocmai ieșise din închisoare.

 

Evenimentul a șocat lumea întreagă, iar responsabilitatea televiziunii publice a fost arătată cu degetul: asasinul petrecuse 5 ani în închisoare pentru furt, loc in care singura distracție era televizorul. În închisorile poloneze, deținuții au acces doar la televiziunea publică.

Omul, izolat de lumea exterioară, slab psihic, a înțeles de la televizor că opoziția liberală l-a băgat de fapt în închisoare. Aceasta a fost identificată drept originea răului care a cuprins întreaga Polonie și care trebuia combătut și distrus. Iar primul lucru pe care l-a făcut când a ieșit din pușcărie a fost să se ducă la o manifestare a opoziției și să-l înjunghie, sub privirile mulțimii, pe Pawel Adamowicz, una dintre figurile cele mai populare ale Platformei civice, aflat la cârma Primăriei din Gdansk de mai bine de 20 de ani. (3)

Un studiu efectuat ulterior, la cererea Primăriei din Gdansk, a expus în cifre valul de ură care l-a avut drept țintă pe Adamowicz în mass-media publică poloneză: acesta a fost subiectul a 1.773 de reportaje care i-au asociat numele în mod constant cuvintelor: „trădător al neamului”, „trădare a intereselor naționale” și „lipsit de patriotism”.

În timpul funeraliilor (la care au participat peste 50.000 de oameni, nu și Jarosław Kaczyński), fratele edilului, Piotr Adamowicz, a amintit că Pawel primise cu puțin timp în urmă, din partea unui grup de naționaliști, un certificat de deces pe numele lui. Nu numai el, ci și alți primari ai Opoziției fuseseră amenințați astfel. Afacerea certificatelor de deces a fost clasată de către Parchetul controlat de PiS, fără nicio urmare.

Polonia suveranistă a cunoscut nu numai asasinatul politic, ci și sinuciderea ca formă protest civic.

Exasperat de discursul omniprezent rasist și homofob practicat de PiS, de acapararea instituțiilor poloneze, chimistul Piotr Szczęsny (54 de ani) și-a dat foc în public, pe 19 octombrie 2017, strigând „Protestez!”, după ce în prealabil și-a distribuit manifestul împotriva PiS.

A fost un gest complet asumat de către acest fost militant Solidarność, puternic deprimat de starea în care ajunsese țara sa și de atmosfera de ură din societate. (4)

„Piotr și-a dat foc pentru că nu mai putea”, a declarat pentru presa franceză același Jarosław Kurski, redactor-șef la Gazeta Wyborcza. El a adăugat: „Miroase groaznic în Polonia, ca și cum s-ar fi întors anii 1920-1930. Ideologia la putere a devenit cvasi-fascistă”.

Pe lângă aceste drame, „stegarul nostru dac”, Cezar Avrămuță, cel cocoțat în copaci și pe macarale pentru cauze bolnave, pare dintrodată încă și mai hilar.

Tot de la PiS s-a inspirat George Simion când și-a vărsat borșul din farfurie în capul Franței. Singura diferență este că țapul ispășitor, originea tuturor relelor la polonezii suveraniști este Germania. Discursul este însă strict același.

În 2020, Andrzej Duda, candidat la propria succesiune prezidențială, lansa în campania electorală: „Germania vrea să aleagă președintele polonez!”. Exact aceeași frază a fost utilizată de Simion în mai multe rânduri, referitor la Franța.

Le vremea respectivă, presa germană criticase decizia lui Duda de a grația un criminal pedofil, gest controversat care-l putea costa în campanie. Andrzej Duda a ripostat cu vehemență, repetând  la fiecare miting electoral: „Iată încă o manipulare perfidă din partea propagandei nemțești odioase! Încă un exemplu de ingerință a Germaniei în aceste alegeri, încă un exemplu de propagandă germană murdară împotriva mea!”.

Ca președinte încă în exercițiu, Andrzej Duda nu și-a permis să descindă el însuși prin studiourile TV germane, cum și-a permis Simion în Franța, însă și-a trimis șeful de campanie, Adam Bielan, să ceară explicații ambasadorului german la Varșovia.

