Viorica Dăncilă a declarat în conferința de presă de joi, 15 noiembrie că nu a avut nicio legătură cu înăbușirea violentă a protestelor din data de 10 august.
Ea a spus că a fost în concediu.
“Acela a fost singurul concediu pe care mi l-am luat în perioada cât am fost prim-ministru, dar și pe acela Klaus Iohannis l-a contestat la CCR”.
Atunci era un miting anunțat, iar tensiunea din țară era la cote imense. În acea perioadă, atât Viorica Dăncilă, șefa Guvernului, cât și Carmen Dan și-au luat concedii de odihnă.
Carmen Dan a mințit multă vreme că în ziua de 10 august n-a coordonat intervenția forțelor de ordine pentru că “era în concediu”.
Chiar și atunci când s-a dovedit că fusese în minister, ea a spus că “m-am uitat la televizor”.
În raportul secretizat se arată că a coordonat întreaga operațiune de vineri 10 august, începând cu ora 12.00.
Viorica Dăncilă spune că a fost în concediu în perioada respectivă vreme de patru zile. Dar minte cu nerușinare.
A fost în concediu în perioada 6-13 august, conform cererii oficiale, asta înseamnă șase zile lucrătoare și nu patru cum a declarat.În plus, în ziua de 13 august, zi în care era în concediu, Viorica Dăncilă trimite o scrisoare la Comisia Europeană, spunând că s-a încercat “înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim”.
- De unde avea Viorica Dăncilă această informație?
2. Ce dovezi a avut la dispoziție pentru a face astfel de acuzații într-un document oficial?3. Pe ce raport s-a bazat în momentul în care a făcut această acuzație, cine l-a scris și cine a adunat informațiile?
La aceste întrebări Viorica Dăncilă nu a răspuns niciodată, iar marea ei problemă e că există o mare posibilitate să fi mințit într-un document oficial.
În baza acestui document, Sebastian Cucoș, șef al Jandarmeriei în perioada 10 august, face o plângere la DIICOT în care acuză o lovitură de stat.
Citiți mai multe despre Dosarul 10 august pe Politiknews.ro. CLICK AICI!
Scrisoarea oficială din data de 13 august 2018 trimisă de Viorica Dăncilă Comisiei Europene după evenimentele din 10 august (pasajele care fac referire la manifestație):
“Bilanţul primelor şase luni de guvernare a fost receptat pozitiv în mare parte, existând totodată observaţii şi critici – legitime într-un sistem democratic european care încurajează diversitatea de opinii.
În acest context, a fost anunţată o manifestare de protest, la Bucureşti, pentru data de 10 august, la care urmau să participe reprezentanţi din diaspora românească. Pe măsură ce se apropia data evenimentului şi având în vedere că obiectivele acestuia nu erau clar definite, asociaţiile românilor din străinătate, iniţiatoare ale manifestaţiei, s-au retras din organizarea protestului.Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de incendiere a unor obiective în spaţiul public.în aceste condiţii, forţele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violenţelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar faţă de plângerile unor demonstranţi care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate.Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate.De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine Preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze Guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor.
Doresc să vă asigur că respectăm dreptul la liberă exprimare şi de manifestare publică, că actul guvernamental de la Bucureşti este în parametrii normali, că în România există stabilitate şi că Guvernul României se pregăteşte în continuare de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”.
Viorica Dăncilă a fost implicată până peste cap în înăbușirea violentă a manifestației din Piața Victoriei, dar mai ales a fost implicată în îngroparea anchetei și tentativa de compromitere și eliminare a opoziției civice la adresa PSD.