Scrie ziarul „Actual de Cluj”:
- „Mai distractiv decât atât, ce? Deputații clujeni Horia Nasra și Cornel Itu au revenit în PSD, înscriindu-se, ieri seară, într-o organizație locală din județul Cluj. Scandalul mediatic din ultimele zile în care a fost târât PSD-ul, de către psihopatul patron de ziar local – numit pe sub masă șef al organizației clujene – a scos-o din minți pe Viorica Dăncilă”
- „Aceasta, împrună cu Mihai Fifor, le-a promis primarilor clujeni, revoltați de situația prin care trece PSD Cluj, că imediat după criza Moțiunii va fi restabilită ordinea în organizația lor. Primul semn care dovedește că Dăncilă regretă asocierea nefastă cu psihopatul patron de ziar este faptul că i-a chemat înapoi în partid pe deputații Cornel Itu și Horia Nasra”
- „Surse din PSD de la nivel central au informat pentru Actual de Cluj că, indiferent de rezultatele moțiunii, Nasra și Itu vor fi oamenii de bază care au primit sarcina să restabilească ordinea în PSD Cluj. Conducerea centrală a PSD nu poate să-i ierte psihopatului patron de ziar că într-un moment atât de delicat în care s-a aflat partidul – fiind pe punctul de fi destituit de la Guvernare – el n-a făcut altceva decât să pună umărul la deconstrucție”
„Psihopatul patron de ziar”, de care vorbesc jurnaliştii de la „Actual de Cluj” este nimeni altul decât de-acum celebrul Liviu Alexa, patron al unei alte publicaţii locale, care a primit sume imense de la PSDragnea pentru consultanţă politică şi sprijin mediatic.
Alexa a intrat în centrul atenţiei prin limbajul său obscen, lipsit de orice urmă de bun-simţ şi colegialitate faţă de jurnaliştii oneşti din Cluj, care n-au intrat în combinaţii politice menite să le discrediteze cariera.
Pe toţi i-a porcăit într-un mod atât de insalubru că te întrebi cum a putut acest personaj să fie pe placul unui anume public, şi clujean pe deasupra (deci respectabil), dispus să-i acceseze publicaţia sa online şi să-l trateze ca „jurnalist” echivalent celorlalţi gazetari din Cluj, aflaţi în cu totul altă tabără: cea a presei curate.
În fine, ca să nu zăbovim prea mult asupra acestui „accident” de presă, înţelegem că Dăncilă – cea care a vrut să pozeze mereu în femeie cumpătată la vorbă, chiar dacă vorbele ei au fost întotdeauna puţine şi strâmbe – s-a săturat şi ea de experimente precum cel cu „ziaristul” căruia PSD i-a îndesat în desagă vreo 400.000 de lei.
Şi ce-a făcut în schimb? I-a readus în partid pe cei doi deputaţi „du-te vino”, de la Cluj, pomeniţi în textul de mai sus, care abia ce plecaseră la Ponta în partid din cauza numirii lui Alexa şef PSD-ist peste ei!
Dacă plecarea şi revenirea respectivilor s-ar fi produs la Teleorman sau la Dolj, mai treacă-meargă; în astfel de teritorii în care caracterul politicienilor locali a fost suprimat de mult de valul „Ciumei Roşii”.
Dar un astfel de circ greţos are loc în inima Ardealului, unde şi de la PSD te aştepţi la alt comportament, darămite la partidele cu pretenţii.
Bunăoară, pe vremea când PSD-ul local se afla sub pulpana celebrului „Grup de la Cluj”, condus de Ioan Rus, imaginea acestui partid contrasta puternic inclusiv cu cea a PSD-ului la centru, fie că e vorba de perioada Năstase sau Ponta.
Dragnea a avut însă grijă să provoace infectarea partidului cu spiritul baronial al sudului chiar şi în Transilvania, iar Rus şi tovarăşii săi şi-au luat tălpăşiţa şi au lăsat PSD pe mâinile personajelor pomenite în textul colegilor de la „Actual de Cluj”.
Aşadar, pleacă Liviu Alexa, abia numit de Dăncilă şef la PSD Cluj, şi se întorc în partid Horia Narsa şi Cornel Itu, dezertorii de acum două zile la Pro România.
Se pune întrebarea: cu ce sunt mai buni cei doi decât grobianul cu ziar local, abandonat acum după ce-a vomitat pe toată România?
Cu nimic. Acest caz nu e ceva nou, traseismul politic e sport naţional, iar politicienii intraţi în partide n-au avut niciodată prea multă grijă de onoare sau cuvântul dat, ci doar de cum să le fie lor bine.
Ce e spectaculos însă acum e termenul în care se produce traseismul: DOUĂ zile! Şi nu în Oltenia, Moldova sau Dobrogea, ci chiar în inima Ardealului!
Este pe de o parte cea mai clară mostră despre producţia de mizerie naţională a acestui partid absolut nefrecventabil numit PSD, dar pe de alta e şi dovada că România profundă este puternic virusată de boli grave de educaţie.
Când gradul de degradare morală a ajuns atât de mare încât până şi doi PSD-işti se dezbracă total de caracter în doar două zile, culmea şi în Ardeal, atunci avem în faţă imaginea unei societăţi puternic afectate.
Vedem acum, şi prin astfel de subiect, cât de jos am ajuns pe scara valorilor umane, sociale, democratice, urmare a acestui fel lipsit complet de caracter de a face politică.
„Interesul poartă fesul” este o maladie cumplită, pe care n-o mai putem trata cu toleranţa specific românească, împinsă dincolo de limitele normalului.
Cu sau fără Dăncilă, cazuri precum cel de la Cluj colcăie încă prin măruntaiele patriei, chiar dacă nu ies la suprafaţă în maniera scabroasă petrecută sub Dealul Feleacului.
