Autor: Laurențiu Ciocăzanu

  • LOVITURĂ. Mihai Tudose pleacă din PSD şi merge la partidul lui Ponta. „NU se mai poate!”

    Fostul prim-ministru Mihai Tudose a anunţat că demisionează din PSD şi că se va înscrie în Pro România, partidul înfiinţat de Victor Ponta.

    Tudose a anunţat marţi că se înscrie în PRO România, din cauză că a constatat cu tristeţe că o parte din actuala echipă de conducere a PSD a înlocuit agenda publică cu agende personale.

    ”Rămân în continuare în politică, adeptul valorilor democratice de stânga, devotat Brăilei şi României. Mă voi alătura unei echipe cu care împărtăşesc aceleaşi valori, echipei PRO România şi voi rămâne omul, brăileanul şi românul pe care îl ştiţi. (…) Acum 27 de ani am intrat în politică din dorinţa de a face ceva pentru Brăila şi pentru România. 27 de ani am fost membru PSD şi nu am precupeţit niciun efort pentru a face bine oamenilor, pentru a onora încrederea celor ce m-au votat. Chiar şi în cele mai grele momente prin care a trecut PSD am avut speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Astăzi, această speranţă a dispărut după ce în ultimul an am constatat cu tristeţe că o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale, că orice încercare de dialog şi dezbatere internă a problemelor reale ale României nu este luată în seamă”, a scris pe Facebook Mihai Tudose.

    El susţine că orice încercare de democratizare a deciziilor politice din PSD este sortită eşecului.

    ”Cred cu tărie că priorităţile, dezbaterile interne trebuiau să fie despre spitale şi sistemul de sănătate, şcoli şi educaţie, infrastructură şi reformă administrativă. Despre parcursul european al României. Despre parteneriatele strategice. Şi da, şi despre justiţie. Dar despre o justiţie corectă şi pentru oameni. Nu doar pentru ,,unii oameni” … Am avut în ultimele luni foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, dar şi cu oameni neimplicaţi politic, concluzia fiind aproape unanimă: nu se mai poate! Această atitudine a oamenilor m-a condus la una dintre cele mai grele decizii: demisia din PSD ca ultim gest de delimitare faţă de acest mod de a conduce partidul şi ţara. Dacă gestul meu va fi înţeles şi va duce la îmbunătăţirea lucrurilor în PSD m-aş bucura sincer”, a adăugat Tudose.

  • VIDEO. Incredibilul sfârşit al tânărului chinez care a sărit din tren. L-a studiat pe Eminescu în limba sa şi a fost la Alba Iulia de 1 Decembrie. Era îndrăgostit de România, ţara în care a venit să moară

    Zilele trecute, o ştire aparent banală ne-a trecut pe la urechi: un tânăr chinez aflat la studii în România a murit după ce a sărit din tren. Tristeţea e cu atât mai mare cu cât Yin Yuguo iubea România mai mult decât cei care o calcă acum în picioare. Yin Yunguo o iubea din suflet, nu din interes. Mihai Eminescu e „vinovatul” principal.

    S-a îndrăgostit de poezia lui încât a studiat-o cu patimă nebună în limba sa maternă. Dar n-a fost de-ajuns. A vrut să simtă România în viaţa de zi cu zi, călătorind pe versurile poetului naţional. Cum? Studiind aici. Aşa a poposit neaoş la Bacău, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, iar colegii de la Recorder au aflat mai multe de la profesorul Ioan Dănilă:

    „Era fascinat de Eminescu! Yin Yuguo avea 16 ani. A ajuns la noi, la universitate, în toamna lui 2018, ca student la clasa pregătitoare. Avem un astfel de program pentru viitorii studenți străini. El absolvise liceul în țara lui și plănuia să stea patru ani în Bacău, timp în care să învețe limba și să termine Facultatea de Litere. A colaborat cu Institutul Cultural Român din Beijing, iar dragostea lui pentru România a început după ce l-a citit pe Eminescu în chineză. Era singurul copil al unei familii de intelectuali: mama sa e profesoară universitară de limba și literatura chineză, iar tatăl e profesor de cultură și civilizație indiană. Visul lui Yuguo era să învețe limba română și să traducă literatură românească în limba chineză. Acum două săptămâni, pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, a mers, fără să-l fi trimis cineva, să recite din Eminescu, în chineză, la o manifestare culturală de la Galeria Alfa, din Bacău. Era un aventurier, lua trenul să viziteze case memoriale de scriitori, muzee, încerca să înțeleagă țara în care ajunsese. Era o excepție, am avut mulți studenți străini, dar niciunul atât de pasionat de cultura românească“.

