ziaristii.com

Autor: Laurențiu Ciocăzanu

  • Români, la picior arm’! Să ne trăieşti, Mihai Şora!

    Români, la picior arm’! Să ne trăieşti, Mihai Şora!

    L-aţi auzit pe Codrin-file din povestea „hoţul strigă hoţii”? Declaraţia lui despre cum îl pot ei suspenda pe Iohannis (culmea nebuniei, în vremuri de preşedinţie rotativă a UE!) este doar ultima dovadă că ne aşteaptă un an de „care pe care”. PSDragnea are plan clar s-o rupem cu UE, dacă UE nu se face preş în faţa sultanilor roşii.

    Dragnea a cules până-a ales. I-au rămas în jur doar figuri de genul Codrin. Oameni care fie dau cu pumnul la nevoie, fie execută mecanic, fără să forţeze vreun neuron din dotarea personală. „Nucleul dur” al puterii sale e compus din oamenii care, în istoria acestui partid, abia dac-aveau loc să care genţile unor Iliescu, Năstase, Geoană sau Ponta.

    Dăncilă e „bomboana de pe colivă”, vorba tovarăşei sale Carmen Dan (la rându-i exponată banală în vitrina cu statui ieftine a mahărului cu mustaţă). Prim-ministru ca marioneta ideală. Care nu gândeşte, ci execută fără crâcnire ce-i transmite şeful ei neoficial Darius Vâlcov şi cel oficial Liviu Dragnea. Şi dacă s-ar porni Apocalipsa alături, dar i-ar spune „Liviu” să stea liniştită că-i doar o uşoară furtună de vară, tanti ar crede şi aşa ceva.

    Mai departe, e gaşca binecunoscută anti-justiţie: Nicolicea, Iordache, Şerban Nicolae, Tudorel Toader&co. Iar lista poate continua cu toţi anonimii din majoritatea parlamentară (adăugaţi aici şi ALDE, care e complice cu această panoplie de pesedişti-unelte de uz personal).

    Odată rezolvat frontul puterii cu oameni fără personalitate, şantajabili sau lacomi (nu musai de talia Lingoului-şef), Dragnea are tot ce-i trebuie să meargă până la capăt cu atacul la UE. Afirmaţia lui Codrin Ştefănescu („nu avem ce discuta cu liderii europeni”) sună ca o declaraţie fermă de război faţă de Europa. De ce? Pentru că UE nu se face preş în faţa lor atunci când ei cer „legea suntem noi”. Nu, avertizează UE, renunţaţi la atacul la democraţie! Asta i-a transmis lui Tăriceanu însuşi Guy Verhofstadt, şeful său de familie europeană ALDE.

    Fără efect! Nu le pasă atâta vreme cât nu obţin ce vor: IMUNITATE pentru furt. Or, UE nu poate garanta aşa ceva. De aceea, băieţii vor continua. Iar nouă nu ne rămâne decât să stăm cu arma la picior şi să fim gata oricând de ripostă. Arma noastră nu e violenţa, deşi am avea de o mie de ori mai multe motive să fim „veste galbene”. Dar avem cuvântul, umorul, protestul şi speranţa binelui. Plus modele de o aură inegalabilă.

    Avem OAMENI ca Mihai Şora. La 102 ani, venerabilul cărturar ne spune cu o pioşenie rară şi o forţă intrinsecă de esenţă divină ce trebuie să fim noi toţi, în acest an în care Codrin, Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu&co. vor să dea foc la ţară. Fără a filosofa prea mult, vă propun să începem bătăliile lui 2019 sub semnul acestui mesaj de mai jos, transmis românilor de Mihai Şora. E cel mai bun energizant şi balsam deopotrivă pentru vremurile ce vin.

    Dragi prieteni,
    Ne așteaptă un an greu.
    Nu știu în ce măsură suntem pregătiți să-i facem față (în ce mă privește, nu știu nici chiar dacă-i voi supraviețui); dar să rămânem atenți, lucizi și întregi, cu ochii larg deschiși. 
    Și, desigur, să ne revedem la Girafă.

  • Pregătiţi de prăbuşire? Semne proaste anul are pentru piaţa imobiliară. Pică imobiliarele, pică economia!

    Francezii au o vorbă: Quand le bâtiment va, tout va. (Când piaţa imobiliară merge, totul merge). Evident, e vorba de economie. Prin urmare, şi în sens invers, atunci când sectorul afacerilor imobiliare merge prost e semn că economia va merge în aceeaşi direcţie.

    Iar sectorul imobiliar din România începe anul cum nu se poate mai rău. Semnele erau vizibile încă de anul trecut, din ultimul trimestru, când numărul tranzacţiilor imobiliare s-a prăbuşit practic în comparaţie cu perioadele precedente. Există multe cauze pentru o astfel de tendinţă, dar una singură le include pe toate: proasta guvernare.

    De când a venit la putere, coaliţia PSD-ALDE a îndatorat masiv ţara, însă nu pentru impulsionarea investiţiilor, ci pentru consum (majorări de venituri bugetare, ajutor social etc.). Au apărut la scurt timp şi consecinţele macroeconomice: deficit bugetar mare, inflaţie în creştere galopantă, dificultăţi tot mai mari ale statului în a se împrumuta intern şi extern, neîncrederea investitorilor.

    Iar la final, bomboana pe colivă: „ordonanţa lăcomiei”, care a fost aprobată pe ultima sută de metri a lui 2018, va suprataxa indirect clienţii băncilor, ceea ce va reduce şi mai mult capacitatea de creditare pe piaţa imobiliară.

    Toate aceste măsuri panicarde şi decizii aberante (ale guvernului Dăncilă, în special) nu au făcut decât să sporească neîncrederea micului dar şi marelui investitor în economia românească. Două mari companii germane care urmau să investească în România (una, la Craiova, în sectorul auto) au anunţat că renunţă să-şi mai aducă banii aici.

    Sentimentul de neîncredere s-a transmis, inevitabil, şi pe piaţa imobiliară.

    În luna octombrie a anului trecut, la nivelul întregii țări au fost vândute puțin peste 52.000 de imobile, arată datele oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru. Mai exact, numărul tranzacţiilor la nivel național în octombrie 2018 este cu peste 9.000 mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

    Vânzările de locuinţe au început să scadă şi în lunile de vară. Iar declinul numărului de tranzacţii cu apartamente şi proprietăţi a continuat, după un scenariu care seamănă leit cu prăbuşirea pieţei imobiliare de acum zece ani. Sunt căderi mari ale numărului de tranzacţii de case şi terenuri, de până la 30% la nivel naţional, cu un vârf de aproape 50% în Bucureşti! Totuşi, în ciuda acestor date clare, preţul mediu rămâne „anchilozat” undeva pe la 1200 de euro pe metru pătrat (în Capitală), dar e explicabil: şi începând cu 2008, preţurile au rămas blocate la nivele mari, până când a devenit clar că cine ţine de preţ poate să piardă foarte mult. 