Violența discursurilor anti-Germania a fost atât de mare în timpul campaniei, încât corespondentul publicației Die Welt, prezent la unul dintre mitinguri, a fost agresat pur și simplu de susținătorii președintelui. ONG-ul Reporters sans frontières a cerut ulterior președintelui Duda să prezinte scuze jurnalistului agresat.

În clipurile electorale ale PiS, sloganul prezent a fost: „Aveți de ales între Polonia sau Germania!” (Polska czy Niemcy, wybór należy do Ciebie!).

Bineînțeles, Donald Tusk este descris în permanență ca fiind „marioneta Germaniei”, la fel cum Nicușor Dan a fost desemnat de suveraniștii noștri drept „marioneta Franței”.

Spre deosebire de mai tânărul și carismaticul Andrzej Duda, Jarosław Kaczyński, vulpoi bătrân uns cu toate alifiile, a preferat glumițele cu impact la public, pentru a explica așa-zisa xenofobie a Germaniei față de polonezi. Venerabilul a povestit atât de des că polonezii care călătoresc cu Deutsche Bahn sunt declasați de către controlorii de tren germani (adică atunci când își cumpără bilet la clasa I sunt trecuți la clasa a II-a), că nemții nu suportă să vadă că polonezii își permit să călătorească la fel de bine ca ei, încât directorul căilor ferate germane a trebuit să dezmintă oficial minciuna.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe „Incontestabilul” să acuze Berlinul, în 2021 , că „vrea să transforme Europa în cel al Treilea Reich”.

Polonia a fost cât pe ce să aibă și ea alegeri anulate. În  2021 a izbucnit scandalul Pegasus: PiS a spionat în timpul campaniei electorale din 2019 telefonul senatorului Krzysztof Brejza, organizatorul campaniei Platformei civice.

Pegasus a fost instalat de asemenea pe telefonul asistentei acestuia, Magdalena Łośko, și pe cel al tatălui senatorului, Ryszard Brejza, care este primarul orașului Inowrocław.

Deși inițial a negat ca Polonia ar utiliza acest sistem, eternul șef al PiS, Jaroslaw Kaczyński, din modesta lui funcție de simplu deputat, a fost obligat să recunoască faptul că Polonia a achiziționat o licență de la producătorul israelian, chipurile, pentru lupta anticorupție.

Ancheta care a urmat a stabilit că nu mai puțin de 578 de responsabili politici au fost spionați sub guvernarea PiS, inclusiv apropiați ai partidului aflat la guvernare (trădare să fie, dar s-o știm și noi!).

Conform legilor în vigoare, deși trecuseră doi ani de la alegeri, scrutinul ar fi trebuit să fie invalidat, dar nu s-a întâmplat.

Alegerile legislative din 2023 au însemnat sfârșitul unei epoci dominate total de PiS și revenirea la putere, în Parlament, a Platformei civice a lui Donald Tusk. Dușmănia PiS – Platforma civică, aceeași de 25 de ani, împreună cu rivalitatea eternă Kaczynski – Tusk, au supra-saturat alegătorul polonez. Ceea ce explică în parte victoria lui Karol Nawrocki, ilustrul necunoscut ales – ca și Andrej Duda acum 10 ani – personal de venerabilul Kaczyński, a cărei rețetă de selecție și al cărui fler politic funcționează întotdeauna.

Jarosław Kaczyński are astăzi 75 de ani.

P. S. Un fapt interesant în încheiere: circulă în societatea poloneză o mulțime de legende despre homosexualitatea bătrânului Kaczyński. Acesta nu a fost niciodată căsătorit, nu i se cunosc iubite și a trăit toată viața împreună cu mama sa, până la decesul acesteia. Homosexualitatea sa refulată s-ar afla, după unii, la originea teribilei homofobii pe care o manifestă și cu care a intoxicat societatea poloneză. Constatăm, deci, și aici o coincidență de legende, apropo de George Simion și istoria șoferului său. Din fericire pentru amândoi, viața privată a fiecăruia rămâne viață privată și așa trebuie să rămână.

