Autor: Adrian Papahagi

  • Toamna la Paris – Ziariștii

    Au trecut aproape 20 de ani de când mi-am susținut doctoratul la Sorbona. În comisie, regretații André Crépin (Académie des Inscriptions et Belles-Lettres) și Hans Sauer (LMU München), precum și Leo Carruthers (Paris IV-Sorbonne), Malcolm Godden (Oxford), Colette Stévanovich (Nancy).

    Cu câteva săptămâni înainte de susținerea tezei, am avut parte de o rară onoare: am fost invitat să conferențiez (despre manuscrisele și traducerile Consolării Filozofiei din sec. IX-XI) la una dintre cele cinci academii pariziene, Académie des Inscriptions et Belles-Lettres. Am avut în public somități ca Michel Zink, Bernard Pottier și alții.

    Revin periodic la Paris pentru câte-o conferință sau ca să citesc la Biblioteca Națională și la Sorbona.

    – Advertisement –

    Marți înregistrez însă o premieră: voi vorbi pentru prima dată la o conferință la École Normale Supérieure, al cărei bursier am fost între 1997-1999.

    La minunata ENS am legat prietenii de o viață – cu Toader Paleologu, de pildă; acolo i-am cunoscut pe Nicușor Dan, Vlad Alexandrescu, Petre Guran, Cristian Bădiliță etc.

    Mai presus de toate, acolo am cunoscut-o pe Cristiana, iar fiul nostru, Matei, s-a născut la doi pași de ENS, la maternitatea Port-Royal, și-a petrecut primii doi ani din viață pe Rue des Feuillantines, a făcut primii pași în Jardin du Luxembourg, a mers la creșă la capătul Rue Mouffetard. La biserică mergeam în cripta de la Saint-Sulpice, unde slujea dragul nostru Iosif cel cu bun chip.

    – Advertisement –

    Eu traversam luni Parcul Luxembourg ca să predau la Institut Catholique, miercurea coboram Rue Saint-Jacques, ca să-mi țin cursurile de istoria limbii engleze la Sorbona, iar sâmbătă coboram Montagne Sainte-Geneviève ca să predau niște cursuri la Jussieu – așa am supraviețuit în doctorat, după terminarea bursei la ENS.

    Pentru mine, Parisul nu e destinație turistică: e cea mai frumoasă parte din viața mea.

    ***

    În pregătirea conferinței pentru École Normale Supérieure (titlul e „Ce viitor are spiritul francez în România?”), dau peste acest pasaj într-o carte publicată în 1851 de Ion Heliade-Rădulescu:

    „Când rușii îi insultă și îi șfichiuiesc pe români, cea mai gravă insultă pe care le-o aruncă în față este cea de «Franțuski duh» (spirit francez). Aceasta este pedeapsa românilor pentru simpatia lor față de Franța” („Lorsque les Russes maltraitent et flagellent les Roumains, la plus grave insulte qu’ils leur jettent à la face et celle de «Frantzuski duh» (esprit français). Voilà la punition des Roumains pour leur sympathie pour la France”) – Mémoires sur l’histoire de la régéneration roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie, Paris, 1851, pag. 369.

    Da, AUR-iștilor, marii patrioți români au scris în franceză, erau cu ochii spre Franța, nu spre Rusia! Iar Franța ne-a ajutat de două ori să ne unim – și în 1859, și în 1918. Rusia doar a rupt hălci din România și ne-a sabotat. De două sute de ani, aceeași poveste.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Mă lupt cu imbecilii, tată!

    * Este Charlie Kirk un martir?

    * Statele Unite ale Europei

    * Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    – Advertisement –

  • Faceți curățenie! Neutralizați agenții lui Putin!

    România și Republica Moldova au ales UE. Dacă Nicușor și Maia nu fac acum curățenie și nu neutralizează agenții lui Putin, își trădează misiunea.

    Gata, destul au împuțit aerul toate șoșoacele, gușele, georgeștii, simionii! Am înțeles toți că aveau misiune de la partea din servicii care crede că patriotismul e echivalent cu putinismul, dar e cazul ca și acele grajduri ale lui Augias să fie curățate.

    Gata cu mizeria asta! Suntem în război (rece, hibrid, cum o fi), e nevoie de curățenie.