    Acum sunt iar cifre îngrijorătoare. Chiar şi cei care aveau bani de investit în imobiliare, anul trecut, au amânat decizia de a-şi plasa economiile în case sau terenuri, fiind neîncrezători în viitorul economiei româneşti, ceea ce a complicat şi mai mult lucrurile.

    Preşedintele Asociaţiei Analistilor Financiar-Bancari din România, Iancu Guda spune că, în 2019, salariile angajatilor din mediul privat nu vor mai creste în ritmul din 2019 (de amintit şi că salariile de la stat au fost deja plafonate, din criză de bani la buget – nota redacţiei). Dar mai grav, susţine el, oamenii vor fi mai puţin siguri pe locul lor de muncă, prin urmare vor fi şi mai puţin dispuşi să contracteze credite, ceea ce evident că va influenţa negativ piaţa, la final.

    Dar la fel de important, afirmă Iancu Guda, creditele pentru case se vor lua mai greu, ceea ce va trage preţurile în jos.

    „Scăderea preţurilor la imobiliare cu minim 25%-30% este o corecţie normală (nu o ajustare depresivă), deoarece se construieşte metrul pătrat cu maxim 750-800 EUR, şi se vinde între 2000-2500/mp în zonele bune din marile oraşe!”, scrie Iancu Guda, pe Facebook.

    Tot mai mulţi analişti vorbesc deja despre o iminentă prăbuşire a pieţei imobiliare în 2019, mai ales că, explică Ramona Ganea (reprezentant al unui dezvoltator imobiliar), anul începe cu veşti proaste pentru cei dornici să facă un credit:

    „Pe partea de creditare, clienţii au câteva necunoscute. De la 1 ianuarie, vor intra noile norme BNR privind scăderea gradului de îndatorare, iar probabil mulţi sunt puţin mai speriaţi de faptul că pot pierde avansul sau pot întâmpina dificultăţi la încadrare anul viitor.O să fie rău pentru cei tineri, dacă se limitează acordarea de credite pentru case.”, a declarat Ramona Ganea pentru Digi24.ro.

    Lucrurile se complică şi mai mult când vine vorba de programul Prima Casă. Pe 2018, fondurile de la buget pentru acest program s-au epuizat deja încă din luna august, semn pe care analiştii economici îl citesc tot în cheia unei crize iminente:

    „În momentul în care cererea pentru apartamente, imobiliare scade, cu siguranţă vom avea de a face cu o prăbuşire de preţuri”, a declarat Cristian Păun, profesor de economie.

  • Orban către Dragnea-Dăncilă-Tăriceanu: „Măsluiți datele oficiale și înșelați partenerii europeni privind deficitul bugetar imens făcut în 2018”

    Orice zi în plus cu PSD-ALDE la guvernare echivalează cu un ajutor pentru îngroparea economiei româneşti. Ultima pe listă dintre măsurile care lovesc puternic mediul de afaceri, cu voia guvernului Dăncilă, este ordonanţa care suprataxează „lăcomia bancară” (de fapt, e vorba de lăcomia guvernului, care va împovăra clienţii băncilor pentru a face rost de bani, ca să acopere dezmăţul bugetar).

    Acesta este motivul pentru care liderul PNL Ludovic Orban a cerut în termeni extremi de fermi, într-o scrisoare deschisă adresată liderilor coaliţiei de la putere, convocarea parlamentului în sesiune extraordinară, pe tema bugetului pe 2019. Iată câteva extrase din mesajul liderului liberal:

    „Vă somez să prezentați urgent în dezbatere publică proiectul de buget pentru 2019 și să convocați o sesiune extraordinară a Parlamentului de îndată pentru adoptarea Legii bugetului de stat.

    Din incompetența voastră, anul 2019 începe cum nu se poate mai prost pentru români. Activitatea principalelor instituții ale statului și a autorităților locale este afectată negativ de absența bugetului de stat.

    Ați călcat în picioare obligația legală de a înainta Parlamentului proiectul legii bugetului de stat și a bugetului de asigurări sociale până la data de 15 noiembrie 2018.

    Este inadmisibil ca România să înceapă anul 2019 fără un buget aprobat, fără o prognoză clară de venituri și cheltuieli bugetare și fără o bază legală care să fundamenteze cheltuirea banilor publici.

    Ca urmare a acestui fapt principala lovitură o resimt companiile care nu știu la ce noi taxe și impozite să se mai aștepte care pot apărea în proiectul legii bugetului de stat pentru 2019 și nu-și pot construi planurile de afaceri pentru acest an.

    Iresponsabilitatea voastră lovește la început de an în pensionarii care nu vor mai beneficia de creșterea pensiilor cu 9% conform legii în vigoare începând cu luna ianuarie și în angajații din sectorul public care nu știu dacă există bani pentru plata salariilor până la sfârșitul anului și care riscă să fie dați afară dacă nu veți fi în stare să asigurați resursele bugetare necesare.

    În același timp, după ce ați pus lacătul pe ușile principalelor instituții ale statului, în ultima zi a anului trecut economia privată a fost lovită peste noapte cu noi taxe și impozite care vor provoca scumpiri în lanț pentru întreaga populație. Prin noile taxe și impozite care se vor aplica de la începutul anului fără nicio fundamentare veți îngropa creșterea economică a României și veți bloca o dezvoltare sănătoasă care să genereze prosperitate pentru toți românii.

    Pe de altă parte, administrațiile locale, în special cele mai performante, administrațiile liberale, care au fost jefuite constant de resurse în ultimii ani, sunt în imposibilitatea de a adopta bugetele locale și nu pot să demareze niciun proiect de investiție locală până la adoptarea bugetului de stat.

    Recunoașteți că nu sunteți în stare să prezentați un proiect de buget pentru 2019 pentru că situația finanțelor publice este dezastruoasă și încercați cu disperare să măsluiți datele oficiale și să înșelați opinia publică și partenerii europeni privind deficitul bugetar imens pe care l-ați provocat în 2018 de peste 30 miliarde de lei, și pentru că nu sunteți capabili să construiți un buget pentru 2019 care să se încadreze în ținta de deficit bugetar de maximum 3% din PIB.”