    Jurnaliştii de la Recorder l-au fotografiat pe Yin Yuguo chiar la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2018, unde venise să ne ureze „un viitor strălucit”.

    „A murit sâmbătă dimineață, în cel mai românesc mod cu putință. Pornit de unul singur cu un tren personal să vadă Cetatea Neamțului, băiatul de 16 ani a încurcat gările, a crezut că a ajuns în Pașcani când abia trecuse de Roman, s-a speriat și a sărit din vagon. Personalul era în mișcare, iar în săritură Yuguo s-a lovit cu capul de o bornă kilometrică și asta a fost tot. A murit pe loc. Trenul și-a văzut de drum, iar trupul băiatului a rămas aproape o oră în zăpadă, până când l-a văzut un ceferist care trecea prin triaj.”, scriu jurnaliştii de la Recorder.

    Tot ei au descoperit şi singurul text în limba română, publicat chiar azi în revista Ateneu, editată de profesori şi oameni de cultură din Bacău. Iată câteva pasaje din moştenirea creaţiei literare româneşti pe care ne-a lăsat-o cu atâta dragoste Yin Yuguo, ROMÂNUL nostru adevărat din China, pierit între şinele căii ferate, la Roman, în ţara de care s-a îndrăgostit şi în care şi-a găsit sfârşitul prematur.

    Privind înapoi la călătoria mea în Ardeal în urmă cu mai mult de o lună, mă simt încă foarte entuziasmat. Evenimentele uimitoare, atmosfera înflăcărată și oamenii minunați nu m-au lăsat indiferent. Amintirile mă vor însoţi o perioadă foarte lungă.

    Am ajuns cu trenul la Alba Iulia în dimineața lui 30 noiembrie. Era încă rece. De aceea, mi-am cumpărat o cafea la magazin, în incinta gării, și o carte intitulată „România în 100 de ani“. Până în prezent nu pot să o citesc, deoarece textul este în limba română, dar voi fi capabil în viitor, când voi face progrese în studiul meu.

    În gară am văzut doi oameni bătrâni și am încercat o discuție cu ei. Din păcate, nu ne-am putut înțelege reciproc foarte bine, pentru că vorbeau doar în limba română, dar cel puțin am ajuns să aflu că și ei au venit cu trenul din Moldova. Unul dintre ei venea de la Botoşani, iar celălalt, de la Vaslui. Am luat numele lor și modul de conectare și intenționez să le trimit un mesaj în ziua de Anul Nou. Îmi imaginez că în timpul șederii mele în România îi voi putea vizita într-o zi, ca prieten. Dar ei nu sunt singurii prieteni pe care i-am făcut la Alba Iulia. Am ajuns, de asemenea, să cunosc oameni din diferite locuri: Timişoara, Constanţa, precum și o familie locală. Sunt fericit să cred că va fi posibil pentru mine să-i întâlnesc din nou în viitor. Sunt dispus să-mi petrec ceva timp la malul mării, la vară, și să merg la Timişoara în data de 16 decembrie 2019. Vor fi 30 de ani de la Revoluția din România, care a izbucnit acolo; o dată semnificativă.

    După o scurtă conversaţie, cei doi bătrâni s-au oferit să mă ducă la hotel. Am apreciat oferta lor și am pornit de la gară cu ei. Pe drum m-au întrebat dacă mi-a plăcut România și am răspuns cu sinceritate că da. Vântul a răspândit steagul omului și atunci mi-am dat seama că era steagul revoluționar, cu o gaură în mijloc.

    Înainte de a merge la hotelul meu, m-am dus în orașul de jos și mi-am cumpărat un steag. În magazin, vânzătorul a spus că steagul costă 15 lei, dar când i-am dat o bancnotă de 100 de lei, mi-a întors 90 și mi-a spus „Mulțumesc”. I-am mulțumit și eu și am fost foarte fericit.

    Când m-am întors la hotel, am întâlnit un om de la Constanţa, care locuia într-o cameră de șase paturi. Am ieșit împreună cu el și ne-am întâlnit cu prietenii săi, care erau foarte generoși: m-au tratat cu sarmale la cină şi cu vin fierbinte. Toți erau ca și prietenii mei şi am petrecut toată seara împreună. 