    Curaj, Nicușor, acum treci la curățenie! Dacă a putut Maia, poți și tu. Începe cu SIE, dacă nu știi de unde să începi! Apoi ia toate armele și serviciile la rând, separă patrioții adevărați, devotați opțiunii europene a românilor, de ceaușiștii care prea mult au trădat și au furat România, prea mult ne-au stresat la fiecare rundă de alegeri!

    – Advertisement –

    Bolo se ocupă de funcționărimea coruptă, tu de gradați, că ești comandantul forțelor armate și șeful CSAT.

    De-aia te-am ales. Succes!

    ***

    – Advertisement –

    Finalmente, președintele și-a numit echipa de consilieri!

    Una peste alta, mă bucur să văd plecată echipa Iohannis și să descopăr nu puțini prieteni în noua echipă de la Cotroceni. Succes tuturor, pentru binele României!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Mă lupt cu imbecilii, tată!

    * Este Charlie Kirk un martir?

    * Statele Unite ale Europei

    * Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    – Advertisement –

  • Tăiați fondurile acestui cuib de securiști putiniști!

    Toată lumea a fost revoltată că râsul curcilor de Dăncilă și Bombonel-Suicidel au fost invitați la summitul dictatorilor.

    Dar să privim așa: vă dați seama ce disperați sunt dictatorii asiatici să aibă parteneri în Europa, dacă-i poftesc în poza de grup pe doi expirați care nu mai înseamnă de mult nimic în țara lor?

    De fapt, prezența lui Bombonel și a Dăncilei e o imensă umilință pentru China.

    Nici măcar V. Orban nu s-a dus la Beijing, ci și-a trimis ministrul de Externe, Szijjarto, cel premiat de Putin.

    – Advertisement –

    ***

    Din 1990 (ca să nu zic de la 1821), noi, românii, ducem o singură luptă, ne confruntăm cu o singură alegere capitală: Occident sau Orient; libertate sau tiranie; stat de drept sau statul drepți; prosperitate pentru toți sau numai pentru fanarioți, ciocoi și vechili; suverani în Occident sau vasali ai imperiilor orientale?

    Prezența lui Năstase și a lui Dăncilă la adunarea dictatorilor asiatici, la Beijing, ne arată de ce-am scăpat.

    – Advertisement –

    Lupta Băsescu – Năstase, câștigată de noi, adică de partida occidentală, în 2004, ne-a adus primul deceniu cu adevărat occidental din istoria României după 1944.

    Oricât l-am detesta acum pe Iohannis, prin prezența acestei holograme arătoase la vârful statului, și implicit prin înfrângerea PSD-iștilor Ponta – Dragnea – Dăncilă, partida occidentală a mai câștigat un deceniu de dezvoltare și de occident pentru România.

    Aceeași înfruntare a avut loc în 2024-2025, și iar am câștigat noi, filo-occidentalii. Dacă nu-l alegeam pe Nicușor Dan (la pachet cu dârzul Ilie Bolojan), în loc să-i vedem pe expirații de Năstase și Dăncilă în ultimul rând, îi vedeam pe Georgescu și Simion în primul rând, alături de Xi, Putin și Kim în această poză.

    Așa, China, Rusia și Coreea de Nord trebuie să se mulțumească cu cei care au ratat Președinția în 2004 și 2019.

    ***

    Cel mai mult mă va distra când Neamțu, Aligică, Turcescu, Tucă și ceilalți își vor da seama că nu fac parte din nu știu ce mișcare trumpistă, conservatoare, patriotică, ci că sunt idioții utili (de fapt, tot mai inutili) ai Rusiei și ai Chinei.

    Ghinion: au tras lozul greșit și au ajuns în tabăra faliților, alături de foștii condamnați Năstase, Severin, Sorin Ovidiu Vîntu și viitorii condamnați Georgescu și Simion. Atâta valorează marea expertiză a strategilor de la SIE, sau de unde mama naibii sunt ei.

    ***

    Tăiați fondurile publice de la cuibul de securiști putiniști cu nume de cod Fundația Titulescu! Luați-le și vila de pe Bd. Kiseleff!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Statele Unite ale Europei

    * Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    – Advertisement –

  • Dan și Bolojan – Ziariștii

    Ilie Bolojan și Nicușor Dan nu sunt perfecți. La trei luni după ce i-am pus în vârful statului, încep să ne dezamăgească. Unii au impresia că președintele a fost deja anexat de securime, sau că Bolojan n-are forța să intre în adâncimea reformelor, ci se mulțumește cu ajustări administrativ-contabile.

