Autor: Daniel Uncu

  • Geniul habarnist – Ziariștii

    Începe să fie din ce în ce mai clar că Elon Musk nu se manifestă ca o persoană stabilă și sănătoasă psihic.

    În spațiul inovațiilor și invențiilor din spațiul privat, în cochilia gândirii lui în care a revoluționat zborul în cosmos și construcția de automobile, excentricitățile psihopatologice pot produce de multe ori emulație creatoare științifică și sclipiri de geniu.

    În schimb, în spațiul exercițiului politic, derapajul psihiatric, combinat cu habarnismul robust, au produs și produc invariabil dezechilibre majore, dacă nu cumva tragedii incomensurabile.

    Lipsa echilibrului, a măsurii, a calității și a ponderării deciziilor, lipsa culturii politologice și a culturii generale, heirupismul iresponsabil și absența discernământului – nu își au locul. Căci, în prezența lor, nu se poate construi mai nimic durabil și coerent.

    – Advertisement –

    Iar agresivitatea, grobianismul, imprecația și molestarea verbală nu fac decât să diminueze până la irelevanță orice statură individuală și să producă opoziție și resentiment. Este exact ceea ce pare că se întâmplă cu acest modus operandi al lui Musk.

    Personajul a ajuns să jignească fără motiv şi într-un mod abject senatori și reprezentanți republicani și democrați laolaltă, oficiali și simpli cetățeni americani, diplomați, președinți, prim-miniștri și miniștri europeni.

    A ajuns să se pronunțe aberant despre chestiuni juridice, geostrategice și politice care nu fac obiectul responsabilităților sale în executivul de la Washington și despre care nu are habar.

    – Advertisement –

    A ajuns să se comporte abuziv, haotic și ilogic din postura de șef al DOGE, aducând mai multe prejudicii decât beneficii activității de ajustare a dezmățului bugetar moștenit de la administrație Biden. Și, finalmente, aducând prejudicii întregii administrații americane.

    Este absolut previzibil că zilele lui alături de Trump sunt numărate, căci pe măsură ce valoarea lui de întrebuințare benefică pentru Președinție va scădea, Trump nu va ști cum să se debaraseze mai repede de el.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * „Domnule președinte, Ucraina «va fi rusească într-o zi»…”

    * Soluția salvatoare

    * Mai arestează-l o dată pe tata!

    * Generalul de manutanță și derbedeul de galerie

    * Totul pentru front, totul pentru Ucraina!

    * Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

    * Singura soluție!

  • „Domnule președinte, Ucraina «va fi rusească într-o zi»…”

    „Domnule președinte, Ucraina «va fi rusească într-o zi» doar dacă Statele Unite o abandonează invaziei brutale a lui Putin. După cum tocmai ați spus, «când America este puternică, lumea este în pace». Trebuie să rămânem fermi. Dacă Ucraina va cădea, va fi doar o chestiune de timp până când Rusia va invada un aliat NATO pe care trupele noastre atunci vor trebui să îl apere.”

    Această declarație îi aparține fostului vicepreședinte al Statelor Unite, Mike Pence, și a fost făcută acum câteva zile, ca reacție la afirmația lui Donald Trump, conform căreia Ucraina „ar putea fi rusească într-o bună zi”.

    Președintele Statelor Unite nu exclude, așadar, posibilitatea ca Ucraina să fie înghițită finalmente de Rusia… Și afirmă acest lucru în plin demers de negociere cu Rusia, care se presupune (cine mai presupune, oare?!) că vizează o pace care să asigure Kievului securitatea statală.

    Halucinant, efectiv!

    – Advertisement –

    Trump a făcut acest comentariu într-un interviu acordat Fox News: „Poate să se facă o înțelegere, poate să nu se facă o înțelegere. S-ar putea să fie rusească (Ucraina – n. a.) într-o zi sau s-ar putea să nu fie rusească într-o zi”, a spus Trump, referitor la invazia Rusiei în Ucraina.

    O atare afirmație nu face altceva decât să devoaleze lipsa de interes a noii administrații de la Washington pentru soarta Ucrainei. Că va fi sau nu înghițită de Rusia, îi este fix indiferent lui Donald Trump. Și, pe vale de consecință, fix indiferent de Georgia, de Republica Moldova, de fostele țări comuniste.