    Când m-am întors la hotel, un grup de tineri vorbea tare în lobby. M-am alăturat și a fost momentul în care l-am cunoscut pe tânărul meu prieten de la Timișoara. În conversația cu ei am întrebat dacă aș putea merge cu ei dimineață, la parada Marii Uniri, și au spus că da. M-am simțit foarte bucuros pentru asta și m-am culcat la ora 2 dimineața, deși trebuia să ne ridicăm din pat la șase și jumătate. Desigur, nu a fost suficient timp pentru somn, dar când m-am trezit în dimineața zilei celei mari, 1 Decembrie, n-am simțit oboseala: eram foarte entuziasmat.

    La scurt timp am pornit spre gară, unde erau deja mulți oameni. Am așteptat acolo înainte ca grosul paradei să înceapă, iar oamenii se întorceau să-mi facă fotografii cu steagul meu. Am avut și primele mele interviuri în acea zi: mai multe grupuri de reporteri mass-media m-au intervievat mergând pe drum. Am vorbit atât în limba română, cât și în limba engleză pentru ei.
     
    Imaginea poporului entuziasmat a fost uimitoare, în ciuda vremii de congelator. Toată lumea era încântată. Parada a avut un drum lung și i-au trebuit câteva ore pentru a ajunge în centrul orașului. L-am văzut pe președintele Iohannis acolo, înainte de începerea paradei militare. La început, fanfara militară a interpretat faimoasa melodie „Treceţi, batalioane române, Carpații!”, pe care deja o cunoşteam și am auzit-o de mai multe ori în timpul paradei de dimineaţă.

    Am avut un loc bun de a urmări parada forțelor aeriene: a fost într-adevăr o experiență foarte șocantă și de neuitat de a avea elicoptere și avioane trecând pe deasupra capului, în special MiG-21, cu un sunet special, foarte rapid.

    Am părăsit hotelul la ora 18.30, în timp ce trenul meu era programat să părăsească Alba Iulia la ora 22.38. Prin urmare, înainte de a merge la gară, am trecut prin fața Universității și m-am bucurat de un festival minunat de muzică populară românească și apoi de focuri de artificii fascinante. M-am simțit într-adevăr mulțumit de tot timpul petrecut la Alba Iulia.

  • Marea JAPCĂ. Un miliard de euro vrea să ia guvernul Dăncilă din banii oraşelor. Firea, Negoiţă şi alţi primari PSD, loviţi şi ei de foamea de bani a unui stat eşuat

    „Aşa au vrut să ia cu japca şi Guvernul şi vor, în continuare, să-l ia cu japca, vor să ia cu japca şi Parlamentul României. Cu japca înseamnă dincolo de lege şi încălcând legea şi forţând legea. Vor să ia şi România.” (Liviu Dragnea, 5 decembrie 2018)

    Cine zice ăla e, sună o vorbă din popor. Japca de care vorbea Liviu Dragnea o aplică exact el tuturor românilor care trăiesc la oraş şi au nevoie de apă, căldură, străzi, parcuri, transport.

    Primarii de municipii din România au acuzat, luni, Guvernul că nu i-a consultat referitor la construcţia proiectului de buget pentru anul 2019, edilii solicitând o întâlnire de urgenţă marţi cu premierul Viorica Dăncilă. Pe lista revoltaţilor se află chiar primari PSD, în frunte cu Gabriela Firea, primăriţa Capitalei, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, dar şi Emil Boc, de la Cluj, Ilie Bolojan (Oradea), primarii altor mari oraşe cu buget consistent: Timişoara, Arad, Alba Iulia, Sibiu, Braşov.

    „Sunt convinsă că există soluţii şi mai ales că auzim în fiecare seară la televizor că ţara este pe plus, bugetul este pe plus, încasările merg foarte bine, economia duduie. Dacă economia duduie, de ce trebuie să tăiem de la proiectele de dezvoltare?”, a declarat Gabriela Firea, cu bătaie către Liviu Dragnea, cel care a publicat nişte cifre din care ar trebui să înţelegem că economia României e în paradis.

    Ce vină au locuitorii oraşelor?

    Nu doar că economia României nu e paradis, dar se apropie de a fi infern. Găsiţi o explicaţie pe înţelesul tuturor, AICI. Statul nu are bani de-ajuns pentru acoperirea deficitului de 3%, deci pentru plata pensiilor şi a salariilor din sectorul public. Băncile, lovite în plin cu suprataxarea din „ordonanţa lăcomiei”, refuză să mai împrumute guvernul. Creditorii internaţionali nu mai au încredere în piaţa românească din cauza instabilităţii politice provocate de PSD şi ALDE, prin atacul la statul de drept şi la justiţia independentă.