    Președintele pare că face concesii nepermise aurismului și sistemului securist, iar prim-ministrul – socialismului (fiindcă e mai simplu să crești taxele și impozitele decât să reduci statul). Sigur, timpul presează, finanțele țării sunt praf, majoritatea e precară. Nu-i simplu să prezidezi sub amenințarea suspendării sau să guvernezi cu PSD.

    De aceea, eu le mai acord încredere o vreme. Să nu uităm că ambii se află la strânsoare din două părți, ca într-un clește securist: un braț e PSD, altul e AUR, extensiile politice ale aceluiași sistem feudal-mafiot-securist.

    Așa că să fim, măcar o vreme, indulgenți. Ilie Bolojan se luptă cu sistemul și face ce trebuie, chiar dacă nu destul. Nicușor Dan își îndeplinește corect măcar funcția majoră, de a ține România pe linia occidentală, ceea ce nu e puțin lucru în contextul agresiunii putiniste și al derivei trumpiste.

    – Advertisement –

    Ieri, fiecare a făcut ce trebuia: unul la Constanța, alături de Ursula von der Leyen, cu avioane militare nemțești în fundal, celălalt în Parlament, asumându-și răspunderea pentru măsurile care vizează, cu disperare, să asaneze puțin finanțele publice (că mare reformă nu se poate numi).

    Nu e destul, dar măcar direcția e corectă. Și, încă o dată, închipuiți-vă țara condusă de cuplul delirant Georgescu – Simion, de această infectă emanație a tot ce e mai sinistru, mai securist, mai putinist, mai nostalgic comunist, mai legionaroid și mai corupt în România!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Statele Unite ale Europei

    * Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    – Advertisement –

  • Statele Unite ale Europei – Ziariștii

    Îmi place enorm SUA, dar Europa e casa mea.

    Când am ajuns în SUA, am făcut o coadă infinită la pașapoarte și mi s-au luat amprente ca unui potențial criminal. În Europa, în sfârșit unită, circul liber unde vreau.

    Să înjuri Europa, român fiind, e ca și cum ți-ai înjura țara. Tot lipsă de patriotism se cheamă. Iar să ții cu rușii e trădare.

    Azi, toată UE e casa noastră: inclusiv, sau mai ales, a „aurarilor” de prin Italia, Germania și Spania. Pe pașapoartele noastre scrie că suntem cetățeni europeni și că dacă într-o țară anume România nu are ambasadă, ne protejează ambasada oricărui alt stat UE.

    – Advertisement –

    După ce trece războiul din Ucraina, trebuie construite Statele Unite ale Europei (SUE). Monedă comună, diplomație comună, apărare comună. 450.000.000 de oameni uniți, înarmați, puternici: un colos în fața căruia să tremure Rusia, un partener egal pentru SUA. În rest, fiecare-n legea lui, cu limba, credința și cultura lui, cu fiscalitatea lui, cu aleșii lui, subsidiar, frumos, liber.

    Suntem prea mici toți ca să contăm singuri. Doar împreună putem ține la respect Rusia. Și, da, Ucraina în Uniunea Europeană! Contribuția sa: cea mai puternică armată din UE.

    ***

    – Advertisement –

    Câți mâncători de căcat rusesc și în țara noastră! Incredibil! Nu pot fi toți plătiți și ticăloși: majoritatea sunt doar imbecili.

    ***

    Zelinski înseamnă „Codreanu”. Pe tatăl șefului legionarilor îl chema Ion Zelinski, înainte să-și românizeze numele în Zelea-Codreanu. Mama „căpitanului” era nemțoaică (o chema Brunner). Ăsta e Zelinski care le place „suveraniștilor” noștri.

    Pe celălalt Codrean, președintele Zelenski, „suveraniștii” noștri îl detestă.

    Ce ironie, totuși!

    Slavo-germanul naționalist care se voia un mic Führer român a adus haos și crimă în România oricum fragilă din anii 1920, care abia se coagula cu chiu, cu vai între două războaie mondiale, și a normalizat crima politică (a cărei victimă a ajuns, fiindcă „toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”, cum spune Mântuitorul – Matei 26, 52).

    Evreo-ucraineanul de azi rezistă Rusiei și, fără să și-o fi propus neapărat, protejează în acest fel și România anilor 2020.