  • EXCLUSIV. Lăsaţi fără portofel în Casa Poporului! Păţania unor români din Luxemburg în locul unde furtul devine lege

    Soţii Cristache, rezidenţi în Luxemburg, sunt soldaţi credincioşi ai acelei Diaspore române care nu încetează să lupte. Pentru orice. Pentru un rost departe de casa părintească prahoveană, pentru mai binele copiilor (Ștefan, 24 de ani, Sarah, 23 de ani, Samuel, 21 de ani și Bogdan Constantin, 9 ani), pentru un salt profesional, pentru lege şi ordine la tot pasul, pentru ţara de adopţie dar mai ales pentru ţara-mamă.După eforturi şi războaie peste războaie întru supravieţuire demnă într-o lume deloc uşoară, încercări pe Bătrânul Continent dar şi peste Ocean, în Statele Unite, Constantin Cristache a reuşit să stabilizeze viaţa familiei. Deţine în prezent o companie privată de transport intern şi internaţional în micul stat situat la graniţa dintre Franţa şi Germania (de unde provine actualul preşedinte al Comisiei Europene – Jean Claude Juncker) şi ţine cu dinţii de ea drept cea mai profitabilă realizare de business a familiei.

    MĂCEL CA-N 10 AUGUST? NICĂIERI!

    Dar visul familiei Cristache rămâne România. Au fost în 10 august în Piaţa Victoriei, au simţit în plin furia represiunii de tip stalinist. „Aşa  ceva n-aţi văzut şi nu veţi vedea niciodată în Europa! Aţi văzut jandarmii din Franţa ce lecţie de profesionalism au dat? N-au atacat NICIUN singur francez paşnic, nemaivorbind de copii, femei, bătrâni, dimpotrivă, i-au protejat pe toţi manifestanţii paşnici de cei violenţi. În timp ce în România, încălcând legea şi toate regulamentele de serviciu, au procedat exact invers: i-au protejat pe violenţi şi au atacat peste 150.000 de oameni paşnici! Dacă aşa ceva se petrecea oriunde în Occident, a doua zi erau la puşcărie toţi jandarmii în culpă”.Declaraţia lui „Costi” Cristache exprimă „of”-ul a milioane de români, care au văzut exact la fel, dar pe care nimeni nu-i răzbună acum.Însă până se va tranşa ancheta penală în cazul măcelului din Piaţa Victoriei, familia Cristache are de povestit o altă întâmplare de-a dreptul incalificabilă pentru statul român: a fost furată în Casa Poporului! La doi paşi de sălile Curţii Constituţionale a României, unde Constantin Cristache şi fiul său fuseseră invitaţi la un seminar al Diasporei. Soţia Viorica (avocat), rămasă la Luxemburg atunci, povesteşte pentru ZIARISTII.com toată păţania soţului şi a fiului său din prima căsătorie:

    POVESTEA UNUI CALVAR

    „Așa cum ați discutat cu soțul meu, vă trimitem acest email pentru a vă rezuma cele întâmplate fiului lui, Cristache Samuel, în data de 2 noiembrie 2018, la Palatul Parlamentului.În data de 18.10.2018, soțul meu, împreuna cu fiul lui, Cristache Samuel (alăturat, foto din ziua incidentului) în urma unui anunț postat pe Facebook de un prieten, s-au înscris prin Google Forms, pentru a participa la dezbaterea <<Priorități legislative pentru românii de pretutindeni>>, din 2 noiembrie 2018, la Palatul Parlamentului, Bucureşti.În urma acestui email au început să se pregătească pentru această dezbatere și, în data de 30 octombrie, au plecat spre România. Au ajuns pe 1 noiembrie, și pe 2 noiembrie la ora 9.00 erau deja la Palatul Parlamentului, foarte entuziaști și dornici de a participa la această dezbatere pentru care pregătiseră și un material referitor la probleme practice privind  detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.Cum au ajuns mai devreme, au profitat pentru a face câteva poze.Accesul era prevăzut  pe la intrarea C1 – Senat, cel târziu la ora 9.50, iar ei au ajuns la aceasta intrare în jur de 9.50. Au trecut prin controlul de securitate (care avea să ne confirme ulterior că în momentul în care Samuel a trecut de control avea trei obiecte negre cu el: telefonul, portofelul și cheile mașinii), și au mers  la sala unde urma sa aibă loc dezbaterea.Prin urmare, avem certitudinea că la intrarea în Palatul Parlamentului, el avea portofelul cu el, precum și certitudinea că la ieșire, nu îl mai avea.”

    DUŞI CU VORBA

    „Au ajuns la sală în jur de orele 10.00 și cum dezbaterea nu începuse, Samuel şi soţul meu s-au dus la toaleta de lângă Curtea Constituțională. Samuel spune că avea portofelul în buzunarul de la pantalonii de la costum și, cum îl jena, l-a scos din buzunarul pantalonilor și l-a uitat fie în toaletă, fie când s-a spălat pe mâini, lângă chiuvetă. Sigur a fost găsit de cineva care și l-a însușit, în loc să îl predea agenților de securitate.La acel moment nu și-a dat seama ca a uitat portofelul acolo, dar refăcând cursul prezenţei sale în Palatul Parlamentului, numai acolo putea să îl fi lăsat. Au mers după aceea în sala unde au avut loc dezbaterile și, la pauză, Samuel a mai mers  la o alta toaletă. După aceea, au mers la restaurantul Parlamentului unde abia acolo și-a dat seama că nu mai are portofelul. Samuel l-a întrebat pe tatăl lui dacă i l-a dat cumva lui.Costi, soțul meu, i-a spus că nu. În plus, au verificat amândoi o geantă pe care o aveau cu ei, au mers înapoi în sala unde au avut loc dezbaterile, la cele doua toalete, dar nu l-au găsit. Apoi au mers la agentul de securitate, care era la Curtea Constituțională, și au obținut  un număr de telefon al unei doamne care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment, o anume  doamna Irina, pe care au sunat-o pentru a-i ajuta. I-au povestit situația, iar doamna le-a spus că luni, 4 noiembrie, îi va contacta să le spună dacă, vizualizând înregistrările camerelor amplasate în interior, în zonele unde au fost ei prezenți, au găsit vreun indiciu sau persoana care și-a însușit fără drept portofelul.”