    Din această cauză, disperat, guvernul ia bani cu japca (vorba lui Dragnea) de unde poate. Ultima sursă de jaf cu acte în regulă pe care a descoperit-o Teodorovici, ministrul de Finanţe, sunt banii…marilor oraşe. Cum? Din  impozitul pe venit strâns la bugetele locale, care poate fi hăcuit la centru, prin decizia lui Teodorovici şi Darius Vâlcov.

    Ţară fără bani de pensii şi salarii

    Miza atacului la banii administraţiilor locale este, potrivit analiştilor, un total de aproximativ un miliard de euro. O sumă imensă, oprită cetăţenilor ca impozite pe venit, pentru ca banii lor să meargă în investiţii locale, ajutor, spitale, cultură. Practic, cetăţenii plătesc un impozit astfel ca banii să li se întoarcă în nivel mai bun de viaţă în oraşul lor: străzi, parcuri, transport local, asistenţă, spectacole. Oraşele vor fi acum deposedate de fonduri, care vor merge să acopere gaura bugetară provocată intenţionat de axa Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici. Evident, primarii sunt revoltaţi – au fost votaţi să facă investiţii, iar fără bani nu au cum.

    Robert Negoiţă (PSD), preşedintele Asociaţiei primarilor de municipii: „Suntem cea mai subfinanţată administraţie publică din Europa. Este inacceptabil. Cota minimă din impozitul pe venit de are avem nevoie e de 66%. De două luni facem adrese către Guvern să ne întâlnim. S-a tăiat aproape 40% din bugetele noastre“.
    Emil Boc (PNL): „Anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro din bugetul local în urma prevederilor la nivel naţional. Nu mai dorim să fim văduviţi. Dacă ni se iau banii, cu ce mai facem obiectivele locale?“.

  • PLUS mai dă o lovitură: europarlamentarul Cristian Preda merge în partidul lui Cioloş

    Europarlamentarul Cristian Preda, una dintre cele mai oneste şi profesioniste voci ale românilor ajunşi în Parlamentul European, a decis să intre în PLUS. Preda a fost ales europarlamentar pe listele PMP, de care s-a rupt după ce partidul s-a aliniat în spatele Elenei Udrea în războiul ei cu justiţia.

    Marele avantaj al PLUS prin „achiziţia” lui Preda este că partidul va putea avea delegaţi în secţiile de vot la următoarele alegeri, lucru foarte important în perspectiva unei mari hoţii electorale pe care ar putea s-o pună la cale actuala guvernare PSD.ALDE. Recent, Cristian Preda a făcut senzaţie în forul comunitar când a pus-o la punct pe Dăncilă pe tema libertăţii de exprimare. Iată anunţul făcut de Cristian Preda pe Facebook.

    La invitația lui Dacian Cioloș, am aderat la PLUS.
    Așa cum am anunțat în urmă cu patru luni, nu candidez la europene.
    Voi sprijini candidații PLUS la alegerile din 26 mai și îi invit pe toți cei care au încredere în mine să facă același lucru.
    Prin afilierea mea, PLUS capătă statut de partid parlamentar și va avea, în consecință, delegați în toate secțiile de vot, putând astfel securiza opțiunile exprimate în favoarea listei sale.
    După alegerile pentru PE, folosind experiența europeană acumulată, voi acționa în cadrul PLUS pentru ca instituțiile rezultate din viitoarele alegeri – președinția, autoritățile locale, noua majoritate parlamentară – să lucreze în interesul general, nu în interes propriu.

  • Liviu Dragnea prezintă filmul „Îndrăzneşte să crezi în România – paradisul economic pe hârtie”. Nişte cifre pe Facebook şi multe întrebări fără răspuns

    Prin ochii lui Liviu Dragnea, România e aproape de paradis. Într-o postare pe Facebook, liderul PSD a publicat câteva cifre macroeconomice, alături de un grafic menit să susţină informaţia, din care ar trebui să înţelegem că toţi analiştii ce prevestesc prăpădul economic se înşeală, doar el deţine adevărul.

    Suntem practic invitaţi să adorăm un fel de film artistic gen „România – paradisul economic al lumii”, de fapt o ficţiune, fără legătură cu realitatea. Căci veniturile au crescut, într-adevăr, dar datoriile? Dar inflaţia? Dar cursul de schimb? Dar criza de bani a statului? Dar lipsa bugetului? Dar explozia preţurilor la energie din cauza „ordonanţei lăcomiei”? Dar lipsa banilor pentru investiţii, care lasă case fără curent, spitale fără dotări, oraşe fără spitale? Iată cum sună „adevărul” lui Liviu Dragnea:

    „România a încheiat anul trecut cu venituri la buget de 295,1 miliarde de lei, cu 71,2 miliarde în plus față de anul 2016, reprezentând o creștere de 32%!!
    PIB-ul României a ajuns în 2018 la 949,6 miliarde de lei, cu 188,2 miliarde de lei în plus față de 2016, adică o creștere de 25%!!
    Sunt cele mai creșteri, în doi ani consecutivi, din istoria României!”
    #indraznestesacrezi

  • Oprişan, baronul scârţar. CJ Vrancea l-a chemat pe criticul literar Alex Ştefănescu la o conferinţă în Focşani, apoi l-a pus să plătească hotelul

    Adorabilul critic literar Alex Ştefănescu a postat pe pagina sa de Facebook, înainte de festivităţile de sărbătorire a Unirii de la 24 ianuarie 1859, o întâmplare umilitoare prin care a trecut din cauza baronului de Vrancea, Marian Oprişan. Supărat că Alex Ştefănescu este de bună vreme critic acid, dar şi elegant deopotrivă, al PSD, baronul nesătul de bani, putere şi vacanţe exotice prin Caraibe l-a „executat” cât ai zice peşte pe distinsul cărturar. Iată relatarea întâmplării, povestită cu umor negru de Alex Ştefănescu.

    Politețea lui Marian Oprișan

    Cu două-trei săptămâni înainte de 24 ianuarie 2019 am primit o invitație semnată de Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. I-am răspuns politicos, explicându-i de ce nu pot să dau curs invitației sale. I-am descris modul scandalos-ostil în care am fost tratat cândva la Focșani. Încă mai speram să fi fost la mijloc o neînțelegere. Iată însă că, nerăspunzându-mi, Marian Oprișan confirmă că practică în mod curent impolitețea. Iar eu nu pot să dau „mână cu mână” cu oamenii nepoliticoși.

    „Stimate domnule Marian Oprișan
    Știu că nu dv. vă ocupați de trimiterea invitațiilor, totuși, pentru că am primit o invitație semnată de dv., mă adresez dv. 
    Cu ani în urmă am fost invitat la Focșani, ca să țin o conferință pe teme literare la Casa de Cultură a Sindicatelor. Am acceptat cu plăcere (este greu să nu iubești Focșaniul), cu toată că sunt relativ bătrân, sufăr de inimă și nu mi-e ușor să mă deplasez. Conferința a fost un succes. Sală arhiplină, aplauze etc. Apoi, după conferință, directorul instituției a dispărut pur și simplu și mi s-a șoptit că Marian Oprișan este furios că am fost invitat eu (care în repetate rânduri am criticat PSD-ul), iar el, directorul, are doi copii mici și riscă să-și piardă serviciul. N-am mai fost plătit (era vorba de 1.000 de lei), n-a mai avut loc masa festivă la care fusesem invitat, nu mi s-a mai decontat benzina (venisem cu Logan-ul meu). În plus, după ce am ajuns acasă, m-au somat, telefonic, cei de la hotel să plătesc camera (1 noapte), fiindcă altfel o să fiu dat în judecată.
    În ziarul local (cel care exprimă punctul de vedere al Consiliului Județean) a apărut un articol insultător și nedrept la adresa conferinței ținute de mine.
    Iar aceasta în condițiile în care eu respectasem înțelegerea și vorbisem numai și numai despre literatură, fără să fac nici măcar o aluzie politică.
    Ulterior am mai venit la Focșani la o întâlnire cu publicul găzduită de Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”. Acolo totul a decurs normal.
    Dar eu nu pot să uit cum am fost tratat de Consiliul Județean sau, în orice caz, în numele Consiliului Județean.
    Așa stând lucrurile, nu pot să dau curs invitației dv., pentru care totuși vă mulțumesc.
    Dacă vreodată mi se vor restitui banii pierduți atunci (măcar banii pentru conferință și pentru benzină), voi încerca să uit cum am fost tratat, cu ani în urmă, absolut pe nedrept. Sunt un om civilizat, respect autoritățile (chiar și când reprezintă un partid despre care am o părere proastă), iubesc literatura mai mult decât politica, și nu meritam să fiu tratat cu atâta dușmănie.
    Succes la festivitatea din 24 ianuarie!
    Alex. Ștefănescu”

  • Cele 10 sfaturi ale Mihaelei Miroiu pentru PLUS. „Fiți politicienii pe care ați fi vrut să îi aveți și să îi păstrați!”

    Mihaela Miroiu, profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) şi cunoscută militantă pentru democraţie, a fost azi invitat special la Convenția Națională a PLUS (Partidul Libertății Unității și Solidarității).