Note

(1) – episodul e consemnat în cartea lui Michał Karnowski și Piotr Zaremba, „O dwoch takich… Alfabet braci Kaczynskich” (Apropo de aceștia doi… Alfabetul fraților Kaczynski) – Wydawnictwo M, 2006, pagina 292.

(2) – „Polonia în vremea urii”, Le Monde, 15 decembrie 2017.

(3) – Acest asasinat îl amintește pe cel al deputatei britanice progresiste Jo Cox, ucisă în 2016 de un militant de extremă dreapta, susținător al Brexitului.

(4) – Le Monde, „Piotr Szczesny, acest om simplu care și-a dat foc pentru a trezi Polonia”, 9 ianuarie 2018; Jean-Yves Potel, „O atmosferă de ură în Polonia”, Cairn Info, 2019.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Ce ne așteaptă în „colonia franceză”. Câteva predicții

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Visul lui Stalin, împlinit de secta MAGA

* „Neutralizarea liderului” – asta l-a destabilizat!

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

Carevasăzică, am devenit colonie franceză încă din seara alegerilor, imediat după victoria lui Nicușor Dan. Asta ne spune propaganda rusă, căreia i-a luat mai puțin de două zile pentru a produce efect în rândul alegătorilor suveraniști dezamăgiți.

Cele câteva montaje-bidon, lansate cu precizie înspre cei care nu înțeleg mobilizarea majorității tăcute la vot, au fost înghițite pe nemestecate de milioanele de români conspiraționiști.

Și cum românul e nu numai poet, dar și mare prevăzător, rețelele sociale s-au umplut de liste despre ce ne așteaptă pe noi, colonizații Franței. Care de care mai fanteziste. Conspirația a atins cote nemaivăzute, la un punct în care nu te mai crucești, mai degrabă îți vine să râzi. 

– Advertisement –

Ei da, toți cetățenii coloniei franceze România vor fi obligați să învețe limba franceză, începând cu cetățeanul George Simion. Cel mai probabil, dictatorul Macron îl va închide la Rahova până va învăța să pronunțe cu rrrrrrrrh, și tot acolo „patriotului” îi va fi predată Revoluția franceză de la 1789, aia cu baia de sânge.

Și nu e totul! Iată ce ne așteaptă, după părerea mea (vă confirm, vin zile grele)!

Mămăliga românească tradițională, aia tăiată cu ața de bunicile noastre, va fi înlocuită prin lege cu bagheta franțuzească. Cei care vor să reziste – să-și facă de pe acum rezerve de mălai!

– Advertisement –

Idem pentru tot ce ține de alimentația românească tradițională: Franța ne va obliga să mâncăm brânzeturile sale, alea cu mucegai și care miros urât, și va interzice telemeaua valahă și cașcavalul din moși-strămoși. Până și nea Gigi va fi obligat să furnizeze camembert la nunți, botezuri, cumetrii. Plăcinta românească și colțunașii vor fi înlocuiți cu macarons și millefeuilles. S-a zis cu noi!

Filosofia va deveni materie obligatorie și probă de bac, indiferent de profilul liceului, după sistemul de educație francez. De altfel, ministrul Daniel David a înscris-o deja subversiv în proiectul său educațional, fără să se consulte cu comisia din Parlament. Va trebui să tocim toți filozofie, aia cu Kant și Socrate, dacă nu v-a plăcut înțelepciunea rusească.

Iubitorii de manele vor fi obligați să fugă din colonia franceză România, unde noi, ceilalți, ne vom plictisi de moarte ascultând Edith Piaf, Charles Aznavour și Yves Montand.

Franțuzii o să ne bage pe gât și Turul Franței, care va porni de la București – asta ca să ne umilească în văzul întregii lumi.