    FUGA DE RĂSPUNSURI

    „Bineînțeles ca nu i-a sunat luni, ci a așteptat ca ei să o sune.  Soțul meu mi-a dat și mie numărul de telefon și am vorbit chiar eu cu dumneaei; bineînțeles că nici măcar nu demaraseră o anchetă sau procedură internă, ca să poată avea aprobarea pentru a vizualiza înregistrările camerelor. Abia miercuri, dacă nu mă înșel, la insistențele mele, i-a trimis lui Samuel un mesaj pe messenger în care îi spunea inițial că nici măcar nu apar pe înregistrări intrând în clădire, lucru aberant!După mai multe verificări din partea lor, au găsit în final înregistrarea în care ei doi se văd intrând în clădire și trecând prin controlul de securitate, iar acolo au văzut că Samuel avea într-adevăr cu el trei obiecte negre, un portofel, telefonul și cheile de la mașina, pe care le-a scos din buzunare și le-a pus în cutia care este scanată, iar după control le-a recuperat și le-a pus în buzunarele de la haina și pantaloni. Prin urmare, portofelul a fost furat, chiar dacă nu direct din buzunarul lui, ci indirect prin însușirea fără drept, de către o persoana care se afla, ca și Samuel și tatăl lui, în clădirea Parlamentul la acea data.De atunci, am tot contactat-o pe aceasta doamnă Irina, însă fără succes, de cel puțin 10 ori, pentru a-i cere informații despre o eventuală anchetă internă, care credeam că va fi declanșată pentru a se descoperi persoana care a făcut acest lucru, dar fără succes. Nu ne-a mai răspuns la telefon și nici la mesaje, din momentul în care i-a confirmat lui Samuel că avea cu el cele trei obiecte când a intrat în clădire. Au fost și au declarat furtul și la poliție, dar nici de acolo nu avem niciun feedback, au sunat la secțiile de poliție din zona Palatului Parlamentului sperând ca cineva a dus acolo măcar portofelul, pentru acte, dar la fel, niciun răspuns din partea lor. Au spus ca ne vor contacta dacă primesc portofelul sau dacă găsesc acest portofel, dar nimic…”

    30.000 DE EURO PIERDERI

    „Ca urmare a acestui incident, ei doi au trebuit să rămână în țară mai mult decât prevăzuseră inițial pentru a face demersurile pe lângă autoritățile luxemburgheze și române abilitate pentru a le furniza un titlu de călătorie ca să se poată întoarce în Luxemburg. Această călătorie pe care au făcut-o foarte bine intenționați nu a avut rezultatele scontate nici în ceea ce privește dezbaterea la care au participat, pentru că nu am primit niciun feedback din partea celor care au organizat-o, până acum, nici într-un alt sens pozitiv, în schimb, le-a reconfirmat, dacă mai era nevoie, modul în care autoritățile române își fac treaba în situații precise.În plus, cum nici unul dintre eu nu a lucrat în cadrul firmei ai căror administratori sunt, și din cauza faptului că au lipsit mai mult decât prevăzuseră, firma noastră a avut pierderi care se por cifra intre 20-30000€. Ne întrebam acum dacă a meritat sau nu efortul…În loc de concluzii, vreau să vă spunem că au venit în țară foarte entuziasmați și dornici să se implice direct în acțiunile referitoare la românii din diaspora, dar acest incident le-a lăsat un gust amar și a fost ca o confirmare a ceea ce se întâmplă acum la cele mai înalte nivele în viața politica a țării noastre, încât cu greu au putut depăși momentul.Dezamăgirea a fost așa de mare încât am hotărât sa nu mai venim la 1 Decembrie la Alba Iulia, deși soțul meu plănuise de mult timp aceasta călătorie și își dorea să fie acolo cu toată familia lui, pentru a sărbători nu doar Ziua Naționala a României, dar mai ales, centenarul de la Marea Unire.”

    „NU VOM LĂSA BRAȚELE JOS!”

    „Dar ce este cel mai grav este că acest lucru s-a întâmplat într-un loc în care te aștepți să fii în siguranța, și tu, și bunurile tale. Dacă se întâmpla pe stradă, nu avea în niciun caz același impact asupra noastră, pentru că să spunem că încă ne mai așteptăm ca pe stradă sau într-o aglomerație să ni se întâmple asta, dar nu la Palatul Parlamentului! Asta spune atât de multe despre noi în momentul de față, despre și în ce stadiu de micime morală am ajuns ca popor, bineînțeles, fără să generalizez.Țin să vă precizez că Samuel era foarte motivat să se implice activ în a promova românii din diaspora și acțiunile lor, să promoveze România și românii nu doar în Luxemburg, dar și în țările limitrofe, dar dezamăgirea după acest incident este atât de mare încât dorința lui de implicare în acest sens este acum pe o curbă descendentă.Noi o să continuăm să ne implicam. Știm că dacă lăsam brațele jos nu facem decât să ne complacem și noi, ca mulți alții care au obosit să mai lupte cu morile de vânt precum Don Quijote, și să complacem o țară care – fără implicarea unor oameni ca voi, ca noi, ca mulți alții, care încă mai simt românește, care încă mai vibrează când aud numele România, care o iubesc necondiționat și cu toată ființa lor -, riscă să nu mai aibă istorie, riscă să dispară de pe scena istoriei. Ori acest lucru este dezonorant pentru înaintașii noștri, care s-au sacrificat pentru ca România să rămână în istoria umanității ca o țară demnă și măreață, ca o țara capabilă să-și depășească condiția și să se facă respectată de marile puteri. Ar fi păcat…Va mulțumim mult pentru implicare și ajutor!Viorica și Constantin Cristache”

  • Traian Băsescu, atac la „mercenarii jurnalismului românesc”: Buşcu, Ghilezan, Chirieac, Pieleanu – „scule ale propagandei ruseşti”

    „Mercenarii presei!
    Mulţi jurnalişti şi analişti autodeclaraţi a fi “independenţi” sunt plătitiţi să-i prostească pe români.
    Prima grijă a jurnalistului şi analistului mercenar este să se declare încă de la începutul emisiunii pro-american, pro-UE, pro NATO, când, de fapt, prin ceea ce susţine în emisiune este o biată sculă a propagandei ruseşti, postură dictată chiar de contractul comercial semnat cu cei care îl finanţează.
    Bogdan Chireac, Doru Buşcu, Mirel Palada, Marius Pieleanu, Marius Ghilezan (monarhistul roşu) şi mulţi alţii inundă seară de seară televiziunile de ştiri cu analizele şi opiniile lor “independente” despre oameni politici, vinovaţi şi nevinovaţi, partide politice, evoluţia ţării şi a lumii etc.
    Mercenarii jurnalismului românesc sunt de fapt doar nişte simbriaşi slugarnici, plătiţi bine de PSD, promovaţi insistent de televiziunile de ştiri şi consistent preluaţi de agenţia rusească de intoxicare mediatică Sputnik, care seară de seară îşi recită mesajul comandat prin contract, mesaj menit să distrugă încrederea românilor în instituţiile propriului lor stat, dar în deplin acord cu obiectivele propagandei Moscovei.
    Ca să nu mai vorbim de lacheii de la Antena 3, simbriaşi ai puşcăriaşului Voiculescu, guriştii bine plătiţi, Badea, Gâdea, Zamfir, Ursu, Dumitrescu etc şi mulţi dintre invitaţii lor, adevăraţi campioni ai dezinformării şi ei bine primiţi şi susţinuţi în ştirile preluate de agenţia rusească de dezinformare Sputnik.
    Ce viaţă urâtă au şi TONOMATELE astea.
    Oameni buni, decât să vă uitaţi la emisiunile acestor simbriaşi ai menţinerii României în afara valorilor democratice a UE şi NATO, mai bine urmăriţi Discovery. Măcar ceva informaţie corectă veţi primi cu siguranţă. Eu asta fac în ultimii ani.
    PS – cred că este tare umilitor să practici jurnalismul ca meserie, dar să nu fii liber în opiniile tale, pentru simplul motiv că ai stăpân care îţi plăteşte şi îţi comandă opiniile.”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