    Totuși, „suveraniștii” noștri îl consideră erou pe nazistul Zelinski și nazist pe eroul Zelenski.

    De asemenea, primul Zelinski era un imitator al fascismelor occidentale, la fel cum „suveraniștii” de azi importă slugarnic alte ideologii străine. Naționalismul lor e la fel de antinațional: Zelinski suspina după Hitler, „aurarii” suspină după Putin – doi mari prieteni ai poporului român, după cum se știe…

    Și legionarii e atunci, și suveraniștii de azi au încercat (și în parte au reușit) să bage ideologia în Biserica Lui Hristos.

    Pe cununa de căsătorie a lui Zelinski, Crucea Lui Hristos a fost obligată să coexiste cu zvastica păgână (ca în discursurile halucinante ale lui Georgescu, în care coabitează Osho, Iisus și „Valahala” cu tot soiul de izvoare sacre și lumini cosmice).

    Pe scurt: suveranitatea Ucrainei, pe care o apără Zelenski, protejează și suveranitatea României. „Suveranismul” legionaroid, ceaușistoid și putinist al urmașilor lui Zelinski e principala amenințare internă la adresa suveranității României.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * O amintire din 1992

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    – Advertisement –

  • Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

    „Rușii nu pot fi opriți, au câștigat deja”, ne spun toți angajații Centralei de Propagandă Putinistă de la noi (Simion, Târziu, Neamțu, Dungaciu, HD Hartman, Gușă, Severin, Cristoiu etc.). Gunoaiele astea speră de trei ani că Putin va câștiga și-i va aduce pe ei la putere. Nu se va întâmpla.

    De fapt, în acești trei ani, ucrainenii au recucerit teritorii ocupate de orci, au lovit ținte din Rusia, chiar și lângă Moscova, au distrus cam toată marina și o bună parte din aviația și blindatele rusești, și țin eroic linia frontului (pe care au fortificat-o temeinic de peste un deceniu încoace) în estul Ucrainei.

    Ce să cedeze? Ce teritorii să dea la schimb? Să dea teritorii pe care rușii nu reușesc de trei ani să le cucerească? În schimbul unor presiuni sau promisiuni vagi ale lui Trump și al vorbelor goale ale criminalului Putin? De ce-ar face-o?

    E clar că Rusia urmărește refacerea URSS, deci anexarea completă a Ucrainei, desființarea statatalității ei. A spus-o hanoracul lui Javrov, o spun în gura mare toți Peskovii și Medvedevii. Dacă azi li se cedează tot Donbasul, își vor reface forțele și peste câțiva ani vor invada din nou.

    – Advertisement –

    Ce să cedeze ucrainenii? Să abandoneze o linie fortificată timp de 11 ani (Kostiantinivka – Sloviansk), care rezistă de trei ani încoace, cu sacrificii umane mari, dar mai mici decât ale rușilor?

    Pe scurt: Zelenski n-a cedat și cred că nu va ceda. Nu doar fiindcă e un erou, confruntat cu criminali, idioți utili și neputincioși, ci fiindcă e rațional și știe că singura garanție că rușii nu vor distruge toată Ucraina este rezistența armată ucraineană.

    Dacă există un Dumnezeu al dreptății, al adevărului și al curajului, Ucraina va rezista și va învinge. Va învinge agresorul criminal, va învinge aliații mizerabili ai acestuia (inclusiv toată gașca securist-putinistă aurist-georgistă de la noi, pe care o detest din tot sufletul), va învinge imbecilitatea lui Trump și a lui Witkoff, va ajuta europenii să-și depășească neputința și va contribui la năruirea imperiului răului.

    – Advertisement –

    Ucraina a rezistat trei ani. Cu sprijin european, va mai rezista trei ani, cât mai e Trump la Casa Albă. Iar Trump însuși poate să-și mai schimbe părerile.

    O lume în care Ucraina rezistă sau câștigă va fi o lume mai bună și mai sigură pentru noi toți, europeni sau americani. O lume în care cadavrul URSS e resuscitat nu poate fi decât iadul cunoscut pe care l-a reprezentat închisoarea popoarelor pentru întreaga umanitate (căci URSS a ucis și în Occident, prin terorismul comunist, a nenorocit nații întregi în America Latină, Africa, Asia și în jumătate de Europa).