    Pur și simplu.

    – Advertisement –

    ***

    Să amenajezi ieșirea cel puțin onorabilă dintr-un viol exact a violatorului, cerând nu încarcerarea lui, ci pretinzând tocmai victimei banii înapoi (și ceva peste!), pe care i-ai dat ajutand-o să rămână în viață (!) în timp ce era violată în continuu – în grup, chiar! -, reprezintă o formidabilă dovadă de omenie, spirit justițiar, caracter și claritate morală. Nu!?

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Soluția salvatoare

    * Mai arestează-l o dată pe tata!

    * Generalul de manutanță și derbedeul de galerie

    * Totul pentru front, totul pentru Ucraina!

    * Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

    * Singura soluție!

    – Advertisement –

  • Soluția salvatoare – Ziariștii

    Georgescu reprezintă efectul plenar și previzibil al „democrației originale”, al „capitalismului sălbatic” de rit securistoido-fesenist, care în 35 de ani de exersare a democraturii, îmbibată în corupție generalizată și sfidare copioasă a cetățeanului și a statului de drept, a produs finalmente un atare specimen. O ultimă încununare a ceaușismului remanent, ranforsat sulfuros, din mintea și sufletul unei părți deloc nesemnificative a populației țării.

    În ciuda achiesării formale la spațiul euroatlantic și în ciuda investițiilor aferente occidentale, România a rămas parțial prizoniera unei cohorte cvasi-subterane de aparatnici. Aceștia au devastat economia țării, au arestat ceea ce a mai rămas valabil după jaful de partid și de stat din anii ’90 – când au privatizat inept sau organizat infracțional o bună parte a economiei.

    Evident, această legiune comunistoidă și-a însușit astfel o bună parte a corpului economiei de piață. Din această postură privilegiată a intrat, inevitabil, în conflict direct cu capitalul străin. Cum să aibă concurență la împărțirea prăzii?!

    Păunescu, Funar, Vadim, Șoșoacă, Simion, Târziu, Terhes și finalmente Georgescu au fost și au rămas doar vârfurile acestui conclav pestilențial, ale acestei colcăieli sinistre, devenită extrem de potentă financiar, dar cu nostalgii autoritariste, inspirate de formula cleptocrației asasine putiniste. Toți aceștia – mereu flancați de foști securiști și de foști militari și de foști nomenclaturiști și de odraslele lor și de uzufructarii devastării sau ai preluării rămășițelor industriei ceaușiste.

    – Advertisement –

    Iar în cazul ultimului mesager derapat cognitiv al acestei viermuieli, instrumentalizarea sino-rusa din social media a amplificat și potențat copios ieșirea la suprafață și a revoltei celor, deloc puțini, care încă mai așteaptă și mai tânjesc să fie asistați de un stat omniprezent, omnipotent și omniscient.

    Asistăm astfel la delirul electoralist, manipulat de acest establishment criptocomunist, al celor care votează de ani de zile, cu entuziasm și evlavie, tot felul de hoți, de corupți notorii, de pușcăriași, de pușcăriabili, de foști securiști și politruci comuniști, după care tot ei ies în stradă și se revoltă împotriva celor pe care i-au votat și aplaudat.

    Iar acestor români, în atari condiții, tot un ceaușist nostalgic li se pare că este soluția salvatoare!

    – Advertisement –

    Dacă nu ar fi tragic, ar putea fi chiar comic…

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Mai arestează-l o dată pe tata!

    * Generalul de manutanță și derbedeul de galerie

    * Totul pentru front, totul pentru Ucraina!

    * Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

    * Singura soluție!

  • Mai arestează-l, mă, o dată pe tata! – Ziariștii

    Deci, după mintea ceaușistului securistoid integrat în propaganda putinistă, Raportul Tismăneanu – prin care a fost condamnat comunismul – a fost o rușine!

    În consecință, torționarii, asasinii, călăii, informatorii și colaboratorii Securității, care au distrus vieți, au schilodit trupuri și au stâlcit suflete și au ucis opozanți, dizidenți și luptători anticomuniști, sunt niște oameni de omenie, patrioți, predați rușinii unui Raport ignobil.