  • La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    Peste doar câteva ore, intrăm în Noul An. LA MULŢI ANI, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Acasă sau afară, eşti a mea cum şi eu sunt al tău. Îţi urez un 2019 TARE! Tare de tot. Puternic. Curajos. Poate suferind. Dar şi izbăvitor.

    E vremea să CREDEM în forţa noastră de naţie. Dar şi în puterea noastră individuală. Suferim încă de o boală veche: egoismul. E cumva de înţeles – în comunism, salvarea individuală era o formă de egoism, însă miza era una mai pământeană: supravieţuirea în foame şi frig.

    Să încercăm să ne vindecăm de gena egoistă implantată în simţurile noastre civice de un trecut dureros! Să ne punem existenţa la bătaie şi pentru altceva decât binele nostru individual, dorinţa de a ne proteja familiile, destinele proprii – nevoi fireşti, altfel. Căci planetele par să se fi aranjat de astă dată şi pentru un destin de naţie mai bun. Dar el are nevoie de altruismul nostru, pentru a rupe blestemul. De un mic ajutor. De implicare. Are nevoie „să ne pese”. E un preţ mic, pe care merită să-l plătim dacă vrem să ne ajutăm singuri, să nu cerem la infinit să fim salvaţi de alţii, chiar dacă şi de ei avem nevoie.

    PUTEM FI VENEZUELA?

    România se află acum mai mult ca niciodată în istorie la MÂNA ei. De fapt, destinul acestei naţii e mai mult ca oricând la mâna noastră. De ce? Pentru că ne aflăm exact pe punctul de echilibru, între est şi vest, dar din postura de ţară UE, nu candidată (precum Serbia unde „Sebi” Ghiţă îşi cumpără soarta penală cu donaţii de 10.000 de euro), or asta ne ajută enorm să presăm talerul viitorului european.

    Există motive să ne prăbuşim înapoi în întunericul sovietic de tip nou putinist, dar şi motive să balansăm acest blestem al istoriei spre lumea civilizată, occidentală, cea care făcea posibilă naşterea României Mari acum o sută de ani şi-o lună.

    Dacă vom crede că „suntem prea mici, depindem de alţii, marile puteri fac legea etc.”, s-ar putea să cădem înapoi în smoala istoriei. Iar prin mlaştina asta, am ferma convingere că la capăt (care nu înseamnă zeci de ani) se află foamea şi frigul de dinainte de 1989. Plus ura, turnătoriile, hoţia generalizată, legea pumnului, moartea. Venezuela e cel mai bun exemplu că se poate şi-n zilele noastre să mori pe mâna ta. Dintr-o ţară lider mondial în resurse energetice – deci liberă la prosperitate – a ajuns un cimitir de milioane de oameni vii, lipsiţi de alimente, medicamente, chiar şi de hârtie igienică. O ţară eşuată. Cu zombii-cetăţeni, în loc de fiinţe libere. Ce i-a adus aici? Nu Chavez, nici noul descreierat Maduro, ci slăbiciunile sale ca naţie. Care au legătură directă cu slăbiciunile individului simplu. Nimic nu naşte din neant, totul e o sumă socială. Nu-ţi pasă de lume, de lege, de valori, crezi că te vei salva egoist şi individual? Primeşti ce-ai semănat!

    10 AUGUST – VICTORIA STRĂZII

    Falimentul de ţară are nevoie de puţine ingrediente: popor fricos, aparat de stat supus şi lacom, lideri politici demenţi. Toate însă derivă dintr-o singură sursă: corupţia. Dacă omul de rând o acceptă – asta e cale liberă spre faliment. Venezuela plăteşte tragic acest preţ. România îl poate plăti şi ea la fel, dacă alunecăm spre acelaşi tip de populism fanatic (anti-multinaţionale, anti-Soroş, anti-minorităţi, anti-libertăţi), al cărui combustibil intern este toleranţa omului simplu la rău, la hoţie, la minciună şi jaf. Iar România seamănă cu Venezuela, la acest capitol al slăbiciunilor interne.

    Dar România are totodată energii puternice capabile să blocheze căderea ei în abisul neobolşevic. Una este apartenenţa la structurile UE-NATO, cele ce garantează şi azi rezistenţa acelor oameni din aparatul de stat în spiritul democraţiei, al legii şi justiţiei. O altă forţă stă în CIVISM. Era nevoie de un Liviu Dragnea ca să realizăm cât de solid e frontul României pro-occidentale. Asta a devenit tot mai clar odată cu iarna OUG 13, când protestele disperării faţă de un regim care şi-a trădat alegătorii şi aliaţii occidentali au născut forţa #Rezist. Şi am aflat în 10 august 2018, în Piaţa Victoriei, că urmaşii comunismului nu au altă cale de opri acest val devastator pentru mafia politică decât prin forţă. Represiunea dirijată pe axa Scroviştea-Dragnea-Dăncilă-Carmendan-Şefii Jandarmeriei a fost un atac terorist la sănătatea democraţiei noastre. Nu vom uita! Este doar un motiv pentru care nu putem ceda.

    PARLAMENTARII „CIUMEI”, SABOTORII ROMÂNIEI

    Ne aflăm la mâna noastră, mai mult ca oricând în istorie, şi pentru că nimeni nu ne încurcă să luptăm cu această „Ciumă Roşie”. Da, e greu! Da, simţi nevoia să fugi, să pleci din ţară, să spui că totul e pierdut. Dar nu e aşa! Nimic nu e pierdut, deşi nici nu e câştigat. Însă avem şansa de a rezista. De a strânge din dinţi. Şi de a suferi. Iar la final, nu peste multă vreme, poate cel mult doi ani, vom şti CLAR cum se vor fi ales apele. Iar de va fi să fie rău, nu-i mai bine să ştii că ai făcut tot ce-a depins de tine să nu renunţi?