    Moarte definitivă URSS! Slavă lumii libere! Onoare Ucrainei! Oprobriu și damnatio memoriae celor care țin cu Rusia!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Căpușele speciale din spatele șarlatanului

    * O amintire din 1992

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    – Advertisement –

  • Festivalul lupilor, Festivalul hienelor

    Am revenit în circulație, după două săptămâni de vacanță în SUA (fabuloasă!), în care mi-am interzis să urmăresc actualitatea românească.

    Mi-am îndeplinit un vis mai vechi: am condus mii de kilometri de-a lungul Coastei de Est și am văzut cât s-a putut de mult: New York, Princeton NJ, Philadelphia PA, Washington DC, Fredericksburg VA, Charleston SC, Savannah GA. Am petrecut și două zile la ocean, pe Hilton Head Island.

    Am bântuit prin biblioteci (Pierpont Morgan la NY, incredibila Folger Shakespeare Library, unde-mi propun un sejur mai lung) și librării (recomand mai ales Strand Books la NY și Labyrinth Books la Princeton). Ca din orice excursie, m-am întors încărcat de cărți.

    Muzeele de la NY, Philadelphia și Washington sunt excepționale.

    – Advertisement –

    Vă voi împărtăși în zilele care urmează, în tihnă, impresii din această călătorie.

    ***

    Președinții – la Festivalul lupilor; pretendenții – la Festivalul hienelor.

    – Advertisement –

    Sus: Maia Sandu și Nicușor Dan. Jos: Șarlatanul și Haimanaua

    Absolvenții de la École Normale Supérieure (ENS) și Harvard bucurându-se alături de oameni, acoperiții de la Secu’ vampirizând electoral nenorocirea altor oameni.

    Maia și Nicușor lucrând discret și eficient pentru unitatea românilor, pionii lui Putin continuând să otrăvească relațiile dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Căpușele speciale din spatele șarlatanului

    * O amintire din 1992

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

    – Advertisement –

  • Ba da, ei au distrus țara! – Ziariștii

    “Nu ei au distrus țara în 35 de ani”, îți răspund adepții AUR când critici partidul putinist. (În realitate, țara a fost distrusă în 45 de ani de comunism și s-a dezvoltat după 1989.)

    Ba da, fix ei au încetinit dezvoltarea României. Fiindcă AUR e creația securiștilor kaghebizați, care nu vor să accepte că România e o democrație occidentală, membră a UE și a NATO, ci ar vrea o dictatură “neutră” (adică afară din NATO) și “suverană” (afară din UE), adică un vasal al Rusiei. Așa se traduce “suveranismul” lor.

    AUR e ultima expresie politică a vechii Securități. Nu e nimic nou. Georgescu și Simion sunt noii Vadim Tudor și Gheorghe Funar. De altfel, fiica lui WC Tudor e azi în AUR.

    AUR e extensia aripii dure, anti-europene, a PSD (Ponta, Dragnea, Stănescu), care la rândul ei e extensia PCR și a Securității. Modelul lor politico-diplomatic e “suveranismul” lui Ceaușescu și Malița (lăudat de Dungaciu și Georgescu): autarhie, iluzia jocurilor autonome între sfere de influență etc. Nu le-a ajuns falimentul lui Ceaușescu, ar vrea să mai falimenteze o dată țara, numai să fie ei la putere.

    – Advertisement –

    Așadar, firește că ei — securiștii care au furat, deturnat, boicotat, sabotat, infiltrat, șantajat tot ce se putea — sunt cei care fac rău țării nu de 35, ci de 80 de ani încoace.

    Ei i-au calomniat pe Regele Mihai, Rațiu, Coposu, Doina Cornea, Câmpeanu, Blandiana, Manolescu etc. în anii ’90.

    Ei l-au suspendat de două ori pe Băsescu.

    – Advertisement –

    Ei au făcut crimele Revoluției, mineriadele, lovitura de stat din 2012, ei au încercat să dea o nouă lovitură de stat, deturnând alegerile din 2024.

    Din fericire, i-am oprit din nou. Da, tot noi i-am oprit: societatea civilă, continuatorii celor care, în 1990, au rezistat în Piața Universității instaurării unui regim comunist “cu față umană”.

    Din 1989, partea mai deșteaptă a poporului român se luptă cu Securitatea, sprijinită inconștient de partea mai înapoiată a națiunii. La asta se reduce totul.