Vom fi sufocați cu emisiuni de cultură la radio si televiziune, după modelul lor, ca să ne îndobitocească. În Franța, cultura este peste tot, omniprezentă. O găsești până și în coșul de gunoi. Ce-or să devină, Doamne-ferește, posturile noastre de televiziune, dacă vor fi obligate să difuzeze cultură?

Uitați-vă că abia s-a instalat dictatura colonială și doamna Alexandrescu de la Realitatea Plus/Minus e deja interzisă pe Facebook!

Vă aduc astăzi o mostră de cultură franceză, ca să înțelegeți cam ce ne așteaptă: un fragment din coloana sonoră a jocului video „Clair Obscur: Expédition 33”.

Clair-Obscur a fost lansat recent de studioul Sandfall Interactive din Montpellier, constituit dintr-un un grup de tineri programatori care se plictiseau în pandemie. Gamerii români cunosc cu siguranță acest joc, care prezintă un univers grafic reușit, înfruntări epice și un punct de plecare original.

În Parisul de la Belle Époque devenit ruină (vedem Turnul Eiffel curbat, Arcul de Triumf rupt în două, clădirile haussmaniene deformate sau prăbușite), un eveniment supranatural are loc în fiecare an: un număr cu două cifre, în ordine descrescătoare, este pictat pe un monolit de către o pictoriță  cu puteri malefice. Toți cei care au vârsta inscripționată pe piatră sunt “șterși” prin fenomenul numit gomaj: dispar într-o ploaie de petale (care descrie moartea).

Expediția 33 trebuie să-i salveze deci pe cei care vor împlini 33 de ani, pentru a nu fi șterși precum cei din generațiile precedente. Mai multe personaje, purtând nume celebre din perioada Belle-Époque, cu costume inspirate din curentul Art-Déco, pleacă în căutarea pictoriței pentru a o distruge, înfruntând obstacolele de pe parcurs.

Aveți aici varianta de trailer beret/marinieră/baghetă, pentru un plus de autoderiziune.

Nu jocul in sine îl supun atenției cititorilor, ci coloana sonoră a acestuia, absolut somptuoasă. Probabil un viitor premiu pentru cel mai bun soundtrack al anului.

Opt ore de muzică în total, semnate de compozitorul francez Lorient Testard împreună cu solista principală, Alice Duport-Percier. Versurile sunt scrise în franceză ori în dialectul occitan, câteodată în engleză ori într-o limbă inventată, derivată din latină sau japoneză.

Iată câteva piese (atenție la a doua, intitulată „Lumière”, care riscă să va răsune în creier pentru mai mult timp!).

Salutare tuturor în „colonia franceză”!

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Și s-a dus coana Chirița la Paris, reîncarnată în George Simion

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Visul lui Stalin, împlinit de secta MAGA

* „Neutralizarea liderului” – asta l-a destabilizat!

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

– Advertisement –

Câteva observații și câteva  reflecții à propos de prestația lui George Simion la postul de televiziune francez CNews.

Întâi și întâi, e bine de știu că prezidențiabilul AUR s-a dus la post TV conservator, al cărui proprietar, talentatul industriaș Vincent Bolloré, împărtășește aceleași valori cu George Simion: o poziționare filo-rusă, anti-progresistă, contra instituțiilor europene și de susținere a extremei drepte franceze.

Miliardarul francez (breton) este filo-rus mai degrabă din interes economic decât din convingere ideologică: după ce Franța și-a pierdut influența în Africa (de unde Bolloré extrage o parte din resursele necesare întreprinderilor sale), a fost nevoit să se aclimatizeze Rusiei putiniste – și asta are un preț.

Simion era deci ca la el acasă, între ai săi, cu diferența că interlocutorii din studio erau mai civilizați si mai subtili decât invitatul lor român. Diferența s-a văzut cu ochiul liber.

– Advertisement –

Încă o dată, un reprezentant al extremismului românesc i-a contrariat până și pe omologii săi extremiști europeni. La fel cum Șoșoacă i-a oripilat  până și pe extremiștii de la AfD-ul german (și a rămas neafiliată în Parlamentul european), George Simion a reușit aceeași performanță pe CNews. Chiar dacă prestația de aseară nu i-a retras, cel puțin deocamdată, sprijinul doamnei Marine le Pen sau pe cel al Giorgiei Meloni.