    Însă nu avem multe motive să credem într-un astfel de deznodământ. Coaliţia răului PSD-ALDE (ajutată pe sub masă şi de infiltraţi în opoziţie şi minorităţi) nu mai poate face nici măcar ce-a făcut în 10 august. Poate doar minţi în continuare, îndatora nesăbuit ţara, manipula, lungi boala. Sigur că nu e niciun bine în asta, dar practic nu pot fi opriţi să ne autodistrugă intenţionat. De ce? Pentru că e plin parlamentul (şi promit să-i aflăm până la ultimul) de trădători anonimi, şpăgari şi combinatori – toţi nişte nulităţi adunate special de Dragnea pentru a vota la comandă.

    Ei sunt PRINCIPALII vinovaţi pentru atacul la naţiunea română. Aceşti derbedei cu drept de vot vor plăti! Să aveţi încredere în asta. Nu au alte pârghii de a ne răpune, de a ne scoate din UE şi din NATO, decât TIMPUL. Teoretic, doi ani ne mai pot sabota din interior, până ne vor lăsa în sapă de lemn. Dar de va fi aşa, nu vom pieri. Vom renaşte şi-i vom căuta până în gaură de şarpe. Exact aşa cum fac ei azi cu toţi cei ce le stau în cale. Reţineţi: nu au altceva decât TIMPUL de partea lor. Care timp, începând din 1 ianuarie 2019, nu mai joacă în favoarea lor. Se scurge. Repede. Tot mai repede. Până la scadenţă. Unii dintre ei au început deja să-şi dea seama că e cazul să aleagă. „Prefer să fiu trădător de partid decât trădător de ţară”, a spus un deputat PSD demisionar din gloata lui Dragnea.

    CU GÂNDUL LA STRĂMOŞI…

    Da, poate acest coşmar va mai dura doi ani. Poate vom fi deja la pământ, atunci. Dar ca întotdeauna în istorie, scadenţa vine. Vezi moartea torţionarului Ficior, în puşcărie, după atâţia ani de la crimele sale. Acum timpul însă trece muuult mai repede. Nu vom avea nevoie de atâţia ani să-i dovedim pe torţionarii zilelor noastre. Ci doar de curaj. Încredere. Şi disponibilitate la suferinţă. Căci suferinţa face parte din viaţa noastră, oricum. Aici sau afară, ea există oriunde. E libertatea fiecăruia dintre noi să aleagă locul şi tipul ei, dar nicăieri nu poţi scăpa de ea.

    Eu voi alege să sufăr în continuare aici. Pentru ca, la final, să mă bucur tot aici. CRED că 2019 ne va ajuta să ne eliberăm de propriile noastre slăbiciuni. Să ne rupem de blestemul istoriei de a fi mereu la mâna altora. Suntem DOAR la mâna noastră. Şi „Ciuma” are armele ei, dar şi noi le avem pe ale noastre. Diferenţa o va face, în cele din urmă, CREDINŢA în propriile forţe, în noi înşine. Noi o avem, dar ei o au? Nu cred.

    Te iubesc, România mea, oriunde te-ai afla!

    Te iubesc şi CRED în tine. În cei care au suferit sau au pierit în trecut pentru ca tu să ne dai şansa de a nu-i uita azi. Pentru ei, a-şi da viaţa a fost o datorie de onoare faţă de cei rămaşi în viaţă. Datorită lor, existăm. Să ne aducem aminte de asta, cu recunoştinţă faţă de acel MARE sacrificiu care ne permite nouă azi să facem doar sacrificii mai mici.

    LA MULŢI ANI!

  • La exact cinci ani de la accidentul de schi, viaţa lui Michael Schumacher costă lunar o avere

    Pe 3 ianuarie 2019, Michael Schumacher va împlini 50 de ani. „Cel mai bun cadou la împlinirea a 50 de ani ar fi ca fanii să și-l amintească așa cum e! Adică cel mai bun pilot!”, a declarat Sabine Khem, fostul manager al marelui campion.

    Azi, se fac exact cinci ani de la tragedia suferită de Schumacher în Alpii francezi şi de la internarea sa de urgenţă la Spitalul din Grenoble, dar tratamentul şi starea lui de sănătate rămân încă un mister bine ferecat de către Corinna Schumacher, soţia pilotului.

    În iunie 2014, la o jumătate de an de la accidentul de schi şi după ce a părăsit starea de comă în spitalul din Grenoble, Schumacher a fost transferat la domiciliul său în Gland (Elveția), un oraș de pe malul Lacului Geneva, între Lausanne și Geneva, unde o echipă de specialiști îi oferă de atunci toată îngrijirile de care are nevoie. Potrivit unor estimări neconfirmate oficial, costurile tratamentului ar depăşi lunar 200.000 de euro! La mijlocul lunii trecute, Daily Mail a ajuns la concluzia că pacientul nu a mai stat permanent în pat şi nici nu a mai avut nevoie de respirație asistată – o informaţie care nu a fost negată de familie, spre deosebire de alte informații apărute anterior.

    HOŢUL GĂSIT SPÂNZURAT

    Conacul unde se află cazat şi tratat fostul pilot este o casă grandioasă din lemn, în care soţia sa Corinna a impus o politică de confidențialitate totală, în tandem cu Sabine Kehm, purtătoarea de cuvânt a ex-pilotului. Nimic concret nu a răzbătut dincolo de zidurile proprietăţii. Doar zvonuri şi bârfe.

    Această stare de confuzie generală era pe cale să se prăbușească atunci când un hoț – un lucrător al unei companii medicale de transport aerian – a luat unul dintre dosarele medicale și a început să-l ofere unor publicaţii în schimbul sumei de 50.000 de euro. La scurt timp după ce oamenii din cercul de încredere al Corinnei l-au oprit, respectivul a fost găsit spânzurat în celula din arestul Poliţiei, înainte de a putea da o declarație despre ce s-a întâmplat.

    CERBERUL CORINNA SCHUMACHER

    Este surprinzător faptul că în tot acest timp nimic din ceea ce se întâmplă dincolo de zidurile proprietăţii nu a răzbătut în public. Explicaţia ar putea fi strategia bazată pe două direcţii. În primul rând, oamenii care au grijă de Schumacher primesc o compensație proporțională cu responsabilitatea cerută de familia pilotului – în 2017, Forbes a estimat activele sale la 880 de milioane de euro. Pe de altă parte, puținii prieteni care ar fi putut să cedeze tentației de a vorbi mai mult au încetat de mult să mai fie prieteni. Printre ei se află şi Willy Webber, agentul care a descoperit pilotul și care l-a reprezentat până în 2010.