    „I-am susținut de când erau doar o idee, o speranță pentru un altfel de partid. Astăzi, am fost lângă ei.”, a scris Mihaela Miroiu pe Facebook.

    Ea le-a reamintit susţinătorilor din partidul lui Dacian Cioloş cele 10 sfaturi pe care le-a transmis inclusiv de la tribuna Convenţiei Naţionale a PLUS. Iată-le!

    • Câștigați poziții în partid prin competență, muncă, dedicație lucidă, înțelegere și servicii aduse propriului electorat, nu luând forma vasului în care se află șeful.
    • Câștigați-vă popularitatea prin calm, bunăvoință, umanitate caldă, nu prin ură, resentiment și atacuri josnice.
    • Câștigați zâmbetul oamenilor prin umor senin, nu prin bășcălie grobiană.
    • Câștigați încrederea oamenilor prin onestitate, respect, recunoașterea erorilor, căință pentru ele, nu prin promisiuni deșarte și combinații de culise.
    • Câștigați deschiderea și simpatia oamenilor măsurându-vă fiecare cuvânt scris sau spus. Mulți au pierit din politică fiindcă le-au luat-o instinctele înaintea rațiunii. Nesăbuința se plătește.
    • Câștigați oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale, etnice, religioase: oamenii care aspiră la o viață personală și comunitară demne. Ei sunt majoritatea încă slab reprezentată și ignorată. Fără ei am pieri. Nu e nevoie să fiți populari printre cei lipsiți de bun simț și înclinați spre facere de rău.
    • Câștigați competență politică pe două căi: învățați de la alegătorii potențiali, ca să știți ce interese au și de la specialiștii care știu prin ce metode pot aceste interese să devină politici publice. Ignorarea oricărora dintre ei din mândria că dețineți cunoaștere politică odată ce ați fost aleși înseamnă trufie și duce la faliment.
    • Câștigați atunci când sunteți în stare să puneți scopurile pentru care ați construit partidul mai presus de orgoliile contextuale. La fel ca și în familie sau prietenie, hotărâți de e mai important: să aveți mereu dreptate, sau să îi păstrați pe ceilalți în viața voastră.
    • Câștigați dacă vă amintiți mereu ce v-a făcut să construiți un alt partid, ce valori, principii și scopuri v-au unit, ce crezuri ideologice și etice aveți în comun. Altfel mergeți purtați de întâmplare și deveniți un accident istoric în loc să faceți istorie.
    • Fiți politicienii pe care ați fi vrut să îi aveți și să îi păstrați. Ați renunțat la viața personală, adesea și la cea profesională tocmai fiindcă acei politicieni nu există încă decât în imaginația și aspirațiile noastre.

    Foto: Inquam Photos – Octav Ganea

  • Omul cu plăcuţa „M…E PSD”, în război cu… USR, PLUS, PNL!

    Răzvan Ştefănescu, cunoscut publicului şi ca „suedezul” cu plăcuţele „M..E PSD”, a publicat pe pagina sa de Facebook un scurt video cu un mesaj îndreptat împotriva…USR, PLUS şi PNL! Se referă, de fapt, la cei care comentează negativ faţă de postările sale pe Facebook. Miza acestui conflict este votul pentru alegerile europarlamentare. „Suedezul” a anunţat că va candida independent, iar susţinătorii celor trei partide din opoziţie se tem că această candidatură va rupe voturi de la alegătorii anti-PSD. Practic, îl acuză că face indirect jocul PSD. Răzvan Ştefănescu le-a răspuns dur.

    • Voi, cei care aţi fost aleşi de români cu un milion de voturi, unde sunteţi? De ce nu ieşiţi în stradă? Vreţi ca noi să ieşim, dar voi unde sunteţi? Vreţi oameni noi în politică? Despre ce fel de oameni noi vorbiţi? Oameni noi noi sau noi ai  dvs.?
    • Am pus o postare pe Facebook despre noua ordonanţă pe care vrea s-o dea guvernul? Ştiţi ce mă surprinde? Că la 10 comentarii negative, 8 sunt USR, PLUS şi PNL. Restul de două sunt de la PSD. Deci să înţeleg că vor oameni noi în politică sunt cei care mă denigrează pe mine?!
    • Am mai văzut pe internet un domn de la USR Diaspora, care are o campanie în Germania. Întreb: unde-aţi fost domnilor, anul trecut sau acum doi ani. Că sunteţi din Diaspora? Aţi fost la cei din Diaspora să-i întrebaţi ce probleme au, dacă sunt integraţi? Eu n-am văzut pe nimeni? A văzut cineva? Şi-acum de ce veniţi, ca să faceţi ce?
    • Ce mai puteţi oferi românilor din Diaspora cu trei luni înainte de alegeri? Vă spun eu: nu ne oferiţi nimic! Ştiu, sunt conştient că acum o să-mi triplez persoanele care mă urăsc. Dar prefer să fiu sincer cu voi şi să vă spun pe faţă ce gândesc. De aceea nu m-am înscris în niciun partid: că vreau să fiu liber să vorbesc.
  • Cioloş şi-a luat „Doza de Haş”. Cum s-a aliat PLUS cu 1,4 milioane de abonaţi ai vloggerului mai popular decât Smiley