În ochii telespectatorului francez lambda, George Simion a făcut dovada fără echivoc a necunoașterii lumii exterioare României. Chiar mai rău: dovada inadaptării la lumea civilizată, a incapacității de a se racorda codurilor societale ale unei țări, în ciuda efortului de a vorbi în limba franceză. Cum să fii președinte dacă nu ești capabil să-ți însușești codurile unei țări pe care o vizitezi?

Sigur, românii francofoni au pufnit în râs auzindu-i franțuzeasca stâlcită, însă privitorul francez nu are aceeași reacție: acesta va aprecia efortul de a se exprima, oricât de stricat, în limba celor care l-au invitat.

– Advertisement –

Dimpotrivă, telespectatorul francez sancționează fără apel cititul de pe foaie în exprimarea unei idei sau convingeri, care e asimilată lipsei de spontaneitate. Acest gest făcut de Simion, care nu a scăpat privitorilor, l-a dezavantajat pe loc. I-a anulat efortul de a vorbi chirițește (o zecime franțuzește, nouă zecimi românește).

Revenind la dezbatere: jurnaliștii și analiștii postului CNews au încercat să-l poziționeze pe invitatul lor român pe aceeași linie cu cea susținută de redacție. Altfel spus, să facă o paralelă între Simion – urmașul lui Georgescu cel “urgisit” de judecătorii români – și Marine Le Pen, interzisă de judecătorii francezi.

Comentatorul care a făcut paralela nu a scos un cuvânt despre faptul că magistrații francezi au aplicat o lege cerută de Marine Le Pen însăși (ca și cum justiția franceză ar putea fi comparată cu a noastră). Însă nici el nu se aștepta, probabil, ca Simion să taxeze Franța de dictatură sau s-o asemene Iranului. Ori să le explice el francezilor cum să se trezească în conștiință.

Probabil că Simion a auzit câteva voci extremiste care vorbesc în Franța, după condamnarea doamnei Le Pen, despre “dictatura judecătorilor“ și a exprimat această idee în felul lui: cu toporul, ca la măcelărie. Fără să realizeze că, astfel, îi pune într-o postură foarte complicată pe cei care l-au invitat: ARCOM-ul francez nu e CNA-ul românesc. Instituția care reglementează comunicarea vizuală și numerică franceză își face treaba conform legii și a închis deja un post de televiziune din Grupul Media Bolloré (C8), după amenzi de 7,6 milioane de euro.

Ce a debitat Simion pe post a stupefiat nu numai prin conținut, dar și prin absența oricărui savoir-vivre, a neștiinței celui mai elementar comportament: e ca și cum te-ai duce acasă la cineva cu desaga de obiecte de contrabandă la vedere și astfel îți pui gazda în situația de a fi anchetată de poliție.

Bineînțeles, echipa de platou s-a dezis de extremistul nostru, și-a permis chiar să-l ironizeze în felul lor, tipic franțuzesc.

Au francezii un stil inimitabil de a-i trata pe cei care se comportă ca niște boi: cu clasă, cu cordialitate, fără să-i umilească, fără să le atingă demnitatea de om, însă așezându-i cu eleganță în propria balegă. Simion a simțit-o, cu siguranță, din plin.

E prețul pe care l-a plătit pentru a-și fi atins obiectivul: să arate electoratului său cum le-a zis-o el franțuzilor în față. Care franțuzi? Nu contează. Electoratul simionist nu face diferența între ăia care sunt cu Macron și ăia care i se opun.

El, candidatul, a fost în platou la ăia care i se opun lui Macron, de la ei și-a luat-o în freză. Jurnaliștii anti-macroniști sunt cei care l-au trimis acasă zicându-i, cu un surâs politicos, să-și continue campania electorală în țară.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Despre prezența la vot. Contra-exemplul Mircea Badea

* De ce poartă Anca Alexandrescu flori în piept?