    De data asta am câștigat noi. Dar nicio victorie nu e definitivă, așa că rămânem vigilenți.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Căpușele speciale din spatele șarlatanului

    * O amintire din 1992

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

  • Șansa istorică a lui Bolojan – Ziariștii

    Ilie Bolojan are șanse să devină cel mai bun prim-ministru al României de la Iuliu Maniu (1933) încoace.

    Nu de alta, dar el poate încheia definitiv tranziția de la un stat abuziv, totalitar sau cvasi-totalitar, clientelar și corupt, spre un stat modern, cu o administrație restrânsă și eficientă, aflată în slujba cetățeanului.

    Nicușor Dan va avea de lucru să-l bată pe Băsescu și să devină cel mai bun șef de stat din – țineți-vă bine! – 1927 încoace. Tot ce a fost între Ferdinand și Nicușor, cu excepția lui Băsescu, a fost sau sinistru (Carol al II-lea, Dej, Ceaușescu, Iliescu, Iohannis), sau slăbuț (Mihai I, Constantinescu).

    Așa că-i criticăm, ca să nu li se urce la cap, dar îi și sprijinim, fiindcă sunt tot ce poate da mai bun România în acest moment!

    – Advertisement –

    P. S. Notă proastă pentru Nicușor pentru că nu a participat la Summit-ul de la Roma dedicat reconstrucției Ucrainei (să scape odată de expirații Odobescu și Diaconescu, și să-și ia consilieri pe externe curajoși, liberi și deștepți, ca prietenii mei Baconschi, Voinescu, Goșu sau cine crede el!!!); nota 10 pentru a doua etapă a reformei lui Ilie Bolojan.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Căpușele speciale din spatele șarlatanului

    * O amintire din 1992

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

  • Nicușor și Bolojan. Dar… – Ziariștii

    Nu sunt nici avocatul, nici detractorul Guvernului Bolojan și al președintelui Nicușor Dan. Nu sunt asociat cu ei în vreun fel.

    Am luptat cât am putut împotriva juntei putinist-securist-legionare a lui Georgescu și Simion, și implicit pentru funcțiile lui Nicușor și Bolojan, fiindcă sunt convins că așa e mai bine pentru mine și pentru țară.

    Mi-am pus viața între paranteze din octombrie 2024 până în mai 2025 și am scris, am vorbit, am convins.

    Pe Nicușor Dan l-am sprijinit din simpatie și colegialitate, cu toată forța mea de convingere, nu ca pe răul cel mai mic, ci ca pe un bine real.

    – Advertisement –

    Deși n-am schimbat două cuvinte în viața mea cu Ilie Bolojan, îl stimez și am încredere că e serios și onest.

    Sunt încântat că sunt ei la putere, nu trădătorii de țară Georgescu și Simion, două canalii securiste pentru care orice înjurătură e prea palidă. Știu că Nicușpr și Bolojan măcar vor ține linia corectă în politica externă și vor încerca să redreseze cât de cât situația internă.

    După cum am început, vă așteptați să urmeze un „dar”. Urmează!

    – Advertisement –

    Dar asta nu înseamnă că le-am dat un cec în alb.

    Dacă Nicușor devine, după stilul abordat la Primăria Capitalei, un sfinx în eternă ezitare, care comunică rar și sibilinic, care nu are echipă și preferă să tergiverseze orice ani de zile în loc să tranșeze eficient, îl voi critica.

    Dacă se înconjoară numai de oamenii Sistemului și recită ca Iohannis rumegușul Sistemului SIE-MAE (cum face deja în conferințele de presă – recunosc perfect stilul pe care aurescimea, diaconescimea și odobescimea nu-l pot depăși nici în ruptul capului), îl voi critica. Vrem viziune, zvâc, franchețe, nu fosilizare mentală și dendrificare lingvistică!

    Dacă Bolojan se luptă întâi cu studenții, profesorii, editurile și librăriile, și nu cu Sistemul feudal de privilegii reprezentat de politicieni și clientelă, de administrația pletorică, serviciile atotputernice și magistratura ineficientă și arogantă, nu va avea simpatia mea.

    Dacă taie câteva sute de lei de la studenți, dar nu se atinge de pensiile speciale, de salariile de zeci de mii de lei lunar din magistratură, regii și firme de stat, de evaziunea din TVA, de matrapazlâcurile RAAPPS, voi deveni foarte rapid criticul lui.