    Cei care văd viaţa doar prin ecranul Antenei 3 sau al RTV nu au auzit niciodată de el. Nici nu trebuie. Mikey Hash nu a devenit celebru făcând politică, nici concurând cu Gâdea, Badea sau Ciuvică. Dimpotrivă, a mers pe un drum paralel. Fără legătură cu „statul paralel”. Ci cu lumea nouă. Una care va îngropa televiziunile de ştiri, cele care au zdruncinat zilele trecute parte din electoratul lui Dacian Cioloş, cu dezvăluiri tip fake-news.

    Azi, Mihai Holhoş (numele din buletin) a fost invitat de onoare la Convenţia Naţională a PLUS, care l-a ales oficial preşedinte pe Dacian Cioloş. De ce? Pentru că nu e prima oară când se întâlnesc. Fostul premier tehnocrat a fost invitat în studioul vlogger-ului, pe când conducea Guvernul României. Găsiţi mai jos interviul care a adunat nu mai puţin de 119.000 de vizualizări. Mult mai mult decât orice televiziune sau publicaţie clasică.

    Doza de Haş

    Cine este, aşadar, Mikey Hash? Creatorul propriei producţii de succes, cu numele „Doza de Hash”. Unul dintre cei mai populari vloggeri din România, deţinând în prezent nu mai puţin de 1,4 milioane de abonaţi pe canalul său de YouTube. Nu e bucureştean get-beget. A ajuns în Capitală, din Deva, locul unde a spart gheaţa pasiunii pentru comunicare online. Era prin 2009, după cum însuşi povesteşte.

    „În România nu exista niciun youtuber, niciun creator de conţinut exclusiv online, era foarte puţin dezvoltată nişa asta, aşa că am încercat să încarc o emisiune pamflet pe care am făcut-o eu la mine în cameră pe genunchi, nu aveam niciun fel de aşteptare. Am dat-o unor prieteni să se uite, iar ei mi-au zis că a ieşit bine şi că ar trebui să mai fac şi altele. Am făcut apoi un clip public şi am primit feedback de la oameni necunoscuţi; mi-a plăcut sentimentul, aşa că am făcut episodul doi din Doza de Haş a doua zi. Oamenii au fost împărţiţi, unora le-a plăcut şi altora nu, dar acela a fost practic începutul. Am postat apoi în fiecare vineri, timp de cinci ani“, le-a povestit „Hash” jurnaliştilor de la Business Magazin.

    L-a eclipsat pe Smiley

    Au început să vină şi primii bani. Sau mai bine zis, primele…produse.

    „Primul client a fost o pizzerie din Deva care s-a oferit să ne dea pizza gratis la toţi, în fiecare zi de filmare comandam ce voiam şi ne aduceau. Dar aveam deja sute de mii de vizualizări, adică ne băteam cu televiziunile; diferenţa era că noi primeam doar trei pizza.“

    În 2013, a luat calea Bucureştiului, la invitaţia unui prieten din industria din publicitate, care i-a oferit un salariu rezonabil şi un studiou în care să continue producţia video. Ulterior s-a mutat în propriul lui studiou.

    Primul contract mai mare de publicitate l-a semnat cu Cosmote (predecesorul Telekom). Îşi aminteşte că a fost prezent la lansarea iPhone 5, într-un magazin pe Bulevardul Magheru, iar ideea contractului era să promoveze cât mai mult evenimentul. A anunţat pe canalul său de YouTube că va merge, iar sute de fani au venit să-l cunoască: „Smiley, care era şi el prezent, se uita la mine şi nu ştia cine sunt. Habar n-avea de ce e atâta vâlvă în jurul meu. El stătea stingher într-un colţ în timp ce eu dădeam autografe“.

    Filmuţe despre orice

    Ce face, de fapt, Mikey Hash pe „televiziunea” sa online? Povesteşte. Despre ce? Despre orice. Vacanţe, copii, telefoane inteligente, Formula 1, reclame. Iată doar un exemplu, mai jos.