    Cercul de încredere stabilit de Corinna se reduce la rudele foarte apropiate și la câteva excepții. În afară de copiii lor, Mick și Gina Maria Schumacher, printre vizitatori mai pot fi văzuţi adesea Rolf și Ralph, tatăl și fratele lui „Schumi”. Un alt obişnuit al locului, care se plimbă aproape zilnic prin curtea stabilimentului, este Kai Schnapka, antrenorul personal care l-a însoțit pe pilotul german în ultima sa etapă activă, cu Mercedes (2010-2012), și care se ocupă de partea fizioterapică a recuperării.

    Stephane Bozon, şeful operaţiunilor de salvare în accidentul suferit de fostul mare campion de Formula 1, pe 29 decembrie 2013, în staţiunea Meribel, din Alpii Francezi, a declarat că Schumacher se afla în afara zonei de schi, pe un teren periculos, când a suferit cumplita tragedie: „Am văzut piatra în care a intrat cu schiurile, dar şi piatra de care s-a lovit cu capul. Cu câteva zile înainte a nins, foarte puţin, dar suficient cât să acopere acele pietre cu un strat subţire de zăpadă, astfel că nu le-a putut vedea.”

    Schumacher este considerat cel mai mare pilot de Formula 1 din toate timpurile, date fiind cele şapte titluri mondiale câştigate (cinci dintre ele consecutive, între anii 2000-2004, cu Ferrari) şi cele 91 de victorii repurtate în toate competiţiile.

  • „Laurenţiu, tu – 216 $ pe lună, Doru Buşcu – 60.000 $!!! Ce presă-i asta!?”

    „Laurenţiu, tu – 216 $ pe lună, Doru Buşcu – 60.000 $!!! Ce presă-i asta!?”

    Îi preţuiesc mult pe cei 26 de „patroni” ai mei care au decis să mă finanţeze lunar cu 216 dolari SUA (până la acest moment), pe contul meu de Patreon, sau pe colegul Grigore Cartianu cu al său inventar ceva mai bogat. Oricum, punem donaţiile împreună pentru consolidarea proiectului ziaristii.com. Căci ştiu ce sacrificii înseamnă în ziua de azi să-ţi rupi de la gură fie şi un dolar pe lună, nu mai vorbesc de 100 de dolari (cum a făcut prietena noastră Ioana Popescu, din California, de loc din Rusăneştiul Oltului, satul cu revolta anti-sanitarii pestei porcine şi unde am aflat că primarul comunei deţinea nu mai puţin de 150 de porci!).

    Iar dacă trăieşti în afara României, e chiar şi mai dificil să dai din venitul tău lunar cât de puţin pentru o cauză publică, fie ea şi presa liberă. Am trăit un şi jumătate în Spania şi abia acolo am înţeles cât de mult contează UN euro. În România, nu-l preţuiam, căci aveam diverse „variante de fugă”. Afară, nu ai pe nimeni în afară de tine şi braţele tale. Nu mai contează cine eşti sau ce ai fost, CV-ul tău, ce prieteni ai sau de unde vii. Contează să fii atent şi la un cent, ca să nu rămâi în aer şi să-ţi poţi ajuta eventual şi familia.

    Prin urmare, când spun că îi preţuiesc enorm pe „patronii” mei sunt foarte atent la sensul exprimării. Chiar înţeleg sacrificiul lor, iar eu nu am altă cale de a le răsplăti efortul decât fiind onest cu ei, cu mine şi cu toţi cei care ne urmăresc aici, pe ziaristii.com, alături de colegul Grigore Cartianu şi de alţii ca noi care ni se vor alătura.

    Dar cu toate astea, sunt unii dintre prietenii mei care privesc dincolo de cifre şi mă întreabă direct: „Bine, bine, Laurenţiu, e ok că apreciezi chiar şi această sumă lunară strânsă din donaţii ca tu să poţi rămâne în continuare jurnalist curat, dar nu e cumva prea puţin 216 de dolari pe lună faţă de aproape 60.000 cât a primit Doru Buşcu („Caţavencii”) de la Dragnea? Ce presă-i asta? Ce şanse poate avea România cu astfel de diferenţe astronomice între voi, jurnaliştii oneşti, şi cei plătiţi de Ciuma Roşie?”.

    Întrebarea aceasta mi-a fost pusă de una dintre donatoarele mele de pe „Patreon„, azi, după dezvăluirea făcută de colegii de la NewsWeek România despre „ziariştii” şi „analiştii” arondaţi puterii actuale, în contul cărora regimul PSDragnea a virat lunar milioane de dolari. Ce i-am răspuns?

    Simplu: că banii primiţi de mine valorează infinit mai mult decât banii primiţi de ei. Pentru mine, nu numărul lor contează, ci sursa. Iar sursa donaţiilor mele e una curată, trudită, plină de sudoare şi de sacrificii de toate felurile.

    Sigur că nu sunt ipocrit să spun că micul nostru „copil” media va putea rezista cu doar câteva sute de euro lunar. Evident că nu! Doar costurile cu mentenanţa, taxele, birocraţia şi cheltuielile administrative sar de 1.000 de dolari lunar. Nemaivorbind de nevoia noastră de trăi din astfel de activitate şi de a folosi donaţiile pentru a mai angaja un om-doi, a clădi proiecte jurnalistice, a face deplasări pentru investigaţii ori reportaj etc. Dar una-i una, alta-i alta, vorba unui clasic în viaţă.

    Suntem la început, această nouă formă de finanţare numită Patreon abia acum începe să fie asimilată de public. Sunt convins că vom fi tot mai susţinuţi, pe măsură ce tot mai multă lume va realiza că presa „gratis” nu e gratis niciodată. Ba chiar poate veni la pachet cu fake-news, cu anti-presă, cu manipulare de tip bolşevic şi, la final, ne costă enorm pe toţi, prin faptul că banul public ajunge pe mâna clanurilor interlope din politică. Iar ele finanţează „presă gratis” din banii de la stat, care „presă” manipulează pe gustul „donatorilor”. Să-i citeşte pe alde Buşcu&Chirieac&co. sigur că nu costă nimic – publicaţiile şi televiziunile lor nu cer bani pentru ce spun. Dar costul e denaturarea informaţiei, intoxicarea românului, zăpăcirea minţii lui, atmosferă din care, ghici, cine câştigă?