    La fel ca și toți aparatnicii, toți nomenclaturiștii, toți ghiftuiții acoliți ai protipendadei de partid și de stat și toți pupincuriștii comunistoizi parveniți – sunt demni de încredere și respect.

    Pe cale de consecință, printre enorm de multi alții, tatăl meu, opozantul și ziaristul anticomunist și anticeaușist Anton Uncu – arestat, anchetat și condamnat de Securitatea/Justiția comunistă la 15 ani de închisoare – este demn de tot disprețul. Nu!?

    – Advertisement –

    La fel și Mihai Creangă și Gheorge Ursu și Doina Cornea și Petre Mihai Băcanu și Radu Filipescu și Chivoiu și Niculescu Maier și Goma și Arnăuțoiu și Ogoranu și Vlad Georgescu și întreaga elită interbelică asasinată, torturată, terorizată, exilată și anihilată social și economic reprezintă, pentru acest securistoid, doar niște actori ai rușinii pe care condamnarea comunismului ar fi produs-o!

    Pe acest ticălos l-au votat 2,2 milioane de români. Și tot pe el vor să-l voteze și în viitor!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Generalul de manutanță și derbedeul de galerie

    * Totul pentru front, totul pentru Ucraina!

    * Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

    * Singura soluție!

  • Generalul de manutanță și derbedeul de galerie

    Este revoltător cum generalul de la manutanță afirmă că, practic, el și instituțiile statului român s-au făcut și se fac în continuare că plouă în legătură cu faptul că șeful de galerie este declarat persona non grata, atât în Ucraina cât și în Republica Moldova, pe motiv de golaneală cu GRU, FSB și/sau SVR!

    Pentru România, o atare stare de fapt nu pare să reprezinte o chestiune de siguranță națională!

    Revoltător și edificator!

    Ca atare, se subînțelege fie că instituțiile abilitate sunt complet deprofesionalizate, fie că sunt implicate într-un joc politic evident murdar și ilegal.

    – Advertisement –

    Fie și numai dacă observăm că, prin păstrarea în jocul politic a unui asemenea personaj bănuit de relații cu serviciile secrete ruse, devine clar că se vizează „aranjarea” turului 2 al alegerilor pentru Palatul Cotroceni în favoarea covrigarului mitoman de Buzău, pe formatul votului negativ din anul 2000. Secretul lui Pollychinelle…

    Stupefiantă a fost, așadar, nonșalanța cu care generalul și-a recunoscut dezinteresul total și iresponsabil față de faptele antiromânești ale acestui derbedeu de galerie, extrem de toxic pentru România!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

    * Singura soluție!

  • Totul pentru front, totul pentru Ucraina!

    Este evident că România are tot interesul să ajute Forțele Armate ale Ucrainei să lupte împotriva armatei putiniste… pe teritoriul Ucrainei!

    Tot interesul!

    Și nu numai România, ci întregul flanc estic al NATO.

    De aceea, cât mai mult ajutor financiar, logistic, tehnologic, în materie de armament și muniție, trebuie oferit Kievului de către București și de către aliați, pentru ca lupta să nu se ducă nici pe teritoriul României și nici cu militari români, nici pe teritoriul vreunui alt stat NATO – ceea ce ar însemna dezlănțuitea unui conflict deschis NATO–Rusia.

    – Advertisement –

    Rusia trebuie împinsă înapoi, așadar, cu toată forța și cu orice preț economic, cât mai departe de granițele Alianței Nord–Atlantice. Punct!

    Restul e doar vorbărie mizerabilă, în favoarea Kremlinului nostalgic, revanșard și violator militar.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

    * Singura soluție!

  • Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

    În timpul discursului său ținut la Bruxelles pe 17 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a exprimat public, în cel mai direct mod cu putință, ceea ce mulți ucraineni nu se sfiesc să rostească. Anume, că în războiul pentru supraviețuirea sa în fața invaziei ruso-sino-iraniene, Ucraina are acum de ales între tergiversata ei aderare la NATO și fabricarea de arme nucleare!