    Oameni ca Mikey Hash sunt cei care pot schimba România în bine. Sunt mulţi, dar destui au întors spatele politicii, pe ideea că nu contează. Iar când ei fac asta, decid în locul lor cei care n-au auzit de YouTube şi de Mikey Has şi sunt abonaţi captivi ai unor televiziuni controlate de liderii unor clanuri politice penale, proveniţi din fosta Securitate.

    Mikey Hash a înţeles consecinţele lui „mă piş pe el de vot”. Ştie că dacă tinerii vor ignora implicarea fie şi doar în ziua alegerilor, viitorul sună rău inclusiv pentru cei care au pus pe roate afaceri din nimic. Sau vor fi nevoiţi să le folosească pentru propagandă „roşie”, dacă vor să nu aibă de-a face cu Fiscul blondelor lui Vâlcov.

    Nu e fair. Dar o pot păţi, dacă România rămâne prizoniera celor care se folosesc de oamenii simpli, nevinovaţi, care nu deschid niciodată canalul lui Mikey Hash.

  • De ce-l crucifică pe Cioloş? De frică! – Ziariștii

    De ce-l crucifică pe Cioloş? De frică! – Ziariștii

    La prima vedere, au contat „dezvăluirile” cu legăturile dintre Securitate şi tata lui fiul lui avocatul X, care are o fiică Y şi aşa trebuie să ajungem la Dacian Cioloş.

    O frecţie, pe româneşte. Şi o încercare disperată a Ciumei Roşii de a transforma tot bâlciul în ceva „serios”.

    Spuneam că au avut efect, pentru că am descoperit oameni care chiar s-au simţit afectaţi. Sincer, mă aşteptam ca susţinătorii fostului premier tehnocrat să nu pice uşor în plasa întinsă de aşii dezinformării. Dar au picat!

    Însă mulţi şi-au revenit. Unii încă mai stau pe gânduri sau îi trimit liderului PLUS avertismente ţăţoase: „Lasă, lasă, că nu merge cu noi!” Ei bine, iată că parţial merge!

    Ştiţi care-i adevărul despre golăneala cu „Securitatea egal PLUS”? Că tot ce rămâne după acest val produs artificial în laboratoarele Varanului e TEAMA. Frica multora de ascensiunea spectaculoasă a acestui grup politic modern, dinamic şi, înainte de toate, ONEST.

    De frică urlă disperaţi împotriva PLUS. Ascultaţi-i mereu cum repetă papagaliceşte placa stricată cu „Cioloş şi Securitatea”! Ştiţi de ce-o fac? Cred ei că aşa vor induce îndoială electoratului anti-PSD&ALDE, să facă la fel cum au făcut cu Iohannis după 2014. „Ficusul”, „Mutul” şi alte ştampile puse lui Iohannis, repetate la televiziunile lor, au provocat acel „Mă piş pe el de vot”. Cine a câştigat din acea manipulare anti-Iohannis? Dragnea şi Tăriceanu.

    Ce trăim azi e şi din cauza acelei campanii dintre 2014 şi 2016, prin care au exacerbat slăbiciunile preşedintelui actual. Care există, oricine are slăbiciuni, dar nicidecum la modul apocaliptic în care au fost ele folosite. Vedem azi un Iohannis, cu toate acele atacuri care au adus PSD şi ALDE la putere, aflat de partea bună a baricadei. Un preşedinte poate mult prea serios pentru o ţară prea uşor de aburit cu fake-news.

    Dar de data asta nu mai ţine. Cu cât insistă mai mult să facă legătura între Cioloş şi Securitate (ei, moştenitorii SECU), cu atât vor îndârji Dreapta să iasă la vot. N-o vor mai ţine în case. De ce? Simplu: pentru că mizeriile nu ţin decât pe termen scurt.

    În Cioloş ai motive să crezi şi dacă ar fi fost securist nevinovat. Decât securiştii pe bune care strigă „securiştii”, vorba lui Petre M. Iancu de la Deutcshe Welle, mai bine de o mie de ori un securist „fabricat” de propaganda Ciumei.

    Nu le place, pentru că nu-i „combinator” de-al lor. E cuplat la Europa, nu la estul sălbatic. Înconjurat de oameni profesionişti, de bun-simţ, cumpătaţi şi cinstiţi. Ca şi cei din USR, şi o parte tot mai însemnată din PNL, cei din PLUS sunt altfel. Din filmul României la care visăm. Nu din coşmarul trăit azi şi de mai bine de 29 de ani.