    Nu voi face niciodată un reproş cuiva pe tema finanţării noastre, cum sugera prietena mea „donatoare” (altfel, de mare bună-credinţă). Nici nu voi cerşi bani pe motiv că, vezi-Doamne, dacă dispar jurnalistul Ciocăzanu, gazetarul Cartianu, admirabilul orator Oreste sau mai ştiu eu cine, se va alege praful de ţară. Nu! Nici vorbă. Nu suntem salvatorii României, nici eroii ei, ci doar nişte oameni care încearcă să supravieţuiască într-o meserie supusă unor presiuni enorme şi care, ca multe alte meserii dispărute de-a lungul vremii, e posibil să se evapore şi ea. Dar nu se va evapora! Va supravieţui.

    Ce e cert însă e că nu vom face NICIODATĂ ceea ce fac cei din lista Newsweek: să acceptăm să oferim „consultanţă” pentru sume enorme. Adică, să devenim trompetele (că tot ne-a ştampilat aşa marele geniu al presei Cozmin Guşă) unei găşti politico-mafiote sau alteia. Să fim, adică, instrumente de propagandă. Să minţim, să manipulăm-dezinformăm-denigrăm, să atacăm statul de drept, justiţia, democraţia, de dragul banului.

    Nu vrem să pozăm în arhanghelii presei sărace, dar curate, nici să ne plângem de milă că se va alege praful de toţi cei care nu se vor „alinia” trendului de consultanţă pe bani politici. Căci nu suntem singurii, ŞTIU că imensa majoritate a jurnaliştilor din ţara asta sunt oameni de bun-simţ, cu măsură, decenţi şi incapabili de compromisuri cu baronii lingourilor din cavouri şi cu patronii banului public.

    Iar dacă Buşcu, Pieleanu, Chirieac, Savaliuc, Ghilezan&co. au reuşit să-şi îndese în conturi jdemii şi mii de euro lunar, ce putem face noi? Sau cum putem opri un astfel de sabotaj la adresa sănătăţii celei de-a patra puteri în stat (prima, aş spune eu)? Nu avem cum şi, personal, nici nu vreau, sincer. Prefer să cred în justiţia în toate formele ei, de sistem sau divină. Ea face întotdeauna dreptate, mai devreme sau mai târziu.

    Ştiu că sumele pe care le-au încasat respectivii le vor ieşi cândva pe gât. Căci ele nu sunt rodul unor contracte naturale de piaţă, în numele binelui public. Ci poartă în ADN-ul lor rău, mult rău. Anti-presă. Sunt sume drenate legal din banul public, din donaţiile pentru partide mărite special de Liviu Dragnea, de când a venit la putere (vezi declaraţiile fostului şef al ANAF, Gelu Diaconu). Şi care, mai devreme sau mai târziu (desigur, dacă România nu iese din UE), vor vorbi altfel despre respectivii. La momentul acela, dacă vor fi sinceri cu ei înşişi, vor recunoaşte preţul imens al lăcomiei.

    Dar în niciun caz eu, ca de altfel toţi jurnaliştii ca mine sau ca Grigore, nu putem şi nici nu vrem să fim cumva geloşi pe „succesul financiar” al unor îmbuibaţi precum Buşcu, Savaliuc sau Chirieac. Nu ne interesează acest gen de finanţare. Nu ne-a interesat NICIODATĂ. Căci niciunul dintre noi n-a vrut să fie în serviciul mafiei politice penale, ci în cel al ADEVĂRULUI, al legii şi al omului simplu. Care trudeşte din greu ca eu sau alţi colegi să primim acele donaţii tip Patreon. Pentru mine, aceşti bani valorează enorm. Nu i-aş da în VECI pe cei încasaţi de Buşcu de la Dragnea. Sunt ceva ce nu poţi cumpăra niciodată. Pentru că nu ne cer să minţim, să dezinformăm, să atacăm sau să distrugem pe cineva, nici să ajutăm vreun politician anume sau să sabotăm un sistem de drept. Ci doar să ne facem MESERIA de ziarist cinstit. Ce poate fi mai valoros?

  • Corupţia românească aruncă Ambasada Americii în ceaţa imobiliară

    Decizie spectaculoasă a Curţii de Apel București, care a dispus confiscarea de la omul de afaceri Puiu Popoviciu (foto) a terenului de 224 de hectare din Băneasa pe care sunt construite Ambasada SUA şi un mare complex comercial (Mall Băneasa, IKEA). Decizia nu e definitivă și, probabil, va fi atacată cu apel.

    Pe câteva hectare, din lotul de 224 smulse de Popoviciu de la Agronomie, a fost construit noul sediu al Ambasadei SUA la Bucureşti (fostul sediu se afla într-o zonă aglomerată şi cu risc de securitate ridicat, în spatele hotelului Intercontinental). Dacă decizia Curţii de Apel va rămâne definitivă, nu înseamnă că Ambasada SUA trebuie să se mute din actualul sediu, pentru că a fost cumpărător de bună-credinţă.

    Procurorii DNA au demonstrat că, în perioada 2000-2004, o serie de înţelegeri ilegale între Puiu Popoviciu şi Ioan Niculae Alecu, pe atunci rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, au făcut ca terenul de 224 de hectare de la Băneasa să fie cumpărat la un preţ infim de către o companie a lui Popoviciu, într-o asociere extrem de păguboasă pentru universitatea de stat.

  • Iohannis, o nouă LOVITURĂ anti-Dragnea: respinge atacul PSD la şefia Armatei!

    Iohannis prelungeşte mandatul generalului Ciucă la şefia Statului Major. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, miercurea trecută, că nu va prelungi mandatul actualului şef al Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, care se încheie în 31 decembrie 2018. Leş nu a precizat pe cine va propune în locul lui Ciucă.

    Potrivit legii, şeful Statului Major al Apărării, care este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.

    „Nu voi prelungi acest mandat al şefului Statului Major al Apărării. Legea prevede un mandat de patru ani de zile, cu posibilitatea prelungirii acestui mandat. Din ceea ce m-am uitat eu în arhive, a fost o singură situaţie în care s-a prelungi mandatul unui fost şef al Statului Major al Apărării şi am dorit să menţin aceeaşi cutumă. Nu vreau să ajung să vă spun care este părerea mea despre generalul Ciucă pentru că am lucrat cu dânsul aproape doi ani, ştiu capacităţile domniei sale, ştiu ce a făcut pentru Armata României şi ce poate face”, a declarat Gabriel Leş, la Antena 3.

    Întrebat ce se întâmplă dacă preşedintele refuză noua propunere pentru conducerea Statului Major al Apărării, ministrul Apărării a precizat: „Nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Discutăm de Armata României şi despre un mandat care este la încheiere în acest moment. Nu cred că mă pot gândi la aşa ceva din partea preşedintelui”.

    Mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, se încheie pe 31 decembrie 2018, potrivit Mediafax.