    Chestiunea devine și mai presantă și cât se poate de palpabilă, în condițiile în care, pe teren, armata ucraineană se luptă cu unități nord-coreene și, evident, rusești, ambele aparținând unor țări cu arsenale nucleare. De asemenea, Ucraina este bombardată cu rachete și drone iraniene, Teheranul fiind la numai un pas distanță de obținerea uraniului îmbogățit („grație” politicilor iresponsabile ale administrațiilor americane Obama și Biden), care să transforme țara ayatollahilor teroriști într-o putere nucleară.

    Dacă ar fi să ne luăm după tabloidul german „Bild”, care pretinde că a citat, într-un articol recent, surse guvernamentale ucrainene, anumiți oficiali de la Kiev chiar ar fi afirmat în acest context că, dacă președintele ordonă, „în câteva săptămâni putem construi o bombă nucleară”!

    Așadar, este în stare Ucraina să redevină putere nucleară?

    – Advertisement –

    Expertul militar ucrainean Oleg Jdanov, citat de CEPA, susține că țara sa are „baza științifică, industrială și de materii prime” pentru a dezvolta atât arme nucleare tactice, cât și strategice.

    Având în vedere istoria Ucrainei ca parte integrantă vitală a programului nuclear sovietic, afirmațiile lui Jdanov nu par deloc fantasmagorice.

    Conform unei recente analize extrem de articulate și la care personal achiesez, „considerente politice și economice sugerează că urmărirea unei soluții nucleare pare să nu de justifice. Dezvoltarea unei rachete balistice intercontinentale precum M51 a Franței costă aproximativ 5 miliarde de euro (5,4 miliarde de dolari). Israelul, o țară mult mai mică, care se confruntă cu o amenințare existențială permanentă similară din partea inamicilor săi mai puțin puternici, cheltuiește peste un miliard de dolari anual doar pentru susținerea arsenalului nuclear”.

    – Advertisement –

    Este evident, după masacrul săvârșit de Hamas împotriva poporului evreu din 7 octombrie 2023, că armele nucleare nu pot asigura în mod necesar securitatea absolută a unei țări.

    În timp ce o capacitate nucleară operațională ar fi putut servi cu prisosință interesele Ucrainei, ca potențial de descurajare înainte ca agresiunea armată a Rusiei să înceapă în 2014, o ieșire în acest moment din Tratatul de Neproliferare Nucleară „ar putea face Ucraina extrem de nepopulară și ar putea oferi aliaților săi occidentali mai puțin angajați (în susținerea Kievului – n. a.) un motiv suplimentar pentru a-și retrage atât finanțarea, cât și alte forme de susținere”, a remarcat Elena Davlikova, expert pe problemele războiului ruso-ucrainean din cadrul Center for European Policy Analysis, în analiza publicată acum câteva zile.

    Ucraina a deținut al treilea arsenal nuclear din lume, după SUA și Rusia, având operaționale 220 de unități de transportoare strategice, 176 de rachete balistice intercontinentale, inclusiv 130 de tip UR-100N (SS-19 Stiletto) cu combustibil lichid (cu 6 focoase fiecare) și 46 de tip RT-23UTTX (SS-24 Scalpel) cu combustibil solid (cu 10 focoase fiecare). În plus, avea și 40 de bombardiere strategice Tu-95MS și Tu-160.

    Dar forța nucleară principală era formată dintr-un număr uriaș de ogive: între 1.514 și 2.156 de ogive nucleare strategice și între 2.800 și 4.200 de ogive nucleare tactice!

    În atari condiții, NATO este practic pus în fața unei ecuații cu o singură rezolvare: integrarea imediată a Ucrainei în Alianță, pe de o parte, pentru a putea păstra sub control excepționala forța militară convențională de care țara vecină dispune în acest moment grație suportului occidental și realul potențial nuclear al Kievului. Iar pe de altă parte, pentru a forța astfel Moscova să oprească invazia împotriva Ucrainei integrate nord-atlantic, dacă va vrea să NU se confrunte într-adevăr cu NATO.

    Dar, până la urmă, indiferent ce vor decide NATO și Washingtonul, poporul ucrainean nu va accepta vreodată să se lase anihilat de invazia militară rusă! Ceea ce pune NATO într-o situație fără ieșire…

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Singura soluție!

  • Singura soluție! – Ziariștii

    Într-un final, Referendumul din Basarabia a adus victoria taberei pro-Europa, cu o diferență de aproape un procent. Dar, este acest rezultat – istoric și atât de așteptat! – suficient pentru a extrage Republica Moldova din spațiul totalitarismului imperialist putinist!?