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Visul lui Stalin, împlinit de secta MAGA

* „Neutralizarea liderului” – asta l-a destabilizat!

* Fascismul trumpist

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

Ați observat ce des poartă Anca Alexandrescu flori din materiale textile, trandafiri din cârpă agățați pe îmbrăcăminte, ca pe vremea bunicii? Sunt nelipsite pe ținutele sale, oriunde și în orice situație, până și în călătoriile cu Nordis Travel (cele pentru care nu găsește extrasele de cont bancar). 

Așa-i ca n-ați priceput de ce?

Iată explicațiile!

– Advertisement –

Întâi și întâi, pentru că floarea e simbolul gingășiei, al delicateții, al feminității. Împompoțănându-se cu o floare – suficient de mare cât să-ți sară-n ochi –, doamna Alexandrescu vrea să arate că e o gingașă femeie, fină și fragilă. În niciun caz măcelăreasa cu toporul în mână care se lăbărțează seara pe ecranul Realității TV. 

Floarea din piept e menită să-i adauge o doză consistentă de feminitate, prin transfer de la obiect la purtător. Anca Alexandrescu o poartă ca o dovadă incontestabilă a uriașei sale sensibilități, afișată ostentativ, ca o pavăză împotriva gujaților care îndrăznesc să-i pună la îndoială delicatețea și eleganța.

Cu floarea salvatoare în piept, doamna Alexandrescu își permite să bârfească fără să fie percepută de fani ca o bârfitoare. Poate să se stropșească în voie împotriva “sistemului sorosist”, de pe marginea șanțului: admiratorii n-o să vadă decât marea sa distincție și clasă.

– Advertisement –

Cu floarea la rever, până și javrele devin bișoni drăgălași, care mărșăluiesc prin parc, recunoscători pentru șuturile primite.

Dacă ați observat, doamna Alexandrescu se folosește de un color-code, când își pune gingășia în pieptu-i de aramă.

Floarea e roșie? Vai și-amar de adversari, doamna e pusă pe luptă! E semn că se lasă cu sânge în emisiune (bălți de sânge, “până la copitele cailor”), cu “șo pe ei, pe mama lor”, maxilare zdrobite și cu “vă arăt eu vouă, nemernicilor!”.

E albă floarea? Doamna e în mod “porumbiță nevinovată”: n-am făcut eu asta, eu am fost întotdeauna sinceră, nu eu am trădat, ci eu am fost cea trădată, mi-au amenințat copiii, nu mi-e rușine de ce-am făcut, eu am zis să treacă de la mine, ce să faci, ăștia-s oamenii.

Floare neagră? ‘Ai de capu’ nostru! Doamna Alexandrescu își îngroapă vreun dușman. Cânta prohodul cuiva în emisiune. Biata doamnă Raisa, cu toată experiența ei de super-spioană la KGB, Stasi și Mossad, și-a luat-o pentru că n-a văzut că floarea-i neagră-neagră cu sclipici.

Tot  prin floare neagră ne zice doamna Alexandrescu că se lasă cu vreun doliu: fie după banii pierduți pe vreo amendă de la CNA, ori pentru vreo listă electorală pe care n-a încăput; doliu că s-a suspendat emisia sau după vreo iluzie deșartă provocată de PSD-iști ingrați.

E firesc să ne întrebăm de unde i-a venit doamnei Alexandrescu ideea florilor în piept. Ori cine a inspirat-o?

Pentru a avea un răspuns, trebuie să deschidem manualul de kremlinologie și să interogăm breasla meșteșugarilor de care aparține doamna Alexandrescu: cea a propagandiștilor de profesie.

Stilul vestimentar de propagandist sovietic e bine definit, are regulile sale stricte, la fel cum meseriile de bancher sau vânzător de automobile cer ținute adecvate.