    Sunt un om lucid și rezonabil, fără apetență pentru demagogie. Nu mă deranjează că Nicușor a promis că nu va crește TVA, deși asta nu ținea de el și bănuia că va crește. Asta e, la război ca la război, trebuia câștigate alegerile, nu putea pierde voturi în favoarea mangafalei.

    Înțeleg că Bolojan a luat întâi măsurile care garantează o colectare rapidă de la foarte mulți și eliminarea risipei. Procentele în plus la TVA înseamnă bani imediat. Bursele acelea nejustificate, de 450 lei pentru 1.000.000 de copii, înseamnă economii de 450.000.000 de lei, deci aproape 100.000.000 €/lună. Înțeleg asta. Înțeleg și că magistrații și pensionarii speciali pot contesta în justiție diverse tăieri, că e mai complicat să obții rapid bani la buget tăindu-le lor din privilegii.

    Dar lumea vrea dreptate. Părintele care pierde câteva sute de lei pe lună, pensionarul cu pensie de 5.000 de lei – care plătește (cum e firesc) 200 lei CASS – se uită în jur și văd că unii combină salarii și pensii care depășesc 100.000 de lei/lună, cât nu visează să câștige un chirurg de vârf sau un manager de multinațională.

    Lumea vede că Guvernul nu scade, ci crește la 5 vicepremieri. Lumea nu aude de tăieri ale banilor încasați de partide și de clientela lor. Dimpotrivă, zilnic mai aflăm din presă de salarii, pensii și privilegii scandaloase, fără urmări. Premierul Bolojan însuși citează cazuri revoltătoare în conferințele de presă, în loc să anunțe cum le-a rezolvat; de parcă rolul său ar fi să constate, nu să taie în carne vie.

    În 2010, Băsescu și Boc au făcut, brutal și disperat, ce trebuia, după iresponsabilitatea lui Tăriceanu și în plină criză globală. Și Nicușor și Bolojan fac ce trebuie azi, după iresponsabilitatea lui Ciolacu, în plină criză națională.

    Dar să ia seama: dacă nu comunici cu empatie, ci anunți sec și brutal tăieri de venituri și creșteri de taxe (ca Băse în 2010 și Bolo azi), dacă oamenii sărăcesc, dar văd găști de Udrea și Pinalti, sau de Busuioci și Marianenache, care prosperă, au genți, ceasuri sau pensii de zeci de mii de euro, în timp ce ei își numără zecile de lei înainte de salariu – atunci oamenii se vor revolta. Pe bună dreptate.

    Vrem să vedem capete tăiate la vârf. Vrem să citim zilnic cum e închisă o agenție inutilă, cum sunt băgați la zdup mafioți de partid și de stat, cum se reduc funcționari, secretari de stat, secretare și șoferi de politruci.

    Pe scurt: vrem să simțim aerul nou pe care-l aduce Nicușor după ce s-a încheiat euforia cu interviuri la portiță. Ne place zâmbetul lui candid, dar vrem și gesturi concrete, opoziție feroce la alde Savonea și Busuioc, că altfel nu știu cum mai drege busuiocul.

    Vrem să vedem că e al nostru, al lumii care l-a votat, nu al Sistemului, ca Iohannis!

    Vrem să-l vedem pe Bolojan că se luptă întâi pentru noi, nu cu noi! Că taie cu o mână fermă privilegii și pensii nesimțite și cu alta, mai blândă, burse și salarii din învățământ; nu că ne restrânge cu ambele mâini puterea de cumpărare, în timp ce Aistemul securisto-feudal e nederanjat.

    Îi credităm în continuare că sunt ce trebuie, de partea bună a lucrurilor, și ne vom bate din nou pentru ei – câtă vreme vom crede că, sprijinindu-i, ne batem de fapt pentru noi, pentru o Românie onestă, decentă, echitabilă, suportabilă, respirabilă.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Ploaia de burse

    * Instalarea Guvernului Georgescu. Primele declarații ale miniștrilor patrioți

    * Iată ce trebuie tăiat!

    * Lecția etică a alegerilor: adevărul învinge minciuna

    * Neamțu, Biserica și musulmanul

    * Ce-a căutat Simion la Viena în ziua alegerilor?

    * Un om decent, o țață obraznică și o hahaleră furioasă

    * Căpușele speciale din spatele șarlatanului

    * O amintire din 1992

    * Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?