    Un scor strâns, așadar – 50,46% DA față de 49,64% NU –, care demonstrează câteva lucruri. Pe de o parte, efectul nefast al asaltului propagandistic furibund și al imixtiunii frauduloase, fără precedent, a Moscovei asupra fragilei democrații moldovene și care lasă deschisă ușa pentru eventuale contestări violente din partea rusofililor. Pe de altă parte, consfințește cvasi-eșecul capacității narațiunii europene de a demantela cu vigoare nefastele idiosincrazii paternaliste comunistoide, cu nostalgiile lor imperialiste cu tot.

    Există, de aceea, în mod indubitabil, riscul destabilizării Moldovei prin acțiuni de stradă, contestatare, puse la cale de agenturile Kremlinului și instrumentate de un extrem de viguros segment de populație – dacă extrapolăm la întreaga populație cifrele obținute de partida pro-Kremlin –, din nefericire preponderent pauper economic, democratic și cultural. Apetența pentru evadarea din libertate este aproape întotdeauna direct proporțională cu nivelul scăzut de educație academică și civică al evadatului.

    Ecuația extragerii Basarabiei de sub influența Moscovei nu stă, însă, doar în acest rezultat plebiscitar, pe cât de chinuit, pe atât de necesar pentru Chișinău. Rezultatul turului secund al prezidențialelor este cel care validează sau nu, de fapt, opțiunea occidentală a românilor de peste Prut. Căci viitorul președinte al republicii este cel care va imprima finalmente direcția de parcurs a țării.

    – Advertisement –

    Din nefericire, procurorul putinist Alexandr Stoianoglo, propulsat pe locul locul 2 al turului 1 de resursele logistice excepționale puse la dispozitia lui de către Kremlin, poate lesne coagula toate voturile anti-democratice arondate locurilor 3-6 (Renato Usatîi, Irina Vlah, Victoria Furtună, Vasile Tarlev), în confruntarea cu Maia Sandu de peste două săptămâni. Iar din această perspectivă, actualul președinte al Republicii Moldova se va găsi într-o situație extrem de dificilă, cu cele aproximativ 16 procente avans pe care le are față de fostul Procuror General.

    În cazul nefast în care Stoianoglo ar câștiga astfel bătălia prezidențială, devine cel puțin îndoielnic că acesta va pune în aplicare rezultatul de la Referendum. Modalitățile prin care poate anula de facto și de jure voința poporului sunt multiple, de la – pur și simplu – retragerea cererii de aderare la UE depusă de Chișinău (nu intru aici în amănunte tehnice) și până la neîndeplinirea flagrantă și deliberată a exigențelor acquis-ului comunitar necesar aderării.

    Kremlinul nu poate accepta, evident, o dislocare geopolitică și geostrategică a Moldovei către zona euro-atlantică, în condițiile în care are de protejat și de asigurat politic și implicit logistic/militar flancul sud-vestic al violului său militar aflat în derulare în Ucraina.

    – Advertisement –

    În condițiile în care a înregistrat o înfrângere „la limită” în chestiunea aderării Moldovei, este lesne de presupus că Moscova își va intensifica paroxistic ingerința în turul 2 al procesului electoral prezidențial, pentru a se asigura că măcar viitorul președinte de la Chișinău îi va fi loial. Deja, autoritățile moldovene au anunțat că au eliminat unele resurse online implicate în dezinformare și propagandă și că au descoperit un program secret derulat în Rusia, care-i instruiește pe anumiți cetățeni moldoveni cum să organizeze tulburări în masă, și au deschis dosare de urmărire penală celor implicați.

    Următoarele două săptămâni de campanie electorală vor fi teribil de complicate în aceste condiții-limită, trasate de disperarea furibundă a găștii din Piața Roșie, care simte că-i poate pleca pământul moldovenesc de sub picioare.

    De aceea, rezultatul pro-european de la Referendum nu este suficient pentru a extrage Republica Moldova din spațiul totalitarismului imperialist putinist. Mai este nevoie și ca Maia Sandu să câștige al doilea mandat de președinte.

    Pentru Moldova, ea este singura soluție!