Sunt obligatorii, prin fișa postului (pentru personalul feminin): rochii peste genunchi (nu cumva să vă arătați lungimea picioarelor, ca madam Macron!) din material lucitor de preferință, cu imprimeuri florale tip perdea, ca pe vremea regretatelor noastre bunici. Ori: pantalon croială masculină, fără sexitudine.

Un stil purtat cu strălucire de colegele doamnei Alexandrescu – Margarita Simonian și Olga Skabeeva de la Rossiya 1, Ria Novosti sau Russia Today.

Doamna Alexandrescu, o profesionistă desăvârșită, respectă cu strictețe exigențele vestimentare ale jobului. Cu un plus prin florile din poliester sau vâscoză, agățate pe straiele sale de producție globalistă Zara, Orsay sau Next.

Însă nu e singura: și Diana Iovanovici-Șoșoacă știe să-și agațe o floare de cârpă în piept când merge la vreo sindrofie la Ambasada Rusiei (acolo nu poartă iia românească, ci doar în Parlamentul European).

Mărturisesc că nu m-am străduit să găsesc originea exactă a florilor textile care-i sunt atât de dragi doamnei Alexandrescu, însă am identificat cu precizie sursa inspirației:

Doamna Anca Alexandrescu și-a luat-o drept model pe Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, pe care o copiază masiv. Spune-mi cine te inspiră, ca să-ți spun cine ești!

Ș-aide una…

… ș-aide două…

… ș-aide trei să-i dăm bătăi!

Zaharova e cea care zicea că “ocupația românească din 1918-1940 a fost cea care a adus în Basarabia sărăcie, ruină, depopulare şi atacuri în masă”. Că Moscova „i-a iertat României aproape toată datoria sa pentru distrugerile provocate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Multe alte puncte comune au cele două doamne purtătoare de flori în piept. Aproape aceeași vârstă (53 / 49 de ani), aceeași meserie-paravan. Ambele abuzează de limbajul de cișmea și au aceleași ambiții, nu însă și aceeași șansă: biata doamnă Alexandrescu n-a avut norocul să se nască în Rusia. Altfel, ar fi ajuns și ea ambasador extraordinar și plenipotențiar al țării sale ori în topul BBC al celor 100 femei cele mai influente ale planetei.

Doamna Alexandrescu are ghinionul să trăiască în UE, unde cerințele profesionale sunt stricte, unde petele pe CV te compromit pe viață, unde nu însemni nimic dacă “lucrezi” la o televiziune-pubelă.

Însă nu e totul pierdut, mai e speranță. Poate vine Rusia la noi, în vreun fel sau altul, după marea resetare, marea trezire în conștiință a nației. Adică marea ștergere cu buretele a cratițelor murdare.

E deja realitatea instalată în America, unde mârlănimea politică a fost resetată în corp diplomatic, conspiraționiștii cei mai scrântiți au devenit miniștri, iar politicianul cel mai vulgar a devenit președinte.

Să fie resetată și ea, să nu i se mai zică atâta că e țață, ori că nu e jurnalistă, ci youtubeuză de televiziune.

Speră și se roagă, doamna Alexandrescu, chiar dacă i-a fost eliminat georgescul inimii ei, căci speranța moare ultima.

Și, apropo: pentru “speranță” urmăriți floarea mov! Ați văzut-o deja agățată pe vreun sacou, în serile când spera să-i meargă live-ul la emisiune sau să și-o ia Coldea în bot.

Pentru visele renăscute despre o nouă viață cu Georgescu la cârma țării, urmăriți floarea roz!

Iar dacă floarea serii este verde-semafor, înseamnă că doamna Alexandrescu își dă sieși cale liberă spre postul de zaharovă a României.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Lupta dacilor cu Soros

* Planul secret al lui Georgescu: „trezirea în conștiință” prin care va elimina democrația și va instaura dictatura „celui chemat”, a „unicului conducător”

* Visul lui Stalin, împlinit de secta MAGA

* „Neutralizarea liderului” – asta l-a destabilizat!

* Fascismul trumpist

* Afișul din Bad Tölz

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

* Generalul Yakovleff, războiul din Ucraina și pericolul Trump